Tema 5.

Conceptul, esenţa şi rolul

preţurilor în economie
1. Abordarea conceptului de preţ în teoria economică.
2. Funcţiile preţului.
3. Tipurile de preţuri şi clasificarea lor.
4. Sistemul de preţuri.
5. Factorii ce influenţează formarea preţului.
6. Rolul preţului în economia de piaţă.
7. Etapele de dezvoltare a sistemului de preţuri în RM.
 1. Abordarea conceptului de preţ în teoria
economică
De la începutul întroducerii în limbajul economic termenului de preţ i s-
au atribuit sensuri variate, dar toţi cei care l-au însuşit şi folosit au intuit
faptul că preţul măsoară ceva.
Aristotel susţinea că “preţul exprimă echivalența a două bunuri diferite
calitativ”.
Preţul ca expresie banească a valorii mărfii a apărut odată cu dezvoltarea
producţiei de mărfuri şi anume atunci când au apărut banii, moneda
măsurând acel “ceva” existent în toate bunurile supuse schimbului.
Una din cele mai controversate probleme a ştiinţei economice a fost
găsirea acelui “ceva” care le face comparabile, masurabile şi transferabile
pe toate bunurile supuse schimbului.
Prețul reprezintă reflectarea bănească a valorii bunurilor sau serviciilor,
comparate și corelate prin prisma cantității, calității și a altor criterii.
 Ce a stat la baza apariției prețurilor?

Dezvoltarea producției

Apariția schimbului și a
banilor

Teoria Teoria
OBIECTIVĂ SUBIECTIVĂ
munca utilitatea

Teoria
SINTEZĂ
vânzător-cumpărător

PRE Ț UL
• cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun
economic;
• suma pentru transferarea drepturilor de proprietate de la o persoană la alta.
 Teoria valoare-muncă sau obiectivă
A. Smith a arătat că măsura reală a valorii de schimb ale mărfurilor este
munca.
D. Ricardo consolidează acest punct de vedere şi susţine că munca ce
întruchipează valoarea are dublu caracter: munca vie (reprezintă
transferarea valorii de la mijloacele de producţie la produsul finit şi crearea
unei noi valori, având un caracter activ asupra valorii) şi munca
materializată (întruchipată în mijloacele de producţie şi are un caracter
pasiv asupra valorii).
K.Marx a preluat teoria valorii de la clasici, îmbogaţind-o cu elemente noi,
şi definește valoarea ca “timpul de muncă socialmente necesar pentru
producere în condiţii de producţie existente, normale din punct de vedere
social, cu un nivel mediu de îndemânare şi intensitate a muncii”.
V. Madgearu explică existenţa unei identitaţi între proporţia schimbului de
mărfuri şi cheltuielile necesare obţinerii acestora.
 Teoria subiectivă
Are la origine utilitatea la care s-a referit, la începutul preocupărilor economice, Xenofon.
Printre motivele apariţiei acestei teorii putem menţiona imposibilitatea teoriei valorii-
muncă de a explica contribuţia pieţei la formarea preţului, la influienţarea valorii prin
raportul cerere-ofertă. Teoria subiectivă având ca autori pe W. Jevons, K. Menger, A.
Marshall ş.a.
Ideia de bază este: dacă marfa nu are utilitate valoarea ei este nulă.
Din moment ce nu toate părţile ale aceluiaşi produs au utilităţi egale, pe măsură ce se
asigură o suficientă acoperire a trebuinţelor, orice cantitate suplimentară are un grad de
utilitate diferit, respectiv mai mic. De aceea, teoria subiectivă a valorii face distincţie între
utilitatea totală, dată de întreaga cantitate consumată dintr-o marfă, şi utilitatea ultimei
unităţi, care este cel mai puţin dorită şi se numeşte utilitate finală sau marginală.
Această teorie aşează la baza formării valorii de schimb şi a preţurilor, pe lângă utilitate, şi
raritatea mărfurilor. Aşa se explică unele situaţii aparent paradoxale ale unor produse cu
utilitate mare, dar valoare de schimb mică sau ale unor mărfuri de utilitate mică, dar
valoare de schimb mare (de ex: paradoxul apă-diamante).
 Teoria – sinteză a valorii
Dacă formarea preţului este dictată de latura ofertei în teoria
obiectivă şi de cerere în cea subiectivă, într-o teorie sintetizatoare a
factorilor de influenţă asupra mărimii, dinamicii şi corelaţiilor dintre
preţuri, acestea din urmă apar ca expresie a confruntării
intereselor dintre vânzători şi cumpărători.
Aşa cum apreciază M. Manoilescu: “Noi înţelegem să luăm în
considerare toţi factorii, atât obiectivi, cât şi subiectivi care
contribuie la formarea valorilor şi ne situăm pe terenul teoriei
moderne a echilibrului care, de asemenea, are în vedere
multilateralitatea factorilor constituenţi ai valorii”. Iar A. Marshall
înaintează următoarea afirmaţie :”Pe bună dreptate se poate discuta
dacă este lama superioară sau inferioară a unei foarfeci cea care taie
o foaie de hârtie, ca şi dacă valoarea este guvernată de utilitate
(cererea consumatorului) sau costul de producţie (oferta
producătorului)”.
 2. Funcţiile preţului
Funcţia de calcul, măsurare şi evaluare

Funcţia de informare

Funcţia de stimulare a producătorilor

Funcţia de pârghie economică

Functia de corelare a cererii cu oferta

1. Funcţia de calcul, măsurare şi evaluare a valorii bunurilor, a rezultatelor
economice, cheltuielilor, veniturilor etc. În acest context, preţul apare ca
instrument de fundamentare a deciziilor adoptate de agenţii economici în toate
fazele circuitului economic: aprovizionare-producţie-desfacere;
2. Funcţia de informare a participanților la viața economică. Astfel, el transmite
informații privind situația pieței, respectiv raportul cerere-oferta și presiunile care
există pe piață. Preţul este cea mai importantă sursă de informaţii pentru
adoptarea deciziilor de alocare şi realocare a resurselor pe domenii.
3. Funcţia de stimulare a producătorilor, prin recuperarea cheltuielilor şi
asigurarea profitului, ca premisă a continuităţii activităţilor economice. Prețul
asigură orientarea producătorilor către producerea unui anumit bun sau
restrângerea ariei de producție în funcție de nivelul prețului la care acesta se poate
comercializa. De asemenea, această funcție reflectă capacitatea prețului de a
genera venituri mai ridicate acelor agenți economici care dispun de condiții de
producție mai bune, adică își desfășoară activitatea cu costuri scăzute, și invers.
 Funcţia de pârghie economică, justificată în primul rând prin aceea că preţurile
cuprind în structura lor elemente valorice, considerate fiecare ca fiind pârghii
economice şi anume: salarii, impozite, contribuţii, dobânzi, taxe, profit, comisioane şi
adaos comercial etc.; în al doilea rând prin aceea că preţul unui produs se încadrează
într-un sistem de preţuri ale altor produse cu care se află în raporturi de
proporţionalitate (denumite şi preţuri relative), iar în al treilea rând prin aceea că
preţurile au implicaţii complexe în gestiunea agenţilor economici acţionând în două
faze importante: în faza aprovizionării, prin preţurile factorilor de producţie şi în faza
desfacerii, prin preţurile produselor livrate;
 Funcția de corelare a cererii cu oferta se explică prin
tendința prețului de a se forma în jurul nivelului său de
echilibru:
 dacă P’>PE - piaţa se caracterizează prin exces de ofertă,
iar cantitatea cerută se va diminua, ceea ce antrenează o
scădere a preţului până la nivelul său de echilibru.
 dacă P’<PE - pe piaţă există un surplus de cerere şi o
cantitate oferită peste cantitatea solicitată, ceea ce
antrenează creşterea producţiei şi a cantităţii oferite,
preţul majorându-se până la nivelul preţului de echilibru.
Astfel, jocul preţului face să diminueze decalajele între
cerere şi oferta.
3. Tipurile de preţuri şi clasificarea lor

1 După modul de formare · libere · reglementate

· cu ridicata · de achiziţie
După domeniul de
2 aplicare
· cu amănuntul · în construcţii
· tarife la servicii

· de ofertă (de catalog, de listă, de devize etc.);

3 După destinaţie · de evidenţă (medii, comparabile, de prognoză etc.);
· efective (de contract, de bursă, de licitaţie, de consum)
· de import-export;
· mondiale.

· unice
4 După aria georgafică şi
intervalul de timp · diferenţiate

După modul în care · variabile

5 reacţionează la variaţia · fixe
anumitor factori · semivariabile

6 După modul de luare în · preţuri cu TVA

calcul TVA · preţuri fără TVA
 4. Sistemul de preţuri
Sistemul de preţuri - totalitatea preţurilor care stau la baza schimburilor de
mărfuri pe piaţa internă şi internaţională, precum şi totalitatea relaţiilor dintre ele.
Este un mecanism complex bazat pe principii, metode şi tehnici de funcţionare foarte
variate, integrând:
 categorii, forme şi tipuri de preţ;
 limitele de diferenţiere a acestora în funcţie de anumite variabile economice;
 elementele structurale a preţurilor;
 limitele de competenţă şi responsabilitate ale organelor cu drept de decizie în domeniul de
preţ.
Sistemul de preţuri este dependent de nivelul producţiei, al productivităţii muncii, al
evoluţiei şi structurii Produsului Intern Brut ş.a. factori, dar în special de modul de
organizare a economiei. Pornind de aici se deosebesc două tipuri de sisteme de preţuri:
sistemul de preţuri administrate (stabilirea unitară şi coordonată a preţurilor de către stat.
Piaţa practic nu avea nici o influienţă asupra nivelului şi dinamicii lor);
sistemul de preţuri libere (preţuri bazate pe acţiunea legii cererii şi ofertei ).
1. Stabiliţi avantajele/dezavantajele fiecărui sistem.
2. Identificaţi deosebirile dintre aceste două sisteme.
 5. Factorii ce influenţează formarea preţului
INTERNI EXTERNI

Costul de producţie Cererea

Etapa ciclului de viată a

Concurenţa
produsului

Strategia de distribuţie Oferta

Strategia de promovare Politica statului

Organizarea internă Alţi factori socio-economici

Libertatea celui care stabileşte preţurile este limitată de aceşti factori, iar consumatorul este
singurul în măsură să aprecieze dacă preţul produsului este corect, prin raportarea lui la valoarea de
întrebuinţare a produsului. De aceea, percepţia preţului de către cumpărător are deosebită importanţă
pentru specialiştii în domeniul marketingului, care stabilesc preţurile produselor în cadrul firmei
conform strategiei adoptate.
Factori interni - firma îi poate manevra în interesul ei, deşi marjele sunt limitate datorită naturii activităţii
desfăşurate şi a pieţelor pe care produsul va apare, esenţial pentru firmă fiind modul în care ea îşi defineşte
afacerile, stabilind ce produce şi pe ce piaţă vinde.
1. Costul de producţie - ce reprezintă totalitatea cheltuielilor pe care le efectuează întreprindere pentru
realizarea unui produs. Ele sunt costuri directe, numite cheltuieli variabile pentru că mărimea lor se
modifică în acceaşi direcţie cu cea a cantităţii de produse (materii prime, materiale, combustibil şi energie
pentru producţie, salarii, etc.) şi costuri indirecte numite cheltuieli fixe, întrucât, într-un interval de
modificare a cantităţii de produse rămân neschimbate (amortizarea capitalului fix, energia pentru
iluminat, combustibilul pentru încălzit, chiria, etc.). Suma tuturor cheltuielilor făcute pentru realizarea
produsului formează costul total unitar, sau costul pe produs, care se va recupera, prin vânzarea
produsului la preţul de piaţă. De nivelul cheltuielilor de producţie depinde mărimea profitului, care este
diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie. Obiectivul oricărui producător trebuie să fie
minimizarea costului de producţie, aceasta fiind calea de sporire a rentabilităţii, care depinde de el.
Desigur, în determinarea mărimii preţului se porneşte de la costuri, dar ele sunt doar un factor intern,
factorii externi adeseori sunt cei determinaţi în fixarea preţului pe piaţă.
2. Etapa ciclului de viată a produsului este un factor ce trebuie avut în vedere, deoarece de regulă în faza
de introducere, se practică un preţ relativ ridicat, în faza de creştere unul moderat, în cea de maturitate
începe să scadă, iar în faza de declin în funcţie şi de alţi factori poate să scadă sau să crească.
3. Strategia de distribuţie - influenţează preţul prin câştigarea accesului la canalele de distribuţie.
4. Strategia de promovare - se corelează, preţul, care devine instrument promoţional.
5. Organizarea internă - desemnează responsabilităţile în domeniul stabilirii şi controlului preţurilor, în
funcţie de structura organizatorică a firmei. Tipic, în procesul stabilirii preţurilor sunt implicate
departamentele (compartimentele) de marketing, vânzări şi contabilitate, fiecare având o viziune proprie
care trebuie însă coroborate, pentru a elimina pe cât posibil riscurile în acest domeniu.
Factori externi - sunt în general componentele macromediului, care au influenţa diferită ca intensitate asupra
preţului. Astfel, influenţă imediată şi cel mai adesea directă, o au factorii economici (piaţa cu elementele ei: cerere şi
ofertă) şi factorii politico-juridici (politica fiscală, atitidinea faţă de profit etc).
1.Cererea pentru un bun reflectă intensitatea nevoii pe care el o satisface şi se concretizează în cantitatea ce se
cumpără într-o perioadă dată, la un anumit nivel al preţului. Între cerere şi preţ este o relaţie invers proporţională, la
majoritatea produselor şi se exprimă grafic prin curba cererii. Dinamica relaţiei dintre cerere şi preţ se evidenţiază
prin elasticitatea cererii, care arată cum se modifică cererea la schimbarea preţului şi se măsoară prin coeficientul
de elasticitate (elastică - k>1; inelastică – k<1; unitară k=1). Elasticitatea este influenţată de: preţul produselor
substitubile, ponderea preţului în bugetul cumpărătorului, durabilitatea produsului, întrebuinţările alternative ale
produsului. Este foarte importantă, pentru determinarea preţului, estimarea elasticităţii şi a cererii, întrucât cererea
şi piaţa stabilesc limita superioară a preţului, în timp ce costurile reprezintă limita inferioară a acestuia.
2.Concurenţa, ce reflectă structura pieţii pe care firma îşi vinde produsul, se bazează pe interdependenţa ce există
între producătorii aceluiaşi produs, întrucât consecinţele acţiunii unuia depind şi de reacţiile celorlalţi producători.
De aceea, are mare importanţă cunoaşterea tipului de piaţă (concurenţa perfectă, concurenţa monopolistică,
concurenţa oligopol, monopol), pe care apare fiecare produs, întrucât preţul se formează într-un mod specific pe
fiecare dintre acestea.
3.Oferta, determinată de capacitatea de producţie a firmei va influenţa preţul, deoarece ea trebuie să aleagă între un
preţ mai mare cu oferta mică sau o ofertă mai mare cu un preţ mai mic. Studierea cererii îi va permite să aleagă
soluţie optimă.
4.Politica statului cu privire la intervenţia în general în viaţa economică şi în special în domeniul preţului. Statul
urmăreşte prin intervenţia sa, nu să anuleze acţiunea legilor economice obiective, ci să atenueze şi să elimine unele
influenţe negative, la unele produse care necesită sprijin din afara pieţii, ţinând însă cont de interesul public, al
consumatorilor şi producătorilor. Obiectivele sunt limitarea creşterii unor preţuri sau împiedicarea scăderii lui.
Statul intervine asupra raportului cerere-ofertă, asupra nivelului preţului şi prin controlul preţurilor.
5.Alţi factori socio-economici cum ar fi: conjunctura economică, faza ciclului economic, protecţia socială a
consumatorilor etc., de care fiecare firmă trebuie să ţină seama după caz. Influenţa fiecăruia din aceşti factori se
reflectă în mărimea preţului sub forma: cheltuielilor de producţie efectuate, a utilităţii, a cererii, rarităţii şi a altor
variabile. Numai un asemenea preţ, ce ia în considerare toate aspectele subliniate mai sus, poate constitui un
instrument complex de măsurare economică.
 Tema pentru acasă...

1. Recapitulaţi tema 5 „Conceptul, esenţa şi rolul preţurilor în economie”.

2. Stabiliţi avantajele/dezavantajele fiecărui sistem de preţuri.

3. Identificaţi deosebirile dintre cele două sisteme de preţuri.

4. Argumentaţi rolul preţului în economia de piaţă (min.3).

5. Caracterizaţi etapele de dezvoltare a sistemului de preţuri în RM.

6. Repetaţi de la disciplina Teoria economică (Microeconomia) formulele de

calcul a elasticităţii.