MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării
Departamentul Teoria şi Practica Jurnalismului

DIMENSIUNEA CRITICĂ A MASS-MEDIEI

Teză de licenţă de cercetare

Conducător științific: SPINEI VASILE,

lector universitar

Autor: NICU ALINA

Chișinău, 2019
 CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................................................3
CAPITOLUL 1. MASS-MEDIA – „CÂINELE DE PAZĂ” AL DEMOCRAȚIEI
1.1. MASS-MEDIA – „CÂINELE DE PAZĂ” AL DEMOCRAȚIEI și schimbarea spre bine a
lucrurilor în societate..........................................................................................................................6
1.2. Suportul legislativ și deontologic al jurnalismului de investigație ........................................16

CAPITOLUL 2. ANALIZA COMPARATIVĂ A MATERIALELOR CRITICE DIN

„ZIARULDEGARDĂ”, „RISEMOLDOVA” ȘI „ANTICORUPȚIE.MD..................................30

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ................................................................................................50

BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................................................55

ANEXE...............................................................................................................................................57

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. Mass-media are un rol important în informarea și dezvoltarea

societății, fiindcă jurnalistul este cel care trebuie să monitorizeze activitatea autorităților, pentru a
ține la curent cetățenii unui stat. De asemenea, mass-media este considerată a patra putere în stat, dar
și câinele de pază al societății.
În pofida existenţei unor mijloace de informare în masă care își asumă libertatea de a critica
puterea, majoritatea mass-mediei nu are curajul de a adopta o atitudine combativă la adresa
acţiunilor guvernanţilor. În mod special, situaţia este gravă în domeniul audiovizualului, domeniu în
care distribuţia frecvenţelor, în opinia reprezentanţilor radiodifuzorilor și ai societăţii civile, este
supusă intervențelor de ordin politic.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. Pe parcursul studiului de faţă au fost
utilizate metodele cheie de cercetare cum ar fi: identificarea problemei; formularea unor ipoteze;
informare și documentare referitoare la aspectele teoretice, legislative și sociometrice în domeniul
prevenirii și combaterii corupției; studierea conținuturilor Ziarului de Gardă dar şi celor două
portaluri selectate şi incluse în studiul de caz; interpretarea datelor, analiza cantitativă și calitativă a
materialelor, corelarea datelor, generalizarea cazurilor; elaborarea concluziilor și recomandărilor.
De asemenea, trebuie să menţionăm că lucrarea se bazează preponderent pe utilizarea studiul
calitativ al materialelor cu clare, distinse și precise cazuri. Acestea vor fi analizate, sistematizate,
clasificate, sintetizate. În lucrearea de faţă documentarea este prezentă ca o tehnică indispensabilă
prin care se descrie cunoaşterea ştiinţifică existentă la un moment dat. În lucrare a fost folosită şi ca
tehnică secundară, în scopul studiului.
Aşadar cercetarea de faţă are la bază principii generale şi specifice de studiu pentru ştiinţele
sociologice, în primul rând cele ce vizează suportul metodologic multidimensional, adecvat ştiinţei
contemporane:
- principiul ştiinţific: informaţiile sunt prezentate în baza documentelor şi literaturii de
specialitate şi ţinând cont de logica lor intrinsecă;
- principiul obiectivităţii: în analiza şi formulării anticipate a concluziilor;
- principiul abordării sistemice şi a dialecticii: faptele şi procesele au fost studiate în
succesivitate, urmărindu-se cauzele şi efectele lor.
Suportul metodologic utilizat:

3
 - metoda structural-funcţională – a înlesnit determinarea aspectelor conceptuale şi ai indicilor
de perceptive și corupţiei;
- metoda social-politologică - a scos în evidenţă specificul investigaţiilor jurnalistice şi
dificultăţile cu care se confruntă jurnaliştii;
- metoda analizei de conţinut şi Studiul de caz - a fost utilizată, în special, la investigarea
principiilor de realizare investigaţiilor jurnalistice;
- metodele calitative – observaţia participativă, analiza materialelor jurnalistice ş.a metoda
comparativă – a contribuit la examinarea diferitelor tratări corupţiei în mass media
Însă nici una din abordările esenţiale pentru procesul de cercetate a mass-media, numite mai
sus, nu poate fi considerată drept prioritară, ele îmbinându-se reciproc.
Gradul de investigare a temei
Pentru elaborarea acestui studiu a fost utilizată, în mare parte, literatura de specialitate, atât
a autorilor autohtoni cât și a celor din străinătate dar şi acte nоrmative, lucrări de specialitate,
publicaţii din mass-media ce reglementează problema cоrupţiei, date statistice şi sondaje de opinie
acоrdate de оrganizaţia neguvernamentală Transparency International – Moldova. Astfel s-a obţinut
o lucrare ce reflectă pe larg fenomenul cоrupţiei, prin prisma literaturii de specialitate, a
evenimentelоr petrecute sub aspectul democrației în ultimii ani în Republica Moldova, mass –
media, cât şi a viziunii proprii asupra fenomenului în cauză. Nenumărate studii cu privire la
corupția autohtonă au fost publicate de către instituţiile de presă selectate pentru studiul de caz al
acestei lucrări.
Mai mult decât atât, autorii studiilor pe care le-am utilizat în lucrare (Centru pentru Investigații
Jurnalistice, Transperncy...etc.) și-au propus și să încurajeze jurnaliștii în practicarea unui jurnalism
de calitate în ceea ce privește reflectarea acestor cazuri.
Noutatea temei investigate
Studiul de faţă elucidează atât funcția pe care o are presa în a preveni și în a combate
fenomenul corupţiei, riscurile unei abordări părtinitoare dar şi dificultăţile cu care se confruntă
jurnaliştii Republicii Moldova, în special cei de investigaţie. Prin analiza diferitor materiale,
enunțarea directă a cazurilor și prin consultarea părerilor unor experți, dar şi prin sublinierea
cazurilor în care jurnaliştii au fost agresați sau ameninţaţi în cadrul investigărilor vom încerca să
conferim originalitate lucrării. De asemenea în procesul de elaborare am ținut cont și de punctele
vulnerabile ale presei de la noi în domeniul prevenirii și combaterii corupției.

4
 Structura lucrării
Teza este structurată pe două capitole, după cum urmează: “Câinele de pază al democrației,
impact şi analiza comparativă a materialelor critice din Ziarului de Gardă şi a portalurilor
www.anticorupţie.md şi www.rise.md”.
Primul capitol cuprinde repere introductive asupra temei abordate şi prezintă partea teoretică ce
elucidează aspectele conceptuale şi indici ai percepţiei corupţiei, dar şi activităţile jurnaliştilor întru
reflectarea corupţiei în presă. Totodată în primul capitol vom vedea în ce măsură jurnaliştii de
investigaţii sunt protejaţi şi în ce măsură riscă uneori cu viaţa. Am expus un șir de cazuri concrete
privind ameninţări la adresa acestor jurnalişti.
Al doilea capitol cuprinde studii de caz despre mediatizarea cazurilor de corupţie, calitatea
lor, libertatea presei dar şi impactul pe care îl au materialele jurnalistice ce abordează fenomenul
democrației. Pentru acest capitol am selectat Ziarul de Gardă şi portalurile www.rise.md şi
www.anticorupţie.md. Astfel, vom vedea că cele mai relevante acţiuni ale jurnaliştilor care au vizat
cazuri concrete de corupţie şi care au informat despre cercetarea pentru fapte de corupţie au fost
despre colaboratori ai organelor de poliție, vameşi, funcţionari publici sau avocaţi.
În partea finală a tezei sunt expuse concluziile generale şi recomandările ce ar contribui, în
opinia noastră, la îmbunătăţirea măsurilor de prevenire a fenomenului democrației în Republica
Moldova.

5
 CAPITOLUL 1. MASS-MEDIA – „CÂINELE DE PAZĂ” AL DEMOCRAȚIEI
1.1. MASS-MEDIA – „CÂINELE DE PAZĂ” AL DEMOCRAȚIEI și
schimbarea spre bine a lucrurilor în societate

Într-o societatea democratică, mass-media are rolul de a informa, de a comenta și rolul critic, de
observator. Mass-media contribuie la libera circulație a ideilor și informațiilor, monitorizează
acțiunile factorilor de decizie, observă neregulile și informează publicul, de aici și provine sintagma
„câine de pază al democrației”, care este folosită pentru definirea mass-media. Mass-media este un
intermediar între informație și public, „de aceea informațiile transmise de presă trebuie să fie
obiective și nepărtinitoare. De asemenea, rolul de „câine de pază al democrației” este unul esențial
deoarece presa este și trebuie să rămână cea care veghează acțiunile statului și ale grupurilor de
influență, și semnalează orice fel de abuzuri pe care acestea le-ar comite”[1].
În societatea democratică, rolul mass-mediei este de a difuza și a răspândi informații despre
problemele publice și politice. De asemenea, mass-media trebuie să informeze corect și la timp
cetățenii, să aducă comentarii relevante și să aibă un spirit de observare bine dezvoltat, pentru a
putea influența procesul decizional al societății. Mass-media contribuie la răspânirea informațiilor
actuale și verificate, remarcă neregulile și comunică publicului. Astfel, mass-media poate fi ușor
caracterizată prin expresia „câine de pază al democrației”. Jurnalistul, în calitate de participant civic,
este obligat să respecte drepturile fiecărui individ din societate și să respecte pluralismul politic prin
menținerea poziției sale echidistante. Dar, de repetate ori, jurnaliștii suportă multiple încercări
concurențiale și presiuni politice, care atacă acțiunea jurnalistică și transparența mesajului.
Implicarea politicii în mass-media nu este și nu trebuie să fie admisă în sistemul social, mai ales, în
democrație, sistem care tinde spre transparență și veridicitate.
Modul de funcționare a mass-media este condiționat de standardele normative de factură
democratică. Mass-media are un rol important în [2]:
- supravegherea evenimentelor cotidiene care pot influența viața de zi cu zi a cetățenilor, dar și
formarea unor evenimente false pentru sporirea audienței;
- identificarea, observarea și criticarea principalelor probleme socio-politice, economice;
- crearea unei platforme de dezbatere, pentru realizarea unei piețe libere a ideilor, pentru
exprimarea purtătorului de cuvânt, a liderilor de opinie, a politicienilor din diferite formațiuni;
- transmiterea diverselor elemente ale discursului politic;

6
 - analiza activității oficialităților, a instituțiilor și a altor agenții publice, pentru a le face
răspunzătoare pentru actele lor;
- stimularea activismului cetățenesc, pentru depășirea indiferenței și pentru a împiedica
înțelegerea superficială a proceselor politice, pe baza unor prejudecăți ce funcționează pe criterii
emoționale sau simpliste;
- autonomia editorială, ce se opune tentativelor de a vexa libertatea presei;
- respectul față de public.
Constatările din ultimii ani în Europa Centrală arată că mass-media a participat la structuturarea
societății civile și la cenzurarea tendințelor autoritare ale multiplelor partide sau politicieni în parte.
Mass-media mereu a ameliorat exagerările, neglijențele și greșelile de gestiune în statele cu
democrație dezvoltată. Deci, dăcă nu ar exista libertatea de exprimare, nu ar fi posibil de clădit
bazele unei democrații. Presa independentă atacă dictatura.
Walter Lippman era de părerea că știrile nu au tangențe cu guvernarea, iar presa nu este inclusă
în procesul de luare a deciziilor. De asemenea, mass-media nu trebuie să ia locul instituțiilor
democratice, dar trebuie să facă să fie văzute părțile necunoscute ale vieții publice. Astfel, presa este
un mijloc de observare a structurilor politice și nici într-un caz nu trebuie să critice sau susțină
ideologia pe care se bazează sistemul, manifestând echidistanță. Puterea mijloacelor de informare a
crescut odată cu democratizarea politicii. Opinia publică și câștigarea încrederii acesteia devine unul
dintre obiectivele politicului. Din acest motiv politicul apelează la mijloacele mass-media, care
reprezintă un instrument de comunicare rapid, eficient și permisiv, și un factor determinant și
autosuficient. Mijloacele de informare au datoria să organizeze și să mobilizeze opinia publică în
favoarea democrației.
Importanța mass-media în prezent este evidentă. „Niciodată în cursul istoriei umanității, presa
nu a avut un impact atât de mare asupra vieții și comportamentului uman. În scurta sa istorie, media
de masă nu și-a propus, cel puțin în mod deschis și conștient asumat, să masifice populația. Istoria
însă ne dovedește că au contribuit la fasonarea naționalismelor, la generalizarea regulii unei
conviețuiri civilizate și, de curând, la acceptarea de către opinia publică a procesului de
mondializare” [3].
Se spune adesea că presa este a patra putere în stat, după cea executivă, legislativă și juridică.
Dar, privind cu atenție, în majoritatea țărilor lumii aceasta a patra putere „a sărit“ pe al doilea loc -
după cea executivă - drept forță demnă de susținere a actualelor guvernări. Nu de puține ori,

7
instituțiile statului acuză presa că nu prezintă corect realitatea. Tot mai frecvent se face apel la presă,
cerându-i-se să nu uite de interesul național sau internațional, să fie corectă din punct de vedere
politic și să se autocenzureze.
Noam Chomsky, consideră că propaganda pentru democrație este asemeni violenței pentru
dictatură. „Mass-media sunt astăzi un câmp de luptă între informare, pe de o parte, și manipulare, și
propagandă, pe de altă parte. Și astfel apare liberul arbitru, guvernatul, derutat, dar nu indiferent,
care, în locul unei surse „independente” de informare, pe care nu o înțelege, dar o suspectează de
obediență de natură financiară, preferă să se recunoască dependent de ceea ce crede el însuși”[5].
Între nivelul de democratizare a unei țări și independența mass-media există o legătură directă,
care este confirmată și de rapoartele organismelor internaționale care evaluează libertatea presei și
care arată că, în țările cu o democrație consolidată, libertatea și independența mass-media sunt la
cote înalte. Într-o democrație consolidată, unde libertatea de exprimare este un drept fundamental și
respectat ca atare, presa funcționează ca o piață liberă și, ca un promotor al ideilor liberale. „Mass-
media controlate de grupuri de interese politice sau economice nu servesc interesului general de
informare corectă a publicului, ci servesc mai degrabă nevoilor și intereselor grupului respectiv”[6].
Mijloacele media au un impact puternic asupra oamenilor și contribuie la procesul de educare și
culturalizare, având în vedere faptul că aceștia petrec mult timp în fața televizorului, ascultă postul
de radio preferat sau citesc presa tipărită sau online. „Influența lor, fie puternică, fie limitată,
constituie o preocupare majoră a cercetătorilor în Științele Comunicării de multe decenii. Efectele
observate în rândul indivizilor conduc la o mulțime de întrebări: citirea regulată a ziarelor impune
ideologia clasei dominante? Aparițiile repetate ale oamenilor politici la televiziune provoacă
schimbări de opinie sau de intenție de vot în rândurile electoratului? Copiii care privesc multe scene
de violență pe micul ecran sunt oare înclinați mai mult decât alții să adopte un comportament
agresiv?”[7]. Aceste întrebări demonstrează faptul că studiul efectelor mass-mediei este necesar.
Mijloacele de comunicare în masă pot influența publicul. Acest lucru este valabil, atât în
domeniul comercial, cât și în cel al vieții publice și politice. „Prin urmare, un politician este
prezentat publicului cu aceleași tehnici utilizate în lansarea unei mărci noi de pastă de dinți sau
săpun”[8]. Barnard Cohen a dezvoltat conceptul potrivit căruia presa nu le poate spune oamenilor ce
să gândească, dar reușește extrem de bine să le propună un subiect la care să se gândească. Presa
pune un accent deosebit asupra unor evenimente şi persoane prin cantitatea de informații prezentate
la un moment dat. Astfel, jurnalistul are rolul de supraveghetor al activității politicienilor și de

8
informator verificat al cetățenilor. Actul de informare și supraveghere continuă există într-o
corelație, amândouă fiind importante pentru public.
Efectele mass-media au fost prima dată observate în timpul primului război mondial. Dacă până
atunci societatea civilă nu fusese implicată în război, de această dată mass-media a reușit să
mobilizeze populația, să mențină moralul și să convingă oamenii să se alăture armatei. Din cauza
apariției și formării societății de masă, se simțea nevoia creării unor legături afective între oameni,
bazate pe solidaritate. Societatea de masă era văzută ca o „trecere de la un sistem social tradițional și
stabil, în care oamenii erau strâns legați unul de altul, la unul de o mai mare complexitate, în care
indivizii erau izolați din punct de vedere social”[9].
Dorința de mobilizare a sentimentelor și a loialității pentru propria națiune, și de inducere a
fricii și urii pentru dușmani a determinat declanșarea unei propagande prin mass-media. Mesajele
propagandistice invadaseră orice produs mediatic din acea perioadă. Astfel, mijloacele de
comunicare în masă au devenit principalele instrumente de convingere și persuadare ale cetățenilor.
Ele reprezentau niște căi de mobilizare și orientare a maselor, și de modelare a opiniei publice în
direcția dorită de comunicator.
Studiile empirice au demonstrat că oamenii din aceleași categorii sociale se comportau adesea
în același mod și dobândeau caracteristici comune precum convingeri, preocupări, limbaj și valori.
Din acest motiv, studiul influenței mass-media în cadrul diferențierilor sociale este foarte important.
„Chiar înainte de cel de-al doilea război mondial, studiile comparative ale reacțiilor diferitelor tipuri
de oameni față de mass-media au arătat că membrii publicului din cadrul unor categorii sociale
distincte aveau tendința să selecteze mesaje diferite din mass-media, să interpreteze același mesaj în
moduri diferite de cele ale altor categorii sociale, să rețină mesajele selectiv și să acționeze diferit, ca
rezultat al faptului că fuseseră expuși influenței mass-media”[10].
Socializarea este fenomen prin care individul întreține o relație cu semenii săi în mediul social,
prin care ei capătă anumite principii cu ajutorul cărora percep lumea înconjurătoare, se adaptează la
mediu și se raportează la ceilalți. De asemenea, socializarea „reprezintă eticheta unui set de relații de
comunicare complexe, pe termen lung și multidimensionale, între indivizi și diferiți agenți ai
societății, care au ca rezultat pregătirea individului pentru viață, într-un mediu socio-cultural”[11].
Mijloacele de comunicare în masă reprezintă un segment important al socializării. Mass-media
incită publicul la un anumit tip de comportament și un anumit tip de gândire. Mass-media este

9
sistemul care asigură circuitul informațional și ideilor, fiind ocoeziune între toate segmentele
sociale.
Rolul mass-media trebuie să fie același în orice țară: să informeze, să contribuie la libera
circulație a ideilor și informațiilor și să monitorizeze acțiunile factorilor de decizie. Comparativ cu
alte state, membre ale Uniunii Europene, presa din Republica Moldova rămâne la statutul de parțial
liberă. Un raport al Freedom House privind libertatea presei în anul 2016 (Anexa 1) plasează
Republicii Moldova pe poziția 56 pe o scară de 100 de puncte, fără modificări față de anul 2015.
Documentul se referă și la problemele cu care s-a confruntat mass-media în Republica Moldova în
anul respectiv, examinând situația din mediul politic, juridic și cel economic. Raportul mai arată că
presa din Republica Moldova este slăbită de interesele mediului politic și al afacerilor. Astfel de
evaluări țin cont de mai mulți factori, precum dificultățile financiare, sursele de finanțare
netransparente, inițiativele legislative care pot afecta dreptul la libera exprimare. Aspectul care face
ca presa din Republica Moldova să nu fie considerată încă liberă ține de sursele de finanțare. Mare
parte din trusturile influente din Republica Moldova sunt controlate de grupuri de interese
economice și politice și fac agenda acestor grupuri de interese. Sunt notorii campaniile și chiar
agendele media pe care le au anumite mass media din Republica Moldova și care servesc unor
persoane sau partide politice. Oricât ar încerca acestea, uneori, prin metode care amintesc de
propaganda comunistă, să camufleze aceste interese în spatele interesului public, demersurile lor nu
pot fi credibile și nu pot fi acceptate pentru că aproape de fiecare dată servesc în același timp
proprietarii instituțiilor media respective sau cercul lor de interese.
La capitolul mediul juridic, raportul Freedom House precizează că respectarea legii privind
accesul la informație rămâne a fi deficientă. De asemenea, legile referitoare la finanțarea
campaniilor electorale împiedică accesul jurnaliștilor la informații, inclusiv la rapoartele financiare
ale candidaților. „O problemă pe care o constată raportul este că membrii Consiliului Coordonator al
Audiovizualului (CCA), numiți de Parlament, sunt influențați politic. Totodată, potrivit autorilor
documentului, „CCA nu aplică întotdeauna în mod eficient reglementările privind mass-media”.
Drept argument este adus faptul că „CCA nu a început în timp util operațiunile de monitorizare a
mass-media și nu a respectat procedurile corespunzătoare de emitere a sancțiunilor” în alegerile
prezidențiale din 2016”[12].
Printre alte probleme semnalate în capitolul Mediul politic, se stipulează că instituțiile media în
mod regulat promovează interesele de afaceri sau politice ale proprietarilor lor. În acest sens,

10
documentul face trimitere la rapoartele de monitorizare ale Centrului pentru Jurnalism Independent
din Moldova, privind comportamentul presei în alegerile prezidențiale din 2016, care au
concluzionat că „acoperirea partizană, de rând cu defăimarea și dezinformarea au contribuit la
crearea unui teren pentru joc neloial din partea candidaților”[13].
În raport este specificat că mass-media private rămân dependente de subvențiile financiare din
partea proprietarilor lor, precum și de companiile și grupurile politice afiliate, mai puțin de
publicitatea orientată spre piață și abonamente. Repartizarea publicității și a subvențiilor din partea
statului este slab reglementată și adesea netransparentă, fapt care permite agențiilor guvernamentale
să favorizeze anumite instituții mass-media.
Presa din Republica Moldova a fost recunoscută în rapoartele Freedom House parțial liberă în
anii 2002, 2003; neliberă în perioada 2004 – 2010 și din nou parțial liberă în anii 2011 – 2017.
Raportul evaluează situația privind libertatea presei în anul 2016 în 199 de țări, dintre care 61 au
statut de presă liberă, 72 – parțial liberă și 66 de țări au fost catalogate cu presă neliberă.
Mass-media este un factor important și în educarea spiritului democratic. Cultivarea valorilor
democratice, punerea accentului pe drepturile individuale și accesibilatatea la informații contribuie
ca societatea să funcționeze mai ușor și mai eficient. Existența unui sistem jurnalistic independent
din punct de vedere politic și financiar, asigură echilibru în momentul oglindirii vieții politice și
sociale din societate și poate arăta suprapunerile ilegale dintre puterile statului și abuzurile comise în
îndeplinirea funcțiilor publice.
Presa și politicul sunt fenomene ce nu mai pot fi percepute separat. Presa monitorizează
politicul, iar politicul incearcă să controleze și să facă ingerințe, deseori, in activitatea media, media
fiind principal sursă de comunicare intre politicieni și electorat. Remy Rieffel consideră că modul
tradițional de reprezentare a puterii prin triada: a delibera – a analiza – a lua decizii s-a imbogățit
datorită influenței presei, cu incă o acțiune-tip: a ști să faci vizibile actele de guvernare [14].
Altfel spus, in lumea modernă, actul politic este indisolubil legat de actul de comunicare: o
guvernare bună, care nu știe să se facă vizibilă, să fie bine „reprezentată” in presă, riscă să piardă
adeziunea unui public neinformat sau greșit informat. În campaniile electorale, intre actorii politici
și mass-media se creează o alianță tactică. „Politicienii se folosesc de media pentru a ajunge, in
primul rand, la cetățeni, și urmăresc să le caștige, prin intermediul social media, presei scrise sau
audiovizuale, increderea, simpatia și voturile” [15].

11
 În timpul campaniei electorale, instituțiile media devin părtinitoare și purtătoare de mesaje
critice și negative la adresa unor forțe politice. Mass-media joacă un rol crucial in cadrul sistemului
politic, indiferent de regimul politic de guvernare instaurat. De fapt, politica este prezentă prin mass-
media. In cadrul sistemului politic mass-media indeplinește un set de funcții specifice: presa
prezintă informații publicului, interpretează știrile și faptele. Informațiile, oferite de mass-media, au
o redutabilă capacitate de penetrare și de convingere, de modelare a percepțiilor asupra lucrurilor și
de influențare a opiniei și comportamentului publicului. Prin urmare, actorii politici sunt prudenți in
legătură cu reacția pe care presa o va produce față de anumite decizii și declarații. J. Gerste scria in
acest sens: „Marile decizii au fost intotdeauna influențate de presă” [16].
În regimurile totalitare, mass-media sunt un canal de promovare propagandistică a conducerilor
politice, a politicilor elaborate de acestea, in democrații insă, mass-media trebuie să se transforme
intr-un releu obligatoriu și de nesubstituit care asigură cu succes informarea corectă și nepărtinito
are a votantului cu privirela actorii politici. Imperativul din fraza precedentă il includem tranșant,
conștientizand fenomenul partizanatului politic, și in democrații. Desigur, calitatea unei democrații
poate avea de suferit atunci cand calitatea informației mediatice scade.
Numărul instituțiilor media este mai puțin relevant pentru asigurarea condițiilor de funcționare
optimă a proceselor democratice, contează in special ca aceste instituții să nu transmit doar mesajul
puterii politice, ci și pe cel al opoziției. Libertatea presei este o garanție a oricărei democrații
funcționale [17].
Teoretic, presa monitorizează activitatea puterii, iar actul de putere se desfășoară sub privirea
critica a mijloacelor de informare. In democrații, instituțiile media iși propun, de asemenea, să
sensibilizeze atenția publicului asupra abuzurilor, neregulilor sau ilegalităților comise de zonele de
putere din societate [18]. Intr-o lucrare devenită deja clasică pentru teoria empirică a democraţiei,
Robert Dahl includea in „setul minimal” al condiţiilor de posibilitate absolut necesare pentru
existenţa unui asemenea regim politic şi dreptul cetăţenilor de a avea acces la surse alternative de
informare, identificand in acest sens opt condiţii: 1) libertatea de a forma şi de a intra in organizaţii;
2) libertatea de expresie; 3) dreptul la vot; 4) dreptul de a fi ales in funcţii publice; 5) dreptul
liderilor politici de a concur pentru susţinere şi voturi; 6) surse alternative de informare; 7) alegeri
libere şi corecte; 8) instituţii prin care politicile guvernului să depindă de voturi şi de alte expresii
ale preferinţelor [18].

12
 Mai mulți autori au abordat subiecte ce vizează puterea reală a presei in societatea democratică.
Astfel, Luminița Roșca consideră că „mass-media nu are putere de comandă, asemenea instituţiilor
statului, dar impactul asupra societăţii este covarşitor: ele informează, dezvoltand spiritul civic,
creează curente de opinie, lansează mode şi propulsează personalităţi” [19].
Sorin Bocancea estimează că presa, ca instrument al opiniei publice, nu işi extrage puterea din
prevederile constituţionale care i-ar da un anume loc in construcţia politică, ci din dreptul la opinie
şi la libera informare a cetăţenilor: „Din momentul in care presa, insă, se erijează intr-un alt fel de
putere decat cea pe care o legitimează dreptul la opinie, ea pierde din putere. Puterea constituţională
dintr-o democraţie este foarte prudentă in relaţiile cu presa, fiindcă ii cunoaşte şi ii respectă statutul
de instrument al opiniei publice” [20].
Liderii politici incearcă prin construcția unor relații speciale cu presa să acapareze campul
mass-media. Numai așa aceștia ajung să fie percepuți de public ca „lideri: „Cei ce reușesc să se
exprime, apar ca reprezentativi, ca importanți [...], in timp ce exclușii de pe micile ecrane răman in
anonimat, nu mai fac parte din peisajul politic” [21]. Capacitatea mass-media de a influența puterea
și a o face mai vizibilă in ochii electoratului ii permite să se autorizeze ca a patra putere. G. Leblanc
constata: „Presa se constituie intr-o a patra putere in această nouă situație, in care toate celelalte
puteri sunt obligate să facă apel la serviciile ei, fără să poată insă să o subordoneze; ea devine o
adevărată putere in momentul in care se separă de celelalte puteri, oferindu-le insă accesul la
cuvantul și imaginea publică” [22].
Care este geneza calificativului puterea a patra? Datorită unei note a istoricului Thomas Carlyle,
putem afirma că originea acestei formule, puterea a patra, ii aparține lui Ed. Burke, care ar fi afirmat
că „in Parlamentul britanic sunt doar trei stări, dar la „galeria” unde stau reprezentanții presei se află
o a patra stare, mai importantă decat toate celelalte la un loc [23]. Expresia se impune in această
variantă in raport cu puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească. Mai mult,
grație implicațiilor active ale mass-media in evoluțiile fenomenelor sociale, s-au impus concepte
precum societatea informaţională sau societatea mass-media. Ele arată că fabricarea, răspandirea şi
receptarea de informaţii au devenit, in cadrul societăţii moderne, foarte importante din punct de
vedere economic, cultural şi politic. In acest context, Otfried Jarren susține că „sistemul mass-media
a devenit infrastructura centrală a societăţii moderne” [24].
Conviețuirea dintre politic şi mediatic constituie o axiomă a societăţii moderne
comunicaţionale. Mass-media a devenit un actor activ al sistemului politic, adjudecandu-i şi

13
exercitand funcţii distincte. Mijloacele de informare in masă contribuie esenţial la formarea culturii
politice a cetățenilor, la cristalizarea opţiunilor politice, admiraţiei sau atitudinilor critice
faţă de subiecţii politici. Mass-media constituie parghiile specifice ale puterii in promovarea
viziunilor, poziţiilor şi atitudinilor, apărand in calitate fie de agenţi ai conservării status-quoului, fie
de agenţi ai schimbării. Factorul mediatic devine, incontestabil, un suport al dezvoltării democratice
şi in societatea moldovenească, opinează V. Moraru, fenomenul fiind confirmat şi de rezultatele
sondajelor de opinie, potrivit cărora 63,5% din respondenţi declară incredere in mass-media [25].
Principalii actori ai procesului democratic – partidele politice – depind de funcţionarea adecvată
a sistemului comunicaţional, pentru a transmite votanţilor informaţii care să legitimeze acţiunile sau
promisiunile politice şi rolul acestora. Mai mult, consideră Cristina Coman, unul din rolurile
sistemice atribuite partidelor politice este deţinut de funcţia comunicativă, acestea avand rolul de a
furniza un canal de comunicare intre conducători și conduși [26].
Problema funcţiilor mass-media este una din cele mai controversate chestiuni teoretice legate de
existenţa mass-media in societatea democratică. Intre 1948 şi 1950, Harold D. Lasswell, R.K.
Merton și P. Lazarsfeld enunțau primele definiții (denumite acum „clasice”) ale funcţiilor mass-
media. Rolul de filtru informativ, pe care il identifică A. Vasilescu, permite presei, in opinia noastră,
să interpreteze evenimente și acțiuni in funcție de politicile editoriale ale instituției. In cazul in care
instituția media face alianță tactică cu un actor politic insă, acest fapt adesea poate duce la o
interpretare eronată, partizană. Tocmai de aceea, autorul consideră că socializarea, o altă funcție a
mass-media, in sensul ei negativ, induce o percepție falsă a evenimentelor relevante din viața
comunității. In sensul pozitiv, socializarea prin mass-media face ca cetățenii să participe relativ
active la acțiunile politice. Și Jean-Claude Bertrand a făcut o clasificare a funcțiilor mass-media,
care se reduc la următoarele [27]:
 Să observe mediul social-politic, să ne ofere rapid un raport complet asupra
evenimentelor care se produc in jurul nostru; să obţină informaţia, să o trieze şi să o
interpreteze, apoi să o facă să circule in particular; să supravegheze cele trei mari puteri:
executivă, legislativă şi judecătorească.
 Să asigure comunicarea socială. Forumul unde au loc dezbaterile este oferit de
mijloacele de comunicare, care leagă indivizii formand un grup, reunesc grupurile intr-o
naţiune, contribuie la cooperarea internaţională.

14
  Să conserve şi să transmită un amalgam de tradiţiI şi valori culturale, care conferă
individului o identitate etnică.
O abordare profundă găsim in lucrarea lui Malek Chebel La Formation de l’identite politique,
care subliniază că noţiunile de socializare şi ideologizare sunt in fapt modalităţi ingemănate de
formulare a identităţii politice şi nu numai. Cele două sunt procedee similare, puse in operă de către
forme sociale diferite: socializarea este modalitatea de dobandire a identităţii in societăţile
occidentale, iar ideologizarea in societăţile croite după modelul sovietic [28].
Deseori, implicandu-se în lupta pentru putere politică și influență, mass-media deviază de la
rolul său obiectiv-deontologic, transformandu-se in instrument de propagandă nocivă și de
distorsionare a realității. La influență propagandistică recurg atat partidele politice pe dimensiune
națională, cat și statele. In ultimul timp se scrie și se vorbește mult despre propaganda rusă, precum
și despre propaganda anti-rusească. Astfel, ministrul de Externe al Romaniei, Teodor Meleșcanu,
remarcă intr-un interviu că propaganda rusă există in Romania și in Republica Moldova. Moscova
dispune de televiziuni, presă scrisă prin care-și promovează interesele [29].
Unul din fenomenele indezirabile la care recurg oponenții politici prin intermediul mass-media
este așa-numitul linșaj mediatic, care reprezintă operațiunea mediatică non-jurnalistică, deosebit de
agresivă, uneori de lungă durată, promovată de către una sau mai multe instituții media și care
acționează premeditat impotriva unei persoane publice, cu scopul compromiterii
și distrugerii credibilității și reputației sale [30]. Prin urmare, mass-media este puterea,
magicianul care poate crea plusvaloare de marcă sau poate cauza pierderea oricărei valori a
brandului politic/de justiţie [31] etc. peste noapte. Linşajul mediatic este manifestarea excesivă a
arbitrariului şi lipsei de scrupule a celei de-a patra puteri. Linşajul mediatic operează şi de fapt se
bazează pe un singur instrument de luptă mediatică – atacul la persoană.
In practica democratică moldoveneasca, a votului universal, primul caz de linşaj mediatic a fost
atestat in 1919: timp de 333 de zile, jurnalistul Const. Mille de la influentul ziar „Adevărul”, a
stăruit in a-l portretiza in icoană a răului pe cel mai puternic om de stat al Romaniei Mari, premierul
liberal Ion I.C. Brătianu. In urma acelui război politico-mediatic, de o agresivitate şi creativitate
nemaiintalnite, omul politic liberal a fost indepărtat de la putere şi a pierdut primele alegeri
organizate in Romania, in baza votului universal, care tocmai fusese introdus de guvernul său, in
noiembrie 1918. De atunci a rămas in conştiinţa colectivă celebra sintagmă: „Nimeni nu poate
caştiga un război cu presa!”.

15
 Considerăm relevante in abordarea noastră și opinia suveranului pontif Papa Francisc, care
atenționa intr-un discurs: „Intr-o epoca in care știrile apar non-stop, răspandirea de zvonuri este un
fel de terorism in ideea ca poți ucide o persoana prin vorbe. Acest lucru este cu atat mai adevărat
pentru jurnaliști, cu cat vocea lor poate ajunge la toată lumea și acest lucru este o armă foarte
puternică” [32].
Analizand relația intre mass-media și politică, este important să fie statuate următoarele aspecte:
impactul utilizării mass-media de către puterea politică in democrațiile contemporane, mass-media
și dezbaterea democratică, impactul mass-media asupra jocului politic [33]. Vincent Levrault in
Notes sur le theme Medias et democratie scrie că mass-media poate apărea ca o garanție a
democrației. Iar democrația este controlul continuu și eficient al celor guvernați asupra
guvernanților. Cetățenii sunt cei care controlează vitalitatea democrației. Democrația este imposibilă
fără media.
Un exemplu relevant de influență a mass-media asupra proceselor politice și a
comportamentului electoral este cazul francezului Michel Bongrand, care l-a consiliat in alegerile
prezidențiale pe candidatul J. Lecanuet (Franța, 1965). Acesta a fost creditat cu 5% la inceputul
campaniei, iar la sfarșitul campaniei, grație promovării prin media – cu 16% sufragii. Prin urmare,
este de ințeles opinia lui J.-M. Cotteret (1991) potrivit căreia, pentru a ajunge la putere, astăzi,
trebuie să știi cum să atragi de partea ta mass-media. Autorul consideră că puterea se bazează pe o
legitimitate electivă, in primul rand, și pe una mediatică, in al doilea rand. Este regretabil insă, după
J.-M. Cotteret, că legitimitatea mass-media nu este guvernată totdeauna de regulile democrației, dar
depinde de capacitatea de a trezi emoții, fenomen ce tinde a deveni dominant in democrațiile
noastre. Astfel, J.-M. Cotteret face distincție intre efectul negativ și efectul pozitiv al relației dintre
mass-media și democrația.
Punctul pozitiv se rezumă la rolul comunicării in ce privește imbunătățirea procesului de
informare a alegătorilor; punctul negativ presupune o standardizare și raționalizare a jocului politic,
adică așa-numita formatare a politicii [34].

1.2. Suportul legislativ și deontologic al jurnalismului de investigație

Legile și normele de drept reprezintă suportul oricărei activități sociale. Jurnalistul, la fel ca și
oricare alt cetățean, este obligat să respecte prevederile legislative, care reglementează activitatea lui
profesională. Realizarea consecventă a liberului acces la informațiile oficiale, transparența

16
instituțională/decizională a autorităților și instituțiilor publice, promovarea reformelor care revine
monitorizării permanente a implementării legislației reprezintă o condiție-cheie pentru
democratizarea continuă a societății și eficientizarea activității administrației publice, pentru
prevenirea și combaterea corupției.
Dreptul mass-media guvernează exercitarea acestor activități. El se referă mai ales la statutul
întreprinderilor și al personalului, la regimul de responsabilitate sau statutul conținutului, la
drepturile de autor și drepturile conexe. „Dreptul mass-media se definește mai curând prin obiectul
său decât prin natura regulilor sale. El apare, în conținut, ca fiind un element constitutiv și
caracteristic esențial al unui sistem politic” [37].
Dreptul mass-media, scrie Victoria Mihalaș [37], este parțial constituit din reguli specifice
(statutul întreprinderilor de presă sau de comunicare audiovizuală, statutul ziariștilor, regimul de
responsabilitate). El este constituit din adaptarea sau, pur și simplu, din aplicarea, în acest domeniu
de activitate, a regulilor de drept comun, preluate din diverse ramuri clasice ale dreptului (public și
privat). Dreptul mass-media apare în prezent ca o disciplină interdependentă, în care sunt aplicate
regulile multiple și variate, împrumutate din ramuri și discipline juridice variate.
Conform Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, jurnalistul, în mare parte,
trebuie să se dedice publicului său. Jurnalistul trebuie să fie critic, echidistant și mereu să verifice
toate informațiile, sursele și faptele. Jurnalismul de investigație este cel mai complicat gen de presă,
deoarece toate eforturile sunt îndreptate spre a afla anumite fapte care se ascund în spatele cortinei.
Jurnalistul din acest domeniu trebuie să dea dovadă de insistență, duritate și curaj. De asemenea,
jurnalistul trebuie să se documenteze și să rețină anumite legi, care trebuie studiate cât mai minuțios
pentru a putea pătrunde până în cele mai mici spații, unde informația este ascunsă de public și să
cunoască legile cu ajutorul cărora va putea apăra drepturile sale. Rezultate investigației sunt
prezentate publicului sub formă de revistă, broșură sau carte.
Într-un stat democrat, jurnalismul de investigații este extrem de important, întrucât ajută
publicul larg să înțeleagă mai detaliat problemele cu care se confruntă societatea. Însă, în Republica
Moldova, deseori, jurnaliștii de investigație primesc numai informații selective sau, în general, sunt
limitați de informațiile care prezintă interes public, deoarece politicienii încearcă să ascundă
acțiunile sale ilegale de ochii publici.

17
 În general, jurnalistul trebuie să fie atent atunci când vine vorba de critici în adresa cuiva.
Jurnalistul este obligat să cunoască deontologia profesională și rolul său în societate. Jurnalistului
David Randall, în cartea sa - „Jurnalistul universal”, a stipulat de ce este responsabil ziaristul:
- A descoperi și publica informații care să înlocuiască zvonurile și speculațiile;
- A rezista sau a evada de sub controlul guvernamental;
- A informa electoratul;
- A monitoriza acțiunea și inacțiunea guvernelor, a reprezentanților aleși și a
serviciilor publice;
- A monitoriza activitatea întreprinderilor, modul în care acestea își tratează
muncitorii, clienți și calitatea produselor;
- A liniști tulburările și a tulbura liniștea, oferind o voce celor care, în mod
normal, nu se pot face auziți în public;
- A oferi în mod constant societății o oglindă, reflectând virtuțile și viciile sale
și demistificând tabu-urile;
- A se asigura că s-a făcut sau că se va face dreptate și că vor fi întreprinse
investigații acolo unde nu există o asemenea intenție;
- A promova circulația liberă a ideilor, în principal oferind o platformă pentru
cei ce au opinii diferite de cele ce prevalează în societate [25]
Izvorul de drept este un act juridic cu valoare normativă în care sunt cuprinse legile de
reglementare a mass-mediei.
În Conveția europeană a Dreptului Omului, art.10, este stipulat că oricine are dreptul la
libertatea de exprimare. Acest drept se referă și la libertatea de opinie și la liberal acces la informații
și idei, fără implicarea autorităților publice. Art.10 nu împiedică statele lumii să impună regim de
autorizare societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televizune. Într-o societatea
democratică, respectarea acestui articol este o necesitate pentru a putea asigura securitatea națională,
integritatea teritorială sau siguranța publică și pentru asigurarea autorității și imparțialității puterii
judecătorești. []
Prin prisma art.4 din Constituția Republicii Moldova, normele Declarației au devenit obligatorii
pentru autoritățile de stat, demnitari și funcționari publici. Statul și-a asumat responsabilitatea de a
nu atenta la drepturile și libertățile consfințite în Declarație, de a apăra persoana de eventualele
abuzuri ale reprezentanților săi, desemnați la guvernare.

18
 Libertatea poate fi obținută dacă omul este informat și își cunoaște drepturile și libertățile, căile
de obținere ale lor. Nu în zadar, se spune adesea că: „Informația este putere!”.
Legea Supremă a Republicii Moldova a stabilit un nou cadru constituțional în domeniul
drepturilor omului, în general, și în domeniul libertăților mass-media și accesului la informație, în
special. Constituanta legislativă a corelat normele constituționale în acest domeniu, atât cu
transformările democratice survenite în societate, cât și cu exigențele tratatelor internaționale la care
Republica Moldova a devenit parte. Astfel, art. 32-34 din Constituție referitoare la libertatea opiniei
și a exprimării, libertatea creației și dreptul la informație au fost corelate cu art. 19 din Declarația
Universală a Drepturilor Omului, precum și cu art.19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile
civile și politice, care erau în vigoare pentru Republica Moldova când a fost adoptată Constituția.
„Modelul democratic de guvernare a societății presupune încrederea deplină a societății civile
față de acțiunile guvernanților. În acest scop este necesar ca instituțiile publice să funcționeze în
condiții de transparență, cetățenii să aibă acces liber la informațiile pe care acestea le dețin” [37].
Investigația de presă se realizează în mai multe etape, fiecare etapă fiind reglementată în mod
particular de multiple și variate norme și legi, care limitează acțiunile investigative ale jurnalistului.
Una din legile de bază, care reglementează acțiunile jurnalistului-investigator, este Legea privind
accesul la informație. Conform acesteia, „informațiile aflate în posesia și 1a dispoziția furnizorilor
de informație, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate și/sau adoptate de organe ori
persoane oficiale sau puse la dispoziția lor în condiții legale de către alți subiecți de drept” (art. 6
(1), trebuie date publicității și „nimeni nu poate fi pedepsit pentru că a făcut publice anumite
informații cu accesibilitate limitată, dacă dezvăluirea informațiilor nu atinge și nu poate să atingă un
interes legitim, legat de securitatea națională sau dacă interesul public de a cunoaște informația
depășește atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea informației” (art. 7 (5).
„Exercitarea dreptului de acces la informație, se arată în art. 7 al aceluiași act legislativ, poate fi
supusă doar restricțiilor reglementare prin lege organică și care corespund necesitaților:
a) respectării drepturilor și reputației altei persoane;
b) protecției securității naționale, ordinii publice, ocrotirii sănătății sau protecției moralei
societății”. [38]
Totodată, legea elucidează separat cazurile, când poate fi limitat accesul jurnaliștilor, atât 1a
informația publică (art.7 (2), cât și la cea cu caracter personal. (art.8).

19
 Pentru promovarea intereselor societății în întregime, jurnaliștii trebuie să facă delimitări certe
între persoanele private și cele publice, lărgind limitele criticii acceptabile în adresa ultimelor.
Jurnaliștii pot investiga, aprecia și comenta, într-o formă sau alta (în anumite cazuri utilizând chiar și
expresii „pipărate”) activitatea publică, profesională a persoanelor publice. În ceea ce privește viața
personală a acestora, ea poate fi supusă analizei și difuzată doar în cazul în care prezintă interes
public. Intervenția în viața lor privată numai pentru că persoanele publice au în societate un statut
deosebit de cel al majorității este nejustificată și inadmisibilă.
Jurnaliștii au o anumită libertate decizională atunci când estimează și comentează problemele de
interes public, însă ei nu trebuie să uite că cazul în care criticile lor sunt false din punct de vedere
factologic sau ofensatoare, ei pot fi trași la răspundere civilă sau penală.
Jurnalistu1-investigator trebuie să-și rețină atenția și asupra alineatului 2 al acestui articol, care
prevede: „Orice persoană este în drept să ceară dezmințirea informației ce îi lezează onoarea,
demnitatea sau reputația profesională dacă acel care a răspândit-o nu dovedește că ea corespunde
realității” [38]. În mod normal, jurnalistului trebuie să i se impună responsabilitatea respectivă
numai în cazu1 în care reclamantul a demonstrat că prin publicarea/difuzarea informației i s-a
pricinuit prejudiciu moral/material, și nu invers.
Articolul 16 nu examinează/reglementează, situațiile când jurnalistul demonstrează că
dezvăluirile prezintă un interes mai mare decât interesul de protecție al persoanei vizate, iar
informația pusă în circuitul informațional este una de interes public. La fel, jurnalistul nu poate
pretinde să fie scutit de responsabilitate, dacă el demonstrează că a preluat adecvat informațiile
publicate oficial sau a utilizat metode și procedee rezonabile ale investigației jurnalistice.
Prevederile articolului 16 ignoră astfel principiul prudenței profesionale și gradul de greșeală
rezonabilă în activitatea profesională.
Un aspect forte sinuos pentru jurnalismul de investigație este și dispoziția privind
imprescriptibilitatea termenului de valabilitate a cazurilor de lezare a onoarei și demnității. Art. 267
alineat 2 din Codul civil prevede că apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale nu este
condiționată de aplicarea unui termen de prescripție, iar persoana are dreptu1 1a apărare indiferent
cât timp a trecut din momentul lezării. Lipsa termenului de prescripție poate condiționa situația,
când atacurile în judecată sunt îndreptate nu atât spre apărarea onoarei, cât spre discreditarea
instituțiilor de presă incomode. Acest 1ucru este destul de evident în ajunul diverselor campanii
electorale, când atacurile în judecată în baza art. 16 devin foarte frecvente.

20
 Colectarea informațiilor necesare pentru petrecerea unei investigații de presă este un lucru
destul de complicat și periculos. În momentul colectării informațiilor de la surse, jurnalistul poate
primi refuzuri fără temei de la surse oficiale și neoficiale, refuzul surselor de a-și anunța identitatea
public, lipsa surselor necesare pentru a verifica informațiile etc. Cel mai mare obstacol în realizarea
unei investigații este refuzul funcționarilor de stat de a oferi anumite informații sub pretextul că
acestea ar fi secrete. Art. 2 al Legii cu privire la secretul de stat definește secretul de stat drept
„informații protejate de stat în domeniul activității lui militare, economice, tehnico-ştiințifice, de
politică externă, de recunoaștere, de contrainformații și operative de investigații, a căror răspândire,
divulgare, pierdere, sustragere sau distrugere poate periclita securitatea Republicii Moldova”.
Această prevedere lasă loc pentru interpretări subiective, din cauza gradului de generalizare vast,
deși articolele 5 și 12 încearcă să fixeze expres care informații pot fi atribuite la secretul de stat și
care nu pot fi secretizate. Astfel, cadrul informațiilor calificate drept secret de stat este atât de vag,
încât permite atribuirea acestui calificativ aproape oricărui gen de informație. În rezultat, o
informație de interes public, nefavorabilă, spre exemplu, factorilor de decizie, puterii, poate fi
declarată drept secret de stat și nu poate fi divulgată, difuzată sau publicată.
„Art. 12 stipulează foarte evaziv protecția interesului public pentru anumite informații. Din
aceste considerente, jurnaliștii-investigatori deseori se confruntă cu anumite realități când
informațiile formale sunt calificate drept secret de stat, deși interesul public pentru aceste informații
este mult mai mare decât prejudiciul pe care 1-ar putea aduce dezvăluirea lor” [38].
Deși prevederile legislative limitează acțiunile jurnalistului, exercițiul profesional, normele și
principiile deontologice obligă să întreprindă măsuri energice întru depistarea și punerea în circuitul
informațional a situației reale. Și aceasta pentru că jurnalistul este mandatat, într-un fel să reprezinte
interesele sociale ale auditoriului său, iar a spune adevărul este datoria lui fundamentală și garanția
credibilității pentru consumatorii produsului mediatic. Decizia de a da publicității un secret de stat
urmează să se facă în cunoștință de cauză, iar jurnalistul de investigație urmează să fie conștient de
consecințele posibile ulterioare.
Așadar, jurnalistul-investigator este obligat să respecte legile, normele și actele constituționale
ce reglementează legal spațiul informativ în care el activează, indiferent de gradul de perfecțiune sau
certitudine al acestora. El trebuie să țină cont și de caracterul contradictoriu al prevederilor
legislative, care decurge din imperfecțiunea și incertitudinea stipulărilor, și care uneori poate afecta
grav, în particular, jurnalistul și, în general, întreaga investigație (spre exemplu: legislația

21
internațională vs legislația națională sau Legea privind accesul la Informație vs Legea cu privire la
secretul de stat, etc.). În asemenea situații jurnalistul-investigator singur va decide în ce bază își va
legaliza acțiunile, dar va încerca să prognozeze consecințele acestor acțiuni pentru sine și pentru
publicația pe care o reprezintă, precum și utilitatea sau efectele investigației în societate. Decizia
jurnalistului se va axa pe principiile moralei generale și ale eticii profesionale.
Succesul investigației de presă din perspectivă deontologică este determinat de două momente
esențiale: respectarea prevederilor întemeiate pe prescripția constituțională și respectarea principiilor
etice (adevăr, autonomie, minimalizarea efectelor dăunătoare, responsabilitate socială, etc.).
Reglementările legale se interferează cu normele deontologice și formează temelia jurnalismului de
investigație.
Cel mai important drept al jurnalistului este libertatea de exprimare și, nu în ultimul rând,
liberul acces la orice informație de interes public. Jurnalistul nu se reprezintă pe sine sau doar
instituția media pentru care lucrează, el trebuie să fie „ochii și urechile societății”. Într-o societate
deschisă, cetățenii trebuie să știe ce se întâmplă în numele lor, ce se decide pentru ei, ce se face cu
resursele lor. Totodată, jurnalistul are și responsabilități/obligații pe care trebuie să și le asume:
respectarea rigorilor impuse de meseria sa și să stabilească rolul codurilor deontologice. Cel mai
important dintre ele rămâne a fi totuși, devotamentul total pentru adevăr. Prin urmare, scopul
jurnalistului se referă la informarea corectă a publicului, respectul pentru probarea informațiilor pe
care le prezintă, inclusiv a punctului de vedere al persoanei, instituției, organizației despre care
vorbește.
Responsabilitatea socială a jurnalistului constă în obligativitatea de a da răspunsuri bazate pe
fapte și valorice efective la întrebările auditoriului și de a garanta realizarea sarcinilor asumate sau
încredințate. Responsabilitatea implică și respectarea cuvântului dat surselor de informare, colegilor
de breaslă, îndeplinirea angajamentelor față de public, precum și respectarea prevederilor etico-
legislative.
Respectarea cadrului etico-legislativ poate asigura corectitudinea comportamentului
jurnalistului în procesul de colectare a informației și de redactare a materialului jurnalistic;
obiectivitatea și imparțialitatea expunerii evenimentului și a contextului; invulnerabilitatea
jurnalistului în fața eroilor de presă; imunitatea jurnalistului și protejarea acestuia de acuzații
neîntemeiate și diverse presiuni; calitatea și credibilitatea materialului jurnalistic, etc.

22
 În jurnalismul de investigație întotdeauna există situații ce nu pot fi reglementate, în
exclusivitate, de legislația în vigoare. Un rol deosebit, în acest context, îi revine moralei și eticii
profesionale. Reglementările etice constituie baza autoreglementării activității jurnalistice și se
axează pe două noțiuni: libertatea jurnalistului și responsabilitatea lui. Etica responsabilității vizează
efectele, rezultatul investigației și presupune că subiectul acțiunii (jurnalistul) poartă răspundere
morală pentru ceea ce a făcut, fie și neintenționat, cu rea voință. Conform Principiilor Internaționale
ale Eticii Profesionale a Jurnalistului, adoptate în anul 1983, „În jurnalism informația este percepută
ca un bun obștesc și nu ca un obiect de consum”. „Aceasta înseamnă că jurnalistul e responsabil de
informația ce o transmite, se menționează în documentul citat. El e responsabil nu doar față de cei
care controlează mijloacele de informare în masă, ci, în primul rând, față de opinia publică, ținând
cont de interesele sociale diferite. Responsabilitatea socială a jurnalistului cere, ca în toate situațiile,
el să acționeze potrivit conștiinței sale morale” [38].
Deontologia națională în domeniul jurnalismului, de asemenea prevede responsabilitatea
jurnalistului pentru scriitura lui de presă. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova
(1999) prin art.8 stipulează: Jurnalistul este responsabil prin numele său, prin reputație sa dea
veridicitatea oricărei comunicări, de obiectivitatea oricărei opinii difuzate sub semnătura sa, sub
pseudonimul său sau anonim, dar cu acordul personal...”. De aici reiese că pentru a pune informația
jurnalistică pe altarul binelui social, jurnalistul trebuie să-și asume responsabilitate pentru calitatea
informației.
Manifestarea responsabilității sociale a jurnalistului însă nu depinde doar de acordul moral al
acestuia de a fi responsabil. Pentru ca investigația de presă să evite daunele potențiale și să aducă
beneficii majore întregii societăți, este nevoie de un înalt grad de maturitate civică și de mult
profesionalism. Responsabilitatea profesională presupune că indiferent de situațiile create,
jurnalistul trebuie să găsească posibilități și resurse suficiente pentru a-și îndeplini calitativ datoria
sa profesională. Calitatea morală a investigației de presă este influențată de conștiința și de
onestitatea profesională, care stimulează un comportament profesional responsabil și, respectiv, îl
preîntâmpină pe cel iresponsabil. Conștiința profesională înseamnă bun simț, care asigură coraportul
dintre comportamentul jurnalistului și criteriile morale ale comunității profesionale, determinând
jurnalistul să procedeze într-un mod anumit și nu altfel.
Jurnalistul-investigator și sursele de informare. Reglementarea etică a relației jurnalist-sursă,
atât pe plan internațional, cât și pe plan național sau local, constă în a găsi sursele, a le păstra

23
anonimatul sau confidențialitatea, dacă ele insistă asupra acestui statut, și a utiliza corect informația
furnizată. Conform Principiilor internaționale ale eticii profesionale, jurnalistul „... are dreptul să
renunţe la divulgarea surselor de informare...”. Aceeaşi prevedere o întâlnim şi în Declaraţia de
principii asupra condiţiei jurnalistului, adoptată în anul 1954 şi amendată la cel de-al Congres
Mondial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (1986). Declaraţia stipulează că, jurnalistul va
păstra secretul profesional privind sursa de informare obţinută confidenţial. Articolul 9 al codului
stabileşte că jurnalistul va respecta secretul profesional referitor 1a sursa informaţiei obţinută pe cale
confidenția1ă şi va divulga sursa numai în cazuri excepţionale, când există suspiciunea că persoana-
sursă, în mod premeditat, a schimonosit adevărul sau când divulgarea numelui-sorginte prezintă
unicul mod de a evita un grav şi iminent prejudiciu pentru populaţie. În multe ţări ale lumii, inclusiv
în SUA, jurnaliştii renunţă să divulge sursa de informare, acceptând privaţiunea de libertate,
păstrându-şi, în schimb, reputaţia lor profesională. În Republica Moldova nu au existat cazuri când,
în baza refuzului de a divulga sursa de informare, jurnaliştii ar fi fost privaţi de libertate.
Activitatea jurnalistului-investigator trebuie să se încadreze în spaţiul etico-1egislativ, iar
interesul public să prevaleze asupra interesului personal, economic sau politic al lui sau a instituţiei
de presă pe care o reprezintă. În caz contrar, jurnalistul singur riscă să devină infractor. În această
ordine de idei, „se exclude furtul de acte care poate argumenta o afirmaţie sau o concluzie;
cumpărarea surselor; violarea spaţiului privat, intruziunea în viaţa privată, divulgarea surselor”[38].
În anumite situaţii, însă, acţiunile investigative ale jurnaliştitor nu pot să se încadreze în limitele
etico-1egislative. Uneori pentru a asigura reuşita investigaţiei de presă, sunt nevoiţi să utilizeze
metode mai puţin lega1e sau demne de colectare a informaţiilor. Decizia jurnalişti1or de a trece
peste prevederile etice este determinată de utilitatea informaţiei care urmează a fi pusă în circuitul
informaţional și de interesul public pentru această informație. Oricum, încălcarea prevederilor sus-
numite nu impune doar sancţiuni 1ega1e, ci ridică şi anumite probleme etice, care nu trebuie să fie
omise.
Jurnalistul nu va avea de depăşit obstacole esenţiale şi nu va nimeri în situaţii dificile, dacă în
investigaţia de presă imperativele juridice şi cele morale coincid. Acest lucru, se întâmplă extrem de
rar. Or, o investigaţie de presă în mare parte, se bazează anume pe informaţiile confidenţiale.
Problemele de natură etică domină discuțiile legate de promisiunea de confidenţialitate făcută
surselor, atunci când aceste imperative sunt în contradicţie unul cu altul. În faţa instanţei de
judecată, în cadrul proceselor de calomnie, de multe ori singura persoană care poate să confirme sau

24
să infirme anumite acuzaţii este tocmai sursa anonimă. Dar este oare în drept jurnalistul să divulge
numele sursei, pentru a dovedi corectitudinea investigaţiei sale? Bineînţeles, că nu.
De regulă, sursele oferă informații mai detaliate în momentul în care au sunt asiguraţi că va fi
păstrat anonimatul. Dacă jurnalistul în moemntul investigaţiei unei crime găseşte un martor, este
puțin probabil ca acesta să descrie tot ce a văzut, dacă nu i se promite anonimatul. Atunci când
jurnalistul investighează, spre exemplu, un caz de corupţie, nu va obține informații din partea unui
subaltern, din frică să nu-și piarsă locul de muncă. Însă, în momentul în care jurnalistul promite că
nu va divulga identitatea sursei, cel din urmă începe să se simtă mai liber și mai sigur pe ceea ce
spune.
Pentru jurnalistul-investigator, şi, în special, pentru surse, avantajele oferirii confidenţialităţii
sunt evidente. Dar folosirea confidenţialităţii poate să protejeze mincinoşii sau manipulatorii, surse
care oferă informaţii false sau ironate în scopul discreditării altor persoane. Dacă o sursă anonimă a
minţit, iar informaţia a fost publicată, cum va reacţiona jurnalistul ca să îndrepte situația, atunci când
se va afla adevărul? Desigur, el poate încălca promisiunea de confidenţialitate, chiar dacă a dat
cuvântul să nu dezvăluie sursa. Însă acest lucru, cu siguranţă, nu va salva reputaţia jurnalistului, nu-i
va restitui credibilitatea ştirbită şi nu-l va salva de răspundere în faţa legii. „Pericolul provenit din
încrederea în sursele anonime trebuie să determine jurnalistul să caute surse de alternativă sau, cel
puţin, să facă promisiunea că nu va publica numele sursei în articolul respectiv, dar să nu-şi ia
angajamentul că nu va publica niciodată acest nume” [38].
Nu sunt rare cazurile când, după publicarea investigaţiei, persoana care a oferit informaţii cere
instituţiei de presă să spună în mod public că nu el este sursa anonimă suspectată. Dacă există
motive întemeiate (pericolul ca sursa sau familia acesteia să fie intimidată fizic sau psihic), instituţia
este în drept să spună că individul respectiv nu este sursa confidenţială bănuită. Onestitatea
profesională, însă, îl obligă pe jurnalist să fie responsabil faţă de public şi să relateze doar adevărul.
Principiul adevărului, odată admis, implică faptul că el va refuza să mintă sau va recunoaşte că a
dezinformat, atunci când fară voia lui a dat o informaţie falsă. În situaţia respectivă, salvând sursa,
instituţia de presă încalcă principiul adevărului şi dreptul publicului de a şti. Conflictul etic în acest
caz se derulează între două puncte de vedere: dreptul sursei de a se aştepta ca o promisiune să fie
ţinută şi dreptul publicul de a fi informat. Conflictul datoriilor opuse, deseori se soluţionează
utilizând şi dând prioritate principiului independenţei și principiului daunelor. În baza acestor
principii şi se ia decizia de a proteja sau nu sursa.

25
 Jurnalistul şi personajele investigaţiei jurnalistice. În cele mai dese cazuri, personaje ale
investigaţiilor de presă, devin persoanele care ilicit încalcă legea, acţiunile cărora sunt în dezacord
cu interesele sociale şi nu se încadrează în morala generală. Jurnaliştii-investigatori scriu despre
persoane corupte, membri ai grupărilor criminale, intriganţi politici, escroci, indivizi amorali, etc,
care nici pe departe nu sunt persoane agreabile nici pentru public şi nici pentru jurnalişti. Cum, însă,
ar trebui să fie relaţia jurnalist-personaj din perspectiva eticii profesionale în jurnalismul de
investigaţie? Conform principiilor internaţionale şi naţionale ale eticii profesionale, jurnalistul va
respecta cinstea și onoarea indivizilor care devin obiectul atenţiei lui profesionale, demnitatea
omului şi dreptul lui la viață privată. Astfel, „jurnalistul este obligat să se abţină de la exprimări care
pot provoca daune morale şi fizice personajelor despre care scriu, de la aluzii şi comentarii în
privinţa anumitor defecte fizice sau psihice ale acestora, cu excepţia cazurilor când împrejurările
sunt direct legate de activitatea lor publică şi de conţinutul investigaţiei. El nu are dreptul, nici
moral, nici legal, să discrimineze personajele în baza culturii, sexului, provenienţei sociale sau
religiei acestora şi trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie a lor” [38].
Este destul de dificil să constatăm o unanimitate de opinii referitor la etica profesională în
privinţa răspunderilor jurnaliştilor atunci când subiectul abordat atinge viaţa intimă a persoanelor,
fie ele private sau publice. Jurnaliștii nu trebuie să fie categorici atunci când este vorba de
intimitatea personajelor. În legătură cu aceasta David Randall scrie: „Există o foarte mare diferenţă
între interesul public şi ceea ce publicul poate considera interesant, dacă e prezentat într-o manieră
îndeajuns de senzaţionalistă. Jurnaliştii trebuie să aibă motive foarte întemeiate ca să încalce
intimitatea persoanelor şi trebuie, de asemenea, să fie conştienţi de consecinţele unui asemenea gen
de gazetărie”.
Problema protecţiei vieţii personale a personajelor prea puţin pare să-i preocupe pe jurnalişti.
Dimpotrivă, mulţi dintre ei susţin ideea că materia brută pentru presă este viaţa cetăţenilor şi, deci,
ea trebuie reflectată necenzurat şi neredactat tocmai pentru a corecta greşelile şi nedreptăţile sociale.
Ziariștii trebuie să poată să corecteze tot ce este înafara normelor și să știe cum să ocolească
abuzurile, încercând să creeze o balanță între interesul public și cel privat.
Un moment sinuos este şi comportamentul jurnalistului în procesul intervievării personajelor.
Are oare jurnalistul dreptul să-l facă pe „procurorul” în cazul în care informaţia pe care o deţine
sursă este de mare utilitate socială? Desigur, că nu! Codul deontologic al jurnalistului din Republica
Moldova stipulează clar în principiul al treilea că jurnalistul recunoaşte şi respectă dreptul

26
persoanelor fizice sau juridice de a nu furniza informaţia şi de a nu răspunde la întrebările puse.
Astfel, oricât de nobil ar fi scopul, presiunile psihologice şi violenţa verbală asupra personajului
constituie grave abateri etice.
Etica jurnalistică îi obligă pe jurnaliştii-investigatori să aibă un comportament discret sau
preferenţial discret în anumite situaţii, între care discuţiile cu delicvenţii minori, cu victimele de
catastrofă şi de viol; publicarea numelui şi a fotografiilor acestora, publicarea datelor privind
sănătatea persoanelor, etc. Uneori această obligaţie poate fi diminuată sau contrazisă de interesul
public faţă de un fenomen care trebuie să fie stopat sau măcar redus. Se cere însă să fie stabilit un
echilibru bazat pe bunul simţ, iar principiul responsabilităţii sociale şi cel al efectelor dăunătoare să
prevaleze asupra tentaţiilor de a da informaţii senzaţionale, cu priză la cititor.
Mai apare în această ordine de idei o întrebare: cum trebuie să procedeze jurnalistul dacă obţine
o informaţie necesară poliţiei pentru descoperirea unui caz cercetat? Jurnalistul poate să continue
ancheta proprie şi să nu divulge informaţia, dacă persoanele nevinovate, implicate în cazul
investigat, sunt în deplină siguranţa, iar tăcerea jurnalistului nu poate să afecteze această siguranță.
La fel, continuarea anchetei poate fi justificată de incertitudinile care apar în procesul de
investigaţie. Dar, din moment ce dispare orice incertitudine, iar jurnalistul se convinge de
veridicitatea informaţiei obținute, el trebuie imediat să dea de ştire și să furnizeze informaţia
autorităţilor.
Relaţia jurnalist-auditoriu din perspectiva eticii profesionale. Obligaţia presei, în general, și a
fiecărui jurnalist, în particular, este de a spune adevărul, de a informa corect, echidistant și obiectiv
auditoriul. În jurnalismul de investigaţie, reglementarea şi autoreglementarea relaţiei jurnalist-
auditoriu impune jurnalistului anumite standarde etico-legislative, menite să asigure credibilitatea și
calitatea investigaţiei de presă, precum şi demnitatea profesională a jurnalistului-investigator. Dacă
ţinem cont de faptul că subiectele investigaţiilor de presă, mai întotdeauna au un caracter negativ, cu
tentă de conflict, acţiunile jurnaliştilor trebuie să se axeze, în mod obligatoriu, pe două principii
etice: cel al adevărului şi cel al minimalizării efectelor dăunătoare, principii, care ajută jurnalistul să
spună adevărul fără a şoca și a distruge psihologic cititorul. Relatând adevărul, jurnalistul, în limitele
bunului simţ, se va strădui să excludă detaliile monstruoase şi fotografiile violente, va evita să
utilizeze limbajul agresiv şi violent, învinuirile nefondate, va aduce în prim-plan evenimentul şi va
lăsa în afara investigaţiei propriile acţiuni (cu excepţia cazurilor când relatarea lor este absolut
necesară).

27
 Auditoriul, prin alegerea unei anumite publicații, într-un fel, îi mandatează pe jurnaliştii de la
această instituţie mediatică să le formeze cunoştinţele, să le influenţeze atitudinile, să le reprezinte
interesele sociale, să le modeleze opiniile, etc. Acest act de încredere primează responsabilitatea
jurnalistului de a căuta și a găsi cele mai interesante și utile subiecte, de a le expune imparţial,
obiectiv şi corect, de a reacţiona prompt la nevoile informaţionale ale auditoriului. Relaţia jurnalist-
auditoriu care se bazează pe stimă şi încredere reciprocă poate exista atât timp cât jurnalistul îşi
respectă obligaţiile profesionale. „Expunerea unilaterală şi părtinitoare a evenimentelor,
comentariile tendenţioase şi subiective, care demonstrează lipsa de responsabilitate şi de respect a
jurnalistului pentru auditoriul său, duce, în fine la subminarea şi chiar la distrugerea relaţiei
jurnalist-auditoriu” [38].
Tocmai aceste momente negative şi conduc la ideea că investigaţiile de presă, în mare parte,
sunt materiale la comandă, neveridice şi subiective. Ba mai mult, în societate mai este vehiculată
ideea că în jurnalismul autohton nu există nicio publicaţie periodică care ar pune în circuitul
informaţional adevărate investigaţii de presă. Majoritatea din tot ce numim astăzi „jurnalism de
investigație”, de fapt, este o activitatea executată la comandă cu scopul defaimării unei identități. Cu
siguranță aceste acuzații sunt subiective, dar conțin și o doză de realitate. Astfel, echidistanța,
veridicitatea informațiilor și spiritul critic al jurnalistului sunt punctele cele mai importante în
activitatea jurnalistului.
Limbajul pe care îl utilizează jurnalistul pentru a expune investigaţia, este un alt indice ce
demonstrează atitudinea acestuia față de auditoriul său. Jurnalistul care îşi respectă cititorul va folosi
un limbaj simplu, nu şi simplist, inteligent și nu sofisticat. La fel, el va exclude utilizarea masivă a
regionalismelor, neologismelor, arhaismelor. Jurnalismul de investigaţie nu se orientează către o
anumită vârstă şi nu este destinat unor anumite categorii sociale. Acest lucru îl impune pe jurnalist
să folosească un limbaj corect și literar, în același timp, accesibil şi pe înţelesul unei auditorii largi.
Astfel, în jurnalismul de investigație utilizarea cuvintelor care nu ne aparțin este inacceptabil.
Problema încălcării eticii profesionale este o problemă actuală. Viteza de transmitere a
informațiilor se mărește, iar mass-media devine din ce în ce mai largă. Conform specialiștilor
internaționali în jurnalism, situația în mass-media este una mai puțin îmbucurătoare și poate fi
descrisă ca „haos informațional”: mărirea fluxului informațional, ridică considerabil gradul de
concurență a instituțiilor media pentru auditoriu. La rândul său, aceasta devine motivul informațiilor,
care, nu mereu sunt verificate, obiectie sau adevărate.

28
 Foarte des este abordată tema despre formele și criteriile de autoreglementare a mediei. Ar fi
bine ca critica mass-media să devină o formă de autoreglementare, încercând să arate părțile slabe și
forte ale activității jurnalistice. Totul constă în obiectivitate. Pentru jurnalist este foarte important să
nu supere persoana care este supusă criticii, dar să-l îndrume spre eficientizarea și autodezvoltare.
Jurnalistul este un tip de activitate publică scopul căreia este să anunțe operativ publicul despre
evenimentele și faptele care se petrec în societate și reprezinte un interes. Munca criticului constă în
cercetatarea și analiza unui produs sau individ. Dacă vorbim despre criticul din domeniul mass-
media, atunci, obiectul lui de studiu va fi actuala funcționare socială multidiminsională a mass-
mediei. Publicul primește, deja, o informație bine prelucrată, gândită și cizelată, ușor de perceput.
Conform logicii, punctul primordial în munca criticului mediatic este să cunoască și cerceteze
informațiile. Deci, cel din urmă va fi nevoit să se gândească nu numai la tradiționala întrebare: „Ce
să scriu?”, dar și cum să prezinte informațiile publicului său.
Critica media, în special cea televizată, poate fi numită „soră mai mică” a criticii în general.
Aceasta trebuie să se conducă după aceeași criterii de evaluare a textului jurnalistic, implementând
aspecte de studiere a specificului activității mass-media. În realitate, fiecare redactor se conduce
după propriile criterii de analiză a materialelor jurnalistice. În rezultat, se primește un paradox:
critica media există, însă, fiecare jurnalist este subiectiv, având idei proprii despre ce este bine și ce
este rău. Astfel, lipsa unor standarde și abordări identice și uniforme, în părerea noastră, este cauza
principală a încălcărilor etice în domeniul mediatic.

29
 CAPITOLUL 2. ANALIZA COMPARATIVĂ A MATERIALELOR CRITICE DIN
„ZIARUL DE GARDĂ”, „RISE MOLDOVA” ȘI „ANTICORUPȚIE.MD”

Majoritatea instituţiilor de presă din Moldova, însă, se află în proprietatea anumitor grupuri de
interese, iar unele din ele servesc drept instrumente de manipulare a opiniei publice. Totodată,
legislaţia naţională nu asigură măsuri eficiente de contracarare a poziţiilor dominante pe piaţa
media. Acest capitol începe intenţionat cu aceste concluzii pe care le regăsim într-un studiu
prezentat de Asociaţia Presei Independente (API) Directorul executiv al API, Petru Macovei, a
declarat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN că mijloacele media capturate manipulează şi
distorsionează intenţionat şi sistematic realitatea pentru a justifica acţiunile de acaparare a
instituţiilor publice de către grupurile de interese. „Mass-media capturată nu-şi mai îndeplineşte
funcţiile sale sociale de informare obiectivă a societăţii. Legislaţia din Moldova reprezentată prin
Consiliul Coordonator al Audiovizualului asigură aparent transparenţa proprietăţii şi nu asigură
măsurile eficiente de prevenire şi contracarare a poziţiilor pe piaţa media, oferind doar recomandări
cu caracter general”. [40] Autorii studiului au constatat că televiziunile care fac parte din grupul
GMG (Prime TV, Publika TV, Canal 2, Canal 3) în ultimii trei ani servesc drept instrument de
distragere a atenţiei prin conţinut irelevant de la acţiunile blamabile ale guvernării, dar şi instrument
de linşaj mediatic al oponenţilor.
Ziarul de Gardă este un săptămânal independent de investigaţii. Astfel, Ziarul este membru al
Asociaţiei Presei Independente (API), iar API este afiliată Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a
Producătorilor (WAN IFRA). Ziarul de gardă publică cel mai des materiale jurnalistice ce
mediatizează pe larg fenomenul corupţiei. Vom citi atât în paginile ziarului cât şi pe site-ul
www.zdg.md anchete jurnalistice cu descoperiri, adevăruri ascunse despre corupţie, neglijenţă
incompetenţă şi chiar rea voinţă. Pe scurt material despre lucruri care se întâmplă împotriva
interesului public: Ziarul de Gardă este un săptămânal de investigații jurnalistice, fondat la 29 iulie
2004 de jurnalistele Alina Radu și Aneta Grosu. Instituția se autodefinește ca ediție de presă
independentă, care militează pentru transparență și pentru respectarea drepturilor omului. Redacția
produce o ediție săptămânală tipărită în limba română, o ediție săptămânală tipărită în limba rusă,
pagini web în limbile română și rusă, emisiuni radio și TV întitulate „Reporter de Gardă”.
Directoare: jurnalista Alina Radu. Surse de finanțare: abonamente; granturi de la organizații
donatoare destinate ONG-urilor și instituțiilor media

30
 Cele mai relevante acţiuni ale jurnaliştilor care au vizat cazuri concrete de corupţie şi care au
informat despre cercetarea pentru fapte de corupţie au fost despre colaboratori ai organelor
poliţieneti, vameşi, funcţionari publici sau avocaţi. Despre acest fapt au fost scrise mai multe
materiale de presă scrisă dar şi efectuate o serie de reportaje TV şi radio. Ziarul de Gardă a fost cel
care a publicat un material detaliat: „Firma ascunsă a familiei unui șef de la CNA a „descins” în
licitațiile de la grădinițe”. “Firma controlată de familia unui şef de direcţie din cadrul Centrului
Naţional Anticorupţie (CNA) a câştigat licitaţii de peste 1,2 milioane de lei de la începutul acestui
an, aprovizionând mai multe grădiniţe din Chişinău cu produse alimentare. Agentul economic şi-a
făcut loc pe piaţă după ce, la sfârşit de 2016, instituţia pe care acesta o reprezintă a participat la
reţinerea a 23 de persoane, după gratii ajungând, pe lângă funcţionari, şi reprezentanţi ai unor firme
care asigurau instituţiile publice, inclusiv grădiniţele, cu produse de calitate dubioasă. După reţineri,
mai mulţi agenţi economici care figurau în dosarul penal au fost excluşi, direct sau indirect, din
procesul de licitaţii, lăsând cale deschisă pentru firma şefului de direcţie de la CNA către contracte
cu statul”. [34]
Astfel în urma derulărilor acestei acţiuni din partea jurnaliştilor, persoana implicată a fost
sanţionată, fapt confirmat într-un alt material jurnalistic, publicat ulterior de Ziarul de Gardă:
Astfel CNA l-a suspendat pe șeful de direcție vizat în ancheta ZdG și a demarat o anchetă internă
În urma publicării articolului „Firma ascunsă a familiei unui şef de la CNA a “descins” în
licitaţiile de la grădiniţe”, Direcţia generală securitate internă a iniţiat o anchetă de serviciu pe
marginea faptelor expuse în materialul Ziarului de Gardă, anunță Centrul Național Anticorupție. 
Totodată, Viorel Chetraru, directorul CNA a dispus suspendarea din funcţie a colaboratorului
vizat în investigaţie pe perioada anchetei de serviciu, precizează Centrul Național Anticorupție. [35]
Acesta este unul din putinele materiale care abordează subiectul corupţiei şi care se finalizează cu
pedepsirea celor implicaţi.
Despre calităţile unui reporter de investigaţii nu cred că sunt foarte multe de spus. În plus, faţă
de colegii săi din alte departamente, cred că trebuie să aibă ceva mai mult curaj. În rest, trebuie să
fie la fel de: onest, inteligent, curios, sceptic, perseverent, discret etc. Şi, ca orice jurnalist, trebuie să
cunoască bine legislaţia statului în care lucrează. De aceste calităţi dă dovadă şi reporterii de la acest
ziar. De exemplu în materialul: “150 de mii de euro pentru funcția de viceministru al
Transporturilor”. Un dosar penal care, de cinci ani, se prăfuiește pe rafturile Procuraturii
Anticorupție dezvăluie o afacere tenebră în care au fost implicați foști activiști ai Partidului

31
Democrat din Moldova, care discutau cu un fost viceministru din Guvernul Greceanîi despre
înrolarea sa în Guvernul Filat contra sumei de 150 mii de euro. În confruntările dintre fostul
viceministru, care s-a adresat la Procuratură pentru a-și recupera „investiția”, și cei cărora le-a dat
prima tranşă de 50 mii de euro, se regăsesc detalii intrigante despre promisiuni și negocieri politice
pentru funcții importante. [36]
Investigaţia îndeplineşte toate condiţiile unui material de presă profesionist. În primul rând
serveşte interesului public şi nu intereselor unui grup. Este o cercetare originală ce descoperă
scheme şi conexiuni pe care nimeni nu le-a mai obsevat. De asemenea materialul ţine cont de  regula
reflectării tuturor punctelor de vedere: În cadrul confruntării, Alexei Vârlan a precizat că s-a întâlnit,
la Parlament, cu Iurie Bolboceanu, care i-ar fi spus că-i la curent cu problema, că a discutat cu Czine
și Zanosiev și că totul se va hotărî pozitiv, iar banii îi vor fi restituiți. „La scurt timp am fost
telefonat de Czine și Zanosiev, care m-au invitat la sediul PDM. Acolo, la poartă, mă aștepta
Zanosiev, care mi-a spus că trebuie să discut cu o persoană, dar aceluia urmează să-i spun că banii
eu i-am donat pentru o echipă de fotbal de copii din Nisporeni. Eu am refuzat să merg la oficiul
PDM și am plecat”.[45]
O altă declaraţie vine din partea celei de-a doua persoană implicată: Peste aproape doi ani, în
august 2013, a fost audiat în acest dosar și Zaharia Zanosiev, fiind, la fel, efectuată o confruntare
între el și Vârlan. Spre deosebire de Czine, Zanosiev a respins practic afirmațiile lui Vârlan,
declarând că nu a luat bani, nu i-a promis angajarea în nicio funcție și că Vârlan singur l-a întrebat
dacă-l poate angaja, iar el doar a prezentat CV-ul dat de Vârlan lui Emil Iașciuc, care pe atunci
reprezenta PDM. Aşadar materialul prezintă poziţiile tuturor părţilor care fac obiectul investigaţiei.
Unele dintre ele lansează acuzaţii asupra altelor. Materialul evită calomnia şi injuria, pentru că nu
lansează acuzaţii fără să aibă dovezi sau fără ca vreo instanţă să se fi pronunţat în acest sens. Astfel
textul include şi procese verbale de confruntare, anexe şi informaţii concrete din baze de date.
Un alt caz de mediatizare a fenomenului corupţiei este materialul: „Tranzacția de 180 mii de
euro pusă la cale de șeful Direcției Transport a Primăriei Chișinău”. [38]
Igor Gamrețki, șeful Direcției Transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei
Chișinău, și Nistor Grozavu, viceprimar de Chișinău, reținuți de ofițerii și procurorii anticorupție
pentru trucarea licitației privind desemnarea câștigătorului implementării proiectului parcărilor cu
plată în Chișinău, sunt proprietarii unor bunuri care valorează milioane de lei.

32
 După ce viceprimarul Nistor Grozavu a semnat contractul între Primăria Chişinău şi compania
câştigătoare, CNA şi procurorii au iniţiat urmărirea penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu
de către factori de decizie ai Primăriei şi abuzului în serviciu comis de către reprezentanţi ai unor
agenţi economici. Dosarul a fost deschis în legătură cu existenţa unor bănuieli rezonabile că
viceprimarul ar fi semnat contractul fără aprobarea acestuia de către Consiliul Municipal
Chişinău (CMC), asta chiar dacă, legea cu privire la parteneriatul public privat stabileşte expres că
după desemnarea câştigătorului, se negociază clauzele contractuale şi doar după aceasta proiectul se
transmite spre aprobare şi semnare CMC. Pe parcursul anchetei, susține instituția, au fost
documentate întâlniri periodice ale unor responsabili din cadrul Primăriei cu un om de afaceri,
despre care există probe că ar fi gestionarul din umbră al agentului economic câştigător, al altor
companii de parking, dar şi al unor offshore-uri. „Astfel, au fost colectate probe pentru a presupune
că licitaţia privind parteneriatul public-privat a fost trucată, iar funcţionarii Primăriei şi
reprezentanţii companiei câştigătoare ar fi acţionat în complicitate”, se spune în comunicatul CNA.
Omul de afaceri la care face referire CNA este Alexandru Pincevschi.
În cadrul dosarului urmează a fi audiați toți membrii Comisiei de selectare a partenerului privat
pentru implementarea proiectului privind parcările cu plată din Chișinău. Din componența Comisiei
au făcut parte șapte persoane: viceprimarul Nistor Grozavu, care a fost președintele
Comisiei, Ghenadie Ivașcenco, fost consilier municipal pe listele PLDM – secretarul
comisiei, consilierii municipali Iurie Topală, Serghei Zavorotco și Veaceslav Bulat, dar și Vitalie
Butucel, șeful adjunct al Direcției generale transport public și căi de comunicație, împreună cu un
reprezentant al Agenției Proprietății Publice. Reprezentanții CNA ne-au declarat că, pe lângă cei doi
membri ai Comisiei reținuți, au fost audiați și au primit statut de bănuit alți 4 reprezentanți ai
Comisiei: Iurie Topală, Serghei Zavorotco, Veaceslav Bulat, dar și reprezentantul Agenției
Proprietății Publice. Toți sunt anchetați în stare de libertate.
La fel de importante sunt rapoartele oficiale publicate în presă despre cazurile de corupţie.
Unele dintre ele pot ascunde informatii extrem de importante, chiar dacă sunt îngropate în invelișuri
succesive de vorbe și cifre obositoare.
Am precizat în primul capitol despre instruirea intensivă a repоrterilоr în tehnicile
jurnalismului de investigație a faptelоr de cоrupție. În materialele analizate problemele juridice nu
prezintă vreun obstacol pentru jurnaliştii care scriu despre corupţie. În primul rând ei cunosc
legislaţia şi în majoritatea este explicată legerea cu privire la subiectul sau domeniul în cauză:

33
Conform noii Legi privind achiziţiile publice, care a intrat în vigoare la 1 mai 2016, Agenţia
Achiziţii Publice cedează atribuţiile de soluţionare a contestaţiilor către ANSC. Către 1 mai 2016 nu
a fost creată autoritatea de soluţionare a contestaţiilor, iar Agenţia Achiziţii Publice nu mai are
competenţe în acest domeniu. Efectiv, din această dată unica opţiune pentru soluţionarea
contestaţiile în achiziţiile publice sunt instanţele de judecată. [39] Atfel, Jurnaliștii nu doar cunosc
sau ştiu să utilizeze informaţiile din legislaţia RM, în special Constituţia RM, ci utilizează detalii
referitoare la Codul Penal, Codul Civil, Codul Contravenţiilоr Administrative, Legea cu privire la
accesul la infоrmaţie, Legea cu privire la presă, Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu
privire la aplicarea legislaţiei privind apărarea onoarei, demnităţii, reputaţiei profesionale ale
cetăţenilоr şi оrganizaţiilоr; Jurnaliștii reflectă de obicei marele dosare de corupție, în care sunt
folosite cu frecvență mai mare doar cuvintele „corupție” și „mită” La general, metodica
jurnalismului de investigație a faptelоr de cоrupție este prezentată sub următoarea fоrmă: alegerea
temei – evaluarea perspectivei – evaluarea izvoarelоr de infоrmaţie – însăşi investigaţia jurnalistică.
Fiecare dintre aceste părţi componente reprezintă o verigă impоrtantă a investigării nu este ignоrată
în procesul pregătirii materialului. Fiecare afirmație este susținută cu probe. Sunt excluse anumite
afirmații interpretabile sau neverificate, însinuări, cifre nesigure.
Există o mulţime de factori care determină libertatea cuvîntului şi a mijloacelor de informare în
masă: economia, politica, ideologia, normele morale şi etice, piaţa şi consumatorul de informaţie.
Totuşi, componenta cea mai importantă este însăşi societatea: componenţa, structura, interesele şi
voinţa ei. Presa şi societatea pot fi comparaţi cu doi termeni ai unei ecuaţii, a cărei rezolvare
depinde în egală măsură de ambii, chiar dacă această dependenţă nu este suficient de pronunţată la
prima vedere. Democratizarea presei înseamnă democratizarea societăţii şi viceversa.
„Opt ani la şefia Anticorupţiei: Reuşitele, eşecurile şi tranzacţiile de milioane din familia şefului
CNA” [40] În Ziarul de Gardă există o investigație despre fostul șef de la CNA Viorel Chetraru.
Perioada în care a condus Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), generalul Viorel Chetraru a vândut
un apartament, a donat un garaj fratelui său şi a cumpărat de la soacra sa o casă de milioane, în care
locuia deja de câţiva ani. Tot în perioada de conducere, soacra şefului CNA a mai vândut alte două
terenuri în centrul Chişinăului, care valorează câteva milioane de lei. Viorel Chetraru a venit şi a
pleacat de la CNA la volanul unui Renault Megane, fabricat şi cumpărat în 2005. Pe timpul şefiei lui
Chetraru, CNA a instrumentat cele mai răsunătoare dosare din istoria R. Moldova, fiind reţinuţi şi
condamnaţi mai mulţi oficiali de rang înalt, inclusiv un fost premier. Totuşi, în percepţia publică,

34
CNA rămâne instituţia care a instrumentat dosare politice, în anchete răsunătoare nefiind implicaţi
reprezentanţi de rang înalt ai Partidului Democrat din Moldova, instituţie care a primit, încă în 2009,
după partajarea funcţiilor în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), actualul CNA. Astfel, fostul director
Centrului Național Anticorupție (CNA), Viorel Chetraru locuiește într-o casă la Chișinău estimată la
peste 5 milioane de lei, care a fost construită pe un teren sechestrat anterior de ofițerii anticorupție.
Și care în 2013, nu era înregistrată la Cadastru.
Un alt material elaborat de către redacția ZdG, elaborat de către jurnalistul Victor Moșneag, este
„Zborul eşuat şi netransparent al celor şase MIG-uri din R. Moldova spre Libia”. Informațiile sunt
prezentate într-un mod clar și bine structurat. Materialul este despre cele șase avioane de tip MIG-29
rămase în posesia statului, care printr-o procedură ferită de ochii lumii, urmau să fie vândute
Guvernului Libiei. În material se explică de la ce a pornit investigația – de la o scrisoare care a
intrat în posesia ZdG, semnată de Sergiu Ciobanu, care în februarie 2015 deținea funcția de director
al Aeroportului Internațional Mărculești. Acesta urmărea tentative de a „începe” negocierile, iar
preţul stabilit de autorităţi pentru fiecare avion începea de la 2 milioane de euro.
La material este atașată scrisoarea semnată la 11 februarie 2015 de către Sergiu Ciobanu prin
care invita Guvernul libian să viziteze AIM, pentru a inspecta avioanele și a le stabili un preț
concret. De asemenea, au fost incluse părerile cu privire la acest caz, al lui Viorel Ciubotaru, Ex-
ministru al Apărării, predecesorului său, Viorel Troenco și Igor Gorgan, şeful Marelui Stat Major al
Armatei Naţionale din acea perioadă. Prin comentariile lor este clar că fiecare dintre ei neagă
contribuirea și participarea lor la această afacere secretă.
În material există date concrete despre numărul inițial al avioanelor MIG-29 și rachetelor R-73
și în ce circumstanțe au intrat în posesia statului, unde au fost transmise sau vândute. Tot din
material aflăm că două dintre avioane au fost lăsate în Belarus, sub pretextul că erau luate în calitate
de plată pentru reparația celor șase avioane de tip MIG-29.

Vitalie Marinuță, fost ministru al Apărării din anii 2009-2014, era de părerea că cele 6 MIG-uri
trebuiau să fie vândute împreună cu celelalte avioane care erau în posesia statului, de către
Ministerul Apărării și, nici într-un caz, de către AIM sau o altă agenție specializată înaintată de
guvern. Totuși, în prezent, cele 6 MIG-uri sunt administrate de AIM. Însă, Ministerul Apărării a
anunțat că pretinde să recupereze tehnica militară înapoi sub gestiunea sa. [53]

35
 “Primăria Chişinău, obligată prin judecată să vândă companiei Rogob terenul de 1,38 ha aferent
magazinului UNIC”, este materialul ce conține informații despre tentativele companiei producătoare
de mezeluri Rogob, proprietara Magazinului Universal Central UNIC, de a privatiza terenul de 1,38
hectare aferent centrului comercial, apelând în instanțele de judecată. De asemenea, tinde să preia și
altele două loturi de pământ cu suprafața de 0,0927 ha şi de 0,0193 ha, care sunt luate în arendă,
conform contractului cu Primăria Municipiului Chișinău, de către Avent SRL.
Necătând la faptul că Primăria Municipiului Chișinău nu a permis privatizarea teritoriilor din
preajma magazinului UNIC până nu vor fi construite parcări multietajate. În urma unor convorbiri
pașnice, în incinta Primăriei, cele două părți se părea că au ajuns la un numitor comun, de a construi
acele parcări și spălătorii auto. Însă, mai târziu, reprezentanții Companiei Rogob au decis să activeze
în singurătate, având nu cele mai potrivite și bune scopuri. Totuși, în urma unor decizii corupte, a
fost anulat contractul de arendă a celor două loturi, semnat de Primăria Chișinău cu Avent.
În urma lecturării materialului investigațional este clar că reprezentanții companiei Rogob, au
îndeplinit acte de corupție împreună cu Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
Pentru realizarea acestei investigații, au fost solicitate informații din cadastru, pentru estimarea
valorii terenului aferent magazinului Unic, apreciat cu 28 mln de lei. De asemenea, au fost solicitate
comentarii de la Primăria Municipiului Chișinău cu referire la acest caz și argumentarea poziției lor.
Dintre părțile participate în conflict, au fost recepționate comentarii numai din partea Avent
SRL. Consider că, materialul trebuia publicat în urma creării unei imagini complete a situației,
înaintând și informații din partea reprezentanților Rogob.

www.anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea
cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe. Aici pot fi raportate abuzurile şi comportamentul
neadecvat al funcţionarilor, traficul de influenţă, conflictul de interese şi incompatibilităţile, lipsa de
transparenţă în instituţiile publice şi gestionarea frauduloasă a banilor publici, averi nedeclarate sau
dobândite ilicit şi orice alte situaţii și fapte generatoare de corupţie.
Jurnaliştii de investigaţie direcţionează cele mai importante sesizări către organele de drept şi
autorităţile responsabile şi urmăresc reacţia, dar şi eficienţa acțiunilor care urmează. Reporterii
monitorizează etapă cu etapă cum decurg investigaţiile în cele mai răsunătoare dosare de
corupţie. Prin ştirile, analizele, interviurile publicate continuu pe site, jurnaliştii abordează obiectiv
şi echilibrat flagelul care a poziţionat Republica Moldova în topul celor mai corupte ţări din

36
lume. Tot aici pot fi găsite investigații care scot la iveală scheme menite să aducă venituri nemeritate
sau să promoveze interese obscure.
Portalul www.anticoruptie.md este orientat spre actul de corupţie în sine, din toate domeniile de
activitate existente în Republica Moldova. www.anticoruptie.md are multe rubrici, pe diverse
direcţii de activitate. Spre exemplu în rubrica "Dosare de corupţie" jurnaliştii realizează materiale
despre subiecţi deja condamnaţi sau numele cărora deja au fost intentate dosare. Aici, reporterii nu
doar descriu dosarele, ci le şi monitorizează şi publică ştiri şi note informative despre mersul
anchetei. www.anticorupţie.md vine cu un material în 2018 și anume Operațiunea „Foișor”. Astfel,
un debarcader construit ilegal pe malul moldovenesc al râului Prut a produs pagube statului român
în valoare de jumătate de milion de euro. O firmă din Republica Moldova, sub pretextul deschiderii
unei zone de agrement pe malul Prutului, a amenajat o structură portuară în zona Giurgiulești.
Afaceriștii au obținut, în 2015, de la statul moldovenesc, în condiții suspecte, dreptul să construiască
un debarcader, pentru transportul fluvial, fără acceptul autorităților române. Angajații Apelor
Române spun că, în decurs de trei ani, această construcție portuară a dus la intensificarea eroziunii
pe malul drept al Prutului, care costă statul român jumătate de milion de euro. Iar, fostul director
adjunct al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, numit în această funcție în septembrie 2012, a
declarat că debarcaderul respectiv „a fost folosit inclusiv în operațiuni de contrabandă cu țigări și nu
numai”.
Un alt material ce merită subliniat este realizat şi publicat de reporterii anticorupţie.md, în iunie
2018, mai exact este vorba de “Cum sa pricopsit un secretar de stat de la Ministerul Economiei și
Infrastructurii cu un bloc de locuit”. Vitalie Iurcu, secretar de stat la Ministerul Economiei și
Infrastructurii, a ridicat un complex locativ pe terenul unui Club sportiv, privatizat printr-o decizie
dubioasă a Consiliului Municipal Chișinău. Proiectul imobiliar a fost realizat în baza unui contract
de societate civilă cu o companie de construcții și a fost dat în exploatare în 2017. Oficialul afirmă
că singura investiție făcută de el e suma de 400.000 de lei, cu care a procurat terenul. Cu toate
acestea, fiecare al treilea apartament din blocul de locuit a fost înregistrat pe numele lui Vitalie Iurcu
și al soției acestuia, iar în prezent locuințele sunt scoase la vânzare.
Jurnaliştii de la Anticoruptie.md urmăresc şi cazul cu Stadion Republican pentru construcția
noului sediu al Ambasadei SUA. Astfel, pe 7 august 2018 Președinția Republicii Moldova a
transmis un comunicat de presă în care se menționează că „în cadrul discuțiilor despre transmiterea
terenului fostului Stadion Republican pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA, șeful

37
statului a menționat că nu poate promulga o astfel de lege, care nu este acceptată de societate.
Președintele i-a propus diplomatului ca examinarea acestui subiect să fie reluată după alegerile
parlamentare, pentru a identifica în comun alte soluții mult mai convenabile pentru ambele părți.
Igor Dodon a lansat inițiativa ca pe terenul respectiv, împreună cu partenerii americani să fie
amenajat un parc sau edificat un centru cultural, ceea ce va fi apreciat nu doar de locuitorii
municipiului Chișinău, dar și de întreg poporul Republicii Moldova”. 
Accesând portalul www.anticoruptie.md, Unifică în toate cazurile putem citi care sunt
concluziile miniștrilor de Externe ai țărilor-membre ale Uniunii Europene după întrunirea de la
Bruxelles la care s-a discutat situația din Republica Moldova. Printre altele, oficialii au accentuat că
guvernarea de la Chișinău trebuie să depună mai multe eforturi în lupta cu corupția, dar și că
modificarea sistemului electoral sau felul în care derulează investigarea fraudelor bancare continuă
să provoace îngrijorări. Totodată, aflăm că în 2018, cetățenii au expediat Consiliului Superior al
Magistraturii mii de sesizări și petiții în care s-au plâns pe activitatea judecătorilor și instanțelor din
țară. Totuși, doar șapte magistrați au fost sancționați disciplinar, dintre care numai unul a fost
eliberat din funcție, potrivit rapoartelor oficiale.
Un alt articol relevă povestea locatarilor unui fost cămin al Căii Ferate a Moldovei, situat în
centrul Capitalei. Oamenii, angajați ai întreprinderii, încearcă să privatizeze camerele în care au
locuit ani la rând, dar fără succes. Se pare că în jurul terenului de 21 de ari pe care este amplasat
imobilul, și care ar costa cam un milion de euro, se țes scheme grele de interese private. Astfel,
jurnaliştii de investigaţie de la portalul anticorupţie.md demonstrează prin materialele jurnalistice
elaborate că au o funcţie importantă în societate, dezvăluind corupţia, injustiţia şi faptele rele şi
punând în lumină, în general, faptele de interes public. Astfel reusesc să joace rolul gardianului în
societate şi o fac într-o manieră responsabilă menţinând cele mai înalte standarde profesionale şi
etice, dar, în acelaşi timp, lucrând în litera şi spiritul legii.
Un exemplu în acest sens este şi materialul cu titlul: “Mașini de lux în țara sărăciei”. Din
material aflăm că, Milioane de lei din bugetul statului se scurg anual pe mașini de lux cu care se
plimbă funcționari din ministere și departamente. De ani buni, majoritatea banilor alocați pentru
automobilele de stat au un singur beneficiar - holdingul DAAC Hermes SA. Întâmplător sau nu, mai
mulți demnitari moldoveni dețin acțiuni la această companie, astfel încât, indirect, banii publici
ajung și în buzunarele lor. Achizițiile de mașini nu s-au oprit nici în timpul moratoriului din 2016,
când, din cauza crizei, autoritățile au decis să stopeze procurările de bunuri și servicii.

38
 Peste 400 de milioane de lei, atât a cheltuit statul în ultimii patru ani pentru procurarea și
întreținerea automobilelor pentru funcționari, conform datelor Agenției de Achiziții Publice (AAP).
Din această sumă, 307,7 milioane de lei au fost alocate pentru procurarea automobilelor, iar peste
124,7 milioane de lei au mers pentru achiziționarea pieselor și a serviciilor de reparație și întreținere
a autovehiculelor.
Experții susțin că e greu să judecăm dacă instituțiile statului într-adevăr au nevoie de un număr
atât de mare de mașini. Olesea Stamate, președinta Asociației pentru o Guvernare Eficientă și
Responsabilă (AGER), este de părere că ar trebui să fie reglementat prin lege ca șefii instituțiilor de
stat să nu își cumpere pe bani publici mașini de lux pe timp de criză. „Anumite instituții au într-
adevăr nevoie de un număr mai mare de mașini. Desigur că este alarmant momentul când vezi
conducătorii unor instituții plimbându-se cu mașini de lux pe timp de criză. Asta este un lucru care
ar trebui să țină în primul rând de bunul simț și de etica, cultura cetățeanului și a conducătorului. Și
dacă aceasta lipsește, ar trebui să fie reglementat prin lege. Aspectul ce ține de câștigătorul-lider al
achizițiilor publice de automobile nu cred că este neapărat o problemă în sine, deoarece cunoaștem
cu toții că DAAC Hermes are cred că cel mai larg parc de automobile și sunt mașini care sunt de
regulă la prețul minim și mediu. Or, cam asta este marja de preț preferată de către autoritățile
noastre. Însă trebuie să fim foarte atenți ca specificațiile tehnice pentru aceste automobile să fie într-
adevăr concurențiale, să fie posibilitatea ca mai mulți operatori economici sau furnizori să participe
la procedurile de achiziții. Am observat în practica noastră de monitorizare că sunt cazuri destul de
frecvente când specificațiile tehnice sunt aranjate ca să se potrivească unui anumit furnizor. Și mai
sunt cazuri când este un singur ofertant. Modificările care au fost făcute în ultimii ani la Legea
privind achizițiile publice permit ca pentru achizițiile de bunuri și servicii, în cazul în care este un
singur ofertant, dar corespunde tuturor cerințelor de calificare, să fie ales dintr-un singur ofertant.
Deci nu este nevoie să se repete concursul, este nevoie să îl repete doar pentru achiziția de lucrări.
Însă probabil aici și este capcana, deoarece din momentul în care specificațiile tehnice sunt trucate,
sunt aranjate în așa fel, încât să i se potrivească unui singur ofertant, nici nu am avea de unde să
avem doi și mai mulți ofertanți pentru această achiziție”, consideră președinta AGER.
O altă investigaţie marca anticorupţie.md este şi „50 de umbre” ale dosarelor miliardului furat”
din care aflăm că orice text redactat pentru a fi publicat în presă răspunde la întrebările
fundamentale: cine?, ce?, cand?, cum?, de ce?. Ancheta de faţă însă merge putin mai departe, dând
răspunsuri elaborate,  argumentate într-o manieră incisivă. Acest material jurnalistic nu spune doar

39
cine sunt actorii principali. Ancheta reuşeşte sa identifice cu exactitate cine sunt aceste personaje,
încearcă saă reconstituie datele situației până în cel mai mic detaliu, încearcă să localizeze cât mai
precis modul de desfășurare a faptelor, să fixeze detaliile temporale, să descrie contextul în care a
avut loc evenimentul, care este logica acestuia: Potrivit Judecătoriei Chișinău, în prezent, pe rolul
instanței nu se află niciun litigiu care i-ar viza pe Șor, pe de-o parte, și Banca de Economii pe de altă
parte. În schimb, Banca Națională susține că BEM a fost recunoscută ca parte civilă într-un dosar
penal care vizează acordarea de credite neperformante. „Având în vedere că Ilan Șor a exercitat
funcția de președinte al Consiliului BEM, la sesizarea băncii, organul de urmărire penală a intentat
cauză penală de încasare a prejudiciilor suportate de bancă în legătură cu acordarea creditelor
Dracard SRL, Provolirom SRL, Caritas Group SRL, Voximar-Com SRL. Pe marginea cauzei penale
intentate, BEM a fost recunoscută în calitate de parte civilă ca urmare a cauzării prejudiciului
material în valoare de 5,2 miliarde de lei. Recuperarea prejudiciului material prin acțiunea civilă
înaintată în cadrul examinării cauzei penale depinde de finalitatea examinării dosarului penal în
instanța de judecată”, potrivit BNM. [44]
Asadar, ancheta de faţă nu este doar actul de a prezenta aspecte radical opuse ale problematicii
abordate şi presupune nuantarea situatiei. Autorul sesizeaza sesizeaza „nuantele de gri” si le da
acestora o interpretare. Ancheta nu este doar o punere in text a unor pozitii ale actorilor
evenimentului, ci este mai degraba o tentativa de a releva toate nunatele situaţiei legate de furtul
miliardului, de a crea o perspectiva prin care evenimentul respectiv poate fi înţeles. Autorul a reuşit
să facă o anchetă care se hrăneşte din fapte concrete, aducandu-le in primul rand in atentia
publicului, confruntandu-le si oferind un mod de intelegere a situatiei. Ancheta are un şi un scop
informativ.
La fel un corp informativ are şi investigaţia cu titlul „Drumuri din fonduri europene reabilitate
cu mari întârzieri” [45]. De aici aflăm că Patru din 13 companii care, în ultimii cinci ani, au fost
selectate în urma unor licitații internaționale să reabiliteze drumurile naționale din Republica
Moldova  au fost sancționate pentru întârzieri la executarea lucrărilor. Toate firmele amendate sunt
internaționale, iar valoarea amenzilor depășește 3,8 milioane de euro. Cele patru companii care au
fost sancționate pentru întârzieri la executarea lucrărilor au fost contractate în perioada 2011-2014
pentru a repara mai multe sectoare de pe traseele Chișinău - Soroca, Chișinău - Comrat -
Giurgiuleşti, Chișinău – Ungheni – Sculeni și pentru construcţia drumului de ocolire a orașului
Ungheni. De cele mai multe ori, recepția finală a lucrărilor a avut loc cu unul-doi ani peste termen.

40
Banii pentru reparații provin din granturi ale Comisiei Europene (CE) și împrumuturi de la Banca
Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI).
Valoarea totală a lucrărilor din contractele penalizate este de aproape 140 de milioane de euro. 
Ancheta de faţă are fara nici un fel de indoială şi un scop informativ, care nu este scris dupa
regulile editorialului sau ale comentariului. „Fapte, nu opinii”, aceasta este deviza dupa care se
orientează jurnalistul. Desigur include şi elementele de evaluare calitativa (declaratii, opinii, etc.) ce
au un rol hotarator in elaborarea textului, dar structura textului se bazează pe informatia „obiectiva”,
factuală. De asemenea trebuie să precizăm, această anchetă jurnalistică prezintă o utilitate enormă,
deoarece aduce in atentie anumite mecanisme de functionare a obtinerii de fonduri pentru repararea
si construirea drumurilor şi cum se cheltuiesc aceşti bani de fapt. Jurnalistul a dat dovada de un
adevarat simţ al „contactelor”, care l-a ajutat să deschidă uşile surselor mai greu accesibile (expertii,
specialistii): Anatol Usatîi, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii: „Toți
cei care au penalități vor încerca să se adreseze în arbitraj. Considerăm că noi am aplicat corect
reținerile pentru întârzieri. Dacă se va demonstra că am greșit, vor fi întorși banii. Arbitrajul
durează foarte mult”. Penalități de 800 de mii de euro pentru cehi. Plăți de peste 800 de mii de euro
urmează să fie reținute și din valoarea contractelor semnate cu firma cehă OHL Z.S., pentru
întârzieri la reparația a 52 de km de pe cele două sectoare de pe traseul Chișinău-Ungheni și a
drumului de ocolire a orașului Ungheni. De asemenea jurnalistul acestei investigaţii a demonstrat şi
o rabdare iesita din comun pentru a colecta cele mai mici informatii. Construirea acestui text se
bazează pe informaţii foarte importante, aparent nesemnificative care s-au intamplat in derularea
evenimentului cercetat. Aplaudabil este faptul că , deşi în toate cazurile jurnaliştii sunt presaţi de
timp, nu s-a simţit presiunea timpului. Se ştie foarte bine că adunarea detaliilor presupune o anume
„arta” a conversatiei, care necesită mult timp pentru a fi eficienta: unii nu vor sa vorbeasca, altii
vorbesc prea mult, altii au intentii manipulatoare, etc.
„Pe urmele miliardului. În buzunarul cui au ajuns banii statului” [46] este o altă investigaţie
publicată pe portalul anticorupţie.md din care aflăm că aproape nouă din cei 14,2 miliarde de lei,
acordați în noiembrie 2014 și martie 2015 de Guvernul Republicii Moldova Băncii de Economii
(BEM), Băncii Sociale (BS) și Unibank, în baza unor hotărâri secrete, au  ajuns în buzunarele a
0,87% din deponenții celor trei bănci. Este vorba despre 1.400 de persoane fizice, milionari și
19.685 de companii private. Banii le-au fost acordați în baza deciziilor unei comisii speciale,
creată de Guvern, a cărei componență este ținută în mare secret. Centrul de Investigații Jurnalistice a

41
reușit să afle numele câtorva dintre membrii acestei comisii. Unii dintre ei s-au ales între timp cu
funcții publice importante. Deși modul în care au fost luate cele două decizii de acordare a
garanțiilor de stat ridică multiple semne de întrebare, procurorii nu au pornită nicio anchetă pe acest
episod din „furtul miliardului”. Între timp, în cei doi ani de la lichidarea băncilor s-a reușit
recuperarea a doar 2% din banii fraudați. 12 miliarde de lei urmează să fie recuperați de la patru
companii din aşa-numitul „grupul Șor”, în baza unor hotărâri judecătorești care însă nu prevăd
niciun mecanism de restituire a banilor. 
Pentru că abordează un subiect destul de consumat putem cataloga această anchetă drept una
magazin, pentru că prima caracteristica a unei anchete de tip magazin este aceea de a se fi eliberat de
sub presiunea actualitatii imediate (a evenimentului sau a publicarii). Reuşita acestui material
jurnalistic este este garantată de observaţia directă, profundă a jurnalistului. Dar în primul rând este
o anchetă de investigaţie pentru că este foarte bine documentată. Este un text ştiinţific, în care
faptele sunt raţionalizate şi interpretate in termenii impusi de logica paradigmei stiintifice, fapt care
are anumite consecinte, cea mai importanta dintre acestea fiind ca sursele vor fi mult mai reticente,
poate chiar ostile faţă de jurnalistul implicat într-un astfel de demers.
Talentul de investigator al jurnalistului care a elaborat investigaţia de faţă constă şi în selectarea
declaraţiilor cu adevarat importante, care susţine materialul de fond.  Una din responsabilitatile
majore ale jurnalistului este aceea de a selecta informatiile, detaliindu-le doar pe acelea care au o
valoare mare de credibilitate. Aici putem remarca prudenţa jurnalistului in evaluarea informaţiilor,
care accentueză punctele in dezbatere, şi mai ales evidentiază contradicţiile şi îndoielile. În fine
jurnalistul reuşeşte să atingă obietivele de bază ale investigaţiei şi anume să relateze fapte sigure în
baza surselor, a declaraţiilor, să ierarhizeze sursele în ordinea importanţei lor şi să demonstreze
ideea principală prin canalizarea informaţiei, având în vedere că argumentele sunt prezentate în
ordinea descrescătoare a informaţiei.
Stilul investigaţiilor puplicate pe anticorupţie.md este destul de digerabil. Calitatile stilului
redactional utilizat in ancheta jurnalistică de pe acest prtal este faptul că informatiile contribuie la
înțelegerea de către cititor a mecanismelor din interiorul unui fenomen. De asemenea citarea foarte
clară a surselor , acuratetea numelor proprii si a indicatorilor pentru sursele scrise este o altă calitate
a textelor ce abordează subiectul corupţiei, rezumarea declaratiilor foarte lungi, „segmentarea”
informatiei in „blocuri” de text; utilizarea cifrelor in sisteme de comparatie, utilizarea crearii de
„imagini” care ajuta la intelegerea ideilor şi mai ales respectarea legilor si a deontolgiei

42
profesionale, toate sunt considerate calităţi ale textelor de investigaţie jurnalistică ce abordează
corupţia, publicate pe anticorupţie.md.
Astfel materiale de investigaţie publicate pe portalul www.anticorupţie.md au fost scoase în
evidenţă cele mai vulnerabile şi corupte sectoare ale statului per ansamblu şi domenii sociale în
particular. Pe lângă acest fapt, acest portal, aşa cum scriam mai devreme, oferă publicului larg şi un
instrument util şi eficient de semnalare a problemelor şi a actelor de corupţie din societate. Redacţia
portalului a pus la îndemâna cititorului "Harta corupţiei". Un instrument interactiv, care are la bază
harta interactivă oferită de Google. Aceasta permite fiecărui doritor să depună o sesizare, despre o
problemă clară, cu indicarea locaţiei direct pe hartă. După publicare, sesizarea apare pe harta
anticorupţiei în locul indicat în formular, sub forma unui simbol de culoare roşie, iar la accesare,
apare o fereastră în care sunt înscrise toate sesizările din acea regiune. Mai mult, administratorii
paginii analizează fiecare sesizare în parte şi o expediază autorităţilor competente. În acest sens, pe
pagină există şi chenarul cu statistici care arată numărul sesizărilor, rata petiţiilor în curs de
soluţionare, care au fost soluţionate deja şi câte din ele au fost expediate către organele abilitate.
Prin intermediul hărţii, cetăţenii atrag atenţia nu doar a autorităților, ci şi a mijloacelor de informare
în masă, în special a jurnaliştilor de investigaţie care pot iniţia o proprie anchetă pe fiecare caz în
parte. Fapt ce, de asemenea, contribuie la combaterea actelor de corupţie. Ca urmare, scoaterea în
evidenţă a fiecărui caz de corupţie, prin intermediul mass media, are şi o funcţie de profilaxie, cu
ajutorul căreia pot fi prevenite situaţiile similare.
www.rise.md este o comunitate de jurnaliști de investigație, programatori și activiști din
Republica Moldova și din România, fondată în 2014 de un grup de jurnaliști. RISE Moldova este o
comunitate de jurnaliști de investigație, programatori și activiști din Republica Moldova și România.
RISE Moldova investighează crima organizată și face conexiuni din zone offshore, dezvăluie
scheme de spălare a banilor din Europa de Est și Asia Centrală, scheme de corupție, contrabandă,
fraude fiscale, trafic de arme și scoate la lumină afacerile ascunse ale politicienilor.
RISE Moldova face parte din rețeaua globală a jurnaliștilor de investigație „Global Investigative
Journalism Network” și se numără printre membrii organizației „The Organized Crime and
Corruption Reporting Project (OCCRP)”. În 2015 și 2016, RISE a fost partenerul pentru Republica
Moldova al proiectelor globale de investigație #PanamaPapers și #SwissLeaks, coordonate de The
International Consortium of Investigative Journalists.
Potrivit informației de pe pagina oficială, instituția de presă investighează crima organizată și

43
face conexiuni din zone offshore, dezvăluie scheme de spălare a banilor din Europa de Est, scheme
de corupție, contrabandă, trafic de arme și scoate la lumină afacerile ascunse ale politicienilor.
Publică texte în limbile română, rusă și engleză. Director: jurnalistul Iurie Sanduța. Surse de
finanțare: donații de la cititori; granturi de la organizații donatoare, destinate ONG-urilor și
instituțiilor media. www.rise.md este poate unul dintre cel mai mare luptător cu corupția de la noi
din țară. Cel puțin asta o demonstrează anchetele sale. Formată din șapte jurnaliști: Iurie Sanduța,
Ion Preașca, Vladimir Thoric, Nicolae Cușchevic, Mihai Munteanu, Olga Ceaglei și Dumitru
Stoianov.Apărută recent în sistemul mass-mediei moldovenești, www.rise.md nu are, deocamdată o
arhivă supraponderală, însă oferă vizitatorilor săi investigații clare care oferă detalii uimitoare.
Investigaţiile publicate pe acest portal abordează subiecte evitate de o mare parte a presei noastre.
Riseblog este o rubrică cu informații și anchete care chiar au scos și scot la iveală acte de
corupție bine ascunse. Totodată, dacă justiția noastră ar fi una dornică de lucru, multe subiecte de
aici pot fi o bună oportunitate de a porni o luptă mai serioasă contra corupției. Iar la rubrica
Risevideo sunt amplasate un șir de material video, desigur diferite anchete subtitrate și în limba
română. Dacă vorbim despre subtitrare, din start ne dăm seama că fișierele amplasate fie că au la
bază cazuri despre corupția autohtonă, fie că scot la iveală nelegiuirile și din străinătate. Platforma
www.rise.md este perfecționată cel mai bine în investigații. De altfel, cele mai răsunătoare cazuri,
sunt acest tip de material media. Unele dintre investigațiile care au fost ca un punct culminant în
lupta contra corupției sunt: Un milion pentru extinderea “Teritoriului Democrat”; GBC – Din
OFFSHORUL Plahotniuc în Gibraltar.
Investigația „Un milion pentru extinderea “Teritoriului Democrat” scoate la iveală detalii
despre, Terenul pe care se înalță sediul central al Partidului Democrat din Moldova (PDM) se
extinde. Constar Invest SRL, firma care deține impunătoarea clădire din strada Armenească din
Chișinău, urmează să plătească municipalității peste un milion de lei pentru a mai prelua oficial
aproximativ trei ari. Extensia „teritoriului democrat” se face din contul unui teren amenajat anterior
de Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”.
Acest lucru este prevăzut într-o decizie aprobată de Consiliul Municipal Chișinău (CMC) în
ședința extraordinară din 18 iunie 2018.
Decizia CMC prevede că între Primăria Chișinău și Constar Invest va fi încheiat un contract de
vânzare-cumpărare a unui teren de 0,0284 ha la preț de 1.029.000 de lei.

44
 Cei circa trei ari reprezintă, de fapt, un pasaj care asigură accesul mașinilor în spatele clădirii de
lux, atât din strada Armenească, cât și din strada Bulgară. Acesta este înconjurat de un gard înalt de
câțiva metri și a fost amenajat anul trecut, când actualul sediu PDM a fost renovat. Terenul este
proprietate publică și aparține Consiliului municipal Chișinău și Direcției generale educație, cultură,
tineret și sport.[47]
În investigația „GBC – Din OFFSHORUL Plahotniuc în Gibraltar”, echipa www.rise.md
demonstrează că, acum câteva luni, Finpar Invest SRL — companie de bază în imperiul imobiliar al
oligarhului Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democrat (PD), a vândut trei proprietăți în valoare de
peste jumătate de miliard de lei. Printre ele și Global Business Centre, reședința de afaceri unde
Plahotniuc a fost vizat de o tentativă de asasinare.
Tranzacția nu s-a făcut direct, ci prin cedare de firmă. Cumpărătorul e o companie
din paradisul fiscal Gibraltar cu beneficiari reali ascunși în spatele unor firme-paravan. Acum
proprietățile sunt administrate de o rusoaică cu trecut afiliat gigantului energetic Gazprom.
RISE Moldova a aflat că recent una dintre proprietățile preluate de la Finpar a și fost vândută
unor companii controlate anterior de controversatul bancher Veaceslav Platon, condamnat în prima
și a doua instanță la 18 ani de închisoare pentru implicare în „furtul miliardului”.
O altă investigaţie marca rise.md are titlul: “Vecina Prim-Ministrului”. O Investigaţia care
presupune o documentare profundă, studierea unor documente, care se scot la suprafaţă anumite
elemente care stau ascunse şi pe care cineva vrea să le ascundă. Consumatorul poate vedea din
această investigaţie realitatea prin documentare detaliata, prin elemente, fotografii şi prin cât mai
multă obiectivitate. Aşadar din această investigaţie aflăm că Prim-ministrul Pavel Filip a devenit
vecin cu o companie. Compania a cumpărat o casă spațioasă pentru care a plătit câteva milioane de
lei. RISE Moldova a aflat că această firmă de tip paravan, în spatele căreia se ascund adevărații
beneficiari, îi aparține chiar familiei prim-ministrului.
Timp de mai mulți ani, afacerile și interesele lui Pavel Filip au fost guvernate de trei nepoți.
RISE Moldova vă prezintă prin investigație, cum au fost distribuite portofoliile în familie și în
afaceri. Astfel, RISE Moldova a studiat istoricul companiei Burex și a aflat ce rol a jucat fiecare
membru al familiei prim-ministrului, dar și rudele sale.
Căci, timp de mai mulți ani, Burex a fost controlată de nepoții lui Pavel Filip, iar în 2010 a avut
loc un transfer de proprietate de la nepoți la copii. Mai mult, tot în acea perioadă, Pavel Filip i-a
reprezentat prin procură pe copii, proaspeți asociați de firmă, ca să-și poată numi soția —

45
administratoare Burex. În prezent, firma este condusă de o nepoată a prim-ministrului, care se ocupă
și de contabilitatea altor întreprinderi controlate de familia Filip.
RISE Moldova vă prezintă schema prin care s-a procurat locuința și cine proprietarul companiei.
În acest material de investigaţie jurnaliştii se bazează pe fapte şi informaţii concrete. Aşa cum ne
dicatează şi literatura de specialitate în cadrul acestei investigaţii jurnalistice este foarte importantă
credibilitatea surselor la care au apelat jurnaliştii şi dovezile prin care probează faptele expuse în
material. Într-o investigaţie contează faptele, nu vorbele. La fel, investigaţia de presă efectuată de
jurnaliştii rice.md scoată la suprafaţă situaţii şi fapte pe care anumite persoane interesate ar prefera
să le păstreze ferite de ochii lumii sau să le ţină în taină. Aplaudabil în această investigaţie este
încercarea ambitioasa de a aduce in atentia publicului date originale, cu relevanta si cu un mare grad
de informativitate pentru care este vizibil, jurnalistul a trebuit sa faca eforturi serioase pentru
adaptarea probelor, a elementelor care alcatuiesc “coloana vertebrala” a acestul material. Talentul de
investigator al jurnaliştilor care semnează această investigaţie consta în selectarea declaratiilor cu
adevarat importante, care susține materialul de fond.
O altă investigaţie marca rise.md are titlul: “Clădirea ASITO cumpărată din banii BEM” [49].
O Investigaţia care presupune o documentare profundă, studierea unor documente, mai multe
interviuri cu diverşi avocaţi prin care se scot la suprafaţă anumite elemente care stau ascunse şi pe
care cineva vrea să le ascundă. Consumatorul poate vedea din această investigaţie realitatea prin
documentare detaliata, prin elemente, interviuri, fotografii, videouri şi prin cât mai multă
obiectivitate Aşadar din această investigaţie aflăm că 137 de milioane de lei din „Miliardul dispărut”
au fost folosiți pentru procurarea sediului central ASITO din Chișinău. Banii au fost luați din Banca
de Economii din Moldova (BEM) sub forma a două credite. După ce s-au plimbat prin offshore,
aceștia au revenit în țară sub forma unei investiții britanice. Datele Băncii Naționale arată că cele
două credite nu au fost restituite nici până în present. În schimb fosta clădire ASITO și-a schimbat
proprietarii de câteva ori și, într-un final, a ajuns pe mâna omului de afaceri Vladimir Russu.
Tranzacția a coincis cu vinderea unei vile pe care același Russu a cedat-o unui offshore cipriot,
reprezentat prin procură de Iurie Luncașu – un personaj din anturajul oligarhului Vladimir
Plahotniuc.
Nu vom vedea din partea jurnalistului interpretări personale. Totul este pe bază de documente,
pe fapte. De exemplu într-un singur aliniat găsim cel puţin 5 surse citate: Eduard RUDENCO,
avocatul lui Veaceaslav Platon: Concluzia organelor de reper se bazează pe declarațiile lui Ilan Șor

46
și ale Stelei Pahomi (fost preşedinte al Consiliului de Administraţie „Moldasig” – n.r.). […] Ilan
Șor spune că Veaceslav Platon l-a sunat prin intermediul aplicației Viber sau WatsApp și l-a rugat
să-i acorde un credit. […] Platon este clar că nu recunoaște că a fost o discuție în genere prin
Viber sau prin altceva și spune că: „Dacă eu mă creditam, mă creditam așa cum prevede legea,
prin încheierea contractului de împrumut”. RISE Moldova a încercat să obțină un comentariu de la
Ilan Șor, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Partidului Șor, Alina ȘARGU. Deocamdată, însă,
nu am primit niciun răspuns privind înțelegerea sa cu Platon de accesare a creditelor BEM, la care
fac referire procurorii. Viorel MORARI, șeful Procuraturii Anticorupție: Noi am investigat că banii
au ajuns la Platon, inclusiv a achiziționat compania ASITO. – Cert este că sediul ASITO a fost
cumpărat din banii BEM-ului?  Da, că este urmă. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, cele două
credite până în prezent „sunt înregistrate în evidența contabilă a Băncii de Economii, în proces de
lichidare, ca datorii”. Deoarece în cadrul unei investigaţii jurnalistice este foarte importantă
credibilitatea surselor la care apelează ziaristul şi dovezile prin care probează faptele expuse în
material.â putem declara această investigaţie una dintre cele care demonsrează că că acest gen de
jurnalism contribuie semnificativ la titlul de „a patra putere” în stat, atribuit presei.
Putem uşor observa că în acest material de investigaţie jurnaliştii se bazează pe fapte şi
informaţii concrete. Aşa cum ne dicatează şi literatura de specialitate în cadrul acestei investigaţii
jurnalistice este foarte importantă credibilitatea surselor la care au apelat jurnaliştii şi dovezile prin
care probează faptele expuse în material. Într-o investigaţie contează faptele, nu vorbele. La fel,
investigaţia de presă efectuată de jurnaliştii rice.md scoată la suprafaţă situaţii şi fapte pe care
anumite persoane interesate ar prefera să le păstreze ferite de ochii lumii sau să le ţină în taină.
Aplaudabil în această investigaţie este încercarea ambitioasa de a aduce in atentia publicului date
originale, cu relevanta si cu un mare grad de informativitate pentru care este vizibil, jurnalistul a
trebuit sa faca eforturi serioase pentru adaptarea probelor, a elementelor care alcatuiesc “coloana
vertebrala” a acestul material. Talentul de investigator al jurnaliştilor care semnează această
investigaţie consta în selectarea declaratiilor cu adevarat importante, care susține materialul de fond.
La fel de multe surse utilizează jurnaliştii de la rise.md în investiaţia cu titlul „OFFSHORE
energetic din Tiraspol, alimentat din facturile Chişinăului” [50]. Cum îți alegi sursele, cum lucrezi
cu ele, cum planifici o investigație, cum ocolești capcanele întâlnite în timpul documentării, cum
obții informații "sub acoperire" - iată câteva întrebări pe care și le pun nu numai tinerii jurnalisti, dar
și cei experimentați. Asta pentru că situațiile concrete "din teren" diferă foarte mult, iar ziaristul nu

47
se poate bizui decât pe respectarea principiilor generale ale meseriei. În rest, trebuie să improvizeze
la fiecare pas, să își adapteze permanent tehnica investigativă. Exact aşa se întâmplă în inveigaţia de
faţă. De aici aflăm că Peste 20 de milioane de dolari proveniți din facturile de lumină plătite de
consumatorii din Republica Moldova au ajuns pe conturile unor companii din zone offshore. Banii
au fost scoși de pe conturile de la Victoriabank ale unei firme din Tiraspol care a intermediat, timp
de câțiva ani, livrarea de energie în dreapta Nistrului. RISE Moldova vă prezintă schema prin care
firma-tampon din regiunea separatistă a devenit peste noapte principalul furnizor de energie
electrică, a încasat profituri de milioane și le-a ascuns în paradisuri fiscale.
Jurnalistul dedică o atenţie sporită să solicite un punct de vedere şi părţii acuzate. Şi hiar dacă
partea acuzată sau complici ale părţii acuzate refuză să comenteze acuzaţiile, asta nu îl împiedică pe
jurnalist să scrie articolul, doar precizează că a încercat să contacteze partea acuzată şi motivele
pentru care nu există şi punctul său de vedere: Vladimir Moșneaga, procuror în cadrul Procuraturii
pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, a refuzat să se pronunțe pe marginea
dosarului respectiv. Acesta ne-a sugerat să așteptăm răspunsul oficial la solicitarea expediată de
RISE săptămâna trecută. În 2016, Moșneaga declara pentru Europa Liberă că dosarul a fost inițiat în
„octombrie 2015, în baza declarațiilor domnului Vlad Filat de la tribuna Parlamentului, s-a
pronunțat și la cauza respectivă și, în baza declarațiilor lui a fost inițiat un control, s-au făcut un șir
de ridicări, s-au dispus anumite expertize, s-au solicitat părerile experților străini în domeniul
respectiv. Se fac calcule estimative, expertiză și audieri care continuă până în prezent. Se verifică
toate versiunile posibile”.
Este clar din investigaţia de faţă că autorul nu merge direct la persoana-cheie sau la martorul
principal. Mai întai, ziaristul a evitat manipulari, confuzii, intrebari inutile, situatii jenante. Drumul
urmat a fost cel in spirala sau, ca varianta, în zigzag – declaraţiile cheie find plasate abia in final,
dupa ce s-a parcurs intreg materialul faptic si s-au eliminat supozitiile gratuite, acuzele nefondate
etc. Şapoul acestui articol a reuşit să incite cititorul astfel că el ştia de la începutul lecturii despre ce
este vorba, care este miza anchetei, ce aduce ea nou. Atacul este în forta, incitativ si cu primele
informatii de baza. Corpul textului este conceput in trepte, din care nu lipsesc: prezentarea faptelor,
un mic istoric (deopotriva cu introducerea actorilor principali), sinteza opiniilor exprimate, stabilirea
vinovatiei sau a gradului de implicare, concluzia. Totul este clar, dinamic, fără amanunte de prisos.
Aşa cum se ştie, a pune cap la cap opinii polemice si contradictorii nu reprezinta o ancheta. Ea
informează și lămurește care sunt actorii evenimentului, ce s-a întâmplat de fapt. Iar ancheta de faţă

48
îndeplineşte toate regulile subliiate de literatura de specialitate.
Logica textului este impecabila, cu argumente crescatoare, în trepte. Dincolo de simpatii,
presiuni politice si interese colaterale, ziariştii rise.md respectă semnul moralitatii asumate - de la
asumarea afirmatiilor, pana la protejarea sursei. Aceştia sunt convinşi ca adevarul e de partea lor, ca
au facut tot posibilul sa-l descopere, ca nu au fost folosiţi intr-o rafuiala politica sau financiara, ca
afirmatiile lor nu vor crea unei persoane daune morale ireparabile etc. Iata de ce orice afirmatiile
grave sunt sustinute cu probe, iata de ce nu se dau adresele si numerele de telefon ale celor in cauza.
Astfel, acolo unde nu functioneaza o prevedere legala anume, intervine constiinta si discernamantul
ziaristului.
Calitatea morală a investigației de presă este influențată de conștiința profesională și de
onestitatea profesională, care stimulează un comportament profesional responsabil și îl
preântâmpină pe cel iresponsabil. Onestitatea profesională nu-i permite jurnalistului să adere la
interesele particulare ce vin în contradicție cu binele tuturor. În materialul de faţă putem aprecial
abilitatea jurnalistului de a cauta sursa cea mai avizata, capacitatea jurnalistului de a formula cele
mai adecvate intrebari şi maniera de a controla informatia prin incrucisarea surselor. Totodată,
remarcăm capacitatea de a ierarhiza informatia, de a redacta corect/cu acuratete textul de informare.
Aşadar, investigaţiile www.rise.md sunt bazate pe acuzaţii de corupţie dar sunt şi confirmate de
organele de drept sau sunt prezente toate sursele posibile pentru a nu fi doar niste zvonuri. Cazurile
concrete de corupţie vizează de obicei, funcţionari de rang înalt, iar strategiile şi programele
anticorupţie sunt prezentate în destul de multe detaliimulte detalii.  Jurnalistii rise.md utilizeză cel
puţin câte două surse per material. Nu vom întânli la rise.md materiale ce prezintă publicului doar o
singură sursă - persoana care a lansat acuzaţiile.  Materialele prezintă poziţia tuturor părţilor
implicate în conflict. Iar faptele au fost separate de opinie.
Elaborând lucrarea de faţă în prima parte a anului 2018, nu putem vorbi despre portalul rise.md
fără să atingem subiectul ultimului scandal în care unul din jurnaliştii postalului a fost implicat.
RISE a postat duminică, 18 februarie, pe pagina de Facebook un teaser video la o investigație despre
niște posibile escrocherii în care ar fi fost implicată Fundația în cauză, pe prima pagină a portalului
de crowdfunding Caritate.md a fost postată poza jurnalistei Liuba Șevciuc cu mențiunea „Îi cerem ei
ajutor”. Mai mult decât atât, potrivit informațiilor apărute în presă, cofondatoarea Fundației citate,
Svetlana Sainsus, a explicat că prin acest gest a redirecționat lumea la omul potrivit să-i ajute și că
„fondatorul a decis așa să fie câteva zile”. Ulterior, pe o rețea de socializare, Svetlana Sainsus a

49
continuat să o intimideze pe jurnalistă, recurgând la un limbaj licențios. Trebuie să precizăm că
investigaţia releva două cazuri prin care familiile copiilor bolnavi care au beneficiat de ajutor
caritabil pentru efectuarea unei operații în Turcia nu sunt mulțumite de finalitatea cazului și de
transparența gestiunii donațiilor lor.
Documentându-ne despre acest caz trebuie să subliniem că Rise Moldova a publicat această
investigație, realizată în baza mărturiilor făcute de 2 persoane și a unui proces penal pornit acum 1
an, despre care cei vizați în proces nici măcar nu au fost notificați de către organele de drept. Deci e
vorba de o anchetă, în care se adună probe și care nici pe departe nu înseamnă că cei vizați poartă
vreo vină. De asemenea investigația se bazează pe mărturiile a 2 persoane, care aduc acuzații foarte
grave la adresa unei clinici din Turcia, precum că le-ar fi operat copii, au perceput banii adunați din
donații, dar nu le-au îmbunătățit starea fizică. Problema e că investigația de la Rise sapă destul de
puțin în direcția spitalului acuzat, inclusiv refuză să meargă până la Istanbul, pentru a lua și opinia
părții vizate (pentru că așa se face atunci când cineva acuză pe altcineva), în schimb bagă în
investigație o altă linie de subiect: o platformă care adună donații pentru diverse cazuri de caritate.
Platform caritate este prezentată drept una care este complice la fărădelegile legate de spitalul turc.
Deși în niciunul din cazuri platforma nu a fost implicată în colectarea de fonduri. Aflăm între timp
este că există beneficiari ai platformei de caritate, care s-au plâns la procuratură că au primit vizite
acasă de la persoane necunoscute și au fost insistent rugate să facă declarații împotriva platformei,
deși nu aveau niciun motiv să depună vreo plângere.
Credibilitatea și transparența platformei este pusă la îndoială de investigaţia în cauză, prin faptul
că nu oferă rapoarte publice, nu afișează nicăieri acte care ar dovedi că toți banii adunați sunt
destinați pentru tratamentul celor care au nevoie deşi, pe site-ul caritate este un compartiment unde
sunt încărcate documentele care vizează cazurile pentru care s-au adunat bani până acum.
(https://www.caritate.md/files/) Doar că pentru a le vizualiza trebuie să solicitați o parolă de acces
de la platformă. Şi cel mai important, subliniem, cele 2 mame din reportajul Rise nu au adunat bani
prin platforma Caritate. Prima a adunat banii prin Guvern24, iar cealaltă a primit o donație privată
pentru tot tratamentul. Un lucru neprofesionist din partea Rise.md din punctul nostru de vedere este
că s-a realizat un reportaj cu acuzații grave la adresa unor afaceriști turci, iar povara acuzațiilor a
fost tranferat, fără nicio probă, peste oameni concreți, cu nume și fotografii incluse în reportaj,
îngțeleând ce impact poate avea asta asupra vieții personale a acestor oameni.

50
51