Baze de unguent

Rareori formate dintr-un singur component (vaselina). Cel mai des, amestecuri
de excipienți de consistențe diferite, cu puncte de topire diferite.
Pot fi considerate geluri = sisteme coloidale semisolide, bifazice, alcă tuite dintr-
o fază solidă și una lichidă . Faza solidă formează o rețea tridimensională în
ochiurile că reia e inclusă faza lichidă , ambele faze fiind coerente – sisteme
bicoerente.
La solicită ri mici, gelurile prezintă deformare plastică , care, ca și punctul scă zut
de înmuiere determină capacitatea de întindere la aplicare.

Rolurile bazelor de unguent:

- aduc s.m. în forma farmaceutică ce trebuie să fie ușor de etalat
- vehicul pentru s.m. la locul de aplicare
- ameliorează eficacitatea terapeutică prin asigurarea cedă rii, penetrației și
absorbției
- asigură stabilitatea unguentelor

Alegerea bazelor se face în funcție de:

- proprietă țile fizico-chimice ale s.m.
- scopul urmă rit
o efect ocluziv
o efect sicativ, ră coritor
o efect emolient, protector, cosmetic
- localizarea și starea afecțiunii
- stadiul bolii

Caracteristici ale bazelor de unguent

- bine tolerate de piele, neiritante, nealergizante
- inerte chimic
- compatibile cu s.m. și celelalte componente
- afinitate pentru piele
- să nu deshidrateze
- pH ușor acid sau neutru 4.2-5.6
- aspect plă cut
- compoziție câ t mai simplă
- p.t. ~40 C
- stabile în timp, asigură stabilitatea s.m.
- cedează ușor s.m.
- să poată fi îndepă rtate de pe zona tratată prin spă lare – să fie lavabile
- să poată fi sterilizate câ nd e cazul
- să aibe preț convenabil

1
Clasificare:

- în funcție de structura gelică și clasa chimică

o geluri de hidrocarburi
o lipogeluri
o silicongeluri
o PEG geluri
o hidrogeluri
- în funcție de afinitatea față de apă
o liposolubile (grase)
o emulsii A/U
o emulsii U/A
o hidrosolubile
- prezența apei și modul de amestecare
o baze anhidre
o baze emulsionate
o baze hidrosolubile
- Ph. Eur.:
o baze anhidre
 hidrofobe
 de absorbție
 hidrosolubile
o baze hidratate
 sisteme emulsionate (A/U și U/A)
 sisteme gelificate

PROPRIETATI FIZICO-CHIMICE SI TEHNOLOGICE ALE

PRINCIPALELOR BAZE DE UNGUENT

I. Baze de unguent grase – lipofile, anhidre

Au urmă toarele caracteristici:
- sunt solubile în ulei şi insolubile în apă ;
- nu se pot îndepă rta prin spă lare cu apă – nu sunt lavabile;
- nu pot încorpora apă dacă nu au în compoziţie un component cu
proprietă ţi emulsive.
Se subîmpart în:
1. lipogeluri;
2. hidrocarburi-geluri;
3. silicongeluri.

2
 1. LIPOGELURILE sunt constituite din gră simi vegetale sau animale
sau din derivaţi ai acestora şi din ceruri. Gră simile sunt trigliceride de
consistenţă fluidă , moale sau solidă , în funcţie de acizii graşi cu care se face
esterificarea. Conţin si acizi graşi liberi, fosfatide, sterine, hidrocarburi si
vitamine.
a. grăsimi vegetale:
Uleiurile vegetale fixe
- datorită caracterului nesaturat sunt supuse autooxidă rii;
- sunt bine tolerate de piele;
- se folosesc: ulei de ricin, cocos, arahide, mă sline, ulei de floarea soarelui, soia,
sesam, seminţe de bumbac;
- pentru a le mă ri stabilitatea şi consistenţa se pot hidrogena, obţinâ nd produse
cu puncte de topire mai ridicate şi mult mai stabile.
Uleiurile hidrogenate au proprietă ţi dermatologice asemă nă toare
axungiei.
- se folosesc: ulei de ricin hidrogenat, ulei de cocos hidrogenat, ulei de arahide
hidrogenat.
b. grăsimi animale:
Axungia
- gră sime naturală obţinută prin topirea ţesutului adipos al porcului
(gră simea de pe abdomen = osâ nza).
- este constituită din trigliceride semisolide cu p.t. în jur de 400C;
- poate încorpora pâ nă la 15% apă ;
- are afinitate faţă de gră simile din piele, cedâ nd substanţele încorporate;
- prezintă dezavantajul că râ ncezeşte uşor şi pentru mă rirea stabilită ţii se
adaugă antioxidanţi: Tinctura Benzoe sau galatul de propil (Adeps suillus
benzoinatum şi adeps suillus conservatus).

c. grăsimi de semisinteză:
- sunt rezultate prin esterificarea glicerinei cu acizii graşi care au fost obţinuţi
prin hidroliza gră similor şi a uleiurilor naturale, hidrogenare si purificare;
- prin selectarea anumitor acizi cu o anumită greutate moleculară se obţin
gliceride de consistenţă variabilă ;
- pot fi constituite dintr-un amestec de trigliceride, digliceride şi monogliceride;
- acizii graşi fiind lipsiţi de duble legă turi, gliceridele de semisinteză sunt
stabile şi nu se autooxidează .
- sunt produse inodore, incolore, albe, cu compatibilitate fiziologică
corespunză toare.

3
d. cerurile:
- sunt produse naturale constituite din esteri ai acizilor graşi şi ai alcoolilor
superiori;
- pot fi de origine animală (majoritatea) sau vegetală .

Cetaceu, ceara de caşalot, albul de balenă (Physeter macrocephalus) sau

spermaceti. Spermacetul este produs obţinut din substanţele grase conţinute în
cavitatea pericraniană a balenei.
Compoziţie: palmitat de cetil şi miristat de cetil ală turi de esteri ai acizilor graşi
superiori nesaturaţi. În ultimul timp a fost înlocuit cu palmitat de cetil (numit
tot cetaceu). Este folosit în unguente medicamentoase şi cosmetice, deoarece
conferă un aspect omogen şi lucios, sidefos. Este supus autooxidarii.

Lanolina – Cera lanae, Adeps lanae – este ceara obţinută din secreţia care
impregnează lâ nă de oaie. Această secreţie conţine trigliceride din glandele
sebacee şi ceară provenind din celulele epidermice cheratinizate. Această
secreţie este separată de pe lâ nă cu solvenţi, debarasată apoi de trigliceride,
rafinată prin neutralizare, decolorare şi dezodorizare.
Este un produs translucid. Proprietă ţile sunt foarte diferite: culoare, miros,
compoziţie şi alte caracteristici, dependent de procesul tehnologic de obţinere şi
purificare.
În F.R. X sunt două monografii:
 lanolina anhidră
 lanolina hidratată cu 25% apă .
Trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din F.R. X:
- punct de picurare,
- indice de aciditate,
- indice de iod – mic, avâ nd un numă r mic de duble legă turi,
- indice de peroxid important pentru că alcoolii din lanolină se
oxidează uşor,
- indice de apă mare,
- solubilitate în solvenţi organici: eter, cloroform, acetat de etil.

Compoziţie. Din punct de vedere chimic conţine 4 grupe mari de compuşi:

1. hidrocarburi 1% - cea mai mică cantitate;
2. esteri ai acizilor graşi cu alcooli superiori cu p.t. ridicat, în
proporţie de 90-95%;
3. acizi graşi liberi
4. alcooli liberi în proporţie de 4%.

4
Principalii acizi graşi liberi sau estrificaţi sunt:
 acizi normali alifatici cu lungimea lanţului de 10-26 atomi de carbon
CH3(CH2)nCOOH, cu C=10
 izoacizi, cu C=10-28
CH3CH(CH2)nCOOH
CH3
 anteizoacizi
oxiacizi-hidroxiacizi
Dintre alcooli:
- alcooli alifatici: normali, izoalcooli, anteizoalcooli, dioli;
- steroli;
- alcooli triterpenici.
Cel mai important fiind colesterolul, apoi dihidrocolesterolul din grupa
sterolilor; lanosterolul, agnosterolul şi dihidrolanosterolul din grupa alcoolilor
terpenici.
Dezavantajele lanolinei:
o miros persistent,
o aderenţă prea mare,
o viscozitate mare,
o reacţii alergice,
o sensibilitate la oxidare.
Ţ inâ nd cont de aceste lucruri s-a urmă rit izolarea componentelor
responsabile de acţiunea emulsivă şi îmbună tă ţirea calită ţii lanolinei.
Produşi din lanolina:
Cei mai importanţi sunt alcoolii de lână care s-au obţinut prin hidroliza
esterilor lanolinei reprezentâ nd un amestec de colesterol, dihidrocolesterol,
agnosterol, lanosterol, precum şi izoalcoolii alifatici şi dioli optic inactivi. Se
prezintă ca masă solidă galbenă pâ nă la brun deschis, cu consistenţă friabilă , cu
fractură stră lucitoare, omogenă , cu miros asemă nă tor lanolinei. Insolubili în
apă , solubili în solvenţi organici, apolari. Se dizolvă în alcool absolut la fierbere.
Sunt folosiţi ca emulgatori de tip A/U dar pot stabiliza şi emulsii U/A prin
asociere cu emulgatori ce dau emulsii U/A.
Alte produse obţinute din lanolină :
- prin fracţionare s-au obţinut două produse:
- lanolină lichidă – cuprinde fracţiunea de esteri ai acizilor şi
alcoolilor cu greutate moleculară mică . Este fluidă şi se numeşte şi ulei de
lanolină. Este miscibilă cu gră simile, mai puţin lipicioasă ca lanolina.
- lanolină ceroasă – este alcă tuită din esteri cu greutate
moleculară mare. Are consistenţă apropiată cerii.
- prin hidrogenare catalitică se obţine lanolina
hidrogenată formată din alcooli şi acizi saturaţi rezultaţi din transformarea
esterilor.

5
- prin esterificarea grupă rilor OH libere din lanolina
naturală se obţine lanolina acetilată.
- prin alcooliză se obţine esterul izpropilic al lanolinei
lanolinatul de izopropil care este incolor, inodor cu acţiune emolientă .
- prin etoxilare cu oxid de etilen se obţin lanolinele
hidrosolubile = lanolinele etoxilate sunt produse moi, mai puţin vâ scoase ca
lanolina, emoliente. Sunt produse hidrofile, miscibile cu apa. Sunt utilizate
pentru emulsii U/A, fiind şi plasticizanţi şi emolienţi.

Ceara de albine este o altă ceară utilizată la obţinerea bazelor de unguent.

Este o ceară obţinută prin tratarea cerii galbene care este materia constitutivă a
pereţilor fagurilor produşi de albine.
Se topeşte fagurele la 100-1200C pentru a distruge germenii, se filtrează
pentru eliminarea fibrelor vegetale apoi este albită mai ales prin trecere prin
argilă şi că rbune şi apoi expunere la soare.
Se prezintă ca produs solid, cu suprafaţa mată , insolubil în apă , parţial
solubil în alcool concentrat la cald şi eter. Este complet solubil în uleiuri fixe şi
volatile. Are p.t. 61-650C şi indice de aciditate crescut. Este formată din trei
tipuri de constituenţi:
- hidrocarburi liniare şi saturate cu 27-31 atomi de carbon, în proporţie de
20%;
- esteri de acizi şi alcooli (70%) cu greutate moleculară mare – esteri ai
acizilor liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi de carbon şi alcooli liniari şi saturaţi
cu 14-30 atomi de carbon;
- o proporţie de 10-20% o reprezintă acizii liberi = acizi liniari, saturaţi cu
numă r par atomi de carbon 14-30.
Conţine: palmitat de miricil 72%, acid cerotic 10%, acid melisic. Nu
conţine steroli.
Este utilizată pentru a mă ri consistenţa bazelor de unguent, favorizâ nd
emulsiile A/U, intră în compoziţia cold-cremelor = ră coritoare.

2. GELURI DE HIDROCARBURI - sunt baze de unguent hidrofobe. Pot fi:

 hidrocarburi minerale: vaselina, uleiul de parafină şi parafina
solidă :
 hidrocarburi animale: perhidroscualen.
Vaselina, parafina şi uleiul de parafină sunt oficinale. Sunt obţinute din
reziduurile de la distilarea petrolului brut, care este supus mai întâ i distilă rii la
presiune normală , separâ ndu-se gazul, benzina şi petrolul. Apoi reziduul este
supus unei noi distilă ri sub presiune redusă , câ nd separă uleiul de parafină uşor
(care este format din ulei fluid) şi parafina solidă (un ulei de parafină mediu),
ră mâ nâ nd un reziduu din care se obţine vaselina.

6
 Vaselina este formată din hidrocarburi saturate, cu consistenţă moale;
este obţinută prin purificarea şi înă lbirea reziduului obţinut la distilarea
petrolului brut. Este constituită dintr-o dispersie mai mult sau mai puţin
grosieră de hidrocarburi solide şi lichide. În general conţine hidrocarburi
saturate cu 22-35 atomi de carbon, care sunt fie hidrocarburi aciclice, cu lanţ
linear sau ramificat, fie hidrocarburi naftenice (hidrocarburi ciclice).
Este mai greu tolerată de piele, putâ nd fi iritantă , nu are afinitate pentru
gră simile pielii, deci nu se absoarbe, fiind folosită pentru unguente de protecţie,
cu acţiune ocluzivă .
Vaselina are structură de gel, format din ace fine cu aspect cristalin,
numite trichite, formâ nd o reţea în care este înglobată faza fluidă . Prin încă lzire
sau sub acţiunea unei forţe mecanice se distruge structura de gel, în repaus
aceasta se reface, deci are proprietă ţi tixotrope. Nu încorporează apă , cantită ţi
mici de apă sunt reţinute datorită vâ scozită ţii, deci este o cvasiemulsionare.
Vaselina artificială, numită şi unguent de parafină , este un amestec de
ulei de parafină şi parafină solidă , în proporţie de 1:4; are tendinţa de separare a
fazelor.
Uleiul de parafină este un amestec de hidrocarburi aciclice cu lanţ drept
sau ramificat sau hidrocarburi naftenice cu greutate moleculară mică . Este un
produs fluid prezentâ nd două tipuri:
 uşor, cu densitate mică : Paraffinum perliquidum; - folosit pentru
scă derea consistenţei preparatelor.
 greu, gros sau vâ scos – cel mai folosit în preparatele
dermatologice: Paraffinum subliquidum.
Parafina este un amestec de hidrocarburi solide, aciclice, cu lanţ drept, cu
22-35 atomi de carbon, cu p.t. 48-62 0C . Este asemă nă toare cerii. Parafina este
folosită pentru creşterea consistenţei unguentelor.
Plastibaza este un gel artificial obţinut prin dizolvarea polietilenei cu
greutate moleculară mai mică de 20.000 în ulei de parafină la 1300C şi ră cire
bruscă la 500C. Polietilena, folosită în proporţie de 5%, se prinde într-o reţea de
forma unui burete care reţine uleiul, rezultâ nd un gel plastic cu proprietă ţi
superioare vaselinei. Nu-şi modifică consistenţa la variaţii de temperatură sau la
asociere cu cantită ţi mari de pulbere.
Trebuie bine purificate, pentru a fi bine tolerate de piele.
Asocierea vaselinei cu componente emulsive, cum ar fi colesterolul duce la
obţinerea vaselinei colesterinate = EUCERINA.
Vaselina împreună cu lanolina formează unguentul simplu.
Eucerina şi unguentul simplu sunt baze grase din categoria bazelor de
adsorbţie care dau cu apa emulsii A/U.
Perhidroscualenul se obţine prin hidrogenarea scualenului, obţinut de la
extracţia vitaminei A din uleiul de ficat de peşte. Este incolor, are densitate mică ,
este solubil în solvenţi organici şi este bine tolerat de că tre piele.

7
 3. SILICONGELURI – geluri de siliconi (polisiloxani)
Siliconele sunt folosite în special pentru preparate hidrofobe, fiind incluse
în preparate de protecţie contra noxelor dermice hidrofile. Sunt compuşi
organici de siliciu, constituite din lanţuri de atomi de siliciu şi oxigen, celelalte
valenţe fiind satisfă cute de radicalii organici: metil, etil, fenil.
R R

H3C O CH3 R (Si O)n Si R

O
Si Si Si
R2 R3 R4 R R
R1

Lanţurile sunt liniare sau ramificate, caracteristicile variind în funcţie de

natura radicalilor organici, gradul de polimerizare şi gradul de ramificare.
Din această categorie fac parte:
- uleiul de silicon - are structură liniară cu greutate moleculară mică şi
grad de polimerizare mic;
- grăsimile de silicone cu structură liniară şi greutate moleculară mai
mare (ca cea a fluidelor);
- rezine de silicone cu greutate moleculară mare şi structură reticulată ,
ramificată ;
- cauciucuri de silicone cu structură reticulată au şi punţi de etilen sau
metilen care se formează la obţinerea lor.
Uleiul de silicon – dimetilpolisiloxanul, dimeticon, dimetilsilicon este un
produs lichid cu o gamă mai mare de viscozitate datorită gradului de
polimerizare diferit (n).

- proprietă ţi: hidrofobie pronunţată , stabil la temperaturi ridicate, lipsit

de culoare şi miros, inert faţă de agenţii chimici, lipsit de acţiune fiziologică
proprie, fixâ ndu-se pe numeroase tipuri de suprafeţe, pe care le face hidrofobe;
se opune formă rii de spumă .
- pot fi emulsionate cu agenţi tensioactivi neionici, anionici sau cationici,
formâ nd, emulsii stabile U/A.
- folosite în preparate de protecţie şi produse cosmetice.
- acoperă epidermul cu un film subţire şi durabil fă ră a modifica
sensibilitatea tactilă sau să stâ njenească respiraţia pielii.
- nu se recomandă câ nd este necesară o drenare liberă sau pe pielea
inflamată . - sunt iritante pentru mucoasa oculară – dau o senzaţie de arsură ,
care durează 1-2 zile, apoi, trece fă ră urmă ri.

8
Baze de unguent emulsie tip A/U
Conțin o fază internă – apă sau soluție apoasă , fază externă – hidrocarburi,
gră simi, ceruri, alcooil, acizi grași liberi, siliconuri și un emulgator A/U
Câ nd nu conțin apă sunt baze anhidre, cu componente cu proprietă ți emulsive:
lanolină , colesterol, alcooli de lâ nă , steroli acetilați, monostearat de gliceril,
spanuri.
Deoarece au capacitatea de a emulsiona apa se numesc baze de absorbție sau
baze potențial emulsie A/U
Exemple: unguent simplu, unguent cetilic, unguent cu alcooli de lâ nă , eucerina
(vaselină + colesterol). Atunci câ nd conțin apă de la preparare sunt adevă rate
baze de emulsie A/U – unguentul cu alcooli de lâ nă hidratat.
Prin aplicarea pe piele bazele de absorbție au efect ocluziv, scă zâ nd pierderea
de apă prin epidermă . Atunci câ nd sunt hidratate au putere crescută de
hidratare – pielea poate absorbi umiditatea din bază .
Nu sunt lavabile, au consistență mai mare decâ t a bazelor grase, capacitate
mă rită de penetrare și cedare a substanțelor încorporate.
Se utilizează pentru acțiunea superficială și pentru tratarea țesutului cornos.
Cele cu ceară se numesc cold creams – la aplicare dau senzația de ră corire

Baze de unguent emulsie tip U/A

Faza externă este apoasă , faza internă are componente lipofile. Emulgatorii sunt
de tip U/A: să punuri de Na, K, trietanolamină , polisorbați, cremofori,
cetomacrogoli.
Au compoziție variată , fiind frecvent utilizate
Pot fi baze anhidre sau hidratate
Cele anhidre conțin faza lipofilă și emulgatorul (ex: unguent emulgator)
Emulgatorii U/A se pot asocia cu emulgatori A/U, formâ nd emulgatori
complecși sau ceruri emulgatoare (ceruri Lanette – alcool cetilstearilic
emulgator – alcool cetilistearilic și cetilstearilsulfat de Na.). Acestea intră în
compoziția unguentului emulgator ce conține și ulei de parafină și vaselină ; prin
hidratare se obține unguentul emulgator hidratat.
În aceeași grupă intră cremele cu stearați, ce au ca emulgator să punuri de Na, K,
amoniu, TEA, numite vanishing creams, creme evanescente. Conțin un procentaj
mare de apă pe care o pot pierde. Pentru a preveni acest lucru se adaugă
substanțe higroscopice (glicerină sau propilenglicol). Sunt bine tolerate de piele
dar pot determina unele incompatibilită ți. Sunt puțin stabile, se pot deshidrata
sau înmuia. Se asociază cu substanțe bactericide, fungicide, antioxidante. Au
capacitate bună de penetrare, sunt lavabile.

9
Baze de unguent hidrosolubile
1. Hidrogeluri = geluri de macromolecule
a. anorganice – bentonită (silicat de Al hidratat), veguum (silicat de
aluminiu si magneziu coloidal), aerosil (dioxid de siliciu coloidal),
hidroxid de aluminiu
b. organice
i. naturale (amidon, tragacantha, pectine, alginați)
ii. de semisinteză – MC, CMC-Na, HEC
iii. sintetice – APV, PVP, carbopol
2. geluri de polietilenglicoli – amestecuri de PEG fluizi și solizi în anumite
proporții.

Hidrogelurile sunt geluri apoase sau hidroglicerinate în care macromolecula

formează o rețea tridiemnsională ce cuprinde întreaga fază lichidă (în proporție
de peste 90%).

Avantaje:
- fiziologic indiferente
- lavabile
- se usucă după aplicarea pe piele formâ nd filme
- sunt preferate de cei cu pielea sensibilă la gră simi și
pentru ten seboreic
- se pot utiliza pentru tratarea zonelor piloase
- se pot aplica pe pielea și mucoasele traumatizate
- pH-ul este reglat prin tamponare
- consistența e puțin influențată de temperatură .

Dezavantaje
- în funcție de natura macromoleculei pot exista
incompatibilită ți cu s.a. incorporate
- au tendința de deshidratare (poate fi corectată cu
glicerină )
- cele naturale sunt medii prielnice pentru
microorganisme – se folosesc conservanți și s. antifungice
- putere scă zută de penetrare – se utilizează pentru
acțiune de suprafață

Ex: unguent cu glicerină , gel de carbopoli.

10
Gelurile de PEG se obțin prin amestecarea PEG-urilor lichizi (200-400-600) cu
PEG solizi M = 4000-6000, în diferite proporții ce determină consistența
preparatului final.
Se obțin baze ușor de etalat pe piele, aderente.
Se pot asocia cu componente grase (vaselină , uleiuri), au activitate osmotică
crescută datorită higroscopicită ții (uneori acest lucru este un avantaj, în
tratarea afecțiunilor supurative, câ nd se absorb secrețiile, dar și dezavantaj –
deshidratarea pielii înâ rzie penetrarea prin piele). Datorită higroscopicită ții
sunt contraindicate în dermatoze, câ nd pielea e deja uscată .
Se utilizează mai ales pentru a încorpora antiseptice sau antifungice.
Unguentele cu PEG sunt neocluzive, se amestecă ușor cu secrețiile plă gilor, nu
pă tează materialele textile.
Consistența poate fi ameliorată prin adă ugarea a pâ nă la 10% apă , peste se
fluidifică baza.
Sunt incompatibile cu iodul, KI, să rurile de Au, Hg, Br.
Scad acțiunea unor antiseptice (să rurile cuaternare de amponiu, nipaesterii),
inactivează unele antibiotice (penicilină , bacitracina).
Nu macerează țesuturile, permit schimburile între piele și exterior, sunt foarte
puțin absorbite.

11