Sunteți pe pagina 1din 14

STUDIUL DE CAZ NR.

Împrejurările cauzei.

Prin ordonanţa din 24 februarie 2015 a procurorului din cadrul Parchetului de pe


lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se dispune efectuarea urmăririi penale
faţă de domnul BA pentru comiterea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor şi
complicitate la deturnarea licitaţiilor şi de constituire de grup infracţional
organizat.
Din cuprinsul Ordonanţei din 24 februarie 2015 a procurorului din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, expertiza contabilă
reține că domnul B A în calitate de administrator al societăţii P M SRL, a
contribuit alături de alte persoane la fraudarea licitaţiei organizate de autoritatea
contractantă privind atribuirea unui contract.
Materialul documentar ce a stat la baza efectuării expertizei contabile
extrajudiciare:
- Documente privind atribuirea contractului, din Dosarul nr. 4/D/P/2014
puse la dispoziţia expertului contabil pe suport electronic de către
apărătorul inculpatului;
- Situaţiile financiare anuale întocmite de societatea P M SRL pentru
perioada 2011-2015;
- OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a
contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, republicată;
- Documentaţia cu privire la asocierea societății P M SRL cu societatea M
SA pentru realizarea în comun a contractului de achiziţie publică;
Obiectivele solicitate de societatea P M SRL, prin administrator B A, pentru
raportul de expertiză extrajudiciară sunt următoarele:

1. Expertul să prezinte şi să interpreteze evoluţia principalilor indicatori


economico-financiari ai societăţii P M SRL pentru perioada 2010-
2015.
2. Expertul să prezinte experienţa societăţii P M SRL în realizarea de
lucrări, depusă odată cu documentaţia de participare la licitaţie.
3. Expertul să precizeze procentual, cât reprezintă din cifra de afaceri
anuală realizată de societate, veniturile din contractele încheiate cu
autoritatea contractantă în perioada 2010-2015.
4. Expertul contabil să precizeze dacă în perioada 2010-2015 societatea P
M SRL a înregistrat datorii restante către bugetul consolidat al statului
şi bugetele locale şi să constate volumul sumelor virate efectiv către
cele două bugete (exprimate în lei şi euro) în perioada 2009-2016.

1
5. Cu privire la asocierea societății P M SRL cu societatea M SA pentru
realizarea în comun a contractului de achiziţie publică.

5.1. Expertul să realizeze o prezentare a procedurii de achiziţie


publică pentru atribuirea contractului.
5.2. Expertul să constate dacă documentaţia privind atribuirea
contractului privind execuţia lucrării, a fost întocmită de
societatea ofertantă P M SRL (în asociere cu societatea M SA)
cu respectarea prevederilor OUG 34/2006 privind atribuirea
contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de
lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii,
republicată și Caietului de sarcini întocmit de autoritatea
contractantă pentru această licitație.
5.3. Expertul contabil să constate care a fost rolul SC P M SRL în
asocierea cu societatea M SA.
5.4. Expertul să constate persoana sau persoanele împuternicite cu
semnarea documentelor ofertantului şi cu participarea la licitaţia
privind atribuirea contractului.
5.5. Expertul contabil să constate dacă lucrarea realizată de
societatea R SRL a fost recepționată de autoritatea contractantă.

6. Dacă autoritatea contractantă a fost prejudiciată în vreun fel de către


societatea P M SRL, în calitate de ofertant la procedura de achiziţie
publică de atribuire a contractului.

Efectuarea expertizei contabile extrajudiciare.

Obiective pentru expertiza contabilă extrajudiciară:

1. Expertul contabil să prezinte şi să se interpreteze evoluţia


principalilor indicatori economico-financiari ai societăţii P M SRL
pentru perioada 2010- 2015.

Societatea P M SRL, s-a constituit în anul 1995 avand ca obiect principal


de activitate Lucrări de construcții a cladirilor rezidențiale și nerezidențiale, cod
CAEN 4120. La data întocmirii raportului de expertiză contabilă extrajudiciară,
societatea era administrată de domnul B A și înregistra un capital social subscris
de 14.700 lei RON, vărsat în totalitate. Începând cu anul 2009 societatea a
implementat standardele ISO 9001, ISO 18001 și OHSAS 14001, pentru lucrări
de construcții civile, industriale și instalații aferente (anexele 1-3 la raportul de
expertiză).

2
În prezent, societatea dispune de o bază de producție în suprafață de
25.000 mp care cuprinde: stație de betoane cu o capacitate de 25mc/oră, dotată
cu 3 cife de 8 mc, pompă mobilă pentru beton care poate pompa betonul la
distanța de 80 m; depozit de nisip, balast , piatră spartă, sorturi, diverse alte
agregate; utilaje precum încărcătoare de 2 mc, buldoexcavatoare JCB3CX,
buldoexcavatoare JCB1CX, autobasculante, etc.; atelier de tâmplărie în
suprafață de 300 mp; atelier de lăcătușerie; atelier producție tâmplarie pvc cu
geam termopan; cladire principală cu birouri și dormitoare pentru personal;
cantină proprie; 3 hale de producție, în suprafețe de 5000 mp, 3000 mp, 2000
mp.
Societatea execută pentru clienți o gamă variată de lucrări, precum:
anteprenoriat construcții civile și industriale; lucrări de construcții de drumuri;
execuție instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat; lucrări de instalații
electrice și alte instalații pentru construcții; lucrări de finisaje, tâmplarie,
dulgherie, pardoseli, placarea pereților, învelitori, șarpante și terase la
construcții; producție tâmplarie pvc; montare, reparare, punere în funcțiune,
service, autorizarea funcționării echipamentelor termotehnice; stații de epurare.
Evoluţia poziţiei financiare a societăţii în perioada 2010-2015, conform
informaţiilor preluate din Situaţiile financiare anuale este prezentată în tabelul
nr. 1.

Tabel nr. 1

-lei RON-
Nr. Denumire 31.12.2010 31.12.2011 31.12.2012 31.12.2013 30.12.2014 31.12.2015
Crt. indicatori
0 1 2 3 4 5 6 7
1. ACTIVE 7.508.205 8.358.741 10.824.059 10.281.871 10.048.435 11.269.456
TOTAL
2. DATORII 4.870.448 5.398.071 7.075.966 5.719.431 4.911.735 4.732.856
TOTAL
3. CAPITALURI 2.637.757 2.960.670 3.748.093 4.562.440 5.136.700 6.536.600
PROPRII
(1-2)

Din tabelul nr. 1 se constată că în perioada 2010-2015, societatea P M SRL şi-a


consolidat poziţia financiară, reflectată prin nivelul valoric al activelor,
datoriilor şi capitalurilor proprii. Astfel, valoarea activelor societăţii, la finele
anului 2015 a înregistrat o creştere semnificativă comparativ cu anii precedenţi
analizaţi. Pe întreaga perioadă analizată constatăm majorarea valorii
capitalurilor proprii (urmare diminuării valorice a datoriilor și reinvestirii
profitului net), cu consecinţe directe asupra reducerii gradului de îndatorare şi
implicit creşterii stabilităţii financiare a societăţii.

3
Evoluția unor indicatori privind situaţia financiară a societăţii pentru perioada
2010-2015, respectiv: lichiditatea, solvabilitatea şi gradul de îndatorare este
prezentată în tabelul nr. 2.
Tabel nr. 2

Nr. Denumire 31.12.2010 31.12.2011 31.12.2012 31.12.2013 31.12.2014 31.12.2015


Crt indicatori
.

1. Lichiditatea 1,75 1,69 2,49 3,01 2,92 2,25


curentă
2. Solvabilitatea 1,54 1,55 1,53 1,80 2,04 2,38
generală
3. Solvabilitatea 35,13 35,42 34,63 44,37 51,11 58,00
patrimonială
(%)
4. Gradul de 64,87 64,58 65,37 55,62 48,88 41,99
îndatorare (%)

Din tabelul nr. 2 se pot desprinde următoarele concluzii:

1. Lichiditatea curentă, înregistrează mărimi supraunitare și în creștere de la un


exercițiu financiar la altul, ceea ce demonstrează că pe întreaga perioadă 2010-
2015, societatea a avut posibilitatea să-și onoreze decontarea datoriilor curente.

2. Solvabilitatea generală, pe întreaga perioadă 2010-2015, înregistrează valori


supraunitare și în creștere de la un exercițiu financiar la altul. Astfel, dacă la
nivelul anului 2010, activele totale ale societății P M SRL, depășeau de 1,54 ori
datoriile totale, la finele anului 2015, activele depășeau de 2,38 ori datoriile.

3. Sovabilitatea patrimonială la nivelul societăţii P M SRL înregistrează valori


normale şi în creştere pe întreaga perioadă 2010-2015, ceea ce indică creşterea
ponderii surselor proprii (capitalurilor proprii) în finanţarea activităţii societăţii,
pe fondul diminuării în finanţare a ponderii surselor atrase și împrumutate.

4. Gradul de îndatorare, începând cu anul 2013 şi până la finele perioadei


analizate, este în scădere, urmare majorării ponderii surselor proprii în finanţarea
societăţii.

Evoluţia unor indicatori privind performanţa financiară a societăţii P M


SRL în perioada 2010-2015 este prezentată în tabelul nr. 3.

4
Tabel nr. 3

-lei RON-
Nr. Denumire 31.12.2010 31.12.2011 31.12.2012 31.12.2013 30.12.2014 31.12.2015
Crt. indicatori
0 1 2 3 4 5 6 7
A. Venituri 10.044.298 11.772.838 11.223.400 9.945.789 9.699.627 12.392.989
totale, din
care:
-cifra de 9.403.227 10.622.302 10.401.241 9.737.734 9.652.060 11.769.273
afaceri
B. Cheltuieli 9.138.613 11.387.284 10.283.836 8.975.607 8.999.521 10.737.378
totale
C. Rezultat 905.685 385.554 939.564 970.182 700.106 1.655.611
financiar
brut
(profit+),
pierdere (-)
(A-B)
D. Rezultat 750.507 322.913 787.406 814.346 574.250 1.391.850
financiar
net
(profit+),
pierdere (-)
E. Rata 9,01 3,27 8,37 8,18 7,22 11,23
rentabilităţii
veniturilor
(%)

În perioada 2010-2015, veniturile totale au înregistrat unele evoluţii oscilante.


Astfel, în anii 2012-2014, consecințele crizei economice au condus la
diminuarea veniturilor totale şi implicit a cifrei de afaceri, comparativ cu
perioada precedentă (urmare reducerii volumului fizic şi valoric al lucrărilor
contractate). Se constată că în anul 2015, veniturile totale realizate de societate,
au crescut simţitor, nivelul acestora situându-se peste cel înregistrat în perioada
de dinaintea apariţiei crizei economice. Cu toate dificultățile întâmpinate (mai
ales în perioada crizei economice), top managementul societăţii a reuşit să
menţină activitatea economică rentabilă, înregistând profit, reinvestit anual,
reuşind astfel să-și consolideze poziţia şi performanţa financiară a societăţii.
Evoluţia şi nivelul indicatorului de rentabilitate a veniturilor, mai ales în ultimii
ani analizaţi sugerează că, deşi societatea înregistrează un nivel anual ridicat al
cifrei de afaceri, marja de profit medie practicată este relativ redusă. Cu excepția
anului 2015 (an considerat de vârf în activitatea societății și în care marja de
profit înregistrată este de 11,23%) în toți ceilalți ani din perioada cuprinsă în
analiză, marja de profit înregistrată de societate variază între 3,3% și 9%/an,
urmare concurenţei în domeniul lucrărilor de construcţii din România.

5
2. Expertul să prezinte experienţa societăţii P M SRL în realizarea de
lucrări, depusă odată cu documentaţia de participare la licitaţia
privind procedura de achiziţie publică de atribuire a contractului.

În documentaţia privind oferta de participare la licitaţie, înaintată de


societatea contractantă, expertiza contabilă reţine ca experiență similară a
societății Contractul din 07.12.2009 privind „Lucrări suplimentare la
obiectivul Centrul de Documentare, Instruire și Perfecționare a Personalului
și Muzeul Gazului Metan” în valoare de 2.617.061,75 lei. Din documentație
expertiza contabilă constată că lucrarea executată de societatea P M SRL a
fost executată în termen, i s-a admis recepția și a primit din partea
beneficiarului calificativul „Foarte bun” (anexele nr..... la raportul de
expertiză).

Printre lucrările mai importante executate de societate menționăm:


- EXECUȚIA LUCRĂRILOR DE INSTALAȚII TERMICE, CLIMATIZARE,
VENTILARE ȘI DEDURIZARE A APEI;
-MODERNIZARE CENTRALĂ TERMICĂ;
-LUCRĂRI DE INSTALARE DE ECHIPAMENTE DE INCĂLZIRE
CENTRALĂ LA CENTRE DE PLASAMENT ȘI DIRECȚIA GENERALĂ DE
ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI;
- REABILITARE INSTALAȚII TERMICE, CLIMATIZARE, ELECTRICE ȘI
SANITARE LA IMOBILUL PRIMARIEI ;
- REPARAȚII ȘI MODERNIZĂRI LA INSTALAȚIA DE INCALZIRE
HALA MOTOCOMPRESOARE;
- CONSTRUCȚIE CLADIRE CENTRALĂ TERMICĂ, MONTARE
CENTRALĂ TERMICĂ, EXECUȚIE INSTALAȚII APĂ, CANAL ȘI
ÎNCALZIRE CENTRALĂ;
- - LUCRARI DE REABILITARE A INSTALAȚIEI TERMICE
INTERIOARE LA CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCATIE INCLUZIVĂ;
- - REABILITARE STRAZI: alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială,
asfaltare, trotuare, zid de sprijin ;
- EXECUȚIE TROTUARE CU PAVAJ DIN BETON;
- LUCRĂRI REȚEA ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ;
- REPARAȚIE CAPITALĂ LA CONDUCTA ALIMENTARE CU APĂ;
- REȚELE DE CANALIZARE ȘI STAȚIE DE EPURARE, PRIMĂRIA
BAZNA ;
- LUCRĂRI DE REPARAȚII GENERALE la DIRECȚIA JUDEȚEANĂ
PENTRU TINERET;
- CONSTRUCȚIE BAZA SPORTIVĂ MULTIFUNCTIONALĂ;
-REABILITARE SENSURI GIRATORII;
- CONSTRUCȚII CASE PENTRU DIFERIȚI BENEFICIARI PERSOANE
FIZICE.

6
3. Expertul să precizeze procentual, cât reprezintă din cifra de afaceri
anuală realizată de societate, veniturile din contractele încheiate cu
societatea contractantă în perioada 2010-2015.
În tabelul nr. 4 este prezentată evoluţia cifrei de afaceri anuale realizată de
societate pe total şi din contractele încheiate cu societatea contractantă, în
perioada 2010-2015.
Tabel nr. 4
Anul Cifra de afaceri Valoare realizată din %
(lei), din care: contracte cu societatea
contractantă (lei)

0 1 2 3=2/1 x 100

2010 9.403.227 396.012 4,21

2011 10.622.302 227.469 2,14

2012 10.401.241 408.722 3,92

2013 9.737.734 397.056 4,07

2014 9.652.060 272.806 2,83

2015 11.769.273 289.493 2,46

Se constată că în perioada 2010-2015, din totalul cifrei de afaceri anuale


realizate de societate, doar între 2,14% şi 4,21 % sunt venituri realizate din
contracte încheiate cu societatea contractantă, diferenţa fiind realizată din alte
contracte de lucrări încheiate cu beneficari persoane juridice și fizice.

4. Expertul contabil să precizeze dacă în perioada 2010-2015 societatea a


înregistrat datorii restante către bugetul consolidat al statului şi
bugetele locale şi să constate volumul sumelor virate efectiv către cele
două bugete (exprimate în lei şi euro) în perioada 2009-2016.
OUG 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, prevede ca oferta la
procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică să cuprindă în mod
obligatoriu Certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către
bugetul de stat şi bugetul local din care să rezulte că societatea ofertantă nu
figurează cu obligaţii de plată restante şi obligaţii fiscale accesorii. Expertiza
contabilă constată că toate ofertele la procedura de atribuire a contractelor de
achiziţie publică cuprind Certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de
plată către bugetul de stat şi bugetul local din care rezultă că societatea P M SRL

7
nu figurează cu obligaţii de plată restante şi obligaţii fiscale accesorii. Pentru
exemplificare, prezentăm în anexele nr.... câteva Certificate de atestare fiscală
emise de Administrația Finanțelor Publice, la cererea societății, pentru perioada
fiscală 2010-2015.
În perioada 2009-2016, sumele achitate de societate către bugetul statului
(exprimate în lei), preluate din evidența contabilă, sunt prezentate în tabelul nr.
5.
Tabelul nr. 5.
În lei

Nr. Denumire 31.12. 31.12. 31.12. 31.12. 31.12. 30.12. 31.12. 31.12. TOTAL
Crt. indicatori 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 PERIOADA
2009-2016
0 1 3 4 5 6 7 8
1. Contribuţii 59.006 23.886 37.682 45.779 49.126 31.288 190.811 120.159 557.737
asigurări
sociale de
stat
2. Contribuţie 1.735 689 1.071 1.252 1.893 1.289 8.005 3.664 19.598
la fondul de
şomaj
3. Impozit pe 153.418 155.178 62.641 152.158 155.834 125.856 263.761 40.000 1.108.846
profit (preli-
minat)
Impozit pe 11.897 4.085 7.449 8.539 11.502 8.783 62.090 32.014 146.359
venitul din
salarii
TVA de 452.989 315.658 139.054 336.590 489.361 331.720 292.798 330.339 2.688.509
plată
TOTAL 679.045 499.496 247.897 544.318 707.716 498.936 817.465 526.176 4.521.049

În perioada 2009-2016, sumele totale achitate anual de societate către bugetul


statului (exprimate în euro, la cursul anual mediu de schimb leu-euro) sunt
prezentate în tabelul nr. 6.( http://curs-valutar.efin.ro/curs-mediu-bnr)
Tabelul nr. 6.

-euro
Denumire 31.12. 31.12. 31.12. 31.12. 30.12. 31.12. 31.12. 31.12. TOTAL
indicatori 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 PERIOADA
Curs Curs Curs Curs Curs Curs Curs Curs 2009-2016
mediu mediu mediu mediu mediu mediu mediu mediu
anual anual anual anual leu- anual anual leu- anual anual
leu-euro leu-euro leu-euro euro leu-euro euro leu-euro leu-euro
4,2373 4,2099 4,2379 4,4560 4,4190 4,4446 4,4450 4,4908
1 3 4 5 6 7 8 9 10 11
TOTAL 160.264 118.648 58.495 122.154 160.153 112.257 183.907 117.168 1.033.046
obligaţii
achitate
către
bugetul
statului

8
Din tabelele nr. 5 şi 6, expertiza contabilă constată că societatea P M SRL a
contribuit anual, cu însemnate sume la bugetul consolidat al statului. Pe întreaga
perioadă cuprinsă în analiză (2009-2016) societatea a virat impozite și
contribuții către bugetul consolidat al statului în sumă totală de 4.521.049 lei
(echivalentul în lei a 1.033.046 euro).

În perioada 2009-2016, sumele totale achitate de societate către bugetul local


(impozite şi taxe locale), exprimate în lei, preluate din evidența contabilă, sunt
prezentate în tabelul nr. 7.

Tabelul nr. 7.

-lei RON

Denumire 31.12. 31.12. 31.12. 31.12. 30.12. 31.12. 31.12. 31.12. TOTAL
indicatori 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 PERIOADA
2009-2016
1 3 4 5 6 7 8 9 10 11
TOTAL 9.480 26.413 28.496 31.130 64.039 62.754 47.367 59.017 328.696
obligaţii
achitate
către bugetul
local

În perioada 2009-2014, sumele totale achitate de societate către bugetul local


(impozite şi taxe locale), exprimate în euro sunt prezentate în tabelul nr. 8.

Tabelul nr. 8.
-euro
Denumire 31.12. 31.12. 31.12. 31.12. 30.12. 31.12. 31.12. 31.12. TOTAL
indicatori 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 PERIOADA
2009-2016
1 3 4 5 6 7 8 9 10 11
TOTAL 2.237 6.274 6.724 6.986 14.491 14.119 10.656 13.142 74.629
obligaţii
achitate
către bugetul
local

Din tabelele nr. 7 şi 8, expertiza contabilă constată că societatea P M SRL a virat


în perioada 2009-2016, către bugetul local suma totală de 328.696 lei (74 629
euro), reprezentând impozite și taxe locale.

9
5. Cu privire la asocierea societății P M SRL cu societatea M SA
pentru realizarea în comun a contractului de achiziţie publică

Prin Ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta


Curte de Casaţie şi Justiţie (volumul 3 filele 5-7), s-a dispus sesizarea
Consiliului Concurenţei pentru efectuarea unei investigaţii privind:
a) respectarea prevederilor legale cu privire la organizarea de către
societatea contractantă a licitaţiei de atribuire a contractului de lucrări
privind “Execuţia lucrării pentru reabilitarea halei compresoarelor şi
instalaţiei de încălzire centrală şi reparaţii instalaţii electrice
interioare şi exterioare de la staţia de comprimare DF”;
b) să se precizeze dacă au existat înţelegeri anticoncurenţiale între firmele
implicate în procedurile de licitaţie.

Cu adresa din 01.07.2014, Direcţia de Licitaţii şi Petiţii din cadrul Consiliului


Concurenţei, comunică Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie: „Din datele prezentate în Raportul procedurii de atribuire
punctul 1.8., pag. 31, în etapa finală de licitaţie electronică, întreprinderea P M
SRL, lider în asocierea cu societatea M SA şi-a menţinut valoarea ofertei
financiare depusă iniţial, ceea ce demonstrează că întreprinderea a pus în
practică posibila înţelegere anticoncurenţială despre care se vorbea codificat în
convorbirea telefonică din data de 20.09.2011, respectiv a participat cu ofertă
formală la licitaţia electronică pentru a favoriza societatea R SRL în câştigarea
licitaţiei”. Tot din adresa emisă de Consiliul Concurenţei (punctul 1.8, pag. 31),
expertiza contabilă mai reţine concluzia formulată de Consiliul Concurenţei
potrivit căreia „există indicii privind realizarea unei posibile înţelegeri
anticoncurenţiale între societatea R SRL, P M SRL şi C SA de a participa cu
oferte formale la procedura de achiziţie publică, iar pe parcursul procedurii, să
îşi susţină aceste oferte, astfel încât simulând concurenţa, contractul să fie
adjudecat de societatea R SRL”.

5.1. Expertul să realizeze o prezentare a procedurii de achiziţie publică


pentru atribuirea contractului.

Din analiza procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului privind


“Execuţia lucrării pentru reabilitarea halei compresoarelor şi instalaţiei de
încălzire centrală şi reparaţii instalaţii electrice interioare şi exterioare de la
staţia de comprimare D F”, expertiza contabilă reţine următoarele:
a) La data de 16.08. 2011, în SEAP, apare invitaţia de participare nr....
privind aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului “Execuţia
lucrării pentru reabilitarea halei compresoarelor şi instalaţiei de
încălzire centrală şi reparaţii instalaţii electrice interioare şi

10
exterioare de la staţia de comprimare D F”, emisă de autoritatea
contractantă;
b) Conform prevederilor procedurii de achiziţie publică, valoarea estimată a
contractului era de 900.000 lei (fără TVA); ca şi criteriu de atribuire era
precizat preţul cel mai scăzut iar tipul procedurii de atribuire era cerere de
ofertă cu etapă finală de licitaţie electronică.
c) La data de 5 septembrie 2011 între societatea P M SRL şi societatea M
SA, se încheie Acordul de asociere în vederea participării la procedura de
atribuire a contractului de achiziţie publică privind “Execuţia lucrării
pentru reabilitarea halei compresoarelor şi instalaţiei de încălzire
centrală şi reparaţii instalaţii electrice interioare şi exterioare de la
staţia de comprimare D F” (anexa nr. ....la raportul de expertiză).
În capitolul II Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de
achiziţie publică, SECŢIUNEA a 4-a - Reguli de participare la procedura
de atribuire, art. 44 (1) din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor
de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii, se prevede: „Mai mulţi operatori
economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatură
sau ofertă comună, fără a fi obligaţi să îşi legalizeze din punct de vedere
formal asocierea” (http://legeaz.net/oug-34-2006/art-44-reguli-comune-
aplicabile-pentru-atribuirea-contractului-de-achizitie-publica).
Din Acordul de asociere, expertiza contabilă reţine următoarele:

- Liderul asocierii este societatea P M SRL, care preia responsabilitatea şi


primeşte instrucţiuni de la investitor în folosul partenerilor de asociere;
- Contribuţia financiară a fiecărei părţi în realizarea sarcinilor contractului
de achiziţie publică comun: 60% societatea P M SRL; 40% societatea M
SA.

Expertiza contabilă constată că până la termenul limită (05.09.2011, orele


8,30), au depus oferte 5 societăţi: C SA, R SRL, E SRL, P M SRL (în asociere
cu M SA) şi EL SRL cu următoarele valori ale ofertei (tabel nr. 9):

Tabel nr. 9
Nr. Denumire ofertant Valoarea Calificativ Decizie
Crt. ofertei (fără Comisie
TVA) - lei Evaluare

1. R SRL 891.996,34 Conform admisă

2. E SRL 896.442,06 Inacceptabilă Respinsă

3. P M SRL (în asociere cu M 897.655,05 Conformă Admisă

11
SA)

4. EL SRL 899.998,90 Neconformă Respinsă

5. C SA 952.178,20 Conformă Admisă

Din tabelul nr. 9 se constată că ofertele E şi EL SRL au fost neconforme şi în


consecinţă respinse. Astfel, trei societăţi (R SRL, P M SRL (în asociere cu M
SA) şi C SA) s-au calificat pentru etapa de licitaţie electronică.

Licitaţia electronică privind atribuirea contractului mai sus menţionat s-a derulat
în perioada 05.10.2011 orele 14,00- 06.10.2011 orele 14,00, într-o singură
rundă, fiind declarată câştigătoare societatea R SRL cu o valoare a ofertei de
891.000 lei, fără TVA (preţul cel mai scăzut).

5.2. Expertul să constate dacă documentaţia privind atribuirea


contractului privind execuţia lucrării a fost întocmită de ofertantul
P M SRL (în asociere cu M SA) cu respectarea prevederilor OUG
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a
contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, republicată și Caietului de sarcini întocmit
de societatea contractantă pentru această licitație.

Aşa cum s-a prezentat pe larg în cadrul obiectivului nr.5.1, comisia de


evaluare a ofertelor a constatat că oferta depusă de ofertantul P M SRL (în
asociere cu M SA) a fost declarată conformă şi admisă pentru etapa finală
de licitaţie electronică. În urma licitaţiei electronice privind atribuirea
contractului mai sus menţionat, derulată în perioada 05.10.2011 orele
14,00- 06.10.2011 orele 14,00, într-o singură rundă, a fost declarată
câştigătoare societatea R SRL cu o valoare a ofertei de 891.000 lei, fără
TVA (preţul cel mai scăzut).

5.3. Expertul contabil să constate care a fost rolul SC P M SRL în


asocierea cu societatea M SA.

Conform celor prezentate în cadrul obiectivului 5.1, din Acordul de


asociere, expertiza contabilă reţine următoarele:
- Liderul asocierii este P M SRL, care preia responsabilitatea şi primeşte
instrucţiuni de la investitor în folosul partenerilor de asociere;
- Contribuţia financiară a fiecărei părţi în realizarea sarcinilor contractului
de achiziţie publică comun: 60% P M SRL; 40% M SA.

12
Fiind o asociere între cele două societăţi (anexa nr. ... la raportul de expertiză),
expertiza contabilă constată că ofertantul P M SRL, în calitate de lider al
asocierii a întocmit și depus documentaţia privind eligibilitatea şi documentația
privind oferta financiară iar societatea M SA documentaţia privind eligibilitatea;
lista de utilaje, instalaţii şi echipamente tehnice proprietate a M SA; experienţa
similară; efectivul mediu de personal.

5.4. Expertul contabil să constate dacă lucrarea realizată de societatea


R SRL “Execuţia lucrării pentru reabilitarea halei compresoarelor
şi instalaţiei de încălzire centrală şi reparaţii instalaţii electrice
interioare şi exterioare de la staţia de comprimare DF” a fost
recepționată de beneficiar.

Expertiza contabilă constată că la data de 21.12.2012 se încheie Procesul


verbal de recepție a lucrărilor înregistrat sub nr. 880/21.12.2012 privind
lucrarea “Execuţia lucrării pentru reabilitarea halei compresoarelor şi
instalaţiei de încălzire centrală şi reparaţii instalaţii electrice interioare şi
exterioare de la staţia de comprimare DF” (anexa nr.... la raportul de
expertiză) şi „Centralizatorul lucrărilor recepţionate” (anexa nr....la
raportul de expertiză). Din cuprinsul documentelor, se poate constata că
valoarea declarată a investiţiei (C+M) este de 891.000 lei (conformă cu
valoarea licitată), lucrarea s-a încheiat la termenul prevăzut în contract şi
respectă prevederile proiectului. În consecinţă, comisia de recepţie
propune recepţia la terminarea lucrărilor.

6. Dacă autoritatea contractantă a fost prejudiciată în vreun fel de către


societatea P M SRL, în calitate de ofertant la procedura de achiziţie
publică de atribuire a contractului.

După cum s-a prezentat la obiectivul 5.3, din Acordul de asociere,


expertiza contabilă reţine că: Liderul asocierii este societatea P M SRL, care
preia responsabilitatea şi primeşte instrucţiuni de la investitor în folosul
partenerilor de asociere; Contribuţia financiară a fiecărei părţi în realizarea
sarcinilor contractului de achiziţie publică comun: 60% P M SRL; 40%
societatea M SA. Fiind o asociere între cele două societăţi (anexa nr....la
raportul de expertiză), expertiza contabilă constată că ofertantul P M SRL, în
calitate de lider al asocierii avea obligaţia întocmirii şi depunerii
documentaţiei privind eligibilitatea şi celei privind oferta financiară.
Societatea M SA a întocmit şi depus numai documentaţia privind
eligibilitatea; lista de utilaje, instalaţii şi echipamente tehnice proprietate a SC
M SA; experienţa similară; efectivul mediu de personal.

13
La obiectivul 5.4 s-a constatat că la data de 21.12.2012 se încheie Procesul
verbal de recepție a lucrărilor privind lucrarea “Execuţia lucrării pentru
reabilitarea halei compresoarelor şi instalaţiei de încălzire centrală şi reparaţii
instalaţii electrice interioare şi exterioare de la staţia de comprimare DF” (anexa
nr.... la raportul de expertiză) şi „Centralizatorul lucrărilor recepţionate” (anexa
nr.... la raportul de expertiză). Din cuprinsul documentelor, se reţine că valoarea
declarată a investiţiei (C+M) este de 891.000 lei (conformă cu valoarea licitată),
lucrarea s-a încheiat la termenul prevăzut în contract şi respectă prevederile
proiectului. În consecinţă, comisia de recepţie propune recepţia la terminarea
lucrărilor.
Expertiza contabilă constată că la data de 4 iunie 2015, Parchetul solicită
autorității contractante să comunice dacă formulează pretenţii civile cu privire la
atribuirea acestui contract iar în caz afirmativ cuantumul acestora (anexa nr. 28
la raportul de expertiză). În adresa din 24.07.2015 (punctul 9 anexa nr. 29 la
raportul de expertiză), autoritatea contractantă, referitor la acest contract
comunică Parchetului: „Din punct de vedere procedural, Contractul a fost
atribuit cu respectarea prevederilor OUG 34/2006, neputându-se calcula o
pagubă adusă autorităţii contractante. Cum însă din discuţiile ambientale rezultă
o înţelegere între reprezentanţii autorității contractante cu responsabilităţi în
achiziţiile publice şi ofertanţii admişi pentru participarea în faza finală de
licitaţie electronică, de a nu-şi îmbunătăţi preţul ofertelor, cu scopul de a fi
declarată câştigătoare oferta depusă de R SRL ..... există o suspiciune de posibilă
creare a unei pagube.... se impune efectuarea unei expertize tehnico-economice
care să stabilească dacă valoarea ofertei declarată câştigătoare este cea reală în
raport cu preţurile din piaţă”.

14

S-ar putea să vă placă și