MINISTERUL EDUCAȚIEI NATIONALE

ȘCOALA POSTLICEALĂ "HENRI COANDA"

SPECIALIZAREA ASISTENȚI MEDICALI DE FARMACIE

UNGUENTE

COORDONATOR: ABSOLVENT:
PROFESOR: LUPȘE MARIA GOLOMAN DINA

BAIA MARE
2018
 Cuprins
Argument.........................................................................................................................................1

Introducere......................................................................................................................................2

Capitolul I

1.1. Structura histologica a pielii.................................................................................................3

1.2. Resorbția substanțelor medicamentoase prin piele...............................................................5
1.3. Generalități...........................................................................................................................7

Capitolul II

2.1. Clasificarea unguentelor............................................................................................................9

2.2. Bazele de unguent....................................................................................................................10

2.3. Excipienți pentru unguente – Hidrocarburi.............................................................................12

2.4. Compuși cu funcții alcolice.....................................................................................................13

2.4.1. Monoalcoli saturați...............................................................................................................13

2.4.2. Alcooli ne saturați (steroli)...................................................................................................13

2.4.3. Polialcoolii............................................................................................................................14

2.5 Compuși cu funcții acide.........................................................................................................14

2.6. Săruri ale acizilor grași cu oxizi metalinici.............................................................................14

2.7. Amestecuri de gliceride naturale............................................................................................15

2.7.1. Grăsimi animale....................................................................................................................15

2.7.2. Grăsimi vegetale...................................................................................................................15

2.8.Esteri ai acizilor grași cu monoalcooli.....................................................................................16

Capitolul III

3.1. Prepararea unguentelor și aparatura........................................................................................17

3.2.Dispersia sau încorporarea substnțelor medicamentose în baze de unguent............................19

3.3. Aparatura.................................................................................................................................21

3.4 . Ambalarea unguentelor...........................................................................................................21

3.5.Verificarea calității...................................................................................................................22
Capitolul IV

4.1. Unguentele oficinale în FR X..................................................................................................23

4.2. Unguente tipizate regăsite în practica farmaceutică................................................................25

A. Unguente cu antibiotic........................................................................................................25

B. Unguente antiinflamatore nesteroidiene.............................................................................28

C. Unguente folosite în exeme , antifungice...........................................................................31

D. Unguente utilizate în tratarea acneei...................................................................................33

Concluzii .......................................................................................................................................35

Bibliografie ...................................................................................................................................36

.
 Argument

Am ales acestă temă "Unguentele " deoarece numărul acestor produse este foarte mare și
sunt utilizate încă din cele mai vechi timpuri, fiind menționată pentru prima dată în papirusul
Ebraus în anul 1600 Î. E.N. , apoi comentate în scrierile lui Hipocrate și Galenus ca fiind
preparate semisolide destinate aplicări pe piele sau pe mucoase în scop terapeutic sau de protecție
.

1
 Introducere
Unguentele sunt forme farmaceutice semisolide destinate aplicării pe piele sau pe
mucoase , în scop terapeutic sau de protecție sunt constituite din excipienți (baze de unguent) în
care se pot încorpora substanțe active .
Ca tratamente terapeutice, unguentele sunt menționate pentru prima oară în papirusul
Ebers (1600 i.e.n.), fiind consemnate apoi în scrierile lui Hipocrat și Galenus. Ca materii prime
pentru obținerea lor, erau foloasite grăsimile animale, ceara de albine, mierea și gumele de
origine vegetală.
Vaselina în stare pură a fost obținută de catre Chesebrogh (1871), care în scurt timp a
devenit cea mai utilizată bază de unguent până în prezent.
Denumirea de unguent provine din cuvantul latin ungo – ungere = a unge, care sugerează
modul de aplicare a acestei forme farmaceutice.
În trecut , unguentele conțineau un numar redus de ingrediente , diferența dintre
categoriile de unguente constând mai ales în consistența lor.
Datorită tehnologiei avansate prepararea unguentelor a evoluat. O serie de excipienți
astăzi sunt utilizați pentru a dirija acțiunea substanțelor active încorporate în unguente, urmarind
atât acțiunea de suprafață cât și efectul în profunzime și chiar absorbția pe pielea intactă.
Sub denumirea de unguente aveau diferite preparate care prezintă unele particularități :
- unguentele sunt amestecuri de excipienți grași anhidri sau cu 10 % apă și diferite
substante active.
- cremele sunt unguente – emulsii, la care faza apoasă depășeste 10 % din masă
unguentului.
- ceratele sunt amestecuri de ceară, uleiuri vegetale sau minerale si apă.
- glicerolatele sunt preparate de consistență semi – solidă care conțin o cantitate mare de
glicerol.
- gelatinele sunt constituite dintr-un amestec de glicerină și apă. Au consistență solidă în
care se dispersează substanțele active și care se aplică după fluidificarea masei prin încalzire.
- pastele sunt unguente – suspensii care conțin peste 25 % substanță suspendată.
Toate aceste forme de unguente se prepară și se aplică aproape la fel; de aceea pentru
toate aceste preparate denumirea de 'unguente' este mai rațională.

2
 Capitolul I

1.1. Structura histologica a pielii

Pentru a cunoaște mecanismul de acțiune al medicamentelor topice trebuie să tinem seamă de

structura și functiile pielii.
Pentru a asigura o îngrijre rațională a pielii, este necesară în primul rând, cunoasterea
structurii histologice a organului cutanat și mai ales reacția lui față de diverși factori. Pielea nu
este un simplu înveliș al corpului, ci un organ viu cu activitate vitală ca și a altor organe.
- Este țesutul cel mai întins al corpului omenesc și în acelaș timp cel mai mare organ al
acestuia, este conplex cu funcții secretorii și excretorii, grosimea pielii variază intre 0,5mm pe
plioape și 3-4 mm pe spate , palmă, talpă.
- Este formată din trei straturi distincte suprapuse: epidermul, dermul și hipodermul (vezi
figura). In acesta structură multistratificată se gasesc pori și foliculi piloși, glande sebacee și
sudoripare.
1.Epidermul este stratul cel mai subțire al pielii (câțiva zeci ce mm), la rândul său este
format din mai multe straturi de celule, a căror evoluție, dezvoltarea se face din profunzime spre
exterior, celulele epiteliale se găsesc într-o continuă mișcare, adică se cheratinează se
descuamează.
Epidermul formează un epiteliu pavimentos constituit din 5 straturi principale de celule :
1.Stratul cornos (stratum corneum) constituie zona superficială a epidermului și este
alcatuit din celule cheratinizate moarte, dar înca fixate unele de altele. La exterior se gaseste un
strat exfoliant (stratum disjunctum) format din cateva rânduri de celule cornoase care se desprind
și cad. Urmează un strat compact (stratum disjunctum) cu o grosime de 10 – 15 cm format din
celule compacte, complet deshidratate, cheratinizate (celule cornoase). Acest strat are densitatea
de 1,55. Numeroase studii au dus la concluzia că stratul cornos în întregime serveste ca barieră
mecanică pasivă pentru absorbția apei. Oxigenul atmosferic poate fi utilizat de celulele
epidermice pentru oxidarea gruparii.
–Cheratina rezistă digestiei enzimatice, la schimbarile de temperatură și de PH. Contin
până la 10 % umiditate, ceea ce îi permite să mențină flexibilitatea și moliciunea pielii. Stratul
cornos asigură o protecție mecanică datorită rigiditații și rezistenței sale.
Caracterul lipidic și protidic al acestui start îi conferă capacitatea de a încorpora produse
lipofile sau hidrofile diverse. Legate prin capilaritate, absorbițe prin procese fizice sau reținute

3
prin inter reacții chimice, produsele medicamentoase aplicate pe piele sunt depozitate în această
zonă.
2.Stratul lucid ( strălucitor), sau transparent, se gaseste sub stratul cornos și este un strat
subțire ,omogen, transparent,format din celule care nu sunt bine delimitate, cu nucleul turtit, și cu
incluziuni de cheratină și elaidină; reprezintă asa numita zonă barieră deoarece se opune la
transferul apei din piele. Aminoacizii care contin sulf, existenti în această zonă sunt utilizati
pentru sinteza cheratinei.
3. Stratul granulos este format din patru așezări de celule aplatzate, cu spațiul
intercelular, primele celule vii în epiderm, celule în care încep să se producă degenerarea
nucleului și cheratinizarea.
4. Stratul spinos (sau akanthos), stratul mucos al lui Malpinghi, care datorită structuri sale
protejează dermul de agenții mecanici externi. Grosimea acestui strat este variabilă; celulele sale
au formă poliedrică și izodiametrică, în profunzime aplatizându-se pe măsură ce se apropie de
stratul granulos; Prezența acestor numeroase punți intercelulare formate din spini creează un strat
de celule cu spatiul liber între ele, prin care circulă limfa și asigură nutriția celulelor.
5. Stratul bazal germinativ este stratul cel mai profund al epidermului și constă dintr-un
singur strat de celule cilindrice cu nucleu dispuse paralel, care asigură înoirea continuă a
epidermului. Epidermul este lipsit de vase sanguine, însă aici se găsesc terminațiile nervilor
senzituvi, canalele și porii glandelor sudoripare și ale foliculilor piloși care au rol inportant în
difuziunea percutată a substanțelor medicamentoase .
În general diferitele straturi ale epidermului nu se caracterizează prin specii proprii de
celule, ci reprezintă mai bine-zis, diferite stadii ale celulelor . Stratul de celule germinative este
strâns angrenat în stratul corium subiacent, astfel încât există o stânsă legătură între epiderm și
derm sau corium.
Dermul sau corium este al doilea strat principal al pielii, este construit din țesut conjuncti,
străbătut de capilare fine, de fibre elastice și musculare. Este stratul cel mai rezistent al pielii,
având funcția esențială de a asigura , grație bogatei sale vascularității, nutriția epidermului . La
rândul sau este contruit dintr-un strat superficial, format din țesut conjunctiv bogat vascularizat,
cu fibre colagene și elastice, care inprimă pielii proprietatea de elasticitate . Colagenul
constituentul principal al țesutului conjunctiv, fiind un coloid hidrofil , joacă un rol inportant în
resorbția substanțelor active hidrosolubile. Stratul mai profund al dermului se numește corion. În
interiorul corionului se găsesc deci cele mai multe organe de simț ale pielii.

4
 Hipodermul al treilea strat principal al pielii este constituit dintr-un țesut fibros, destins,
un țesut conjunctiv lax, infiltrat cu celule grăsoase care formează stratul adipos al pielii constituit
din trigliceride ale acizilor grași și apă sub formă de emulsie A/U datorită colesterolului. Canalele
excretoare ale glandelor sudoripale reprezintă orificii în adâncimile pielii prin care se poate
realiza o pătrundere a substanțelor medicamenrtoase, dacă unguentul este corect preparat și
aplicat.

Imaginea nr. 1 Structura pielii

1.2.Resorbția substanțelor medicamentoase prin piele

Pielea este un organ de apărare a organismului ; datorită țesutului adipos și fibrelor

elastice protejează corpul față de agenții mecanici externi, iar grăsimile greu saponificabile ale
epidermului, asemănătoare cerii inpermeabile, înpiedică pătrunderea substanțelor străine prin
tegument. Asa-zisa barieră a pielii, care se formează la nivelul glandelor sudoripale din derm și
care este și conpusă din esterii alcoolilor grași superiori, precum și din combinația colesterolului
cu acizi grași cu catenă lungă și cu fosfolipizi, în special lecitină, protejează pe de o parte, fața de

5
acțiuni chimice diverse, iar pe de altă parte contra bacteriilor. Bariera acidă este conpusă la adulți
între pH 4,5 – 6,5 , iar la copii are culoare în jurul pH-ului 4 .
Penetrația și resorbția substanțelor prin piele contribuie un proces conplex la care
contribuie solubilitatea, difuziunea atracția și repulsia electrostatică, forțe capilare, reacții chimice
reciproce și alte procese biologice ;
Resorbția substanțelor liposolubile pare să fie posibilă datorită faptuli că acestea se pot
dizolva în grăsimea superficială a epidermului și apoi sunt treptat rezorbite în straturile mai
profunde ale pielii. Substanțele medicamentoase mai pot străbate pielea și prin canalele
excretoare ale glandelor sudoripale și sebacee și mai ales de-a lungul foliculului pilos (rezorbție
transfoliculară). Când substanțele sunt liposolubile, dar sunt în acelaș timp solubile în apă intr-un
grad cu mult mai mic, ele sunt bine absorbite prin piele , deoarece se pot dizolva atât în grăsimea
pielii cât și în grăsimile tisulare.
Pentru resorbția substanțelor medicamentoase, bazele de unguent joacă un rol inportant,
mai ales când subtanțele se găsesc în concentrașie mică. În urma unor cercetări în acest domenniu
, s-a ajuns la concluzia că hidrocarburile, gelurile nu se resorb prin piele, gliceridele însă se
comportă mai favorabil sub acest raport, în timp ce bazele-emulsii favorizează resobția.
Emulgatorii de tip A/U străbat bariera fiziologică a pielii putându-se dizolva parțial în
lipidele celulelor epidermice ; în acest fel ușurează pătrunderea substanțelor medicamentoase în
straturile mai profunde ale pielii.
Emulgatorii de tip U/A emusionează grăsimea pielii din epiderm; prin macerarea stratului
de celule cheratizate, devine posibilă pătrunderea substanțelor prin acest strat de protecție al
pielii.
La concentrație medicamentoase mai mari, peste 5 % natura și substanța bazei de unguent
trece pe al doilea plan, având în acest caz, o inportanță mai mică pentru resorbție. Resorbția nu
depinde însă numai de natura bazei de unguent ci și de gradul de dispersie al substanțelor
medicamentoase în bazele de unguent; cel mai ușor se resorb substanțele dispersate sub formă de
dispersie moleculară sau la un grad de finețe avansat, de preferință dispersate în baze de unguent
mixte . Mărimea moleculară influențează și ea resorbția. Astfel după Barnes și Trueta , dacă
greutatea moleculară a unei substanțe este mai mare de 20 000, acestea se resorb prin vasele
linfatice ; cele cu greutate moleculară sub 20 000 se resorb prin capilare sanguine . Pentu ca
substanțele actve să ajungă în vasele limfatice, trebuie să traverseze conponentele de bază ale
țesutului conjunctiv. Cercetările lui Day arată că principala conponentă a țesutului conjunctv este
o glicoproteidă care formează o rețea și sunt aștepate de-o poli zaharidă ; în acest fel, structura
6
glicoproteidei funcționează pentru macromolecule ca o sită. În condiții normale, rețeaua este
înpânzită de moleculele acidului hialuronic sau de moleculele altor substanțe macropolizaharidice
. Astfel ori ce substanță care este capabilă să depolimerizeze aceste molecule ale polizaharidelor,
adică să elibereze ochiurile rețelei amintite, favorizează permeabilitatea țesutului conjunctiv . O
astfel de acțiune are hialuronidaza, care mărește permeabilitatea pielii și deci resorbția .
Un rol inportant în resorbție, îl joacă pretratarea sau tratarea prealabilă a pielii;
O temperatură mai mare a pielii mărește resorbția printr-o dizolvare mai rapiă a
substanțelr lipantile , prin reducerea vâscozității substanțelor sebacee ale pielii și prin dilatarea
capilarelor pielii și a vaselor sanguine . Temperatura pielii se poate mări prin iradierea cu căldură
cu ajutorul substanțelor hiperemizanate sau prin apicarea unor pansamente.
Un alt mijloc de favorizare a resorbției prin tratarea prealabilă a pielii constă în executarea
unui masaj înainte de aplicarea unguentului și chiar cu unguentul însuși ; prin masaj se produce o
vascularizație , astfel încât substanțele medicamentoase sunt mai rapid transportate.

1.3.Generalități

Unguentele sunt întrebuințate atât pentru tratamentul afecțiunilor pielii cât și pentru
protejarea și întrebuințarea epidermei naturale , de asemenea o categorie de unguente se folosesc
prin aplicarea directă pe mucoase (nas , ochi ,etc).
Conpoziția unguentelor este variabilă și în strânsă legătură cu scopul terapeutic urmărit .
Unguentele pot fi clasificate după diferite criterii, dintre care cele mai inportante sunt
modul și locul unde acționează, conpoziția și caracteristicile farmaceutice .
Din puct de vedere al acțiunii terapeutice , pot fi epidermice endodermice și diadermice.
Unguentele epidermice acționează la suprafața pielii și produc un efect local . Sunt
indicate mai ales pentru a proteja pielea sănătoasă de efectele iritante ale agenților externi .
Unguenele endodermice sunt preparatele care pun la libertate medicamentul după ce au
pătruns prin piele. Ele sunt absorbite in mod parțial și acționează ca emoliente , stimulente,
iritante locale. Penetrația lor se face de-a lungul papilelor cărnoase și a glandelor sebacee.
Unguentele diaermice sunt acelea care pot introduce substanțe active mai profund .Ele
trebuie să asigure o resorbție înaltă a medicamentelor . Sunt mai rar folosite .
În funcție de caracteristicile bazei folosite , unguentele pot fi clasificate în patru categorii;
grase, emulsii , unguente care pot fi spălate cu apă și unguente solubile în apă.

7
 O altă clasificare care ține seamă de structura coloidală a preparatelor înparte unguentele
în hidrofobe și hidrofile. Unguentele hidrofobe sunt alcătuite din baze grase (amestecuri de
grăsimi, uleiuri și ceruri), si nu pot fi spălate cu apă , iar cele hidrofibe sunt bazele care au
proprietăți de a încorpora cantități apreciabile de apă , sunt de obicei emulsii de tipul U/A și au o
consistență mai moale decât cele hidrofobe .
Pentru a corespunde cerințelor terapeutice , unguentele ca și excipienții trebuie să
îndeplinească o serie de condiții.
- Trebuie să nu aibă acțiune sensibilă ,să prezinte afinitate față de grăsimile pielii, să nu
astupe porii înpiedicând schimburile normale și să posede o afinitate pentru mantaua cutanată .
-Trebuie să nu modifice pH-ul pielii (care are un pH acid de 4,5-6,5) , ceea ce asigură o
anumită protecție înpotriva bacteriilor.
O altă cerință este ca unguentele să fie indiferente din punct de vedere chimic, să nu
reacționeze cu conponentele active cu care se asociază.
Este necesar ca să se poată aplica ușor în mod corespunzător și să aibă o consistență
moale ca să nu se topească decât în jurul temperaturii de 40ºC. Densitatea preparatelor trebuie să
permită întinderea și aderarea uniformă pe piele sau pe mucoase. În general au un anumit
conținut de apă, de aceea bazele trebuie să încorporeze usor apa sau alte lichide pe care trebuie
să nu le cedeze la conservare .
În sfârșit, unguentele și constituenții lor trebuie să fie stabile la acțiunea aerului și luminii,
astfel încât în timpul păstrării să nu manifeste fenomene de râncezire, colorare, etc.

8
 Capitolul II

2.1.Clasificarea unguentelor

1. După acțiunea terapeutică:

 unguente de acoperire
 unguente răcoritoare
 unguente revulsive
 ungunte antiorganice și antiseptice
 unguente antimicotice
 unguente sicsativante
 unguente cu acțiune decongestionantă
2. După locul de aplicare :
 Dermice (care se apică pe piele )
 Oftalmice (care se apica pe ochi si mucoase
3. După capacitatea de pătrundere, după locul acțiuni efectului terapeutic :
a).Cu acțiune locală ;
- epidermice ( care acționează la suprafață )
- endodermice (care acționează în profunzime intrând în piele
- diadermice (de penetrație care pătrund de la locul de aplicare în straturile mai profunde
ale pieli , acestea sunt mai rar folosite.)
b).Cu acțiune la distanță :
- aceste unguente cedează substanțele active vaselor sanguine și linfatice
4. După proprietățile chimice și coloid fizice ;
a). Hidrocarburi
b). Lipogeluri
c). Polietilenglicol geluri
d). Silicon geluri
5. După gradul de dispersie și metoda de preparare :
 unguente de tip soluție
 unguente de tip suspensie
 unguente de tip emusie

9
  uguente poli fazice
6. În fucție de caracteristicile bazei de unguent folosite avem :
 unguente grase
 unguente emulsi
 unguente care pot fi spălate cu apă
 uguente soubile în apă

2.2. Bazele de unguent

Baza de unguent este o cmponenă principală a unguentului constitută din una sau mai
multe substanțe (materii prime), care are sau poate căpăta, în anumite condiții, o consistență
moale și o vâscozitate destul de mare, pentru ca să se poată întinde pe epiderm și să adere de el,
să se înmoaie la temperatura corpului , fără să curgă.

Alegerea bazei de unguent se face în funcție de proprietățile substanțelor

medicamentoase care urmează să fie dispersate, de locul unde unguentul trebuie să-și manifeste
acțiunea și în funcție de scopul terapeutic urmărit.

Bazele de unguent fac parte din corpurile plastice, ușor deformabile, care au o limită de
curgere, fiind constuite dint-un schelet solid la interiorul cărora lichidul este reținut prin
absorbție. Raportul acestor două părți conponente trebuie să fie în asa fel încât să rezulte un
sistem ușor deformabil care să permită etalarea pe suprafețele tegumentelor. Trebuie să
îndeplinească o serie de condiții generale. Se urmăresc mai întâi proprietățile lor organice cu
privire la aspect, culoare, miros, etc. Se determină apoi unele proprietăți fizice cu privire la
substanțele medicamentoase, punct de topire, punct de picurare, consistență vâscozitate,
capacitate de întindere.

În ceia ce privește punctul de topire a acestora se situează în limite mai laregi atunci
când este vorba de bazele de unguent conpuse; punctul de topire optim se situează în jurul lui
40ºC, iar acele baze cu punctul de topire mai ridicat dau unguente cu o consistență prea mare, iar
cele cu un punct de topire inferior temperaturi corpului, prezintă dezavantajul că pot să curgă și
să se înbibe în pansament.

10
 Consistența bazelor de unguent este condiționată de conținutul în părți a conponentelor
solide și lichide; un conținut ridicat în conponentele solide va determina o consistență acentuată
și o capacitate de ungere scăzută.
Bazele de unguent trebuie să aibă o vâscozitate care să permită întinderea și aderarea
uniformă pe epiderm sau pe mucoase. În consecință capacitatea de ungere poate fi apreciată și
prin determinarea vâscozității cu ajutorul vâscozimentelor rotaționale .
Se determină proprietățile chimice; identitate, puritate, indice de aciditate, de
saponificare și stabilitate. Bazele de unguent trebuie să fie pe cât posibile stabile față de agenții
externi: oxigen admosferc, lumină, umiditate etc. Stabilitate se mai referă și la consistență, la
structura de gel, la rezistență față de microorganism, etc. În acelaș timp mai trebuie să asigure o
bună stabilitate unguentelor să nu modifice pH-ul pielii; să prezinte afinități față de conponentele
pielii, să nu astupe porii și deci să nu înpiedice schimburile normale.
În sfârșit o condiție de cea mai mare inportanță este toleranța cutanată pe care trebuie să o
manifeste bazele de unguent, adică să nu irite pielea și mai ales pielea bolnavă. Toleranța
cutanată a bazelor de unguent se determină prin țestul de acantoză.
Ca și unguente bazele de unguent au fost la rândul lor clasificate după mai multe criterii.
În trecut bazele de unguent se limitau aproape exclusiv la grăsimi animale, mai rar vegetale;
acestea se mai folosesc încă și astăzi desi gama de excipienți pentru unguente s-a înbogățit
cosiderabil prin introducerea macromoleculelor sintetice și semisintetice și a unor emulgatori.
Clasificările actuale au în vedere asa cum a propus pentru prima oară, structura de gel și
conpoziție chimică; de asemenea bazele de unguent au mai fost clasificate ș după afinitatea lor
față de apă în :
1. Baze liposolubile sau hidrofile care , de obicei sunt alcătuite din grăsimi animale,
vegetale hidrocarburi sau amestecul acestora și care pot conține sau nu emulgatori în cantități
mici, ele pot încorpora apă în cantități mici prin acțiunea mecanică. Dacă acestor baze li se
asociază emulgatori, dependent de tipul de emulgator se obțin baze emulsii U/A sau A/U sau
mixte .
2. Bazele hidrosolubile sau hidrofile care sunt miscibile cu apa sau formează cu apa
hidrocarburi coloidale. În această grupă se încadrează:
a). Hidrocarburi anorganice : hidrogel de bentonină;
b) Hidrocarburi organice: de origine vegetală; hidrogel de pectine, amidonuri, alginați;
hidrocarburi organice din conpusi macromoleculari semisintetici de metilceluloză,

11
crboimetilceluloză sodică; hidrocarburi organice din conpusi macromoleculari sintetici; de alcool
polivinilic, PEG-uri;
c).Geluri emulsii:
- cu emulgatori aminoactivi: săpunuri alcaline,alchilsulfați de sodiu ;
- cu emulgatori cantitativi: săruri ale aminelor alifatice cu grupări de amoniu cu alternator
- cu emulgatori ne ionici: alcooli superiori, esteri și eteri ai polioxtistilenglicolilor.

2.3.Excipienți pentru unguente - Hidrocarburi

Uleiul de parafină; este un produs lichid, costituit din hidrocarburi saturate lichide,
provenind din rezidurile de la distribuția petrolului. Nu se folosește singur ca bază de unguent ci
doar asociat cu vaselină sau parafină pentru a regla consistența bazei de unguent.
Vaselina ; este un amestec de izoparafine ciclice cu mici cantități de hidrocarburi
aromatice. Se prezintă sub formă de masă moale albă sau galbuie, omogenă grasă la pipăit, este
insolubilă în apă sau glicerină , greu solubil în alcol și este solubilă în eter ,cloroform, benzen.
Este miscibilă cu uleiurile grase sau grăsimi în ori ce proportție. Poate încorpora 3-5 % apă.
Vaselina prezintă dezavantajul că la temperaturi mai înalte își pierde vâscozitatea, având un punct
de topire relativ care poate fi însă corectat prin adaos de parafină. Nu prezintă afinități față de
grăsimea epidermului, astupă porii, inhibă respirația prin piele și prezintă pericolul acumulări de
căldură, și faptul că nu încorporează apa este un dezavantaj.
Se folosește atât singură cât și în asociere cu alți excipienți .
Parafina ; este un amestec de hidrocarburi solide, în special din parafine naturale. În
concentrație de 2-5% mărește consistența unor baze de unguent.
Eucerina ; este un amestec de vaselină cu colesterol sau oxicolesterol. Eucerina
emusionează până la 200%, dă emulsi de tip A/U care se găsesc în conținut de cremă de tip niveia
Unguentul de parafină; este un amestec constituit dintr-o parte parafină și trei părți ulei de
parafină, poate fi folosită ca bază de unguent cu proprietăți asemănătoare cu vaselina.
Cerezina ; este o parafină obținuă prin purificarea ozocheritei.
Excipienții parafinici sunt recomandați în special la prelucrarea unguentelor protectoare. Dacă nu
conțin emulgatori parafinele nu încorporează apa.

12
 2.4.Compuși cu funcții alcolice

Această grupă cuprinde:

 Monoalcoli saturați
 Alcoli ne stearinici
 Polialcoli
 Polizaharide
 Derivați polivinilici
 Derivați sulfați ai alcolilor.

2.4.1. Monoalcoli saturați

Alcoolul etilic; se găsește în stare naturală în cetaceu , sub formă de palmitat de cetil. Are
punctul de topire 45-50ºC ,solubil în solvenți organici insolubil în apă. Intră în conpoziția
unguentului cetilic, constituit din alcol cetilic, lanolină și vaselină.
Alcoolul stearilic; este utilizat tot ca factor de consistență, având proprietăți asemănătoare
cu ale alcolului etilic.
Alcoolul cetastearatic; se adaugă în diferite amestecuri, ca agent de emulsionare. Astfel
intră în conpoziția altor produse ca ceara Lanette S, Lanette M:C, Lanete M. , etc .

2.4.2. Alcooli ne saturați (steroli)

Colesterolul ; este un emulgator de tip A/U care se asociază la bazele de unguent deoarece
le mărește capacitatea de absorbție a apei.
Alcooli de lanolină; conferă vaselinei sau altor hidrocarburi capacitate de a emusiona
apa.
Lanolina; se obține prin purificarea lipidelor extrase de pe lâna oilor.
Conponente principale ale lanolinei sunt înpărțite în trei grupe diferit; steroizi, alcooli triterpenici
și alcooli cu catenă dreaptă.
Este utilizată ca excipient pentru unguente-emulsii de tipul A/U.

13
 2.4.3. Polialcoolii
Griceroli și derivați
Glicerolul ca atare nu constituie un excipient pentru unguente. Intră în conpoziția
unguentelor cu bază de sterați a unguentului de glicerol și a celui de metilceluloză.

Polietilenglicolii ( Macrogoli ; P.E. G.)

Sunt produși de condensare a oxidului de etilen cu apa . produșii de condesare până la 600
devin de consistență moale .Se găsesc sub diverse denumiri: cremolane, carbowax, polidioli
,P.E.G. , macrogoli, etc . au o bună capacitate de întinderes sunt aderenți nu obsturează porii, ne
iritanți pentru piele, ceea ce au dus la utilizarea lor în dermatocosmetice în locul grăsimilor.
Prezină avantajul că fiind hidrocarburi se pot spăla cu apă. Polietilenglicolii sunt inconpatibili cu
iodul , azotat de argint , acid salicinic, anestezină, tanin, fenol și penicilină.

Polizaharidele
Datorită capacității de a se hidrata cu apa și de a forma geluiri, o serie de polizaharide se
folosec ca excipienți pentru unguente:
Amidonul , gelul de metilceluloză , alginații, alcoolul polivinilic și carbopolii.
Toți aceștia pot fi folosiți ca bază de unguent.

2.5 Compuși cu funcții acide

În această grupă se includ acizii grași superiori, sărurile lor și esterii acizilor grași.
Acizii grași; constituie majoritatea în toate uleiurile vegetale sau animale, precum și în
grăsimi. Acizii grași utilizați în farmacie sunt : acidul oleic și acidul stearatic .
Acidul stearinic; este utilizat ca materie primă la prepararea cerurilor , se prezintă sub
formă de masă solidă. Este insolubil în apă, solubil în amestec de alool și eter. Are punct de
topire 56-70 ºC
2.6. Săruri ale acizilor grași cu oxizi metalinici

Emplastul de plumb ; este un amestec de săruri de plumb ale acizilor grași din axungia și
din uleiul de floarea-soarelui.

14
 Esteri ai acizilor grași , cu glicerolul se afă în stare naturală asociați în produsele grase
animale sau vegetale din care sunt separați.
Monolaureatul de glicerol, este un emulgator ne ionogen care acționează ca și agent de
consistența
Monoleaatul de glicerol este un emulgator ne ionogen de tipul U/A.
Mononucleatul de glicerol se utilizează ca agent stabilitor, agent de consisență și emolient
în creme , unguente și loțiuni.

2.7. Amestecuri de gliceride naturale

2.7.1. Grăsimi animale

Axungia ; Grăsimea de porc conține gliceride ale acizilor stearilic, palmitat, oleic. Este
practic insolubilă în apă greu solubilă în alcool și ușor solubilă în eter și cloroform.
Are o capacitate relativ redusă de a emusiona apa , prin asociere de alcool etilic sau
lanolină, capacitatea de lanolină crește . este forte bine suportată de piele . Prezintă dejavantajul
că în timp , în prezența umidități, lumini se poate autooxida. În practica farmaceutica axungia se
întrebuințează destul de rar la prepararea cremelor.

2.7.2. Grăsimi vegetale

Uleiurile vegetale : se utilizează ulei de ;floarea-soarelui, sesam, măsline, migdale, semințe
de porumb, alune, ricin, in ,etc.
Acestea se folosec asociate cu baze de cosistență ridicață, carora le micșorează punctul de
topire și le face mai emoliente, înpiedicănd tot odată uscarea. Uleiurile prezintă dezavantajul că
râncezesc usor.
Grăsimile și uleiurile vegetale hidrogenate; Se obțin prin saturarea parțială sau totală a
acizilor grași ne saturați din molecula gliceridelor. Sunt mai stabile decât grăsimile obișnuite , nu
mucezesc așa de ușor și au afinitate față de grăsimile pielii.

15
 2.8.Esteri ai acizilor grași cu monoalcooli

Cetaceu: se obține din grăsimea aflată în cavitățile precraniene ale balenei. Este solubil în
eter, cloroform, uleiuri grase, uleiuri volatile, insolubil în apă. Este un slab emulgator , se
asociază în baze de unguente pentru a le da consistența dorită .
Ceara ; conține 40% alcooli liberi și esteri cu acizii palmitic, cerotic , melisic și 15%
hidrocarburi saturate . În farmacie se găsește sub formă de masă solidă de culore galbenă sau
albă. Este insolubilă în apă, solubilă în eter , cloroform, benzen, uleiuri grase.
Este întrebuințată ca excipient pentru unguente, pentru a le mări punctul de topire, are slabe
proprietăți emulgatoare dând pseudoemulsii A/U.
Spanurile ; sunt esteri parțiali ai acizilor grași cu sorbitanții ca și polisorbitolii, care sunt
combinațiile complexe ale spanurilor cu polietilen, sunt mereu în diverse baze de unguent pentu a
le mări capacitatea de încorporare a apei.
Siliconii; sunt polietileni sintetici în care atomii de siliciu sunt cuplați prin atomi de
oxigen. Datorită proprietăților hidrofobe sunt utilizați mai ales în unguente și dermatocosmeticele
de protecție .

16
 Capitolul III.
Prepararea unguentelor și aparatura

La prepararea unguentelor se folosesc următorele faze de lucru:

1. Prepararea bazei de unguent
2. Dispersia sau încorporarea substanțelor medicamentoase și ajutătoare.
3. Ambalarea și etichetarea .

3.1 Prepararea bazei de unguent

În general bazele de unguent folosite la prepararea unguentelor sunt constituite din una
sau mai multe conponente ; În asemenea cazuzuri, omologarea conponentelor se face prin diferite
procedee, dependente de proprietățile lor înpreună prin emulsionare.
Dacă baze de unguente sunt de natură grasă dar nu constituie și puncte de topire diferite se
topesc pe bază de apă; de obicei substanțele cu punct de topire mai ridicat se amestecă mai întâi
într-o capsulă sau patentulă cu o mai mică cantitate de substanțe mai ușor fuzibilă sau lichidă și
se încălzește pe baia de apă până se topește treptat, api se adaugă restul conponentelor.
Conponentele solide trebuie să fie în prealabil mărunțite, pentru a se evita o încălzire prlungită.
În general, topirea excipientelor se face pe baia de apă sau la radiații inflaroșu, pentru a evita
încălzirea la temperaturi prea ridicate .
După ce topirea ingredientelor se pote face și deodată, când substanțele solide se dizolvă în
conponentele lichide și punctele de topre mai ridicate scad. După topre, masa se filtrează prin
tifon sau țesături de lâna pentru îndepărtarea eventualelor inpurități mecanice , filtrarea se mai
poate face și în etuvă care trebuie să fie încălzită la o temperatură ceva mai ridicată decât punctul
de topre al bazei de unguent.
După filtrare amestecul se trece intr-un mojar încălzit, triturând pâna la răcire.
Este inportant ca baza de unguent conpusă, obținută prin toprea ingredientelor să se amestece prin
triturare la mojar, până la răcire, alfel conponentele cu punct de topire mai ridicat se vor separa
ulterior din amestec. Se recomandă ca lipogelurile care pot suferi cu ușurință fenomenul de
râncezire să fie lipsite de apă ceea ce se pote rezulta prin deshidratare; acestea se face prin

17
încălzirea la 140-150 ºC, sau prin adăugarea cir ca 5% de sulfat de sodiu calcinat , care se
filtrează apoi la cald.
Bazele emulsi anhidre, denumite și baze emulsionate se prepară în mod asemănător cu
bazele grase conpuse, respectându-se aceleaș norme tehnologice, deoarece în conpoziția lor intă
lipogeluri, hidrocarburigeluri, PEG-uri cu acizii grași și emulgatori liposolubili A/U sau și ceruri
emulgatoareU/A.
Bazele emulsi de tip A/U se obțin fie din bazele emusionate anhidre, fie că se prepară ,
când în baza topică se dizolvă și emulgatorul de tip A/U liposolubil ; în ambele cazuri faza grasă
se aduce în mojar încălzit și se amestecă cu faza apoasă încălzită și ea la aceiași temperatură.
Emulsionarea se face la început foarte energic; de preferință cu dispozitive mecanice , iar după
structura gelului-emulsie, favorizată de factori mecanici , amestecarea se face într-un ritm mai
lent .
Dacă baza de unguent este emusie de tipU/A se procedează la fel , cu deosebire că faza
include și emulgatorul.
Hidrogelurile preparate din macro molecule hidrofile nu se încălzesc ci se amestecă la
temperatura camerei între ele , acordând însă o deosebită atenție incompatibilităților mai ales de
caracterul inogen al componentelor. Dacă se asciază cu bazele grase, hidrogelurile socotite ca
fază aposă se încorporează prin intermediul emulgatorilor potriviți.
Farmacopeea Română prevede ca preparatele oftalmice, cele care se aplică pe plăgi sau
pielea sugarilor și cele cu antibiotice să fie sterile; această prevedere a farmacopeii inpune ca
aceste unguente să se prepare în mod aseptic, deoarece la încălzirea la temperatura de sterilizare
unguentele, pot suferi o serie de degradări: dezorganizarea gelului sau reodestrucția, separarea
substanțelor medicamentoase sau a fazelor emulsiilor, degradarea substanțelor la temperatura
ridicată a sterilizării (140º, 160º sau 180º). În consecință, se vor steriliza separat, în prealabil,
bazele de unguent, ustensilele, vesele, ambalajele și se va lucra la 160º C două ore, sau 180º C o
oră în vase perfect uscate, bine închise . Hidrocarburile se prepară aseptic și li se adaugă
conservanți potriviți.
Dacă în prescripțiile magistrale nu este specificat excipientul, atuci se va folosi unguentul
simplu sau unguentul cu lanalcoli, dacă e necesar un excipient hidroalcolic se va cadea de comun
acord cu medicul specialist asupra tipului de bază de unguent.

18
 3.2.Dispersia sau încorporarea substnțelor medicamentose în baze de unguent

Condiția esențială pe care trebie să o îndeplinescă unguentele este ca substanțele

medicamentoase să fie uniform repartizte în toată masa preparatului să se gasescă intr-o stare de
dispersie avansată ; aceasta se poate realiza print-o dispersie rațională a substanțelor
medicamentoase și ajutătoare, ținând seama de proprietățile componentelor, în special de
solubilitatea sau miscibilitatea lor cu componentele bazei de unguent, de contabilitatea fizico-
chimică și terapeutică și de scopul terapeutic urmărit.
Substanțele medeicamentoase solide pot fi solubile în excipientul respectiv lipofil sau
hidrofil , sau pot fi solubile numsai în apă sau alți dizolvanți apropiați (glicerol, propilenglicol,
PEG 200-600, alcool, sorbitol sau pot fi insolubile în excipient cât și în apă sau alți solvenți.
Substanțele medicamentoase lichide și moi pot fi de asemenea miscibile sau nemiscibile
cu baza de unguent.
Ținănd seamă de aceste proprietăți ale substanțelor, dispersarea lor în baze de unguent se
va putea face prin dizolvare, emulsionare sau se recurge la tehnici combinate, obținânduse:
 Unguente tip soluție
 Unguente tip emulsie
 Unguente suspensie
 Unguente mixte
Substanțele solubile se dizolvă la rece sau la cald în bazele de unguent; cele liposolubile
se dizolvă în bazele grase , având grijă să nu se volatilizeze ; cele hidrosolubile se dizolvă în
hidrocarburi, în geluri de polietilen glicol, în baze emusii U/A. La unguente de tip soluție trebuie
să se țină seama de solubilitatea substanțelor , deoarece la cald solubilitatea diferitelor substanțe
este mărită și prin răcire la temperatura camerei, soluțiile devenind suprasaturate, pot să se
producă recristalizări.
Lichide miscibile cu excipientul se încorporează la rece prin simpla amestecare. Dispersia
la rece prin simpla amestecare se aplică uneori și în cazul unor substanțe solide care prin asociere
dau amestecuri eutectic.
Dacă substanțele medicamentoase sunt insolubile în baza de unguent, prescrisă, dar sunt
solubile în anumiți solvenți apă, glicerolul, propilenglicol, alcool, uleiuri grase ,etc. Acestea se
dizolvă în cantitate mică de dizolvant, iar soluția obținută se dispersează în baza de unguent.
Dizolvantul care nu trebuie să depășească 5% din cantitatea totală de unguent se scade din

19
excipient și se adontează pe rețetă. Dacă dizolvantul substanțelor necesită o cantitate mai mare de
dizolvant și excipientul nu conține emulgatori, în acest caz se adaugă bazei de unguent un
emulgator adegvat, sau se înlocuește baza de unguent cu o bază emulgatoare și se emulsează
soluția; în acest caz se menționează pe rețetă modificarea făcută. Lichidele nemiscibile cu baza de
unguent, deasemenea se emulsează.
La încorporarea soluțiilor apoase în bazele de unguent emulsificant A/U sau U/A trebuie
să se țină seama că indicele de apă menționat în tabele nu indică decât orientativ capacitatea de
reținut a apei, însă dependent de natura și capacitatea substanței dizolvate, baza emulsificată
poate să-și micșoreze la jumătate sau chear mai mult cifra de apă . Este de asemenea foarte
inportant să se țină seama de gradul de solubilitate al substanțelor în apă sau în solvent folosit
pentru a se evita încorporarea sub formă de emulsi a soluțiilor suprasaturate, din care ar putea să
se separe în timpul substanțelor respective; în asemenea cazuri este preferabil să se prepare
unguente-suspensii.
Baze de unguent emulsii care sunt hidratate, conțin în mod obișnuit cantități de apă sau
soluții apoase. Bazele emusificante nehidratate se pot topi la nevoie, spre dosebire de celelalte
hidratate, care nu se mai pot topi deoarece se dehidratează. La prepararea unguentelor emulsii,
ambele faze se pot încălzi la 50º-60º triturând până la răcre.
Indiferent de tipul bazei emulsificate A/U, U/A sau mixt, trebuie să se respecte o anumită
protecție de lichid, limită în așa fel încât să se mențină consistența de unguent.
Dacă substanța medicamentoasă solidă este insolubilă atât în baza de unguent cât și în alți
dizolvanți, se recurge la suspendarea ei în baza de unguent; în acest caz substanța se aduce în
stare de pulbere foarte fină (sita VIII, IX sau și mai fină). Pentru unguente-suspensi de uz
oftalmic, particulele de subtanță suspendată nu trebuie să depășească diametru de 40-50u, de
preferat particule de 20u. Dacă procentul de substanță este sub 5% după prealabila pulberizare se
triturează mai întâi cu mică cantitate de ulei de parafină, maximum 5% care se scade din baza de
unguent; dacă substanța de suspendat depășește 5% se triturează ințial cu o cantitate aproximativ
egală de excipient topit și apoi se adaugă treptat restul de excipient, triturând energic până se
obține un amestec omogen, fără particule aglomerate care nu se ma disting cu ochiul liber și nici
cu lupa 4,5x.
Înainte de prepararea unguentelor trebuie să se verifice eventuale incompatibilități între
conponentele asociate în unguent, pentru a preîntâmpina reacțiile defavorabile calității
preparatelor și în consecință să se adopte o tehnologie corespunzătoare pentru evitarea acestora .

20
 3.3. Aparatura

În farmacie unde în mod obișnuit se prelucrează cantități mici de unguente , se folosesc

diferite ustensile și aparaturi simple. Cele mai simple ustensile care servesc la prepararea
unguentelor sunt ; plăcile pentu unguente, acestea se folosec când se prepară cantități mici de
unguent și mai ales pentru unguente oficinale. Substanța se dispersează înpreună cu excipientul
se omologhează cu ajutorul unei spatule fleibile sau al unui pistil cu terminație plată.
Cele mai des întâlnite în practica farmaceutică de receptuă petru prepararea unguentelor ,
se întrebuințează mojarele adânci cu interiorul lucios sau mat în care se prelucrează conponentele
cu ajutorul uni pistil.
Operația de preparare se realizează în mojar cu ajutorul pistilului se triturează , cu o
spatulă flexibilă sau cartelă se inlătură de pe pereți mojarului substanța pentru a se omologa cât
mai corect substanțele. Dacă nu s-a obținut un preparat omogen atunci masa se va trece printro
sită corespunzătoare și se va omologa din nou.
Capsulele de porțelan sau de metal (patentulele) se folosesc pentru cântărire sau topirea
excipientului; ele mai pot fi folosite și pentru încorporarea substanțelor lichide sau moi în masa
unguentului sau la dizolvarea substanțelor solide .
În general unstensilele folosite la prepararea unguentelor în farmacie sunt confecționate
din sticlă sau porțelan pentru a putea fi ușor cuățate.
Cele mai corespunzătoare aparate pentru prepararea unguentelor sunt morile cu valțuri,
dintre care morile cu trei valțuri find cele mai des folosite ; există mori cu trei valțuri mici pentru
mica mecanizare în uzul recepturi farmaceutice și mai mari industriale.

3.4 . Ambalarea unguentelor

Unguentele se expediază în borcane de porțelan sau de sticlă , acoperite cu capac izolat cu

celofan, hârte pergaminată , în cutii de material plastic și tuburi
metalice .
Se recomandă ca la introducerea unguentelor în borcan sau cutie să nu rămână goluri de
aer în masa lui care poate provoca alterarea.
Ambalajele de bachelită pot provoca desconpunerea unor substanțe medicamentoase .
Borcanele de sticlă nu sunt indicate în cazul unguentelor sensibile la acțiunea razelor solare .

21
 Se evită de asemenea ambalarea unguentelor în cutii de lemn, deoarece datorită
permeabilității peretelui cutiei pot acționa agenții admosferci și conponentele unguentului pot fi
repede oxidate.
Tuburile de metal, cositor, aluminiu , material plastic constituie ambalajele preferate
pentru unguente . Ele protejează unguentul de acțiunea agenților admosferici înpiedicând
pierderea apei prin evaporare, asigură conservarea preparatelor o perioadă de timp mai
îndelungată.
Unplerea tuburilor se poate face manual , în cazul cantităților mici de unguent , sau cu
ajutorul preselor manuale sau mecanice .

3.5.Verificarea calității

Unguentele trebuie să îndeplinească următorele condiții:

- Să posede consistență semi solidă, să se înoaie la temperatura corpului (37º), fără să curgă;
- Să aibă aspect omogen; substanțele să fie uniform dispersate, fară grunji;
-Să nu posede miros rânced;
PH-ul unguentelor variază de cele mai multe ori între 4,5 și 6,5, cu excepția acelora
pentru care farmacopeea specifică alte indicații.

22
 Capitolul IV.
4.1. Unguentele oficinale în FR X

Farmacopeea prevede un numar de 9 unguente oficinale ; Ele sunt preparate farmaceutice

semisolide, sterile, care se aplică pe mucoasa conjunctivală . Substanțele active se încorporează
în bazele de unguent respective , preparate conform prevederilor din monografia Română editia a
X-a, ele trebuie să îndeplinească următorele prevederi ; mărimea particulelor masa totală pe
recipient, sterilitatea și conservarea.
Exemple de unguente oficinale
1) Unguentum simplex = Unguent simplu
Rp. Lanolină 10 g
Vaselină 90g
Se cântărește lanolina și vaselina , după care se topește pe foc, după topire se pune
în recipientul în care se păstrează acest unguent , iar după răcire se așeză la loc
uscat. Se prezintă ca un unguent omogen de cosistență semi solidă alb-gălbuie cu
miros caracteristic. Este folosit ca bază la prepararea unor rețete magistrale în
diverse cantități.
2) Unguentum Zinci Oxydi 10%-= Unguent cu oxid de zinc 10%
Rp. Oixd de zinc 10g
Unguent simplu 90g
Se prepară prin încorporarea oxidului în unguent simplu rezultănd un preparat omogen cu
aspect și culoare alb- galbuie de consistentă semisolidă și miros slab de lanolnă . Este ununguent
cu acțiune sicativă .
3.Unguentum Glyceroli = Unguentul cu glicerol ( glicerolat de amidon )
Rp. Amidon 7g
Hipogen 0,18g(180mg)
Hiposol 20mg
Glicerină 93g
Aqua distillata 7g
Preparare; Într-o capsulă de porțelan , în prealabil cântărită și apoi încălzită, se aduce
amidonul, p-hidroxibenzoatul de metil și p-hidroxibenzoatul de propil, se adaugă apa încălzită la
aproimativ 70 ºC și se triturează. Se lasă în repaus timp de 10 min, se adugă gliceolatul în

23
prealabil încălzit pe baia de apă la 90 ºC și se continuă încălzirea pe sită, amestecând până la
gelificare. Se complectează cu apa încălzită la aproximativ 70ºC și se amestecă până la răcire și
obținerea unei mese omogene .
Acest unguent este omogen incolor , translucid fără miros sau cu miros slab caracteristic și
este hidroscopic . Prin dizolvare se obține o soluție opalescentă se conservă ferit de lumină.
4..Unguentum Macrogoli = Unguentul cu macrogoli ( unguent cu polietilenglicoli)
Rp. Macrogol 400 50g
Macrogol 4000 50g
Componentele se topesc pe baia de apă la aproximativ 60ºC și se amestecă până la
omogenizare și răcire .
Acest preparat este un unguent omogen de culoare albă cu aspect sidefos aproape fără
miros se conservă ferit de lumină însă proprția conponentelor se poate modifica în fucție de
consistența dorită . Dacă trebuie să se încorporeze o cantitate mai mare de 10 % de soluție apoase
se înlocuește 5g macrogol 4000 cu 5g alcool etilic . Nu se păstrează în recipiente de plastic .
5.Unguentum Emulsifican = Unguentul emulgator
Rp. Alcol cetil stearilic 30g
Parafină lichidă 35g
Vaselină albă 35g
Conponentele se topesc pe baie de apă și se amestecă până la omologare și răcire . Conține
cel mult 2,2 % și cel mult 3,2% alchilsulfat de sodiu exprimă în cetilsulfat de sodiu.
Ca aspect acest preparat se prezintă ca u unguent omogen de consistență semisolidă culoare
albă și miros caracteristic . În conbinație cu apa formează emulsie de tip U/A.
Unguentele oficinale tipizate :
1) Unguentum Clotrimazoli 1% = Unguent cu clotrimazol 1%
Conține clotrimazol dispersat într-o bază de unguent potrivită și un conservant
antimicrobian potrivit . Conține cel mult 97,0% și cel mult 103% clotrimazol , față de valorea
declarată.
Este un unguent omogen de consistență semisolidă , gălbui cu miros caracteristic .
2) Unguentum Hydrocortisoni Acetatis 1%= Unguent cu acetat de hidrocortizonă 1%
Conține acetat de hirdrocortizonă dispersat într-o bază de unguent potrivit , având cel
puțin 97,0% și cel mult 103,0% acetat de hidrocortizonă față de valoarea declarată.
Este un unguent omogen de consistență semisolidă, gălbui, cu miros slab de
lanolină.Preparatul se conservează și se păstrează la separanda .
24
3) Unguentum Phenylbutazony 4% = Unguentul cu fenilbutazonă 4%
Conține cel puțin 97,0% și cel mult 103,0% fenilbutazonă față de valoarea declarată . Se
prezintă sub formă omogenă de consistență semisolidă , slab gălbui cu miros slab de lanolină.
În 3g de unhuent se adaugă cu 10ml acool, se filtrează prin hârtie de filtru cu pori fini și se
evaporă la sicitate . La reziduu se adaugă 4ml de acid sulfuric și un ml de pentoxid de vanadiu-
soluție, apare o colorație verde închis.
4) Unguentum Ophtalmicum Pilocarini Hydrocloridi 2% = Unguentul oftalmic cu
clorhidrat de pilocarină 2%
Unguentul oftalmic conține clorhidrat de pilocarină dizolvat în apă pentru
preparate injectabile și dispersat în unguentul simplu în prealabil sterilizat; se prepară
pe cale aseptică .
Este un unguent omogen de culoare alb-gălbui, cu miros slab de lanolină . Se
coservă ferit de lumină și se păstrează la venena.

4.2. Unguente tipizate regăsite în practica farmaceutică

A. Unguente cu antibiotic
 Nidoflr cremă
 Substanță activă: Triamicinolonacetonid/sulfat de neomicină/nistatină
 Indicații terapeutice:
- Este un medicament recomandat pentru aplicare cutanată, cu proprietăți antibacteriene,
antifungice și cu acțiune antiinflamatoare .
- În cazul infecțiilor la nivelul pielii, pentru diminuarea zonelor rosii și a mâncărimilor,
precum și în afecțiuni corticosensibile ale pielii suprainfectate sau complicate cu micoze
(ex Candida).
 Precauții:
 Hipersensibilitate la substanțele active sau la ori care excipienț;
 Pe răni sau piele care prezintă ulcerații;
 Pe surafața de piele unde este acnee vulcanică sau acnee rozacee;
 Mod de administrare:
Adulți: aplicați medicamentul în strat subțire pe zona afectată de 2-3 ori pe zi.
Copii ; nu se administrează copiilor cu vârsta mai mică de 2 ani .

25
Nu se administrează pe suprafețe mari și nu se depășește termenul de 8 zile de tratament.
 Reacții adverse posibile;
 Rare; infecție secundară, piele aspră, fragilă, acnee, pustule, creșterea în exces a părului,
dermatită în jurul gurii, subțierea pielii, diminuarea consistenței și elasticității, vergeturi,
dilatarea vaselor superioare ,etc.
 Formă de prezentare:
Cremă omogenă de culoare galbenă până la galben-închis.
Este disponibil în tub de Al cu 15 g gremă.

 Tetraciclină ATB 30mg/ unguent

 Substantă activă ; Tetraciclină. Un gram de unguent conține clotrimazol de teraciclină
30mg
 Grupă farmaceutică: antibiotic cu spectru larg.
 Indicații terapeutice;
Este util în tratamentul local al unor infecții ale pielii determinate de streptococi ,
stafilococi, sau alți germeni sensibili la tetraciclină la adulți, adolescenții și copii .
 Precauții;
- Hipersensibilitate la substanța activă sau excipienții folosiții
- La copii cu vârsta cuprinsă sub 8 ani
 Mod de administrare;
Adulți, adolescenți și coăii cu vârsta peste 8 ani; se aplică în strat subțire pe întreaga
suprafațăafectată de 1-2 ori pe zi
Dacă după 7 zile de tratament nu se obsevă nici o înbunătățire tratamentul va fi reevaluat.
 Reacții adverse posibile;

26
 Rare ; durere locală, înroșirea pielii, unflare , semne de iritație locală care nu existau înainte
de aplicare, colorarea ușoară a tegumentelor în galben în special la nivelul rădăcini firelor de
păr.
 Formă de prezentare ;
Se prezintă sub formă de masă semisolidă omogenă, de culoare galbenă.

 Baneocin 250UI/500UI pe unguent

 Substanță activă ; zinc bacitonită /sulfat de neomicină
 Grupă farmaceutică ; Preparate dermatologice > Antibiotice și chimioterapice de uz
dermatologic .
 Indicații terapeutice
Baneocin este un antibacterian care se aplică la nivelul pielii. Acesta acționează prin
distrugerea anumitor infecți ale pielii.
Este utilizat în : infecții ale foliculilor piloși și infecții ale glandelor sudoripale,
tratamentul anumitor infecții și ulcerații de la nivelul pielii, tratamentul arsurilor și al
leziunilor determinate de lichide fierbinți, suprainfectate, tratarea exemelor, crăpăturilor și
tăieturilor suprainfectate , prevenirea infecțiilor apărute după intervenții chirurgicale la
nivelul pielii.
 Precauții;
- Hiprsensibilitate la substanța activă sau ori care din excipienții folosiți.
- În trataraea rănilor adânci, deschise sau leziuni extinse ale pielii, în aceste cazuri
substanțele actve ale baneocinului pot fi abserbite în organism și poate determina reacții
adverse cum sunt afectarea auzului pânăla pierderea lui .
 Mod de administrare;
27
Adulți și adolescenți cu vârsta cuprinsă peste 2 ani;
- întinderea unguentului în strat subțire pe zona afectată de 2 până la 4 ori pe zi.
-dacă în decurs de 5 zile nu se observă niciun semn de ameliorare adresațivă medicului sau
farmacistului.
 Reacții adverse posibile;
Rare; alergi care în general se manifestă sub formă de dermatită de contect , etc.
 Formă de prezentare ;
Baneocin se prezintă sub formă de unguent omogen de culore galbuie. Este disponibil în cutie cu
tub de Al conținând 20g nguent.

B. Unguente antiinflamatore nesteroidiene

1). Diclac 50 mg/g gel
 Substanță activă: Diclofenac sodic
 Grupă farmaceutică: Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
 Indicații terapeutice:
- Este utilizat în tratamentul simptomatic al durerilor în cazul formelor localizate ale
rumatismului degenerativ cum sunt ; artroze ale articulațiilor mici și genunchiului;
- Durerilor musculare sau osteoarticulare de natură traumatică .
- Durerilor inflamației și unflăturilor în cazul formelor localizate ale reumatismului
abarticular .
 Precauții
- Hipersensibilitate la substanța activă sau ori care excipient folosit .
- Nu se utilizează în leziuni cutanate, cum sunt ; exeme , leziuni infectate, arsuri, plăgi .
- În trimestrul al III de sarcină .
 Mod de administrare
Adulți, adolescenți și vârsnci
28
- Se administrează extern în strat subțire în 2-3 aplicații pe zi la nivelul zonei afectate
- Nu ete recomandată administrea copiilor cu vârsta sub 12 ani .
 Reacții advese posibile
Rare ; Erupți cutanate, pustule, etc.
 Formă de prezentare
Se prezină sub formă de gel transparent , incolor până la ușor gălbui, fără bule de aer
și cu miros caracteristic de alcool. Este disponibil în cutie cu tub din Al conținând 50g
gel sau 100g gel .

2). Fastum gel 5mg/g gel

 Substanță activă : Ketoprofen
 Grupă farmaceutică: antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
 Idicații terapeutice ;
- Este utilizat aplicări locale pentru ameliorarea durerilor musculare și articulare, umflarea
cauzată de sport și alte leziuni (precum luxații, entorse, rupturi de tendoane și ligamente).
- Durerilor musculare datorită excesului de activitate fizică.
- Durerii și inflamației lombare (atenuarea durerilor de spate) și în boli degenerative ale
articulațiilor.
 Precauții
- Hipersensibilitate la substanța activă sau ori care din excipienții.
- Evitați expunera la soare sau raze UV pe parcursul tratamentului și timp de două
săptămâni după terminarea acestuia.
 Mod de administrare :
Adulţi: Aplicaţi gelul pe zona dureroasă sau inflamată de 1 – 3 ori pe zi. Cantitatea de gel aplicată
va fi cea necesară acoperirii suprafeţei dureroase.
Este contraindicată utilizarea copiilor sub 15 ani.
29
  Reacții adverse posibile
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
- reacţii alergice la nivelul pielii: roşeaţă, mâncărime, eczemă şi senzaţie de arsură.
 Formă de prezentare
Este un gel de consistență mucilaginoasă , aproape transparent, cu miros aromatic .

3) Piroxicam Atb 30 mg/g cremă

 Substanță activă: Piroxicam
 Grupă farmaceutică: antiinflamatore nesteroidiene (AINS) de uz topic
 Indicații farmaceutice
- Este folosit pentru reducerea inflamației și durerii: afecțiunilor inflamatorii și traumatice
ale tendoanelor, ligamentelor , muschilor și articulațiilor , precum și al lombalagiilor acute
fără conpresie medulară .
 Precauții
- Hipersensibilitate la substanța activă sau ori care din excipientul folosit.
- Nu se utilizează în caz de leziuni cutanate de tipul ; dermatite acute , exeme, leziuni
infectate , arsuri sau plăgi.
 Mod de administrare :
- Este destinat doar uzului extern; doza recomandată este de 1g de cremă (aproximativ 3-4
cm)de 2-4 ori pe zi. Mascați ușor zona dureroasă/ inflamată după aplicarea cremei.
 Reacții adverse posibile
- Frecvent pot să apară la nivelul locului de aplicare deschuamare , eritem, erupții cutanate
ranzitorii, iritație locală mâncărime.
 Formă de prezentare
- Se prezină sub formă de cremă omogenă de culoare albă până la alb-gălbuie, cu miros
caracteristic de mentol .

30
- Este disponibil în tub de Al a 35 de g cremă.

C. Unguente folosite în ecseme , antifungice

1). Dermovate 0,5 mg/g cremă
 Substanță activă: propionat de clobetazol
 Grupă farmaceutică: corticosteroizi topici. "Topic" .
 Indcații terapeutice:
- Ameliorează simptomele anumitor afecţiuni ale pielii: eczemă recidivantă , psoriazis
(plăci groase de piele roşie şi inflamată, de obicei acoperite de solzi argintii)
- - lichen plan (o afecţiune a pielii care cauzează apariţia de mâncărime şi umflături
roşiatice-violacee, cu vârful neted, la nivelul încheieturii mâinii, al antebraţelor sau al
gambelor)
- - lupus eritematos discoid (o boală a pielii care de obicei afectează faţa, urechile şi pielea
capului, cauzând cicatrici şi o sensibilitate crescută la lumină a pielii afectate)
- - boli care nu răspund la alte tratamente cu corticosteroizi mai puţin potenţi.
 Precauții
Hipersensibilitate la substanța activă sau excipienții folosiți
- În infecții ale pieli, acnee, acnee rozacee , erupții în jurul gurii, etc.
 Mod de administrare;
Adulți și adolescenți; Aplicați un strat subțire de cremă pe zona afectată și frecați usor , utilizând
atât cât este necesar pentru a acoperi întreaga zonă tratată. Acest medicament nu se utilizează in
fiecare zi , și nu se depășește 4 săptămâni per cură , este recomandată utilizarea de doua ori pe
sapămână.
 Reacții aderse posibile
- Mâncărimi ale pieli , senzație de arsură locală sau durere .
- Subțierea pielii care poate cauza apariția vergeturilor.
- Apariția vaselor de sânge la suprafața pielii, etc .

31
  Formă de prezentare
- Se prezintă sub formă de cremă omogenă de culore albă .
- Este disponibilă în cuti din Al a 25g cremă.

2). Biazol 10 mg/g cremă

 Substanță activă; Bifonazol
 Grupă farmaceutică ; Peparate dermatologice , antifungice .
 Indcații terapeutice ;
- infecții micotice în special la nivel interdigital
- infecții micotice la nivelul trunchiului
- infecii și micotice ale pliurilor pielii
- infecții ale pielii și ale mucoasei genitale cu candida
 Precauții
- Hipersensibilitate la substanța activă sau ori care din excipienții folosiți.
- La nivelul unor suprafețe intinse de piele, zonelor cu leziuni .
- În sarcină și alăptare și pe pielea sugrlor.
 Mod de administrare
- Administrarea se face o dată pe zi de preferabil seara inainte de culcare
- Durata tratamentului este stabilită în funcție de tipul infecției și de locul acesteia , de
obicei intre 2-3 săptămâni.
 Reacții adverse posibile ;
- Pot să apră infecți locale ; înroșeli ale pielii, mâncărimi, senzație de arsură, erupție
dureroasă cu vezicule la nivelul palmelor și tălpilor, etc .
 Formă de prezentare
- Se prezintă sub formă omogen cu aspect cremos, fără picături sau aglomerări de particule
, de culore alb fără miros.

32
D. Unguente utilizate în tratarea acneei
1). Skinoren 200mg/g cremă
 Substanță activă; Acid azaleic
 Grupă farmaceutică; anti-acnee
 Indicații terapeutice ;
- În tratatrea acneei vulgare și a melasmei
- Acest medicaent reduce și dezvoltarea celulelor cutanate aspre și rezistente care astupă
porii pielii, determinând formarea punctelor albe și negre.
 Precautii
- Hipersensibilitate la substanța activă sau ori care din excipienți.
 Mod de admnistrare;
- Se apică pe zonele afectate ale pieli de două ori pe zi .
 Reacții adverse
- Irtarea pielii , arsuri sau mâncărime .
 Formă de prezentare ;
- Se prezintă sub fomă de cremă opacă de culore albă.
- Este disponiilă în tuburi de Al a câte 30g cremă,

2). Retin-A 0,05% cremă

 Substanță activă: Tretinonum
33
 Grupă farmaceutică; anti-acneeice
 Indicații terapeutice ;
- Este indicat ca terapie topică pentru tratamentul acneei vulgare.
 Precauții;
- Hipersensibilitate la substanța activă sau ori care din ecipientii folosiți.
- Nu se recomandă inițierea tratamentului sau continuarea utilizarii acestuia pe suprafețele
cutanate iritate (de exemplu eritem, descuamare, prurit, arsuri solare etc.)
 Mod de administrare;
- se va aplica o data pe zi, înainte de culcare, pe suprafața cutanata afectată de leziunile
acneice. Se va administra cantitatea minimă de cremă, suficientă pentru a acoperi
suprafața afectată.
 Reacții adverse posibile:
- Iritație locală, uscăciunea pielii, senzație de arsură, usturime, senzație de caldură, eritem,
prurit, descuamare si hiperpigmentare temporară.
 Formă de prezentare:

34
 Concluzii

În condițiile exploziei informaționale zilnice, în domeniul stiintelor biologice, stiintelor

medicale, un domeniu extrem de larg cum este cel al farmacoterapiei și al farmacologiei și nu
mai poate fi la nivel de profunzime și detaliu, apanajul unui singur specialist, sau a unui singur
farmacist.
În conditiile actuale cand factorii de mediu ne afectează din ce în ce mai mult viața, iar
pielea este principala noastră bariera de protecție, unguentele și cremele destinate aplicari pe
piele reprezintă un factor de protecție suplimentar.
Dacă în urmă cu foarte mulți ani produsele medicamentoase erau numai de origine
naturală, odată cu trecerea timpului a crescut și varietatea medicamentelor sintetice în paralel cu
dezvoltarea chimiei de sinteză, facandu-se astfel posibilă tratarea unor boli cărora în trecut nu li
se gasea nici un remediu.
Remediile care sunt definite ca mijloace capabile să acționeze favorabil asupra unui
organism pentru a preveni sau vindeca o maladie, au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri.
Printre cele trei remedii existente, se numară și remediile chimice care sunt constituite din droguri
sau substanțe medicamentoase naturale sau de sinteză transformate într-o formă medicamentoasă
care se administrează bolnavilor.
Unguentele au fost cunoscute înca din antichitate cand se foloseau ca exicipienți grasimile
naturale.
Datorită descoperirii de noi produși de sinteză, gama excipienților a crescut foarte mult.
Prin îmbogațirea arsenalului de medicamente cu diferite substanțe ca: vitamine, hormoni,
antibiotice și a posibilității de încorporare a acestora în diferiți excipienți, importanța unguentelor
a crescut considerabil.
Astazi terapia cu unguente se bucură de o mare popularitate datorita modului de aplicare
simplu, acceptat de pacienti usor.
Unguentele se întrebuințează atât pentru tratamentul afecțiunilor dermatologice cât și
pentru protejarea și întreținerea epidermului.
Sunt preparate destinate să apere pielea de acțiunea agresivă a unor agenți nocivi sunt
denumite unguente de protecție , iar cele care contribuie la îngrijirea pielii se numesc unguente
dermatocosmetice.

35
 Bibliografie

1. Dumitrescu Ana Maria, Lupuleasa D., Hîrjău Victoria – Curs de tehnică farmaceutica,
vol.I, Ed.Tehnoplast Company SRL, Bucureşti, 1995;
2. Prof. Dr. Ionescu Stoian, Prof dr.Ciocănelia V ,Conf. Dr. Adam Ludovic, Conf. dr. Ban
I., Conf. dr. Rub Saidac Aurelia, Asistent univ. Dr. Gheorghescu Elena , dr. Savopol E.
3. Cornelia Fica – Tehnică Farmaceutică;
4. Hârjău Victoria – Forme farmaceutice cu eliberare modificată, Ed. Universităţii din
Oradea, 2003;
5. Redactor ; Farma. Angela Grasu , Tehnoredactor; Primavera Panait - Farmacopeea
română ediția a X – a ;
6. *** Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, Editura Medicală, 2004.

36