Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
CAPITOLUL I
1. PRETUL
1.1. Conceptul de preţ în economia de piaţă contemporană
Privit în termeni generali, preţul poate reprezenta o sumă de bani primită sau
plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sau serviciu. Cum în viaţa de
toate zilele, omul cumpără sau vinde nenumărate bunuri şi servicii, preţul este
omniprezent, fiind puţine cuvinte care să aibă frecvenţa, circulaţia si dinamismul
cuvântului “preţ”. Începând cu preţul pâinii şi continuând cu preţul unui bilet de
spectacol, al unui obiect de folosinţă îndelungată, al unui obiect de artă sau chiar al
timpului, în relaţiile dintre oameni, oriunde şi oricând, totul are un preţ.
Din punct de vedere economic, prezenţa preţului este şi mai evidentă:
producţia, mărfurile, munca, informaţia, capitalul, valutele, investiţiile,
transporturile, serviciile, folosirea pamântului etc. totul se proiectează, se
realizează, există sau circulă şi au un preţ şi o valoare în funcţie de acest preţ.
Realităţile acestea au făcut şi fac din problema preţurilor o problemă centrală a
teoriei şi practicii economice.
Definit sub aspect economic, preţul este expresia bănească a valorii
mărfurilor şi serviciilor care fac obiectul schimbului şi constituie o categorie
economică.
Istoria ne-a demonstrat că preţul a apărut odată cu apariţia producţiei de
mărfuri şi a relaţiilor marfă-bani. Folosirea, acţiunea şi evoluţia preţurilor sunt
strâns legate de evoluţia producţiei de mărfuri şi de acţiunea legii valorii şi a legii
cererii şi ofertei.
Ca o categorie economică, preţul exprimă relaţiile băneşti care apar şi se
derulează între firme, între acestea şi instituţii şi populaţie, între cetăţeni, între
firme şi state etc. cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac
obiectul schimbului. În economia de piaţă, preţul nu se limitează doar la valoarea
bunurilor şi serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde în sfera sa şi alte
acte şi fapte, putându-se astfel vorbi de: preţul acţiunilor, al obligaţiunilor şi al
altor titluri de valoare, preţul concesiunilor (redevenţa), preţul locaţiilor de
gestiune, preţul capitalului împrumutat (dobânda) sau a celui utilizat (amortizarea,
chiria) etc.
Mărimea preţului este dată de valoarea etalonului preţurilor, adică de
monedă şi de mărimea valorii mărfurilor. Supunând analizei, pentru început,
relaţiile monedă-preţ şi preţ-monedă, se poate sublinia că între cei doi termeni
există o intercondiţionare reciprocă, un raport invers proporţional. Prin urmare,
devalorizarea sau deprecierea monedei (prin reducerea cantităţii ei de metal preţios
în raport cu vechea paritate sau prin reducerea cursului ei de schimb în raport cu
alte valute) duce la creşterea preţurilor şi a inflaţiei şi influenţează negativ nivelul
de trai al populaţiei. Este evident efectul asupra creşterii preţurilor pe care l-a avut,
în ţara noastră, după decembrie 1989, modificarea cursului de schimb al leului faţă
2
de dolarul S.U.A. şi, în cele din urmă, liberalizarea acestui curs. Fiecare scădere
mai importantă a cursului de schimb al leului faţă de dolar, a condus la creşteri
imediate sau cu o anumită întârziere a preţurilor.
Revalorizarea sau aprecierea monedei (prin creşterea conţinutului în aur al
unei unităti monetare sau prin creşterea cursului ei de schimb în raport cu cursurile
altor valute) are influenţă pozitivă asupra preţurilor determinând scăderea sau
stabilizarea acestora şi reducerea inflaţiei. Această politică a revalorizării o pot
adopta numai ţările cu rezerve de aur în creştere şi cu o economie dezvoltată, mai
puţin ţările care trec printr-o criză economică. Moneda instabilă a unei ţări are însă
şi alte efecte negative: denaturează preţurile, periclitează realizarea contractelor şi
acordurilor comerciale, influenţează importurile şi exporturile, complică efectuarea
unor previziuni şi anihilează economiile fructificate.
Modificarea preţurilor influenţează la rândul ei nemijlocit puterea de
cumpărare a monedei şi masa monetară. În acest sens trebuie reţinut că scăderea
treptată a puterii de cumpărare a monedei noastre naţionale, pâna la niveluri
alarmante, pe măsura parcurgerii etapelor de liberalizare a preţurilor, acţiune
declanşată în noiembrie 1990 şi continuată în anii următori, nu a fost oprită nici
după intrarea în vigoare a Legii concurenţei la 1 februarie 1997.
Putem concluziona că, schimbarea puterii de cumpărare şi de plată a
monedei prin devalorizare sau revalorizare determină, în sens invers, variaţii de
preţuri, iar acestea la rândul lor, modifică puterea de cumpărare şi de plată a
monedei.
În privinţa relaţiei preţ-valoare, se poate menţiona că între preţ şi valoare
există, în general un raport de proporţionalitate, evoluţia lor având acelaşi sens.
Făcându-se referire la baza, la factorii de formare a valorii mărfurilor (şi a
preţurilor), au existat mai multe curente de opinie, mai multe teorii:
• Teoria valorii muncă, elaborată şi susţinută de reprezentanţii
economiei politice engleze: William Pety, Adam Smith şi David Ricardo.
Referindu-se la valoarea mărfii, David Ricardo concluziona că, mărfurile,
având utilitate (pe care o considera esenţială pentru valoarea de schimb),
îşi trag valoarea din două izvoare: din raritatea şi cantitatea de muncă
necesară pentru obţinerea lor.
• Teoria valorii muncă susţinută de Marx:
Karl Marx a preluat de la clasicii englezi teoria valorii muncă şi a
dezvoltat-o până la o formă extremă, afirmând că, din punct de vedere
calitativ, valoarea mărfii nu reprezintă altceva decât muncă omenească
abstractă, omogenă, nediferenţiată, socialmente recunoscută ca utilă şi că
nimic în afară de muncă nu conţine valoarea, iar din punct de vedere
cantitativ mărimea valorii este determinată de timpul de muncă
socialmente necesar creării bunurulor. Ca urmare, K. Marx absolutizează
rolul muncii, în special al celei fizice, în crearea valorii şi neagă rolul
utilităţii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitatea fiind redusă
la o simplă premisă. Munca este considerată ca singura măsură reală care
poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor şi ea
3
constituie preţul real (natural) al unei mărfi, iar cantitatea de bani
defineşte preţul nominal al mărfii.
• Teoria utilităţii marginale, dominantă în ştiinţa economică
apuseană contemporană. După această teorie, valoarea (preţul) unei mărfi
este determinată de utilitatea marginală, mărimea ei fiind o funcţie de
raritatea mărfii respective iar mecanismul concret de stabilire se bazează
pe legea cererii şi ofertei: cererea este o funcţie de utilitate şi oferta
funcţie de raritate. Aceasta din urmă (raritatea) determină mărimea
sacrificiului pentru obţinerea bunului respectiv. Adepţii teoriei pun
accentul pe utilitatea bunului ca factor de determinare a valorii, acordând
prioritate satisfacerii nevoilor umane, căreia trebuie să i se subordoneze
producţia. De asemenea, în formarea valorii, ei acordă muncii un rol
asemănător rolului oricărui alt factor de producţie (capital, informaţie sau
ştiinţă, factori naturali etc.) şi nu unul exclusiv. Valoarea unei mărfi,
conform acestei teorii, este cu atât mai mare cu cât ultima unitate
consumată din acea marfă are o utilitate mai mare.
• Există şi opinii potrivit cărora cele două concepţii privind
formarea valorii (teoria valorii muncă şi teoria utilităţii marginale) nu se
exclud automat, ci, mai degrabă, luate separat ambele sunt unilaterale şi
deci trebuie considerate complementare. Astfel, economistul francez
Charles Gide considera că în formularea ofertei (şi a preţului de ofertă)
importanţă au costurile, iar în formularea cererii (şi a preţului de cerere)
utilitatea bunurilor.
Reputatul economist american Alfred Marshall a afirmat că valoarea se
întemeiază pe utilitatea finală şi pe cheltuiala de producţie şi se menţine în
echilibru între aceste două forţe opuse.
După economistul francez G. Abraham Frois se poate vorbi de două teorii în
formarea valorii, una obiectivă şi alta subiectivă. Conform teoriei obiective,
valoarea este dată atât de munca încorporată în marfă, cât şi de utilitatea mărfii.
După susţinătorii teoriei subiective, valoarea (de schimb) se apreciază prin
utilitatea şi raritatea bunului, dar şi prin solvabilitatea cererii, ei situându-se pe
poziţia cumpărătorului.
În concluzie putem spune că în formarea valorii şi a preţurilor au importanţă
atât utilitatea, care determină, în ultimă instanţă, cererea şi preţul de cerere, cât şi
costul de producţie prin care se manifestă caracterul limitat, raritatea factorilor de
producţie şi care determină oferta şi preţul de ofertă.
În legătură cu raportul dintre cele două concepte: preţ şi valoare, există şi
aici opinii diferite. Astfel, adepţii teoriei utilităţii marginale susţin că între preţ şi
valoare, respectiv valoare de schimb, există o identitate deplină. Singura distincţie
ce se poate face între cele trei noţiuni se referă la faptul că preţul se exprimă
întotdeauna în bani. Susţinătorii teoriei valorii muncă consideră că între preţ şi
valoare nu poate fi pus semnul egalităţii, deşi preţul reprezintă expresia bănească a
valorii. Prin urmare, preţul reprezentând o formă de exprimare a valorii, ca orice
formă, dobândeşte o anumită autonomie faţă de conţinut, de esenţă (de valoare) şi
ca atare, pot exista preţuri care să nu exprime valoarea (preţul pământului = preţ
4
iraţional) sau preţuri care să nu coincidă cu valoarea (sub raport cantitativ),
abătându-se de la aceasta sub incidenţa acţiunii legii cererii şi a ofertei, ori de câte
ori cererea nu este egală cu oferta (egalitatea este mai mult o excepţie).
Dacă pornim de la ideea că preţul este o formă a exprimării valorii
mărfurilor, trebuie să acceptăm că el poate să aibă o anumită autonomie,
independenţă faţă de valoare, forma fiind întotdeauna mai bogată, mai variată
decât esenţa. În cele din urmă am putea fi nevoiţi să acceptăm şi ideea abaterii unor
preţuri de la valoare, în situaţii mai deosebite: preţuri garantate sau subvenţionate
de stat, preţuri de monopol, preţuri în condiţii de subproducţie etc., în general,
preţuri situate la extreme.
Dincolo de aceste interpretări ale conţinutului şi relaţiilor preţului cu
valoarea, trebuie reţinut rolul şi importanţa preţului în economia de piaţă şi faptul
că preţul bunurilor şi serviciilor se stabileşte pe piaţă sub incidenţa cererii şi
ofertei, doi factori fără de care nu poate exista schimbul de mărfuri, valoarea şi
preţul acestora. Au existat deosebiri de vederi şi în privinţa rolului preponderent
sau influenţei unuia sau altuia din cei doi factori în formarea valorii şi a preţului,
concepţii ce s-au reflectat şi în practică. Astfel, unii au acordat un rol preponderent
ofertei în formarea preţului, fundamentând preţul pe costul de producţie (practică
întâlnită în secolul XVIII şi prima parte a secolului XIX, dar şi în secolul XX în
ţările fost comuniste cu economie planificată).
Fondatorii teoriei valorii întemeiate pe utilitatea marginală (reprezentanţii
şcolii austriece) au deplasat accentul de la ofertă la cerere, considerând că aceasta
are rol preponderent în determinarea valorii de schimb şi a preţului (practică
întâlnită la sfârşitul secolului XIX şi în secolul XX în special în ţările dezvoltate).
Trebuie subliniat totodată că adepţii teoriei marginaliste a valorii nu neagă
importanţa şi rolul costului în formarea preţului. Ei susţin că utilitatea subiectivă,
atribuită produsului finit, constituie fundamentul valorii, deci şi al preţului dar
mărimea valorii va fi fixată de cost, prin care se manifestă caracterul limitat al
factorilor de producţie.
Unii economişti (printre care şi Alfred Mashall ) au demonstrat
inoportunitatea disocierii acţiunii conjugate a cererii şi a ofertei în formarea
preţului, subliniind că ambele (cererea şi oferta) joacă un rol esenţial în formarea
preţului, fără una sau fără alta nu poate exista preţul, după cum în absenţa unuia
din braţele foarfecelor, acesta nu funcţionează.
În economia de piaţă preţurile se formează ca rezultat al comportamentului
specific al firmelor, al modului în care ele reuşesc să cunoască mai bine piaţa şi să-
şi adapteze activitatea sau consumul la cerinţele şi situaţia pieţei. În procesul
schimbului partenerii au un comportament diferit, unul dintre ei poate dori mai
mult sau mai puţin actul de vânzare – cumpărare, constrângându-l pe celălalt să
accepte preţul său.
În funcţie de condiţiile economico-sociale prin care trece o ţară, într-o
anumită perioadă, importanţă mai mare are unul sau altul din cei doi factori (oferta
sau cererea) în formarea preţurilor. În România în perioada de tranziţie la
economia de piaţă, în condiţiile scăderii continue a producţiei de mărfuri, a lipsei
de concurenţă între firmele producătoare, preţurile au fost şi sunt în general dictate,
5
impuse de către ofertanţi şi se bazează pe costuri ridicate, rezultat al unei
productivităţi scăzute a muncii, a nemuncii, a unor salarii care joacă şi rol de
protecţie socială, a unor dificultăţi economice şi financiare prin care au trecut şi
trec multe societăţi financiare.
6
În prezent, ca în orice ţară cu economie de piaţă sau angajată în tranziţia la
economia de piaţă, în România principiul fundamental care stă la baza sistemului
de preţuri îl constituie formarea lor liberă pe piaţă în funcţie de raportul cerere –
ofertă. De reţinut că în perioada de tranziţie o anumită importanţă mai au şi
principiile stabilităţii şi unicităţii preţurilor, pentru produsele de importanţă
deosebită.
Sistemul de preţuri, cu componentele sale, este dependent de nivelul
productivităţii, al productivităţii muncii, al produsului intern brut şi net etc. Unui
anumit nivel al producţiei, al costurilor, al productivităţii muncii îi corespunde un
anumit sistem de preţuri, anumite categorii, anumite forme ale preţurilor şi mai
ales un anumit nivel al preţurilor în continuă adaptare la condiţiile noi în
permanentă schimbare. Astfel, şi activitatea în domeniul preţurilor a suferit
modificări esenţiale. Ca urmare, în prezent activitatea de preţuri este o activitate
permanentă, o activitate legată de problema globală a produsului, de ciclul de viaţă
al produsului, de soarta produsului până la scoaterea lui din circuitul economic.
Sistemul de preţuri funcţionează prin intercondiţionarea cu celelalte
componente ale macrosistemului economiei naţionale: producţia, importul,
consumul productiv şi neproductiv, exportul şi investiţiile, sistemul financiar, de
credit, valutar etc. Ca un organism autonom, preţurile mijlocesc circuitul valorilor
materiale prin fazele procesului reproducţiei sociale dar, în acelaşi timp modul de
desfăşurare a acestui proces în fiecare fază determină nivelul, structura şi evoluţia
lor.
7
multe funcţii au luat drept funcţii separate diferitele forme concrete prin care se
realizează, se manifestă prima funcţie.
• Preţul ca instrument sintetic de măsură a valorii mărfurilor asigură schimbul de
mărfuri (echivalent sau mai puţin echivalent), evidenţa costurilor de producţie,
a rezultatelor şi a producţiei materiale şi dă posibilitatea analizei situaţiei
economico-financiare a firmei. Prin preţuri, de asemenea, se realizează
exprimarea şi repartiţia produsului intern brut şi net şi se asigură, în cele din
urmă, echilibrarea ofertei cu cererea şi reglarea producţiei sociale.
În comparaţie cu alte unităţi de măsură (ml, mp, mc, kg, tona, bucata etc.),
preţul prezintă particularitatea că acţionează ca instrument de măsură numai după
adoptarea deciziei cu privire la nivelul său sau pentru fiecare bun în parte. Ca
urmare, decizia de preţ are numai particularitatea că este un mijloc de evaluare, de
estimare, de apreciere a consumurilor de materiale, a costurilor de producţie (în
general), a utilităţii şi rarităţii produselor, a valorii mărfurilor. În adoptarea deciziei
de preţ firmele ţin cont de existenţa unor constrângeri monetare, fiscale, bugetare,
tehnice, economice şi sociale şi a unor libertăţi de acţiune existente în economia de
piaţă. Constrângerile se manifestă sub forma unor elemente normative şi a unor
elemente sau condiţii obiective.
Elementele normative constau în legi, hotărâri şi ordonanţe guvernamentale,
ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor locale şi alte acte privind preţurile,
costurile de producţie cuprinse în preţ şi celelalte elemente componente ale
preţurilor (dobânzi, profit, impozite şi taxe, adaos comercial), precum şi unele
restricţii privind producţia, desfacerea şi consumul, importul şi exportul. Într-o
economie de piaţă, măsurile restrictive în domeniul preţurilor sunt căt mai scăzute,
iar intervenţia statului în formarea preţurilor se realizează indirect prin măsuri
fiscale, valutare, vamale etc.
Condiţiile obiective ale preţurilor sunt date de existenţa şi funcţionarea pieţei
cu toate componentele sale: raportul cerere-ofertă; nivelul costurilor de producţie şi
rata profitului (pe plan intern şi internaţional) care determină producătorii să-şi
extindă sau restrângă producţia la anumite produse; oferta scăzută la anumite
bunuri care permite ofertanţilor să practice preţuri ridicate şi care pot provoca o
creştere a producţiei la sortimentele respective; existenţa unor stocuri de mărfuri
greu sau nevandabile, care impune operarea unor reduceri de preţuri; schimbarea în
permanenţă a raportului cerere-ofertă care presupune adaptabilitatea operativă la
modificarea condiţiilor; existenţa unor capacităţi de producţie neutilizate sau
insuficiente care determină firmele producătoare să adopte anumite decizii privind
producţia şi preţurile.
După Revoluţia din Decembrie 1989 în România, datorită unor greşeli de
guvernare, controlul preţurilor s-a pierdut brusc, iar nivelul lor rămânând aproape
în totalitate la latitudinea ofertanţilor, în condiţiile unui dezechilibru accentuat între
cererea şi oferta fizică de mărfuri şi a lipsei de concurenţă între firme. Datorită
unei presiuni puternice din partea cererii, corelată cu o insuficienţă de ofertă,
preţurile au jucat mult timp doar un rol simbolic, de barometru al pieţei, nivelul lor
fiind la discreţia firmelor producătoare. După opinia majorităţii economiştilor s-ar
fi considerat necesar, un timp, optimizarea preţurilor în condiţiile unei armonii
8
relative de interese (ale producătorilor şi consumatorilor) sub supravegherea reală
de către guvern a preţurilor. Dar, într-o perioadă foarte scurtă (câţiva ani) s-a trecut
rapid de la o extremă la alta, de la preţuri controlate aproape în totalitate de
organele statului la preţuri în general libere, cu efecte dintre cele mai dezastruoase
asupra economiei şi nivelului de trai al populaţiei.
Ca măsură a valorii, preţul cuprinde trei componente importante: una
recuperatorie (adică costul exploatării) care permite recuperarea capitalului
consumat; alta remuneratorie a capitalului (adică profitul încorporat în preţ) şi
după caz, o componentă reparatorie (o anumită despăgubire), pentru nerespectarea
obligaţiilor contractuale (daune compensatorii) sau efectuarea cu întârziere a plăţii
de către cumpărători (daune moratorii).
• În legătură cu funcţia preţurilor, de pârgie economică, se poate afirma că
aceasta reprezintă un mecanism economic de bază şi complex. În argumentarea
acestei afirmaţii, pentru început, menţionăm că preţurile cuprind în structura lor
şi alte elemente valorice, considerate la rândul lor ca pârghii economice şi
anume: salarii, impozite, dobânzi, contribuţii, taxe, profit, comisioane, adaos
comercial etc. Cuprinzând aceste elemente, preţul le conjugă, le amortizează şi
condiţionează acţiunea. Elementele valorice, deci, cuprinse în preţuri au numai
un caracter potenţial, realizarea lor în fapt este condiţionată de realizarea mai
înâi a preţului ca întreg. Ca urmare, numai după ce a fost acceptat şi achitat
preţul de către cumpărători, abia apoi se poate vorbi de acţiunea şi rolul
celorlalte elemente.
Determinarea preţurilor, în special la produsele din ramurile finale, are la
bază alte “n” preţuri ale unor produse din ramurile primare şi intermediare, având
şi ele rol de pârghie economică. Totodată, se cuvine a se sublinia că preţul unui
produs nu se determină (formează) sau stabileşte în mod izolat, ci acesta se
încadrează într-un sistem de preţuri al produselor existente cu care se va afla în
anumite raporturi de proporţionalitate (denumite şi preţuri relative).
Remarcăm, deasemenea, prezenţa preţurilor pretutindeni în toate domeniile
vieţii economice şi sociale, preţurile sunt acelea care însoţesc mărfurile în tot
circuitul lor, indiferent de natura beneficiarilor (firme de orice natură, instituţii,
organizaţii obşteşti, persoane fizice) şi a consumului.
Mai trebuie subliniat faptul că preţurile au implicaţii complexe în gestiunea
firmelor, condiţionând situaţia economico-financiară a acestora şi acţionând în
două faze importante: în faza aprovizionării, prin preţurile input-urilor, a factorilor
de producţie şi în faza desfacerii, prin preţurilor output-urilor sau a produselor
livrate.
Referitor la funcţia aceasta a preţurilor de pârghie economică, se poate spune
că au existat două categorii de opinii, în general extremiste şi anume: unii dintre
economişti au considerat ca preţurile pot fi o pârghie economică numai când
coincid cu valoarea mărfurilor, când au un nivel rezonabil; alţii împărtăşesc ideea
potrivit căreia preţurile îndeplinesc această funcţie numai cănd se abat de la
valoare (au un nivel mai ridicat sau mai scăzut).
Putem concluziona că preţurile sunt o pârghie economică, îndeosebi când
coincid cu valoarea mărfurilor, deoarece în astfel de situaţii prin nivelul lor satisfac
9
deopotrivă atât vânzătorii cât şi cumpărătorii. În cazurile când preţurile se abat de
la valoare (au un nivel extrem) satisfac, stimulează mai puternic pe producători sau
pe consumatori, o activitate sau un proces, iar în asemenea situaţii acţiunea
preţurilor poate fi considerată unilaterală şi contradictorie şi în consecinţă, trebuie
folosite şi alte pârghii în completare, pârghii de corectare. Astfel, menţinerea unor
preţuri la un nivel scăzut pentru unele produse importante în consumul populaţiei,
din considerente de ordin social, face necesară practicarea temporară a subvenţiilor
de la bugetul statului, subvenţia acoperind diferenţa dintre preţul real şi cel fixat de
organele statului la produsele respective. La fel, creşterea exagerată a unor preţuri
face necesară adoptarea unor reglementări speciale de protecţie socială.
Funcţia preţurilor de pârghie economică iese mai pregnant în evidenţă prin
mişcarea lor în sus sau în jos. De exemplu, dacă la un moment dat cererea este mai
mare decât oferta la anumite produse, preţurile vor avea o tendinţă de creştere,
ceea ce va determina firmele producătoare să-şi mărească oferta sau va atrage şi
alţi producători în branşa respectivă. Invers, dacă oferta este mai mare decât
cererea, preţurile vor avea o tendinţă de scădere, ceea ce va stimula cererea.
Această mişcare a preţurilor în economia de piaţă, face să se regleze continuu
producţia şi consumul şi se asigură echilibrul valoric între cerere şi ofertă, la un
nivel al preţurilor care tinde spre optimalitate.
10
Preţurile cu ridicata sunt legate în special de producătorii de bunuri
materiale. Ei negociază nivelul acestor preţuri cu beneficiarii, în funcţie de cerere
şi ofertă. În anumite cazuri, în circuitul unor mărfuri de la producători până la
consumatorii finali, se pot interpune doi sau chiar mai mulţi intermediari: o firmă
comercială cu ridicata (grosist) şi alta cu amănuntul (detailist). În aceste situaţii
preţurile cu ridicata trebuie negociate şi între unităţile comerciale respective. În
cele din urmă, obiectul negocierii nu-l constituie preţul propriu-zis, ci mărimea
adaosului comercial ce îi revine grosistului şi care se cuprinde în preţul facturat
către detailist.
Uneori, firmele producătoare îşi desfac produsele şi prin magazinele proprii.
Livrarea produselor către aceste magazine se face tot la preţul cu ridicata, iar
magazinele desfac produsele, de regulă, la preţuri cu amănuntul.
Ca urmare a particularităţilor circulaţiei mărfurilor, preţurile pot fi de două
feluri şi cu două niveluri:
- preţuri cu ridicata ce revin firmelor producătoare;
- preţuri cu ridicata ce revin firmelor comerciale cu ridicata.
- Primele marchează sfârşitul proceselor de producţie. Ele sunt obligate
să asigure acestora acoperirea costurilor de producţie şi obţinerea unei rate de
profit, în funcţie de concurenţa de pe piaţă precum şi realizarea accizelor
datorate statului, după caz. Preţurile acestea funcţionează în raporturile de
vânzare-cumpărare dintre firmele din ramurile producţiei materiale, dintre
aceste firme şi firmele comerciale cu ridicata, precum şi dintre firmele
producătoare şi magazinele proprii.
- Preţurile cu ridicata ce revin firmelor comerciale cu ridicata, sunt
preţurile practicate la livrarea produselor de acestea către firmele comerciale cu
amănuntul sau de alimentaţie publică. Ele cuprind în plus, faţă de preţurile cu
ridicata ce revin firmelor producătoare, adaosul comercial aferent grosistului.
Preţurile de mai sus constituie baza de impozitare, baza de calcul pentru taxa
pe valoare adăugată. La preţurile cu ridicata se aplică cota procentuală de TVA (19
%) pentru produsele livrate la intern şi cota procentuală zero pentru livrările
produselor la export. Conform unor acte normative, sunt şi produse pentru care nu
se calculează TVA.
În cazurile când grosiştii vând unele mărfuri direct populaţiei, preţurile
aplicate vor cuprinde şi taxa pe valoare adăugată, dacă normele legale în vigoare
nu prevăd altfel.
• Preţurile cu amănuntul reprezintă nivelul preţurilor la care se desfac sau se
revând populaţiei diferite produse de către firmele comerciale specializate sau de
către magazinele proprii ale firmelor producătoare. Preţurile cu amănuntul se
aplică şi la vânzările prin reţeaua comerţului de stat, reţeaua cooperatistă ori
reţeaua organizaţiilor obşteşti. Preţurile acestea se practică mai ales pentru
produsele destinate consumului individual.
Din punct de vedere structural, preţurile cu amănuntul sunt cele mai
complexe, ele cuprind pe lângă costuri, profit, accize (după caz), adaos comercial
11
aferent grosiştilor (după caz) şi adaos comercial cuvenit detailiştilor, precum şi
taxa pe valoare adăugată, calculată şi colectată din toate stadiile anterioare.
Preţurile cu amănuntul marchează sfârşitul circuitelor mărfurilor care intră
în consumul final.
Sub aspectul domeniului de aplicare şi al structurii, similare preţurilor cu
amănuntul sunt preţurile de alimentaţie publică. Acestea se aplică mărfurilor
destinate consumului final, consum ce se realizează însă pe loc, în cadrul unităţilor
de alimentaţie publică. Unităţile acestea se pot aproviziona, după caz, direct de la
producători, din reţeaua comerţului cu ridicata sau chiar din reţeaua comerţului cu
amănuntul. Adaosul de alimentaţie publică are un specific aparte, deosebindu-se de
cel cu amănuntul nu numai prin mărimea lui, ci şi prin diferenţierea sa de la local
la local în funcţie de categoria de confort şi în raport cu gradul de preparare a
produselor ce se desfac prin unităţile respective. Uneori, preţurile de alimentaţie
publică mai sunt influenţate şi de amplasamentul unităţii (centru, oraş mare, centru
turistic etc.). Totodată, mai trebuie reţinut că unităţăle de alimentaţie publică din
categorii superioare, adaugă la preţurile aplicate remiza şi, după caz, taxa de
serviciu, potrivit dispoziţiilor legale.
• Tarifele sunt considerate o categorie specială de preţuri care se aplică într-un
domeniu specific de acivităţi şi anume cel al prestărilor de servicii. Ele au
caracterul unor preţuri cu ridicata când serviciile prestate au ca beneficiar firme sau
instituţii sau preţuri cu amănuntul când acestea se adresează populaţiei.
După declanşarea acţiunii de liberalizare a preţurilor, în legislaţia adoptată
nu s-au mai făcut referiri la preţurile producătorilor, iar în locul categoriei de preţ
de livrare s-a introdus categoria de preţ cu ridicata, care cuprindea impozitul pe
circulaţia mărfurilor pentru aproape toate produsele. În aceste condiţii a apărut
posibilitatea ca şi alte firme comerciale (cu amănuntul sau de alimentaţie publică)
să se aprvizioneze direct de la firmele producătoare. Ca urmare, elementele
componente şi modul de formare al preţurilor erau următoarele:
Costul de producţie + Profitul + Impozitul pe circulaţia mărfurilor
(şi/sau accize după caz) = Preţul cu ridicata al producătorului (PRP).
PRP + Adaosul firmei comerciale cu ridicata = Preţul cu ridicata al
grosistului (PRG).
PRG + Adaosul firmei comerciale cu amănuntul = Preţul cu
amănuntul (sau preţul detailistului).
PRG + Adaosul firmei de alimentatie publică = Preţul de alimentaţie
publică.
După noiembrie 1990 s-a renunţat la cotele de rabat comercial, trecându-se
la cote de adaos comercial, schimbându-se totodată baza de calcul a acestuia. Baza
a constituit-o un preţ rezultat prin formare (preţul cu ridicata al produsului sau
preţul cu ridicata al grosistului) la care adăugându-se apoi adaosul comercial astfel
calculat s-au obţinut alte preţuri de nivel superior (preţul cu ridicata al grosistului,
după caz, preţul cu amănuntul sau al detailistului, preţul de alimentaţie publică).
Începând cu 1 iulie 1993 ca urmare a trecerii la sistemul de impunere bazat
pe taxa pe valoare adăugată au apărut unele aspecte noi în formarea preţurilor şi în
structura acestora. Astfel, impozitul pe circulaţia mărfurilor, inclus în preţurile cu
12
ridicata şi calculat asupra acestor preţuri (nu şi asupra adaosurilor comerciale) a
fost înlocuit cu taxa pe valoare adăugată, calculată la preţurile cu ridicata, dar
necuprinsă în aceste preţuri. Deasemenea, taxa pe valoare adăugată nu înlocuieşte
şi accizele existente la unele produse şi se calculează şi asupra adaosurilor
comerciale, pe stadii economice, incluzându-se doar în preţurile finale (preţul cu
amănuntul sau de alimentaţie publică).
În ce preiveşte preţurile cu ridicata ale produselor provenite din import,
acestea sunt formate din: valoarea în vamă (rezultată prin transformarea în lei, la
cursul de schimb în vigoare a preţului extern, în condiţiile de livrare franco-
frontiera română), taxa vamală, alte taxe şi accize datorate, după caz. La aceste
preţuri se calculează, de regulă, un comision cuvenit firmei importatoare. Formarea
(determinarea) celorlalte preţuri (cu ridicata, cu amănuntul, de alimentaţie publică)
pentru produsele importatoare este similară formării preţurilor produselor interne
(în funcţie de natura bunurilor şi circuitul lor).
Prin urmare, structura preţurilor produselor interne, în prezent, se prezintă
astfel:
+Adaosul comercial al
P.R.G.
grosistului= } x19%=T.V.A 2
= Preţul cu ridicata al
grosistului+
+Adaosul comercial cu
amănuntul sau de
alimentaţie publică (după
} x19%=T.V.A3
caz)=
P.A. sau P.Al.P. = Preţul cu amănuntul sau
de alimentaţie publică
13
Structura preţurilor produselor provenite din import se prezintă astfel:
}
extern de import
transformat în lei + Taxa
Vamală + Accize sau alte x19%=T.V.A.1
taxe=
P.R.P. = Preţul cu ridicata al
importatorului +
P.R.G. + comisionul = } x19%=T.V.A2
= Preţul cu ridicata al
grosistului+
}
+Adaosul comercial cu
amănuntul sau de
alimentaţie publică = x19%=T.V.A3
14
timpului în care mărfurile ajung la consumator, s-ar reduce suma adaosului
comercial, a taxei pe valoare adăugată şi ca o rezultantă, s-ar diminua substanţial
preţul final suportat de consumator.
Modul de determinare (formare) a preţurilor produselor interne se mai poate
prezenta şi în felul următor:
1. Costuri cu materialele
2. Costuri cu munca vie
3. Alte costuri
-------------------------------
Cost complet de producţie
-------------------------------
4. Profitul
5. Accizele (după caz)
-------------------------------
Preţul cu ridicata al producătorului (P.R.P.)
(Preţul la care se pot livra mărfurile) la care
se adaugă T.V.A.
-------------------------------
6. Adaosul comercial (comisionul),
al grosiştilor (după caz), al
comercianţilor cu amănuntul sau
de alimentaţie publică, la care
ataşează T.V.A.
-------------------------------
Preţul cu ridicata al grosiştilor (P.R.G.)
Preţul cu amănuntul (P.A.)
Preţul de alimentaţie publică (P.Al.P)
-------------------------------
După cum se poate observa, preţurile cu ridicata ce revin firmelor
producătoare şi firmelor comerciale cu ridicata nu conţin T.V.A. Ele constituie
doar baza pentru calcul al T.V.A., care se cuprinde numai în preţul final. Dar
fiecare firmă furnizoare (producătoare sau comerciantă cu ridicata) trece în factură,
separat de preţul cu ridicata, T.V.A. aferentă pe care o încasează de la beneficiari şi
pe care o datorează bugetului de stat. Ca urmare, firmele beneficiare achită
firmelor furnizoare preţul cu ridicata plus T.V.A. La fiecare firmă plătitoare de
T.V.A., suma de plată se stabileşte însă ca diferenţă între T.V.A. aferentă
vânzărilor, T.V.A. (colectată) şi T.V.A. (deductibilă) aferentă cumpărărilor, care s-
a achitat pe bază de factură firmelor furnizoare.
15
1.5. Formele preţurilor şi tarifelor în
economia românească
16
populaţie, existenţa unor preţuri cu amănuntul şi tarife unice pentru produse şi
servicii cu pondere mare în consumul populaţiei, mai are o importanţă deosebită,
pentru că asigură o putere de cumpărare egală la venituri egale.
Preţurile diferenţiate au o largă aplicabilitate, diferenţierea uneori se
realizează pe zone, pe bazine, pe sezoane, pe forme de proprietăţi etc.
În funcţie de locul realizării produselor, de condiţiile de livrare (condiţii de
franco şi ambalaj), preţurile pot avea următoarele forme:
- preţuri franco-depozitul furnizorului, situaţie în care cheltuielile de
transport cad în sarcina cumpărătorului;
- preţuri franco-staţie de expediţie, formă care presupune că cheltuielile de
transport până la cea mai apropiată staţie de încărcare să fie suportate de către
producător, iar până la locul de consum, de către firma cumpărătoare;
- preţuri franco-destinaţie, caz în care cheltuielile până la firma
cumpărătoare sunt suportate de firma furnizoare.
În România, cel mai frecvent folosită este prima formă. Aceasta are scopul
de a asigura delimitarea mai exactă a sferei producţiei de sfera circulaţiei
mărfurilor şi pentru a determina firmele beneficiare să se aprovizioneze de la cele
mai apropriate firme furnizoare, în vederea reducerii cheltuielilor de transport-
aprovizionare.
Dacă avem în vedere momentul în care se folosesc sau pentru care se
folosesc, preţurile pot fi:
- preţuri curente. Acestea sunt preţurile practicate efectiv pe piaţă în
activitatea cotidiană de vânzare-cumpărare;
- preţuri constante. Acestea sunt preţurile unui anumit an anterior, cu
ajutorul cărora se recalculează indicatorii valorici privind dezvoltarea dintr-o
anumită perioadă (5-10 ani) pentru a se compară în timp;
- preţuri la termen. Acestea reprezintă preţurile afişate pentru livrarea la o
dată ulterioară a mărfurilor;
- preţuri comparative. Acestea sunt folosite la stabilirea dinamicii
indicatorilor valorici pe o perioadă mai mare de timp, în care s-au practicat mai
multe preţuri constante.
Practica economică cunoaşte şi alte forme ale preţurilor, în funcţie de
diferite situaţii concrete, scopuri sau domenii în care se folosesc şi anume:
- preţuri de deviz, care sunt folosite în cazul lucrărilor de construcţii-montaj
şi a celor pentru reparaţii în contrucţii;
- preţuri de contractare şi achiziţie. Acestea se folosesc la cumpărarea
produselor agricole de la producători.
- preţuri de licitaţie. Acestea se aplică în cazul adjudecării sau închirierii prin
licitaţie publică;
- preţuri de rezervare. Sub aceste preţuri nu se vând o parte din bunurile
aflate în stoc pentru că vânzătorii aşteaptă o oarecare creştere a preţurilor pieţei.
Preţurile de rezervare depind de nivelul pieţei şi al cheltuielilor de stocare;
- preţuri de transfer sau de cesiune internă. Ele se aplică în cadrul aceleaşi
firme integrate vertical în cazul schimburilor de bunuri sau servicii între
subdiviziuni (fabrici, secţii, exploatări, etc.).
17
- preţuri sociale. Aceste preţuri pot fi stabilite la un nivel mai scăzut din
considerente de ordin social, ca de exemplu: preţuri pentru bunuri destinate
copiilor, elevilor şi studenţilor, preţuri pentru echipamente de protecţie, preţuri
practicate prin cantinele şi bufetele din incintă etc.
În raporturile de comerţ exterior, preţurile pot îmbrăca alte forme, ca de
exemplu:
- preţuri interne. În cadrul acestor preţuri distingem: preţ intern complet de
export, care cuprinde preţul cu ridicata, plus cheltuielile cu reclama, ambalajul,
transportul, comisioanele etc. şi preţ intern de vânzare a produselor importate, care
cuprinde valoare în vamă a acestora, plus taxe vamale, accize şi alte taxe (după
caz), T.V.A., comision şi adaos comercial, în funcţie de circuitul bunurilor şi
natura consumului;
- preţuri externe în valută, de import şi de export. Aici operează condiţiile de
livrare, în funcţie de care preţurile externe pot fi:
- preţuri franco-frontieră română. În această situaţie cheltuielile de
transport până la graniţa română cad în sarcina producătorului (importatorului) din
ţară;
- preţuri C.I.F. (din limba engleză, cost, insonance, freiglat= cost,
asigurare,navlu). Aici preţul cuprinde cheltuielile de transport, asigurare şi navlu
până la portul de destinaţie;
- preţuri F.O.B. (din limba engleză, free on board=liber la bord). În
acest caz preţurile mărfurilor cuprind cheltuielile ocazionate de încărcare în vapor,
beneficiarul urmând să suporte toate cheltuielile din momentul în care mărfurile au
trecut bordul vasului în portul de încărcare.
Literatura de specialitate mai cunoaşte şi alte forme specifice de preţuri şi
anume: preţuri de monopol, preţuri de tranzacţie, preţuri de licitaţie, preţuri de
acord, cotaţii la bursă etc.
Deoarece piaţa este supusă unor schimbări permanente, iar firmele (inclusiv
cele de pe piaţa românească) trebuie să se adapteze noilor condiţii economice,
sunt necesare modificările de preţuri după o anumită perioadă. Aceasta atrage după
sine reacţii ale cumpărătorilor, ale concurenţilor şi ale liderului pieţei. Totodată,
firma este obligată să reacţioneze şi la modificările de preţuri efectuate de
concurenţi. În acest sens, în funcţie de obiectivele urmărite şi de situaţiile care
apar, o firmă este nevoită să-şi micşoreze sau şă-şi majoreze preţurile. Spre
18
deosebire de firmele din ţările cu economie de piaţă dezvoltată, firmele româneşti
se află într-o permanentă mişcare din punct de vedre al preţurilor, datorată în
primul rând dificilei perioade de tranziţie prin care trece ţara.
Astfel:
* Reducerea preţurilor (cazuri rare întâlnite în România) poate fi
determinată de mai mulţi factori, între care amintim:
- excesul de capacitate. Acest factor este specific firmelor care nu au
suficiente comenzi şi sunt contrânse să-şi reducă preţurile pentru creşterea
vânzărilor;
- reducerea cotei de piaţă. Fenomenul acesta se poate opri şi apoi mări prin
practicarea unor preţuri mai reduse, de penetrare;
- decizia firmei de a obţine o cotă importantă de piaţă sau chiar poziţia de
lider. Aici se porneşte de la prezumţia că preţurile mai mici asigură o creştere a
volumului vânzărilor, stimulează cererea fără să scadă rentabilitatea produsului,
deoarece scad în mod corespunzător costurile pe produs;
- apariţia unor perioade de criză (recesiune) economică. În acest timp
consumatorii îşi îndreaptă atenţia spre produse mai ieftine.
Reducerile de preţuri sunt însoţite de anumite riscuri, capcane:
- capcana calităţii scăzute, în percepţia consumatorilor, datorită preţului mai
mic;
- capcana cotei de piaţă fragile, adică prin practicarea unor preţuri mai mici
poate creşte cota de piaţă, dar nu şi fidelitatea consumatorilor. Aceştia se pot
orienta apoi spre alte firme care vor practica preţuri şi mai mici;
- capcana buzunarelor subţiri. Există şi riscul ca reducerea preţului să nu fie
urmată automat de creşterea vânzărilor, care să determine reducerea costului
produsului şi să menţină rentabilitatea.
* Creşterea preţurilor (operaţiune specifică firmelor din România după
1989, datorită unei creşteri exagerate a cererii şi a unei oferte neputincioase şi
slabă calitativ) este o operaţiune ce tentează multe firme, datorită faptului că o
uşoară majorare poate conduce la o creştere considerabilă a profitului, în aceleaşi
condiţii ale costurilor şi volumului vânzărilor. În acest sens se cuvine a fi prezentat
un exemplu:
19
Profitul total 800 mii 1.2 mil. (creşterea profitului la 50%)
22
aceste modificări şi să pregătească un plan dinainte cu modalităţile în care ea va
reacţiona.
CAPITOLUL II
23
Rezolvarea problemelor privind previzionarea si urmarirea preturilor im-
pune existenta unui sistem informational complet, care sa furnizeze datele nece-
sare cu privire la evolufia preturilor in cadrul unor intervale de timp.
Sistemul informational al preturilor si tarifelor reprezinta un ansamblu
de date (informatii), de indicatori, cu ajutorul carora se prevede si se urmareste
evolutia (miscarea) preturilor nominale, a preturilor medii ale grupelor de produse,
a nivelului general al preturilor, in cadrul unor intervale de timp reprezentative.
Conceptia care sta la baza actualului sistem informational al preturilor este
realizarea unui instrument complex, sensibil si eficient care sa permita urmarirea
nivelului general al preturilor si efectele aplicarii masurilor guvernului pentru
restabilirea echilibrului economic, financiar si social. In acest sens, prin sistemul
informational se urmareste asigurarea urmatoarelor cerinte principale:
- cunoasterea nivelului, structurii, evolutiei preturilor nominale en gros, de
contractare si de achizifie, a preturilor en detail si a tarifelor, precum si a
influentelor provenite din modificarea lor,
- analiza nivelului si dinamicii preturilor medii la principalele grupe de produse si
subgrupe de produse;
- obtinerea si asigurarea, la nivelul fiecarei verigi organizatorice (intreprindere,
departament, minister, organ de sinteza), a unui volum de informatii privind
nivelul, structura si evolutia preturilor, necesare pentru adoptarea deciziilor
corespunzatoare si pentru informarea sistematica a conducerii statului asupra
miscarii preturilor in economie;
- realizarea unei serii de date privind dinamica si structura preturilor in vederea
elaborarii previziunilor imediate si prognozelor de preturi, precum si pentru
recalcularea in preturi comparabile a unor indicatori sintetici, exprimati valoric,
care arata nivelul de dezvoltare economico-sociala a tarii;
- corelarea datelor si indicatorilor privind structura si evolufia preturilor cu datele
si indicatorii existenti, referitori la cost, profit, taxa pe valoarea adaugata, cuprinse
in preturi;
- asigurarea unor evidente unitare, de urmarire a evolutiei preturilor, astfel incat sa
raspunda obiectivelor stabilite prin sistemul informational si sa permita prelucrarea
automata adatelor.
La baza sistemului informational al preturilor sta evidenta statistica, cu
instrumentul ei sintetic - darile de seama - sj cu metodele sale de caracterizare a
dinamicii preturilor. Un rol important in cadrul acestui sistem informational au, de
asemenea, cataloagele sj listele de preturi, actele normative, in care sunt
publicate preturile sau limitele de preturi si pe baza carora au loc operadunile de
vanzare-cumparare a marfurilor, precum si documentele specifice din unitati, prin
care se stabile preturile produselor si, respectiv, se urmaresc costurile produselor in
fabricatie, documentelor de negociere a.preturilor libere etc.
Elementele cele mai importante ale sistemului informational al pretu-
rilor sunt: indicii de preturi sau tarife, preturile sau tarifele medii, preturile sau
tarifele curente, constante sau comparabile si influentele rezultate din modificarile
preturilor.
24
a) Indicatorii cu cea mai mare eficienta si cu un rol recunoscut in cercetarea
evolutiei preturilor sunt indicii de pret. In statistica economica indicii preturilor,
impreuna cu indicii valorii si ai volumului fizic al productiei alcatuiesc un sistem
de indici care permit analiza dinamicii produetiei si circulatiei marfurilor in functie
de modificarea preturilor. Acest sistem de indici poate fi analizat in mod
independent sau in interdependenta cu alte sisteme de indici ce caracterizeaza alte
laturi ale activitatii economice la nivelul unei intreprinderi, al unei ramuri sau la
nivelul intregii economii nafioriaie.
b) Preturile medii privite comparativ pe mai multi ani caracterizeaza si
eledinamica preturilor dar, spre deosebire de indici, preturile medii exprima
oevolutie data atat de modificarea unor preturi nominale, cat si de modificarile in
structura sortimentala a productiei sau desfacerii marfurilor determinate.
Preturile medii ale principalelor grupe de produse, servesc la analiza corelarii
nivelului preturilor cu veniturie populatiei.
c) Pentru asigurarea comparabilitatii in timp a indicatorilor privind
productia, este necesara exprimarea lor atat in preturi curente, cat si pe baza unor
operatiuhi de recalculare a elementelor componente din preturi curente in preturi
constante, utilizandu-se metode sau procedee tehnice specifice. Prin preturi
constante se inteleg preturile unui anumit an, ales ca baza in cadrul unui interval
de timp cu ajutorul carora se recalculeaza indicatorii valorici dintr-o anumita
perioada pentru a se putea compara in timp. Pentru ca preturile constante sa aiba
putere de caracterizare in perioada in care sunt utilizate, este necesar ca aceasta
perioada sa fie cat mai scurta (cinci sau maxim zece ani). Utilizarea unui pret
constant pe o perioada mai mare face ca acesta sa-si piarda puterea de caracterizare
reala a fenomenelor si proceselor economice. Pretul constant este deci o unitate
conventionala de masura, cu ajutorul careia exprimam valoric volumul cantitativ al
unei activitati ce poate fi astfel comparat in timp si spatiu.
d) Preturile comparabile sunt preturile folosite la stabilirea dinamicii in-
dicatorilor valorici pe o perioada mai mare si in care s-au stabilit mai multe
niveluri de preturi constante. Exprimarea dinamicii se poate realiza prin racordarea
indicilor, adica prin trecerea dintr-un pret constant in altul, creandu-se astfel o
legatura de comparabilitate pe-o perioada mai indelungata, respectiv, intre
indicatorii din perioada trecuta, cand s-au calculat cu vechiul pret constant si din
perioada curenta, in care s-a folosit noul pret constant. In aceste conditii nu mai
exista un anumit pret constant pentru intreaga perioada, ci se poate spune ca
dinamica este calculata in preturi comparabile.
25
2.3. Calculul indicatorilor sistemului informational al preturilor
p1
∑( p q ⋅ p
0 0 )
I p1 / 0 =
∑p q
1 0
⋅ 100
= ⋅ 100
∑p q
0
I p1 / 0 sau
∑p q 0 0
0 0
in care:
Ip1/0 = indicele prefurilor in perioada curenta (1) facade perioada de baza(0);
Σp1.q0 = valoarea cantitatilor de produse vandute Tn anul de baza, in
preturile anului curent;
Σp0.q0 = valoarea cantitatilor de produse vandute in anul de baza, in
preturile anului de baza;
p1/p0= indicii individuali ai preturilor nominale ale produselor cuprinse in
calcul
Fiind usor de calculat, prin simplitatea si constanta bazei, acest tip de indice
poate avea o aplicabilitate larga. In realitate, procedeul de ponderare utilizat nu
corespunde ritmului actual al modificarii rapide a structurii productiei si
consumului. Aplicarea aeestui tip de indice ar presupune ca o parte din ce in ee mai
mare de produse sa ramana in afara calculelor, iar rezultatele obtinute prin evolutia
preturilor nu ar fi reale, nu ar putea servi scopului pentru care s-au efectuat,
determinarea nivelului generalal preturilor. Pede alta parte, tocmai mentinerea
26
neschimbata a ponderilor face ca acest indice sa poata reflecta real nivelul general
al preturilor, cresterea acestora, pentru produsele cu consumuri relativ constante,
adica pentru acelea cu cerere neelastica, fara de care oamenii nu pot trai. Pentru
determinarea evolutiei preturilor la asemenea bunuri de consum si servicii trebuie
sa se foloseasca acest tip de indice. Cu ajutorul lui se poate realize indexarea
veniturilor populatiei.
In tara noastra, incepand din anul 1990, acest tip de indice este aplicat la
determinarea evolutiei preturilor si tarifelor de consum al populatiei.
b) Indicele Paasche care utilizeaza ca ponderi cantitatile de produse din
anul curent (q1).
Fiind conceput a se determina cu ajutorul structurii noi a productiei si a
consumului, el are o aplicabilitate mai mare, fiirid utilizat pe larg in tara noastra.
Formula de calcul este:
∑q p
∑q p
1 1
I p1 / 0 = sau
1 I p1 / 0 =
1 1
∑q p ⋅ i
1 1
∑q p
1 0
p
in care:
I in care:
IVR1/0 = indicele veniturilor reale in perioada 1 fata de perioada 0
VN1= veniturile nominale ale perioadei 1 care se cheltuiesc integral pentru
bunuri si servicii, exprimand cumparaturile Ql la preturilep1
VN0 = acelasi indicator, pentru .anul 0;
Q1p1/ Q0p1 = indicele volumului fizic de bunuri si servicii, notat IQP
existent in formula Paasche;
Σq0p1/ Σq0p0 = Q0p1/ Q0p0 = indicele de pret Laspeyres, notat
IpL
Prescurtat se poate scrie: IVN/ IpL = IOp,, ceea ce se interpreteaza astfel: daca
preturile cantitatilor bunurilor si serviciilor consumate in perioada de baza cresc
mai repede in perioada curenta decat cresc veniturile nominale, in acelasi interval
de timp si puterea de cumparare scade si invers.
Raportul dintre indicele veniturilor nominale si indicele preturilor de tip
Paasche reprezinta indicele volumului fizic al consumurilor de tip Laspeyres:
I p1 / 0 =
∑q p ⋅ ∑ p q
1 1 1 0
∑p q ∑p q
0 1 0 0
Acesta a fost denumit indicele ideal al prefurilor, avand larga utilizare pe plan
mondial. Datorita procesului de determinare, el este cel mai elastic instrument de
comparare, deoarece media geometrica prezinta mai multa stabilitate reflectand
fidel evolutia reala a fenomenului economic pe intervale mai mari. Totodata, acest
indice asigura conditiile reversibilitatii si ale transferabilitatii.
In tara noastra acest tip de indice are o aplicabilitate restransa.
28
2.3.2 Calculul indicatoriior subsistemului informational al
preturilor cu ridicata
1) Indicii preturilor cu ridicata reflecta evolutia acestor preturi, ca urmare a
influentei urmatorilor factori: comportarnentul liber al agentilor economici;
aplicarea prevederilor unor acte normative; modificarea baremelor, normativelor,
costogramelor etc., in situatia in, care preturile nominale rezulta din suma
elementelor de formare; modificarea structurii de productie (qt).
Indicii preturilor din perioada curenta (1), fata de perioada precedenta (0) se
stabilesc ca raport intre valoarea productiei marfa vanduta si incasata din perioada
curenta, in preturile acestei perioade,si valoarea aceleiasi productii corectata cu
influentele valorice rezultate din modificarea preturilor (q1p1╪∆p1/0 ):
I p1 / 0 =
∑q p1 1
⋅ 100 =
∑q 1 p1
⋅ 100 sau I p1 / 0 =
∑q p ⋅100
1 1
∑q p1 0 ∑ (q 1 p ± ∆p1 / 0)
1 1
1
∑( q p ⋅ i )
p
in care:
Ip1/0 = indicele efectiv (calculat statistic) al preturilor in perioada curenta faaa de
perioada de baza;
Σp1q1 = valoarea produselor vandute in perioada eurenta, exprimata in preturi
ale perioadei curente;
Σq1p0 = valoarea produselor vandute in perioada curenta, exprimata in preturi
ale perioadei de baza;
± Δp1/0= influente valorice rezultate din modificarile de preturi: (+Δ) se scade si (
- Δ) se aduna;
p1, p0 = preturile unitare ale produselor in cele doua perioade.
Utilizarea indicilor de pret previzibili privind cresterea preturilor in aplicarea
masurilor de liberalizare,a preturilor in tara noastra.
2) Volumul influentelor valorice ale modificarilor preturilor cu ridicata se
stabileste ca diferenta intre valoarea produselor cu modificari de pret exprimata in
preturi modificate (noi) si valoarea acelorasi produse exprimata in preturi initiale
(vechi). Influentele provin atat din modificarile de preturi din anul curent, cat si
din modificarile de preturi care au avut loc in cursul anului precedent.
Vp = Vp 1/1 + Vp 1/0
in care:
Vp 1/1 = Σp1q1m - Σp1q1I si Vp 1/0 = Σq1p0m - Σq1p0I
I in care:
Σp1q1m = se obtine ca produs intre cantitatile de produse cu preturile unitare
modificate, livrate si incasate dupa data mbdificarii preturilor;
Σp1q1I = se obtine ca produs intre aceeasi cantitate de marfuri si preturile
unitare initiale (inainte de modificare);
Σq1p0m = exprima valoarea cantitatilor de produse livrate in anul curent in
preturile modificate in anul precedent;
Σq1p0i = exprima valoarea cantitatilor de produse livrate din anul curent, in
preturile initiale in anul precedent
3) Preturile medii si indicii preturilor medii. Preturile medii se calculeaza
pentru produsele nominalizate, pentru care se urmareste statistic productia
fabricata atat in expresie naturala, cat si in expresie valorica, prin preturile medii.
Formulele de calcul sunt:
p0 =
∑q p 0 0
p1 =
29 ∑ q1 p1
∑q 0 ∑q 1
Calculul se efectueaza pentru fiecare grupa in parte si se raporteaza conform
periodicitatii indicilor.
34
C. Mentinerea reprezentativitatii indicatorului
Pentru a se asigura utilizarea indicelui pretului si tarifelor consumului
populatiei ca un instrument real operational, de necontestat, specialistii ce au in
sarcina calculul acestui indice trebuie sa fie in permanenta preocupati de
mentinerea reprezentativitatii lui. Aceasta are in vedere nu numai stabilirea
judicioasa a limitelo de selectie precizate anterior, dar si o permanenta grija pentru
actualizarea; conform modificarilor din realitatea economica, a elementelor
esantionate.
,,Dusmanii" reprezentativitatii pot fi nu numai factorii neprevazuti sau
obiectivi (dinamica economiei, progresul stiintific, modificari ale practicilor
comerciantilor) care erodeaza progresiv reprezentativitatea esantionului
presupunand actualizarea sa periodica ci, uneori, si cei subiectivi care intervin
deliberat asupra nivelului preturilor sau in selecfia bunurilor din cos.
De aceea in multe fari, pentru mentinerea acuratetei si realitatii rezultatului
unele elemente ale caleulului indicelui sunt mentinute secrete. Astfel, lista ele
mentelor din cosul de consum, a aglomerarii si punctelor de culegere a datelor
nu sunt date publicitatii.
Este de retinut ca secretul asupra elementelor de mai sus este strict respectat
si nu este impus numai in raport cu publicul, ci.si in raport cu patronatul si
sindicatele, precum si cu guvernul si organele administrative cu sarcini in aplicarea
politicii de pret.
I p1 / 0 =
∑q p
1 1
×100 =
∑q 1 p1
×100
∑q p
1 0 ∑q 1 p1 − (±∆p )
sau
I p1 / 0 =
∑q 1 p1
×100
i
∑q 1 p1 ×
i p1 / 0
35
i p1 / 0 =
∑q 1 p1
×100 pentru o grupa de produse
∑q 1 p1 − ( ±∆p)
sau
p1
i p1 / 0 = ×100 , pentru un produs,
p0
in care:
Ip1/0= indicele general al preturilor tuturor marfurilor vandute populatiei;
Σp1q1 = volumul valoric al desfacerilor de marfuri sau al prestarilor de
servicii din perioada curenta, in preturile perioadei curente
Σq1p0 = volumul valoric al desfacerilor de marfuri si al prestarilor de
servicii din perioada curenta in preturile perioadei de baza.
Indicii preturilor si tarifelor practicate de vanzarea marfurilor catre populatie
de catre unitati de stat, cooperatiste si private, se calculeaza pe baza purtatorilor de
informatii, la perioadele stabilite.
Indicii preturilor produselor agroalimentare vandute pe piata taraneasca,
cuprinsi in calculul indicelui general se determina pe baza informatiilor obtinute
din cercetarea selectiva a. pietei taranesti si din cercetarea selectiva a bugetelor de
familie. In acest scop se inregistreaza de 4 ori pe luna preturile practicate la
principalele produse alimentare de catre producatorii particulari sau asociatiile
particulare si, zilnic, cantitatile vandute in incinta pietelor.
Pe baza acestor informatii, se calculeaza, saptamanal, lunar, trimestrial,
anual, preturile medii si indicii individuali de pret (ip) care se folosesc la calculul
indicelui general al preturilor pe piata taraneasca, conform formulei indicelui
Paasche armonic.
Indicii tarifelor serviciilor prestate de meseriasi particulari se calculeaza
tot pe baza cercetarii selective intr-un numar important de orase. Informatiile se
culeg de doua ori pe an si reprezinta tarifele serviciilor practicate la un numar de
servicii frecvente, precum si valoarea veniturilor impozabile ale meseriasilor din
orasele respective. Pe baza informatiilor din cercetarea selectiva, se deterrnina
tarifele medii pentru fiecare inregistrare la nivel de tara, iar anual si pe orase si
judete, folosindu-se formula:
t=
∑t v i i
∑v i
in care:
t1
it 1 / 0 = ×100
t0
iar pentru calculul indicelui total al tarifelor medii se stabilesc, in prealabil, indici
pe grupe sau subgrupe de servicii, astfel:
I t1 / 0 =
∑V t
1 1
×100
∑V t
1 0
± ∆C p = ∑q1 p1 − ∑q1 p 0
in care:
=volu ±∆C p mul valoric al influentelor asupra cheltuielilor banesti rezultate din
aplicairea modificarilor de preturi rs tarife;
Σp1q1=cheltuielile efectuate de populatie, in preturile perioadei curente;
Σp0q1= cheltuielile efectuate de populatie, in perioada curenta, exprimate in
preturile perioadei de baza. !
Aceste influente se calculeaza pentru toate structurile pentru care se stabilesc
indicii de pret.
In economia de piata, urmarirea evolutiei(miscarii) preturilor libere se
realizeaza tot pe seama raportarilor statistice privind cantitatile livrate si preturile
fixate pentru fiecare tranzactie, valabile pe anumite intervale de timp, in anul
curent.
Aplicarea formulei lui Paasche, in care ponderile folosite sunt cantitatile din
perioada curenta(q1), indicele agregat se va calcula astfel:
37
in care:
q1i, q1f,q1z =cantitati vandute, pe intervale de timp in perioada curenta (1);
p1i, p1f,p1z = preturile corespunzatoare acestor cantitati in perioada curenta;
po = pretul mediu al (grupei) produsului in perioada de baza, care se calculeaza pe
baza formulei:
q 01 p 0i + q 0 j p 0 j + ... + q 0 z p 0 z
p0 =
(q 0 i + q 0 j + ... + q 0 z
in care:
q0i, q0j, q0z = cantitafile vandute, pe intervalul de timp (I-z), perioada de baza (o)
poi, p0f, p0z = preturile corespunzatoare acestor cantitati pe intervale, in perioada de
baza.
B. Indicele general al preturilor si tarifelor de consum ale populatiei in
formula Laspeyres
In cadrul acestui indice, se calculeaza indicele general prin agregarea
urmatorilor indici componenti: indicele preturilor marfurilor alimentare, indicele
preturilor marfurilor nealimentare si indicele tarifelor serviciilor.
1) Indicele preturilor de consum pe grupe de produse alimentare: cereale si
produse de morarit si panificatie; cartofi; legume si conserve de legume; fructe,
struguri, citrice; ulei si grasimi; carne, preparate din carne; peste si conserve din
peste; lapte, preparate din lapte; oua; miere de albine; zahar si produse zaharoase;
cacao si cafea; bauturi nealcoolice; bere, vin, bauturi alcoolice; alte produse
alimentare.
2) Indicele preturilor de consum al populatiei pe grupe de produse
nealimentare: imbracaminte; incaltaminte (separat din piele naturala si separat din
inlocuitori, pe feluri ale acestora); produse de uz casnic (din care, mobila); articole
chimice; produse culturale, sportive; articole de igiena, cosmetice,. medicale;
combustibili, lubrifianti; tutun, tigari, chibrituri, accesorii; materiale de constructii
si instalatii.
3) Indicele tarifelor de consum la servicii, care se calculeaza pe urmatoarele
grupe: confectionat, reparat, curatat imbracaminte, incaltaminte, mobila; alte
servicii cu caracter industrial; manopera pentru constructii noi si reparatii; chirii
pentru spatiul locuibil si spatiu excedentar; energie electrica; gaze, incalzire
centrala; apa, canal, salubritate; cinema, teatre, muzee, meditatii; reparatii auto,
electronice, lucrari foto; ingrijire medicala, igiena si cosmetica; transport urban,
din care abonamente; alte feluri de transport (calea ferata, rutier, aerian, fluvial);
locuinte si alte constructii; alimentatie publica si alte servicii (cazari hoteliere).
Formula de calcul aplicata este:
n
p1 p1
∑C
i =1
p
p0
∑q p ⋅ p 0 0
∑q 0 p1
I pi / 0 = × 100 = 0
× 100 = × 100
∑C
n
p
∑q p 0 0 ∑q
0 p0
i =1
38
in care:
Cp = cheltuieli ale populatiei efectuate in perioada de baza pentru procurarea
bunurilor si serviciilor;
p1/p0 = indicii individuali ai preturilor;
Ip1/0 = indicele preturilor si tarifelor de consum in formula Laspeyres.
In calculul indicelui general al preturilor se folosesc urmatoarele nomenclatoare:
2.400 sortimente care acopera toate grupele de produse si servicii; nomenclatorul
localitatilor in care se efectueaza inregistrarea (marile municipii si orase) in toate
judetele tarii; nomenclatorul punctelor de vanzare a marfurilor si al unitatilor
prestatoare de servicii in care s-a efectuat inregistrarea preturilor si tarifelor. Se
inregistreaza numai preturile marfurilor efectiv vandute si nu preturile marfurilor
expuse.
STUDIU DE CAZ
In consecinta, acesti indici se folosesc in actualizarea unor sume ( preturi, valori ) care au
fost determinate ( stabilite ) intr-o oarecare perioada.
Tot in lucrarea de fata voi prezenta si o actualizare a unor sume in report cu cresterea gradului de
inflatie, sume preluate la o expertiza contabila la care am participat.
1
WWW.INSEE.RO
39
40