MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării
Departamentul Radio şi Televiziune

PRESTANŢA GENURILOR SATIRICE ÎN MASS-MEDIA DIN

REPUBLICA MOLDOVA

Teză de master
Proiect de cercetare

Program de master TALK-SHOW-UL RADIOTELEVIZAT

Coordonator științific: GHERASIM ARCADIE,

lector universitar

Autor VRABIE ALINA

Chișinău, 2019
 CUPRINS
ABSTRACT........................................................................................................................................3
LISTA ABREVIERILOR …............................................................................................................5
CUVINTE CHEIE.............................................................................................................................6
INTRODUCERE...............................................................................................................................7
CAPITOLUL I: ELEMENTUL SATIREI ÎN POLITICA EDITORIALĂ ÎN MASS-MEDIA
1.1 Abordări teoretice privind diversitatea genurilor satirice și umoristice……………..…........…..11
1.2 Impactul specific al genurilor satirice asupra publicului……………………………….......……26
CAPITOLUL II. PRESTANȚA GENURILOR SATIRICE ÎN MASS-MEDIA DIN REPUBLICA
MOLDOVA. STUDIU DE CAZ ……………………………………….............................………..36
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI …………………………………………………………….......61
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................64
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII…………………………………….

2
 ABSTRACT
Autor: Vrabie Alina
Tema: Prestanța genurilor satirice în mass-media din Republica Moldova. Teză de master în
jurnalism și științe ale сomuniсării, Programul Talk-show-ul radiotelevizat. Сhişinău, 2019.
Structura tezei: introducere, două capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 35 de
titluri, 65 de pagini text de bază.
Cuvinte-cheie: genuri satirice, mass-media, pamflet, satirica, produse culturale, conținuturi
culturale, forme de expresie, realitate culturală, publicații generaliste, publicații specializate.
Domeniul de studiu: Științe ale comunicării.
Scopul lucrării constă în cercetarea condițiilor de manifestare a genurilor satirice în mass-media din
Republica Moldova și în identificarea funcțiilor, conținuturilor și formelor de expresie ale
produselor culturale care apar la TV, radio, în publicații periodice.
Obiectivele lucrării: analiza rolului, locului și a funcțiilor genurilor satirice în mass-media;
cercetarea condițiilor de manifestare a produselor mediatice culturale în diferite tipuri de publicații;
studierea conținuturilor și a formelor de expresie ale produselor culturale autohtone.
Noutatea și originalitatea ştiinţifică constau în elucidarea identității genurilor satirice în contextul
mediatic contemporan, în identificarea locului și rolului care îi revine acestuia în presa tipărită
autohtonă, precum și a funcțiilor specifice, a conținuturilor și formelor de expresie ale produselor
culturale din publicațiile periodice generaliste și din cele specializate a posturilor TV.
Problema științifică importantă soluționată rezidă în demonstrarea condițiilor de manifestare a
genurilor satirice în mass-media și în identificarea rolului acestuia în demersurile editoriale ale
diferitor tipuri de publicații, fapt care a condus la clarificarea funcțiilor și la edificarea
conținuturilor produselor de genurile satirice în publicațiile periodice generaliste și în cele
specializate, în vederea valorificării întreg potențialului genurile satirice și direcționării
demersurilor editoriale din presa tipărită spre o abordare mai complexă a problematicii culturale.
Semnificația teoretică a tezei rezidă în crearea unui cadru teoretic de analiză a genurilor satirice din
perspectiva funcțiilor, conținuturilor și formelor de expresie ale produselor culturale, precum și în
conceptualizarea identității genurilor satirice în presa scrisă din RM.

3
Valoarea aplicativă a lucrării: rezultatele cercetărilor pot servi drept bază pentru revizuirea rolului
și locului genurilor satirice în publicațiile generaliste, dar şi pentru orientarea demersului editorial al
presei specializate spre dimensiunea evaluativ-interpretativă a acestora.

4
LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ

RM - Republica Moldova
UE – Uniunea Europeană
ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite
ONG - Organizaţie Non-Guvernamentală

5
Cuvinte cheie:
Mass-Media, genurile satirice, satiră, pamflet, posturile tv, telejurnalul, publicitate, emisiuni tv,
umor, caricatura, epigrama, pamfletul, foiletonul, parodia, anecdota

INTRODUCERE
6
 Actualitatea temei investigate. Trăim într-o eră a comunicării generalizate, multilaterale,
scrise şi orale, care solicită slujitorilor presei un efort constant pentru a asigura o circulație optimă a
informației. Rapiditatea şi chiar instantaneitatea comunicării şi difuzării sunt preocupări de maximă
importanţă pentru fiecare ziar, post de radio, televiziune în lupta pentru câştigarea primului loc în
transmisia evenimentului, a noutății. În acest cadru, genurile presei, aparținând stilului publicistic,
sunt comparabile cu genurile literare, specifice stilului publicistic. Astfel, genurile satirice devin cele
mai importante producător de informații, precum și principalul intermediar între piața informației și
presă, iar genurile presei un material jurnalistic esenţial pentru crearea materialelor de umor, satiră,
caricatură.
La baza genurilor satirice și umoristice stă o documentare temeinică asupra subiectului
abordat, care transmite cititorilor o informaţie în cunoştinţă de cauză, ceea ce sporeşte calitatea satire
difuzate şi credibilitatea informației în general. Genurile satirice și umoristice oferite de mass-media
trebuie să fie complexe şi să prezinte date importante despre evenimentul care s-a produs şi care
contribuie la crearea unei viziuni de ansamblu asupra faptului sau evenimentului prezentat.
Înainte de toate, genurile satirice și umoristice au rolul de a transmite informaţii. Acest lucru
este confirmat zilnic prin orice emisiune furnizată de mass-media. Doar că în cazul genurilor
satirice, rolul de a informa – alimentează publicul cu informații despre evenimentele sociale,
afacerile publice și viața politică.
Este bine ştiut că mass-media deţine puterea a patra într-un stat şi totodată este denumită
„câinele de pază al societăţii”. A patra putere, presa reprezintă garanţia funcţionării corecte a
puterilor constituţionale ale statului (executivă, legislativă şi judecatorească), pe care le
supraveghează. Prin sintagma metaforică trebuie înţeles că presa are puterea de a urmări modul în
care este respectată constituţionalitatea statului de drept, putere pe care o transferă, prin informare,
cetăţenilor, pentru a-i ajuta să se împotrivească abuzurilor de tot felul.
Mass-media secolului al XXI-lea reprezintă un instrument puternic, prin care se pot reflecta
echilibrat, dar şi modifica, distruge, ameliora sau înrăutăţi anumite realităţi dintr-un stat. De aceea
am hotărât să scriu teza de master despre politica editorială și problemele cu care se confruntă, cu
tema „Prestanța genurilor satirice în mass-media din Republica Molodova”.

7
Scopul şi obiectivele cercetării. Reieşind din actualitatea şi gradul de cercetare a temei, scopul
prezentei lucrări este de a analiza în ce măsură a reflectat mass-media și problema manipulării în
editorialele din Republica Moldova, care au fost strategiile şi unghiurile de abordare. În acelaşi timp
am urmărit atent ce imagine a creat presa din Republica Moldova genurilor satirice și umoristice.
Perioada de independență a Republicii Moldova a generat o nouă realitate, care a schimbat,
între altele, și relaţiile tradiţionale ale presei cu statul, cu puterea, cu societatea, în ansamblu.
Substituirea modelului totalitarist al presei cu cel liberal a creat condiții noi de manifestare a mass-
mediei, dar a impus, totodată, revizuirea activităților tradiționale ale instituțiilor de presă, precum și
a practicilor lor operaționale de reflectare a realității. În noile condiții, presa, în general, și cea
culturală, în particular, a dobândit un alt statut social, din care au reieșit noile funcţii, roluri și
obiective ale ei. Schimbările respective au influențat atât modalitățile de abordare a problematicii
culturale, cât și conținuturile produselor de genuri satirice, definind, astfel, specificul lor în
contextul mediatic contemporan. Acest lucru se datorează și faptului că însuși obiectul de
investigație al genurilor satirice – realitatea culturală – a suportat modificări evidente, care au fost
determinate.
Importanţa cercetării în cauză derivă, în primul rând, din faptul că, în prezent, genurile
satirice din mass-media, alături de alte tipuri de jurnalism, precum cel social, economic, politic și
sportiv, reprezintă un element constitutiv al oricărei publicații periodice generaliste, influențând în
mod direct orizontul cultural al cititorilor. Dat fiind implicațiile genurilor satirice din mass-media în
formarea culturii indivizilor, în particular, și a societăților, în general, actualitatea temei de cercetare
este mai mult decât evidentă, mai cu seamă în situația în care o raportăm la condițiile unei societăți
în continuă transformare, precum este cea din Republica Moldova.
Suportul metodologic al cercetării îl constituie metodele generale de cunoaştere şi investigare a
fenomenelor sociale şi politice. Pentru a atinge obiectivele propuse în capitolul II al cercetării
noastre, am selectat ca metodă de studiu, analiza de conţinut, deoarece aceasta este o tehnică ce
permite mânuirea unei cantităţi mari de text. În studiul de caz am analizat toate materialele
emisiunilor ce vizează satirica și umorul, îndeosebi talk-shourile televizate. În baza acestei metode
am analizat atât cantitativ, cât şi calitativ emisiunile. Cele două dimensiuni–cea calitativă şi cea
cantitativă - se completează reciproc pentru a asigura bogăţia şi aprofundarea informaţiilor textual.

8
 Am utilizat şi Metoda comparativă care a contribuit la examinarea diferitelor tratări a
perioadei din diferite talk-shouri, evenimentului din perioada dată a diferitor surse mass-media.
Inducţia şi deducţia, analiza şi sinteza au format suportul în evaluarea practicilor şi politicilor de
aplicare a Republicii Moldova în promovarea imaginii de ţară în statele vecine cum ar fi România şi
Rusia.
Suportul teoretico-ştiinţific al tezei. Drept bază teoretico-științifică în redactarea prezentei
cercetări au servit cartea scrisă de Trifu C. Presa umoristica de altadată. București: Minerva, 1974,
Dumistrăcel St. Limbajul publicistic din perspectiva stilurilor funcţionale. Pentru elucidarea unor
termeni am utilizat mai multe dicționare de sociologie, autorii cărora sunt Zamfir C, Vlasceanu V și
Boundon Raimond, dicționare politice, de filozofie. De un real folos mi-au fost și manualele scrise de
Trifu C. Presa umoristica de altadată. Bucuresti: Minerva, 1974. Totodată, pentru a obține și alte
informații ce țin de tema noastră de master am analizat minuțios emisiunile televizate, a diferitor
posturi TV.
Elementul novatoriu al cercetării.
Materialele inovatoare a prezentei lucrări constă în:
1) elaborarea, în temeiul studiilor efectuate, a unei viziuni complexe asupra genurilor satirice și
umoristice;
2) teza, prin conceptul şi conţinutul ei, pune în circuit un număr semnificativ de concepte şi date
empirice ce aprofundează tratarea teoretică a genurilor satirice în mass-media;
3) determinarea rolului mass-mediei în politica editorială;
4) deducerea, în baza analizei cantitative şi calitative, a materialelor publicate despre genurile
satirice și umoristice din politica editorială din Republica Moldova;
5) studiul de caz se finisează cu concluzii şi recomandări. Rezultatele obţinute pot servi pentru
profesori în elaborarea unor cursuri universitare normative şi speciale, adresate studenţilor diferitor
domenii de formare profesională.

Structura lucrării. Teza este compusă din 2 părţi: Capitolul I (nivelul teoretic) şi Capitolul II
Studiu de caz (nivelul practic). Primul capitol este compus din 2 subcapitole “1.1. Abordări teoretice

9
privind diversitatea genurilor satirice și umoristice; 1.2. Impactul specific genurilor satirice asupra
publicului. Astfel, Capitolul II al tezei conţine un studiu de caz realizat în baza a 3 emisiuni. Al
doilea capitol, întitulat "Prestanța genurilor satirice în mass-media din Republica Moldova”.
STUDIU DE CAZ. Emisiunea ”Ora de ras”, ”Dora show”, radio “Umorul e cu noi”, Pamfletul lui
Nicolae Negru din Ziarul Național conţine partea practică a acestui studiu.

CAPITOLUL 1: ELEMENTUL SATIREI ÎN POLITICA EDITORIALĂ ÎN MASS-MEDIA

1.1 Abordări teoretice privind diversitatea genurilor satirice și umoristice

10
 Speciile publicistice se împart în două categorii de genuri, acestea fiind informative și de opinie
sau comentative. Până acum exista asa- zisa categorie specifică, genurile literar-artistice, care tocmai
includeau acele sub-genuri ce cuprindeau în conținutul lor elemente de umor și satira. La moment
acestea se includ în cadrul genurilor de opinie, graţie unor criterii care se pot cu uşurinţă identifica
caracterizând speciile de opinie: metoda subiectivă de exprimare a gândurilor de către autori,
precum şi jurnaliști, în legătura cu orice meteahnă, dificultate sau moravuri ce există în societatea
noastră, accesul liber la o mulţime de platforme mediatice și a curiozităţii pe care îl exprimă
consumatorii de informații vizavi de creațiile mai distinse, câteodată excentrice, dar numaidecât cu
respectarea a deontologiei jurnalistice.
Dacă programele de divertisment se opun programelor analitice și informaționale, se poate
observa că în acestea din urmă accentul principal se pune pe relevanță, oportunitate și eficiență.
Divertismentul, deși nu abandonează moda și reacționează rapid la evenimentele actuale, totuși, nu
depinde de caracteristicile temporale. La urma urmei, glumele pot fi amuzante in peste 2 zile sau un
an, iar genul de reality-show sau talk show-uri de divertisment este etern a priori, la fel ca si
problemele discutate si ilustrate in programele de acest gen. Programele de divertisment care pot fi
la dorință operaționale, dar nu sunt necesare: un răspuns la problemele de actualitate va face, de
exemplu, un program amuzant mai amuzant și mai atrăgător pentru spectatori, dar dacă nu există un
răspuns, programul nu va pierde o parte din audiență. În plus, una dintre principalele caracteristici
ale programelor de divertisment este serialul (adică lipsa unei conexiuni pronunțate cu momentul în
care spectatorul urmărește acest program), precum și posibilitatea repetării la orice moment
convenabil (de exemplu, poate fi jucat un test o dată, lăsați-i pe toți cu aceiași participanți).
În context, amintim că umorul este o înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență
de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz; categorie
estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și
absurdității laturilor unor situații considerate firești. 
Principala caracteristică a programelor de divertisment este orientarea spre performanțele unei
game restrânse de funcții specifice, în legătură cu care, strict vorbind, identificăm programele de

11
divertisment într-un grup separat. Spectacolul poate fi numit distractiv dacă satisface următoarele
nevoi de vizionare:
- obținerea de plăcere, emoții pozitive;
- ameliorarea stresului (recreere și relaxare), reducerea anxietății;
- scăpa de realitate (escapism);
- emoție;
- înțelegerea emoțională a comicului (umor).
Toate show-urile pot fi împărţite pe grupe. Prima grupa, cea mai cunoscută în televiziunea
noastră ar fi sketch show, care subânţelege nişte episoade de umor, de 2-5 minute, în care participă o
echipă mica de actori.
A doua grupă reprezintă emisiunile de umor (Anshlag, «Аншлагу» («Россия»), KVN
«КВН» «Кривое Зеркалo» (Первый канал), care subânţelege nişte prezentări pe scenă a
comedianţilor, joacând secvenţe umoristice proprii sau străine.
A treia grupă, aparţine genului stund-up. Aici, o persoană pe scenă monologhează pe o
anumită temă, transformând în umor orice întâmplare cotidiană din viaţa sa. Aşa emisiuni sunt la
TNT, « Comedy club », « Stund-up».
Şi, în final, a patra grupă, rerezintă show-ul proriu zis, emisiune, subânţelegând un set de
prezentări scenice şi cele de estradă, de regulă, cu caracter muzical. De obicei, acestea păstrează o
succesiune, fiind difuzate peste o anumită perioadă, dar sunt şi emisiuni de doar o difuzare
(concerte jubiliare, transmisia directă a festivalelor muzicale, concertele de anumite sărbători,etc).
[1. p. 63]
O. Errmolaeva susține că televiziune de divertisment în ziua de azi ar fi caracterizată prin
următoarele trăsături:
a) ceea ce este "amuzant"
b) faptul că, în majoritatea a cazurilor, emisiunea de divertisment este destinată unui spectator cu un
nivel cultural nu înalt,
c) ceva ce este scandalos, exploatează laturile întunecate ale conștiinței umane, face apel la instincte,

12
d) ceea ce este tranzitoriu, adică nu are o sarcină semantică specială sau o poartă, dar în cantități
foarte mici, iar acest sens, această valoare rămâne în memoria publicului doar pentru un timp, fără a
avea o semnificație socială prea mare - orientarea culturală a persoanei.
Deci, ce este divertismentul de televiziune? De regulă, descrierea televiziunii de divertisment de
către majoritatea cercetătorilor, este aproape întotdeauna prezentat ca o opoziție față de televiziunea
informatică-analitică și acestea fiind motivate de o serie de motive obiective pentru aceasta:
 dacă informațiile și analizele sunt inerente, mai întâi de toate, simpla aderare la fapte și
înțelegerea profundă a problemelor, de regulă, la nivel global, cu excepția talk-show-urilor
de divertisment, programele de divertisment sunt inerente aproape lipsite de analiză și
dorință de a privi mai adânc, deoarece contrazice caracteristicile "facilitate", "relaxarea" și
"odihnă";
 spre deosebire de prezentarea informațională și analitică a materialului, televiziunea de
divertisment este caracterizată de emoționalitate, imagistică, care joacă adesea instincte și
momente de joc;
 divertismentul nu are nici o sarcină utilitară, este autosuficient.
După analizarea tuturor celor de mai sus, vom vedea cât de complexă și ambiguă este
definirea termenului de "program de divertisment". Să încercăm să ne imaginăm dacă este posibil să
se considere emisiunea ca atare, pe baza unei trăsături particulare. Să începem încă de la început:
divertismentul este ceva care nu te face nervos, îngrijorat, înspăimântat, încordat. În acest caz, la
divertisment chiar și cu o mare dorință nu-i poate fi atribuit concursurile tv sau talk show-uri sau
reality-show - în toate programele de acest gen încordarea, joacă un rol primar pe parcursul
vizionării.
Satiră reprezintă o scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale
oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu scop moralizator; prin generalizare o scriere sau un
discurs care posedă un stil de batjocură, de vicii. Modul estetic din sfera comicului, care critică mai
violent și prin caricatură mai ironică ceva sau pe cineva.
Cele mai uzuale specii publicistice din umoristica mass-mediei republicii Moldova se enumeră,
epigrama, anecdota pamfletul, caricatura parodia, foiletonul, etc. Totalitatea lucrărilor ziaristica
acestor specii se afla într-o decadenta fata de cotidienele sub pretext informativ precum și alte

13
lucrări din mass-media de opinie, la fel comentarii, cit și analizele ș.m.a. Acest fapt este sumplu de
elucidat având necesitatea rezervării unei perioade îndelungate de timp pentru a duce la bun sfârșit
un material ce se afla la extreme intre publicistica și beletristica și nevoia de a fi înzestrat cu un
talent excepțional care-i îl îndeletniceste pe autor cu capacitatea mult mai reușită de exprimare
comparativ cu marea majoritate a jurnalistilor. Precedenții se grăbesc pentru a demonstra lucrări in
breaking news intr-o întrecere neoficiala pentru public ce ar fi de inteles într-un sfirsit cistig
financiar intîietate și slavă.
Astfel, lucrări de opinie în care să fie prezente părți componente de satiră și umor ar trebui să fie
socotită mai deosebită decât cealaltă informative și mulțumită faptului că este un apogeu al artei
jurnalistice prin ceea că câteodată urmările unui astfel de lucrare pentru identitățile acostate ar
putea influența mult mai sensibil mai fragile și câteodată care creează forfotă decât o banală narare
a evenimentelor într-un publicație informatională. În acest caz, mult cunoscutul frazeologism “a face
haz de necaz” afirmă repetat cele menționate anterior. Ciocnirea astfelor tipuri de lucrări are tendința
de a fimai ample în momentele când carențele ce se referă la componentele unui stat, și din acestea
în Republica Moldova se regăsesc multe: educația sărăcia, migrația, corupția, etc., încep să prindă o
alură, într-un mod inventiv, într-un alt mod decât cel în care noi ne-am obișnuit să le vedem scrise și
într-un alt mod recepatate, ca și o urmare.
În conținutul asemănător, publicațiile cu elemente umoristice ar putea fi tălmăcite precum și un
strigăt de disperare, pe când noutațile, narările și secvențe de reportaje mențin un timp îndelugat
întîetatea de a ne prezenta informații care face aluzie la starea deplorabilă a masei civile, însă unde
totuși se simte absentă interacțiunea mult așteptată. Astfel se crează o situație continua si aprope
nesecată de aceleași tipuri de probleme și carențe create de mass-media cu ajutorul informațiilor
propagate sau scrise, având o manieră epuizată și repulsivă, în majoritatea cazurilor, create de lipsa
unei atitudini sau a indiferenței expusă din partea autorităților, care ar trebui necontenit să
accționeze și să țina cont de sugestiile presei, ceea ce din păcate nu putem observa acest lucru din
partea lor.
Un aspect al speciilor publicistice umoristice ar fi indulgenţa consumatorului de informații la
exprimările ironice, aceasta reprezentnd o valoare în societățile înalt dezvoltate. Putem sublinia că

14
doar o astefel de ataşare ar permite o, dar totodată cu multă grație, a răutăților și viciilor într-o
societate democratică.
Satira, ca o formă literară de critică a problemelor individuale, include în sine mai multe specii,
una dintre acestea, pe care oputem întâlni în paginile publicațiilor din țara noastră, este epigrama.
Versurile epigramei, standart, le putem găsi pe ultima pagină a publicațiilor, în rubricile de
divertisment, totodată, prezentând un mare interes pentru cei care lecturează, datorită umorului fin,
dar conținând referințe asupra unor vicii și obiceiuri ai unor membri ai societății cărei aparținem.
Spiritul critic și necruțător al scriitorilor și publiciștilor Petru Carare sau Efim Tarlapan este
destul de cunoscut pentru cititorul moldovean, aceștia dobândindu-şi vestirea de-a lungul timpului
grație epigramelor caustice faţă de cei care de multe ori se abat normele morale. În versurile care
urmează putem atrage atenția că epigrama nu constituie doar ciocniri de idei, ci și strictețe,
bazându-se pe asociații, aluzii spirituale, precum și în final subliniind concluzii uimitoare. Mai des
întâlnite ar fi totuși epigramele cu adresa, acestea fiind indicate chiar în titlul lucrărilor, în așa mod
transmițând spre cititor idea de bază a criticii de către autor.
Măritiș
- Te măriți c-un melc, surato?!
Pe o viespe-am intrebat-o.
- Ce te miri, mi-a zis țâfnoasă,
E urât, dar are... casă!

La casa de creație
Fac popas aici poeții,
Care - cum îi este leafa
- Unul vine cu dactili,
Altul_cu... dactilografa!
Efim Tarlapan [2, p. 31-32]

O altă specie publicistică de satiră din cadrul genurilor de opinie ar fi parodia, care subânţelege
o imitație a unei lucrări cunoscute publicului, dar unde autorul are tendinţa de a exagera anumite

15
elemente, le actualizeaza și caricaturizeaza, menţionând părţi convenabile prin aluzii fine sau chiar
grosolane, cu scopul depistării deficiențelor. Prin intermediul parodiei se subânțeleg niște versuri ce
transformă modul în care au fost scrise unele opera deja cunoscute consumatorului, în acestea pot fi
prezentate în mod repetat anumite fragmente, îmbinări de cuvinte etc., dar în același timp ar trebui
să satirizeze viciile omenești.
Caricatura, la fel o specie ai satire, fiind din categoria speciilor de opinie, însă care se
depistează cât în publicistică, atât și în domeniul artistico-plastic, aflându-se într-un loc de
intersectare a domeniilor, în așa mod statutul caricaturii este greu de depistat în ceea ce tine de
utilitatea și originea sa. Caricature mai poartă și alte denumiri: desen-șarjă, desen-ilustrație, desen-
simbol. Prin desenul lapidar cu linii corecte, acesta e în stare să transmită un mesaj complex, fiind
bazat pe confruntarea unor metehnii, probleme răspândite într-un stat, societate, cum ar fi: lupta cu
corupția, indiferența, demagogia precum și alte vicii omenești, care poate îl poate face pe cel care
citește să zâmbească, folosind metoda de îngroșare a liniilor, a eroilor și ale sale trăsături fizice, care
facil se sesizează de către cititor. Deseori, în conținutul acestor caricaturi, pentru a oferi o claritate și
ceea ce tine de sesizarea corectă a mesajului, sunt prezentate niște texte scurte, care reprezintă
replicile eroilor în situațiile care se află.
Pe parcurs la mulți ani, șarja era pentru publiciști drept o armă perspicace și pacifistă în lupta
cu absența moralității, și totodată care poate să modifice în cauze evidențiate pentru revolte
puternice în rândul cetățenilor. Un exemplu ar fi, incidentul din 2005, când s-au publicat câteva
caticaturi, de marele cotidiane farnceze în adresa profetului Mahomed, întemeietorul și eroul central
al religiei islamice. Acesta a adunat mii de reprezentanți ai acestei religii pentru a-și manifesta
neplăcerea și să încetinească luarea în derâdere asimbolurilor religiei islamice. Pe când, cauzele
apariției acestor caricaturi a fost concursul (cea mai bună caricatură în adresa profetului), anunțat de
publicația daneză Jyllands Posten, pentru a le include în cărțile de religii pentru copii. Această
hotărâre a fost luată căci autorul cărții considera că un copil mai ușor sesizează textul dacă acesta
este întovarășit de imagini, ceea ce este destul de rațional. Concursul și-a căpătat o popularitate
enormă, și foarte mulți au dorit să transmită lucrările sale, unele din ele incluzând referințe destul de
pronunțătoare asupra momentelor legate terorism sau extremism declanșate de către organizațiile
radicale din Orientul Mijlociu, delegații cărora astăzi sunt membrii religiei musulmane. Anume

16
aceste momente au inițiat indignarea personajelor din caricaturi, și i-au influnțat să pornescă revolte
publice pe străzile orașelor din Europa, și anume în Paris, contra luării în derâdere și aluziilor asupra
simbolurilor și reprezentanților religiei islamice. Deci, acest conflict de idei s-a finalizat fatal în
ianuarie 2015, pentru 10 jurnaliști ai publicației franceze Charlie Hebdo, care au fost atacați de către
câțiva reprezentanți ai religiei islamice. Dar, autorii aplicau caricatura asupra tuturor religii din
lume, ca o simplă exprimare a libertății de gândire. Deci, în exemplul de mai sus putem observa că
șarja, caricatura inițial părea a fi doar o simplă satirizare a anumitor momente din societate, în care
cuvintele nu ar juca rolul important, dar totuși aceasta poate transmite o idee, un mesaj mai profund
și care poate influența mai mult decât simplele publicații cu un conținut textual mult mai mare dar
cu efect minim.
Anecdota este o narare succinta de tipul speciilor satirice reprezentate în ziaristica și care se
finisează printr-o poanta neașteptate, dar cu o simbolică inteligibila pentru ascultători și cititori. La
fel mai este familiarizata și sub numele de păcăleală, snoava, gluma, basm, și chiar un criteriu destul
de indisponibil în faptul de a crea o anecdota de succes este concizia ei! În ultima perioada de timp
este folosita de către jurnaliști din presa moldoveneasca din ce în ce mai rar, luând în considerație
faptul ca reușită anecdote este mai eficienta dacă este transmisa pe cale orală! Tatiana Corai în
publicația Timpul din 8 noiembrie 2011 povesteste o istorioară hazlie: cică un tânăr merge printr-un
sat și decide să se odihnească un pic. Se așază pe o bancă unde se află un om mai în vârstă și începe
să-i vorbească acestuia despre țară, guvern, deputați. Bătrânul îi răspunde: „Eu cred că parlamentarii
și alții asemenea lor sunt ca o broască țestoasă pe un stâlp”. Și explică: „Dacă vezi o broască
țestoasă stând în echilibru pe un stâlp, la ce concluzii ai putea să ajungi? Prima: nu ințelegi cum a
ajuns acolo. A doua: nu poți să crezi că stă acolo. A treia: știi sigur că n-ar fi putut să ajungă acolo
singurică. A patra: te gandești că ar trebui să faci ceva să nu mai fie acolo. A cincea: este evident
faptul că aceasta nu va face nimic folositor cât timp stă acolo. Deci, singurul lucru rațional ar fi s-o
ajuți să coboare”... Mi-apărut actual bancul, mai ales în situația noastră, și sper să nu se supere...
broasca de pe stâlp [4, p.22-25]. Fraza din finalul materialului vine să descrie atitudinea autoarei față
de esența și actualitatea istorioarei, dar și transmite un mesaj aluziv celor care ar trebui să se
identifice cu personajele din povestioară.

17
 Foiletonul, după DEX, este un articol, care, deobicei, se publică într-un ziar, aparținând unui
stil satiric, virulent și impetuos în exprimare, precum și speciile menționate mai sus, reflectă
probleme actuale din societate. În comparație cu epigrama stilul de exprimare și tonul de scriere a
foiletonului este mai ușor, nu atât de acut e, care ia în considerație tipul de relație cu cititorul.
Cea mai intensivă perioadă când pe paginile ziarelor se publicau articole cu foiletoane era
sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, atunci presa scrisă era singurul izvor de infromare
a populației, doar în ele majoritatea autorilor își puteau publica lucrările.
În așa mod, autorii ale astfel de lucrări puteau avea un rezultat dublu, cât să-și demonstreze
talentul creativ atât să se pună în pielea jurnalistului, care lucrează în favoarea societății dublu, cît
relazarea și distrarea societății atât și informarea ei ce ține de evenimentele actuale. În ziuade azi,
însă, întâlnim mai rar foiletonul în publicații, din cauza că pentru realizarea lui este necesar de ceva
timp, dar sociatatea noastră nu are nevoie atât de prezentarea creativă a informației cât viteza
acesteia. Una din reviste care și-a propus să publice lucrare din specia foiletonului este Timpul pe
30.06.2009 în rubrica divertiement, cu titlul La făcut săpun. În lucrare au fost satirizate
evenimentele politice din acel an, cu indicarea a anumitor afaceri din acel timp, unele din ele
păstrându-și actualitatea și astăzi.
Pamfletul o specie literară, scrisă în versuri sau în proză, la fel într-un stil umoristic, în care
sunt prezentatea anumite vicii sociale, aspectul moral a unei sau a altei persoane, etc. Precum și
celelalte specii de mai sus, pamfletul are tendința de a satiriza anumite momente, însă în conținutul
anume acestei specii putem depisat o exprimare mai ascuțită, mai viguroasă, decât cele precedente.
Fiind un gen jurnalistic, pamfletul redă o libertate absolută în ceea ce ține de structura sa. Orice cale
este bună, orice procedeu stilistic, dacă are ca scop drept servirea unei clauze finale cea de a
reprima adversarul. În pamflet ideea este prezentată direct, în plina sonoritate, fără nici o mască,
deopotrivă într-un mod mai năvalnic. Sorin Preda menționează că pamfletul poate include orice
procedeu stilistic sau argumentativ: “Contează doar efectul, sancțiunea, distrugerea adversarului, și
mai puțin mijloacele de realizare” [22].
Precum și foiletonul, pamfletul nu prea se întâlnește în mass-media căci necesită ceva mai
mult timp pentru creare, talent creativ, o viziune mai profundă în esența lucrării, deci este nevoie de
niște valori mai distinse decât în crearea a unei lucrări strct informaționale.

18
 Această specie o putem depista în Jurnal de Chișinăudin data de 4.09.2013 (Vasile Năstase),
cu denumirea „Ce păcat că visele sunt doar... visuri", și în denumire putem remarca un joc de
cuvinte: doua inițiative asemănătoare îndeamnă cititorul spre lecturarea a conținutului.
În Antichitate termenul „pamflet” nu era cunoscut, deși tipul de scriere specific acestuia se
practică în Roma Antică cu termenul de invectivă, iar în Grecia Antica – cu termenul diatriba.
Totuși, după cum susțin unii autori, nu există unanimitate de păreri privind originea acestui termen
[10, p.16-17].
O definiție curentă a pamfletului este cea de „scriere satirica prin care sunt dezaprobate fapte,
oameni, atitudini socotite negative”.[27] O altă definiție o putem întâlni la E. Lovinescu, fiind un
puternic polemist, el făcuse o disociație între spiritual combativ și cel pamfletar în raport cu
conștiința critică. „Spiritul polemic este expresia spiritului critic sau, mai bine, una din expresii și
cea mai obișnuită. Critica este expresia unui act intelectual și formează o judecată valoroasă
sprijinită pe pilonii argumentării logice; pamfletul este expresia unei stări afective în nici o legatură
cu logica și chiar cu adevărul” [8, p.34].
Pamfletul ajunge de a fi mai aproape de literatură, decât de jurnalism, atât prin procedee care
sunt utilizate, cât și prin o mică parte din conținutul din care face parte. Chiar dacă persoanele la
care face apel, într-un mod agresiv, sunt reale, ele iau parte din cotidianitate și deasa utilizare a
alegoriilor sau a hiperbolelor, dar și cât face adresare des la fantastic, mistic doar pentru ca
pamfletul să fie considerat de majoritatea chiar (de dex) ca specie literară.
Pamfletul subânțelege umor aprig, nemilos față de anumite momente, întâmplări dăunătore în
societate, sancționarea unor persoane publice precum a faptelor realizate de aceștia. La fel sunt și
alte specii publicistice la baza cărora stă umorul, însă fiecare având trăsătuirle sale specifice:
sarcasmul, ironia, zeflemea, etc. Cu toatea acestea pamfletul se deosebește de celelalte specii prin
intensificarea luării în râs îmbinându-se cu satira, preluând chiar un stil grotesc, subliniind într-un
mod evidențiat problemele societății noastre: ilegalitatea, lipsa de morală, discriminare,
constrângând printr-o modalitate violentă și brutală defectelor celor din jur, precum și în justiția
statală.
Textul publicistic de opinie subânțelege, pe lângă scopul de a informa, care este caracteristic
unui text jurnalistic, o tratare mai puțin obiectivă stridentă și zeflemistă a evenimentelor, a

19
oamenilor sau a fenomenelor narate. În așa mod, putem afirma că pe primul se află scopul de satiră,
acel de informare trecând pe planul doi. Așa tip de text provine încă din antichitate, fiind analizat cât
de scriitori ai artei, atât și de alți specialiști din acest domeniu, precum jurnaliștii. „Cuvântul
pamflet, susține I.V. Serban, a intrat în limba română în secolul al XIX-lea, pe filiera franceză (cf.
Pamphlet), deși el s-a format în engleză, unde aceeași formă s-a datorat alterării numelui propriu din
titlul unei comedii latine: Pamphilus seu de Amore (Pamfilus sau despre Amor)”. [12, p.23]
Pamfletul e între termenii literari suficient de cunoscuți, chiar dacă nu dintre cei mai uzuali;
iar semnificația lui n-ar pune probleme deosebite pentru o corectă utilizare cotidiana, în sensul
general de scriere satirică prin care sânt dezaprobate fapte, oameni, atitudini socotite negative. În
lucrările de teoria literaturii, în dictionarele de terminologie literară, termenul însuși capată
determinări mai precise, prin situare temporală și explicații etimologice. Cuvântul pamflet a intrat în
limba română în secolul al XIX-lea. Noțiunea destul de severa a pamfletului ca o specie literară
satirica in proza ori in versuri avind ca predestinație luarea in zeflemea si într-un fel spus
discreditarea oamenilor, ideilor,operelor, intimplarilor, intr-o maniera mult mai legera si banala
chiar si deseori in moduri puțin violente, procedeele care definesc pamfletul sunt caricatura
hiperbola imprecația ironia s.m.a. prin intermediul cărora are drept ca scop suprimarea alesului
obiectiv prin discurs cit si ridicilarizarea lui. Expresia nemijlocită, patetică, implicată situează
pamfletul în subordinea liricului.
Aparent, pamfletul are tendința de a prezenta comaterea dintre idei, aici, interlocutorul nu e
prezent, cauzând în același timp lipsa de clarificare, lipsă de dovadă, lipsă de exemple, preecum și
nu oferă posibilitatea de a comenta. Pamfletul expune veridicitatea în fața unui antevorbitor care în
urmare trebuie să se dizolve: caricaturizat, făcut de nimic, suprimat prin sarcasm. Pamfletul poate să
finiseze o contrazicere, dar nicidecum nu participă în executarea ei.
Ca structura artistică (mai mult, dar și mai puțin decât o specie literară) pamfletul este o
formă cu fond facultativ. În receptarea din prezent, tratarea pamfletara a unui anume argument se
justifică doar prin arta pamfletarului; altfel, există soluție alternative. În receptarea ulterioară, dacă
arta a impus pamfletul în eternitate, fondul (rămas fără sens într-un trecut uitat) nu mai are nici o
importanță. Dar în nici una din aceste două posibilități, în care arta e determinantă, morala nu poate
fi facultativă. [29]

20
 Odată ce a apărut presa, în Moldova, la fel, apar primele scrieri ale articolelor din stilul
publicistic, în același timp, tot mai mult se evidențiază și apariția umorului și satirei în publicații.
Dar, pentru publicarea acestor lucrări era nevoie respectarea anumitor norme social-politice, în așa
mod trebuia să fie respectate libertatea și drepturile omului. În așa mod, se cunoaște că „presa
umoristica îsi face la noi apariția în 1859, după ce statutul de vasalitate al principatelor este înlocuit
prin Convenția puterilor europene, care garantează țării regim constituțional” [20, p. 34]. Dar,
totodată, în acea perioadă satira și umorul se considerau complet diferite, aceastea fiind afirmate de
C. Trifu „satira nu poate fi decât politica”. Aceleiași logici era și С. А. Комаров, care menționa: „în
pamflet este reflectată aproape exclusiv tematica politică, patetismul lui fiind deschis critic”.
Însă, mai târziu, în 1862, își face apariția o nouă lege, care susținea că omul are dreptul la
libera exprimare, precum și ceea că omul e individualitate și își are propriu stil și propriul aspect, cât
fizic, atât și moral. Pamfletul publicistic se consideră ca specie grație momentului că inițiatorii
primelor ziare, dar, de regulă, autorii lucrărilor publicistice sunt scriitorii, deci, cei care au
cunoștințe perfecte în scriere creativă. Și, totodată, cu toții știm că scriitorii, poeții, oamenii de artă
sunt cei care posedă o sensibilitate mai mare față de evenimentele mai puțin corecte și juste în stat.
Satira, stă la baza unui pamflet deși C. Mihuleac susține că „satira este doar una din
modalitățile de construcție a pamfletului, alături de umor, parodie, ironie” [13, p. 51], care, în
Antichitate, un instrument puternic în luptadiscursurilor. În așa mod, putem menționa că pamfletul,
ca specie, pentru prima dată a apărut în arta oratorică antică. Prin urmare, „tradându-și sorgintea
orală, în pamflet „vointa de demonstratie este inseparabila de miscarile afective: indignare,
denegatie, deriziune, obsecrație, scopul său final – pentru atingerea căruia autorul nu precupețește
niciun efort – fiind acela de a convinge publicul” [7, p. 26].
Cu încredere putem zice, că cei care sunt în luptă aspră cu viciile statale o armă puternică
precum este pamfletul vor fi cei care urmăresc veridicitatea evenimentelor, dreptatea a totul ce se
petrece și egalitatea umană, fără viclenii și deformări înjositoare, deoarece „pamfletul, prin
negativismul său fatis, este întotdeauna sincer…” [15, p. 85].
Fiecare specie a genului publicistic, având multe asemănări, totuși are ceva deosebit în
formatul, expresia sa, ele facil se pot confunda, însă profesioniștii în domeniu sunt bine incluși cât în
teoria atât și în practica speciilor umoristice, și din acest motiv nu va le va confunda niciodată, fie

21
un foileton, editorialul, tableta sau și articolul de comentariu. Mulți autori au obiceiul să introducă
propriile idei referitoare la distingerea a mai multor specii, cât din umoristică atât și din literatură,
prin urmare îl pot cita pe cercetătorul rus С. А. Комаров,care menționează că „pamfletul se
caracterizează printr-o abordare mult mai categorică, prin tendința de a «nimici» adversarul, cu
accentul pe negativism, pe când foiletonul are caracter zeflemitor și dezvăluitor” [5, p.170].
Tableta aparține genului publicist de opinie, reprezintă un articol de dimensiuni mici, cîteva
idei, și nu mai mult de o singură pagină, dar ideile în conținutul său trebuie să fie clare și veridice.
Tema unei tablete se rotesc, de fapt, în jurul unor acțiuni care stârnesc reacții din partea
reprezentanților mass-media și crează imaginația aiambilor protagoniști ai comunicării, acestea fiind
realizate cu scopul de a aduce la râs. În final ar trebui să fie, numaidecât, pe neașteptate, cu scopul
de a surprinde.
În primul rând, tableta este o chemare, un semnal de larmă care îmbină, ân aceleași proporții,
comicul și sensibilul. Chiar dacă atinge temele actuale cu un aspect mai ușor, inutil, tableta tratează
de la particular spre general. Aceasta ar semnifica că autorul este liber are putința de a uni două sau
mai multe acțiuni luate din diferite spații, timpuri și sfere, pentru a inființa legătura între situații care
par că nu pot avea nimic în comun, și ne conduc spre conclucii neașteptate. Putem zice că tableta
reprezintă un articol în care se prezintă o concluzie finală, în urma comicului, o învățătură
moralizatoare sau o opinie individuală.
În mass-media basarabească, unele reviste relevă pamflete adevărate, chiar dacă acestea
puteau fi tipărit în spațiul de retrospectivă. Niște exemple ar servi: regretatul C. Tănase, V. Mihail,
sau chiar niște bloggeri cum ar fi: A. Vakulovschi, D. Crudu, Vitalie Cojocari, Vlada Ciobanu sau
V. Mardare.
Astfel, referindu-ne la limbajul propriu-zis al pamfletului, trebuie să remarcăm expresivitatea
implicită a acestuia în virtutea funcției sociale pertinente pe care o conține. Este utilizat, de regulă,
un limbaj emotiv, apropiat de cel artistic, preluat, cel mai adesea, din oralitatea familiar-colocvială,
pe alocuri cu elemente vulgar-agresive, pentru „nevoia de a spurca frumos”, cum definea pamfletul
T. Arghezi [16, p. 129].
Pamfletul publicistic, ca, de altfel, și cel artistic, este dominat de manifestul urii abia
stapânite, dar a urii nobile, provocate de intenția dreptății, a echității sociale, morale. Este, mai

22
curând, impulsul de revoltă față de strâmbătatea umană în toate ipostazele sale: lăcomie, lașitate,
ipocrizie, cinism, perversiune morală etc. Limba română literară nu are suficiente mijloace de
„execuție” verbală, care ar putea înfiera mai intens și mai pertinent, de aceea toți autorii, fără
excepție, recurg la multiplele valori ale oralități, dimensiunea limbii cu cele mai pregnante și mai
pitorești modalități de exprimare.
Bogăția acesteia se măsoară în multitudinea vocabulelor marcate stilistic, a construcțiilor, a
expresiilor metaforice de-a gata, pe care le valorifica în cele mai variate moduri autorii de texte,
cuvinte și structuri „tari”, pe alocuri violente, triviale, care exprima exact și cu mai multă convingere
valul de sentimente, gânduri, frustrări, intenții ale publicistilor. Astfel oralitatea devine, de facto,
cheia de bolta a succesului unui text de satira si, оn primul rвnd, a pamfletului. Fără aceasta
„intervenție orală”, textul ar fi palid, searbâd, fara vlaga; cu alte cuvinte, nu ar mai putea fi numit
pamflet. Nu prea se cunosc texte satirice fara o doza lingvistica de oralitate, care sa certe, sa arda
prin invective sau prin elemente „mustoase” populare, chiar daca, pe alocuri, nedemne sub aspect
stilistic.
Daca un editorial sau un articol de analiza sau comentariu pot fi considerate reusite prin
argumentele aduse, prin оnlantuirea logica a lor, precum si printr-un limbaj selectat cu grija, atunci
pamfletul, prin menirea sa, de „justitiar”, de „gardian” al bunurilor collective morale, spirituale si,
de ce nu, materiale, va perturba conditia stilistica a unui text tocmai pentru a deturna raul, a-l
compromite, anihilвndu-l. Pe de alta parte, un pamflet nu va putea misca mintile si sentimentele
cititorilor, daca nu se va remarca printr-o constructie artistica deosebita, care sa straluceasca si sa
provoace, totodata, atitudinea rebela, nonconformista a omului. De aceea, o calitate primordiala a
unui pamflet bine scris va fi talentul creatorului sau, оn acceptia lui T. Arghezi, „creativitatea”. „…
Arghezi este categoric, și pe bună dreptate: fără o amprentă personală a stilului, valoarea unui
pamflet este nulă”, releva C. Mihuleac [9, p. 62-65].
Caricatura permite prezentarea Răului reprezentat de societatea occidentală prin tuşe groase,
sugerând cu mijloace extrem de precare că e vorba de o societate decadentă, imorală, coruptă, aflată
în criză şi fără viitor. Spectrul crizei occidentale e sugerat de aceste caricaturi ca prezent la nivel
politic sau economic, dar şi cultural (ultima reprezentare având valenţe subtile, mai ales în contextul
presei culturale în care imaginile sunt publicate). Cultura occidentală e prezentată, asemenea întregii

23
societăţi americane, decadente, aflate aproape la limita dispariţiei – fiind dominată de dezinteresul
general pentru cultură şi studiu (universităţile occidentale sunt prezentate ca un mediu imoral,
decăzut) şi, în acelaşi timp, de interesul pentru tot ceea ce este scandalos, violent, impur.
În acelaşi timp, cultura e prezentată ca fiind coruptă şi la nivel financiar, incultura
generalizată fiind completată de un servilism facil faţă de zona financiară. Caricaturile sugerează că
adevărata păstrătoare a valorilor (general-umane şi culturale) este societatea comunistă, în timp ce
(anti)cultura occidentală e tabloidizată (termenul chiar apare la un moment dat, explicat într-un
articol), focalizată fiind pe partea brutală a existenţei. Realismul, în schimb (desigur în formula
realist-socialistă), e prezentat ca alternativa supremă, în timp ce suprarealismul sau alte formule de
artă sunt prezentate în mod paradoxal, drept caricaturale ori infantile.
Opoziţiile sunt definite schematic, prin evidenţe şi mijloace recognoscibile, repetitivitatea
lor, în spaţiul limitat şi sigur al propagandei, conferindu-le – cel puţin în intenţia forurilor
propagandistice – credibilitate. Prezentarea celuilalt tip de societate (occidental) ca nesigur, violent,
aflat într-o profundă criză la nivel general, merge uneori până la reprezentări la limita maleficului
sau diabolicului, în încercarea de a descuraja orice simpatie sau nostalgie a populaţiei care le
receptează. Cu toată oscilaţia între limitele satirei şi diabolizării, nuanţele sunt totuşi destul de
puţine. Caricaturile epocii, prin natura lor evident clişeizată, se repetă, convenţional, cu extrem de
puţine mijloace artistice şi aceleaşi câteva teme şi motive – contabilizate în tabelul de mai jos, prin
analiza unui grupaj de caricaturi din „Flacăra” (1948-1949), „Contemporanul” (1949), „Almanahul
literar” (1950), „Scânteia” (1949), „Scânteia tineretului” (1950).
Se cunosc speciile literare ale genului liric (oda, imnul, elegia, meditaţia, satira, pastelul), dar
şi cele cu formă fixă (rondelul, sonetul, gazelul, glosa), ce propun în textele de tip monologic o
intensificare a funcţiei poetice sau a celei emotive. Prin discursul liric, reprezentările, ideile,
concepţiile, trăirile lăuntrice se comunică direct. Procedeele expressive evoluează de la un strigăt
emoţional la utilizarea diferitelor tipuri de imagini, figuri de stil, de metrică, de rimă, ritm şi la
organizarea diverselor forme de poezie. Un concept operaţional specific genului liric este arta
poetică, ce exprimă mesajul-program al unui artist, crezul său despre creaţie, devenind o specie a
liricii filosofice, care transfigurează în imagini poetice principiile estetice ale poetului, viziunea

24
proprie despre sursele şi actul creaţiei, despre funcţia ei cognitivă, despre menirea şi destinul artei,
dar şi al creatorului.[3, p.35-71]
Publicațiile parțial satirice au existat încă din Renaștere, fără a apărea cu regularitate, însă
abia cu revista franceză „La Caricature”, lansată în 1830, s-a creat primul ziar de umor politic prin
caricaturi și analize glumețe. „La Caricature” ataca monarhia și a avut de la început o poziție
privilegiată și invidiată în alte părți,
În Anglia, moda s-a instaurat odată cu „Punch”, lansată în 1841. „Punch”, care a devenit o
adevărată instituție, a existat intermitent până în 2002. Este revista care a creat termenul englezesc
pentru caricatură sau desen de presă: cartoon.
Faptul că unele din aceste reviste reușesc să trăiască doar din vânzări le asigură independența
de orice influență politică, independență absolut necesară pentru a face credibilă satira.
Prima revistă moldovenească de satiră şi umor a apărut în 1957 - bine
cunoscutul „Chipăruş”. Publicaţiile asemănătoare existau în acea vreme în mai toate fostele
republici sovietice, bunăoară revista ucraineană „Pereţ” sau cea rusească „Crocodil”. Din echipa
redacţională a „Chipăruş”-ului făceau parte renumiți satirici, umorişti, scriitori, poeţi, pictori şi
caricaturişti. Unul dintre ei, scriitorul Vladimir Beşleagă îşi aminteşte că în acea perioadă de
„dezgheţ hruşciovian”, cum o numeşte el, cenzura nu funcţiona foarte drastic: „Revista era, în
perioada ceea, una din cele mai active, combative şi usturătoare. Şi noi ne puteam permite mai multe
lucruri. Se făceau critici, articole, caricaturi, pamflete, fel de fel de chestii. Atunci cenzura mai
slăbise şi revista a putut să apară pentru că era făcută în mod mai camuflat, mai literar, nu era
direct.”
Vladimir Beşleagă spune că se putea ridiculiza aproape orice subiect, cu excepţia, desigur, a
regimului sovietic, a sistemului în ansamblu: „Sistemul în ansamblu sigur că nu se putea ridiculiza,
se putea ridiculiza anumite defecte, scăpări, greşeli. Deci, se putea critica, de exemplu, că iată un
director de şcoală a folosit materiale de construcţie nu pentru reparaţia şcolii, dar pentru reparaţia
propriei case şi tot aşa.”
Minima libertate editorială de care se bucura revista Chipăruş nu a durat decât 2 ani. În 1959
după un număr „bombă”, cum îl descrie Vladimir Beşleagă, o bună parte a echipei redacţionale în
frunte cu redactorul şef au fost concediaţi, iar în locul lor numite persoane care să promoveze

25
neabătut linia ideologică a Partidului Comunist: „Redactorul şef a plecat în concediu, iar noi am
rămas de capul nostru. Am făcut un număr exploziv, bombă. Am băgat în numărul acela tot ce am
ştiut şi am crezut noi - mai multe caricaturi, texte, pamflete cu critici la adresa guvernatorilor, la
adresa porcăriilor care se făceau, pentru că era perioada de renaştere naţională care s-a produs după
moartea lui Stalin. Numărul acela din august 1959 a servit drept un fel de dovadă că aici s-au
încuibat nişte naţionalişti, nişte antisovietici.”
După declararea independenţei Republicii Moldova au existat mai multe tentative de a
reanima „Chipăruş”-ul din perioada sovietică. Câteva revistele satirice şi de umor care au apărut,
cum ar fi „Chipăruş plus” sau „Chipăruş de la Moldova” nu au rezistat decât câţiva ani. În prezent o
asemenea revistă nu există. Satira şi umorul nu au dispărut însă din presă, ci apar separat, nu
neapărat cu regularitate, sub formă de caricaturi, pamflete sau suplimente satirice în paginile unor
ziare, în publicaţii electronice, dar şi în câteva emisiuni televizate. Iată cum explică scriitorul
Vladimir Beşleagă de ce în prezent nu există nici o revistă de satiră şi umor: „Presa scrisă este foarte
costisitoare. Există, bunăoară, Uniunea Epigramiştilor, ăștia care publică pe ici pe acolo, care pot şi
unde pot, dar revistă nu este. Acum totul poate fi satirizat, dar pentru asta trebuie parale. În afară de
aceasta, atunci satira şi umorul era singura modalitate de a răbufni, de a te defula, cum se zice, că se
mai permitea ceva. Acum poţi să spui liber orice îţi place. Acum totul s-a schimbat s-a televizat, s-a
digitalizat.”
Deşi se spune că o caricatură sau un pamflet pot rezuma o situaţie politică sau socială mult
mai bine decât bunăoară o analiză bine închegată, ultima pare să fie mai preferată de presa
moldovenească. [25]

1.2 Impactul specific genurilor satirice asupra publicului

Satira pentru majoritatea din noi treptat devine o caracteristica prevalenta a erei în care ne
aflam, a vieții cotidiene. Deja rămâne la discreția noastră de a primi satira sau nu! Cea mai optima
variantă de a nu ne simți incomodati de un astfel de fenomen precum este acesta poate fi acea de a te
apropia de el și nu de al respinge. Acum ajungem tot mai aproape de principalele caracteristici a
genului artistic, litearar dacă încercăm să răzbatem în interiorul acestui fenomen, cărui, poate, chiar
îi lipsesc multe, dar cu siguranță succesul îi aparține pe deplin. Anume acest success ne provoacă să
26
credem că acest gen valorifică mult, deci trebuie să fie supus analizei, pentru o cunoaștere mai
amplă și deplină a ei.
Dilema culturala la care am ajuns de a fi martori creează necesitatea unui demers de acest tip
pentru întâietate necesitatea cunoașterii faptului ca satira rămâne de a fi delimitat drept un fenomen
natural care a petrecut de lungul timpurilor întreaga existenta a literaturii și a artelor și mai cu seama
pentru clauza vindecării individuale de de sentimentul ca tot ce a fost pina acum a pierit, de frica ca
valorile umanismului sau pierdut sau ca se vor pierde ca satirizarea sau luarea în zeflemea vor pune
stăpânire în totalmente pe seama ideii ca umanitatea a plasmuit și a conceput mai fabulos de lungul
tragediei omenești cit și extraordinarei sale aflării de la începutul veacurilor.
Realmente satira cu gama sa diversa de manifestare de la cântece populare satirice și strigături
la parodie, pamflet, ironie alegorie fabula fiziologie literara creează sub egida caracteristicilor
estetice și ideologice din fragmentul de timp din care face parte, enumerinduse printre obiectele din
categoria cărora li se stabilește un interes din partea autorului satiric, cit și prin interogații de unde
ansamblul satiric depune stăpânire asupra literaturii. De La deleanu la Caragiale și Inimescu se
păstrează atit direcția satirei cit și ideile conceptuale asupra literaturii.
Talk-show-urile și emisiunile de umor, într-un mod mai ușuratic, impun norme de
comportament social acceptabil și inacceptabil, ceea ce este aprobat de societate și ceea ce este
criticat de societate.
Oricare tip de emisiune își urmărește scopul său. În continuare voi descrie câteva dintre ele.
Deci, competițiile și jocurile TV, au scopul de a dezvoltă calitatea de conducere, pragmatism
precum și insinctul competitiv. Iar reality-show-ul are scopul de a învăța omul să creeze relații în
societate și să evolueze la maxim într-un mod cât mai obiectiv realitatea din jur.
Datorită discursului social satira poate fi discutată, analizată foarte intens, aceasta ocupând locul
între literar și extraliterar (memorialistică, literatura de călătorie, biografia, reportajul). În general,
toate caracterele, speciile și oamenii se află într-o neîntreruptă greutate în faptul de a face alegerea
între identitate și alternitate, individul stă la granița între existența socială și cea individuală. Două
tipuri de specii satirice se intersectează în ceea ce ține de teme și motive: cea care este bazată pe
politică și cea pe morală (tema provincialului, motivul 7 iarmarocului, moda, falsitatea vieţii sociale,
falsa civilizaţie şi educaţie, clasele sociale, liberalii, ciocoii, parvenitismul politic, tipul plăcintarului,

27
tipul ispravnicului, tipul slujnicarului – omolog al gentilhomme-ului francez). Temele și motivele
care se pun spre dezbatere argumentează prezența intersectării satirei și actualității temei precum și
concluzia acestei, nevoia de a descrie obiectiv viața și condițiile sociale, de a analiza viciile
societății, precum și de a învăța. „Autorii satirici şi exemplificările alese justifică o formă a
impulsivităţii proprie satirei; autorii satirici contestă – textul satiric fiind contestatar”.[23]
Importanța de bază și urgentă a umorului constă în faptul de a provoca râs, din acest punct de
vedere, acesta nu este deplin în comparative cu satira, care se bazează pe trăsături mult mai
complete. Jocul diferențelor, între formă și fond, între exigență și existență, între țintă și procedee
consituie un element colectiv între satiră și comic cun intenții caraghioase, care, de fapt, nu prezintă
mai mult decât subita diminuare a așteptărilor. O altă asemănare între satiră și comic este prezentată
de condiționarea socială: ființa umană, societatea, din cauza că numai omul poate să aibă tendința de
a se schimba și schimba ceva din jurul său. Deseori, în lucrările creative ale autorilor cât din
secolurile trecute atât și contemporane, sunt combinate satira și morala, chiar reieșind din faptul că
acestea două nu sunt caracteristici în complex ai comicului, autorii se conduc după scopul de a
produce cât râsul ascultătorului, cititorului atât și judecata de valoare. Asemănător satirei, umorul
relevă o altă realitate, care, de fapt, nu este copia exacta a acelei realități ci o lume unde condițiile
sociale și interacțiunea psihologică se subjugă acelei realități.[6, p.311-352]
Satira – ironie se caracterizează prin faptul că ironia se deduce din satiră, elementele care
demonstrează că acestea două se află în concordanță, sunt componentele multilaterale ale acestora.
Duhul satiric reprezintă o continuare a unei interacțiuni ironice care este demonstrată împreună cu
publicul. Cât autorul unei ironii atât și al unei satire, are o natură idealist, care este chinuit de viciile
ce afectează societatea noastră, de aici și se deduce caracterul mai forțat, mai coleric ale lucrărilor
publicate. Mesajul transmis cât de satiră atât și de ironie se expune în diferite moduri, ironia se
relevă într-un mod deschis, la bază având contextul exterior ai ideii sale ironice, iar satira având o
structură închisă și se bazează pe propria construcție, care, de fapt, elimină orice probabilitate
împăciuitoare.
În continuare voi vorbi despre, relația satira-parodia reprezinta un șir schematic de acțiuni în
care este introdus un component formal, un fragment de text anterior, care la rândul său are rol de

28
catalizator al mesajului textual fiind predestinat drept selector de funcții satirice și care face o
delimitare lucidă între satiră și parodie. [11, p.229-242]
O diferență mai evidentă între parodie și satiră o reprezintă totuși parcurgerea procesului de
realizare. Satira subânțelege îndepărtarea tipurilor de manifestări menționate, le deteriorează
complet, într-o modalitate nereversibilă, în timp ce parodia prin caracterul său critic creează o
prezentare mult mai scură și clară pentru publicul destinat.
Sunt două particularități definitorii care concept parodia, unul comic parodia drept amuzament și
celalalt satiric imitația care duce la extremele absurdului și a ridicolului deci unul din componentele
de baza ale loțiunei parodie își are radacinile din satira fapt ce dificila delimitarea exacta a acestor
termini.
Pamfletul reprezintă o specie literară și jurnalistică în versuri ori în proza caracterizat prin
umor în care autorul incripteaza diverse concepții politice obscure stări morale aspecte negative ale
societății absorbita de rutina, sau proprietățile de nivel fizic cit și de manifestarea comportamentala a
unei persoane etc.Reprezinta o structura ferma a comentariului care întrebuințează perpetuu
mijloace negative de exprimare a opiniei. Făcând apel la pamflet, autorul delimitează nedumerirea
sa violenta cu faptele, tendințele ori cu idei pe care le are drept ca punct de vedere conceptual sub o
alura agresiv-verbala, patetica, persiflanta, de unde străbat promt revoltarile.
În așa mod, satira – pamphlet, ambele sunt reprezentări extreme care au ca punct vizoriu
autonomia acestor termeni la fel cât și aceeași distincție, pamfletul fiind perceput ca o reproducție
extremă aflându-se într-un raport cu modalitatea flexibilă de acțiune a satirei. Pamfletul are ca scop
prezentarea unui obiectiv lucid și o țintă prestabilita pe cind intențiile satirei sunt de ordin
moralizator și de ansamblu. Dacă drept obiectivul satirei este folosit răul, maladiile și viciile în care
societatea se simte mereu desfățată, pamfletul își găsește sprijinul într-un obiect individualizat cu un
amplua particularizat. Pamfletul decurge la satirizarea mesagerilor acestor vicii de o desfățare
socială. Plasând pamfletul și satira la izvoarele care le alimentează se înregistrează aceleași tipuri
distinctive diferențieri lucide satira purcede din indignare pe când pamfletul înglobează ura. Sub
pretextul variabilității formelor pamfletul poate fi metamorfozat sub o formă a satire, chair dacă se
localizează în zona limitrofă din care purcede. Satira este reprezentata ca o componenta universala a
principiilor, pamfletul are ca scop personalizarea de unde și se distinge diferențierea procedurala ai

29
ambilor termeni pamfletul se manifesta ca o acțiune de revolta pe timp ce satira face loc rareori unei
resemnari de pierdere.[14, p.18-21]
Satira și umorul, unirea extremelor se străduie să depisteze scopurile satirei, ca un procedeu a
unei moderări transmise de umor. Dacă pamfletul are ca scop conturarea extrimității a realizării
satirice, umorul are tendința de a modera duritatea și agresivitatea satirei. Comicul apelează la satira
mulțumită unui presentiment plasat de coeziune fata de lumea înconjurătoare, la care nicicând nu se
va plasa pe poziția pe care este situată satira în față de obiectivul său. Depășind prin umor, un autor
ajunge de a conștientiza fiabilitatea poziție personale satira se deosebește de umor prin proprietatea
sa de a se dezlipi ironic de obiectul pentru care este predestinat țintă. În cazul de față, natura
paradoxala a satirei este întocmai concepută de amestecul dinamic între ironia distanta și umorul
participativ.
Procedeele de bază ale pamfletului:
1. Pamfletul este demascare.
Personajul de bază este supus cu dispreț în toată nuditatea sa, lipsit de aparențe. Deosebirea dintre
ceea ce ar dori să pară și ceea ce este de fapt, ar fi obiectul de interes al unui pamfletar(„condeiul se
vâră aici şi scobeşte lărgind”)
2. Pamfletul este expresiv.
Precum și în alte specii jurnalistice de substanță, asemănătoare cu beletristica, pamfletul ar trebui să
influențeze lecturatorul în așa mod ca el să vizualizeze cele citite. Expresivitatea descrierii va juca
rolul principal în lucrare („să concretizeze vizual şi să corespundă egal cu subiectul”)
3. Pamfletul trebuie să surprindă atât cititorul cât şi adversarul.
Tehnicile stilistice ar trebui să fie cele mai diverse – metafora, hiperbola, absurdul, grotescul
precum și alegoria. Precum o armă într-un duel, pamfletul trebuie să utilizeze toate modurile de
prezentare și toate structurile posibile, pentru a lua în surprindere adversarul („cu andreaua, cu peria
de sârmă, cu răzătoarea sau cu fierăstrăul bijutierului; şi uneori, în clipele supreme, cu sculele
măcelăriei.”)
4. Pamfletul trebuie să fie credibil şi persuasiv.
O altă caracteristică ai pamefletului ar fi lipsa de invenții. Un pamfletar profesionist nu ar minți, nu
ar inventa ceva ireal, el doar mărește faptele, veridicitatea, să demonstreze atât de convingător încât

30
și adversarului să creeze senzația de indoială în ceea ce tine propria persoană. Un pamfletar poate
folosi tehnici de premărire a personalității personajului principal, dar, doar cu scopul de al coborî și
mai jos. În acest moment, rolul primordial o deține atenția și psiholigia umană. („să strecoare otrava
îndoielii în insul însuşi al celui pamfletizat”).
5. Pamfletul trebuie să fie impecabil din punct de vedere estetic.
Aptitudinile literare se află pe primul loc pentru succesul unui pamflet. Pe lângă immportanța
conținutului, mai exista și structura corectă ai acestei specii, ea trebui să fie una corect formulată,
jocurile de fraze trebuie să ia în surprindere, să persiste un stil grațios și, la fel, limba trebuie să fie
stîpânită la un nivel înalt („o mână curată, elegantă, şi chiar o bijuterie pe degetul mic. Pamfletul
frumos, animat şi stropit cu lumină...”).
6. Pamfletul trebuie să fie original.
Asemănător unei opere de artă, pamfletarul trebuie să inducă idei personale creative, aceasta ar
fi elementul de bază al unui pamflet. Autorul trebuie să inventeze un stil și un complex de pași ai
creării unui pamflet personal. Un adevărat pamfletar nu agresează pe cineva pentru a-l zdrobi în
interesul personal, ci poate agresa doar în folosul societății. Acesta este încrezut că crează în folosul
societății, pentru a demonstra adevăratele fețe a celor cu intenții negative.[17, p.529-544]
Pamfletul revocă reacții diverse și totodată ele depind de poziția pe care o ia receptorul vis-a-vis
de personajul privit în parte, dar mereu cu reacții intense. Importanța vizată de reprezentanții mass-
media se exteriorizează agresiv fata de pamfletar, neapărat, următoarele generații situează
pamfletele de preț în categoria literaturii, deloc ne manifestând un interes de care parte s-ar situa
autorul. Importanta artistica este cea doar care se mai păstrează. Pamfletul, trecând prin veacuri, are
o evoluție personalizata trecând de la jurnalism la literatura pe măsură ce avansează în timp. Textul
pierde din evidentasa referință și ajunge precum cititorul din alt veac, ficție. Pamfletul reprezintă
prin urmare un gen jurnalistic mult mai creativ de o rară ingeniozitate.
Satira își are radacinile dintr-o relație mai învechită dar mai cu seama acea dintre satira și
anatomie. În satira autorul uzează într-un stil individualizat spiritul recurgând la o proprie capacitate
analitica drept un armistițiu de selecționare scoțând la evidenta privilegiul segmentat dintre morala
și cu spirit caustic. Instanta satirica precum un autor de filosofie literara dezbina prototipul

31
ansamblic social cu un fast uneori sadic și îl segmenteaza într-o multitudine de detalii care la rândul
lor creaza un efect euristic de amplificare.[18, p.54-55]
Atât fiziologia literară cât şi satira sunt tributare, în mare măsură, realismului, materia de
construcţie a celor două noţiuni. Pe lângă manifestările literare ale relaţiei fiziologiei literare cu
satira nu trebuie să uităm şi manifestările artelor plastice: desenele lui Rubens, gravura în aquaforte
a lui Rembrandt, schiţele lui Goya sau Delacroix, litografiile lui Daumier.
Vorbind despre satira și alegorie, putem spune că:
 ele urmăresc același scop și procedeele asemănătoare, precum satira;
 atât și alegoria își găsesc publicul trecând la semantica indirectă în conținutul său, la
același nivel,
 acestea două se conduc după structura: de la particular spre general, lăsând o
probabilitate de a se întoarce la particular.
Acestea două, pe lângă asemănările precedente, alegoria reprezintă opoziție avantajoasă în
mijlocul relației sale cu satira, ambele reprezentând intensificarea procesului satiric: „primul ar fi
capacitatea sa de figurare exploatabilă în ficţiune, al doilea se referă la atitudinea disimulării datorită
faptului că, alegoristul, se mişcă în umbra simbolurilor distanţate ilustrative”.[37] Un exemplu, din
liteartură, ar servi, Călătoriile lui Guliver de Swift și de Ion Budai Deleanu – Țiganiada, unde
morala rectificată evoluează într-un subiect fictiv și oferă spre demonstrare alegoriile și abstracțiile.
Acest procedeu de moralitate este cât alegoric atât și ilustrativ, emanând o semnificație morală
practică. Nu pe ultimul loc stau și personajele simbolice fără trăsătura moralității sau dezvoltare
interioară, simbolizări generaliste în cadrul unor module morale sau existențiale.
Satira face parte în procesul de modificare a studiilor litarare, transformând modificări de
sentimentalitate artistică prin intermediul repetatelor reproduceri a textelor editate anterior.
Câteodată, pentru a crea o maximă influență asupra publicului, satirizând viciile societății (de
la locuitor de rând până la pătura de sus a societății) se realizează unirea planului lumii animale cu
cel al lumii umane.
Amintindu-ne de ideea tezei, genul satiric, deci, ce este satira? Putem depista câteva câteva
răspunsuri care avea rolul de concluzii ale analizei.

32
 Că satira este un atac virulent şi batjocoritor, iar instanţa satirică o entitate pasională
influenţată, în permanenţă, de indignare; că această formă este tributară amestecului şi diversităţii;
că semnifică un gen de literatură – atunci când se vorbeşte de satira lui Ion BudaiDeleanu, Ion
Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu sau când se numesc schiţele şi momentele lui Ion Luca
Caragiale sau scrisorile lui Eminescu şi un spirit persiflant sau o tonalitate care se manifestă în orice
structură a oricărei comunicări umane – conchidem prin a afirma, cu certitudine, că acest fenomen a
adus noi valenţe în literatura română.
Epoca de Aur a presei umoristice își ia începuturile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
și prima jumătate a secolului al XX-lea. La acel moment în București se publicau peste 300 de
reviste pe bază de satiră și comic: „Țânțarul ” și „Spiriduș”(1859). Peste o perioadă mică de timp,
„pe 28 februarie 1859, a apărut, mai întâi, revista satirică „Ţânţarul”, ai cărei redactori, trecuţi pe
frontispiciu, erau C. A. Rosetti şi N. T. Orăşanu, primul semnând în paginile publicaţiei Constantin
Trandafirescu, iar al doilea N. T. Cetăţenescu”.[24]
Realizările satirice create de natura umană și pictate de caricatură au reînviat complet când
au pus accentul pe viciile societății. În așa mod, caricaturizarea viciilor se transformă în „satiră de
moravuri”, „caricatură politică” și „satira politică”. Natura literară tratează superficial, fără
intensitate, iar satira demonstrează o atașare mult mai intensă și profundă.
„Râzând îndreptăm moravurile”, Ridendo castigat mores - lat., o idee ce a fost menționată
încă în antichitate. Însă, în Republica Moldova viciile naționale nu pot fi schimbate cu atâta
facilitate și umorul sigur nu-l poate influența. Acestea sunt demonstrate prin faptul că pe parcurs la
ultimii 20-30 ani, mai multe reviste, publicații satirice și comice critică violent liderii de partide,
președinții, unul după altul, precum, și alți funcționari publici, care nu au influențat deloc situația
politică. Toți acești ani, mulți publiciști ai țării noastre scot la suprafață, în mod satirizat,
problemele care, cât au fost actuale 20-30 de ani în urmă, atât și în ziua de azi, acestea sunt:
corupția, inegalitatea socială, furturile, preponderența celor care dețin posturi mai presus față de
cetățenii de rând ai țării noastre, însă acestea devin tot mai adâncite în societatea noastră de astăzi.
Deseori pentru a crea o impresie mai însemnată unii satirici apelează la umorul negru, acesta
reprezintă o clasă separată de umor, care se utilizează cu scopul de a prezenta sau a răspunde în

33
momente care nu au ieșire. Deseori apare în momentele pline de stres, sau în momente când moartea
este pricepută ca una neînduplecată și/sau de neocolit.
Umorul negru, persiflări subtile, glumele fără perdea, ironia, caricaturile mai deocheate și
mai colorate – în așa mod putem descrie articolele revistelor sau adaosului de satiră și umor din
Republica Moldova de aproximativ 30 de ani în urmă. În 1958 și-a făcut apariția prima ediție al
Revistei Chipăruș, care era cea mai renumită revistă cu conținut „picant” despre societatea din acel
timp.
În ce s-ar constitui oare sursa umorului moldovenesc?
Constantin Cheianu susține că simţul umorului unui popor este influențat de trei factori:
starea de spirit, starea psihologică și cunoașterea limbii vorbite. Primul factor se menține pe un strat
constant, nu prea suferă schimbări pe parcursul la ultimele două decenii, abia începe crearea acelui
motiv ce provoacă nivelul intelectual al societății spre dezvoltare. Al doilea factor, ar fi unul
„paradoxal, în perioada sovietică, atunci când exista acel fundal de bunăstare-stagnare, parcă făceam
mai mult umor”.[26] Pe parcursul la ultimii 20 ani situația pare să nu fie una chiar de râs. Locuitorii
teritoriului post sovietic, rușii, ucrainenii la fel și românii, au petrecut această perioadă de tranziție
într-o euforie a umorului.
Ultimile două decenii ne-au cam influențat recepția umorului, noi ca publicul îl pierdem fie
din cauza istoriei, care și-a lăsat intens amprenta asupra lumii noastre interioare. sau din cauza
modului nostrum de a gândi în ziua de azi. Expresia inrădăcinată în statul nostru, „haz de necaz”,
este ca o concluzie a poporului nostru, care, atât locuiește în necazul oferit de cei care stau la putere
că locuitorul, cu scopul de a-și ameliora starea sufletească găsește în acest necaz – hazul.
În regimul sovietic, editorialele de umor și bancurile nu aveau voie să conțină referințe
asupra personalității liderilor politici. Sovietismul stopa oricare incercare a autorilor, din literature și
din mass-media, de a iniția articole despre funcținarii publici. Oricare umor în adresa Comitetului
Central al Partidului Comunist era exclus complet „În perioada aceea satira nu putea să lovească în
ținte prea mari, ea prindea peștișori mici, la rechini nu atenta. Nu era posibil sa publici astfel de
materiale. Nu trebuia să ataci niciun șef de partid, nici măcar un angajat de la nivel de gospodărie
sau colhoz, nu mai vorbim despre Comitetul Central. Puteai critica un șofer care a încălcat regulile
de circulație sau un paznic. Dar nu pot spune că excela presa noastră în umor sau satiră” .[28]

34
 Revista Chipăruș, care a fost menționată mai sus, este prima revistă usturătoare pentru
politicii din Sistemul Sovietic, și-a făcut apariția în1958 în chirilică,
Chipăruș, o publicație usturătoare. Primul număr al revistei Chipăruș a apărut în anul 1958
în chirilică și costa 2 ruble. În paginile publicației se menționa că este un „jurnal de satiră și umor în
limba moldovenească” și „publicație a editurii de partid a Comitetului Central al Partidului
Comunist al Moldovei”. Așadar, umorul era cenzurat. Cu toate acestea, Chipăruș rămâne și astăzi un
exemplu de publicație atrăgătoare, calitativă, cu pagini multe și colorate, cu texte și caricaturi
ingenioase.
În anii 80-90 apar tot mai des imagini cu femei goale sau intimități de cuplu. Începând cu
anul 1991 revista apare cu numele Chipărușul de două ori pe lună și este editată în limba română. În
paginile revistei se menționa că este o publicație independentă. În această perioadă din redacția
revistei făceau parte Gheorghe Serafim Saca, Lică Sainciuc, Petru Cărare, Ion Diordiev.
Glumele despre BNM, actuale și în 1995. De aici încolo, jurnaliștii au avut liber la glume, texte
satirice și pamflete despre politicieni, ruși și destrămarea URSS. [19, p. 73-75]

35
 CAPITOLUL II. PRESTANȚA GENURILOR SATIRICE ÎN MASS-MEDIA DIN
REPUBLICA MOLDOVA. STUDIU DE CAZ: Emisiunile ”Ora de ras”, ”Dora show”,
„Umorul e cu noi” de la Radio Moldova, Pamfletul lui Nicolae Negru, alias Ion Buraga, din
Ziarul Național

Umorul, acea formă de comunicare prin care un stimul mental ajunge să amuze sau să
stîrnească rîsul, este folosit în general pentru a atrage atenţia interlocutorilor. Umorul este considerat
în principal a fi un fenomen social, indivizii expunîndu-şi starea de bine atunci cînd sînt în prezenţa
alterităţii. Este de asemenea şi un fenomen psihologic pentru că, producerea situaţiilor umoristice
necesită procesarea mentală a unor informaţii venite din mediul exterior sau din memorie,
jonglîndu-se astfel cu idei, cuvinte sau acţiuni în vederea conturării unei situaţii verbale sau
nonverbale percepută de ceilalţi ca amuzantă sau nu.
Încercări de stabilire a unei teorii a umorului au venit însă din domenii de activitate diverse,
folosofi, psihologi, sociologi sau antropologi căutînd să determine elementele care compun acest
fenomen. Efectul pe care l-a creat această împărţire a studiului pe mai multe domenii a creat o
dificultate la nivel lexical. Sfera semantică a noţiunii de umor s-a lărgit considerabil, fiind
aglomerată de termeni (comic, satiră, ironie, sarcasm, anecdotă, rîs, etc.) aparent sinonimici, dar în
esenţă diferiţi. Deseori, acesti termeni corelaţi ajung să se confunde cu definiţiile atribuite
conceptului de umor.
Moldovenii stau în fața televizoarelor în medie 3 ore pe zi în zilele de lucru și în medie 4 ore
pe zi, în weekend. Cei mai mulți dintre ei (73%) privesc televizorul șase sau chiar șapte zile pe
săptămână; 7% - doar trei sau cinci zile, iar 9% nu privesc televizorul deloc. Datele se regăsesc în
studiul: „Evoluție și preferințe privind mass-media din Repubica Moldova”, realizat de IMAS, în
perioada 9 februarie - 4 martie 2018, scrie topmedia.md. Potrivit sursei, 45% dintre respondenți au
răspuns că se uită la TV în mare parte pentru pentru distracție și plăcere.
Astfel, circa 12% dintre respondenți susțin că privesc emisiunile de divertisment în zilele de
weekend, iar 5% dintre ei, în zilele de lucru.

36
 De asemenea, 50% dintre participanții la sondaj au răspuns că preferă mai degrabă emisiunile
de divertisment ale posturilor TV din străinătate, iar 34% - pe cele autohtone.
Printre cele mai populare emisiuni de divertisment în rândul respondenților au fost:  Vorbește
Moldova - 4,1%, Pusti Govoriat - 2,9%, Pole Chiudes - 2,5%; Ora de ras - 2%; Da sau nu - 1,5%;
Exatlon - 1,2%; Jdi menia - 0,8%; Davai pojenimsia - 0,7%; Dom 2 - 0,6%; Comedy Club - 0,5%;
KVN - 0,5%; Modnyi Prigovor - 0,5%; 100 de moldoveni au zis - 0,4%; Ai umor - 0,3%; Comedy
Woman - 0,3%; Dora Show - 0,3%.
Umorul nu-i hlizitul din emisiunile butucănoase de divertisment, nici băşcălie și nici replică
maliţioasă. Umorul e mai curând facultatea de a avea spirit. Încercarea de a privi lucrurile de sus, cu
ochii Ecleziastului care ne îndeamnă să nu ne încrâncenăm, să nu disperăm, să nu ne cramponăm de
present, să nu tânjim peste măsură după trecut. Şi să nu ne lăsăm purtaţi aiurea de mirajele
viitorului. Să nu uităm că ceea ce a fost va mai fi.
Simţul umorului este cel mai de nădejde scut sentimental al omului împotriva prostiei,
ignoranţei, răutăţii, furiei şi agresivităţii. E o reacţie inteligentă, non-violentă şi fără ură.
Umorul nu este doar un instrument pentru distracții și pentru o mai bună dispoziție. El este și
o armă fină și eficientă pentru formarea opiniei publice și a luptei politice.
În această lucrare am analizat unele din cele mai populare talk-show-uri ale televiziunilor
moldovenești și am aflat, cum ar arăta liderul democraților Vladimir Plahotniuc într-un film asiatic
gen BDSM, cărui politician din Moldova indienii i-ar fi pus porecla „Pata Mare", cine dintre ei s-a
obișnuit „să-și lase pantalonii pe vine" în fața Occidentului și ce pot avea în comun liberalismul și
onanismul.
Conform datelor AGB (AGB Nielsen Media Research), emisiunea cu cel mai mare ratinguri
este Ora de Ras. Emisiunea apare săptămânal, la Jurnal TV, Duminică Ora 21:15. Această emisiune
fiind Regizată de: Pavel Nasalciuc ( Ion Usatyi ), iar Prezentatorii fiind: Constantin Cheianu și
Anatol Durbală.
Gustul prost, kitsch-ul şi vulgaritatea invadează politicul, showbiz-ul, mass-media, viaţa
cetăţeanului. Ora de Ras îşi propune să fie un filtru, ridiculizând tot ce înseamnă incompetenţă, lipsă
de gust, subcultură prin mijloacele satirei şi ironiei.

37
 Subiecte penru glume, colaje video și foto, miniaturi, benzi desenate și clipuri sunt
evenimentele săptămânii și persoanele implicate – politicieni, funcționari, judecători.

Astfel, „Ora de ras”, este o emisiune de satiră şi umor, aparținând genului liric.
Spoturile din emisiunile umoristice sunt vizionate și pe Facebook, adesea acestea devenind
virale. De exemplu, clipul din emisiunea Ora de Ras despre judecătoarea Rodica Berdilo, care a
anulat rezultatele alegerilor primarului în Chișinău, a fost vizionat pe Facebook de aproximativ 160
mii de persoane. Alte spoturi ale emisiunii Ora de Ras au acumulat în rețelele sociale de la 20 mii
până la 100 mii de vizualizări.
Postul de televiziune Jurnal TV critică mult mai dur decât alte televiziuni conducerea
Partidului Democrat de la guvernare și mai ales liderul Vladimir Plahotniuc. Este dur criticat și
președintele Igor Dodon. În schimb, Andrei Năstase și Maia Sandu sunt prezentați exclusiv ca
persoane corecte și politicieni principiali.
Cel mai adesea, în postura de eroi negativi apar liderul PDM Vladimir Plahotniuc,
președintele Igor Dodon, primarul de Orhei Ilan Șor, membri ai guvernului, deputați democrați.
După deciziile instanței referitoare la invalidarea alegerilor din Chișinău, la aceștia s-au adăugat
judecătorii care au luat respectivele hotărâri.
Vladimir Plahotniuc este prezentat în rol de bucătar, care împarte gratis frigărui și promisiuni
electorale în raionul Nisporeni, de unde este originar și unde, probabil, putea candida la alegerile
parlamentare conform circumscripțiilor uninominale. Ca distribuitor de „schizofrenie molipsitoare"
în rândurile PDM și ale „partidelor-partenere", inclusiv al socialiștilor.
În altă ediție, telespectatorii Jurnal TV l-au văzut pe Plahotniuc în calitate de drogat, care îi
cumpără pe toți, controlează totul și se teme de toate. Lui îi sunt indiferenți cetățenii țării și dorințele
acestora, de aceea el a ignorat voința lor exprimată la alegerile primarului în Chișinău și a anulat
rezultatele acestora. El este numit dictator nebun și este comparat cu Hitler și Kim Jong-Un. Se zice
că el este favorizat de însuși Putin, pentru că Plahotniuc intenționează să-i dăruiască acestuia
Transnisria și toată Moldova. 
Culmea umorului în stilul Ora de Ras poate fi considerat spotul din ediția din 30 iunie 2018.
Prezentată Constantin Cheianu și baba Ileana:

38
 "C. Cheianu: - Judecătoarea Berdilo
Baba Ileana: – e o curvă!
C. Cheianu: Judecători la Curtea de Apel
Baba Ileana: – niște curve!
C. Cheianu: Judecători la Curtea Supremă de Justiție
Baba Ileana: – nu-s mai breji, tot niște curve!
C. Cheianu: Dar dece curve?
Baba Ileana: - so vândut lui Plaștaniuc, aista. Apu șis. Cum îs aeștea prastitutși.
prastitutșilot li plătești și ele fac ce vrai. Plaștaniuc le-o plătit și ele le-o făcut cum o vrut el."
În acesta, Plahotniuc, colegii săi din PDM și judecătorii care au luat decizia de a invalida
alegerile în Chișinău devin participanți ai scenelor BDSM. Este prezentat un cadru dintr-un film
asiatic gen BDSM: eroul principal este un masochist cu capul lui Plahotniuc, în care scuipă o
doamnă îmbrăcată în haine de piele, iar el „meditează" despre anularea mandatului lui Năstase,
pentru ca el (Plahotniuc) să fie disprețuit de toți, iar el să sufere. Că doar lui „îi place să sufere".
Periodic, imaginea este înlocuită de un colaj în care judecătoarea Berdilo îl biciuiește pe Plahotniuc.
Coloana sonoră este următoarea: Berdilo citește decizia despre nerecunoașterea rezultatelor
alegerilor.
Sunt criticați și colegii lui Plahotniuc: în unul din aceste colaje, doi magistrați de la Curtea de
Apel îl țin în lesă pe premierul Filip. În altul, șefa diplomației europene Federica Mogherini îl bate
pe speakerul Candu. În asemenea scene sado-masochiste mai apar democrații Vladimir Cebotari,
Sergiu Sârbu, Anatolie Zagorodnâi și Marian Lupu.
Magistrata Rodica Berdilo, judecătorul de la Curtea de Apel Ion Druță și judecătorul de la
Curtea Supremă de Justiție cu numele Clima au devenit eroi ai altui colaj foto. În acesta, ei sunt
prezentați în rol de prostituate. Un actor deghizat în bunică scuipă în aceștia și îi numește „curve"
plătite de Plahotniuc.
Igor Dodon este prezentat în emisiune ca politician pe care l-a cumpărat Plahotniuc. Ei au
dispute interne, dar, pentru bani, Dodon tace și face ceea de ce are nevoie Plahotniuc. 

39
 În alt caz, el este prezentat ca persoană care doar se odihnește (a fost în concediu de nouă ori)
și culege căpșuni, nu are nicio influență și își vinde colegii.
În schimb, ca un copil mic, el o face pe împăratul, însă are doar eșecuri. Ba monumentul lui
Ștefan cel Mare l-a scuipat pe Dodon (iar el a crezut că e un porumbel), ba o jurnalistă rusă l-a
ignorat pe președinte, întorcându-se cu spatele spre el în timp ce intervieva un alt participant la
forum.
Dodon este luat în zeflemea și în parodia clipului lui Kirkorov «Зайка моя» („Iepurașul
meu"). La corpul unei femei îmbrăcate în costum de iepure a fost „adăugat" capul lui Dodon.
Prezentatorii îl numesc „președințel de serviciu".
Despre primarul de Orhei Ilan Șor se vorbește în contextul declarațiilor acestuia despre banii
pe care i-a dat Maiei Sandu. În plan secund – imaginea unui porc cu fața lui Șor. El este numit
criminal, bandit, hoț, iar Sandu – persoană corectă.
În altă ediție, Șor apare ca hoț și om lipsit de onestitate, care știe cum să-i jefuiască pe
moldoveni, pentru că „tatăl său l-a învățat": „Învață, fiule, să furi doar bani mulți". 
O altă parodie marca Ora de Ras e despre adjuncta lui Șor- Marina Vampira. Ieșire publică a
vicepreședintei partidului Șor, Marina Tauber, a inspirat realizatorii emisiunii Ora de Ras de la
Jurnal TV pentru o nouă parodie.
În cadrul unei conferințe de presă, Tauber a criticat dur acțiunile concetățenilor noștri din
Italia, care s-au mobilizat pentru un protest în ziua în care simpatizanții partidului Șor au organizat
un concert în orașul Torino.
Mai mult, aceasta a vorbit despre posibile vărsări de sânge la viitoarele acțiuni ale partidului
Șor.
Astfel, emisiunile umoristice constituie una dintre cele mai eficiente metode de promovare și
ponegrire a politicienilor. Ei îi pot ridiculiza pe politicieni, pot duce până la absurd inițiativele
guvernării sau ale opoziției. Și aceasta funcționează. Cu ajutorul umorului și al satirei, autorii
emisiunilor încearcă să comunice cu telespectatorul în limba care, așa cum cred ei, este mai
accesibilă. Stilul și limba unor astfel de talk-show-uri se deosebesc de la o televiziune la alta.

40
 Conținutul unor astfel de emisiuni în Moldova nu întotdeauna poate fi numit umor. În sketch-
urile lor, ei adesea depășesc limitele, iar în unele cazuri – și limitele legii. Mă refer la hate speech,
apelurile la discriminare. S-a întâmplat la Ora de Ras că într-una dintre ediții, a fost specificată
naționalitatea – evreu – a unui „eroiu"".
Umorul despre politică este foarte interesant, însă atunci când umorul devine politică, este
trist. În general, ceea ce se face la noi în acest format, este o rușineși c-am se exagerează uneori cu
umorul emisiunilor de la Ora de Ras. Da, sunt și ediții reușite. Însă în țara noastră, întotdeauna au
fost probleme cu umorul, nu trebuie să ne fie frică să recunoaștem aceasta. Poate doar în anii 90,
când a fost o emisiune interesantă a lui Gheorghe Urschi.
Dacă e să facem abstracție de calitatea unui asemenea conținut, aceste emisiuni practic nu se
deosebesc de cele în format analogic care sunt produse în alte țări. Granițele etice trebuie să fie și în
umorul care ajunge în popor prin intermediul televiziunii. După analiza acestor talk-show-uri,
asemenea emisiuni umoristice, bineînțeles, au efect.
Când spunem asta, trebuie să ținem cont de nivelul pregătirii politice, al maturității
alegătorilor. Acest nivel este deosebit de scăzut. În societatea în care acest nivel este scăzut,
asemenea emisiuni au un anumit succes – nu se poate spune că acesta este enorm, însă este mai mare
decât influența unor talk-show-ur și dezbateri obișnuite.
Teoretic, sunt două modele de interacțiune dintre politicieni și alegători. În primul model,
clasa politică își asumă sarcina de a educa societatea: să-i cultive anumite valori, doctrine – este o
cale complicată. Cea de-a doua cale este mai simplă: identifici așteptările în mediul electoratului și
corespunzi lor, adăugând că cel mai adesea, politicienii moldoveni aleg cea de-a doua cale și
utilizează aceste talk-show-uri ca instrument.
Referindu-ne la încălcările eticii în astfel de talk-show-uri, trebuie discutat fiecare caz în
parte, însă în general, situația nu trebuie dramatizată. Umorul și satira politică prevăd încălcarea
limitelor, inclusiv și a eticii. Pot să amintesc despre scandalurile care apar mereu cu publicația
franceză Charlie Hebdo. Ceea ce trebuie să învățăm din această experiență este că fiecare dintre noi,
consumator de media fiind, trebuie să aibă inteligența și materia cenușie necesară să facă diferență
între un pamflet, sau emisiune umoristică în cazul nostru, și un material informativ.

41
 În același timp, autorii pamfletelor ar trebui să fie maxim atenți la subiectele pe care le
ironizează și modul în care o fac. Pamfletul nu trebuie să fie ca o cortină în spatele căreia autorii să
fugă de responsabilitate. Orice informație difuzată trebuie atent analizată și chibzuită. Căci,
emisiunea Ora de Ras, poartă responsabilitatea atât pentru difuzare, cât și pentru formă și conținut.
Astfel, în şedinţa publică din 24 noiembrie 2016, urmare a apelului unui grup de pompieri şi
salvatori către mai multe instituţii publice, organizaţii neguvernamentale şi ambasade/reprezentanţe
străine în Republica Moldova, semnat de domnul Mihail Harabagiu, general-maior, şeful Serviciului
Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în care semnatarii au cerut să se ia atutidine faţă de un
episod din emisiunea Ora de ras, difuzată de postul de televiziune Jurnal TV la 20 noiembrie 2016.
În care, potrivit autorilor apelului, ”memoria unui adevărat erou a fost dezonorată public”, iar
”jurnaliştii au încercat să-şi bată joc de drama şi suferinţele familiei pompierului Ivan Nogailîc căzut
la datorie, în urma incendiului din sectorul Ciocana al municipiului Chişinău”, analizând emisiunea-
pamflet Ora de ras, difuzată de postul de televiziune Jurnal TV la 20 noiembrie 2016, bazându-se pe
prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova şi pe Regulamentul de
activitate a Consiliului de Presă.
Autorii emisiunii Ora de Ras, Constantin Cheianu şi Anatol Durbală, şi-au prezentat scuze
publice pentru subiectul despre tragedia în care şi-a pierdut viaţa un pompier, faţă de familia şi
rudele pompierului decedat în incendiul de la Ciocana. După ce subiectul prezentat în cadrul
emisiunii a stârnit valuri de reacţii negative în societate, iar pompierii au organizat un protest în faţa
Jurnal TV.
Emisiunea Ora de Ras, a început cu: „Începem această emisiune cu nişte scuze. În Ora de
Ras de duminica trecută am prezentat un subiect care a dezamăgit, a supărat mai multă lume.
Vorbesc despre acel fragment din emisiune în care ne-am referit la incendiul de la Ciocana în care
şi-a pierdut viaţa un pompier. Nu o să povestesc ce ne-am propus noi în acel subiect, deja asta nu
mai contează. După ce o bună parte a telespectatorilor a respins abordarea noastră, o să vă spun
câteva lucruri.
Facem această emisiune de aproape şapte ani, perioadă în care am arătat cât de vinovată
este actuala guvernare faţă de cetăţenii săi, faţă de noi toţi. Am criticat acest regim prin mijloace
de satiră cu duritate, cu violenţă. Am încercat şi încercăm mereu să abordăm altfel lucrurile, să nu

42
ne repetăm. Dar în ciuda acestor şapte ani de satiră, sistemul nu a devenit nici mai democratic, nici
mai civilizat, nici mai uman. Şi când loveşti de ani de zile într-un fenomen urât şi fenomenul acela
nu se schimbă, se întâmplă să-ţi pierzi răbdarea şi stăpânirea. Şi în dorinţa noastră de a lovi şi mai
tare, şi mai dureros, loviturile tale pot ajunge uneori mai departe decât ţi-ai fi dorit. Probabil, asta
ni s-a întâmplat în emisiunea trecută, nu am ştiut să ne controlăm indignarea faţă de un regim
inuman şi faţă de un personaj criminal şi indignarea aceasta a lovit acolo unde nu avea dreptul să
lovească. Am greşit. Mai trebuie să vă spun că nu ne-am hotărât uşor să facem acest subiect. Am
avut multe dubii, multe discuţii în echipă. Colegii mei nu au fost de acord să-l facem”, a declarat
Constantin Cheianu la începutul emisiunii de duminică.
Totodată, jurnalistul le-a prezentat scuze şi colegilor, care au fost supuşi unor critici dure
săptămâna trecută: „Le datorez scuze colegilor mei, care au trebuit să suporte zilele astea vorbe
urâte, grele, murdare pe care ei chiar nu le-au meritat. Totodată, îmi prezint scuzele mele faţă de
familia pompierului decedat, faţă de colegii săi şi faţă de toţi pe care i-a şocat şi insultat subiectul
nostru."
Şi prezentatorul Anatol Durbală a ţinut să adreseze scuze celor care l-au cunoscut pe
pompierul Ivan Nogailîc, decedat în incendiu: „Dincolo de toate, rămânem o echipă la bine şi la
greu. Şi acum, când am greşit, trebuie să avem curajul şi inteligenţa să recunoaştem acest lucru.
Mă adresez şi eu, în primul rând, familiei, rudelor, pompierilor, celor care muncesc zi de zi care-şi
riscă viaţa, toţi acei oameni sinceri, muncitori care s-au simţit ofensaţi şi jigniţi de subiectul nostru.
Vă rog să mă iertaţi”, a declarat Anatol Durbală.
În cadrul emisiunii Ora de Ras, difuzându-se o parodie, astfel Ştefan cel Mare, a fost numit
de Durbală și Cheianu: ”călău incult și agramat”. Astfel, peste o sută de persoane au protestat în
faţa sediului televiziunii Jurnal TV.
Au sărit în apărarea Voievodului Ştefan. Peste 100 de veterani ai războiului de pe Nistru și
cavaleri ai ordinului Ştefan cel Mare au protestat în faţa sediului televiziunii Jurnal TV. Aceştia erau
supăraţi pe moderatorii emisiunii Ora de Ras, deoarece au batjocorit numele domnitorului Ştefan cel
Mare prin faptul că l-au numit călău incult şi agramat şi l-au comparat cu bolşevicul Lenin.

43
 Potrivit manifestanţilor, în unele emisiuni, cei doi realizatori fac de ruşine imaginea lui
Ştefan cel Mare. Astfel, protestatarii au cerut ca Anatol Durbală şi Constantin Cheianu să-şi ceară
scuze public. 
Oamenii au încercat să intre în sediul instituţiei pentru a discuta cu angajaţii Jurnal TV, însă
nimeni nu le-a deschis uşa. 
Contactați telefonic, unul dintre realizatorii emisiunii Ora de Ras, Constantin Cheianu, a
refuzat să comenteze protestul.
Manifestanţii declarau atunci, că vor continua protestele, dacă nimeni nu-şi va cere scuze. Nu
este pentru prima dată când realizatorii emisiunii "Ora de Ras" iau în batjocoră diverse evenimente.
Anterior, aceştia au făcut haz de necaz pe seama pompierului care a murit într-un incendiu produs în
sectorul Ciocana al Capitalei. Atunci, colegii de lucru ai victimei au protestat în faţa postului de
televiziune fiind indignaţi de cinismul prezentatorilor Anatol Durbală şi Constantin Cheianu.
Nemulţumiţi de emisiunea Ora de Ras au fost şi mai mulţi locuitori din oraşul Orhei care, la
fel, au protestat la sediul instituţiei împotriva criticilor aduse primarului Orheiului.
              Astfel, postul de televiziune „Jurnal TV” a difuzat emisiunea „Ora de ras” în cadrul căreia
au fost folosite atît cuvinte, cît și scene obscene care aduc atingere gravă imaginii procurorului în
Procuratura Anticorupție, Adriana Bețișor. Totodată, genernd defăimarea persoanei, exprimată în
răspîndirea informației false, care a lezat onoarea, demnitatea și reputația profesională a acesteia.
Un nou atac la persoană a vedetei JurnalTV, Constantin Cheianu. De această dată,
prezentatorul Orei de Ras l-a luat la bani mărunți pe scriitorul și academicianul Nicolae Dabija, pe
care l-a numit „un ins înrăit, veninos și cinic”.
Conflictul a apărut după ce Dabija a publicat un editorial în care dă de înțeles că regizorul
Ion Ungureanu ar fi decedat cu „inimă rea” după ce a fost atacat, de asemenea, în una din edițiile
emisiunii „Ora de Ras” de la Jurnal TV.
Deși Nicolae Dabija nu dă nume în materialul său, Cheianu recunoaște că el a fost unul
dintre protagoniștii emisiunii date. „Sigur că am fost surprins de această revărsare de josnicie, dar pe
de altă parte nu pot să spun că e ceva nou în felul de a fi al lui Dabija”, scrie Constantin Cheianu
pe jurnal.md.

44
 Mai mult, vedeta de la Jurnal TV continuă atacul asupra colegului său de breaslă, acuzându-l
că este „un ins înrăit, veninos, cinic, cu un apetit infinit pentru a bârfi, a murdări, a calomnia”.
De menționat că aceasta nu este prima oară când Constantin Cheianu reacționează în
asemenea manieră împotriva celor care nu-i împărtășesc opinia. Jurnalistul a mai fost criticat dur și
anterior pentru abordarea distprețuitoare față de tineri.
Dincolo de adeziunea telespectatorilor, pe care au câştigat-o cu brio, Constantin Cheianu şi
Anatol Durbală s-au ales în 2010 şi cu un premiu naţional pentru promovarea satirei politice.
Succesul lor ar putea să însemne că basarabenii, în ciuda dramei pe care o trăiesc, încet-încet, îşi
descreţesc frunţile. Învaţă să râdă.
În principiu la Jurnal TV au fost create emisiuni vulgare, ce trag inteligența în jos, precum
„Ora de Ras” sau „Dora Show”. Mie personal nu îmi place emisiunea Ora de Ras, căci analizând
atent cum prezentatorii spun cât de cool este să faci glume ieftine și de prost gust precum Cheianu și
Durbală, Emilian Crețu și alți promotori ai prostiei și vulgarității. Ei au reușit să inducă ideea că este
la modă să fii vulgar și mediocru. Oare strâmbăturile acestia, vulgaritățile promovate reprezintă ceva
extraordinar de frumos și util pentru societate?! Eu sunt de părere că nu, și nu duc la ceva educativ.

O altă emisiune analizată de umor, este emisiunea Dora Show.

Dora Show este emisiunea Doamnei Dora, personaj carismatic îndrăgit de telespectatorii
Jurnal TV şi de internauţi. Protagonista scheciurilor mereu vine cu o surpriză pentru toţi admiratorii,
ea descoase vedetele de secrete, răsplătindu-le cu câte un premiu. Nu-şi ascunde vârsta pentru că,
spune ea, „cei 50 de ani nu şi-au lăsat amprenta pe chipul ei”. Secretul? Se iubeşte mult! E vicleană!
În spatele oricărei celebrități stă o poveste de viață, o istorie care își lasă amprentă și crează o
pesonalitate. Astfel eroina, Doamna Dora e femeie de la ţară. Când era mai tânără, a lucrat
învățătoare de clase primare, profesie pe care a ales-o pentru că iubeşte foarte mult copiii. Dar, din
cauza sărăciei, a fost nevoită să plece la munci în Italia, unde vreme de câţiva ani a îngrijit de
bătrâni, a lucrat şi la câteva magazine. Dar într-o bună zi şi-a zis că aşa nu se mai poate! Şi s-a întors
acasă, în Republica Moldova. Ştia ce sărăcie e aici, dar şi-a spus că va face tot posibilul ca să reziste.
S-a gândit că, dacă toţi moldovenii vor alege să plece peste hotare, ţara ei va rămâne fără oameni de
seamă, aşa cum este ea. Şi da, se consideră o doamnă influentă! E femeie de la noi, iar aceasta se

45
vede din felul ei de a se îmbrăca şi de a vorbi. Pentru că ea vorbeşte o limbă pe care, din păcate, o
vorbim mai toţi: moldo-ruso-română. E uşor kitschizată şi e vicleană rău, căci ştie cum să-şi
descoase interlocutorul.
Doamnei Dora îi este uşor să abordeze orice subiect, doar că uneori se mai lasă purtată de val
şi uită că-i „femeie luată”. Depinde dincotro bate vântul şi cu cine stă de vorbă. Aflăm că fosta
învăţătoare de clasele primare este mamă are doi copii: un băiat şi o fată, cea din urmă fiind plecată
în Portugalia.
Cum decurge o zi din viaţa Doamnei Dora?: „Dimineaţa ei începe cu o cafea şi o ţigară,
după care navighează pe internet, în căutarea celor mai picante ştiri din showbizul autohton. Ca şi
mine, urăşte minciuna, invidia, vedetismul, dar îi respectă pe oamenii sinceri. Şi chiar dacă trăiește
la ţară, e boemă şi adoră teatrul”.
Doamna Dora încearcă să fie în pas cu moda şi e activă pe reţelele de socializare. Are şi cont
de Facebook, acolo unde postează filmuleţe şi discută live cu internauţii. Din fericire, cei care o
apreciază sunt mulţi la număr şi tocmai ei îi dau curaj să meargă înainte. Să ştiţi că în Republica
Moldova este foarte complicat să vii cu asemenea personaje. De aceea Dora Show se bucură de
aprecierile publicului larg.
În cadrul emisiunii Dora Show, eroina are invitaţi în platou, iar unele vedete mai primesc şi
câte un premiu: bomboana de pe colivă! Când e de bine, e cireaşa de pe tort, însă când e naşpa – e
bomboana de pe colivă. Apropo, coliva o gătești după reţeta mamei sale. În cadrul emisiunii se fac
farse invitaţilor.
Emisiunea Dora Show e despre Show, vedete, bârfe, umor și invitați pe potrivă. Dora fiind
eroina emisiunii, dă întânire în fiecare sâmbătă la Jurnal TV sau pe pagina de facebook, la ora 20:00.
Toată vara 2018 Dora a fost în reparație. S-a mutat în casă nouă, a pus draperii din catifea, a
cumpărat o canapea mai confortabilă, chiar și covor mai moale și-a așternut. Toate pentru dragii
telespectatori dar și pentru cei care îi vor păși pragul casei.
Emisiunea Dora Show, nu doar că are invitați în studiou, dar și promovează beția, alcoolul,
fumatul, ceea ce nu e prea plăcut să vezi. Într-o emisiune, O bețivă a dat busna în noul studiou al
emisiunii „Dora Show”. Se numește Valea, e în stare de ebrietate și a ajuns în studioul Dora Show,
chiar la prima ediție a emisiunii în noul platou al acesteia. E, după spusele ei, cumătra Dorei de la

46
Drochia și a venit în ospeție la distinsa doamnă cu băieții ei (e vorba despre cei de la 7Klase, care au
deschis noua ediție Dora Show). Cert e că a cântat, a dansat și a chiut cât a ținut-o gura în platoul
nou-nouț Dora Show.
Umorul adevărat este acela care reprezintă o societate… fiecare ţară are un umor specific. Că
nu e nici românesc, nici rusesc – ceva intermediar, aproape ca pe hartă. Mai greu este, dar şi
important pentru un umorist să ştie să traseze acea graniţă dintre umor şi penibil. Umorul este o
chestiune relativă: cuiva poate să-i placă pentru că se regăseşte în el, altcuiva – nu şi nu-l înţelege.
Sau se poate supăra pentru că se regăseşte în acest umor, se mai întâmplă.
Toţi îl cunosc „la pachet” cu personajul său, Doamna Dora, care s-a înfipt cu toată lungimea
unghiilor atât în spaţiul virtual, cât şi pe sticlă. Dora a apărut mai întâi în mediul online, pe pagina
sa DaSuntRoman. Iniţial nu avea nume pentru personajul său, a încercat mai multe variante, dar nu
îi păreau OK. Iar când a fost invitat (când a fost invitată Dora) în televiziune, a trebuit s-o boteze.
Mulţi dintre fanii săi sunt plecaţi peste hotare şi îi scriu că datorită personajelor sale se simt
mai aproape de casă, aşa că a decis să fie Dora, de la dor. Dor de Dora.
Actorului Emilian Crețu, având scopul să facă ceva ca să fie deosebit – pur şi simplu, a
filmat personaje pe care le-a întâlnit în societate. Nu ştie exact de ce a ales un personaj feminin – a
început să parodieze o vecină şi a văzut că prinde bine la public. În plus, mulţi oameni regăsesc
acest personaj în lumea reală: rude sau cunoştinţe de-ale lor. Plus, vorba ceea: dacă nu el, atunci
cine?
Actorul Emilian, prin emisiunea Dora Show mai degrabă, ironizează o situaţie sau o
problemă, nu clasifică publicul sau fanii, nu împarte publicul în „ţărani” şi „intelectuali” – face umor
pentru oameni şi nicidecum pentru pături sociale.
Astfel, Dora Show nu înseamnă goană după exclusivitate, este o emisiune care a făcut
ravagii pe piaţa media locală şi care a scos în evidenţă stilul unic al îndrăgitului actor Emilian Creţu,
dar şi al ingenioasei echipe formată din actori talentaţi, ce stau bine la capitolul autoironie şi acceptă
critica: Ina Colbasiuc şi Adriana Bâtcă. Şi nu în ultimul rând, reporterul Adriana Vasilcov, care nu
pierde niciun eveniment monden şi ţine sub lupă imaginea vedetelor.
Emisiunea DoraShow este îndrăgită de multă lume și are publicul său, care apreciază munca
și sârguința ce se dedică în totalmente protagonistul acestei emisiuni.

47
 Imaginea sa de doamnă „super rafinată” din Emisiunea DoraShow, vorbeşte de bine sau de
rău temele actuale ale târgului a fost îndrăgită de peste 130 .000 de persoane pe Facebook. Dora de
la „Dora Show”, emisiune difuzată de Jurnal TV, reuşeşte de minune să intre în pielea mai multor
tipaje umane în care fiecare dintre noi se poate regăsi câte un pic. Şi deşi filmuleţele conţin un
limbaj mai puţin cizelat, lumea le distribuie, mai ales „generaţia 2000”. Astfel emisiunea de satiră
DoraShow - a stîrnit sute de reacții și mii de viziualizări în spațiu virtual.
DoraShow nu înseamnă goană după exclusivitate, este o emisiune care a făcut ravagii pe
piaţa media locală şi care a scos în evidenţă stilul unic al actorului Emilian Creţu, dar şi al
ingenioasei echipe formată din actori talentaţi, ce stau bine la capitolul autoironie şi acceptă critica:
Ina Colbasiuc şi Adriana Bâtcă. Şi nu în ultimul rând, reporterul Adriana Vasilcov, care nu pierde
niciun eveniment monden şi ţine sub lupă imaginea vedetelor.
Un scandal de proporții a fost la emisiunea TV Dora Show. Interpreta și actrița Valeria
Lungu a refuzat „Coliva” oferită de Doamna Dora în cadrul emisiunii „Dora Show” de la Jurnal TV.
„Cadoul” i-a fost făcut pentru cea mai nepotrivită ținută afișată la un recent eveniment monden.
„Surpriza” i-a fost transmisă Valeriei de către reporter, care i-a spus că Doamna Dora trimite
„tortul” – pentru cea mai bună ținută sau „coliva”  – pentru cea mai proastă ținută.
Deși interpreta a spus sus și tare că merită „tortul”, reacția când a deschis cutia cu pricina a fost una
neașteptată. Ea a făcut scandal, a spus că refuză „coliva” și a aruncat farfuria pe podea.
În cadrul emisiunii Dora Show, rolul principal îi revine „Doamnei Dora”. În fiecare
săptămână, este invitată o celebritate, pe care „Doamnei Dora” o descoase și o supune mai multor
provocări. Astfel, emisiunea Dora Show este plin de sarcasm, umor și critică. Chiar dacă nu le este
tuturor pe plac.
Dora Show este foarte activă și solicitată la diferite evenimente mondene. La un astfel de
eveniment a participat Dora Show cu toată echipa sa.
Pijamas în the PUB, cel mai asteptat eveniment fără griji și fără tocuri al primăverii, a fost un
succes. Femei de afaceri, artiste, creatoare, artizane s-au distrat într-o atmosferă foarte relaxantă
la LUDS PUB, servind un cocktail savuros. O apariție plină de stil a avut-o DoraShow cu întreaga sa
echipă buhnită, toate purtând ținute verzi!

48
 Ideea a venit salonului Daria Room, care și-a făcut astfel marcată prezența. Doamna Dora,
Janna, dar și raisa Buhnă s-au afișat în rochițe verzi de toată frumusețea, perfect asortate coafurii și
stilului evenimentului în sine. Dora nu s-a liniștit fără să aprecieze și critice, dar și fără să-și exprime
nedumerirea și supărarea!
„În mare parte s-au îmbrăcat toți corespunzători evenimentului și asta e foarte bine pentru
mine, unii au exagerat, dar așa sunt ei sunt mai excentrici au vrut să mă întreacă pe mine, dar nu
au avut nicio șansă….”, a spus Dora încântată că nu a ratat o astfel de seară.
O singură supărare a avut Doamna în Pijama verde by Daria Room, „De ce la această
petrecere nu sunt bărbați”?? N-are cine o admira suficient și nici pețitori nu a găsit pe loc!
Doamna Dora a trecut Prutul și a comentat vedetele de acolo! A fost prima ei apariție la o
televizune din România. Astfel Doamna Dora a fost invitată la emisiunea Star Matinal de la
televiziunea Antena Stars și a făcut show alături de verișoara sa, Madam Sclero. 
Doamna Dora nu a scăpat ocazia pentru a povesti despre emisiunea de la Jurnal TV și despre
tot ce face în Chișinău și pentru că s-a lăudat că este critic de modă, Dora a fost provocată să
analizeze ținutele a câtorva vedete din România.
În cadrul emisiunii Dora Show, eroina Doamna Dora a ținut să vină cu un mesaj de felicitare
de Valentine’s Day. Bineînțeles că acesta este dedicat bărbaților:,,Dragii mei bărbați vă felicit cu
Ziua Îndrăgostiților și vă doresc să aveți toată viața lângă voi o …Cobră”.
Cobra este o denumire care definește o grupă de șerpi veninoși, care fac parte din familia
Elapidae. Pe de altă parte cobra este considerată o viețuitoare ,,grațioasă și ageră”.
Eroina emisiunii Dora Show, Dora are o atragere și o solicitare la public. Astfel, de 1 Martie
2019 în premieră Dna Zinaida Julea și Dora Show/Emilian Crețu a adus “Mărțișorul “ la Chicago.
Un eveniment de folclor cu mult umor și voie bună, alături de cea mai îndrăgită artistă de muzică
populară Dna Zinaida Julea și sigur de cea mai haioasă și plină de nebunii Dna Dora.
Este greu, foarte greu. Comedia s-a transformat foarte mult în ultimii ani și s-a transformat
pentru că o latură a ei – și mă refer aici la satira politică – a fost confiscată de politicienii înșiși. Ei
fac comedie, o fac involuntar și de multe ori iese mai bună și mai adevărată decât cea realizată cu
mijloace artistice. Ficțiunea nu se poate ridica la nivelul realității, realitatea e imbatabilă. Viața bate
filmul. Nu știu cum va evolua asta, dar deocamdată comedia e într-un moment destul de dificil. Mă

49
refer la comedia de televiziune, pentru că ea s-a restrâns în ultimii ani tot mai mult, iar ce a apărut
nu este suficient pentru a acoperi locul rămas liber după ce au dispărut o mulțime de emisiuni. În
locul comediei se practică reality-show-ul, cu toate consecințele de rigoare, iar publicul amator de
gen s-a retras din fața televizorului și stă fie în fața calculatorului, fie în fața unei sticle de bere sau
citește pur și simplu, lucru, de altfel, meritoriu în zilele noastre. Dar dacă vorbim de comedia de la
TV, Comedia nu va muri, câtă vreme omul va fi pe pământ nu o să dispară comedia.

O altă analiză a emisiunii este Umorul e cu noi.

Umorul e cu noi, este o emisiune de divertisment, prezentată de actorii Petru Hadârcă şi
Vitalie Rusu. Scenariile aparţin scriitorului Nicolae Rusu, care sugerează ascultătorilor să-şi încarce
bateriile la orice oră de zi, să fie prieteni cu voia bună. Emisiunea poate fi audiată în fiecare
duminică la Radio Moldova şi pe TRM.MD, începând cu ora 15:05. Durata emisiunii este de 25 de
minute. 
"Umorul e cu noi".
Autor: Stan Lipcanu.
Interpretează: Vitalie Rusu, Petru Hadârcă.
Regia de studio: Elena Vieru.
Regia muzicală: Octavian Rusu.
Realizator: Petru Hadârcă.
Umorul e cu noi, adică pretutindeni, face parte din viețile noastre pentru a ne mai alunga din
încrâncenarea asta cotidiană. Din emisiune fac parte oamenii cu simțul umorului care sunt cei mai
plăcuți, cei mai agreabili, pentru că starea lor de spirit degajă întotdeauna bună dispoziție și voie
bună. Această emisiune este un deschizător de drumuri prin toată seria de postări, care gratulează de
bună vreme.
Căci, ascultând sketch-uri realizate de către Vitalie Rusu și Petru Hadârcă, după texte scrise
de diverși autori vă descrețează frunțile.
Un scenariu radiofonic este „Măgarii” este inspirat din pagini mai puțin folosite din folclorul
românesc, ce încearcă să valorifice bogăția lexicală și stilistică originară, nealterând verva narațiunii
autentice și reliefează ineditul joc al fanteziei în scene de-o inventivitate fabuloasă.

50
 Povestea este construită într-o succesiune dinamică de planuri, devenind o călătorie spre
miezul magic al înțelepciunii populare. Suntem însoțiți de povestitori misterioși, glasuri și personaje
șăgalnice, amuzate și amuzante, ce caută răspunsuri la întrebările puse, oferind soluții și însoțind
personajele în călătoria spre deznodământul (întotdeauna fericit) din lumea basmelor.
Este un spectacol radiofonic plin de vervă şi umor, cu  personaje simpatice interpretate de
actori cu har, într-un decor sonor percutant.
În premieră absolută dramatizarea radiofonică a piesei lui Mihai Ignat, după o adaptare de
Diana Maria Mihailopol, care semnează și regia artistică. Piesa lui Ignat redă un caz-tip al unui
fenomen social care a luat amploare la noi în țară în ultimele două decenii: exodul muncii. Șomajul,
sărăcia, umilirea angajatului străin de țară și înstrăinarea sunt temele atinse de piesă, oferind o
imagine contextualizată a crizei cuplului și familiei: soț-soție, mamă-fiu, tată-fiică. „Aici, acolo”
reia, cu mici variațiuni, laitmotive prin care surprinde profunzimea suferinței personajului principal,
în jurul căreia gravitează ceilalți membri ai familiei (soțul, fiul și tatăl).
În premieră o comedie, creată de Teodor Oprișan, Vă invită să ascultați Singurătatea își
spune cuvântul la un moment dat. Așa că încerci să îți găsești jumătatea. Dar metoda contează: din
gură-n gură, prin ziar sau de pe site-urile de pe internet de matrimoniale.
Fata dă anunț pe un site matrimonial. Pretendenți apar la ușă, dar niciunul dintre cei veniți la
ușă nu e bun pentru fată, după părerea părinților (și pe bună dreptate!). Comicul de limbaj se
combină perfect cu comicul de situație, făcând din „Ultimul pe listă” o comedie spumoasă, un tablou
al ipocriziei și al marasmului existențial în care se complace societatea. Iar finalul aduce o
rezolvare… offline.
Un scenariu radiofonic este “linca Stihi – UNDEva În ’28” (2018) – Partea I. La împlinirea a
90 de ani de la apariția radioului românesc și la câteva luni distanță de a sărbătorii tot atâția ani de la
prima piesă de teatru radiofonic, Ilinca Stihi a scris și a regizat o comedie împărțită în 11 episoade.
Astfel, s-a realizat primul sitcom din istoria radioului din țara noastră.
Subiectul? Se prezintă, în cadre audio înregistrate în spații cu o acustică apropiată de cea
există în acele vremuri, începuturile radioului și a dificultăților întâmpinate în realizarea
transmisiunilor de la sărbătoarea de 10 ani a Marii Uniri sau de la hipodrom, precum și etapele
experimentării și descoperirii teatrului radiofonic și a mijloacelor specifice de expresie artistică (un

51
moment comic ar fi cum un actor, al cărui nume vă lăsăm să-l descoperiți singuri, făcea diverse
mișcări scenice, crezând că lumea le va vedea).
„Aniversarea” de Olga Delia Mateescu, este o piesă scrisă ca un monolog al personajului
principal (Otilia Nemțeanu), acțiunea desfășurându-se (așa cum vă puteți da seama din titlul piesei)
pe parcursul zilei sale de naștere. Majoritatea personajelor sunt invitații la aniversarea Otiliei, fostă
campioană la înot și personalitate de notorietate publică, dar care ajunge să își petreacă mare parte
din ziua de naștere singură, împărțită între calculator, telefon fix și mobil, ce sună pe rând în
continuu, fie cu felicitări, fie cu scuze ale invitaților, prinși în diverse probleme care le amână
sosirea la petrecere.
Piesa este în sine o oglindire asupra vieții de familie, a relațiilor sociale și a superficialității
lor, a solitudinii devenită realitate și certitudine la o anumită vârstă. Olga Delia Mateescu face din
„Aniversarea” o comedie amară presărată cu observații critice la adresa societății românești prin
prisma vieții bucureștene, cu toate neajunsurile orașului.
Versiunea radiofonică a piesei, în regia Cezarinei Udrescu, rolul principal fiind interpretat
chiar de către autoare.
Piesa „Pulverizare” a scriitoarei românce stabilite în Franța examinează critic fenomenele
contemporane al delocalizării și consumerismului prin intermediul a patru personaje (un responsabil
pentru asigurarea calității francez, un manager de call center senegalez, un operator de producție
chinez și un inginer român), surprinși pe parcursul a 24 de ore.
Cele patru personalități, pentru care viitorul apare mai mult decât problematic, răzbat
îmbolnăvite de rutină și singurătate, dincolo de gesturile mașinale de zi cu zi, mereu aceleași.
Mihai Lungeanu a făcut o dramatizare a textului acestei piese, realizând o imagine perfectă a lumii
în care trăim, lăsându-ne să ne întrebăm unde se îndreaptă societatea de astăzi și cât mai contează
omul și valorile vieții private.
Dramatizarea radiofonică „iHamlet” este un spectacol ce reflectă universul subiectiv al unui
H(amlet) de 16 ani, un adolescent din zilele noastre, uimit și dezamăgit în același timp de lumea din
jur. Cu o prietenă drăguță, cu niște părinți care îl enervează, o școală plictisitoare și mult timp liber,
când H. închide ochii, lumea lui se transformă într-o rețea fabuloasă de gânduri și imagini pe care le
poate modela cum vrea el.

52
 Piesa este inspirată mai degrabă din personajul Hamlet decât de subiectul din piesa scrisă de
Shakespeare și vorbește despre inadaptarea și refuzul de a se conforma realității, dar și despre
conflictul dintre generații. Câștigul piesei este că vorbește pe limba tinerilor care nu mai au răbdare.
Prind ideile din zbor și ingurgitează imagini. Sunt mult mai puțin dispuși să asculte și să se
emoționeze. Miza piesei nu este emoția sau empatia: nu există relații între personaje, iar un alter ego
multiplicat e răspunzător de transmiterea mesajului, și nu de trăirea sentimentelor.
„iHamlet” este o oglindă ținută în fața lumii de azi. Este oglindirea vieților ciuntite de ore
petrecute în virtual.
Irina Nechit Popa – Sfaturile Melaniei – De La Nistru Până La Dunăre (2018)
Melania este o bătrână simplă de la țară. Care trebuie să iși pună gândurile într-un caiet prin care să
dea sfaturi, așa cum poate ea, generațiilor următoare. Ea reprezintă o lume a satului basarabean, lăsat
în paragină, pustiit de migrație, dar care îi mai hrănește cu doruri, cu sentimente, cu lumini și
chemări neîncetate, pe basarabenii plecați printre străini să-și câștige bucata de pâine.
Piesa interpretată magistral de către Rodica Mandache, fiind însoțită, pe alocuri, de muzica și
vocea lui Valentin Boghean.
„Cuvintele lui Iov” este un poem dramatic scris de Matei Vișniec, în care putem cunoaște
zbaterea interioară a personajului biblic Iov, ce încearcă să descifreze pentru posteritate argumentele
care i-au susținut puterea credinței în om, printr-un proces al gândurilor întrupate în cuvinte
născătoare de realitate. Acestea îi redau lui Iov credința în destinul pozitiv al umanității, reușind să
salveze încă o dată umanitatea prin credința în cuvinte.
Mihai Lungeanu a realizat o adaptare radiofonică a acestui poem, distribuindu-l în rolul
titular chiar pe cel căruia îi este închinat poemul: Ion Caramitru. Vă invităm să ascultați ÎN
PREMIERĂ această nouă adaptare a unei piese scrise de Matei Vișniec

Emisiunea Umorul e cu noi, de la postul de radio Teleradio Moldova, are o audiență de radio
ascultători mare, are publicul său, care ascultâ sketch-uri realizate de către Vitalie Rusu și Petru
Hadârcă.

53
 Pamfletul lui Nicolae Negru, alias Ion Buraga din Ziarul Național.

Sensurile cuvintelor se schimbă de cele mai multe ori pe nesimţite. Uneori, singura dovadă a
transformării e apariţia termenilor în contexte noi, în combinaţii pe care nu le-ar permite înţelesurile
tradiţionale. E uşor de observat cît de mult şi-a lărgit accepţia şi cît de vag a devenit termenul
pamflet în momentul de faţă, în spaţiul public: cuvîntul e folosit fără discernămînt, ca o etichetă
generalizatoare şi ca o scuză universală. Extinderea semantică a dus la folosirea sintagmei de
pamflet pentru a caracteriza reviste, site-uri, emisiuni, bloguri etc
Nicolae Negru fiind un ziarist de excepție, tratează subiectele actuale în stilul său specific, cu
analize, comentarii și uneori, pamflete, așa cum nimeni nu o mai face în presa de azi.
Pamfletele lui Nicolae Negru, alias Ion Buraga din Ziarul Național, au un subiect de
actualitate și care este important pentru public. Pamfletul Buraga, este semnul unei contestări totale:
nu cruţă nimic, nici valoarea, nici idealul, nici absolutul şi descoperă golul, nimicul ascuns atât în
cele reale cât şi în cele transcendentale. Umoarea, pasiunea, atitudinea morală îi subordonează toate
frazările artistice. Violenţa pamfletară îşi caută propriile ei căi, nefiind o simplă exprimare a
afectelor pasionale, o expresie excesivă şi pasională încrustată într-o argumentaţie.
Pamfletul lui Buraga are o seamă de caracteristici indispensabile: compoziţie riguroasă şi
grijă faţă de detalii, selecţia atentă a cuvintelor, exactitatea raporturilor dintre intenţii şi redarea lor
în plan ideatic, adecvarea permanentă a conţinutului tăios la forma dinamică şi plastică. Astfel,
tehnica pamfletului Buraga prevede, mai întâi, sfărâmarea banalităţii convenţionale a vorbirii şi
batjocura pare insuficientă pentru a lua în răspăr o persoană odioasă. Mânia e normă,
exterminatoare, se serveşte de acumulări de determinări ce trec de la simple epitete la ilustrări din ce
în ce mai fabuloase până când se pierd în fantasticul ororii.
Scopul satirei pamfletare este de a pedepsi în oameni viciile, prostia pretenţioasă,
incompetenţa şi impostura profesională, dar pamfletul Buraga depăşeşte această finalitate strict
punitivă, care se raportează la actualitatea producerii lui. 
În buna tradiție a scriitorilor moraliștii care scriu pentru educa gustul și atitudinea maselor,
Buraga angajează pamfletul pe un traseu clar pedagogic, provenind din clasicele
metode ale comicului care mizează pe diferențele dintre suprafață și adâncime, dintre chintesență și
aparență.
54
 Pamfletul este o formă de critică socială a tarelor și viciilor și o formă de a te implica
activ în viața socială și politică a țării, de a nu lăsa lucrurile să curgă pe un făgaș găunos și
păgubitor, chiar dacă asta înseamnă să lupți împotriva curentului de opinii comune, general cceptate,
sau împotriva prejudecăților, de unul singur. "Cum am devenit „latrină plahotniucistă”" presupune
mai mult decât a lansa o simplă critică la adresa unei persoane sau a da o replică acidă unui
adversar, înseamnă a intra în contra curentului de opinii generale, a te lupta stăruitor cu morile de
vânt ale degradării morale, a duce, ca într-o campanie militară, lupte continue împotriva Răului și
a lumii decăzute.
Pamfletul reprezintă un gen literar. Astfel, pamfletul e un fel de-a slobozi condeiul în răspăr.
De fapt, în această capacitate de convingere prin plasticitatea expresiei stă și valoarea
estetică a pamfletului, care se folosește mai ales de acele nivele lexicale ale limbii, considerate
neliterare, în care intră argoul, familiarul, insulta, imprecația, scabrosul, vulgarul, coprologicul.
Limbajul conotat negativ sub aspectul artei literare, nepoetic, neliterar, intră în
teritoriul estetic al grotescului, care încearcă o asamblare de contrarii și antiteze.
Prin amestecul și dozarea atentă a acestora se obține estetica duplicitară, ambiguă, a râsului
grotesc, de umor negru, râsul scrânit de lucruri serioase și dureroase, de situații angoasante  
și ameninătoare.
Acoperind, în planul reprezentării, realități dintr-o actualitate istorică, pamfletul Buraga izbutește să
depășească această latură perisabilă și să devină artă literară, printr-o compoziție riguroasă și prin 
migălirea plină de inventivitate a unui limbaj artistic scânteietor și inimitabil.
Astfel, în centrul pamfletelor se află mai mereu o persoană reală transformată în personaj
de ʺpovesteʺ. Portretistul Buraga se consideră un justiţiar, deci tonul general va fi radical, drastic,
plin de cruzime, cu participarea umorilor belicoase şi, în acelaşi timp, nu va lipsi din el perspectiva
axiologică, căci arta portretistului se înrudeşte, ca în clasicele fiziologii, cu preocupările
de moralist. 
Nu contează obiectivitatea  portretistului, ci ʺsinceritateaʺ lui, iar  portretele cel mai bune,
departe de a flata personajul portretizat, îl critică, îl blamează, îl desființează, cum ar fi pamfletul
“Dodon sau clona sa, Dodolly?”. Arta portretistului este una a asediului şi atacului. Portretul lui
Buraga înseamnă secționarea prin câteva tușe acide a materialului uman supus chirurgiei pamfletare.

55
 De aceea, trăsăturile fizice şi morale sunt amestecate, iar caracterul compozit al
descrierii fizionomice nu reconstituie simpla înfăţişare a persoanei, ci o surprinde într-un mod
existenţial. Părtinitor până la exces şi absurd, portretistul este mai curând un văzător "daltonist" în
natura omenescului și-i exhibă nemăsurat cea mai măruntă meteahnă, defect sau hibă. Grotescul se
face simțit tocmai prin prezența elementelor de fizionomie animală, a combinațiilor contrastive
ireconciliabile (marcat stilistic prin oximoron) și formulărilor ilogice absurd.
Pentru Buraga, a scrie este și meșteșug – tehnică - și artă – estetică, în interstițiul dintre ele
intervenind munca aisduă, sensibilitatea artistului și cunoașterea precisă a modalităților
de exprimare a artei literare.
Astfel, pamfletul lui Buraga a fost (și este) cel mai puternic în expresia lui estetică, dovadă a
acestui lucru fiind  secvențele din care se compune portretul și debutează cu duritatea termenilor
injurioi: “Nouă însă nu prea ne-a mers cu Snegur, Lucinschi, Voronin sau Timofti, care nici nu
fumează pipă ca Stalin și nici nu au întreținut relații sexuale extraconjugale riscante ca Lenin, și
nici numele lor nu prea sună ca orașe, pretându-se în cel mai bun caz unor denumiri de vapoare,
străzi sau mahalale. Doar numele Dodon produce o oarecare rezonanță eufonică, dar cam
monotonă, ca de talangă. S-ar putea, în caz de necesitate, să se procedeze analogic: Chișinău să fie
numit Dodonău, dar cine își poate imagina că Dodon coordonează cu adevărat și va câștiga
alegerile 30 de ani la rând? Poate să rebotezăm Chișinăul în Plahotniucău, dar sună fatalist și
pretențios.” De regulă, aceste pamflete poartă semnătura unei personae: “Al vostru bertelier,
cacofondat, Ion Buraga sau Al vostru șopârl, tiranozaurofil, Ion Buraga”.
Totuși, temele pentru un pamflet din Ziarul Național sunt alese în funcție de cele mai
importante subiecte ce preocupă societatea într-un anume moment, dar și în general – din domeniile
politic, social, economic, educație etc.
De la obținerea independenței, Republica Moldova s-a cam aflat mereu în criză, iar Nicolae
Negru a fost în mijlocul furtunii, în epicentrul evenimentelor și fiecare bătălie, la care a participat,
participă l-a costat scump, căci deseori împrejurările se dovedeau a fi mai bine „aranjate” decât
adevărul pe care el nu se teme să-l spună și să-l apere.

56
 Nu cruță pe nimeni: nici puterea, oricare ar fi sau culoarea ei, nici opoziția, dacă sesizează o
abatere de la normele morale și etice. Așa a devenit persoana care critică în stânga și în dreapta, pe
toți laolaltă.
Prin pamflet exprimându-și gândurile. Și cum întrebările lui rămân fără răspuns, ne propune
o viziune proprie, o perspectivă clară din care lucrurile se văd altfel, mai pe înțelesul fiecăruia, mai
cu speranță și încredere, că vom reuși să facem față celor mai grele încercări. 
Nicolae Negru prin Pamfletele sale vizează senzaționalul prin exploatarea realității imediate:
„De ce tace Dan Dungaciu? Putin și Dodon ne scapă de binom! Năstase și Gaiciuc spre victorie ne
duc! Bătrâncea și cu Țâcu ne vor uni cu Mozambicu!
Trustia, elegii politikoase
Năstase, „raza de lumină” în întunericul oligarhic, s-a întors tiptil în patria străbună, după
ce ne-a speriat live că rămâne la Frankfurt să miroase urina libertății din berăriile teutonice
ariene. În beciurile strămoșești cu butoaie de vin și murături organice detoxifiante miroase a
fatalitate, a entropie și congruență imbecilă pentru oamenii curajoși ca el, care luptă zilnic cu hidra
bicefală rezistentă la antibiotice. 
Acum Năstăsică fără frică (vă mai amintiți de Serafică?) și-a pus în gând un plan șmecher:
să se înfrățească cu Dodon-cel-blagoslovit-de-Putin într-un guvern funcțional, ca să răpună
binomul toxic Plahotniuc-Dodon. Binomul cu tandem se scoate, grăit-a Năstăsică: Maia Sandu-
Zina-Carabina (lidera PSRM i-a amenințat pe liceeni că-i va ciurui cu mitraliera dacă vor ieși din
casă fără voia ei, iar lidera PAS a depășit-o, lipsindu-i pe liceeni de posibilitatea de a copia la
Bac), Năstase-Ceban (au concurat în tandem la funcția de primar al Chișinăului), Octavian Țâcu-
Vlad Bătrâncea (îi leagă antinomic harta României întregite), Nantoi-Smirnov (parașutiști și decani
de vârstă), Munteanu-Neguță (ambasadori SUA, Rusia) Reniță-Neguță (ambasadori România,
NATO, Rusia). Niște tandemuri de toată frumusețea ar putea constitui cu socialiștii și bravii puniști,
lăturașii acumiștilor. Șalaru se poate împerechea cu Gaiciuc (ca foști miniștri ai Apărării), iar
Băsescu cu Dodon (ca președinți aleși de tot poporul, trăgând ambii de funia cetățeniei
molotovenești). 

57
 Putin și Dodon ne scapă de binom! Năstase și Gaiciuc spre victorie ne duc! Bătrâncea,
Slusari și Popșoi iau țara înapoi, Bătrâncea și cu Țâcu ne vor uni cu Mozambicu! – strigă
Colesovnazadov amețit de perspectiva înfățișată de Acum.
Acum stau și mă gândesc: data trecută, când Năstase s-a înfrățit cu Putin ca să treacă
puntea și să-și ieie țara județeană înapoi, ne-am ales cu Dodon președinte ales de tot poporul,
căruia Maia Sandu s-a rușinat să-i dea mâna. Cu ce ne vom alege de data aceasta? Oare de ce tace
Dan Dungaciu? De ce nu le explică Maiei și lui Andrei ce înseamnă un binom rânjind cu un cap și
negociind cu altul?
Al vostru șopârl, tiranozaurofil, Ion Buraga”.

Tot prin pamflet Buraga propune să informeze, să formeze dar și să amuze publicul, capabil
„să guste” din trăsăturile menite drept specie literară: satira, parodia, ironia și umorul.
Pamfletele lui Buraga sunt un punct de vedere, o opinie, dar care este legată de anumite
evenimente importante din viața societății sau din viața statului, și nu neapărat urgente. Uneori scrie
despre ceea ce societatea nu observă, dar este important, adică, se petrec niște procese în societate,
în economie. Nicolae Negru respectă criteriile de corectitudine, echidistanță și etică.
  Chiar dacă pamfletul reprezintă o scriere jurnalistică, care vizează senzaționalul prin
exploatarea realității imediate. Buraga își propune să informeze, să formeze dar și să amuze
publicul, capabil „să guste” din trăsăturile menite să-l definească per asamblu: satira, parodia, ironia
și umorul. Pe lângă acestea, pamfletul Buraga urmărește să demaște personalități ale vieții publice,
„care devin ridicole prin diferența dintre calitatea socială a acestora, asteptări și calitatea reală”, sau
să dezvăluie fapte ascunse vederii. Altfel spus, pamfletul Buraga se strecoară în afacerile private, se
leagă de chestiunile politice, se ocupă de ceea ce nu îl privește: "Glonțul a șuierat și mai șuieră încă
pe la tâmpla poporului nostru mioritic: Andrei Năstase stă la îndoială: să rămână la Frankfurt,
lângă familia sa personală, în libertate și liniște conjugală, sau să se întoarcă la Chișinău, în
infernul luptei antioligarhice, alături de Inga Grigoriu? „Nu știu când va fi momentul când mă
întorc la Chișinău și nici măcar nu știu dacă mă voi întoarce vreodată, pentru că de multe ori când
ies (de la stână – i.b.) în lumea civilizată (Doiciland) mă gândesc: dar oare mai merită (ei, adică
noi – i.b.) să mă întorc acolo? De ce să nu rămân lângă familia, copiii mei, să stau lângă ei? De ce

58
mi-ar fi trebuit mie de 9 ani încoace să intru în război cu un căpcăun oligarh?”, se întreabă
salvatorul nostru apoteotic și gloria multiseculară a lui Hamlet se dezumflă imediat, pălește ca o
ceapă degerată lângă un praz verde."
Pentru a-și atinge scopul, pamfletul Buraga face uz de câteva dintre vechile tertipuri ale
autorilor acestui gen, folosind în scriiturile sale cuvinte care par lipsite de sens, insă cărora le oferă
anumite tonuri și perspective. El creează un limbaj codificat,  menit să critice, să demaște, să
realizeze conexiuni, dar și să parodieze, pentru a lăsa cititorilor impresia că subiectul tratat este
întocmai precum a fost definit și ilustrat. Abordând un vocabular agresiv și violent, pamfletele
Buraga trag un semnal de alarmă asupra neregularităților care vizează viața socială sau politică a
comunității, șochează prin opiniile prezentate uneori într-o manieră obscenă. Toate aceste trasături
confer o notă dinamică scriiturii, care încită nu doar prin abordarea unor subiecte inedite, ci și prin
modul de expunere al acestora.
“Trustia, elegii politikoase
Ieri am discutat despre scumpirea prețurilor la gazele care, spunea inubliabila spicheriță Eugenia
Ostapciuc, ies din Rusia. În loc să scadă, prețurile se umflă ca Volga la început de primăvară, în
ciuda faptului că Dodon e din zodia Vărsătorului, și soția sa la fel, și Greceanâi e vărsătoare, și
Miller, șeful Gazpromului, și Mironov, președintele Dumei de Stat, și Gref Gherman Oskarovici de
la SberBank sunt cu toții vărsători. Președintele nostru face parte dintr-o echipă serioasă de
vărsători și nu exista niciun motiv serios pentru scumpirea gazelor naturale, a spus el însuși, se
revoltă Colesovnazadov.
- Dar Putin nu e vărsător, e balanță ca Ion, menționă Georgeta, și simții cum balonul mândriei
mele se umflă un pic. Iar premierul Dmitri Medvedev e fecioară.
- Asta-i! Nu trebuia să-l alegem pe Dodon președinte, trebuia să o alegem pe Maia Sandu, care e și
ea fecioară ca Medvedev, am intervenit eu cu regret.
- Maia nu e neapărat fecioară, e celibatară ca Putin, dar e din zodia Gemenii.
- Oricum, am greșit cu alegerea lui Dodon, am constatat eu. Mai bine o votam pe Maia Sandu
omoloagă lui Putin.
- Omoloaga nu ne poate ajuta. Putin are o prietenă, pe Alina Kabaeva – se îndoi Colesovnazadov.
El pe semne că s-a supărt pe noi că nu am votat corect.

59
Acum stau și mă gândesc: dacă Putin e balanță și eu sunt balanță, poate să candidez data viitoare
la funcția de președinte și vom avea gaze mai ieftine?
Al vostru trubadur, gazoductor, Ion Buraga”.

Beneficiind de un repertoriu variat în ceea ce privește exprimările satirice și ironice, Ion

Buraga nu urmărește doar să critice și să demaște viciile societății în care trăim, ci și sa propage un
puternic simț moral.
Important este ca fiecare cititor al pamfletului să trăiască sentimentul că, prin acest text,
redacția discută pe viu cu omul de la celălalt capăt al firului comunicațional.
Pamfletul, caricatura, umorul și satira își are loc și în prezent în viața social-politică a
Republicii Moldova. Deşi se spune că o caricatură sau un pamflet pot rezuma o situaţie politică sau
socială mult mai bine decât bunăoară o analiză bine închegată, ultima pare să fie mai preferată de
presa moldovenească. Satira şi umorul nu au dispărut însă din presă, ci apar separat, nu neapărat cu
regularitate, sub formă de caricaturi, pamflete sau suplimente satirice în paginile unor ziare, în
publicaţii electronice, dar şi în câteva emisiuni televizate.

60
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Pentru a face cercetarea aplicabilă în toate aspectele predeterminate, scopul major al

disertației a fost să asigure o relație echilibrată între abordările teoretice ale umorului, mecanismele
umorului, precum și traducerea umorului în ceea ce privește analiza comparativă a eșantioanelor
selectate din textele sursă și țintă, care formează corpus-ul acestei teze de doctorat. Pentru a asigura
această simetrie, teoriile au fost examinate cu atenție și prin urmare aplicate în analiza eșantioanelor
umoristice. Caracterul multilateral al umorului se reflectă în extinderea conceptului de râs, în ramuri
care s-au dezvoltat de-a lungul secolelor, profilându-i astfel aspectul verbal, situațional și cultural
specific. Analiza evoluției umorului, de la manifestările primare până la cele mai sofisticate, precum
regândirea considerentelor, clasificărilor și funcțiilor acestuia, a dovedit predominarea superiorității,
incongruității și teoriilor eliberării.
Rezultatele cercetărilor au demonstrat că eșantioanele umoristice, care îmbină simultan
superioritatea și incongruența, sunt în mare parte ironice, anecdotice și satirice. Mai mult,
incongruența este posibilă atât la nivel lingvistic, cât și la nivel situațional și cultural, primul fiind
prioritar. Totuși incongruența comunicativă, formele de auto-remediere și de afiliere ale umorului s-
au constatat în ambele romane și au rolul de implicare a superiorității, care se regăsește în
majoritatea exemplelor umoristice selectate. Pentru a dezvălui funcțiile și realizarea efectului comic,
s-au corelat variațiile sociolingvistice cu teoriile umorului.
Astfel, unele variații regionale în umor au avut menirea de a derâde stereotipurile locuitorilor
anumitor regiuni, altele – de a sublinia originea glumei, statutul clasei sociale, nivelul educației și
rusticității personajelor, glumelor și de a crea efectul de inaccesisibilitate pentru membrii din afara
grupurilor regionale, sociale sau de gen. Umorul specific claselor sociale are funcția de superioritate
în ceea ce privește clasele superioare, care tind să prefere umorul sofisticat, creând astfel o barieră
de înțelegere pentru clasele inferioare, care preferă umorul observațional despre problemele zilnice.
Expresia actuală a discursului jurnalistic constă nu atât în informarea societăţii privind
procesele, schimbările, într-un cuvânt, evoluţia, pe toate planurile, a omenirii, cât, mai degrabă, în
formarea opiniei publice prin promovarea subiectivismului, a elementului particular, individual, a
viziunilor înguste, a unei comunicări parcă mai intense, dar, în esenţă, exclusiviste. Este o nouă

61
filosofie, un nou curent în afirmarea perspectivei umane, care se bazează pe spiritul pragmatic, pe
interrelaţii, mai curând, intenţionale decât cordiale. Întrucât limbajul publicistic este în continuă
căutare de inedit, de aspecte proaspete, incitante, scandaloase chiar pentru a atrage „în plasă” cât mai
mulţi aderenţi la politica editorială a publicaţiilor, care le-ar asigura existenţa financiară, în primul
rând, e şi firească „menţinerea interesului, captarea atenţiei, controlul canalului” şi, prin urmare,
abordarea unui limbaj policolor, senzaţional, achiziţionat, evident, adesea, din limbajul colocvial,
oral, acolo unde îşi alimentează expresia omul obişnuit. Totodată, se ştie că mass-media este cea
care deţine acum adevărata putere (politică, socială, economică, culturală etc.) într-un stat. De
capriciile ei depinde soarta unor personalităţi, politicieni, a unor proiecte economice, culturale sau
de alt tip.
Astfel, odată cu deschiderea spre valorile democraţiei (chiar dacă strâmb înţelese, încă),
publicistica românească, în general, şi cea basarabeană, în particular, a abordat şi a folosit, cu sete şi
fervoare, toate resursele limbajului, însufleţind şi colorând discursul anemic de odinioară.
În plus, umorul specific claselor sociale dezvăluie nivelul de educație al personajului și
afilierea regională a acestuia, care se reflectă în elementele lingvistice ale glumei batjocoritoare, în
anecdote sau în alte eșantioane umoristice.
În continuare propunem şi recomandări:
1. Sugerăm în special tinerilor să studieze umorul pentru a cunoaşte mai bine personalitatea
intelectuală a actorilor, umoriștilor, constituită din frecventarea întregii culturi
2. Recomandăm să se studieze mai profund umorul în cadrul învăţământului superior, mai cu
seamă la catedrele de specialitate. Căci umorul dezvăluie o mulţime de lucruri: valorile, domeniile
de interes, preocupările, inteligenţa, imaginaţia şi necesităţile persoanei respective. 
3. Se cuvine ca noile programe şcolare să includă capitole speciale consacrate umoruluii
legăturii organice cu satira,umorul, proza şi dramaturgia. De o deosebită actualitate se relevă
analizele făcute a diferitelor fenomene sociale, politice, culturale, literare în cadrul dialogului valoric
european şi a proceselor integraţioniste.
4. Lectura este un exercițiu de autodisciplină. Câteva minute de citit, înseamnă câteva minute
de autodisciplină în care stai concentrat pe un singur lucru.

62
5. Citind cărți bune, sprijini scriitorii și editurile. Acesta este și unul dintre motivele pentru care
destul de rar dau linkuri spre pdf-uri online unde să citești gratis cărțile. Dacă vrem să avem mai
multe titluri bune disponibile, trebuie să sprijinim scriitorii și editurile, cumpărând cărți deja
existente.
6. Citind cărțile pe diferite teme îți dezvolți un limbaj mai complex. Înveți cuvinte noi, expresii
de care nu știai.
7. Poți învăța astfel în propriul ritm. Poți face pauză oricînd, poți continua chiar și când ești în
transport public. Vei găsi mereu câteva minute să citești, dacă ai o carte la tine.

BIBLIOGRAFIE

63
1. Andriescu, Alexandru, Limba presei româneşti în secolul al XIX-lea, Iaşi, Junimea, 1979, p.
27-28
2. Bogdan-Dascălu, Doina, Limbajul publicistic actual, Timişoara, Augusta-Artpress, 2006, p.
31-32
3. Bolocan, Gheorghe, Unele caracteristici ale stilului publicistic al limbii române literare, în
Studii şi cercetări lingvistice, XII, nr. 1, 1961, p. 35-71.
4. Coman, Mihai (coord.), Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, Iaşi,
Polirom, 1997, p. 22-25
5. Ibidem p.170
6. Diordiev Ion, Genurile presei sovetice, Chișinău, Cartea Moldovenească, 1983, p. 311-352
7. Magheru, Paul, Noțiuni de stil și compoziție, cu modele de compuneri școlare. Cimișlia,
TipCim, 19994, p. 26
8. Coteanu, Ion, Româna literară şi problemele ei principale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,
1961. P. 34
9. Coteanu, Ion, Stilistica funcţională a limbii române. Stil, stilistică, limbaj, Bucureşti, Editura
Academiei, 1973, p.62-65
10. Cvasnîi Cătănescu, Maria, Retorică publicistică. De la paratext la text, Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2006, p.16-17
11. Diaconescu, Paula, Structura stilistică a limbii. Stilurile funcţionale ale limbii române literare
moderne, în Studii şi cercetări lingvistice, XXV, nr. 3, 1974, p. 229-242.
12. Dumistrăcel, Stelian, Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcţionale,
Iaşi, Institutul European, 2006a. p.23
13. Dumistrăcel, Stelian, Discursul repetat în textul jurnalistic. Tentaţia instituirii comuniunii
fatice prin mass-media, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2006b. p.51
14. Gheţie, Ion, Introducere în studiul limbii române literare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1982, p.18-21
15. Irimia, Dumitru, Structura stilistică a limbii române contemporane, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p.85
16. Jonathan Bignell, Jeremy Orlebar. Manual practic de televiziune.- Iaşi: Polirom, 2009, p.129

64
17. Maneca, Constant, Consideraţii asupra stilurilor limbii române literare în lumina frecvenţei
cuvintelor, în Limba română, XV, nr. 4, 1966, p. 529-544
18. Philippe Gaillard, Tehnica jurnalismului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,2000, p.54-55
19. Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism. I. Redactarea textului jurnalistic. Genurile
redacţionale, Bucureşti, Tritonic, 2003, p.73-75
20. Trifu C. Presa umoristica de altadata. Bucuresti: Minerva, 1974, p. 34
21. Комаров С. А. Памфлет и фельетон: к вопросу о сатирической направленности
жанров. [online] http://www.levlivshits.org/index.php/materials/annotations/reading-
2012/460-maket-12.html accesat: 11.04.19.
22. http://api.md/news/view/ro-majoritatea-posturilor-de-televiziune-discrimineaz-persoanele-
cu-deficiene-de-auz-597?v=1419188997 accesat: 11.04.19
23. https://bucatidincarti.wordpress.com/2009/03/25/esentialul-despre-pamflet/
accesat: 17.04.19
24. https://moldova.europalibera.org/a/26785403.html accesat: 19.04.19
25. http://moldnova.eu/ro/umorul-presa-moldoveneasca-satirizam-aceleasi-fenomene-care-se-
adancesc-tot-mai-mult-societate-12924.html/ accesat: 19.04.19
26. http://dspace.usm.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1760/Teza%20Oralitatea
%20in%20textul%20%20%20%20%20publicistic%20actual%20romanesc%2C
%2022.05.18%20FINAL.pdf?sequence=1&isAllowed=y accesat: 17.04.19
27. http://www.trm.md/ro/umorul-e-cu-noi/ accesat: 11.04.19
28. https://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/filologie/Petrovai_Bogdan_ro.p
df accesat: 11.04.19
29. https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/comunicare/genurile-presei-scrise-mass-media-
201727.html accesat: 12.04.19

65