Preul îN economia de pia

Bot Olivia

Liceul Teoretic Nikolaus Lenau

Lenovo
Prețul în economia de piață
Fundamental, preţul este suma de bani pe care cumpărătorul o dă
vânzătorului în schimbul unui bun sau al unui serviciu. În cazul în care
tranzacţia are realmente loc, preţul este numit uneori preţ la vedere.
Există însă şi alte tipuri de preţuri. Unele, cum ar fi preţul marginal, sunt
teoretice. Altele sunt legate de momentul unei tranzacţii potenţiale sau
de situaţia relativă a cumpărătorului şi vânzătorului: preţ la termen,
preţ fixat de una din părţi şi suportat de cealaltă, preţ de ofertă, preţ al
opţiunii etc.
De obicei, atunci când vorbesc despre preţ, economiştii au în vedere
preţul de echilibru al pieţei, adică preţul la care cantitatea de bunuri
sau de servicii de un anumit fel, oferită spre vânzare pe o anumită piaţă
de toţi vânzătorii, este egală cu cantitatea cerută de toţi cumpărătorii.
Într-adevăr, dacă există mai mulţi vânzători şi mai mulţi cumpărători,
care concurează între ei, este foarte probabil că va exista un singur preţ
de echilibru al pieţei pentru toţi participanţii, indiferent ce sunt aceştia:
vânzători sau cumpărători. În general, economiştii presupun că
creşterea preţului determină reducerea cererii şi creşterea ofertei. Însă,
preţul de echilibru al pieţei nu este o mărime dată pentru totdeauna.
Preţul de echilibru poate creşte sau se poate reduce ca urmare a
variaţiilor cererii sau ale ofertei provocate de factori cum ar fi:
creşterea veniturilor nominale; reducerea producţiei; imperfecţiuni ale
pieţei (monopol, piaţă neagră etc.); constrângeri legale (preţuri impuse
de stat); tehnică de vânzare.

Noţiunea de ''preţ'' este strâns legată de conceptul de ''valoare''.

Aceasta a apărut istoric pentru a desemna substratul obiectiv al
preţului: dat fiind caracterul extrem de variabil al preţului, mulţi filozofi
şi economişti au considerat că preţul este expresia exterioară a unei
esenţe relativ constante, numită "valoare".
Avantajele fixării administrative a preţurilor pentru cei care beneficiază
de ele sunt vizibile şi adesea foarte importante, în timp ce dezvantajele
sunt mai puţin evidente şi suportate de oameni a căror părere contează
mai puţin, care nu sunt conştienţi de aceste inconveniențe, ori nu se
raportează la piaţa liberă, ci la situaţia cea mai favorabilă pentru ei
înşişi. În definitiv, avantajele şi dezavantajele revin unor indivizi diferiţi,
iar criteriile de justiţie socială adoptate de comunitate pot permite ca
chiar dacă, pe ansamblu, bunăstarea este diminuată, unele persoane să
se bucure de o bunăstare mai mare, în funcţie de importanţa pe care
autorităţile o acordă diverselor grupuri sociale (de exemplu, este
preferabil ca avantajele să revină susţinătorilor politici, iar
dezavantajele, adversarilor.).
În orice tranzacţie, preţul rezultă dintr-o alegere: el este criteriul în
funcţie de care una din părţi preferă să renunţe la ceea ce are pentru a
obţine ceea ce posedă cealaltă parte.

Or, această alegere depinde de nevoi, dorinţe, proiecte, planurile de

acţiune pe termen scurt şi pe termen lung ale fiecărui partener, precum
şi de împrejurările specifice ale mediului în care se situează fiecare
agent, resurse, idei, factori de producţie, structuri instituţionale etc.
Fiecare alegere ţine seamă de toate aceste informaţii deţinute pe plan
local de fiecare agent. Aspectul important al funcţionării economiei de
piaţă este că, de la o tranzacţie la alta, aceste decizii se
intercondiţionează. Preţul din fiecare tranzacţie înregistrează
informaţia cu privire la împrejurările în care au avut loc tranzacţiile
anterioare şi constituie o informaţie nouă cu privire la împrejurările
particulare care i-au determinat pe agenţii tranzacţiei respective să
practice acest preţ; această nouă informaţie se adaugă la cele vechi,
astfel încât stabilirea unui anumit preţ este deopotrivă o transmitere de
informaţie şi o sporire a informaţiei transmise. Indiferent dacă preţul
unei materii prime creşte din cauză că rezervele naturale se epuizează,
deoarece a avut loc o revoluţie politică în ţara producătoare, iar noua
putere a naţionalizat producţia, pentru că statele producătoare s-au
înţeles să-şi majoreze redevenţele etc., în ultima verigă a lanţului are
loc creşterea preţului materiei prime respective, iar această informaţie
este în sine suficientă pentru ca utilizatorul acestei materii prime să
reacţioneze în mod adecvat, adică să-şi majoreze propriul său preţ, să-şi
reducă producţia, să schimbe materia primă de bază, să modifice
procesul tehnologic sau chiar să renunţe să mai producă propriul său
bun sau serviciu.

Sistemul de comunicaţie constituit de preţuri, are, deci, un aspect

paradoxal, deoarece transmite o informaţie esenţialmente sumară,
abstractă şi codificată, care are însă o mare importanţă tocmai din
cauza caracterului său sintetic. Împreună cu sistemul de drept, sistemul
de preţuri permite rezolvarea celei mai redutabile probleme cu care se
confruntă orice colectivitate umană care vrea să organizeze o 4
diviziune a muncii dincolo de o anumită scară, şi anume problema
complexităţii sociale. Prin acţiunea conjugată a acestor două sisteme –
sistemul de preţuri şi sistemul de drept –piaţa este ordine, nu haos.

Bibliografie

https://www.zf.ro/opinii/pretul-de-piata-ordine-nu-haos-15695369