Uscarea cherestelei

Lemnul este un material higroscopic, adică are proprietatea de a absorbi apa din mediul
înconjurător până când se ajunge la o umiditate de echilibru. Sub acţiunea apei absorbite
lemnul suferă o serie de modificări în special în ceea ce priveşte dimensiunile. Altfel spus
dimensiunile cresc odată cu creşterea umidităţii, fenomen numit umflare, şi scad odată cu
scăderea umidităţii, fenomen numit contragere. Acest fenomen se produce în special datorită
variaţiei proporţiei de apă legată şi poartă denumirea de jocul lemnului. Jocul lemnului este
foarte periculos pentru produsele finite din lemn.
Uscarea cherestelei reprezintă procesul prin care se elimină apa (liberă şi cea
legată) din interiorul său.
Scopul acestei operaţii este acela de a aduce lemnul masiv destinat producţiei de mobilă la o
umiditate, care să îi confere acestuia stabilitate în raport cu umiditatea relativă a mediului
(încăperii) în care va fi utilizat. În acest fel se evită modificările dimensionale ale reperelor
componente care pot genera descleieri, fisurări sau deformări ale acestora şi deci deteriorarea
şi imposibilitatea folosirii produselor.
Cheresteaua folosită la fabricarea mobilei trebuie să aibă o umiditate cuprinsă între 8% şi
12%. Procesul de uscare depinde de umiditatea iniţială, densitatea şi grosimea cherestelei,
temperatura, viteza de circulaţie şi umiditatea aerului, procedeul şi instalaţiile de uscare
folosite.
Uscarea cherestelei se poate realiza pe două căi:

 pe cale naturală (în aer liber);

 pe cale artificială (în uscătorii).

Uscarea naturală constă în expunerea la aer a cherestelei. Pentru aceasta cheresteaua trebuie
stivuită ordonat şi menţinută la adăpost de acţiunea directă a precipitaţiilor atmosferice şi a
razelor solare. Prin uscare naturală, la condiţiile din ţara noastră, umiditatea poate ajunge la o
valoare de echilibru cuprinsă între 18% şi 24%.
Uscarea naturală se poate realiza prin stivuirea cherestelei în depozite deschise sau în
şoproane. Durata de uscare este în medie de 1an/1cm grosime, în cazul cherestelei de foioase,
respectiv de 6luni/1cm grosime în cazul cherestelei de răşinoase.
Uscarea artificială se reralizează în spaţii închise în care parametrii aerului sunt atent
programaţi şi controlaţi. Spaţiile în care are loc uscarea artificială poartă denumirea de
instalaţii de uscare.
Cele mai utilizate instalaţii pentru uscarea cherestelei sunt camerele de uscare cu circulaţie
forţată a aerului cald şi umed (cu t<1000), executate din zidărie dotate cu ventilatoare axiale
acţionate individual. Acestea sunt echipate cu instalaţii de încălzire, instalaţii de umezire,
instalaţii de ventilaţie.
Tehnologia uscării cherestelei cuprinde următoarele grupe de operaţii:
I. Operaţii pregătitoare: ➜ pregătirea instalaţiilor de uscare
➜ pregătirea materialului lemnos:

 stivuirea materialului
 determinarea umidităţii

➜ pregătirea probelor martor

➜ stabilirea regimului de uscare
II. Operaţii de conducere ➜ perioada de încălzire şi umezire iniţială
➜ perioada de uscare propriu-zisă
 ➜ perioada de aclimatizare (echilibrare)
III: Operaţii de control
Pregătirea instalaţiilor constă în verificarea amănunţită a camerei în vederea înlăturării
eventualelor defecţiuni. În acest sens se verifică:

 instalaţia de încălzire: să nu scape vapori prin ventile sau la imbinări; dacă încălzirea
se realizează uniform
 instalaţia de umezire: etanşeitatea ventilelor, desfundarea orificiilor înfundate, ieşirea
uniformă a vaporilor pe toată lungimea ţevii
 oala de condens: verificarea zilnică cu ajutorul ţevii de control (când oala este defectă
condensul se scurge împreună cu vaporii; ieşirea periodică la intervale de 10-60s a
condensului chiar împreună cu vaporii indică buna funcţionare)
 psihometrele: se verifică indicaţiile termometrelor componente şi se compară cu
indicaţiile unui termometru etalon
 etanşeitatea uşilor

Pregătirea materialului lemnos constă în stivuirea pe vagoneţi şi determinarea

umidităţii iniţiale. Lotul de cherestea care se introduce într-o şarjă de uscare trebuie să fie cât
mai omogen, adică:

 este stivuit material dintr-o singură specie

 o singură grosime de cherestea
 umiditatea iniţială cât mai uniformă

Şipcile folosite la stivuire sunt confecţionate din cherestea de răşinoase cu secţiunea de 30x20
mm şi lungimea egală cu lăţimea stivei. În funcţie de grosimea cherestelei ce se usucă, şipcile
se vor aşeza la distanţe de 0,3-1 m, aşezate strict unele sub altele. Piesele de cherestea se vor
aşeza cu faţa dinspre inima buşteanului în sus.
În vederea obţinerii unei uscări corespunzătoare este necesar ca umiditatea iniţială să fie
uniformă şi să nu depăşească valorile de 80% în cazul cherestelei de răşinoase, respectiv 40%
în cazul foioaselor. Pentru determinarea umidităţii se pot folosi metoda măsurării-cântăririi şi
uscării sau metoda directă cu ajutorul umidometrului.
Pregătirea probelor martor constă în confecţionarea acestora, din cheresteaua supusă
uscării, şi aplicarea la capete a unei pelicule care să împiedice evaporarea rapidă. După
pregătire probele martor se cântăresc şi se introduc în stivă în spaţiile special prevăzute, în
stivele de la uşă. În fiecare stivă se introduc câte trei probe martor repartizate uniform pe toată
înălţimea. pentru a cunoaşte momentul când se va atinge umiditatea finală dorită este necesar
să se determine masa finală a probei martor:
mf=m0(1+Uf /100) [kg]
Stabilirea regimului de uscare se face ţinând seama de caracteristicile materialului
(specie, grosime, umiditate iniţială), de destinaţie şi de tipul instalaţiei respective de uscare.
Regimul de uscare reprezintă programul de acţiune, a temperaturii şi
umidităţii agentului de uscare asupra lemnului supus uscării în funcţie de
scăderea umidităţii acestuia.
Variaţia temperaturii şi umidităţii aerului, adică a regimului de uscare, se poate stabili:

 în funcţie de timp: când se va întocmi un grafic (orar) al temperaturii şi umidităţii

aerului
 în funcţie de scăderea umidităţii lemnului prin tabele de uscare (cele mai utilizate)
 în funcţie de caracterul şi mărimea tensiunilor interne din lemn.

Regimul stabilit în funcţie de scăderea umidităţii lemnului împarte procesul de uscare în mai
multe trepte corespunzătoare intervalelor de umiditate a materialului.
Specia Clasa de Temperatura în 0C indicată:
dificultate Cherestea cu grosimea de [mm]

<38 40-60 >60

Brad II 80 75 70

Cer V 60 55 50

Fag IV 80 70 60

Gorun VI 50 45 40

Larice III 80 75 70

Molid I 90 80 70

Pin II 80 75 70

Stejar VI 50 45 40
Durata de uscare este compusă din trei perioade distincte:

 D1 - perioada pregătitoare (de încălzire şi umezire iniţială)

 D2 - perioada de uscare propriu-zisă
 D3 - perioada de aclimatizare

D=D1+D2+D3 [h]
D1= d1+g , în care d1 reprezintă durata necesară ridicării temperaturii aerului până la valoarea
de regim (1-3 h); iar g este grosimea cherestelei în cm (pentru fiecare centimetru de grosime
se ia în calcul o oră de încălzire)
D2= f(specie, dimensiuni, regimul de uscare), se obţine din nomograme în funcţie de
grosimea pieselor şi umiditatea iniţială
D3= D2xK1xK2, în care K1- coeficient de corecţie funcţie de temperatură iar K2 - coeficient de
corecţie funcţie de clasa de dificultate a uscării a căror valori sunt date în tabele.
După efectuarea lucrărilor premergătoare se trece la la efectuarea procesului de uscare
a cherestelei.
Perioada pregătitoare are ca scop aducerea materialului (cherestelei) la temperatura
necesară în timpul uscării. La început se procedează la încălzirea treptată a camerei cu aer
cald şi uscat, timp de două ore, pentru a evita condensaţiile, după care se introduce materialul
de uscat şi se închide camera ermetic. Se efectuează apoi umezirea iniţialăcu aer cald şi umed,
introducându-se vaporii simultan în calorifere şi în ţevile de umezire. Umiditatea relativă a
aerului se menţine aproape de gradul de saturaţie (95-100%), iar diferenţa psihometrică este
de cel mult 10C.
Perioada de uscare propriu-zisă se conduce pe baza variaţiei în timp a umidităţii,
determinată cu ajutorul probelor martor. Temperaturile indicate de cele două termometre
(umed, uscat) ale psihometrului se menţin constante, la valorile indicate de regimul de uscare
pentru intervalul respectiv de umiditate.
 Trecerea de la o treaptă la alta a regimului de uscare se face în funcţie de umiditatea
materialului supus uscării, cu ajutorul probelor marton, care se cântăresc la intervale diferite,
în raport cu durata procesului de uscare, astfel:

 din 8 în 8 ore, pentru durata de uscare < 100 h.

 din 12 în 12 ore, pentru durate de uscare cuprinse între 101 şi 250 h
 din 24 în 24 ore, pentru durate de uscare > 250 h

În cazul materialului mai dificil de uscat, cum ar fi cheresteaua de fag sau cea de stejar cu g >
60 mm), trecerea de la o treaptă la alta a regimului trebuie să se facă printr-o umezire
intermediară a aerului, când umiditatea relativă trebuie să fie ridicată până la 95-100%.
Perioada propriu-zisă de uscare ia sfârşit când umiditatea medie a materialului (constatată pe
baza probelor martor) atinge valoarea finală cerută.
Perioada de aclimatizare (echilibru) are ca scop terminarea uscării materialului, realizarea
uniformizării umidităţii pe secţiunea pieselor de cherestea şi în cuprinsul stivelor şi reducerea
tensiunilor interne, concomitent cu răcirea materialului. În acest scop materialul se supune
unei umeziri finale.
După terminarea perioadei de aclimatizare, se opresc caloriferul şi ventilatoarele şi se deschid
treptat şiberele şi uşile, lăsându-se materialul să se răcească în camere până la atingerea
temperaturii de 30-400C. Durata răcirii este de 1-2 ore pentru fiecare centimetru de grosime a
materialului.
Controlul procesului uscării se efectuează atât direct cât şi indirect. Controlul direct
urmăreşte realizarea parametrilor aerului prescrişi de regimul de uscare şi se efectuează cu
ajutorul psihometrelor, iar viteza de circulaţie a aerului se verifică cu anemometrul. Controlul
indirect urmăreşte modul de comportare a materialului în cursul uscării, după scăderea
umidităţii lemnului (verificată cu epruvetele scoase din material şi prin cântărirea probelor
martor) şi după tensiunile existente în material (verificate cu epruvetele - furculiţă).
Încovoierea în exterior a dinţilor probelor furculiţă denotă prezenţa unor eforturi de tracţiune
la suprafaţă şi de compresiune în straturile interioare şi deci pericol de apariţie a crăpăturilor
superficiale. Încovoierea spre interior denotă prezenţa unor eforturi de tracţiune în straturile
interioare şi de compresiune în straturile exterioare care pot conduce la producerea unor
crăpături interioare. În cazul unei uscări corespunzătoare tensiunile interne lipsesc astfel încât
dinţii probelor furculiţă se menţin drepţi.
Conducerea necorespunzătoare a uscării poate duce la apariţia defectelor de uscare şi anume:
arcuiri, răsuciri, ondulare, căderea nodurilor, colapsul (aspectul vălurat al suprafeţei),
crăpături interioare sau exterioare, cementarea.