Teoriile și practicile educației antreprenoriale
Antreprenorul și fenomenul de antreprenoriat Teoria comportamentului planificat Influența educației antreprenoriale asupra atitudinii și intenției antreprenoriale Creativitatea și inovarea – intersecția dintre teorie și practică EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Educația antreprenorială despre organizație
Educația antreprenorială pentru organizație Educația antreprenorială în organizație Deciziile antreprenoriale – efectele (ne)dorite pentru organizație EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Alain Fayolle - Handbook of Research in Entrepreneurship Education:
Contextual perspectives, Edward Elgard – 2010 Alain Fayolle, Heinz Klandt - International Entrepreneurship Education: Issues and Newness, Edward Elgard – 2006, Alan L. Carsrud, Malin Brannback - Understanding the Entrepreneurial Mind, Springer – 2009, Alexandria Valerio, Brent Parton, Alicia Robb - Entrepreneurship Education and Training Programs around the World: Dimensions for Success, The World Bank – 2014, Calvin A. Kent - Entrepreneurship Education: Current Developments, Future Directions, Quorum Books – 1990, Christine K. Volkmann, David B. Audretsch - Entrepreneurship Education at Universities: Learning from Twenty European Cases, Springer – 2017, G. Page West III, Elizabeth J. Gatewood, Kelly G. Shaver - Handbook of University-wide Entrepreneurship Education, Edward Elgard - 2009, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Heidi M. Neck, Patricia G. Greene, Candida G. Brush - Teaching
Entrepreneurship: A Practice-Based Approach, Edward Elgard - 2014, Karin Berglund, Karen Verduyn - Revitalizing Entrepreneurship Education: Adopting a critical approach in the classroom, Routledge – 2018, Kjell Skogen, Jarle Sjovoll - Creativity and Innovation: Preconditions for Entrepreneurial Education, Tapir Academic Press – 2010, Peter Drucker – Inovation and Entrepreneurship, Butteworth- Heinemann – 2002, Richard Weber - Evaluating Entrepreneurship Education, Springer – 2011 EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Educația - fenomen socio-uman care asigură transmiterea
acumulărilor teoretice și practice obținute de omenire de-a lungul evoluției social-istorice tinerei generații, formandu-le personalitatea și profesionalitatea necesară desfășurării de activitati utile în plan social. Etimologia educație provine din latinescul: – educo - educere cu sensul de a crește, a cultiva, a îndruma, a educa, – educe - educere care înseamnă a duce, a conduce, a scoate. Ambele accepțiuni sunt corecte, dar în practică există multiple dificultăți și diferențieri în descrierea fenomenului educational de ordin conceptual, ideologic, aria de acoperire, scopul sau personalului implicat în realizarea acesteia. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ Educația conform DEX-ului: Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor, tineretului, oamenilor sau ale societății prin activități pedagogice având ca rezultat buna creștere, comportare civilizată în societate; Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate. Dictionarul LAROUSSE atribuie pentru educație următoarele sensuri: conduita de formare a copilului sau adultului; instruirea unei persoane într- un anumit domeniu de activitate, ansamblul de cunoștințele intelectuale, culturale, morale, dobândite în acest domeniu de o persoană sau un grup. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Educația antreprenorială reprezintă intervenția intenționată a
educatorilor în viața studenților/elevilor pentru a inția și formare calitățile și abilitățile antreprenoriale care să le permită să supraviețuiască în lumea afacerilor. Ea poate fi descrisă ca o formă de educație care vizează atragerea persoanelor care sunt capabile să înceapă o afacere nouă și este promovată din ce în ce mai mult ca premisă pe care economiile lumii pot experimenta dezvoltarea și durabilitatea. Educația antreprenorială le oferă studenților cunoștințele, atributele și capacitățile suplimentare necesare pentru a fi aplicate în contextul înființării unei noi întreprinderi sau afaceri. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Educația antreprenorială pune accentul pe orientarea vieții și a
acțiunilor în vederea dezvoltării unei afaceri sau a unui plan de afaceri. Luthje și Frank (2002), sunt de acord că există o relație pozitivă între educația antreprenorială și crearea de afaceri. Ea dezvoltă și stimulează procesul antreprenorial, oferind instrumentele necesare pentru lansarea de noi întreprinderi (Postigo și Tomborini, 2002; Cheung și Chan, 2011). Conceptul de educație antreprenorială a trecut prin mai multe etape de dezvoltare (Kourilsky, 1995), fiind predată la nivel mondial atât în țările dezvoltate cât și în țările sărace. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Diferințe între educația antreprenorială și educația pentru afaceri:
are o acoperire mai limitată decât antreprenoriatul și include inovarea și asumarea riscului. Educația antreprenorială este diferită de la o națiune la alta – (Timmons, Eisenman 2015) afirmă că educația antreprenorială ar trebui să difere de la națiune la națiune ca arie și conținut. Această diferență de percepție apare și între profesori și studenți/cursanți. În timp ce profesorii par să perceapă și să trateze programele de educație antreprenorială ca fiind bazate pe cunoaștere, studenții/cursanți se așteaptă ca acestea să fie orientate spre acțiune EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Există o literatură abundentă care raportează că profesorii/instructorii de
antreprenoriat predau diferite lucruri sub aceeași umbrelă a cursurilor de antreprenoriat (Van der Sluis, Van Praag și Vijverberg, 2008, Weaver, Dickson și Solomon, 2005). În plus, conținutul adecvat pentru programele de antreprenoriat rămân sub o permanentă discuție asupra conținutului (Gibb, 2002) Fiet (2000) consideră că un motiv important care stă la baza accentului diferit pe care instructorii antreprenoriali îl manifestă este caracterul eclectic al antreprenoriatului ca disciplină. Cu excepția descoperirii/generării de idei, majoritatea subiectelor incluse în educația antreprenorială provin din literatura de specialitate a altor discipline. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Pentru modelul de educație antreprenorială la nivel de școală în stadiul
actual, cercetătorii fac următoarea propunere - educația și formarea în domeniul antreprenorial ar trebui să fie acceptate ca elemente ale educației antreprenoriale și ar trebui predată tuturor studenților indiferent de profil. De asemenea există un acord general cu privire la faptul că ar trebui să se pună accentul pe educația antreprenorială, comparativ cu educația în afaceri. Educația pentru afaceri are o acoperire mai limitată decât educația și formarea antreprenorială, care include subiecte suplimentare, cum ar fi inovarea și asumarea de riscuri. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Consorțiul pentru Educație Antreprenorială (CEA - 2004)
evidențiază faptul că educația antreprenorială este un proces de învățare pe tot parcursul vieții și constă în cinci etape: cunoștințe de bază, cunoașterea competențelor, aplicarea creativă, lansarea și creșterea afacerilor. Odată cu acumularea de dovezi care susţin rolul antreprenoriatului în dezvoltarea economică (Acs, 2002; Kuratko, 2005; Reynolds, 2005), guvernele au continuat să încurajeze oamenii să devină antreprenori (Brannback & Carsrud, 2009). EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
În Australia, guvernul federal a investit 2,9 miliarde de dolari
pentru a promova o cultură a spiritului antreprenorial și a inovării în sistemul educațional (Jones, 2007). Fundația Kauffman (2009) a donat 40 milioane dolari pentru a face educația antreprenorială disponibilă în campusurile universitare americane. În Chile au fost alocate 4 milioane de dolari pentru finanțarea programelor de educație antreprenorială. Aceste eforturi au încercat să reproducă condițiile în care apare și se inițiează fenomentul de antreprenoriat, una din condițiile de bază fiind existența aptitudinilor antreprenoriale în rândul studenților/elevilor și a oamenilor de știință (Phan, 2004) EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Problematica peisajului și spiritului antreprenorial în Europa
reprezintă o chestiune istorică care își extinde domeniul de aplicare de la afaceri spre societate. Această direcție este determinată de rădăcinile istorice ale antreprenoriatului în Europa, care provine din ideile Iluminismului și se bazează pe idealul democrației și al oportunităților egale pentru cetățeni. Soluția propusă a fost oferirea de sisteme educaționale pentru îmbunătățirea acestor deziderate. În Asia de exemplu, guvernul chinez a luat o decizie strategică de a dezvolta o bază de inovare până în 2020 prin integrarea dezvoltării activităților și cercetare antreprenoriatului în sistemul educațional, (Wang Xingsun, 2007). EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Pe lângă interesul guvernelor, creșterea programelor antreprenoriale
în universități a fost alimentată de o cerere fără precedent a studenților pentru o educație care oferă abilitățile necesare de a reuși într-un mediu de afaceri din ce în ce mai complex (Cooper, Bottomley & Gordon, 2004). Ca răspuns la aceste solicitări, instituțiile de învățământ au implementat activități de învățare asociate antreprenoriatului, cum ar fi prelegeri privind concepte de afaceri, concursuri de planificare a afacerilor, interacțiuni cu practicienii și evenimente de dezvoltare a rețelelor (Al-Laham, Souitaris, & Zerbinati, 2007). EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Consecința acestor tendințe s-a concretizat în creșterea cererii
educația antreprenorială din învățământului superior, În S.U.A., numărul universităților care raportau cursuri de antreprenoriat în 1980 erau de 300, ajungând la 1.050 în 1990 (Dickson, Solomon & Weaver, 2008), iar la colegii de la mai puțin de zece în 1970 (Kuratko, 2005) la peste 2.000 în 2008 (Cone, 2008). Garavan & O'Cinneide (1994) - obiectivele didactice pentru educația antreprenorială ar trebui să fie anularea părtinitoare a influențelor negative privind riscul tehnicilor analitice, dezvoltarea empatiei pentru aspectul unic al antreprenoriatului, încurajarea unei atitudini pozitive față de schimbare și stimularea intenției antreprenoriale, delimitând clar diferențele dintre educația antreprenorială și educația pentru afaceri. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
În ceea ce privește educația pentru afacerea existentă, se pot
distinge trei subtipuri: a) conștientizarea întreprinderilor mici - care vizează creșterea numărului de persoane care au cunoștințe suficiente despre întreprinderile mici pentru a le considera o opțiune la un moment dat al vieții; b) educație pentru întreprinderi mici - care urmărește să ofere ajutor practic celor care doresc să facă tranziția către o activitate independentă; c) continuarea educației pentru întreprinderile mici - care este menită să permită oamenilor să își consolideze și să își actualizeze abilitățile de a conduce o afacere (Garavan & O'Cinneide, 1994). EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Béchard și Toulouse (1998) au identificat următoarele obiective generale
de învățare pentru educația antreprenorială: a) conștientizarea antreprenoriatului - furnizează informații generale despre spiritul antreprenorial și solicită publicului să reflecteze asupra antreprenoriatului ca o carieră, b) crearea de afaceri - antrenează studenții în aptitudini tehnice, umane și manageriale pentru a crea o afacere, c) dezvoltarea întreprinderilor mici - sunt create, de obicei, pentru a se potrivi nevoilor specifice de învățare ale proprietarilor de afaceri mici, d) formarea formatorilor - îi învață pe educatori să facă consultanță, educație și urmărirea afacerilor mici. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Majoritatea instructorilor care raportează activitățile lor
didactice în domeniul educației antreprenoriale nu precizează ceea ce încearcă să realizeze efectiv la clasele lor. Chiar dacă lucrările anterioare în domeniul educației antreprenoriale au evidențiat existența mai multor scopuri didactice posibile în cursurile de antreprenoriat majoritatea articolelor despre acest subiect descriu pur și simplu ce a făcut, fără a mai lua în considerare obiectivele care stau la baza activităților didactice descrise. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Atitudinea proactivă și activitățile concurenților europeni impun o mai
bună înțelegerea a dinamicii complexe între antreprenoriat, mediu și educație (spiritul antreprenorial) oferind oportunități pentru revitalizarea rădăcinilor istorice ale antreprenoriatului. Prin includerea acestor elemente împreună, sperăm să putem să definim forma, dimensiunile și orizontul peisajul multidisciplinar pentru ca mai multe persoane să învețe să exploreze aceste oportunități. Pentru dimensionarea ariei educației antreprenoriale trebuie să înțelegem dinamica fenomenului de antreprenoriat, influența extinsă și diversificată a mediul, legătura între antreprenoriat și educație, specificul și viziunea culturală la nivel global, schimbările și nevoile de dezvoltarea a organizației în efortul de a contribui la reînnoirea societății. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Comisia Comunitățile Europene, 2006 – impune dialogul între
antreprenoriat și mediu extins la nivel de politici, ca unul din factorii cheie ai strategiei UE privind inovarea, subliniind importanța creării unei culturi antreprenoriale prin încurajarea gândirii corecte, dezvoltarea aptitudinile antreprenoriale și conștientizarea oportunității de carieră ca parte esențială a competitivității europene. Pe lângă interacțiunea dintre economie, afaceri, firme și prosperitatea națională/regională, implicațiile antreprenoriale se bazează pe concepte mai largi, cum ar fi cetățeni activi/implicați, sisteme educaționale, dezvoltarea curriculei și democrația. Această complexitate nu a fost primită fără critici deoarece extinderea cercetării antreprenoriale la atât de multe aspecte, structuri și procese ale societății își poate dizolva granițele și distruge identitatea. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Educația antreprenorială se adresează și sistemelor educaționale,
pentru a dezvolta curricula, pedagogia și privește învățarea antreprenorială, pregătirea întreprinzătorului ca un proces de-a lungul vieții care presupune o cercetare multidisciplinară și expertizarea întregului sistem educațional (Kyrö și Carrier, 2005). Educația este un mediu al societății pentru adoptarea ideilor despre o viață mai bună și un proces de pregătire pentru viitor al studenților (Bowen, 1981). Raportul Comisiei Europe din 2002 a recomandat recunoașterea importanței predării antreprenoriatului în curricula națională, în programa școlară pentru fiecare nivel al sistemului educațional fiind unul dintre indicatorii cheie calitativi pentru educația antreprenorială. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Modificarea curriculei este determinată de nevoia a face
schimbări în societate, a valorilor, obiectivelor ideologice și politice, care conduc la aceste schimbări, fiind astfel un document puternic care creează baza pentru mișcările educaționale, evaluând astfel ce și cum să învățăm (Flouris și Pasias, 2003). O reformă a curriculei exprimă presiuni sociale, cum ar fi dezvoltarea egalității de șanse și adaptarea educației pentru a satisface nevoile dezvoltării forței de muncă. Diferențele în dezvoltarea spiritului antreprenorial prin integrarea acestuia pe parcursul programelor de învățământ la toate nivelurile, arată variații considerabile printre țările europene. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Dinamica între antreprenoriat și educație continuă discuția privind relațiile
dintre societate și antreprenoriat din perspectiva educației, prin integrarea antreprenoriatului în sprijinul guvernamental și al sistemelor de învățământ. Antreprenoriatul universitar și scheme de sprijin guvernamental încep prin poziționarea proceselor spin-off în structuri naționale/internaționale, necesitatea de a reforma comercializarea cercetării, atât prin schimbări în sistemul academic și în instrumentele de finanțare, dar și prin crearea de structuri separate pentru susținerea acestor activități. Experții susțin că această complexitate a activității antreprenoriale în mediul academic determină nevoia de noi instrumente adaptate la agendele naționale. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Cu toate acestea au fost investigate puține studii privind modul în care
aceste scheme guvernamentale sunt concepute și implementate, tipul de raționament din spatele schemelor de sprijin, diferențele dintre țări, modalitățile de structurare a acestor programe de sprijin la nivel guvernamental, universitar și de proiecte. Aceste interacțiuni stabilesc scena proceselor care oferă inovații în sistemele de educație și în îmbunătățirea continuă pentru actualizarea programele și abilitățile necesare dezvoltării societății. Educație pentru dezvoltarea organizației în diferite culturi și cicluri de învățare pleacă de la premisa că educația nu are loc într-un vid al culturii antreprenoriale și a mediului dintr-o anumită regiune, țară sau că o anumită școală de gândire trebuie luată în considerare la planificarea programului de educație antreprenorială, deoarece țările europene au culturi antreprenoriale diferite. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Aceste diferențe ar trebui, de asemenea, să fie reflectate în
programele de învățământ pentru organizații și în structura curriculară, în unele țări se pune accentul în special pe abilitățile de afaceri și uneori se întâmplă se existe o lipsă de programe într-o etapă anterioară (școli primare/licee). Alte țări pun accentul pe programe care se concentrează pe conștientizarea, construirea/identificarea și sprijinirea acestor comportamente antreprenoriale, punțile între spiritul antreprenorial și educație (pedagogie) ar trebui să fie mai puternice pentru a face educația pentru organizații, deoarece dacă se pune accent doar pe dezvoltarea abilităților potențiale și viitoare ale antreprenorilor, aceste programe vor satisface doar nevoile unui grup minoritar. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Evaluarea și promovarea inițiativei la nivel civic și antreprenorial poate
avea ca punct de plecare aspectele culturale și educaționale pentru înțelegerea spiritului antreprenorial și poate fi valorificată prin lansarea de programe naționale privind similarități și diferențe între antreprenori și potențiali întreprinzători, fiind pilonii pentru acțiuni guvernamentale specific țărilor în curs de dezvoltare și a modernizării sistemelor de educaţie. În condițiile actuale multe afaceri se confruntă cu o creștere a intensității competitivității, concurență mai complexă și schimbătoare a mediului, în timp ce viața lor depinde de structuri puternice, stabile care să ofere perenitatea organizației. Pentru a supraviețui în aceste condiții, inovația este unul dintre factorii cheie de succes ce poate fi folosită de manageri/antreprenori ca instrument al asigurării performanței. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Antreprenoriatul corporativ sau intraprenoriatul este o tactică de
afaceri adoptată de aceste companii mari pentru a aduce elemente noi în sistemul organizației, fără a crea entropie (haos) prin încurajarea apariției unor noi activități care să asigure creșterea/dezvoltarea organizației. Reproducerea atitudinilor și comportamentelor antreprenoriale în cadrul companiilor și instituțiilor deja existente reprezintă teoretic un antidot eficient față de inerție și lipsa de inovare în cadrul acestor organizații viitoare (Stevenson , Jarillo, 1990; Fayolle și Basso). În practică, dificultățile cu care se confruntă organizațiile care au încercat să dezvolte aceste comportamente, dezvăluie un alt aspect al fenomenului - existența unor contradicții și paradoxuri cu perspective conflictuale între un comportament birocratic/tradițional față de unul antreprenorial, deschiderea ”cutiei negre” a organizației fiind încercată de intraprenori și influențată de cultura organizațională. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Contextualizat putem să vedem antreprenoriatului ca un proces
dinamic de învățare și dezvoltare, indiferent de contextul în care are loc, a modului în care peisajul firmelor mici s-a schimbat, forțându- le să se adapteze la procesul de globalizare. În plus competitivitatea firmelor mici depinde de integrarea acestora în lanțul valoric global, oferind oportunitate de afaceri de nișă și asigurând în viitor un randament satisfăcător. Constatarea abilităților generației următoare de a iniția/dezvolta organizații induce modul despre cum următoarea generație de responsabili de proprietate ar putea fi dezvoltată. Acest tip de discuție ideologică este necesară pentru promovarea cercetării în acest domeniu. Ne amintește că abordarea spiritului antreprenorial ca dinamică între mediul înconjurător și educație este imposibilă dacă nu suntem pregătiți să le dezvăluim valorile pe care le considerăm că pot ajuta următoarea generație să supraviețuiască și să consolideze democrația și egalitatea în peisajul global, unde sunt provocările mai complexe decât a fost probabil vreodată. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Educația antreprenorială ajută tinerii să își dezvolte capacitatea
antreprenorială, să se pregătească pentru viitor în afaceri complexe, economice și a mediul financiar în care vor locui. Rezultatele obținute de cursanți disciplinei educație antreprenorială: – sunt conștienți de sine și pot reflecta/valorifica punctele forte intereselor și aspirațiilor proprii, – de a avea atitudinea de a face ca idei/lucrurile să se întâmple, – sunt calificați să lucreze cu oameni, să influențeze, să negocieze ca o echipă, – sunt creativi, inovativi și flexibili, la crearea de produse și în gestionarea riscurilor, – să utilizeze abordări imaginative, formale și informale în rezolvarea problemelor, – au o atitudine pozitivă/constructivă față de afaceri și antreprenoriat, – să reușească și să devină membri ai comunității lor. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Guvernul poate influența antreprenoriatul nu numai prin legislație,
ci și prin sistememul de educație. Educația este importantă pentru stimularea fenomenului de antreprenoriatului din următoarele motive (Reynolds, 1999; Sánchez, 2010): – oferă persoanelor fizice un sentiment de autonomie și de autorealizare, – îi face pe oameni conștienți de opțiunile de carieră alternativă, – extinde orizonturile indivizilor, făcând astfel oameni mai bine echipați pentru a percepe oportunitățile, – oferă cunoștințe care pot fi folosite de către persoane fizice să dezvolte noi oportunități antreprenoriale. Antreprenorii nu sunt "născuți", ci devin mai degrabă prin experiența vieții lor. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
În opinia majorității autorilor, scopurile pentru educația
antreprenorială sunt următoarele: – de a oferi cunoștințe utile antreprenoriatului. – de creștere a capacităților de utilizare a tehnicilor, examinarea situațiilor de afaceri și crearea de planuri de acțiune. – de identificare și stimulare a aptitudinilor antreprenoriale. – de a dezvolta empatie și sprijini problemele de antreprenoriat. – de a dezvolta atitudinea față de schimbare. – să promoveze înființarea de firme noi și alte forme de întreprinderi. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Guvernul Țării Galilor oferă următoarea definiție:
”Educația antreprenorială - vizează dezvoltarea atitudini și abilităților tinerilor pentru ai ajuta să-și realizeze potențialul, de a avea dorința de a transforma ideile și oportunitățile în realitate, permițând tinerilor să fie pozitivi, proactivi și de succes în abordarea lor față de viață și muncă”. ”Trebuie să creăm un spirit antreprenorial printre elevii școlilor, colegiilor și universităților noastre, deoarece acest grup este cheia pentru viitorul economiei, trebuie să educăm oamenii despre oportunități și să le creem ambiția în încercarea de a reuși”. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Universitățile trebuie să identifice o viziune clară asupra impactul
transformării ethosului aspirațional asupra învățării și predării educației antreprenoriale. Dezvoltarea unei culturi antreprenoriale și încorporarea cu succes a educației antreprenoriatului în cadrul curriculei necesită următoarele etape: – o înțelegere comună a educației antreprenoriale, pe baza unei definiții convenite, – un angajament de înaltă calitate din partea liderilor de rang înalt pentru educația antreprenorială și o strategie clară de creare a ethosului antreprenorial, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ existența din rândul personalului a unui membru senior pentru a promova educația antreprenoriață și alocarea de timp suficient și resurse necesare, consultarea cursanților pentru a se asigura că opiniile și nevoile lor sunt luate în considerare și abordarea în special a celor cu nevoi suplimentare, existența unui program eficient de dezvoltare profesională pentru a spori gradul de conștientizare a subiecțiilor în ceea ce privește educația antreprenorială și capacitatea de a dezvolta expertiză în furnizarea eficientă a acestora, existența unor sisteme de monitorizare a eficacității programelor de educație antreprenorială, pentru a evalua impactul activităților privind rezultatele cursanților și a îmbunătăți conținutul acestora în viitor. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
În pofida diversității definițiilor educației antreprenoriale în
literatura tradițională de specialitate, există o distincție între domeniul care se referă la acțiunea întreprinzătorului (funcția antreprenorială) și domeniul care se referă la rezultatul sau consecința acelei acțiuni antreprenoriale (întreprindere). În domeniul larg al antreprenoriatului se pot distinge, prin urmare, două aspecte pentru analiză: a) antreprenorul (întreprinzătorul); b) întreprinderea. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
În domeniul antreprenoriatului este posibil să se distingă următoarele
modalități de analiză: – abordarea "micro" – abordarea "meso„ – abordarea "macro" Abordarea "micro" - se concentrează ca zonă de interes principal la nivel de individ. Teoriile dezvoltate la acest nivel se referă frecvent la maximizarea profitului proprietarului firmei ca obiectiv principal (preocupare naturală), teorii ce se referă la risc (incertitudine) sau teorii psihologice care se concentrează pe caracteristicile antreprenoriale și ale optimizării comportamentului antreprenorului. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Abordarea "meso" - are ca zonă de interes principal firma.
Ca şi câmp de cercetare este un domeniu de cercetare mai larg ce include față de abordarea precedentă teoriile costurilor tranzacțiiilor, teoria rețelei, procesul de spin-off și în general, activitatea de conducere a organizaţiei. Abordarea "macro" față de cele precedente include ca zonă principală de interes întregul sistem economic în care se desfășoară activitatea antreprenorială și poate fi luată în considerare și relația dintre antreprenoriat și creșterea economică. Studierea relației dintre antreprenoriat și creșterea economică a generat următoarele teme centrale: EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Prima direcție se concentrează pe crearea de întreprinderi și
include contribuțile acestora asupra economiei, evidențindu-se clar o relație pozitivă între numărul de întreprinderi din economie și rata de creștere economică. A doua direcţie acordă atenție variabilelor culturale, istorice și instituționale ca factori determinanți ai antreprenoriatului și ai creșterii economice într-un anumit context, domeniu de activitate sau teritoriu. A treia influență a antreprenoriatului este analizată din perspectiva numărului de firme, a creșterii economice și a concurenței, deoarece se consideră că rivalitatea între întreprinderi crește odată cu creșterea numărului de firme (Porter, 1985) și întărește procesul de inovare (Molero, 2001). EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ A patra modalitate este determinată de teoriile lui J. Schumpeter (1934, 1942, 1996), care evidențiază o relație pozitivă între antreprenoriat, inovare și creșterea economică. În plus, teoria creșterii endogene a introdus inovația ca fiind factor esențial de explicare a creșterii veniturilor (Romer, 1994). Ca rezultat, inovarea a fost considerată ca o funcție principală a întreprinderilor în domeniul economic. Evident, relația abordării "macro" cu cele două abordări anterioare este destul de puternică, dar principala preocupare în acest nivel agregat poate fi reprezentată, de exemplu, prin următoarea întrebare: Cum ar trebui să fie activitatea antreprenorială pentru a maximiza creșterea economiei într-un unumit teritoriu? Această abordare este încadrată de ceea ce ar putea fi numită calitatea structurii antreprenoriale. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
În domeniul antreprenoriatului o atenție/importanță scăzută a fost
acordată relației dintre caracteristicile organizațiilor/întreprinderilor și creșterea economică. Unele contribuții interesante referitoare la această problemă se concentrează asupra caracteristicilor întreprinderii, dar rareori le conectează la creșterea economică, ca în următoarea clasificare (Cotec, 1996): parohia IMM-urilor - orientarea spre piața locală; IMM-uri individuale și globale - concurează pe piața internațională dar nu sunt asociate cu alte firme; componentele pe care le fabrică IMM-urile presupune realizarea de produse standardizate; IMM-urile de înaltă tehnologie; IMM-uri organizate în grupuri de producție. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Lipsa cunoștințelor de bază privind abordarea "macro" asupra spiritului
antreprenorial nu este surprinzător. Teoriile tradiționale privind creșterea economică (Solow, 1956), inclusiv cele mai avansate modele endogene (Romer, 1994), nu iau în considerare în mod specific, antreprenoriatul în relație cu variabilele care explică procesul de creștere economică. In ciuda utilizării modelelor endogene moderne, luând în considerare ideile generale ale lui Schumpeter privind inovația antreprenorială, care încorporează procesul tehnologic și progresul cunoașterii, rolul antreprenorilor nu este specificat în utilizarea noilor tehnologii din producție. Implicit, se presupune că orice inovație creată în centru de cercetare este încorporat automat în procesul de producție. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Cu toate acestea, este necesar să se ia în considerare, pentru ca acest
proces să aibă loc, că trebuie să existe o firmă care să le încorporeze inovații și această circumstanță nu se produce întotdeauna, în special în țările sau regiunile subdezvoltate. Mai mult, alte contribuții la nivel microeconomic dar și macroeconomic încearcă să stabilească importanța capacității de inovare a întreprinderilor pentru IMM – uri și creșterea economică a teritoriului, dar există încă multe aspecte nestăpânite privind inovarea de către firme ca de exemplu - Cum ar trebui să fie măsurată capacitate de inovare? Ideile schumpeteriene și modelele economice care iau în considerare inovarea într-un anumit teritoriu oferă o contribuție interesantă pentru analiza legăturii dintre structura antreprenorială și creșterea economică. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Astfel pentru a clasifica calitate structurii antreprenoriale pornind de la rolul
întreprinzătorului schumpeterian în funcție de intensitatea inovației antreprenoriale, putem identifica (O'Kean, 1991) următoarele: structura antreprenorială excelentă - are un grad înalt de inovare proprie, exercită o mare influență asupra pieței și, prin urmare, va duce la un nivel ridicat de creștere economică, structura de imitație; structura de rutină; structura goală. În mod logic, pe lângă o structură antreprenorială "excelentă" de inovare există și alte caracteristici care influențează creșterea economică (Guzmán și Santos, 2001). EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Amintim ca variabile de creștere economică următoarele:
– dependența de cumpărare a factorilor de producție, – dependența de vânzări a produselor, – dimensiunea firmei și numărul de angajați, – gradul de ocupare a forței de muncă, – creșterea vânzărilor, – acorduri oficiale sau informale de cooperare cu alte organizații, – activitatea de cercetare și dezvoltare, – gradul de inovare, – obținerea/posesia certificatelor de calitate, – acțiuni de creștere a calității, – utilizarea planificării anuale, – ponderea profesorilor universitari ca manageri din totalul managerilor, – ponderea angajați cu studii universitare în totalul lucrătorilor organizației. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Acestea sunt variabile foarte simple și ușor de observat, dar s-ar
putea să existe și altele care ar putea contribui la explicarea punctelor forte sau slabe ale structurii antreprenoriale aparținând unui teritoriu economic la nivel local, provincial, regional sau național.
În mod specific, ne vom concentra pe două variabile mai puțin
Dependența productive se referă la nivelul de concentrare a firmelor
raportate la numărul de furnizori, pe de o parte, și la numărul de clienți, pe de altă parte. Un indice de dependență productivă ridicat în ceea ce privește achizițiile, înseamnă că o mare parte a intrărilor provine de la număr mic de furnizori. Este o caracteristică importantă de luat în considerare de organizații pentru că aceasta arată vulnerabilitatea firmelor, iar din perspectiva "macro", ar putea fi un factor care afectează dezvoltarea durabilă a economiilor. O valoare de 100% la achiziții înseamnă că achiziția este concentrată pe un singur furnizor, iar la vânzări înseamnă că organizația depinde de un singur client. La nivel macro evident că dacă există un număr mare de întreprinderi cu un nivel ridicat al gradului de dependență productivă într-o economie, acest fenomen induce efecte negative în domeniul antreprenoriatului și al profilului calitativ al structurii antreprenoriale. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Dependența funcțională se referă la nivelul de concentrare a achizițiilor
și vânzărilor cu privire la originea și destinația lor teritorială, concept nou cunoscut sub numele de "Noua Geografie Economică" (Krugman, 1991). Termenii anteriori folosiți pentru "dependența funcțională" au fost - "lanțul valoric" (Porter, 1985; Gereffi, 1994), "fluxul de valori" (Womack și Jones, 1996) sau conceptul de "filieră” în tradiția franceză. Dependența funcțională încearcă să evalueze relația dintre intrările de pe o piață externă și rezultatele destinate pieței interne. O valoare de 100% înseamnă că achizițiile sale provin în totalitate de pe piața externă, iar la vânzări că merg în totalitate pe piața locală. În contrast, o valoare minimă înseamnă că firma achiziționează 100% din intrările sale de pe piața locală, în timp ce vânzările de 100% arată că produsele se îndreaptă numai către piața internațională. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Dependență funcțională evidențiază dar nu încearcă să valorifice
relațiile de guvernare dintre firme sau legăturile de producție dintre acestea, dar oferă posibilitatea de cuantificare a relației dintre originea teritorială a intrărilor în raport cu posibilitatea destinației teritorială a ieșirilor. Cu toate acestea ne arată comportamentul pe care il pot adopta IMM-urile în regiunile subdezvoltate, fie să se specializeze în funcția de distribuție pentru economii avansate sau de căutare a noi pieței, "producătorul de piețe" pentru firmele producătoare din sectorul de producție (Guzmán și Santos, 2006). Gradul de dependență productivă și funcțională poate să influențeze favorabil/nefavorabil procesul de creștere economică, într-un mod structural și permanent. EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Pe de o parte, este posibil să se realizeze o analiză comparativă
între regiuni în scopul de a se identifica profilul acelor grupuri antreprenoriale care contribuie la creșterea economică în mai mare sau mai mica măsură. O altă provocare este încercarea de analiză și măsurare a relației între dependența productive, funcțională și fenomenul de creştere economică, dar și utilarea în analiza lanțului valorii globale a rolului IMM- pentru diferite activități și sectoare ca provocare a antreprenoriatului și localizarea acestuia. Din perspectiva politicii economice, aceste noi concepte pot reprezenta un factor discriminatoriu pentru îmbunătățirea sprijinul instituțional sau public acordat IMM-uri în cadrul dezvoltării sustenabile sau a economiei regionale.
Managementul timpului în 4 pași: Metode, strategii și tehnici operaționale de gestionare a timpului în favoarea ta, de echilibrare a obiectivelor personale și profesionale