Definiții ale comunicării

Pentru un biolog ca Edward O.Wilson, „comunicarea este o actiune a unui organism sau a
unei celule care altereaza modelele probabile de comportament ale altui organism sau ale
altei celule, intr-o maniera adaptiva pentru unul sau pentru ambii participanti”.

            Acesti din urma specialisti ar fi probabil, inclinati sa accepte,mai degraba, definitia
avansata de Carl I. Hovland,Irving I Janis si Harlod H.Kelley: ”comunicarea este un proces
prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei verbali) cu scopul de a
schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)”

            In viziunea lui Charles Morris, sfera conceptului de comunicare definit ca „punerea in
comun,impartasirea, transmiterea unor proprietati unui numar de lucruri”se extinde pana la a
cuprinde tipuri de interactiuni ce nu mai au nimic de a face cu informatia .Filosoful american
isi ilustreaza el insusi definitia cu exemplul surprinzator al unui radiator care isi „comunica”
caldura obiectelor din spatiul ambiant, orice mediu care serveste acestui proces de punere
in comun e un mijloc de comunicare : aerul, drumul, telefonul ,limbajul.

            Pentru Warren Weaver, de pilda, comunicarea  reprezinta „totalitatea proceselor prin

care o minte poate sa o afecteze pe alta” ceea ce revine la inlocuirea unui impas cu altul, caci
mintea nu e mai lesne de definit decat comunicarea nu par sa ofere un raspuns satisfacator
problemei noastre.

            Janet Beavin si Don Jackson postuleaza ca „non-comunicarea este imposibila”, atata
vreme cat infatisarea, vestimentatia, mimica, privirea ,mersul, gesturile si chiar tacerile
noastre le dezvaluie celorlalti conditia sociala, temperamentul, obiceiurile, dispozitia,
atitudinile sau emotiile pe care le resimtim.

            Se presupune ca la temelia formarii verbului latin communico, -are ar sta adjectivul
munis,-e  ;al carui inteles era” care isi face datoria serviabil”.

Romanii nu au retinut decat intelesul cultual ,ecleziastic al latinescului communicare,

mostenit sub forma cuminicare.

            In general, procesele de comunicare sunt alcătuite dintr-un ansamblu de operaţii de

transmitere şi primire a simbolurilor şi mesajelor ataşate lor.

Elementele esentiale caracteristice procesului de comunicare:

 cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabilesc anumite relatii;
 capacitatea partenerilor de a emite si de a receptiona semnale intr-un anumit cod,
cunoscut de ambii parteneri, fiecare fiind, pe rand, emitator si receptor;
 existenta unui mesaj;
 existenta unui mijloc de transmitere a mesajului;
 mesajul specific prin care emitatorul primeste de la receptor un anume raspuns cu
privire la mesajul comunicat initial (feed-back);
  existenta unor canale de comunicare, sau a unor "drumuri" urmate de mesaje
(canale formale sau informale);
 prezenta unor bariere de comunicare, perturbatii ce pot interveni in procesul de
comunicare (zgomote, filtre).

            EMITATORUL  este initatorul comunicarii, cel care elaboreaza mesajul. El alege

mijlocul de comunicare si limbajul astfel incat receptorul sa–i inteleaga masajul formulat.
Emitatorul are dreptul de a alege receptorul cu care doreste sa comunice.

            RECEPTORUL este persoane care primeste mesajul, dar     ascultarea mesajului este
la fel de important ca si transmiterea ei

            MESAJUL este forma fizica in care emitatorul codifica informatia, poate fi un ordin, o
idee, un gand. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea,
obtinerea unui actiuni. Mesajul este unitatea de baza a comunicarii ce transmite o
informatie, o idee care a fost codificata intr-un simbol.

            MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de comunicare este drumul parcurs de

mesaj dinspre emitator spre receptor.

            LIMBAJUL DE COMUNICARE -poate fi:

 -verbal –cu cuvinte,

 -non-verbal prin limbajul corpului, timpului, spatiului, lucrurilor, imbracamintelor
 -paraverbal-prin folosire tonalitatii,accentuarii,ritmului de vorbire

            CONTEXTUL este foarte important pentru ca aceleasi cuvinte vor suna altfel intr-un
birou decat pe strada.Orice comunicare are contextul lui.