Taxonomie virală

 CITV a publicat 10 rapoarte privind “The Classification and Nomenclature of

Viruses” începând cu anul 1970 de la reuniunea de la Mexico City din 1970.
 On line- Raportul 10 (https://talk.ictvonline.org/ictv-reports/)
 Al şaselea raport, publicat în 1995 considera un singur ordin
Mononegavirales (care reuneşte familii asemănătoare, respectiv virusuri
ARN, cu genom negativ);
 ulterior a fost validat si ordinul Nidovirales (care reuneşte virusurile
neînvelite sau nude).
 Primul ordin deja definit reuneşte 71 de familii, 11 subfamilii, 164 genuri,
inclusiv multe genuri “flotante” şi peste 4000 de virusuri.
 CITV cuprinde şapte subcomitete care se ocupă de virusurile vertebra-
telor, nevertebratelor, plantelor, bacteriilor, fungilor, subcomitetul pentru
proprietăţi şi date despre virusuri noi şi subcomitetul de coordonare.
 Recomandarea iniţială, valabilă încă, consideră virionul ca element de bază
al oricărei taxonomii.
 Taxonomia virală se bazează pe VIRION cu caracteristicile sale.
 Următoarele criterii fizico-chimice ale virionilor stau la baza clasificării
virusurilor în familii:
◦ natura chimică a acidului nucleic;
◦ simetria capsidei;
◦ prezenţa sau absenţa învelişului pericapsidar;
◦ diametrul capsidei pentru virusurile cu simetrie helicală şi numărul de
capsomere pentru cele cu simetrie icosaedrică.



Clasificarea virusurilor în familii, subfamilii sau genuri se face în principal
pe următoarele criterii:
- caracteristicile genomului ARN sau ADN, şi proprietăţile lui: greutate
moleculară, m.c. sau d.c., linear sau circular, segmentat sau piesă unică,
polaritatea, compoziţia procentuală în C +G, secvenţierea bazelor;
- criterii morfologice (dimensiunea virionului, formă, prezenţa sau
absenţa anvelopei, simetria NC);
- particularităţile de replicare (strategia replicării, transcriere, traducere,
modificări post-traducere, asamblarea şi eliberarea virionilor progeni);
- proprietăţi fizico-chimice (masă moleculară, stabilitatea termică,
densitatea, rezistenţa la pH, radiaţii, detergenţi, etc);
- prezenţa unor macromolecule/proteine virale (număr, compoziţia
proteinelor şi secvenţa aa., funcţiile lor);
- proprietăţi antigenice;
- proprietăţi biologice (spectrul de gazde, tropismul pentru anumite
celule, maniera de transmitere, vectori, serologie).
 Pe baza naturii chimice a genomului viral, phylum vira se
împarte în 2 subphyla: dezoxivira şi ribovira pentru virusurile
ADN respectiv, ARN.
 In funcţie de simetria capsidei, virusurile se grupează în clase:
dezoxihelica şi dezoxicubica, respectiv ribohelica şi ribocubica.
 In continuare, clasificarea actuală se limitează numai la definirea
familiilor, genurilor şi speciilor cu respectarea următoarelor
reguli de nomenclatură:
- la virusuri nu se aplică codul de nomenclatură bacteriană;
- nomenclatura este internaţională şi se aplică în acelaşi mod la
toate virusurile, indiferent de regnul parazitat;
 prin consens s-a acceptat nomenclatura latină cu terminaţiile viridae
pentru familii şi virus pentru gen şi specie;
 numele latine se menţin ori de câte ori este posibil;
 denumirea originală nu este o prioritate; nu se folosesc nume de
persoane în nomenclatură, iar denumirile formate din sigle (ex.
HIV) se acceptă numai dacă iniţialele respective sunt semnificative
pentru cercetătorii în domeniu iar ortografia siglelor este
standardizată;



 definirea categoriei taxonomice “specie” este încă
controversată (specia este o populaţie de virusuri conţinând un
grup de gene care le menţin distincte de grupurile de gene ale
altor virusuri - definiţie adoptată în 1984).
 Pentru virusurile ARN, cu mare variabilitate genetică, se
întrebuinţează uneori şi termenul de quasispecie care reprez-
intă submulţimi caracterizate prin identitate genomică.
 Fiecare quasispecie posedă o secvenţă genomică consens caracterizată
pentru fiecare poziţie din lanţul nucleotidic de bazele întâlnite fel mai
frecvent;

 genul este un grup de specii cu caractere comune şi cu un

ancestor comun
 iar familia, un grup de genuri cu caractere comune în ce
priveşte morfologia, structura genomică şi strategia replicării.