Preţul.

Concept, funcţii, mod de formare

Unitatea de învăţare nr. 10

PREŢUL. CONCEPT, FUNCŢII, MOD DE FORMARE

Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 10 208
10.1 Conceptul de preţ 208
10.2 Funcţiile preţurilor în economia de piaţǎ 210
10.3 Formarea preţurilor 211
10.4 Statul democrat şi preţurile. Politici de preţuri 213
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 10 216
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 217
Bibliografie unitate de învăţare nr. 10 218

Microeconomie 207
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 10

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 10 sunt:
 Cunoaşterea conceptului de preţ şi teoriilor privind valoarea
 Aprecierea rolului şi funcţiilor îndeplinite de preţuri în economiile de piaţǎ
 Determinarea factorilor sub incidenţa cǎrora se formeazǎ preţurile
 Înţelegerea determinǎrilor multiple ale intervenţiei statului în mecanismul
de formare a preţurilor şi a acţiunilor întreprinse în acest sens

10.1 Conceptul de preţ

Preţul a ocupat şi ocupǎ un loc central în ansamblul teoriei şi practicii economice.

Unii autori au apreciat ca preţul reprezintǎ noţiunea fundamentalǎ ştiinţei
economice.
Preţul exprimǎ, în condiţiile actuale, cantitatea de bani pe care cumpǎrǎtorul o
Preţul plǎteşte în schimbul unei unitǎţi de bun economic, respectiv, el este expresia
bǎneascǎ a valorii de schimb pe care o încaseazǎ vânzǎtorul pentru o unitate din
bunul tranzacţionat. Preţul este deci suma de bani încasatǎ - plǎtitǎ, pentru
transferarea definitivǎ a atribuţiilor dreptului de proprietate de la o persoanǎ la
alta.
Una dintre cele mai controversate probleme ale ştiintei economice a fost şi a rǎmas
Substanţa unicǎ problema "substanţei unice a preţului".
a preţului
Prima încercare de a explica ştiinţific esenţa unicǎ a preţului a fost facutǎ de
clasicul Adam Smith. El a apreciat şi a demonstrat cǎ preţul exprimǎ munca
încorporatǎ în fiecare dintre bunurile ce se schimbǎ.
Alţi economişti au aşezat la temelia preţului raritatea. Cu cât bunul este mai rar,
cererea pentru el fiind constantǎ sau în creştere, cu atât preţul lui este mai mare.
O altǎ bazǎ unicǎ a preţului a fost consideratǎ utilitatea Adepţii utilitǎţii marginale
spun cǎ preţul este determinat de utilitatea bunului cel mai puţin dorit, de
satisfacţia asiguratǎ de consumul acelui exemplar care se aflǎ la marginea plǎcerii
indivizilor.
Mulţi autori au considerat cǎ baza preţului este venitul disponibil. În acest context,
J.M. Keynes a demonstrat cǎ sporirea gradului de ocupare a forţei de muncǎ,
determinǎ mǎrimea venitului disponibil, iar acesta, la rândul lui, stǎ la baza
nivelului şi dinamicii preţului, a modificǎrii lui.
În timp, s-au conturat douǎ teorii în problema valorii: teoria valorii muncǎ
Teoriile valorii
(obiectivǎ) şi teoria valorii utilitate (subiectivǎ).
Conform teoriei valorii muncǎ, substanţa valorii este munca producǎtorilor de
bunuri reproductibile, concretizeazǎ în noi bunuri economice, în noi funcţii ale
acestora. În determinerea mǎrimii valorii economice se are în vedere consumul
total de muncǎ vie şi materializatǎ, ocazionat de producţia propriu-zisǎ a bunului

Microeconomie 208
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

respectiv, cât şi cheltuielile din amontele şi avalul acesteia. Mǎrimea valorii se

manifestǎ la piaţǎ prin valoarea de schimb şi reprezintǎ raportul cantitativ în care
se schimbǎ douǎ bunuri, La rândul ei, valoarea de schimb se prezintǎ sub forma
preţului. Cantitǎţile diferite de muncǎ vie şI materializatǎ pentru obţinerea
aceluiaşi bun reprezintǎ valoarea individualǎ a mǎrfii, a cǎrei mǎrime este datǎ de
timpul de muncǎ individual. Prin confruntarea intereselor producǎtorilor
individuali, ale acestora cu ale cumpǎrǎtorilor, bunurile indentice ajung sǎ aibǎ
una şi aceeasi valoare economicǎ, indiferent de valorile şi condiţiile individuale în
care au fost produse. Valoarea socialǎ este deteminatǎ de timpul de muncǎ
socialmente necesar, respectiv timpul de muncǎ necesar pentru producerea unui
bun, în condiţiile de producţie existente, normale din punct de vedere social şi cu
media socialǎ de îndemânare şi intensitate a muncii.
Conform teoriei valorii - utilitate, valoarea bunului se explicǎ prin raritatea
bunurilor economice şi prin utilitatea pe care indivizii consumatori o atribuie
acestora. Pe mǎsura satisfacerii nevoilor, se reduce intensitatea nevoii, deci scade
şi valoarea pe care cumpǎrǎtorul o conferǎ bunurilor cumpǎrate.
Cele douǎ teorii sunt ireductibile. Şcoala neoclasicǎ, de pildǎ, susţine cǎ valoarea
bunurilor economice este datǎ atât de preţul de cost integral (full-cost), cât şi de
utilitatea ce le-o conferǎ cumpǎrǎtorul, de preferinţele economice ale acestuia,
preferinţe ce se aflǎ sub incidenţa mǎrimii şi sursei venitului.

Test de autoevaluare 10.1

1. Adam Smith aprecia că esenţa unică a preţului este:
a) munca încorporată în fiecare dintre bunurile care se supun schimbului;
b) raritatea realativă a resurselor în raport cu nevoile;
c) raritatea bunurilor;
d) utilitatea bunurilor;
e) venitul disponibil.

2. Reprezintă teorii ale valorii:

a) teoria valorii-muncă (subiectivă);
b) teoria valorii-muncă (obiectivă);
c) teoria valorii-utilitate (subiectivă);
d) teoria valorii-utilitate (obiectivă);
e) b+c.

3. Conform teoriei valorii-utilitate:

a) valoarea se explică prin raritatea bunurilor economice;
b) valoarea se explică prin utilitatea pe care consumatorii o atribuie bunurilor
economice;
c) mărimea valorii se manifestă pe piaţă prin valoarea de schimb;
d) mărimea valorii se manifestă prin valoarea socială, calculată ca timp de
muncă socialmente necesar pentru producerea unui bun;
e) valoarea depinde de intensitatea nevoilor cărora se adresează bunurile
economice.

Microeconomie 209
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

Alegeţi răspunsul corect:

A (a+b+c); B (c+d); C (a+b+e); D (a+b); E (e).
Răspunsul la test se găseşte la pagina 217.

10.2 Funcţiile preţurilor în economia de piaţǎ

1. Funcţia de calcul şi mǎsurare a cheltuielilor şi rezultatelor, constǎ în aceea

Rolul preţurilor cǎ prin intermediul preţurilor capǎtǎ expresie bǎneascǎ indicatorii ce
în mecanismele caracterizeazǎ activitatea economico-socialǎ. În acestǎ funcţie, preţurile servesc la
economice evidenţierea dimensiunilor cantitative şi structural calitative ale evoluţiei
diverselor activitǎţi, constituind un important instrument de analizǎ şi
fundamentare a deciziilor privind introducerea noilor tehnologii, repartizarea şi
utilizarea resurselor, participarea la circuitul economic mondial etc.
2. Preţul, ca şi costul pe baza cǎruia se formeazǎ, are o puternicǎ încǎrcǎturǎ
informaţionalǎ, iar mesajele sale pot fi rapid şi ieftin transmise cǎtre multitudinea
agenţilor economici. El exprimǎ şi mǎsoarǎ "tensiunile" de raritate a bunurilor şi
serviciilor, ca şi a factorilor de producţie, orientând atât opţiunile şi deciziile
producǎtorilor, cât şi ale consumatorilor. Preţul apare deci ca "un sistem de
semnale" care coordoneazǎ deciziile agenţilor economici, servind la împǎrţirea
unei oferte limitate de factori de productie – între producǎtori - şi a unei cantitǎţi
limitate de bunuri şi servicii - între consumatori.
3. Funcţia de stimulare a intereselor agenţilor economici producǎtori.
Veniturile întreprinderilor, depinzǎnd de mǎrimea preţurilor, acestea din urmǎ
orienteazǎ activitǎţile economice spre acele ramuri şi sectoare în care prin preţ
(costurile fiind date) se încaseazǎ profituri relativ mari pe produs. Preţul apare ca
acel instrument neutru care îi ierarhizeazǎ pe producǎtori dupǎ costuri şi
rentabilitate.
4. Funcţia de recuperare a costurilor şi de distribuire a veniturilor presupune,
în primul rând, ca prin nivelul lor, preţurile sǎ asigure agenţilor economici
compensarea cheltuielilor şi obţinerea unui anumit profit.
Întrucât acelaşi produs are costuri diferite – în funcţie de preţurile de aprovizionare
şi de condiţiile de desfǎşurare a activitǎţii - şi se valorificǎ în mod diferenţiat pe
piaţǎ, prin intermediul preţurilor, se realizeazǎ o distribuire /redistribuire a
veniturilor producǎtorilor.

Test de autoevaluare 10.2

1. Nu reprezintă o funcţie a preţurilor:
a) funcţia de calcul şi măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor;
b) funcţia de mijloc de plată;
c) funcţia de stimulare a intereselor agenţilor economici;
d) funcţia de informare rapidă şi ieftină a participanţilor la piaţă cu privire
la tensiunile de raritate a bunurilor şi serviciilor ;
e) funcţia de recuperare a costurilor şi de distribuire a veniturilor.

Microeconomie 210
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

2. Funcţia preţurilor de calcul şi măsurare a chetuielilor şi rezultatelor constă în

aceea că:
a) preţurile apar ca un sistem de semnale care coordonează deciziile
agenţilor economici;
b) preţurile apar ca acel instrument care îi ierarhizează pe producători după
costuri şi rentabilitate;
c) preţurile asigură compensarea cheltuielilor şi obţinerea unui anumit
profit;
d) prin intermediul preţurilor capătă expresie banească indicatorii ce
caracterizează activitatea economico-socială;
e) c+d.

3. Funcţia preţurilor de stimulare a intereselor agenţilor economici producători

constă în aceea că:
a) preţurile apar ca un sistem de semnale care coordonează deciziile
agenţilor economici;
b) preţurile orientează activităţile economice spre acele ramuri şi sectoare în
care prin mărimea lor (costurile fiind date) se încasează profituri relativ
mari pe produs;
c) preţurile asigură compensarea cheltuielilor şi obţinerea unui anumit
profit;
d) prin intermediul preţurilor capătă expresie banească indicatorii ce
caracterizează activitatea economico-socială;
e) nici o variantă nu este corectă.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 217.

10.3 Formarea preţurilor

Este un lucru unanim acceptat cǎ formarea preţului are loc sub influenţa unei
multitudini de factori. În genere, aceşti factori se împart în douǎ grupe: factori
interni şi factori externi.
a) Grupa factorilor interni. Unii dintre fatorii interni ai formǎrii preţului
acţioneazǎ dinspre cererea consumatorilor cum sunt: utilitatea atribuitǎ
bunurilor de cǎtre cumpǎrǎtor; capacitatea de platǎ a populaţiei consumatoare;
nevoile consumatorilor şi structurile cererii etc.
Alţi factori interni ai formǎrii preţului îşi exercitǎ influenţa dinspre oferta
producǎtorilor. Dintre aceştia, cei mai importanţi sunt: nivelul costurilor
unitare; abilitatea întreprinzǎtorului şi capacitatea sa de a obţine profit cât mai
mare; structurile ofertei şi posibilitatea producǎtorilor de a se raporta la nevoile
consumatorilor; preţul bunurilor pe alte pieţe etc.
Existǎ de asemenea, factori interni ai formǎrii preţului, care acţioneazǎ pe
ansamblul pieţei: jocul liber, presiunea celor douǎ forţe ale pieţei; factorii

Microeconomie 211
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

monetari, cererea şi oferta de bani, ca element constitutiv al pieţei, în general.

b) Factorii externi ai formǎrii preţului se reduc la:
 intervenţia indirectǎ guvernamentalǎ atât în planul ofertei, cât şi al
cererii, în sensul suplimentǎrii sau al reducerii lor, pentru ca mecanismul lor
sǎ funcţioneze normal;
 mǎsurile specifice adoptate de stat pentru menţinerea unor echilibre
social-economice (pe piaţa muncii, protecţia unor producǎtori agricoli),
mǎsuri care s-au reflectat în nivelul şi dinamica preţului;
 comportamentul unor mari organizaţii economice cu tentǎ monopolistǎ.
Pe baza acţiunii factorilor arǎtaţi, a influenţei preponderente a unuia sau alteia
dintre grupele de factori, sau conturat mai multe tipuri de preţuri: libere,
administrate şi mixte.
Preţurile libere sunt acelea care se formeazǎ în condiţiile concurenţei deschise,
în care nici unul dintre agenţii pieţei nu poate influenţa sau decide în mod
unilateral nivelul şi dinamica preţurilor (preţul de echilibru).
Preţurile administrate sunt considerate acele preţuri care se formeazǎ şi se
modificǎ mai ales sub influenţa firmelor cu o poziţie cheie şi/sau a statului.
În realitate, într-un sistem economic real de piaţǎ, preţurile sunt mixte, ele fiind
formate pe baza tuturor factorilor arǎtaţi (interni şi externi).

Test de autoevaluare 10.3

1. Formarea preţurilor adesea se reduce la unele aspecte concrete, formal-
juridice, cum sunt:
a) modalitatea de negociere a preţului;
b) forma juridicǎ a acordului dintre pǎrţi cu privire la preţ;
c) cǎile de informare a pǎrţilor interesate privind preţul;
d) zona de practicare a preţului;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.

2. În practica economicǎ se utilizeazǎ diferite tipuri de preţuri, precum:

a) preţul director;
b) preţul de licitaţie;
c) preţul bursei;
d) preţul de catalog;
e) a+b+c+d.

3. Factorii interni de formare a preţului:

a) îşi exercitǎ influenţa dinspre oferta producǎtorului;
b) îşi exercitǎ influenţa dinspre cererea consumatorului;
c) se referǎ exclusiv la jocul liber al cererii şi ofertei pe piaţǎ;
d) se referǎ la totalitatea elementelor caracteristice unei economii naţionale;
e) se referǎ la acele procese care sunt specifice mecanismului pieţei.

Microeconomie 212
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

Alegeţi răspunsul corect:

A (e); B (a+b); C (a+b+e); D (c); E (a+d).
Răspunsul la test se găseşte la pagina 218.

10.4 Statul democrat şi preţurile. Politici de preţuri

Ţinându-se seama de faptul cǎ procesul formǎrii preţului este mixt, cǎ în acest

proces se întrepǎtrund factorii endogeni pieţei cu cei exogeni, se poate spune cǎ
implicarea administraţiei de stat este cel mai important factor exogen. Aceastǎ
funcţie a guvernelor se concretizeazǎ în mai multe categorii de acţiuni şi mǎsuri.
a) Principalul set de mǎsuri promovate de puterea publicǎ constǎ în ansamblul
acţiunilor şi procedurilor de menţinere, restaurare sau chiar de consolidare a
condiţiilor de desfǎşurare normalǎ a concurenţei. În acest sens, administraţiile de
stat controleazǎ înţelegerile, acordurile între producǎtori, cǎutând sǎ limiteze
tendinţele lor monopoliste şi oligopoliste. Aceste mǎsuri se împart în douǎ
categorii: reglementǎrile juridice ale tranzacţiilor comerciale, adoptarea Codului
Comercial, aceastǎ problemǎ fiind de competenţa legislativului; controlul şi
supravegherea modului de aplicare, de respectare a legilor privitoare la regulile
de desfǎşurare a concurenţei şi la mecanismul formǎrii preţului, acţiunea fiind a
executivului.
b) În al doilea rând, administraţia publicǎ se implicǎ în formarea nivelului
preţului şi a modificǎrii lui prin politica sa de protecţie socialǎ, de susţinere a
menajelor şi persoanelor cu venituri mici. Salariul minim garantat,
dimensionarea şi negocierea lui cu partenerii sociali, (cu sindicatele) sunt pârghii
statale şi de influenţare a mecanismului preţului.
c) În al treilea rând, puterea de stat, guvernele se implicǎ în formarea preţurilor
prin susţinerea cu subvenţii a unor produse de interes naţional (cereale, energie
electricǎ), ca şi prin garantarea veniturilor minime ale producǎtorilor agricoli.
d) În anumite situaţii extraordinare (rǎzboaie, crize profunde şi durabile),
guvernele au procedat la fixarea autoritarǎ a preţului, mǎsura fiind însoţitǎ
adesea şi de rationalizarea consumului.
e) Administraţia publicǎ recurge adesea la blocajul preţului, adicǎ menţinerea
preţurilor la anumite niveluri atinse, pentru asigurarea unei stabilizǎri a lor şi a
limitǎrii procesului inflaţionist. Ea practicǎ politica preţurilor maxime, respectiv
a preţurilor minime.

Mecanismul preţurilor maxime şi efectele practicǎrii acestora

În general, prin fixarea preţurilor maxime se urmǎreşte atât creşterea cererii şi a
consumului, cât şi a ofertei. Pentru a obţine efectul dorit este necesar ca preţul
maxim sǎ se situeze sub nivelul celui de echilibru (PM < PE ). Rezultǎ cǎ la preţ
maxim, cantitatea cerutǎ este mai mare decât cea oferitǎ (Qc >Qo ).

Microeconomie 213
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

C O

PE E

PM

Fig. 15.1. Politica preţului maximQ

Introdus cu scopul de a proteja consumatorii,
M0 preţulMmaxim
C antreneazǎ cu timpul,
un efect invers: penuria de produse şi imposibilitatea consumatorilor de a-şi
procura bunurile înPM cauzǎ. Ori, protejarea consumatorilor se realizeazǎ, în
principal, prin asigurarea pieţei cu bunurile cerute de ei.

Mecanismul preţurilor minime

Sunt situaţii când guvernele folosesc preţul minim în politica lor de preţuri.
Scopul urmǎrit de guverne este acela de a stimula dezvoltarea şi a menţine
echilibrul pieţei unor bunuri.
Prin lege, se interzice vânzarea bunurilor materiale şi serviciilor sub un anumit
preţ numit preţ - prag sau preţ minim. Este clar cǎ guvernul îşi poate atinge
obiectivul numai dacǎ nivelul acestui preţ este mai mare decât preţul de
echilibru.
0
P C O
Q0 QE QC Q
Pm MC MO

E
PE

0
QC QO Q
Fig. 15.2. Politica preţului minim
Stabilirea preţului minim deasupra celui de echlibru (PM > PE) conduce la
modificǎri atât în cantitatea cerutǎ faţǎ de cea de echilibru (QC< QE ), cât şi în

Microeconomie 214
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

cantitatea oferitǎ faţǎ de cantitatea ce fǎcuse echilibrul cu cererea (Qo > Qc ).

Modificǎrile aratate sunt reacţii fireşti ale agenţilor pieţei la urcarea preţului.
Apare deci un excedent de ofertǎ faţǎ de cerere, ceea ce înseamnǎ cǎ mǎsura
guvernului şi-a atins scopul. Numai cǎ statul trebuie sǎ caute şi debuşee pentru
produsele având preţuri minime de vânzare. O asemenea susţinere are loc fie
prin achiziţiile garantate din veniturile administraţiilor, fie prin facilitǎţi fiscale
şi de credit acordate producǎtorilor sau cumpǎrǎtorilor.

Test de autoevaluare 10.4

1. Intervenţia guvernamentalǎ în mecanismul formǎrii preţurilor este necesarǎ
atunci când:
a) existǎ penurie de resurse materiale şi energetice;
b) se doreşte limitarea tendinţei unor firme mari de a crea monopoluri;
c) trebuie protejate interesele consumatorilor;
d) se urmareşte folosirea raţionalǎ a resurselor naţionale;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.

2. Fixarea de cǎtre stat a unor preţuri minime are ca efect:

a) supraproducţia;
b) excesul de cerere;
c) penuria de produse;
d) dezavantajarea producǎtorului;
e) restrângerea pieţei produsului pentu care s-a fixat preţul minim.

3. Reprezintǎ o pârghie a statului de intervenţie în mecanismul formǎrii

preţurilor:
a) adoptarea Codului Comercial;
b) supravegherea bunei funcţionǎri a mecanismului pieţei;
c) supravegherea respectǎrii legilor privitoare la concurenţǎ;
d) salariul minim garantat;
e) stǎvilirea unor tendinţe monopoliste şi oligopoliste.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 218.

În loc de rezumat Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 10.

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 10 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Microeconomie 215
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 10

Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 10.

1. Reprezintǎ un factor extern de formare a preţului care acţioneazǎ dinspre cererea

consumatorului:
a) nevoile consumatorilor;
b) posibilitatea producǎtorilor de a se raporta la nevoile consumatorului;
c) mǎsurile guvernamentale pentru menţinerea unor echilibre social-economice
pe piaţa muncii;
d) raritatea bunurilor;
e) cantitatea de muncǎ încorporatǎ în fiecare cantitate de bun.

2. Dintre factorii interni ai formǎrii preţului care îşi exercitǎ influenţa dinspre oferta
producǎtorilor fac parte :
a) capacitatea de platǎ a populaţiei consumatoare ;
b) structurile ofertei ;
c) structurile cererii ;
d) abilitatea întreprinzǎtorului ;
e) nvelul costurilor unitare.

3. În realitate, într-un sistem economic de piaţǎ, preţurile sunt :

a) libere ;
b) administrate ;
c) mixte ;
d) un rezultat exclusiv al jocului liber dintre cererea şi oferta pieţei ;
e) formate pe baza tuturor factorilor de influenţǎ interni si externi pieţei.
Alegeţi răspunsul corect:
A (e); B (d); C (a+b+d); D (c+e); E (a+d).

4. Fixarea de cǎtre stat a unor preţuri maxime are ca efect:

a) supraproducţia;
b) excesul de cerere;
c) excesul de ofertǎ;
d) protejarea producǎtorului;
e) dezvoltarea pieţei produsului pentu care s-a fixat preţul maxim.

5. Statul se implicǎ în formarea preţurilor prin acordarea de subvenţii:

a) în situaţii extraordinare de tipul rǎzboaielor, crizelor profunde;
b) atunci când existǎ companii ce au tendinţa de a forma monopoluri;
c) de fiecare datǎ când existǎ penurie de produse pe piaţǎ;
d) atunci când doreşte sǎ susţinǎ oferta unor produse de interes general;
e) când urmǎreşte sǎ limiteze procesul inflaţionist.

Microeconomie 216
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

6. Funcţiile preţurilor în economia de piaţǎ.

7. Politicile preţurilor maxime şi minime.

Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 10.1
1. a
2. e
3. C

Răspuns 10.2
1. b
2. d
3. b

Microeconomie 217
 Preţul. Concept, funcţii, mod de formare

Răspuns 10.3
1. e
2. e
3. C

Răspuns 10.4
1. e
2. a
3. d

Bibliografie unitate de învăţare nr. 10

Clipa, N. - Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999.
Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucureşti,
2003.
Dobrotǎ, N. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
Frois, G.A. – Economie politicǎ, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucureşti,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ
modernǎ, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ, Editura
Economicǎ, Bucureşti, 1998.
Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa,
1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie).
Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. - Economie politicǎ, Editura Teora, Bucureşti,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction, Oxford University Press,
2005.

Microeconomie 218