Sunteți pe pagina 1din 3

Prof.

Cojuhari Tatiana
Instituția: IPLT ,,Vasile Vasilache”
Anul şcolar 2021 – 2022

Clasa a VI-a: Lista de lecturi


Dragi elevi, programa pentru clasa a VI-a este diferită și
generoasă, în acelaşi timp. Conţinuturile sunt organizate pe zece teme mari, care se pot regăsi toate
sau parţial în manualele alternative. Aceste teme vizează studierea unui număr mare de texte, foarte
variate ca genuri şi reprezentare, dar care au ca scop formarea elevului pentru solicitările mult mai
complexe din anii următori. Programa de clasa a VI-a, ca orice programă de limba şi literatura română,
îşi propune nu numai transmiterea unor informaţii strict legate de domeniul literaturii, ci şi realizarea
unui bagaj cultural cât mai cuprinzător, ceea ce numim în termeni comuni cultură generală şi artistică.
Liric
 Mihai Eminescu: La mijloc de codru, Lacul, Freamăt de codru, Povestea teiului, Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie; Călin – file din poveste,
 Vasile Alecsandri: Peneş Curcanul, Dan, căpitan de plai.
 George Coşbuc: El Zorab, O scrisoare de la Muselim-Selo, Paşa Hassan, Nunta Zamfirei,
Parabola Sămănătorului;
 Panait Cerna – Pârâul şi floarea, Cântec, Mama
 George Topârceanu – Balade vesele și triste (selectiv)
 Ana Blandiana – În bibliotecă, De-aş avea timp, Într-o zi pe când lucram, O furnică poetă
 Ion Pilat – Poeme într-un vers, Satul meu
 Tudor Arghezi – Cărticica de seară (selectiv) Epic
 Ion Creangă: Povestea lui Harap-Alb, Povestea Porcului;
 Ioan Slavici: Zâna Zorilor, Limir împărat
 Mihai Eminescu: Făt-Frumos din lacrimă, Călin Nebunul
 B. Şt. Delavrancea: Palatul de cleştar, Bunicul, Bunica.
 Alexandru Mitru: Legendele Olimpului
 Fănuș Neagu – Covorul violet
 Mihail Sadoveanu: Ţara de dincolo de negură

 Costache Negruzzi: Cum am învăţat româneşte, Sobieski și românii


Alte scrieri
- Literatura română
 I. Creangă – Cinci pâni, Prostia omenească
 B. Şt. Delavrancea - Domnul Vucea
 Mihai Sadoveanu - Domnu Trandafir, Dumbrava minunată
 Grigore Alexandrescu – Fabule
 Mircea Sîntimbreanu – Recreaţia mare
 Ionel Teodoreanu – Uliţa copilăriei, La Medeleni
 Calistrat Hogaș – Pe drumuri de munte

- Literatura universală
 Edmondo de Amicis - Cuore
 Guy de Maupassant Tatăl lui Simon
 Oscar Wilde: Prinţul fericit

 Jules Verne: Doi ani de vacanţă.


 Jean de la Fontaine – Fabule
 Michael Ende – Povestea fără sfârşit
 Mark Twain – Huckleberry Finn
 Hector Malot – Singur pe lume
 Ernest Hemingwai – Bătrânul și marea
 Herbert Wells – Omul invizibil
 Jules Renard – Morcoveață

10 Motive să te apuci de citit:


1 Stimulează activitatea cerebrală.
2 Reduce stresul
3 Aduce cunoașterea
4 Îmbunătățește vocabularul
5 Dezvoltă gândirea analitică
6 Ridică nivelul de concentrare
7 Amplifică abilitățile de scriere
8 Generează liniște
9 Îți exersezi empatia, curajul, bunătatea
10 Oferă relaxare gratuită
ÎȚI UREZ LECTURI PLĂCUTE!!!

S-ar putea să vă placă și