Cehia (în cehă Česko, pronunție cehă: Pronunție audio /ˈt ͡ʃɛsko/), oficial Republica Cehă (în cehă

Česká
republika, pronunțat [ˈtʃɛskaː ˈrɛpuˌblɪka] ( ascultă)) este o țară fără ieșire la mare, aflată în Europa
Centrală. Ea se învecinează cu Polonia la nord, cu Germania la vest, cu Austria la sud și cu Slovacia la est.
Capitala sa și cel mai mare oraș, având 1,3 milioane de locuitori, este Praga.

Este o democrație reprezentativă parlamentară și pluralistă, membră a Uniunii Europene, a NATO, a

OECD, a OSCE, a Consiliului Europei și a Grupului de la Visegrád.

Statul ceh, denumit în trecut Boemia, s-a format la sfârșitul secolului al IX-lea ca un mic ducat în jurul
Pragăi, la acea vreme aflată sub dominația puternicului Imperiu al Moraviei Mari (care a ajuns la
întinderea teritorială maximă în timpul domniei lui Svatopluk I din Casa Mojmír). După căderea
imperiului, în 907, centrul de putere s-a transferat dinspre Moravia către Boemia, sub dinastia
Přemyslidă. În timpul domniei ducilor și regilor Přemyslizi, și a urmașilor lor, Luxemburgii, țara a ajuns la
întinderea maximă (secolul al XIII-lea–al XIV-lea). Viața în țară a fost grav afectată de Războaiele Husite,
în timpul cărora a fost pusă sub embargou economic, și de cruciadele din toată Europa. După bătălia de
la Mohács din 1526, Coroana Boemiei a fost treptat integrată în monarhia Habsburgică, drept una dintre
cele trei părți principale ale sale, alături de Arhiducatul Austriei și de Regatul Ungariei. Răscoala din
Boemia (1618–1620) a dus la o centralizare accentuată a monarhiei și la recatolicizarea și germanizarea
forțată. În timpul reformelor radicale din secolul al XVIII-lea, Coroana Boemă a fost de facto abolită
(1749). În secolul al XIX-lea, țara cehă a devenit motorul industrial al monarhiei și apoi centrul Republicii
Cehoslovacia formată în 1918, în urma prăbușirii Imperiului Austro-Ungar după Primul Război Mondial.

După Acordul de la München, anexarea Transolzei de către Polonia și ocuparea Cehoslovaciei de către
Germania, urmată de deziluzia față de reacția Occidentului și de recunoștință pentru eliberarea a mare
parte a Cehoslovaciei de către Armata Roșie, Partidul Comunist din Cehoslovacia a obținut majoritatea la
alegerile din 1946. Prin lovitura de stat din 1948, Cehoslovacia a devenit stat comunist. În 1968,
nemulțumirea crescândă față de regimul comunist a culminat cu o tentativă de reformare a regimului.
Evenimentele, denumite Primăvara de la Praga, au luat sfârșit cu invadarea țării de către trupele țărilor
din Pactul de la Varșovia (exceptând România); trupele străine au rămas în țară până la Revoluția de
Catifea din 1989, când regimul comunist s-a prăbușit. La 1 ianuarie 1993, Cehoslovacia s-a separat pe
cale pașnică în cele două state constituente, Republica Cehă și Slovacia.

Republica Cehă este primul fost membru al CAER care a obținut statut de țară dezvoltată de la Banca
Mondială.[6] Ea are cel mai ridicat indice al dezvoltării umane din Europa Centrală și de Est,[7] fiind o
țară cu „dezvoltare umană foarte ridicată”. Ea este pe locul al treilea în lista celor mai pașnice țări din
Europa și cea mai democratică și sănătoasă (în termenii mortalității infantile) din regiune.
Cuprins

1 Etimologie

2 Istoria

2.1 Preistorie

2.2 Boemia

2.3 Cehoslovacia

2.4 Revoluția de Catifea și independența

3 Politică

3.1 Relațiile externe

3.2 Armata

3.3 Diviziuni administrative

4 Geografie

4.1 Clima

5 Economie

5.1 Infrastructura de transport

5.2 Telecomunicații

5.3 Știință

5.4 Turism

6 Demografie

6.1 Religia

7 Cultură

7.1 Muzică

7.2 Literatura
7.3 Bucătăria

7.4 Sport

7.5 Patrimoniu mondial

8 Note

9 Legături externe

Etimologie

Denumirea tradițională de „Boemia” provine din latinescul „Boiohaemum”, care înseamnă „țara boilor".
Numele actual provine de la endonimul ceh Čechy, cu scrierea arhaică Cžechy, similară celei poloneze.[8]

De-a lungul istoriei Cehia a fost divizată în mai multe țări, și anume Boemia propriu-zisă (Čechy) în vest,
Moravia (Morava) în sud-est, și Silezia Cehă (Slezsko; cea mai mică parte, de sud-est, a Sileziei istorice,
din care cea mai mare parte este astăzi în Polonia) în nord-est. Cunoscută oficial drept „Coroana
Regatului Boemiei” după secolul al XIV-lea, s-au utilizat mai multe alte denumiri ale țării, inclusiv
„Pământurile Coroanei Boeme”, „Țara Boemă”, „Coroana Boemă”, „Pământurile Coroanei Sfântului
Wenceslas” etc. La obținerea independenței după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar în 1918, s-a utilizat
denumirea de Cehoslovacia pentru a reflecta uniunea popoarelor ceh și slovac în noua țară.

După dizolvarea Cehoslovaciei, la sfârșitul anului 1992, partea cehă a primit denumirea oficială de
„Republica Cehă” și, după recomandarea Ministerului de Externe ceh, denumirea alternativă scurtă de
Cehia (în cehă Česko ˈtʃɛskɔ) de utilizat în afara documentelor oficiale și în afara denumirilor de instituții
guvernamentale.

Istoria

Articol principal: Istoria Cehiei.

Preistorie

Moravia Mare în timpul domniei lui Svatopluk I

Arheologii au descoperit în zonă dovezi ale unor așezări preistorice, datând din neolitic. În antichitate,
începând cu secolul al III-lea î.e.n., celții, Boii și ulterior în secolul I, triburile germanice ale marcomanilor
și quazilor s-au stabilit aici. În Perioada Migrațiilor, în preajma secolului al V-lea, multe triburi germanice
s-au deplasat către vest și sud din Europa Centrală.
Venceslau al II-lea, rege al Boemiei și Poloniei

Slavii din zona Mării Negre și a Carpaților s-au stabilit, apoi, aici (mișcare ce a fost stimulată și de migrația
masivă din Siberia și Europa de Est: hunii, avarii, bulgarii și maghiarii) și au asimilat triburile germanice și
celtice rămase. În secolul al VI-lea, ei s-au deplasat către sud în Boemia, Moravia și, parțial, în Austria de
astăzi. Pe parcursul secolului al VII-lea, negustorul franc Samo, susținător al slavilor ce luptau contra
stăpânilor lor avari, a devenit conducător al primului stat slav cunoscut din Europa Centrală. Principatul
Moraviei a apărut în secolul al VIII-lea și a atins maxima întindere în secolul al IX-lea, când a frânat
influența francilor și a câștigat protecția Papei.

Boemia

Přemysl Ottokar al II-lea, (c. 1233–1278), rege al Boemiei și domnitor al Austriei, Stiriei, Carinthiei și
Carniolei

Statul boem sau ceh a apărut pe la sfârșitul secolului al IX-lea, când a fost unificat de dinastia Přemyslidă.
Fiind singurul regat din cadrul Sfântului Imperiu Roman, Regatul Boemiei a fost o putere regională
importantă în Evul Mediu. El a făcut parte din Imperiu între 1002 și 1806, cu excepția anilor 1440–1526.
În 1212, regele Přemysl Otakar I, purtător al titlului de „rege” din 1198, a obținut de la împărat Bula de
Aur din Sicilia (edict oficial), prin care se confirma titlul regal pentru Otakar și pentru descendenții săi, iar
Ducatul Boemiei a fost ridicat la rang de regat. Imigrația germană a avut loc în zonele periferice boeme în
secolul al XIII-lea. Germanii au populat orașe și districte miniere și, în unele cazuri, au împins coloniile
germane înspre interiorul zonelor cehești. În 1235, puternica armată mongolă a lansat o invazie a
Europei. După bătălia de la Legnica, mongolii au înaintat în Moravia, dar au fost învinși de către regele
boem într-o bătălie la Olomouc și s-au îndreptat apoi spre Ungaria.[9]

Regele Přemysl Otakar al II-lea a primit porecla de „regele de fier și aur” datorită bogăției sale și a forței
militare. El a cucerit Austria, Stiria, Carinthia și Carniola, extinzând teritoriul Boemiei până la Marea
Adriatică. El a murit în bătălia de pe câmpia Moraviei în 1278 într-un război cu rivalul său, regele Rudolph
I al Germaniei.[10] Fiul lui Ottokar, Wenceslaus al II-lea a primit în 1300 coroana polonă pentru el însuși
și coroana maghiară pentru fiul său. El a construit un vast imperiu ce se întindea de la Dunăre până la
Marea Baltică. În 1306, ultimul rege din linia Přemyslizilor a fost ucis în circumstanțe misterioase în
Olomouc pe când se odihnea. După o serie de războaie dinastice, casa de Luxemburg a obținut tronul
Boemiei.[11]
Carol al IV-lea, 1316–78, al unsprezecelea rege al Boemiei

Secolul al XIV-lea, și mai ales domnia regelui de origine cehă Carol al IV-lea, care a devenit și rege al
Italiei, rege al romanilor și împărat romano-german, este considerată a fi epoca de aur a istoriei Cehiei.
De importanță deosebită a fost fondarea Universității Caroline la Praga, în 1348, construcția Podului
Carol, Pieței Carol și aducerea aproape de terminare a castelului de la Praga și a Catedralei Sfântul Vitus.

Moartea neagră, care a bântuit prin Europa între 1347 și 1352, a decimat Regatul Boemiei în 1380,[12]
ucigând circa 10% din populație.[13]

În secolul al XV-lea reformatorul religios și social Jan Hus a format o mișcare denumită, ulterior, după el.
Deși Hus a fost declarat eretic și ars pe rug la Konstanz în 1415, susținătorii săi s-au separat de Biserica
Catolică și au învins în Războaiele Husite (1419–1434) cinci cruciade organizate împotriva lor de
împăratul Sigismund. Petr Chelčický(d) a continuat cu mișcarea de reformă husită. De-a lungul
următoarelor două secole, 90% din locuitori au aderat la această mișcare.

După 1526 Boemia a intrat treptat sub controlul Habsburgilor, aceștia devenind regi ai Boemiei.
Defenestrația de la Praga și revolta antihabsburgică ce a urmat în 1618 a marcat începutul Războiului de
Treizeci de Ani, care s-a răspândit în toată Europa Centrală. În 1620, revolta din Boemia a fost înăbușită în
bătălia de la Muntele Alb, și legăturile între Boemia și țările ereditare Habsburgice din Austria s-au
întărit. Războiul a avut un efect devastator asupra populației locale; oamenii au avut de ales între a se
converti la catolicism și a părăsi țara.

Perioada ce a urmat, din 1620 până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost adesea denumită „Epoca
Neagră”. Populația Cehiei a scăzut prin războaie, boli, foamete și prin expulzarea protestanților.[14]
Habsburgii au interzis toate religiile diferite de catolicism.[15] Turcii otomani și tătarii au invadat Moravia
în 1663.[16] În 1679–1680, țara cehă a avut de suferit după o epidemie de ciumă și o răscoală a iobagilor.
[17]

Domniile Mariei Terezia și a fiului ei Iosif al II-lea, Sfânt Împărat Roman și coregent din 1765, a fost epoca
absolutismului luminat. În 1742, majoritatea Sileziei, atunci aflată în posesia coroanei Boemiei, a fost
ocupată de regele Frederic al II-lea al Prusiei în Războiul de Succesiune Austriacă. Marea Foamete, care a
durat între 1770 și 1771, a ucis aproximativ o zecime din populația Cehiei, adică 250.000 de oameni, și a
radicalizat zonele rurale, ducând la răscoale țărănești.[18]

După căderea Sfântului Imperiu Roman, Boemia a devenit parte din Imperiul Austriac și apoi din Austro–
Ungaria. Iobăgia a fost abolită complet abia în 1848. După revoluțiile din 1848, împăratul Franz Josef I al
Austriei a instituit o monarhie absolutistă, în încercarea de a echilibra interesele etnice aflate în conflict
în interiorul imperiului.