Proprietati generale ale virusurilor – structura, clasificarea, replicarea

I. STRUCTURA VIRUSURILOR

1. Caractere generale
- peste 400 de virusuri care infecteaza omul
- dimensiunea redusa 20-300nm care le permite sa traverseze filtrele bacteriologice pastrandu-si infectiozitatea
- genomul viral poseda un singur tip de acid nucleid (ADN sau ARN)
- sunt total dependente de celula vie (eurocariota sau procariota)
- sunt metabolic inerte in afara celulei gazda pentru ca nu poseda ribozomi sau aparat propriu de sinteza a
proteinelor, mitocondrii sau sursa proprie de energie
- unele virusuri poseda enzime propria (ADN/ARN-polimeraza) care amplifica si reproduce informatia proprie
doar in prezenta celulei gazda
- se inmultesc prin replicare adica sintetizeaza copii multiple pe o matrita unica constituita din acid nucleic viral
- talia lor este de 10-100 de ori mai mica decat a bacteriilor si se pot vizualiza doar la ME; sunt ultrafiltrabile
traversand filtrele bacteriene
- parazitismul strict intracelular si imposibilitatea de a fi retinute de filtrele bacteriene, fac purificarea virusurilor
deosebit de laborioasa
- sunt insensibile la ATB
- virionul = unitate virala, infectioasa, intacta, inerta in afara celulei gazda
- structura de baza, obligatorie a virionului = nucleocapsida, formata din miez (core) cu acid nucleic (genomul
viral), protejat de un invelis proteic numit capsida
- virusurile invelite sau anvelopate: au pe langa nucleocapsida si un invelis proteic – peplos sau anvelopa –
derivat din membrane citoplasmatica a celulei gazda

2. Morfologie
Forma: sferica (v. gripale, paragripale, adenovirusuri), paralelipipedica (poxvirusuri), bastonas (v. mozaicul
tutunului), cartus (v. rabic)
a) Genomul viral
- este alcatuit dintr-un tip de acid nucleic (AND sau ARN)
- contine informatia genetica necesara replicarii virusului
- molecula acidului nucleic poate fi simplu spiralata,dublu spiralata,liniara sau circulara,continua sau segmentat
- virusurile ARN au molecula ss (exceptie reovirus)
- virusurile ADN au molecula ds (exceptie parvovirus); hepatnarividae au ADN partial ds cand nu sunt in
timpul replicarii
- genomul cu ARN monocatenar poate fi cu polaritate pozitiva sau negativa
-> daca e pozitiva, acesta actioneaza ca ARN mesager in celula infectata
-> daca e negativa, trebuie transcris de catre ARN transcriptaza intr-un ARN cu polaritate pozitiva =
imagine in oglinda
- virusuri mari – genom cu sute de gene care codifica un nr mare de proteine (poxvirusuri, herpesvirusuri)
- virusuri mici – genom cu 3-4 gene care codifica un nr mic de proteine

b) Capsida
- este alcatuita din numeroase unitati proteice numite capsomere asamblate prin legaturi covalente
- structura poate fi - simetrica – helicoidala (tubular) si icosaedrica(sferic)
- nesimetrica – simetrie binara(helicoidal+icosaedric) si organizare complexa
- functii : - asigura forma
- protejeaza acidul nucleic
- fixeaza virionul de receptorii specifici de pe celula gazda (doar la virusurile neinvelite)

1
c) Anvelopa = peplosul; functii : de atasare, de protectie
- membrana lipoproteica similara cu sistemul membranar al celulei gazda
- contine : - spiculi de natura glicoproteica - hemaglutinina – rol in atasarea de celula gazda, aglutineaza
hematiile
- neuraminidaza – rol in patrunderea in celula gazda
- factori de fuziune – initiaza infectia
- proteina M (matrix) – captuseste fata interna a anvelopei
3. Structura chimica
 Acizii nucleici
- genomul viral este alcatuit dintr-un tip de acid nucleic (AND sau ARN)
- greutatea moleculara variaza intre 1.6 – 160 x 106D
- capacitatea de codificare corespunde la 3 – 160 cistroni
- in genomul viral exista portiuni inalt conservate si regiuni variabile, ceea ce determina pe de o parte pastrarea
identitatii fiecarei familii, gen sau specie virala, iar pe de alta parte variabilitatea continua si adaptarea la factorii
presori de selctie naturala
- acidul nucleic viral este suportul infectivitatii virusului, proprietate care se poate exprima uneori fara a fi
necesara prezenta celorlalte structuri virale, in special a proteinelor
- proteinele virale sunt suportul antigenitatii virusurilor, respectiv a capacitatii acestora de a determina un
raspuns imun specific in organismul gazdei parazitate
 Proteinele virale
- formează invelisul extern al virionilor care protejează genomul viral
- unele proteine intră in structura nucleocapsidei virale prin legătura lor stransă cu genomul viral
- alte proteine participă la alcătuirea invelisurilor: capsida si anvelopa virală, care rezultă din asamblarea unor
subunităti identice numite capsomere respectiv peplomere
- fiecare capsomer este alcătuit din mai multe lanturi polipeptidice
- capsida e alcatuita din unităti repetabile care se asamblează sub 2 forme de simetrie helicoidală si icosaedrică
- genomul viral mai codifică in afara proteinelor structurale si proteine functionale, de regulă enzime care
intervin in replicarea genomului( reverstranscriptază)
- dacă anvelopa si capsida virală protejează genomul de actiunea nucleazelor, asamblarea capsomerelor si
peplomerelor in structuri simetrice face proteinele virale rezist. la act. enz. proteolitice
- exemple: - replicaze sau transcriptaze = ARN polimeraze ARN dependente – prezente la virusuri ARN cu
polaritate negative
- integraza sau reverstranscriptaza (RT) = ADN polimeraza AND dependente – prezente la
retrovirusuri
 Lipidele
- sunt părti componente ale anvelopei virale fiind preluate din membrana celulei gazdă, deci nespecifice unui
anumit virus
- după tratamentul cu solventi lipidici (eter, cloroform, săruri biliare) virusurile anvelopate sunt inactivate, insă
ele se pot reface morfologic si in urma aditiei de lipide sintetice

II. CLASIFICAREA VIRUSURILOR

Pornind de la simplu la complex se definesc următoarele categorii taxonomice:

→ Specia –grup de tulpini virale care se deosebesc intre ele prin prezenta unor gene care codifica aceste
deosebiri, dar au asemanari genomice si antigenice: pt. virusurile ARN cu mare variabilitate se utilizează
termenul de quasispecii care reprezintă submultimi caracterizate de identitate genomică;
→ Genul – grupe de specii virale cu caracteristici comune de familie, dar au si particularitati
→ Familia – grupe de genuri cu origine comuna, caracteristici comune in ceea ce priveste morfologia virionilor,
structura genomică si strategia replicării;
→ Ordinul - un nou grup taxonomic care grupează familii cu strategie comună replicării;
2
Taxonomia actuală utilizează următoarele criterii definitorii pentru clasificare :
1. proprietătile virionului: talie, formă, simetrie, prezenta anvelopei;
2. proprietătile genomului : tipul de acid nucleic, nr. de spire, sensul de transcriere sau polaritatea,
dimens.
3. replicarea virala (strategia repl, transcriptie, translatie, modif postransl, asambl si elib virioni patog.

4. proprietătile proteinelor virale : număr, greutate moleculară, functie, secventă de AA;

5. – proprietătile fizico-chimice : stabilit. termică,rezistenta la pH,radiatii,detergenti,solventi;

6. – proprietăti biologice : serologie, spectru de gazdă, tropism celular, vectori;
Clasificarea epidemiologică : - foloseste drept criteriu, calea de transmitere a agentului etiologic viral
→ Virusuri enterice – cu transmitere fecal-orală (ex. poliovirusuri)
→ Virusuri respiratorii – cu transmitere aeriană (ex. virusuri gripale)
→ Virusuri cu transmitere sexuală (ex. HIV)
→ Virusuri transmise prin sange (ex. virusul hepatitei B )
→ Virusuri transmise de artropode (ex. arbovirusuri encefalitogene)
→ Virusuri transmise vertical, materno-fetal (ex. virusul rubeolos, CMV)
RIBOVIRUSURI
1. Picornaviridae - grupează virusuri fără anvelopă, capsida cu simetrie icosaedrică, genom ARN mc cu
polaritate + si infectios, spectru ingust de gazdă si diametrul de 27-30nm; din aceasta familie fac parte 3 genuri :
→ enterovirus ( virusurile polio, coxsackie si ECHO )
→ rhinovirus ( agentii guturaiului)
→ heparnavirus ( virusul hepatitei A)

2. Calciviridae – prezinta aceleasi caractere ca picornavirusurile cu exceptia formei si taliei mai mari (35-40
nm) – ex. ag. gastroenteritelor virale umane ; infectiile la om afectează in special copiii si se transmit usor in
colectivităti. Alte virusuri ARN izolate din epidemii de boala diareică : astrovirusuri, coronavirusuri si virusuri
mici, rotunde, neclasificate – agentul Norwalk;
3.Togaviridae - cuprinde virusuri anvelopate cu simetrie icosaedrică , genom ARN mc cu polaritate + si
infectios, spectru larg de gazdă, dimensiuni 60-70nm; Familia Togaviridae cuprinde 4 genuri :
→ alfavirus ( virusurile encefalitelor ecvine)
→ rubivirus (virusul rubeolic)
→ pestivirus ( virusul diareei bovine)
→ hepacivirus (virusul hepatitei C )
4. Arteriviridae – virusul arteritei ecvine este o familie recent desprinsă din Togaviridae; infectează mamifere si
păsări si sunt mentinute in aceste rezervoare animale de insecte hematofage,omul fiind doar o gazdă accidentală
in lantul epidemiologic al arbovirozelor.
5. Flaviviridae – include febra galbenă, Denga, encefalita rusă de primăvară;
6. Bunyaviridae – include encefalita de California, febra hemoragică de Crimeea;
7. Orthomyxoviridae – cuprinde virusuri anvelopate, capsida cu simetrie helicoidală, genom ARN monocatenar
polaritate negativă, dimensiuni de 100-200 nm; denumirea lor derivă de la afinitatea acestor agenti pentru
glicoproteinele care acoperă celulele epiteliului respirator si membrana hematiilor. Această familie include 3
genuri de virusuri gripale – influenzavirus A,B si C.
8.Paramyxoviridae – sunt virusuri mari(150-300 nm) dar cu caractere asemănătoare ortomixovirusurilor;
esentială pt. delimitarea lor este genomul nesegmentat ceea ce determină stabilitatea lor antigenică. Această
familie cuprinde următoarele genuri : → morbillivirus ( virusul rujeolic)
→ pneumovirus (virusul respirator sincitial)
→ rubulavirus (vir. urlian si paramixovir. propriu-zise)
9. Rhabdoviridae – sunt virusuri alungite cu sectiune de glont; sunt anvelopate cu simetrie helicoidală, genom
ARN mc cu polaritate negativă. Pricipalul patogen este virusul rabic care se replică exclusiv citoplasmatic
3
formand incluziile Babes-Negri : au spectru de gazdă divers ceea ce le permite schimbarea cu usurintă a
gazdei.O familie recent desprinsă din Rhabdoviridaeeste fam. Filoviridae, care include agentii Marburg si Ebola
care determină febre hemoragice la om transmise prin contact personal
10. Coronaviridae –genom ARN mc cu polaritate +, anvelopa si capsida cu simetrie helicoidala
11. Reoviridae – virioni de forma sferica, neanvelopati, capsida cu simetrie icosaedrica, genom ARN bicatenar
segmentat
Genurile → reovirus ( cu 3 serotipuri cu tropism respirator sau enteric, unele implicate in etiologia unor
endocrinopatii cornice: diabet, hipotiroidism)

→ orbivirus ( grupează virusuri encefalitogene desprinse din arbovirusuri)

-> coltivirus
→ rotavirus (grupează virusuri care det. Gastroenterite epidemice la nou născuti si
copii)
12. Retroviridae – sunt virusuri anvelopate cu simetrie icosaedrică cu genom ARN mc prezent in 2 copii
identice (diploid) si cu o enzimă care asigură o strategie particulară a replicării – reverstranscriptaza.
Cuprinde 3 subfamilii : → oncovirinae – virusurile oncogene ARN la murine, păsări, bovine; la om in această
familie au fost incluse virusurile HTLV I si II (vir. Leucemiei cu cel. T uman)
→ lentivirinae – agentii unor afectiuni lent degenerative ale SNC si virusul
HIV; → spumavirinae – agenti ai unor infectii persistente, asimptomatice;

a) DEZOXIRIBOVIRUSURI
1. Parvoviridae – cele mai mici virusuri ADN care infectează omul, neanvelopate, cu genom ss, continand spira
pozitivă sau negativă. Doua genuri parazitează omul parvovirus si dependovirus (acesta ilustrează categoria
particular a virusurilor defective care reclamă coinfectia cu un virus helper care poate fi adenovirus sau
herpesvirus). La om acesti agenti au fost implicate in crizele aplastice din anemiile drepanocitare, ca urmare a
infectiei celulelor șușe din maduva hematogenă. Dependovirusurile par a inhiba oncogenitatea experimental a
virusurilor herprtice si adenovirusurilor.
2. Papovaviridae – virusuri neanvelopate cu capsida icosaedrică , cu genom AND dc circular, cu diametrul de
45-55 nm. Actual, s-au definit 2 familii separate, de interes medical :
→ polyomaviridae -indică o capacitate a acestora de a determina tumori cu localizări diferite (cistite
hemoragice, stenoze ureterale, leucoenfalopatia progresiva multifocala)
→ papillomaviridae – cuprind agentii verucilor sau papiloamelor cutanate sau mucoase (virusuri legate de dezv.
carcinomului de col uterin si a altor neoplazii intraepiteliale)
3. Adenovirinae – cuprind vechiul grup al agentilor cu tropism adenofaringoconjunctival, care determină
afectiuni acute epidemice respiratorii, digestive, conjunctivale. Sunt virusuri neanvelopate cu simetrie
icosaedrică, AND dc, liniar, virioni de 70-90 nm.
4. Hepadnaviridae – cuprind virusuri hepatice (vir.hepatitei B la om) cu tropism exclusiv pt. hepatocit. Virionii
sferici cu diam. De 42 nm, genom cu AND circular, partial dublu catenar.
Aspecte particulare : - disproportia intre sinteza materialului proteic al anvelopei si genom
- mecanism neobisnuit de replicare, care include reverstranscriptaza unui ARN
viral mai
mare decat genomul utilizand un primer codificat

- spectru ingust de gazdă , tropism limitat la hepatocite

- frecventa infectiilor persistente cu productie continua de virus infectant;

5. Herpesviridae – grupează virusuri complexe cu anvelopă si alte invelisuri pericapsidare suplimentare;

diametrul 180-200 nm, simetria capsidei este icosaedrică cu 162 de capsomere, genomul linear, dublu catenar.
Din cele 100 de specii izolate 8 sunt importante pt. patologia umană : - virusul herpes simplex 1 si 2(HSV 1 si
2), virusul varicelo-zosterian, virusul cytomegalic, virusul Epstein-Barr si virusurile 6,7 si 8.
4
Herpesvirusurile au in comun 4 proprietăti biologice :
- codificarea unui nr. mare de enzime implicate in in metabolismul acizilor nucleic
- replicarea si asamblarea in nucleu
- efect citopatic citocid
- frecventa latentei in in sedii celulare caracteristice
6. Poxviridae - cuprinde cele mai mari virusuri animale,diametrul 300/170 nm, cu virioni anvelopati,
paralelipipedici; poxvirusurile se replică in citoplasmă si datorită unei transcriptaze proprii pot sintetiza
timpuriu un ARNm care codifică proteine necesare decapsidării complete. Următorii agenti infectiosi
infectează omul : virusul vaccinal, virusul variolic, agentii orf (paravaccina) si ai unor tumori epidemic
benign(molluscum contagiosum)
7. Agenti neclasificati – agentii encefalopatiilor subacute spongiforme ( prionii), agentul hepatitei delta, noii
agenti din grupul hepatitelor non A, non B – virusurile hepatitei G

III. REPLICAREA VIRUSURILOR

Ciclul replicativ viral cuprinde 3 faze :

→ faza de eclipsă : adsorbtia, internalizarea si decapsidarea

→ faza de crestere liniară : sinteza proteinelor timpurii, transcrierea genomurilor progeni pe matrita genomului
parental si sinteza proteinelor tardive (structurale)
→ faza de platou : maturarea, asamblarea si eliberarea;

- Recunoasterea celulei gazda – interactiune de tip cheie- broasca intre situsuri receptor-specifice de pe
suprafata externa a particulei virale si receptori coresp. de pe supraf cel tinta.
1. Faza de eclipsă – durează 10-20 de minute imediat după infectie si este un interval in care virusul
extracelular si intracelular din sistem nu poate fi detectat.
► adsorbtia –
→ adsorbtia este conditionată de prezenta unor receptori specifici, lipsa receptorilor specifici explicand
rezistenta celulelor de anumite specii la infectia virală;
→ receptorii virali au si alte functii : receptori hormonali, imunologici,neuroreceptori)
→ o modalitate frecv. de interactie este si atasarea unor proiectii ale ambelor compon. virus – receptor
→ de ex. Virusul Epstein – Barr are o glicoproteină externă care leagă in proportie de 1/1 o structură a
limfocitului B, atasarea vir. de cel. fiind un semnal care promovează transform. blastică a limfocitului B;
→ o alta variantă de adsorbtie este modelul creastă-canion evidentiat la rhinovirusuri
→ in cazul HIV există un receptor principal CD4 (situat la suprafata limfocitului Th, a macrofagelor si a altor
celule care prezintă Ag) si s-a observat si prezenta altor coreceptori ;
→ substitutia unică a unui AA in gp 120 este suficientă pt. alterarea completă a tropismului HIV
→ infectia unor celule cu virus poate crea noi receptori pt. infectii consecutive (ex. vir. CMV )
► internalizarea - virusurile anvelopate pot penetra prin 2 mecanisme distincte intracelular:
→ fuziunea invelisului viral cu mbr cel ext (paramyxovirus v. rujeolic)
→ viropexie – endocitoza virionilor, pinocitoza , internalizarea intregului virion si fuziunea ulterioara cu o mbr
int vacuolara
→ virusurile neanvelopate sunt internalizate prin viropexie in veziculele cu pereti subtiri de clathrină; alte
virusuri penetrează prin fuziune sau endocitoză .
→ virusul herpes simplex poate sa si fuzioneze anvelopa la nivelul membranei celulare sau sĂ fie initial
pinocitat si să realizeze fuziunea după endocitoza in pinosom;
→ virusurile herpetice au o penetrare independentă de pH
Penetrarea directa – virusurile lipsite de mbr lipida par sa treaca direct prin mbr citplasmatica ext.

5
► decapsidarea - semnifică separarea fizică a acidului nucleic viral de invelisurile proteice, facandu-l accesibil
mec de transcriptie si translatie

2. Faza de crestere liniară – debutează initial intracelular

► sinteza proteinelor timpurii nonstructurale – care participă la productia acizilor nucleici virali . Aceste
proteine au functie enzimatică pt. sinteza ARN sau ADN viral si functie inhibitorie pt. sinteza ADN, ARN si
proteinelor celulei gazdă. O altă functie este aceea a edificării morfologice a incluziilor virale.
► transcrierea genomurilor progenitoare - sinteza diferitelor specii de ARNm pe matrita genomului viral
parental cu ajutorul polimerazelor incluse in structura virionilor sau a polimerazelor furnizate de celulele
infectate;
► sinteza proteinelor tardive structurale – prin translatia ARNm din etapa anterioară in prot specif part virale
- proteinele tardive sunt in primul rand componente ale virionului dar pot avea functie enzimatică sau pot
participa la morfogeneza virionilor maturi
- durata fazei de crestere lineară este limitată de capacitatea celulei gazdă de a furniza energie sintezei
macromoleculare;

3. Faza de platou - este dependentă ca durată si aspect de mecanismul eliberării virionilor din celula gazdă prin
liză sau inmugurire; Etapele fazei de platou sunt :
► maturarea componentelor virionale
► asamblarea lor la niv. membr. cel. sau a membr. care mărginesc vacuolele intracitoplasm.
► eliberarea prin inmugurire a virionilor ; durata ciclului de replicare e variabilă in functie de virus;

In concluzie replicarea virală cuprinde următoarele etape:

1.- recunoasterea celulei gazdă prin situsuri receptor specificede pe suprafata externă a virusului care
reactionează cu receptorii corespunzători de pe suprafata celulelor tintă
2. – atasarea de celula gazdă – structuri de atasare – capsomere la virusurile neanvelopate si glicoproteine la
cele anvelopate;
3. – pătrunderea in celula gazdă prin 3 mecanisme :
→ fuziunea –invelisul extern fuzionează cu membrana celulară externă, cu eliberarea ulterioară a
acidului nucleic viral in celulă
→ viropexia(pinocitoza) – virionul este internalizat in intregime si fuzionează cu membrana externă
vacuolară, apoi eliberează acid nucleic;
→ penetrarea directă – virusurile fără membrană lipidică trec direct prin membrana citoplasmatică ext.
4. – decapsidarea – indepărtarea si distrugerea capsidei
5. – sinteza macromoleculară : - biosinteza ARNm precoce si a proteinelor functionale, replicarea genomului
viral, biosinteza ARNm tardiv si a proteinelor structurale;
6. – eliberarea virusului prin 2 mecanisme :
→ inmugurire – asamblarea se produce la nivelul membranei celulare
→ liza celulară – asamblarea se petrece in citoplasma gazdei si eliberarea se face cu moartea celulei gazdă;

Din punct de vedere replicativ virusurile se impart in 6 clase :

I. - virusuri ARNss cu polaritate pozitivă – picornavirusuri
II.- virusuri ARNss cu polaritate pozitivă cu portiuni genomice diferite functional – togavirusuri
III.- virusuri ARNss cu polaritate negativă – orto si paramixovirusuri
IV.- virusuri ARNss care se replică prin reverstranscriere
V. - virusuri ARNds – reovirusuri
VI. – virusuri ADN

Strategia eliberării virusurilor din celula infectată :

6
→ faza finală a maturării particulelor virale este uneori complicată de sinteza disproportionată a componentelor
genomice si proteice
→ aceasta prezintă importantă - virusurile pot determina infectii latente (herpes) sau cronice (hepadnavirusuri)

Sunt mentionate 3 mecanisme de eliberare :

→ asamblarea intracitoplasmatică si eliberarea prin citoliză ( picornavirusuri)
→ asamblarea la nivelul membranei celulare si eliberarea prin inmugurire ( vir. ARNss cu
polaritate negativă si retrovirusurile)
→ asamblarea in nucleu si eliberarea la nivelul sist. membranal-intracelular(herpesvir.)
Substantele antivirale sunt cu atat mai eficiente cu cat interferă etape mai timpurii ale ciclului replicativ.