Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Gîndire
(IQ)
Dorinţă
(SQ)
Simţ Acţiune
(EQ) (PQ)
Autorul susţine că, deşi aceste inteligenţe nu sunt neapărat dependente una
de alta, rareori ele sunt folosite independent. “Orice persoană normală are un
anumit coeficient din fiecare dintre aceste inteligenţe, în schimb modalităţile în
care acestea variază sau se combină sunt la fel de diferite precum chipurile sau
personalităţile indivizilor”.
Conform teoriei inteligenţelor multiple, nu numai că indivizii posedă
numeroase reprezentări mentale şi limbaje ale intelectului, însă indivizii diferă unul
de altul prin formele acestor reprezentaţii, mărimea lor sau uşurinţa cu care se
folosesc de ele, dar şi modul prin care aceste reprezentări pot fi schimbate.
Teoria triarhică a inteligenţei. Robert Jeffrey Sternberg consideră că oamenii
apelează la aceleaşi procese cognitive indiferent de tipul şi conţinutul problemelor
cu care se confruntă.
În urma unor studii multiple, Sternberg a identificat trei componente
generale implicate în orice tip de rezolvare de probleme: metacomponentele,
componentele de achiziţie şi cele de performanţă. Acestea sunt procese
informaţionale banale care acţionează asupra informaţiei senzoriale.
Obiectivul teoriei triarhice a lui Sternberg este să specifice mecanismele
mintale care stau în spatele comportamentelor inteligente. Conceptul de bază al
acestei teorii este selectivitatea care, în viziunea autorului, se referă la decizia
individului de a aloca, într-un anumit moment resurse cognitive pentru a procesa
cu prioritate unele conţinuturi specifice unei sarcini. Ea are trei subcomponente:
teoria contextuală, teoria experienţialistă şi componenţială. Toate acestea duc la
explicarea comportamentului inteligent.
Teoria triarhică a inteligenţei
Spectrul Legătura cu
Legătura cu lumea experienţei lumea exterioară a
interioară exterioară a subiectului
a individului
Fig. 1.2 Teoria triarhică a inteligenţei, după Robert Jeffrey Sternberg
Tabel 1.2
John Mayer, Peter Reuven Bar-On Daniel Goleman
Salovey (1992) (1995)
(1990 – 1993)
Componentele EQ
Percepţia, cunoaşterea şi Aspectul intrapersonal: Conştiinţa de sine: a
exprimarea emoţiilor. conştiinţa emoţională de cunoaşte ceea ce simţim
Facilitarea emoţională a sine, asertivitate,
la un moment dat şi a
gîndirii. independenţa, respectul de utiliza aceste preferinţe
Înţelegerea şi analiza sine, împlinirea de sine. pentru a ne ghida în
emoţiilor, folosirea Aspectul interpersonal: luarea deciziilor, a aprecia
cunoştinţelor emoţionale. empatie, responsabilitatea realist propriile abilităţi şi
Controlul reflexiv al socială, relaţiile
a avea o stimă de sine
emoţiilor, calea spre interpersonale întemeiată.
dezvoltarea emoţională Adaptabilitatea: Autoreglarea: se referă la
intelectuală. testarea realităţii,
controlul propriilor trăiri
flexibilitatea, rezolvarea afective, capacitatea de a
problemelor. reveni fără dificultate în
Controlul stresului:
urma stresului emoţional.
toleranţa la stres, controlulMotivaţia: autoghidare
impulsurilor. spre atingerea scopurilor,
Dispoziţia generală: iniţiativă şi dorinţă de
optimismul, fericirea. dezvoltare.
Empatia: rezultă din a
înţelege ceea ce simt alţii,
a fi capabili să înţelegem
lucrurile din perspectiva
celorlalţi şi a cultiva
relaţii cu diverse tipuri de
persoane.
Aptitudinile sociale: se
referă lacapacitatea de a
cultiva emoţiile în relaţiile
cu ceilalţi şi a înţelege cu
claritate situaţiile şi
legăturile sociale,
capacitatea de a
interacţiona calm şi
plăcut.
Direcţii de conceptualizare a inteligenţei emoţionale
Între timp Reuven Bar-On activa în acest domeniu şi şi-a aduc contribuţia
prin termenul de „coeficient emoţional”.
Mai târziu, în 1990 a fost publicată lucrarea a doi profesori americani, John
Mayer şi Peter Salovey, sub forma a două articole într-o publicaţie academică.
Mayer (Universitatea din New Hampshire) şi Salovey (Yale) au dezvoltat
conceptul profesorului Gardner şi au încercat să dezvolte o metodă ştiinţifică de
măsurare a diferenţelor dintre oameni în ceea ce priveşte abilităţile în domeniul
emoţiilor. Ei au descoperit că „unii oameni sunt mai pricepuţi în identificarea
propriilor sentimente, a sentimentelor celor din jur şi în rezolvarea problemelor cu
conotaţii emoţionale”.
Aceşti doi profesori au dezvoltat două teste care încearcă să măsoare cît mai
exact ceea ce ei numesc “inteligenţa emoţională”. Din cauză că aproape toate
scrierile lor s-au făcut în mediul academic, numele şi rezultatele cercetărilor lor nu
sunt foarte cunoscute.
Un alt nume în domeniul inteligenţei emoţionale este David Carusso.
Acesta a continuat munca de cercetare începută de Mayer şi Salovey. Mergînd pe
aceeaşi idee, Carusso sugerează că inteligenţa emoţională este adevărata formă de
inteligenţă, care, însă, nu a fost măsurată în mod ştiinţific pînă cînd nu s-a început
munca de cercetare.
Toţi cei care şi-au adus contribuţia la acest domeniu nu au inventat, de facto,
nimic nou, dar au pus laolaltă şi au dat un alt nume, “inteligenţă emoţională”, unor
calităţi umane apreciate de cînd lumea: bunul simţ, înţelepciunea, empatia,
caracterul, tactul etc.
În schimb, persoana al cărui nume este cel mai des asociat cu termenul de
“inteligenţă emoţională” este un scriitor din New York, pe nume Daniel Goleman.
Înainte de a deveni faimos, Goleman a scris mai multe articole în revista „Popular
Psychology” şi apoi, pentru ziarul „New York Times”. La sfîrşitul anului 1994,
începutul anului 1995 a scris o carte despre conceptul “literatură emoţională”.
Pentru a se documenta, acesta a făcut mai multe vizite în şcoli pentru a vedea ce
programe derulează pentru dezvoltarea literaturii emoţionale. A studiat mult şi
materiale în ceea ce priveşte emoţiile, în general. Citind, acesta a ajuns la lucrările
lui Mayer şi Salovey. Se pare că la un moment dat, acesta sau editorul său au
hotărît să schimbe numele viitoarei cărţi în “Inteligenţa Emoţională”, cel mai
probabil pentru că se putea vinde mai bine.
Astfel, în 1995 a apărut cartea “Inteligenţa Emoţională”. În cartea sa,
Goleman prezintă o multitudine de informaţii interesante legate de creier, emoţii şi
comportament. Totuşi, Goleman descria foarte puţine idei originale, deşi cartea
cuprindea şi cîteva din propriile paradigme şi credinţe. În principal, ceea ce a făcut
el a fost să colecteze munca mai multor oameni, să o organizeze şi să îi dea o
formă comercială. Din 1995, Goleman s-a concentrat mai mult asupra cercetării
ştiinţifice despre inteligenţa emoţională.
Îmbinînd propriile analize şi cercetări cu rezultatele obţinute pînă atunci în
domeniu, Goleman arăta în prima carte că, “în esenţă, avem două creiere, respectiv
două minţi: cea raţională şi cea emoţională. Inteligenţa emoţională - ale cărei
componente sunt: autocunoaşterea, auto-reglarea, auto-motivarea, empatia şi
abilitatea de a stabili relaţii cu ceilalţi – determină modul în care ne descurcăm cu
propriile emoţii şi cu ale celorlalţi” [34. p.24].
De altfel, motto-ul cărţii lui Goleman (1995) este un citat din Etica
Nicomahica a lui Aristotel: "Oricine poate deveni furios - e simplu. Dar să te
înfurii pe cine trebuie, cît trebuie, cînd trebuie, pentru ceea ce trebuie şi cum
trebuie - nu este deloc uşor".
Cercetările din ultimele decenii s-au axat pe tendinţa de a fundamenta
teoretic conceptul de inteligenţă emoţională, demonstrându-i importanţa pentru
inserţia socio-profesională, iar preocupările actuale ale savanţilor, în acest
domeniu, continuă să producă rezultate remarcabile. În Republica Moldova, în
ultimul deceniu, s-au înregistrat cercetări ale emoţionalităţii umane pe anumite
dimensiuni şi categorii de subiecţi: Baxan Iulia – echilibrul emoţional al cadrului
didactic în societatea postmodernă (2009); Chiţu Svetlana – formarea empatiei
cadrelor didactice (2005); Coroi Olga – impactul reglementării emoţionale asupra
eficienţei activităţii educatorului (2009); Cojocaru-Borozan Maia – dezvoltă
conceptul de cultură emoţională a cadrelor didactice, instituindu-se, astfel, un nou
domeniu al ştiinţelor educaţiei pedagogia culturii emoţionale.
Rădăcinile conceptului de inteligenţă emoţională se află în conceptul de
inteligenţă socială stabilit de Thorndike E. L (1920) în lucrarea „Intelligence and
its use”. Acest tip de inteligenţă a fost definit astfel: „abilitatea de a înţelege, de a
conduce femei şi bărbaţi, fete şi băieţi, de a acţiona cu chibzuinţă (înţelepciune) în
relaţiile umane”. Conceptul de inteligenţă socială a reprezentat veriga de legătură
unitară dintre părţile afectivă şi cognitivă ale procesului de cunoaştere, astfel
reliefîndu-se ideea care promovează cunoaşterea umană nu ca automatism, ci ca un
proces cognitiv-emoţional.
Un impuls spre cercetarea inteligenţei emoţionale a fost teoria lui Maslow A
(anii ′50 ai secolului XX) care a introdus conceptul de actualizare a sinelui
(autoactualizare), generînd cercetări ample de studiere integrală a personalităţii
prin latura cognitivă şi cea afectivă.
Primul care a utilizat termenul de inteligenţă emoţională a fost Payne Wayne
Leon (1985), în teza sa de doctor, astfel apare prima definiţie: „inteligenţa
emoţională este o abilitate care implică o relaţionare creativă cu stările de teamă,
durere şi dorinţă”.
Studiile consistente privind inteligenţa emoţională sunt relativ recente, ele
debutînd în jurul anilor 90. S-au conturat trei mari direcţii în definirea inteligenţei
emoţionale, reprezentate de: John Mayer şi Peter Salovey; Reuven Bar-On şi
Daniel Goleman.
Mayer şi Salovey (1990, 1993) actualizează o definiţie, exactă după părerea
lor, a inteligenţei emoţionale, în care evidenţiază rolul sentimentelor în dezvoltarea
umană: „Sentimentele ca forme complexe, relativ stabile ale afectivităţii şi cu un
grad înalt de conştientizare favorizează interacţiunile optime ale emoţionalităţii cu
raţionalitatea. Inteligenţa emoţională înseamnă şi abilitatea de a înţelege emoţiile,
presupunînd cunoaşterea acestora şi reglarea lor astfel încît ele să poată contribui la
dezvoltarea intelectuală şi emoţională”. Aceştia considerau că inteligenţa
emoţională implică:
- abilitatea de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a le exprima;
- abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci cînd ele facilitează gândirea;
- abilitatea de a cunoaşte, înţelege emoţiile şi de a le regulariza pentru a promova
dezvoltarea emoţională şi intelectuală.
Prin această definiţie autorii evidenţiază intercondiţionările pozitive între
emoţie şi gândire.
După cei doi autori, în cadrul inteligenţei emoţionale sunt incluse
următoarele capacităţi grupate pe cinci domenii:
- conştiinţa de sine a propriilor emoţii: introspecţia, observarea şi recunoaşterea
unui sentiment în funcţie de modul în care ia naştere. Conştientizarea de sine –
recunoaşterea unui sentiment atunci când el apare – este piatra de temelie a
inteligenţei emoţionale. Incapacitatea de a observa adevăratele noastre sentimente
ne lasă pradă acestora. Cei care au o certitudine mai mare asupra sentimentelor lor
sunt piloţi mai buni ai existenţei personale, avînd un simţ mai sigur asupra felului
cum reacţionează în privinţa deciziilor personale.
- stapânirea emoţiilor: conştientizarea elementelor care stau în spatele
sentimentelor, aflarea unor metode de a face faţă temerilor, anxietăţii, mîniei şi
supărărilor. Gestionarea emoţiilor în aşa fel încît să fie cele potrivite reprezintă
capacitatea de a construi conştientizarea de sine. Cei care nu reuşesc să se
stăpînească se confruntă permanent cu dezamăgiri şi disperări, în timp ce aceia
care excelează în această direcţie se pot reechilibra mult mai rapid în urma
necazurilor şi a obstacolelor din viaţă.
- motivarea interioară: canalizarea emoţiilor şi sentimentelor pentru atingerea
unui scop, însoţită de controlul emoţional, care presupune capacitatea de a reprima
impulsurile şi de a amâna obţinerea gratificaţiilor, recompenselor. Auto-controlul
emoţional – amânarea recompenselor şi înăbuşirea impulsurilor – stă la baza
reuşitelor de tot felul. Capacitatea de “a fi pe fază” duce la performanţe ieşite din
comun în toate domeniile. Cei care au această capacitate au tendinţa să fie mult
mai productivi şi eficienţi în tot ceea ce interprind.
- empatia: capacitatea de a manifesta sensibilitate şi grijă faţă de sentimentele
altora, persoana fiind în stare să aprecieze diferenţele dintre oameni. Cei care sunt
empatici sunt mai atenţi la semnalele sociale subtile de ce au nevoie sau ce vor
ceilalţi. Aceasta îi face să fie mult mai potriviţi pentru profesiile care presupun
grija faţă de ceilalţi : profesorii, medicii, managerii.
- stabilirea şi dirijarea relaţiilor interumane: se referă la competenţa şi
aptitudinile sociale, persoana fiind în stare să cunoască, să analizeze şi să
controleze emoţiile altora. Arta de a stabili relaţii înseamnă în mare parte
capacitatea de a gestiona emoţiile celorlalţi. Acestea sunt capacităţile care
contribuie la o mare popularitate, la spiritul de conducere şi la eficienţă în relaţiile
interpersonale. Cei care excelează în aceste abilităţi se descurcă bine în tot ceea ce
înseamnă interacţiune pozitivă cu ceilalţi, aceştia sunt adevărate vedete pe plan
social.
Conceptul şi tehnicile de măsurare a inteligenţei emoţionale, la valoarea
cărora s-a referit şi Wechsler D, au fost dezvoltate în cercetările lui Reuven Bar-
On, doctor la Universitatea din Tel Aviv, în 1992, care lansează termenul
„coeficient emoţional” (EQ), apărut prin analogie cu termenul „coeficientul de
inteligenţă academică” (IQ). Bar-On a descris în cercetările sale o serie de
trăsături şi abilităţi emoţionale şi sociale de care individul are nevoie pentru a face
faţă cerinţelor mediului social. Modelul lui, al bunăstării psihologice şi adaptării la
mediu, include cinci zone grupate astfel:
a) Domeniul intrapersonal. Se referă la capacitatea de auto-cunoaştere şi auto-
control. Acesta cuprinde:
Conştiinţa emoţională de sine, care este capacitatea de a recunoaşte ce
simţim, cum simţim şi de ce ne simţim într-un fel anume, precum şi
impactul pe care îl are comportamentul nostru asupra altor persoane.
Caracterul asertiv, respectiv capacitatea de a ne exprima în mod clar
gîndurile şi sentimentele, apărîndu-ne poziţia şi apărîndu-ne teritoriul.
Independenţa, care este capacitatea de autocontrol şi autodirecţionare, de a
rămîne în picioare.
Respectul de sine, este capacitatea de a recunoaşte propriile puncte forte şi
puncte vulnerabile şi ne a simţi bine în ciuda faptelor slabe.
Împlinirea de sine, este capacitatea de a ne recunoaşte potenţialul şi de a ne
simţi satisfăcuţi de realizările de la locul de muncă, precum şi cele din viaţa
personală.
b) Domeniul interpersonal, se referă la capacitatea de a interacţiona şi de a
colabora cu celelalte persoane din jurul nostru. Acesta este alcătuit din trei trepte.
Empatie, care este aptitudinea de a înţelege ceea ce alţii ar putea simţi şi
gîndi. Este capacitatea de a vedea lumea prin ochii altora.
Responsabilitatea socială, care presupune capacitatea de a fi un membru
cooperant şi activ al grupului social din care facem parte.
Relaţiile interpersonale, care se referă la aptitudinea de a construi şi menţine
relaţii care sunt benefice pentru ambele părţi, în care fiecare parte poate lăsa
sau dărui dar şi de un sentiment de apropiere emoţională.
c) Domeniul adaptabilităţii, care se referă la capacitatea de a fi flexibil şi cu simţul
realităţii, de a putea rezolva o serie de probleme, pe măsură ce acestea par. Cele
trei trepte ale sale sunt:
Testarea realităţii, care este capacitatea de a vedea lucrurile aşa cum sunt
ele şi nu aşa cum am dori să fie sau ne-ar fi frică să fie.
Flexibilitatea, capacitatea de a ne adapta sentimentele, gîndurile şi acţiunile
pe măsură ce se schimbă condiţiile.
Rezolvarea problemelor, capacitatea de a defini problemele şi apoi de a
colabora şi implementa soluţii eficiente şi adecvate.
d) Domeniul administrării stresului, se referă la capacitatea de a tolera stresul şi
de a ţine sub control impulsurile. Acest domeniul presupune două trepte:
Toleranţa la stres, respectiv capacitatea de a rămîne calm şi concentrat
pentru a face faţă în mod constructiv evenimentelor adverse şi stărilor
emoţionale, conflictuale, fără a fi afectaţi.
Controlul impulsurilor, capacitatea de a rezista sau de a întîrzia reacţia la
un anumit impuls de a acţiona.
e) Domeniul stării generale, care are două trepte:
Optimismul, este aptitudinea de a menţine o atitudine realistă şi pozitivă, în
special în faţa unor momente grele.
Fericirea, capacitatea de a fi satisfăcuţi de viaţă, de a ne bucura de sine şi de
alţii, de a fi plini de entuziasm într-o serie de activităţi.
Domeniul stării
generale
Domeniul
Domeniul
administrării
adaptabilităţii
stresului
Domeniul Domeniul
intrapesonal interpersonal
COMPETENŢE SOCIALE
Conştiinţa socială
eşti sensibil la emoţiile celor din jur şi ştii să asculţi;
înţelegi punctele de vedere ale celorlalţi;
Empatie
sari în ajutor pe baza înţelegerii sentimentelor sau
trăirilor celorlalţi.
Asertivitate înţelegi nevoile clienţilor şi le potriveşti cu produsele
sau serviciile oferite;
cauţi căi de creştere a satisfacţiei şi loialităţii clienţilor;
oferi cu uşurinţă asistenţă sau consultanţă.
vezi şi recunoşti capacităţile şi rezultatele celorlalţi;
Dezvoltarea dai feed-back constructiv şi identifici nevoile de
celorlalţi dezvoltare ale celorlalţi;
eşti văzut ca un mentor sau coach.
Toleranţă respecţi şi manifeşti înţelegere faţă de oameni din
diferite medii sociale;
înţelegi diferite puncte de vedere şi observi uşor;
diferenţele din cadrul grupurilor;
vezi diversitatea ca pe o oportunitate;
te opui intoleranţei.
Conştiinţă identifici uşor relaţiile de înalt nivel;
politică detectezi reţelele sociale importante;
înţelegi forţele care dau formă punctelor de vedere sau
acţiunilor clienţilor sau competitorilor;
conştientizezi cu claritate realităţile externe organizaţiei
tale.
Abilităţi sociale
te pricepi la a face presiuni;
foloseşti modalităţi foarte convingătoare de prezentare,
adaptate situaţiei
te foloseşti de strategii complexe precum influenţarea
Influenţă
indirectă pentru a-ţi atrage susţinerea sau înţelegerea de
partea ta
te foloseşti de dramatismul unor evenimente pentru a
sublinia anumite opinii personale
faci faţă cu rapiditate unor situaţii diferite
eşti un bun ascultător, cauţi înţelegerea mutuală şi
Comunicare accepţi schimbul sau împărtăşirea unor informaţii
susţii comunicarea deschisă şi eşti receptiv atât la veştile
bune, cât şi la cele proaste
subliniezi entuziast şi susţii o viziune şi misiune comună
preiei rolul de conducător dacă e nevoie, indiferent de
Leadership poziţie sau situaţie
îi călăuzeşti pe ceilalţi înspre reuşită
conduci prin exemplu
Catalizator al recunoşti nevoia de schimbare şi dai la o parte barierele
schimbării provoci obişnuitul pentru a identifica nevoia de
schimbare
faci din schimbare o prioritate şi îi antrenezi şi pe
ceilalţi în atingerea ei
Managementu te descurci cu persoanele şi situaţiile dificile folosindu-
l conflictelor te de diplomaţie şi tact
identifici potenţialele conflicte, neînţelegeri şi ajuţi la
soluţionarea lor
încurajezi discuţiile de grup sau dezbaterile
conduci spre soluţii win-win
Construirea de cultivi şi menţii reţelele informale
relaţii cauţi relaţii care sunt benefice pentru ambele părţi
construieşti raporturi interumane şi îi implici şi pe alţii
îţi faci şi întreţii relaţii personale de prietenie cu colegii
sau partenerii
Colaborare şi echilibrezi munca cu relaţiile personale
cooperare colaborezi, faci schimb de idei, informaţii şi resurse
promovezi un climat pozitiv, de prietenie şi înţelegere
identifici sau întreţii relaţiile de colaborare
Aptitudini de modelezi calităţile echipei precum respectul, cooperarea
echipă şi întrajutorarea
atragi toţi membrii echipei în activităţi entuziaste şi
participative
construieşti identitatea echipei, spiritul de echipă şi
implicarea
BIBLIOGRAFIE
1. Allport G. Structura şi dezvoltarea personalităţii, - Bucureşti: EDP, 1991.
2. Andre C., Lelord F. Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, - Bucureşti:
Trei, 2003.
3. Atanasiu, Ovidiu, Managementul instituţiilor de învăţămînt, - Bucureşti, Editura
Agata, 2001,
4. Azzopardi G. Dezvoltaţi-vă inteligenţa, - Bucureşti: Teora, 2008.
5. Bennett – Goleman T. Alchimia emoţională, - Bucureşti: Curtea Veche, 2002,
6. Brillon M. Emoţiile pozitive, emoţiile negative şi sănătatea, - Iaşi: Polirom,
2010.
7. Carruso D. Aplicabilitatea practică a modelului inteligenţei emoţionale la locul
de muncă, - Bucureşti: 1999,
8. Ciorănescu, Alexandru, Dicţionarul etimologic al limbii române, - Bucureşti, ed.
2001,
9. Cojocaru V, Slutu L, Management educaţional, - Chişinău: Cartea Moldovei,
1997,
10. Cojocaru – Borozan M. Teoria şi metodologia dezvoltării culturii emoţionale a
cadrelor didactice. Teză de doctor habilitat în pedagogie, Chişinău, 2011.
11. Cojocaru – Borozan M. Metodologia cercetării culturii emoţionale, - Chişinău:
UPSC, 2012.
12. Cojocaru – Borozan M. Teoria culturii emoţionale, - Chişinău, UPSC, 2012,
13. Cojocaru V. Calitate în educaţie. Managementul calităţii, - Chişinău, 2007,
14. Cojocaru V. Schimbarea în educaţie şi schimbarea managerială, - Chişinău:
Lumina, 2004,
15. Cosmovici, Andrei, Psihologie generală, - Bucureşti, Polirom, 2005,
16. Cosnier J. Introducere în psihologia emoţiilor şi a sentimentelor, - Iaşi:
Polirom, 2002.
17. Covey, Stephen, A 8-a treaptă a înţelepciunii. De la eficienţă la măreţie –
Bucureşti, ed. Allfa, 2006,
18. Covey, Stephen, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace. Lecţii importante
pentru schimbarea personală, - Bucureşti: Allfa, 2011,
19. Cozma T. Educaţia şi provocările lumii contemporane. În: Psihopedagogie.
Cucoş C. (coord.), - Iaşi, 2005.
20. Cristea S. Dicţionar de pedagogie, - Chişinău: Litera Internaţional, 2002.
21. Cristea, Sorin, Managementul oganizaţiilor şcolare, Editura Didactică şi
pedagogică, - Bucureşti, 1996,