P. 1
LIRICA BACOVIANA

LIRICA BACOVIANA

|Views: 2,349|Likes:
Published by Gabrielle Chiritoiu

More info:

Published by: Gabrielle Chiritoiu on Jun 20, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/24/2014

pdf

text

original

LIRICA BACOVIANA UNIVERSUL POETIC BACOVIAN

Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastră. Peste târg, pretutindeni plouă fără încetare, obsedant, apărător, rece şi dezolant ca în poeziile: “Note de toamnă”;” Rar”; “Plouă”. Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastră. Peste târg, pretutindeni plouă fără încetare, obsedant, apărător, rece şi dezolant ca în poeziile: “Note de toamnă”;” Rar”; “Plouă”: Bacovia devine un poet cu un contur distinct de la primul sau volum de poezii, “Plumb”, prin care se impune ca un poet autentic si original, cu o tonalitate cu totul noua in poezia noastra de pana atunci. In cadrul poeziei noastre simboliste, alaturi de Dimitrie Anghel, de Ion Minulescu si altii, Bacovia ocupa un loc aparte, tratand teme legate de peisajul varstelor geologice, de decorul asezarilor lacustre, ca si de viziunile provinciale mohorate si funebre din volumul “Plumb”. Prin poeziile sale, el creeaza inca de la inceput – cum avea sa scrie E.Lovinescu – “o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator,[…] o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia mortii si a neantului, o descompunere a fiintei organice”. In volumul “Plumb”, se creeaza indeosebi o viziune de infern, prin evocarea ploilor lungi, reci, a zapezilor nesfarsite, care iarna ingroapa totul sub caderile lor continue, viziunea ospiciilor, abatoarelor. Cu volumul “Scantei galbene” (1926) orizontul poeziei bacoviene pare să se lumineze un moment, umbra continuă de plumb e dată puţin la o parte, şi în locul priveliştilor dezolante, se profilează burguri medievale şi voievozi în haine violete, dintr-un îndepărtat secol al XV-lea. Atmosferei macabre şi apăsătoare i se substituie acum un aer de idilă primăvăratică, madrigalul în locul litaniei şi ironia îşi schiţează zâmbetul complice. În volumele Cu voi (1936) şi Stanţe burgheze (1946) fibra ironică este adâncită cu mijloace rafinate şi îmbogăţită cu umor fin şi discret. Deznădejdea surdă a poetului şi crisparea sufletească este închisă în versuri reflexive, de o notaţie mai mult enigmatică, ambiguă. TEME MOARTEA Sentimentul morţii apare frecvent, ca răspuns la întrebări şi leac al singurătăţii.Totul e atins de aripa morţii, oraşul respiră aerul morţilor, natura e în descompunere, iubita cântă un cântec funebru, amorul e carbonizat şi fumegă, o dezagregare totală,absolută.Pare ca moartea e tema principală. “Toarnă pe covoare parfume tari,/Adu roze pe tine să le pun;/ Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,/Si-ncet cadavrele se descompun...(Cuptor) Adormind.../Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare.../Însă pal mă duc acuma în grădina devastată/Şi pe masa părăsită-albă marmură scluptată-/In veşmintele-mi funebre,/ Mă întind ca şi un mort/Peste mine punând roze,flori pălite,-ntârziate,/Ca şi noi...(Poemă în oglindă).Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente , de dezagregare a materiei si a fiintei(,,sfarsitului continuu bacovian”).Moartea provoaca rareori panică.Ea este de obicei dorită si asteptată ca un remediu al bolii existentiale de care suferă poetul. tenta. IUBIREA

Tema iubirii este subordonata mortii, poarta semnul descompunerii Se rezumă la gesturi mici, ca strângerea de mână, alinarea duioasă sau se converteşte în placere estetică ca recitatul sau cântatul. Femeia tipic bacoviană este fecioara pală, despletită, care cântă la clavir, gemând ca în delir, urmăndu-l în suferinţă. “Te uită cum ninge decembre.../Spre geamuri, iubito, priveşte / Mai spune s-aducă jaratec /Şi focul s-aud cum trosneşte. Mai spune s-aducă şi ceaiul,/ Şi vino şi tu mai aproape,-/ Citeşte-mi ceva de la poluri/ Şi ningă...zăpada ne-ngroape.” (Decembre) “Iubito,şi iar am venit.../ Dar astăzi ,de-abia mă mai port-/Deschide clavirul şi cântă-mi /Un cântec de mort.(Trudit). Iubirea bacoviană poartă deci şi ea amprenta descompunerii, a perisabilităţii.Cu toate acestea, poetul peregrinarilor interminabile, sfasiat de chinurile sale interioare, poarta cu sine, desi timid si insuficient conturat, un vis de iubire pa care I-l sugereaza chipul pur al unei fete, rascolita si ea de sentimentul singuratatii interminabile si de dorinta implinirii, prin totala devotiune, a unui ideal de dragoste din ce in ce mai estompat. Viziunea aceasta, pe care o simte ca pe o himera, este cultivata cu o nemarginita sfiala, cu o delicatete si pudoare care ii sunt specifice.Dar, speriat parca de umbra propriului vis, poetul isi reia vagabondajul, devenit o modalitate dominanta de existenta. Intr-adevar, e aproape de necrezut cat de nefericit se simte poetul intre cei patru pereti ai camerei lui si cum cauta in permanenta linistea in ratacirile sale fara de sfarsit. NATURA Se află sub imperiul forţelor distructive, redusă la cîteva elemente : copaci, flori, vânt, ploaie, frunze asociate cu tăcerea, pustiul şi descompunerea.Natura bacoviană este o stare de spirit , trista si dezolantă.Cerul poeziei bacoviene e greu, de plumb, inabusitor si dusmanos, gata parca sa se prabuseasca peste oameni, sa-i striveasca; orizontul intre marginile caruia aceasta poezie isi vibreaza acordurile sumbre este inchis cenusiu, strabatut de corbi negri, “corbii poetului Tradem si ai lui Edgar Poe, care taie vazduhul “diametral” singuratici sau in stoluri dense, lugubre”. În general, Bacovia este un poet al oraşului provincial. Poetul acordă atenţie deosebită descompunerii orăşelului provincial, mizeriei izolate; manifestă o preferinţă maladivă pentru anotimpul galben al toamnei, când natura se pregăteşte de hibernare şi când învelişul vegetal se ofileşte, se usucă, piere descompus. Toamna Bacoviană e sumbră, mohorată, înfiorată de frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului călcat în picioare pe trotuare, de melancolia sumbră a tuberculoşilor. Întregul peisaj e cuprins de fiorul îngheţat al toamnei, al decorului macabru pe care “anotimpul galben” îl evocă poetului: “E toamnă, e foşnet, e somn Copacii, pe stradă, oftează E tuse, e plânset, e gol Şi-i frig, şi burează” (Nervi de toamnă). Atmosfera pluvioasa serveste ca fundal preferat gravei tristeti a poetului, ea fiind inlocuita uneori cu tacerea apasatoare a iernii, strabatuta din cand in cand de croncanitul cardurilor negre de corbi. Iarna bacoviană nu este surprinsă în măreţia ei, ci poetul îi surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie şi de fulgi, de frig şi de singurătate, caracteristic mai ales începutului anotimpului alb:

“Şi toamna şi iarna Coboară-amândouă Şi plouă şi ninge Şi ninge şi plouă” (Moină). Uneori există impresia unei înzăpeziri totale, a unei izolări complete a oamenilor între ei. Întregul târg pare a fi transformat într-un cimitir, uşile nu se mai pot deschide, zăpada a invadat totul: “E ziuă şi ce întuneric Mai spune s-aducă şi lampa Te uită, zăpada-i cât gardul Şi-a prins promoroacă şi clampa”. (Decembre) Primăvara bacoviană este lipsită de tumultul, de veselia, de speranţele pe care le aduce acest anotimp. Reînvierea naturii, care este pentru poet doar “o nouă primăvară pe vechile dureri”, îi trezeşte melancolia şi-i intensifică până la înfiorare gândul unei existenţe inutile: “Melancolia m-a prins pe stradă Sunt ameţit Oh, primăvara iar a venit Palid şi mut Mii de femei au trecut Melancolia m-a prins pe stradă”. (Nervi de primăvară). Vara, poetul este copleşit de arşiţa dogoritoare şi invadat de miasmele pe care le exaltă descompunerea materiei organice sub soarele torid: “Sunt câţiva morţi în oraş, iubito Chiar pentru asta am venit să-ţi spun Pe catafalc, de căldură-n oraş Încet, cadavrele se descompun”. (Cuptor). CROMATICA In coloristica bacoviana, abunda negrul, culoarea mortii, sugerand carbonizarea, trecerea in lumea anorganica. In poezia intitulata chiar “Negru”, alaturarea florilor carbonizate de sicriele metalice, arse si negre, de vesmintele funebre, creaza o atmosfera de infern.Albul,culoarea puritatii, capata la Bacovia o nuanta de tenebros. Amestecul caleidoscopic al negrului cu albul genereaza la Bacovia cenusiul, plimburiul deprimant, ca in poezia “Plumb”, in care imensitatea cenusiului starneste o tristete iremediabila, vecina cu moartea. Ca sa transcrie sentimentul tristetii sfasietoare, poetul ii altura violetului, galbenul: “In toamna violeta,/Pe galbene alei”. Galbenul este la Bacovia culoarea maladivului si a mizeriei: “Si noaptea se lasa Murdara si goala Si galbeni trec bolnavi Copii de la scoala”. CONVENTIA MUZICALA

Poetul percepe lumea, intâi de toate , la nivel auditiv. Astfel găsim o varietate de instrumente muzicale( pianul ,numit clavir, vioara, fluierul, harfa etc.),precum şi compoziţii muzicale (simfonia, marşul funebru, valsuri etc.) care tălmăcesc metaforic o gamă de trăiri sufleteşti ale poetului. Universul sonor nu se reduce la sunete muzicale, ci înregistrează zgomotele cele mai diverse: foşnete, scârţiituri, trosnete, gemete, plînsete, suspine, şoapte, oftaturi etc.Pe de altă parte ,versurile au o muzicalitate internă,rezultată din alternarea vocalelor şi consoanelor,repetarea cuvintelor, refrene, ritmuri etc. La nivelul muzicalitatii, mutatia este si mai transanta, natura modernitatii socand. In functie de particularitatea noii ipostaze a constiintei moderne, Bacovia a intuit necesitatea unei noi calitati a muzicalului in care sa fie pregnant implicate disarmonicul si disonantul, atonalismul revelandu-i-se mai apt de a se mula pe miscarile unei spiritualitati tensionate si nelinistite. Mizand pe forta de sugestie a dispersarii melodicului (“Si-a mea serenada s-a risipit/ In note grele si blestemate”), cultivand deliberat sonurile cu deschideri spre spaima, groaza si delir, Bacovia creeaza si prin natura muzicalitatii viziunea unui univers zguduitor, deschizand perspectiva spre abisalitatea unor incredibile si atoce suferinte. MOTIVE Poezia cuprinde câteva motive principale printre care acela de moarte sugerat prin concepte de moarte, ca sicrie de plumb, funerar, vestmânt, mort si cavou. Moartea mai este sugerata si prin concepte de somn, poetul aratând ca "dormeau adânc sicriele de plumb", iar mai departe "dormeau întors amorul meu de plumb". Acelasi motiv al mortii este sugerat si prin conceptul de iarna. În cavou era vânt, lânga mort era frig. Pe lânga motivul principal al mortii apar si motive secundare, ca amor, tristete, însingurare. Asadar, opera lui George Bacovia in totalitatea ei constituie un avertisment dat lumii de la care nu se asteapta nici un raspuns. De aici rasul absurd, sentimentul de singuratate si nervozitatea poetului, iar elementele care au ca efect dezagregarea universului sunt : focul care mocneste si agonizeaza, apa care descompune si vantul ale carui sunete lugubre sunt simbolurile unui dezechilibru cosmic. INCHEIERE Bacovia cultivă un simbolism de esenţă şi nu unul formal, iar starea poetică se transmite cititorului ca trăire interioară, ca fapt de viaţă G. Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârsit de lume, al caldurilor toride, în care cadavrele intra în descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice (Lacustra, Cuptor, Nervi de primavara, Decembrie).. BIBLIOGRAFIE www.didactic.ro www.referate.ro editura ART, L.Paicu , M.Lupu, M Lazar, ESEUL

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->