MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

AL REPUBLICII MOLDOVA
Academia „Ştefan cel Mare”

Catedra: „Ştiinţe penale”

ELABORARE METODICĂ

la disciplina „Activitatea de urmărire penală”

Compartimentul
„Efectuarea urmăririi penale pe cauzele penale
privind cercetarea accidentelor de circulaţie”

Timpul: 20 ore

AUTOR:
Şef adjunct al catedrei
„Ştiinţe penale”
lt.-col. de poliţie A.Andronache

CHIŞINĂU 2014

1
 1. Noţiuni introductive
În practica judiciară, urmările încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice sunt
denumite generic „accidente de circulaţie”.
Accidentele de circulate reprezintă, de fapt, consecinţe ale încălcării normelor privind
circulaţia pe drumurile publice, constituind infracţiuni prevăzute de legea penala.
Accidentele de circulate pot fi clasificate astfel:
 coliziunea mijloacelor de transport;
 răsturnarea si avarierea unor vehicule;
 lovirea pietonilor;
 lovirea unor obiecte fixe aflate pe părţile laterale ale drumului public;
 căderea unui calator, încărcător, însoţitor etc... de pe scara sau din caroserie;
O modalitate normativa agravata priveşte săvârşirea infracţiunii de către un conducător auto
ce avea în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala ori era in stare de ebrietate.
Aceasta cerinţă constituie tot nerespectarea dispoziţiilor legale privind conducerea pe
drumurile publice a unui autovehicul. Regulamentul rutier incriminând o asemenea fapta, săvârşita de
persoana aflata intr-o astfel de stare. Referitor la aceasta modalitate, trebuie precizat faptul ca
legiuitorul a prevăzut alternativa formelor de intoxicaţie alcoolica, pe de o parte, datorita împrejurării
ca o persoana poate fi in stare de ebrietate fară să ajungă la limita legală de îmbibaţie alcoolica, iar, pe
de alta parte, din considerentul ca starea de ebrietate poate fi dovedita prin orice mijloc de probă.

2. Problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea.

Organele de urmărire penala se confrunta cu o multitudine de situaţii, iar lămurirea
problemelor pe care le ridica cercetarea si efectuarea activităţilor necesare in acest scop impune
însuşirea unor cunoştinţe din diverse domenii de activitate.
Principalele probleme ce urmează a fi lămurite pe parcursul cercetării sunt:

1. Locul producerii accidentului si consecinţele încălcării regulilor de securitate a

circulaţiei;
2. Mecanismul producerii accidentului de circulate si cauzele acestuia;
3. Starea victimei după accident;
4. Persoanele vinovate si forma de vinovăţie;
5. Existenta concursului de infracţiuni si posibilităţile de extindere a cercetărilor;
6. Cauzele, condiţiile si împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea
infracţiunilor.

1. Locul producerii accidentului si consecinţele încălcării regulilor de securitate a

circulaţiei.
Despre producerea unor accidente de circulaţie soldate cu moartea sau vătămarea integrităţii
corporale ori a sănătăţii unor persoane, organele de urmărire penala se sesizează prin toate modurile
de sesizare cunoscute: plângere, denunţ, din oficiu, ponderea deţinînd-o denunţurile făcute de
participanţii la traficul rutier, conducători auto, pietonii etc.
Pentru ca accidentul rutier sa fie considerat rezultat al încălcării normelor privind circulaţia pe
drumurile publice, locul faptei trebuie sa fie situat pe un astfel de drum, adică pe o cale de comunicaţie
terestra amenajata pentru circulaţia vehiculelor, aflata in administraţia unui organ de stat, daca este
deschisa circulaţiei publice.

2
 Lămurirea locului unde s-a produs accidentul prezintă, deci importanta deosebita, atât sub
aspectul corectei încadrări juridice a faptei săvîrsite, cat si pentru stabilirea competentei de cercetare
atât din punct de vedere material, cat si teritorial, cunoscut fiind faptul ca in cazul infracţiunilor contra
protecţiei muncii urmărirea penala se efectuează, in mod obligator, de către procuror.

Sub aspectul urmărilor nerespectării normelor de circulate pe drumurile publice, cercetarea

trebuie sa lămurească daca evenimentul a cauzat decesul uneia sau mai multor persoane, vătămarea
integrităţii corporale sau sănătăţii uneia ori mai multor persoane, precum si existenta raportului de
cauzalitate intre acţiunea sau inacţiunea conducătorului auto si rezultatul, produs.
Lămurirea sub toate aspectele a consecinţelor încălcării regulilor de securitate a circulaţiei atât
in legătura cu cauzarea din imprudenţă o vătămare (medie, gravă, a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, decesul unei persoane, decesul a două sau mai multe persoane) ori daune materiale în
proporţii mari, cat şi cu privire la alte urmări este de natura sa asigure cadrul necesar pentru
soluţionarea temeinica si legala a cauzei.

2. Mecanismul producerii accidentului de circulaţie si cauzele acestuia

Diferitele analize statistice efectuate pe plan naţional şi internaţional demonstrează ca
accidentele de circulate nu sunt întâmplătoare si nici imprevizibile sau inevitabile, întâmplătoare fiind
numai apariţia lor la un moment dat.
În literatura de specialitate se arata ca prin stabilirea acţiunii care a determinat accidentul se
poate determina cine este autorul, si prin urmare, cine poate fi tras la răspundere, acesta fiind sensul
cercetării raportului de cauzalitate în domeniul dat.
Factorii care concura la producerea accidentelor de circulate pot fi grupaţi în doua mari
categorii: factorii externi şi factorii interni. Dintre aceştia amintim:
a) caracteristicile şi starea drumului public;
b) condiţiile meteorologice şi de vizibilitate;
c) intensificarea traficului rutier pe artera respectivă;
d) starea autovehiculelor angajate în accident;
e) starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier.

a) Caracteristicile şi starea drumului public

Pentru aprecierea cît mai exactăp a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie,
precum şi a altor factori perturbatori în relaţia autovehicul - conducător auto - victimă, organele de
urmărire penală trebuie să se edifice asupra drumului sau porţiunii de drum unde s-a produs
evenimentul rutier.
Elementele caracteristice ce definesc forma unui drum în plan, în profil longitudinal şi
transversal constituie elemente geometrice ale drumului.
De aceea, organele de urmărire penală trebuie să lămurească ce secţiune are drumul în profil
longitudinal. Aceeaşi importanţă trebuie acordată şi profilului transversal al drumului.
Cele mai des întâlnite elemente geometrice ale drumului sunt: aliniamentele, curbele, pantele,
lăţimea părţii carosabile şi acostamentele.
Existenta curbelor, oferă posibilitatea stabilirii măsurilor de conduită preventivă pe care
trebuia să le ia conducătorul auto, ştiut fiind faptul că în astfel de situaţii, viteza pentru atacarea
virajelor trebuie mult şi din timp redusă, raza de curbă fiind elementul geometric ce influenţează direct
asupra stabilităţii şi înscrierii autovehiculului în curbă.

3
 Lămurind aceste probleme, organul de urmărire penala va putea ulterior să stabilească, daca
cel aflat la volan a rulat cu viteza pîna la limita „evitării oricărui pericol”, dacă s-a conformat
indicatoarelor rutiere ce impuneau restricţii de viteză în zona ori daca victima prin acţiunile sau
inacţiunile sale a contribuit sau nu, parţial ori în exclusivitate, la producerea accidentului.
Referitor la partea carosabila porţiunea centrala a drumului, trebuie stabilită lăţimea
acesteia, numărul de benzi pe sens, existenta trotuarelor şi a bordurilor de încadrare, a acostamentelor.
Trebuie urmărită existenta indicatoarelor rutiere, a marcajelor transversale şi longitudinale, în raport cu
acestea putîndu-se aprecia atât comportamentul participanţilor la trafic cat şi alte elemente ce pot
demonstra mecanismul producerii accidentului şi cauzele care l-au generat.
De o atenţie deosebită trebuie să se bucure lămurirea problemei privind învelişul drumului,
învelişul părtii carosabile, care prezintă o mare varietate: beton, beton asfaltat, pavaj de piatra, pămînt,
nisip etc. Importanta cunoaşterii acestui aspect deriva din aceea că, în raport cu suprafaţa ce acoperă
calea de rulare se va calcula şi coeficientul de aderenţa al pneurilor, element esenţial în stabilirea
vitezei autovehiculului, atât înainte, cat şi în momentul impactului.
În literatura de specialitate sunt prezentate o serie de circumstanţe care influenţează fiziologia
conducerii şi limitele de adaptabilitate ale conducătorului auto, generate de caracteristicile geometrice si
topometrie ale cailor rutiere. Astfel, lăţimea benzii de circulaţie are efect asupra capacităţii de
conducere a autovehiculului. Reducerea lăţimii benzii produce un efect psihologic asupra
conducătorului auto. Starea caii rutiere are repercusiuni asupra capacităţii de conducere şi în cazul în
care suprafaţa carosabilă este deteriorata. La deplasarea pe un astfel de drum valoarea aderenţei la un
anumit moment poate să nu fie aceeaşi la toate rotile, ceea ce sporeşte probabilitatea producerii
derapajului. Formarea unor adîncituri mari în îmbrăcămintea drumului determina, mai ales în condiţiile
circulării cu viteze mari, producerea unor defecţiuni la sistemele de direcţie sau rulare, în acest fel
explicîndu-se pierderea controlului volanului, intrarea în coliziune cu alte autovehicule ori părăsirea
pârtii carosabile.
Cele expuse prezintă importanta in aprecierea corecta a situaţiei de la fata locului, a
împrejurărilor care au concurat la producerea accidentului si, in final, la stabilirea vinovăţiei
persoanelor implicate.

b) Condiţiile meteorologice si de vizibilitate

Vizibilitatea în sectorul de drum pe care s-a produs accidentul de circulaţie este determinată,
în primul rînd, de starea şi caracteristicile drumului public. În afara acestora, vizibilitatea mai poate fi
influenţată şi de: condiţiile atmosferice existente în momentul producerii accidentului, prezenţa
vegetaţiei - copaci, tufe etc. pe părţile laterale ale drumului, circulaţia pe timp de noapte s.a..
După cum rezultă din statisticile şi cercetările efectuate, condiţiile meteorologice nefavorabile
ceaţă, ploaie, ninsoare, polei etc., pe de o parte micşorează vizibilitatea şi fac drumul lunecos, iar, pe
de alta parte, afectează capacitatea de conducere, prin suprasolicitarea sistemului nervos central. Sub
aspectul lămuririi mecanismului producerii accidentului şi deci a vinovăţiei persoanelor implicate,
factorii meteorologici menţionaţi au înrâurire directă asupra coeficientului de aderenta.
Variaţia coeficientului de aderenta în diverse condiţii de deplasare a autovehiculelor şi în
raport cu diverşi factori ce afectează valoarea acestora a fost stabilită pe cale experimentala.
În afara de natura învelişului drumului şi de condiţiile meteorologice, valorile coeficientului de
aderenţa sunt influenţate şi de construcţia şi starea anvelopelor elasticitate, profil, presiune, grad de
uzură s.a. Pantele, rampele şi curbele reduc considerabil vizibilitatea în planul drumului, acestea fiind
generatoare de evenimente rutiere, mai ales în cazul manevrelor de depăşire pe sectoarele de drum
respective.

4
 Circulaţia pe timp de noapte favorizează producerea accidentelor rutiere, datorita faptului că
obstacolele aflate pe partea carosabilă sau în imediata apropiere a acesteia pe acostament ori în afara
drumului par a fi mult mai departe şi mai mari decît în realitate. Acest lucru trebuie avut în vedere atât
la stabilirea situaţiei exacte de la faţa locului, cît şi în aprecierea declaraţiilor învinuitului sau
inculpatului, martorilor ori victimelor (părţilor vătămate).

c) Intensitatea traficului rutier pe artera respectivă

Pentru a avea o imagine cît mai clară a mecanismului şi cauzelor care au generat şi concurat la
producerea accidentului, cercetarea trebuie să lămurească intensitatea fluxului pe segmentul de drum
în momentul producerii accidentului.
Intensitatea circulaţiei este un indicator de bază în aprecierea fluxului de trafic. Ea este
neuniformă în timp, modificându-se în anumite ore din zi, zile ale săptămânii şi luni ale anului, ceea ce
influenţează negativ desfăşurarea traficului, favorizînd producerea accidentelor. Crescînd intensitatea
şi viteza de circulaţie apare pericolul coliziunii autovehiculelor care circula pe aceeaşi bandă, cauza
principala fiind frânarea bruscă şi nepăstrarea distanţei dintre autovehiculele care se succed.
Literatura de specialitate evidenţiază elementele care limitează influenta traficului rutier.
Astfel, intersecţiile la acelaşi nivel sunt cele mai frecvente locuri generatoare de accidente de circulate.
După opinia aceloraşi autori, abundenţa de indicatoare, reclame şi diverse panouri distrag atenţia
conducătorilor auto si chiar îi orbesc. De asemenea, circulaţia pe aliniamente lungi şi monotone pot
provoca oboseli şi, uneori, adormirea la volan. Lămurirea acestei probleme este importanta, atît pentru
stabilirea vizibilităţii influenţată de prezenta pe artera rutiera a altor mijloace de transport, cît şi pentru
evidenţierea faptului dacă cel aflat la volan a respectat sau nu obligaţiile ce-i reveneau, în condiţiile
deplasării pe o arteră intens circulată.

d) Starea autovehiculelor angajate in accident

În traficul rutier, coliziunile dintre autovehicule pot fi de cele mai diverse tipuri: frontale, faţă,
spate, laterale, sub aspectul numărului de dimensiuni cu care autovehiculul intra în impact ele putînd fi
unidimensionale sau bidimensionale. Organelor de urmărire penală le revine sarcina de a lămuri
cauzele producerii acestor coliziuni şi, în raport cu acestea, de a elucida mecanismul producerii
accidentului de circulaţie.
Din practica judiciară a rezultat că intrarea greşita într-un viraj, depăşirea fără asigurare
a altor autovehicule, explozia unui pneu şi adormirea la volan sunt cauzele principale ale coliziunii
frontale. Coliziunile faţă-spate, produse, în special, pe şoselele aglomerate din afara localităţilor şi în
traficul urban se datorează, fie nerespectării distanţei corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă
raportată la viteza de circulaţie şi condiţiile de drum, fie defecţiunilor existente la sistemul de frînare,
iluminare, semnalizare, direcţie. În unele cazuri, nereducerea vitezei pe timp de noapte generează
tamponările autovehiculelor staţionate. Coliziunile laterale produse în intersecţii pot fi explicate prin
neacordarea priorităţii de trecere ori a semnificaţiei culorii semaforului electric, precum si prin
preselectarea defectuoasa a benzii de circulaţie sau schimbarea brusca a direcţiei de mers.
Lămurirea problemei stării autovehiculului angajat in accident prezintă important din mai
multe considerente:
 oferă posibilitatea stabilirii exacte a împrejurărilor producerii accidentului, a vitezei de
impact, a poziţiei relative a autovehiculelor s.a;
 da o imagine clara, atât asupra manevrelor efectuate de conducătorul auto anterior
impactului cat si asupra persoanelor vinovate de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei;
 oferă posibilitatea evidenţierii defecţiunilor tehnice pe care le prezenta autovehiculul in
momentul accidentului si, pe aceasta baza, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre acestea si rezultatul

5
produs. De reţinut ca stabilirea stării tehnice a autovehiculului trebuie făcuta imediat după producerea
accidentului, ştiut fiind ca ulterior se produc anumite modificări, cu toate consecinţele negative pe care
le antrenează si cu efect direct in determinarea cauzelor si mecanismului producerii evenimentului
rutier, implicit a vinovăţiei;
 asigura stabilirea si, ulterior evaluarea corecta a avariilor, respectiv a pagubelor materiale
cauzate prin infracţiune;
 este de natura sa conducă la o încadrare juridica corespunzătoare a faptelor săvârşite.

e) Starea si comportamentul participanţilor la traficul rutier

Daca se admite ca peste 80% din accidentele de circulaţie se datorează factorului uman, este
explicabila preocuparea organelor de urmărire penala de a lamuri sub toate aspectele starea si
comportamentul persoanelor care au concurat la producerea accidentului. De fapt, factorii interni care
contribuie la producerea evenimentelor rutiere sunt reprezentaţi de materialul uman al conducătorilor
auto, pietoni, biciclişti, etc. Dinamica accidentelor fiind, in principal, legata nemijlocit de conduita
celui aflat la volan. Sub aspectul stării participanţilor la trafic, îndeosebi a conducătorilor auto, un rol
important asupra limitelor fiziologice si psihice il au oboseala, boala, alcoolul si medicamentele.
Diferite boli, coroborate cu consumul de medicamente se constituie în factori favorizaţi ai
producerii accidentelor. Consumul de medicamente sedativele, hipotensivele, antibioticele s.a., fiecare
cu specificul sau, influenţează negativ capacitatea de conducere. Contrar unor păreri, cofeina nu
diminuează oboseala sau influenta alcoolului ci, la unele persoane, produce o stare contrara de
nelinişte, tremurări, nesiguranţa in mişcări etc.
Analizând comportamentul participanţilor la trafic, organele de urmărire penala trebuie sa
acorde atenţie deosebita stabilirii masurilor luate si manevrelor efectuate de conducătorul auto pentru
evitarea accidentului. Acest lucru se impune mai ales în situaţia când se invoca starea de necesitate ori
cazul fortuit.
Starea de necesitate implica existenta unui pericol grav care nu ar putea fi înlăturat decât prin
săvârşirea unei fapte de natura penala. Astfel, fapta conducătorului auto de a frîna brusc manevra în
urma căreia a intrat in derapaj şi a lovit un alt autovehicul care circula regulamentar, producând
vătămarea corporala a unui pasager încercând sa oprească autovehiculul din care căzuse o persoana si
care era tîrîta, cu piciorul prins de uşă, constituie stare de necesitate.
Exista caz fortuit daca, in timp ce o persoana conducea autovehiculul cu viteza legala, datorita
uzurii premature, pivotul inferior a ieşit din lăcaşul sau in urma ruperii accidentale a armaturii metalice
ce fixează aceasta articulaţie, făcînd ca mecanismul de direcţie sa se blocheze si sa se producă un
accident de circulaţie soldat cu moartea unei persoane si vătămarea grava a alteia.
Oboseala are ca efect principal încetinirea manevrelor, scăderea atenţiei, nesincronizarea
mişcărilor ş.a. Conducerea autovehiculului intr-o asemenea stare, coroborata de anumite circumstanţe
(căldura din cabina, zgomotul uniform al motorului, monotonia dramului etc.) oboseşte sistemul
nervos.
Toate acestea trebuie sa stea in atenţia organelor de urmărire penala întrucît, în anumite
situaţii, starea de oboseala, pe lîngă faptul ca explica împrejurările care au dus la producerea
accidentului, poate constitui temei pentru extinderea cercetărilor.
Consumul de alcool, prin efectele sale produc paralizarea centrelor inhibatori, scăderea
atenţiei, încetinirea reflexelor, reducerea acuităţii vizuale, apariţia tulburărilor de echilibru ş.a. afectează
puternic capacitatea de conducere auto şi se constituie intr-o importanta cauza a producerii
accidentelor de circulaţie.
Din punct de vedere al cercetării, starea conducătorului auto şi a victimei în momentul
impactului, pe fondul consumului de alcool, are importanta deosebita, pe de o parte, pentru elucidarea
6
mecanismului producerii accidentului si dovedirii vinovăţiei, iar, pe de alta parte, pentru extinderea
cercetărilor in cauza.
Pentru a-şi forma o imagine completa asupra comportamentului conducătorului auto, organele
de urmărire penala trebuie sa lămurească ce activităţi a desfăşurat acesta după producerea accidentului,
respectiv daca sa oprit si a acordat primul ajutor victimei sau a transportat-o la cea mai apropiata
unitate medicală ori, dimpotrivă, a părăsit locul faptei, a abandonat autovehiculul implicat in accident
ş.a. Toate acestea, in afara asigurării unei încadrări juridice corespunzătoare a faptelor, caracterizează
profilul moral al făptuitorului, aspectul fiind reliefat si de cunoaşterea comportamentului anterior al
acestuia daca a mai fost cercetat pentru fapte similare ori sancţionat pentru încălcarea regulilor
prevăzute de Codul de contravenţii administrative.
În legătura cu victimele trebuie sa se stabilească ce calitate au avut: pieton, biciclişti,
însoţitori, pasageri, ocupanţi ai altor mijloace de transport, locul pe care-1 ocupau, acţiunile
întreprinse înainte de accident, manevrele efectuate pentru evitarea impactului, contribuţia lor
la producerea accidentului. Ponderea conflictelor autovehicul - pieton se înregistrează în mediul
urban unde, o data cu dezvoltarea oraşelor a crescut spectaculos si traficul pietonal.
Privit statisticelor, in zonele urbane 58% din accidente se produc din cauza nerespectarii
regulilor de circulaţie de către pietoni.
Pornind de la aceasta realitate, pe lîngă calitatea avuta în evenimentul rutier, organele de
urmărire penala trebuie sa elucideze si următoarele aspecte:
 direcţia in care se deplasa victima in momentul în care a fost lovita de autovehicul;
 distanta parcursa de la trotuar sau acostament spre axul drumului ori de la ultimul loc de
oprire pana la locul impactului;
 viteza de deplasare;
 starea fizico-psihica a victimei.
Numai lămurind problemele enunţate, organele de urmărire penala vor putea aprecia exact
împrejurările în care s-a comis accidentul, contribuţia fiecărui participant la producerea lui si
posibilitatea reala pe care a avut-o conducătorul auto de a evita impactul.
Datele de mai sus trebuie colaborate cu viteza de deplasare a autovehiculului. Este cunoscut
faptul ca daca viteza de deplasare este mai mare, posibilitatea de evitare a accidentului este mai mica.
În raport cu viteza, creşte sau descreşte, atât timpul, cat si distanta de oprire.
Aşadar, distanta parcursă de la observarea obstacolului, în raport cu viteza de deplasare a
autovehiculului, este de natură sa confirme dacă exista sau nu posibilitatea evitării impactului.
Viteza de deplasare a pietonului constituie un factor important în lămurirea mecanismului
producerii accidentului. La prima vedere s-ar părea ca stabilirea vitezei pietonului anterior impactului
pe lingă faptul ca este extrem de dificil de realizat ar putea în final duce la erori de apreciere, cu toate
consecinţele negative ce decurg din aceasta. Fără a intra în detalii amintim ca studiile de trafic pietonal
au scos în evidenţă faptul ca viteza de mers pe jos ţinînd cont de toate influenţele obiective şi
subiective rămîne practic aceeaşi.
Datele furnizate de cercetarea la fata locului, declaraţiile martorilor oculari, declaraţiile
bănuitului, învinuitului sau inculpatului pot contribui uneori destul de exact la stabilirea vitezei
pietonului înainte de accident. Astfel, daca acesta a circulat în pas obişnuit circa 4 km/h observandu-l
din timp, conducătorul auto are posibilitatea să evite impactul. Nu acelaşi lucru se poate realiza dacă
pietonul se angajează în traversare în fugă, adică avînd o viteza de aproximativ 9—10 km/h. Literatura
de specialitate oferă puţine informaţii despre biciclişti, deşi aceşti participanţi la traficul rutier sunt, nu
de puţine ori, victime ale accidentelor de circulaţie. Este cunoscut că viteza de deplasare a bicicliştilor
variază intre 10 km/h si 25 km/h.

7
 3. Starea victimei după accident
Daca în cazul impactului a rezultat vătămarea integrităţii corporale a uneia sau mai multor
persoane problema stabilirii stării victimei prezintă importanta deosebita.
Cu ocazia cercetării la fata locului, organele de urmărire penală trebuie să consemneze, în
detaliu, numărul, poziţia şi mărimea leziunilor existente pe corpul victimei, aceste date fiind necesare
în elucidarea tuturor problemelor cauzei: încadrare juridica, stabilirea competentei, alegerea metodicii
adecvate de cercetare ş.a. În cadrul accidentelor rutiere pot fi întâlnite fie leziuni produse prin impact
direct, fie leziuni prin contact indirect.
Din punct de vedere medico-legal, leziunile traumatice şi aspectele lor morfologice mai
importante sunt: echimozele, excoriaţiile, plăgile si fracturile. Gravitatea leziunilor este determinata
de viteza de deplasare a autovehiculului, care condiţionează cantitatea de energie cinetica ce se
dezvolta în momentul impactului. În cazul victimelor ocupante ale unor mijloace de transport, volanul,
bordul, parbrizul, oglinda retrovizoare interioara etc. pot produce leziuni ale craniului, coloanei
vertebrale, toracelui, bazinului ori membrelor. În ceea ce priveşte pietonul implicat in accident, acesta
poate suferi leziuni simple prin lovire, strivire, comprimare sau complexe rezultate din asocierea a doua
sau mai multe mecanisme lezionale simple. Evident organele de urmărire penala nu se pot substitui
medicului legist în aprecierea naturii leziunilor produse, a mecanismului formarii lor, etc. Cunoaşterea
unor noţiuni generale este insa mai mult decît necesara.
În primul rînd, aceasta se impune pentru căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea si ridicarea
urmelor existente pe autovehiculul implicat in accident, avandu-se in vedere corespondenţa dintre
acestea si urmele de pe corpul victimei. Natura leziunilor produse indica de multe ori poziţia ocupata
de pasageri in autovehiculul care a produs accidentul. Or, în nenumărate situaţii în practica judiciara,
acest aspect se impune cu necesitate, mai ales in cazul când cel aflat la volan în momentul impactului
era, fie cu alcoolemie peste limita legala, fie fără permis de conducere şi susţine ca nu el conducea
autovehiculul, ci unul din pasageri. În aceeaşi ordine de idei, cunoaşterea leziunilor specifice
accidentelor rutiere oferă posibilitatea descoperirii aşa numitelor „împrejurări negative" şi, pe cale de
consecinţa, prilejul evidenţierii urmelor altor infracţiuni disimulate în accidente de circulaţie.
În sfârşit, in raport cu leziunile constatate organele de urmărire penala au posibilitatea sa
prefigureze, încă din momentul cercetării locului faptei, viitoarea încadrare juridica, conform art. 264
CP.

3. Primele masuri pe care trebuie sa le întreprindă organele de urmărire penala

Sesizate despre producerea unor accidente de circulate soldate cu morţi şi răniţi ori pagube
materiale, organele de urmărire penala trebuie sa întreprindă următoarele masuri urgente:

1. Cercetarea la fata locului;

2. Examinarea autovehiculului despre care se presupune ca a fost angajat în
accident;
3. Ascultarea martorilor oculari si a persoanelor vătămate;
4. Dispunerea expertizei stării de intoxicate alcoolica;
5. Identificarea, urmărirea si prinderea conducătorului auto implicat in accident,
6. Luarea masurilor pentru asigurarea fluentei traficului rutier si
7. Conservarea asigurarea autovehiculului angajat în evenimentul rutier.

8
 1.Cercetarea la fata locului.
Şi in cazul acestor infracţiuni, cercetarea la fata locului se constituie în activitatea de baza, de
modul în care este pregătita, desfăşurata si finalizata depinzând în acest fel justa soluţionare cauzei sub
toate aspectele.
Aceasta activitate constituie punctul de plecare in administrarea probelor si determina
direcţiile în care vor fi desfăşurate ulterior cercetările. Potrivit legii, in cazul încălcării regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce
mijlocul de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport competenţa de cercetare
revine organelor de urmărire penală din cadrul MAI. De asemenea, organele de urmărire penala ale
MAI sunt competente si in cazul accidentelor săvârşite de cetăţenii străini, indiferent daca victima este
cetăţean moldovean sau străin.
Înainte de deplasarea la fata locului se întreprind:
 verificarea sesizării;
 dirijarea unui echipaj la locul accidentului în vederea luării masurilor ce nu suferă amânare
si conservării urmelor si mijloacelor materiale de proba ramase la fata locului;
 stabilirea competentei si constituirea echipei de cercetare la fata locului;
 deplasarea urgenta la locul faptei.
Activităţile menţionate au fost detaliate la tactica cercetării la fata locului. Din echipa de
cercetare trebuie sa facă parte:
 lucratori de la formaţiunea poliţiei patrulare (rutiere);
 specialistul;
 lucratori de politie judiciara în cazul accidentelor de circulaţie cu urmări mortale si al căror
autor nu este cunoscut;
 alţi specialişti medic legist, ingineri sau tehnicieni auto ori cadre didactice din
învăţământul tehnic;
 apărătorul când autorul infracţiunii a rămas la fata locului ori când a fost urmărit si prins de
lucratorii ce au ajuns primii la fata locului.
Sarcinile lucratorilor care au ajuns primii la fata locului
Lucratorii Ministerului Afacerilor Interne indiferent de specialitatea, formaţiunea secţia sau
unitatea din care face parte, daca sunt în timpul sau in afara programului de lucru sunt obligaţi sa
intervină pentru luarea următoarelor masuri:
a) acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor;
b) înlăturarea pericolelor iminente;
c) raportarea evenimentului;
d) identificarea martorilor oculari;
e) asigurarea pazei si conservarea urmelor si a mijloacelor de proba existente la fata
locului;
f) organizarea urmăririi conducătorului auto angajat in accident, care a părăsit locul
faptei;
g) eliberarea arterei de circulate si asigurarea fluenţei traficului rutier.

a) Acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor

În primul rând, atât lucratorii Ministerului Afacerilor Interne, cat si altă persoana (martori ai
accidentelor de circulaţie, participanţi la trafic) au obligaţia morala si legala de a interveni pentru a
apară rănitul de pericolele adiţionale omorârea prin explozie, carbonizare, arsuri grave etc.
Practica judiciara si medicala demonstrează faptul ca, în multe accidente de circulaţie,
moartea nu este determinata de gravitatea leziunilor, ci de neasigurarea menţinerii funcţiilor vitale.

9
 În circa 60—70% din accidente victima suferă traumatisme craniene, care provoacă o stare de
inconştienţa imediata datorata unei inhibiţii pasagere a activităţii cerebrale fără apariţia concomitenta a
unor leziuni ale pielei ori a hemoragiilor intercraniene. O astfel de stare generează o insuficienţa
oxigenară a plămânului situaţie ce poate apare si in cazul leziunilor toracice motiv pentru care trebuie
intervenit cu maxima operativitate.
Printre masurile ce trebuie luate la faţa locului se înscriu: degajarea faringo-traheala, respiraţia
artificiala, oprirea hemoragiei, neutralizarea efectelor socului pentru circulaţia sângelui, tratarea
fracturilor s.a. De regula, se i-a măsura transportării victimei la cea mai apropiata unitate medicală in
vederea acordării îngrijirilor medicale calificate. În acest sens, normele legale în vigoare dau dreptul
lucratorilor Ministerului Afacerilor Interne să folosească autovehiculele persoanelor fizice sau juridice
pentru transportarea la punctele de prim ajutor a victimelor accidentelor de circulaţie. În cazul când nu
exista alta posibilitate, transportarea victimei la unitatea medicală trebuie făcută chiar cu autovehiculul
angajat in accident.
Într-o asemenea situate, pe lîngă obligaţia de a nota şi marca poziţiile victimei si
autovehiculului, trebuie reţinute si următoarele: tipul, marca si numărul de înmatriculare al
autovehiculului, datele de identificare ale conducătorului auto inclusiv seriile si numerele permisului
de conducere si certificatului de înmatriculare etc.
Conducătorului auto angajat in accident i se va pune in vedere sa se reîntoarcă după
transportarea victimei, de urgenta, la locul faptei. De asemenea, trebuie reamintit faptul că măsura
salvării victimelor se i-a, chiar cu riscul de a fi distruse anumite urme existente la fata locului, viaţa
unui om neputand intra niciodată în concurs cu alte interese.
Despre activităţile desfăşurate si modificările intervenite în câmpul infracţiunii, lucratorii
ajunşi primii la fata locului vor raporta ulterior şefului echipei de cercetare, adică ofiţerului de urmărire
penală.
b) Înlăturarea pericolelor iminente
În anumite situaţii, îndeosebi în cazul catastrofelor rutiere, lucratorii care au ajuns primii la faţa
locului trebuie sa i-a măsuri pentru înlăturarea pericolelor iminente de explozie sau incendiu, cum ar
fi:
- îndepărtarea obiectelor inflamabile de sursa de foc;
- interzicerea accesului persoanelor cu foc deschis sau ţigări in apropierea autovehiculului
al cărui carburant s-a scurs pe partea carosabila;
- oprirea circulaţiei în zonă ori devierea acesteia pe artere laterale;
- anunţarea organelor competente pentru localizarea si stingerea incendiilor şi acordarea
sprijinului necesar după sosirea acestora la fata locului.
c) Raportarea evenimentului
Lucratorii de poliţie ajunşi primii la locul accidentului sunt obligaţi sa raporteze despre
evenimentul produs unităţii de politie competente, informând despre natura faptei, consecinţele
survenite, întinderea aproximativa a pagubelor, precum si despre masurile pe care le-au întreprins pana
în acel moment.
d) Identificarea martorilor oculari
Aceasta este o activitate de cea mai mare importanţa, având în vedere ca declaraţiile
persoanelor ce au perceput nemijlocit împrejurările în care s-a produs accidentul contribuie uneori în
mod decisiv la elucidarea mecanismului producerii evenimentului rutier, a cauzelor acestuia si,
implicit, la stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate. După identificare, acestor persoane li se solicita:
sa rămână pe loc pana la sosirea echipei de cercetare. Se recomanda ca, pe cat posibil, aceşti martori sa
fie feriţi de eventualele influenţări ori sugestionări, venite fie din partea conducătorului auto sau
victimei, fie din partea altor persoane interesate rudele victimei, pasagerii din autovehiculul implicit în

10
accident ş.a.

Pentru lucratorii care au ajuns primii la faţa locului, una dintre obligaţiile esenţiale este de a
stabili care dintre persoanele existente acolo au perceput aspecte din împrejurările, circumstanţele în
care s-a produs accidentul de circulate şi de a le nota pentru a fi ascultate în calitate de martori.
Sublinierea se impune, cu atât mai mult, cu cat în astfel de situaţii sunt identificate foarte
multe persoane care îşi atribuie calitatea de „martori” si care îşi prezintă „cunoştinţele” cum s-au
produs si mai ales cum s-ar fi putut deraia evenimentele. Numai observând aceasta condiţie şi
respectând-o, declaraţiile persoanelor identificate la faţa locului vor avea valoare pentru cauza.

e) Asigurarea pazei si conservarea urmelor si a mijloacelor materiale de proba existente

la faţa locului.
Aceasta măsura este impusa de necesitatea înlăturării posibilităţii ca urmele şi mijloacele
materiale de proba, rezultate din accident, să sufere modificări ori să fie distruse datorita acţiunii
factorilor externi: ploaie, ninsoare etc. sau activităţilor voluntare sau neintenţionate ale unor persoane,
îndepărtarea persoanelor care nu îşi justifică prezenta în locul respectiv şi interzicerea accesului la
locul faptei a celor ce nu au atribuţii pe linia cercetării ori a salvării victimelor se impune cu atât mai
mult cu cît zona unde s-a produs accidentul de circulaţie fiind loc public este deschisa accesului unui
mare număr de pietoni si mijloace de transport.
În scopul protejării urmelor si mijloacelor materiale de proba se poate proceda la acoperirea
lor cu saci, folii de polietilena etc. sau la împrejmuirea locului unde sunt dispuse.

f) Organizarea urmării conducătorului auto angajat in accident, care a părăsit locul

faptei.
În situaţia în care conducătorul auto care a produs accidentul de circulate a părăsit locul faptei,
cei sosiţi primii la fata locului după luarea masurilor ce nu suferă amânare trebuie sa organizeze în
mod operativ urmărirea si prinderea făptuitorului, fără a mai aştepta sosirea echipei de cercetare. Pe
baza informaţiilor furnizate de martorii oculari trebuie sa se stabilească direcţia in care s-a deplasat
autovehiculul, caracteristicile acestuia, semnalmentele conducătorului auto, precum şi urmele de
accident ce pot exista pe autovehiculul în cauza, ţinând cont de urmele ramase la fata locului, atât pe
partea carosabila, cît şi pe victima.
Aceste date vor fi comunicate, fie direct, fie prin intermediul organului de poliţie, posturilor
sau echipajelor aflate pe traseul pe care se presupune că se deplasează autovehiculul implicat in
accident.
Se recomanda ca sesizarea posturilor de poliţie să se facă începînd cu cele mai depărtate,
existând astfel posibilităţi mai mari de reţinere a infractorului. De asemenea, se recomandă efectuarea
de verificări pe străzile si drumurile laterale ori la garajele din apropiere, staţiile de reparaţie, practica
demonstrând că, de multe ori, autorii infracţiunilor opresc autovehiculele în aceste locuri, fie pentru a
şterge urmele accidentului, fie pentru a le abandona.

g) Eliberarea arterei de circulaţie si asigurarea fluentei traficului rutier.

Dacă ambianţa de la fata locului creată ca urmare a evenimentului rutier produs nu impiedică
asupra circulaţie pe artera respectivă, examinarea criminalistica a locului accidentului poate fi făcută
fără să se aducă modificări poziţiei autovehiculului sau obiectelor. De multe ori, însă, datorita
accidentului, circulaţia este îngreunată sau, practic, devine imposibilă, existând riscul producerii si a
altor accidente. Pentru a evita astfel de consecinţe, lucrătorii sosiţi primii la faţa locului trebuie sa i-a
măsuri fie de dirijare a circulaţiei pe drumurile laterale, fie sa asigure deplasarea autovehiculelor pe un
singur sens, iar când acest lucru nu este posibil, să marcheze poziţiile iniţiale ale obiectelor şi
11
persoanelor accidentate, făcînd deplasările sau modificările strict necesare descongestionării arterei si
asigurării fluentei traficului rutier.
Primele masuri care trebuie luate la fata locului, înainte de a se proceda la examinarea
locului
După sosirea echipei de cercetare la faţa locului, aceasta trebuie să desfăşoare următoarele
activităţi:
a) verificarea dacă lucratorii care au ajuns primii la faţa locului au luat măsurile ce se
impuneau de primă urgenţă, daca acestea nu au fost luate, şeful echipei va dispune efectuarea acestora,
fără întârziere;
b) îndepărtarea de la faţa locului a persoanelor care, prin acţiunile lor voluntare sau
involuntare ar putea stînjeni efectuarea cercetării ori ar putea deteriora sau distruge urmele şi
mijloacele materiale de proba;
c) verificarea masurilor luate pentru paza şi conservarea urmelor şi mijloacelor materiale de
proba, toate schimbările survenite în aspectul iniţial al locului faptei trebuie să fie reţinute şi consem-
nate ulterior în procesul-verbal, asigurându-se, în acest fel, obiectivitatea cercetării şi dând
posibilitatea interpretării corecte a modului de formare a urmelor si, pe aceasta baza, a mecanismului
de producere şi a cauzelor accidentului;
d) delimitarea locului ce urmează a fi supus cercetării. În cazul accidentelor de circulaţie prin
care s-a produs moartea sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii uneia sau mai multor
persoane, locul faptei, cuprinde, după caz: locul impactului autovehicul - pieton, autovehicul - obiect fix
aflat pe marginea drumului public, autovehicul - autovehicul, prin locul unde călătorul, însoţitorul etc. a
căzut de pe scara, din cabina sau remorca, porţiunea de suprafaţă carosabilă pe care a fost tîrîta
victima, traseul parcurs de autovehicul din momentul impactului sau coliziunii pînă la oprire şi locul
unde a oprit conducătorul auto pentru a şterge urmele infracţiunii, existente pe autovehicul.
e) stabilirea ordinii şi metodelor ce vor fi folosite în cercetare. Literatura şi practica judiciară
recomandă că cercetarea la faţa locului să urmeze traseul victima – autovehicul - periferie, în direcţia
de unde a venit autovehiculul ce a produs accidentul atunci când conducătorul auto a părăsit locul
faptei împreună cu autovehiculul implicat în accident, cercetarea trebuie extinsa pe direcţia deplasării
acestuia ori unde se presupune ca s-a ascuns.

Desfăşurarea cercetării la faţa locului

Poate mai mult decât în cazul altor infracţiuni, la cercetarea locului faptei în cazul
accidentelor de circulaţie, interferenţa dintre faza statica şi faza dinamica este vizibila, activităţile
specifice flecarei faze desfăşurându-se, de foarte multe ori, concomitent.
În activitatea organelor judiciare se pot întâlni următoarele situaţii:
 conducătorul auto şi autovehiculul angajat în accident au rămas la fata locului;
 conducătorul auto a părăsit locul accidentului, abandonând autovehiculul fie în locul
impactului sau coliziunii, fie în imediata apropiere;
 atât conducătorul auto, cat si autovehiculul implicat în accidentul rutier au părăsit locul
faptei.
În raport cu situaţia concreta existenta la fata locului, cu metodele stabilite pentru cercetare şi
ordinea desfăşurării acesteia, în alegerea locului de unde va începe examinarea trebuie să se ţina cont
de natura şi urmările accidentului, intensitatea traficului rutier, condiţiile meteorologice ş.a.
De regula, în cazul accidentelor soldate cu moartea sau vătămarea integrităţii corporale
cercetarea trebuie să aibă ca punct de plecare victima, extinzându-se apoi la autovehiculul implicat şi
continuând spre periferie, cu accent pe examinarea traseului parcurs, atât înainte, cît şi după impact.

Cu ocazia cercetării la faţa locului pot fi descoperite diferite urme. Pentru a stabili dinamica
12
accidentului este necesar să se caute, să se descopere, releveze, fixeze, ridice şi să se interpreteze
urmele lăsate pe partea carosabila, pe autovehicul sau pe alte obiecte aflate la fata locului.

Faţa de locul unde s-a produs accidentul şi de mecanismul acestuia urmele pot fi descoperite,
atât înainte de punctul de impact, cat si după acesta, iar, uneori, numai după impact. Astfel, în cazul
lovirii unui pieton pot apare urme, atât înainte, cat şi după locul impactului cu victima. Daca aceste
urme apar numai înaintea locului de impact, ele se constituie în aşa numitele „împrejurări negative” ce
trebuie clarificate pe parcursul cercetării prin alte metode.
Lucrurile aparţinând victimei geanta, sacoşa, pălărie, umbrela, pantofi etc. pot fi dispuse după
locul impactului pe direcţia de deplasare a autovehiculului ori în apropierea acestuia dacă au fost
purtate de partea frontala a autovehiculului.
În cazul coliziunii dintre doua autovehicule este posibil ca unele părţi desprinse dintr-un
autovehicul să fie purtate de celalalt autovehicul, pe direcţia sa de înaintare, după impact.
La locul accidentului pot apare următoarele categorii de urme:
 urme existente pe corpul şi garderoba victimei;
 urmele create de pneurile autovehiculelor pe suprafaţa carosabila;
 c) urme provenite din desprinderea unor părţi componente ale autovehiculelor ori lăsate de
 obiectele căzute din acestea;
 urme de lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule;
 urme produse prin lovirea sau frecarea dintre diferitele părţi ale autovehiculelor implicate
în accident sau între autovehicule şi alte obiecte;
 alte categorii de urme — biologice, textile, papilare, palmare, urme de sol etc.,
Verificarea stării tehnice a autovehiculului implicat in accident
Aceasta activitate se efectuează, de regula, cu ocazia cercetării la fata locului, de către
specialişti din cadrul formaţiunilor de circulaţie ori de către ingineri, tehnicieni auto sau cadre
didactice din invatamantul tehnic de specialitate. Ea vizează stabilirea următoarelor aspecte:
 starea tehnica a sistemelor de frânare, direcţie si iluminare semnalizare;
 starea sistemului de inchidere-desehidere a uşilor;
 poziţia acului de kilometraj, a manetei schimbătorului de viteze si a ştergătoarelor de
parbriz;
 temperatura apei din radiator, precum si cea din baia de ulei;
 presiunea in pneuri s.a.
Cu aceasta ocazie trebuie sa se verifice pneurile, insistând asupra formei canalelor, profilului
exterior — longitudinale, simple cu crestaturi inguste sau in forma complicata, cu proeminente dispuse
ca pas variabil, universal, urmelor de străpungere, vulcanizare etc., De asemenea, vor fi evidenţiate
avariile suferite de autovehicul in urma accidentului. Toate constatările făcute cu privire la starea
tehnica a autovehiculelor vor fi consemnate intrun proces-verbal separat, care se anexează la procesul-
verbal de cercetare la fata locului. Important deosebita pe care o prezintă verificarea stării tehnice a
autovehicululului rezida in aceea ca datele obţinute cu acest prijej, corelate cu starea si caracteristicile
drumului public, condiţiile atmosferice şi de vizibilitate, intensitatea traficului rutier si celelalte date
oferite de examinare locului faptei vor asigura obiectivitatea concluziilor expertizei tehnice auto, ce se
va dispone ulterior in cauza.
Fixarea rezultatelor in urma cercetării la fata locului
Rezultatul cercetării la fata locului se fixează prin: procesul-verbal, schiţa locului faptei,
fotografiile judiciare si înregistrările video.

Din cuprinsul procesului verbal de cercetare la fata locului care constituie principalul mijloc
13
de fixare trebuie sa rezulte următoarele:
 anul, luna, ziua si locul intocmirii.
 componenţa echipei de cercetare, cu specificarea gradului ,numelui, prenumelui, si organul
de U.P. din care provine membrii acestora.
 numele, prenumele, calitatea si unitatea din care provin ceilalţi participant.
 temeiul de fapt al efectuării la fata locului.
 modul de sesizare si conţinutul pe scurt al acestuia.
 amplasarea locului faptei.
 masurile luate pentru paza si conservarea urmelor si mijloacelor materile de proba înaintea
sosirii echipei de cercetare.
 modificările făcute în cîmpul infracţiunii, cine le-a făcut cu ce scop.
 poziţia in care a fost găsita victima si autovehicolul implicat in accident.
 rezultatul examinării victimei si masurile luate pentru acordarea îngrigirilor medicale.
 menţiuni despre masurile luate pentru asigurarea autovehicolului angajat in accident si
după caz pentru conducerea făptuitorului în vederea recoltării probelor biologice si
examenul clinic, necesar stabilirii stării de ebrietate;
 menţiune despre fotografiile judiciare efectuate şi despre întocmirea schiţei locului
accidentului;
 observaţiile asistenţilor procedurali, obiecţiile făptuitorului.

2.Examinarea autovehicolului despre care se presupune ca a fost angajat in accident.

În practica organelor de UP se întîlnesc frecvent situaţii cînd autorul faptei a părăsit locul
accidentului, împreuna cu autovehiculul implicat în evenimentul rutier. Analizînd şi interpretînd
urmele descoperite la fata locului, prin activităţi multiple se ajunge la stabilirea unui autovehicul sau
grup de autovehicule despre care exista suspiciuni că ar avea legatară cu accidentul produs. Deci, în
astfel de cazuri, problema principală este aceea de a stabili autovehiculul cu care a fost produs
accidentul şi, numai după rezolvarea, acesteia, de a identifica persoana ce se afla la volan în momentul
impactului. Trebuie precizat ca este vorba tot de o examinare din punct de vedere criminalistic,
efectuată la o data ulterioara cercetării locului unde s-a produs accidentul de circulaţie. Se recomanda ca
această activitate să fie desfăşurata de către specialistul criminalist care a participat la cercetarea
locului accidentului.
În cadrul acestei examinări trebuie avute în vedere toate categoriile de urme ce au fost
descoperite la locul accidentului, acestea urmînd a fi interpretate în corelare cu cele descoperite pe
autovehiculul bănuit. Astfel, pe părţile proeminente ale acestuia trebuie căutate urmele de contact
zgârieturi, înfundături urme de frecare, accesorii ori parţi din echipament rupte sau lipsa, urme de
proiectare materiale plastice, fragmente de sticla, pelicule de vopsea s.a., urme biologice, textile etc.
Trebuie sa se urmărească dacă la autovehiculul respectiv au fost înlocuite echipamehtele sau accesoriile
distruse sau avariate in urma accidentului. De aceea examinarea va fi extinsa asupra ramelor farurilor
şi lăcaşurilor lanternelor de poziţie semnalizare, în scopul evidenţierii microurmelor. Aceasta activitate
incepe de la bara de protecţie din fata, continuandu-se cu numărul de inmatriculare, radiatorul,
parbrizul si stergatoarele de parbriz, caroseria, cârligele de remorcare, părţile din spate si infrastructura
autovehiculului insistând pe evidenţierea eventualelor urme pe părţile proeminente ale diferenţialelor,
cutiei de viteza, frânelor, osiilor, pârtilor inferioare ale motorului etc. Daca autovehiculul in cauza a
fost revopsit partial sau total, întrucat exista posibilitatea evidenţierii sub stratul de vopsea aplicat a
stratului vechi, se vor ridica probe din stratul vechi, precizandu-se culoarea, porţiunile chituite s.a.
Avind in vedere ca după producerea accidentului făptuitorii spală autovehiculele este puţin probabil ca
pe părţile laterale sa mai poată fi descoperite urme de natura biologica sânge, par, ţesut organic ori
fibre textile. Totosi existenta lor nu trebuie exclusa, indeosebi pe tamburi si jentile roţilor. Oricum,
14
astfel de urme trebuie căutate pe infrastrastura autovehiculului, mai ales când accidental s-a produs
prin caloarea victimei. In caroserie sau remorca se vor caută resturi de incarcatura, ambalaje s.a., de
aceeaşi natura cu cele descoperite la locul accidentului.
Examinarea autovehiculului trebuie sa fie urmata de cercetarea zonelor invecinate locului
unde a fost descoperit, in vederea identificării echipamentelor, accesoriilor, pieselor etc, rupte, sparte
inlaturate sau inlocuite. Prin examinarea urmelor descoperite ca aceasta ocazie si compararea lor cu
cele găsite la locul unde s-a produs accidentul se poate stabili cu certitudine daca autovehiculul in
cauza a fost sau nu implicat in evenimentul rutier.
3.Ascultarea martorilor oculari si a persoanelor vătămate
Factorul uman conducători auto, pietoni, biciclisti etc. constituie elemental principal in
producerea evenimentelor rutiere nu numai din punct de vedere procentual, ci si ca importanta
absoluta. Aceasta se explica prin faptul ca, in ultima analiza, aspectele rutiere si cele tehnice sunt
implicate in accidental de crculatie numai in stricta concordanta cu cei aflaţi la volan, pe de o parte, si
victimele impactului pietoni, biciclisti, pasageri etc, pe de alta parte. Astfel spus, elemental uman in
sistemul de trafic rutier este mai variabil si mai imprevizibil decât factorii vehicul si drum.
Identificarea si ascultarea martorilor unui accident de circulaţie capata, in acest context,
valenţe aparte. Importanta deosebita a acestei activităţi este data si de faptul ca, de multe, ori,
imprejurarile producerii accidentului, autovehiculul implicat si chiar mecanismul producerii impactului
nu se pot stabili decât pe baza celor percepute in total san in parte de persoanele aflate ocazional in
locul producerii evenimentului rutier. Pe lingă faptul ca perceperea este involuntara, de regula, martorii
oculari iun cunoştinţa de accident in urma zgomotului produs de impact ori ca urmare a strigatului
victimei. Din acest considerent, marea majorftate a martorilor iau cunoştinţa numai de urmările
accidentului, fiind in măsura sa relateze uneori, mergând pana la detalia acţiunile ori inactinnile
conducătorului auto si ale victimei, după accident, tipul, marca si eventual numărul de inmatriculare al
autovehiculului, numărul de persoane care se aflau in mijlocul de transport, direcţia in care s-a deplasat
s.a. Cu prilejul ascultării martorilor oculari, trebuie sa se insiste asupra tuturor detaliilor, a
imprejurărilor in care aceştia au perceput anumite episoade ale faptei, posibilităţile reale pe care le-au
avut de a percepe cele relatate. Este deosebit de important sa se stabilească ce au perceput intradevar
martorii din imprejurarile producerii accidentului si care este partea lor de „contribuţie" la declaraţiile pe
care le fac. Organele de urmărire penala trebuie sa manifeste multa circumspecţie fata de dec- laratiile
acestor martori, tinand cont de factorii obiectivi si subiectivi ce pot influenza mărturia: defectum ale
analizatorilor perceptivi, starea fizica si psihica in momentul perceperii, nivelul de pregătire si de
culture generala, experienţa de viata, capacitatea de a aprecia corect distantele si intervalele de timp,
condiţiile meteorologice si de vizibilitate, distanta la care se afla de locul impactului s.a. Sub aspectul
tratat, astfel de probleme se pun in cazul martorilor, de buna credinţa, animaţi de dorinţa de a declara
adevărul si de a ajuta organele de urmărire penala. De aici, se desprinde ideea de a stabili, chiar cu
ocazia primei ascultări, martorii de rea-credinta si de a determina cauzele declaraţiilor mincinoase,
interesul acestora dedenatura adevărul.
Poate mai mult decât in cazul altor infracţiuni, in cazul uciderii sau vătămării corporale din
culpa ca urmare a accidentelor de circulate, ascultarea acestei categorii de martori trebuie sa se facă
chiar cu ocazia cercetării la fafa locului sau imediat după aceasta. Procedând in acest mod se evite
posibilitatea sugestionarii ori autosugestionarii martorilor, „prelucrării" de către aceştia a celor
percepute sau a coruperii lor de către persoanele interesate. Practica judiciara oferă cazuri in care,
pentru a si retrage plângerea in cazul vătămării corporale simple partea vătămata a condiţionat aceasta
de plata unei sume considerabile, atrăgând de partea sa si pe unii martori oculari. Alteori, din aceleaşi
considerente de ordin material, martorii s-au aliat cu făptuitorul, incercand sa demonstreze lipsa de
vinovăţie a acestuia. Neascultarea martorilor imediat după producerea accidentului când, sub impresia
celor petrecute si percepute, ar fi relatat adevărul a dus in final la obţinerea unor declaraţii de genul:
15
„Nu-mi amintesc exact." „Este posibil..." „S-ar putea sa se fi intamplat asa ". Evident, astfel de
declaraţii nu au valoare pentru cauza, in schimb, au implicaţii directe in stabilirea vinovăţiei persoanelor
angajate in accident. Atunci cind situaţia impune, inregistrarea declaraţiilor martorilor pe banda
magnetica, cu ocazia cercetării la fata locului, se constituie intr-un ajutor preţios pentru organele de
urmărire penala.

Atât practica judiciara, cat si literatura de specialitate au evidenţiat avantajele inregistrarii

declaraţiilor pe banda magnetic.
- exactitatea consemnărilor;
- operativitatea cu care se face consemnarea , inregistrarea cu economie de timp, ce poate fi
folosit la efectuarea altor activităţi urgente impuse de cercetarea la fata locului: primele
investigaţii, luarea masurilor de urmărire si prindere a făptuitorului s.a.;
- constituie un element de comparaţie in cazul unor redactări ulterioare.
Referitor la partea vătămata, declaraţiile acesteia pot pune in lupina diferite elemente de fapt,
de natura a servi ca probe in cauza: persoana făptuitorului, modul de comitere si imprejurarile
săvârşirii infracţiunii, urmările produse s.a.
Ascultarea victimei accidentului, trebuie sa fie directionata pentru lămurirea următoarelor
probleme:
- calitatea pe care a avut-o in traficul rutier calator, pieton, biciclist etc.;
- locul unde se afla sau locul pe unde a transversat, s-a angajat in transversare in pas normal
sau in fuga;
- acţiunile pe care le-a intreprins pentru evitarea impactului;
- autovehiculul care a accidentat-o tip, marca, culoare, număr de inmatriculare;
- acţiunile ori inacţiunile conducătorului auto atât inainte, cat si după accident
- direcţia in care s-a deplasat pentru a paraşi locul faptei;
- starea sănătăţii după accident si actele medico-legale care o atesta;
- daca se constituie parte civila in proces si cuantumul despăgubirilor solicitate.
În obţinerea unor informaţii preţioase pentru cauza, ascultarea urgenta, sumara daca este
posibil chiar la fata locului , cu inregistrarea declaraţiei pe banda magnetica, este deosebita mai ales
când exista pericolul ca persoanele vătămate sa inceteze din viata.

4.Dispunerea expertizei stării de intoxicaţie alcoolica.

Atunci când exista suspiciuni cu privire la faptul ca autorul accidentului era sub influenta
alcoolului in momentul impactului se impune conducerea acestuia, de urgenta pentru recoltarea
probelor biologice si examenul clinic, in vederea stabilirii alcoolemiei.
Expertiza stării de intoxicaţie alcoolica reprezintă unica modalitate de a dovedi ca făptuitorul a
condus autovehiculul având o imbibatie alcooiica peste limita legala si are ca obiect următoarele
probleme:
- daca făptuitorul a consumat băuturi alcoolice;
- cantitatea de alcool ingerata si timpul scurs de la ingerare pana in momentul producerii
accidentului;
- gradul de alcoolemie;
- existenta manifestărilor specifice stării de ebrietate s.a.
În activitatea organelor de urmărire penala se intalnesc frecvent situaţii când se pune
problema interpretării măsurii in care starea de influenta alcoolica este cauza principala a producerii
evenimentului cercetat. întrucât in marea majoritate a cazurilor se solicita aprecierea alcoolemiei pe
baza de calcul, in raport cu cantitatea de băutura ingerata, trebuie reţinut faptul ca absorbţia alcoolului
este influenţată de diverşi factori.
16
 - concentraţia in alcool a băuturii;
- timpul de ingerare;
- prezenta sau absenta alimentelor in stomac;
- factorul individual sexul, vârsta, natura băuturilor alcoolice,starea de stres s.a.
Aceste date trebuie avute in vedere cu prilejul ascultării făptuitorului la fata locului sau
imediat după aceasta si a martorilor.

5. Identificarea, urmărirea si prinderea conducătorului auto implicat in accident, luarea

masurilor pentru asigurarea fluentei traficului rutier si conservarea asigurarea autovehiculului
angajat in evenimentul rutier.
Atunci când autorul faptei a părăsit locul accidentului fara incuviintarea organelor de politie
trebuie sa fie intreprinse masuri pentru identificarea, urmărirea si prinderea acestuia. In acest scop, un
rol deosebit ii au rezultatele cercetării la fata locului, datele furnizate de martorii oculari si de
personele vătămate. Cum pentru a se ajunge la autorul faptei este necesara identificarea
autovehiculului cu care a fost produs accidentul, trebuie sa se procedeze la verificarea tuturor
autovehiculelor bănuite, indiferent de proprietarii acestora. In prima urgenta, verificarea va fi efectuata
asupra autovehiculelor din zona unde s-a produs accidentul, continuând apoi cu zonele limitrofe,
situate pe direcţia in care a disparat.
In toate cazurile, după cercetarea la fata locului, trebuie sa se ia masurile necesare pentru
inlaturarea urmărilor impactului. Odată cu scoaterea in afara pârtii carosabile a autovehiculului, artera
de circulaţie va fi redata traficului rutier, in condiţii de maxima siguranţa refacerea parapetelor,
montarea indicatoarelor rutiere, inlaturarea tuturor obstacolelor, repararea podurilor etc. , antrenând la
aceasta activitatea factorii responsabili.Totodata, organele de urmărire penala au obligaţia sa ia masuri
pentru conservarea si asigurarea autovehiculului implicat in accident. Daca este posibil, autovehiculul
va fi condus la sediul organului de politie si sigilat, intocmindu-se despre aceasta un proces-verbal.
Autovehiculul mai poate fi lăsat in custodia unei persoane, după regulile cunoscute.

4.Activităţile ulterioare ce se întreprind de organelle de urmărire penala.

1 .Planificarea cercetărilor;
2. Dispunerea constatării medico-legale si a constatărilor te.hnico-stiintifice sau
expertizelor criminalistice;
3. Ascultarea martorlor;
4. Ascultarea invinuifilor sau inculpaţilor;
5. Dispunerea expertizei tehnice auto;
6. Reconstituirea.

1. Planificarea cercetărilor
17
 In cazul uciderii din culpa si vătămării corporale din culpa, lămurirea tuturor problemelor, si
desfăşurarea activităţilor specifice in vederea administrării problelor nu pot fi asigurate decât printr-o
planificare judicioasa.
Analizând rezultatele obţinute cu prilejul cercetării la faţa locului,a examinării autovehiculului
despre care se presupune că a fost angajat în accident, a interpretării, urmelor descoperite si a celorlalte
măsuri întreprinse, organele de urmărire penală elaborează versiuni cu privire la diversele împrejurări
ale cauzei, în situaţia în care autorul faptei a rămas la faţa locului, aria versiunilor este mult mai
restrânsă, limitându-se, de cele mai multe ori, la cele privitoare la mecanismul producerii şi la cauza
accidentului. Cu totul altfel se pune problema în cazul când făptuitorul a părăsit locul accidentului,
abandonând autovehiculul şi, mai ales atunci când atât conducătorul auto, cât şi autovehiculul implicat
au părăsit locul faptei, în această ultimă situaţie se impune elaborarea unor versiuni diverse, prioritare
fiind cele referitoare la autorul infracţiunii şi autovehiculul angajat în evenimentul rutier. Astfel, pot fi
elaborate versiuni de genul:
 autor al faptei ar putea fi un conducător auto care domiciliază ori îşi are reşedinţa în zona
producerii accidentului sau riverană acestei;
 autor al accidentului ar putea fi o persoană conducător auto care, lucrează la una din
unităţile situate pe artera de circulaţie respectivă ori împrejurimi;
 autor al infracţiunii ar putea fi o persoană ce domiciliază, lucrează sau se află în tranzit
spre localităţile, limitrofe, situate pe direcţia de deplasare a autovehiculului;
 autovehiculul implicat în accident a fost furat din locul de parcare ş.a.
Alte versiuni ce pot fi elaborate se referă la:
 forma de vinovăţie culpa exclusivă a conducătorului auto, culpa exclusivă a victimei sau
culpă comună;
 împrejurările mecanismul şi cauzele producerii accidentului
 starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier etc.
Planificarea cercetării şi materializarea acesteia într-un document de planificare plan de
cercetare penală.

2. Dispunerea constatării medico-legale şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice sau

expertizelor criminalistice
Principalul criteriu pentru delimitarea vătămării corporale din culpă, în forma simplă de cea în
forma agravată este timpul de îngrijire medicale necesare pentru vindecare. Aşadar, în aprecierea
gravităţii spcial-juridice a acestei fapte antisociale, principalele criterii sunt de ordin me dical.
Constratarea medico-legale este chemată să răspundă la următoarele probleme:
 existenţa leziunilor pe corpul victimei;.
 natura leziunilor produse şi mecanismul "de formare a acestpraj
 data producerii leziunilor;
 numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare;
 dacă în urma vătămărilor produse s-a cauzat persoanei o infirmitate permanentă, pierderea
unui simţ sau organ ori a funcţiilor acestuia etc.
Dacă în urma accidentului a survenit moartea vreunei persoane, constatarea medico-legală va
lămuri: natura şi cauza morţii, mecanismul de producere a acesteia şi data survenirii.
Genurile de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize criminalistice care pot fi dispuse în
cazul cercetării acestor infracţiuni diferă de la cauză la cauză, în raport cu natura urmelor şi
mijloacelor materiale de probă descoperite cu ocazia cercetării locului accidentului ori a examinării
autovehiculului bănuit că a fost angajat în impact.
Printre constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele mai frecvent întâlnite menţionăm:

18
 a) constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza traseologică;
b) constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza chimică;
c) constatarea tehnico-ştiinţifieă sau expertiza biocriminalistică;
d) constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza dactiloscopică.
a) Constatarea tehnişo-ştiinţifică sau expertiza traseologică
Acest gen de constatare sau expertiză poate rezolva următoarele probleme:
 care este mecanismul de formare a urmei;
 tipul autovehiculului care a creat urina;
 ampatamentul şi ecartamentul autovehiculului;
 direcţia de deplasare a mijlocului de transport;
 tipul autovehiculului de la care provin fragmentele de sticlă de far, parbriz, geam etc., şi
peliculele de vopsea descoperite la faţa locului;
 dacă urmele au fost sau nu create de autovehiculul pus la dispoziţie, ca model de
comparat.
b) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza chimică
Prin analizele complexe de laborator se poate stabili compoziţia chimică a urmelor de far,
parbriz, vopsea, sol, lubrifianţi etc., ridicate de la faţa locului. Totodată, specialistul trebuie să
stabilească dacă urmele menţionate au sau nu aceeaşi compoziţie chimică cu urmele de aceeaşi natură
descoperite pe autovehiculul despne care se presupune că a fost implicat în accident.

Acest gen de constatare sau expertiză realizează doar o identificare de gen. Prin urmare,
concluziile acesteia nu constituie probe certe care dovedească vinovăţia, ci doar indicii ce trebuie
coroborate cu celelalte probe şi mijloace de probă administrate în cauză. Pe de altă parte, în cadrul
analizelor de laborator urmele examinate se distrug. Din motivele arătate rezultatul la care se ajunge şi
iminenţa distrugerii urmelor, în procesul examinării la acest gen :de constatare tehnico-ştiinţifică sau
expertiză trebuie să se apeleze numai în cazuri excepţionale, respectiv atunci când urmele descoperite
fa faţa locului sunt improprii constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei traseologice.
c) Constatarea tebnico-ştiinţifică sau expertiza biocriminalistică
Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele de acest gen au ca obiect examinarea urmelor
de sânge şi histologice descoperite în infrastructura sau pe părţile laterale ale autovehiculului implicat
sau bănuit că a fost implicat în accident, a firelor de păr etc., specialiştii fiind solicitaţi să răspundă la
întrebări de genul: -dacă urmele sunt sau nu de sânge; -dacă sângele este de natură umană sau animală;
-grapa sanguină a sângelui analizat.
Prin examinarea firului de păr se poate caracteriza acest gen da urmă materia din punct de
vedere morfologic culoare, lungime grosime, forma şi aspectul canalului medular, forma cuticulei,
culoarea pigrhenţilor din zona corticală, aspectul capătului liber , al sexului persoanei de la care
provine şi al stabilirii grupei sanguine.
d) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza dactiloscopică
In situaţia în care autovehiculul implicat în accident a fost abandonat la faţa locului sau în alte
locuri ori a fost identificat ulterior, urmele papilare prezintă importanţă în procesul de identificare a
făptuitorilor.

3. Ascultarea martorilor
In cercetarea uciderii şi vătămării corporale din culpă, săvârşite ca urmare a accidentelor de
circulaţie, ascultarea martorilor reprezintă activitatea cu o pondere deosebită.

În afara martorilor oculari, martorii mai pot fi identificaţi din rândul următoarelor categorii
19
de persoane:
 călători, pietoni, biciclişti, conducători de autovehicule neangajate în accident care se
deplasau pe aceeaşi arteră de circulaţie şi au observat acţiunile conducătorului auto
implicat în accident, înainte de producerea evenimentului;
 angajaţii autobazelor, garajelor sau altor unităţi publice sau private unde lucrează
conducătorii auto vinovaţi de producerea accidentului ori unde au fost reparate
autovehiculele;
 persoane ce pot furniza date în îegătmră cu starea conducătorilor auto înainte de accident
— oboseală, influenţa alcoolului etc.

Cu ajutorul acestor martori se pot lămuri o serie de probleme, cum ar fi:

 traseul parcurs de făptuitor la data producerii accidentului — direcţia de deplasare, rnodul
în care conducea autovehiculul, regulile de circulaţie încălcate ş.a.;
 comportarea făptuitorului după producerea accidentului;
 activităţile desfăşurate de autorul faptei în vederea ştergerii urmelor infracţiunii;
 modul în care cel în cauză a motivat avariile suferite de autovehiculul pe care îl
conducea;
 -împrejurările în care făptuitorul a consumat băuturi alcoolice înainte de accident
sortimentul, calitatea, persoanele în compania cărora a consumat alcool, starea în care se
afla înainte de urcarea la volan ş.a. „alibiurile" pe care a încercat să şi le creeze pentru a
scăpa de răspundere penală etc.;
 starea si comportamentul victimelor accidentului.

Din nou, subliniem importanţa care trebuie acordată factorilor obiectivi şi subiectivi ce „pot
influenta declaraţiile martorilor”. Deseori, se cere martorilor să aprecieze viteza de deplasare a
autovehiculului în momentele premergătoare accidentului, distanţa la care a fost proiectată victima etc.
îndeosebi, aprecierile cu privire la viteză si distanţe trebuie privite cu foarte mare rezerva. Afirmaţiile
de genul „viteză excesivă" 'sau „mare" ori „viteză de bolid" sunt, în marea majoritate a cazurilor
exagerate chiar prezumând buna-credinţă a celui ascultat, în astfel de situaţii este necesar să se ceară
martorului să. precizeze criteriile pe care le-a avut în vedere la aprecierea vitezei şi distanţelor. O
condiţie importantă pentru obţinerea unor depoziţii utile cauzei sub aspectul exactităţii şi detalierii
celor relatate este ca ascultarea tuturor martorilor să se iacă de către un singur lucrător.
Acesta trebuie să cunoască bine situaţia de la faţa locului, celelalte probatorii administrate, să
fie în măsură să aprecieze exactitatea şi sinceritatea relatărilor, să in tervină cu întrebări utile, pentru
lămurirea problemelor solicitate martorilor.

4. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Alături de împrejurările de fapt în care s-a produs accidentul stabilite_pe baza constatărilor
făcute cu ocazia cercetării la faţa locului, ascultării martorilor, persoanelor vătămate ş.a. ascultarea
învinuiţilor sau inculpaţilor poate contribui decisiv la lămurirea completă a mecanismului şi cauzelor
producerii accidentului, a răspunderii pentru producerea acestuia. Problemele pe care trebuie să le
lămurească ascultarea diferă de la cauză la cauză. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să se
efectueze cât mai urgent posibil, succesul fiind condiţionat de probele administrate până în acel
moment, de măsura în care acestea reuşesc să formeze,un tablou complet al celor petrecute, de
pregătirea care se face în vederea desfăşurării acestei activităţi.

Indiferent de condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul, planul de ascultare

20
trebuie să vizeze lămurirea următoarelor probleme:
 împrejurările concrete în care s-a produs accidentul;
 cauzele care au generat producerea acestuia;
 momentul în care victima s-a angajat în traversare şi când a observat-o, în condiţiile date
de vizibilitate;
 viteza cu care a circulat pe porţiunea respectivă de drum;
 motivul pentru care nu s-a conformat semnificaţiei indicatoarelor rutiere ce impuneau
restricţii de viteză în zonă ori rularea ca o viteză până la limita evitării oricărui pericol;
 starea fizică în momentul conducerii autovehiculului şi producerii accidentului obosit,
bolnav, sub influenţa băuturilor alcoolice;
 motivele care l-au determinat să conducă autovehiculul într-o astfel de stare;
 persoanele în 'compania cărora a consumat băuturi alcoolice locul, cantitate, sortimentul
şi ora ingerării alcoolului, alimentele consumate;
 activităţile pe care le-a întreprins pentru, evitarea accidentului prin manevrarea
autovehiculului;
 acţiunile ori inacţiunile ulterioare producerii accidentului;
 motivele care l-au determinat să părăsească locul faptei fără în cuviinţarea organelor de
poliţie şi să abandoneze autovehiculul implicat în accident;
 activităţile pe care le-a întreprins în vederea ştergerii urmelor infracţiunii;
 persoanele care mai cunosc despre fapta "săvârşită şi împrejurările în care au luat
cunoştinţă despre aceasta ş.a.

5. Dispunerea expertizei tehnice auto

Acest gen de expertiză prezintă o importanţă cu (totul aparte, cu ajutorul ei putându-se elucida
problemele referitoare la mecanismul producerii accidentului, în general, sau unele aspecte ale
acestuia, în special.
Categoriile de probleme puse în faţa expertizei tehnice auto pot fi grupatfe astfel:
a) probleme privind starea itehnică a autovehiculului; .
b) probleme referitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul;
c) probleme legate de comportamentul participanţilor la trafic, implicaţi în evenimentul
rutier;
d) probleme referitoare la evaluarea pagubelor.

a) Probleme privind starea tehnică a, autovehiculului

Sub acest aspect expertul tehnic auto este solicitat să elucideze următoarele:
 existenţa sau inexistenţa defecţiunilor tehnice şi, în caz afirmativ, natura acestora;
 data apariţiei defecţiunilor tehnice constatate;
 cauzele datorită cărora au apărut defecţiunile tehnice constatate;
 legătura de cauzalitate dintîe defecţiunile tehnice pe care le prezintă autovehiculul implicat
în accident şi urmările produse; posibilitatea prevederii din timp a acestor defecţiuni de
către persoanele care răspund de starea tehnică a autovehicululu dacă defecţiunile puteau fi
depistate prin simpla exploatare a autovehiculului ori numai prin demontarea pieselor,
mecanismelor sau subansamblelor;

b) Probleme referitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul

Pentru a lămuri aceste probleme, expertul tehnic auto va fi solicitat să dea răspuns la
următoarele:

21
  viteza cu care a circulat autovehiculul anterior frânării raportată la caracteristicile şi starea
drumului public, precum şi la condiţiile meteorologice şi de vizibilitate; —viteza autovehiculului în
momentul impactului; —timpul necesar intrării în funcţiune a frânelor;
 timpul de reacţie necesar pentru perceperea pericolului de accident, în situaţia daltă; —
cauzele tehnice care au determinat răsturnarea autovehiculului pe partea carosabilă cu o anumită
înclinare, umiditate şi unghi de viraj şi viteza cu care trebuia să circule pentru a evita deraparea sau
răsturnarea etc.

Probele pe baza cărora se poate determina viteza unui autovehicul sunt: lungimea urmei de
frânare, distanţa de rulare liberă, distanţa de rulare cu frâna de motor, energia cinetică consumată
pentru deplasarea sau deformarea maselor intrate în coliziune, distanţa de proiectare a unor obiecte
provenite de la autovehicul şi spaţiul de împrăştiere a fragmentelor rezultate din spargerea parbrizului,
precum şi diagramatahograf. Literatura de specialitate evidenţiază mai multe formule de calculare "a
vitezei iniţiale după urmele de frânare. Potrivit unor opinii, această activitate este atributul exclusiv al
expertului tehnic auto şi, prin urmare, cunoaşterea formulelor de calcul nu sunt necesare organelor de
urmărire, penală ce instrumentează cauza.

Dispunând expertiza tehnică auto, organul de urmărire penală trebuie să aibă, cel puţin,
cunoştinţe generale în domeniu pentru a fi în măsură să stabilească tematica necesară elucidării tuturor
împrejurărilor legate de producerea accidentului şi sa pună la dispoziţia expertului toate elementele
pentru efectuarea lucrării;
După primirea raportului de expertiză, trebuie să interpreteze şi să evalueze expertiza la justa
ei valoare, în coroborare cu toate celelalte probe administrate.
La argumentele de mai sus s-ar mai putea adăuga şi acela că, încă din faza cercetării la faţa
locului, organul de urmărire penală are posibilitatea să calculeze, chiar aproximativ viteza-
autovehiculului înainte de impact.
Este de remarcat faptul că pentru stabilirea cu exactitate a avariilor este necesar,să se
determine gradul de uzură al autovehiculului în momentul producerii accidentului, valoarea devizului
de reparaţii cuprinzând preţul pieselor şi materialelor, precum şi manopera calculat potrivit
normativelor în vigoare.In stabilirea tematicii expertizei tehnice auto, prin maniera de formulare a
întrebărilor, organul de urmărire penală trebuie să ţină seama de faptul că expertul nu p'oate să
răspundă decât la problemele "de strictă specialitate. Formularea unor întrebări de genul „Ce reguli de
circulaţie au fost încălcate de către ...", „Dacă victima a traversat reglementar strada" ori „Cine se face
vinovat de producerea accidentului...", denotă fie necunoaşterea, fie greşita înţelegere a rolului şi
limitelor expertizei tehnice auto, având drept consecinţă depăşirea competenţei expertului si
formularea unor concluzii necorespunzătoare.

6. Reconstituirea
Rolul şi locul reconstituirii în cazul uciderii sau vătămării corporale din culpă, săvârşite ca
urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice pot fi definite în mod
corespunzător numai în condiţiile unei corecte reprezentări a scopului acesteia.
Atât literatura de specialitate, cât şi practica judiciară admit că scopul reconstituirii în
cercetarea unor astfel de cauze îl reprezintă verificarea şi ilustrarea probelor administrate în cursul
cercetării, şi mai puţin acela al administrării de noi probe în cauză.
De regulă, atunci când se recurge la reconstituire nu se urmăreşte verificarea şi precizarea
unor aspecte privitoare la mecanismul producerii accidentului ori la posibilităţile evitării acestuia, în
condiţiile date, ci la stabilirea posibilităţii perceperii unor împrejurări legate de evenimentul rutier
cercetat. Este şi firesc să fie aşa, atâta vreme cât problemele legate de mecanismul producerii
22
accidentului, viteza autovehiculului înainte si în timpul impactului ş.a., pot şi este indicat să fie
lămurite prin expertiza tehnică auto.
Aşadar, ponderea principală o deţin reconstituirile efectuate pentru stabilirea posibilităţii de
observare, percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen. Cum accidentele de
circulaţie sunt evenimente cu desfăşurare rapidă, posibilitatea perceperii şi fixării în memorie este mai
redusă.
Asemenea reconstituiri oferă posibilitatea verificării declaraţiilor martorilor şi părţii vătămate.
Alteori, se poate recurge la reconstituire pentru a evidenţia traseul parcurs de făptuitor după săvârşirea
faptei, locul unde a abandonat autovehiculul ori unde s-a oprit pentru a şterge urmele infracţiunii.
Concluzionând, trebuie reţinut că este interzis să se efectueze reconstituirea dacă prin
reproducerile ce se urmăresc se poate pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea
participanţilor la acesta activitate, în nici un caz, nu pot fi reproduse fapte şi împrejurări de genul:
 derapărilor;
 frânărilor dure, extreme;
 răsturnărilor;
 circulaţiei cu viteză mare, pe timp de noapte, ceaţă, pe un dram acoperit cu mâzgă, polei
etc.;
 circulaţiei pe timp de noapte, cu viteză mare şi fără sistem de iluminare semnalizare;
 coliziunii dintre două sau mai multe autovehicule ori catastrofe lor rutiere;
 circulaţiei pe un pod neconsolidat sau pe un teren accidentat, pentru a verifica rezistenţa
autovehiculului ori îndemânarea conducătorului auto ş.a.

Deci cercetarea accidentelor rutiere are o importanţă deosebită atît pentru depistarea infractorilor cit
şi relevarea cauzelor şi factorilor care favorizează producerea accidentelor rutiere.Odata cu evoluţia şi
dezvoltarea soccietaţii apar noi metode de descoperire a acestor infracţiuni,atît datorită folosirii noii tehnici
moderne,cît şi experienţa practică acumulată pe parcursul anilor de către organele de urmărire penală.însă o
dată cu dezvoltarea sosietaţii se dezvoltă şi mijloacele de transport,fiind dotate cu computator de bord,care in
multe cazuri ne impiedica la stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate în accidentul rutier.
Ţinînd cont de faptul că factorul uman este unul din factorii care influenţiază producerea
accidentelor rutiere,noi,oamenii trebuie să respectăm regulile de circulaţie rutieră şi de exploatare a
mijloacelor de transporfaceasta fiind cea mai eficientă cale de preîntîmpinarea a accidentelor ratiere.De
exemplu în China se percepe taxa pentru cei care deţin mijloace de transport şi folosesc mai intens biciclete

23