1

Cuprins
Capitolul 1 "Teoria preţului"..................................................................................................................2
1.1 "Teoria obiectivă a preţului"...................................................................................................2
1.2 "Teoria subiectivă a preţului".................................................................................................5
1.3 Teoria sinteză a prețurilor............................................................................................................7
Capitolul 2. Formarea preţurilor pe tipuri de piaţa................................................................................9
2.1 Cadrul legal al formării preţurilor...............................................................................................10
2.2 Formarea preţurilor în diferite condiţii de piaţă.........................................................................10
2.2.1 Preţul în condiţii de concurenţă perfectă...............................................................................11
2.2.2 Preţul de monopol...................................................................................................................12
2.2.3 Preţul în condiţii de concurenţă monopolistic......................................................................13
2.2.4 Preţul de oligopol....................................................................................................................14
2.2.5 Preţul în condiţii de monopol bilateral....................................................................................17
Capitolul 3 "Studiu de caz"...................................................................................................................19

Bibliografie............................................................................................................................................24
 2

Capitolul 1 "Teoria preţului"

1.1"Teoria obiectivă a preţului"
Teoria economică dominantă a epocii lui Adam Smith,teoria obiectivă a valorii,este legată de
sacralizarea muncii,in aceasta viziune preţul exprimând consumul de muncă socială pentru
producerea unei marfi.

Ca fundament al valorii,munca este analizată in "Avuţia naţiunilor" in termeni de muncă-

condamnată. "Munca anuală a unei naţiuni constituie fondul care din totdeauna o aprovizionează cu
toate bunurile necesare si de inlesnire a traiului". în acest fel ,Smith se opune atât mercanteliştilor
care considerau că singura bogaţie este moneda,avuţia fiind dependentă de abundenţa unei monede
sanatoase,cât şi fiziocraţilor,care susţineau că numai pamântul este productiv.

Pentru el, bogăţia unei naţiuni se bazează pe munca industrială, ceea ce asigură
multiplicarea activitaţilor industriale şi imbogăţirea întreprinzătorilor. Această concepţie se aplică
astfel în "acest prim stadiu primitiv al societăţii, care precede atât acumularea de capital, cât şi
proprietatea asupra pamântului", iar "proporţia dintre cantităţile de muncă necesare pentru
dobândirea diferitelor obiecte pare a fi singura imprejurare care poate oferi vreo regulă pentru
schimbul între aceste obiecte".

În schimb, în cazul unei economii avansate, în care la obţinerea unui produs participă şi
factori de producţie ,capital şi pamânt, în preţ se regaseşte şi profitul ,şi renta cuvenite posesorilor
acestora, ceea ce modifică raporturile precise dintre preţurile naturale ale bunurilor şi costul lor în
muncă. Cu toate acestea, A. Smith afirmă că "valoarea reală a tuturor diferitelor părţi constitutive ale
preţului se măsoară prin cantitatea de muncă pe care fiecare dintre ele o poate cumpara sau
comanda.

De aceea, David Ricardo propune explicarea valorii prin munca încorporată. Pentru aceasta,
el arată că valoarea marfurilor nu este determinată numai de munca intrebuinţată direct la
producerea de instrumente cu care se ajuta aceasta. Pentru demonstrare, Ricardo preia exemplul lui
Smith, al animalelor doborâte de vânător şi consideră că "valoarea acestor animale era determinată
nu numai de timpul şi munca necesară pentru producerea capitalului vânătorului, adică a armei cu
ajutorul căreia a fost efectuată doborarea lor. El introduce distincţia între capitalul fix şi capitalul
circulant şi afirmă că principiul potrivit căruia "valoarea relativă a marfurilor este determinată de
cantitatea de muncă depusă pentru producerea lor este considerabil modificat prin intrebuinţarea
maşinilor şi a altui capital fix şi durabil. În această orientare se înscriu multiple controverse între
adepţii teoriei obiective a valorii cu privire la conţinutul muncii, în sensul determinării rolului tehnicii
in procesul creării de valoare.

Dacă se continuă analiza teoriei obiective se poate constata că deşi economia clasică
subliniază că munca este singura masura reala a valorii de schimb a marfurilor, ea nu ignoră rolul
utilitaţii bunului(al valorii de intrebuinţare) in procesul schimbului. Aceasta se manifestă numai in
momentul acceptării relaţiei de schimb prin care două marfuri urmează a fi comercializate. Mai
exact, consumatorul care renunţă la un bun economic în scopul procurării altuia ia în considerare la
realizarea acestui schimb gradul de satisfacţie pe care îl poate obţine şi care rezultă din insuşirile
produsului ca valoare de intrebuinţare, adică ţine cont de utilitatea marfii dorite. Dar aceasta din
 3

urma nu este masura schimbului, el desfasurându-se pe seama cantitaţilor de muncă încorporate in

producerea celor două bunuri.

Înseamnă că fundamentele, explicaţiile şi masura valorii se regăsesc în viziunea clasicilor

englezi in caracteristicile obiective ale bunului considerat. Aceasta face ca preţul să exprime
consumul de muncă sociala necesar pentru producerea unei marfi. Mai exact, Smith face din costul
de producţie "baza preţurilor reale într-o societate modernă", arătând că "preţul de piaţa al fiecărei
mărfi este determinat de raportul între cantitatea adusă în fapt pe piaţa şi cererea celor dispuşi să
platească preţul natural al marfii".

De altfel, teoria obiectivă încearcă sa explice substanţa preţului pornind de la preţul relativ,
ceea ce înseamnă îndepărtarea de adevarata formă de manifestare a valorii de schimb, situaţie pe
care o evită cei mai mulţi autori de manuale sau de lucrări stiinţifice în perioada contemporană; în
cea mai mare parte, ei vorbesc despre politicile de preţ, nivelul preţului, limitele maxime si minime
de preţ, despre deciziile firmelor în domeniul preţului, despre tehnicile de preţ folosite, factorii săi de
influentă, variaţia preţului, etc., dar consideră preţul un aspect de la sine înţeles.

Dacă munca este considerată substanţa unică a valorii de schimb şi respectiv a preţului, iar
munca umană nu neagă dezvoltarea producţiei pe seama introducerii elementelor de progres tehnic,
rezultă că în contextul în care munca umană se orientează din ce în ce mai mult către cercetarea
stiinţifică, tehnică şi tehnologică, către previziune, prognoză şi proiectare, procesul de producţie este
supus unui control intelectual permament. Altfel spus, munca producatoare de valoare de schimb
cuprinde si domeniul acţiunii ştiinţei.

Potrivit teoriei obiective, acelaşi volum de muncă duce la aceeaşi valoare de schimb. De
altfel, in baza acestei corelaţii se explica realizarea schimbului de produse în interiorul unei ţări dupa
regula "muncă egală contra muncă egală". Şi atunci, cum se explica faptul că acelaşi produs realizat
de acelaşi producător care încorporează aceeaşi cantitate de muncă poate fi comercializat la diferite
preţuri? Singura explicaţie pe care o poate oferi teoria valorii muncii asupra mărimii valorii de piaţa a
unui produs este că aceasta este dată de condiţiile medii de producţie sub aspectul îndemănarii şi
intensităţii muncii, astfel încât rolul determinant în aprecierea valorii medii il deţine producătorul
care oferă cea mai mare cantitate de produse pe piaţa; faţă de nivelul cheltuielilor acestuia există
producători avantajaţi dacă consumurile lor sunt sub medie şi dezavantajaţi dacă aceştia produc cu
cheltuieli superioare mediei. Dar, dacă acelaşi producator oferă pe piaţa produse indentice, care
încorporează acelaşi volum de muncă la preţuri diferite, valoarea medie de piaţă devine o
necunoscută, iar munca se dovedeşte a fi singurul determinant al valorii de schimb. În fiecare caz,
preţul unui bun exprimă un ansamblu de informaţii, între care munca poate fi prezentă, dar si
considerată unica sursă a valorii de schimb.În contextul rarităţii resurselor economice în general, a
celor naturale, în special şi al manifestării unei cereri susţinute pentru produsele din domeniul
industriei extractive şi agricol, teoria obiectivă explica formarea valorii de schimb pe baza condiţiilor
celor mai grele, adică specifice zonelor celor mai nefavorabile ca randament, sub reportul bogăţiei,
accesibilitaţii, conţinutului util sau aşezării etc.

Singura explicaţie este că munca nu poate fi singurul determinant al valorii de schimb a

mărfurilor, la baza acestui proces aflându-se informaţia de care dispun subiecţii schimbului şi care se
reflectă în suma de bani cedată de cumparător producătorului sau vânzătorului în schimbul unei
mărfi.
 4

4. Considerând că munca este izvorul unic al valorii de schimb a bunurilor economice,adepţii

teoriei obiective îşi concentrează atenţia asupra producţiei si neglijează confirmarea acesteia în
procesul consumului prin utilizarea mărfii respective sau consumarea efectivă a sa. În acest fel ,
"consumul are un statut mediocru". Or,pentru edificarea factorilor determinanţi în formarea valorii
de schimb este necesară participarea celor două procese ,de producţie şi de consum. Aceasta
deoarece numai prin consum,respectiv utilizare,marfa cumparată capată o apreciere din partea
consumatorului, iar în masura în care satisfacţia resimţită de către acesta tinde către nivelul său
maxim,bunul respectiv se poate înscrie în preferinţele economice ale cumpăratorului; ca urmare,
marfa va face obiectul schimbului şi într-o perioadă viitoare şi probabil se va înscrie între produsele
solicitate in mod obişnuit, adică între mărfurile care sunt o reflectare a unui comportament de
achiziţie constituit pe baza unei analize a bunurilor într-un timp îndelungat. În aceste condiţii,
valoarea de schimb a mărfii creşte . Dar, dacă producătorul ignoră necesitatea şi posibilitatea de
confirmare a valorii de schimb în procesul consumului ,aceasta poate fi menţinuta la un nivel impus
numai de condiţiile obiective ale producţiei, respectiv de costul de producţie,ceea ce poate afecta
interesul producătorului însuşi de maximizare a câştigurilor. Şi atunci,dacă profitul se maximizează
numai în masura în care agentul economic dispune de informaţii cât mai complete de piaţă,nu cumva
ansamblul acestora exprimă esenţa preţului în economia contemporană?

5. Toate teoriile economice acceptă existenţa omului ca rezultat al naturii asupra căreia el
intervine prin activitatea economica ,transformând-o în folosul său. Aceasta înseamna că legile
naturii nu pot fi ignorate nici in cazul procesului de formare a valorii de schimb. Însa este legea
conservării materiei cea care demonstrează că rezultatele activitaţii economice sunt produse de
"transformare" şi nu de creaţie,ceea ce îl determina pe Paul Bran în "Economia valorii" să considere
că "la nasterea teoriei valorii-muncă s-a strecurat o <<malformaţie congenitală>>". Şi cum procesul
de transformare a factorilor de producţie este subordonat obiectivelor agentului economic,rezultă
ca valoarea de schimb apare ca o reflectare a informaţiei de care dispune acesta.

6. De asemenea, formarea valorii de schimb se realizează în concepţia obiectivă prin

manifestarea rolului muncii nu numai de creare,dar şi de multiplicare. Altfel spus, se consideră,că
munca creează valoare şi chiar mai mare decât a sa,astfel încât bunul produs capată o valoare de
schimb mai mare decât elementele care au contribuit la fabricarea acestuia. Explicaţia vizează
consumul de "entropie joasă" care se suportă de orice sistem. De fapt, prin activitatea economică,
omul transforă potenţialul natural şi obţine bunuri economice,dar de valoare de schimb inferioară
elementelor care au fost combinate,datorită pierderilor de entropie joasă,ceea ce reprezintă înca un
argument pentru demonstrarea limitelor teoriei obiective.

Asadar,ţinând cont de limitele teoriei obiective, precum şi de comportamentul real al

agenţilor economici în domeniul preţurilor, se poate concluziona că în condiţiile complexe ale
raporturilor de schimb,muncă ,respectiv costul de producţie este elementul obiectiv al formării
preţurilor, dar nu singurul. Preţul de piată în economia contemporană exprimă cu ajutorul unei
sume de bani valoarea mărfurilor dată, în cea mai mare masură,de un ansamblu de informaţii,care,
recunoscute de participaţii la schimb ,conferă acestuia o mişcare posibilă între anumite limite.
Caracterul complex al informaţiei contemporane face ca determinarea preţului să fie aproximativă
în contextul intervalului marjelor posibile,iar nivelul său extrem de fluctuant pe masura acumulării de
noi informaţii de către producători şi consumatori.
 5

1.2"Teoria subiectivă a preţului"

Adepţii teoriei subiective consideră că în procesul schimbului fiecare participant ataşează

bunurilor dorite o valoare estimativ; de obicei, se consideră că unul din cei doi parteneri doreşte mai
puţin realizarea actlui de vânzare-cumpărare şi caută să-l determine pe celălalt să se apropie de
preţul său, realizându-se egalizarea valorii muncii lor pentru o unitate de produsul respectiv. Astfel,
valoarea estimativă se transformă în valoare de schimb. Cu alte cuvinte, aşa cum precizează Turgot:
"La fixarea valorii estimative, fiecare om, luat separat, nu a comparat decât două interese: cel
generat de obiectul pe care îl are şi cel generat de obiectul pe care doreşte săl aiba. În fixarea valorii
de schimb exista doi oameni care compară şi patru interese comparate, dar cele două interese
proprii fiecaruia dintre cei doi contractanţi au fost mai întâi comparate între ele separat, iar apoi cele
două rezultate sunt comparate între ele sau,mai bine spus,dezbătute de cei doi contractanţi pentru a
forma o valoare estimativă medie care devine în mod sigur valoarea de schimb şi căreia credem că îi
putem da numele de valoare apreciativă pentru că ea determină preţul sau condiţia schimbului".

De aceea, consideră el, nu exista un fundament absolut al valorii, ea insaşi neputând fi

definită : "Valoarea nu are, ca şi suprafaţa, alta măsura decât valoarea; valorile se masoară
comparând valori. De unde se vede că preţul este intotdeauna enunţarea valorii şi că astfel, pentru
cumpărător, a enunţa valoarea înseamnă a spune preţul lucrului cumpărat... De aici, rezultă că
valoarea există numai în mod relativ, că în orice schimb, cei doi termeni ai schimbului sunt în fiecare
măsura celuilalt termen."

Criteriul unic al comparaţiilor pe care le fac vânzatorii şi cumpărătorii-utilitatea bunurilor ce

reprezintă obiectul schimbului-este completat de susţinătorii concepţiei utilităţii finale; ei aşează la
baza formării valorii de schimb şi a preţurilor şi pe lângă utilitate şi raritatea mărfurilor. Aşa se
explică şi unele situţtii aparent paradoxale ale unor produse cu utilitate mare,dar valoare de schimb
mică sau ale unor marfuri de utilitate mică,dar valoare de schimb mare ,cum este paradoxul apă-
diamant. Se observă deci că valoarea de schimb apare ca rezultat al raportului dintre două elemente:
unul subiectiv ( trebuinţa), deoarece utilitatea exprimă capacitatea unui bun de a satisface o
trebuinţă şi altul obiectiv ( raritatea). Daca raritatea influenţează valoarea de schimb direct
proporţional, în sensul că cu cât un bun este mai rar, cu atât preţul său este mai ridicat, deoarece
satisfacerea cererii este îngreunată, in cazul acestei teorii se impune introducerea în analiză a
corelaţiei dintre utilitatea unui bun şi cantitatea consumată sau utilizată din aceasta. Concret, din
moment ce nu toate părţile aceluiaşi produs au utilităţi egale, pe masură ce se asigură o suficientă
acoperire a trebuinţelor, orice cantitate suplimentară are un grad de utilitate diferit, respectiv mai
mic. La baza formării preţurilor, în lumina teoriei subiective, se afla utilitatea marginală, într-o
influenţă direct proporţională; cu cât utilitatea marginală scade, cu atât se consumă o cantitate mai
mare din bnul respectiv pentru care însă a fost platit un preţ mai mic pe unitate de produs.

Ca urmare, consumatorul alege bunurile necesare satisfacerii trebuinţelor sale pe

baza legii utilităţii marginale descrescânde, care presupune că utilitatea finală pe unitate de
cheltuială ar fi aceeaşi la toate produsele ce ar urma să fie cumparate; altfel spus, cheltuirea
 6

veniturilor corespunde raporturilor egale între utilităţile marginale şi preţurile produselor. Relzultă că
fiecare bun este cerut până la punctul la care utilitatea marginală a unei unitati monetare cheltuite
este exact aceeaşi ca utilitatea marginală a unităţii monetare cheltuite cu oricare alt bun.

1.Susţinătorii teoriei subiective au încercat să demonstreze că indiferent de

cantitatea de muncă depusă pentru obţinerea unui bun economic, aceasta capătă valoare de schimb
numai în măsura în care este cerut pe piaţă, datorită utilităţii sale. Însă cumpărătorul care apreciază
utilitatea unui bun la un anumit nivel se poate confrunta cu o majorare a preţului, respectiv cu o
valoare de schimb mai mare sau mai mică. Înseamnă deci că teoria subiectivă nu găseşte explicaţii
pentru variaţia în marimea valorii de schimb dacă utilitatea bunului rămâne constantă.

2.Ca şi teoria obiectivă, teoria subiectivă încearcă să rezolve problema măsurării

valorii. În acest sens, adepţii săi au diferenţiat utilitatea mărfurilor din punctul de vedere al
comensurării sale, în utilitate ordinală, cardinală şi marginală. Însa, indiferent dacă se apreciază
numai ordinea preferinţelor consumatorului cu privire la diferite marfuri, ca în cazul utilităţii
ordinale, sau se precizează şi diferenţa de marime dintre preferinţa pentru un bun şi cea pentru altul
(ca în cazul utilităţii cardinale), se folosesc pentru măsurarea utilităţii ,unităţi de utilitate,numiţi utili.
Acestea,fiind unităţi abstracte de măsură, nu găsesc teren de acceptare din partea subiecţilor
participanţi la viaţa economică. Dacă marfa A este vândutaă la un preţ mai mare decât marfa B, s-ar
putea considera că prima se bucură de o apreciere superioară din partea consumatorului şi că
prezintă o utilitate mai mare faţă de celălalt produs. Dar cât de mare este această utilitate este greu
de răspuns. În plus, singura modalitate de a obţine o informaţie privind utilitatea unui bun este
pentru un agent producător, testarea pieţei în vederea orientării producţiei după nivelul şi
intensitatea cererii. Dar nici estimarea cererii pentru un produs nu rezolvă comensurarea utilităţii
acestuia.

Şi atunci, utilitatea mărfurilor mai poate reprezenta esenţa preţului? Nu! Preţul
reflectă însă un set de informaţii privind obiectivele şi comportamentele agenţilor economici,
informaţii care dau valoare marfurilor.

3. Deşi aparent bunuri identice au aceeaşi utilitate,dată de caracteristicile intrinseci ale

produselor,teoria subiectivă demonstrează cu ajutorul utilităţii marginale posibilitatea aprecierii
diferite a aceluiaşi produs dacă este comercializat în cantităţi diferite. Astfel ,valoarea de schimb
apare ca fiind determinată de utilitatea ultimei unităţi consumate sau utilizate. Explicaţia este corectă
numai atunci când consumatorul apreciază utilitatea unui produs individual ,indiferent de cantitatea
în care este oferit. Dar ea nu se extinde şi în situaţia în care cumpărătorul apreciază utilitatea unui
bun consumat,respectiv utilizat împreună cu altul. Este vorba despre interdependenţa dintre
utilităţile mărfurilor care face ca aceeaşi unitate dintr-un bun să fie apreciată în funcţie de celălalt
produs cu care consumul său este asociat. Înseamnă că utilitatea mariginală se dovedeşte a fi esenţa
valorii de schimb a unui bun economic numai când acesta este comercializat şi consumat
individual,făra asociere cu un altul.

4. Încercând să conteste că teoria subiectivă ar limita formarea calorii de schimb la nivelul

consumului,adepţi ai sai ,între care E. von Bohm-Bawerk au explicat prezenţa unui element obiectiv
la acest proces,sub forma capacităţii unei marfi de a genera prin schimbul său ,o cantitate din alt
bun,respectiv preţ. Mai exact ,ei identifică factorul obiectiv al valorii de schimb cu dimensiunea
ofertei pe piaţa în funcţie de care se formează un preţ minim ,alături de factorul subiectiv ce
 7

exprimă intensitatea cererii ,ei ajungând să explice formarea valorii de schimb prin acţiunea legii
cererii şi a ofertei. Chiar şi in cazul unui preţ de echilibru ,adică a unuia caruia îi corespunde
egalitatea dintre cerere şi ofertă , şi pe care teoria subiectivă nu îl mai poate explica,esenţa lui
ramâne informaţia cuprinsă într-o suma de bani.

Prin urmare ,ţinând cont de limitele teoriei subiective şi de complexitatea raporturilor reale
de schimb ,se poate concluziona că utilitatea marfurilor ,respectiv utilitatea mariginală,este
elementul subiectiv al formarii preţurilor,dar nu unicul factor de determinare a acestora.

1.3 Teoria sinteză a prețurilor.

“Din confruntarea dorințelor consumatorilor exprimate prin cererea lor şi a dorințelor

producătorilor exprimate prin oferta lor ia naștere, în condiții care urmează să fie definite, un preț
pentru bunul luat în considerație și un nivel al tranzacțiilor”.

Daca formarea prețului este dictată de latura ofertei în teoria obiectivă și de cerere în cea
subiectivă, într-o teorie sintetizatoare a factorilor de influență asupra mărimii, dinamicii și corelațiilor
dintre prețuri, acestea din urmă apar ca expresie a confruntării intereselor dintre vânzători și
cumpărători. Așa cum apreciază Mihail Manoilescu în capitolul “ Producția netă și teoriile valorilor” :
“Noi înțelegem să luăm în considerare toți factorii, atât obiectivi cât și subiectivi care contribuie la
formarea valorilor și ne situăm pe terenul teoriei moderne a echilibrului care deasemenea are în
vedere multilateralitatea factorilor constituienți ai valorii” . De altfel, circuitul economic sub forma
completării reciproce a fluxului monetar de venituri și cheltuieli cu cel fizic al factorilor de producție
și mărfurilor surprinde legăturile dintre agenți economici ca exponenți ai cererii și ofertei și prețurile
formate pe piața factorilor de producție și a mărfurilor și serviciilor. Aceasta înseamnă că prețurile
bunurilor de consum sunt efectele semnalelor trimise din partea ofertei și cererii, la care acestea
răspund prin niveluri corespunzătoare.

1. Dacă valoarea de schimb a unui bun economic este dată atât de utilitatea acestuia
cât și de cheltuielile de producție care au fost suportate de către producător, inseamnă ca în cazul în
care utilitatea bunului creşte sau costul de producţie se majorează, marfa respectivă capată o valoare
de schimb mai ridicată. De asemenea, combinarea elementelor obiective şi subiective pentru
considerarea bazei de fomare a preţurilor poate conduce la o situaţie contradictorie în care valoarea
de schimb a unui produs să fie o reflectare a unor costuri de producţie ridicate şi a unei utilităţi
scăzute; atunci,produsul desigur va fi cerut mai puţin pe piaţă, deoarece consumatorul va aprecia la
un nivel relativ mic utilitatea bunului şi nu datorita acţiunii legii cererii potrivit căreia cantitatea
ceruta scade când preţul creşte. Cu alte cuvinte, costul de producţie nu influenţează cererea
cumpărătorului.Înseamna, de fapt că suma de bani pe care o cedează cumpărătorul pentru un bun
economic are ca substanţă în afara costului şi utilităţii şi alte informaţii care sunt în masură să elimine
apariţia unor asemenea contradicţii.
2. Teoria sinteză a preţurilor poate fi confirmată atunci când prţul unui produs
depăşeşte cheltuielile ocazionate de producerea lui deoarece se poate considera că în virtutea teoriei
obiective producatorul reuşeşte să recupereze prin preţ costul de producţie, iar în baza cererii
subiective acesta obţine profit în funcţie de utilitatea bunului,respectiv de intensitatea cererii. De
 8

asemenea limitele teoriei sinteza pot fi puse în evidenţă de practicarea aceluiaşi preţ pentru o gamă
largă de produse pe care comerciantul le promovează, de pildă sub forma: totul pentru un dolar.
Oare aceste produse au toate cheltuieli unitare sub un dolar pentru că activitatea vânzatorului sa fie
justificată? Producatorul câstigă apelând la o asemenea strategie de preţ deoarece calculând costul
mediu al unui produs obţine un nivel sub preţul celui pe piaţă, ceea ce face ca unele bunuri sa fie
vândute sub costul de producţie individual, dar altele sa fie comercializate peste propriul nivel al
cheltuielilor de producţie astfel încât prin practicarea unui preţ unic câştigul realizat de pe urma
bunurilor mai ieftine, dar vândute la preţuri mai mari compensează pierderea generată de desfacerea
marfurilor mai scumpe, dar vândute la preţuri mai mici; pe ansamblu vânzătorul câştiga. Într-o
asemenea situaţie cumparatorii sunt atraşi de preţul uniform pentru atât de multe produse şi
cumpară mărfuri sub impactul momentului considerând avantajoasă achiziţia unor produse, astfel
renunţa să aprecieze utilitatea bunului, iar substanţa preţului unic rămâne doar costul de producţie
mediu. Totuşi, preţul exprimă „ceva” care, în baza acestei teorii rămâne o necunoscută. Substanţa
preţului nu poate fi unică. În funcţie de tipul de piaţa pe care se formează, el reflectă anumite
informaţii. Dar indiferent de condiţiile de informare, preţul rămâne o sumă de bani cedată de
cumpărător vânzătorului în schimbul unui bun economic.
3. Toate dificultăţile întâmpinate de teoriile subiectivă şi obiectivă devin limite ale
teoriei sinteză cu privire la valoarea de schimb a unui bun economic. Este vorba mai ales despre
reducerea muncii complexe la muncă simplă şi de comensurarea utilitaţii. De aceea, nici teoria
sinteză nu poate fi considerată completă pentru formarea preţului , ea reuşeşte să explice numai
parţial acest mecanism. Rezultă că nu se poate vorbi despre o substanţă unică a preţului aşa cum nu
poate fi pusă în discuţie absolutizarea vreuneia dintre teoriile cu privire la natura raportului de
schimb şi a preţului. În aceste condţii atât teoria obiectivă şi cea subiectivă cât şi teoria sintetizatoare
se dovedesc parţial valabile nu numai pentru că exagerează rolul muncii şi al utilităţii în formarea
preţurilor, dar îl analizează numai sub forma relativă, deplasându-se astfel pe un teren mai puţin
practic.
În perspectiva contemporană se impun două concluzii. În primul rând preţul actual nu poate
fi explicat într-o viziune monetaristă, iar eseţa lui nu trebuie confundată cu determinarea mărimii
valorii de schimb. În al doilea rând, preţul real este un preţ posibil care se înscrie într-un interval de
variaţie ale carui limite nu pot fi determinate riguros. Cu alte cuvinte, nu există un mecanism unic de
formare a preţurilor.
 9

Capitolul 2. Formarea preţurilor pe tipuri de piaţa.

Importanţa preţului a crescut în ultimul timp ,atât la nivel microeconomic ,cât şi
macroeconomic,atât în plan naţional,cât şi internaţional,ajungând la un punct"critic". În sprijinul
acestei afirmaţii se pot enumera câteva argumente:
 preţul apare în toate tranzacţiile de piaţă;
 dereglementarea din unele industrii a condus la dezvoltarea concurenţei prin preţ;
 agenţii economici şi cumpărătorii au devenit mai conştienţi de existenta şi rolul
preţului;
 modificarea valorii monetare intensifică concurenţa prin produs.

Ca urmare,importanţa concurenţei prin preţ a devenit mai ridicată,în cadrul mixului de

marketing ,iar consecinţele manevrării preţului au putut fi identificate. Astfel ,dacă în contextul unei
concurenţe non-preţ,rolul acestuia este minim ,iar accentul cade pe crearea unui bun/serviciu
distinct ,în cazul concurenţei prin preţ,vânzătorii pot influenţa cererea prin variaţia aplicată nivelului
de preţ . De asemenea,în condiţiile unei concurenţe non-preţ ,firmele actionează in vederea
accentuării caracterului de unicitate a produsului,iar imitarea firmelor rivale este o dificultate
,preţurile înalte pot fi menţinute ,iar percepţia cumpărătorului privind produsul devine critică în
decizia de cumparare. În schimb ,concurenţa prin preţ generează reacţii mult mai rapide şi mai
flexibile din partea consumatorilor şi permite cu uşurinta o adoptare similara a acţiunii iniţiate de o
firma în domeniul preţului.

Pentru aceasta ,elaborarea strategiei de preţ necesită adoptarea mai multor decizii de preţ
privind aria lui de manifestare,gradul de flexibilitate ,dimensiunea sa,caracterul activ al
preţului,corelarea nivelului sau cu alte preţuri.
 10

2.1 Cadrul legal al formării preţurilor

Supravegherea preţurilor într-o economie de piată este o cerinţă impusă de necesitatea

evitării practicilor numite "ilegale",cum ar fi cele care nu urmaresc promovarea concurenţei între
firme ,în scopul celei mai bune satisfaceri a intereselor cumpărătorilor,persoane fizice sau juridice.
De cele ma multe ori,reglementările legale vizează interzicerea practicării în anumite condiţii a
preţurilor discriminatorii,sau a acţiunii menite să oprească apariţia unui monopol,îngrădind sau
eliminând concurenţa; astfel ,protecţia concurenţei şi a consumatorilor,concurenţa loială,practicile
anticoncurenţiale fac obiectul unor riguroase acte juridice.

De asemenea ,numerose hotărâri au fost adoptate de către organismele autorizate şi în

economia românească,deciziile având drept scop reglementarea cadrului legal de formare a
preţurilor interne în concordanţa cu mecanismele unei economii de piaţa autentice. Aceasta s-a
manifestat ca o necesitate ,mai ales în ultimii ani,în cerinţele tranzacţiei la economia de piaţa au
impus funcţionarea economiei pe baza unui sistem de preţuri reale,iar procesul liberalizării
preţurilor ,aflat în centrul preocupărilor la toate nivelurile de decizie s-a desfăşurat în mai multe
etape.

Concret,în perioada actuală un rol important în orientarea procesului de formare a preţurilor

în economia românească revine Direcţiei de Reglementare şi Administrare a Monopolurilor, din
cadrul Ministerului Finanţelor ,care, studiind dinamica şi implicaţiile preţurilor în viaţa
economică ,are puterea să ajusteze nivelurile acestora în concordanţă cu obiectivele de stabilizare
macroeconomică şi de creare a bazelor creşterii economice,potrivit legilor în vigoare.

2.2 Formarea preţurilor în diferite condiţii de piaţă

Preţul,ca rezultat al interacţiunii dintre cerere ţi ofertă,reflectă totdeauna condţiile specifice

ale cererii şi cele ale ofertei ,pe piaţa respectivă.

Astfel, agentul economic producător işi manifestă contribuţia la formarea preţurilor de

consum prin participarea la determinarea ofertei de piaţa,care sub formă agregată devine un
element esenţial al acestui proces. Dar cantităţile de bunuri şi sevicii oferite pe piaţă la diferite
niveluri de preţ şi care işi găsesc reflectarea în funcţia ofertei sunt o consecinţă a procesului de
combinare a factorilor de producţie pentru care agentul economic a optat . Aceasta înseamnă că
decizia asupra cantităţii oferite este adoptată în urma unei duble analize, tehnice şi economice
,privind posibilităţile de combinare a factorilor de producţie,adicaă pe baza cercetării funcţiei de
producţie pe de o parte,şi a funcţiei costurilor pe de altă parte.
 11

2.2.1 Preţul în condiţii de concurenţă perfectă

"Anatomia sistemului de piaţă" despre care vorbeşte R. Heilbroner în lucrarea "Economics

explained" pune în evidenţă manifestarea comportamentului agenţilor economici în condiţiile unei
pieţe perfecte. Astfel, numărul foarte mare al participanţilor la viaţa economiăa ,atât vânzători cât
şi cumpărători face ca acţiunile de influenţare a preţului pieţei ale oricărei firme ,în mod individual
să se dovedească zadarnice. În consecinţa, orice cantitate produsă este vândută la preţul de
echilibru al pieţei,iar determinarea ofertei devine un proces pur endogen în care decizia
producătorului se bazează numai pe analiza costurilor,subordonată cerinţei de maximizare a
profitului.

Aşadar,în contextul corelaţiilor dintre cheltuielile medii şi costul marginal ,orice producător
este interesat să obţina acele niveluri de producţie care corespund randamentelor descrescătoare şi
deci unui cost marginal creascător. Dar intrarea şi iesirea liberă de pe piaţă a firmelor care constituie
o caracteristică fundamentală a concurenţei perfecte obligă producătorii,pentru a-şi putea
continua activitatea,să producă în condiţiile unui cost mediu inferior preţului pieţei.

Oferta unei firme care funcţionează în condiţii de concurenţă perfectă asigura corespondenţa
dintre preţul pieţei şi cantităţile de producţie care depaşesc nivelul celei specifice unei activităţi
numai acoperitoare de cheltuieli.

Deci, oferta pe piaţa perfectă se obţine prin agregarea ofertelor individuale ale firmelor
care funcţionează în condiţii de concurenţă perfectă ,acestea formându-se pentru fiecare agent
economic la nivelurile de producţie pentru care costul marginal depăşeşte costul variabil mediu;
curba ofertei individuale coincide cu cea a costului marginal situată deasupra curbei costului variabil
mediu.

Apare ,astfel ,incompletă concluzia cu privire la curba ofertei optime pe care Aurel Iancu o
constată sub forma identitaţii"între curba costurilor marginale şi curba ofertei" deoarece ,dupa
cum s-a demonstrat ,numai o porţiune a curbei costului marginal respectă această suprapunere.
Desigur ,pe termen lung ,evoluţia ofertei agregate cade sub incidenţa elasticităţii perfecte; aceasta
,deoarece la preţul pieţei se asigură ,datorită omogenităţii produselor ,vânzarea oricarei cantităţi
totale, indiferent de numarul agenţilor economici,care se menţine ridicat.

În aceste condiţii ,în care preţul este o variabila necontrolabilă ,cantitatea vândută rămâne
singurul mijloc pentru creşterea veniturilor prin majorarea încasărilor obţinute din vânzarea
bunurilor.

Prin urmare , cererea pe piaţa cu concurenţă perfectă se obţine prin agregarea cererilor
individuale ale cumpărătorilor,iar cererile firmelor producătoare se formează ca cereri individuale
orizontale ,la nivelul preţului unitar de pe piaţă.

Într-o asemenea situaţie pe piaţă,puterea economică individuală a firmelor fiind

scazută,fiecare agent economic producător işi comercializează bunurile la preţul pieţei,pe care nu îl
poate influenţa. Aceasta este în avantajul său ,deoarece chiar dacă producatorul ar putea practica un
alt preţ,acesta ar fi cel maximizator de profit,care pe piaţa perfectă coincide cu preţul de echilibru.
 12

În acelaşi timp ,pe piaţă preţul de echilibru se obţine din interacţiunea cererii agregate cu
oferta totala,el corespunzând nivelului preţului individual maximizator de profit deoarece,în condiţii
de concurenţă perfectă ,tot ceea ce se produce ,se vinde,agenţii economici dispunând de informaţie
perfectă şi de posibilitatea înregistrării profiturilor maxime. Desigur,într-un eventual dezechilibru pe
piaţa ,fie în sensul excedentului de ofertă peste cerere,fie al surplusului cererii peste ofertă,preţul
mai ridicat decât cel de echilibru în primul caz şi preţul mai scăzut decât preţul de echilibru ,în
cealaltă situaţie,cunosc tendinţa de reducere,respectiv majorare,până la nivelul echilibrului ,la care
cantitatea ceruta coincide cu cea oferită.

Astfel,preţul de pe piaţa perfectă se formează în funcţie de raportul dintre cererea agregată

şi oferta agregată la nivelul impus de cantitatea determinată de egalitatea dintre venitul marginal şi
costul marginal,adică la care agentul economic înregistrează profit.

2.2.2 Preţul de monopol

Spre deosebire de piaţa cu concurenţă perfectă,în care întreaga cantitate produsă de un

agent economic este vândută la preţul pieăei,oferta lui deţinând o pondere nesemnificativă în
volumul ofertei agregate datorită mulţimii de firme similare ,care funcţionează în acelaşi
domeniu,piaţa de monopol se caracterizează în planul ofertei prin asigurarea cantităţii agregate
numai de către un producător ,al cărui bun fabricat nu dispune de substituenţi apropiaţi. Cu alte
cuvinte ,marfa realizată în condiţii de monopol capătă caracter de unicat ,iar gradul de diferenţiere a
produsului este maxim. De aceea apare incorectă considerarea producţiei de monopol ca fiind
omogenă ,pe care o susţine G. A. Frois: "Monopolul poate fi caracterizat ca fiind situaţia în care un
producător unic al unui bun omogen este în prezenţa unei infinităţi de cumpărători";
aceasta,deoarece produsul este extrem de eterogen,de diferit de celelalte mărfuri pe piaţa.

Oferta de monopol se formează în funcţie de condiţiile de cost în cadrul cărora firma işi
desfasoară activitatea ,iar asupra acestora se observă influenţa factorilor generatori de o piaţa de
monopol: existenţa domeniilor de interes strategic a altora în care se manifestă costuri de producţie
descrescătoare,proprietatea asupra unui patent de invenţie,raritatea unor zăcăminte sau folosirea
unor tehnici comerciale.

Astfel, dacă în situaţia unui monopol natural costul mediu şi cel marginal evoluează în sens
descrescător, în celelalte situaţii care pot fi exemplificate pe un monopol legal acestea se înscriu în
domeniul randamentelor descrescătoare. În primul caz, ce corspunde în general reţelelor de
distribuţie a electricităţii, gazelor şi apei, reţelelor de termoficare, de căi ferate, sistemelor de irigaţii
explicaţia consta în economiile de scară ce se manifestă atunci când producţia singură a unui agent
economic ar fi suficientă pentru satisfacerea cererii pe piaţa şi deci existenţa unor firme concurente
nu se justifica nici tehnologic şi nici economic. În cealaltă situaţie, care vizează domenii cum ar fi
fabricarea si distribţia unor medicamente, producţia şi comercializarea alcoolului, a banilor, a
timbrelor, apararea naţionala, cantitatea oferita de firma de monopol tinde să se formeze la un nivel
al preţului care asigură maximizarea profitului sau economic. Dar, dacă aceasta este prea ridicată
comparativ cu preţul pe care poate să-l suporte piaţa, atunci prin intervenţia guvernamentală preţul
 13

de monopol primeşte o limită maximă sub care poate fi practicat orice nivel; aceasta înseamnă ca nu
întotdeauna un monopol este eficient, ci poate întregistra şi pierderi.

Rezultă că în cazul monopolului natural oferta se manifesta în mod specific, respectiv

cantitatea oferită creşte dacă preţul scade, tocmai datorită randamentelor crescătoare în cadrul
cărora funcţionează monopolistul; ca urmare, firma va opta pentru acea cantitate care corespunde
dimensiunii cererii pe piaţa. În schimb, în situaţia unui monopol legal, dinamica ofertei coincide cu
evoluţia crescătoare a costului marginal astfel încât, dacă oferta optimă se asigura la un preţ de nivel
prea ridicat faţă de puterea consumatorilor de achiziţie, atunci intervine statul prin fixarea unui preţ
maxim a carui respectare îl obligă pe monopol să vândă mai ieftin o cantitate mai mare.

Chiar şi în condiţiile fixării unei limite maxime pe preţ monopolistul urmăreşte maximizarea
profitului.În multe situaţii, soluţia pentru atingerea profitului maxim în ipoteza restricţiei de preţ
vizează practicarea de preţuri discriminatorii. Desigur, dacă aceasta tehnică poate fi folosită pe piaţa,
ea asigură cresterea profitului firmei care apelează la această modalitate de vânzare a produselor;
este cazul, în general, al companiilor furnizoare de energie electrică care solicită un tarif
consumatorilor individuali şi alt tarif, mai ridicat, consumatorilor industriali, al companiilor aeriene
care solicită preţuri diferenţiate dupa poziţia locului pe care biletul îl reprezintă (business class,
economic class) etc.

2.2.3 Preţul în condiţii de concurenţă monopolistic

Concurenţa monopolisticţ se manifestţă pe piaţă prin imbinarea unor elemente specifice

pieţei perfecte cu altele caracteristice monopolului; concret, există numeroşi agentţi economici
producatori, intrarea de noi firme pe piaţa fiind liberă, iar produsele sunt diferenţiate, astfel încât
influenţarea cererii pe piaţa devine singura modalitate de creştere a profiturilor.

În acest scop, firmele monopolistice folosesc importante fonduri drept cheltuieli publicitare
şi procedeaz la o analiză a corelaţiei dintre nivelul producţiei şi dimensiunea cheltuielilor
promoţionale. Astfel, costurile de producţie supunându-se legii câstigurilor descrescătoare, dacă
cresc cheltuelile publicitare, producţia sporeşte, dar într-un ritm din ce în ce mai mic. Ca urmare,
firma monopolistică este interesată să depisteze sporul de cheltuieli publicitare pe care trebuie să-l
suporte pentru că vânzând producţia corespunzatoare aceştia să inregistreze profitul maxim.

Rezultă că pentru o firma monopolistică costul de producţie desemnează nu numai cheltuielile

cerute de combinarea factorilor de producţie, ci cuprinde, aşa cum afirmă Fr. Perroux în lucrarea "La
theorie de la concurrence monopolistique", "toate cheltuielile care trebuie suportate pentru crearea
produsului (serviciului), pentru dirijarea spre cumparator şi pentru satisfacerea dorinţelor acestuia.
Astfel, cheltuielile efectuate cu vânzarea produsului măresc costurile medii şi contribuie la creşterea
preţurilor.

Prin urmare, oferta pe piaţa monopolistă se deţine prin agregarea ofertelor individuale ale
firmelor, care la nivel de agent economic se formează la nivelurile de producţie pentru care costul
marginal depăşeste costul mediu de producţie şi cheltuielile de promovare a produsului; curba ofertei
unei firme coincide cu cea a costului marginal situată deasupra curbei costului total mediu de
 14

producţie şi comercializare. Aceasta, evident,deoarece o firmă monopolistică nu işi poate permite să

producă dacă nu-şi recuperează toate cheltuielile suportate mai ales că intrarea şi ieşirea de pe piaţă a
firmelor fiind libere, propria activiate nu este indispensabilă pentru functionarea pieţei.

Pe de o parte, atomicitatea producătorilor face ca cererea individuală a fiecarei firme

monopolistice să reprezinte o fracţiune din cererea totală a pieţei, în funcţie de numarul agenţilor
producători capabi să satisfă cererea cumpărătorilor.

Pe de altă parte, libera intrare pe piaţă a noilor firme face ca cererea individală a fiecarei firme
monopolistice să tindă să se modificare, în sensul reducerii sale pe seama micşorarii cotei de piaţă ca
urmare a creşterii numarului de ofertanţi.

Rezultă că cererea pe piaţa monopolistică se formeaza prin agregarea cererilor individuale

pentru firmele producătoare, fiecare dintre acestea fiind un rezultat al acţiunii legii cererii, în special
în sensul creşterii preţului la scăderea cantităţii cerute, restrângerea producţiei care este generată de
accesul liber pe piaţă a noilor firme; curba cererii diferă de cea a venitului marginal, preţul pieţei fiind
întotdeauna superior acestuia.

2.2.4 Preţul de oligopol

Formarea ofertei pe piaţa de oligopol se supune corelaţiilor specifice dintre costuri care se
manifesta în funcţie de comportamentul firmelor oligopolistice; aceasta înseamnă că acţiunile
agenţilor economici pe piaţa de oligopol îmbracă forme variate a caror alegere este dictată de tipul de
comportament pentru care aceştia au optat.

Intrarea pe piaţa de oligopol nu mai este liberă, iar economiile de scară sunt o barieră
economică importantă, deoarece ele permit firmelor consacrate pe piaţa să practice preţuri suficient de
mici faţă de care noul agent economic este dezavantajat.

Astfel, dupa unii, oligopolul îmbracă forma unor inţelegeri sau carteluri, alături de care pot
aparea oligopolul, firma dominată sau cel cu preţ rigid; în altă abordare, pe lângă coordonarea
perfectă, care simbolizează înţelegerea dintre firme, oligopolul mai include acordul pentru imparţirea
pieţei, situaţia preţurilor directoare şi oligopolul cu cerere frânta. Un punct de vedere diferit este cel a
lui P. Samuelson care, definind oligopolul pe baza concurenţei dintre câiva, susţine în capitolul
"Imperfect competition and antitrust policy"că există trei situaţii de comportament oligopolistic;
oligopol pe bază de inţelegere tăcita sau explicită, oligopol firmă dominantă şi concurenţă
monopolistică. În primul rând, oligopolul presupune, în general, câţiva producători sau vânzători;
totuşi, pot exista, ca şi în concurenţa monopolistică mai multe firme, dar ceea ce uită Samuelson este
că în acest caz numai câteva domină piaţa, pe seama concentrării mari a volumului vânzărilor. În al
doilea rînd, dacă produsele sunt diferenţiate într-o concurenţă monopolistiăa, în condiţii de oligopol,
ele pot fi şi nediferenţiate. În plus, analizând oligopoluil bazat pe inţelegere, Samuelson se referă
numai la cartelul care urmăreşte prioritar maximizarea profiturilor, preluând în considerare acordurile
pentru imparţirea pieţei şi nici oligopolul cu cerere specifică, care cunoaşte un proces de formare a
preţului deosebit de interesant, după cum se va putea observa.

O firmă oligopolistică , pe baza caracteristicilor pieţei, poate adopta unul din doua tipuri de
comportament. Primul este cooperant şi dă naştere la carteluri, firmele cooperând în avantaj reciproc;
 15

ele işi calculează costurile ca şi când ar fi o singură entitate economică mare, realizează cantitatea care
maximizează profiturile şi împart câştigurile după o regulă convenită. Celălalt este necooperant,
fiecare firmă încercând să-şi maximizeze profitul în mod independent, creându-se un echilibru specific
pe piaţă. Formele de oligopol pe care le generează aceste comportamente prezintă modalităţi diferite
de formare a ofertei şi deci a preţurilor.

În ipoteza comportamentului cooperant se porneşte de la premisa potrivit căreia toate firmele

de pe o piaţa cu o concurenţă de oligopol decid să coopereze în avantaj reciproc; consecinţa este
apariţia cartelurilor deci a grupurilor de firme care actionează ca o singură entitate economică şi
determină preţul şi nivelul producţiei într-un corp administrativ central. Deci în multe ţări cartelurile
sunt considerate ilegale, ele există şi la scară internaţională. Scopul organizării lor este menţinerea
preţurilor înalte şi evitarea razboiului preţului, ceea ce se poate urmări pe doua căi, respectiv prin
maximizarea profitului global sau imparţirea pieţei. Cartelul caută să maximizeze profitul total al
firmelor care îl alcătuiesc, fiecare obtinând partea cuvenită în virtutea unui acord prealabil.

Asadar, cererea de oligopol în cazul unui cartel maximizator de profit, ale carui firme îşi
desfăşoară activitatea în condiţiile unor costuri de producţie identice, se obţine prin însumarea
cererilor individuale egale care se formează prin respectarea legii cererii, în sensul scăderii preţului la
cresterea producţiei; curba cererii diferă de cea a venitului marginal, aceasta din urma fiind
intotdeauna inferior preţului.

În ipoteza unor costuri de producţie identice, firmele oligopolistice care cooperează în vederea
practicării unui preţ unic pe piaţă vor produce şi comercializa cantităţi egale de bunuri; aceasta
deoarece, la orice nivel de preţ, când structura costului este identică pentru toate firmele, cererea
individuală este o fracţiune din cererea agregată determinată în funcţie de numarul producătorilor.

După cum se observă, în industria de structură oligopolistică, toate firmele işi desfaşoară
activitatea ca şi când ar fi simple unitaţi aparţinând unei firme mari, în ansamblu comportându-se ca
un monopol şi adoptând un preţ şi o politică de producţie care permit maximizarea profiturilor totale.
Dar, fiecare agent economic în parte este interesat în realizarea unui profit total maxim, numai în
masura în care şi propriul profit atinge nivelurile cele mai mari; aceasta, deoarece în obiectivele
individuale nici o firmă nu poate include maximizarea profitului de grup sau al concurenţilor.

De aceea, există situaţii în care firmele oligopolistice doresc să formeze un cartel, dar al carui
acord să vizeze ca obiectiv primar împărţirea pieţei; astfel, aceasta nu mai este o consecinţă a
înţelegerii dintre firme pentru fixarea preţului, cotele de piaţă urmând sa fie stabilite în funcţie de
amplasarea firmei pe densitatea populaţiei,în zona respectivă. Două motive stau la baza formării unui
cartel pentru împarţirea pieţei. Primul se referă la faptul că firmele dispersate din punct de vedere
geografic considera că au un drept asupra vânzărilor din propriul teritoriu şi împiedică apariţia rivalilor
în acel spaţiu. Iar al doilea constă în aceea că firmele cu mari capacităti de producţie susţin că lor li se
cuvine o cotă de piaţa mai mare decât le-ar reveni în condiţiile unui acord de cartel care maximizează
profitul.

Deci, oferta unui cartel care împarte piaţa se formează la nivelurile de producţie care
reprezintă suma cantităţilor oferite de firmele membre în proporţiile convenite prin acord la diferite
preţuri ,curba ofertei se obţine prin însumare orizontală a cantităţilor produse de agenţii economici la
diferite niveluri de preţ.

În concluzie, cererea pe piaţa de oligopol în cazul cartelului care împarte piaţa se obţine prin
agregarea cererilor individuale ale firmelor oligopolistice care se formează prin respectarea legii
 16

cererii în funcţie de cotele pe piaţă ale firmelor acceptate de către acestea în urma estimărilor privind
cererea totală a pieţei; curba cererii diferă de cea a venitului marginal atât la nivel de firmă, cât şi
piaţă, el fiind inferior nivelului preţului.

Oligopolul asimetric este acea situaţie pe piaţa în care işi desfasoară activitatea o firmă
dominantă, alături de multe altele mai mici, deci există un mare producător şi mulţi concurenţi mici în
industria respectivă.

Ca urmare, de cele mai multe ori, iniţiativa pe piaţă aparţine agentului economic dominant, iar
acţiunile sale sunt urmate de celelalte firme din industrie. De aceea, G. Abraham-Frois decrie această
situaţie care generează preţuri directoare ca variantă a înţelegerii privind împarţirea pieţei. Totuşi, dacă
se acceptă această încadrare, atunci se admite că firmele stabilesc un acord între ele, chiar şi tăcit, deci
adoptă un comportament cooperant, ceea ce nu corespunde realitaţii, având în vedere că firma mică nu
este impiedicată de nici o restricţie să ridice preţul sau dacă îi găseşte o justificare adecvată şi în plus,
chiar dacă este prudentă şi refuză iniţiativa în creşterea de preţ, ea poate acţiona în sensul reducerii
sale, obţinând pentru moment un profit mai mare; în acest fel, nu se poate spune că firmele cooperează
poentru fixarea preţului şi nici pentru imparţirea produciei totale, cota de piaţă care revine fiecăreia
fiind limitată de propria capacitate de producţie şi de preţul pe piaţă, şi nu de vreo întelegere între
agenţii economici.

Astfel, formarea ofertei pe o piaţă de oligopol asimetric se supune condiţiilor de costuri pe

care le suportă firma dominantă şi care nu sunt în mod obligatoriu cele mai scăzute; astfel, se vorbeşte
despre "firma barometrică"care ia rolul de leader pentru că primeşte adeziunea rivalilor ce consideră
că firma vizată cunoaşte cel mai bine starea pieţei. Ea se mai numeste leader pe preţ deoarece işi
stabileşte preţul în vederea maximizării profiturilor proprii, după care alte firme vând la acelaşi nivel,
fară a exista înţelegeri sau cote de producţie fixate între ele. Tendinţa de imitare izvorăşte din teama
firmelor mici faţă de posibilele reacţii represive ale celei dominante, mai ales dacă firma leader
produce în condiţiile unor costuri medii inferioare rivalilor săi.

Deoarece firma dominantă controlează 60-80% din volumul vânăzarilor totale, diferenţa fiind
asigurată de concurenţă, oferta pe piaţă cuprinde ansamblul cantităţilor oferite de firmele ce
funcţionează în industria respectivă, la diferite preţuri.

Rezultă deci că oferta pe o piaţă de oligopol asimetric se formează prin însumarea ofertelor
firmelor care funcţionează în acest domeniu şi reflectă condiţiile de costuri specifice firmei dominante,
astfel încât în cea mai mare parte este dată de cantitatea produsă de firma leader la diferite niveluri de
preţ; curba ofertei se construieşte în domeniul randamentelor descrescătoare, respectiv al costului
marginal ascendent.

Cererea pe piaţa de oligopol asimetric se formează prin agregarea cererilor individuale ale
firmelor care işi desfaşoară activitatea în industria respectivă şi ea se suprapune în proporţie de 60%-
80% cu cererea pentru firma dominanţa care respectă legea cererii.

În concluzie preţul practicat de firmele oligopolistice în condiţiile unui oligopol asimetric se

formează la acel nivel al producţiei firmei dominante la care venitul marginal corespunde costului
marginal,nivel de producţie la care profiturile sale sunt maxime.

Preţul de oligopol cu cerere specifică

Acesta este un caz deosebit de interesant şi frecvent întâlnit în situaţiile firmelor

oligopolistice care adoptă un comportament necooperant. Dar acest comportament nu trebuie înţeles în
 17

mod absolut,în sensul unuia care generează acţiuni total independente din partea agenţilor economici;
concret ,ei funcţionează în condiţiile recunoaşterii dependenţei reciproce.

Firmele oligopolistice sunt interdependente în domeniul preţului,deoarece sunt numai câteva

care împart o piaţă specifică,iar câştigul din vânzări al oricareia este însoţit de pierderi din vânzări de
partea concurenţei. Deci,dacă veniturile unui agent economic rezultă dintr-o micsorare de preţ,este de
aşteptat că rivalii să reacţioneze la pierderile lor,probabil reducând şi ei nivelul preţului în scopul
recâştigării consumatorilor; desigur ,dacă acţiunea se repetă ,apare fenomenul de război al preţului,
firmele rivale sunt antrenate în reduceri de preţ pină când nici una nu mai beneficiază din această
micsorare,adică până în momentul în care preţul de piaţă atinge nivelul costului mediu şi nu se mai
înregistrează profit.Echilibrul specfic firmelor oligopolistice cu comportament necooperant poate fi
atins în două modalităţi,în funcţie de strategia adoptată de acestea: strategie a cantităţii sau a
preţului.Într-o strategie a cantităţii,fiecare firmă observă cât produce concurenţa şi, în ipoteza că
nivelul său nu se schimbă ,calculează cantitatea care îi maximizează profitul . Pe de altă parte,într-o
strategie a preţului ,fiecare firmă analizează preţurile concurenţei şi,presupunând că acestea nu se
modifică,optează pentru un nivel de preţ care îi maximizează profitul. Dar din moment ce firmele
oligopolistice realizează mărfuri identice,are însemnătate numai cea care promovează cel mai scazut
preţ.

Prin urmare ,oferta pe piaţa de oligpol cu cerere specificţ se formeaza prin însumarea ofertelor
firmelor care functionează în aceste condiţii ale caror cantităţi oferite la diferite preţuri respectă
structurile specifice de costuri, în cadrul cărora se pot înregistra mai multe niveluri de costuri
marginale; curba ofertei poate îmbraca mai multe forme datorită intervalului de costuri marginale care
pot fi considerate pentru obţinerea profitului maxim.

2.2.5 Preţul în condiţii de monopol bilateral

Combinaţia dintre monopol şi monopson generează o situaţie specifică de piaţă în care

puterea economică de negociere a celor doi participanţi la viaţa economică poate fi similară.
Datorită lipsei de atomicitate,atât în planul cererii,cât şi al ofertei ,nici vânzătorul şi nici cumpărătorul
nu se pot comporta ca un monopolist ,respectiv monopsonist. "Două mari tipuri de soluţii pot fi avute
în vedere în această situaţie : este posibil ca unul dintre participanţi să fie mai puternic decât celălalt
şi să-l forţeze să accepte condiţiile sale; în funcţie de caz, piaţa va fi atunci dominată de monopolist
sau de monopsonist; avantajul poate,de altfel ,trece de la unul la celălalt în funcţie de conjunctura
economică şi socială. Este însă posibil şi ca vânzătorul şi cumpărătorul să se înteleagă pentru a fixa
un preţ şi o cantitate : la limită ,cele două intreprinderi rivale procedează la o inţelegere verticală,iar
discuţia se va referi la impărţirea profitului global. În aceste condiţii preţul depinde de cantitatea
produsă de firmă,iar cantitatea vândută coincide cu cea cerută."
Ca şi în situaţia pieţei de oligopol bilateral,în condiţiile unui monopol bilateral puterea economică a
agenţilor economici poate fi similară ,astfel încât să nu se poată constata supremaţia producătorului
asupra consumatorului şi nici dominaţia acestuia din urma asupra acţiunilor celuilalt ,în procesul de
formare a preţului .
Cererea este imperfectă şi pe piaţa de monopol/monopson bilateral,cantitaea cerută modificându-se la
variaţia preţului ,în sens invers. Ca urmare ,cererea pe piaţa de monopol bilateral coincide cu cererea
unicului cumpărător,care exprimă nu numai veniturile,preferinţele şi intensitatea nevoii acestuia
pentru bunul respectiv ,dar şi condiţiile ofertei,respectiv cantitatea, calitatea şi structura acestuia când
 18

cererea se manifestă ca rezultat al contractului cu ofertă,ca în cazul bunurilor de impuls şi are caracter
imperfect,în sensul scăderii preţului la creşterea cantităţilor cerute pe piaţă;
Preţul pe o piaţă de monopol bilateral apare ca efect al confruntării dintre cerere şi ofertă;
cumpărătorul şi vânzătorul bunului au caracter de unicitate şi işi exercită forţa de negociere pe piaţă.
Astfel,preţul pe piaţa de monopol bilateral se formează la nivelul producţiei la care ,fie costul
marginal corespunde cu venitul marginal,profitul fiind maxim pentru ofertant,fie produsul marginal
coincide cu costul marginal,profitul cumpărătorului fiind maxim,fie cererea coincide cu oferta,profitul
maximizandu-se pentru cei doi agenti economici,în condiţiile concrete ale pieţei.

Concluzie:

Prin urmare ,complexitatea formării preţului ,pusă în evidenţă prin diversitatea condiţiilor de
cerere şi ofertă,permite surprinderea urmatoarelor aspecte:

 preţul este o variabilă usor manevrabilă de către agenţii economici în scopul realizării
obiectivelor lor. Ei pot lua decizii de creştere sau scădere a nivelului de preţ în funcţie de dinamica
condiţiilor cererii şi ofertei pe piaţă,putând ajusta marimea acestuia dacă interesele economice o cer;
 în schimb , el prezintă ,în general, un instrument cu acţiune limitată pe un interval de
timp scurt tocmai datorită posibilităţii tuturor participanţilor la viaţa economică de a ajusta nivelul
individual al său;
 preţul este un indicator al activităţii economice a cărui evoluţie face obiectul
preocupărilor atât la nivel micro,cât şi mcroeconomic,concretizate în strategii de preţ multiple
corespunzătoare strategiilor de piaţă,pe de o parte ,şi în multiple hotărâri şi acte normative care
guvernează mişcarea preţurilor ,pe de altă parte;
 preţul reflectă în condiţii specifice de piaţă raportul dintre cerere şi ofertă ,mai mult
sau mai puţin orientat;
 19

Capitolul 3
Studiu de caz. Formarea prețului în cadrul unei întreprinderi
de consultanță managerială
Aspecte generale SC Consultanță SRL

SC Consultanță SRL este o companie dedicată serviciilor de consultanță și inginerie ce reunește un

consorțiu de specialiști cu înaltă expertiza profesională și experiență practică în domeniul
Managementului și a Ingineriei Industriale.

Succesul companiei se bazează pe standardele înalte de calitate din domeniul consultanței și ingineriei,
precum folosirea celor mai bune practici.

Personalul companiei a generat o cultură organizațională puternic orientată către înțelegerea și

satisfacerea cerințelor clienților, precum și spre dezvoltarea cunoașterii și inovare.

Consultanții sunt, de regulă, Senior Consultanți care dispun de cunoștințe temeinice teoretice și
experiență proprie aplicativă în domeniile în care își oferă serviciile.

Fiecare proiect este atent customizat, astfel încât să servească cu adevarat interesele și asteptarile
beneficiarului.

Experienta remarcabila in domeniul managementului a expertilor companiei le permite acestora ca

impreuna cu beneficiarii sa gaseasca cele mai bune si adecvate solutii problemelor ce formeaza
obiectele proiectelor de consultanta si inginerie.

Principalele activitati

Una din activitatile principale ale companiei Consultanta SRL este cea de Training. Aceasta activitate
s-a structurat treptat, ca efect al sinergiei dintre cunostintele si experienta consultantilor si
problematica diferitilor beneficiari in actuala etapa de dezvoltare economica a Romaniei.

SC Consultanta SRL s-a specializat in domeniul Trainingului Managerial plecand de la faptul ca

resursa manageriala este hotaratoare in succesul organizatiilor si, in acelasi timp, este una dintre
resursele dintre cele mai dificil de obtinut.

Plecand de la dinamica mediului de afaceri din Romania, in cadrul GCI se dezvolta cercetari asupra
celor mai importante aspecte manageriale cu care se confrunta diferitele companii, cercetari care sunt
transformate in noi produse de training inovative.

In prezent, SC Consultanta SRL ofera 26 tipuri de seminarii in probleme manageriale, fiecare seminar
fiind axat pe o anumita tema care s-a dovedit de un larg interes.
 20

Obicetivele generale ale serviciului oferit

Obiective:

 Cunoasterea climatului organizational din compania SC Beneficiar pe baza de Ancheta

Sociala pentru circa 1000 persoane.
 Definirea proiectelor pentru dezvoltarea performantelor companiei SC Beneficiar SRL.

Continut principal al serviciului:

 Conceperea directiilor de cercetare orientate spre cresterea performantelor.

 Proiectarea chestionarelor si a instructiunilor de completare pentru personalul cu
responsabilitati manageriale din unitatea centrala si din farmacii (circa 150 persoane).
 Proiectarea chestionarelor si a instructiunilor de completare pentru personalul de executie
din farmacii si din unitatea centrala (circa 850 persoane).
 Prelucrarea datelor si desprinderea concluziilor pe directiile cercetate.
 Analiza rezultatelor cu reprezentantii beneficiarului.
 Definirea proiectelor pentru imbunatatirea performantelor.

Principalele directii de cercetare:

a) Aprecierea generala a pozitiei si viitorului companiei de catre salariati.

b) Evaluarea climatului organizational general.

c) Gradul de intelegere a conceptelor de performanta, avantaj competitiv si responsabilitate

organizationala.

d) Evaluarea atractivitatii companiei pentru personalul din companie.

e) Perceptia interna medie a punctelor tari si a punctelor slabe ale companiei comparativ cu
concurenta.

f) Perceptia satisfactiei si insatisfactiei personalului companiei. Evaluarea climatului

motivational.

g) Modul de apreciere a comportamentului, a stilului de conducere si a modului de organizare al

companiei de catre personal.

h) Cunoasterea conceptelor de baza manageriale si a celor care fac posibila functionarea eficienta
a unei organizatii.

i) Identificarea de propuneri de imbunatatire a performantelor facute de personal.

 21

Prezentarea rezultatelor

Rezultatele au fost prezentate:

 Cantitativ, ca medii statistice si histograme ale principalelor tipuri de raspunsuri

 Calitativ, prin text scris si exemple reprezentative de raspunsuri.
 Rezumativ, prin sinteza principalelor rezultate.

Definirea proiectelor

Definirea proiectelor a fost orientata spre cresterea performantelor companiei SC Beneficiar SRL. Pe
baza concluziilor anchetei sociale, precum si pe baza altor informatii, care nu au putut in mod obiectiv
fi obtinute prin ancheta, s-au definit un numar de proiecte care, fiecare in parte, u contribuit in mod
specific la cresterea performantelor companiei.

Pentru fiecare proiect s-au definit:

 Denumirea;
 Scopul si obiectivele;
 Continutul de baza;
 Metodologia de lucru;
 Personalul necesar pentru formalizarea proiectului;
 Personalul de executie pentru implementare;
 Durata;
 Costurile;
 Efectele scontate.

Grafic de realizare al serviciului de conslultanta

Nr. Etapa Termen de realizare Responsabilitati

1 Conceperea anchetei si redactarea 7 mai 2008 SC Consultant

formularelor pentru circa 1000
persoane
2 Aplicarea anchetei pentru personalul 8-10 mai 2008 SC Beneficiar
de conducere a farmaciilor (circa 150
persoane)
3 Aplicarea anchetei pentru personalul 12-16 mai 2008 SC Beneficiar
din unitatea centrala si personalul de
executie din farmacie (circa 850
persoane)
4 Prelucrarea si valorificarea datelor 15 mai 2008 SC Consultant
prelevate pentru ancheta referitoare la
personalul de conducere a farmaciilor
5 Prelucrarea datelor referitaore la 23 mai 2008 SC Beneficiar
personalul din unitatea centrala si
personalul de executie din farmacie
6 Prezentarea si discutarea rezultatelor si 27 mai 2008 SC Consultant
a propunerilor de proiecte SC Beneficiar
7 Definitivarea si prezentarea listei de 30 mai 2008 SC Consultant
 22

proiecte
Stabilirea pretului

Pretul a fost stabilit pe baza volumului estimat in ore si a tarifului orar practicat de SC Consultant
SRL, conform devizului:

Nr Serviciu Ore Tarif Pret total

euro/ euro
ora
1 Conceperea anchetei si redactarea
formularelor pentru circa 1000 90 80 7200
persoane
2 Aplicarea anchetei pentru personalul
de conducere a farmaciilor (circa 150 - -
persoane)
3 Aplicarea anchetei pentru personalul
din unitatea centrala si personalul de
executie din farmacie (circa 850 - -
persoane)
4 Prelucrarea si valorificarea datelor
prelevate pentru ancheta refereitoare 30 90 2700
la personalul de conducere a
farmaciilor
5 Prelucrarea datelor referitaore la
personalul din unitatea centrala si 50 80 4000
personalul de executie din farmacie
6 Prezentarea si discutarea rezultatelor 8 90 720
si a propunerilor de proiecte
7 Definitivarea si prezentarea listei de 20 90 1800
proiecte
8 Total 198 - 16420

• Pretul serviciului conform volumului

de munca evaluat si tarifelor standard …………….. 16420 euro

• Discount 20% pentru client fidelizat…………………3284 euro

• Pretul final…...……………………………..13136 euro

Preturile au fost stabilite fara TVA.

Conditii de plata

• Prima plata: 3284 euro la semnarea contractului;

• A doua plata: 6500 euro dupa terminarea anchetei pentru

personalul cu pozitie manageriala;

 23

• Plata finala: 3352 euro dupa definitivarea listei proiectelor.

Platile s-au facut in lei, la cursul de schimb BNR din data facturarii, in contul: RO 89 RZBR
0000060007467…, Banca Raiffeisen Bank.

Bonus special

SC Consultant SRL a oferit ca bonus special „Manualul Managerului” cu un continut adecvat

problematicii conducerii si studii de caz.

Contractarea se face la pret ferm. Ofertantul isi asuma toate cheltuielile pentru realizarea serviciului in
cadrul companiei sale si pe teritoriul orasului Bucuresti.

Cresterea volumului serviciului care s-a datora estimarii gresite a Ofertantului, au cazut in sarcina
acestuia.

Daca volumul servciului a crescut pe baza unor noi cerinte ale Beneficiarului, aceasta situatie a
necesitat o negociere separata.
 24

Bibliografie:
1. Latiș Magdalena- "Prețul și formarea lui", Editura economică,București 1997

2. Bă băiță Ilie,Duță Alexandrina- Piețe și prețuri, Editura de Vest, Timișoara, 1995

3. http://facultate.regielive.ro/referate/management/formarea-preturilor-in-sectorul-
serviciilor-103099.html