FUNDATIA ECOLOGICA GREEN

SCOALA POSTLICEALA SANITARA”FEG”BUCURESTI

DOMENIUL SANITAR SI ASISTENTA PEDAGOGICA

SPECIALITATEA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU RUBEOLA.

COORDONATOR, ABSOLVENT,
PROF. CALOTA CAMELIA LUPU ANDREI BEATRICE MADALINA
FLORENTINA

BUCURESTI
AUGUST 2021

1
 MOTTO

Rolul esențial al asistentei medicale consta in a ajuta

persoana bolnavă sau sanatoasă, să-și mențină sau
recaștige sănătatea ( sau să-l asiste in ultimele sale
clipe ) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi
îndeplinit singur.

Virginia Henderson

2
 CUPRINS
Motto
Argumet
Introducere
Capitolul I Date stintifice................................................................................................7
1.1. Noţiuni de anatomie..................................................................................7
1.2. Noţiuni de fiziologie.................................................................................12
1.3. Noţiuni de semiologie a pielii……………………………………………14
1.3.1. Leziuni elementare cutanate…………………………………………...14
1.3.2. Leziunile elementare cutanate infiltrate…………………………..…...16
1.3.3. Leziuni elementare cutanate cu conţinut lichid………………..………17
1.3.4. Leziuni elementare cutanate prin soluţii de continuitate…………...….18
Capitolul II Notiuni generale despre ,,RUBEOLA”.....................................................22

2.1. Rubeola – Caracteristici.........................................................................23

2.2. Clasificarea cazurilor de rubeola............................................................24
2.2.1. Clasificarea cazurilor de rubeolă dobandită........................................24
2.2.2. Clasificarea cazurilor de sindrom rubeolic congenital........................25
2.2.3. Diagnostic clinic.................................................................................25
2.3. Date epidemiologice..............................................................................30
2.4. Profilaxia si combaterea.........................................................................30
Capitolul III Rolul asistentei medicale in ingrijirea bolnavului cu rubeola.....33
3.1. Testul rubeolei……………………………………………………………..33
3.2. Recoltarea sangelui………………………………………………………...35
3.3. Recoltarea exudatului faringian……………………………………………38
3.4. Internarea bolnavului....................................................................................40
3.5. Asigurarea conditilor de spitalizare..............................................................41
3.6. Asigurarea igienei corporale.........................................................................41
3.7. Supravegherea functiilor vitale si vegetative................................................43
3.8. Alimentatia bolnavului..................................................................................47
3.9. Administrarea medicamentelor.....................................................................48
3.10. Ingrijiri generale..........................................................................................50
3.10.1. Rolul asistentei medicale în aplicare tratamentului..................................51
3.10.2. Rolul asistenţei medicale în profilaxia şi combaterea bolii......................57
Capitolul IV
4.1 Prezentarea cazurilor........................................................................................58
Bibliografie ........................................................................................................................88

3
 ARGUMET

Tema mea pentru lucrarea de diplomă vizează particularităţile de îngrijire a bolnavilor cu

rubeolă, boală infecţioasă virală contagioasă cu răspândire universală.
Receptivitatea bolii este generală în epidemii şi poate afecta pană la 100 % din populaţie.
Deşi este o boală care se întâlneşte mai frecvent la copii, ea poate să afecteze atât adolescenţii cât
şi adulţii, iar dacă virusul rubeolei este contactat de femei în primele luni de sarcină este deosebit
de teratogena pentru făt, dând malformaţii congenitale grave.

4
 INTRODUCERE

Rubeola este o boală infecţioasă virală contagioasă, caracterizată clinic prin examen
caracteristic, adenopatie generalizată, afectarea moderată a stării generale şi imunitatea durabilă,
benigmă, pentru copii şi periculoasă pentru gravide prin risc teratogen elevant.

Noţiunea de boală infecţioasă se înţelege prin totalitatea fenomenelor rezultate din

interacţiunea agenţilor patogeni infecţioşi şi organismul uman.

Cunoştinţele asupra bolilor infecţioase, au progresat foarte mult în ultima jumătate de

secol. Seria descoperirilor ştiinţifice în domeniul microbiologic a fost deschisă de marele
Pasteur, continuată de Babeş, Koch, Eberk, Roux etc.

Progrese deosebite s-au realizat în domeniul profilaxiei bolilor infecţioase, prin măsurile de
îmbunătăţire a condiţiilor de igienă ale populaţiei, prin măsuri de organizare sanitară şi prin
metodele de profilaxie specifică.

Oamenii de ştiinţă din ţara noastră au contribuit din plin la marile progrese ale cercetărilor
în domeniul bolilor infecţioase pe plan mondial şi naţional, dintre aceştia numărându-se şi V.
Babeş, C. Levaditii, C. Ionescu Mihăieşti, J. Cantacuzino.

5
 CAPITOLUL I

1.1 Noţiuni de anatomie

Din punct de vedere anatomic, pielea diferă dupa rasă, sex și varstă. De asemeni, la
același individ variază cu topografia considerată.
- Suprafața pielii la adult = 1,5 m² (9% - cap și gât; 9% - pentru fiecare membru
superior; 18% - pentru fiecare membru inferior; 36% - trunchi și 1%
- regiunea genitală). Aceste procente ne ajută în aprecierea degradării cutanate în arsuri (unde
reprezintă un indicator vital).
- Grosimea pielii variază între 0.5 mm la pleoape și 4 mm pe plante și palme.
Epidermul este totdeauna mai subțire: 0.05-0.15 mm, iar dermul între 0.2-3 mm.
- Greutatea: împreuna cu hipodermul, pielea cântarește ≈ 18 kg, iar numai dermul și
epidermul reprezintă 4.5 kg.
Organul cutanat este astfel cel mai mare și mai greu constituent al corpului uman.
Suprafața pielii nu este perfect plană și integră, ci prezintă o serie de formațiuni:
A. Proeminente
a. Tranzitorii – prin contractarea mușchilor erectori ai părului → aspect de “piele de
gaină”
b. Permanente – prin:
❖ Marile pliuri de flexie (gât, trunchi, membre)
❖ Pliuri secundare (palme, față anterioara a degetelor, articulațiile pumnului)
❖ Crestele papilare (pe pulpa degetelor – sunt specifice fiecărui individ, dând
amprentele digitale)
B. Depresiuni
a. structurale – în jurul orificiilor
b. de locomoție – pliurile de la articulaţii
C. Orificiile
a. marile orificii ce se continuă cu mucoasele (gură, nas, anus)
b. porii = locul de deschidere a glandelor sudoripare
- Elasticitatea : pielea are proprietatea de a fi elastică, putând suporta extinderi,
presiuni, torsiuni. De asemenea, suportă o greutate de 2 kg pe o fâșie de 2 cm lațime.
Culoarea pielii variază în raport cu sexul (la femei este mai deschisă) și cu rasa (albă,
galbenă, neagră).

6
 - Culoarea este dată de pigmentul melanic produs de melanocite. Nuanțele
colorabilitații depind de starea vaselor sangvine (vasoconstricție sau vasodilatație) ca și de viteza
circulației sângelui.
Spre deosebire de animale, unde pielea este acoperită în întregime de păr, la om părul
reprezintă o “podoabă” localizată în anumite porțiuni în funcție de vârsta și sex. În afara de
regiunile păroase există și regiuni nepăroase :
o fie total (pe palme și plante);
o fie regiuni cu par discret ca un puf = porțiuni cu piele glabra.
Pielea este formata din 3 straturi principale:
o epiderm
o derm
o hipoderm

fig1
EPIDERMUL este un epiteliu pluristratificat cheratinizat ce conține urmatoarele
straturi, din profunzime spre exterior:
● stratul bazal germinativ - conține un rând de celule prismatice așezate pe o
membrana bazala; este cel mai profund;
● stratul spinos – format din celule poliedrice așezate pe mai multe rânduri, unde se
formează pigmentul melanic care dă colorația pielii în funcție de cantitatea în care
se află;
● stratul granular – format din celule romboidale turtite, nucleul devine picnotic și
în interior se găsesc granule de keratohialină;
● stratul lucios – format din celule transparente;

7
 ● stratul cornos – format din celule complet cheratinizate al căror metabolism a
încetat; legăturile dintre celulele acestui strat slăbesc în așa masură, încat acestea
se descoamează și cad;
Celula principală a epidermului se numește keratinocit.
Grosimea epidermului este maximă la nivelul palmelor și plantelor (1,5-4 mm).
Grosimea minimă este la nivelul pleoapelor (0,5mm).
- Celulele epidermului sunt:
o keratinocite;
o celule dendritice (celule nervoase)
Celulele dendritice sunt:
- melanocitele;
- celulele Merkel;
- celulele Langerhans;
- celulele dendritice nedeterminate.
Melanocitul este o celula situată la nivelul stratului bazal. Conține melanină care este
“injectată” în celulele stratului bazal.
Melanocitul conține o enzimă care are capacitatea de a cataliza reacțiile raspunzătoare
de colorația pielii.
În funcție de cantitatea de pigment melanic din piele, există mai multe fototipuri
cutanate:
● tipul 1 : sunt persoanele care nu se bronzează;
● tipul 2 : sunt persoanele care se ard de obicei și se bronzează uneori;
● tipul 3 : sunt persoanele care se ard rar și se bronzează de obicei;
● tipul 4 : nu se ard niciodată, se bronzează întotdeauna;
● tipul 5 : pigmentația constituțională.
Celulele Merkel sunt situate tot la nivelul stratului bazal și sunt implicate în perceperea
senzațiilor tactile fine.
Celulele Langerhans sunt localizate tot în stratul bazal; au rol în apărarea organismului
(reacțiile imunitare).
Într-o viața de om, se pierd circa 16 kg de substanța, necontenit reînnoită prin activitatea
de regenerare a stratului bazal.
În epiderm nu patrund vase de sânge, celulele sale fiind hranite prin osmoza din lichidul
intercelular în care se elimina și produsii de metabolism.
DERMUL este situat sub epiderm; principala componența a sa este colagenul (70-
80%). Este o patură conjunctivă densă, formată din niște formațiuni numite papile dormice, care
la contactul cu epiderma sunt dispuse în rânduri paralele, formând crestele papilare, a căror
întiparire conferă amprentele specifice fiecarui om.
Dermul este vascularizat și anume în papile se găsesc rețele de capitale sangvine și
receptori senzitivi.

8
 HIPODERMUL este un strat adipos constituit din țesut celular subcutanat în care
abunda celule conjunctive ce au acumulat grasime. Celulele stratului adipos au o dezvoltare
variabila, în funcție de starea de nutritie, varsta și regiunea tegumentara considerată.

fig2
ANEXELE PIELII: Sunt de 2 feluri
- cornoase (perii, unghiile)
- glandulare (glandele)
Anexele glandulare ale pielii sunt:
o glande sudoripare;
o glande sebacee;
o glande mamare.
Glandele sudoripare sunt dispuse inegal în piele și produc sudoarea. Sunt în numar de
2-3 milioane.
Se impart în 2 categorii:
⮚ glande sudoripare ecrine:
● sunt răspândite pe toata suprafața corporală;
● se deschid în vecinatatea folicului pilos;
● secreția este reprezentată de apa (99%);
● reglarea secreției depinde de temperatura și umiditatea ambientală, factori
hormonali și nervoși.
⮚ glande sudoripare apocrine:
● sunt distribuite în regiunea axilară, perimamelonară, perigenitală, perianală;
● se deschid la nivelul foliculului pilosebaceu;
● sunt active dupa pubertate.
● combinația dintre secreția apocrină și bacterii conferă mirosul corporal;

9
 ● secreția apocrină este alcalină;
● secreția apocrină este controlată hormonal și nervos.
Glandele sebacee:
● sunt atașate foliculului pilos;
● secreta sebumul, un produs grasos delubrifiaza pielea și parul;
● sebumul realizeaza la suprafața pielii un film hidrolipidic cu rol de protecție
antimicrobian, antiparazitar și antifungic și rol piloprotector.
● Reglarea secreției sebacee depinde de:
- factori hormonali (androgenii cresc, secreția și estrogenii scad);
- factori nervoși;
- factori de mediu (temperatura, umiditate).

Anexele cornoase ale pielii

Unghiile sunt structuri intens cheratinizate rezultate din invaginarea epidermului pe
ultima falanga. Ritmul de creștere este de 0,5-1,2mm/săptamana sau 1 cm la 5 luni.

fig3

Firul de par este alcatuit din :

- papila foliculara;
- bulbul firului de păr, care conține matricea alcatuită din celule nediferențiate
,ulterior se diferentiaza, formând firul de par;
- radacina firului de păr;
- tija firului de păr, considerată a fi din locul unde începe această anexa.

10
 - Principalul component al firului de par este cheratina (intermediara ca și
compozitie între cheratina unghiilor și cheratina tegumentară);
- Hrănirea firului de par se realizează prin ghemul de capilare de la nivelul papilei
foliculare.
- Normal: cad 50 de fire de păr pe zi; părul crește cu aproximativ 1 cm/luna.

1.2.Noţiuni de fiziologie
Funcția de protecție mecanică
- stratul cornos al epidermei reprezintă o bariera între mediul extern și cel intern al
organismului. Așa se explică de ce stratul cornos se îngroasa în locurile unde pielea este supusa
la frecări și presiuni.
- Stratul adipos din hipoderm amortizează șocurile primite la suprafața pielii.
- Funcția de protecție este îndeplinita numai cu condiția să fie intacta.
Funcția de fotoprotecție (rol de apărare împotriva radiațiilor solare). Pielea are
proprietatea de a fabrica melanina (pigmentul melanic) ce dă coloratia pielii. Procesul de
melanogeneză este influențat de diferiți factori ca: razele UV, radiații ionizante, radiații calorice,
diferite substanțe chimice, vitamine (A,C, PP) și hormonul hipofizar
melanostimulator+corticosuprarenală prin cortizon.
Rolul pigmentului melanic este acela de a proteja împotriva radiațiilor UV și luminii
(alături de stratul protector cheratinizat cornos).
Acumularea de pigmenți melanici duce la bronzarea pielii și prin aceasta împiedica
activitatea vătămătoare a razelor solare.
Pielea mai joaca rol de “film hidrolipidic” ce rezultă din emulsionarea grăsimilor din
epiderm și a grăsimilor din secreție sebacee împreuna cu produsele secreției sudorale (apa,
electroliți, unii acizi).
Pielea îndeplinește și rol de “mantă acida”. Aciditatea pielii este realizată pe de o parte
de secreția sudorala, iar pe de alta parte de apa provenita din transpirație.
Pielea are și rol de “barieră”, deoarece acționează ca un factor de reglare a
permeabilitații cutanate.
Funcția de secreție-excreție
Este îndeplinită de glandele sudoripare care secretă sudoarea și glandele sebacee care
secretă sebumul. Prin sudoare se elimină o parte din surplusul de apă și de substanțe de
dezasimilație. Dacă în urma unor arsuri este distrusă mai mult de 30% din piele (arsuri gr. III), se
produc tulburari grave prin autointoxicarea cu propriile produse de dezasimilitație ce nu mai pot
fi eliminate prin transpirație, ca și reabsorbției substanțelor rezultate din degradarea proteinelor
arse. De aceea, prima grija în cazul arsurilor este curățirea suprafeței ranite (arse).
Funcția de apărare imunologică (prin celulele Langerhans din epiderm)
Funcția de menținere a echilibrului intern (homeostazia organismului) prin limitarea
pierderilor de apă și electroliti
Funcția de pilogeneză (de regenerare a firului de par)
La om, repartiţia părului variază după vârstă și sex.
La nivelul pielii capului, sprâncene şi gene, pilogeneza este hormonoindependentă,
părul fiind reprezentat la fel la copii, femei şi barbaţi.
La pubertate apar 2 categorii de par:
⮚ ambisexual: se dezvoltă la nivelul regiunii pubiene şi axile;
⮚ parul hormono-dependent: reprezintă unul din caracterele sexuale la bărbat
(barbă, mustați, nazal, pe stern și pe partea posterioara a toracelui).

11
 ⮚ Părul este elastic şi rezistă la tracţiune, torsiune şi rupere, datorita compoziției sale
chimice (substanțe organice+anorganice).
⮚ Creșterea părului se face cu ≈ 0.1-0.4 mm/zi (1cm/luna), mai rapid ziua decât
noaptea, mai rapid și între 20-30 ani şi mai repede pe pielea capului. Tunsul și rasul nu au rol în
stimularea creșterii părului. Firul de păr nu creşte continuu și este marcat de faze de activitate şi
de repaus, succesiunea lor ducând la căderea și regenerarea firului de păr.
Creşterea părului este influenţata de factorii externi şi interni.
Factori interni:
- Vascularizaţia;
- Inervaţia;
- Hormonii glandelor endocrine:
● Hipofiza prin ACTH;
● CSR prin cortizon;
● Ovarul și testiculele prin hormonii androgeni.
Factori externi:
- Alimentație (proteine, hidrocarbonate);
- Agenți fizici;
- Raze UV (excita creșterea);
- Raze X (inhiba creșterea);
- Agenți chimici:
● Medicamente; - cortizon (inhiba);
● Vopsele de par + soluţii ondulante (inhiba).
Funcția de depozit
Se realizeaza prin volumul apreciabil de sânge ce stagnează în capilarele din piele. Din
acest depozit, sângele este mobilizat și trimis la locurile unde este cerut de activitațile biologice
(la aparatul digestiv – în timpul digestiei și la aparatul muscular în timpul efortului fizic). Când
aportul alimentar depăşeşte nevoile de consum, surplusul se depune ca rezerva de grasime în
hipoderm, la aceasta putându-se face apel ori de cate ori necesitațile organismului o cer.
Funcția de sensibilitate cutanata (analizator senzitiv și de protecție fața de agenții
fizici) Datorita terminațiilor nervoase, pielea este organ de simț, recepționând diferiți stimuli
(tactili, termici, dureroși, de presiune, calorici, de umiditate, de rugozitate etc.).
Funcția de respiraţie
Pielea realizeaza schimbul cu exteriorul, eliminând CO2 rezultat din procesele
metabolice oxidative și absoarbe O2 din atmosferă.
Funcția de termoreglare(protecție termica)
Pielea intervine în menținerea temperaturii constante a corpului (37°). Pierderea caldurii
se face prin iradiere. Glandele sudoripare intervin în termoreglare atunci când mecanismele
termice nu mai sunt eficient (temp. ridicata în atmosfera). Evaporarea sudorii se face cu pierdere
de căldura din partea organismului. La termoreglare mai participă vasoconstricția și vasodilatația
periferica. Centrul termoreglarii de află în hipotalamus (SNC). Mai participa la termoreglare și
grăsimea subcutanată ce formează un strat izolator rau conductor de caldură (persoanele grase
suportă mai bine frigul).
Funcție endocrină: keratinocitele produc colecalciferolul sub acțiunea radiatiilor UV.
Funcție de regenerare și conservare (prin keratinogeneză și melanogeneză).
Funcție psihosocială.
Funcție estetică.

12
 1.3.Noţiuni de semiologie a pielii
1.3.1.Leziuni elementare cutanate
Maculele sau petele
Leziuni circumscrise de culoare diferită de cea a tegumentului normal, fără modificarea
reliefului sau consistentei pielii.
1. Petele pigmentare: reprezintă modificări de coloraţie ale pielii cauzate de acumularea
de pigment în epiderm şi derm, sunt leziuni circumscrise, difuze sau generalizate care nu dispar
la presiune.
A) Pete cauzate de tulburări ale melanogenezei prin:
- Acumularea anormală de melanina
- Congenitala (nevi pigmentari)
- Dobândită (nevi nevocelulari, efelide).
- Localizată (nevi nevocelulari, efelide, cloasma, pata cafea cu lapte)
- Generalizata = melanodermie (boala Addison), primară (nevi nevocelulari, efelide) sau
secundară altor leziuni (pemfigus, lichen plan).
- Pierderea parţială (hipocromie) sau totală (acromie) a melaninei
- Congenitala (nev acromic, albinism).
- Dobândită (vitiligo).
- Localizată (piebaldism).
- Generalizată (albinism).
- Primară (vitiligo).
- Secundară altor leziuni (pitiriazis versicolor, eczematide, psoriazis vulgar).
- La nivelul pielii scalpului pierderea pigmentului melanic se traduce printr-o mesă de păr
alb (polioza) sau albirea totală a părului (caniţie).
- Leucomelanodermia = o asociere a hipocromiei cu hipercromia melanică.
B) Pete produse prin acumularea altui pigment decât melanina
- în dermatozele cronice ale membrelor inferioare - produse în urma fenomenelor
de capilarita cu hemoragii repetate şi depunerea hemosiderinei (pigment derivat din
hemoglobină) care va conduce la pigmentarea brună a tegumentului (dermatită purpurica şi
pigmentata a gambelor la persoanele cu stază venoasă).
- Pigmentaţii în argiroze, arsenicism sau tatuaje (cu tus chinezesc).
Petele vasculo-sanguine - datorate alterării vaselor şi sângelui circulant sau extravazării
hematiilor.
• clasificate în 3 categorii - funcţie de comportamentul la vitropresiune:
1. Eritemul care dispare la vitropresiune,

13
 2. Maculele vasculare dispar parţial la vitropresiune,
3. Purpura nu dispare la vitropresiune.
A. Eritemul = o roşeaţă a pielii de durata în general scurtă, mai rar persistentă, cu
nuanţe variabile de la roşu aprins la roz palid, care dispare la presiune având temperatura locală
crescută.
• Histopatologic - lărgirea evidentă a lumenului arteriolelor din plexul subpapilar.
• poate fi asociat cu alte leziuni precum vezicule, bule, pustule.
După configuraţie şi întindere - tipuri de eritem:
A) eritemul localizat – haloul (mica zona eritematoasă în jurul unei leziuni circumscrise:
vezicula, bula, pustula), eritemul în placi sau în placarde.
B) eritemul regional – al zonelor descoperite sau fotoexpuse (fata, decolteul şi dosul
mâinilor), al marilor pliuri (inghinal, axilar, submamar, interfesier).
C) eritemul generalizat = exantem, interesează suprafeţe extinse sau chiar tegumentul în
totalitate.
• trei tipuri de eritem generalizat:
O de tip scarlatiniform (exantem scarlatiniform) - erupţia este difuza, având un aspect
roşu-viu cu puncte hiperemice, fără spaţii de piele sănătoasă (scarlatina, erupţii alergice).
O de tip rozeoliform (exantem rozeoliform) - erupţia se prezintă ca pete roşii de mici
dimensiuni, slab delimitate, separate între ele prin piele sănătoasă, pe alocuri petele putând
conflua (rozeola sifilitică, erupţii medicamentoase).
O de tip morbiliform (exantem rubeoliform) - erupţia se prezintă ca pete roşii, congestive,
uşor proeminente, cu diametrul sub 1 cm, cu zone de piele sănătoasă.
B. Eritrodermia = eritem al întregului tegument, caracterizat prin culoarea roşie vie
şi asocierea cu alte semne cutanate:
• infiltraţie vizibilă şi palpabila data de un edem cutanat profund,
• descuamaţie mai mult sau mai puţin intensă,
• modificări ale fanerelor (îngroşarea unghiilor),
• durata erupţiei care depăşeşte câteva săptămâni, semne generale asociate (febră,
alterarea stării generale),
• adenopatii superficiale.
• apare în psoriazis, limfom cutanat, eczema, toxidermie.
C. Cianoza = o pată vasculara persistentă, de nuanţa roşie-violacee, fără caracter
inflamator şi care dispare la presiune.
• Pielea este rece la palpare.
• Cauza - stază a sângelui în capilare şi vene datorată unui spasm arterial.

14
 • localizată mai ales la extremităţi (acrocianoza, boala Raynaud, degerături) sau
realizează aspectul de livedo (livedo reticular, livedo racemosa).
D. Purpura = modificare de culoare a pielii, de obicei circumscrisă, datorată
extravazării hematiilor în derm.
Cauze:
• inflamaţie a peretelui vascular însoţită uneori de necroza fibrinoidă (vascularita),
• anomalie a sângelui, în mod particular a trombocitelor (trombocitopenie,
trombocitopatie).
• Clinic - se manifesta iniţial ca o pată de coloraţie roşu închis care nu dispare la
presiune, schimbându-şi apoi aspectul datorită modificărilor hemoglobinei, trecând prin diverse
nuanţe: albastru, galben, pentru că în final să rămână o pată brună, trecătoare sau durabilă
• Localizarea de elecţie - la nivelul membrelor inferioare unde presiunea venoasă este
maximă.
• Când leziunile cutanate sunt însoţite de hemoragii mucoase → purpura hemoragică
(eritem polimorf).
După forma şi dimensiunea petelor purpurice - forme semiologice:
● peteşiile = mici pete hemoragice cu diametrul de 1-2 mm, de obicei multiple, izolate sau
confluate;
● vibices  = pete hemoragice liniare apărute pe zonele cutanate supuse traumatismelor;
● echimozele  = placarde cu dimensiuni diferite, având margini mai mult sau mai puţin
regulate, cu sediul subcutanat şi apărând mai ales după traumatisme şi mai rar prin tulburări
de hemostază;
● purpura necrotică în care elementele eruptive hemoragice suferă un proces de necroza,
având ca şi cauza tromboza vasculară;
● purpura eczematida  (purpura pruriginoasă) = asocierea purpurei cu eczematide.
   Petele vasculare propriu-zise = pete circumscrise apărute datorită unei dilataţii
vasculare anormale sau unui proces de neoformaţie a capilarelor dermice.
• dispar la presiune dar sunt permanente.
• două tipuri:
• congenitale – reprezentate prin angioame (angiomul plan = placa roşie-violacee, bine
delimitată, remarcabilă prin fixitate şi cronicitate în tot decursul vieţii);
• dobândite – reprezentate prin telangiectazii = arborizaţii vasculare fine nepulsaţiile
localizate în mod particular la nivelul fetei
1.3.2.Leziunile elementare cutanate infiltrate
Papula = o proeminentă a pielii solidă, neîndurata, bine circumscrisă, de mici dimensiuni
cu diametrul de obicei sub 1 cm, care se vindeca fără cicatrice.
• aspect - rotundă, ovală, poligonala, ombilicata, acuminata (conica de obicei în jurul
unui orificiu pilo-sebaceu).

15
 • Culoarea - roşie (eritemul polimorf), roşie-violacee (liliachie) (lichen plan), roşie-brună
(sifilis).
2. Lichenificarea = îngroşarea pielii cu adâncirea şanţurilor normale care prin
întretăierea lor determină suprafeţe poligonale.
• este o leziune cutanată secundară produsă prin scărpinat repetat (neurodermite, eczeme,
prurigo cronic).
3. Nodulii = leziuni primitive, circumscrise, rotunde, mai mult sau mai puţin
proeminente, cu dimensiuni de peste 1 cm, solide, ferme şi infiltrate la palpare.
• nodozităţile = induraţii subcutanate având dimensiuni mari de câţiva centimetri şi
evoluţie acută
• gomele = noduli cu evoluţie progresivă trecând prin patru stadii: cruditate, ramolire,
ulcerare şi reparaţie (sifilis, tuberculoza cutanată, lepră).
Durata de evoluţie clinică a nodulilor:
• acută (6-8 săptămâni),
• subacuta (3-6 luni)
• cronică (peste 6 luni).
4. Vegetaţiile = excrescenţe moi, filiforme sau globuloase, cu suprafaţa neregulată,
mamelonata, având uneori aspect conopidiform.
• Suprafaţa poate fi cărnoasă, fragilă (aspect de smeura) şi mai rar cheratozică, uscată
(tuberculoză verucoasă).
• primitive (vegetaţiile veneriene)
• secundare unor procese inflamatorii (piodermita vegetantă, pemfigus vegetant).
• localizate oriunde dar de obicei sunt mai frecvente pe mucoase şi în jurul orificiilor
naturale.
Tumora = o formaţiune circumscrisă a pielii, neinflamatorie, de obicei solidă, de
dimensiuni şi consistenţă variabile, reliefata sau inclavata în piele, cu tendinţa să persiste sau să
crească.
Tumorile cutanate pot avea ca punct de plecare:
• epidermul (ex: carcinoamele, melanoamele),
• elementele constitutive ale dermului (ex: fibroblaste, vase, nervi, anexe)
• celulele prezente în piele (ex: metastaze, limfoame).
• Pe plan evolutiv tumorile benigne sunt fie staţionare, fie prezintă o creştere rapidă spre
deosebire de cele maligne care cel mai ades se extind lent.
1.3.3.Leziuni elementare cutanate cu conţinut lichid

16
 1. Veziculele = mici ridicături circumscrise, translucide, de mici dimensiuni
(diametrul de 1-2 mm), conţinând o serozitate clară şi având forme hemisferice, conice sau
prezentând o depresiune centrală (ombilicata).
• situate fie pe piele sănătoasă (ex: varicelă) sau pe eritem cutanat (ex: eczemă).
În evoluţie:
• se pot resorbi lăsând la suprafaţă o scuamă fină sau
• se pot rupe spontan sau prin scărpinat situaţie în care serozitatea se usucă dând naştere
unei cruste sub care se găseşte o mică eroziune,
• pot conflua formând bule
• se pot infecta cu formarea de pustule.
1.3.4.Leziuni elementare cutanate prin soluții de continuitate
Bulele sau flictenele = ridicături ale epidermului de forma rotundă sau ovalară, cu
dimensiuni cuprinse între 5 mm şi mai mulţi centimetri, având un conţinut lichid care poate fi
clar, tulbure sau hemoragic.
• În raport cu cantitatea de lichid colectat în interiorul lor - pot fi bombate, hemisferice
sau din contră turtite, flasce când serozitatea este mai puţin abundentă,
• localizate pe o piele aparent sănătoasă sau pe o zonă eritematoasă a pielii.
• Pot fi localizate pe piele dar şi pe mucoasele externe (bucala, conjunctivala, nazală).
Evoluţia:
• cele rezistente se pot resorbi,
• cele fragile se rup spontan sau sub acţiunea unui mic traumatism, serozitatea eliberată
uscându-se şi dând naştere unei cruste mai subţiri sau mai groase.
• după cicatrizare → o mică pată pigmentata reziduală.
• conţinutul bulelor se poate tulbura devenind purulent →pustula.
Pustulele = ridicături circumscrise, mai rar plane, cu dimensiuni diferite (adesea sub 1
cm), de culoare albă sau galbenă şi având un conţinut purulent.
În evoluţie prin uscarea conţinutului său după ruperea lor se formează cruste galben-
brune care se elimină lăsând în urma lor o pigmentaţie mai mult sau mai puţin persistenta.
Pustulele primitive superficiale ocupa ostiumul folicular apărând că mici formaţiuni
purulente, rotunde, centrate de un fir de păr, iar periferic prezentând un halou eritematos (ex:
foliculita stafilococică, acnee).
Pustulele primitive profunde afectează porţiunea profundă a foliculului pilos
prezentându-se că mici noduli inflamatori şi dureroşi cu evoluţie acută (ex: orjelet) sau subacuta
(ex: sicozis).
Deşeuri cutanate= leziuni cutanate rezultate din acumularea la suprafaţa pielii a celulelor
cornoase hiperplaziate, a secreţiilor patologice şi a ţesuturilor necrozate.

17
 1. Scuamele = depozite cornoase vizibile spontan sau după gratajul slab efectuat cu
chiureta, îndepărtându-se mai mult sau mai puţin uşor de pe piele.
După grosime şi aspect - aspecte de scuame:
● scuamele foliculare - de mici dimensiuni, localizate la emergenta unui fir de păr (ex:
pitiriazis rubra pilar);
● scuamele pitiriaziforme - fine, albicioase, cu aspect făinos, puţin aderente şi de talie
mică (ex: pitiriazis versicolor);
● scuamele psoriaziforme - albe, strălucitoare, groase cu dimensiuni de obicei mari şi
aderente (psoriazis);
● scuamele în lambouri, omogene şi subţiri (scarlatina, anumite toxidermii
medicamentoase);
● scuamele ihtioziforme - poligonale cu aspect de solzi de peşte şi foarte uscate (ex:
ihtiozele ereditare).
Crustele = leziuni secundare rezultate din uscarea la suprafaţa pielii a secreţiilor
patologice, corespunzând unui stadiu evolutiv al leziunilor elementare primare: bule, vezicule,
pustule, eroziuni, ulceraţii.
Forma şi dimensiunea crustelor sunt cele ale leziunilor din care provin.
Crusta trebuie ridicată pentru a vedea leziunea subiacentă şi pentru a efectua dezinfecţia.
Culoarea crustelor poate fi:
• gălbuie (ex: eczemă),
• galbenă ca mierea (ex: impetigo streptococic),
• hematica (ex: ectima, epitelioame).

După profunzimea lor se disting:

A) Eroziunea sau exulceraţia = o pierdere de substanţă superficială cu fundul neted,
bine delimitată şi care se vindeca fără cicatrice lăsând doar o macula pigmentată reziduală.
Survin în evoluţia veziculelor, bulelor şi pustulelor.
Rar eroziunea este primitivă (ex: sifilomul primar).
B) Ulceraţia = o pierdere de substanţă mai profundă decât eroziunea interesând dermul şi
chiar hipodermul şi care se vindeca printr-o cicatrice sechelară.
Poate fi superficială (ex: ectima) sau întinsă şi profundă (ex: epitelioame, TBC cutanat,
lepră).
Forma ulceraţiei - rotundă, ovală sau neregulată,
Fundul - neted, anfractuos sau proeminent,
Marginile - tăiate drept (ex: goma sifilitică), alteori decolate (ex: goma TBC) sau ridicate
în burelet (ex: epitelioame).
Baza ulceraţiei poate fi moale, infiltrata sau dura.

18
 Escoriaţia = o pierdere de substanţă superficială sau profundă produsă de un traumatism.
Poate fi accidentală consecutiva unei zgârieturi printr-un corp străin sau simptomatica în
urma scărpinatului (ex: eczema, prurigo, pediculoza).
D) Fisura = o eroziune sau o ulceraţie de forma liniara, dureroasă, localizată în regiuni
inflamate şi supuse mişcărilor de extensie (ex: pliuri, palme, plante).
Ragada = o fisură liniara situată în jurul orificiului bucal.
E) Gangrena = o necroza tisulară de coloraţie neagră având origine vasculară sau
infecţioasa şi care se ulcerează secundar prin eliminarea ţesutului necrotic.
F) Escara = o necroza ulcerată secundar şi localizată în zone de presiune.
Se poate extinde la muşchi, tendoane, oase şi articulaţii.
Sechele cutanate= leziuni secundare evoluţiei anumitor dermatoze, ele fiind mai rar
primitive.
A) Cicatricea = o leziune circumscrisă sau mai întinsă apărută în urma unui proces de
reparare cu formarea de ţesut de neoformaţie implicând mai ales dermul, apărut după pierderea
de substanţă sau după o inflamaţie cutanată.
Culoarea: acromica (de nuanţa albă-sidefie), hiperpigmentată în totalitate sau
depigmentată în centru şi hiperpigmentată la periferie
Cicatricele patologice = leziuni secundare proeminente, vizibile şi palpabile.
Cicatricele patologice sunt de două tipuri:
• cicatricea hipertrofică - bombata deasupra tegumentului, bine delimitată, regulată, de
culoarea pielii normale şi cu evoluţie în general spontan regresiva în 12-18 luni;
• cicatricea cheloidiana are un aspect asemănător, dar cu prelungiri în forma cleştilor de
rac şi mai ales cu o evoluţie extensivă pe o perioadă de mai mulţi ani. – Mai frecvenţă la negrii şi
pe anumite zone (partea superioară a trunchiului).
Atrofia = o alterare care constă într-o subţiere a pielii prin diminuarea sau dispariţia
tuturor sau numai a unei părţi a componentelor constitutive.
Pielea atrofica are o coloraţie ceroasă sau albă, este subţire prin ea putându-se vedea
uneori cu ochiul liber vasele şi tendoanele.
La palpare se evidenţiază o depresiune corespunzând zonei atrofice.
C) Scleroza = o leziune caracterizată printr-o îngroşare şi pierdere a elasticităţii cutanate.
Pielea este dură, pierzându-şi supleţea şi fiind puţin mobila pe planurile profunde.
În sclerodermie sau dermo-hipodermitele sclerodermiforme din insuficienta venoasă a
membrelor inferioare.
În rubeolă, la nivelul pielii apare un exantem maculos cu discrete elemente, rotunde de
culoare roz.

19
 Erupţia apare la faţă şi se generalizează în 24 de ore pe trunchi şi membre.
Uneori poate avea şi un caracter pruriginos. Alte modificări anatomice provocate de
rubeolă pot fi: adenopatiile (modificări ale ganglionilor care devin voluminoşi şi sensibili).

20
 CAPITOLUL II

Notiuni generale despre ,,RUBEOLA”

Numele de rubeolă provine din latină și înseamnă „roșu mic”. Inițial, rubeola a fost
considerată a fi o variantă a rujeolei sau a scarlatinei și se numea "a treia boala". Abia în 1814 a
fost descrisă pentru prima dată ca afecțiune separată în literatura medicala germană, de aici și
denumirea de "pojar german".  (La noi în limbajul popular mai este denumită pojărel sau pojarul
mic.)

În 1914, Hess a postulat o etiologie virală pe baza studiilor sale pe maimute. în 1938, Hiro și
Tosaka au confirmat etiologia virală transmițand boala la copii prin intermediul spalaturilor
nazale filtrate de la persoanele cu afecțiune acuta.

fig4
După o epidemie masivă de infecție cu rubeolă în 1940, Norman Gregg, un oftamolog
australian, a raportat în 1941 apariția cataractei congenitale la 78 de nou nascuți ai caror mame
fuseseră infectate cu rubeolă la începutul sarcinii. Aceasta a fost prima recunoaștere publicată a
sindromului rubeolic congenital (SRC).

21
 Virusul rubeolei a fost izolat pentru prima dată în 1962 de Parkman și Weller. Primele
vaccinuri antirubeolice au fost autorizate în 1969.

2.1. RUBEOLA - CARACTERISTICI

Virusul rubeolei este clasificat ca un togavirus, genul Rubivirus. Este înrudit îndeaproape cu
grupa A de arbovirusuri. Este un virus cu ARN monocatenar, cu un singur tip de antigen care nu
interacționează cu ceilalți membri din grupa togavirus.

Virusul rubeolei este relativ instabil și este inactivat cu solvenți lipidici, tripsină, formalină,
lumină ultravioletă, pH scăzut, caldură și amantadină.

PATOGENIE

După transmiterea prin căile respiratorii a virusului rubeolei, replicarea virusului apare în
nazofaringe și nodulii limfatici regionali. La 5-7 zile după expunere apare o viremie, iar virusul
se raspândește în tot organismul. Infecția transplacentară a fătului apare în timpul viremiei.
Afectarea fătului apare prin distrugerea celulelor, precum și prin blocaj mitotic.

ETIOLOGIE virusul rubeolic din familie Togaviridae.

EPIDEMIOLOGIE: Rubeola apare peste tot în lume.

Sursa: Rubeola este o boala specific umană. Nu exista nicio sursa animală cunoscută.
Desi nou nascuții cu SRC pot raspandi virusul rubeolei mai mult timp, nu a fost descrisă nicio
stare reala de transport.
TRANSMITERE
Rubeola se transmite de la o persoană la alta prin aer sau nuclei în picătura din secretiile
respiratorii ale persoanelor infectate. Nu exista dovezi privind transmiterea prin insecte.
Rubeola poate fi transmisă de persoanele cu cazuri subclinice sau asimptomatice (pana la 50%
dintre toate infecțiile cu virusul rubeolei).

Diagrama temporală
In zonele cu climă temperată, incidența este de obicei mai ridicată la sfârșitul iernii și începutul

22
primăverii.
Rubeola este moderat contagioasă. Boala este foarte contagioasă atunci când apare erupția, dar
virusul poate fi transmis cu 7 zile înainte și pana la 5-7 zile sau mai mult după apariția erupției.
Nou nascuții cu SRC elimină cantități mari de virus prin secrețiile

organismului timp de pâna la 1 an și, de aceea, pot transmite rubeola la persoanele care îi
ingrijesc și care sunt predispuse la boală.

2.2. CLASIFICAREA CAZURILOR DE RUBEOLĂ

Definiția cazului clinic de rubeolă dobandită

Un caz clinic de rubeolă este definit ca o afecțiune care are toate caracteristicile următoare:

1) debut acut al erupției maculopapulare generalizate;

2) temperatura masurată mai mare de 99°F (37.2°C)

3) artralgie sau artrită, limfadenopatie, sau conjunctivită. Cazurile care respectă

definiția cazului de rujeola se exclud. De asemenea, sunt excluse și cazurile cu serologie

compatibilă cu infecția recentă cu virusul rujeolei

2.2.1.Clasificarea cazurilor de rubeolă dobandită

Orice afecțiune cu erupție generalizată cu debut acut reprezintă caz suspect. Cazul probabil
respectă definiția cazului clinic, rezultatele testelor nu sunt concludente, nici cele ale testelor
serologice și nici ale testelor virologice și nu este epidemiologic asociat cu un caz confirmat de
laborator. Un caz confirmat este confirmat de laborator sau respectă definiția cazului clinic și
este asociat din punct de vedere epidemiologic cu un caz confirmat de laborator.

23
Definiția cazului clinic de sindrom rubeolic congenital
Un caz clinic de SRC este definit ca o afecțiune, care se manifestă de obicei la nou nascuți,
rezultând din infecția cu rubeolă în utero și caracterizându-se prin simptome din următoarele
categorii:
A. Cataractă, glaucom congenital, boală cardiacă congenitală (cel mai frecvent duct arterial
patent sau stenoza arteriala pulmonara periferică), pierderea auzului, retinopatie pigmentară.
B. Purpura, hepatosplenomegalie, icter, microcefalie, întarziere în dezvoltare,
meningoencefalita, boala oaselor de sticla.

2.2.2.Clasificarea cazurilor de sindrom rubeolic congenital

Un caz cu infecție este un caz cu dovezi de infecție obținute în laborator, dar fară orice alte
simptome sau semne clinice. Un caz suspect are cateva constatari clinice compatibile, dar nu
întrunește criteriile pentru caz probabil. Un caz probabil este unul care nu este confirmat de
laborator, prezintă oricare doua complicații din categoria A de mai sus, sau o complicație din
categoria A și una din categoria B și nu prezintă dovezi ale niciunei alte etiologii.
Un caz confirmat este un caz clinic consistent care este confirmat de laborator. La cazurile
probabile, oricare sau ambele constatări privind afecțiuni ale ochiului (cataracta sau glaucom
congenital) reprezintă o singura complicație. În cazurile clasificate ca fiind cazuri cu infecție,
daca se identifica oricare dintre semnele sau simptomele compatibile (ex.: pierderea
auzului),cazul este reclasificat,ca fiind confirmat.

2.2.3.DIAGNOSTIC CLINIC

Rubeola postnatala

 Incubația durează 12-23 de zile, în medie 18 zile.

Debutul nu este evident la copii. La adulti există un prodrom de cateva zile cu

febra, stare generala alterată, adenopatie ą splenomegalie.

  Perioada de stare (erupțivă) e caracterizată printr-o erupție maculopaluloasă cu

elemente neconfluente, care poate incepe pe față și care e floridă 2-3 zile. Poate

24
exista o creștere a temperaturii în prima zi de erupție, coriză și conjunctivită.

Complicații:

- artrite, artralgii  prezente la o treime din femeile care fac boala (nu copii,

barbați) și care prind articulațiile de la nivelul degetelor, pumnului,genunchiului.

- manifestari hemoragice cu o incidența de 1:3000 de cazuri, mai frecvent la

copii, secundare trombocitopeniei și tulburărilor vasculare mediate imun (la copii mai frecvent
purpura trombocitopenica).

-  encefalita rubeolică e foarte rară, 1:5000 de cazuri, cu o frecvență mai

mare la adulți. Are o mortalitate ridicată, de 20-50%.

Rubeola congenitală

Este o boală gravă, funcție de vârsta fătului în momentul infecției  mamei. Poate

evolua spre moartea fătului, avort, naștere prematură, naștere cu malformații congenitale.

Simptomele rubeolei congenitale pot fi temporare (greutate la naștere mai mica),

permanente (surditate) sau evolutive (miopie).

Cele mai frecvente sunt:

 - surditate;

- cataracta sau glaucom;

  DIAGNOSTICUL DE LABORATOR :malformații congenitale cardiace;

retard intelectual.

Rubeola congenitală nu trebuie gândită ca o boală statică. Copii nascuți din mame cu rubeolă în
cursul sarcinii și care la naștere erau considerați normali, au fost gasiți cu manifestari de rubeola
congenitala la vârsta scolara:

-   diabet zaharat insulino-dependent;

-   encefalopatie evolutivă progresivă asemănătoare PESS.

25
A. hematologic evidențiază celule Turck și plasmocite pana la 20%; inconstant Diagnostic apar
modificari ale formulei leucocitare.

B. Diagnostic specific

Produse patologice: secreții respiratorii, lacrimi, sânge, urină, LCR, materii fecale; fragmente de
țesut prelevate postmortem; în rubeola congenitală lichid amniotic, placentă, țesuturi fetale
(postabortum).

1. Izolarea și identificarea nu sunt de uz curent. Se utilizeaza pentru diagnosticul  rubeolei

congenitale sau în formele grave, complicate.

Prelevatele se inoculeaza în culturi celulare primare de maimută, dar efectul citopatic apare
tardiv sau numai după pasaje repetate. Diagnosticul se poate face pe baza fenomenului de
interferența între virusul rubeolic și virusul ECHO 11. Dacă după inocularea virusului ECHO 11
nu se observă efectul citopatic al acestuia, acest lucru confirmă prezența virusului rubeolic.
Identificarea virusului se face prin reacția de seroneutralizare cu seruri standard specifice.

2. Diagnosticul serologic constă în evidențierea titrurilor de anticorpi specifici IgG sau IgM în
ser, prin tehnica ELISA sau prin aglutinare. 

    Anticorpii IgM specifici apar numai în infecția primară, fiind prezenți în ser

timp de 4 saptămâni,urmând ca după această perioadă sa fie detectați anticorpii IgG specifici.

   Prezența anticorpilor IgM specifici în serul nou-nascutului indica infecția rubeolica

transplacentara.

   Titrurile de anticorpi specifici pot fi cercetate în dinamica și prin reacții de

hemaglutinoinhibare și imunofluorescența indirecta.

SEMNE ȘI SIMPTOME

Erupția tipica a rubeolei apare tot mai rar. Formele atipice ale bolii (cele care nu
comportă o erupție cutanată) sunt în prezent cele mai frecvente. Perioada de incubație durează

26
aproximativ 14 - 21 zile.
Perioada de invazie (începutul primelor semne) durează 2 -3 zile și se caracterizează prin apariția
unei febre ușoare, tuse și faringita. Unii copii prezintă dureri de cap (cefalee) și o stare de
indispoziție generală.
În a 3-a zi apare erupția cutanată sub forma unor pete roz, ușor în relief, care se întind în cateva
ore pe tot corpul (torace, membrele superioare). Apariția erupției corespunde apariției
anticorpilor specifici rubeolei. Exantemul dureaza 1- 3 zile, apoi dispare fără a lăsa semne și
poate fi uneori urmat de descuamare. Uneori, erupția se aseamănă cu cea din scarlatină.

Limfadenopatia (cresterea în volum a ganglionilor limfatici) este generalizată, afectând toți

ganglionii, dar în special pe cei de la nivelul gâtului și de la baza craniului. Acest semn este mai
vizibil în momentul apariției exantemului, dar îl poate preceda cu o săptămâna. Durerea ce
însoțeste limfadenopatia scade rapid; totuși, creșterea în volum a ganglionilor poate dura cateva
zile sau săptămâni. Deși este mai rară la copii, artralgia (dureri articulare) și chiar poliartrita
(inflamația mai multor articulații) pot surveni la adulți, dar persista rareori mai mult de 2
săptămâni. Inflamația poate fi foarte marcată 50% dintre femei au artralgii, iar 10% au artrită, la
3 zile de la infecția naturală sau la 2 -6 săptămâni după vaccinare.

În cazuri rare, episoade recurente de inflamație a degetelor și genunchilor pot continua

mai mult de un an. Foarte rar, starea subfebrila, oboseala cronică și mialgiile (dureri musculare)
pot persista timp de câteva luni sau chiar ani.

COMPLICAȚII

Complicațiile provocate de rubeola sunt rare la copiii și adulții în stare buna de sănătate. Rar, pot
surveni encefalita sau nevrita periferică, dar vindecarea este de obicei completă, fără sechele.
Alte complicații sunt:

● infecția urechii medii – otita medie

● inflamația articulațiilor – poliartrita
● hemoragii cutanate – purpura
● inflamația meningelor – meningita (rar)

27
TRATAMENT

Nu există un tratament specific pentru rubeola, iar boala este de obicei benignă. Bolnavii sunt
contagioși timp de 7 zile după debutul erupției și trebuie izolați din spațiile
publice.Medicamentele prescrise fac parte din tratamentul simptomatic al rubeolei.

Febra ridicată și artralgia sunt rare la copii, totusi se poate administra acetaminofen.

La adulți, aceste două simptome sunt mai frecvente, astfel încat se pot utiliza acetaminofen,
aspirină sau medicamente antiinflamatorii nesteroidiene.

Nu există un tratament adecvat pentru gravidele expuse la virusul rubeolic.

Imunoglobulinele nu sunt recomandate decât în cazurile în care întreruperea sarcinii nu este o
opțiune, deoarece se întalnesc cazuri de CRS (sindromul rubeolei congenitale) la copii nascuți
din mame care au primit imunoglobuline la scurt timp dupa expunere.
Vaccinul rujeola-oreion-rubeola (ROR) este administrat între 12 și 15 luni, dar și
adolescenților care nu au avut rubeola (neimunizați).
Vaccinarea femeilor de varsta reproductiva este de asemenea recomandata, cu utilizarea unor
metode de contracepție timp de o luna înainte și 2 luni dupa vaccinare, din cauza efectelor
teratogene (ce pot antrena malformatii fetale) ale vaccinului.
În schimb, vaccinul este contraindicat femeilor insarcinate. De asemenea,pacienții ce efectuează
un tratament cu imunoglobuline trebuie să evite vaccinarea antirubeolica cu 2 saptamani înainte
și 3 luni după administrarea imunoglobulinelor. Pacienții ce urmează o terapie imunosupresoare
nu trebuie vaccinați timp de 3 luni. Vaccinarea se poate efectua la pacientii cu HIV, daca nu sunt
imunocompromisi sever.
Imunitatea (protecția împotriva virusului) datorată vaccinului dureaza în medie 3 ani. Reacțiile
adverse ale vaccinarii sunt erupția cutanata, febra și/sau creșterea în volum a ganglionilor
limfatici și survin la 5 -12 zile mai tarziu la 5 -15% din copii. Artralgiile (durerile articulare) sunt
mai frecvente la femei și în general sunt mai puțin severe decât cele întalnite în cazul infecției
rubeolice.

28
2.3. DATE EPIDEMIOLOGICE

Factorii epidemiologici principali

1. Izvorul de infecție: bolnavul, prin secreții naso-faringiene;

Contagiozitatea este de 40-80%, bolnavul putând să transmită virusul 7 zile preerupțiv, 5 zile în
erupție și luni pana la 1 an în rubeola congenitală.

2.   Transmiterea

- aeriana, prin picături;

- obiecte recent contaminate cu secreții sau excreții (excepțional).

3. Receptivitate

- generală( până la 6 luni pot persista anticorpi materni la nou-nascut).

4. Imunitate

- de lungă durată;

-10% din cazuri, posibil reîmbolnaviri;

- reinfecția nu afectează fatul la gravide;

- 90% din populatia adultă are anticorpi față de virusul rubeolic.

2.4.Profilaxie și combatere

Începând cu 01.01.2000, la nivel național s-a introdus supravegherea sindromului rubeolic

congenital (SRC).

Definitia SRC: orice copil în vârsta de sub 1 an care prezinta unul sau mai

29
multe din urmatoarele semne: surditate de perceptie uni sau bilaterală, surditate

centrală, persistența canalului arterial, stenoza pulmonara, defecte septale

ventriculare, boala cardiacă congenitală complexa, retinopatie pigmentara, cataractă,

microoftalmie, glaucom.

1. Măsuri față de izvorul de infecție

- depistare precoce: anchetă epidemiologică, clinic, laborator;

- raportare numerică, trimestrială;

 - izolare: 7 zile la domiciliu;

Cazurile  de SRC vor fi raportate la DSP în 24h de la depistare. Unitatea care a descoperit
cazul va recolta, în maxim 24 de ore de la declarare , o probă de 0,5 ml ser sanguin, care va fi
transportat la DSP local, în geanta frigorifică. Pentru fiecare probă se va înregistra:  numele,
prenumele, data nașterii, data îmbolnavirii, data recoltării, data trimiterii, cod (inițiale
județ/nr.probei/ luna/an). Se va completa fișa de declarare a cazului suspect SRC

2 .Măsuri fața de caile de transmitere.

-  dezinfecția, carantina nu sunt obligatorii; colectivitațile unde au apărut cazuri vor fi

supravegheate 21 de zile;

- aerisirea incăperilor, curațenia sunt suficiente.

3. Măsuri fața de receptivi

- contacții: vor fi investigate serologic, privind receptivitatea la boala, numai gravidele.

La gravidele receptive se indica întreruperea sarcinii, iar la cele care refuza,

administrarea de imunoglobuline specifice ( protecție redusa ca durată).

30
- imunizarea activă  (vaccin viu atenuat), este indicată  începând din copilarie dar și la populația
feminina în varstă de 15-18 ani.

Se realizeaza cu vaccin rubeolic viu atenuat, în doza de 0,5 ml, subcutanat,

simplu sau în asociere cu vaccinul anturujeolic si/sau antiparotidita epidemică (Trimovax).

Este indicat la copii de 1-12 ani și la populația feminină în varstă de 15-18 ani,

având rezultate foarte bune seroconversie de 95-100%.

Este contraindicat la gravide și la cei cu imunodepresii.

Reacții postvaccinale posibile: locale minore, artralgii, artrite, nevrite periferice.

- imunizare pasivă, cu imunoglobuline specifice antirujeola, la contactele gravide,

receptive, care au vârsta sarcinii înaintata, sau care refuza întreruperea sarcinii.

31
 CAPITOLUL III.

ROLUL ASISTENȚEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

BOLNAVULUI CU RUBEOLĂ
Îngrijirea medicală este o activitate efectuată de oameni pentru oameni.Cadrul medical îşi
va centra activitatea asupra consecinţelor stării de boală având ca scop restabilirea stării generale
normale a pacientului.Pentru aceasta,pacientul va fi ajutat să-şi regăsească modul normal de
funcționare putând fi capabil ulterior să se îngrijească singur.

În cazul bolnavului cu rubeolă, asistența medicală va efectua urmatoarele tehnici de

îngrijire:

- testul rubeolei
- puncţia venoasă
- recoltarea exudatului faringian
- recoltarea urinei
- recoltare LCR
- recoltarea probelor din scaun

3.1.TESTUL RUBEOLEI
Testul rubeolei are ca scop detectarea anticorpilor produși de organism în lupta cu virusul
rubeolic. Odata produși, anticorpii raman în organism pentru perioade foarte indelungate de
timp, chiar ani de zile. Prezența anumitor anticorpi în organism indica o infecție mai veche,
curenta sau o vaccinare impotriva bolii în cauza. 

Fig5

32
 Prezența anticorpilor de tip IgM (Imunoglobulina M) în organism indica o infecție
actuală sau recentă cu rubeolă.
Prezența anticorpilor de tip IgG (Imunoglobulina G) indica faptul ca organismul deține imunitate
față de rubeolă, așadar este rezistent față de infecția cu acest virus. Această rezistență a fost
dobandită fie prin vaccinare, fie printr-o infecție mai veche.Rubeola (cunoscută și ca "pojarul
german" sau "pojarul de trei zile") nu generează probleme pe termen lung. Totuși, o femeie
infectata cu rubeola în timpul sarcinii poate transmite copilului (fetusului) acest virus, fapt ce
poate duce la apariția unor grave malformații în primul trimestru de viață - Sindromul Congenital
Rubeolic.
Printre malformațiile cauzate de SCR se numară cataracta și alte defecte de vedere, deficiente de
auz și numeroase probleme cardiace.
Alte consecințe ale SCR pot fi reprezentate de avorturi spontane sau nașterea copiilor
morți. Toate aceste probleme pot fi prevenite prin vaccinare.
În general, testele de detectare a rubeolei sunt recomandate femeilor însarcinte sau care vor sa
conceapa un copil pentru a determina riscul de apariție a infecției.
Aprecierea acestui risc se poate face prin mai multe tehnici de laborator ce au ca

principiu identificarea anticorpilor corespunzatori. Cea mai comună metoda de

determinare a titrului de anticorpi este cea în care sunt folosite conjugate enzimatice (ELISA,
EIA).

Scopul testului
Testul se face pentru a afla dacă:

- o femeie însarcinata este sau nu imuna la rubeolă;

- exista sau a existat o infecție recenta cu rubeolă (fapt indicat de prezenta IgM);

- o persoana a fost sau nu vaccinata împotriva acestui virus (fapt indicat de prezenta IgG);

- un cadru medical sau o persoană care intra des în contact cu femei însarcinate are imunitate fată
de rubeola pentru a preveni transmiterea virusului printre acestea.
Pentru efectuarea testului de detectare a rubeolei nu sunt necesare pregatiri speciale.
Testul este reprezentat în prima fază de o simplă recoltare de sânge. Tehnicianul

33
sau asistentul medical va parcurge exact aceeași pași ca și în cazul unei recoltari de sânge pentru
analizele de rutina.

3.2.RECOLTAREA SÂNGELUI:

Puncţia venoasă reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac , ataşat la seringă

holder , în lumenul unei vene , în scop explorator sau terapeutic .

Sistemul Vacutainer de recoltare a sângelui venos constituie și prezintă o tehnică simplă, sigură,
menţinănd însă precauţii generale ca :

- spălarea mâinilor cu apă și săpun, dezinfectarea lor ;

- echipament de protecție: mănuşi , halat , şort , ochelari ;

- evitarea expunerii la contaminare cu agenţi infecţioşi ;

- menţinerea securităţii personalului medical.

În funcție de codul de culoare al dopului, tuburile Vacutainer sunt :

- roşu - vacutainer pentru chimie clinică ;

- verde - vacutainer cu litiu heparină , pentru analize bio-chimice ;

- galben - vacutainer SSTTM , pentru chimie clinică ;

- mov - vacutainer EDTA-K3 , pentru analize hematologice ;

- albastru - vacutainer , pentru determinări de coagulare ;

- negru - seditainer pentru determinări VSH .

Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă pentru investigaţii de laborator se practică

dimineaţa pe nemâncate , în timpul frisoanelor sau la indicaţia medicului la orice oră .

1. Pregătirea materialelor :

- ac special vacutainer ;

- tampoane de vată ;

- soluţie dezinfectantă ;

34
 - eprubete vacutainer ;

- holder ;

- garou .

2. Loc de elecţie :

- plica cotului;

- antebraţ ;

- faţa dorsală a mâinilor ;

- vena maleolară internă ;

- vena jugulară ;

- venele epicraniene la sugari şi la copii .

3. Tehnica :

Înainte de efectuarea puncţiei, asistenta medicală pregăteşte pacientul din punct de vedere
psihic şi îl aşează în decubit dorsal cu antebraţul în extensie şi supinaţie .

Asistenta se spală pe mîini cu apă și săpun și apoi montează acul la holder. Execută o
mişcare de răsucire, având loc astfel ruperea benzii de siguranţă a acului, apoi îndepărtează
carcasa protectoare de culoare albă şi înşurubează capătul liber al acului în holder .

Se aplică garoul deasupra plicii cotului, menţinând braţul pacientului înclinat în jos cu
pumnul strâns . Se allege vena şi se dezinfectează vena cu policele de la mâna stângă , iar cu acul
fixat la holder , într-un unghi de 45 ̊ se puncţionează , micşorând unghiul și înaintând 1-1,5 în
lumenul venei .

Se introduce tubul Vacutainer în holder , apucând aripioarele laterale ale holderului cu

indexul și mediusul , iar cu policele împingem tubul. Presiunea de împingere se efectuează
numai asupra holderului , nu şi asupra acului aflat în venă. Când sângele nu mai curge în tub,
acesta va fi scos din holder printr-o uşoară împingere a policelui asupra aripioarelor .

35
 După ce s-au recoltat analizele, se scoate acul şi se comprimă locul puncţiei 3-5 minute
cu un tampon steril în soluţie antiseptică .

4. Accidente :

- producerea de hematoame sau sufuziuni sanguine prin perforarea venei şi infiltrarea

sângelui în ţesutul perivenos ;

- stare de lipotimie ;

- colaps .

●CONSTANTE BIOLOGICE

ANALIZA VALORI NORMALE MOD DE

FEMEI BĂRBAŢI PRELEVARE
Hemoleucograma Hematii 4-5ml/mm³ 4,5-5,5
ml/mm³
Se recoltează 2 ml
Hemoglobină 12-15 g % 14-16 g %
singe pe EDTA
Hematocrit 40-45±5 g %
Se recoltează 1,6
Leucocite 4000-8000 / mm³
ml sânge pe citrat
VSH 5-10 la o oră
10-20 la două ore

36
3.3.RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
DEFINIȚIE:
Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui process inflamator faringian.
SCOP-EXPLORATOR
-depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui în vederea tratamentului;
-depistarea persoanelor sănătoase purtatoare de germeni .
MATERIALE NECESARE:
-De protecție: mască de tifon.
-Sterile: - spatulă linguală;
-eprubetă cu tampon faringian sau ansa de platină;
-eprubete medii de cultură;
-ser fiziologic sau glicerina 15%.
-Nesterile: -tavită renală;
-stativ pentru eprubete ;
-lampa de spirt;
-chibrituri.
PREGATIREA PACIENTULUI:
Pregatirea psihica: -se anunță și i se explică tehnica.

-Pregatirea fizica: -se anunță să nu manance, sa nu bea apă;

-sa nu i se instileze soluții dezinfectante în nas;
-sa nu faca gargara;
-se aseaza pacientul pe un scaun.
TEHNICA RECOLTARII
-se recoltează înainte de administrarea antibioticelor sau sulfamidelor.
Asistenta se spala pe maini și se dezinfecteaza cu alcool;
-iși pune masca de protecție;
-invita pacientul sa deschida gura și inspecteaza fundul de gât;
-deschide eprubeta cu tamponul faringian ;
-flambeaza gâtul eprubetei și o închide cu dop steril;
-roagă pacientul să deschidă gura, apoi apasa limba pacientului cu spatula linguala și
inspectează fundul de gât;

37
 -cu tamponul faringian șterge depozitul de pe faringe și amigdale, dezlipește o portiune din
falsele membrane ( când este cazul );
-flambeaza gura eprubetei și introduce tamponul faringian în eprubeta care se inchide cu
dopul flambat;
-la indicatia medicului, întinde produsul obtinut pe lame de sticla pentru frotiuri colorate sau
insamanteaza imediat pe medii de cultură, succesiv doua eprubete din aceasi recoltare;
-se spală pe mâini cu apă și săpun.
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
-se transportă produsul la laborator evitând suprainfectarea;
-daca nu este posibila însămanțarea la patul bolnavului, tamponul se umezește în prealabil cu ser
fiziologic sau glicerina 15%.

REORGANIZAREA NOTAREA în F.O. ( foaia de observatie )

-se noteaza data recoltarii;
-numele persoanei caruia i s-a efectuat recoltarea;
-daca s-au făcut însamanțări sau nu.
-timpul scurs de la recoltare la însămanțare sa nu depațeasca 5-6 ore;
-inainte de recoltare se inspecteaza regiunile de unde urmeaza sa se recolteze;
-recoltarea se face nu numai în angine ci și în alte boli care pot fi declanșate de o infecție
faringiana ( NEFRITE, R.A.A.-reumatism articular acut ).
DE EVITAT!
-îmbibarea tamponului cu saliva;
-atingerea dinților

3.4. INTERNAREA BOLNAVULUI

38
 Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa bolnavului; el se desparte de
mediul său obişnuit și este nevoit să recurgă la ajutorul unor oameni străini.

Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul.

Acest prim contact este hotărâtor pentru câştigarea încrederii lui, factor indispensabil
pentru asigurarea unei colaborări sincere între bolnav și personalul de îngrijire.

Internarea se face pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie. Bolnavii

internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de internări, unde se
completează și foaia de observaţie clinică cu datele de identitate ale bolnavului.

Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă, care va culege datele

anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul
prezumtiv, necesar și din punctul de vedere al dirijării bolnavului în secţiile de spital.

În vederea examinării clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenta medicală ajută

bolnavul să se dezbrace, indiferent de boala acestuia.

După stabilirea diagnosticului prezumtiv și repartizarea bolnavului în secţii, asistenta

medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace, observă tegumentele şi fanerele (la
nevoie deparazitează bolnavul), îl ajută să-şi facă baie (dacă acesta nu poate), apoi îl conduce în
camera de îmbrăcare unde îl ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci,
halat).

Hainele şi efectele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea

înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la nevoie și hainele
vor fi supuse deparazitării).

Astfel pregătit, asistenta conduce bolnavul la salon unde îl prezintă celorlalţi pacienţi, îl
informează asupra regulamentului de ordine interioară a spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul
pregătit cu lenjerie curată.

După ce a fost culcat bolnavul în pat, asistenta medicală întocmeşte foaia de temperatură,
determină Greutatea bolnavului, măsoară temperatura, pulsul, tensiunea arterială., iar datele
obţinute le notează în foaie de temperatură.

39
 Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i asupra îngrijirii
de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicându-le numărul salonului în care a
fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.

Primirea bolnavilor în secţie și iniţierea lor în obiceiurile secţiei, reprezintă un moment

hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului în personalul medico-sanitar.

3.5 ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE

Scopul spitalizării bolnavilor este, în cea mai mare parte a cazurilor, vindecarea. Pentru a
realiza acest lucru trebuie să se creeze condiţii prielnice necesare ridicării forţei de apărare și
regenerare a organismului şi scoaterea de sub influenţa nocivă a mediului înconjurător. Regimul
terapeutic de protecție are scopul de a izola bolnavul de condiţiile negative ale mediului extern,
care ar putea traumatiza, suprasolicita sau epuiza scoarţa cerebrală şi de a forma un anturaj plăcut
, cu acţiune favorabilă asupra SNC și deci asupra organismului.

Bolnavii cu afecţiuni neurologice necesită de obicei interventia imediată a echipei

medicale și tratamente mai îndelungate. Ei trebuie amplasaţi în saloane călduroase, cu umiditate
scăzută, luminoase.

Se vor evita saloanele mari, aglomerate, pentru a reduce posibilitatea de a contacta alte
boli. Aranjarea patului şi asigurarea poziţiei adecvate a bolnavului în pat, constituie una dintre
sarcinile de îngrijire.

3.6 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE

Igiena bolnavului are drept scop menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de
curăţenie în vederea evitării unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcțiilor pielii, ce are
un rol important în apărarea organismului, și pentru asigurarea unei stări de confort necesară
pacientului.

Igiena corporală se poate asigura prin baia parţială la patul bolnavului, baia generală la
cadă şi la duş.

40
 Pacienţii cu convulsii nu pot să-şi efectueze singuri atât baia parţială (în fiecare zi), cât şi
baia generală ( la 2-3 zile), deci există posibilitatea incapacităţii de autoîngrijire. În acest caz
toaleta bolnavului se va asigura cu ajutorul mamei sau a asistentei medicale. Lenjeria de corp se
va schimba zilnic.

Regulile de igiena trebuie bine cunoscute de către pacientul cu convulsii, deoarece de

respectarea sau nerespectarea lor depinde apariţia unor complicatii severe. în general se
recomanda:

- curatenie corporală generală frecventă (baie generala zilnica cu apa și sapun), urmata de
schimbarea zilnica a lenjeriei de corp.

- atentie deosebita la îngrijirea danturii

- perfecta igiena a organelor genitale. Adeseori infectiile genitale pot reprezenta punctul de
plecare a unor infectii cu germeni rezistenti (pielonefrite, pielite); se acordă atentie deosebită
persoanelor obeze, la care igiena organelor genitale dar și igiena generală sunt mai greu de
întretinut.

- problema cea mai importantă este igiena membrelor inferioare, mai ales în cazul aparitiei
arteritei diabetice. Primul obiectiv este echilibrarea pacientului cu convulsii. Se recomanda:
evitarea încălţămintei strâmte, a jartierelor, a ciorapilor cu elastic. Se va evita pozitia picior peste
picior, loviturile la picioare, iar taiatul unghiilor va fi corect facut. în anumite cazuri se
recomanda crema pentru calcâiele prea aspre. Nu se vor taia niciodata bataturile de catre bolnav,
iar bolnavul va fi sfatuit sa-si tina departe picoarele de soba sau alte surse de caldura. în pat este
necesara schimbarea frecventa a pozitiei. Micozele interdigitale vor fi tratate de specialistul
dermatolog. în schimb bolnavul îsi va spala zilnic cu apa și sapun picioarele, le va usca cu un
prosop moale, și numai prin presare, nu prin frecare. Dupa terminarea operatiei îsi va pudra cu
talc picioarele în caz de transpiratie. Tratamentul aseptic al excoriatiilor şi plagilor chiar când par
nemsemnate, este obligatoriu.

3.7.Supravegherea funcțiilor vitale şi vegetative

41
  organismului este obligatorie în cursul oricărei boli deoarece modificarea lor reflectă în
mare măsură starea generală a bolnavului, precum și evoluţia și gravitatea bolii de care
suferă. Totalizarea observaţiilor asupra funcţiilor vitale și vegetative se notează în foaia
de temperatură a bolnavului.

Temperatura - Temperatura omului se menține constantă între 36-37ºC, datorită proceselor

de termoreglare. Temperatura organelor interne – temperatura centrală- este mai ridicată decât
temperatura periferică, şi este în funcție de intensitatea și starea de activitate a organelor.

Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice în cursul zilei, de la 0,5–1 ºC, oscilaţiile
fiziologice variind cu vârsta, activitatea zilnică, sarcina etc.

În condiţii patologice temperatura poate să scadă sub 36 ºC – hipotermie sau să crească peste
37ºC – hipertermie.

Măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului maximal care este ţinut în soluţii
dezinfectante – Sublimat, Cloramină 2 % sau cianură de mercur

1 %o – ce trebuie schimbate zilnic.

Măsurarea temperaturii cu termometrul maximal obişnuit se face în cavităţile închise sau

semiînchise, pentru a putea obţine temperatura cea mai apropiată de cea centrală.

Astfel măsurarea temperaturii se poate face în : axilă, plica inghinală, cavitatea bucală,
dar măsurări mai precise se obţin în rect şi vagin.

Măsurarea temperaturii corporale la bolnavi se face obişnuit de două ori pe zi, dimineaţa şi
după masa, dar, în funcție de boală și tratamentul aplicat, măsurarea temperaturii se poate efectua
la intervale mai mici (din 2 în 2 ore sau din ½ în ½ oră).

Bolnavii cu convulsii se menţin în stadiul de subfebrilitate, măsurarea temperaturii făcându-

se de două ori pe zi.

Valorile obţinute se notează grafic în foaia de temperatură, cu culoare albastră.

Pulsul – Reprezintă expansiunea ritmică a arterelor care se comprimă pe un plan osos şi

este sincronă cu sistola ventriculară. Pulsul ia naştere din conflictul între sângele existent în

42
sistemul arterial şi cel împins în timpul sistolei, conflict ce se exteriorizează prin destinderea
ritmică a arterei.

Pulsul poate fi măsurat pe oricare arteră accesibilă palpării, care poate fi comprimată pe un
plan osos: radială, temporală, femurală, humerală, superficială, carotidă, pedioasă.

La măsurarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaos fizic şi psihic cel puţin de 5 – 10
minute înainte de numărătoare.

Palparea arterei se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de mâna dreaptă şi se
exercită o uşoară presiune a peretelui arterial până la perceperea zvâcnirilor fine ale pulsului.

Pulsul se va măsura, la bolnavii spitalizaţi, de două ori pe zi, iar frecvenţa lui se va nota în
foaia de temperatură cu cerneală sau creion roşu. La măsurarea pulsului se va ţine cont de
frecvenţă, ritmicitate, volum , tensiune și celeritate. Frecvenţa pulsului la adultul sănătos este de
70-80 bătăi/minut. În mod constant frecvenţa pulsului creşte cu temperatura.

fig.7

Respiraţia -
Reprezintă
nevoia fiinţei
umane de a capta
oxigenul din
mediul
înconjurător
necesar
proceselor de oxidare din organism şi de a elimina CO2 rezultat din arderile celulare.

Prin înregistrarea respiraţiei în foaia de temperatură, se înţelege numei faza pulmonară a

acestuia.

43
 Respiraţia în stare normală se face liniştit, fără nici un efort. Mişcările cutiei toracice sunt
simetrice, ritmice și abia vizibile. Frecvenţa normală este de 16 – 18 resp/minut, dar poate
prezenta uşoare variaţii după vârstă și sex.

Numărarea mişcărilor respiratorii se face timp de 1 minut având grijă ca operaţiunea să se

facă fără ştirea bolnavului, deoarece respiraţia este un act reflex, inconştient, dar controlat de
voinţă. Se aşează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui bolnavului și se vor număra
inspiraţiile după mişcările de ridicare a peretelui toracic.

Elementele ce trebuie urmărite la măsurarea respiraţiei sunt: tipul respirator, simetria

mişcărilor respiratorii, amplitudinea, frecvenţa, ritmul, zgomotele respiratorii.

Frecvenţa respiratorie se notează în foaia de temperatură cu culoarea verde.

Tensiunea arterială – Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra

pereţilor arteriali. Valoarea ei este determinată de forţa de contracţia inimii, de rezistenţa
întâmpinată de sânge şi de vâscozitatea sângelui.

fig8

44
 Pentru bolnavii spitalizaţi, TA se măsoară zilnic iar la indicaţia medicului se pot efectua
măsurători de mai multe ori pe zi. Se va face în prealabil pregătirea psihică a pacientului şi se va
sigura repaus fizic şi psihic minim 15 minute înainte de măsurarea TA.

Se va aplica manşeta pneumatică pe braţul bolnavului, sprijinit şi în extensie. Cu mâna stângă

se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei și se
introduc olivele stetoscopului în urechi. Cu mâna dreaptă se pompează aer în manşeta
pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc, până la dispariţia a zgomotelor pulsatile. Privind
manometrul, se decomprimă progresiv aerul din manşetă, cu ajutorul ventilului până când se
percepe primul zgomot arterial - TA s – continuând decomprimarea până la dispariţia zgomotelor
- TAd (minima).

Se memorează cele două valori și se notează în foaia de temperatură cu culoarea albastră.

În caz de suspiciune se repetă măsurarea (eventual de mai multe ori) și se vor nota valorile
obţinute la ultima măsurătoare.

Diureza – Are scopul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic, săruri minerale şi o serie de alte substanţe de dezasimilaţie de
care organismul nu mai are nevoie.

Urmărirea diurezei și analiza urinei constituie o etapă obligatorie a îngrijirii oricărui bolnav.
Ea va furniza date preţioase asupra stării aparatului urinar, dar în acelaşi timp date importante
pentru stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluţiei şi stabilirea prognosticului într-o serie de
îmbolnăviri. Se va urmări cantitatea de urină emisă în 24 ore, tulburările de emisie urinară şi
caracterele calitative ale urinei. Cantitatea de urină emisă normal în 24 ore este de aproximativ
1500ml (B=1200ml –1800ml și F= 100ml-1400ml). Deoarece cantitatea de urină emisă este în
funcție de cantitatea de lichide ingerate şi cantitatea de lichide pierdute se va calcula raportul
ingesta-excreta.

Cantitatea de urină emisă pe zi se notează în foaia de temperatură.

Scaunul – Urmărirea tranzitului intestinal și examinarea sistematică a scaunelor au o

deosebită importanţă, pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei unui număr însemnat
de îmbolnăviri ale tubului digestiv și glandelor anexe. De aceea trebuie cunoscute caracterele
scaunului normal, modificările lui patologice și tulburările apărute în legătură cu actul defecaţiei.

45
 Omul sănătos are zilnic un singur scaun (1-2 /zi), eliminarea scaunului făcându-se ritmic, la
aceeaşi oră.

Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strânge în mod sistematic, ţinând cont de
frecvenţa, orarul, cantitatea, forma, consistenţa, mirosul scaunelor dat de gradul de digestie a
alimentelor consumate.

În foaia de temperatură se va nota zilnic numărul scaunelor şi unele caractere ale acestuia.

3.8. ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Una dintre cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.

Asigurarea aportului caloric necesar, pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului,
stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea
alimentelor pe cale naturală sau artificială constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui
bolnav spitalizat sau tratat la domiciliu.

Alimentaţia raţională constituie un factor terapeutic important care poate influenţa tabloul
clinic al majorităţii bolilor, caracterul procesului patologic și ritmul evoluţiei acestuia.
Alimentaţia bolnavului depinde de boala de care acesta suferă și de starea sa generală. Astfel,
alimentaţia poate fi efectuată în trei feluri:

- alimentaţia activă – bolnavii mănâncă singuri, fără ajutor

- alimentaţia pasivă- starea generală a bolnavului nu îi permite să se alimenteze singur,

trebuind să fie ajutat.

- alimentaţia artificială – prin sondă gastrică, duodenală, intestinală, prin

clismă, prin fistulă stomacală sau parenteral,atunci când alimentaţia trebuie introdusă în
organism artificială.

3.9. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR este una din sarcinile cele mai importante

ale asistentei medicale.

46
Medicamentele sunt produse de origine animală, vegetală, minerală sau chimică, transformate
într-o formă de administrare prescrisă de medic.Scopul administrării medicamentelor este de a
preveni îmbolnăvirea, de ameliorare a bolii sau de vindecarea acesteia. Medicamentele
acţionează local sau asupra întregului organism.

INTRODUCEREA MEDICAMENTULUI în organism se face pe mai multe căi:

- calea digestivă-orală, sublinguală, intestinală, rectală;

- local - pe tegumente și mucoase

- calea respiratorie

- calea urinară

- parenteral - sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate, intramusculare, intravenoase,

intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene, intraosoase.

Calea de administrare a medicamentelor este aleasă de medic, în funcție de scopul urmărit,

capacitatea de absorbţie a căii respective, acțiunea medicamentelor asupra mucoaselor,
necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide, toleranţa organismului faţă de medicament,
particularităţile anatomice, fiziologice ale bolnavului.
Reguli generale de administrare a medicamentelor
Deoarece administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere pentru evitarea
erorilor care pot fi fatale pentru pacient, asistenta medicală va respecta următoarele reguli:
1. Respectă medicamentul prescris de medic
2. Identifică medicamentul prescris după etichetă, formă de prezentare,culoare, miros,
consistenţă.
3. Verifică şi calitatea medicamentelor
4. Respectă căile de administrare prescrise de medic.
5. Respectă orarul și ritmul de administrare a medicamentelor.
6. Respectă doza de medicament prescrisă.
7. Respectă somnul fiziologic al pacientului.
8. Evită incompatibilităţile medicamentoase.
9. Serveşte pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe cale orală.

47
 10. Respectă următoarea succesiune în administrarea medicamentelor: pe cale orală - solide,
lichide, apoi injecţii, după care administrează ovule vaginale, supozitoare.
11. Informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveşte efectul
urmărit şi efectele secundare.
12. Anunţă imediat medicul privind greşelile produse în administrarea medicamentelor legate
de doză, calea și tehnica de administrare.
13. Administrează imediat soluţiile injectabile aspirate din fiole, flacoane.
14. Respectă măsurile de asepsie, de igienă pentru a preveni infecţiile nozocomiale.
15. Administrarea medicamentelor se face doar în prezenţa asistentei medicale.

3.10. INGRIJIRI GENERALE

Bolnavii cu afecțiuni neurologice necesita o ingrijire unitara, dar și ingrijire speciala în

funcție de varietatea cazurilor și caracterul bolii (boli cu caracter infecțios, de evoluție cronica
sau ce pot apărea în pusee acute și reprezintă urgențe ale sistemului nervos).

Ingrijirile unitare necesare se referă la următoarele :

Asigurarea conditiilor de mediu în spital :

- saloane luminoase, bine aerisite, fara curenți de aer suficient incalziți (18-20°C),
- aerisirea va fi continuă, dacă temperatura aerului o permite, sau împrospătată de
mai multe ori pe zi prin deschiderea ferestrelor (bolnavii vor fi bine înveliti pentru
a nu răci);
- măturatul nu va fi uscat, se folosesc aspiratoare de praf sau ștergere umedă;
- repartizarea bolnavilor în saloane se va realiza pe afecțiuni (cei cu îmbolnăviri cu
caracter infecțios vor fi internați în saloane separate);
- psihoterapia este un mijloc terapeutic foarte important, mai ales în cazul crizelor
cu tablouri dramatice care pun în pericol viața bolnavului;
- atentie la psihicul bolnavului, bolile cronice tulbura echilibrul psihic al
bolnavului. Bolnavilor cronici cu o perioada lungă de spitalizare, li se va asigura

48
 un climat propice radio, televizor, cărți), saloanele trebuie transformate în
adevărate cămine cu atmosferă „caldă” , unde bolnavii sa se simta bine.
Alimentația

- va fi adaptată perioadei de evoluție a bolii (de exemplu regim hidrozaharat în

perioadele febrile; când fenomenele acute dispar, se trece la o alimentație
hipercalorica);
- se evita supraalimentația și regimul bogat în grăsimi;
- se interzic tutunul și alcoolul.
Supravegherea funcțiilor vitale și combaterea simptomelor majore de boală

- se masoara zilnic pulsul, respirația și diureza, și se noteaza în fișa de temperatură;

- se masoară temperatura și urmarește evoluția febrei (se combate prin tratament
prescris de catre medic);
- in pusee febrile se aplica comprese reci sau impachetari reci;
- durerea toracica (junghiul) se combate prin aplicații locale calde, antinevralgic,
mialgin, i.m.(atentie la valorile tensiunii arteriale);
- dispneea și cianoza necesita oxigenoterapie(6 l /minut);
Alte ingrijiri

- la majoritatea afecțiunilor neurologice poziția cea mai convenabilă pentru bolnavi

este cea culcat. Acest lucru nu trebuie forțat și dacă starea bolnavului nu
contrazice, poziția va fi lăsată la alegerea lui; în toate cazurile el va fi îndrumat sa
schimbe poziția cat mai des, pentru a evita complicațiile hipostatice;
- toaleta bolnavului se va face în funcție de starea lui, ferindu-l în mod deosebit de
curenți de aer reci, care ar putea redeștepta infectiile virotice latente;
- trebuie avut în vedere ca mulți bolnavi cu convulsii transpiră abundent, ceea ce
face ca pielea sa fie foarte fragila, se lezeaza usor și bolnavii pot face escari de
decubit;
- lenjeria bolnavilor transpirati trebuie imediat schimbată sau ori de cate ori este
nevoie;
- este bine ca pielea transpirata sa fie spalată cu alcool mentholat, care învioreaza
circulatia periferica

49
 -
3.10.1.Rolul asistenţei medicale în aplicarea tratamentului

Tratamentul bolilor infecţioase se bazează pe o serie de principii şi metode, dintre care

unele sunt comune terapeuticii generale, iar altele specifice bolilor infecţioase. Dintre acestea,
primele alcătuiesc tratamentul nespecific, iar celelalte se adresează agentului cauzal formând
tratamentul specific (etiologic).

În bolile infecţioase cauzate de virusuri nu există tratament etiologic.

În bolile infecţioase predomina tratamentul simptomatic, care urmăreşte combaterea

(calmarea) simptomelor.

În rubeola nu există tratament etiologic deoarece este o boală virală, aşa cum am scris şi
mai sus în cazul afecţiunilor cauzate de virusuri nu exista medicamente ce se pot adresa acestora.

Deoarece administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere (pe care

asistenta medicală o efectuează sub îndrumarea medicului) şi pentru evitarea erorilor care pot fi
fatale, se vor respecta cu stricteţe următoarele reguli:

1. Respectarea medicamentului prescris, nu se înlocuieşte cu un alt

medicament cu efect asemănător fără aprobarea medicului.
2. Identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei
înainte de administrare sau a medicamentului (asistenta medicală trebuie să le
cunoască după ambalaj, formă de prezentare, consistentă, culoare, miros).
3. Verificarea calităţii medicamentelor: să nu fie alterate, degradate.
Medicamentele îşi schimbă culoarea sau aspectul (decolorare, tulburare, precipitare,
sedimentare sau flocoane în cele în cele lichide, modificarea consistentei la cele
solide).
4. Respectarea caii de administrare este obligatorie. Nerespectarea caii de
administrare poate duce la accidente grave (de exemplu, substanţele uleioase
introduse intravenos produc embolie uleioasă şi moartea, soluţiile hipertonice sunt
incompatibile cu ţesutul muscular, subcutanat producând necroză).
5. Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este
obligatorie, deoarece unele substanţe se descompun sau se elimină din organism într-

50
 un anumit timp. Nu se respectă orarul de administrare când apar schimbări în starea
generală a bolnavului sau manifestări de intoleranţă; acestea se aduc de urgenţă la
cunoştinţă medicului.
6. Respectarea dozei prescrise.
7. Respectarea somnului fiziologic al bolnavului. Orarul de administrare va
fi stabilit astfel încât să nu fie necesară trezirea bolnavului cu excepţia antibioticelor.
8. Evitarea incompatibilităţilor dintre medicamente deoarece unele, prin
asociere, devin ineficace sau dăunătoare.
9. Servirea bolnavului cu doza unică de medicament care va fi administrat
personal de asistenţă medicală sau luat în prezenţa să.
10. Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor. Consta în a
păstra următoarea ordine: tablete, capsule, soluţii, picături, injecţii, supozitoare.
11. Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise, în cazul în care
efectul medicamentului ar putea neliniştii bolnavul. Asistenta medicală trebuie să
cunoască pe lângă indicaţii şi contraindicaţii, incompatibilităţile precum şi efectele
secundare ale medicamentelor.
12. Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor. Orice
greşeală comisă privind schimbarea medicamentului, nerespectarea dozei, a căii de
administrare sau a orarului va fi adusă la cunoştinţă medicului, pentru a se putea
intervenii şi preîntâmpina complicaţiile care ar putea fi fatale bolnavului.
13. Administrarea imediată a medicamentelor deschise.
14. Prevenirea infecţiilor prespitaliceşti prin respectarea măsurilor de asepsie
şi igiena stabilite pentru fiecare cale de administrare.
În spital, medicamentele sunt prescrise de medic fiecărui bolnav fiind consemnate la
rubrica “tratament” din foaia de observaţie, cu data calendaristica, doza pentru 24 de ore, calea
de administrare, doza unică şi orarul.

Calea orală (bucala) este calea naturală de administrare a medicamentelor. Se introduc

astfel în organism medicamente lichide sub formă de mixturi, soluţii, infuzii, decocturi, tincturi,
extracte, uleiuri sau emulsii şi medicamente solide sub formă de prafuri, tablete, pastile, granule,
substanţe mucilaginoase.

Se va renunţa la calea orală numai dacă:

51
  medicamentul se descompune sub influenţa sucurilor digestive sau este inactivat,
 bolnavul refuza luarea medicamentului pe gură,
 este nevoie de o acţiune promptă,
 medicamentul are proprietăţi iritante asupra mucoasei stomacale,
 în caz de trismus sau în stări comatoase (lipsa refluxului de deglutiţie),
 medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă,
 dacă se doreşte să se ocolească sistemul venei porte.
Medicamentele introduse pe cale orală urmăresc, fie un efect local, fie unul general.

Medicamentele lichide se administrează ca atare, sau diluate cu apă, lapte, apă minerală,
ceai. Acestea se administrează măsurându-se cu lingură, în paharele gradate sau în picături.

Picăturile trebuie foarte exact numărate.

Soluţiile amare sau cu gust dezagreabil pot fi diluate. După înghiţire, bolnavul poate să-şi
clătească gura cu apă, sau să bea câteva înghiţituri de ceai, sirop sau apă. Unele picături pot fi
administrate pe zahăr sau în siropuri, dacă acestea nu sunt contraindicate din cauza de bază.

În plus, pe lângă administrarea medicamentelor importantă este şi dezobstruarea cailor

respiratorii superioare prin dezinfecţie nazo-faringiană (D.N.F.).

 Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie sau mucoasă

Dezinfecţia nazo-faringiană este realizată de către asistentă medicală.

Se va avea grijă ca medicamentul lichid să nu fie aspirat, deoarece poate pătrunde în

laringe, provocând accese de tuse şi spasme laringiene.

 Administrarea medicamentelor pe cale cutanată

Pentru elementele eruptive ce apar în cursul rubeolei s-au folosit badijonările cu Rp:
Rifadin ÎI, Apa distilată 80 ml, Alcool mentolat, Mercurocrom.

Badijonarea este o formă de aplicare locală a medicamentelor lichide pe suprafaţa

corpului sau/şi mucoasei. Se efectuează cu tampoane de vată, montate pe port-tampon sau pensa
şi îmbibate în soluţia medicamentoasă. Tampoanele nu se introduc în soluţia medicamentoasă ci

52
se toarnă aceasta pe ele, sau se pregăteşte o mică cantitate pe o sticlă de ceasornic în care se
înmoaie tamponul, ce se utilizează numai o singură dată.

 Administrarea medicamentelor pe cale rectală

Ca tratament antitermic s-au administrat pe cale rectală supozitoare cu Algocalmin.

Dacă bolnavul are senzaţia necesităţii de defecare după introducerea supozitorului,

asistenta medicală îi explica că aceasta se topeşte în câteva minute şi va dispărea şi senzaţia de
defecare.

De reţinut că supozitoarele nu vor fi încălzite prea tare deoarece se topesc şi nu mai pot fi
introduse în rect.

După efectuarea tehnicii asistenta medicală îşi va spăla mâinile cu apă şi săpun.

Pe lângă tratamentul medicamentos o importanţă deosebită se acordă:

 Repausului;
 Măsurilor igienice;
 Regimului alimentar.

REPAUSUL fizic, psihic şi intelectual este o metodă elementară de tratament. El este

important pentru evoluţia favorabilă a afecţiunii.

Repausul fizic poate să fie absolut, relativ sau parţial.

În cazul bolnavilor de rubeola se recomandă repausul fizic relativ. Aceasta obliga

bolnavul să stea în pat majoritatea timpului, având voie să părăsească patul doar pentru toaleta
zilnică, alimentaţie, evacuări fiziologice, precum şi pentru unele plimbări.

Timpul petrecut în mod obligatoriu în pat se stabileşte de la caz la caz, după felul,
gravitatea şi stadiul bolii.

Repausul fizic trebuie menţinut şi în cursul convalescentei. În general, bolnavul înţelege

necesitatea menţinerii repausului fizic în cursul perioadei acute a bolii, dar de multe ori este greu
reţinut în pat după trecerea fenomenelor alarmante de boală. Personalul medical trebuie să ştie să
câştige încrederea bolnavului pentru a-l putea menţine în pat. Părăsirea patului, cât şi

53
reîncadrarea bolnavului în munca trebuie să se facă progresiv, printr-o perioadă intermediară de
readaptare, a cărei durata variază de la caz la caz.

MĂSURILE IGIENICE cuprind condiţiile de mediu în care este tratat bolnavul cu

rubeola.

Aerul trebuie să fie curat, lucru realizat prin deschiderea ferestrelor ori diferite sisteme de
condiţionare a aerului.

O mare importantă o au în spitalele de boli infecţioase, măsurile de dezinfecţie a aerului,

pentru împiedicarea infecţiilor pe această cale, de la bolnav la bolnav.

Din măsurile igienice face parte şi lumina solară. Printr-o bună orientare a camerelor de
spital şi ferestre mari, se permite o iluminare bună a încăperilor şi în acelaşi timp o dezinfecţie a
aerului prin raze ultraviolete.

Temperatura camerei bolnavului va fi între 18 – 200C.

De asemenea se va avea mare grijă ca încăperile să fie curate.

O mare importanţă prezintă pentru vindecare, îngrijirile de igienă acordate bolnavului:

curăţenia tegumentelor şi a mucoaselor, evitarea escarelor, combaterea la timp a infecţiilor
cutanate, schimbarea deasă a rufăriei.

REGIMUL ALIMENTAR în rubeola, ca de altfel în toate bolile infecto-contagioase,

trebuie considerat un mijloc terapeutic şi profilactic foarte important.

Respectându-se anumite indicaţii şi restricţii în alcătuirea raţiei alimentare, se va avea în

vedere regulă generală ca bolnavii infecţioşi să fie bine hrăniţi, cantitativ şi calitativ.

Prescrierea alimentaţiei se va adapta de asemenea la stadiul bolii. Astfel la începutul

bolii, când există o toleranţă digestivă scăzută şi regimul alimentar va fi mai ales lichid, se
îmbunătăţeşte în perioada de stare, se modifică în cazul unor anumite complicaţii şi se
îmbogăţeşte mult în convalescenţă.

Regimul alimentar în rubeola este hidro-lacto-zaharat, făinos, vegetal fără carne. Vă

trebuii să cuprindă circa 2500 – 3000 de calorii în 24 de ore putând fi îmbogăţit în convalescenţă,

54
şi să conţină toţi factorii nutritivi necesari: proteine, glucide, mai puţine lipide, o cantitate
suficientă de minerale şi o cantitate mărita de vitamine. Se vor evita sosurile şi rântaşurile.

Proteinele din alimentaţie se găsesc în special în: lapte şi derivate de lapte (brânză, iaurt),
carne slabă (pasăre, vită) ori peste slab sub formă de rasol ori friptă.

Glucidele se găsesc în: zahăr, siropuri, dulceaţă, marmeladă, compot, miere.

Dintre grăsimi se recomandă: smântână, unt proaspăt şi gălbenuş de ou.

O mare importantă o are folosirea sucului de fructe citrice (conţine vitamine şi saruri
potasice şi foarte puţine saruri sodice) şi a celorlalte fructe.

Prin fructe, zarzavaturi şi legume, sub forma crudă ori fierte se asigură un aport
substanţial de minerale şi vitamine.

Hrana va fi administrată în porţii mici şi repetate.

Hidratarea bolnavilor febrili este o parte esenţială a dietei şi nu va fi uitată niciodată.

Deseori o diureză scăzută nu este decât rezultatul unei hidratări insuficiente.

Greşelile de dietă, în special dietele sărace şi incomplete, pot duce la întârzierea

vindecării.

Se va căuta să se obţină vindecarea bolii pe calea cea mai simplă şi lipsită de orice
nocivitate pentru bolnav.

Tratamentul rubeolei nu trebuie să fie mecanic şi rigid ci gândit pentru fiecare bolnav şi
bazat pe principiile amintite mai sus. El trebuie să fie rezultatul unei concepţii ştiinţifice clare
asupra bolii şi să vizeze restabilirea sănătăţii bolnavului pe calea cea mai scurtă, mai simplă şi
mai sigură.

3.10.2.Rolul asistenţei medicale în profilaxia şi combaterea bolii

Concepţia profilactică în medicina este acceptată, cu atât mai mult valoarea ei a fost
confirmată în patologia infecţioasă, în care verigile procesului epidemiologic sunt bine precizate.
Astfel, pentru a preveni apariţia rubeolei (pe plan colectiv, a unei epidemii) trebuie atenţionaţi
principalii factori: agentul patogen (izvorul epidemiologic trebuie neutralizat); căile de

55
transmitere trebuie interceptate şi împiedicate; gazda (respectiv masa receptivă) trebuie sprijinită
în rezistenţa faţă de boală (prin evitarea expunerii şi creşterii rezistenţei nespecifice şi specifice,
prin imunizări). Intervenţia asupra factorilor secundari (naturali şi economico-sociali) presupune
asigurarea unui standard ridicat de viaţă şi formarea unor deprinderi igienice.

Profilaxia generală

Profilaxia generală presupune luarea unor măsuri permanente, cea specifică a unor măsuri
tranzitorii, ce încetează odată cu stingerea focarului epidemic.

Măsurile generale de profilaxie se referă la interceptarea transmiterii prin prevenirea

contactului receptivilor cu sursele de infecţie, esenţial în cazul femeilor gravide indiferent de
statusul lor imunologic.

În România iniţiere controlului SCR s-a făcut în 1998 ca obiectiv secundar în campania
“catch-up” de vaccinare antirujeolică. În această campanie s-au vaccinat toate fetele între 15-18
ani cu bivaccin rujeolă – rubeolă indiferent de antecedentele infecţioase rujeolă - rubeolă sau
vaccinale.

Din 1999, se continua vaccinarea antirubeolica de rutină a fetelor de 10-14 ani.

În focar, supravegherea activa în colectivităţi de copii sau adolescenţi se impune o

perioadă de 21 de zile.

Totalitatea investigaţiilor întreprinse în scopul descoperirii cauzelor apariţiei şi

răspândirii unui focar de boală infecţioasă transmisibila, în vederea instituirii unor măsuri de
combatere, constituie ancheta epidemiologica. O anchetă preliminară este efectuată de medic
sau de cadrele secundare, pentru a stabili cât mai repede diagnosticul (sau suspiciunea) bolii,
pentru a aprecia posibilităţile de extindere la contracţii din familie sau din colectivitatea
respectivă şi pentru a institui de urgenţă, unele măsuri (izolarea suspectului, evidenţa contanţilor,
dezinfecţia şi înregistrarea cazului la nivelul dispensarului).

56
 Bolnavul va fi izolat la spital sau la domiciliu şi în funcţie de boala precizată (pe baza
datelor clinice, epidemiologice şi de laborator) se va întocmi fisa de raportare individuală sau
numerică, conform instrucţiunilor în vigoare.

Declararea şi izolarea bolnavului de rubeola în spital nu este obligatorie prin lege,

deoarece această boală face parte din bolile de grupa B.

Izolarea la domiciliu este necesară pentru toate cazurile dubioase, până la confirmarea
diagnosticului (confuzie posibilă cu rujeola). Copiii din colectivităţi vor fi izolaţi timp de 7 zile
de la apariţia exantemului.

În cazurile când există în apropiere gravide, izolarea va fi strictă. Măsuri de izolare se iau
şi faţă de copiii cu rubeola congenitală, care pot fi eliminatori de virus rubeolic luni sau 1-2 ani.

Transmiterea virusului rubeolic se face de la bolnav la omul sănătos, în mod direct, prin
secreţiile nazofaringiene, pe cale aerogenă de aceea fiind indicată izolarea bolnavilor şi a
contacţilor.

Ca măsură de profilaxie faţă de calea de transmitere se aeriseşte încăperea în care a stat

bolnavul deoarece virusul rubeolic nu este rezistent în mediul extern.

Măsurile profilactice care se adresează masei receptive sunt:

 vaccinarea copiilor şi a femeilor tinere cu vaccin anti-rubeolic;

 izolarea persoanelor sănătoase de contactaţi;
 administrarea de imunoglobuline standard şi specifice la contactii care
sunt receptivi mai ales dacă sunt copii foarte mici (se injectează în primele 1 – 3 zile).
Imunizarea pasivă se face cu ser de convalescent sau gamaglobuline.

Profilaxia embriopatiei virotice impune o serie de măsuri:

 evitarea contactului gravidelor cu bolnavii de rubeola;

 imunizarea pasivă cu ser de convalescent sau gammaglobuline a
gravidelor receptive în mediul epidemic sau imediat după un contact sigur infectant.
Pentru sexul feminin este mai avantajos că boala să se producă înainte de vârsta
căsătoriei.

57
 Vaccinarea antirubeolica s-a aplicat în ultimul timp cu un vaccin viu, preparat din tulpină
CEDENHILL, cultivată pe culturi celulare de embrion de raţă, rinichi de câine sau iepure. Se
administrează subcutanat, într-o singură inoculare, în jurul vârstei de 1 an; poate fi administrat
până la vârsta pubertăţii mai ales în grădiniţe şi şcoli.

Feţele şi femeile adulte vor fi vaccinate numai după ce cercetarea serologică atestă că
sunt receptive. În aceste cazuri, este contraindicat ca persoană vaccinată să rămână gravidă 2 luni
după vaccinare. Femeile gravide nu vor fi vaccinate în nici un caz cât şi persoanele cu
imunodeficienţa.

Vaccinurile antirubeolice sunt bine tolerate.

Pot apare reacţii post vaccinale ce sunt tranzitorii ca:

 artralgii sau artrite;

 nevrite periferice;
 parestezii (excepţional).
Imunitatea post vaccinala este de lungă durată, probabil toată viaţa. Studiile au arătat o
persistentă a anticorpilor în 90% din cazuri după 18 ani de la vaccinare.

Aşa cum am mai scris în cursul acestei lucrări pentru profilaxia malformaţiilor
congenitale, se indica avortul terapeutic, în cazurile de rubeola apărute la gravide, în primul
trimestru al sarcinii, conform legislaţiei în vigoare în ţara noastră.

Având în vedere că rubeola se internează în spitalul de boli infecto-contagioase şi că

frecvent în spital se internează persoane ce se afla în faza de incubaţie a altor boli infecto-
contagioase se pune accentul şi pe prevenirea infecţiilor nozocomiale.

Măsurile de profilaxie au ca scop să prevină apariţia şi extinderea cazurilor de boli

infecto-contagioase. Aceste măsuri trebuie aplicate integral şi cu caracter permanent.

Infecţiile nozocomiale sunt îmbolnăviri de natură infecţioasă manifestate clinic,

contactate în spital şi care apar în timpul spitalizării sau după externare.

58
 Personalul din secţie trebuie să respecte riguros normele igienice ale distribuirii
alimentelor, spălatul mâinilor, a veselei şi tacâmurilor. Acestea din urmă trebuie supuse unui
procedeu de spălare, care în acelaşi timp le şi dezinfectează.

Ploştile şi urinarele vor fi spălate prin procedee automate cu apă fierbinte şi apoi
dezinfectate sau sterilizate.

Este important ca personalul spitalului să se supună în mod obligatoriu examinărilor

periodice pentru depistarea purtătorilor de germeni.

Măsurile de combatere şi îndepărtare a vectorilor, deratizarea completează măsurile de

prevenire a răspândirii infecţiilor digestive.

Prevenirea infecţiilor transmise prin contact direct sau indirect este una din problemele
cel mai greu de realizat, în special în cazul stafilocociilor, care în spitalele unde se utilizează
cantităţi mari de antibiotice îşi găsesc un teren foarte favorabil pentru dezvoltare. Contra acestor
infecţii se utilizează pe scară largă dezinfecţia lenjeriei de corp şi de pat, a paturilor şi saltelelor,
izolarea purtătorilor şi pansarea tuturor manifestărilor stafilococice cutanate, pentru a le izola de
mediul înconjurător, precum şi sterilizarea riguroasă a instrumentarului.

Prevenirea infecţiilor transmise pe cale aerogenă reprezintă o problemă de asemenea greu

de realizat. Izolarea bolnavilor în saloane separate, realizarea circuitelor septice şi aseptice în
spitale, dezinfecţia continuă şi terminală, formolizarea, razele ultraviolete, acoperirea
mobilierului şi a lenjeriei cu un strat de substanţe antiseptice nu dau rezultate suficiente.

Infecţiile aerogene se transmit, fie direct, fie indirect prin personalul medical şi de
îngrijire. Din acest motiv este bine dacă se poate realiza că asistenta care îngrijeşte o categorie de
boli aerogene să nu mai intre şi la alte categorii de bolnavi. Dacă acest lucru nu este posibil, este
bine dacă peste hainele de protecţie mai îmbracă un halat, pe care îl depune atunci când a ieşit
din salonul respectiv şi nu mai intra la alţi bolnavi timp de 20 – 30 de minute.

De asemenea personalul medical trebuie să se apropie de bolnavi cu masca de protecţie

pentru a nu le transmite acestora vreo infecţie.

59
 Dacă într-un salon apare totuşi o infecţie aerogenă, toţi bolnavii din salonul respectiv
trebuie consideraţi contacti. Salonul va fi carantinizat şi nu se vor face internări până la expirarea
perioadei de incubaţie a bolii respective.

Faţă de bolnavii în carantină se vor lua măsuri de protecţie individuală prin imunizare
pasivă după caz cu ser specific, gammaglobuline sau chimioprofilaxi

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE

CAZUL I

A.DATE DE IDENTIFICARE

INFORMAȚII DE IDENTIFICARE

NUME: S

PRENUME: G

VÂRSTA: 29

SEX: FEMININ

60
GRUP SANGUIN: A2

RH: POZITIV

OCUPAȚIE: CONTABILA

DOMICILIU: LOCUIEȘTE CU SOȚUL ȘI CEI DOI COPII

RELIGIA: ORTODOXA

COMPORTAMENT: NORMAL

DATA INTERNĂRII: 12.02.2021

DATA EXTERNĂRII: 21.02.2021

ZILE DE SPITALIZARE: NOUA

MOTIVELE INTERNĂRII

Pacienta acuza cefalee,tuse,dureri la deglutiție,febră și prezintă pete roz,ușor în relief

la nivelul toracelui și membrelor superioare(exantem)

Spitalul de Boli Infecto – Contagioase “”

GREUTATE CORPORALA: 53 Kg

TEMPERATURA CORPORALA:38,9

II. INFORMATII MEDICALE

Antecedente heredo – colaterale

- neaga lues și tuberculoza pulmonara

Antecedente personale

 2 nașteri la termen

61
  pacienta nu se știe alergica

III. DIAGNOSTIC MEDICAL

1 Diagnostic la internare: Obs,,Rubeolă‘’

2.Diagnostic la 72 ore: Rubeolă

Nevoia Problema Obiective Autonomie Delegate Evoluție

fundamentala

Nevoia de a se Dificultati la Pacienta să fie Supravegherea Administrez pe Pacientul este

alimenta și deglutitie pulsului, cale echilibrat
echilibrat volemic
apetitului parenterala volemic, nu
hidrata
Febra, starea semnele de soluții prezinta semne
depresiva, deshidratare perfuzabile de deshidratare
prescrise de
medic

Nevoia de a se Dificultatea de a Acord timp

îmbrăca şi a se se îmbraca și Pacienta sa-si suficient Sugerez Pacienta este
dezbraca pacientei
dezbrăca recastige apartinatorilor echilibrata din
pentru a se
independenta în îmbraca și sa-i procure punct de
satisfacerea dezbraca haine largi, vedere psihic
nevoii usor de
imbracat

62
Nevoia de a Comunicare Asigur un Liniștesc Pacienta
comunica ineficace la nivel Pacienta sa se mictroclimat pacienta cu prezinta o
afectiv corespunzător privire la starea diminuare și
poata afirma, sa
sa actuala comunica
aiba o perceptie explicandu-i eficient cu
pozitiva despre scopul și natura persoanele din
interventilor jurul sau
sine

Nevoia de a Pacienta Pacientul sa aibă o Administrez Liniștesc și Pacienta

respira și a respirație normala masca de incurajez
prezintă o prezintă o
oxigen la pacienta,
avea o bună respiraţie respiraţie
indicatia explicandu-i
circulaţie medicului toate tehnicile
ritmică cu ritmică buna
la care va fi
frecvenţa de 18 supusa
respiraţii/minut;

63
 Diagnostic nursing Obiective Interventii autonome Evaluare
și delegate
1.Stare de disconfort – - pacienta sa -asigur conditii de S-au recoltat
manifestata prin ,cefalee, beneficieze de o mediu adecvate, produse biologice
stare generala
influientata,adenopatie stare de bine inlaturând factorii pentru analize de
fizica, sa fie negativi care ar laborator:
linistita și sa se putea influienta
- Hb = 9 g %
realizeze un starea pacientei
confort optim în
- Ht = 39 %
- linistesc și
decurs de 3 zile
incurajez
- leucocite = 5300
- pacienta sa-si pacienta,
mm3
imbunatateasca explicându-i toate
starea generala
tehnicile la care - uree = 0,3 g / 1000
va fi supusa ml

recoltez produse - creatinina = 0,6

biologice pentru mg %
analize de
- colesterol = 1,55 g
laborator,
conform
- R. Tymol = 0,6
indicatiilor
μML
medicului
- ZnSO4 = 0,3 μSH
insotesc pacienta la
examinarile - glicemia = 89 mg
paraclinice
complementare - streptococ =

recomandate de absent

medic
- stafilococ = absent

- asez pacienta intr-o

In urma ingrijirilor
pozitie care sa-i acordate, s-a redus

64

2.Alimentatie inadecvata - pacienta sa se
în deficit – manifestata
prin: dureri la nivelul
faringelui,dificultati la
deglutitie
- pacienta sa fie
anxietatea, pacienta
favorizeze este mult mai
respiratia și sa- linistita, cu o stare
de confort optim
asigure confortul
fizic
-urmaresc coloratia
tegumentelor, în
special la
extremitati; ajut
pacienta în
satisfacerea nevoilor
fundamentale și ii
explic ca toate
ingrijirile sunt
necesare pentru a
putea obtine o stare
de satisfactie
corespunzatoare
S-a administrat un
-explorez gusturile și
alimenteze regim alimentar
obiceiurile
corespunzator compus din branza
alimentare ale
de vaci, iaurt și
pacientei asupra
banane
echilibrata alimentelor permise
nutritional și și interzise Pacienta primeste o
hidroelectrolitic alimentatie
-asigur un echilibru
în decurs de 48 suficienta pentru
intre principiile
ore satisfacerea
alimentare de
necesitatilor
baza cu regim
nutritive ale
alimentar usor
organismului
digerabil
-repartizez ratia
alimentara în
65
 mese reduse
cantitativ și dese

- invat pacienta
categoriile
alimentare
precum și
echivalentele
cantitative și
calitative ale
principiilor
alimentare

- urmaresc zilnic
tranzitul intestinal
și diureza și
apreciez cu
regularitate
bilantul ingesto –
excreto

- rehidratez pacienta
cu cantitati mici
de lichide reci

3.Hipertermie – - pacienta sa - asigur repausul la - în urma ingrijirilor

manifestata prin frisoane, prezinte o pat al pacientei pe acordate s-a
temperatura corporala
ridicata, tegumente temperatura toata perioada observat scaderea
umede, calde, anxietate corporala în limite febrila temperaturii
fiziologice, cu corporale cu 1°C
- masor funcțiile
tegumente și
vitale și în special - s-au masurat
mucoase integr-----
temperatura funcțiile vitale și

66
-pacienta sa
corporala la s-au obtinut
primeasca ingrijirile
intervale regulate urmatoarele
necesare pentru a
de timp, valori:
avea o stare de
monitorizandcu
confort
 T.A. =
atentie valorile
corespunzatoare
100/50 mmHg
respective

 P = 76 pul /
- aplic comprese reci
min
pe frunte sau
chiar impachetari
 R = 20
reci, în caz de
resp / min
temperatura foarte
ridicata  T°C = 37,5
°C
- in caz de frisoane,
incalzesc pacienta - pacienta participa
invelind-o cu una activ la toate
sau mai multe ingrijirile care i se
paturi acorda

- hidratez pacienta
permanent în
funcție de bilantul
hidroelectrolitic

- asigur pacientei o
igiena corporala
corespunzatoare
prin efectuarea
toaletei zilnice

67
 - supraveghez
pacienta în
vederea riscului
de alte
complicatii,
semnaland orice
modificare
patologica aparuta
medicului
4.Dificultate de a se - pacienta sa - pacienta isi alege
imbraca și dezbraca – -identific
cunoasca importanta tinuta
manifestata prin capacitatile și
incapacitate de a se satisfacerii de a se vestimentara
imbraca și dezbraca, limitele fizice ale
imbraca și dezbraca corespunzatoare
tinuta dezordonata, pacientei
și cunoaste
apatie, tristete
-pacienta sa-si
importanta
-acord timp suficient
recastige
satisfacerii nevoii
pacientei pentru a
independenta în
de a se imbraca și
se imbraca și
satisfacerea
dezbraca
dezbraca
nevoii
- pacienta este
-solicit pacientei sa
echilibrata din punct
se imbrace,
de vedere psihic
vorbindu-I clar,
distinct, cu
respect și rabdare,
respectand ritmul
acesteia

-sugerez
apartinatorilor sa-
i procure haine
largi, usor de

68
 imbracat, cu mod
de incheiere cat
mai simplu

5.Comunicare ineficace - pacienta sa - asigur un - pacienta prezinta o

la nivel afectiv – comunice adecvat microclimat diminuare a
manifestata prin
inchidere în sine, izolare, starii sale în corespunzator, cu anxietatii și
refuz de a comunica, decurs de 3 zile temperatura fatigabilitatii și a
mutism
adecvata acceptat statutul
- pacienta sa se
de bolnava
poata afirma, sa - linistesc pacienta
aiba o perceptie cu privire la - pacienta comunica
pozitiva despre starea sa actuala, adecvat cu celelalte
sine explicându-I paciente și cu
scopul și natura personalul medical
interventiilor

- instalez pacienta
intr-un salon cu
paciente cu
evolutie buna a
bolii și ii ofer
posibilitatea de a
comunica cu
acestea

- dau posibilitatea
pacientei de a-si
exprima nevoile,
sentimentele și

69
 dorintele sale

- cercetez
posibilitatile de
comunicare ale
pacientei și
furnizez noi
mijloace de
comunicare

- invat pacienta sa
utilizeze mijloace
de comunicare
conform
posibilitatilor sale

- antrenez pacienta
în diferite discutii
care sa o
determine sa-si
puna în valoare
personalitatea

- las pacienta sa faca

tot ceea ce vrea
cu propriile sale
mijloace

70
 CAZUL II

A.DATE DE IDENTIFICARE

INFORMAȚII DE IDENTIFICARE

NUME: B

PRENUME: E

VÂRSTA: 43

SEX: FEMININ

GRUP SANGUIN: 0

RH: POZITIV

DOMICILIU: NECASATORITA

RELIGIA: ORTODOXA

COMPORTAMENT: NORMAL

DATA INTERNĂRII: 22.02.2021

DATA EXTERNĂRII: 26.02.2021

MOTIVELE INTERNĂRII

Cefalee, ameţeli, greţuri, astenie, stare generală alterată, disconfort, artralgii, erupţie
maculopapuloasă pe faţă, trunchi şi membre de mărimea unui bob de orez, de culoare roz, în
număr variabil.

Spitalul de Boli Infecto – Contagioase “”

GREUTATE CORPORALA: 52 Kg

TEMPERATURA CORPORALA:38,9

71
 #

II. INFORMATII MEDICALE

Antecedente heredo – colaterale: familie sănătoasă

Antecedente personale :

patologice - rujeolă la 4 ani

- varicelă la 5 ani

fiziologice - menarha la 12 ani

- ciclu regulat

Condiţii de viaţă şi muncă: bune

Comportament faţă de mediu: normal

III. DIAGNOSTIC MEDICAL

1. Diagnostic la internare: ,,Rubeolă ‘’

2. Diagnostic la externare:Rubeola forma medie

Istoricul bolii.

Boala debutează în urmă cu 2 zile cu subfebrilitate (37,5-37,9 oC), cefalee, astenie,

ameţeli, catar oculo-nazal, erupţie micropapuloasă pe faţă, trunchi şi membre, disconfort.

Se prezintă la camera de gardă, de unde este trimisă pentru internare şi tratament de

specialitate în secţia Boli Infecţioase

Evaluare.

Din analiza datelor obţinute am stabilit că, din punt de vedere al dependeţei pacientului este vorba
despre un bolnav cu rubeolă formă medie care necesită îngrijiri privind:

72
 combaterea cefaleei, subfebrilităţii, adenopatiilor dureroase laterocervicale, retroauriculare

asigurarea condiţiilor igieno-sanitare şi de mediu fizic care să-i permită bolnavului

refacerea fizică şi psihică

Nevoia Problema Obiectiv Autonomie Delegate Evoluție

fundamentala

Nevoia de a Lipsa de aer Pacientul sa Asiguram Administram Pacientul

respira prezinte o conditi igenice tratamentul prezinata o buna
circulatie buna în salon recomandat de respiratie
(aerisim) medic

Nevoia de a fi Mâncărime Diminuarea Examinarea Administraea Mancarimea este

curat și a-si intensa la mancarimi și tegumentelor tratamentului diminuata
proteja nivelul pieli stabilizarea evaluam și recomandat de considerabil
tegumntele pacientei educam medic pacienta este
pacientul în linistita
privința
obiceiurilor
igenice

Nevoia de Tulburari ale Pacienta sa aibă Asiguram un La indicatia Pacienta se poate

adormi, a se somnului un somn mediu medicului odihni prezinta
odihni liniștitor pe confortabil administram un somn fără
toată perioada pentru pacienta somniferele întreruperi în
spitalizari aerisim salonul timpul noptii

Nevoia de a-si Febra Diminuarea Creșterea Administram Temperatura este

menține febrei aportului hidric medicamentația în limite normale
temperatura în asigurarea la indicatia
limite normale confortului medicului

Nevoia de a Comunicare Asigur un Liniștesc Pacienta prezinta

comunica ineficace la Pacienta sa se mictroclimat pacienta cu o diminuare și
nivel afectiv corespunzător privire la starea comunica eficient
poata afirma,
sa actuala cu persoanele din
explicandu-i jurul sau
scopul și natura
interventilor

73
Diagnostic nursing Obiective Interventii autonome Evaluare
și delegate
Cefalee Disconfort Internarea in spital Pregatirea bolnavului Bolnavul partial
pentru vizita dependent,internat
Greturi Trecerea prin filtrul
medicala pentru cefalee,
sectiei
Disfagie disconfort, greturi,
Ajutarea bolnavului
Asigurarea disfagie,astenie,
Astenie pentru efectuarea
confortului ameteli, stare
Ameteli toaletei
Asigurarea igienei generala alterata,
Artralgii Repartizarea in salon artralgii, eruptie
Culegerea datelor
Ajutarea bolnavului micropapuloasa, pe
Eruptie
Intocmirea F.O. pentru imbracarea in fata, trunchi,
micropapuloasa pe
efectivele sectiei neliniste, subfebril
fata, trunchi, membre Monitorizarea
functiilor vitale Monitorizarea Se completeaza FO in
Neliniste
functiilor vitale urma anamnezei si se
Asigurarea unui
Subfebrilitate
hotaraste internarea
microclimat Recoltarea analizelor
pentru tratament si
corespunzator de laborator(VSH,
investigatii
Asigurarea Hb, ureea serica,
Glicemia) In urma interventiei
alimentatiei
medicale bune
corespunzatoare Asistarea medicului
bolnavul raspunde
Prevenirea la consultatia
bine la planul de
complicatiilor bolnavului,
ingrijire
infectioase psihoterapie

Educatie sanitara Servirea cu

Combaterea instrumentar

anexietatii Asigurarea
confortului fizic

74
 Urmarirea functiillor
vitale

Pregatirea pentru
vizita medicala

P- 84 bat/min
TA- 120/85 mm Hg
T – 37 o C )

Afisarea analizelor de
laborator

( NL -7800/mm Hb –
12g%

VSH- 28mm/h

Uree serica – 0,40g%

Glicemie- 88 mg % )

Administrarea
medicamentelor
(calmantelor,
constatarea greturilor,
nelinistii,cefaleii
antiaritmice,acid
acetilsalicilic,
paracetamol,
vitamina C200 ) la
recomandarea
medicului

75
 Restabilirea
echilibrului
hidroenergetic

Pregatirea bolnavului Bolnavul cu stare

pentru vizita generala mediocra
Pregatirea bolnavului
medicala raspunde bine la
pentru efectuarea
tratamentul prescris
analizelor de Administrarea
de medic
laborator medicamentelor
Bolnavul echilibrat
Monitorizarea
fizic si psihic
functiilor vitale in
Bolnavul sa fie subfebril 37 o C
F.T.
echilibrat
hidroenergetic ( P- 84 bat/min

Intretinerea TA- 120/85 mm Hg

tegumentelor si
T – 37 o C )
mucoaselor curate
Respectarea si
Pregatirea pentru
asigurarea
examenul faringian
alimentatiei

Asigurarea
Informarea
confortului
bolnavului cu privire
Prevenirea
la respectarea
complicatiilor
regimului alimentar
infectioase
Solicitarea
Asigurarea
pacientului sa-si
microclimatului
exprime preocuparea

76
Diminuarea nelinistii si sa puna intrebari in
si a durerii vederea clarificarii
semnelor
Sa respecte regimul
terapeutic impus Ajutarea bolnavului
la efectuarea toaletei

Instruirea bolnavului
Instruirea bolnavului
cu privire la tehnicile
cu privire la ziua
de badijonare a
exeternarii
mucoasei si
tegumentelor
Bolnavul se
Pregatirea fizica si
externeaza cu stare
Educatie sanitara cu psihica a bolnavului
generala buna
privire la regimul de in vederea efectuarii
viata si alimentar vizitei medicale Echilibrat psihic si
nutritional
Respectarea igienei Hidratarea
bolnavului prin Tegumente si
asigurarea de ceaiuri, mucoase curate,
siropuri si supe normal colorate si
integre
Gargara cu ceai de
musetel Cunoaste si respecta
normele de viata
Badijonari nazale si
impuse
oculare cu ceaiuri si
comprese sterile Cunoaste masurile de
pervenire impuse
Pozitionarea
pentru a nu face
bolnavului pentru
complicatii
examenul clinic
Educatie sanitara cu
Asigurarea igienei
privire la modul de
partiale
viata dupa externare.

77
 Informeaza medicul Asistenta informeaza
cu privire la rezultatul bolnavul cu privire
analizelor de la:
laborator a functiilor
- sa nu vina in
vitale si vegetative
contact cu boli
ale organismului
infectioase
Educatie sanitara cu
- sa respecte regimul
privire la modul de
alimentar
viata dupa externare.
- control medical

- repaus psihic, fizic

78
CAZUL III

NUME: M

PRENUME: C

VARSTA: 13 ani

Domiciliul: str. Nicolae Iorga, nr 45, Cluj-Napoca

Ocupaţie: elev

Starea civilă: necăsătorit

Data internării: 19.02.21

Data externării:23.02.21

Diagnostic la internare: Rubeola în perioada eruptivă

Diagnostic la 72 ore: Rubeola în perioada eruptivă

Bolnavul nu este alergic la nici un medicament

Religia: Ortodoxă

Motivele internării: rash al feţei, care se extinde şi eruptie maculopapuloasă.

Istoricul bolii: boala actuală a debutat în urmă cu 2 zile, se recomandă internarea în secţia
de boli infecioase, pentru investigaţii şi tratament.

Anamneză:

-antecedente heterocolaterale fără importanţă

-antecedente personale : varicelă, paratidita epidermică

-contact de rubeolă în comunitate

Examen clinic: Stare generală bună

79
 Tegumente şi mucoase: erupţie rubeolică pe faţă, trunchi, membre

Ţesut celular subcutanat: bine reprezentat

Sistem osteo-srticular: integru, mobil

Sistem ganglionar: ganglionii sunt moderat măriţi, consistenţi, sensibili, fără peridenţă sau
supuraţie

Aparat cardiovascular: AMC în limite normale, zgomote cardiace ritmice TA=120-

60mmHg l=90 b/min

Aparat respirator: torace normal conformat, murmur vezicular înăsprit, fine valuri
subcrepitante.

Aparat digestiv: usor disfagic, anorexie, abdomen suplu, tranzit intestinal prezent pentru
fecale şi gaze.

Aparat uro-genital: micţiuni spontane, loptrenale libere, loprenale libere.

SNC orientare temporo-spaţială, senzor: clar.

Investigaţii:

 Examen laborator

 VSH= 2/7 mm 6-32 mg

 Exudat faringian: SH-pozitiv

80
Nevoia Problema Obiectiv Autonome Delegate Evoluție
fundamentala

Nevoia de a-si Febra nocturna Pacienta sa aibă Aerisorea Administram Temperatura

menține temoeratura în salonului, bai tratamentul este în limite
temperatura în limite normale calede sau reci recomandat de normale
limite normale medic numai la
indicatia lui

Nevoia de a Oboseala, Diminuarea Asiguram La indicatia Pacienta se

dormi, a se astenie. oboseli pacientei medicului poate odihni
odihni Trezirea confortul administram prezinta un
frecventa necesar tratamentul somn liniștit
recomandat fără întreruperi

Nevoia de a se Febra, starea Pacienta să fie Supravegherea Administrez pe Pacientul este

alimenta și depresiva, pulsului, cale echilibrat
echilibrat
hidrata apetitului parenterala volemic, nu
volemic semnele de soluții prezinta semne
deshidratare perfuzabile de deshidratare
prescrise de
medic

Nevoia de a fi Disconfort la Diminuarea Creem un La indicatia Mancarimea

curat a-si nivelul mancarimi mediu adecvat medicului este diminuata,
proteja tegumntelor, pentru pacienta administram pacienta este
tegumentele mancarimi aerism salonul tratamentul liniștită
15 min pe zi recomandat

81
 Diagnostic nursing Obiective Interventii autonome Evaluare
și delegate
Hipertermie din Pacientul să aibă - am măsurat şi
cauza infecţiei cu temperatura corpului înregistrat
După 2 zile
virusul rubeolic care în limite normale în temperatura corpului
temperatura corpului
se manifestă prin decurs de două zile,
Td= 37.8 ºC; Ts= este Td= 36.5 ºC iar
febre moderată 38.7 pacientul să fie
38.2 ºC Ts= 36.8 ºC
ºC transpiraţie echilibrat
hidroelectrolitic - am sters Pacientul este
tegumentele şi am echilibrat
pudrat pielea cu talc hidroelectrolitic

- am aplicat comprese
reci pe fruntea
bolnavului

- am servit bolnavul
cu lichide călduţe,
sucuri naurale,
compoturi, ceaiuri,
sfătuindu-l să bea
2500-3000 ml/zi

-Apicilina 1 g la 8
ore-7 zile

-Paracetamol 80 mg
la 8 ore 7 zile

-Algocalmin de 2 ori
pe zi la ora 8 şi ora
20- la nevoie la

82
 recomandarea
medicului

- am servit bolnavul
cu lichide călduţe,
sucuri naurale,
compoturi, ceaiuri,
sfătuindu-l să bea
2500-3000 ml/zi
- am asigurat
pacientul confort cât
Însomnia cauzată de Pacientul işi va După 2 zile pacientul
mai mult pentru
boală şi repaus la pat dobândi crasul
somn, temperatura şi-a recuperat somnul
impus de obisnuit de somn în 2
corespunzătoare în
contagiozitatea zile
salon şi o ventilaţie
virusului rubeolic
cât mai bunâ.

- am învăţat pacientul
să practice tehnici de
relaxare şi exerciţii
respiratorii cu câteva
minute înainte de
culcare

-am întocmit
împreună cu
pacientul un orar de
odihnă
corespunzătoare a
organismului

- i-am asigurat
pacientului confort

83
 cât mai bun pentru
somn, temperatura
corespunzătoare în
salon şi o ventilaţie
bună

- i-am asigurat lumina

de veghe în timpul
nopţii

- am educat pacientul
în caz de dureri sau
nevoie de ceva să
folosească sisteml de
alarmă

1 tabletă diazepam

10 mg la ora 20 la
recomandarea
medicului
Alimentaţie Pacientul va fi - i-am asigurat După 2 zile pacientul
inadecvată prin echilibrat pacientului un regm este capabil să se
deficit hidroelectrolitic în 2- alimentar compus din alimenteze şi să se
3 zile legume, fructe, hidrtateze conform
lactate şi lichide dietei.

- am urmărit Este echilibrat

pierderile cauzate de nutriţional şi
alimentaţia deficitară electrolitic.
din timpul bolii să fie
recuperate în
convalescenţă

- am urmărit

84
 pierderile cauzate de
alimentaţia deficitară

- am stabilit cu
pacientul ce are voie
să consume fructe,
legume şi lactate cat
mai ulte şi ii este
interzis să mănânce
prăjeli şi carne de
porc

85
 BIBLIOGRAFIE

1. Mircea Chiotan, Boli infectioase, Editura Medicală, 1997

2. Ioan Gorgan, Curs de boli infectiase, 2006
3. Lidia Nanulescu, Elemente de patologie infectioasă, Editura Medicală, 1996
4. Lucretia Titirica, Ghid de nursing, Editura Viata Medicală Romanească, 2004
5. Lucretia Titirica, Îngrijiri speciale acordate pacientilor de către asistenti medicali, Editura Viata
Medicală Romanească, 2003
6. Lucretia Titirica, Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistentii medicali, 2018
7. Lucretia Titirica, Urgente medico-chirurgicale, Editura Medicală, 2018
8. Marin Voiculescu, Boli infectioase, Editura Medicală, 1990
9. Marin Voiculescu, Rubeola, Editura Medicală, 1983
10. Mihaela Alexandru/Crin Marcean/Vladimir-Manta Mihailescu,Anatomie si fiziologie umana
descriptiva si aplicata,Manual pentru scolile postliceale sanitare
11. Chiru Dănău Adela/Barbu Isabela/Dănău Răzvan Alexandru,Managementul îngrijiri pacientul

86