MODULUL 1

1.Fiabilitatea.Nonfiabilitatea.Risc si Securitate Tehnica

Proprietate generala,de conservare in timp a performantelor unui sistem tehnic/tehnologic, s-a

constituit intr-un concept bine individualizat,

denumit fiabilitate.

Teoria Fiabilitatii -care se ocupa atit cu fundamentarea metodelor si procedeelor de analiza

calitativa si cantitativa a comportarii in exploatare a sistemelor tehnice/tehnologice, cit si cu studiul
masurilor generale care trebuie avute in vedere la punerea in opera a acestora, in scopul asigurarii
unei eficiente maxime in exploatare.

Prin cedare - termen sinonim caderii sau defectarii - se intelege incetarea aptitudinii unui sistem
tehnic/tehnologic de a-si indeplini corect functiile impuse. O ipoteza fundamentala in teoria
fiabilitatii o constituie considerarea sistemelor tehnice/tehnologice ca sisteme cu defectare unica.
Astfel, prima cedare/defectare a unui sistem, produsa dupa intrarea in exploatare a acestuia, este si
unica defectare/cedare a sistemului.

Modelarea comportarii in exploatare a sistemelor tehnice/tehnologice reale, in cadrul teoriei

fiabilitatii, este fundamentata pe ipoteza ca orice activitate de mentenanta (corectiva) - avind drept
obiect repararea, reconditionarea, restabilirea, reabilitarea sau inlocuirea oricarui element sau
subansamblu al sistemului - , aplicata unui sistem, constituie un proces de reinnoire al acestuia,
sistemul tehnic/tehnologic respectiv devenind un sistem nou din punctul de vedere al fiabilitatii

Din punct de vedere calitativ,conceptul de FIABILITATE a unui sistem tehnic/tehnologic desemneaza

aptitudinea acelui sistem sa-si indeplineasca correct functiile (atributiile)impuse ,in conditii de
exploatare specificate ,de-a lungul unui interval de timp determinat.

 0 :E  [0;) , 0= 0 e  (1)

Din punct de vedere cantitativ ,conceptul de FIABILITATE a unui sistem tehnic/tehnologic

desemneaza probabilitatea ca acel sistem sa-si indeplineasca correct functiile(atributiile ) impuse ,in
conditii de exploatare specificate ,de-a lungul unui interval de timp determinat .

R:[0,+∞)-[0,1], R(0,  R  P 0    (2)

Nonfiabilitatea unui sistem tehnic/tehnologic reprezinta, din acelasi punct de vedere cantitativ,
probabilitatea ca, in intervalul de timp curent 0; sa se produca cedarea/defectarea sistemului,
respectiv:

F :0; 0;1 , F0,   F  P 0    . (3)

Pe baza conceptului general al notiunii de fiabilitate, prin aceasta se intelege proprietatea unui
sistem tehnic de a-si conserva in timp performantele in conditii date de exploatare.

Din punct de vedere calitativ prin fiabilitate se intelege aptitudunea unui sistem tehnic de a-si
indeplini corect functiile specificate in conditii de exploatare specificate, de-a lungul unui interval de
timp dat.

Din punctul de vedere calitativ, conceptul de securitate tehnica desemneaza starea raporturilor
dintre sistemul tehnic/tehnologic in discutie si celelalte sisteme tehnice/tehnologice conexe
(invecinate), in general, respectiv dintre sistemul tehnic/tehnologic si mediul inconjurator sau om, in
particular, stare creata ca urmare a impunerii, aplicarii si respectarii anumitor masuri tehnice si
manageriale in scopul prevenirii si combaterii avariilor majore sau a evenimentelor generatoare de
avarii majore.  a:E  [0;) ,  a= ae  ( 4)

Din punctul de vedere cantitativ, conceptul de securitate tehnica a unui sistem tehnic/tehnologic
reprezinta probabilitatea ca, in intervalul de timp curent 0; sa nu se produca - la nivelul sistemului
respectiv - o avarie majora sau un eveniment generator de avarie majora, respectiv:

S :0; 0;1 , S0,   S  P a    . (5)

Riscul tehnic asociat unui sistem tehnic/tehnologic reprezinta, din acelasi punct de vedere cantitativ,
probabilitatea ca, in intervalul de timp curent 0;) sa se produca - la nivelul sistemului respectiv - o
avarie majora sau un eveniment generator de avarie majora, respectiv:

 :0; 0;1 , 0,     P a    . (6)

Potrivit definitiilor (2) , (3) , (5) si (6) , fiabilitatea si nonfiabilitatea, pe de o parte, respectiv
securitatea tehnica si riscul tehnic, pe de alta parte, reprezinta probabilitati asociate unor
evenimente complementare, astfel incit sint satisfacute cele doua relatii de complementaritate
(5,6,7a,7b)din teoria fiabilitatii :

R  F  1 ,   0 ; (7.a)

S    1 ,   0 . (7,b)

Asadar, sfera conceptului de fiabilitate include sfera conceptului de securitate tehnica, verificindu-se
urmatoarele corelatii: R  S ; F   ,   0 . (8)

Situatia R  S ; F   , (9) reprezinta asa-numita alternativa de limita critica, in care
cedarea/defectarea sistemului tehnic/tehnologic coincide cu producerea unei avarii majore sau a
unui eveniment generator de avarie major.

2.Expresiile practice ale indicatorilor de fiabilitate prin metoda gruparii pe subintervale +notatii

Indicatorii de fiabilitate de tip functie

Functia de nonfiabilitate F(Ʈ)= ( N1 )∑ j=1i mj=1−( N¿ )

Proprietati: 1. functia F este crescatoare

2. F(0)  0

3.   ; F  1

1 i ¿
Functia de fiabilitate R()=1- ( N )∑ j=1 mj= N ¿
¿
Proprietati: 4. R(0)  1

5.   ; R   0
 mi
Densitatea de probabilitate a duratei de buna functionare f ( ξi )= ( NΔƮ ) (20)

mi
( ξi )=
Rata de defectare z ¿−1+¿
∗ΔƮ
2

Rata de defectare urmareste dinamica procesului de defectare.

Notatii:

ni-numarul de elemente ramase in functiune la incheierea subintervalului [t i-1;ti)

ni-1- numarul de elemente ramase in functiune la intrarea in subintervalul [ti-1;ti)

m-durata medie de buna functionare

mi-numarul de elemente defectate pe parcursul subintervalului[t i-1;ti)

ξ i- momentul central pe subintervalul [t i-1;ti)

R-fiabilitate

F-nonfiabilitate

z-rata de defectare

f-densitatea de probabilitate a duratei de buna functionare.

MODULUL 2

3.Caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor -gruparea lor

Caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor tehnice, care interesează în mod deosebit, în cazul
studierii comportării lor sub sarcină, pot fi grupate astfel:

• caracteristici privind rezistena mecanică a materialelor, denumite caracteristici mecanice (de

rezistentă), din categoria cărora fac parte: limita de proportionalitate σ p (σ 10 sau R10 ), limita de
elasticitate σ e (σ 0,01 sau Rp 0,01 ), limita de curgere σ c ( Rp 0,2), rezistenta la rupere σ r ( Rm ), duritatea
H , rezilienta K , caracteristica mecanică de încovoiere prin şoc KV etc;

• caracteristici privind comportarea elastică, elastoplastică sau plastică a materialelor, denumite

caracteristici elastice sau caracteristici plastice, din categoria cărora fac parte: modulul de elasticitate
(longitudinal E sau transversal G ), lungirea specifică ε sau δ , gâtuirea specifică ψ sau Z ; contractia
specifică (transversală) ε 1= εt , coeficientul de contractie transversală (coeficientul lui Poisson) µ ,
etc;

• caracteristici fizice, din categoria cărora fac parte: dilativitatea (liniară α sau volumică γ ), căldura
masică c , conductivitatea termică λ , difuzivitatea termică a , etc.

Aprecierea caracteristicilor mecano-elastice şi fizice ale materialelor ca şi variaŃia acestora cu

temperatura se face pe bază de încerări mecanice
4.Incercarea de scurta durata a materialelor

Încercarea standard statică, de scurtă durată se aplică acelor materiale care lucrează în
domeniul unor temperaturi ambiante sau ridicate un timp scurt, nepermitând aparitia fluajului.
Încercarea se conduce prin prelevarea unei epruvete de formă standardizată supusă pe directia
axei longitudinale unei sarcini F de întindere crescătoare, în vederea punerii în evidentă a curbei
caracteristice a materialului încercat şi a determinării principalelor caracteristici elastomecanice.
Se precizează că, prin curbă caracteristică a materialului se întelege (fig. 1.1.) reprezentarea
grafică a variatiei sarcinii F , respectiv a tensiunilor σsau τ(determinate prin raportarea sarcinii F
la aria A0 a sectiunii initiale), în functie de lungirea ∆l , respectiv de lungirea specifică ε, în
cursul încercărilor mecanice standard efectuate pe epruvete tip (fig. 1.2.)

Fig. 1.1. Curba caracteristică tipică a otelurilor

Fig. 1.2. Încercarea mecanică standard la întindere (tractiune) a epruvetelor (cu sectiuni) rotunde

• Limita de curgere conventională (tehnică) σc , reprezintă tensiunea σ, corespunzătoare

sectiunii initiale a epruvetetei, pentru care lungirea specifică remanentă plastică ε rp atinge valoarea
prescrisă de 0,2%, care se mentionează ca indice. Această limită se notează prin simbolul σ 0,2 = Rp 0,2
şi se exprimă în N / mm2 sau N/m2 .

• Rezistenta la rupere σr , reprezintă raportul dinre sarcina maximă Fmax , suportată de către
epruvetă şi aria A0 a sectiunii transversale initiale a epruvetei, respective:
 Fmax
σ r¿
A0
Rezistenta la rupere se notează prin simbolul σ r sau Rm (fig. 1.1.) şi se exprimă în 2 N / mm sau N /
m2.

5.Influenta temperaturii asupra curbei caracteristice la tractiune -explicatii si concluzii.

La temperaturi superioare celei standard normale, adică temperaturi mai mari decât tn=20 C(Tn =
293K ), caracterul curbelor caracteristice (fig. 1.1.) se schimbă, palierul de curgere se îngustează, apoi
dispare total (fig.1.3.), astfel că limita de curgere σ c nu se mai poate determina prin citire directă din
curba caracteristică.

Fig. 1.3. Exemplificarea ilustrativă a curbelor

caracteristice tipice ale unui otel la diferite
temperaturi

Din analiza curbelor caracteristice din figura 1.3., se

desprind următoarele concluzii generale:
-caracteristicile mecanice σr (inclusiv σR şi H ), σc
=σ0,2 = R p0,2 , σe =σ0,01 = Rp0,01 şi σp =σ10 = Rp10 scad
cu creşterea temperaturii, însă, de regulă, σr scade mai lent decât σc ;
-modulul de elasticitate longitudinal E scade cu creşterea temperaturii (deoarece β0 > β1 > β2 > ...).
Studiind dependenta de temperatură a raportului dintre pricipalele caracteristici fizico-mecanice
(CFM) ale otelurilor, la temperatura ridicată respectivă şi la temperatura standard normală (fig. 1.4.)
rezultă:
*pentru unele oteluri, rezistenta de rupere (σr' ,σR' , respectiv H ' ) şi limita de curgere (σc' =σ0,2' =
Rp0,2' ) cresc putin la început cu creşterea temperaturii (până la circa 200..3000C, pentru otelurile
carbon obişnuite), însă, de la o anumită temperatură, σr',σR',H' şi σc ' =σ0,2 ' = R p0,2 ' scad mereu şi
sensibil cu creşterea temperaturii.;
*lungirea la rupere (δ,δ' ) şi gâtuirea la rupere ( z,z' ) au legi de variatie inverse fată de cele privind
rezistenta la rupere (σr ,σr' ).;
*modulele de elasticitate E şi G , conductivitatea termică λ şi difuzivitatea termică a scad cu creşterea
temperaturii;
*coeficientul lui Poisson µ, dilativitatea liniară α, şi căldura masică c p , cresc tot timpul cu creşterea
temperaturii.
Fig. 1.4.Variatia, cu creşterea temperaturii, a principalelor caracteristici fizico-mecanice ale
otelurilor. Schematizare exemplificativă.
6.Aprecierea comportarii materialelor la temperature joase
Prin temperaturi joase se vor întelege temperaturile inferioare celei standard normale, adică
temperaturile mai mici decât tn = 200 C (Tn = 293K ).
Analizând graficul din fig. 1.5., odată cu scăderea temperaturii se constată:
• rezistenta de rupere σr (respectiv σR ,H ), limita de curgere σc =σ0,2 şi modulele de
elasticitate E şi G cresc, fiind suficient dacă, în calculele practice de rezistentă, sunt considerate
caracteristicile mecanice şi elastice respective la temperatura standard normală;
• lungirea la rupere δ, gâtuirea la rupere Z şi coeficientul lui Poisson µ, în general, scad
nesemnificativ, astfel că în calculele practice de proiectare sunt considerate caracteristicile
elastice respective la temperatura standard normală;
• rezilienta K şi caracteristica mecanică de încovoiere prin şoc KV scad considerabil, la
anumite temperaturi, suficient de scăzute, otelurile devenind fragile.
Diminuarea rezilientei, respectiv a caracteristicii mecanice de încovoiere prin şoc ale materialelor
metalice, la temperaturi joase, este diferită pentru otelurile carbon şi slab aliate, pe de o parte şi
pentru otelurile aliate, pe de altă parte.
 Fig. 1.5. Variatia cu scăderea temperaturii, a principalelor caracteristici fizico-mecanice ale
otelurilor. Schematizare exemplificativă.

7.Incercarea de lunga durata

Fluajul este definit ca o deformatie lentă şi continuă, care se dezvoltă sub actiunea unei tensiuni şi
temperaturi constante.

Pentru materialele metalice tehnice, fenomenul de fluaj are o intensitate dependentă de

temperatură, evidentiindu-se pregnant pentru temperaturi ridicate.

-se indică drept temperatură T f , în grade Kelvin, temperatura de la care urmează să fie luate în
considerare efectele fenomenului de fluaj, temperatură dată de relatia:

T f = βf ⋅TT (1.16)
în care: T f -reprezintă temperatura de topire a materialului;

βf -coeficient având valorile:βf = 0,300

pentru metale pure; βf = 0,400
pentru oteluri în general; βf = 0,600 pentru aliajele speciale.
La metale uşor fuzibile (plumbul), fluajul poate avea loc şi la temperatura de 20 0C (293K).

Curba tipică de fluaj

În fig. 1.8. se prezintă curba tipică de fluaj [1], [3], care cuprinde următoarele stadii (domenii, zone)
caracteristice:

• stadiul I (portiunea AB), numit stadiu al fluajului primar, stadiu al fluajului initial sau stadiu al
fluajului în curs de stabilizare; unghiul β = β 1 scade continuu cu creşterea timpului;

• stadiul II (portiunea BC) , numit stadiu al fluajului uniform sau stadiu al fluajului stabilizat,
caracterizat prin aceea că unghiul const β = β 2 = β min = în timp;

• stadiul III (portiunea CD) numit stadiu al fluajului accelerat, stadiu al fluajului intensiv sau stadiu al
fluajului distructiv, în acest stadiu unghiul β = β 3 creşte mereu cu creşterea timpului până la
momentul τ = τr , corespunzător punctului D, când survine ruperea prin fluaj, functionarea utilajului
petrochimic în acest stadiu trebuie evitată.

Viteza de fluaj

Viteza instantanee de fluaj wf , reprezintă raportului dintre creşterea ∆ε a deformatiilor specifice de

fluaj şi creşterea ∆τ a timpului când aceasta din urmă devine oricât de mică şi deci, se poate
considera că tinde la zero.

Δε dε
wf=lim
ΔƮ → 0 = =tgβ ¿ în (mm / mm⋅h ), (% / h ) sau (m/m·h) (1.17)
ΔƮ dƮ
¿
Rezultă deci, că legea de variatie în timp a vitezei de fluaj wf , pentru diferite stadii ale curbei tipice
de fluaj, se identifică cu legea de variatie a tangentei trigonometrice a unghiului β . Această lege este
reprezentată convenional în fig. 1.9.c, din care rezultă în mod evident că, pentru stadiul II al curbei
tipice de fluaj, este îndeplinită conditia:

Wf=wfmin=ct (1.18.)

Aşadar, functionarea sub sarcină la temperaturi ridicate în conditii de fluaj se recomandă să fie
asigurată în stadiul II, deoarece în acest stadiu viteza de fluaj este constantă şi are valoare minimă.
Vitezele minim admisibile de fluaj vor depinde de conditiile de lucru ale utilajelor şi elementelor de
conductă, pentru exemplificare în tabelul 1.1., [1] sunt indicate valorile acestor viteze

Fig. 1.8. Curba tipică de fluaj

a-curba de fluaj propriu-zisă; b-detaliu de analiză, extras din curba tipică de fluaj; c-curba tipică corespunzătoare legii
generale de variaŃie a vitezei de fluaj

8.Coroziunea .Definitie.Indicatori de rezistenta la coroziune

Coroziunea se poate defini ca fiind distrugerea, într-un anumit timp, a metalelor şi a aliajelor
metalice în urma actiunilor chimice sau/şi electrochimice ale mediilor de lucru sau datorită unor
dizolvări fizice [1], [2], [3], [4].
Rezultatele combinatiilor chmice dintre metale/aliaje şi mediile corosive constituie produşii de
coroziune, care pot fi de următoarele tipuri:

• produşi primari → substante chimice rezultate în urma coroziunii datorită interactiunii

între metal/aliaj şi mediile corosive (la coroziunea electrochimică produşii primari de
coroziune sunt cei rezultati din reactiile catodice şi anodice);

• produşi secundari → substante chimice rezultate în urma coroziunii datorită

interacŃiunii dintre produşii primari de coroziune şi mediile tehnologice sau ambiante;

• arsuri → produşi ai coroziunii metalelor/aliajelor în medii gazoase la temperaturi

ridicate;

• decarburări superficiale → straturi decarburate, superficiale ale elemetelor din oteluri,

care au pierdut partial sau total carbonul (combinat sau liber) ca urmare a actiunii corosive a
oxigenului din atmosferă la temperaturi ridicate;

• oxidări interne → precipitări sub suprfată a unuia sau a mai multor oxizi, ca rezultat al
difuziunii spre interior a oxigenului din mediile tehnologice sau ambiante.

Cantitatea de metal transformată în produse de coroziune constituie pierderile prin coroziune.

Capacitatea metalelor şi aliajelor metalice de a rezista la distrugerea prin coroziune se numeşte
rezistentă (stabilitate) la coroziune.

Indicatorii de rezistentă la coroziune

Cantitativ, intensitatea şi ritmul prosecelor de distrugere prin coroziune se apreciază prin

intermediul următorilor indicatori de rezistentă la coroziune: indicatorul cinetic, notata prin simbolul
wc, în mod current numit viteză de coroziune, exprimat în mm/h sau mm/an; indicatorul volumic wv,
exprimat în cm 3 /(m2 ·h) sau cm 3 /(m2 ·an); indicatorul masic wM, exprimat în g/(m2 ·h) sau g/(m2
·an).

Dacă pentru o variatie ∆τs a duratiei τs (în h sau ani) de serviciu, respectiv de functionare, în conditii
de coroziune corespunde variatia ∆s a grosimii s (în mm) a peretelui metalic al utilajului, variatia ∆V a
volumului V (în cm 3 ) sau variatia ∆M a masei M (în g) ale părtii metalice, atunci pentru ∆τs suficient
de mic (∆τs→0) rezultă următoarele valori instantanee (exponentul i) ale indicatorilor de rezistentă
la coroziune:
 Tipurile principale de coroziune

Coroziunea :-chimica -continua

-electrochimica -uniforma

-locala -neuniforma

-Coroziunea în puncte sau coroziunea cu ciupituri (pitting-ul).

-Coroziunea sub formă de pete şi plăgi

-Coroziunea prin contact (coroziune locală)

-Coroziunea în gaze.

-Coroziunea selective

-Coroziunea intercristalină. / transcristalina/fisuranta/filiforma/eroziva.

9.Atacul Hidrogenului (blisteringul)

Atacul hidrogenului se defineşte ca fiind procesul de deteriorare mecanică a metalului prin

separarea în straturi (exfolierea) datorită pătrunderii în metalul respectiv a hidrogenului pur, format
în urma prezentei coroziunii electrochimice. Schema principală privind hidrogenul generat în
conditiile aparitiei ionilor H+ la suprafata interioară tehnologică a peretelui din otel, aflat în contact
cu mediul tehnologic electrolitic, se redă în figura 1.12.

Hidrogenul atomar, separat pe portiunile metalice cu rol de catod (fig. 1.13, a), difuzează în
metal, până când întâlneşte o discontinuitate de material (defecte interioare: stratificări, sulfuri,
incluziuni de zgură etc.). Aici hidrogenul atomar se recombină în molecule şi formează hidrogenul
gazos, care nu mai poate difuza mai departe în metal. Rezultă, deci, că discontinuitatea interioară a
metalului se transformă astfel într-un microcolector de hidrogen, care se acumulează fără
întrerupere. Volumul microcolectorului respectiv fiind initial relativ constant, presiunea hidrogenului
din el creşte şi la un moment dat metalul sau se fisurează, sau se separă în straturi distincte (fig.
1.13, b) – se exfoliază -, pe suprafata peretelui metalic formându-se o serie de umflături.

Acest proces distructiv a fost observat la tubulaturile de conducte, executate din oteluri
carbon sau din oteluri slab aliate cu mangan şi siliciu care lucrau în contact cu petrol brut sulfuros,
produse petroliere sulfuroase, cu medii continând hidrogen sulfurat.

Consecintele principale ale atacului hidrogenului sunt următoarele:

a) scoaterea prematură din serviciu a elementelor structurilor sau aparatelor tehnologice;

b) fragilizarea metalului, cauzată de absorbtia hidrogenului, numită fragilizare prin hidrogen.

Căile principale de prevenire şi combatere a atacului hidrogenului sunt următoarele [1]:

1) purificarea corespunzătoare a produselor petroliere şi a altor medii de lucru, prin

îndepărtarea hidrogenului sulfurat, a apei, a altor combinatii chimice periculoase;

2) folosirea de materiale metalice corespunzător de rezistente la atacul hidrogenului;

3) protejarea metalelor (otelurilor carbon) prin acoperirea suprafetelor de lucru cu vopsele şi

lacuri speciale;

4) protejarea metalelor prin acoperirea suprafetelor lor de lucru cu straturi nemetalice sau
cu straturi de acoperire metalice.

Urmărindu-se protectia împotriva coroziunii prin hidrogen, la alegerea otelurilor se vor avea
în vedre următoarele:

1) precizarea limitelor nepericuloase ale temperaturii peretelui metalic t şi presiunii partiale

a hidrogenului pH se fundamentează prin diagrama Nelson (fig. 1.14);
Modulul 3

10.Elemente definitorii privind conductele -definitii-diametru presiune nominala

Conducta este un ansamblu de elemente, montate pe un traseu determinat, separând un spatiu
închis, care serveşte la transportul şi distributia materialelor aflate în stare fluidă sau fluidizată.

Conducta este un sistem tehnic, constituit din tevi, fitinguri, flanşe, armături, suporturi,
compensatoare de dilatatie, aparate de măsură, control şi reglare, care serveşte la transportul
fluidelor între două utilaje, între două tronsoane tubulare sau între două instalatii, în condiŃii de
securitate tehnică deplină.

Functionarea conductelor, adică transportul fluidului între două puncte oarecare de pe traseul
acestuia, se datorează unei diferente de potential energetic, care, de cele mai multe ori, se
manifestă în forma unei diferente de presiune a fluidului între cele două puncte considerate.
Elementul principal al conductelor îl constituie materialul tubular cuprinzând: tevile, tuburile şi,
eventual, furtunele care separă spaŃiul prin care se vehiculează fluidul tehnologic.

Tevile sunt elemente de formă cilindrică, goale la interior, cu lungime mai mare de 4 m şi grosime de
perete mică, confectionate din materiale cu proprietăti elastice pronuntate

Tuburile sunt elemente de formă cilindrică, goale la interior cu lungime mică (sub 4 m) şi grosime
mare, confectionate din materiale cu elasticitate redusă sau casante (fontă, grafit, beton).

Furtunele sunt elemente flexibile, de sectiune inelară, de lungime mare, fiind confectionate din
materiale foarte elastice (cauciuc, materiale plastice) cu sau fără un înveliş metalic, de obicei din otel
inoxidabil.

Elementele definitorii

-diametrul nominal, simbolizat DN, este exprimat printr-un număr conventional, ce serveşte
indicarea dimensională univocă a componentelor de conductă. În unele cazuri, diametrul nominal se
identifică cu diametrul interior al tevii, fitingului sau robinetului, cu valori exprimate în milimetri în
sistemul metric şi în toli în S.U.A.

Notarea diametrului nominal contine simbolul DN urmat de valoarea conventională (fără a scrie
mm). Exemplu: DN150.

-presiunea nominală, simbolizată PN este o mărime (presiune) conventională care serveşte drept
criteriu de clasificare, proiectare şi alegere a elementelor de conductă ce se leagă între ele. Numeric
presiunea nominală reprezintă presiunea maximă la care poate functiona sau lucra un element de
conductă la temperatura standard normală de 200C.

Notarea presiunii nominale contine simbolul PN urmat de valoarea în bar (fără a se scrie bar).
Exemplu: PN25.

11.Tevile pentru conducte -constructie si materiale.

Tevile pentru conducte sunt realizate din materiale metalice (feroase sau neferoase) sau din
materiale nemetalice (organice sau anorganice). Sectiunea transversală a tevilor poate avea orice
formă geometrică, însă în marea lor majoritate, tevile utilizate în constructia conductelor au sectiune
transversală circulară, formă geometrică ce asigură sectiunea maximă de trecere, o stare de tensiuni
(dezvoltată de presiunea interioară) favorabilă şi o realizare mecano-tehnologică relativ facilă.

Tevile de otel pentru conducte

O problemă deosebit de importantă constituie delimitarea domeniilor de utilizare a tevilor trase la
rece şi a celor laminate la cald. Conform standardelor actuale există posibilitatea ca pentru diametre
exterioare de 25…168 mm să se specifice atât tevi trase la rece cât şi tevi laminate la cald. Trebuie să
se aibă în vedere, că în cazul tevilor trase la rece, omiterea unui tratament termic final de
normalizare duce la caracteristici inacceptabile pentru utilizarea tevilor respective la conducte.

Din acest motiv, unele standarde şi specificatii străine fac următoarele mentiuni:

• pentru diametre exterioare ≤ 48 mm, se acceptă atât tevi trase la rece cât şi tevi laminate la cald;
• pentru diametre exterioare mai mari, se acceptă numai tevi laminate la cald.

În cazul temperaturilor ridicate, tevile pentru conducte vor fi fabricate din materiale garantate
pentru temperaturile respective sau pentru temperaturi superioare. La temperaturi scăzute trebuie
să se utilizeze materiale garantate pentru temperaturile respective sau pentru temperaturi mai
joase. În acest caz, cel mai simplu mod privind garantarea materialului pentru temperaturi scăzute
este asigurarea unui anumit nivel al energiei de rupere (sau al rezilientei) la încercarea de încovoiere
prin şoc, la temperatura minimă de lucru sau la o temperatură mai joasă. Un nivel acceptat cunoscut
este energia de rupere KV≥27j. Acest mod de abordare are avantajul că se bazează pe metode
cunoscute, totuşi, el nu tine seamă de concluziile mai noi la care s-a ajuns în mecanica ruperii fragile
a materialelor.

Nivelul amintit, V≥27j, poate să reprezinte în unele cazuri o exagerare iar în altele s-a dovedit
insuficient pentru a preveni ruperea fragilă. Factorii care afectează comportarea la temperaturi
scăzute sunt: nivelul tensiunilor efective la care este supus materialul, starea de livrare (respectiv
tratamentul termic final), nivelul de defecte interioare, grosimea materialului, viteza de aplicare a
încărcărilor (respectiv tipul solicitării: static sau dinamic) etc.

Aceşti factori fac ca aprecierea comportării la temperaturi scăzute numai pe baza mărcii materialului
să nu ofere o garantie deplină, motiv pentru care se impune analizarea influenŃei acestor factori. În
industria chimică şi petrochimică, datorită titeiului cu procent ridicat de sulf, coroziunea sulfului este
determinantă în alegerea materialelor, fiind dependentă de temperatură.

Se poate mentiona că în rafinării, chiar în instalatiile primare, unde procentul de sulf al materiei
prime este ridicat, otelul carbon rămîne relativ neafectat de coroziune la temperaturi mai coborâte
de 2600C, dar are o comportare slabă între 2800 şi 3500C. În domeniul de temperaturi cuprins între
2600 şi 3600C, este recomandat otelul cu 5% Cr şi 0,5% Mo.

Grupul de oteluri inoxidabile sunt folosite pentru elementele sistemelor de conducte supuse unor
coroziuni severe de tipul celor din industria chimică şi petrochimică la temperaturi între 2000 şi
3700C, pe conductele de intrare-ieşire în reactoarele instalatiilor ce lucrează la presiuni şi
temperaturi ridicate (hidrocracare, hidrosulfurare etc.)

Materiale (oteluri )folosite uzual pentru conducte:

-tevile din materiale metalice neferoase

-tevile din cupru

-tevile din alama

-tevile din aluminiu

-tevile din plumb

-Materiale nemetalice organice (PVC,foolitul ,azbovinilul ,polietilena )

12.Tensiuni admisibile
5
14.Recipiente sub presiune -Clasificarea recipientelor ,sisteme de rezemare

Recipientele sub presiune reprezinta categoria echipamentelor de proces caracterizate geometric

prin diametru ,inaltime,care lucreaza in conditii de proces-presiune ,temperatura ,viteza de
coroziune.

-Sunt formate in principal ,dintr-o zona predominanta care se numeste MANTA

-elemente de inchidere care se numesc capace

-conducte tehnologice si AMC(aparate de masura si control )

Recipientele se proiecteaza din punct de vedere mecanic ,in functie de cerintele procesului
tehnologic (fizic-chimic)- H,D,coroziune ,numar necesar de racorduri ,sisteme de rezemare.

Clasificare-

1.In functie de pozitia de lucru (amplasare)-cu axa orizontala (RCO)

- cu asa verticala (RCV,Coloana)

Unde RCO-rezervor cilindric orizontal

RCV-rezervor cilindric vertical

2.In functie de locul de amplasare

A,b,-echipamente supraterane

c-echipament semingropat

d-subteran ---------------------------------------------vezi desen curs

3.In functie de forma geometrica

-cilindrice -cu diametru egal sau diferit

-sferice

-forma de picatura

SISTEME DE REZEMARE

Sistemele de rezemare au rolul de a asigura stabilitatea echipamentelor in timpul duratei de

serviciu .In functie de categoria echipamentelor sub presiune ,exista solutii constructive pentru
sistemele de rezemare.

Sistemele de rezemarea mai au rolul de a transmitte saricinile masice ale echipamentului catre
fundatie

CLASIFICARE;CONSTRUCTIE-

a) in functie de criteriul constructiv avem -pt recipiente verticale/orizontale

b) in functie de locul de amplasare pot fi-pe fundul capacului recipientelor (sau laterale pe
mantaua recipientului )
A1- Reazeme pentru recipiente verticale – laterale pe capac,de tip inel ,virola falsa
Reazemele laterale pot fi din tabla sudata sau ambutisata (deformata plastic)
 ***Pentru echipamente cu sarcina masica mare se utilizeaza placa de consolidare !
Mai poate fi reazem lateral din tabla sudata pe stalp
Reazeme montate pe capac (pe fundul inferior la recipientului)-formate din placi si teava

Virola falsa are rolul de a prelua sarcinile masice si de a asigura stabilitatea echipamentului
pe durata functionarii
Reazeme pt recipiente orizontale .
RACORDURI TEHNOLOGICE -pot fi-manuale/inclinate/tangentiale

15.Imbinari demontabile prin flanse def+clasificari

16.Elemente fasonate -fitinguri -definitie+clasificari
TESTE DE AUTOEVALUARE

T 1.1. Încercarea standard statică de scurtă durată se aplică acelor materiale:

a) care lucrează în domeniul unor temperaturi ambiante sau ridicate un

timp scurt, nepermitând aparitia fluajului;

b) care lucrează în domeniul unor temperaturi ridicate sub sarcină un

timp îndelungat;

c) care lucrează în domeniul temperaturilor joase;

d) care lucrează în domeniul temperaturilor ce favorizează aparitia fluajului.

T 1.2. Caracteristica care pune în evidentă comportarea otelurilor la temperaturi scăzute este:
a) rezistenta minimă la rupere;

b) rezilienta sau rezilienta la incovoiere prin şoc;

c) modulul de elasticitate longitudinal;

d) limita conventională de fluaj.

T 1.3. Se dă relatia : c1 =wc ⋅ τ s, care reprezintă:

a) viteza de coroziune a unui material;

b) indicatorul de rezistentă la coroziune volumic;

c) adaosul de coroziune;

d) durata de serviciu.

T 1.4. Consecintele principale ale atacului hidrogenului sunt:

a) scoaterea prematură din serviciu a utilajelor;

b) prelungirea duratei de serviciu a utilajelor;

c) mărirea capacitătii portante a utilajelor;

d) fragilizarea materialului cauzată de absorbtia hidrogenului.metalului

T 1.5. Încercarea de lungă durată a materialelor se aplică acelor materiale:

a) care lucrează în domeniul temperaturilor joase;

b) care lucrează un timp îndelungat la o temperatură ridicată constantă şi sub sarcină constantă;

c) care lucrează la temperaturi ambiante sau ridicate un timp scurt;

d) care lucrează în domeniul presiunilor mari.

T 1.6. Tensiunea admisibilă a unui otel la temperatura standard normală(20C) se determină în

functie de:

a) rezistenta minimă de rupere la temperatura de regim şi limita conventională de fluaj;

b) rezistenta minimă de rupere şi limita conventională de curgere la temperatura de 20C împărtite

la coeficientii de sigurantă corespunzători;

c) limita conventională de fluaj şi de rezistenta conventională de durată;

d) limitele conventionale de proportionalitate şi de elasticitate.

T 1.7. O dată cu creşterea temperaturii se constată că:

a) valorile modulului de elasticitate longitudinal cresc continuu;scad

b) valorile coeficientului de dilatare longitudinal scad continuu;

c) valorile modului de elasticitate transversal scad continuu;

d) valorile coeficientului de dilatare volumic scad continuu.

TESTE DE AUTOEVALUARE

T 2.1. În standardele de tevi americane, grosimile tevilor nu sunt specificate explicit, adoptându-se
clase de grosime. Astfel, gruparea STD utilizată şi în prezent reprezintă:

a) grosime de rezistentă mare;

b) grosime de perete extra gros;

c) grosime de rezistentă foarte mare (perete dublu extra gros);

d) grosime „standard” normală.

T 2.2. În ce caz o tubulatură de conductă cu diametrul nominal DN150 (având diametrul exterior
De = 168,3 mm) se identifică cu diametrul interior:

a) când grosimea standardizată a tubulaturii este 10,0 mm;

b) când grosimea standardizată a tubulaturii este 5,5 mm;

c) când grosimea standardizată a tubulaturii este 9,15 mm;

d) când grosimea standardizată a tubulaturii este 8,25 mm.

T 2.3. Clasa de presiune ╬ 600 conform ANSI corespunde presiunii nominale PN (conform STAS):

a) PN16, PN25;

b) PN64;

c) PN100;

d) PN250.

T 2.4. Otelul OLT35K, STAS 8184-87, utilizat pentru unele sisteme de conducte, are conform SR-EN
10216-2 simbolul:

a) P235GH;

b) P265GH;

c) P255QL;

d) P265NL.

T 2.5. Pentru o tubulatură realizată din otelul P265GH, SR-EN 10216-2, cunoscând rezistenta
minimă la rupere 20 σr = 450 N/mm2 şi coeficientii de sigurantă cr = 3,0, cc = 1,5, care din valorile
de mai jos reprezintă tensiunea admisibilă la temperatura standard normală (200C):

a) 176,6 N/mm2

b) 180,1 N/mm2

c) 165 N/mm2

d) 150 N/mm2

.
T 2.6. La o tubulatură cu perete subtire solicitată la presiune interioară uniformă, care din
tensiunile principale are valoarea cea mai mare:

a) după directia meridională σx;

b) după directia longitudinală;

c) după directia tangentială (inelară) σθ;

d) după directia radială.

a) determinarea grosimiii de rezistentă a unei tubulaturi cu perete subtire presurizată la interior;

b) determinarea grosimii de proiectare a unei tevi sudate elicoidal;

c) determinarea grosimii de rezistentă a unei tubulaturi cu perete gros;

d) determinarea adaosului de coroziune

Subiecte examen

1.Urmatoarea notatie reprezinta simbolul unei suprafete de etansare in cazul imbinarilor prin
flanse –

a)PA (prag si adancitura), PS(Plana simpla),PU(plana cu umar),CP ,

(canal-pana)

b)DN
c)CS

d ) NP

e)ALTELE

2.Incarcarea standard statica de scurta durata se aplica acelor materiale

a)care lucreaza in domeniul temperaturilor joase

b)care lucreaza in domeniul unor temperature ambiante sau ridicate un timp scurt nepermitand
aparitia fluajului-+

c)Care lucreaza in domeniul temperaturilor ce favorizeaza aparitia fluajului

d)care lucreaza in domeniul unor temperature ambiante sau ridicate un timp scurt ,permitand
aparitia fluajului

e)altele

3.In cazul conductelor diamentrul nominal ,simbolizat DN,este exprimat –

a) printr-un numar conventional ,ce serveste indicarea dimensionala univocal a componentelor de

conducta si reprezinta diametrul mediu

b) printr-un numar conventional ,ce serveste indicarea dimensionala univocal a componentelor de

conducta

c) printr-un numar neconvenctional ce serveste indicarea dimensionala univocal a componentelor de

conducta

d) printr-un numar convenctional ,ce serveste indicarea dimensionala univocal a componentelor de

conducta si se exprima in mm

e) altele

4. Prevenirea si combatere a atacului hidrogenului se poate realiza prin

a) folosirea de inhibitori la coroziune

b) protejarea prin acoperirea suprafetelor lor de lucru cu straturi nemetalice sau cu straturi de
acoperire metalice

c) folosirea de materiale nemetalice corespunzator de rezistente la atacul hidrogenului

d) folosirea de materiale metalice corespunzator de rezistente la coroziune

e) altele

5 Limita tehnica conventionala de fluaj se determina

a)pe baza incercarii tipice de fluaj
b)pe baza incercarilor in medii corozive
 c)pe baza incercarii de scurta durata

d)altele

6.Coroziunea sub sarcina

a) se datoreaza actiunii simultane a mediilor corozive si a tensiunilor corespunzatoare unor
solicitari mecanice intalnindu-se la aproape toate metalele si aliajele supuse la solictiari
mecanice in prezenta unor medii de lucru aggressive
b) se datoreaza actiunilor mediilor corozive si a tensiounilor corespunzatoare unor solictiari
mecanice intalnindu-se la aproape toate metalele si aliajele supuse la solictari mecanice in
prezenta unor medii de lucru aggressive
c) se datoreaza actiunilor simultane a mediilor corozive si a tensiunilor corespunzatoare unor
solicitari mecanice intalnindu-se la aproape toate metalele si aliajele nesupuse la solictari
mecanice in prezenta unor medii de lucru aggressive
d) se datoreaza actiunii simultane a mediilor corozive si a tensiunilor
e) altele

7.Figura 1 reprezinta schematizarea cedarii unor tubulaturi presurizate la interior in care

a) tensiunile reprezentate sunt tensiuni principale ce actioneaza dupa directia inelara si
meridionala ,tensiunea meridionala fiind dublu cele inelare
b) tensiunile reprezentate sunt tensiuni principale ce actioneaza dupa directive inelara si
meridionala in care tensiunea inelara este egala cu cea meridionala
c) tensiunile reprezentate sunt tensiuni principale ce actiioneaza dupa directie longitudinala
si meridionala
d)tensiunile reprezentate sunt tensiuni principale ce actioneaza dupa directie inelara si
meridionala in care tensiunea inelara este dublul tensiunii meridionale
e) altele

8.Tensiunea admisibila a unui otel la temperature standard normala se dtermina in functie de

a) limita conventionala de fluaj si de rezistenta conventionala de durata

b) rezistenta minima de rupere si limita conventionala de curgere la temperature de 20 C impaRTITE

la coeficientii de siguranta corespunzatori

c)Rezistenta minima de rupere si limita conventionala de curgere la temperatura de 20 C

d) rezistenta minima de rupere la temperature de regim si limita convenctionala de fluaj

e) altele

9.Se dă relatia : c1 =wc ⋅ τ s, care reprezintă:

a) viteza de coroziune a unui material;

b) adaos de coroziune

c) durata de serviciu
d) durata de functionare a echipamentelor sub sarcina

e) altele

Fig. 2.4. Schematizarea cedării unei tubulaturi presurizate la interior

10.Calculul de rezistenta afferent conductelor se realizeaza tinand cont de

Raportul dintre diametrul exterior sic el interior

11.In cazul tubulaturii conductelor tehnologice presurizate uniform la interior- tensiunea dupa
directia longitudinala (meridionala) este mai mica decat tensiunea dupa directia inelara
(circumferentiala)

12.Dpdv calitativ fiabilitatea unui sistem tehnic/tehnologica desemneaza aptitudinea acelui sistem-
de a-si indeplini correct functiile atributiile impuse ,in conditii de exploatare specificate de-a lungul
unui interval de timp determinat