Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea Petre Andrei din Iasi

Facultatea de Drept
Criminalistica

Investigarea accidentelor rutiere

Student: Alexandra Rotariu

1.

Introducere

Evolutia intr-un ritm dinamic a industriei automobilelor, dezvoltarea industriei


transporturilor s.a. au generat cresterea necesitatii preocuparilor si studiului in scopul asigurarii
sigurantei circulatiei rutiere. Aceste preocupari sunt cu atat mai necesare cu cat cresterea
numarului de accidente este relativ direct proportionala cu marirea indicelui de motorizare, cu
imbunatatirea performantelor autovehiculelor, in primul rand a vitezei de deplasare, element ce
detine prioritate in cauzele evenimentelor rutiere.1
Gradul deosebit de periculozitate al accidentelor de circulatie se materializeaza in faptul
ca, pe tot mapamondul, din suma mortilor si ranirilor violente, involuntar, mai mult de 30%
apartin accidentelor din materia transporturilor auto, la care se adauga pagubele materiale
considerabile provocate de acest gen de evenimente.2
Circulatia autovehiculelor pe drumurile publice din Romania este reglementata prin
Ordonanta de Urgenta nr. 195/2002, iar infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile
publice se regasesc in Noul Cod penal, anume la art. 334-341 NCP. In Noul cod penal sunt
prevazute infractiuni ca punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat (art.
334 NCP), conducerea unui vehicul fara permis de conducere (art. 335 NCP), conducerea unui
vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante (art. 336 NCP), refuzul sau sustragerea de la
prelevarea de mostre biologice (art. 337 NCP), parasirea locului accidentului ori modificarea sau
stergerea urmelor acestuia (art. 338 NCP), impiedicarea sau ingreunarea circulatiei pe drumurile
publice (art. 339 NCP), nerespectarea atributiilor privind verificarea tehnica ori efectuarea
reparatiilor (art. 340 NCP), efectuarea de lucrari neautorizate in zona drumului public (art. 341
NCP).
In ceea ce priveste conceptul de accident de circulatie, acesta poate fi definit drept un
eveniment produs pe drumurile publice, constand in coliziunea a doua sau mai multor vehicule,
ori a unui vehicul cu un alt obstacol, lovirea sau calcarea pietonilor s.a., avand ca rezultat
1

E. Stancu, Tratat de Criminalistica, editia a III-a revazuta si adaugita, Universul Juridic,


2004, p. 613
2
Ibidem

vatamarea integritatii corporale ori moartea unei persoane, pagube materiale, precum si
stanjenirea circulatiei.3
Atributii privind supravegherea, controlul si responsabilitatea pentru luarea si executarea
masurilor de asigurare a sigurantei circulatiei revin organelor de politie. Astfel, in virtutea
simetriei, aceleasi organe vor avea si atributii de cercetare, strangere a probelor, identificarea
faptuitorului, stabilirea raspunderii acestuia in vederea trimiterii sau nu in judecata a acestuia.

2.

Cauzele accidentelor rutiere

Cunoasterea si analiza cauzelor accidentelor de circulatie ce provoaca, in medie, pe an,


peste 150.000 de decese, potrivit statisticilor OMS a oferit specialistilor in domeniu suficiente
argumente pentru a afirma ca aceste accidente nu sunt pe deplin accidentale.4
Doctrina apreciaza ca accidentele sunt provocate de actiunea a trei categorii importante
de factori, aflati frecvent intr-o anumita interdependenta: factorul uman, tehnic si rutier.5

a). accidentele cauzate de factorul uman reprezinta aproximativ 90% din totalul
evenimentelor rutiere, ceea ce a facut sa se afirme ca nu exista accidente de automobile, ci de
automobilisti.
In cadrul acestei categorii, cele mai frecvente cauze concrete sunt, in ordinea ponderii,
excesul de viteza, neatentia pietonilor, depasirea neregulamentara si conducerea sub influenta
bauturilor alcoolice.
b). accidente cauzate de factori tehnici (i.e. care tin de autovehicul): cauza concreta poate
fi defectuozitatea sistemului de franare, a celui de directie, de semnalizare etc.
Uneori factorul tehnic se intrepatrunde cu cel uman, in sensul ca soferul nu se preocupa
suficient si nu depune suficiente diligente pentru intretinerea corespunzatoare a vehiculului.
3

G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dictionar juridic penal, Ed. Stiintifica si


enciclopedica, Bucuresti, 1976, p. 20
4
Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologie medico-legale, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1978, p. 218-219; Vl. Belis, Medicina legala - curs pentru facultatile de drept,
Ed. Juridica, Bucuresti, 2001, p. 150 si urm.
5
E. Stancu, op. cit., p. 615

c). accidente cauzate de factori rutieri (drumuri, strazi, autostrazi etc.): starea proasta a
asfaltului, lipsa de vizibilitate, podurile inguste, intersectiile dintre arterele circulate intens,
existenta unor obstacole pe carosabil etc. sunt cauze frecvente care stau la baza accidentelor
rutiere.

Exista un ansamblu de circumstante care necesita cercetate pentru a stabili unele


elemente sau pentru a clarifica anumite aspecte care sa serveasca la conturarea naturii juridice a
evenimentului, la determinarea raspunderii (civile si penale) care trebuie sa se retina persoanei
responsabile pentru producerea accidentului (delimitarea contraventiei de infractiune, exonerarea
de raspundere penala/civila prin retinerea unei cauze exoneratoare etc.).
In prima instanta, organele de urmarire penala trebuie sa analizeze factorii care au generat
producerea evenimentului. Cu alte cuvinte, trebuie sa identifice daca factorii sunt umani, tehnici
sau rutieri. In legatura cu circumstantele accidentului, se vor analiza locul si momentul
producerii accidentului, se va stabili viteza si directia de deplasare, starea drumului, conditiile
meteorologice, starea tehnica a vehiculelor implicate in eveniment, avariile pe care le-au suferit,
suferintele fizice ale victimelor etc.6
Apoi, alt criteriu demn de luat in calcul de organele de urmarire penala il constituie
identificarea acelor reguli de circulatie care au fost incalcate si care au stat la baza producerii
accidentului. In aceasta categorie intra nerespectarea indicatoarelor de oprire sau cedeaza
trecerea, nerespectarea culorii indicate de semafor s.a. Totodata, este esential sa se stabileasca
daca vreunul din participantii la producerea accidentului era sub influenta bauturilor alcoolice
sau in stare de ebrietate.
Alt element pe care trebuie sa-l evalueze organele judiciare este identificarea tuturor
persoanelor care au contribuit la producerea evenimentului, in special cele raspunzatoare. In
aceasta categorie pot intra pietoni, soferii autovehiculelor, pasageri etc.
Consecintele accidentului sunt deosebit de importante, aici avand relevanta juridica in
mod special victima/victimele evenimentului, atingerile aduse integritatii corporale, sanatatii,
6

A. Ciopraga si I. Iacobuta, Criminalistica, Ed. Chemarea, Iasi, 1997

vietii sau proprietatii (de aspectele acestea depinzand inclusiv incadrarea juridica ce se va retine
de organele judiciare). Astfel, victima poate contribui la producerea accidentului si pot fi
aplicabile dispozitiile privitoare la fapta victimei, cele referitoare la cazul fortuit etc., in functie
de cazul concret.
In definitiv, conteaza, bineinteles, si daca evenimentul respectiv putea fi evitat, daca a
prezentat pentru persoanele implicate caracter de forta majora, de caz fortuit, aceste aspecte
avand, si ele, o inraurire hotaratoare asupra incadrarii juridice.

3. Particularitati referitoare la cercetarea la fata locului a


accidentelor rutiere

Cercetarea la fata locului in cazul accidentelor de circulatie reprezinta unul dintre cele
mai importante acte de urmarire penala, cu caracter imediat si necesar, de modul in care este
efectuata depinzand direct solutionarea cauzei.7
Datorita tipicitatii sale, desi se supune normelor generale ale tacticii criminalistice si ale
procedurii penale, cercetarea accidentelor rutiere are si cateva trasaturi particulare. Mentionam,
in acest context, ca problematica si particularitatile cercetarii la fata locului au stat in centrul
atentiei multor autori de specialitate.8
Cercetarea la fata locului in cazul accidentelor rutiere are doua obiective generale
esentiale:

Stabilirea imprejurarilor de loc, timp si mod in care s-au produs accidentul, imprejurari

indicate mai sus


Descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor formate cu ocazia producerii accidentului

Vl. Stoica, Cercetarea accidentelor de circulatie, in rev. PCC, nr. 3/1981, p. 41-61 din
fondul documentar al Compartimentului de Criminalistica si de Criminologie al Procuraturii
Generale
8
A.O. Fink, Cercetarea accidentelor de circulatie, Hamburg, 1956, traducere in limba
romana aflata in fondul documentar al compartimentului de criminalistica al Parchetului
General; R. Lechat, La technique de denquette criminelle, vol. II., p. 543-564 etc.

Pe baza analizarii acestor date si imprejurari (in care intra si ascultarea


persoanelor relevante), organele de cercetare pot sa formuleze primele versiuni referitoare la
eveniment.
Elaborarea versiunilor reprezinta o componenta tactica importanta a cercetarii
unor evenimente rutiere in care autorul faptei a parasit locul accidentului. De altfel, acest ultim
aspect a impus clasificarea accidentelor rutiere, dupa criteriul tactico-metodologic, in:
-

Accidente rutiere in care autorul a ramas la locul faptei (aceeasi e si situatia conform

careia s-a reintors la locul faptei, dupa ce, initial, plecase)


Accidente rutiere in care autorul a parasit locul accidentului, ceea ce impune sa se
procedeze la identificarea autovehiculului si a conducatorului acestuia9

Primele masuri la locul accidentului sunt luate de organul de politie care se deplaseaza
operativ la fata locului. Sarcinile agentului de politie sosit primul la locul evenimentului sunt
urmatoarele:
-

Acordarea primului ajutor victimelor, identificarea si trimiterea lor de urgenta la spital


Asigurarea pazei locului si luarea masurilor necesare de conservare a urmelor

accidentului
Identificarea celorlalte persoane implicate in accident si a martorilor oculari
Raportarea evenimentului pentru ca, in functie de gravitatea accidentului, sa se decida

daca se impune ca cercetarea sa fie efectuata de catre o echipa specializata


Luarea masurilor de descongestionare, in masura posibilitatilor, a circulatiei, de inlaturare
a unor pericole create de producerea accidentelor

Cercetarea la fata locului accidentului se face de catre o echipa, in care intra, pe langa
lucratorii de politie, specialisti criminalisti si, eventual, medicul legist, daca accidentul a avut ca
urmare moartea unor persoane. In situatii de exceptie, nu se exclude participarea personala a
procurorului la efectuarea cercetarii. Pregatirea cercetarii consta in:
9

E. Stancu, op. cit., p. 617

Verificarea si completarea masurilor luate initial de lucratorul de politie sosit primul la

locul faptei, indeosebi de protejarea si conservarea urmelor


Delimitarea exacta a locului faptei, care nu se reduce numai la locul in care se afla
victima sau autovehiculul, acesta cuprinzand intreaga portiune de drum si terenul

inconjurator al accidentului
Obtinerea unor prime informatii cu privire la imprejurarile de producere a evenimentului
Stabilirea sarcinilor si a metodelor tehnico-stiintifice care vor fi aplicate pe parcursul
cercetarii, precum si a locului de unde incepe cercetarea
Cercetarea propriu zisa are mai multe faze:
1). In faza statica se procedeaza la examinarea si fixarea aspectului de ansamblu a locului
accidentului, la stabilirea pozitiei si a distantei dintre autovehicule, dintre victima si
autovehicul, dintre victima si urmele descoperite etc. Vor fi efectuate fotografii judiciare
operative de orientare, schita, masuratori fotografice, alte genuri de masuratori necesare
ridicarii schitei locului accidentului, o atentie deosebita trebuind sa fie acordata masurarii
urmei de franare.10

2). In faza dinamica se trece la analizarea detaliata a locului faptei in scopul descoperirii,
identificarii, ridicarii si interpretarii urmelor accidentului. Prin aceste procedee este probabila
rezolvarea mai multor aspecte importante, inca din prima faza a cercetarilor, cum ar fi:
-

Stabilirea tipului de vehicul, posibila prin studierea caracteristicilor constructive

reflectate in urme (ampatament, ecartament, desen antiderapant etc.)11


Determinarea directiei de deplasare, pe baza urmelor desenului antiderapant ori a formei

luate de picaturile de ulei, a altor lichide curse in timpul mersului


Stabilirea vitezei de circulatiei, posibila prin masurarea lungimii urmei de franare, care
este direct proportionala cu viteza vehiculului, dar si in raport cu alti factori
Rezultatele cercetarii se consemneaza intr-un proces-verbal. In unele cazuri, se recurge la

fotografiere, inregistrare audio-video etc. Examinarea medicala a victimei sub aspectul leziunilor

10
11

Ibidem, p. 618
Ibidem, p. 619

suferite, imbracamintei etc. se apreciaza ca trebuie facuta de medicul legist potrivit regulilor
aplicate in cazul oricarei morti violente.

4. Efectuarea actelor de urmarire penala


In afara de cercetarea la fata locului, un act de cercetare central in investigarea
accidentelor rutiere, organele de urmarire trebuie sa procedeze si la efectuarea altor acte de
urmarire penala:

I.

Ascultarea martorilor

Ascultarea martorilor, in primul rand al celor care au perceput in mod direct, prin
propriile simturi, imprejurari legate de accidentul in cauza, este susceptibila de a contribui la
lamurirea unor aspecte legate de modul cum s-a petrecut evenimentul: viteza de circulatie,
comportamentul victimei, modul in care soferii autovehiculelor ce au intrat in coliziune au
respectat regulile de circulatie, indicatoarele etc. Pentru o mai buna analiza a acestor aspecte,
organele judiciare trebuie sa se raporteze la conditiile in care s-a petrecut evenimentul, interesand
gradul de iluminare, conditiile meteo, experienta persoanei ascultate, modul in care ar putea
percepe viteza, cunostintele referitoare la regulile de circulatie etc.
II.

Ascultarea participantilor la accident

Aceasta trebuie facuta cu maxima rapiditate, declaratiile acestora continand elemente esentiale
pentru solutionarea cauzei. Totodata, organele de urmarire trebuie sa ia in considerare starea de
soc a acestor persoane sau alte imprejurari psihologice care ar putea determina o oarecare
dificultate in ascultarea lor.

III.

Constatari tehnico-stiintifice. Expertize.

Expertiza tehnica se va limita la analizarea starii tehnice a autovehiculului sub aspectul


calitatii sistemelor de franare, directie, semnalizare etc.
Expertiza criminalistica contribuie in mod hotarator la lamurirea anumitor aspecte
referitoare la accident, la identificarea autovehiculului si a persoanei vinovate etc.
Expertiza medico-legala va viza stabilirea cauzei mortii, daca a mai contribuit vreun
eveniment la producerea decesului etc. Tot in cadrul acestui act de urmarire penala, este necesar
de stabilit si de retinut alcoolemia tuturor celor implicati in eveniment.
IV.

Alte acte de urmarire penala

In functie de cazul concret, pot fi utile reconstituirea, perchezitia sau confruntarea.


Reconstituirea are ca scop clarificarea circumstantelor care au contribuit la producerea
evenimentului sau modului cum a fost perceput de martori.
Perchezitiile isi pot dovedi utilitatea in cazul furturilor de masini sau in toate cazurile in
care organele de urmarire considera ca se impun.
Confruntarile servesc la inlaturarea contradictiilor din declaratiile persoanelor implicate.

5. Concluzii
Abordarea din punct de vedere criminalistic a accidentului de circulatie fenomen cu
dimensiuni patologice, psihologice si sociologice constituie un demers care vizeaza
problematica complexa a cercetarii acestui flagel ce cauzeaza importante pagube materiale si
pierderi de vieti omenesti.
Definirea notiunii de loc al faptei in cazul accidentelor de circultie prezinta importanta
din punct de vedere procedural si criminalistic intrucat examinarea acestuia trebuie efectuata cu
deosebita atentie pentru descoperirea, ridicarea si exploatarea diverselor categorii de urme si

mijloace materiale de proba in vederea stabilirii adevarului in cauza, a mecanismului producerii


accidentului de circulatie si gardul de vinovatie al celor implicati.
Necesitatea identificarii celor mai adecvate masuri pentru evitarea consecintelor
accidentelor de circulatie, studiul acestui fenomen si analiza cauzelor sale trebuie sa constituie o
activitate multidisciplinara in care sa fie angrenati, deopotriva, juristi, psihologi, sociologi,
constructori de autovehicule si reprezentanti ai ordinii si sigurantei publice.
Cercetarea la fata locului in cazul accidentelor de circulatie ai caror autori au parasit locul
faptei este, ca de altfel in cazul majoritatii infractiunilor care vizeaza viata si integritatea
corporala a persoanelor, una dintre cele mai importante activitati cu un specific aparte, deoarece
de modul n care se executa depinde ntr-o mare masura identificarea faptuitorilor.
In referat este tratata si ascultarea persoanelor, activitate care se detaseaza sub aspectul
importantei de celelalte activitati de strangere a probelor. Este activitatea nu numai ei cea mai
frecventa ci si activitatea careia in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii i se consacra
cea mai mare parte din timp si cel mai mare volum de munca in raport cu celelalte activitati,
fiind sursa majora a informatiilor necesare aflarii adevarului.
Organelor judiciare le revine sarcina de mare insemnatate de a stabili cauzele si
imprejurarile producerii accidentelor de circulatie in asa fel incat cei vinovati sa fie trasi la
raspundere in conformitate cu prevederile legale. Aceasta sarcina este de cele mai multe ori
usurata de faptul ca cei implicati in astfel de accidente raman la fata locului, existand astfel
posibilitatea efectuarii in bune conditii a cercetarilor in vederea aflarii adevarului sub toate
aspectele. Sunt insa si situatii cand conducatorii vehiculelor angajate in accidente profita de
anumite imprejurari, pe care le apreciaza ca fiindu-le favorabile si parasesc locul faptei pentru a
se sustrage cercetarilor si, in final, tragerii la raspundere penala judiciara.
Activitatea de identificare a acestor persoane se impune a fi desfasurata in mod organizat
si cu maxima eficienta pentru cunoasterea, in primul rand, a principalelor conditii si imprejurari
care favorizeaza parasirea locului faptei de catre unii dintre autorii accidentelor de circulatie.

BIBLIOGRAFIE

- G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dictionar juridic penal, Ed.


Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1976
-Vl. Belis, Medicina legala - curs pentru facultatile de drept, Ed. Juridica,
Bucuresti, 2001
-A. Ciopraga si I. Iacobuta, Criminalistica, Ed. Chemarea, Iasi, 1997
-A.O. Fink, Cercetarea accidentelor de circulatie, Hamburg, 1956

-R. Lechat, La technique de denquette criminelle


-Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologie medico-legale, Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1978
-E. Stancu, Tratat de Criminalistica, editia a III-a revazuta si adaugita,
Universul Juridic, 2004
-Vl. Stoica, Cercetarea accidentelor de circulatie, in rev. PCC, nr. 3/1981