Sunteți pe pagina 1din 2

Articolul 362 .

 Apelul incident
1

            (1) În cadrul procesului în care se judecă apelul depus de apelant, intimatul este în drept, după expirarea termenului de
apel, să depună apel în scris, inclusiv în formă electronică prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor. Apelul
incident se depune nu mai tîrziu de data depunerii referinţei la cererea de apel.
            (2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, sau
există alte motive care exclud soluţionarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) nu produce efecte juridice.

Apelul incident - Într-o altă definiție, apelul incident reprezintă o cerere incidentală care se
grefează pe cererea de apel principal.

Apelul incident poate fi exercitat numai în cazul în care a fost formulat apelul principal de către
partea adversă, iar nu și atunci când el este exercitat de către un alt coparticipant procesual sau de către o
parte cu interese alăturate.

Apelul incident este formulat de intimat împotriva apelantului din apelul principal, parte cu
interese potrivnice. În lipsa apelului principal, nu putem vorbi despre apel incident. În fond, apelul
incident este o reacție la apelul principal, în contextul în care intimatul are propriile sale critici cu privire
la hotărârea primei instanțe. Totuși, criticile nu au fost de natură a-l determina să formuleze un apel
principal, ci partea decide să revină asupra hotărârii judecătorești doar pentru că partea sa adversă a atacat-
o. Așadar, una dintre premisele de exercitare a apelului incident este existența  criticilor proprii ale
intimatului împotriva hotărârii atacate.

Apelul incident este cel declarat de intimat printr-o cerere scrisă de apel, după expirarea
termenului de apel, împotriva părții cu interese contrare care a exercitat apelul principal, în scopul de a
obține schimbarea hotărârii primei instanțe. Acest apel se poate declara numai de intimat, doar împotriva
apelantului, numai după expirarea termenului de apel. În cazul în care intimatul declară apel înăuntrul
termenului de apel, acesta constituie un apel principal, care se va soluționa odată cu apelul declarat de
partea adversă. (doctrinarii români)

 Articolul 361. Alăturarea la apel


            (1) Coparticipanţii (coreclamanţii, copîrîţii) şi intervenienţii care participă în proces din partea apelantului se
pot alătura la apel, dacă pretenţiile lor coincid cu pretenţiile apelantului, prezentînd o cerere scrisă. Pentru cererea de
alăturare la apel nu se plăteşte taxă de stat.
            (2) În cazul în care pretenţiile apelantului nu coincid cu pretenţiile alăturatului, acesta din urmă este în drept să
depună apel după regulile generale, plătind taxă de stat.
            (3) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, sau
există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel prevăzută la alin.(1) produce efecte juridice în
cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi persoana alăturată a plătit taxă de stat.
Asemănări / Deosebiri

Apelul incident

Persoana: care depune apelul este intimatul (doar el poate depune apel incident).

Termenul: după expirarea termenului de apel, nu mai târziu la data depunerii referinței.

Scopul: de a determina pe cel care atacă să se gândească la tendința de „ai merge” , de a


descuraja tendința de a ataca; la apel să ajungă doar acțiuni cu adevărat justificate.

Taxa de stat: cum se achită apelul, așa se achită și apelul incident.

Alăturarea la apel

Persoana: Copartipanții, intervenienții accesorii de partea apelantului.

Condiția: Coinciderea pretențiilor.

Termenul: este până la finalizarea examinării cauzei.

Taxa de stat: Nu este taxă de stat.

S-ar putea să vă placă și