EXAMINAREA URMELOR LĂSATE DE INSTRUMENTELE

SCRIPTURALE

Magistrat ŞTEFAN FĂT ANCA ELENA BENŢA

CURTEA DE APEL ALBA Univ. “BABEŞ – BOLYAI”
Doctorand U.B.B. Cluj–Napoca

Abstract :
One of the most important problem in the document examination is the traces
examination of the writing instruments on the varied writing surfaces. There are many
types of writing instruments, from simple nibs, pens, roller-pens, ball-point pens,
markers, pencils, until atypical writing instruments like the instruments for tattoo,
matches, toothpicks, nails, spray etc. In present, to resort to forgeries using different
methods and techniques, like using forgery acts and documents for a rapidly
enrichment, its have established a lot of trials in which it was and it is a whole series of
disputed documents or suspect documents for forgery. To solve these kind of trials
requires to know the different aspects of the document and to endow with an
accordingly techniques, because it is known that the delinquents are using the latest
technology for getting the forgeries or counterfeits.

În domeniul examinării criminalistice a documentelor, problemele supuse

cercetării sunt foarte variate, începând de la modificările aduse documentelor, la modul
lor de falsificare sau contrafacere, estimarea perioadei când un anumit document a fost
datat sau scris, ajungând până la diferenţele de vechime între anumite menţiuni sau chiar
la stabilirea vechimii actului în întregime. Sub aspectul temporal, perioada avuta în
vedere este limitată în general la circa 30-35 de ani şi în mod excepţional se cere
examinarea unor documente având o vechime mai mare de 40-50 de ani.1
Ştiut fiind faptul că pentru un act scris sunt necesare suportul de scris, materialul
de scriere şi intrumentul scriptural, una dintre problemele importante în examinarea
documentelor o constituie examinarea urmelor lăsate de instrumentele scripturale pe
diferite suporturi de scris. Aşa de exemplu, la cercetarea unui document datat cu foarte
mulţi ani în urmă se au în vedere tipurile de instrumente scripturale şi materiale de scris
care erau disponibile la acea vreme, deoarece materialul de scriere sau instrumentul
scriptural folosit la întocmirea actului supus examinării putea să nu fi fost fabricat la
data pe care actul respectiv o poartă. Astfel, un act scris cu stilou cu bilă (pix) şi datat
înainte de 1940 este în principiu un act contrafăcut deoarece instrumentul scriptural
respectiv a fost produs pentru prima dată în străinătate, în 1935-1939 2, iar în ţara noastră
a apărut mai târziu.3
Importante repere referitoare la dezvoltarea instrumentelor şi materialelor de
scris sunt prezentate în tabelul de mai jos4, cu datele lor de introducere:

1
S.Alămoreanu – “Clasic şi modern în examinarea documentelor suspecte”, Ed.Alma Mater, Cluj-
Napoca, 2003, p.9
2
Jaz Lenvinson arată în “Questioned Documents”, Academic Press, London, 2001, p.121 că există o
controversă asupra comercializării instumentului de scris cu bilă. În perioada 1935-1939 au fost
comercializate circa 25.000 de bucăţi, iar producţia industrială a început în Argentina de către Josepf
Laszlo şi George Biro în 1944.
3
D.Sandu – “Falsul în acte”, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p.187
4
“Encyclopedia of forensic sciences”, Academic Press, 2000, p.573

202
An Dezvoltare istorică
642 - cea mai timpurie referire la pana de gâsca ca instrument de scris;
1662 - au fost fabricate creioanele la Nuremberg (Germania);
1700 - prima referinţă la peniţa de scris;
1780 - sunt fabricate peniţe de scris în Anglia de către Samuel Harrison;
1822 -a fost inventat creionul mecanic în Anglia de către Sampson Mordan şi
Gabriel Riddley;
1857 - prima apariţie a creioanelor copiative;
1943 - a fost comercializat stiloul cu bilă (pixul);
1945 - începe utilizarea pe scară largă a stilourilor cu bilă în New York – SUA
de
către „Reynolds International Pen Company”;
1955 - a fost introdus creionul cu grafit;
1963 - au fost produse stilouri cu vârf de fibre;
1968 - a fost introdus stiloul cu rezervor de cerneală incorporat
1969 - se fabrică creioanele cu radiera la un capăt introduse de Paper Mate.

Datarea falsă a actului se pune adesea în evidenţă prin constatarea

anacronismelor.
Acestea pot fi relevate de numeroase elemente, cum ar fi: hârtia, materialul de scriere,
instrumentul scriptural folosit, ortografierea, evoluţia şi aspectul scrisului, conţinutul
actului, caracterele dactilografice, impresiunea de ştampilă, timbru aflat pe act ş.a.
“Dicţionarul de criminalistică” defineşte instrumentul scriptural ca fiind un
“obiect destinat pentru a scrie, care, de obicei este tocul, creionul, pixul. Mai pot fi
folosite trăgătorul sau peniţa de desen, pensula, creta, creionul dermatograf, cărbunele,
pana de pasăre, precum şi alte obiecte ce nu sunt confecţionate special în acest scop. În
funcţie de natura şi natura instrumentului scriptural şi, mai ales a vârfului acestuia care
ia contact cu suportul de scris, trăsăturile obţinute vor prezenta caracteristici proprii.
Acestea servesc la individualizarea fiecărui instrument şi pot folosi în unele cazuri la
identificarea acestuia”.5
Având în vedere tipurile de instrumente scripturale, urmele lăsate de acestea sunt
de mai multe feluri.

Urmele lăsate de peniţe

Menţionăm faptul că peniţele au început să fie fabricate în jurul anului 150 î.H.,
foarte multe fiind descoperite în ruinele Pompeiului. În anul 1748 Johann Jartssen a
inventat peniţele de oţel, pentru ca în anul 1780 Samuel Harrison să înceapă fabricarea
peniţelor de metal în Anglia.6
În prezent, peniţele de scris sunt împărţite în următoarele categorii : peniţe
şcolare, peniţe de stilou şi peniţe de desen. La examinarea vizuală a unui document scris
se poate determina categoria din care provine peniţa folosită. De asemenea, mai trebuie
determinată natura sau destinaţia documentului, culoarea şi compoziţia fluidului sau
colorantului utilizat (şi care poate fi cerneală, tuş, grafit etc.), forma şi aspectul textului
scris ca şi construcţia grafică.
La identificarea criminalistică a peniţei trebuie avute în vedere următoarele
caracteristici7:
--prezenţa în suport a unor înţepături, a unor neregularităţi în grosime, slăbirea
intensităţii culorii, uneori chiar apariţia unui spaţiu între braţele peniţei, ca o consecinţă

5
“Dicţionar de criminalistică”, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p.108.
6
http://www.continental.org/articles
7
Colectiv – “Tratat practic de criminalistică”, vol.III, Serviciul Editorial şi Cinematografic, 1980, p.85

203
a lipsei fluidului şi ca rezultat al apăsării acesteia pe suport, dovedesc folosirea de către
scriptor a unei peniţe şcolare;
--în cazul peniţelor de stilou, traseul grafismelor este omogen, nu apar înţepături în
suport;
Din punct de vedere al construcţiei grafice apar diferenţieri în redare pentru
fiecare categorie de peniţe, cu menţiunea că, din cauza fluidului sau colorantului
utilizat, uneori, se pot face confuzii între peniţa de stilou şi cea obişnuită. De asemenea,
marginile traseului sunt cu atât mai neregulate cu cât vârful peniţei este mai nefolosit, la
care se adaugă şi gradul de apăsare a peniţei în suportul de scris.

Urmele lăsate de stilou

Date referitoare la apariţia stiloului sunt înregistrate de la începutul sec.XVIII,
dar dezvoltarea acestui instrument de scris se plasează în sec.XIX şi se datorează lui
Braham – figură semnificativă în domeniul fabricării instrumentelor de scris.8
În zilele noastre stilourile pot fi alimentate cu cerneală – având peniţe obişnuite
din metale preţioase sau inox şi vârfuri de iridium, sau cu tuş şi vârfuri tubulare de tipul
Rotring, Faber-Castell etc., destinate desenului tehnic, dar cu care se poate scrie în mod
curent.

8
http://popular.ebay.com/colectibles/Pens-Writing-Instruments.html

204
 Există de asemenea şi stilouri cu vârful fibros (de pâslă, fibre de sticlă etc.) care,
după consumul fluidului sau materialului de scris devin inutilizabile (“Carioca”)9.
O particularitate a stilourilor destinate desenului tehnic constă în faptul că aceste
instrumente scripturale se utilizează numai în poziţie verticală. În situaţia în care se
întrebuinţează şablonul, instrumentul scriptural poate fi uşor identificat după
dimensiune şi aspectul literelor, respectiv al cifrelor. Aceste instrumente scripturale
când sunt utilizate în poziţie oblică, de către persoane neavizate, creează înţepături în
suportul de scris sau trasee groase în zonele unde tubul a desprins fibre de hârtie
antrenându-le în direcţia scrierii.
Dimensiunile traseelor executate cu vârfuri tubulare pot avea următoarea scară :
0,18; 0,2; 0,25; 0,3; 0.4; 0,5; 0,6; 0,7; 0,8; 0,9 ; 1,0 … până la 2 mm şi uneori
peste această dimensiune.10
Stilourile obişnuite pot lăsa şi un traseu neomogen din punct de vedere al
grosimii sale şi al intensităţii culorii.
Grosimea traseului este mai mare în situaţia în care au fost executate de către
scriptori care nu folosesc stilourile cu care sunt obişnuiţi să scrie. Necunoscând poziţia
optimă de scriere a peniţei, aceştia execută trasee care zgârie suportul sau întrerup
scrisul.
Stilourile de tip “carioca” având vârful fibros, precum şi cele cu vârf de pâslă,
spre deosebire de stilourile obişnuite, lasă trasee neomogene, ca intensitate a culorii şi
cu variaţii ale grosimii.
O alta varietate o constituie stilourile de tip “Marker” utilizate pe scară largă în
zilele noastre. Aceste instrumente scripturale prezintă diferite tipuri începând cu cele
simple, tipice pentru scris şi colorat, până la cele utilizate pentru scrierea pe alte
suprafeţe decât hârtia, ajungând până la tipuri speciale de “marker” fluorescent utilizate
pentru marcare în cazurile de spargere, furt etc. sau cele utilizate pentru marcarea
diferitelor bancnote. Nu în ultimul rând, menţionăm tipul de “marker” permanent
utilizat pentru a executa scrisuri permanente pe diverse obiecte, de la hârtie la metal şi
piatră.11

Urmele lăsate de pixuri

Pixul sau stiloul cu bilă a fost descoperit spre finalul sec.XIX, dar nu a fost
utilizat până în anul 1940, când George Biro şi Josepf Laszlo au venit cu o versiune
modernă ce a început să fie popularizată şi exploatată comercial în timpul Celui de al
II–lea Război Mondial. După Război stilourile cu bilă au fost introduse masiv pe piaţa
mass mediei. În ianuarie 1954 Parker a fost prima companie care a oferit diferite marimi
şi dimensiuni stilouri cu bilă. Următoarele decenii au cunoscut o dezvoltare continuă a
tehnologiei fabricării acestor instrumente scrispturale.12

9
Cariocile au fost introduse în 1951 şi începând cu anul 1962 compania japoneză „Pentel” începe să
dezvolte masiv fabricarea acestora.
10
Colectiv – “Tratat practic de criminalistică”, vol.III, Serviciul Editorial şi Cinematografic, 1980, p.87
11
http://en.wikipedia.org/wiki/Marker_pen
12
Jay Lavinson – “Questioned Documents”, Academic Press, London, 2001, p.121;
http:/popular.ebay.com/colectibles/Pens-Writing-Instruments.html

205
 În ultimii ani stiloul cu bilă (pixul) a devenit un instrument foarte utilizat în
diverse sectoare şi activităţi, mergând până la artă - mulţi oameni creează arta pe ei
înşişi cu diverse tipuri de instrumente scripturale cunoscute ca stilouri cu bilă pentru
tatuaje.
O varietate recent intrată în categoria acestor instrumente scripturale este cea a
stilourilor cu gel, deosebirea constând doar în fluidul utilizat – gelul şi care conţine apă
şi biopolimeri, precum şi dimensiunile vârfului instrumentului – de la 0,5 mm până la
1,5 mm.
Revenind la clasicul stilou cu bilă, acesta în contact cu suportul de scris
angrenează pasta de scris care este un material vâscos, insolubil în apă, deosebindu-se
de toate celelalte tipuri de cerneluri şi materiale de scris. Caracteristicile care duc la
diferenţierea traseelor între ele sunt grosimea şi intensitatea culorilor. Întinderea pastei
de scris pe suport se deosebeşte de la un pix la altul. Datorită vâscozităţii sale nu
difuzează în masa hârtiei.
Examinarea şi recunoaşterea unui scris executat cu pastă faţă de un scris
executat cu cerneală, se poate face prin umezirea unei mici porţiuni de traseu. În cazul
în care nu difuzează, scrisul în litigiu a fost executat cu pastă şi nu cu cerneală, tuş, gel
etc.
Pastele pentru stilourile cu bilă sau cu fibre sunt fabricate, ca şi cernelurile, după
reţete deosebit de variate.
Un alt mod de recunoaştere a scrisului executat cu stilou cu bilă constă în faptul
că la începutul cuvintelor pot exista zone în care pasta de scris abundă deoarece nu e
antrenată omogen de bilă sau este mai fluidă. Alteori, începutul traseului rămâne
necolorat, observându-se numai urma de apăsare, pasta fiind antrenată numai după
câteva rotiri ale bilei.
Datorită varietăţii mari a stilourilor cu bilă si a pastei folosite, determinarea de
gen a acestor instrumente scripturale se completează cu o analiză chimică a pastei de
scris. Prin aceleaşi analize de laborator, ca şi la cerneluri, şi la paste se diferenţiază
nuanţele de culoare şi conţinutul chimic.

206
Urmele lăsate de creion
Prima încercare de fabricare a unor beţişoare de grafit a fost în Nuremberg
(Germania) în anul 1662, utilizându-se o mixtură de grafit, sulf şi antimoniu, fiind însă
inferioare celor care au început să fie fabricate în Anglia aproximativ în aceeaşi
perioadă. Coloniştii americani importă masiv creioanele cu grafit mai cu seamă după
Revoluţia Americană.
În prezent, având în vedere culoarea, forma şi destinaţia, creioanele se împart în
creioane negre utilizate la întocmirea actelor, având minele din grafit cu adaos de
caolină, şi creioane colorate ce conţin caolină de calitate superioară, substanţe minerale
de diferite culori şi clei. 13 Proporţia substanţelor componente din minele de creioane
diferă în funcţie de scopul pentru care acestea sunt fabricate.
Cercetarea scrisului realizat cu aceste instrumente de scris se desfăşoară prin
aplicarea metodelor folosite la cerneluri şi paste. Examinarea trăsăturilor de creion, prin
specificul său, poate fi inclusă în categoria substanţelor de scriere, alături de cerneluri,
tuş, gel etc.
Trăsătura de creion se cercetează pornind de la compoziţia chimică a minei
acestui instrument, în funcţie de care există creioane de grafit, creioane ceramice
(copiative şi necopiative), creioane dermatografe (sau grase). Examinarea trăsăturilor
de creion se face prin observarea la microscop şi pe baza unor reactivi chimici.14
Spre deosebire de scrisul executat cu cerneală, tuş, gel, scrisul executat cu
creionul prezintă avantajul că are o durabilitate mult mai mare. Dezavantajul constă în
faptul că poate fi uşor înlăturat, fără posibilităţi de refacere, excepţie făcând creioanele
chimice ale căror trăsături executate pe hârtie umezită determină anumite reacţii cu
hârtia, asemănătoare cernelii.
Elementele caracteristice care individualizează urma de creion sunt : culoarea,
tăria, gradul de apăsare, forma grafitului şi felul suportului de scris.
Indiferent de ţara producătoare, creioanele negre au următoarea notaţie : HB –
tărie medie, de la 2H la 9H - tăria creşte, iar de la 2B la 9B – tăria scade. 15 Această scală
a tăriilor variază de la o ţară la alta. Majoritatea creioanelor utilizate în întreaga Europă
şi în mare parte din lume, sunt fabricate după sistemul european care utilizează scala de
la H la B, standardul fiind HB.

9H 8H 7H 6H 5H 4H 3H 2H H F HB B 2B 3B 4B 5B 6B 7B 8B 9B
Hardest → Medium → Softest

Sistemul american, promovat de către Nicolas-Jacques Conté şi utilizând doar

numere, dezvoltă cu aproximaţie sistemul european. Asfel, în tabelul de mai jos sunt
prezentate corespondenţele sistemului european.

Tone U.S. Europe

#1 = B

#2 = HB

13
I.Mircea – “Criminalistică”, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p.186
14
E.Stancu – “Tratat de criminalistică”, Universul juridic, Bucureşti, 2004, p.276; C.Suciu –
“Criminalistică”, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.469.
15
Colectiv – “Tratat practic de criminalistică”, vol.III, Serviciul Editorial şi Cinematografic, 1980, p.91

207
 #2½ * = F

#3 = H

#4 = 2H

Varietatea gradelor de nuanţă este determinată de modificarea procentelor

componentelor mixturii conţinută în mina de creion, după cum urmează :

Pencil Number Graphite Clay Wax

9H 41% 53% 5%

8H 44% 50% 5%

7H 47% 47% 5%

6H 50% 45% 5%

5H 52% 42% 5%

4H 55% 39% 5%

3H 58% 36% 5%

2H (#4) 60% 34% 5%

H (#3) 63% 31% 5%

F (#2½) 66% 28% 5%

HB (#2) 68% 26% 5%

B (#1) 71% 23% 5%

2B 74% 20% 5%

3B 76% 18% 5%

4B 79% 15% 5%

5B 82% 12% 5%

6B 84% 10% 5%

7B 87% 07% 5%

8B 90% 04% 5%

Creioanele colorate au şi ele la rândul lor o mare varietate de gen şi marcă, iar
examinarea traseelor acestora urmează regulile aplicabile în cazul creioanelor negre.
Examinarea unui text executat cu creionul de tâmplărie poate pune în evidenţă
un traseu cu mari variaţii în grosime. Cu creioanele, ca şi cu cretele, se poate scrie pe
pereţi, pe asfalt şi pe foarte multe alte genuri de suporturi.

208
 Pentru identificarea de gen trebuie făcute probe cu diverse creioane şi pe diverse
suporturi asemănătoare cu cele în litigiu, până când nuanţa sau culoarea se apropie de
aspectul textului în litigiu.
În lungimea unui traseu se poate remarca o latură precis conturată şi alta
“tuşată”, dovadă că instrumentul scriptural utilizat (creion, cărbune, dermatograf) poate
să murdărească uşor hârtia.16
O varietate a creioanelor cu mină de grafit sunt creioanele mecanice care conţin
un mecanism ce împinge mina de grafit prin vârful creionului spre exterior. Cu toate că
au fost concepute pentru aplicaţii tehnice acest tip de instrumente se utilizează atât
pentru desenat cât şi pentru scris.17 Dimensiunile frecvent întâlnite sunt : 0,3; 0,5; 0,7;
0,9; 1,1; 1,6 mm grosime.18
O altă categorie de instrumente scripturale o constituie cretele, albe sau colorate,
cu secţiunea patrată sau rotundă, forestiere, albe de croitorie. Din examinarea lor rezultă
că la sfârşitul execuţiei unui traseu, instrumentul scriptural are tendinţa de a dezlipi
fragmente din suport sau, de cele mai multe ori, de a nu lăsa pastă pe suport.19

Urmele lăsate de pensule20

Pensulele sunt instrumente mai rar folosite în procesul scrierii, principala lor
întrebuinţare fiind în pictură, desen, vopsitorie.
În practica expertizei criminalistice au existat şi cazuri de scrisuri executate pe
pereţi ori alte suporturi, cu ajutorul pensulei, punându-se problema identificării
scriptorului.
La rândul lor, pensulele pot fi împărţite după destinaţia lor în :
- pensule pentru culori de apă, fiind rotunde, cu fir inegal;
- pensule de ulei, fiind turtite, cu fir relativ scurt şi tăiat perpendicular pe axă.
Calitatea pensulelor este dată de supleţea şi calitatea firului de păr. Cu cât acesta
este
mai subţire şi mai moale, cu atât pensulele sunt mai bune.
Traseele executate cu pensule pentru ulei sunt drepte în zona de început a lor,
faţă de cele executate cu pensule pentru culori de apă, care sunt semirotunde.
Criteriile de examinare ale unui text executat cu pensula sunt aceleaşi ca şi în
cazul folosirii celorlalte instrumente scripturale, având în vedere totodată natura
suportului şi compoziţia vopselei sau a materialului de scris utilizat.
Unele dintre caracteristicile care le diferenţiază se găsesc în partea incipientă a
traseelor verticale.
Pentru identificarea mărimii pensulei folosite se măsoară grosimea câtorva
trasee verticale, după care se face media lor. În etapa următoare se trece la executarea
traseelor de comparaţie realizate pe suport asemănător. La obţinerea modelelor de
comparaţie scrisul va fi executat sub diferite grade de înclinaţie a instrumentului.

Urme lăsate de instrumente atipice

În cazul utilizării unui chibrit, scobitoare sau beţişor ascuţit îmbibat cu o
substanţă de scris (cerneală, tuş, sânge, vopsea etc.) scrisul în sine nu se modifică, ci
doar trăsăturile devin mai groase pe unele porţiuni şi mai înguste pe alte porţiuni, creşte
numărul liniilor drepte, vor apărea întreruperi invitabile datorită necesităţii de a alimenta

16
idem, p.92
17
Creioanele mecanice au fost inventate în 1822 de către Sampson Mordan (Britania), dezvoltate după
1915 în Japonia şi America, astăzi fiind utilizate pe scară largă în întreaga lume.
18
http://en.wikipedia.org/wiki/Pencil
19
Colectiv – “Tratat”, p.92
20
idem, p.93

209
mereu instrumentul scriptural, scade frecvenţa punctelor de legătură şi se va altera
continuitatea literei sau cuvântului.21
Dacă se utilizează un beţişor de chibrit ars se va remarca o mai slabă intensitate
a coloritului mai ales în partea finală deoarece substanţa de scris, respectiv partea arsă,
se termină.
În cazul în care se va folosi ca instrument scriptural cărbunele sau o bucată de
cărămidă, dimensiunea traseelor, a literelor şi cuvintelor va creşte, iar presiunea va fi
mai mare fie pentru a învinge rezistenţa suportului, fie în vederea asigurării aderenţei
substanţei de scris la suport.
Când se utilizează instrumente de scris cu vârf ascuţit, cum ar fi : bucăţi de
sârmă, ace, cuie etc., traseul literelor de deformează, pot fi observate anumite unghiuri,
iar literele vor fi simplificate tocmai datorită rezistenţei suportului şi neobişnuinţei
scriptorului de a le folosi, obligându-l în multe situaţii să recurgă la scrierea cu
majuscule, care în general au o execuţie mult simplificată şi mai uşor de realizat.
Un aspect aparte îl au scrisurile executate cu spray, care în ultimii ani au apărut
frecvent şi realizate în special pe suprafeţe mai mari, cum ar fi : ziduri, garduri,
conducte de apă, vitrine (din cadrul magazinelor), mijloace de transport (trenuri,
autocamioane, autoturisme etc.), asfalt, panouri publicitare, animale, steaguri, pânză în
cadrul manifestărilor sportive. Rămânând în sfera manifestărilor sportive, un aspect
interesant îl au scrisurile executate cu vopsea pe faţa şi/sau trupurile suporterilor
sportivi. Din punct de vedere al examinării criminalistice aceste scrisuri prezintă un
aspect de estompare, ungiurile în general dispar, marginile literelor se observă mai
greu.22
Tot o execuţie aparte este aceea a tatuajelor, unde scrisurile datorită elasticităţii
pielii, suportă unele modificări, păstându-se însă caracteristicile de bază.

Examinarea urmelor
Căutarea urmelor de cerneală, tuş, gel, pastă de scris se face prin observarea şi
examinarea tuturor obiectelor şi suporturilor din câmpul infracţional, susceptibile de a fi
purtătoare de asemenea urme. De asemenea, se au în vedere peniţele, pensulele,
instrumentele scripturale improvizate, diferite obiecte care au inscripţii, ştampile sau
pete rezultate din ştergerea instrumentelor scripturale folosite ori datorită unor
defecţiuni.23
Prin interpretarea urmelor de cerneală, tuş, gel, pastă sau alte materiale de scris
se pot obţine unele date şi indicii referitoare la :
- natura traseului petei sau a mânjiturii (de cerneală, tuş, pastă) ori a scrisului;
- instrumentul scriptural sau alt obiect cu care s-a executat traseul;
- modificarea unor texte prin adăugarea ori suprapunerea de noi trasee de cerneală,
tuş, pastă de scris;
- timpul aproximativ scurs de la formarea traseului petei, mânjiturii (în unele cazuri)
sau scrisului.24
În examinarea criminalistică a traseelor grafice expertul procecează la cercetarea
caracteristicilor generale şi individuale ale scrisului în litigiu având în vedere regulile
criminalistice de examinare a scrisului de mână, după care se va proceda la o examinare

21
Colectiv – “Tratat practic de criminalistică”, vol.II, Serviciul editorial, 1978, p.161; A.Frăţilă,
R.Constantin –“Expertiza grafică şi raţionamentul prin analogie”, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2000, p.102.
22
A.Frăţilă, R.Constantin –“Expertiza grafică şi raţionamentul prin analogie”, Ed.Tehnică, Bucureşti,
2000, p.103.
23
S.Alămoreanu, N.S.Zamfirescu – “Introducere în interpretarea fenomenologică a urmelor”, Ed.Alma
Mater, Cluj-Napoca, 2003, p.133
24
idem

210
minuţioasă a caracteristicilor traseului grafic, care îi permit stabilirea apartenenţei la gen
a instrumentului scriptural.
Pentru o determinare cât mai exactă expertul criminalist va proceda la realizarea
de modele de comparaţie cu instrumentele scripturale puse la dispoziţie.
Examinarea comparativă se realizează pe zone de scriere care pot oferi cele mai
multe caracteristici individuale.
În etapa următoare expertul criminalist trebuie să demonstreze dacă traseul
scrisului în litigiu a fost executat cu instrumentul scriptural pus la dispoziţie.
Precizăm faptul că în cercetările şi examinările sale, expertul criminalist trebuie
să ţină cont de câteva aspecte. Astfel, se poate afirma că fiecare scriptor are un anumit
instrument de scris favorit. Însă defecţiunile de funcţionare ale instrumentului respectiv
sau anumite împrejurări ce obligă scriptorul să utilizeze un alt instrument scriptural pot
avea anumite influenţe asupra caracteristicilor unui scris (sau chiar a unei semnături).
În situaţia utilizarii unui instrument de scriere neobişnuit, cum ar fi pensula,
creionul de tâmplar, carioca de calibru mare, cretă etc., caracteristicile mijlocului de
scriere poate determina din start un anumit gen de construcţie grafică, deoarece
scriptorul înţelege că folosirea unor asemenea instrumente scripturale este nepotrivită şi
drept urmare, va încerca să simplifice execuţia grafică. Într-un astfel de caz, se poate
remarca că gradul de continuitate va fi afectat, fiind posibilă chiar renunţarea la
trăsăturile ce unesc semnele componente. De asemenea, viteza de execuţie va fi redusă
şi semnele diacritice nu vor putea fi redate în multe cazuri.25
În situaţia în care scriptorul foloseşte creionul sau stiloul cu bilă în masa hârtiei
se formează urme de adâncime. În funcţie de presiunea cu care se scrie, de sortul hârtiei
şi de suportul pe care se află acesta, urmele sunt mai mult sau mai puţin reliefate.
Urmele de presiune, materializate în şanţuri, sunt un simptom de copiere prin
apăsare. Chiar dacă sunt acoperite, mai exact umplute cu cerneală, examinarea actului
pe verso va pune în evidenţă imaginea inversă a şanţurilor (fulajul). 26 Problema este mai
delicată atunci când repasarea s-a efectuat cu un stilou cu bilă, care de asemenea creează
adâncituri, dar şi în acest caz se pot descoperi şanţuri paralele, rezultând dintr-o repasare
imperfectă.27
Alterarea actului prin ştersături afectează doar parţial, şi uneori deloc, urmele de
presiune imprimate pe hârtie de instrumentul scriptural. Cercetarea acestor urme, a căror
particularitate este în funcţie de intensitatea apăsării, de tipul instrumentului de scris, de
gradul său de duritate şi de ascuţire, precum şi de calitatea şi grosimea hârtiei, permite
relevarea scrisului înlăturat prin ştergere mecanică sau chimică. Pentru evidenţierea
unor asemenea urme s-au elaborat diverse metode de examinare, cum sunt : crearea
contrastului de umbră, tratarea cu vapori de iod sau soluţii pe bază de iod, tratarea cu
substanţe pulverulente şi ridicarea cu ajutorul mulajului.28
În cazul urmelor de înţepare, orificiile înţepate sunt uşor de observat când sunt
complet pătrunse, dar pot fi descoperite şi atunci când sunt reduse doar la mici
înfundături circulare.29
Urmele de transfer sunt rezultatul unei copieri directe prin transparenţă. Vârful
instrumentului scriptural cu care se execută semnătura în litigiu atinge actul de dedesubt
pe care se află semnătura utilizată ca model, atunci când involuntar se depăşeşte
marginea foii de deasupra.30
Constatările făcute cu ocazia examinării se finalizează printr-o sinteză, în care
fiecare element de asemănare şi deosebire este apreciat, evaluat, în aşa fel încât expertul
25
A.Frăţilă, Gh.Păşescu – “Expertiza criminalistică a semnăturii”, Ed.Naţional, 1997, p.208 şi urm.
26
E.Ionescu – “Expertiza criminalistică a scrisului”, Ed.Junimea, Iaşi, 1973, p.249
27
idem
28
D.Sandu – op.cit., p.97.
29
E.Ionescu – op.cit., p.250.
30
idem.

211
criminalist să ajungă la convingerea certă cu privire la autenticitatea sau falsitatea
scrisului sau semnăturii în litigiu.
Recurgerea la falsificări utilizând diferite metode şi mijloace tehnice, ca şi
utilizarea actelor şi documentelor false pentru o rapidă îmbogăţire, mai cu seamă în
cauzele legate de reconstituirea dreptului de proprietate, contestarea unor tranzacţii
încheiate sub semnătură privată în anii în care terenurile erau scoase din circuitul civil,
prezentarea unor acte plăsmuite în susţinerea unor pretenţii materiale după decesul
unuia dintre contractanţi, acoperirea cu acte false a activităţilor comerciale ilicite,
proliferarea evaziunii fiscale, au adus în faţa instanţelor de judecată, şi de aici în
laboratoarele de criminalistică, o adevărată avalanşă de documente contestate ori
suspectate de a fi false.31 Soluţionarea unor astfel de cauze presupune în primul rând o
cunoaştere a aspectului, a elementelor de securitate conţinute în diferite documente, iar
în al doilea rând, o dotare cu mijloace tehnice corespunzătoare, deoarece este ştiut faptul
că infractorii pentru obţinerea unor falsuri ori contrafaceri de calitate utilizează tehnică
de ultimă oră pentru a se situa cât mai aproape de documentul original.32
Integrarea în Uniunea Europeană, apropierea de standardele comunităţii
europene duce la extinderea şi intensificarea colaborării cu diferiţi specialişti din aceste
domenii. Dobândirea unor noi dotări tehnice şi completarea unor cunoştinţe de
specialitate va putea permite aplicarea sau chiar punerea la punct a unor noi tehnici şi
metode de investigare criminalistică.

BIBLIOGRAFIE :
S.Alămoreanu-“Clasic şi modern în examinarea documentelor suspecte”, Ed.Alma Mater, Cluj-Napoca,
2003
S.Alămoreanu, N.S.Zamfirescu–“Introducere în interpretarea fenomenologică a urmelor”, Ed.Alma
Mater, Cluj-Napoca, 2003
D.Sandu–“Falsul în acte”, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1977
Colectiv–“Tratat practic de criminalistică”, vol.II, Serviciul editorial, 1978,
Colectiv–“Tratat practic de criminalistică”, vol.III, Serviciul Editorial şi Cinematografic, 1980
I.Mircea–“Criminalistică”, Lumina Lex, Bucureşti, 2001
E.Stancu–“Tratat de criminalistică”, Universul juridic, Bucureşti, 2004
C.Suciu–“Criminalistică”, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972
A.Frăţilă, R.Constantin–“Expertiza grafică şi raţionamentul prin analogie”, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2000
A.Frăţilă, Gh.Păşescu–“Expertiza criminalistică a semnăturii”, Ed.Naţional, 1997
E.Ionescu–“Expertiza criminalistică a scrisului”, Ed.Junimea, Iaşi, 1973
Jay Levinson – “Questioned Documents”, Academic Press, London, 2001
“Encyclopedia of forensic sciences”, Academic Press, London, 2000
“Dicţionar de criminalistică”, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984
http://www.continental.org/articles
http://popular.ebay.com/colectibles/Pens-Writing-Instruments.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Marker_pen
http://en.wikipedia.org/wiki/Pencil

31
S.Alămoreanu – op.cit., p.7.
32
idem

212