Referat

METODOLOGIA INVESTIGĂRII
ACCIDENTELOR RUTIERE

Pagina 1 din 15
 METODOLOGIA INVESTIGĂRII
ACCIDENTELOR RUTIERE
CUPRINS

Cap.I - Noţiuni generale

Sec.1 – Accidente rutiere şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Sec.2 – Considerente cu privire la conţinutul noţiunii de “accidente rutiere“. Cauzele
accidentelor rutiere.
Cap.II - Pregatirea in vederea efectuarii cercetării la faţa locului
Sec.1 – Activitaţi preliminare deplasării la faţa locului.
Sec.2 - Sarcinile persoanelor care au ajuns primii la faţa locului
Sec.3 – Primele măsuri ce trebuiesc luate la faţa locului de catre grupa de documentare.
Cap.III – Primele măsuri ce se întreprind pentru administrarea probelor
Sec.1 – Desfăşurarea cercetării la faţa locului.
Sec.2 – Verificarea stării tehnice a autovehiculului implicat in accident.
Sec.3 – Fixarea rezultatelor cercetării la fata locului.
Sec.4 – Examinarea autovehiculului despre care se presupune că a fost implicat în accident.

CAPITOLUL I
Noţiuni generale

Secţiunea 1
Accidentele rutiere şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Marile prefaceri ale vietii economice şi sociale, cuceririle ştiinţifice, au exercitat o puternica
înnoire asupra circulaţiei rutiere dînd naştere expresiei, pe cat de simbolice pe atat de plastice de
“explozie rutieră“, care pe langă avantajele oferite a generat şi unele consecinţe nefaste, exprimate
prin numarul mare de accidente rutiere, soldate cu numeroase pierderi de vieţi omenesti, raniri de
persoane şi importante pagube materiale.
Dincolo de eforturile conjugate ale tuturor factorilor chemaţi să confere participantilor la
trafic-indeferent de calitatea pe care o au :pietoni, conducatori de autovehicule, siguranţa si confort
in cadrul amplului proces la care sunt partaşi pe drumurile publice, se inregistrează evenimente
rutiere, unele cu consecinte tragice.
În ceea ce priveste noţiunea de accident în traficul rutier aceasta poate fi definita drept un,
eveniment produs ca urmare a încălcării normelor de siguranţă a traficului rutier, în care au fost
implicate unul sau mai multe vehicule aflate în circulaţie pe drumul public, în urma căruia a rezultat
vătămarea sănătăţii, integrităţii corporale, decesul uneia sau a mai multor persoane ori a fost cauzat
un prejudiciu material.
Putem spune că accidentul de circulaţie se datoreaza nerespectării regulilor de circulaţie pe
drumurile publice de catre cei care le folosesc si care pot avea consecinţe grave, cum ar fi, de pildă,
moartea sau vatamarea corporala a persoanelor, avarierea, degradarea ori distrugerea vehiculelor
angajate in accident.
Altfel spus, accidentul de circulaţie constă într-un eveniment cu urmări socialmente
periculoase, care se produc in timpul circulaţiei pe drumurile publice, ca urmare a acţiunii ori
omisiunii conducătorilor auto sau altor persoane ori cauze.
Se consideră accident rutier în următoarele circumstanţe:
Tamponarea – reprezintă cicnirea unui mijloc de transport cu un alt mijloc de transprt,
ambele aflîndu-se în mişcare. Tot prin tamponare se mai înţelge şi ciocnirea unui mijloc de
transport cu un alt mijloc de transport ce s-a oprit brusc (înainte de semafor, la trecerea de pietoni
etc.), de asemenea, cicnirea dintr un tren c se află în mişcare şi un mijloc de transport ce s-a oprit pe
calea ferată.

Pagina 2 din 15
 Răsturnarea – reprezintă un eveniment ce se caracterizează prin răsturnarea mijlocului de
transport.
Lovirea mijlocului de transport ce staţionează – lovirea de către un mijloc de transport a
unui alt mijloc de transprt ce staţionează sau a unei remorci ce staţionează.
Lovirea unui obstacol – atunci cînd mijlocul de transport loveşte un biect ce nu se mişcă
(stîlp, copac, gard etc.).
Lvirea unui pieton – atunci cînd mijlcul de transport loveşte un pieton sau cînd pietonul se
aruncă în faţa mijlocului de transport ce circulă regulamentar. Tot la acest tip de accidente rutiere se
referă şi cazurile în care pietonilor li se cauzează daune prin intermediul încărcăturilor ce sunt
transportate de mijloacele de transport.
Lovirea unui biciclist – atunci cînd mijlocul de transport loveşte un biciclist sau cînd el se
aruncă în faţa mijlocului de transport ce circulă rgulamentar.
Lovirea vehiculelor cu tracţiune animală – atunci cînd mijlocul de transport a lovit un
vehicul cu tracţiun animală (sanie, căruţe etc.) sau un animal, cînd vehiculul cu tracţiune animală s-
a lovit de mijlocul de transport ce se afla în mişcare.
Căderea pasagerilor – atunci cînd pasagerul cade din mijlocul de transport care se află în
mişcare. Nu se referă la acest gen de accident rutier căderea pasagerului din mijlocul de transport ce
staţionează la staţie sau ce nu se mişcă.
Alte tipuri de accidente rutiere – la acest tip de accidente rutiere se referă căderea
încărcăturii din mijlocul de transport, aruncarea de către roţile mijlocului de transport a unor obiecte
în persoane, animale sau alte mijloace de transport, lovirea unr obstacole ce au apărut spontan pe
carsabil (încărcătură căzută, roata ce s-a detaşat).

Secţiunea 2
Considerente cu privire la conţinutul noţiunii de “accident rutier”.
Cauzele accidentelor de circulatie.
Practica rutiera a impus unele criterii a caror intrunire acumulată defines accidentul rutier.
a) Cazul s-a produs pe un drum public ori îşi are originea pe un asemenea drum. Prin drum
public astfel cum este definit de pct. 7 din HOTĂRÎRE de GUVERN Nr. 357 din 13.05.2009 cu
privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere Publicat : 15.05.2009 în Monitorul
Oficial Nr. 92-93 art Nr: 409 Data intrarii in vigoare : 15.07.2009, orice cale de comunicaţie
terestră, inclusiv construcţiile artificiale şi drumurile rudimentare, deschisă pentru circulaţia
vehiculelor şi a pietonilor, administrată de un organ abilitat, precum şi drumurile de acces pe
teritoriile adiacente care nu se află în imediata apropiere a drumului. Pe lîngă carosabile, elemente
ale drumului se consideră benzile de separare, trotuarele, acostamentele, şanţurile şi decorurile.
b) Cazul s-a soldat cu victime omeneşti sau cu pagube materiale.
c) În caz a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare. În legătura cu acest criteriu se iau in
consideraţie prevederile pct. 7 din HOTĂRÎRE de GUVERN Nr. 357 din 13.05.2009 cu privire
la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere Publicat : 15.05.2009 în Monitorul Oficial Nr.
92-93 art Nr: 409 Data intrarii in vigoare : 15.07.2009, care defineşte noţiunea de autovehicule,
vehicul autopropulsat, destinat transportului de persoane sau de bunuri ori efectuării de lucrări, cu
excepţia ciclomotorului şi a vehiculelor pe şine. Troleibuzul este considerat autovehicul.
Pentru existenţa şi înregistrarea ca atare a accidentului rutier este necesar să se descrie
mecanismul de producere al acestuia.
Starea de mişcare, de deplasare a vehiculelor pe drumul public şi materializarea riscului intr-
un caz rutier, constituie un alt caz definitoriu al accidentului.
d) Cazul s-a produs ca urmare a nerespectării unor reguli de circulaţie de către unul sau mai
mulţi participanţi la traficul rutier.
Acest element solicită existenţa raportului de cauzalitate în sensul că în explicarea
mecanismului de producere al cazului trebuie relevată şi latura subiectiva a părţii (părţilor)
implicate pentru a se stabili ce reguli de circulaţie au fost invocate şi in ce masură acest fapt a
determinat producerea accidentului.
Reunind elementele componente ale acţiunii, prin accident rutier se intelege evenimentul
produs pe un drum public ori care işi are originea pe un asemenea drum, soldat cu victime omeneşti
Pagina 3 din 15
şi/sau pagube materiale ca urmare directă a deplasării vehiculului şi a incalcării unei dispoziţii
legale de catre unul sau mai mulţi participanţi la trafic.
Referitor la cauzele accidentelor rutiere există o bogata literatura de specialitate, în intreaga
lume manifestîndu-se o serioasă preocupare în direcţia prevenirii şi a combaterii acestor cazuri.
În evidenţă, potrivit structurii factorilor antrenaţi în circulaţia rutiera, se apreciază că
accidentele sunt provocate de acţiunea a trei categorii de factori, aflaţi frecvent într-o anumită
interdependenţă: factorul uman, factorul tehnic şi factorul rutier. Referitor la aceşti factori, se impun
cateva precizări:
a) accidentele datorate factorului uman deţin o pondere covărşitoare, reprezentînd circa
90% din totalul cazurilor de trafic;
Pe primele locuri între cauzele accidentelor provocate de factorii umani se situează în ordine
:
- excesul de viteză
- neatenţia pietonilor
- depăşirea neregulamentară
- conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
b) accidentele datorate factorilor tehnici aparţinînd autovehiculului, cum sunt de exemplu
cele cauzate de defectarea sau proasta funcţionare a sistemelor de franare, de direcţie, rulare şi de
semnalizare. Situarea printre cauzele accidentelor rutiere a defecţiunilor tehnice trebuie uneori
corelata cu influenţa factorului uman, in sensul lipsei de preocupare pentru construirea, intreţinerea
şi revizia corespunzătoare a autovehiculelor.
c) accidentele datorate factorilor rutieri, specifici caracteristicilor constructive şi de
amenajare a cailor de comunicaţie (drumuri, şosele, autostrazi), de exemplu, starea proastă a
suprastructurii asfaltice, lipsa de vizibilitate, poduri inguste, intersecţiile dintre arterele circulate
intens, existenţa unor obstacole în imediata apropiere a parţii carosabile ş.a., sunt surse importante
de pericol, pentru deplasarea vehiculelor şi a pietonilor.

CAPITOLUL II
Pregatirea in vederea efectuării
cercetarii la faţa locului
Secţiunea 1
Activitaţi preliminare deplasării la faţa locului
Înainte de deplasarea la fata locului se intreprind :
-verificarea sesizarii;
-dirijarea unui echipaj la locul accidentului in vederea luării masurilor ce nu sufera amanare
şi ridicarea urmelor şi mijloacelor materiale de proba rămase la faţa locului;
-stabilirea competenţei şi constituirea echipei de cercetare la faţa locului;
-deplasarea de urgenţă la faţa locului.
Din echipa de cercetare trebuie să facă parte :
- agentul de circulaţie;
- ofiţerul de urmărire penală;
- ofiţerul criminalist;
- ofiţerul de investigaţii în cazul accidentelor de circulaţie cu urmări mortale şi al căror autor
este necunoscut;
-alti specialisti : medic legist, ingineri sau tehnicieni auto.

Secţiunea 2
Sarcinile persoanelor care au ajuns primii la faţa locului

Acestea constau în :
a) acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor;
b) înlaturarea pericolelor iminente;
c) raportarea evenimentului;
Pagina 4 din 15
 d) identificarea martorilor oculari;
e) asigurarea pazei şi ridicarea urmelor, precum şi a mijloacelor de proba existente la faţa
locului;
f) organizarea urmăririi conducatorului auto participant in accident, care a părăsit locul
faptei;
g) descongestionarea arterei de circulaţie şi asigurarea fluenţei traficului rutier.
a) Acordarea primului ajutor pentru salvarea vietii victimelor
Oricine ar fi martorul unui accident rutier el are obilgaţia morala şi legal de a interveni
pentru a indeparta ranitul de pericolele adiţionale (deces prin explozie, carbonizare, arsuri grave,
etc.). Concomitent cu acordarea imediata a primului ajutor accidentatului trebuie chemat un medic
cu ambulanţa şi înştiinţate organele de politie.
Ca masuri ce trebuiesc aplicate la locul accidentului sunt recomandate :
- degajarea faringo-traheala şi respiraţia artificială pentru reluarea respiraţiei;
- oprirea hemoragiei;
- neutralizarea efectelor şocului pentru circulaţia sangelui;
- tratarea fracturilor, etc.
De regula se ia măsura transportării victimei la cea mai apropiată unitate sanitară în vederea
acordării îngrijirilor medicale calificate. Astfel lucrătorii Ministerului de Interne au dreptul sa
foloseasca autovehiculele persoanelor fizice sau juridice pentru transportarea la punctele de prim
ajutor a victimelor accidentelor rutiere. În cazul cand nu există alta posibilitate, transportarea
victimei la unitatea sanitara trebuie facuta chiar cu autovehiculul angajat in accident.
Măsura salvarii victimelor se ia chiar cu riscul de a fi distruse anumite urme existente la faţa
locului, viata unui om neputînd intra niciodata în concurs cu alte interese.
b) Înlaturarea pericolelor iminente
În unele situaţii persanle care au ajuns primii la faţa locului trebuie să ia măsuri pentru
înlăturarea pericolelor iminente de explozie sau incendiu, cum ar fi: îndepărtarea obiectelor
inflamabile de sursa de foc, înterzicerea accesului persoanelor cu foc deschis sau ţigări în
apropierea autovehiculelor al carui carburant s-a scurs pe partea carosabilă, oprirea circulaţiei în
zonă ori devierea acesteia pe artere laterale.
c) Raportarea evenimentelor
Colabratorii ajunşi la faţa locului, sunt obligaţi să raporteze despre evenimentul produs
unităţii de poliţie competente informand despre natura faptei, consecinţele survenite, întinderea
aproximativă a pagubelor, precum şi despre măsurile pe care le-au întreprins pînă în acel moment.
d) Identificarea martorilor oculari
Este o activitate de mare importanţă avand în vedere că declaraţiile persoanelor care au
perceput nemijlocit imprejurările în care s-a produs accidentul contribuie uneori la elucidarea
mecanismului producerii evenimentului rutier, a cauzelor acestuia şi implicit la stabilirea vinovaţiei
persoanelor implicate.
După identificare acestor persoane li se solicită să rămînă pe loc pînă la sosirea echipei de
cercetare.
Se recomandă pe cît posibil că aceşti martori sa fie feriţi de eventualele influenţări sau
sugestionări venite din partea conducatorului auto sau victimei, fie din partea altor persoane
interesate.
e) Asigurarea pazei şi ridicarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă existente la
faţa locului
Aceasta măsură este impusa de necesitatea înlăturării posibilităţii că urmele şi mijloacele
materiale de proba rezultate din accident sa sufere modificări ori să fie distruse datorită acţiunii
factorilor externi (ninsoare, ploaie, etc.) ori activităţilor voluntare sau neintenţionate ale unor
persoane. Indepărtarea persoanelor care nu-şi justifică prezenţa la locul respectiv şi interzicerea
accesului la locul faptei a celor ce nu au atribuţii pe linia cercetării ori a salvării victimelor, se
impune cu atat mai mult cu cat zona unde s-a produs accidentul rutier este deschisă accesului unui
număr mare de pietoni şi mijloace de transport.
Pentru protejarea urmelor şi a mijloacelor de probă se poate proceda la acoperirea lor (cu
saci, folii de polietilena, etc.) sau la împrejmuirea locului unde sunt dispuse.
f) Organizarea urmăririi conducătorului auto participant în accident care a părăsit
locul faptei
Pagina 5 din 15
 În situaţia în care conducătorul auto a produs accidentul rutier şi a părăsit locul faptei, cei
sosiţi primii la locul faptei după luarea masurilor ce nu suferă amînare, trebuie să organizeze în mod
operativ, urmărirea şi prinderea faptuitorului, fără a mai aştepta sosirea echipei de cercetare.
Pe baza informaţiilor furnizate de martorii oculari trebuie să se stabilească direcţia în care s-
a deplasat autovehiculul, caracteristicile acestuia, semnalmentele conducatorului auto, precum şi
urmele de accident ce pot exista pe autovehiculul în cauză, ţinînd cont de urmele lăsate la faţa
locului, atît pe partea carosabilă cît şi pe victima.
Aceste date vor fi comunicate posturilor sau echipajelor aflate pe traseul pe care se
presupune că se deplasează autovehiculul implicat în accident.
Se mai recomandă efectuarea de verificări pe străzile şi drumurile laterale ori la garajele din
apropiere (autorii infracţiunilor, de cele mai multe ori, opresc autovehiculul în aceste locuri, fie
pentru a sterge urmele accidentului, fie pentru a le abandona).
g) Descongestionarea carosabilului şi asigurarea fluenţei traficului rutier
Dacă ambianţa la faţa locului nu impiedică circulaţia pe carosabil, examinarea criminalistică
a locului accidentului poate fi făcută fără să se aducă modificări poziţiei autovehiculului sau
obiectului.

Secţiunea 3
Primele masuri ce trebuiesc luate la faţa locului de către grupa de documentare
Dupa sosirea echipei de cercetare la faţa locului aceasta trebuie să desfăşoare urmatoarele
activitaţi :
a) verificarea dacă lucrătorii care au ajuns primii la fata locului au luat masurile ce se
impuneau prin urgenţă: daca acestea nu au fost luate, şeful echipei va dispune efectuarea acestora
fără intărziere.
b) îndepărtarea de la faţa locului a persoanelor care ar putea stînjeni efectuarea cercetării ori
ar putea deteriora sau distruge urmele şi mijloacele materiale de proba.
c) verificarea masurilor luate pentru paza şi ridicara urmelor şi mijloacelor materiale de
proba. Toate schimbările survenite în aspectul iniţial al locului faptei trebuie sa fie fixate şi rdicat
ulterior in procesul verbal, asigurîndu-se obiectivitatea cercetării şi dînd posibilitatea interpretării
corecte a modului de formare a urmelor şi pe această baza a mecanismului de producere şi a
cauzelor accidentului.
d) determinarea locului de cercetare
În cazul accidentului de rutier prin care s-a produs moartea sau vătămarea integrităţii
corporale sau săntăţii uneia sau mai multor persoane, locul faptei cuprinde:
- locul impactului autovehicul-pieton, autovehicul-obiect fixat pe marginea drumului public,
autovehicul-autovehicul, porţiunea pe suprafata carosabila pe care a fost tărîtă victima, traseul
parcurs de autovehicul din momentul impactului sau coliziunii pana la oprire şi locul unde a oprit
conducatorul auto pentru a şterge urmele infracţiunii existente pe autovehicul.
e) stabilirea ordinii şi metodelor ce vor fi stabilite in cercetare
Literatura şi practica judiciară recomand că cercetarea la fata locului sa urmeze traseul :
-victima-autovehicul-periferie, in direcţia de unde a venit autovehiculul ce a produs
accidentul atunci cand conducatorul auto a părăsit locul faptei impreuna cu autovehiculul implicat
în accident. Cercetarea trebuie extinsă pe direcţia deplasării acestuia ori unde se presupune că s-a
ascuns.

CAPITOLUL III
Primele măsuri care se întreprind
pentru administrarea probelor
Secţiunea 1
Desfaşurarea cercetării la faţa locului

Pagina 6 din 15
 Printre cele mai importante activităţi pe care le desfaşoară grupa de documentare în
accidentele rutiere este cercetarea la faţa locului ( art.118 C.P.P. R.M.).
Prin efectuarea acestei activităţi se pot descoperi principalele date sau împrejurări ale
accidentului, se identifică persoanele care se fac vinovate de producerea lui.
În activitatea organelor se pot întîlni urmatoarele situaţii :
- conducătorul auto şi autovehiculul participant în accident au rămas la faţa locului;
- conducătorul auto a părăsit locul accidentului, abandonînd autovehiculul fie la locul
impactului sau coliziunii, fie în imediata apropiere;
- atît conducatorul auto cît şi autovehiculul implicat în accidentul rutier au părăsit locul
faptei.
În raport cu situaţia concretă existentă la faţa locului cu metodele stabilite pentru cercetarea
şi ordinea desfăşurării acestora în alegerea locului de unde va incepe examinarea, trebuie să se ţină
cont de natura şi urmările accidentului, intensitatea traficului rutier, condiţiile meteo, etc.
De regulă, în cazul accidentelor soldate cu moartea sau vătămarea integrităţii corporale,
cercetarea trebuie să aibă ca punct de plecare victima extinzîndu-se apoi la autovehiculul implicat şi
continuand spre periferie cu accent pe examinarea traseului parcurs (atat înainte cît şi după impact ).
Cu ocazia cercetării la faţa locului pot fi descoperite diferite urme. Pentru a stabili dinamica
accidentului este necesar sa se caute, descopere, releve, fixeze, ridice şi să intercepteze urmele
lăsate pe partea carosabila, pe autovehicul sau pe alte obiecte aflate la faţa locului.
Faţă de locul unde s-a produs accidentul, urmele pot fi descoperite atît înainte de punctul de
impact cît şi după acesta, iar uneori numai după impact. Astfel în cazul lovirii unui pieton pot apare
urme atat înainte cît şi după impactul cu victima.
Dacă aceste urme apar numai înaintea locului de impact, ele se constituie în aşa numitele
“ împrejurări negative”, ce trebuie clarificate pe parcursul cercetării prin alte metode.
Lucrurile aparţinînd victimei (geanta, sacoşa, pălărie, pantofi, etc.) pot fi dispuse dupa locul
impactului pe direcţia de deplasare a autovehiculului ori în apropierea acestuia, dacă nu au fost
purtate de partea frontala a autovehiculului.
În urma coliziunii dintre două autovehicule, este posibil că unele părţi desprinse dintr-un
autovehicul sa fie purtate de celalalt autovehicul pe direcţia sa de inaintare dupa impact.
La locul accidentului pot aparea urmatoarele categorii de urme:
(a) urme existente pe corpul şi garderoba victimei;
(b) urme create de pneurile autovehiculului pe partea carosabila;
(c) urme provenite prin proiectare;
(d) urme de lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule;
(e) urme produse prin lovirea sau prin frecarea dintre diferitele parţi ale autovehiculului
implicat în accident sau între autovehicule şi alte obiecte;
(f) alte categorii de urme (biologice, textile, digito-palmare, urme de sol, etc.)
(a) Urme existente pe corpul sau garderoba victimei
Pe corpul, hainele şi îmbracamintea victimei rămîn multiple urme rezultat al accidentului.
Descoperirea, relevarea, ridicarea şi examinarea acestora oferă posibilitatea stabilirii mecanismului
producerii accidentului autovehiculului implicat, timpul survenirii mortii, etc.
Un autovehicul în mişcare poate lovi victima producand leziuni la cap, torace, abdomen sau
membre. De obicei lovirea corpului se asociaza cu tărîrea victimei pe partea carosabilă sau cu
izbirea de obiectele învecinate.
Lovirea-reprezintă primul contact dintre autovehicul şi victima (se va găsi pe o singură parte
a corpului şi se caracterizeaza prin scurgeri sanguine abundente) sub forma de echimoze,
hematoame, etc.

Pagina 7 din 15
 Leziunile de tărîre sau izbire pot imbraca fie forme mai usoare (echimoze, hematoame) fie
forme grave, de tipul fracturilor craniene.
În cazul în care victima e tarata pe distanţe mai lungi, corpul acesteia va suferi leziuni
multiple si complexe : zgarieturi sub forma de benzi pe partea tarata, numeroase echimoze si plagi
contuze.
Amplasarea leziunilor corporale şi forma acestora depinde de partea autovehiculului cu care
a fost lovită victima. Astfel, bara va produce leziuni numai in zona membrelor inferioare, aripa
poate lovi abdomenul in timp ce parbrizul şi lada autovehiculului produc leziuni in zona toracelui şi
a copului.
De multe ori, lovirea este asociata cu proiectarea victimei, iar cadavrul poate fi gasit la
distante mari de autovehicule, iar leziunile se vor apropia de cele cauzate de căderile de la înalţime.
Daca victima a fost calcata de una sau mai multe roţi, cadavrul va prezenta leziuni grave de zdrobire
şi strivire a ţesuturilor.
După fixarea prin fotografiere a pozitiei cadavrului faţă de autovehicul şi obiecte
înconjuratoare, se trece la examinarea detaliată a tuturor leziunilor existente pe corp, insistandu-se
pe descrierea formei, marimii, aspectului şi amplasarii lor.
La examinarea victimei trebuie acordata atenţia “examinarilor negative“.
Un exemplu pentru o astfel de imprejurare ar putea consta în lipsa sangelui la faţa locului,
deşi victima prezintă leziuni, situaţie ce impune elaborarea versiunii omorului disimulat în accident
de circulatie.

Pagina 8 din 15
 Examinarea victimei se continua cu verificarea amanunţit a îmbrăcămintei pentru
descoperirea : urmelor de noroi, vopsea, fragmente de sticla, particule de sol, imprimarii desenului
antiderapant al anvelopei, urme de tarare, etc.

Fixarea locului şi a modului de repartizare a urmelor pe corpul şi garderoba victimei oferă

date cu privire la pozitia acesteia faţa de sensul de mers al autovehiculului care a accidentat-o.
O problema care se ridica in legatura cu victima, este aceea a stabilirii identităţii acesteia, pe
baza actelor de identitate sau a inscrisurilor gasite asupra ei. Daca aceste acte lipsesc, cadavrul va fi
descris dupa metoda portretului vorbit, va fi fotografiat şi amprentat, dupa regulile cunoscute.
(b) Urmele create de pneurile autovehiculului pe suprafata carosabila
Acestea nu apar in timpul rularii pe suprafeţe carosabile tari si curate, ci numai la franari
violente, la derapaj, la demaraje puternice şi in viraje stranse la viteze mari sau la viraje bruste.

Pneurile lasă urme în timpul rularii obişnuite pe drumuri moi, acoperite cu zăpadă, noroi,
etc.
Urmele lăsate de pneuri prin frînare permit sa se aprecieze modul cum s-a actionat asupra
pedalei de frîna (brusc, cu intermitenţă, continuu), intensitatea frînării, calităţile de franare ale
autovehiculului, precum şi să se determine viteza iniţială de deplasare.
Uneori din cauza apăsării bruste pe pedala de frînă, apare fenomenul de blocare a roţilor pe
toată distanţa de frînare sau cel puţin o porţiune din ea, ceea ce determină patinarea în direcţia de
mers şi formarea de urme bine conturate şi clare in linie dreapta cu acces de particule de cauciuc pe
margini.

Pagina 9 din 15
 Pe spaţiile de franare mari, urmele nu au aspectul unor linii duble continue pe toata
lungimea, ci se repeta de doua sau mai multe ori în funcţie de acţionari ale pedalei de frînă pînă la
blocare.
Dacă accidentul s-a produs în curbă, pe un drum cu aderenţă scazută, iar autovehiculul nu
avea instalatia de franare reglata uniform pe toate rotile, franarea brusca explica deraparea acestuia.

În acest caz, urmele de derapare trebuie analizate in raport cu urmele de franare iniţiale, iar
dacă acestea nu exista ori s-a creat o pauza intre ele, vor fi apreciate in functie de ampatamentul
autovehiculului, pentru a se stabili inceputul şi sfarsitul urmei.
Urmele de demarare lasate de pneuri la pornirea de pe loc, cu acceleraţii foarte mari
furnizeaza date privitoare la poziţia iniţială la pornire (astfel de urme în general sunt mai scurte, mai
pronunţate pe prima porţiune şi mai estompate către final).
Avînd în vedere că lungimea de frînare reprezintă un element de baza în calcularea vitezei
cu care a circulat autovehiculul înainte de accident, de felul cum sunt respectate cerinţele
menţionate depinde stabilirea mecanismului producerii accidentului, a cauzelor acestuia şi, pe
aceasta bază, vinovăţia sau nevinovăţia persoanelor implicate în accidentul rutier.
(c) Urmele provenite prin proiectare
Aceste mărturii sunt reprezentate prin părţi din materiale plastice şi sticlă care se sparg şi se
impraştie în momentul impactului.
Părţile metalice (aripi, uşi, etc. ) sunt desprinse şi proiectate numai în cazul coliziunilor la
viteze mari şi cu mase mari.

Cea mai corecta informaţie privind urmele provenite prin proiectare o dau cioburile rezultate
de la parbrizele autovehiculelor, care pot întregi traiectoria dupa impact.

Pagina 10 din 15
 În afară parţilor desprinse de pe autovehicule în momentul coliziunii, se gasesc urme la locul
accidentului lăsate din încarcătura autovehiculelor, care pot întregi traiectoria dupa impact.

Mai mult, aceste urme, contribuie substanţial la identificarea autovehiculului implicat în

accident cand acesta a parăsit locul faptei şi a faptuitorului.
(d) Urmele lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule
Dacă aceste urme conţin ulei (provenit de la instalaţia de ungere) se păstrează mai mult timp
pe carosabil, dacă ele au conţinut apa sau benzina (substanţe care se evapora mai uşor) urmele nu
pot fi consemnate în procesul verbal de cercetare la faţa lcului.
La locul accidentului lichidele mai sunt prezente şi sub formă de urme de scurgeri, cu
ajutorul lor se poate preciza locul în care s-au oprit autovehiculele dupa impact, de regula, ele se pot
prezenta sub forma de pete alungite sau dungi continue, ceea ce dă posibilitatea să se reconstituie
traiectoria descrisă de autovehicul. Cand apar urme de lichid de frana este important sa se
stabileasca daca acestea existau si inaintea locului de impact, pentru a dovedi ca pierderea de lichid
nu are legatura cu accidentul.
Unele lichide rămase pe diferite suporturi, inclusiv pe corpul victimei sub formă de scurgeri,
pete, stropi pot contribui la identificarea autovehiculului cu care a
fost produs accidentul.

Pagina 11 din 15
(e) Urme produse prin lovirea sau frecarea dintre diferite parţi de autovehicule implicate în
accident sau intre vehicule cu alte obiecte
Aceste urme, pot fi clasificate în :
- urme provenite de la faruri, lanterne de pozitie şi semnalizatoare, geamuri, parbrize, etc.;
- urme de vopsea;
- urme de sol, etc.
La faţa locului pot fi descoperite fragmente de sticlă rezultate din spargerea, farurilor,
lanternelor, geamurilor şi parbrizelor.
Aceste urme pot fi găsite pe partea carosabilă, în blocurile optice ale autovehiculului, pe
corpul sau garderoba victimei.
Aceste urme pot contribui la identificarea autovehiculului implicat in accidentul rutier.
Datorita impactului cu un pieton, autovehiculul sau obiect fix, din infrastructura
autovehiculului angajat în accident, de regulă, îmbăcşită cu noroi – cad pe partea carosabila urme de
sol.
Compararea compoziţiei chimice a acestor urme cu probe de sol prelevate de pe
autovehiculul despre care exista indicii ca a fost participant în accident şi a parăsit locul faptei chiar
daca nu oferă o concluzie certa, este de natură să demonstreze că autovehiculul respectiv are
legatura cu accidentul.
Astfel datele obţinute, colaborate cu alte probe şi mijloace materiale de probă duc la
identificarea autovehiculului cu care s-a produs accidentul şi de aici, la identificarea făptuitorului.
Aceste urme mai oferă indicii referitoare la direcţia de mers, locul impactului şi chiar viteza
de deplasare a autovehiculului.
O situaţie întîlnită frecvent, este aceea cand după coliziune, autovehiculul se răstoarnă,
efectuand mişcări complexe de rotire şi translare. Reconstituirea traseului parcurs de autovehicul se
poate face numai în baza urmelor de deformare şi de frecare dintre caroserie şi suprafaţa drumului.
Urmele de înfundare sunt produse de obicei, de bara de protecţie a autovehiculului.

Pagina 12 din 15
(f) Alte categorii de urme – biologice, textile, digito-palmare, urme de sol
La faţa locului se întîlnesc numeroase urme de natura biologica – sange, par, tesut organic,
etc.
Prezenţa acestora la locul faptei, determină natura urmelor care trebuie cautate cu ocazia
examinarii autovehiculului care a produs accidentul ori despre care se presupune că a fost implicat
în evenimentul rutier.
Cînd autovehiculul cu care s-a produs accidentul a fost abandonat la locul faptei trebuie să
fie căutate, relevate, fixate şi ridicate urme digitale sau palmare de pe suporturile care păstrează
astfel de urme: portierele şi mînerele nichelate ale acestora, geamuri, parbrize, bord, mîneta
schimbatorului de viteze, etc.
Avînd în vedere că forma leziunilor descoperite pe corpul victimei corespunde reliefului
exterior al autovehiculului cu ocazia cercetării la faţa locului se impune examinarea detaliată a
tuturor parţilor acestuia – bara de protecţie, număr de înmatriculare, roţile din faţă, radiatorul,
farurile, capota, parbrizul, ştergătoarele de parbriz, caroseria, etc.
De pe infrastructura autovehiculului trebuie recoltate probe de sol, pentru a fi comparate cu
cele descoperite pe partea carosabilă, ridicate din zona unde s-a produs accidentul.

Secţiunea 2
Verificarea stării tehnice a autovehiculului implicat in accident

Aceasta se efectuează cu ocazia cercetării la faţa locului, vizanduse stabilirea urmatoarelor

aspecte :
- starea tehnică a sistemelor de franare, direcţie şi iluminare-semnalizare;
- starea sistemului de inchidere-deschidere a uşilor;
- poziţia acului de kilometraj, a mînetei schimbatorului de viteze şi a stergatoarelor de
parbriz;
- temperatura apei din radiator şi cea din baia de ulei;
- presiunea in pneuri, ş.a.
Importanţă deosebită pe care o prezintă verificarea starii tehnice a autovehiculului rezida în
aceea ca datele obţinute cu acest prilej, corelat cu starea şi caracteristicile drumului public,
condiţiile atmosferice şi de vizibilitate, intensitatea traficului rutier şi celelalte date oferite de
examinarea locului faptei vor asigura obiectivitatea concluziilor expertizei auto - tehnice.

Secţiunea 3
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului

Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului se realizeaza prin : procesul verbal, schiţa
locului faptei, fotografii judiciare.
a) Procesul – verbal de cercetare la fata locului este principalul mijloc procesual de fixare a
urmelor şi altor probe materiale.
b) Schiţa locului faptei se realizează în scopul fixării datelor rezultate din cercetarea la faţa
locului.
Trebuie să redea atat distanţele cît şi obiectele micşorate la o anumită scară.
Schiţa locului accidentului rutier va fi finalizată prin suprapunerea datelor reieşite din
masurăturile efectuate pentru stabilirea conturului şoselei sau intersecţiei unde s-a produs şi cele
rezultate din pozitia victimelor şi autovehiculelor angajate in accident.
Stabilirea poziţiei şi raportului dintre vehicule, corpul victimei, obieectelor principale şi
carosabil prin efectuarea de măsurături care trebuie să includă:
1-lăţimea totală a părţii carosabile;
2-lăţimea benzii de rulare pe care se deplasa autovehiculul;
3-lăţimea acostamentului;
4-lăţimea şi lungimea urmelor de frînare, ecartamentul şi apatamentul;
5-lungimea şi/sau lăţimea urmelor de tîrîre a victimei ori a obiectelor;
6-distanţa dintre autovehicul şi banda de rulare sau acostament;

Pagina 13 din 15
 7-distanţa dintre victimă şi punctul probabil de impact, dis tanţa dintre victimă şi
autovehicul, distanţa dintre victimă şi banda de rulare sau acostament, distanţa dintre
victimă şi unele oiecte principale şi (bicicletă, căruţă);
8-distanţa dintre autovehiculele impllicate în accident.
Aceste măsurături vor fi utilizate la întocmirea schiţei locului faptei şi vor fi înscrise în
procesul verbal de cercetare la faţa locului.

RL = V marginea V DN 5
LR = marginea V DN 59
N
PR la E de RL pe RL

c) fotografia judiciară cuprinde :

- aspectul general al locului accidentului;
- autovehiculul în ansamblul sau, poziţia şi urmele găsite de acestea;
- cadavrul, poziţia lui faţa de autovehicul şi faţă de alte obiecte de la faţa locului;
- diferite probe materiale sau urme rezultate din accident.
În funcţie de numărul şi de dimensiunile obiectelor ce urmeaza a fi fixate precum şi de
specificul tehnic de executare, se efectueaza fotografii de orientare, schita, fotografii ale obiectelor
principale şi de detaliu.
Pentru poziţionarea exactă a locului accidentului, avînd în vedere bornele kilometrice,
indicatoarele rutiere prezente în zonă sau alte repere fixe este necesară efectuarea fotgrafiilor de
rientare utilizînd procedeile (panoramă unitară, pe sectoare sau circulară) pe direcţii încrucişate.
Efectuarea fotografiilor schiţă, urmărindu-se redarea locului acidentului fără împrejurimi,
locul impactului, urmele rezultate în urma accidentului în ansamblu lor, poziţia autvehiculelor
implicate şi a victimei, a obiectelor principale în raport unele faţă de altele. Ca repere metrice se
utelizeaz banda decimetrică.
Fotografierea de detaliu a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă descoperite la locul
accidentelor, a urmelor de frînare, de derapare, de tîrîre, de impact a obiectelor sau fragmentelr
provenind de la autovehiculele implicate ori de la victimă sau mijlocul de transport cu care acesta se
deplasa; a probelor de natură bilogică provenind de la victimă (pete de sînge, fragmente de oase) a
petelor de produse petrliere sau de substanţe din încărcătura vehiculelor.

Secţiunea 4
Examinarea detaliată a autovehiculului

Se fixează prin fotografiere exteriorul şi interiorul autovehiculului. La exterior se fixează

metric, în detaliu, toate deteriorările prezente, iniţial se fixează metric poziţia acestora pe
autovehicul, după care se execută fotgrafii metrice de detaliu. În cazul accidentelor comise în timpul
nopiţii, în condiţii meteo nefavrabile (ceaţă, ploaie, ninsoare), se va fixa întotdeauna prin
fotografiere şi se va descrie starea sistemelor de iluminare semnalizare. La interior se fixează starea
instrumentelor de bord şi a înregistrărilor prezente (acul vitezometrului, a schimbătorului de viteze,
airbagurilor etc).
Pagina 14 din 15
 Pe exteriorul autovehiculului pot fi găsite probe biologice (sînge, ţesut moale, fire de păr) sau
fragmente de ţesuturi prvenind de la victime, pelicule de vopsea, fragmente de sticlă ori de plastic,
produse petroliere transferate în urma impactului cu un alt autovehicul. Probele biologice se caută,
se descoperă, ridică, manipulează, ambalează şi sigilează în conformitate cu prevederile legale
aflate în viguare).
În interiorul autovehiculului, de interes sunt zonele care pot furniza indici care atestă poziţia
în vehicul a ocupaţilor. Poziţia scaunelor şi a oglinzilor, căptuşeala interioară a portierelor din faţă,
volan, parbriz, geamuri laterale, zona de sub volan, partea inferioară a bordului, consola centrală,
schimbătorul de viteze, frîna de mînă, airbacuri, centuri de siguranţă, feţele tetierelor.
În cazul accidentelor urmate de părăsirea locului faptei, pe părţile proeminente ale
autovehiculului bănuit trebuie căutate urmele de contact, zgarieturi, infundaturi, urme de frecare,
accesorii ori părţi din echipament rupte sau lipsa – urme de proiectare – materiale plastice,
fragmente de sticla, pelicule de vopsea, urme biologice, urme textile, resturi ale sistemelor de
iluminare/semnalizare, pelicule de produse petrliere. Se caută în special fragmente care prezintă
marcaje (litere, cifre) ale producătorului se cercetează locul inpactului şi se extinde căutarea pe o
zonă mai mare. Trebuie să se urmarească dacă la autovehiculul respectiv au fost înlocuite
echipamentele sau accesoriile distruse sau avariate in urma accidentului. Dacă autovehiculul în
cauză a fost revopsit parţial sau total, întrucat există posibilitatea evidenţierii sub stratul de vopsea
aplicat peste stratul vechi. Se vor ridica probe din stratul vechi precizandu-se culoarea şi porţiunile
chituite. Avînd în vedere ca dupa producerea accidentului, făptuitorii spală autovehiculele este puţin
probabil că pe parţile laterale sa mai poată fi descoperite urme de natura biologica (sange, păr, ţesut
organic ori fibre textile ). Nu trebuie să excludem existenţa lor îndeosebi pe tamburi şi jenţile
roţilor. Aceste urme trebuiesc căutate pe infrastructura autovehiculului, mai ales cînd accidentul s-a
produs prin călcarea victimei. Examinarea autovehiculelor trebuie să fie urmata de cercetarea
zonelor invecinate locului unde a fost descoperit în vederea identificării echipamentelor,
accesoriilor, pieselor rupte, sparte, înlaturate sau înlocuite. Astfel, prin examinarea urmelor
descoperite cu aceasta ocazie şi compararea lor cu cele găsite la locul unde s-a produs accidentul se
poate stabili cu certitudine dacă autovehiculul în cauz a fost sau nu implicat în accidentul rutier.
Tate probele şi mijloacele material de probă se ambalează individual în recipiente/pungi
curate sau sterile şi se sigilează corespunzător, astfel încît acestea să poată fi individualizate şi să se
cunoască cu exactitate locul de ridicare. Încălţămintea şi hainele participanţilor se ambalează
individual şi se sigilează cu numele purtătorilor, dacă sunt ude, se usucă înainte de ambalare.

Bibliografie:
1. Aniaţoaie C., Bercheş V. ,,Tratat practic de tactică criminalistică”. Ediţia a II-a, Craiova: Carpaţi, 1992.
2. Bercheş V., Pletea C. ,,Tratat practic de tactică criminalistică”. Craiova: Carpaţi, 1992.
3. Ciopraga Aur. ,,Criminalistica tratat de tactică”. Iaşi: Gama. 1996.
4. Codul penal al Republicii Moldova. Nr. 985-XV din 18.04.2002. În: Monitru Oficial al Republicii Moldova,
14.04.2009, nr. 72-74.
5. Codu de procedură penală al Republicii Moldova. Nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitru Oficial al
Republicii Moldova, 28.12.2012, nr. 273-279.
6. Doroş S. GH. ,,Criminalistica”. Chişinu: Ştiinţa, 1996.
7. Doroş S. GH. ,,Criminalistica”. Chişinu: Ştiinţa, 2011.
8. Expertiza medico – legală pe cadavru.
9. HOTĂRÎRE de GUVERN Nr. 357 din 13.05.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere
Publicat : 15.05.2009 în Monitorul Oficial Nr. 92-93 art Nr: 409 Data intrării in vigoare : 15.07.2009.
10. Mircea I. ,,Criminalistica”. Cluj, 1976.
11. Mircea I. ,,Criminalistica”. Bucureşti, 1999.
12. Moraru I. ,,Medicina Legală”. Editura Medicală. Bucureşti, 1967.
13. Popa Şt. ,,Fotografia judeciară”. Bucureşti, 1992.
14. Stancu E. ,, Tratat de criminalistică”. Bucureşti: Actami, 2001.
15. Stancu E. ,,Criminalistica”. Ştiinţa investigaţiei infraţiunilor. Bucureşti: Tempus, 1992.
16. Аверьянова Т.В., Р.С. Белкин. ,,Криминалистика. Учебник для вузов”, 3-е издание переработанное и
дополнено. Москва: Норма 2010.
17. Белкин Р.С., Зуйков Г.Г. ,,Криминалистика”. Москва: Юрид. лит. 1968.
18. Быховский И.Е. ,,Осмотр места приступления спровочник следователя” издаия второе. Москва:
Юрид. лит. 1968.

Pagina 15 din 15