ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ECONOMIE TEORETICA SI APLICATA

PROIECT

COTA UNICA VS COTA PROGRESIVA

SCUTARI VALENTINA
DONCU ANDREEA

BUCURESTI
2021
 Prima parte a proiectului este elaborate de Scutari Valentina (Definirea
conceptelor, Argumente Pro si Contra, Efecte)
Partea a doua a proiectului este elaborate de Doncu Andreea (Efectele asupra
Romaniei si UE, reprezentari grafice)
Cota unica
Cota unica este un impozit cu o rată unică asupra sumei impozabile, după ce se iau în calcul
orice deduceri sau scutiri de la baza de impozitare. Nu este neapărat un impozit pe deplin
proporțional. Implementările sunt adesea progresive din cauza scutirilor sau regresive în cazul
unei sume maxime impozabile
Necesitatea de introducere rapidă a cotei unice a apărut în ţări care au trecut prin perioade de
tranziţie, din dorinţa acestora de învingere şi de depăşire a handicapului economic printr-o
creştere robustă a economiei. Dacă această introducere este însoţită de un nivel moderat al
presiunii fiscale, interesul pentru afaceri profitabile, pentru muncă suplimentară, pentru economii
şi investiţii este stimulat. Acesta este primul şi poate cel mai important avantaj al sistemului
fiscal care are în centru cota unică
Principalul argument in favoarea cotei unice de impozitare este cel legat re recunoasterea
meritelor pentru cei care produc un numar mai mare in economie. O taxare mai mare a acestora
i-ar face sa nu mai fie pusi sub presiune pentru a produce maim ult de un anumit prag, din cauza
ca aceste venituri ar fi taxate mai ridicat de catre stat. Un al doilea argument este legat de
echitatea impozitarii: fiecare plateste un anumit procent din venit, de care se poate desparti fara
probleme majore, iar cei care castiga mai multi bani vor si contribui cu mai multi bani in taxe.
Cota unică ar putea fi un ajutor foarte important în lupta autorităţilor cu evaziunea fiscală. Un alt
beneficiu care ar putea fi atribuit acestei noi abordări fiscale este eficienţa crescută a impozitelor.
Răspândirea sistemelor bazate pe cota unică a dus la o crescândă competitivitate la nivel
mondial.
Dintre dezavantajele cotei unice cel mai comentat este cel legat de potenţialul pericol de
reducere al veniturilor la buget în cazul în care economia nu reacţionează corect şi prompt la
relaxarea fiscală. Experienţele celor care au introdus cota unică au infirmat această ameninţare şi
mai mult decât atât, veniturile la buget au crescut în loc să se reducă.
Unii oponenţi ai cotei unice consideră că aceasta conduce la o competiţie fiscală nesănătoasă
între ţări, care amplifică migraţia capitalului şi a forţei de muncă. Cei care adoptă cota unică
devin, în viziunea unor specialişti, un nou tip de paradis fiscal. Un asemenea dezavantaj poate fi
eliminat prin proceduri de armonizare care devin indispensabile în condiţiile integrării regionale
şi ale globalizării.
 Cota progresiva
Impozitul diferentiat defineste un sistem progresiv de taxare a veniturilor personale prin care
dreapta cotei de impozitare se deplaseaza spre dreapta odata cu masura valorii impozabile de
baza.
Conceptul a aparut ca ideea existarii unei diferentieri intre distributia pe venituri si pe cheltuieli.
In cazul in care RPM (rata de impozitare medie) este mai mica decat cea marginala (RMg),
aceasta cota creste progresiv de la mic la mare. Aceasta poate fi aplicata pe taxe individuale sau
intr-un sistem general de impozitare pe o perioada de 12 luni, mai multe sau chiar pe viata.
Principalul scop al impozitului diferentiat este acela de a reduce pe cat posibil incidenta taxelor
pe care le suporta cetatenii cu venituri mici si transferarea acestora asupra celor pe care nu ii
afecteaza intr-o maniera negativa, cei cu venituri peste medie.
Printre tipurile de sisteme de impozitare, se știe că impozitul progresiv este cel mai popular
măsură pentru reducerea inegalității veniturilor. Deși inegalitățile de venit din statele membre ale
Uniunii Europene sunt relativ mici în comparație cu alte țări dezvoltate, importanța reducerii
inegalităților este foarte ridicat în contextul asigurării bunăstării cetățenilor UE. După Marea
Recesiune, au fost considerabile presiunea exercitată asupra sistemelor de protecție socială la
nivel european. Criza a avut efecte puternice, nu numai la nivel economic și financiar, cu un
puternic impactul asupra dezvoltării ulterioare.
Un prim argument in favoarea cotei progresive de impozitare este dedus din urmatoarea idee:
“diminishing marginal utility of income”, adica un leu este mai valoros pentru cel care castiga
100 de lei, decat pentru cel care castiga 1000 de lei, astfel incat cei cu venituri mai mari pot fi
taxati maim ult fara ca scaderea venitului lor sa ii afecteze.
Un alt argument este faptul ca, deseori, membrii mai instariti ai societatii sunt de accord sa
plateasca taxe superior cat timp exista certitudinea ca aceste taxe sunt redistribuite efficient catre
servicii sociale egale si inclusive pentru intreaga populatie.
Dezavantajele impozitării progresive sunt legate de faptul că afectează stimulentele pentru a
lucra:
Veniturile mai mari implică impozite mai mari. De asemenea, un sistem fiscal progresiv este mai
dificil de implementat, fiind mai complicat cu cât există mai multe categorii de impozite,
determinând astfel costuri administrative mai mari.
Principalul argument împotriva impozitării progresive este că o creșterea impozitelor duce la
o reducere a compensarea orară a muncii și, astfel, reduce costul de oportunitate al timpului liber.
În general, impactul negativ al impozitelor mai mari este resimțit în principal de grupurile
vulnerabile, caracterizată printr-o elasticitate mai mare a ofertei de muncă. Astfel, efectul maxim
al impozitării progressive poate fi obținut prin scăderea impozitelor în rândul grupurilor
vulnerabile. La capătul opus, la niveluri superioare de veniturile, efectele negative ale
impozitelor mai mari sunt reduse, deoarece elasticitatea ofertei de muncă este mai mică și costul
fix al participării la piața muncii este, de asemenea, mult mai mic.
Efectul negativ al impozitării progresive asupra creșterii economice este evident în cadrul
neoclasicului teoria impozitului microeconomic. Cu toate acestea, dacă privim din perspectiva
macroeconomiei keynesiene, aceasta pot fi vizualizate diferit. Keynes presupune că consumul
privat este direct legat de unică folosință sursa de venit. În același timp, există o relație negativă
între gradul de inegalitate a veniturilor și consumul privat - creșterea inegalității ar duce la o
scădere a consumului privat.
Astfel, o corectare (prin impozitare) a disparităților de distribuție a veniturilor ar duce la o
creștere a consumul privat, stimulând în consecință creșterea economică. Alternativ, o creștere a
veniturile bugetului de stat datorate impozitării progresive ar putea fi utilizate pentru finanțarea
diferitelor guvernări cheltuieli, ducând, de asemenea, la creșterea economică.
In final, Statele cu o cota unica de impozitare sunt, aproape fara exceptie, state minimale, cu o
capacitate administrative redusa, care ofera mobilitate sociala si profesionala limitate si nu pot
contribui proactive la respectarea drepturilor positive, de egalitate de sanse, dreptul la fericire si
o viata decenta, pentru care statul trebuie sa actionize. Spre deosebire, statele cu o cota
progresiva de impozitare ofera si servicii sociale care pot acoperi aceste limitary si unde
mobilitatea sociala si profesionala tind sa fie mai ridicate. Acest tip de stat necesita colectarea
mai multor resurse din economie, ceea ce este mai usor de intreprins prin folosirea impozitarii
progresive.

La introducerea cotei unice in Romania incepand cu anul 2005, analistii economici afirmau
ideea ca este prea devreme pentru a se pronunta in privinta economiei Romanesti in urma
introducerii cotei unice de impozitare de 16 la suta.
Ei nu au ezitat sa prezinte posibilile urmari, in teorie, in cazul in care cota unica ar fi urmata doar
de efecte pozitive. Ei aratau ca daca surplusul de venituri al firmelor si al persoanelor fizice ar
rezulta in investitii si economii, efectele ar fi nemaipomenite. La sfarsitul anului 2005
comparativ cu 2004, bugetul consolidat arata astfel:
-deficitul peste nivelul programat sau al celui insinuat de unii analisti ca s-ar putea realiza nu s-a
ingresitrat
-veniturile la bugetul de stat au crescut nominal cu 16,4 procente, respectiv cu 6,6 procente in
termeni reali, in 2005 fata de 2004.
 IMPACTUL COTEI UNICE ASUPRA VENITURILOR LA
BUGETUL STATULUI

TARA 1 AN INAINTE ANUL 1 AN DUPA AL-II-LEA AN

DE REFORMA REFORMEI REFORMA DUPA
REFORMA
ALBANIA 10,8 9,7 16,8 3,1
BELARUS 36,7 -4,4 8,9 18,4
BULGARIA 20,0 14,7 -8,6 -4,3
CEHIA 11,6 0,3 -1,9 2,7
GEORGIA 65,7 25,2 29,6 35,2
LITUANIA 220,6 53,2 45,5 19,8
MACEDONIA 1,4 14,9 13,8 -6,3
MUNTENEGRU 40,0 36,8 20,5 -18,0
ROMANIA 30,7 22,5 22,8 20,5
RUSIA 66,6 25,0 21,2 20,0
SERBIA 47,0 16,1 23,9 22,1
SLOVACIA 11,9 5,1 8,7 6,2

PRESIUNEA FISCALA IN U.E.

Decilele au fost construite pe baza venitul disponibil echivalent al gospodăriei și modificările procentuale
arată modificările celor două scenarii de impozitare progresivă în comparație cu linia de bază. Sursa:
calculele proprii ale autorilor pe baza . Date EU-SILC și model EUROMOD.
 Figura de mai jos arată gradul de progresivitate a impozitării veniturilor prin compararea sarcinii
fiscale suportate de angajații cu venituri mari cu cea suportată de angajații cu venituri mici.
Gradul de progresivitate este teoretic și se bazează pe cote standard. Nu reflectă frauda fiscală,
evaziunea fiscală sau evaziunea fiscală. Progresivitatea sistemelor de impozitare a veniturilor, în
special sarcina fiscală a persoanelor cu venituri reduse, este de asemenea importantă pentru
crearea de locuri de muncă, care oferă posibilitatea reducerii sărăciei și a excluziunii
sociale.Sistemele de impozitare a veniturilor din muncă din Irlanda, Franța, Regatul Unit și
Țările de Jos prezintă cel mai ridicat grad de progresivitate, în timp ce sistemele din Ungaria,
Bulgaria și Letonia prezintă cel mai scăzut grad de progresivitate

Figura de mai jos indică inegalitatea la nivelul veniturilor disponibile , alături de procentul
populației expuse riscului de sărăcie în diferite țări ale UE. Deși UE dispune de unul dintre cele
mai avansate sisteme de protecție socială, persistă inegalități notabile. Lituania, România,
Bulgaria, Letonia și Estonia au cele mai înalte niveluri de inegalitate a veniturilor după
impozitare și transferuri.
Decizia de a spori sau de a reduce investițiile este influențată de rata marginală efectivă de
impozitare, și anume sarcina fiscală asupra ultimului euro investit într-un proiect care atinge
pragul de rentabilitate (investiție „marginală”). Cu cât rata marginală efectivă de impozitare este
mai mică, cu atât regimul fiscal este mai propice investițiilor.

 Impunerea cu cota unică se aplică în şapte ţări din UE, în general ţări cu economii emergente
şi a fost utilizată pentru prima dată de Estonia (1994), fiind urmată de Letonia şi Lituania (1994),
Slovacia şi Serbia în 2003, România în 2005.Impunerea cu cote progresive compuse respectă
principiile de echitate fiscală numai în cazul în care se combină cu sistemul impunerii globale a
veniturilor, indiferent de sursa de provenienţă.
Orice modificare de cotă aferentă unui impozit, fie că este vorba de cota unică, fie că este vorba
de cota TVA, trebuie făcută pe baza unei analize cost-beneficiu astfel încât să se poată identifica
impactul asupra principalilor indicatori macroeconomici,inclusiv asupra deficitului bugetar.
În România însă nu s-au fundamentat pe baze ştiinţifice aşa-zisele măsuri anticriză atât de
majorare a impozitelor, cât şi de tăiere simplistă a tuturor salariilor din sectorul de stat cu 25%,
ceea ceva adânci şi mai mult cercul vicios al politicii fiscale în care ne aflăm.
TARI DIN EUROPA CE PRACTICA COTA MICA IN
UNIUNEA EUROPEANA

TARA AN DE INTRODUCERE RATA TAXEI UNICE

(AN DE RETRAGERE)
Estonia 1994 26%
Lituania 1994 33%
Latvia 1997 25%
Rusia 2001 13%
Serbia 2003 12%
Slovacia 2004(2013) 19%
Ucraina 2004(2011) 13%
Georgia 2005 20%
Romania 2005 16%
Macedonia 2007 10%
Muntenergu 2007(2013) 15%
Albania 2008(2014) 10%
Bulgaria 2008 10%
Republica Ceha 2008(2013) 15%
Belarus 2009 12%
Bosnia si Hertegovina 2009 10%
Ungaria 2011 15%

Din 1990, România a suferit o perioadă de schimbări majore pentru a trece de la comunism către
o economie capitalistă, iar sistemul fiscal, printre altele, a suferit o serie de reforme. Perioada din
1990-2005 s-a caracterizat printr-un sistem progresiv de impozitare cu rate cuprinse între 18% și
40%.
Din punct de vedere economic, acest sistem de impozitare a fost adaptat nevoilor din acea
perioadă el a asigurat echitatea fiscală, o distribuție echilibrată și redistribuirea veniturilor și o
activitate neaccelerată creșterea economică.
În 2005, a fost implementat un sistem de impozitare de 16%, având scopul declarat de a încuraja
mediul de afaceri, stimulând consumul și investițiile străine, reducând evaziunea fiscală și
stimularea creșterii economice . Principalul motiv pentru critica impozitării a fost în raport cu
nedreptatea sa din perspectiva justiției sociale, dar și din perspectiva venituri mici la bugetul de
stat (ca procent din PIB). Unul dintre argumentele în favoarea ratei impozitarea a reprezentat
reducerea evaziunii fiscale, astfel încât veniturile bugetare reduse sunt considerate un eșec din
aceast punct de vedere.
Pe de altă parte, creșterea eficienței colectării impozitelor poate fi realizată prin dezvoltarea
autorității fiscale și nu neapărat prin modificări importante ale impozitului sistem . Pentru
perioada de criză economică, autorii din au concluzionat că guvernul fiscal politica a fost
durabilă pe termen scurt în raport cu datoria suverană, dar pe termen lung sustenabilitatea ar fi
menținută dacă ratele de creștere economică ar fi în jur de 5% și bugetul deficite sub 3%.
Noi schimbări au avut loc în 2018, când rata impozitului pe veniturile personale a fost redusă la
10% și socială contribuțiile au fost mutate de la angajator la responsabilitatea totală a
angajatului. Desi Statele membre ale UE sunt libere în proiectarea și implementarea sistemelor
fiscale, doar România și Lituania folosește practica de a face contribuția sistemului social povara
angajatului.
La nivelul Uniunii Europene, România are cele mai mici rate de impozitare pe veniturile
statutare, de lângă Bulgaria(10%): rata medie a UE-28 este de 39,4%, în timp ce în Suedia, rata
legală de impozitare a venitului personal este cea mai ridicată 57,2% - cel mai înalt nivel din UE.
Schimbările multiple ale sistemului fiscal (atât impozite directe, cât și impozite indirecte) au avut
loc în ultimii ani a afectat mediul economic românesc, percepția instabilității și incertitudinii
având numeroase implicații negative. Schimbările rapide indică o lipsă de coerență care
afectează foarte mult comportamentul investițional, climatul de instabilitate are un efect chiar la
nivel internațional, eșecul respectarea principiilor fiscale poate duce la creșterea evaziunii fiscale
și adoptarea de măsuri fără o analiză aprofundată a impactului poate afecta atât contribuabilii, cât
și veniturile bugetare.