Artistul

El singur amarul îşi cântă cu capul plecat pe vioară…

Ca-n friguri aleargă arcuşul pe strunele vii şi-ncordate,
Sub viforul asprelor note chiar lemnul pustiu se-nfioară
Şi pare că-n golul vioarei un suflet în zbucium se zbate.

Cum jalnic îşi tânguie basul greoaiele-i gemete într-una

Şi cum îi răspunde oţelul cu ţipăt prelung de izbândă,
Se-nchipuie-aievea năvala de aprigi topoare, furtuna,
Sub care se frânse copacul ursit pentru aspra osândă.

poezie de Vasile Voiculescu din Poezii (1916)