Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Educație Fizică și Sport, Programul Kinetoterpia și motricitate specială

KInetoterapia in periartrita
scapulohumerala

Student: Pasvantu Beatrice Ionela

Grupa 202, Anul II
Curs: Kinetoterapia in afectiuni reumatologice

2019-2020
 Periartrita scapulo-humerală reprezintă un sindrom clinic caracterizat prin durere,
impotenţă funcţională şi redoare articulară fiind determinată de procese patologice localizate la
nivelul umărului, care afectează: ligamente, tendoane, muşchi, capsula articulară şi bursa.
Afectarea articulară propriu-zisă are loc la nivelul articulaţiilor acromioclaviculară şi
sternoclaviculară, deoarece articulaţia scapulo-humerală are cea mai imperfectă coaptaţie, din
acest motiv nu ajunge prin ea însăşi să determine disfuncţionalităţi.

Formele clinice ale periartritei scapulohumerale:

1. Umărul dureros simplu.

Formă clinică particulară, cunoscută şi sub numele de periartrită dureroasă simplă,

neanchilozantă, este consecinţa leziunilor degenerative, uneori calcificate, ale tendoanelor
rotatorilor, mai ales ale supraspinosului şi bicepsului. Apare prin suprasolicitare profesională
(şoferi, lucrători cu aparate vibratoare sau cu ciocane pneumatice), sportivă (aruncători cu suliţa,
judokani, luptători) şi traumatică (luxaţii repetate, zdrobiri). Fenomenele degenerative precoce
apar la diabetici.(Roșulescu, 2009, P.80).

Simptome:

 Bolnavul acuză dureri cand se îmbracă, se piaptănă sau cand solicită membrul superior
respectiv prin purtarea unor greutăți. Durerile se intensifică în anumite poziții, putând
stânjeni bolnavul în timpul somnului.
 Se remarcă o reducere a mobilității articulare până la 10 grade, cauzată de apariția durerii.
Afectarea tendonului mușchiului supraspinos se evidențiază prin abducția umărului cu
cotul flectat, care determină durere vie la 45 de grade.
 Evoluția acestei forme se face de cele mai multe ori spre vindecare, rareori spre acutizare
și foarte rar spre umăr blocat.

2. Umărul dureros acut (hiperalgic)

Mai este numit şi periartrită scapulo-humerală acută. Debutează uneori ca atare, în mod
brutal, cu o durere atroce şi impotenţă totală a membrului superior; alteori, această formă clinică
este continuarea evoluţiei unui umăr dureros simplu.( Roșulescu, 2009, p.80).
 Această formă patologică este dată fie de o tendinită acută, în jurul unei calcifieri
tendinoase, fie de o bursită acută subacromiodeltoidiană.

Simptome:

 Durerile sunt violente, insuportabile, exacerbate la încercarea oricărei mobilizări a

umărului, și în timpul somnului împiedicând bolnavul să doarmă. Durerea poate radia
către zona cervicala sau către marginea radială a membrului superior, către mână. Apare o
tumefiere a zonei antero-externe a umărului determinată de bursita acută.
 Evoluția: în unele cazuri durerile pot dura și câteva luni, în cele mai multe cazuri durerea
se diminuează treptat după câteva săptămâni, până la dispariția completă. Există însă o
mare tendință de recidivă.

3. Umărul mixt

Este o asociere dintre un umăr dureros de origine tendinoasă, tendinosinovitică sau

bursitică și o limitare a mișcării prin contractură musculară antalgică în rotatori, flexori sau
abductorii umărului.( Sbenghe, 1987, p.503).

Simptome:

 Limitarea mișcării în umărul mixt este dată de durere dar și de o redoare structurală care
nu dispare sub anestezie locală.

4. Umărul blocat

Constituie o suferinţă frecvent întâlnită, care începe sub formă de dureri moderate ale
umărului cu exacerbări nocturne (se poate diagnostica în acest prim stadiu cu umăr dureros
simplu), dar a cărui evoluţie, de obicei lentă, se face către o limitare progresivă a mişcărilor; cu
timpul, durerea dispare total, dar mobilitatea articulaţiei scapulohumerale este complet sau
aproape complet abolită, realizându-se aspectul de umăr blocat; bolnavul are dificultăţi mari în
efectuarea unor gesturi cotidiene, ca şi în executarea unor profesiuni manuale.( Roșulescu, 2009,
p.81).
Simptome:

 Limitarea mișcării este dată de leziuni inflamatorii ale capsulei glenohumerale, cu

evoluție către fibroză. Este limitată în special abducția și rotația externă.
 Evoluție: blocajul umărului poate persista de la câteva luni până la un an, după care
umărul începe sa se elibereze, în majoritatea cazurilor mobilitatea este recuperată în
întregime.

5. Umărul pseudoparalitic

Umărul pseudoparalitic are la bază perforarea, ruptura de diverse grade a manșonului

rotatorilor, apărută de obicei pe un fond degenerativ (tendinoze), dar putând fi semnalată și la
tineri, după un traumatism.(Sbenghe, 1987,p.507)

Simptome:

 Dificultate la mișcările active ale umărului cand vorbim de ruptură parțială și chiar
abolirea lor cand este vorba de o ruptură totală.

Tratament periartritei scapulohumerale

Tratamentul kinetoterapeutic

1. Umărul dureros simplu

Această formă clinică prezintă 3 stadii de evoluție: acut, subacut și terminal.

Stadiul acut:

 Necesită imobilizarea în stare de repaus (pentru detensionarea tandonului afectat);

 Asocierea rotației externe aduce un plus de ameliorare a durerii;

 Nu se execută mișcări în umărul afectat;

 Se pot încerca contracții izometrice în membrul superior afectat.

Stadiul subacut:
  Permite începerea mobilizării scapulohumerale prin mișcări pasive, pasivo-active și active
asistate;

 Mișcările pasive pentru articulația scapulohumerală vor fi cele de decoaptări și tracțiuni;

 Baza programului kinetoterapeutic va fi reprezentată de exerciții autopasive de tip

Codman( automișcarea pendulară);

 Mișcările active vor fi realizate prin schema Kabat D1F.

Stadiul terminal:

 Se urmărește refacerea forței musculare, refacerea stabilității și mișcării controlaterale a

umărului;

 Se poate efectua orice mișcare, accentul punându-se pe mișcările active cu rezistență,

pentru creșterea forței musculare;

 În acest stadiu se utilizează des și hidrokinetoterapia și înotul terapeutic.

2. Umărul dureros acut (hiperalgic)

 În cazul umărului dureros acut există  doar o singură atitudine kinetologică: imobilizarea
absolută a braţului în abducţie de 70° şi uşoară flexie.

După ameliorarea durerii, se va măsura suportabilitatea începerii mobilizărilor și se va iniția un

program de kinetoterapie ca pentru umărul dureros simplu stadiile acut și subacut.

3. Umărul mixt

Abordarea deficitului de mobilitate se va face separat:

 Recuperarea mobilității umărului prin abordarea structurilor necontractile se realizează prin

posturări, mobilizări pasive și autopasive;
 Recuperarea mobilității umărului prin abordarea structurilor contractile:

- mobilizarea prin schema Kabat D1F, cu contrarezistență progresivă;

- promovarea mișcărilor prin aplicarea tehnicilor hold-relax și stabilizarea ritmică pe membrul superior
afectat;
- mibilizări în schema D2F, după ce D1F poate fi executată pe tot parcursul.

În următoarea etapă se poate trece la exerciții pentru creșterea forței musculare pe mușchii cu
deficit de forță.

Este recomandată hidrokinetoterapia putând fi aplicată și în fazele dureroase, apa caldă cu efect
calmant, antalgic ajută la mobilizarea umărului.

4. Umărul blocat

 se va pune accent deosebit pe exerciții de creștere a fortei prin izometrie și mișcări cu rezistență
progresivă;
 alicarea prelungită de căldură înaintea începerii exercițiilor contribuie la obținerea unor rezultate
mai bune;
 exerciții care utilizează diverse instalații pentru umăr: roata, elicea,bacul de vâslit, diverse
instalații cu scripeți;
 foarte importante sunt exercițiile care utilizează greutatea propriului corp pentru a forța întinderea
structurilor periarticulare;
 intensitatea exercițiilor, durata și frecvența ședințelor sunt în general mai mari în cazul umărului
blocat datorită evoluției reumatismului abarticular comparativ cu umărul blocat din alte cauze.

Program terapeutic

Conform E. Rosulescu tratamentul de reabilitare aplicat este permanent raportat la stadiul

de evoluție al afecțiunii, cu particularizare în funcție de faza bolii.

Program de etapă - faza acută

Obiectivele principale și mijloacele aplicate:

 controlul durerii și al inflamației:

- medicație antiinflamatoare și antalgică;
- posturarea corectă și mobilizări articulare;
- mișcări de tracțiune cu decoaptarea suprafețelor articulare.
 recuperarea gradului normal de mișcare, fără declnșarea durerii:
- mișcări pasive: mobilizări ale articulațiilor glenohumerale, scapulotoracice și ale claviculei,
stretching capsular manual şi masaj Cyriax (pacientul în decubit dorsal, relaxat, fără să opună
rezistenţă). Precocitatea acestor mişcări este importantă deoarece contribuie la menţinerea
pattern-ului normal al mişcărilor la nivelul centurii scapulare, facilitând maximum de
mobilitate.
- mişcări active ajutate: pacientul, aflat în decubit dorsal iniţial, apoi în şezând şi ortostatism,
execută exerciţii de pendulare, de tip Codman sau cu un baston.
- mişcări active: sunt executate de pacientul aflat în poziţie şezândă sau în ortostatism, pe
amplitudinea maximă de mişcare.
 prevenirea atrofiei musculare la membrul superior respectiv.
 controlul neuromuscular al scapulei, în poziţie articulară neutră:
- local: contracţii izometrice, control al scapulei, activităţi (posibile) în lanţ cinematic închis,
pentru refacerea şi/sau menţinerea forţei musculare a deltoidului, rotatorilor externi şi interni;
- la distanţă: exerciţii în lanţ cinematic deschis (contracţii concentrice şi excentrice ale
grupelor musculare paravertebrale şi din jurul cotului);

Program de etapă - perioada de refacere

Obiectivele şi modalităţile de realizare sunt:

 refacerea şi îmbunătăţirea forţei musculare la nivelul membrului superior:

- tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptive aplicate pentru musculatura scapulară şi
articulaţia glenohumerală (se augumentează forţa musculară, flexibilitatea structurilor,
coordonarea mişcărilor);
- contracţii izotone (concentrice şi excentrice) globale;
- contracţii izokinetice globale;
- exerciţii analitice (cu rezistenţă progresivă) pentru musculatura afectată.
 augumentarea controlului neuromuscular al extremităţii superioare:
- facilitarea neuromusculară proprioceptivă;
- contracţii ale musculaturii flexoare / extensoare, scapulare, ridicători / coborâtori şi rotatori
interni / externi ai articulaţiei glenohumerale.
- normalizarea lanţurilor cinematice ale umărului într-un singur plan de mişcare:
- mobilizări articulare;
- exerciţii variate desprinse din pattern-urile de mişcare (funcţionale), în lanţurile cinematice
ale membrului superior.
 creşterea flexibilităţii la mişcările active şi pasive.

Program de etapă- faza de menţinere a rezultatelor obţinute

Obiectivele şi metodele kinetice de realizare ale acestei faze sunt:

 creşterea forţei şi rezistentei la nivelul musculaturii membrului superior:

- mişcări diverse desfăşurate în mai multe planuri;
- exerciţii de „împingere a peretelui", aruncarea mingii, întinderea de benzi elastice.
- creşterea controlului neuromuscular normal, în toate planurile de mişcare.
 reluarea progresivă a activităţilor profesionale, sportive.

Aceste obiective sunt realizate atunci când:

- lanţurile cinematice de mişcare sunt normale în toate planurile;

- forţa musculară este de 90% din valoarea normală;
- examinarea clinică nu evidenţiază nici un element patologic;
- activităţile zilnice, profesionale şi sportive pot fi progresiv complexate.

Sedința de tratament

1.  Imobilizare in pozitii de repaus, brat in abductie 35-45o (perna sub axila) si sustinut in esarfa.
Noaptea se mentine o usoara flexie prin sprijinul bratului pe perna.

2. Pacientul în D.D. cu genunchii flectați, membrele superioare prind un baston de capete, se

duce bastonul în sus cu ridicarea ușoară a capului de pe sol, apoi revenire la poziția inițială.

3. În așezat pe un scaun, cu mâinile pe șolduri, pacientul execută ridicări ale umerilor.

4. În așezat pe un scaun, pacientul face rotări ample ale umărului cu cotul în extensie.

5. În așezat cu un baston la spate, pacientul execută ridicări și cobirâri ale bastonului.

6. În ortostatism, cu un baston de capete apucat și ținut la nivelul coapselor, pacientul execută

ducerea bastonului în sus peste cap concomitent cu flexia capului și revenire.
7. Pe banca de gimnastică, membrul superior cu plama pe banca având sub palmă o batistă, se
execută alunecarea controlată a membrului superior.

8. Din ortostatism, cu trunchiul ușor aplecat, membrul sănătos se sprijină de un scaun, membrul
afectat cu o ganteră în mână execută pendulări tip Coldman.

9. Din ortostatism cu un baston apucat de capete, în față, la nivelul umerilor, pacientul execută
abducții și adducții orizontale.

10. Cu o minge medicinală în mâini, pacientul execută ducerea mingii pe cap, apoi pe un umăr și
pe celălalt.

11. Cu o bandă elastică în mâini, cu coatele flectate, pacientul execută extensia alternativă a
coatelor.

12. Cu o bandă elastică în mâini, cu coatele întinse, pacientul execută abducții simultane ale
brațelor.

BIBLIOGRAFIE
https://www.academia.edu/33600855/PERIARTRITA_SCAPULO-HUMERAL%C4%82