CERCETAREA ACCIDENTELOR DE TRAFIC RUTIER

Secţiunea B

Activităţile principale desfășurate de către echipa de cercetare în cazul

accidentelor de trafic rutier.

Cercetarea la faţa locului permite perceperea nemijlocită a locului accidentului, iar scopul
este descoperirea, fixarea, ridicarea şi interpretarea urmelor şi mijloacelor de probă necesare
stabilirii împrejurării producerii accidentului; ea trebuie începută imediat şi are următoarele
sarcini principale:

a) stabilirea categoriei, mărcii, tipului, culorii şi numărului de înmatriculare ale

autovehiculului implicat.
Baza identificării autovehiculului o constituie informaţiile din primele investigaţii,
audierea martorilor oculari şi a victimelor precum şi interpretarea urmelor găsite, cum ar fi:
cioburi de far, de parbriz, pelicule de vopsea, garnituri, ornamente, urme de lovire sau
compresiune pe corpul victimei. Membrii echipei de cercetare trebuie să acorde o atenţie
deosebită elementelor descoperite în timpul cercetării infracţiunii, astfel că acestea, cu prilejul
prelevării, ridicării şi conservării să nu fie distruse sau degradate.

b) stabilirea mecanismului producerii leziunii victimei şi a direcţiei de deplasare a

autovehiculului.
Mecanismul producerii leziunii victimei poate furniza indicii şi informaţii care, colaborate
cu celelalte rezultate din investigaţii şi alte activităţi, pot conduce la stabilirea tipului de
autovehicul precum şi a direcţiei de deplasare.
În toate accidentele soldate cu moartea victimei, în cadrul cercetărilor la faţa locului se va
efectua examinarea medico-legală a cadavrului.
De regulă, direcţia de deplasare a autovehiculului poate fi stabilită în funcţie de urmele
descoperite astfel:
  urmele de anvelopă create în teren moale sau în nisip formează margini abrupte,
orientate în sens invers direcţiei în care a circulat autovehiculul;
 particulele de praf sau zăpadă nefixate se depun pe părţile laterale ale urmei de
rulare sub formă de evantai cu deschiderea în sensul opus deplasării;
 prin călcare, iarba sau alte plante se apleacă în direcţia de deplasare a
autovehiculului;
 picăturile de apă, ulei sau alte lichide care cad de pe autovehicul, lasă pe carosabil
urme alungite ce se subţiază în direcţia de mers;
 la trecerea cu viteză mare prin porţiuni acoperite cu apă se produc stropi ce sunt
aruncaţi spre înainte şi lateral, formând un unghi deschis în direcţia de circulaţie a
autovehiculului;
 prin frânarea autovehiculului, la sfârşitul urmei se produc acumulări de praf,
particule de cauciuc, noroi, zăpadă şi alte impurităţi care se adună prin alunecarea
roţilor blocate.

Cu toate că la prima vedere direcţia de deplasare a autovehiculului pare a fi uşor de

stabilit, au fost situaţii când, din diverse motive, aceasta nu s-a cunoscut cu certitudine, cum ar fi
cazul când impactul se produce pe sensul opus celui normal de circulaţie sau când în urma
acestuia, victima este proiectată pe partea stângă a drumului şi nu pe dreapta, aşa cum se
întâmplă de regulă, iar în aceste situaţii stabilirea direcţiei de mers se poate face pe baza urmelor
descoperite şi interpretarea mecanismului de producere a decesului victimei.
Stabilirea direcţiei de mers în care a circulat maşina înainte şi după accident are valoarea
operativă în situaţiile când drumul are multe ramificaţii şi, în acest sens se vor elabora ipoteze în
legătură cu posibilele trasee ţinând cont de topografia desenului. Ori de câte ori se stabileşte
direcţia de deplasare a maşinii după accident, se vor face cercetări în raza locului faptei pentru
descoperirea eventualelor urme de întoarcere, deoarece de cele mai multe ori, autorii întorc
maşina şi se deplasează în sens invers, trecând pe lângă locul accidentului. În unele situaţii s-a
impus, pentru stabilirea direcţiei de mers examinarea părţii carosabile pe o distanţă care
depăşeşte locul propriu-zis al faptei, pe parcursul mai multor kilometri.

c) stabilirea locului exact al impactului şi ora producerii accidentului.

 De regulă, locul impactului este situat în apropierea victimei şi a celorlalte urme si,
totodată, există o succesiune logică a dispunerilor în câmpul infracţiunii, dar în unele cazuri locul
unde a fost găsită victima nu este acelaşi cu locul unde s-a produs evenimentul, iar pentru
stabilirea adevăratului loc, sunt necesare verificări si investigaţii complexe. Asemenea situaţii se
întâlnesc atunci când autorul accidentului intenţionează să transporte victima la spital, dar pe
timpul deplasării, profitând de lipsa martorilor oculari sau de întuneric, o abandonează cu
speranţa că nu va fi identificat.
Stabilirea în timp a accidentului duce la micşorarea cercului de suspecţi, limitându-l numai
la conducătorii auto care au circulat în perioada critică în punctul unde s-a produs accidentul.
În cazul în care decesul victimei a survenit la faţa locului, iar din audieri şi din investigaţii
nu s-au obţinut date certe referitoare la ora producerii accidentului, medicul legist prezent la faţa
locului se va pronunţa în acest sens şi, de aici, în funcţie de ora morţii se vor lua măsuri operative
necesare urmării, identificării şi prinderii autorului.
Dacă în momentul producerii accidentului şi cel al declanşării urmăririi s-a scurs o
perioadă lungă de timp nu mai are rost organizarea de filtre în apropierea locului faptei sau a
altor măsuri ce se iau, de regulă, imediat după comiterea infracţiunii.

d) descoperirea, interpretarea si valorificarea operativă a tuturor urmelor existente.

Cercetarea începe din zona coliziunii sau din locul lovirii victimei, în direcţia de mers al
vehiculului şi, în acest context, se vor căuta şi descoperi toate urmele existente pe suprafaţa
carosabilului, precum şi pe alte obiective situate în câmpul infracţiunii chiar dacă la prima vedere
acestea nu au legătură directă cu evenimentul produs.
La cercetarea la faţa locului, fiecare membru al echipei îşi formează o imagine proprie
asupra dinamicii producerii accidentului, dar uneori se descoperă şi elemente ce aparent nu au
legătură cu cauza, motiv pentru care nu sunt consemnate în procesul – verbal de cercetare, iar
acest fapt poate duce la pierderea unor materiale de probă întreaga cercetare putându-se axa pe o
pistă falsă, întârziind identificarea autorului.
La prima cercetare este posibil ca din diverse motive să nu fie descoperite probe sau
elemente care să furnizeze date în legătură cu dinamica producerii accidentului sau cu privire la
autovehicul şi atunci este necesar ca această activitate să fie reluată chiar de mai multe ori, dacă
este necesar.
Cercetarea pe timp de noapte la locul faptei ridică probleme deosebite datorită lipsei de
vizibilitate şi, în acest caz, este obligatorie reluarea pe timp de zi, cu măsuri de protejare şi pază a
zonei, mergând până la acoperirea suprafeţei care interesează şi în special partea carosabilă şi
zonele apropiate.
Cu ocazia fixării şi ridicării urmelor de pe partea carosabilă se vor determina şi
următoarele elemente:
 ecartamentul autovehiculului după urmele de frânare sau rulare reprezentând
distanţa dintre jumătatea unei anvelope din stânga şi cea a anvelopei din
dreapta, de pe aceeaşi osie;
 ampatamentul autovehiculului după urmele de frânare, care reprezintă distanţa
dintre osia din faţă şi cea din spate. Acesta se stabileşte măsurând distanţa urmei
de frânare a roţii din faţă şi cea a urmei de frânare a roţii din spate, pe aceeaşi
parte şi cu aceste elemente, se poate stabili la faţa locului categoria
autovehiculului implicat, creând posibilitatea controlului selectiv în trafic în
vederea identificării;
 lăţimea benzilor de rulare a anvelopelor, modelul desenului şi unele
particularităţi, cum ar fi tăieturi, uzura neuniformă pe lăţimea benzii de rulare şi
lipsa unor porţiuni din profilul benzii de rulare.

Toate urmele de rulare ca şi cele de sânge, petele de ulei, benzină , motorină, cioburi
provenite din spargerea parbrizelor, geamurilor farurilor, lanternelor, garniturile din cauciuc,
resturile de încărcătură şi altele, trebuie descoperite, fixate, ridicate, conservate, examinate
minuţios şi interpretate pe baze ştiinţifice, acestea ducând la identificarea autovehiculului şi
stabilirea autorului.
Este obligatoriu ca toate urmele descoperite la faţa locului să fie consemnate în procesul -
verbal de cercetare pentru că numai în acest mod pot deveni mijloace de probă care pot fi folosite
la efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor.
În unele cazuri se impune şi preluarea de urme digitale care pot ajuta la soluţionare,
atunci când autovehiculul implicat este abandonat sau conducătorul lui, deşi prezent la locul
faptei, nu recunoaşte că s-a aflat la volan. Urmele digitale sau palmare trebuie căutate în deosebi
pe volan, pe oglinda retrovizoare, pe parbriz, pe aparatul de radio, pe părțile laterale ale
caroseriei şi în multe alte locuri.
Totodată se ştie că în virtutea instinctului de apărare, în momentul impactului victima se
sprijină cu mâinile de autovehicul şi lasă amprente ce pot contribui la soluţionarea cauzei.

Secţiunea C

Condiţii şi împrejurări care pot favoriza părăsirea locului faptei în

cazul accidentelor de trafic rutier şi procedeele folosite de
conducătorii auto pentru a-şi asuma faptele.

Pentru ca activitatea de identificare să se desfăşoare cu eficienţă maximă şi în mod

organizat, trebuie cunoscute principalele condiţii şi împrejurări care favorizează locul faptei.
Una din condiţii se referă la tipul de coliziune ce determină, în unele cazuri părăsirea
locului faptei ca urmare puţinelor urme rămase la faţa locului sau pe autovehiculul tamponat ,
autorul având posibilitatea de a le remedia singur. Asemenea situaţii se întâlnesc în cazul
coliziunii dintre autovehicule şi pietoni, autovehicule de transport marfă şi biciclişti sau
motociclişti şi atunci când victimele sunt culcate pe suprafaţa carosabilă. În cazul în care avariile
rezultate din coliziune sunt pronunţate şi necesită remedieri substanţiale sau înlocuiri ale
componentelor caroseriei ori sau produs deformări şi defecţiuni care nu mai permit deplasarea
autovehiculului, autorul care a părăsit locul faptei poate fi identificat cu operativitate, cu excepţia
cazului când autovehiculul a fost furat anterior.
Împrejurare ce îl favorizează pe autor în părăsirea locului faptei, se referă la locul şi timpul
în care s-a produs accidentul, astfel încât, de cele mai multe ori conducătorii auto au părăsit locul
accidentului atunci când acesta s-a produs pe sectoare de drum puţin circulate sau în zone unde
nu se aflau persoane, având convingerea că nu au fost văzuţi şi astfel, nu vor putea fi identificaţi.
Atunci când evenimentele s-au produs pe timpul nopţii, în locuri neiluminate sau vizibilitatea era
redusă din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile, mai ales în afara localităţilor, au fost
împrejurări favorabile ca autorii să părăsească locul faptei.
 Săvârşirea infracţiunii a fost favorizată şi de faptul că în momentul accidentului autorul se
afla singur în maşină sau, dacă mai erau şi alte persoane, acestea l-au îndemnat să-şi continue
drumul, creându-i convingerea că nu-l vor demasca. Cei ce au comis accidente cu autovehicule şi
au încercat să se sustragă, au comis anterior şi alte fapte grave cum ar fi: sustragere de bunuri,
conducerea fără permis, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Paralel, au fost şi situaţii
când conducătorii de autovehicule angajaţi în accident au părăsit locul faptei, deşi producerea
evenimentelor rutiere respective nu s-a datorat culpei lor şi nu erau pasibili de tragere la
răspundere penală.
Aceste situaţii au fost determinate de necunoaşterea corespunzătoare a prevederilor legale
şi de teama cercetărilor care vor urma. În aceste cazuri conducătorii auto, chiar dacă au fost traşi
la răspundere pentru comiterea accidentului datorită lipsei de vinovăţie, ei au răspuns penal
pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită în OUG 195/2002 Republicată.

Concluzii cu importanţă operativă:

 accidentele de circulaţie ai căror autori au părăsit locul faptei, s-au produs, în

mare majoritate, între orele 18:00-06:00, când în unele judeţe nu s-a asigurat
prezenţa activă a agenţilor de circulaţie şi a celorlalte forţe, în special pe arterele
de la periferia oraşului;
 accidentele s-au produs în special în interiorul localităţilor acolo unde în mod
normal ar fi trebuit să existe un control mai riguros al participanţilor la trafic,
îndeosebi în a doua jumătate a zilelor de sâmbătă, duminică şi luni, când cei de la
volan sunt predispuşi la consumarea băuturilor alcoolice;
 în majoritatea locurilor unde s-au produs accidente cu fugă de la locul faptei nu
există sau nu funcţionează iluminatul public.

Pentru a interveni cu autoritate şi a descoperi autorii în timpul cel mai scurt trebuie
cunoscută reţeaua de drumuri din teritoriul de competenţă, condiţiile meteorologice, precum şi
locurile şi zonele unde se pot produce asemenea evenimente.
 Pe lângă cunoaşterea condiţiilor şi împrejurărilor care favorizează părăsirea locului faptei
trebuie să se cunoască şi procedeele utilizate de autorii unor astfel de fapte, pentru a întreprinde
cele mai bune măsuri în vederea identificării operative a acestora.
În marea majoritate a cazurilor autorii acţionează sub imperiul unei de moment, fără a
avea un plan bine stabilit, iar hotărârea părăsirii locului faptei este influenţată şi de existenţa
condiţiilor şi împrejurărilor favorizatoare.
După comiterea accidentului, autorii care se hotărăsc să părăsească locul faptei, întreprind
măsuri menite să le asigure îndepărtarea cât mai rapidă din zonă: sting luminile de poziţie,
sporesc viteza de deplasare, şi folosesc rute ocolitoare cu schimbări repetate a direcţiei de mers.
Marea majoritate a acestora încearcă să ajungă la domiciliu mai ales dacă au garaje şi locuiesc în
gospodării independente, iar alţii abandonează maşinile în locuri ascunse, puţin circulate sau le
acoperă cu husă de protecţie iar uneori reclamă că autovehiculul le-a fost furat cu puţin timp
înainte de producerea accidentului.
Din momentul în care autorii au reuşit să ascundă autovehiculul, întreaga lor atenţie este
concentrată asupra modului de îndepărtare a urmelor rămase pe maşini şi de remediere a
avariilor. Pentru aceasta încearcă să repare elementele purtătoare de urme, iar pe cele care nu se
pot repare să le înlocuiască prin procurarea pieselor corespunzătoare de la magazine, unităţi
autoservice sau de la cunoştinţe. În tot acest timp autorii nu circulă cu autovehiculele sens în care
motivează în diverse moduri nefolosirea lor.
În vederea identificării autovehiculului, imediat după producerea accidentului printre
celelalte activităţi desfăşurate este necesar să se stabilească, pe baza investigaţiilor şi verificărilor
complexe, care autovehicule folosite corect nu mai circulă şi, în acest sens se va proceda la
verificarea acestora, precum şi a veridicităţii afirmaţiilor conducătorului auto cu privire la
motivele pentru care nu mai conduc maşinile respective, procedându-se şi la aprofundarea
cercetărilor. Această activitate se desfăşoară cu operativitate când se presupune că accidentul a
fost comis de către un şofer ce locuieşte în zona locuinţei individuale din oraş şi comună.
O atenţie deosebită trebuie acordată cetăţenilor care se prezintă la poliţie pentru a relata
faptul că au fost martori la producerea unor accidente rutiere, chiar dacă din primele verificări
rezultă că asemenea evenimente nu au avut loc.
O altă categorie din rândul celor care părăsesc locul accidentului este formată din şoferii
care, deşi transportă victimele la spital, profitând de aglomeraţia sau lipsa de vigilenţă a
personalului medical declară date false de identitate ori dispar fără a-şi declara identitatea. În
aceste condiţii, după abandonarea victimei, conducătorii auto săvârşesc şi alte infracţiuni sau
abateri cu intenţia de a ascunde fapta iniţială sau de a-şi crea alibi pentru justificarea perioadei
critice.
Un alt procedeu folosit, constă în transportarea victimelor la domiciliul acestora, mai ales
atunci când leziunile par a fi uşoare, iar intervenţia medicului nu este necesară, situaţie în care
conducătorii auto au o comportare plină de solicitudine şi promit ajutor material pentru refacerea
sănătăţii şi despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate, promisiuni care, în marea
majoritate a cazurilor nu sunt onorate.
Depistarea autorilor în aceste situaţii este îngreunată de faptul că se scurge timp îndelungat
de la producerea evenimentului sau pentru că autorul a furnizat victimei date false de identitate.
În cazul unor accidente de circulaţie ai căror autori au părăsit locul faptei, sau întâlnit
situaţii când așa zişii martori oculari care furnizau datele cele mai complete şi se declarau ca
fiind siguri de exactitatea amănuntelor reţinute, erau chiar de fapt făptuitorii infracţiunii,
încercând să îndepărteze pe căi greşite şi să scape de răspundere în vederea disimulării
accidentului şi crearea de impresii false cu privire la evenimentul produs, unii autori transportă
victima în alt loc şi înscenează un accident de altă natură, cum ar fi accidentul feroviar, căderea
de la înălţime pe terenuri abrupte sau înecul. În astfel de situaţii, se va face aprecierea justă a
elementelor descoperite cu prilejul cercetării la faţa locului, precum şi colaborarea cu medicul
legist care poate să constate şi să explice ştiinţific, pe baza necropsiei cadavrului dinamica
producerii leziunilor şi cauza decesului şi astfel se pot confirma sau infirma primele concluzii
referitoare la natura evenimentului.
Uneori, cei ce au comis accidente şi au părăsit locul faptei au căutat să justifice timpul
critic prin constituirea de alibiuri pe baza declaraţiilor unor persoane cu care s-au înţeles în
prealabil referitor la ce anume să relateze organelor de poliţie. În acest fel procedează, în general,
cei care în momentul accidentului sunt însoţiţi de persoane apropiate, rude sau prieteni, mizând
pe faptul că datorită relaţiilor afective aceştia nu îl vor divulga şi chiar mai mult, îi vor susţine
declaraţiile false pentru a se sustrage urmăririi penale. La audierea acestor persoane este necesar
ca anchetatorul să explice consecinţele la care se expun dacă ascund adevărul sau alte elemente
cunoscute în legătură cu împrejurările producerii accidentului.
 În numeroase situaţii din cercetarea la faţa locului şi din investigaţii nu se poate stabili
decât marca, tipul şi rareori culoarea maşinii care a produs accidentul. Una din posibilităţile de a
ajunge la autor constă în stabilirea autovehiculelor ale căror elemente de identificare corespund
cu rezultate din cercetare, pe baza evidenţilor existente la formaţiunile de circulaţie munca
simplificându-se la cele care au în dotare tehnică de calcul.
În acest caz, verificarea autovehiculelor în teren trebuie să se facă operativ şi temeinic şi
aceasta depinde de competenţa şi de perseverenţa căutării cu minuţiozitate a eventualelor avarii,
concomitent cu clasificarea aspectelor legate de modul cum şoferii maşinilor suspecte şi-au
petrecut timpul critic. De multe ori, cei care părăsesc locul accidentelor dovedesc ingeniozitate
pentru a ascunde faptele, apelând la diverse mijloace cu scopul de a deruta bunul mers al
cercetărilor.

Situaţii întâlnite:
 autorul a declarat că şi-a vândut autoturismul proprietate, fără perfectarea
formelor legale sau că l-a împrumutat în ideea de a câştiga timp pentru
înlăturarea urmelor sau repararea avariilor;
 autorul a abandonat autovehiculul în diverse locuri şi apoi a reclamat la poliţie
furtul acestuia de către persoane necunoscute;
 autorul a procedat la demontarea unor accesorii ulterior producerii
evenimentului, şi anume oglinzi retrovizoare, antenă, portbagaj suplimentar,
jaluzele ori a montat asemenea dotări.

Au existat situaţii când făptuitorul, pe lângă schimbarea unor accesorii a înlocuit şi

elementele de bază ale maşinii, cum ar fi anvelopele, în cazul autovehiculelor proprietate
personală, ori prin schimbarea cu altele mai uzate în cazul conducătorilor profesionişti.