Sunteți pe pagina 1din 65

Capitolul 

 2 

ECHIPAMENTE TERMINALE DE CONDUCERE ŞI ACHIZIŢII DE


DATE

2.1. Aspecte introductive


In cadrul sistemelor SCADA, la nivelul de conducere inferior, în contact direct cu
instalaţiile primare conduse, se găsesc calculatoare de proces, prevăzute cu module de
intrări-ieşiri numerice şi analogice, interfeţe de comunicaţii de date şi interfeţe simple
utilizator. Acestea îndeplinesc funcţii specifice achiziţiei şi transferului de date,
eventual, elaborării unor comenzi imediate, etc. Calculatoarele de proces, denumite
uzual Echipamente Terminale de Conducere şi Achiziţii de Date (ETCAD),
Calculatoare de automatizare, Automate programabile (AP), Programmable Logic
Controlers (PLCs) sau Remote Terminal Units (RTUs), deşi au aceeaşi structură de
principiu, sunt realizate în mai multe variante constructive. Deoarece ultimul termen,
introdus de literatura anglo-americană pentru calculatoarele de proces, este folosit în
mod uzual (inclusiv în literatura de specialitate română) pentru a desemna aceste
echipamente de proces, vom utiliza în continuare, termenul de RTU, fără a-l mai
traduce.

b)
a)
Fig.2.1. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date: a) Automat
programabil; b) Echipamente tip RTU

RTU-urile sunt echipamente inteligente, realizate cu sisteme bazate pe


microprocesoare, microcontrolere sau DSP-uri (procesoare digitale de semnal), în
diverse concepţii constructive şi funcţionale, dependente de aplicaţiile pentru care sunt
destinate şi desigur, de firma producătoare. Spre deosebire de AP, RTU-ul este un
echipament mai puţin compact, constă din mai multe componente (placi de circuite
imprimate) separabile fizic, şi montate în sloturile unui rac adecvat, de regulă
standardizat. Se pretează astfel, extinderilor fiind adecvat aplicaţiilor complexe
62 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

specifice instalaţiilor energetice, care implică achiziţia şi prelucrarea unui volum mare
date şi comenzi. Totodată depanarea unui astfel de echipament devine mult mai facilă.
Fiind conectate direct cu instalaţiile primare conduse, prin sursele de semnal şi
elementele de execuţie (contacte electrice de semnalizare, traductoare, relee de
comandă, etc.), RTU–urile, pot fi considerate ochii, urechile şi mâinile sistemului
informatic pentru conducerea operativă1 a acestora.
T T

Funcţiile de bază ale echipamentelor de tip RTU, care vor fi detaliate în


paragrafele următoare, constau în principal în:
1. Prelevarea informaţiilor necesare din instalaţiile primare (proces);
2. Prelucrarea primară a informaţiilor pentru verificări de plauzibilitate,
calcul valori efective tensiuni şi curenţi, puteri, energii, filtrare erori, mediere, etc;
3. Elaborarea şi/sau transmiterea comenzilor către elementele de execuţie şi
pentru informarea şi eventual, alarmarea operatorilor;
4. Transferul serial de informaţii cu sistemul de conducere imediat superior
sau cu alte echipamente inteligente de la nivelul său;
5. Autotestarea componentelor hard şi soft proprii şi a sistemului de
transmisii de date.
Realizarea funcţiilor de mai sus, impune ca în componenţa unui RTU să existe
pe lîngă unitatea centrală şi o interfaţă cu procesul, interfaţă de comunicaţii seriale şi
eventual, o interfaţă cu utilizatorul. În figura 2.2. sunt prezentate componentele şi
funcţiile de bază ale unui RTU, conform cerinţelor pe care trebuie să le satisfacă
acesta.
Cerinţele impuse RTU-urilor din staţiile electrice, din cadrul sistemelor de
conducere distribuite sunt, în principal, următoarele:
• să aibă o construcţie modulară, astfel încât dezvoltarea ulterioară a
instalaţiilor sau amplificarea volumului de informaţii necesar să nu implice înlocuirea
RTU-ului;
• să permită achiziţia unui volum suficient de mare de informaţii care, pe
de o parte să descrie complet starea instalaţiei primare conduse şi pe de alta parte să
permită detectarea anomaliilor în informaţiile transmise (estimarea stării);
• să fie prevăzut cu echipamente şi programe de autotestare şi de
semnalizare a stărilor anormale de funcţionare;
• să conţină o interfaţă cu utilizatorul care să-i permită acestuia
verificarea facilă a stării modulelor componente, setării parametrilor, actualizării
programelor de aplicaţii, etc.

11H.E.Smith, W.R. Block RTUs Slave for Supervisory Systems Computer Application in Power,
T T

Jan.1993, pp.27-35
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 63
Spre SCC Spre subSCL (Opt.)
Consola locala Spre Echip.Intelig
(Optional)
Achizitia si teletransmisia datelor Interfata de
comunicatii
Auto diagnoza
Interfata utilizator
UC Prelucrarea datelor
(Optional)
(mP + M + I/O Elaborare comenzi

Magistrala interna de date, adrese si comenzi

I Module Module Module Module


P IA IN OA ON
(Optional)
Relee intermed.
Contacte de la
Trafo de masura Impulsuri
-Intreruptoare -Intreruptoare
de curent & tens. Regulatoare aut.
-Separatoare -Separatoare
Traductoare Inregistratoare
-Relee Ploturi prize
- Dispoz.de automatizare

Fig.2.2. Componentele şi funcţiile de bază ale unui RTU


In prezent există un număr extrem de mare de oferte de RTU-uri şi AP-uri,
determinat de extinderea aplicaţiilor sistemelor SCADA nu numai în electroenergetică
ci şi în multe alte domenii industriale. Astfel, dintre echipamentele utilizate frecvent
astăzi în staţiile electrice de transport şi distribuţie ale SEN, menţionăm:
a) Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date, tip RTU :
ECAROM 881, SPOT 83, şi μDAS, construite începînd cu anii ’80 de FEA
U

(Fabrica de Elemente de Automatizare), prezente şi astăzi în multe staţii de înaltă şi


medie tensiune, alături de sistemele MADS ale firmei Microelectronica;
ACE 28S, realizat de firma TELECOMM, Bucureşti după 1994, destinat
U U

conducerii modulare şi distribuite a staţiilor electrice de transport şi distribuţie;


USMAZ –C - sistem de protecţii digital pentru staţii de medie tensiune, al firmei
U

REFA din Polonia.


REC 580, din sistemul de conducere al staţiilor electrice “PANORAMA” al
firmei ABB
b). Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date, tip automate
programabile:
FEC 20 ale firmei FESTO;
U

U SIMATEC S5 şi S7, construite de firma Siemens,;


U

NAIS - FP1 - C40;


OCS 100, 200, Operator Control Station - firma GE Fanuc Automation;
MICON - Areva
64 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

2.2. Structura şi organizarea generală a unui RTU


Satisfacerea cerinţelor impuse RTU-urilor, menţionate în paragraful precedent, implică
realizarea acestora în formă modulară cu aşezarea modulelor într-un sistem de sertare
prevăzut cu posibilităţi de extensie, figura 2.3 şi 2.5. Componentele de bază ale unui
RTU sunt organizate în jurul unei magistrale de date, adrese şi comenzi comune tuturor
componentelor de sistem, denumită magistrală de sistem (system bus). Magistrala de
sistem este formată din magistralele tipice sistemelor cu microprocesor: magistrala de
date, (MD), de adresare (MA) şi de comenzi (MC). Această concepţie permite
extinderea capabilităţilor sistemului, prin ataşare de noi plăci cu circuite imprimate, cât
şi testarea şi depanarea facilă a acestora.

Fig. 2.3. Imagine a două RTU-uri conectate într-o reţea RS 485

În general structura RTU-urilor nu este standardizată. In funcţie de situaţiile


concrete şi sarcinile impuse, se asamblează elementele de bază, considerate necesare,
prin conectarea lor la magistrala de sistem, comună tuturor modulelor componente.
Având în vedere funcţiile de bază şi cerinţele (precizate în paragraful anterior) pe care
trebuie să le îndeplinească un RTU, aflat de obicei în poziţia de element terminal al
sistemului de conducere, acesta trebuie să conţină următoarele componente de bază,
figura 2.4, interconectate prin magistrala de sistem:
- unitatea centrală de calcul (UC), reprezentată de un sistem cu microprocesor,
U

microcontroler sau DSP;


- interfaţa de comunicaţii (IC) seriale, pentru transferul de informaţii cu
U U

sistemul de calcul master, sau cu alte echipamente inteligente locale;


- interfaţa cu utilizatorul (IU)U, pentru supraveghere, conducere şi configurare
U

locală;
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 65

- interfaţă cu procesul (IP), constituită din ansamblul de module de intrări şi


U

ieşiri, pentru semnale analogice şi numerice din / spre echipamentele primare, cum ar
fi: modulul de Intrări Analogice (IA), modulul de Intrări Numerice (IN), modulul de
Ieşiri Analogice (EA) sau modulul de Ieşiri Numerice (EN). Prin intermediul acestor
module, care constituie interfaţa sa cu procesul (IP), RTU-ul se conectează cu diversele
surse de semnale şi elemente de execuţie, aferente instalaţiilor primare conduse,
exemplificate în figura 2.2.
Datorită diversităţii extrem de mari din punct de vedere al concepţiei şi structurii
RTU-urilor utilizate în supravegherea obiectivelor energetice, este dificil să se facă o
prezentare generalizată a acestora, motiv pentru care în continuare, o să tratăm
aspectele generale pentru modulele de bază ale unui RTU, şi anume: unitatea centrală,
interfaţa de comunicaţii, interfaţa cu procesul (formată din modulele de intrări/ieşiri
analogice şi numerice) şi interfaţa utilizator.

Consola locala
UC IC IU
(UCP + M)

Magistrala de sistem

IP Cuple de
extensie

Fig. 2.4. Arhitectura de principiu a unui RTU

RTU-urile sunt realizate fizic în diverese variante constructive. Totuşi, de regulă,


componentele de bază ale unui RTU, sunt realizate sub forma a mai multor plăci cu
circuite imprimate (PCB - Printed Circuit Boards) conectate prin intermediul unor
sloturi la magistrala de sistem, plasate pe placa de bază într-o carcasă, prevăzută cu
sursa de alimentare, figura 2.5. Fără a face o delimitare categorică a componentelor
amplasate pe o anumită placă, se disting totuşi următoarele categorii de plăci aferente
unui RTU:
- placa unităţii centrale, denumită şi placa controler, figura 2.7, care conţine
Unitatea Centrală de Prelucrare (Microprocesor, Microcontroler, DSP, etc.), memoria
internă (sau locală), interfeţele I/O (intrări/ ieşiri) locale, pentru interfeţele de
transmisii de date şi utilizator, circuite de comandă, sincronizare şi de tact, etc.;
- placa de extensie memorie externă (opţional), destinată majorării volumului
de memorie aferent RTU-ului, dacă este necesar;
- placa de intrări/ieşiri I/O (Input/Output) pentru transferuri de date în mod
paralel (porturi paralele) şi în mod serial (porturi pentru comunicaţii seriale), dacă
acestea nu sunt plasate pe placa controler;
66 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

- plăci aferente sistemului de achiziţii de date, ce formează modulele specifice


sistemului de interfaţă cu procesul, module de intrări analogice, module de intrări/ieşiri
numerice (binare), etc.

Placa de achiziţii DI De la
PC
Placa de achiziţii A/N
Placa controler Spre
periferi
CU- (μP + M +I/O) ce

Spre alte
RTU
Fig. 2.5. Vedere de ansamblu a unui RTU

În următoarele două paragrafe se vor detalia principalele componente ale unui


RTU (unitatea centrală, interfaţa de comunicaţii şi interfaţa utilizator). Interfaţa cu
procesul, fiind componenta specifică a unui CP, şi având în vedere diversitatea
constructivă a acesteia, va fi tratată mai detaliat, pe parcursul a mai multor
subparagrafe.

2.3. Unitatea centrală (UC). Magistrala de sistem


Unitatea centrală (UC) a unui RTU este practic un sistem/μP care prelucrează
informaţiile primite din proces în timp real, în conformitate cu algoritmul de conducere
implementat în memoria sa şi transmite informaţii şi comenzi către celelalte
componente ale sistemului. In structura sa pot fi distinse elementele specifice unui
sistem/μP: Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP) şi Blocurile de memorie
interconectate prin intermediul magistralelor de date, adresare şi comenzi, figura 2.6.
In mod obişnuit UC se realizează fizic pe o singură placă de circuit imprimat,
denumită placă controler, deoarece conţine elementele specifice unui microcontroler,
şi anume: μP, memorie internă, porturi de interfaţare. Pentru a mări însă posibilităţile
de adaptare (flexibilitatea) ale UC, aceasta poate fi realizată cu două sau mai multe
plăci, conform schemei de principiu din figura 2.6, în care UC constă din două plăci,
placa controler şi placa de memorie extinsă. Fiecare placă este organizată în jurul unei
magistrale locale (de adrese, date şi comenzi), similare cu magistrala de sistem. Placa
controler poată să mai conţină şi elementele interfeţei utilizator, ca în figura 2.5, de mai
sus.
Interconectarea celor două magistrale, locală şi de sistem, se face prin
intermediul unei interfeţe de magistrală ce conţine pe fiecare linie unu sau două
amplificatoare TSL (three state logic, drivere de magistrală), conform schemei generale
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 67

din figura 2.8. Amplificatoarele TSL, figura 2.8.b), în stare inactivă (când avem 0 logic
pe borna ‘Comanda activare’) prezintă starea de Înaltă impedanţă (High Z – HZ),
echivalentă cu un comutator în stare deschis, iar în stare activă transmite ieşirii O,
semnalul de la intrarea sa I.

Periferice locale
Placa controler Placa memorie extinsă

Placa controler Memorie IU Modul


Placa memorie Modul
locală locala memorie memorie
...

Magistrală locală Master Magistrală locală, Slave

Interfaţă de Sursa de Interfaţă de


magistrală alimentare magistrală

Date
Adrese Magistrala de sistem
Comenzi

Fig. 2.6. Schema de principiu a UC (sistem cu microprocesor) cu placă de extensie


memorie

Utilizând astfel de interfeţe de magistrală, microprocesorul, prin semnalele de


comandă şi de adresare, va permite accesul la magistrala de sistem unei singure
componente la un moment dat, evitând aşa numitul ‘conflict de magistrală’ când două
sau mai multe componente de sistem transmit simultan date pe aceleaşi linii de
magistrală. Accesul la magistrala de sistem se face numai dacă microprocesorul
permite acest lucru prin trimiterea unui cuvânt de adresă specific fiecărei interfeţe de
magistrală. Acest cuvânt de adresă va determina setarea ieşirii decodorului de adresă
care condiţionează activarea TSL-urilor respective. Magistrala locală a UC este
magistrala master deoarece prin ea se transmit semnalele de comandă și selectare. În
exemplul dat în figura 2.8. se presupune că aceasta are 20 linii de adresare, A19 .... A0.
Deoarece magistrala de adrese a sistemului din figura 2.8.a), considerată în
acest caz cu 16 linii, A15,..., A0, este o magistrală unidirecţională, fiecare linie va
conţine un singur amplificator TSL, orientat conform sensului de transfer al cuvântului
de adresă, de la microprocesor către modulul de memorie sau modulul I/O. In schimb
68 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

interfaţarea liniilor de date, care sunt linii bidirecţionale, necesită câte două
amplificatoare TSL pe fiecare linie.

Fig. 2.7.
Imagine a plăcii
controler (de bază) a
unui RTU cu μC I8031
Sensul de
transfer al datei este
determinat de activarea,
de către microprocesor
a unuia dintre semnalele
MER sau IOR (MEmory
Read sau I/O Read) pentru citirea datei de pe magistrala de sistem pe magistrala locală
(presupusă aici că aparţine plăcii controler) sau a unuia dintre semnalele MEW sau
IOW (MEmory Write sau I/O Write) pentru scrierea datei pe magistrala de sistem.
Decodorul de adrese va activa TSL-urile corespunzătoare dacă pe liniile de adrese de la
intrarea sa se transmite adresa proprie.
Prezentăm în continuare, pe scurt, componentele de bază ale UC: UCP
(microprocesorul) şi blocul de memorie.
A. Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP) reprezintă elementul determinant
din structura UC a oricărui calculator. In cazul microcalculatoarelor, UCP-urile, notate
şi CPU (Central Proccessing Unit), sunt reprezentate de microprocesoare (μP),
microcontrolere (μC) sau Procesoare numerice de semnal (DSP). Performanţele şi
caracteristicile acestora sunt determinate, în primul rând de nivelul la care află CP în
structura sistemului de conducere şi de cerinţele impuse de procesul condus.
In general, în structura sistemelor de conducere de la nivelele inferioare, se
consideră acceptabile μP din generaţia II (de 8 biţi), acestea au performanţe
satisfăcătoare în acest context, şi în plus, sunt accesibile la preţuri reduse. La nivelul
superior de conducere, sau pentru microcalculatoare situate la nivele intermediare, cu
funcţii de concentratoare de date, se impun μP cu viteze de lucru mai ridicate şi
capabile să acceseze un volum mai mare (decât 64 kO) de memorie.
Se utilizează în aceste situaţii, de obicei μP din generaţia a III - a, pe 16 sau
32 biţi. Literatura de specialitate prezintă detaliat aceste microprocesoare, atât ca
arhitectură internă, scheme de interconectare cât şi ca modalităţi de programare şi
utilizare concretă. In acest sens menţionăm referinţele: [27] şi [32] pentru
microprocesoarele pe 16 biţi, I8086, 286, 386 (Intel), referinţele [17] şi [28] pentru
microprocesoarelor pe 8 biţi, I8080 (Intel) şi respectiv, Z80 (Zilog);
Prezentăm, în acest cadru, doar câteva dintre caracteristicile de bază ale unui μP,
şi anume cele care prezintă interes din punctul de vedere al proiectantului şi
utilizatorului de sisteme/μP pentru conducerea proceselor. Caracteristicile definitorii
pentru familiile de μP de 8 şi 16 biţi sunt reprezentate de următoarele aspecte:
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 69

A19....A16 Magistrala locală de adrese


I O
A15
B B A14
B B
A0
B B

Cda. activ.
Decodor
de adrese .... Intrări Ieşire
Cda.activ I O
0 0 HZ
0 1 HZ
1 0 0
A15
1 1 1
B B

Magistrala de sistem, liniile de adrese


... b)
A0
B B

a)
Magistrala locală de date
....
MER/IOR MEW/IOW D7 D0
Decodor
B B B B

de adrese
....

D7 B B
...

c) Magistrala de sistem, liniile de date


D0
B B

Fig.2.8. Interfaţarea liniilor magistralelor locale şi de sistem: a) interfaţarea


liniilor de adrese; b) amplificatorul TSL; c) interfaţarea liniilor de date

1 . L u n g i m e a c u v â n t u l u i d e d a t e, reprezintă lungimea
cuvântului, exprimat în număr de biţi, care poate fi citit sau scris din sau în memorie de
către μP printr-o singură operaţie (de citire sau respectiv, de scriere). Această
caracteristică este determinată, în general, de numărul de linii al Magistralei sale de
Date (MD). Lungimile uzuale pentru cuvîntul de date sunt 1, 4, 8 şi 16, şi rar în
echipamentele terminale, 32 sau 64 de biţi. In funcţie de această caracteristică se
definesc μP ca μP pe 8 biţi, μP pe 16 biţi, sau μP pe 32 biţi, etc.
2. C a p a c i t a t e a de memorie adresabilă, C, precizează volumul de
memorie (C), exprimat prin numărul de locaţii de memorie, ce poate fi accesat de către
70 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

μP. Capacitatea de memorie adresabilă este determinată de lungimea, n, a cuvântului


de adresare şi deci de numărul de linii al Magistralei de Adresare (MA), conform
relaţiei C=2n. Astfel, în cazul μP-lor pe 8 biţi, care au MA de 16 linii, pot adresa o
P P

memorie cu capacitatea:
C = 216 = 65536 octeţi = 64 kO,
P P

iar a celor pe 16 biţi, cu MA de 20 sau 24 de linii:


C = 220 = 1.048.576 octeţi = 1024 kO = 1 MO, sau respectiv, C = 16 MO.
P P

3. N u m ă r u l ş i d i m e n s i u n i l e r e g i ş t r i l o r i n t e r n i.
Diferenţele între diverse μP sunt date, în primul rând, de regiştrii de uz general, în
număr de 4 - 12, care determină practic posibilităţile de calcul aritmetic şi de transfer
de date ale μP. Aceştia pot fi de 8, 16 sau 32 de biţi.
4. R e p e r t o r i u l d e i n s t r u c ţ i u n i. In general, toate tipurile
uzuale de μP sunt prevăzute cu instrucţiuni de adunare şi scădere pe cel puţin 8 biţi.
Unele au însă posibilităţi de a efectua aceste operaţii şi pe 16 biţi (chiar dacă lungimea
cuvântului de date este de 8 biţi) sau de a efectua operaţii de înmulţire şi împărţire cu
numere întregi.
5. M o d a l i t ă ţ i l e d e a d r e s a r e, sunt caracteristici determinate
de setul de instrucţiuni cu care a fost dotat μP pentru a efectua accesarea operanzilor
(datelor). Dintre modurile de adresare uzuale se menţionează adresarea: imediată
2
(e.g. LD A,5) ;T directă (e.g. LD A,(205)); indirectă (e.g. LD A,(HL));
T

indexată; relativă; implicită; etc.


6. V i t e z a d e l u c r u, este o caracteristică determinată, în primul rând,
de frecvenţa de tact admisă de către μP (de ordinul zecilor sau chiar al sutelor de MHz)
şi de numărul de tacţi necesari pentru execuţia instrucţiunilor. Valorile uzuale ale
vitezei de lucru se situează în domeniul (100 - 2000) nanosecunde/ instrucţiune de
complexitate medie.
B. Blocul de memorie sau pe scurt memoria unităţii centrale a CP, ca şi a
calculatoarelor numerice de uz general, este constituit din module de memorie de tip
RAM şi ROM. Programul care guvernează activitatea UC se înscrie, de obicei, în
memoria sa de tip ROM (nevolatilă). Poate fi înscris şi în memoria sa RAM, fiind
necesară, în acest caz, încărcarea sa la fiecare conectare a sistemului de pe un suport
magnetic exterior (disc sau banda magnetică) iar modulul său, I/O să conţină şi circuite
aferente acestei operaţii
In cazul CP- urilor, în mod deosebit al celor de la nivelele inferioare de
conducere, de tip RTU, cu funcţii de achiziţii şi teletransmisii de informaţii, blocul de
memorie prezintă, faţă de cel al UC din calculatoarele numerice universale, câteva
particularităţi, şi anume:

2 Exemple de instrucţiuni pentru μP Z80.


T T
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 71

a) volumul memoriei de tip RAM este, în general, mai mic decât cel al
memoriei de tip ROM, folosit şi pentru păstrarea, nevolatilă a programelor de
aplicaţie;
b) volumul total al memoriei (RAM + ROM) este, de obicei, mult mai mic
decât capacitatea de adresare a μP-ului;
c) memoria de tip ROM se realizează, de obicei, cu circuite de tip EPROM
(Erasable Programmable ROM) sau EEPROM (Electrical Erasable PROM) pentru a
permite rescrierea facilă a programelor de aplicaţii;
d) pentru blocul RAM se utilizează, în general, circuite de tip SRAM (Static
RAM) care nu necesită reîmprospătarea conţinutului (la dimensiunile mici ale acestei
memorii se justifică un preţ mai ridicat pe circuit decât introducerea sistemului de
reîmprospătare).
Pentru alte detalii privind construirea şi adresarea modulului de memorie a se
vedea referinţele [12] şi [17].

2.4. Interfaţa utilizator şi interfaţa de comunicaţii seriale


Interfaţa utilizator
Interfaţa utilizator (IU), denumită şi MMI (Man Machine Interface), este reprezentată
de ansamblul de circuite logice de interfaţare cu perifericele ataşate sau ataşabile
calculatorului, care constituie Consola locală a acestuia. Aceasta poate fi constituită
din: LED – uri; Display-uri 7 Segmente, pentru afişarea stării sistemului, tastaturi şi
butoane de comandă, pentru introducerea datelor şi parametrilor de configurare ai
sistemului, etc., periferice denumite locale în figura 2.5. Consola poate fi montată pe
carcasa aparatului sau poate fi unitate independentă, ce se conectează la aparat printr-
un cablu de comunicaţii seriale (e.g. Consolele operator universale UNI-OP, fig. 2.4).
În majoritatea cazurilor IU mai conţine şi o interfaţă serială, de regulă, RS232,
ce permite conectarea unui calculator PC portabil, cu funcţie de consolă locală. IU
asigură transferul de date cu consola utilizator de pe aparat, îndeplinind funcţia de
interfaţă utilizator local .
Din punctul de vedere al interconectării cu magistralele de sistem şi al
transferului de date, interfaţa utilizator este similară cu modulul de memorie. In locul
circuitelor de memorie, în acest caz avem circuite cu funcţii de port destinate
transferului de date între MD a sistemului şi perifericele ataşate. Selectarea (activarea)
unui port, în vederea transferului de date, se face prin transmiterea pe magistrala de
adresare a unui cuvânt (de obicei de 8 biţi, pe liniile A7, ...,A0 ale MA) specific portului
respectiv, denumit adresă de port şi a unor semnale de comandă, care să activeze doar
modulul I/O vizat şi care eventual, să stabilească sensul de transfer al datelor. Practic,
un modul I/O conţine unul sau mai multe circuite integrate cu funcţii de port, cum ar fi
interfeţele programabile I8255 (Intel) şi Z80- PIO (Zilog), pentru transferuri paralele
de date sau interfeţele I8251 (Intel) şi Z80- SIO (Zilog), pentru transferuri seriale.
Pentru detalii privind transferul de date prin interfaţa programabilă PIO a se vedea
referinţa [17], capitolul 3.
72 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Interfaţa de comunicaţii seriale


Comunicaţiile seriale ale unui RTU cu sistemul de calcul master, cu concentratorul de
date la care este ataşat sau cu subsistemele pe care le monitorizează (dacă este cazul) se
realizează prin interfeţele de comunicaţii seriale, conform unor standarde general
acceptate, standarde care precizează: nivelele de tensiune ale semnalelor; vitezele de
transfer; numărul de linii; tipul cuplelor, etc.
Interfaţa de comunicaţii a unui RTU, ca şi a oricărui alt tip de calculator, poate
fi considerată ca o componentă a modulului I/O, prin faptul că asigură transferul de
date între MD a sistemului şi un set de periferice care formează circuitul de date, figura
2.9. Totodată asigură detectarea şi eventual corectarea erorilor de transmisie.

μP +
memor .... Interfaţa de
Server
comunicaţii
ie de
Reţea locală de date

+ etc. comunicaţii
sau CD MO
IC DEM
Magistrala internă RTU 1 (FEP)

............................

Interfaţa de
comunicaţii
μP + Circuit de date
memor .... UCT AR
ie
+ etc.

Magistrala internă RTU n

Fig. 2.9. Poziţia interfeţei de comunicaţii în cadrul unui sistem de conducere

Identificarea erorilor de transmisie este esenţială în funcţionarea unui RTU, ştiut


U

fiind faptul că cele mai multe eşecuri în funcţionarea unui sistem teleinformatic sunt
generate de canalele de comunicaţii. În vederea detectării şi eventual corectării erorilor
produse de mediul de transmisie, se efectuează o codificare a mesajelor transmise, prin
ataşarea la informaţia utilă a unor biţi de informaţie redondantă, utilizată apoi de
receptor pentru a verifica şi, eventual corecta, mesajul recepţionat. Cel mai simplu mod
de detectare şi eventual de corectare a erorilor produse pe legătura de date o constituie
controlul parităţii. Acesta constă în ataşarea la transmisie a unui bit suplimentar,
denumit bit de paritate, astfel ca numărul total de biţi 1 din mesaj să fie un număr par,
de exemplu. La receptor se verifică acest lucru, iar dacă nu este satisfăcută condiţia de
paritate se semnalează eroare de transmisie. Pentru alte detalii a se vedea capitolul 4.
Interfeţele de comunicaţii au ca elemente de bază circuitele logice
programabile de interfaţare serie, care îndeplinesc funcţiile Unităţii de Control a
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 73

Transmisiei (UCT) din cadrul sistemelor de transmisii seriale de date. Pentru a permite
conectarea cu diverse tipuri de reţele standardizate, RS-232, RS-485, Buclă de curent,
FO, etc., IC mai conţine pe lângă UCT şi un circuit sau dispozitiv electronic denumit
Adaptor de reţea, (AR), care converteşte semnalul binar de c.c. nivel TTL, de la
bornele UCT-ului, în semnal electric sau optic impus de tipul de reţea standard de
transmisie din aval.
Cele mai comune UCT-uri sunt cunoscute sub denumirea de USART (universal
synchronous, asynchronous receiver and transmitter – receptor şi transmiţător
universal sincron, asincron), sau UART (universal asynchronous receiver and
transmitter). Denumirea de universal este dată de faptul că acestea sunt dispozitive
(circuite integrate) programabile, (e.g. Z80-SIO, I8251, etc.) care nu depind de tipul de
reţea la care se vor conecta. Totodată acestea permit stabilirea, prin program, a
diverselor moduri de lucru, cu diverşi parametrii de funcţionare. Acest lucru se
realizează în mod simplu, doar prin înscrierea în anumiţi regiştri de comandă, în cadrul
procedurii de iniţializare (configurare), a unor cuvinte de comandă conform modului de
lucru şi parametrilor doriţi (pentru detalii a se vedea [18, cap.4]).
UCT a interfeţei de comunicaţii trebuie să realizeze în principal, următoarele
funcţii de bază:
a. UCT de la transmiţător:
1. Generarea secvenţei de biţi pentru sincronizare cu receptorul;
2. Conversia paralel – serie a fiecărui caracter primit pentru a fi transmis în
circuitul de date;
3. Completarea blocului de date utile cu cuvinte sau biţi redundanţi necesari
sincronizării, detectării erorilor şi eventual corectării mesajelor recepţionate;
b. UCT de la receptor:
1. Suprevegherea circuitului de date şi identificarea momentului de iniţiere a
unei sesiuni de transfer de date;
2. Conversia serie – paralel a şirului de biţi veniţi pe linia de recepţie, după
identificarea bitului sau cuvântului de sincronizare;
3. Verificarea corectitudinii transmisiei şi eliminarea biţilor redundanţi introduşi
de către transmiţător în acest scop.
Conversia paralel –serie, din cadrul UCT se realizează, practic, cu un registru
de deplasare, cu intrare paralelă şi ieşire serie (PISO – parallel – in, serial – out).
Similar, conversia serie - paralel se realizează cu un registru de deplasare, cu intrare
serie (bit după bit) şi ieşire paralelă (SIPO –– serial in, parallel – out), figura 2.10.
Funcţionarea acestor regiştrii de deplasare este comandată de impulsurile de la un
generator de tact extern. Frecvenţa acestor impulsuri, aceeaşi la transmiţător ca şi la
receptor, determină practic viteza de transmisie a datelor. Din motive de
compatibilitate transmiţător – receptor, aceste frecvenţe trebuie să ia valori standard
pentru a se asigura viteze de transmisie standard, cum ar fi 300, 600, 1200, 4800, 9600,
14400, … , biţi pe secundă.
74 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Transmiţător Receptor
AR Linie de AR

Data RS232, RS485; Bucla de Data


P S
I curent; FDDI Gen.
Gen. I
S tact tact P
O O

Fig. 2.10. Principiul de funcţionare al comunicaţiei serie

Pentru a asigura transmisia de date în ambele sensuri, interfeţele de comunicaţie


serială, (IC-urile) conţin regiştrii şi dispozitivele care realizează ambele categorii de
funcţii de mai sus. Modul în care se stabileşte succesiunea biţilor pe linia de
transmisie, categoriile de biţi destinaţi sincronizării cu receptorul ca şi biţii de control
ai transmisiei depinde de modul de transmisie ales, sincron sau asincron şi de
protocolul de comunicaţii adoptat, conform celor detaliate în capitolul 4. Prin protocol
de comunicaţie, înţelegându-se ansamblul de reguli şi convenţii privind transferul de
date convenite de către transmiţător şi receptor pentru o anumită sesiune de
comunicaţie.

2.5. Interfaţa cu procesul


Interfaţa cu procesul (IP) reprezintă ansamblul de module de circuite electronice,
destinat preluării, adaptării şi conversiei semnalelor analogice şi numerice şi
transmiterii comenzilor din /spre proces.

Surse de
semnal IA COP
I
IN
Linii de conex. P
UC Perif.gen
Elemente EA
de executie EN

Calculator de proces
Proces
Fig. 2.11. Poziţia relativă a IP într-un SC cu CP

Împreună cu pachetul de subprograme aferent, acesta formează Sistemul de


Interfaţă cu Procesul (SIP), componentă specifică calculatoarelor de proces, situate la
nivele terminale, în contact direct cu instalaţiile primare. Cu alte cuvinte, SIP-ul este
constituit din ansamblul de programe (soft) şi de echipamente (hard), destinat
conversiei şi adaptării semnalelor vehiculate între instalaţiile primare supravegheate
(proces) şi calculatorul de proces care le monitorizează.
Practic, prin intermediul IP se preiau de la Sursele de semnal (traductoare,
transformatoare de măsură, contacte electrice ale releelor intermediare de
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 75

semnalizări, butoane de comandă, etc.), ataşate procesului, informaţiile necesare


supravegherii şi conducerii sale, şi eventual se transmit comenzi către elementele de
execuţie din proces (bobine de anclanşare şi declanşare ale întreruptoarelor şi
separatoarelor, bobine de contactoare, dispozitive de comutare ploturi prize, etc.),
figura 2.12. Semnalele, transferate pe Liniile de conexiune (LC), între IP şi proces sunt
semnale de natură exclusiv electrică, conform celor prezentate, în următorul
subparagraf.

Unitatea Centrală Interfaţă Interfaţă de R


(UC) utilizator ... comunicaţii e
m
o
t
e
Magistrala de sistem
T
e
r
I P m
i
Modul de Modul de Modul de Modul de n
Intrări Intrări Ieşiri Ieşiri a
Analogice Numerice Numerice Analogice
(IA) (IN)
l
(EN) (EA)
Relee intermed U
n
Semnale anlog. Semnale Comenzi i
de tensiune si numerice binare, anlogice
tren de impulsuri
Comenzi t
curent binare

Surse de semnal Elemente de execuţie P


Bobine de r
Contacte electrice ancl/decl., I,S Regulatoare o
Traductoare Butoane de cda. Contactoare Automate,
Trafo.de măsură Cnt.cu Gen.imp. Inregistratoare c
Plot prize tr.
e
Instalaţii primare (Proces) s
Fig. 2.12. Structura şi modul de interconectare a IP în arhitectura unui RTU
Ca parte de echipamente în cadrul SIP, IP conţine următoarele categorii de
module electronice: module de intrări analogice IA, şi module de intrări numerice, IN,
destinate prelevării semnalelor analogice şi respectiv numerice, şi module de ieşiri
numerice şi analogice, notate EN (iEşiri Numerice) şi respectiv EA (iEşiri Analogice),
pentru transmiterea comenzilor, afişajelor şi reglajelor. Prin intermediul acestor
module se face legătura între echipamentul primar (denumit în general, proces) şi
Unitatea Centrală, (UC), a calculatorului de proces reprezentat în acest caz, de RTU,
76 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

figura 2.12. Fizic cele patru categorii de module ale IP sunt plasate pe una sau mai
multe plăci de circuite imprimate.
Ca parte de programe (soft) SIP-ul este constituit din ansamblul de subrutine
prin care se comandă citirea informaţiilor din proces, prelucrarea lor primară şi
transmiterea comenzilor către elementele de execuţie.
Având în vedere utilizarea RTU-urilor amplasate în staţiile electrice de
distribuţie, în cele mai multe cazuri pentru supravegherea instalaţiilor primare şi
asistarea dispecerilor în luarea deciziilor, modulele de ieşiri analogice, sunt
componente rar întîlnite in componenţa IP-urilor, iar configuraţiile standard ale
acestora, de regulă, nu prevăd astfel de module. Ele se introduc doar acolo unde este
necesar, prin comenzi speciale privind configuraţia RTU-ului. In consecinţă, în
următoarele paragrafe se vor detalia doar componentele, structura de principiu şi
funcţiile modulelor de interfaţare ale intrărilor analogice şi numerice şi a modulelor de
interfaţare a ieşirilor numerice.

2.6. Semnale utilizate în Interfaţa cu Procesul


2.6.1. Definiţii. Clasificare
Informaţiile şi comenzile prelevate/transmise din/în proces sunt semnale exclusiv de
natură electrică. Există o mare diversitate de semnale utilizate în fluxul informaţional
al proceselor industriale. Prezentăm în continuare, cele mai frecvente tipuri de semnale
electrice, utilizate în schimbul de informaţii între IP şi instalaţiile primare aferente
staţiilor şi centralelor electrice. În funcţie de numărul de valori care poate fi atribuit
unui semnal din proces se disting două categorii de semnale: semnale analogice şi
semnale numerice (cvasinumerice):
A. Semnalele (mărimile) analogice, sunt semnale cu variaţie continuă în timp, şi
care pot avea o infinitate de valori. Acestea caracterizează fenomene fizice cum ar fi
presiunea, temperatura, tensiunea, curentul electric, etc.. Prin intermediul
traductoarelor aceste mărimi sunt convertite în semnale electrice (analogice).
Semnalele analogice se clasifică, în funcţie de mai multe criterii, astfel:
a). In funcţie de formă şi viteză de variaţie:
- de curent continuu (c.c.) - semnale cu variaţie lentă în timp, pentru care
prezintă interes doar amplitudinea la diverse momente de timp. E.g. semnalele de la
ieşirea unor traductoare de temperatură sau de presiune.
- de curent alternativ (c.a.) – semnale cu variaţie rapidă în timp. Prezintă
interes, pe lîngă variaţia în timp a amplitudinii şi forma, frecvenţa şi momentele
vîrfurilor semnalului. Aceste semnale pot fi reprezentate ca o sumă de unde
sinusoidale de diverse amplitudini şi frecvenţe. Viteza de achiziţie trebuie să fie
suficient de mare pentru a reda corect forma semnalului (pentru detalii a se vedea
criteriul Nyquist, cap. 3.4). Pentru achiziţie semnalele analogice de regulă se
eşantionează.
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 77

b). In funcţie de impedanţa (tipul) sursei de semnal şi amplitudinea sa:


U - de tensiune: U - de c.a.: 220V; 100V; 57,7V; 50 V; 48; 24 V;
- de c.c. : ±10; ± 5; ±2,5; 0 -5; 0 -10; etc. Vcc;
U - de curent: U - de c.a.: 0,5A; 1A; 5 A,.
- de c.c.: ±1 mA; 2 ... 10 mA; 4 ... 20 mA, etc.;
c). In funcţie de valorile pe care un semnal le poate lua în raport cu valoarea
semnalului de referinţă (masa analogică), semnalele de c.c. pot fi:
- unipolare, când semnalul ia valori într-un singur sens faţă de referinţă,
U U

fie numai pozitive fie numai negative (e.g: 0 – 5 V; 2 – 4 mA).


- bipolare, când semnalul poate să ia valori în ambele sensuri faţă de
U

referinţă, atât pozitive cât şi negative (e.g: – 5 ... +5 V; - 1 ... +1 mA).


Din punct de vedere al importanţei lor pentru informarea dispecerului şi în
legătură cu frecvenţa de achiziţie (intervalul de reînnoire), semnalele analogice
denumite şi măsuri, în limbajul curent al celor ce exploatează staţiile şi centralele
electrice măsurile se împart în:
- măsuri principale, care condiţionează cunoaşterea stării în ansamblu a
U U

instalaţiilor conduse şi a căror reînnoire se face la intervale scurte de timp (de cca. 5
secunde);
U - măsuri secundare, care au importanţă locală şi care se reînnoiesc la intervale de
- U

timp mai mari (de cca. 60 secunde)


Semnalele analogice, sunt obţinute prin intermediul modulului de intrări
analogice (IA), fie de la traductoarele ataşate, care generează un semnal analogic de
curent sau de tensiune proporţional cu mărimea primară, fie direct de la
transformatoarele de măsură. Aceste semnale sunt apoi eşantionate şi convertite în
secvenţe binare cu ajutorul CAN-urilor. Eşantionarea constă în prelevarea de valori
instantanee din semnalul analogic (continuu), la intervale de timp regulate, conform
frecvenţei de eşantionare adoptate. Pentru detalii a se vedea paragraful 3.4 referitor la
eşantionarea şi memorarea semnalelor.
Î

B. Semnalele numerice, sunt semnale care pot avea doar un număr finit de valori
discrete. Acestea pot fi semnale:
- binare, semnale care pot lua doar două valori discrete, valori care indică o
U U

stare din două posibile (poziţia unui întreruptor sau separator, starea unui contact
electric, a unui buton de comandă, microîntrerupător de poziţie, etc.) şi deci pot fi
reprezentate prin cele două cifre binare, (biţi) 0 şi 1.
- codificate binar, constituite din secvenţe de semnale binare, ce reprezintă
U U

numere, codificate binar, (e.g. ieşirea unui CAN sau intrarea unui CNA). Acestea pot
fi de 8, 10, 12 sau 16 biţi. Pot avea 2n valori discrete, n fiind lungimea secvenţei
P P

binare, exprimată prin numărul de biţi ataşat semnalului respectiv. E.g. un semnal
numeric codificat pe 8 biţi va avea 256 de stări distincte, corespunzătoare numerelor
0, 1, 2, ..., 255;
78 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

- cvasi numerice – semnale reprezentate de trenuri de impulsuri de


U U

frecvenţă variabilă. Mărimea primară aferentă acestui semnal este proporţională, fie cu
numărul de impulsuri într-o perioada de timp (de exemplu: energia electrică,
deplasarea, volumul), fie cu frecvenţa acestora (de exemplu: puterea, viteza, debitul).
În această categorie sunt incluse semnalele generatoarelor de impulsuri destinate
înregistrării unor mărimi integrale (energii, deplasări, etc.) reprezentate prin numere,
denumite index - uri pe 16, sau 32 biţi, ataşate fiecărei surse de astfel de semnal.
Semnalele numerice binare, denumite în exploatare şi Semnalizări, sunt
informaţii obţinute prin intermediul modulului de Intrări Numerice (IN) şi sunt
reprezentate prin una sau două cifre binare ce se ataşează unor stări sau evenimente
binare sau analogice. Ele caracterizează :
- stările închis/deschis, ale aparatajului de comutaţie primar, (întreruptoare,
separatoare, etc.);
- stările a demarat/a funcţionat, ale echipamentelor de protecţie;
- stările anulat/pus în funcţiune, ale dispozitivelor de automatizare (RAR, DAS,
AAR, RAT, etc.,)
- trecerea în poziţii extreme (maximă/minimă) ale ploturilor prizelor
transformatoarelor, bobinelor de reactanţă, etc.;
- evenimentele analogice (ieşit/revenit din/în limitele admisibile a unei mărimi
analogice);
Semnalele de comandă către elementele de execuţie din proces, cum ar fi
bobine de anclanşare sau de declanşare, motoare de acţionare, etc., sunt, de asemenea,
semnale binare sau trenuri de impulsuri

2.6.2. Scheme de conectare ale semnalelor electrice


Modul de interconectare între modulele IP şi sursele de semnale corespunzătoare
ataşate procesului, prin Liniile de conexiune, (LC), este esenţial din punct de vedere al
calităţii semnalului transmis, (exprimat prin raportul semnal util/ semnal parazit).
Liniile de conexiune între sursele de semnal şi IP, se realizează, în general, cu cabluri
speciale, ecranate şi cu fire torsadate, pentru a reduce nivelul zgomotelor parazite care
pot fi induse peste semnalul util în medii puternic poluate electromagnetic. Un semnal
electric poate fi prelevat prin LC conectat prin două categorii de scheme: a) în
schemă asimetrică; sau b) în schemă diferenţială3, figura 2.13.
T T

a. - Schema asimetrică – denumită şi schemă de conectare SE (Single Ended),


U

presupune ataşarea a unui singur fir pentru fiecare semnal, calea de întoarcere fiind
comună tuturor semnalelor. Pe lîngă faptul că necesită cîte un singur fir de legătură
pentru un semnal, schema de conectare asimetrică (SE) mai are şi avantajul de a
necesita cîte o singură intrare(canal) al modulului de intrări, pentru fiecare semnal
electric prelevat. Este o schemă ieftină însă prezintă inconvenientul decalării tensiunii

3 Tr. Ionescu, Sisteme şi echipamente pentru conducerea proceselor , EDP, 1982, pg 92


T T
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 79

UBi,B de la intrarea interfaţei cu procesul faţă de tensiunea UB0,B de la ieşirea sursei de


semnal, conform relaţiei:
U i = U0 + Ug ;
unde Ug este diferenţa de potenţial între masa sursei de semnal şi cea a IP. Se
B B

foloseşte atunci când Ug << U0 (condiţii de laborator, sau distanţe mici). In instalaţiile
B B B B

electroenergetice, datorită inducţiile de curent mari, Ug poate atinge valori de ordinul B B

sutelor de volţi (până la 200 V). In aceste situaţii se recomandă schema diferenţială de
conectare.
LC
S1
P Surse de U0 Ui 1
R semnal 1 S2 I
O .. Ui P
C & Sn 2
E Elem.de
S executie Ug

a)

LC
P U0 1 S1 Ui
1
R Surse de
O semnal S2 I
C & ..
E Elem.de Sn P
S executie

b)
Fig. 2.13. Scheme de principiu pentru conectarea semnalelor IP: a) asimetrică;
b) diferenţială

b. -Schema diferenţială, denumită şi schemă de conectare DE (Double


U U

Ended), presupune conectarea fiecărui semnal prin două fire distincte. Deşi dispare
alterarea semnalului util de către
tensiunea Ug, în acest caz putem avea B B

suprapuneri peste semnalul U0 a unor B B

tensiuni parazite induse. Aceste


semnale parazite se pot atenua prin
ecranarea şi torsadarea firelor. Alte
surse de erori (surse de abateri între Ui B B

şi U0) o constituie neuniformitatea


B B

impedanţelor liniilor de transmisie şi a


rezistenţei de izolaţie a acestora.
Fig. 2.14. Amplificatorul Schema de conectare diferenţială
diferenţial (DE) necesită cîte două intrări
(canale) ale modulului de intrări,
pentru fiecare semnal electric prelevat. Acest dezavantaj poate fi eliminat prin
conversia la punctul de recepţie a semnalelor DE în semnale SE, utilizînd pentru
fiecare semnal cîte un amplificator diferenţial, figura 2.14.
80 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Amplificatorul diferenţial este o configuraţie a amplificatorului operaţional care


amplifică doar diferenţa semnalelor care sunt conectate la intrările V1 şi V2 ale
acestuia. Deoarece nu amplifică “tensiunea comună” a celor două semnale de intrare,
acesta realizează pe lîngă conversia menţionată, şi aşa numita ‘rejecţie de mod
comun”, referită şi ca CMR (Common Mode Rejection). Tensiunea de ieşire VOUT, B B

depinde numai de diferenţa de tensiune la intrări şi desigur de valorile rezistenţelor din


circuit4.T T

Fig. 2.15. Schema de conectare a patru semnale DE prin circuite de multiplexare

O soluție mai simplă constă în utilizarea a unui singur amplificator diferențial


conectat la ieșirea a două circuite de multiplexare analogică, conform figurii 2.15. In
acest caz la intrarea amplificatorului diferenţial A, avem doar diferenţa potenţialelor
corespunzătoare semnalului util, tensiunea Us0, în cazul prezentat în figură. Zgomotul
indus în mod egal în fiecare linie a semnalului va fi eliminat prin amplificarea doar a
diferenței de potențial de la intrarea amplificatorului. La ieşirea sa se va obţine
semnalul util (Us0) amplificat, A × Us0, unde A este coeficientul de amplificare al
amplificatorului diferenţial.

2.7. Surse de semnale (traductoare) uzuale în electroenergetică


2.7.1. Aspecte generale
Alături de transformatoarele electrice de măsură, de tensiune şi de curent, traductoarele
constituie principala sursă de semnale pentru IP.

4 Ozkul Tarik, Data acquisition and Proccess Control Using PC – NY Publisher Marcel
T T

Dekker, 1996, pg. 27


Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 81

Traductoarele sunt dispozitive ataşate echipamentelor primare ale unui


proces, cu rol de conversie (transformare) a unor mărimi caracteristice în semnale
electrice acceptabile de IP. Un traductor, figura 2.16, este constituit, în general, din
două componente principale:
Detectorul (D) sau elementul sensibil, care transformă mărimea de intrare, x,
într-o mărime intermediară, z, acceptată de cea de a doua componentă a traductorului,
adaptorul;
Adaptorul (A) sau convertorul de ieşire, care transformă mărimea intermediară
z, în mărime de ieşire, y, în exclusivitate semnal electric de tensiune sau curent, ce
poate fi preluat de IP [33]. Adaptorul are şi rolul de a realiza o adaptare cu celelalte
elemente din cadrul IP, furnizând la ieşire semnale electrice, în general standardizate.

TRADUCTOR
Intrare Intermed Iesire
x Element sensibil z Convertor de iesire y
P,T.Q,dl,p, etc (Detector) Depl.U.etc (Adaptor) Semnal
electric

Fig.2.16. Structura de principiu a unui traductor


Cele două componente de bază ale ale unui traductor sunt evidenţiate în
exemplul din figura 2.17, care prezintă structura unui traductor reostatic de presiune.
Acesta conţine ca detector un cilindru cu membrană elastică a cărei deplasare,
determinată de suprapresiunea p - patm, reprezintă mărimea intermediară z, a
traductorului. Această deplasare este convertită apoi într-un semnal de tensiune Uo, de
către adaptorul traductorului, realizat cu un montaj potenţiometric.
Componentele de bază ale unui traductor pot forma o singură unitate
constructivă (atunci când condiţiile de mediu permit acest lucru), de exemplu
traductorul reostatic de presiune din figura 2.17, sau se pot prezenta ca două unităţi
distincte, conectate prin dispozitive de legătură şi transmisie.

Ua Fig. 2.17. Schema de principiu a


Patm
R unui traductor reostatic de presiune
Rz Uo
P De exemplu, traductorul de
z y temperatură termorezistiv sau
x
Detector Adaptor
termoelectric, are elementul sensibil
(termorezistenţa sau termocuplul)
montat pe instalaţia urmărită, iar adaptorul, într-un dulap din apropiere sau din sala de
comandă5

5* * * Automatica de la A la Z , Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti 1987, pg. 243


82 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

2.7.2. Caracteristicile principale ale unui traductor


Din punctul de vedere al utilizatorului de traductoare, prezintă interes caracteristicile
statică şi dinamică ale acestora, pe baza cărora se pot defini principalii parametrii ce
caracterizează funcţionarea lor.

A. Caracteristica statică (CS), reprezintă dependenţa mărimii de ieşire y în


funcţie de mărimea de intrare x, în regim staţionar, regim în care variaţiile mărimii de
intrare pot fi urmărite fidel de mărimea de ieşire. Matematic CS se exprimă prin funcţii
algebrice:
y = f (x);
Această caracteristică poate fi:
- liniară, figura 2.18.a), dacă f(x) este ecuaţia unei drepte: y = a x + b;
- neliniară, în care caz poate fi : univocă, figura 2.18.b); sau neunivocă,
(histeresis), figura 2.18.c). In acest ultim caz, valoarea ieşirii y, depinde nu numai de
valoarea semnalului x ci şi de sensul său de variaţie. Este cazul releelor intermediare
utilizate ca surse de semnale binare.

yl y
y

x x x
a) x b) c)

Fig.2.18 Caracteristici statice: a) liniară; b) neliniară univocă; c) neliniară neunivocă.


CS neliniare se reprezintă prin funcţii algebrice neliniare dacă acest lucru
este posibil. In cele mai multe situaţii acest lucru este însă imposibil (sau introduce
erori inacceptabile). Soluţia practică constă în reprezentarea CS neliniare: fie sub
formă tabelară (care să redea dependenţa unor valori discrete ale mărimii de intrare
în funcţie valorile mărimii de ieşire); fie sub formă de funcţii algebrice liniare,
distincte pe diverse domenii de măsură.
Pe baza CS se pot defini următoarele mărimi caracteristice ale unui traductor:
♦ - Gradul de neliniaritate;
♦ - Sensibilitatea,
♦ - Domeniul de măsură;
♦ - Pragul de sensibilitate.
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 83

a. Gradul de neliniaritate, Gn, se apreciază prin abaterea mărimii de ieşire


reale, neliniare, ynl, faţă de valoarea sa, yl corespunzătoare CS liniare, ideale,
considerată pentru o anumită valoare a intrării, x0:
Yl − Ynl
Gn [%] = 100 ⋅ pentru x = x0
Yl
Gradul de neliniaritate este dependent de punctul (domeniul) de pe caracteristică,
motiv pentru care se impune precizarea punctului (x) sau domeniului la care se referă.
In practică, toate CS sunt caracteristici neliniare ce pot prezenta însă un grad mai mic
sau mai mare de neliniaritate.
b. Domeniul de măsură (gama de lucru), este definit prin ecartul (diferenţa)
dintre valorile admisibile, maxime şi minime, de variaţie ale mărimilor de intrare şi
ieşire :
ΔX = Xmax - Xmin ; ΔY = Ymax - Ymin;
Domeniul de măsură este determinat fie de valorile extreme pe care le poate
accepta fizic, traductorul, fie de valoarea admisă din punct de vedere al gradului de
neliniaritate.
c. Sensibilitatea, este definită ca variaţia mărimii de ieşire la modificarea cu
o unitate a mărimii de intrare. Se pot defini în acest context:

ΔY
- Sensibilitatea medie: Sm = ; şi
ΔX
dy
- Sensibilitatea diferenţială: Sd = | x = x0
dx
definită pentru un anumit punct de funcţionare: x = x0
Observaţie: In cazul CS liniare: Sm = Sd
d. Pragul de sensibilitate, Ps, reprezintă limita inferioară de variaţie a mărimii
de intrare, Δx, sesizată de traductor, (care produce o modificare sesizabilă a ieşirii), cu
un anumit grad de certitudine. Pragul de sensibilitate al unui traductor este determinat,
în principal:
- de rezoluţia echipamentului de conversie (valoarea corespunzătoare celui mai
puţin semnificativ bit sau al unui impuls), în cazul traductoarelor numerice;
- de frecările statice şi jocurile în angrenaje, în cazul traductoarelor ce conţin
elemente mecanice în mişcare;
- de fluctuaţiile datorate perturbaţiilor interne şi externe (zgomote) în circuitele
electrice,
Pe baza pragului de sensibilitate se defineşte rezoluţia traductorului, ca fiind
raportul dintre pragul de sensibilitate şi domeniul de măsură:
84 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Rezoluţia = Ps /ΔX
şi reprezintă, de fapt pragul relativ de sensibilitate. Poate fi exprimat şi în procente,
dacă relaţia de mai sus se înmulţeşte cu 100.

B. Caracteristica dinamică (CD) reprezintă dependenţa mărimii de ieşire y în


funcţie de mărimea de intrare x, în regimuri dinamice, adică regimuri în care viteza de
variaţie a mărimii de intrare trebuie luată în considerare. Forma de reprezentare
matematică, generală a CD o constituie ecuaţia diferenţială :
f(x,x’,x’’,...xm ,y,y’,...,yn,t) = 0
unde x’, y’, x’’, y’’,... sunt derivatele de ordinul 1, 2, ... ale variabilelor x şi y în raport
cu timpul.
CD exprimă practic, fidelitatea cu care urmăreşte mărimea de ieşire y, variaţiile
mărimii de intrare x. Acest lucru poate fi evidenţiat printr-un exemplu simplu, în care
vom considera un traductor având CS de forma :

YST = k ⋅ x ;
şi CD reprezentată de o ecuaţie diferenţială de ordinul I (cel mai simplu caz posibil):
dy
T + y =k⋅x
dt
unde T este constanta de timp a traductorului.

Răspunsul traductorului la o modificare treaptă (rapidă) a mărimii de intrare x,


x va urmări această modificare cu o anumită
întârziere, determinată de valoarea
constantei de timp T, conform diagramelor
y
t alăturate, figura 2.19.
Considerarea unui traductor prin
y
st CD înseamnă exprimarea ieşirii y, nu
numai în funcţie de intrarea x, ci şi de timp.
Astfel, integrând ecuaţia de mai sus se
t obţine răspunsul y, al traductorului la acest
T tip de perturbaţie, de forma:

( ) = k ⋅ x ⋅ (1 − e )
Fig. 2.19. Raspunsul traductorului
la un semnal treapta − Tt − Tt
Y = Yst ⋅ 1 − e

Astfel, se explică utilizarea unor traductoare ca filtre pentru zgomotele de


frecvenţă ridicată suprapuse peste semnalele de intrare, x, dacă parametrii săi interni,
constantele de timp, sunt astfel aleşi încât aceste semnale să nu se regăsească în
mărimea de ieşire y.
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 85

2.7.3. Clasificarea traductoarelor


Criterii de clasificare:
A. După natura mărimii de intrare
a. Traductoare pentru mărimi electrice: - curent, tensiune, putere, frecvenţă, etc.
b. Traductoare pentru mărimi neelectrice: - presiune, temperatură, deplasare, etc.
B. După forma semnalului de ieşire:
a. Traductoare analogice - care au ca ieşire un semnal analogic;
b. Traductoare numerice - care au ca ieşire semnal binar, codificat binar sau
zecimal sau tren de impulsuri (cvasinumerice);
Tabelul 2.1
Tabel recapitulativ cu clasificarea traductoarelor analogice

A Reostatice

N REZISTIVE Termorezistive Termorezistoare


Termistoare
A R=ρ l /S
Tensiometrice
L PARAMETRICE
(modulatoare)
O INDUCTIVE Cu modificarea geometriei;
Cu modif.permeabilit.magnetice
G L= N2μS/l
Cu modif. distanţei d;
I CAPACITIVE Cu modif.supraf.de suprapunere;
C = εS/d Cu dielectric variabil.
C

GENERATOARE TERMOELECTRICE (Termocupluri)


E (energetice) CU EFECT HALL
DE INDUCTIE (Tahogeneratoare)

C. După principiul de funcţionare, traductoarele analogice se împart în :


a. Traductoare parametrice (modulatoare) - care au ca ieşire a detectorului,
modificarea unui parametru (R, L sau C) al unui element de circuit electric. In funcţie
de parametrul modificabil, pot fi traductoare: rezistive, inductive sau capacitive.
Detectorul acestora necesită întotdeauna sursă de alimentare externă.
b. Traductoare generatoare (energetice) - au ca ieşire o tensiune electromotoare
(t.e.m.) ce poate fi de natură: termoelectrică, fotoelectrică, piezoelectrică sau
electromagnetică.
86 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

D. In funcţie de forma semnalului de ieşire, traductoarele analogice pot fi:


a). Traductoare de semnal continuu;
b). Traductoare de semnal alternativ;
E. In funcţie de impedanţa internă a sursei de semnal de ieşire, avem:
a). Traductoare cu semnal de ieşire de curent;
b). Traductoare cu semnal de ieşire de tensiune;
Tabelul 2.1. prezintă o sinteză a clasificării generale a traductoarelor analogice
uzuale în instalaţiile energetice.
O categorie distinctă o constituie traductoarele electronice şi traductoarele
inteligente, traductoare complexe - capabile să efectueze şi prelucrarea (liniarizare,
filtrare) informaţiilor primite.

2.7.4. Categorii de traductoare uzuale în electroenergetică


2.7.4.1. Traductoare rezistive
Traductoarele rezistive fac parte din categoria traductoarelor parametrice, şi conţin ca
element sensibil un rezistor a cărui rezistenţă este dependentă de mărimea de intrare:
presiune, temperatură, forţă, deplasare, etc., conform relaţiei cunoscute:
l
R = ρ ⋅
S
In funcţie de factorul afectat din relaţia de mai sus, de către mărimea de
măsurat, există mai multe tipuri de traductoare rezistive şi anume: reostatice (l);
termorezistive (ρ); şi tensiometrice (l, S).
A. Traductoarele reostatice
Traductoarele reostatice sunt utilizate pentru măsurarea unor deplasări liniare sau
unghiulare, relativ mari, ce se transmit unui cursor al unui montaj pontenţiometric,
figura 2.20. Alimentat cu tensiunea constantă U, acest montaj potenţiometric reprezintă
adaptorul traductorului reostatic.
Ca element sensibil al acestei categorii de traductoare se utilizează fie, o
membrană elastică (un astfel de traductor este traductorul de presiune, prezentat
anterior, figura 2.17) fie, un plutitor, care oferă la ieşire o deplasare ce poate fi liniară
sau unghiulară. In funcţie de tipul deplasării măsurate, traductoarele reostatice pot fi:
liniare sau unghiulare.
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 87

Ro
Ro
U l U U
α
Rx x y Rx y
α
x

a) b)
Fig. 2.20. Traductoare reostatice: a). liniar; b). unghiular.

Cu notaţiile din figura 2.20, rezistenţa Rx, corespunzătoare intrărilor x, şi αx


x αx
rezultă: Rx = R0 sau Rx = R0 ; cu o dependenţă liniară de mărimea de
l α
intrare (deplasarea x, sau αx ) şi în consecinţă şi tensiunea culeasă de pe această
Rx
rezistenţă: y = U 0 = U ⋅ ; va fi dependentă liniar de mărimea de intrare.
R0
Datorită erorilor relativ mari, cauzate de temperatură, neuniformitatea
bobinării şi presiunii de contact, traductoarele reostatice se folosesc acolo unde se
înregistrează deplasări mari şi nu se impun pretenţii de precizie deosebite, cum ar fi:
indicatoare de nivel, manometre cu membrană, etc.
B. Traductoarele termorezistive
Aceste traductoare utilizează ca detector un element termorezistiv a cărui funcţionare
se bazează pe modificarea rezistivităţii unui material conductor sau semiconductor
funcţie de temperatura. Poate fi folosit ca element sensibil un rezistor confecţionat
dintr-un material conductor, metalic, cazul termorezistoarelor sau un material
semiconductor, cazul termistoarelor .
Relaţia care exprima dependenţa rezistivităţii de temperatură, în cazul
termorezistoarelor este6:
ρ = ρ0 {1 + a (T - To) + b (T - To)2 + ... }

unde ρ şi ρ0 reprezintă rezistivităţile la temperatura T şi respectiv, To, (de referinţă), iar


a, b, ..., sunt coeficienţi ce caracterizează metalul conductor.
Cel mai uzual metal folosit ca termorezistor este platina - datorită temperaturii
sale de topire ridicate şi a rezistenţei chimice mari. Permite măsurarea temperaturii în
domeniul - 150 ...+ 600 gr.C. Se realizează practic, sub formă de fir (subţire) sau de
peliculă, cu rezistenţa (la 0 gr.C) de 100 sau 200 Ohmi. Alte metale folosite ca
termorezistoare, sunt cuprul (domeniu - 50 ... + 150 gr.C) şi nichelul.(domeniu - 50 ...
+ 200 gr. C)

6* * * Automatica de la A la Z. * * * pg 340
88 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Termistoarele sunt realizate din oxizi de nichel, magneziu, fier, cobalt, litiu, etc.,
a căror rezistenţă electrică, în funcţie de temperatură este reprezentată de o lege
descrescătoare conform relaţiei7:
B ( T1 − T1 )
R = R0 ⋅ e 0

unde B este o constantă de material, R şi R0 sunt rezistenţele la temperaturile absolute T


şi respectiv, T0.
Termistoarele se construiesc cu rezistenţe relativ mari (de ordinul sutelor sau
chiar al sutelor de mii de ohmi), şi permit măsurarea temperaturii în domeniul: - 100 ...
350 gr.C. Au o sensibilitate mare cu temperatura (până la -10 ... -15 % /gr.C.), însă
prezintă dezavantajul instabilităţii în timp şi a unei mari neliniarităţi.
In cadrul unui traductor, elementele termorezistive se conectează fie, în punte
Wheatstone, figura 2.21, fie într-un divizor de tensiune. Aceste montaje permit şi
eliminarea influenţei temperaturii mediului şi a neliniarităţilor introduse de termo-
rezistor, sau termistor dacă acest lucru nu se realizează prin program.

C. Traductoarele tensiometrice
Traductoarele tensiometrice sunt destinate, în general, măsurării eforturilor sau
deformărilor. Principial, funcţionarea acestei categorii de traductoare se bazează pe
modificarea rezistenţei R, datorită modificării lungimii sau/şi secţiunii unui fir sau
pelicule din material conductor sau semiconductor denumit timbru tensiometric, sau
tensiometru. Acesta este aplicat rigid pe elementul vizat, şi constituie elementul
sensibil (detectorul) al traductorului.
In structura unui traductor, tensiometrele se conectează în circuite de tip punte
cu elemente de compensare a variaţiei temperaturii ambiante.
Circuitele tip punte sunt utilizate ca adaptoare pentru traductoarele parametrice.
In componenţa traductoarelor termorezistive şi a celor tensiometrice frecvent se
utilizează, puntea rezistivă, sau Wheatstone, figura 2.21. Aceasta este constituită din
patru rezistoare, dintre care cel puţin unul, reprezintă elementul sensibil, Rs,
(termorezistenţă, termistor, etc.) al traductorului.

R2 Fig. 2.21. Punte rezistivă


+
R1 Wheatstone
E
Condiţia de echilibru a punţii (ieşirea
-
Uo sa Uo să fie nulă) este:
Rs R3
Rs R3
=
R1 R 2

7D.Mihoc,s.a. Teoria şi elementele sistemelor de reglare automată, EDP, pg. 256


Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 89

iar tensiunea Uo, în funcţie de modificările ΔRi ale rezistenţelor punţii, se poate
exprima aproximativ cu relaţia4:
Uo ≈ 1/4 E[ΔRs/Rso-ΔR3/R30+ΔR2/R20-ΔR1/R10];
unde E este tensiunea de alimentare a punţii iar Rio - valorile rezistenţelor în regimul de
echilibru. Circuitul tip punte permite astfel, compensarea temperaturii ambiante prin
alegerea corespunzătoare a rezistenţelor componente. In acest sens se vor alege
rezistoare cu aceeaşi sensibilitate faţă de temperatură ca şi elementul sensibil.

2.7.4.2. Traductoare termoelectrice (termocupluri)


Traductoarele termoelectrice sunt traductoare generatoare care au ca element sensibil
un termocuplu. Termocuplurile constau în două fire din metale diferite, sudate la un
capăt, ce formează aşa numita joncţiune caldă, şi care se amplasează la temperatura T,
de măsurat, iar celălalt capăt, reprezintă joncţiunea rece, aflată la temperatura de
referinţă (de obicei temperatura ambiantă), figura 2.22.

Jonctiune Jonctiune
Fe rece Cu
calda
DETECTOR (Termocuplu) ADAPTOR
Etc Uo
Const Cu
T
To
Fig. 2.22. Traductor termoelectric (cu termocuplu Fe - Const).
Funcţionarea sa se bazează pe efectul Seebeck, de generare a unei t.e.m., Etc,
de joncţiunea a două metale diferite, tensiune proporţională cu diferenţa de temperatură
T-T0, între cele două joncţiuni, conform relaţiei:
Etc = Ktc (T – T0)
unde T0 este temperatura de referinţă, a joncţiunii reci, iar Ktc, este un coeficient ce
caracterizează joncţiunea, însă care depinde într-o anumită măsură şi de temperatură,
ceea ce conduce la caracteristici statice neliniare.
Principalele tipuri de termocupluri, utilizate în energetică, împreună cu
caracteristicile de bază ale acestora, sunt prezentate în tabelul 2.28.

4 Lehrbuch der Automatisierungstehnik, VEB Verlag Technik, pg.132


8* * * Automatica de la A la Z
90 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Tabelul 2.2.
Principalele tipuri de termocupluri, utilizate în energetică
==========================================================
Denumire termocupl. Domeniu de măsură [gr.C] ΔU[mV] pt.T-To =100 gr.C
=========================================================
Platină-Platină Rhodiu 0 ... 1600 0.643
13% Platină
---------------------------------------------------------------------------------------------------
Fier-Constantan 0 ... 900 5.35
---------------------------------------------------------------------------------------------------
Crom-Alumel 0 ... 1000 4.10
==========================================================
Având în vedere nivelul scăzut al tensiunii, Etc, de ordinul milivolţilor, realizarea
unui traductor cu un termocuplu, ca element sensibil, implică conectarea sa (joncţiunea
rece) la un amplificator operaţional, ca element de adaptare, pentru obţinerea
semnalului de ieşire la un nivel adecvat transmiterii şi preluării sale de către IP, (pentru
detalii a se vedea paragraful 2.7).

2.7.4.3. Traductoare electronice de semnal standard


Traductoarele electronice de semnal standard sunt dispozitive electronice care
furnizează la ieşire, semnale electrice standard (unificate), de tensiune sau curent
continuu, ca funcţii liniare de valorile unor mărimi caracteristice nodurilor de reţea,
cum ar fi: curentul, I; tensiunea U; puterea activă şi reactivă P, Q; frecvenţa, f;
factorul de putere, cos φ, etc. Mărimile de intrare ale traductoarelor electronice sunt:
tensiunea, sau/şi curentul din circuitul primar, preluate direct sau prin intermediul
transformatoarelor de măsură de tensiune sau/şi de curent.
Semnalele electrice furnizate la ieşire sunt proporţionale cu mărimile electrice
primare U. I, P ,Q, f, sau cosφ. în funcţie de tipul traductorului, (câteva tipuri sunt
precizate în tabelul 2.3).
Tabelul 2.3.
Tipuri de traductoare electronice
=================================================
Mărimea primară U.M. Domeniu de măsură Simbol Ieşiri
====================================================
Curent A 0.5; 1; 5. TIA-79 1 - 5; m
------------------------------------------------- -------------------- 2 - 10;
Tensiune V 50;57.7;100;220;380 TUA-79 4 - 20; A
---------------------------------------------------------------------
Putere monofazată W Combinaţii ale TPM-79 0 - 10;
------------------------------ domeniilor de tens. ----------- 0 - 20;
Putere activă trif. W şi curent de mai sus TPT-79 ±5 V
------------------------------- ------------ ± 10
Putere reactiva trif. VAr -"-"- TQT-79 0 - 5;
==========================================================
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 91

Toate traductoarele electronice sunt incluse în carcase identice având bornele de


conexiuni notate conform figurii 2.23, unde este prezentat modul de conectare al unui
traductor de putere activă trifazată, 2TPT-79, cu doi curenţi. Tabelul 2.3. prezintă
tipurile şi domeniile de măsură uzuale ale traductoarelor electronice de fabricaţie
indigenă (FAEM Timişoara). Numerotarea şi notarea bornelor se păstrează aceeaşi,
indiferent de tipul traductorului, singura deosebire constând în faptul că nu toate
bornele sunt active. Astfel, de exemplu, traductorul de curent TIA, are bornele 3, 4, 5,
6, 8, 9 şi 10 inactive (neutilizate).

220 V
+ - Fig. 2.23. Schema de
8 9 10 11 12 13 14
conectare a traductorului
2TPT-79
Ur Us Ut Ua Iesire
Fiecare traductor
2TPT - 79 electronic, în afara simbolului
menţionat în tabelul 2.3, mai
Ir Is It GND are un număr de cod prin care
R 1 2 3 4 5 6 7 se precizează toate
S
T
caracteristicile de catalog ale
traductorului: domeniul
N
mărimii de intrare, tipul şi
domeniul semnalului de ieşire, etc., număr de cod ce trebuie precizat atunci când se
comandă (achiziţionează) acesta la furnizor.

2.7.4.4. Contoare cu generator de impulsuri


Contorul cu generator de impulsuri este un dispozitiv uzual în sistemele
informaţionale, destinat măsurării şi înregistrării energiei electrice şi a puterii medii pe
diverse intervale de timp. Este constituit dintr-un contor de energie electrică obişnuit
la care este ataşat un traductor de turaţie (TT) şi un generator de impulsuri (GI), figura
2.24. Această structură, în care elementul de bază îl constituie contorul de energie
electrică, care este un produs de serie mare, şi în ultimul timp şi suficient de fiabil, a
făcut ca acest tip de traductor să cunoască o mare extindere.

Contor de e.e. Minim 333 ms


40 ms 40 ms

TT GI 55 V

Fig.2.24. Contor cu generator de impulsuri


92 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Traductorul de turaţie, TT, ce poate fi de tip inductiv sau optic, sesizează trecerile
printre polii săi a unor semne aplicate pe discul contorului (plăcuţe feromagnetice,
orificii, suprafeţe reflectorizante, etc.) şi transmite în acest moment GI-ului comanda
de generare a unui impuls, obţinându-se, astfel un tren de impulsuri a căror frecvenţă
este proporţională cu viteza de rotaţie a discului. Forma şi parametrii trenului de
impulsuri obţinut sunt prezentaţi în figura 2.24.
Frecvenţa de generare a impulsurilor este o măsură a vitezei de rotaţie a discului
şi deci a puterii măsurate. Din motive tehnice această frecvenţă trebuie să fie mai mică
decât 3 Hz, ceea ce corespunde unui interval minim între două impulsuri succesive de
333 milisecunde.

2.7.4.5. Traductoare inteligente


Traductoarele inteligente (TI) fac parte din categoria traductoarelor digitale, complexe
care conţin ca element de conversie a ieşirii (adaptor) un sistem/μP capabil să
efectueze următoarele funcţii:
- să rezolve problemele de interfaţă ale traductorului cu celelalte elemente ale SAD;
- să asigure ieşire serială necesară teletransmisiei (cu grad de imunitate ridicat la
perturbaţii);
- să efectueze liniarizarea CS;
- să elimine erorile sistematice şi unele erori aleatoare (prin prelucrări statistice de
mediere, filtrare soft, etc.)
- să elimine efectele unor factori perturbatori (temperatură., umiditate presiune atm.
etc.). In acest scop se impune cunoaşterea influenţei acestora (sub forma de expresii
matematice) asupra rezultatului, măsurarea lor şi aplicarea de corecţii asupra
rezultatului;
- să efectueze autodiagnoza şi calibrarea automată a părţii sale de echipamente şi
programe.
Sistem/mP
Ech.ach p T
Punte
tensiom. CAN Date I/O μP M
ooooo Termorezistenta
MUX
p T
etc. Comenzi Comenzi
atm
p Date transmise serial
i

Fig.2.25 Traductor inteligent pentru măsurarea presiunilor


Un astfel de traductor este traductorul de presiune cu membrană de siliciu9,
figura 2.25, pe suprafaţa căreia sunt aplicate patru rezistoare tensiometrice, conectate în
punte şi un rezistor termorezistiv. Puntea tensiometrică oferă informaţii privind
diferenţa de presiune Pi - Patm, între presiunea internă, Pi, necunoscută şi presiunea

9Toma L. Sisteme de achiziţia şi conversia datelor, Editura Tehnică, pg. 29


Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 93

atmosferică Patm, iar termorezistorul, informaţii privind temperatura mediului, ca factor


de perturbaţie. Dacă se cunoaşte efectul temperaturii asupra rezistenţelor tensiometrice
se pot implementa algoritmi de calcul care să elimine din rezultat efectul perturbator al
temperaturii.
Sistemul de achiziţii de date (SAD) din structura traductorului, format dintr-un
CAN, Multiplexor, etc. transmite unităţii centrale date ce reprezintă diferenţa de
presiune:
P = Pi - Patm + Pperturb.
între presiunea Pi, de măsurat (reală) şi presiunea atmosferică, Patm, la care se adaugă
efectul perturbator al unor factori de mediu cum ar fi în acest caz, temperatura
elementelor punţii tensiometrice, sesizată ca o presiune perturbatoare, Pperturb
dependentă de temperatură. Cunoscând modul în care temperatura afectează informaţia
transmisă de punte şi cunoscând şi valoarea sa prin citirea semnalului
termorezistorului, se poate determina valoarea perturbaţiei Pperturb. şi astfel să se
determine corect presiunea de măsurat Pi.

2.8. Modulul de intrări analogice al interfeţei cu procesul


2.8.1. Structura de principiu
Modulul de Intrări Analogice (IA) este o componentă importantă a IP, destinată să
preia, prin linii electrice de conexiune (LC), de la sursele de semnal ataşate
echipamentelor primare, (traductoare, transformatoare de măsură, etc.,) semnale
electrice analogice, pe care le adaptează şi le converteşte în formă numerică, codificate
binar, pentru a fi acceptate şi preluate de UC a RTU-ului.
Un modul IA constă, în
SAC SAD Spre mag. mod obişnuit, din două submodule
de sistem
(subansambluri) distincte:
Submodulul de Achiziţii de Date
(SAD) şi Submodulul de Adaptare şi Condiţionare a semnalelor (SAC), figura
alăturată. Fizic, cele două submodule, componente de bază ale modulului IA, se
realizează de obicei pe plăci cu circuite imprimate distincte, sau ca unităţi distincte (a
se vedea figurile 2.3 şi 2.5). Astfel, plăcile aferente sistemului de adaptare şi
condiţionare sunt prevăzute, pe de o parte cu borne pentru racordarea la liniile de
conexiune cu sursele de semnal şi pe de altă parte, cu cuple de racord spre plăcile de
achiziţii de date.
A. Submodulul de adaptare şi condiţionare a semnalelor
Submodulul de Adaptare şi Condiţionare a semnalelor (SAC) conţine elemente de
adaptare a nivelului şi formei semnalului primar la cerinţele impuse de componentele
din aval, elemente de separare şi izolare galvanică şi elemente de protecţie şi de
filtrare, figura 2.26. În consecinţă, principalele funcţii pe care le realizează SAC sunt:
adaptarea nivelului semnalelor; izolarea galvanică; şi filtrarea semnalelor analogice.
94 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Borne de Adaptare nivel semnal Izolare galvanică Protecţie şi filtrare


conexiune
- amplificatoare; -optocuploare; -sistem de
. -divizoare tens; -amplif. izolat. protecţie; .
-convertoare -transf. de Spre
. - filtre; .
curent-tens. separaţie. SAD
- form.hist.. .

Fig. 2.26. Componentele de bază ale sistemului de adaptare şi condiţionare a


semnalelor
Structura (componentele) SAC a unui modul IA depinde în mare măsură de
tipul şi numărul surselor de semnal (e.g. traductoare), de schemele de conexiune şi de
distanţa pînă la acestea. Anumite elemente pasive de condiţionare a semnalelor cum ar
fi divizoarele de tensiune, punţile şi convertoarele rezistive de curent – tensiune, sunt
ataşate direct traductorului, fiind parte a acestuia. Descrierea mai detaliată a acestor
componente se va face în capitolul 3, alături de componentele SAD.
Adaptarea nivelului semnalelor analogice
Adaptarea nivelului semnalelor analogice presupune fie amplificarea fie
diminuarea semnalului analogic generat de sursa de semnal, în funcţie de nivelul
acestuia. Astfel, amplificarea semnalului analogic se impune în situaţiile în care
amplitudinea semnalului de la ieşirea traductorului are valori mici în raport cu
cerinţele SAD (în mod deosebit a CAN-ului). De exemplu, semnalul de ieşire al unui
termocuplu, de ordinul a cîtorva mV, nu poate fi prelucrat de un CAN, care are de
regulă, domenii de intrare de ordinul volţilor (2,5 - 10) V. In aceste cazuri se
urmăreşte amplificarea sa, astfel încât valoarea maximă după amplificare sa fie
apropiată de domeniul de conversie al CAN-ului. Se obţine astfel o majorare a
rezoluţiei măsurării semnalului. De asemenea, amplificarea poate fi prevăzută pentru
ca să asigure creşterea raportului semnal util/zgomot. Este cazul traductoarelor situate
la distanţă de SAD şi semnalele sunt transmise prin medii poluante electromagnetic. În
acest scop amplificarea semnalului se efectuează la sursă, astfel că zgomotul indus pe
firele de legătură nu mai este amplificat, obţinându-se astfel un raport semnal
util/zgomot ridicat.
Diminuarea semnalului analogic se impune în cazul în care sursa de semnale
este reprezentată de transformatoare de măsură (de tensiune sau de curent) cu valori
ale semnalului de ieşire de ordinul zecilor de volţi, ce nu pot fi suportate de SAD. În
acest scop se utilizează de regulă divizoarele rezistive sau capacitive.
Izolarea galvanică
Izolarea galvanică presupune transmiterea semnalului de la sursă la SAD, fără
legătură galvanică sau fizică între acestea. Cele mai uzuale metode de izolare
galvanică sunt realizate pe cale optică, magnetică sau capacitivă. Dacă izolarea optică
este specifică semnalelor binare, în cazul semnalelor analogice se utilizează în mod
curent ultimele două posibilităţi. În acest scop semnalul este modulat în frecvenţă
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 95

(semnalul de tensiune de cc. este convertit într-un semnal frecvenţă ridicată) şi


transmis apoi printr-un transformator de separaţie sau un condensator, fără legătura
fizică, după care este demodulat (semnalul de frecvenţă este reconvertit în tensiune).
Acest tip de izolare galvanică constituie o barieră fizică şi o protecţie eficientă
împotriva tensiunilor tranzitorii, în mod curent până la 1500 V, prevenind astfel
deteriorarea echipamentelor din aval10. De asemenea, izolarea galvanică elimină
efectele negative ale căi de întoarcere (prin pământ) a semnalului și ale tensiunilor
parazite induse în firele de legătură (tensiuni de mod comun).
Filtrarea
Filtrarea elimină zgomotul nedorit din semnalul măsurat, înainte ca acesta să
fie amplificat. Procesul de filtrare a semnalelor analogice în cadrul SAC urmăreşte în
primul rând eliminarea componentelor de frecvenţă ridicată, mai mare decât frecvenţa
Nyquist, componente care generează fenomenul aliasing, descris în paragraful 3.4.1.
Filtrarea ideală presupune eliminarea tuturor componentelor din semnal cu frecvenţe
mai mari decât frecvenţa „de tăiere”, pentru care a fost proiectat filtrul. Filtrele reale,
atît filtrele pasive (bazate doar pe elemente pasive, rezistori, bobine, condensatori) cît
şi filtrele active (care utilizează amplificatoare operaţionale) nu reduc total
amplitudinile componentelor de frecvenţă ridicată. Panta caracteristicii amplitudine
versus frecvenţă, infinită în cazul filtrelor ideale, are o valoare finită, valoare care
caracterizează performanţele şi eficienţa filtrului real.

B. Submodulul de achiziţii de date


Plăcile ce conţin Submodulul de Achiziţii de Date (SAD), cunoscute ca plăci de
achiziţii de date sau Data Acquisition (DAQ) boards, şi amplasate de obicei, în
sloturile magistralei de sistem ale RTU-ului respectiv, realizează conversia semnalelor
analogice transmise de SAC în semnale numerice, codificate binar, figura 2.27.

Timer
DAC 08 MUX
CAN
Interfata
paralelă

Fig. 2.27. Imagine a unei plăci de achiziţii de date cu CAN 12 biţi, 8 intrări analogice
multiplexate

10 J.Park, S. Mackay – Data Acquistion for Instrumentation and Control Systems, pag 37
96 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Pe lîngă funcţia de conversie analog numerică SAD mai poate îndeplini şi


funcţii de multiplexare, adaptare şi eşantionare a semnalelor analogice, dar şi funcţii
de stocare (memorare) de date achiziţionate.
Semnalele numerice codificate binar sunt transmise apoi magistralei de sistem
a RTU-lui prin modulul de interfaţă I/O din componenţa sa. Având în vedere natura
diferită a semnalelor analogice preluate din proces (semnale de tensiune sau de
curent), diversele nivele ale acestora, şi sarcina de a le converti în informaţie binară
pe care să o transmită apoi spre UC, SAD trebuie să conţină în structura sa
următoarele categorii de echipamente, figura 2.28.
A. Echipamente de Conversie Analog - Numerică (CAN), destinate conversiei
mărimilor analogice, de natură electrică, în secvenţe binare. Acestea constituie
componentele de bază ale oricărui modul IA, ele determină practic, performanţele
sale: precizie; cadenţă de achiziţie a datelor; rezoluţie, etc.
B. Circuite de Eşantionare şi Memorare, (CEM), cu rol de a asigura, la intrarea
CAN-ului, menţinerea semnalelor preluate din proces la un nivel cât mai constant, pe
toată durata conversiei. CEM-urile pot lipsi din structura SAD dacă în timpul
conversiei analog - numerice semnalul se modifică puţin (cazul semnalelor de c.c.) şi
nu se impun pretenţii deosebite privind precizia rezultatelor.

IA Optional
SAC Mem
S LC FIFO DMA UC a CP
AC SAD
M
AC
A CEM CAN
... U μ P M
S X I/O
I/O
AC
Sel

Multiplexare Adaptare, Conversie Stocare


Eşantionare A-N Transfer date

Fig. 2.28. Schema bloc a unui Submodul Achiziţii de Date (SAD) în structura
modulului de Intrări Analogice (IA)
C. Amplificatoare de instrumentaţie (A), destinate adaptării impedanţei de
intrare a sistemului cu cea a sursei de semnal şi eventual, aducerii semnalului prelevat
la nivelul impus de celelalte elemente din aval ale SAD. Acestea pot fi conectate în
montaj inversor, sau neinversor, figura 2.29. Coeficienţii de amplificare, Ka, dacă se
U U U U

neglijează curenţii prin amplificatoare, rezultă aplicând legile lui Kirchoff, conform
relaţiilor:
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 97

U0 R
Ka = ≈− r ; pentru amplificatoare inversoare şi
Ui Ri
U R
Ka = 0 ≈ 1 + r ; pentru amplificatoare neinversoare;
Ui Ri
Rr Rr

Ri
- -
Ui + Uo + Uo
Ui Ri

Amplificator inversor Amplificator neinversor


comanda.
amplificator
Rr ad TEC

Rr
Ri
Fig. 2.29. Scheme de
- montaj ale amplificatoarelor
Ui + Uo
de instrumentaţie

Amplificator inversor cu 2 coeficienţi de


amplificare programabili

In multe cazuri se întâlnesc amplificatoare ce permit comutarea, prin program


a factorului de amplificare, cunoscute ca PGA _uri (Programmable Gain Amplifiers),
prevăzute în circuitul de reacţie, sau cel de intrare, cu mai multe rezistenţe conectate în
paralel, prin tranzistoare cu efect de câmp, TEC, comandabile din exterior, prin
program. Astfel, pentru ultimul amplificator inversor, din figura 2.29, vom avea doi
coeficienţi de amplificare în funcţie de semnalul comanda amplificator transmis pe
baza TEC-ului, din circuitul paralel de reacţie. Dacă TEC-ul este blocat rezistenţa de
reacţie este Rr, iar dacă conduce, aceasta devine Rr ǁ Rrad, micşorînd astfel coeficientul
de amplificare. Similar se pot realiza amplificatoare cu 4, sau 8 coeficienţi de
amplificare diferiţi.
D. Elemente de multiplexare (MX), destinate separării în timp a semnalelor
de intrare, ceea ce asigură preluarea, la un moment dat, a unui singur semnal analogic
şi în consecinţă, fiind suficiente câte un singur CAN, (componenta cea mai scumpă) şi
CEM, pentru mai multe surse de semnale analogice;
98 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

E. Interfaţa I/O face legătura între SAD şi UC. Este un modul I/O ce conţine
circuite de interfaţare uzuale (PIO, CTC, I8212, I8216), decodificatoare de adrese,
regiştrii tampon cu sau fără memorare, etc., prin care se transferă datele şi comenzile
între UC şi SAD.
Unele SAD, pentru care se impun pretenţii mai mari privind viteza de achiziţii
şi de transfer a datelor, pot conţine şi alte componente cum ar fi: Memorie tampon
FIFO, Dispozitive DMA.
Memoria tampon FIFO este un modul de memorie tampon de tip RAM,
organizată conform regulei First In First Out -(Primul Intrat Primul Ieşit), destinată
înmagazinării temporare a datelor achiziţionate, de unde sunt preluate de către UC
atunci când aceasta este disponibilă sau se impune acest lucru. Acest bloc de memorie
lipseşte în cazul SAD mai puţin pretenţioase. Preluarea datelor se poate realiza, fie prin
transfer programat de date (via μP) de la ieşirea numerică a CAN-ului sau din
memoria FIFO, fie direct prin intermediul unui dispozitiv DMA (Direct Memory
Access - acces direct la memorie), în cazul unor sisteme pretenţioase, la care se
justifică prezenţa memoriei FIFO şi a DMA-urilor. În acest ultim caz, datele sunt
trecute direct în memoria UC fără a mai trece prin μP, detalii în [17].

2.8.2 Prelucrarea mărimilor analogice


Prelucrarea mărimilor analogice (măsurilor) se realizează, pe de o parte pe cale
hardware, asupra semnalului analogic înainte de conversia sa analog- numerică, şi pe
de altă parte, pe cale software, prin program, după ce semnalul a fost convertit şi
preluat în formă numerică de către UC a calculatorului, figura 2.30. Prelucrarea
hardware, constă în amplificarea, izolarea, şi filtrarea semnalului, cu echipamente ce
aparţin SAC-ului la care se mai poate adăuga eşantionarea şi memorarea semnalelor în
vederea conversiei analog-numerice.
N1,
Prelucrări software
Numerica
Conversie Analog

Prelucrari hardware N2,



Filtrare Nn
Conversie în unităţi
Amplificare/ Atenuare inginereşti.
Surse de Izolare galvanica; Con- Verificari de
semnal versie Curent – plauzibilitate;
Tensiune; Eşantionare/ Liniarizare;
Memorare Mediere;

Fig. 2.30. Categorii de prelucrări pentru mărimile analogice.

Prelucrările prin program (software) constau în următoarele categorii de


prelucrări: a) conversia datelor primare în unităţi inginereşti; b) filtrarea numerică
(mediere); şi c) verificarea plauzibilităţii datelor şi încadrării lor în limitele prestabilite.
Pentru semnalele de c.a. se mai pot considera: calculul valorilor efective; determinarea
defazajelor; sau continutul de armonici.
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 99

a). Conversia datelor primare în unităţi inginereşti


Semnalele analogice care reprezintă diverse mărimi fizice de interes din proces sunt
convertite de către CAN în secvenţe binare, de 8, 10, 12 sau 16 biţi, secvenţe care pot
fi exprimate prin valori numerice N, în sistemul zecimal sau alt sistem de numeraţie. Se
pune problema conversiei acestor numere, N1, N2,...Nn, în valori, Y1,Y2,...
Yn,exprimate în unităţi inginereşti (A, V, W, grd, etc.) specifice mărimii fizice
preluate.

V V

Ua R Vx Vx
Ua R
V V
Ux Ux
V0
V0 V0
Nx N Nx N
a) b)

Fig. 2.31. Exemple de caracteristici Y(N): a) liniară; b) neliniară (de


formă matematică necunoscută)
Dependenţa Y= f(N), poate fi reprezentată printr-o relaţie matematică liniară,
sau neliniară. De exemplu măsurarea volumului unui recipient prin intermediul unui
traductor cu plutitor şi reostat rezistiv, ca în figura 2.31.
Dacă recipientul are o formă geometrică definită, cilindrică de exemplu, ca în
figura 2.31. a), atunci dependenţa volumului de lichid din interior de numărul N de la
ieşirea CAN-ului, la care se presupune că este conectat traductorul rezistiv, este
cunoscută şi este evident de formă liniară:
V = const. × N + V0
considerând desigur caracteristica CAN-ului, liniară. Valoarea constantei de conversie
const. poate fi determinată în funcţie de secţiunea recipientului şi de caracteristica
convertorului.
În cel de al doilea caz, figura 2.31.
YMax
b) caracteristica Y=f(N), este o funcţie
neliniară. Aceasta poate fi de formă
matematică definită (considerând Y
cunoscută geometria recipientului) sau de α
NMin
formă matematică necunoscută.
0 N NMax
Transformarea valorii lui N în u.i. se poate
face în acest caz prin: a) tabele de YMin

corespondenţă; b) liniarizarea Fig. 2.32. Explicativă privind


caracteristicii. funcţia liniară Y(N)
În cele mai multe cazuri conversia
100 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

se efectuează cu relaţii liniare, similare cu cea de mai sus, de forma:


Y = s × N + b
unde s şi b sunt constante de conversie.
Valorile constantelor s şi b, de mai sus, se determină, în procesul de calibrare,
considerând cunoscute cel puţin două puncte pe caracteristica liniară a CAN-ului (e.g.
punctele extreme Ymax, Nmax; Ymin, Nmin;), figura 2.32. Din condiţia ca dreapta
caracteristică să treacă prin cele două puncte cunoscute, rezultă un sistem de două
ecuaţii cu constantele s şi b ca necunoscute. De exemplu, pentru punctele extreme de
mai sus se pot scrie ecuaţiile:
Ymax = s Nmax + b ; Ymin = s Nmin + b
de unde se pot explicita constantele de conversie:
Ymax − Ymin
s= ; deci s= tg α; iar b = Y0 ;
N max − N min

Constanta s reprezintă, gradientul sau panta caracteristicii SAD, tg α, motiv


pentru care se mai numeşte şi coeficient de sensibilitate, iar constanta b, este ieşirea Y0
a sistemului pentru N=0, denumit şi Offset-ul caracteristicii de conversie. De regulă, se
adoptă reprezentarea binară directă a ieşirii CAN-lui, în acest caz Nmin= 0; iar
Nmax=2n,unde n este rezoluţia CAN-ului, exprimată prin numărul de biţi ai secvenţei
binare de la ieşirea sa. Pentru o determinare mai riguroasă a celor doi parametri se
efectuează mai multe măsurători (puncte Y,N) şi se aplica metoda celor mai mici
pătrate.
De exemplu, pentru ieşirea unui traductor de temperatură în domeniul (0 – 5) V
la măsurarea temperaturii din domeniul 50 – 120 grC, dacă se utilizează un CAN pe 8
biţi, cu N în domeniul 0 - 255, rezultă următoarea relaţie de conversie:
120 − 50
T= ⋅ N + 50
C. neliniara
255
Y In cazul în care relaţia Y – N nu
ΔY C. liniarizata
Yo α este liniară, se impune utilizarea de metode
tg α = s de calcul mai sofisticate. Putem avea în
acest caz două situaţii şi anume:
ΔΝ
a) - funcţia Y=f(N) are forma matematică
cunoscută (desigur neliniară);
N0 N
b
b) - funcţia Y=f(N) are forma matematică
necunoscută.
Fig. 2.33. Liniarizarea in jurul punctului (Yo, No) În acest ultim caz, b) se impune
aproximarea funcţiei cu o formă matematică
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 101

presupusă, e.g. o funcţie polinomială, şi determinarea coeficienţilor (parametrilor)


acestei funcţii prin metoda celor mai mici pătrate11, de exemplu. Aceasta implică
determinarea unui mare număr de puncte, (Yi,Ni), în procesul de calibrare, pe baza
cărora să se determine parametrii caracteristicii de conversie.
Indiferent în care situaţie ne găsim, a) sau b), funcţia Y= f(N), poate fi
exprimată matematic. Utilizarea practică a acestor caracteristici presupune
implementarea funcţiei neliniare în algoritmul de calcul şi de afişaj al mărimii fizice
urmărite. În cazul în care posibilităţile de calcul ale UC sunt mai reduse, ce permit doar
tratarea de caracteristici liniare, se utilizează liniarizarea caracteristicii Y= f(N).

Aceasta presupune divizarea sa pe


domenii relativ restrânse, în care poate fi
Y0n aproximată printr-o dreaptă, pentru care se
identifică cei doi parametrii s şi b,
Y02 .... precizaţi mai sus. Liniarizarea se
Y01
efectuează în jurul unui punct de referinţă,
notat cu (Y0,N0), în figura 2.33. Pentru
N01 N02 N0n un N oarecare situat în domeniul de
valabilitate al liniarizării, valoarea mărimii
Fig. 2.34. Reprezentarea caracteristicii fizice Y, corespunzătoare, este:
Y(N) printr-o secvenţă de funcţii liniare Y = s (N - N0) + Y0;
sau
Y = s N + b
Sensibilitatea (panta) s a caracteristicii liniarizate, este tocmai derivata în
raport cu variabila N a funcţiei neliniare date, evaluate pentru N= N0 şi Y= Y0, iar
constanta: b = Y0 - s N0 ; este ofsetul caracteristicii liniarizate. Dacă
domeniul de interes al variaţiei lui N este mai mare decât cel pentru care se admite
liniarizarea într-un singur punct, liniarizarea se efectuează în jurul mai multor puncte
de referinţă, pentru fiecare determinându-se câte o valoare s şi b care se reţin apoi sub
formă tabelară. Practic caracteristica neliniară originală se transformă într-o succesiune
de caracteristici liniarizate, conform figurii 2.34.
Un exemplu de caracteristică neliniară, frecvent întâlnit în practică îl reprezintă
determinarea şi afişarea debitului, Q de lichid printr-o conductă, prin măsurarea
diferenţei de presiune, ΔP, într-un ajutaj practicat în conductă, cu un manometru
diferenţial [2] . Se ştie că:
Q = k1 √ΔP;
iar caracteristica ΔP = f(N) poate fi considerată liniară, rezultă astfel
dependenţa Q=f(N) de forma: Q = k √N. La sfârşitul acestui capitol se prezintă o

11 K.James, PC Interfacing and Data Acquistion, pg 356


102 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

aplicaţie numerică de liniarizare prin trei segmente de dreaptă a acestei funcţii


neliniare.

b). Filtrarea numerică (medierea)


Cea mai uzuală metodă de filtrare pentru eliminarea perturbaţiilor de frecvenţă ridicată,
din semnalele analogice, este metoda mediei alunecătoare12. Aceasta constă în
efectuarea succesivă a mediei măsurătorilor, pe intervale de timp, nτ, { τ este intervalul
de eşantionare} astfel încât pentru n eşantioane, număr par şi n << N, valoarea
masurătorii Ck+n/2, (mediate), de la mijlocul acestui interval să fie:
1 n
Ck + n / 2 = ∑ Ck + q
n + 1 q =0
pentru k = 0,1,2, ..., N-n/2 şi q = 0,1, ..., n. Unde N este numărul total de date
achiziţionate. Adică media aritmetică a măsurătorilor din intervalul nτ, figura 2.35.

C [k+n/2] Fig. 2.35.


C Filtrarea
[i]
semnalului C(i) cu
q = 0,...,n metoda mediei
k+n/2 alunecătoare
k n τ t

Acţiunea acestui filtru numeric, afectează componentele de frecvenţă mai


mare decât 2N /nτ. Deci prin alegerea judicioasă a intervalului nτ, se pot elimina
perturbaţiile de frecvenţe ridicate. Un interval nτ prea mic conduce la o filtrare
(netezire) insuficientă, iar unul prea mare determină pierderea unor măsurători utile.

c). Verificarea plauzibilităţii şi încadrării măsurilor în limitele prescrise


Această categorie de prelucrări constă în compararea mărimilor determinate cu valori
prestabilite. În primul rând se verifică plauzibilitatea datelor, în scopul eliminării unor
date care sunt cert eronate, adică depăşesc valorile plauzibile prestabilite pentru
mărimea fizică respectivă.
Vmaxpl > V > Vminpl
În continuare, se verifică încadrarea datelor în limitele prescrise pentru diverse
stări (regimuri) de funcţionare. In mod uzual există trei categorii de limite imbricate: de
stare normală; de stare de urgenţă; şi de intervenţie, conform figurii 2.36.

12Penescu C., s.a. Identificarea experimentala a proceselor. Ed.Tehnica , Bucuresti, 1971, p. 57


Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 103

Stare de urgenţă

Stare normală Val.


limite de stare normală măsurată
limite de urgenţă
limite de intervenţie

Fig. 2.36. Setul de limite pentru o mărime analogică (măsură)


Verificările pot viza însă şi vitezele de variaţie (derivatele în raport cu timpul)
ale unor mărimi, viteze care pot indica evoluţii periculoase ale procesului. Ieşirea
valorii unei măsuri din limitele de stare normală sau de urgenţă, ca de altfel şi revenirea
măsurii în limite este semnalizată ca eveniment analogic, cu ataşarea momentului de
timp al producerii sale. Evenimentul se înscrie în lista cronologică de evenimente de la
dispecer.

2.9. Modulul de intrări numerice al interfeţei cu procesul


2.9.1. Structura de principiu
Instalaţiile energetice complexe, cum ar fi: staţiile electrice, grupurile electrogene, etc.
necesită citirea unui mare număr de semnale care prezintă doar două stări discrete,
denumite în continuare, semnale binare, sau mărimi numerice binare. În această
categorie de semnale sunt incluse pe de
o parte semnalele de stare sau pe scurt,
(tele)semnalizările, aşa cum cunoscute
în exploatare, şi pe de altă parte
semnalele de comandă,
(tele)comenzile.

Fig. 2.37. Imagine a unui modul


IN pentru 64 intrări binare SE.

Astfel, pentru un dispecer


energetic de distribuţie se apreciază volumul de semnale binare la 5000 - 9000 de
semnalizări şi 1200 – 2000 de telecomenziT13T, iar sistemul pentru supravegherea cu CP
a funcţionării unui grup termoenergetic de 330 MW necesită cca. 720 semnale binare,
iar unul de 50 MW, cca. 300 semnale binare. Această categorie de informaţii este
preluată de regulă de la contactele releelor intermediare de semnalizare (RIS), dar nu
numai, prin intermediul liniilor electrice de conexiune, de către modulele de IN ale IP,
figura 2.37.

13 V.Vaida Managementul sistemelor electrice de putere, Editura Mirton, Timişoara, 1998.


T T
104 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Funcţiile principale ale modulului IN, din cadrul IP, constau în preluarea din
proces a semnalelor numerice, filtrarea şi adaptarea lor la cerinţe impuse de UC. În
cazul semnalelor binare (semnalizări) modulul IN mai are şi funcţia de „împachetare” a
informaţiei binare în cuvinte de 8 sau 16 biţi pentru a fi transmise spre memoria internă
a UC prin magistrala de date. Mărimile numerice sunt memorate de echipamentele
RTU după o prelucrare primară şi sunt transmise la nivelul superior de conducere (e.g.
dispecer) însoţite eventual, de timpul de producere al evenimentului (cu o rezoluţie de
ordinul a 10 ms). In consecinţă, structura unui modul IN, figura 2.38, conţine în mod
obişnuit următoarele componente de bază:

Vcc
CIS 1
ETP I0 Date
Bloc de memorare
CIS 2 E
ETP I1 & impachetare Interfata

LC ...
MX Comenzi
Adrese cu UC
... ...
Sel
CIS n
ETP In-1

EJ - Vcc
IN

Fig. 2.38. Schema bloc de principiu a unui modul IN

Elemente de tratare primară (ETP) a semnalelor, destinate condiţionării şi


filtrării semnalelor preluate de la sursele de semnal (elementele de joncţiune) şi
totodată de izolare galvanică a modulului IN faţă de echipamentele primare. Ca
elemente de tratare primară specifice modulelor IN menţionăm: Optocuploarele
electronice (OC); Formatoarele cu histerezis (FH) sau Condensatoarele de filtrare şi
Elementele de protecţie. Pentru edificare, în paragraful următor se prezintă o schemă
de prelevare a unui semnal binar, cu evidenţierea unor astfel de elemente.
Circuite de multiplexare (MX) numerice, pentru separarea în timp a
semnalelor binare în vederea preluării succesive a unui număr mare de semnale de
către un singur modul de intrări numerice;
Bloc de memorare şi "împachetare", destinat “împachetării” şi reţinerii
informaţiei în cuvinte de lungime dată (de obicei, octeţi) până la preluarea sa de către
UC a CP. Prin interfaţa cu UC se preiau datele astfel memorate, fie integral, fie doar
cele selectate la un moment dat;
Interfaţa cu UC, este un modul de I/O similar cu cel descris anterior (pentru
modulul IA). Acesta conţine interfeţe de transfer paralel al datelor, comenzilor şi
stărilor, inclusiv a semnalelor pentru selectarea canalelor de la intrarea
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 105

multiplexorului. Asigură transferul de date între modul şi UC, prin regiştrii port ai
circuitelor componente.

2.9.2. Conectarea semnalelor binare


Datele numerice, reprezentate prin mărimi binare, sunt prelevate din proces prin
conectarea modulului de Intrări Numerice (IN) al RTU-ului cu contactele unor relee
de semnalizare proprii sistemului informaţional. Acestea indică una din două stări
posibile ale echipamentului primar supravegheat. Cele două stări generează unu sau
mai multe semnale electrice, cărora li se asociază cifrele binare "0" şi "1". Aceste
semnale, în general sub forma de tensiune continuă de 5, 12 sau 24 V, provin de la
diverse elemente de joncţiune (EJ), reprezentate de: contactele electrice ale releelor
U U

intermediare de semnalizare; contactele electrice auxiliare ale contactoarelor;


butoanele de comandă; diferite tipuri de traductoare de poziţie: mecanice
(microîntreruptoare), optice, sau inductive; etc.
Contactele electrice de semnalizare sunt conectate pe de o parte la sursa de
curent care poate fi bateriile de cc. ale staţiei sau o sursă de tensiune continuă, iar pe de
altă parte la intrarea modulluui IN, figura 2.40. Pentru a evita încărcarea circuitului de
alimentare pe durate mari de timp, se utilizează (desigur unde este posibil) contacte
electrice normal deschise. In cazul în care pentru supraveghere nu există contacte
electrice auxiliare disponibile, se introduc relee intermediare cu rol de multiplicare a
contactelor electrice, în scheme de conectare cunoscute.
Funcţie de numărul de semnale binare folosit pentru a indica starea unui
echipament, conectarea modulului IN cu contactele electrice de semnalizări se
realizează, fie în schemă unipolară (simplă), fie în schemă bipolară (dublă), figura
2.39. La conectarea în schemă unipolară (simplă) informaţia se obţine de la un singur
contact de semnalizare, şi deci este reprezentată de un singur bit, având, prin convenţie,
următoarea semnificaţie:
0 - deschis (declanşat);
1 - închis (anclanşat);
Depăşirile/revenirile de/în limitele admisibile ale mărimilor analogice,
denumite evenimente analogice, sunt reprezentate în această schemă de asemenea,
printr-un bit cu următoarea semnificaţie:
0 - revenirea în domeniul admisibil;
1 - ieşirea din domeniul admisibil;

Schemele de conectare bipolare sunt rezervate, în general, aparatajului de


comutaţie principal (în mod deosebit, întreruptoare). Informaţia se obţine, în acest caz,
de la două contacte de semnalizare, cuplate mecanic, şi în consecinţă, va fi reprezentată
prin două cifre binare (biţi). Semnificaţia convenită pentru această informaţie este
următoarea:
01 - deschis (declanşat);
10 - închis (anclanşat);
106 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

00 şi 11 - informaţie incertã.
Schemele de conectare bipolare sunt mai sigure, deoarece un defect de
semnalizare la unul din cele două contacte este detectat în mod imediat, prin
transmiterea unei informaţii incerte (0 0 sau 1 1).

Modul IN
Fig. 2.39. Scheme uni și bipolare de conectare
a semnalizărilor
Vcc S1 S2
Figura 2.40 prezintă, pentru exemplificare,
conectarea semnalizării stării unui întreruptor, în
schemă unipolară, prin intermediul unui contact
secundar, CSI (contact secundar al întreruptorului), ce
.... Gen.
impuls
alimentează bobina unui releu intermediar de
semnalizări, RIS, din interfaţa de relee. Rezistenţa R T

uni
polara
bi polara şi cu dioda Zener, DZ, constituie elementele de
protecţie, iar optocuplorul OC, asigură izolarea sa
galvanică. Pentru a evita transmiterea unor semnale false ca urmare a eventualelor
salturi ale armăturii mobile pe armătura fixă (pâlpâiri) ale contactelor releului RIS s-a
introdus în această schemă condensatorul de filtrare C.
Alte soluţii pentru această problemă presupun eliminarea salturilor armăturii
mobile pe armătura fixă a contactului prin program utilizând anumite proceduri
software (a se vedea subparagraful următor), sau pe cale hard folosind fie formatoare
cu histerezis, fie scheme electronice mai complexe (pentru detalii a se vedea referinţele
[17] şi [9]).

LC +U1cc +U2cc
+ Ucc
OC

I CSI
RIS R1 C
B B
M
u
l
EJ DZ t
i
Alte intrări

- R2 B B p
RIS l
e
- Modulul IN x

Fig. 2.40. Schema electrică de principiu pentru semnalizarea stării unui întreruptor,
schemă unipolară

Din considerente de simplificare a schemei pentru supravegherea


întreruptorului I, s-a admis o singură intrare binară la modulul IN (conexiune
unipolară). In mod uzual însă, întreruptoarele fiind elementele esenţiale în staţiile
electrice, sunt supravegheate cu scheme bipolare, figura 2.40. În acest caz, se utilizează
două contacte ale RIS, unul normal deschis şi unul normal închis, conectate la două
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 107

intrări ale mutiplexorului modulului IN, prin scheme de conectare similare cu cea de
mai sus.

Verificarea continuităţii firelor de legătură


Testarea automată şi periodică a lanţului de preluare a semnalelor binare, format din
firele de legătură şi diversele contacte electrice din circuit, este de o deosebită
importanţă în creşterea fiabilităţii şi a gradului de încredere în informaţiile preluate.
Deoarece cele mai frecvente defecţiuni ale acestui lanţ îl constituie întreruperea
circuitelor până la bornele contactelor releelor, se consideră utile schemele care conferă
posibilitatea verificării integrităţii firelor de legătură şi a contactelor din circuit,
automat prin teste de diagnoză periodice. O astfel de schemă de conectare a unui
contact electric (CE) este prezentată în figura 2.41.
Contact electric +V Sursa cu
supravegheat
polaritate
fire de legatura comutabila
-V
Curent citire
stare contact Intrare binara
stare contact
Curent verificare v
fire de legatura Intrare binara
verificare fire
Rc Rv

Fig. 2.41. Schema de conectare a unui CE cu verificarea continuităţii firelor de


legătură

Atunci când contactul electric supravegheat este în starea deschis, de la sistemul


de supraveghere se transmite un curent de verificare de la o sursă de curent comutată
pe poziţia –V (cu potenţial negativ faţă de masă). Acest curent va determina o cădere
de tensiune pe rezistenţa Rv dacă circuitul este continuu, şi deci tensiunea în punctul v
din figură, va fi aproximativ egală cu -V. Aceasta cădere de tensiune, inversată printr-
un amplificator inversor, este citită printr-o intrare binară suplimentară, destinată
verificării continuităţii legăturilor. Dacă aceasta este zero, sau sub un prag prestabilit.
deci curent de verificare zero prin circuit, se semnalează un defect pe linia de legătură a
contactului respectiv.
In regim normal de supraveghere a stării contactului electric, acesta se
alimentează de la polul +V al sursei de curent şi se citeşte starea sa prin intrarea binară
de stare ataşată contactului respectiv. Practic se citeşte căderea de tensiune de pe
rezistenţa Rc. Dacă aceasta este zero, contactul este deschis, iar dacă este cca. +V, este
închis. Această schemă permite diagnosticarea automată a integrităţii circuitelor de
semnale binare, prin lansarea şi executarea periodică a unui subprogram adecvat, care
va comuta sursa de alimentare pe –V şi va citi succesiv intrările de verificare.
108 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Figura 2.42, prezintă o astfel de aplicaţie în care sunt supravegheate firele de


legătură pentru n contacte electrice normal deschise, conectate în schemă directă cu
modulul de IN, prin una sau mai multe interfaţe paralele cu cîte două porturi PA şi PB
(circuit Z80 –PIO, de exemplu). Liniile portului PB sunt folosite pentru citirea stării
CE-urilor în regim normal, iar cele ale portului PA sunt utilizate doar în regim de
verificare.

Sursa de alimentare comutabilă


+5V --5 V
Contacte electrice suprav.
cu diodele ataşate TEC1 TEC2 PA0

C1
PB1
PA1
R
R
C2
PB2

PA2
... R
R
Linii electrice controlate
Cn
PBn

PAn
R
R

Fig. 2.42. Schema electrică practică de conectare directă a n CE cu verificarea


continuităţii firelor

Realizarea unei surse comutabile prin program este posibilă utilizând două
tranzistoare cu efect de câmp (TEC) la a căror bază se aplică o comandă de la ieşirea
unui port, linia PA0, din figura 2.42. Dacă pe această linie de port se transmite “1”
B B

logic, atunci va conduce TEC2 care va pune pe linia comună de alimentare a CE–
B B

urilor, tensiunea –V faţă de masă.


Dacă firul de legătură este continuu, pe intrarea PA de verificare
corespunzătoare, se va citi 1 logic, în caz contrar, 0 logic, indicând faptul că circuitul
respectiv conţine cel puţin o întrerupere. Pentru supravegherea stării contactelor
electrice, linia comună de alimentare se conectează la sursa de +5 V, prin deblocarea
lui TEC1 (se transmite “0” logic pe linia PA0) şi se citeşte prin liniile portului de
intrare PB starea CE-urilor, conform procedurilor cunoscute.
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 109

2.9.3. Filtrarea semnalelor binare


Schimbarea stării unui contact electric al unui releu electromagnetic de semnalizare
este însoţită de microsalturi ale armăturii mobile pe armătura fixă a contactului. Aceste
salturi pot fi interpretate fiecare ca o schimbare de stare a contactului respectiv, şi în
consecinţă să înregistrăm câteva sute de schimbări de stare în decurs de câteva
milisecunde.
Semnal
primar de la
CE

Momente de
eşantionare
Δt timp
Semnal binar
rezultant

Fig. 2.43. Filtrarea prin program a intrărilor numerice binare

Obţinerea unor informaţii corecte şi certe privind semnalizările din proces


implică filtrarea informaţiilor preluate adică, eliminarea semnalizărilor false provenite
de la microsalturile armăturii mobile pe armătura fixă a contactului electric, sesizabile
în mod deosebit la închiderea acestuia. Acest proces este cunoscut în literatură sub
denumirea de „debouncing”. Debouncing-ul se poate realiza prin mai multe metode
hard, cum ar fi utilizarea contactelor cu mercur, sau a unor scheme electronice
adecvate (a se vedea paragraful 3.2.1.4 din [17]), dar şi prin program (metode
software).
Cea mai uzuală metodă software constă în repetarea citirii stării după un interval
de timp Δt prestabilit, figura. 2.43. Modificarea stării contactului electric (CE)
supravegheat este luată în considerare numai dacă după două (sau mai multe) citiri
succesive (eşantionări), efectuate la intervale de timp regulate Δt, starea sa nu s-a
schimbat. De obicei se efectuează două eşantionări la intervale Δt, de cca. 1 ms. ceea
ce conduce la eliminarea sigură a informaţiilor false produse de microsalturi şi totodată
asigură obţinerea unei rezoluţii acceptabile pentru citirea stărilor contactelor. Pentru
alte detalii a se vedea paragraful 3.2.1. din [17].

2.9.4. Clasificarea semnalizărilor


Semnalele numerice binare, denumite pe scurt şi (tele) semnalizări, sunt de mai multe
categorii, clasificate după următoarele criterii:
A. În funcţie de importanţa lor pentru informarea operativă a dispecerului,
datele numerice binare, se clasifică în:
ƒ semnalizări principale (pentru indicarea stării întreruptoarelor, acţionări şi
U U

demaraje de protecţii, intervenţii ale automatizărilor, etc.) - sunt semnalizările esenţiale


110 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

pentru supravegherea procesului. Schema de conectare uzuală pentru aceste


semnalizări este cea bipolară (figura 2.39).
ƒ semnalizări secundare (pentru indicarea stării separatoarelor, poziţii
U U

extreme ale ploturilor prizei, semnalizări preventive, etc.), care nu sunt considerate
vitale pentru exploatarea instalaţiilor primare. Se pot transmite cu întârzieri de până la
30s.
B. În funcţie de semnificaţia semnalelor binare şi de durata lor, acestea pot fi:
a). Semnalizări de poziţie (de stare sau permanente), care sunt prelucrate în
momentul producerii schimbării stării echipamentului (atât în momentul trecerii lor în
“1” logic cât şi în momentul trecerii în “0” logic) iar valoarea lor este reţinută în baza
de date a sistemului, descrisă mai jos. Dintre semnalizărilr de poziţie menţionăm:
- modificarea stării întreruptoarelor şi separatoarelor;
- trecerea în poziţii extreme ale ploturilor prizelor transformatoarelor;
- schimbarea poziţiilor sau stărilor dispozitivelor de automatizare;
b). Semnalizări de acţiune (sau pasagere), care sunt prelucrate numai în
U

momentul apariţiei acestora (durata lor fiind de 50 - 5000 de milisecunde). In cazul


acestor semnale are semnificaţie numai momentul trecerii lor în “1” logic, moment
care indică executarea unei anumite acţiuni. Acestor semnale li se asociază momentul
de timp al producerii acţiunii. Din această categorie fac parte:
- acţionările şi demarajele dispozitivelor de protecţii;
- acţionările instalaţiilor de automatizare (DAS, AAR etc.).
C. În funcţie de starea instalaţiilor sau sistemelor supravegheate, semnalizările
de stare (poziţie), transmise centrului de control pot fi:
a). Semnalizări de stare normală, necesare pentru stabilirea configuraţiei
U U

(topologiei) sistemului. Aceste semnalizări sunt reprezentate: de poziţiile aparatajului


de comutaţie; a ploturilor prizelor transformatoarelor; de stările instalaţiilor de
automatizare; etc. Modificările acestor semnale se aduc la cunoştinţa operatorului în
maximum 30 de secunde din momentul producerii, fiind utilizate pentru actualizarea
schemelor reţelei electrice supravrgheate;
b). Semnalizări de alarmare, necesare pentru restabilirea regimului normal de
U U

funcţionare. In această categorie se includ semnalizările evenimentelor analogice


(ieşirea din limitele admisibile a unor mărimi analogice), şi a evenimentelor binare,
cum ar fi: deconectarea/ conectarea unor consumatori importanţi sau elemente esenţiale
din SEE, etc. Acest semnale se aduc la cunoştinţa operatorului în maximum 5 secunde
de la producere;
c). Semnalizări preventive, care reflectă starea echipamentelor (e.g. defect
U U

întreruptor, defect circuite secundare, ardere siguranţe fuzibile circuite de comandă,


etc.) cu aducere la cunoştinţa operatorului în maximum 30 de secunde. In această
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 111

categorie se includ, de fapt, semnalizările care impun deplasarea personalului de


intervenţie;

d). Semnalizări de incident, care avertizează dispecerul de necesitatea luării


U U

unor măsuri imediate de remediere (acţionări de protecţii sau automatizări) cu aducere


la cunoştinţa operatorului în maximum 5 secunde.

2.9.5. Prelucrarea mărimilor numerice binare


Semnalizările preluate prin modulul de Intrări numerice se prelucrează şi se reţin
(colectează) în funcţie de categoria de informaţii pe care le oferă. Acestea pot fi
informaţii: a) de stare; b) de acţiune (sau pasagere); şi c) valori cumulate (date de
trenurile de impulsuri).
a. Informaţiile de stare, sunt date care descriu starea curentă a aparatajului de
comutaţie, semnalizare şi protecţie. Prelucrarea stărilor, are drept scop actualizarea
schemelor electrice, prin ataşarea la simbolurile aparatajului de comutaţie sau de
automatizare şi reglaj a stărilor reale ale acestora. Totodată, informaţiile privind
schimbarea stării unor echipamente sunt folosite pentru elaborarea listei cronologice de
evenimente. Informaţiile date de semnalele de stare sunt reprezentate prin cuvinte de
câte 8 sau 16 biţi, cu adrese cunoscute, în care fiecare bit indică starea unui anumit
echipament, conform exemplului de mai jos. Valoarea biţilor corespunzători se
modifică, 1==> 0, şi invers, 0==> 1, la schimbarea stării echipamentului supravegheat.

b7 b6 b5 b4 b3 b2 b1 b0 <= bit
1 0 1 1 0 1 1 1 <= valoare (stare)
I1 S1 S2 Sp I3a I3b Sb Ph <= semnificaţie (echipament)

În cazul echipamentelor conectate în schemă bipolară, starea acestora este


marcată de doi biţi. E.g. pentru starea întreruptorului I3 din exemplul de mai sus, sunt
alocaţi biţii b3 şi b2, ai cuvîntului corespunzător.
b. Informaţiile de acţiune, reprezintă date care se reţin sub formă de tabele ce
conţin codurile contactelor care şi-au schimbat starea (reprezentate prin cuvinte pe 8
biţi) însoţite de timpii la care s-a produs efectiv evenimentul pe care-l marchează,
conform exemplului de mai jos. În acest exemplu fiecare contact are alocat câte 5
octeţi, unul pentru codul contactului şi patru pentru momentul de timp la care s-a
produs schimbarea stării sale.

Octet 1 Octet 2 Octet 3 Octet 4 Octet 5


Cod contact Ora Min Sec Sec./100
234 11 23 47 50
254 11 24 39 70
Aceste informaţii sunt utilizate de către dispeceri pentru analiza postfactum
(postmortem) a evoluţiilor perturbaţiilor şi a modurilor de intervenţie a dispozitivelor
112 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

de protecţie şi automatizare. Pe baza lor se elaborează în mod curent lista cronologică


de evenimente.

c. Valorile cumulate, sunt informaţii generate de semnale de tip tren de


impulsuri, pe baza cărora se reţin informaţii despre diverse mărimi integrale (energie,
volum, distanţă) sau derivative (putere, debit, viteză). Acestea sunt reprezentate prin
contoare (numărătoare), fie de acţionări ale diverselor contacte într-o anumită perioadă
de timp, fie de impulsuri recepţionate de la diverse generatoare de impulsuri. Valoarea
cumulată este păstrată într-un registru index de 16 sau 32 biţi şi se transmite
dispecerului fie, la expirarea unui anumit interval de timp, fie se transmite doar
momentul în care conţinutul său a devenit 0, (printr-un semnal ce marchează acest
lucru). De regulă la citirea registrului index acesta se resetează.
Prelucrarea valorilor cumulate, constă în actualizarea contoarelor de valori
cumulate cum ar fi cel al numărului de impulsuri sau de acţionări ale unor contacte
electrice. Fiecare impuls recepţionat incrementează cu o unitate valoarea contorului.
Totodată, această funcţie realizează transformarea valorilor cumulate în mărimi
inginereşti (MWh, MVArh).

Sincronizarea echipamentelor
Pentru ataşarea timpului, sincronizat la toate RTU-urile, este necesar ca acestea să fie
prevăzute cu ceas de timp real stabil şi precis şi posibilităţi de re-sincronizare a
acestuia. Sincronizarea ceasurilor RTU- urilor, se poate face actualmente prin semnale
de sincronizare transmise de GPS, conform schemei din figura 2.44, pentru un set de
contoare electronice conectate în reţea de transmisii seriale de date.

Fig. 2.44. Schema


de sincronizare
a ceasurilor
contoarelor de
energie
electrică
conectate într-
o reţea RS 485

Sincronizarea ceasurilor RTU- urilor, se poate face şi în raport cu un anumit


ceas, unic, prin intermediul canalelor de telecomunicaţie. Această soluţie nu oferă o
precizie deosebită, însă are avantajul simplităţii. Totodată trebuie remarcat faptul că
ceasurile ataşate unui obiectiv monitorizat trebuie să fie sincrone între ele şi este mai
puţin importantă sincronizarea cu ora oficială.
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 113

2.9.6. Scheme de conectare a Contactelor Intermediare de Semnalizare


(CIS) cu modulul de IN

Condiţiile concrete din instalaţiile reţelelor electrice, unde se impune citirea


(supravegherea) unui număr de semnale binare, de la ordinul zecilor la cel al sutelor, ca
şi pretenţiile privind prelucrarea lor în timp real, determină schemele constructive
practice de conectarea a CIS cu modulul de IN. Pe lângă schema de conectare cu
multiplexare numerică a intrărilor binare, figura 2.25, prezentăm în continuare, încă
trei scheme constructive de module de IN, şi anume: schema sistemului de intrări
numerice cu conectare directă; schema cu conectarea în matrice a contactelor
supravegheate; şi schema unui modul IN cu avertizarea modificării stării prin sistem
de întreruperi.

A. Schema de conectare directă cu modulul IN


Schema directă de conectare a contactelor electrice (CE), figura 2.45, este schema cea
mai simplă. Aceasta presupune pentru fiecare CE câte un fir de legătură şi câte o
intrare de port din blocul I/O a modulului IN. La intrarea portului modulului IN se
găseşte căderea de tensiune pe o rezistenţă de limitare R. Această schemă de conectare
necesită, aşa cum se vede din figura 2.45, N+1 fire de conexiune şi N intrări ale
portului (porturilor) de intrare, adică cîte un port de intrare și cîte un lir de legătură
pentru fiecare CE supravegheat.

+Ucc
C1 C2
B B
B B

… CN B B
GND
R R … R Spre
portde
intrare

Modul IN

Fig. 2. 45. Schema de conectare directă a N contacte electrice Normal


Deschise
B. Schema de conectare cu multiplexare
Reducerea numărului necesar de intrări ale portului de intrare din modulul I/O se poate
realiza prin scheme care utilizează multiplexarea semnalelor de intrare, conform
schemei de principiu din figura 2.20, în care pentru N intrări avem nevoie de n+1 linii
de port. Cu n s-a notat numărul de linii de selectare ale multiplexorului, astfel încât
N = 2n. Se folosesc în acest caz blocuri de multiplexare digitală, realizate cu
P P

circuite integrate de multiplexare, relativ ieftine, figura 2.46.


In mod uzual circuitele integrate multiplexoare sunt construite cu N = 4, 8 sau
16 intrări având lungimea cuvintelor de selectare n = 2, 3, sau respectiv, 4, conform
relaţiei N <= 2n. In practică, în multe situaţii sunt necesare mai multe intrări decât
114 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

poate oferi un singur circuit integrat. In


acest caz se impune realizarea de
scheme de multiplexare cu expandarea I
0 0 MX
numărului de intrări, utilizându-se mai I 1 E
multe circuite de multiplexare, Intrari 1
N:1
...
conectate conform schemei de binare
...
Selectare
conexiuni din figura 2.47. Această I N-1
So
N-1 S1
schemă realizează un bloc de EN
...
multiplexare cu 3 x 8 = 24 intrări validare Sn-1

utilizând trei MX 8:1 şi un circuit de


decodificare cu 4 ieşiri. Lungimea Fig. 2.46. Simbolul unui circuit multiplexor
cuvântului de selectare necesar în acest
caz, este de cinci biţi, trei pentru selectarea uneia dintre cele opt intrări ale circuitelor
multiplexoarele şi două pentru activarea uneia din cele patru ieşiri ale
decodificatorului, necesare selectării unuia dintre MX -uri.
Schema de mai jos permite extinderea blocului de multiplexare cu încă 8 intrări,
prin adăugarea a încă unui multiplexor (MX 4) a cărui bornă de autorizare, EN, se va
conecta la borna 3 a decodificatorului, rămasă deocamdată liberă.

I I I I I I I E
0 1 7 8 15 16 23
... ... ...
I0 I1 .. . I7 I0 I1 .. ... I7 I0 I1 ........... I7
MX 1 E MX 2 E MX 3 E
EN S2 S1 S0 EN S2 S1 S0 EN S2 S1 S0
D0
D1
D2
D3
D4

_0 _1 _2 _3 S0
S1
Decodificator

Fig.2.47. Schema de conexiuni pentru expandarea multiplexării

Aplicaţie propusă: Întocmiţi o schemă de expandare a multiplexării utilizând în


locul decodificatorului un demultiplexor (dispozitiv similar cu MX, dar cu o singură
intrare şi mai multe ieşiri).
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 115

C. Schema cu conectare în matrice a contactelor electrice supravegheate


Schema de principiu a modulului IN cu multiplexarea intrărilor, prezentată în
paragraful precedent, figura 2.47, necesită pentru fiecare semnal binar câte un fir de
legătură, rezultând astfel un număr mare de fire de conexiune atunci când avem multe
contacte de supravegheat.
+5V Eliminarea acestui dezavantaj este
R R R
posibilă prin amplasarea
... L1
Modul contactelor electrice
L2
supravegheate în nodurile unei
P matrice (l x c), conform schemei
... din figura 2.48.
O
Ll UC Fig. 2.48. Schema de
C1
I/O conectare în matrice a
l x c contacte electrice
C2 P
... I
Cc
O astfel de schemă este
recomandată în situaţiile în care avem de supravegheat un număr mare de contacte
electrice, normal deschise şi amplasate concentrat într-o zonă restrânsă. De asemenea,
acest mod de conectare se poate întâlni ân cazul tastaturilor echipamentelor de calcul.
Schema permite reducerea numărului firelor de legătură. Astfel, de exemplu,
se pot conecta cu un singur circuit de interfaţă programabil, PIO, (ce are două porturi
paralele de câte 8 biţi) până la 64 contacte electrice, organizate într-o matrice 8 x 8,
utilizând doar 8 + 8 + 1 = 17 fire de legătură. Deci cu l + c + 1 linii de conexiune
este posibilă supravegherea a l x c contacte electrice.
Liniile L1 ... Ll ale matricei se conectează la un port de ieşire, cu elemente de
B B B B

memorare (registru “latch”) iar coloanele sale, C1 .. Cc, la un port de intrare. Citirea
B B B B

stării contactelor se realizează prin transmiterea succesivă pe câte o linie a unui semnal
“0” logic, pe celelalte menţinând “1” logic, şi citirea stării coloanelor. Dacă pe o
coloană s-a identificat un bit de valoare “0” logic atunci contactul electric, aflat în
nodul format de coloana respectivă şi linia pe care s-a transmis anterior “0”, înseamnă
că este închis. Pentru detalii a se vedea aplicaţia 4.4.2. din [17]. O astfel de schemă
este utilizată pentru citirea tastaturii la sistemele de calcul simple cum ar fi sistemele
Spectrum compatibile
De asemenea, pentru supravegherea contactelor electrice din staţiile electrice a
fost realizat, de către un colectiv de la fostul ICEMENERG14, un modul specializat
T T

pentru urmărirea a 320 de contacte electrice (extensibil până la 1024) ataşat sistemului
de dezvoltare MADS (cu μP Z80) având la bază o schemă similară cu cea prezentată
anterior.

14I.Conecini, M.Sanduleac, F.Bogdan, C.Berbece, Modernizarea exploatării staţiilor electrice prin


T T

introducerea unui echipament de gestiune şi prelucrare a evenimentelor. Energetica nr.5, 1987, pg.200
116 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

D. Schema modulului IN cu avertizarea modificării stării


Schemele sistemelor de interfaţare a IN, prezentate anterior nu permit semnalizarea
(anunţarea) imediată a modificării stării unei intrări numerice. Această modificare se va
depista doar la următoarea scanare (citire) a intrării respective. In plus, sistemul de
calcul va fi mereu ocupat cu citirea permanentă a stării intrărilor pentru a identifica o
eventuală modificare a acestora.
O soluţie eficientă, din acest punct de vedere, constă în urmărirea secvenţială a
stării intrărilor, compararea fiecărei stări citite cu starea citită anterior pentru fiecare
intrare şi numai dacă acestea sunt diferite să solicite, prin generarea unei cereri de
întrerupere, intervenţia μP-ului. Structura unui astfel de sistem este prezentată în figura
2.49 şi este similară cu cea întâlnită în componenţa modulului de intrări numerice a
microcalculatorului SPOT 8315. Acest sistem de interfaţare a intrărilor numerice
T T

realizează două funcţii de bază:


a) - citirea, la cerere, a stării intrărilor;
b) - explorarea continuă şi avertizarea în cazul modificării stării unei intrări.

CE1
Bloc de Date
ETP 1 Io
Memorare &
Bloc de Fig. 2.49. Modul
Multiplexare
***
Numerica
Adrese & Czi. Comanda si de IN cu avertizarea
CE N Interfata cu UC modificării stării
I N-1
ETP N
E Sel.
+V Bloc de Tact In structura acestui
Condition.
BCP
modul
Numarator de de intrări
+ - explorare
numerice, se pot distinge
următoarele componente
Reg. de explorare
seriala de bază: blocul
elementelor de tratare
primară (sau de condiţionare); numărătorul şi registrul de explorare serială; blocul
de comparare; blocul de comandă şi interfaţare cu μP; şi blocul de multiplexare
numerică şi memorare.
Blocul elementelor de tratare primară conţine câte un optocuplor electronic pe
fiecare intrare şi eventual, cîte un formator cu histerezis. Prin intermediul
optocuploarelor din blocul circuitelor de intrare se realizează o izolare galvanică a
modulului de zgomotele inerente achiziţiei de date. Cu un curent de 20 - 50 mA,

15Petrescu A. s.a. Microcalculatoarele FELIX M118, vol.II, pg.173


T T
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 117

corespunzător nivelului "0" logic, optocuploarele utilizate, constituie o barieră de


netrecut pentru zgomotele uzuale.
a). Funcţia de citire a stării intrărilor se execută, fie la cerere, fie periodic,
la intervale predefinite de timp. In acest scop, mărimile de la intrarea blocului de
multiplexare sunt grupate şi reţinute în pachete de câte 8 intrări (biţi). Fiecare grup
poate fi selectat, în vederea citirii, prin cuvinte de selectare corespunzătoare, transmise
pe MA. Pe durata citirii datelor explorarea se opreşte, fiind reluată după confirmarea
citirii de către μP.
b). Funcţia de explorare se realizează prin citirea succesivă a tuturor intrărilor
numerice şi compararea lor cu stările precedente reţinute în elementele de memorare
(bistabile tip D) ale registrului de explorare serială. Prin intermediul unui bloc de
comparare se transmite μP-ului, pe linia sa, INT, un semnal de cerere de întrerupere în
U U

cazul sesizării modificării stării unei intrări.


Pentru înţelegerea mecanismului acestui sistem, în figura 2.50 este prezentată o
schema de detaliu a componentelor (numărător de explorare şi registru de explorare
serială) ce realizează acest lucru, în cazul unui modul IN pentru N intrări binare.

Numarator explorare
Decodificator m:n 0
1 Numarator
... ...
0 1 . . .. N-1 n-1 CLK
De la MUX
Ii
Tact
Spre MUX
0 T
D Q

1 T Ivechi
-
D Q CP
+ S
Spre UC
A
REGISTRU DE EXPLORARE SERIALA
U
...
SC
-
N-1 Iv CP
T
D Q +
Inou

Fig. 2.50. Schema sistemului de generare semnal de întrerupere


Numărătorul de explorare, constituit dintr-un numărător modulo N şi un
decodificator N:n, transmite succesiv impulsuri dreptunghiulare celor N amplificatoare
TSL ale registrului de explorare, conform cronogramei din figura 2.51.
118 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

T0 T1 T2 T N-1 T0
Tact ...

Memorare stare intrare


1

Activare TSL

. . .
N-1

Fig. 2.51. Cronograma semnalelor transmise de numărătorul de explorare

La citirea unei mărimi de intrare oarecare, Ii, se activează şi semnalul i de la


ieşirea numărătorului de explorare care va “deschide” amplificatorul TSL
corespunzător şi în consecinţă, pe linia Iv (intrarea (-) a comparatorului) vom avea
starea precedentă a acestei mărimi reţinute pe borna Q, a bistabilului corespunzător.
Acelaşi semnal, Ii, este transmis direct bornei (+) a blocului de comparare. Dacă cele
două semnale sunt diferite se generează o cerere de întrerupere către μP, figura 2.52,
prin activarea semnalului SC, de la ieşirea comparatorului. Starea Ii, citită este apoi
memorată la borna Q, a bistabilului corespunzător ce basculează intrarea sa pe ieşirea
Q, pe frontul căzător al semnalului aplicat bornei sale de tact T.

(i) De la numarator Schimbare

stare Amplif.TSL i activ t


T i (semnal citit)
contact
Q i (Starea anterioara)
nr. "i"

SC Iesire comparator

Activare intrerup.

Fig. 2.52. Detectarea schimbării stării unui contact oarecare, i

Constructiv, s-a rezolvat simultaneitatea selectării intrării Ti cu activarea


bornei i a decodificatorului prin conectarea bornelor de selectare ale blocului de
multiplexare cu bornele de selectare ale decodificatorului.
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 119

Subrutina de tratare a acestei întreruperi va trebui să citească stările tuturor


intrărilor, ca şi în cazul realizării primei funcţii a unui sistem clasic, şi să identifice
numărul de ordine a celei care şi-a modificat recent starea. Totodată, prin program se
vor rejecta informaţiile false rezultate ca urmare a microsalturilor armăturii mobile pe
armătura fixă a contactului.

2.10. Exemplu de informatizare a unei staţii electrice de


distribuţie
2.10.1. Schema electrică monofilară a staţiei
Se consideră o staţie electrică de distribuţie de 110kV/m.t. cu sistem simplu de bare,
secţionat longitudinal pe partea de 110 kV şi sistem dublu de bare, pe partea de m.t.,
conform schemei monofilare din figura 2.53.

1A 110kV 1B 110kV

s1 sb s1i I
RART Z Linie radiala m.t.
sp
Io Z sp Ih Ioi t
s1 s2
I-I
Masura Ih
RART
110 kV Io *
sp
DPP
RAT
sl sp sp I

Cupla longitudinala Ii
Io I
Io
RART

s1 s2 s1 s2
MT 1
Linie 110 kV
2

Fig. 2.53. Schema electrica monofilara a staţiei de distribuţie considerate

Din considerente de spaţiu, în schema staţiei electrice de distribuţie au fost


reprezentate doar cinci categorii de celule, considerate tipice pentru aceste staţii:
♦ celula linie de 110 kV de interconexiune,
♦ celula de transformator (coborâtor);
♦ celula de linie radială de m.t.,
♦ celula de cuplă longitudinală 110kV;
120 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

♦ celula de măsură pe partea de 110 kV.


Fiecare celulă este reprezentată prin aparatajul său de comutaţie (întreruptoare,
separatoare) şi dispozitivele de automatizare şi protecţie aferente, utilizând simbolizarea
standard.

2.10.2. Mărimi analogice şi binare


Lista principalelor mărimi analogice (măsuri) şi binare (semnalizări şi telecomenzi)
prelevate de la aceste cinci categorii de celule ale staţiei, sunt prezentate în tabelul 2.4,
unde pentru simplificarea scrierii, au fost utilizate următoarele notaţii:
- referitoare la semnalizările de stare:
Io - starea (închis/deschis) a întreruptorului;
s1, s2 - starea (închis/deschis) a separatoarelor de bare;
sl, sp - starea (închis/deschis) a separatoarelor de linie, respectiv, de punere la
pământ;
RAT - starea RAT (Regulator Automat de Tensiune): anulat/pus în funcţiune;
RART - starea RART (Reanclanşare Automată Rapidă Trifazată): anulat /
pus în funcţiune;
plot max. - comutatorul de ploturi pe poziţia maximă;
plot min. - comutatorul de ploturi pe poziţia minimă;
- referitoare la dispozitivele de protecţii
PI - protecţie maximală de curent;
PIh - protecţie de curent de secvenţă homopolară temporizată şi
direcţionată;
PIi - protecţie de curent de secvenţă inversă;
PSPP - protecţia împotriva simplei puneri la pământ;
Z - protecţie de distanţă;
PI-I - protecţie diferenţială longitudinală;
Tabelul 2.4.
Tabel recapitulativ cu principalele informaţii aferente unei staţii electrice de 110/m.t

Mãrimi analog.c Mãrimi binare(Semnaliz. Teleco-


Celula principale secundare de stare preventive de acţiune menzi
normală
I0 Defect A demarat I0
Linie P U/linie s1, s2 Intreruptor PD, PIh s1, s2
de Q sl, sp Circ.secund A funcţionat sl, sp
110 kV I RART PD, RART RART
PIh tr.I, tr.II
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 121

-suprasarc. A demarat
I0i, I0 -gaze, RAT PD/110 I0, I0I
Transfor s1, s2 -supratemp. A funcţionat s1, s2
- mator P I/m.t. sil, sp - niv.ulei P Gaze sil,
110-m.t. Q RART Defect P.Dif.long. sp
plot max. Intreruptor PI/110 RAT
plot min. Circ.secund PI/m.t. Priza
Ventilaţie
Linie I0 . A funcţionat
de medie P I s1, s2 PIi, RART
tensiune Q RART PI tr.I, tr.II
PSPP
Cupla I0 Defect A demarat I0
long. P s1, s2 Intreruptor PD, PIh s1, s2
110 kV Q sp1, sp2 Circ.secund A funcţionat sp1, sp2
RART PD, RART,PI RART
Măsura U,f s1 s1

- referitoare la telecomenzi:
Io, Ioi - anclanşare/declanşare întreruptor;
s1,s2,sl,sp - conectare / deconectare separator;
RAT, RART - anulare / punere în funcţiune;
priză - comutare poziţie ploturi.

2.10.3. Comentarii
Din analiza listei de informaţii aferente diverselor celule ale staţiei se pot constata
următoarele aspecte caracteristice:
1. Curentul, constituie măsură secundară, deoarece această informaţie este
redundantă, dacă se cunoaşte puterea activă şi reactivă pe linii. Este utilizată pentru
verificarea, şi eventual pentru corectarea măsurilor principale.
2. In cazul liniei de 110 kV, de interconexiune, se utilizează, ca măsură
secundară, şi tensiunea de linie. Această informaţie este utilizată pentru a urmări starea
liniei când aceasta nu este conectată pe barele staţiei (Io deschis).
3. Mărimile binare de stare (Semnalizările de stare) indică:
- starea închis/ deschis a aparatajului principal de comutaţie : Intreruptoare,
Separatoare de bare, de punere la pământ, etc.;
- starea pus/scos în/din funcţiune a dispozitivelor de automatizare şi reglaj
prezente: dispozitivele de RAR la linii şi transformatoare;
122 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

- funcţionarea prizei transformatorului pe ploturile extreme, minim sau


maxim.
4. Puterea activă şi puterea reactivă (P, Q) constituie mărimile analogice
(măsurile) principale pentru majoritatea celulelor staţiei. Excepţie fac doar celulele de
cuplă şi cele de măsură.
5. Semnalizările preventive se referă la defecte care pot apare în circuitele
secundare ale întreruptorului sau ale celor aferente celulei respective, cum ar fi:
arderea unor siguranţe, întreruperea unor circuite, etc. In cazul transformatoarelor, în
această categorie se includ şi evenimentele analogice cum ar fi: depăşirea nivelului
admis al uleiului în cuvă, a emanaţiilor de gaze, a temperaturii normale de lucru, sau
a sarcinii admisibile a transformatorului.
6. Semnalizările de incident sau de acţiune se referă la dispozitivele de
protecţie şi de Reanclanşare Automată Rapidă (RAR). Aceste semnalizări indică faptul
că un anumit dispozitiv a funcţionat, adică a transmis comanda de anclanşare sau
declanşare. In cazul dispozitivelor de protecţie se semnalizează şi demarajul acestora,
prin reţinerea momentului (ora, minut, secundă,milisecundă) când acesta s-a produs.
7. Telecomenzile, prezentate în ultima coloană a tabelului, constau în
semnale binare care se transmit:
- bobinelor de anclanşare şi declanşare ale aparatajului principal de
comutaţie;
- dispozitivelor de automatizare, RAT, RAR, pentru punere/scoatere în/din
funcţiune;
- dispozitivului de acţionare al comutatorului de ploturi al prizei trafo.

2.11. Exemplu de liniarizarea a caracteristicii a sistemului de


achiziţii pentru debite

ΔP=P1-P2 Debitul, Q de lichid printr-o conductă


Manometru
diferenţial poate fi determinat prin măsurarea, cu
= k’Q2 ajutorul unui manometru diferenţial, a
Q P1 P2 diferenţei de presiune, ΔP, într-un ajutaj
practicat în conductă, figura 2.54
Fig. 2.54 Măsurarea debitului de Considerând debitul, Q de lichid
lichid printr-o conductă prin conductă dat de relaţia: Q=k1√ΔP;
iar caracteristica ΔP = f(N), liniară,
rezultă astfel, dependenţa Q=f(N) de forma: Q = k √N;
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 123

Pentru aplicaţia numerică admitem k = 10, iar domeniul de interes pentru


debit se consideră Q = (80 – 135)u.d (unităţi de debit), ceea ce corespunde
aproximativ domeniului: N = (60 – 180).

Se va reprezenta caracteristica neliniară, Q=10√N, prin trei segmente de


dreaptă corespunzătoare domeniilor pentru:
N ⊂ (60 – 100), punct de referinţă (N01 = 80, Q01 = 89,44) ;
N ⊂(100 – 140), punct de referinţă (N02 = 120, Q02 =109,54) ;
N ⊂(140 – 180), punct de referinţă (N03 = 160, Q02 =126,49)

Pantele (sensibilităţile) segmentelor de dreaptă se determină conform relaţiei:


dQ 1/ 2 ⋅10 5
s= = =
dN N N

u.d.

140 Ql3=0,079 N + 113,8

120
Fig. 2.55
Liniarizarea
caracteristicii
100
debitului Q = 10 √ N ,
Ql2=0,456 N + 54,8
prin trei segmente de
80
Ql1=0,559 N + 40 dreaptă
60
Q = 10 √ N
40

40 60 80 100 120 140 160 180 N


Evaluând această derivată în cele trei puncte de referinţă stabilite mai sus, se
obţin, pantele:
5 5 5
s1 = = 0,559; s2 = = 0, 456; s3 = = 0, 079;
80 120 160
iar temenii liberi ai segmentelor de dreaptă (ofset-urile), se obţin din condiţia ca
acestea să treacă prin punctul de referinţă corespunzător:
Q01 = s1 ⋅ N 01 + b1 ; de unde: b1 = Q01 − s1 ⋅ N 01 = 89, 44 − 0,559 ⋅ 80 = 40 ;
Similar se obţine: b2 = 54,8 şi b3 = 113,8 .
124 Mihai Moga Introducere în sisteme informatice pentru electroenergetică

Ecuaţiile segmentelor de dreaptă, pentru domeniile precizate sunt prezentate în


figura 2. 55 .
Astfel în funcţie de valoarea obţinută pentru N (ieşirea CAN-ului) estimarea
debitului se efectuează cu ecuaţia dreptei corespunzătoare domeniului de încadrare a
lui N. De exemplu dacă se obţine N= 90, debitul va fi calculat conform ecuaţiei:

Ql1=0,559 N + 40 = 0,559 x 90 + 40 = 90,31 u.d.


Valoarea debitului pe caracteristica neliniară fiind Q = 10 √ N;
Q = 10 √ 90 = 94,86 u.d. Rezultă astfel o eroare de liniarizare, în acest
caz de cca. 4,8 %. Valoarea relativ mare a erorii de liniarizare, în acest caz, este
determinată de domeniile mari adoptate pentru liniarizare, aici desigur din motive de
simplificare a aplicaţiei. În practică domeniul de interes se divide într-un număr mai
mare de domenii de liniarizare (adică reprezentarea caracteristicii prin mai multe
segmente de dreaptă).

Întrebări recapitulative
(Capitolul 2)

2.1. Descrieţi, pe scurt, caracteristicile principale ale unui


μP.
2.2. Care este volumul de memorie ce poate fi accesat de un mP
a cărui magistrală de adresare are 16 linii?
2.3. Descrieţi, pe scurt, caracteristicile principale ale
modulului de memorie şi enumeraţi particularităţile acestuia
în cazul RTU-urilor.
2.4. Care sunt componentele principale ale interfeţei de
comunicaţii seriale ale unui CP şi ce funcţii îndeplinesc?
2.5. Definiţi semnalele analogice şi semnalele numerice
utilizate în cadrul Interfeţelor de Proces.
2.6. Definiţi semnalele numerice binare şi semnalele numerice
codificate binar. Daţi câteva exemple.
2.7. Care este structura, rolul şi poziţia de principiu a
Interfeţei cu Procesul (IP) în cadrul unui calculator de
proces (RTU).
2.8. Să se liniarizeze caracteristica Q = 20 √N u.d. a unui
SAD pentru afişarea debitului de lichid printr-o conductă, în
jurul lui N0 = 900. (u.d. – unităţi de debit)
Cap. 2. Echipamente terminale de conducere şi achiziţii de date 125

2.9. Considerând caracteristica neliniară Q = 20 √N u.d. a unui


SAD, conform aplicaţiei de mai sus, să se determine eroarea
de liniarizare, dacă se admite domeniul de liniarizare de ΔN
= ± 20 %, în jurul punctului N0 = 900, cu caracteristica
liniarizată Ql = 1/3 N + 300 u.d.
2.10. Să se dimensioneze un rezistor de sarcină pentru un
transformator de curent cu ieşirea de 5 A (efectiv), destinat
unui SAD ce admite domeniul de ± 10 V (val. momentană).
2.11. Cum se clasifică semnalele electrice: a)– în funcţie de
schema de conectare ?; b)- în funcţie de valorile pe care
pot să le ia în raport cu un semnal de referinţă ?;
2.12. In ce constă prelucrarea primară a semnalelor analogice
preluate prin intermediul modulului de IA al unui RTU?
2.13. Întocmiţi schema de principiu a unui submodul de Achiziţii
de Date (SAD) din cadrul modulului de Intrări Analogice.
2.14. Enumeraţi componentele principale ale sistemului de
adaptare şi condiţionare (SAC) din cadrul modulului de
Intrări analogice. Întocmiţi schema de interconectare de
principiu.
2.15. Întocmiţi schema unui amplificator de instrumentaţie cu 4
coeficienţi de amplificare, configurabil prin program.
2.16. Determinaţi expresia puterii P funcţie de ieşirea N a
unui CAN pe 10 biţi, considerat liniar, ştiind că valorile
corespunzătoare capetelor de scală sunt: Pmin = 0 kW şi Pmax =
102,3 kW.
2.17. Întocmiţi şi comentaţi schemele de conectare, mono şi
bipolară, ale contactelor electrice de semnalizare.
2.18. Întocmiţi şi comentaţi schema de conectare a contactelor
electrice de semnalizare cu verificarea continuităţii
legăturilor
2.19. Indicaţi componentele uzuale ale modulelor de IN care
formează grupul de Elemente de tratare primară (ETP) al
acestuia.
2.20. Întocmiţi şi comentaţi schema bloc de principiu a unui
modul de Intrări numerice.