Sunteți pe pagina 1din 82

ASPECTE LEGALE PRIVIND MANAGEMENTUL DESEURILOR

Prin Legea nr.265/2006 pentru aprobarea OUG 195/2005 privind protectiei mediului, protectia
mediului este declarata un obiect de interes public major. Singura optiune este aplicarea conceptului
si principiilor dezvoltarii durabile. Reglementarile acestui act normativ definesc deseul ca orice
substanta, preparat sau obiect pe care detinatorul il arunca, are intentia sau are obligatia de a-l arunca.
Gestionarea deseurilor se realizeaza in conditii de protectie a sanatatii populatiei si a mediului.
Introducerea pe teritoriul Romaniei a deseurilor in scopul eliminarii este interzisa. In cazul valorifcarii,
deseurile pot fi introduse numai cu aprobarea guvernului.
Valorificarea deseurilor se realizeaza numai in instalatii, prin procese sau activitati autorizate de
autoritatile publice competente.
Transportul (intern si international) si tranzitul de deseuri se realizeaza in conformitate cu
acordurile si conventiile la care Romania este parte si cu legislatia nationala specifica.

Procedura de reglementare a activitatilor cu impact asupra mediului este condusa de autoritatile


competente pentru protectia mediului (agentiile pentru protectia mediului si autoritatea centrala).

Avizul de mediu se obtine atat pentru documentele de planificare (planurile nationale, regionale
si judetene de gestionare a deseurilor) cat si pentru planurile de urbanism (PUZ, PUD).

Sistemul national legislativ nu permite derularea in paralel a procedurilor de avizare si celei de


autorizare. In cazul activitatilor care necesita autorizatie de mediu, procesul de autorizare nu poate
incepe decat dupa finalizarea luucrarilor de constructii si verificarea de catre autoritatea de mediu
competenta a conformitatii lucrarilor executate cu prevederile acordului de mediu. Cu ale cuvinte,
procedura de autorizare poate fi declansata doar dupa finalizarea lucrarilor de constructie. Acest
aspect trebuie avut in vedere la elaborarea studiilor de fezabilitate si stabilirea datelor de punere in
functiune.

Legislatia privind gestionarea deseurilor

In continuare este prezentate legislatia europeana din domeniul gestionarii deseurilor - legislatia
cadru si cea care reglementeaza gestionarea fluxurilor de deseuri care fac obiectul planificarii. Atat in
ceea ce priveste legislatia europeana, cat si in cazul legislatiei romanesti prin care este transpusa, sunt
prezentate doar principalele acte normative.
Pe langa acestea, mai exista o serie de decizii (la nivel european) si acte normative la nivel
national care reglementeaza problematici administrative, cum ar fi:

 sistemul de identificare si marcare a ambalajelor;


 constituirea si functionarea structurilor de evaluare si autorizare a operatorilor economici care
preiau responsabilitatea gestionarii diferitelor fluxuri de deseuri (ambalaje, deseuri de
echipamente electrice si electronice);
 incurajarea cresterii nivelului de reciclare a diferitelor materiale colectate separat;
 norme metodologice de aplicare a diferitelor acte normative;
 stabilirea formatului de raportare a datelor referitore gestionea fluxurilor specifice de deseuri.

In ceea ce priveste legislatia cadru, directiva privind deseurile (19 noiembrie 2008) va trebui
transpusa si adusa in vigoare prin actele “ cu putere de lege şi a actelor administrative necesare” pana
la 12 decembrie 2010.
De asemenea, documentele de planificare de la nivel national si regional sunt aprobate prin
hotarare de guvern, respectiv ordin de ministru. Revizuirea acestora se realizeaza ori de cate ori este
nevoie, perioada dintre revizuiri fiind de maxim 5 ani.

Legislatia privind operatiile de gestionare a deseurilor


Depozitarea deseurilor
Directiva nr. 99/31/CE privind depozitarea HG nr. 349/2005 privind depozitarea deseurilor ,
deseurilor modificat prin H.G. nr. 210/2007
Decizia Consiliului 2003/33/CE privind OM nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de
stabilirea criteriilor si procedurilor pentru acceptare si procedurilor preliminare de
acceptarea deseurilor la depozite ca urmare a acceptare a deseurilor la depozitare si lista
art. 16 si anexei II la Directiva 1999/31/CE nationala de deseuri acceptate in fiecare clasa de
depozit de deseuri
Incinerarea deseurilor
Directiva nr. 2000/76/CE privind incinerarea HG nr. 128/ 2002 privind incinerarea deseurilor,
deseurilor modificat si completat prin H.G. nr. 268/2005
Transportul deseurilor
Regulamentul Consiliului 1013/2006 privind HG nr. 788/2007 privind stabilirea unor masuri
transferul de deseuri (aplicabil din data 11 Iulie pentru aplicarea Regulamentului nr. 1013/2006
2007) privind transferul de deseuri, modificat si
completat prin H.G. nr. 1453/2008

Prevederile directivelor privind depozitarea si incinerarea deseurilor au fost transpuse in


totalitate in legislatia romana.

Legislatia romana privind depozitarea deseurilor prevede ca termen de inchidere si ecologizare a


spatiilor de depozitare a deseurilor din mediul rural data de 16 iulie 2009.
In cazul deseurilor biodegradabile trebuie atinse urmatoarele tinte:
 2010 - reducerea cantitatii de deseuri biodegradabile municipale depozitate la 75 % din
cantitatea totala (exprimata gravimetric), produsa în anul 1995;
 2013 - reducerea cantitatii de deseuri biodegradabile municipale depozitate la 50 % din
cantitatea totala (exprimata gravimetric), produsa în anul 1995;
 2016 - reducerea cantitatii de deseuri biodegradabile municipale depozitate la 35% din
cantitatea totala (exprimata gravimetric), produsa în anul 1995.

In anexa HG 349/2005 sunt prevazuti anii de inchidere pentru fiecare depozit de deseuri in
parte.

Legislatia privind fluxurile specifice de deseuri


Ambalaje si deseuri de ambalaje
Directiva nr. 94/62/CE privind ambalajele si HG nr. 621/2005 privind gestionarea
deseurile de ambalaje (cu modificarile ulterioare) ambalajelor si deseurilor de ambalaje, modificat si
Decizia Decizia 97/129/CE privind sistemul de completat prin H.G. nr. 1872/2006
identificare si marcare a materialelor de ambalaj
Deseuri de echipamente electrice si electronice
Directiva 2002/96/CE privind deseurile de HG nr. 1037/2010 privind deseurile de
echipamente electrice si electronice (cu echipamente electrice si electronice
modificarile ulterioare)
Directiva 2002/95/CE privind restrictionarea HG nr. 992/ 2005 privind limitarea folosirii
utilizarii anumitor substante periculoase in anumitor substante periculoase in DEEE,
echipamentele electrice si electronice (cu modificat si completat prin H.G. nr. 816/2006
modificarile ulterioare)
Utilizarea in agricultura a namolurilor din epurare
Directiva 86/278/CEE privind protectia mediului, OM nr.344/708/2004 pentru aprobarea Normelor
si in particular, a solului, atunci cand namolul tehnice privind protectia mediului in special a
provenit de la statiile de epurare este folosit in solurilor, cand se utilizeaza namolurile de epurare
agricultura in agricultura
Baterii si acumulatori uzati
Directiva 91/157/CEE privind bateriile si HG 1132/2008 privind regimul bateriilor si
acumulatorii care contin anumite substante acumulatorilor si al deseurilor de baterii si
periculoase acumulatori
Directiva 2006/66/CE privind bateriile si
acumulatorii si deseurile de baterii si acumulatorii
(cu modificarile ulterioare)

Hotararea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje cu


modificarile si completarile ulterioare stabileste responsabilitatile privind gestionarea deseurilor de
ambalaje. Administratia publica locala este responsabila pentru colectarea separata si sortarea
deseurilor de ambalaje. Operatorii economici generatori de deseuri de ambalaje trebuie sa asigure
valorificarea acestora. Operatorii economici care introduc pe piata ambalaje sau produse ambalate au
responsabilitatea asigurarii obiectivelor anuale de reciclare/valorificare fie induvidual, fie prin
transferarea responsabilitatii catre un operator economic autorizat de MMP (Ministerul Mediului si
Padurilor).

In cazul deseurilor de echipamente electrice si electronice, pana la 31.12.2008 trebuie realizat


atat obiectivul minim de colectare de 4 kg de DEEE/locuitor/an, cat si obiectivele de
reciclare/valorificare. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a colecta separat DEEE
(Deseuri de Echipamente Electrice si Electronice) de la gospodăriile particulare şi de a pune la
dispoziţia producătorilor spaţiile necesare pentru înfiinţarea punctelor de colectare selectivă a acestora.
In ceea ce priveste fluxurile speciale, gestionarea deseurilor din constructii si demolari nu este
reglementata in mod separat. Legea nr. 27 din 2007, privind regimul deseurilor, cu modificarile si
completarile ulterioare, prevede ca responsabilitatea gestionarii lor este a producatorilor. Autoritatea
publica locala are obligatia de a indica amplasamentele pentru eliminarea acestui tip de deseuri.
Un act normativ important prin prisma efectelor generate este OUG 16/2001 aprobata prin
Legea 465 din 2001, privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile. Anexa 1 defineste grupele
de deseuri industriale reciclabile astfel:

 deseuri metalice feroase;


 deseuri metalice neferoase;
 deseuri de hârtii-cartoane;
 deseuri de sticla (sparturi de sticla);
 deseuri de mase plastice;
 deseuri de cauciuc (anvelope uzate, camere de aer si articole din cauciuc uzate);
 deseuri textile.

Acest act normativ permite operatorilor economici care realizeaza operatii de colectare, sa
colecteze deseuri industriale reciclabile direct de la persoane fizice. Posibilitatea predarii contra cost a
deseurilor reciclabile de catre persoanele fizice direct centrelor de colectare (de tip REMAT) a dus la
generarea unei mari probleme in ceea ce priveste implementarea sistemelor de colectare separata a
deseurilor. Practic, cantitati insemnate de deseuri reciclabile pre-colectate separat ajung sa nu mai fie
colectate de catre operatorii de salubritate, fiind „preluate” direct din containere de catre persoane
fizice in vederea predarii contra cost la centrele de colectare.
Existenta acestor filiere duble - pe de o parte administratia publica locala care dezvolta
programe de colectare separata a deseurilor reciclabile (care reprezinta o sursa de venit pentru sistem )
si pe de alta parte existenta sistemului de reglementare care permite persoanelor fizice realizarea de
venituri prin predarea de deseuri fara a face dovada modului de obtinere a acestora - a dus la
descurajarea implementarii sistemelor de colectare separata.

In cele ce urmeaza, sunt prezentate prevederile importante din punct de vedere al gestionarii
deseurilor.

Unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica


deplina si patrimoniu propriu.
In relatiile dintre autoritatile administratiei publice locale si consiliul judetean, pe de o parte,
precum si intre consiliul local si primar, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.
Administratia publica in unitatile administrativ-teritoriale se organizeaza si functioneaza in
temeiul principiilor descentralizarii, autonomiei locale (numai administrativa si financiara),
deconcentrarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si al
consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit.
In cadrul politicii economice nationale, comunele, orasele, municipiile si judetele au dreptul la
resurse financiare proprii, pe care autoritatile administratiei publice locale le stabilesc, le
administreaza si le utilizeaza pentru indeplinirea competentelor si atributiilor ce le revin, in
conditiile legii.
Doua sau mai multe unitati administrativ-teritoriale au dreptul ca, in limitele
competentelor autoritatilor lor deliberative si executive, sa coopereze si sa se asocieze, in
conditiile legii, formand asociatii de dezvoltare intercomunitara, cu personalitate juridica, de drept
privat si de utilitate publica, având ca obiect furnizarea/prestarea în comun a serviciilor comunitare de
utilitati publice si înfiintarea, modernizarea si/sau dezvoltarea, dupa caz, a sistemelor de utilitati
publice aferente.

Asociatiile de dezvoltare intercomunitara se finanteaza prin contributii din bugetele locale ale
unitatilor administrativ-teritoriale membre, precum si din alte surse, in conditiile legii.
Asociatiile de dezvoltare intercomunitara pot decide desemnarea unui administrator public pentru
gestionarea serviciilor de interes general care fac obiectul asocierii.
Sistemele de utilitati publice (sau parti ale acestora) realizate în comun prin programe de
investitii implementate în cadrul asociatiei de dezvoltare intercomunitara apartin proprietatii
publice a unitatilor administrativ teritoriale membre si se înregistreaza în patrimoniul acestora, pe baza
urmatoarelor criterii:

 bunurile situate pe raza unei singure unitati administrativ-teritoriale, pe care o si deservesc, vor
apartine domeniului public al acesteia;
 bunurile situate pe raza mai multor unitati administrativ-teritoriale si/sau care deservesc mai
multe unitati administrativ-teritoriale vor apartine domeniului public al judetului, daca toate
unitatile administrativ-teritoriale implicate sunt situate în acelasi judet si judetul este membru al
asociatiei;
 bunurile situate pe raza mai multor unitati administrativ-teritoriale si/sau care deservesc mai
multe unitati administrativ-teritoriale vor apartine domeniului public al unitatii administrativ-
teritoriale stabilite prin contractul de delegare a gestiunii, daca aceste unitati administrativ-
teritoriale sunt situate în judete diferite sau daca judetul nu este membru.
Salubrizarea localitatilor este un serviciu comunitar de utilitati publice. Infiintarea si
gestionarea serviciilor de utilitati publice este exclusiv responsabilitatea administratiei
autoritatilor publice locale, acestea fiind gestionate prin intermediul unor operatori.
Gestiunea serviciilor de utilitati publice se realizeaza in doua moduri:
 gestiune directa - prin hotarare de dare in administrare;
 gestiune delegata - prin hotarari si contracte de delegare.

Modul de realizare se stabiliste prin hotarare a administratiei autoritatilor publice, respectiv a


asociatiilor de dezvoltare comunitara. Durata contractului de delegare nu poate fi mai mare de 49 ani.
Prelungirea acestuia se poate realiza in cazul in care operatorul a facut investitii foarte mari, care
necesita o perioada mai lunga de amortizare.
Este important de precizat ca in cazul gestiunii delegate urmatoarele categorii de bunuri
sunt/devin publice:

 bunurile realizate de operatori in conformitate cu programele de investitii impuse prin


contractul de delegare a gestiunii;
 bunurile realizate de operatori finantate din bani publici.

Serviciul public de salubrizare a localitatilor, se organizeaza pentru satisfacerea nevoilor


populatiei, ale institutiilor publice si ale agentilor economici de pe teritoriul respectivelor unitati
administrativ-teritoriale.
Serviciul de salubrizare cuprinde activitatile de precolectarea, colectarea, sortare transport,
valorificare si eliminare a tuturor categoriilor de deseuri municipale (cu exceptia namolurilor ce rezulta
de la epurarea apei uzate menajere, a caror gestionare este responsabilitatea administratorului
statie de epurare respective).
Operatorii serviciilor de salubritate trebuie sa fie licentiati de catre ANRSC iar finantarea
serviciilor se face prin plata de tarife si taxe de catre utilizatorii acestora, tarife si taxe aprobate de catre
consiliile locale.
Tarifele prestate pentru serviciul de salubrizare sunt fundamentate de catre operatorii
economici ai serviciului si aprobate de autoritatile administratiei publice locale. Modificarea
tarifelor se face pe baza unui memoriu tehnico-economic prin care se justifica oportunitatea
modificarii acestora.
La stabilirea tarifelor se iau in calcul doar anumite tipuri de cheltuieli prevazute de actul
normativ si se trece si o cota de profit.

Institutii cu competente in domeniul gestionarii deseurilor

Ministerul Mediului si Padurilor


 elaboreaza cadrul legislativ privind protectia mediului;
 dezvolta politici pentru protectia mediului, inclusiv pentru gestionarea deseurilor - Planul
National de Actiune pentru Protectia Mediului; - Strategia si Planul National privind
Gestionarea Deseurilor;
 reprezinta Autoritatea de management pentru Programul Operational Sectorial de Mediu.

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului


 implementeaza politicile nationale de mediu elaborate de catre Minister;
 identifica si selecteaza proiectele prioritare in domeniul protectiei mediului la nivel national;
 coordoneaza activitatea laboratoarelor nationale de referinta pentru aer, deseuri, zgomot si
radioactivitate;
 monitorizeaza implementarea legislatiei de mediu si a costurilor anuale privind protectia
mediului;
 gestioneaza sistemul national de gestionare a datelor de mediu;
 coordonarea realizarii planurilor de actiune sectoriale si a planului national de actiune pentru
protectia mediului
 consiliaza Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile - asigurarea suportului tehnic pentru
fundamentarea actelor cu caracter normativ, a strategiilor si politicilor sectoriale de mediu.

Garda Nationala de Mediu


 controleaza activitatile cu impact asupra mediului si aplica sanctiuni contraventionale
prevazute de legislatia in domeniul protectiei mediului;
 controleaza respectarea procedurilor legale in emiterea actelor de reglementare;
 exercita controlul activitatilor care prezinta pericole de accidente majore si/sau impact
semnificativ transfrontalier asupra mediului, in vederea prevenirii si limitarii riscurilor de
poluare;
 controleaza investitiile in domeniul mediului in toate fazele de executie si are acces la
intreaga documentatie;
 controleaza realizarea exportului si tranzitului de deseuri periculoase în conformitate cu
prevederile conventiilor internationale la care România este parte precum si importul unor
categorii de deseuri permise la import conform legii;
 verifica la obiectivele controlate stadiul achitarii obligatiilor financiare la Administratia
Fondului de Mediu, conform prevederilor actelor normative privind Fondul de Mediu;
 pune la dispozitia publicului date privind starea mediului în conformitate cu legislatia privind
accesul publicului la informatia de mediu.

Administratia Fondului pentru Mediu


 raspunde pentru gestionarea Fondului de mediu;
 colecteaza taxe de mediu si finanteaza proiecte care au ca obiectiv protectia mediului.

Ministerul Administratiei si Internelor


 monitorizeaza serviciile de utilitate publica si dezvolta strategii si politici pentru imbunatatirea
calitatii acestor servicii.

Ministerul Finantelor
 gestioneaza finantele publice la nivel national;
 Monitorizeaza implementare proiectelor finantate prin fondurile de pre-aderare si post-
aderare pentru sectorul de mediu.

Ministerul Sanatatii
 elaboreaza programe privind sanatatea publica nationala;
 monitorizeaza impactul activitatilor de gestionare a deseurilor asupra sanatatii populatiei;
 gestioneaza datele privind generarea si managementul deseurilor „medicale” (prin
 intermediul Institutului de Sanatate Publica);
 elaboreaza acte normative ce reglementeaza impactul gestionarii deseurilor asupra sanatatii
populatiei.

Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitati Publice


 monitorizeaza delegarea operarii serviciilor de gestionare a deseurilor; • elibereaza si anuleaza
licente pentru operatorii de salubritate;
 elaboreaza metodologii si regulamente-cadru pentru domeniul serviciilor de utilitati publice din
sfera sa de reglementare;
 monitorizeaza modul de respectare si implementare a legislatiei aplicabile acestor servicii; •
autorizeaza indicatorii de performanta a serviciilor;
 aproba tarifele si modificarea tarifelor serviciilor de salubritate.

Agentia Regionala pentru Protectia Mediului


 autorizeaza activitatile cu impact asupra mediului, in conformitate cu competentele stabilite de
legislatia in vigoare si coordoneaza acest proces la nivel regional si local;
 monitorizeaza stadiul indeplinirii angajamentelor in domeniul protectiei mediului, asumate prin
planurile de implementare negociate cu Comisia Europeana, la nivel regional;
 elaboreaza rapoarte de sinteza privind starea mediului la nivel regional si monitorizeaza
procesul de conformare a operatorilor economici la cerintele legislatiei de mediu;
 colaboreaza cu agentiile judetene pentru protectia mediului din cadrul regiunii de dezvoltare
pentru elaborarea rapoartelor de sinteza si constituirea bazelor de date de mediu la nivel
regional;
 gestioneaza si disponibilizeaza, in limita prevederilor legale, informatia de mediu la nivel
regional;
 verifica Planurile Judetene de Gestionare a Deseurilor în vederea respectarii principiilor,
obiectivelor si prioritatilor stabilite prin Strategia si Planul National de Gestionare a
Deseurilor;
 participa si furnizeaza date pentru elaborarea si revizuirea Planurilor Regionale si Judetene de
Gestionare a Deseurilor;
 monitorizeaza implementarea Planurilor Regionale si Judetene de Gestionare a Deseurilor.

Organisme Intermediare POS Mediu


 identificarea prioritatilor regionale care trebuie integrate în POS Mediu pe baza strategiilor
regionale;
 realizarea unei prime evaluari si selectari a proiectelor, evaluarea finala urmand a se realiza la
nivelul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile;
 colectarea datelor necesare pentru monitorizarea si evaluarea implementarii proiectelor;
 consilierea beneficiarilor în pregatirea aplicatiilor si proiectelor ce vor fi finantate din fonduri
structurale si fondul de coeziune;
 monitorizarea implementarii proiectelor.
 Actioneaza ca interfata între Autoritatea de Management (MMDD) si beneficiarii proiectelor,
jucând rolul principal în implementarea POS Mediu la nivelul fiecarei regiuni.

Prefectura
 aprobarea tuturor documentelor administrative elaborate de catre autoritatile deliberative.

Consiliul judetean
 coordoneaza activitatea consiliilor locale;
 constituie, in structura proprie, Unitatea de implementare a proiectului;
 elaboreaza, revizuie si participa la monitorizarea Planului judetean de gestionare a
deseurilor;
 participa, alaturi de celelalte consilii judetene din regiune, la elaborarea si revizuirea Planului
regional de gestionare a deseurilor;
 coordoneaza activitatea consiliilor locale, în vederea realizarii serviciilor publice de interes
judetean privind gestionarea deseurilor;
 acorda consiliilor locale sprijin si asistenta tehnica în implementarea planurilor judetene si
regionale de gestionare a deseurilor;
 hotarasc asocierea cu alte autoritati ale administratiei publice judetene pentru realizarea unor
lucrari de interes public privind gestiunea deseurilor.
Consiliul local
 raspunde de salubrizarea unitatilor teritorial-administrative;
 asigura implementarea la nivel local a obligatiilor privind gestionarea deseurilor asumate de
România în vederea integrarii în Uniunea Europeana ;
 monitorizeaza si asigura îndeplinirea prevederilor din planurile regionale si judetene de
gestionare a deseurilor;
 hotarasc asocierea cu alte autoritati ale administratiei publice locale pentru realizarea unor
lucrari de interes public privind gestiunea deseurilor, în conditiile prevazute de lege;
 asigura spatiile necesare pentru colectarea separata a deseurilor, dotarea acestora cu
 containere specifice fiecarui tip de deseu, precum si functionalitatea acestora;
 asigura informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a
deseurilor din cadrul localitatilor.
 sprijina Consiliul judetean in procesul de planificare in domeniul gestionarii deseurilor.

Directia de Sanatate Publica


 elaboreaza programe legate de sanatatea publica;
 supervizeaza si monitorizeaza impactul activitatilor de gestionare a deseurilor asupra
sanatatii populatiei.

Agentia pentru Protectia Mediului


 participa la elaborarea Planului judetean de gestionare a deseurilor si a Planului regional de
gestionare a deseurilor;
 monitorizeaza implementarea Planului judetean de gestionare a deseurilor;
 elibereaza permise de aplicare a namolului de epurare in agricultura.

Comisariatul judetean al Garzii Nationale de Mediu


 controlul si si impunerea cerintelor legale de mediu la nivel local;
 aplica penalitati operatorilor locali pentru nerespectarea legislatiei in domeniul protectiei
mediului.
Gestionarea deşeurilor- imperativ economic, social, ecologic .Categorii de
deşeuri.Caracteristicile deşeurilor

De-a lungul ultimilor douazeci de ani a avut loc un progres al obiectivelor politicii privind
gestionarea deseurilor. Initial s-a pus numai problema protectiei impotriva pericolelor reprezentate
de o indepartare necorespunzatoare a deseurilor. Mai tarziu, mai ales din cauza crizei petrolului din
anul 1973, a aparut si ideea valorificarii, unde tipurile individuale de deseu pot fi utilizate, prin
procese corespunzatoare de prelucrare si valorificare, ca materii prime secundare. S-au invocat
mai ales motive economice, ca de exemplu substituirea materiilor prime mai scumpe prin
materii secundare mai convenabile ca pret.
Obiectivele actuale de management al deseurilor au fost extinse prin intoducerea conceptelor de
evitare a formarii deseurilor si valorificarea acestora. Ca o prima etapa trebuie indepartate substantele
toxice in mediu si poluarile datorate lor, si apoi facilitata utilizarea rationala a resurselor naturale.
In Romania, datorita situatiei economice, problematica deseurilor este diferita de situatia
existenta in statele UE. Principalele diferente constau in faptul ca unui consum din ce in ce mai mare
de bunuri, generator de deseuri, ii corespunde o infrastructura putin dezvoltata in domeniul
salubrizarii. Din cauza nivelului redus de venituri putem presupune ca, fata de tarile industriale
vestice, comportamentul de consum in Romania este altul. In Romania exista inca o constiinta
pregnanta a valorificarii, desi prin preluarea produselor si obisnuintelor de consum occidentale
cantitatea de deseuri a crescut considerabil de la inceputul anilor 90. Exista experiente de ani intregi
in sistemul de colectare a materialelor valorificabile stabilit si acceptat de catre populatie (exemplu
societatile tip REMAT), a caror insemnatate s-a diminuat o data cu schimbarea politica din 1989
Plecand de la ordinea de prioritati a managementului deseurilor:

1. impiedicarea formarii deseurilor


2. valorificarea deseurilor
3. depozitarea ecologica

scopurile gestionarii in circuit se pot formula dupa cum urmeaza:

 prezervarea resurselor naturale prin reducerea utilizarii de materii prime si substituirea


acestora prin materii secundare, ca si obtinerea de energie din deseurile adecvate acestui scop ;
 reducerea cantitatii de deseuri;
 reducerea toxicitatii deseurilor si a poluarii induse de aceasta;
 indepartarea controlata si ecologica a deseurilor nevalorificabile.

Intrucat obiectivul unui management al deseurilor este centrat pe conceptele de evitare a


formarii deseurilor, de optimizare a valorificarii si siguranta salubrizarii, atunci avem nevoie de
strategii si masuri care sa duca la o reducere a consumului de resurse, de materiale si energie (evitare
calitativa a formarii deseurilor), ca si la o reducere a poluarii cu materiale toxice (evitare cantitativa).
Aceasta presupune impiedicarea sau diminuarea formarii deseurilor inca de la sursa (de la
producator). Fara discutie, prevenirea este cea mai eficienta cale de actiune, deoarece neproducand
deseuri, nu exista amenintari la adresa mediului. De aici rezulta preferinta acordata evitarii
formarii deseurilor din toate celelalte prioritati.
Incepand cu fabricarea produselor, masurile de evitare pot fi realizate partial,
impiedicandu-se incarcarea pretului de cost al produsului cu cota parte din materia prima
utilizata. Pana in prezent, nu exista un stimulent economic comparabil prin care sa se evite
componente ale produsului care nu sunt neaparat necesare (ca de ex. materialele din ambalaje).
Masurile de valorificare a deseurilor sunt cel mai bine aplicate acolo unde masurile de evitare a
formarii nu pot fi folosite, din punct de ecologic si economic. Valorificarea deseurilor presupune
„prelucrarea” unui deseu deja format. Masurile de valorificare trebuie sa faciliteze cresterea duratei de
viata a deseului in circuitul economic sau reintroducerea lui in acest circuit.
Masurile de valorificare a deseurilor, ca si cele de evitare a formarii lor, pot duce la o reducere
cantitativa si calitativa a cantitatilor de resturi de inlaturat, astfel incat ambele tipuri de masuri pot fi
considerate complementare. Spre deosebire de evitarea formarii, valorificarea deseurilor necesita la
randul ei energie si cauzeaza poluari ale mediului, care in cele din urma duc la costuri pentru
colectare, transport si valorificare. Acest mod de a privi lucrurile clarifica raporturile dintre evitarea
formarii si valorificarea deseurilor si motiveaza preferinta de principiu pentru cea dintai.
Conform conditiilor juridice cadru mentionate la inceputul acestui capitol, valorificarea
deseurilor trebuie realizata ecologic. Aceasta presupune ca:

 apa, aerul, solul, flora si fauna nu trebuie puse in pericol;


 trebuie evitate cat mai mult posibil poluarile fonice si mirosurile ;
 sa nu fie afectate zonele invecinate si nici cadrul peisagistic.

In plus, functionarea statiilor de valorificare a deseurilor necesita o aprobare adecvata.


Valorificarea materiala a deseului presupune separarea sa, pe diferite cai, in componentele
valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului amestecat deja, mai ales a celui menajer, nu este
posibila decat cu cheltuieli foarte mari si este nesatisfacatoare de cele mai multe ori, trebuie folosite
toate posibilitatile de colectare separata a fiecarui material in parte sau a fiecarei grupe de material,
inainte de amestecarea cu alte parti reziduale. Acest lucru este valabil si pentru deseurile incarcate
toxic (numite si „materiale problematice“), a caror prezenta in deseu induce punerea in pericol
a sanatatii oamenilor si a mediului.
Valorificarea materialelor din deseuri este posibila si sub forma unei valorificari energetice.
Aceasta implica utilizarea deseurilor pentru obtinerea energiei, in acest mod substituindu-se si
economisindu-se resurse neregenerabile, precum carbunii, petrolul, gazele naturale. Valorificarile
materiala si energetica se situeaza pe locul 3 respectiv 4 in ierarhia deseurilor. In fiecare caz in
parte, este preferata metoda de valorificare cea mai compatibila cu mediul inconjurator.
Indepartarea deseurilor nu apartine gestiunii in circuit, deoarece, prin acest pas, este eliminat
un produs din circuitul economic. Independent de gradul atins in evitarea formarii deseurilor si
valorificarii, vor ramane inca deseuri care trebuie supuse unei tratari respectiv indepartari. Asadar, pe
langa evitare si valorificare, este necesara si o strategie pentru deseul rezidual.
Tratarea termica combinata cu depozitarea ecologica a resturilor, precum si depozitarea
neingradita actualmente a deseurilor la deponii reprezinta metodele dominante de indepartare a
deseurilor.
La tratarea termica are loc o distrugere si o imobilizare partiala a substantelor toxice continute in
deseu, ca si trecerea deseului intr-o stare inerta. In plus, cantitatea de deseu este redusa simtitor.

Inscrierea/ Clasificarea deseurilor

Prin “ determinare a deseului” se inteleage incadrarea unui deseu (tip de deseu) intr-o categorie
de deseuri generală. Este rational să se opereze o incadrare intr-o grupă de deseuri in functie de modul
de formare (generare si colectare). Pentru scopuri statistice, este necesară si o clasificare supraordonată
a tipurilor de deseuri in functie de branse, ramura industriala sau procese, in cadrul cărora este
generat deseul.
In timpul determinării deseurilor, adică al stabilirii tipului, se constată dacă acestea
necesită sau nu necesită o manieră specială de supraveghere, după legislatia europeană, dacă sunt sau
nu periculoase. De obicei, deseurile periculoase provin de la intreprinderi industriale.
Lista Europeana a deseurilor cuprinde 20 de categorii de deseuri clasificate in functie de
activitatea generatoare. Fiecare categorie de deseuri cuprinde mai multe tipuri de deseuri periculoase
sau nepericuloase, cele periculoase fiind marcate cu asterics
Evitarea producerii deseurilor

Noţiunea de evitare a producerii deşeului cuprinde posibilităţile de acţiune, care impiedică sau
reduc formarea deşeurilor incă de la inceputul producerii lor, producatorii diversi, prin distribuţie, si
pană la consum. Evitarea producerii deşeului este prima etapa importantă in realizarea unui concept
integrat de gospodărire a deşeurilor.
Conceptul de evitare a deşeuluiì, in literatura de specialitate, nu este nici clar definit, nici
utilizat univoc. De cele mai multe ori, prin evitare a deşeului inţelegem strategii şi măsuri, care, in
sens restrans, reprezintă diminuarea/reducerea cantităţii de deşeu prin măsuri de valorificare. Pentru o
intelegere clară a conceptului de evitare a formării deşeurilor, este absolut necesara explicarea lui
dataliata.

Evitare cantitativă a deşeurilor


Măsurile evitării cantitative vizează să reducă fabricarea şi comercializarea produselor, ca
şi utilizarea de materie primă pe unitate de produs (proces de producţie sărac in deşeuri şi reducere
absolută a producţiei).
Evitare calitativă a deşeurilor
Măsurile evitării calitative au ca scop reducerea poluării mediului (apa, aer, sol) la producţia,
comercializarea, utilizarea şi salubrizarea bunurilor.

Cea din urmă poate fi obţinută prin substituţia produselor sau ambalajelor cu conţinut
toxic prin produse ecologice. Astfel, de ex. Inlocuirea recipientelor de unică folosinţă din
policlorură de vinil (PVC) prin recipiente de unică folosinţă din sticlă reprezintă o evitare
calitativă, din perspectiva emisiilor dăunătoare, la incinerare. Nu trebuie insă să ne aşteptăm in acest
caz la o reducere a cantităţii de deşeuri.
Măsurile cantitative şi calitative de evitare a deşeurilor se pot afla in concurenţă, dar se pot şi
compensa reciproc. In aceste cazuri, depoluarea mediului nu se poate obţine prin evitarea deşeului.
Următoarele exemple sunt edificatoare :
Reducerea cantitativă a deşeurilor poate conduce la mărirea concentraţiei substantelor
toxice din deşeu. Pe de altă parte, diminuarea potenţialului toxic prin inlocuirea PVC prin
polietilenă (PE) la sticle, ţevi şi folii poate avea drept consecinţă creşterea cantităţii de deşeu (dacă
este necesară o intărire a grosimii materialului), din cauza menţinerii unor cerinţe de calitate identice.
Şi măsurile de valorificare a deşeului, asemenea evitării deşeului, pot duce la diminuarea
cantitativă şi calitativă a cantităţii de deşeuri de indepărtat, astfel incat ambele tipuri de măsuri
sunt necesare din perspectiva managementului deşeurilor. Spre deosebire de evitare, valorificarea
necesită la randul ei energie şi cauzează deteriorări ale mediului, care duc in final la costuri de
colectare, transport şi valorificare ridicate. Această abordare clarifică relaţia masurilor de evitare
cu cele privind valorificarea şi motivează preferarea primelor faţă de cele secunde.

O combinatie intre exemplele anterioare este reprezentata de compostarea resturilor


vegetale, realizată in grădinile caselor, respectiv pe propriul teren (compostare proprie) de către
persoane particulare, administraţii (de ex. in spaţii verzi publice) ca şi de catre intreprinderi private de
amenajări de grădini şi peisaje.
Din punctul de vedere al managementului deşeurilor, deşeurile organice valorificate
particular sunt considerate ca evitate, deoarece nu intră in sfera de competenţă a salubrizării
publice şi, in consecinţă, nu sunt inregistrate. Din acest motiv, in literatură compostarea este
considerata ca fiind la categoria evitării deşeurilor. Din perspectiva procesului de producţie, şi la
compostarea proprie este vorba despre o măsură de valorificare, deoarece deşeurile organice sunt
produse constant.

Scopuri privind evitarea producerii de deşeuri

Semnificaţia şi efectele măsurilor de evitare a deşeurilor nu se limitează la domeniul


descris anterior al diminuărilor cantitative şi calitative ale deşeurilor. In rezumat, scopurile
generale ale evitării deşeurilor pot fi formulate după cum urmează:
 protejarea resurselor prin diminuarea utilizării materiilor prime la producţie;
 economisirea energiei la producţie, comercializare, salubrizare ;
 diminuarea emisiilor de substanţe toxice;
 diminuarea emisiilor la producţie, comercializare, consum şi salubrizare;
 depoluarea salubrizării prin diminuarea cantităţilor de deşeuri ca şi a reducerii toxicităţii
deşeurilor.

Evaluarea ecologică a măsurilor de evitare a producerii de deşeuri

Implementarea măsurilor de evitare a deşeului nu conduce, contrar unei presupuneri larg


răspandite, obligatoriu şi la o diminuare a deteriorărilor ecologice. Dacă se fac afirmaţii despre o
depoluare a mediului in urma unei măsuri de evitare a deşeurilor, atunci trebuie să facem
diferenţa intre activităţile la care sunt reduse substanţele utilizate (fără inlocuitor) şi cele la care are
loc o substituţie.
Dacă fluxurile şi circulaţia substanţelor sunt reduse fără ca o substituţie sau compensaţie să aibă
loc, vorbim despre o evitare absolută prin care se poate obţine intr-adevăr o depoluare a mediului.
Un bilanţ de mediu poate furniza in acest caz recunoaşterea gradului de depoluare obţinut, in ceea
ce priveste ordinul de marime.
In cadrul evitării deşeului prin substituţie trebuie verificat dacă prin măsura respectivă s-a
obţinut intr-adevăr o depoluare a mediului sau dacă efectele depoluării au fost compensate sau, in
cazul cel mai rău, dacă duc la o crestere a deteriorării mediului.
Evaluarea ecologică a unei măsuri de evitare a deşeului poate servi ca instrument de
planificare, pentru a evalua incă dinainte avantajele şi dezavantajele diferitelor opţiuni de acţiune.
Metode de intocmire de bilanturi privind influenta deseurilor asupra mediului

Dacă observăm intregul ciclu de viaţă al unui produs constatăm că lezarea mediului s-a
produs demult, inainte ca acesta să fie transformat in deşeu. Pe exemplul hartiei, explicăm rezumativ
acest proces, după cum urmează:
Degradarea mediului incepe incă de la tăierea lemnelor pentru producerea hartiei in monoculturi
cu copaci care cresc repede. Se utilizează pesticide şi ingrăşăminte, care, la randul lor, poluează apa
şi solul. Prin defrişarea pădurilor cu maşini grele şi prin transport se produce o emanaţie de
gaze cu influenţă asupra climei (monoxid de carbon, oxizi de azot). Alte probleme de mediu
apar la obţinerea celulozei prin impregnarea lemnului cu chimicale. Apa reziduală este puternic
poluată de componente organice şi chimicale. Dacă lemnul este exportat din ţara de producere a lui,
apar alte efecte asupra mediului prin transportul celulozei in ţara de destinaţie respectivă. Dacă hartia
este produsă utilizandu-se energie, apă, chimicale, ea trebuie imprimată, transportată şi
comercializată. Prin pierderea caracteristicilor sale utile, hartia devine deşeu, ce poate fi fie
valorificat, fie salubrizat.
Pentru evaluarea produselor şi materialelor este necesar un bilanţ ecologic total, in care să
fie insumate toate intervenţiile asupra mediului in cadrul unei observaţii unitare.
Pentru identificarea şi evaluarea efectelor asupra mediului au fost deja dezvoltate diverse
metode, prin care se pot estima respectiv aprecia efectele ecologice ale sistemelor complexe, ca
de ex. sisteme de producţie, zone industriale, fluxuri de materiale sau prestări servicii. In
domeniul deşeurilor se utilizează actualmente in principal următoarele metode de colectare:
 bilanţuri ecologice
 analize de linii de produs
 estimarea urmărilor tehnice.

Posibilităţile de acţiune a unităţilor de producţie

Evitarea producerii deşeurilor in unităţile de producţie şi industriale intervine mai ales la


dezvoltarea tehnicilor de utilizare a materialelor şi a produselor, care sunt considerate in acelaşi
timp şi criterii de management al deşeurilor. In principal, masurile de evitare in producţie pot interveni
in următoarele faze:

 la procedeele de producţie:
 optimizarea funcţionării instalaţiei, a tehnicii procesului şi a proceselor individuale;
 circuitul intern al instalaţiei şi valorificarea interna a substanţelor reziduale;
 minimizarea utilizării materiilor prime şi auxiliare (cresterea randamentelor si scaderea
consumurilor specifice);
 inlocuirea materiilor prime şi auxiliare toxice;
 utilizarea materiilor prime secundare, fie intern, fie prin valorificare la terti;
 implementarea sistemelor de folosinţă multiplă.
 inlocuirea produselor energofage;
 la structurarea produsului:
 structurare in direcţia valorificării a produsului ;
 dezvoltarea şi fabricarea de produse reutilizabile şi folosibile de mai multe ori
 dezvoltarea şi fabricarea de produse cu o viaţă lungă.
Posibilităţile de acţiune in comerţ

Comerţul, şi mai ales comerţul cu amănuntul, ocupă o poziţie importantă ca element de


legătură intre unităţile de producţie pe de-o parte şi consumatori pe de altă parte. Astfel, comerţul
poate influenţa printr-o ofertă preferată, (de ex. de produse sărace in substanţe toxice şi care
genereaza puţine deşeuri, de produse reciclate, de amabalaje de folosinţă multiplă sau de bunuri de
folosinţă indelungată), desfacerea produselor şi deci pe producător. Pe de altă parte, comerţul poate
influenţa pozitiv comportamentul de consum, in sensul evitării formării deşeurilor, impreună cu o
informare şi consiliere corespunzătoare, printr-o alegere preferentiala şi o marcare a produselor
ecologice.
Teoretic, aceasta ar putea avea un mare impact, insă posibilităţile de influentare ale oraşelor şi
comunelor in aceasta directie, sunt limitate.
In plus, comerţul este şi un producător inevitabil de deşeuri, mai ales de deşeuri din ambalaj
(material plastic, hartie/carton) şi de resturi din alimente, in domeniul alimentar, asa incat,
posibilităţile de evitare a deşeurilor in domeniul comercial decurg din:
 evitarea deşeurilor din ambalaje prin utilizarea indeosebi a ambalajelor pentru transport
reutilizabile (de ex. sisteme de folosinţă multiplă) ;
 evitarea alterarii alimentelor din comerţul alimentar, printr-o gestionare
corespunzătoare;
 utilizarea produselor ecologice la intreţinerea spatiilor comerciale si clădirilor.

Posibilităţile de acţiune in domeniul menajului privat

Gospodăriilor private le revine rolul de a se afla la capătul lanţului de producţie şi consum şi


deci de a fi producătorii inevitabili de deşeuri. Evitarea producerii deşeurilor la acest nivel presupune
un comportament de consum orientat către produse sărace in deşeuri şi substanţe toxice. Si
utilizarea produselor cu o durată mai indelungată conduce la o diminuare a cantităţii de
deşeuri. Estimarea efectului cantitativ al măsurilor de evitare a deşeurilor din gospodărie este insa o
operatie foarte dificilă.
Evitarea deşeurilor este limitată de oferta de mărfuri, de structura socială, de obişnuinţele
de consum şi trai. Astfel, o evitare a deşeurilor prin modificarea comportamentului de consum
este greu realizabilă, dacă in comerţ nu sunt promovate recipientele de folosinţă multiplă, dacă
produsele sărace in ambalajeì sunt extrem de scumpe, dacă ar trebui să renunţăm la cumpărarea unor
obiecte necesare, sau dacă am dori să evităm ambalajul costisitor.
In privinţa potenţialului de evitare nu se pot face afirmaţii, deoarece in Romania există puţine
date plauzibile referitoare la compoziţia gunoiului menajer şi, cum am amintit mai sus, nu s-au
mai făcut experienţe de implementare a conceptelor de evitare a deşeurilor.
Ca punct de intervenţie pentru evitarea cantitativă a deşeurilor din gospodării, trebuie să
amintim in primul rand domeniul ambalajelor, şi aici mai ales ambalajele din materiale plastice (de ex.
PET, folii de plastic). Deoarece ambalajul este utilizat aproape exclusiv la distribuţie şi comercializare,
nu şi pentru consum, acestea reprezintă şi potenţiala cantitate de deşeuri ce poate fi redusa.
Evitarea formării deşeurilor orientată către diminuarea substanţelor toxice in gospodărie se
remarcă in primul rand printr-o cantitate mai redusă de substanţe toxice in deşeu. Grupe
importante de substanţe toxice din gunoiul menajer sunt de ex. compusii halogenati, fenolii, metalele
grele, acizii organici şi anorganici şi leşia (soda caustica). Substanţele dăunătoare sunt conţinute in
aşa-numitele deşeuri problematiceì, ca de ex.
 baterii;
 produse de protecţie a plantelor şi combatere a dăunătorilor (pesticide, ierbicide);
 produse care conţin mercur;
 chimicale din domeniul fotografiei;  produse de dezinfectare;
 produse de curăţare a cuptoarelor de gatit ;
 produse de curăţare a metalului (degresare, deruginol) ; 
 medicamente;
 produse de curăţat pentru covoare; 
 lămpi fluorescente;
 produse de indepărtare a petelor;
 vopsele, lacuri;
 solvenţi;
 substanţe de lipit;
 produse de protecţie a cuptorului de gatit ;
 produse de ingrijire a autoturismului ş.a.

Pentru consumator, evitarea orientată pe diminuarea substanţelor toxice este mult mai greu
de realizat decat măsurile de evitare cantitativă, deoarce necesită cunoştinţe despre frecvenţa
utilizarii şi insemnătatea substanţelor toxice ca şi despre alternativele de consum ale produselor toxice.
O altă dificultate rezultă din faptul că in Romania lipseşe actualmente aproape complet o marcare
corespunzătoare a produselor prin care să se indice potenţialul toxic sau, invers, compatibilitatea
cu mediul a produselor. Aici este necesară o activitate intensivă a compartimentelor de relaţii
publice din partea oraşelor şi comunelor pentru instruirea si informarea consumatorilor cu privire la
dreptul de a fi avertizati.

Valorificarea deseurilor

Plecand de la ierarhia specifica managementului deseurilor, deseurile a caror formare nu


poate fi evitata trebuie valorificate conform posibilitatilor. Masurile de valorificare a deseurilor
trebuie implementate acolo unde cele de impiedicare a formarii nu sunt posibile sau unde, din motive
ecologice sau economice, nu ar mai fi rationale. Vis-a-vis de indepartarea deseurilor trebuie sa i
se recunoasca valorificarii superioritatea, atata timp cat:
 aceasta este posibila tehnic si cu niste cheltuieli modice de reprezenatare ;
 pentru materialele recuperate este disponibila o piata de desfacere, respectiv poate fi
creata aceasta piata.
Masurile de valorificare a deseurilor contribuie ca produsele, ambalajele, ca si alte materiale,
de care proprietarul lor nu mai are nevoie, sa nu mai ajunga in depozitul de deseuri. Aceste
masuri trebuie sa faciliteze mentinerea deseurilor in circuitul economic sau aducerea lor in aceasta
zona.
De asemenea, masurile care contribuie intr-un mod incurajator la cresterea capacitatii de
valorificare a produselor, ambalajelor si a altor materiale sunt masuri de valorificare a deseurilor
(masuri calitative de valorificare), cum ar fi de exemplu masurile de minimizare a continutului de
materiale daunatoare al deseurilor, respectiv al produselor secundare, ca si substituirea produselor,
ambalajelor si a altor materiale nevalorificabile cu unele valorificabile.
Valorificarea fractiunilor individuale ale deseului presupune insa o separare intre componentele
sale valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului deja amestecat, mai ales in domeniul deseurilor
menajere, nu este posibila decat cu mari cheltuieli si de cele mai multe ori cu rezultate insuficiente,
materialele individuale sau grupele de materiale trebuie colectate separat, cu ajutorul sistemelor de
colectare si supuse unei valorificari inca inainte de amestecarea cu alte parti ale gunoiului.
Aceste masuri prealabile, (care trebuie luate de producatorul, respectiv posesorul
deseurilor, astfel incat o valorificare sa fie posibila), apartin de asemenea domeniului masurilor
de valorificare a deseurilor. Masurile prealabile cuprind, pe langa organizarea transportului, mai ales
separarea deseurilor la locul lor de obtinere (de ex. in gospodarii, in intreprinderi, in locuri publice si in
firme de prestari servicii) in resturi valorificabile si nevalorificabile, ca si strangerea lor in recipiente
separate. Acest lucru presupune colaborarea motivata a cetatenilor, extrem de importanta pentru
ca este singura care mentine sau falimenteaza sistemul colectarii selective.
Si pentru componente din deseuri cu continut toxic, a caror ramanere in deseuri ar insemna un
pericol pentru om si mediu, ar trebui instituite sisteme de colectare selectiva. Acest lucru este de
mare importanta, atat din punctul de vedere al obtinerii unor materiale secundare sarace in substante
toxice, ca si al detoxificarii gunoiului ramas, care trebuie indepartat.
In principiu, trebuie avut grija ca masurile colectarii selective sa nu intre in contradictie
cu cele de impiedicare a formarii deseurilor. Prin colectarea selectiva a deseurilor valorificabile
trebuie incurajat comportamentul responsabil al cetateanului fata de gunoiul sau, ca si o exploatare
rationala a resurselor, insa nu trebuie distruse nici eforturile in vederea impiedicarii formarii
deseurilor.
Asa cum s-a spus, valorificarea deseurilor reprezinta doar a doua dintre cele mai bune solutii de
gestiune a deseurilor, deaorece prin colectarea si tratarea componenetelor valorificabile ale deseurilor
se realizeaza un consum de energie si de resurse destul de ridicat.

Ca sinomim pentru notiunea de valorificare a deseurilor s-a incetatenit intre timp notiunea de
reciclare. Din acest motiv valorificarea deseurilorì se expliciteaza mai indeaproape in contextul
reciclarii.
De fapt, reciclare inseamna a reintroduce intr-un circuitì. Raportat la deseuri, intelegem
termenul cu sensul de reintroducere a acelor materiale, consumate in fabricarea si in folosirea
bunurilor transformate apoi in deseuri. Imaginea ideala a unui circuit inchis nu poate fi transformata
in realitate prin valorificarea deseurilor, deoarece aceasta are nevoie de energie innoita si de adaosuri
de materii prime.
Pentru diferitele forme si procese exista alte forme ale reciclarii. Astfel se opereaza o
diferentiere intre reutilizarea si valorificarea produselor, respectiv ale partilor din produse.
Elementul principal de diferentiere intre reutilizare si valorificare consta in aceea ca in primul caz
forma produsului se pastreaza in mare parte, in timp ce in cel de-al doilea caz ea se pierde. In
schimb, in comparatie cu valorificarea, reutilizarea deseurilor are loc, , la un nivel al valorii mai inalt
si de aceea este de preferat. Valorificarea deseurilor este legata in primul rand de o pierdere a
substantelor valoroase.
Deasemenea, exista diferente intre valorificarea materiala si energetica a deseurilor, dupa
cum urmeaza:

 Valorificarea materiala presupune substituirea materiilor prime, deseul fiind utilizat din
nou datorita caracteristicilor sale materiale cu exceptia folosirii lui imediate ca material
combustibil pentru obtinerea de energie.
 Valorificarea biologica (compostare, fermentatie) este tot valorificare
materiala a resturilor organice, fie ca este vorba despre tratarea realizata conform
standardelor industriale ale instalatiilor cu tehnica inalta, fie ca ne situam in zona
gospodariilor particulare, a administratiilor comunale sau a gradinilor particulare, unde
valorificarea se face pentru nevoile proprii (gospodarii: de ex. compostare,
hranirea animalelor)
 Valorificarea energetica presupune folosirea deseurilor ca material combustibil
inlocuitor pentru obtinerea de energie.
La reciclarea materialelor din plastic mai facem diferenta si intre valorificarea materiilor prime
si valorificarea materialelor industriale. Alegerea unei metode de valorificare trebuie sa adopte
intotdeauna maniera ecologica de valorificare.
Cele mai importante piete pentru materii secundare sunt
 Hartie veche;
 Sticla veche;
 Metale vechi;
 Plastice vechi;
 Textile vechi.
Pe langa aceste asa numite materiale valorificabile uscate, gunoiul contine, in functie de
structura locuintelor si de anotimp, o componenta considerabila de material organic (deseuri biologice
si verzi din gospodarii si intreprinderi).
Aceasta fractiune poate fi compostata si folosita ca ingrasamant si ca mijloc de imbunatatire a
solului prin introducerea substantelor in circuitul lor natural.
In Romania vor aparea si alte piete pentru alte materiale vechi, datorita ultimelor acte normative
aprobate privind valorificarea deseurilor (de ex. masini vechi, uleiuri vechi, baterii),
La elaborarea unui concept de valorificare, de prim interes este studierea cantitatilor de
deseuri si a compozitiei lor, atat pentru deseurile menajere cat si pentru cele industriale. Este
necesara o diferentiere dupa structura locului de producere a deseurilor si dupa influentele
anotimpurilor, precum si o estimare a potentialului de reciclare al grupelor de materiale relevante,
urmarind in principal :
 Potentialele disponibile din punct de vedere teoretic,
 Cantitatile disponibile/utilizabile practic,
 Compararea cu cantitatile deja supuse reciclarii
GESTIONAREA DESEURILOR NEPERICULOASE

GESTIONAREA DESEURILOR MUNICIPAL-MENAJERE


NEPERICULOASE

Scopul principal al unui sistem modern de gestionare a deşeurilor este reciclarea şi reutilizarea
deşeurilor în cea mai mare măsură posibilă. În locul colectării deşeurilor ca unică fracţiune amestecată
de eliminat laolaltă la un depozit, se pune accent tot mai mult pe necesitatea de a separa deşeurile în
fracţiuni diferite ce pot fi reciclate şi reutilizate.
Într-adevăr, unul dintre obiectivele principale ale legislaţiei europene referitoare la deşeuri, care
este sau va fi în curând transpusă în România în cadrul procesului de aderare, este acela de a
intensifica reciclarea şi reutilizarea deşeurilor. Legislaţia UE obligă statele membre să recicleze şi să
reutilizeze mai multe categorii de deşeuri, de exemplu vehicule avariate, uleiuri uzate, deşeuri de
echipamente electrice şi electronice, baterii şi deşeuri de ambalaje. Şi aceste obligaţii au fost transpuse
în legislaţia naţională.
În situaţia actuală din România, majoritatea deşeurilor menajere sunt colectate de consiliile
municipalităţilor. Deşeurile menajere (şi de altă natură) sunt colectate fără a fi separate la sursă şi sunt
depozitate la un depozit de deşeuri. În vederea procesului de aderare şi a obligaţiilor corespunzătoare
din punct de vedere al reciclării şi reutilizării unor fracţiuni din deşeuri, devine tot mai necesară
schimbarea acestor practici actuale de colectare a deşeurilor şi introducerea unui sistem de colectare
selectivă. Pentru aceasta sunt necesare schimbări şi adaptări în gestionarea şi organizarea colectării
deşeurilor (menajere) la nivelul municipalităţilor din România.

Colectarea deseurilor menajere

Deşeurile sunt un (sub) produs logic al vieţii societăţii moderne şi ca atare sunt generate peste
tot, în toate procesele de producţie şi consum şi în cantităţi care par din ce în ce mai mari. Principala
caracteristică a acestor deşeuri este că nu se mai pot folosi de către posesorul produsului si ca urmare
vor să se debaraseze de acestea.
În afară de aceasta, deşeurile conţin de obicei o proporţie însemnată de materiale valorificabile,
care pot fi (re)utilizate în procesul de producţie, ceea ce face să scadă nevoia de a folosi mereu
materiale noi, virgine. Într-un sistem sănătos, bine organizat, de colectare a deşeurilor, împrăştierea
necontrolată a deşeurilor în mediu este prevenită, creându-se şi întărindu-se posibilitatea reutilizării
acestor materiale.
Organizarea colectării deşeurilor de la societăţi este de obicei de resortul producătorilor
deşeurilor. O societate care produce deşeuri trebuie să încheie contracte cu o societate de colectare şi
tratare a acestora. Aceasta în conformitate cu Principiul Poluatorul Plăteşte. Acelaşi principiu se aplică
gospodăriilor populaţiei şi deşeurilor menajere, deşi este evident nepractic şi ineficient ca fiecare
gospodărie în parte să negocieze şi să încheie contracte cu o societate de colectare. Din acest motiv, în
Europa se obişnuieşte ca autorităţile administraţiei publice locale să se ocupe de colectarea şi tratarea
deşeurilor menajere.

Obligaţiile legale ale autorităţilor administraţiei publice locale

În România, autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale răspund de colectarea


deşeurilor menajere şi au obligaţia organizării colectării separate a mai multe categorii de deşeuri.
Câteva exemple de detaliere a obligaţiilor legale:
Deşeuri din ambalaje: HG nr. 621/ 2005,Art. 19:
1)Autorităţile şi instituţiile autorităţilor publice locale trebuie să asigure colectarea selectivă a
deşeurilor de ambalaje de la populaţie prin:
 serviciul public de salubritate, conform Ordonanţei Guvernului nr. 87/2001(deja abrogată
şi înlocuită prin Legea nr. 101/2006);
 organizarea şi dotarea spaţiilor prin amplasarea de containere adecvate.
2)Autorităţile şi instituţiile autorităţilor publice locale trebuie să asigure organizarea şi
recuperarea deşeurilor de ambalaje colectate selectiv.
În privinţa deşeurilor electronice există o obligaţie similară de prevedere a unui sistem de
colectare selectivă: HG nr. 448/ 2005,Art. 5(1): ‘Autorităţileadministraţiei publice locale au obligaţia
de a colecta separat de la populaţie deşeurile de echipamente electrice şi electronice şi de a oferi
producătorilor de echipamente electrice şi electronice spaţiile necesare pentru colectarea selectivă a
acestora.
În concluzie: atunci când aplică responsabilizarea producătorilor, autorităţile administraţiei
publice locale trebuie să dispună de un sistem de colectare a unor categorii de deşeuri.

Politica municipală în domeniul deşeurilor

Pentru autorităţile administraţiei publice locale care organizează colectarea deşeurilor menajere,
este recomandabilă întocmirea unui plan de politici referitoare la deşeuri.Acest plan trebuie să descrie
obiectivele consiliului local în raport cu gestionarea deşeurilor şi modul în care se vor realiza aceste
obiective. Un plan de politici municipale referitoare la deşeuri poate conţine următoarele părţi:

Analiza situaţiei prezente:


 Cantităţile de deşeuri colectate actual (date);
 Fracţiuni de deşeuri şi rate de reciclare (date);
 Finanţarea sistemului;
 Puncte critice şi probleme.

Obiectivele gestionării deşeurilor:


 Obligaţiile legale la nivel naţional;
 Politica naţională şi regională de gestionare a deşeurilor;
 Ambiţiile municipalităţii;

Mijloacele de realizare a gestionării deşeurilor pentru a îndeplini aceste obiective:


 Organizare;
 Mijloace de colectare;
 Informarea publicului;
 Contractarea serviciului sau nu;
 Modalitatea de finanţare;

Eliminarea finală şi tratarea deşeurilor:


 Unde
 Cum
 De către cine
 Etc.

Schemă de planificare
Pentru a întocmi şi redacta un astfel de plan,municipalităţile au nevoie de date referitoare la
cantitatea de deşeuri produse de gospodăriile din comunitate şi la cantităţile care se reciclează şi care
se elimină final. Este de asemenea important să existe un inventar al actorilor (societăţi, instalaţii) cu
activitate în domeniul gestionării deşeurilor. O parte a acestei analize evaluează opţiunile de
valorificare a fracţiunilor de deşeuri colectate separat. Pe baza acestor informaţii, planul trebuie să
descrie în ce mod trebuie organizată structura de colectare, ce fracţiuni să fie separate la sursă, ce
fracţiuni să fie recuperate din deşeurile colectate şi cum să fie tratate deşeurile sau, în cazul fracţiunilor
selectate, cum să fie valorificate.
Pe baza acestor opţiuni, se stabilesc ţintele de realizat în colectare şi cantitatea de materiale
colectate separat.
În funcţie de acestea se poate elabora un sistem de colectare a deşeurilor, cu detalierea modului
în care acestea vor fi colectate (mijloace de colectare, frecvenţă etc.) şi a modalităţii de finanţare
(impozit general pe deşeuri, impozit în funcţie de cantitatea de deşeuri, vânzarea materiilor prime
secundare, combinaţii de mijloace).
Următorul pas va fi reprezentat de determinarea organizării efective a colectării deşeurilor. Se va
realiza de serviciul municipal de deşeuri sau va fi contractat cu o firmă (angajarea unei companii de
salubritate?). Consiliul local va organiza activitatea singur sau în colaborare cu alte consilii locale?
Planul municipal de gestionare a deşeurilor trebuie să ţină seama de asemenea de datele necesare
pentru monitorizarea şi evaluarea ulterioară a acestuia. Planul de gestionare a deşeurilor trebuie să fie
dinamic, revizuit periodic, de exemplu la intervale de patru ani.

Organizarea colectării deşeurilor la nivel municipal

Dacă municipalitatea doreşte să colecteze deşeuri de la populaţie, va trebui să dispună de o


organizaţie sau să creeze o astfel de organizaţie. Modul în care trebuie organizată colectarea deşeurilor
în fiecare municipalitate trebuie să fie specificat în planul municipal pentru politica deşeurilor. În
general sunt posibile următoarele alternative de organizare a colectării deşeurilor:

1) Un serviciu municipal
Municipalitatea îşi creează propriul serviciu de colectare. In acest model, municipalitatea deţine
mijloacele fixe şi mobile (vehicule, containere) pentru colectarea deşeurilor şi personalul de salubritate
este angajat de municipalitate. Deşeurile colectate sunt transportate la un amplasament de depozitare,
incinerator sau staţie de tratare. Costurile de colectare, transport şi tratare sunt suportate de
municipalitate.
Principalul avantaj al acestui model este că municipalitatea deţine controlul complet asupra
colectării deşeurilor. Principalul dezavantaj poate fi, în comunităţile mici, economia de scară limitată,
care face să scadă eficienţa serviciului.

2) Un serviciu municipal cu funcţiune regională


Municipalitatea îşi creează propriul serviciu municipal de colectare care colectează şi deşeurile
din alte municipalităţi (învecinate). În acest caz, celelalte municipalităţi plătesc pentru serviciul
furnizat de municipalitatea care l-a creat.
Principalul avantaj pentru municipalităţile care utilizează serviciul oferit de o altă municipalitate
este acela că nu trebuie să mai investească separat în echipamente şipersonal. Principalul avantaj
pentru municipalitatea care oferă serviciul este rentabilitatea: o utilizare mai eficientă a echipamentelor
şi personalului care lucrează la o scară mai mare.

3) Contractare
Municipalitatea angajează o societate de salubritate. În acest caz, nu mai există un serviciu de
salubritate municipal. Prin procesul de licitaţie, municipalitateaselectează şi angajează o companie care
asigură serviciile de salubritate potrivit condiţiilor specificate în dosarul de licitaţie.
Avantajul acestui model este acela că municipalitatea se poate astfel concentra asupra termenilor
şi condiţiilor de asigurare a serviciului şi nu mai trebuie să organizeze şi sistemul de colectare a
deşeurilor. Procedura de licitare permite o înlocuire mai uşoară dacă realizările societăţii de salubrizare
contractate iniţial nu sunt satisfăcătoare.
4) Un serviciu municipal comun
Ceea ce poate fi furnizat de o municipalitate poate fi oferit şi de un grup de municipalităţi. Un
model de succes din Olanda este crearea unui serviciu comun de colectare de către şi din mai multe
municipalităţi (de ex. GAD). În acest caz, serviciul de colectare rămâne public, furnizat de o
organizaţie comună şi administrat de municipalităţi, dar contribuie la economia de scară.
Acest model combină avantajele caracterului public al serviciului cu economia de scară şi
rentabilitatea asociată acesteia. Un alt avantaj este factorul de control: in acest model există o
organizaţie a municipalităţilor care se ocupă chiar ele de colectarea deşeurilor.
Municipalităţile îşi pot astfel controla propriul serviciu de colectare.

5) Contractare comună
Un grup de municipalităţi poate şi să angajeze o societate de colectare şi tratare a
deşeurilor.Acest grup de municipalităţi poate şi să contracteze serviciul de colectare prin procedura
de licitare cu o companie comercială.
Ca şi în cazul contractării de către o municipalitate, avantajul acestui model este acela că
municipalităţile se pot astfel concentra asupra termenilor şi condiţiilor de asigurare a serviciului şi nu
mai trebuie să organizeze şi să implementeze un sistem propriu de colectare.
Procedura de licitare permite o înlocuire mai uşoară dacă realizările societăţii de salubrizare
contractate iniţial nu sunt satisfăcătoare.Astfel se poate crea mai multă flexibilitate. De asemenea,
costurile colectării deşeurilor pot fi reduse datorită condiţiilor concurenţiale inerente într-un proces de
licitare. Rentabilizarea se poate realiza prin contractarea de către un grup de municipalităţi învecinate.

6) Model mixt
Sunt posibile de asemenea şi unele combinaţii: o parte din colectarea deşeurilor se realizează de
către municipalitate; o parte de către societatea de salubrizare angajată. Principalul avantaj al acestui
model este că se poate alege soluţia optimă pentru fiecare fracţiune a fluxului de deşeuri.
Nu există o regulă generală care să determine care posibilitate este mai fezabilă decât celelalte:
acest lucru depinde, evident, de situaţia predominantă la nivel naţional, regional şi local. În general,
este importantă economia de scară: o cooperare eficientă între diferite municipalităţi poate face
colectarea deşeurilor mai rentabilă.
Dezvoltarea sistemelor de colectare în Olanda este un bun exemplu în acest sens. În anii 1970
colectarea şi tratarea deşeurilor era organizată aproape exclusiv la nivel regional: această economie de
scară era necesară pentru ca serviciul de colectare să fie rentabil şi să poată crea instalaţii de tratare a
deşeurilor cu măsuri adecvate de protecţie a mediului.Astăzi, in Olanda, cele mai multe incineratoare
şi amplasamente de eliminare finală sunt deţinute de grupuri de municipalităţi.

Colectarea integrală şi selectivă a deşeurilor

Scopul colectării deşeurilor este colectarea acestora în locul în care sunt produse în mod
organizat şi rentabil, pentru a preveni poluarea mediului şi a permite reutilizarea şi reciclarea unei
cantităţi cât mai mari. Reciclarea deşeurilor face să scadă cererea de materii prime primare şi cel mai
adesea utilizarea materiilor prime secundare este mai puţincostisitoare decât a celor primare. Cea mai
mare parte a deşeurilor poate fi reutilizată.
Reciclarea şi reutilizarea deşeurilor poate fi realizată în două moduri. Primul permite sortarea şi
separarea după colectarea integrală. Aceasta se poate realiza mecanic sau manual. Eficacitatea
separării după colectare poate fi foarte mare şi este o metodă foarte eficientă pentru unele fracţiuni.
Principala condiţie este aceea ca fracţiunea recuperată să poată fi apoi reciclată: calitatea fracţiunii de
deşeuri separate astfel nu trebuie să fieprea mult afectată de colectarea integrală şi separarea ulterioară.
De exemplu, separarea metalelor, lemnului, ambalajelor PET etc. este relativ uşoară şi
materialele recuperate pot fi încă folosite ca materie primă secundară. Nu acelaşi lucru se întâmplă, de
exemplu în cazul sticlei (care se sparge la colectare şi rămâne împrăştiată în fragmente mici în masa de
deşeuri), hârtiei (care este puternic poluată de partea organică a deşeurilor şi de aceea devine mult mai
puţin valorificabilă ca sursă secundară în industria hârtiei) şi deşeurilor organice (o sursă foarte bună
de producere a compostului, dar poluate cu metale grele dacă se recuperează din deşeurile colectate
integral).Astfel, pentru fiecare fracţiune recuperată şi reutilizată este necesar să se analizeze
eficacitatea separării după colectare sau înainte: la sursă.
Separarea la sursă permite în general separarea unor fracţiuni de deşeuri de bună calitate. Pentru
a realiza colectarea separată a deşeurilor, gospodăriile trebuie evident să dispună de mijloace de
separare a deşeurilor. Aceasta înseamnă că au nevoie de containere sau alte mijloace de colectare în
care pot fi depozitate separat diferite fracţiuni de deşeuri şi că aceste containere trebuie colectate cu
regularitate.Aceasta complică organizarea colectării deşeurilor şi face să crească proporţional şi
costurile colectării. Însă aceste costuri pot fi compensate (parţial) prin utilizarea fracţiunilor astfel
separate ca materii prime secundare.
Pentru gospodăriile din Olanda există sisteme de colectare separată a deşeurilor organice, sticlei,
hârtiei, textilelor, deşeurilor periculoase şi restul deşeurilor solide. Municipalitatea determină în ce
mod organizează colectarea deşeurilor. Colectarea este în general organizată în felul următor (cu unele
variaţii):

 Pentru deşeurile organice (biodegradabile), fiecaregospodărie dispune de un container


special. Containerul este ridicat din două în două săptămâni. Deşeurile organice sunt
compostate şi compostul este utilizat ca amendament şi îngrăşământ al solului în
agricultură.
 Pentru colectarea sticlei, aşa-numitele bănci pentru sticle sunt amplasate in apropierea
centrelor comerciale şi in alte puncte centrale din zonele rezidenţiale. Băncile pentru
sticle au containere separate pentru sticlă verde, albă sau brună.Această separare pe
culori face ca sticla colectată să fie mai uşor valorificabilă. Containerele sunt golite când
se umplu şi sticla este reciclată in industrie.
 Colectarea hârtiei se face din uşă în uşă o dată pe lună. În foarte multe municipalităţi,
gospodăriile au la dispoziţie un container special pentru colectarea hârtiei. Hârtia se
utilizează în industria celulozei ca materie primă secundară.
 Colectarea deşeurilor textile se realizează mai ales de către organizaţiile caritabile, care
folosesc textilele ca sursă de venit în activitatea lor. Colectarea textilelor se realizează
atât în containere plasate central, cât şi, trimestrial, din uşă în uşă.Textilele sunt fie
reutilizate, fie reciclate.
 Pentru colectarea deşeurilor periculoase, fiecare gospodărie are la dispoziţie o cutie
specială, în care pot fi depozitate deşeurile periculoase (ulei de motor, solvenţi, baterii
etc.). În majoritatea comunităţilorexistă un vehicul special care colectează aceste deşeuri
trimestrial. Este posibil de asemenea ca aceste deşeuri să fie aduse la unitatea municipală
de colectare. Deşeurile periculoase sunt incinerate.
 Fiecare gospodărie dispune de un container pentru colectarea deşeurilor solide
mixte.Aceste deşeuri sunt ridicate din două în două săptămâni şi duse la un incinerator.
La incinerator, metalele sunt recuperate magnetic şi prin separare în curent circular, iar
cenuşa se reutilizează ca material de construcţie secundar. Toate incineratoarele de
deşeuri produc electricitate.
 Pentru colectarea aparatelor electronice mari şi a deşeurilor voluminoase (de ex. mobilă)
majoritatea municipalităţilor asigură serviciul la cerere sau lunar din uşă în uşă. Fiecare
municipalitate are o unitate municipală de colectare (obligaţie legală) la care cetăţenii pot
aduce deşeurile din gospodărie (chiar deşeuri din construcţii şi demolări, deşeuri
voluminoase verzi şi de grădinăetc.).

Principalul dezavantaj al acestui sistem de containere pentru fiecare gospodărie descris mai sus
este că gospodăriile au nevoie de mult spaţiu pentru toate containerele şi în plus trebuie să depoziteze
separat deşeurile care trebuie duse la containere colective din afara locuinţei (de exemplu sticla).
De aceea se pot aplica alte mijloace în cazurile în care locuinţele dispun de spaţiu limitat, de
exemplu în blocurile de apartamente sau zonele centrale ale oraşelor.Aici sunt instalate (mai multe)
containere colective în care locuitorii pot depune deşeurile. În acest caz există de asemenea containere
pentru diferite fracţiuni de deşeuri: deşeuri organice, deşeuri mixte, deşeuri de sticlă şi hârtie.
Principalul dezavantaj al colectării separate este că iniţial necesită investiţii mai mari datorită
modalităţilor diferite de colectare a diverselor fracţiuni de deşeuri. Pentru fracţiunile mai valoroase,
aceste costuri mai mari pentru sistemul mai complex pot fi reduse sau compensate complet prin
veniturile obţinute din utilizarea fracţiunii separate ca materie primă secundară.Acest lucru este
adevărat mai ales atunci când costurile tratării sau depozitării integrale în vrac sunt foarte mari.
Este de la sine înţeles că este foarte importantă cooperarea cetăţenilor la un astfel de sistem de
colectare separată a deşeurilor. Dorinţa lor de a coopera depinde de trei factori: cunoaştere, motivare şi
oportunitate. De exemplu, dacă se doreşte colectarea separată cu succes a sticlei, trebuie să se explice
ce înseamnă această colectare separată şi ce se întâmplă cu fracţiunile separate (cunoaştere). Este apoi
important ca oamenii să fie conştienţi de motivul acestei separări şi că efortul lor este necesar şi
benefic (motivare) şi, în al treilea rând, trebuie să li se ofere un sistem în care să se poată depune cu
uşurinţă de sticlele colectate (oportunitate).

Finanţarea colectării şi tratării deşeurilor

Municipalitatea trebuie să suporte costurile colectării şi tratării deşeurilor. Pentru a o putea face,
municipalitatea poate utiliza patru surse de venit. Prima sursă este municipalitatea însăşi, a doua sursă
este reprezentată de gospodăriile populaţiei (prin perceperea unui impozit pe deşeuri), cea de-a treia
sursă este beneficiul creat prin vânzarea materiilor prime secundare, iar a patra sursă, în cazul
responsabilizării producătorilor, sunt aceşti producători.
Pe baza ’principiului poluatorul plăteşte’, costul colectării şi tratării deşeurilor NU trebuie
acoperit din prima sursă

Impozit pe deşeuri
Cea mai simplă modalitate este colectarea sumelor de la gospodării prin introducerea unui
impozit pe deşeuri pentru fiecare locuinţă. Mărimea impozitului este determinată de împărţirea
costului total net al sistemului de colectare şi tratare la numărul de gospodării din localitate. Impozitul
pe deşeuri se poate colecta în mai multe feluri: printr-un impozit separat pe gospodărie sau prin
combinarea impozitului pentru deşeuri cu alte taxe şi impozite municipale, de ex. factura pentru
electricitate, apă, etc.
Avantajul impozitului pentru deşeuri este egalitatea acestuia: gospodăriile nu pot profita
financiar din decizia de a nu participa la sistemul de colectare general. Fie că deşeurile produse de
aceasta intră în sistemul de colectare fie că nu, gospodăria plăteşte impozitul. Astfel se creează
stimulentul de conformare la sistemul de colectare: oricum trebuie să plăteşti pentru acesta.
Principalul dezavantaj al sistemului este acela că fiecare gospodărie plăteşte aceeaşi sumă de
bani pentru deşeuri, indiferent de cantitatea de deşeuri pe care o produce sau, în mod ideal, de cât de
mult previne poluarea. Nu există nici un stimulent pentru reducerea producţiei de deşeuri. De aceea, au
fost elaborate sisteme mai complexe care să stimuleze populaţia să producă mai puţine deşeuri.

Vânzarea materiilor prime


Când se aplică colectarea selectivă sau separarea după colectare, fracţiunile separate din deşeuri
pot fi vândute ca materii prime. Dacă nivelul de separare este ridicat,astfel se pot genera venituri
substanţiale şi recupera o parte esenţială a costurilor de colectare şi tratare a deşeurilor.Vânzarea
materiilor prime trebuie să fiebine organizată pentru a se putea realiza un beneficiu maxim. Cu o bine
organizată cooperare amunicipalităţilor se poate realiza mult în acest sens. In Olanda, municipalităţile
au creat o organizaţie specială pentru desfacerea fracţiunilor de deşeuri colectate.

Responsabilizarea producătorilor
A patra sursă de venit pentru colectarea şi tratarea deşeurilor sunt producătorii de bunuri pentru
care se stabileşte răspunderea producătorului care utilizează sistemul municipal.
Deşeurile din ambalaje sunt una dintre categoriile de deşeuri la care se aplică principiul
responsabilizării producătorului. Această obligaţie derivă din directiva europeană referitoare la
ambalaje şi deşeurile de ambalaje şi stabileşte că producătorii de bunuri ambalate răspund de preluarea
şi reciclarea deşeurilor din ambalajele pe care le folosesc recuperate de la firme şi din gospodării. În
majoritatea ţărilor europene, a fost introdus aşa-numitul sistem al Punctului Verde, în vederea
implementării obligaţiilor producătorilor de bunuri ambalate. Principiul sistemului Punct Verde este
acela că producătorii de bunuri ambalate deleagăobligaţia unei organizaţii, finanţate de producători,
care apoi are grijă de organizarea colectării şi tratăriideşeurilor din ambalaje. În România, organizaţia
pentru Punctul Verde este ECO ROM Ambalaje (ERA), fondată la sfârşitul anului 2003. Majoritatea
producătorilor de bunuri ambalate sunt afiliaţi la ERA.

Evaluare şi monitorizare

Sistemul de colectare şi tratare a deşeurilor trebuie evaluat periodic pentru a vedea dacă
rezultatele concordă cu ţintele propuse în actuala politică privind deşeurile.Aceasta necesită un sistem
de monitorizare cu date privind colectarea şi tratarea deşeurilor.
Sistemul de monitorizare trebuie să colecteze următoarele date:
 Cantitatea de deşeuri colectată, specificat pentru fiecare categorie;
 Componenţa fracţiunilor de deşeuri (poluarea fracţiunilor colectate separat, componenţa
deşeurilor reziduale);
 Reciclarea şi tratarea deşeurilor;
 Costurile colectării şi tratării;
 Participarea publicului;
 Atitudinea populaţiei faţă de aspectele legate de deşeuri şi colectarea separată;
 Probleme întâmpinate în colectare şi tratare;
 Etc.
Ambalajele conţin o mulţime de materiale: hârtie, sticlă, carton, metale, lemn şi diferite tipuri de
mase plastice. În UE nu există o directivă separată pentru aceste materiale, dar în directiva ambalaje
sunt stabilite ţinte specifice de recuperare şi reciclare a acestor materiale ca parte a deşeurilor din
ambalaje.
Pentru aceste categorii de deşeuri din deşeurile menajere, colectarea selectivă poate fi organizată
în cazul în care creşte fezabilitatea recuperării şi reciclării deşeurilor.

Optimizarea colectării deşeurilor

Cu cat se colectează separat mai multe fluxuri de deşeuri, cu atat sistemul de colectare devine
mai costisitor. Pentru aceasta este necesară identificarea alternativelor de optimizare a sistemului, care
se poate organiza in mai multe feluri.

1) Utilizarea pe cât posibil a separării după colectare


Posibilitatea separării după colectare este determinată de cantitatea care poate fi obţinută prin
separate ulterioară, costul separării şi calitatea materialelor recuperate. Dacă opţiunile de reutilizare nu
se reduc în mod semnificativ prin colectarea integrală şi separarea ulterioară şi costurile nu cresc prea
mult, este de preferat separarea după colectare.

2) Utilizarea separării inteligente la sursă


În locul unui sistem separat de colectare a fiecărei categorii de deşeuri, este posibil să fie
combinate sistemele de colectare a unor fracţiuni de deşeuri urmând ca acestea să fie separate după
colectare, dacă este uşor de realizat şi nu implică o reducere a valorii de piaţă a fracţiunilor separate.
De exemplu, dacă se combină colectarea ambalajelor din PET, metal, recipiente de PE şi a hârtiei, este
destul de uşor de separat aceste fracţiuni după colectare fără o reducere a valorii acestor fracţiuni.

3) Luarea în considerare a tratării deşeurilor


Este evident că deşeurile care nu pot fi reciclate (de ex. nu există o societate de valorificare) nu
trebuie colectate selectiv. Este mai puţin evident, dar nu mai puţin relevant, că trebuie să se ţină seama
de tratarea deşeurilor comparativ cu tratarea fracţiunilor reciclate.
De exemplu, în Olanda, toate deşeurile în amestec provenite din gospodăriile populaţiei sunt
incinerate cu recuperarea energiei, ceea ce se consideră o formă de reutilizare. Din acest motiv nu se
practică colectarea selectivă a materialelor plastice în gospodărie: aceasta ar fi mult mai costisitoare şi
posibilităţile de reutilizare foarte reduse, datorită marii diversităţi de materiale plastice din deşeuri.

4) Luarea în considerare a fracţiunilor de deşeuri


Colectarea selectivă a unui flux de deşeuri nu este fezabilă decât dacă există o cantitate
suficientă de deşeuri. În cazul unor cantităţi reduse de deşeuri, costul colectării acestei fracţiuni va fi
relativ ridicat.
De exemplu, în centrul oraşelor, cantitatea de deşeuri organice este relativ redusă (doar unele
deşeuri de bucătărie), dar pentru colectarea acesteia este necesară aceeaşi structură ca şi pentru
deşeurile de grădină. Din acest motiv colectarea separată a acestei fracţiuni în zonele centrale ale
oraşelor este destul de costisitoare.

TEHNICI DE TRATARE MECANICA A DESEURILOR

Tehnici de mărunţire a deşeurilor

Maruntirea reprezinta trecerea unui material intr-o granulatie mai fina. Fiecare maruntire
serveste extinderii suprafetei exterioare specifice. Pentru alegerea masinii de maruntire potrivite sunt
necesare urmatoarele informatii:
 proprietatile fizice ale materialului care trebuie maruntit precum granulatia initiala,
consistenta, duritatea, fragilitatea si fisionabilitatea
 scopul maruntirii, ca de exemplu, procesele fizice sau chimice la care va fi supus
materialul maruntit;
 caracteristicile necesare ale materialului maruntit precum marimea si distributia
particulelor maruntite, marimea medie a particulelor sau marimea specifica a
particulelor.

Maruntirea este cel mai des utilizata pentru marirea suprafetei specifice a componentelor
deseurilor biodegradabile, in vederea grabirii procesului de tratare biologica. Prin acest procedeu
materialul se prepara pentru descompunerea microbiana, iar preluarea cantitatii necesare de apa este
imbunatatita. Pentru maruntire se pot utiliza: mori rapide cu ciocane, mori rapide sau lente de taiere,
mori cu bile, tamburi rotativi, mori raspel si mori spiralate.
Masinile de maruntire, care au fost testate in domeniul gestionarii deseurilor si care de-a lungul
celor 20 de ani s-au dezvoltat la un nivel extrem de ridicat, sunt prezentate mai jos,
precizandu-se avantajele si dezavantajele lor legate de instalatia de reciclare.
Pregatirea prin maruntire a deseurilor biodegradabile in scopul compostarii presupune in special
o destramare a materialului, de aceea sunt preferate morile rapide de taiere cu cutite.
In ceea ce priveste maruntirea altor tipuri de deseuri casante, cum ar fi deseurile din sticla si
deseurile din lemn sunt preferate morile cu ciocane.

Maruntirea prin lovire

Pentru maruntirea deseurilor municipale si de productie, precum deseurile din lemn si sticla
morile cu ciocane s-au dovedit a fi foarte eficiente. Ele se deosebesc, in principial, doar dupa tipul
rotorului. Exista mori orizontale si verticale cu ciocane montate flexibil. In figura 2 este prezentata o
moara orizontala cu ciocane.
Dupa acest principiu de baza se folosesc o serie de mori in instalatiile de reciclare a deseurilor
sau in depozitele de deseuri, astfel ca s-a obtinut o experienta vasta in cazul diferitelor
compozitii de deseuri.
Versiunea verticala a morii cu ciocane este caracterizata de un rotor vertical prevazut cu ciocane
de lovire. Acest tip de moara a fost conceput la sfarsitul anilor 50 special pentru prepararea deseurilor
menajere. Pentru a creste debitul acestei mori, care la inceput era scazut, se aspira aerul din interiorul
morii prin orificiul de evacuare. Astfel se pot maruntii si partile din deseuri foarte usoare precum hartia
sau masele plastice.
Datorita faptului ca morile verticale cu ciocane nu au o limitare a granulatiei printr-un
gratar, distributia granulatiei se poate varia prin modificarea numarului de ciocane. Prin marirea
numarului de ciocane rezulta o granulatie mai fina si un debit mai mic pe unitatea de timp.

Moara cu ciocane cu arbore dublu cu arbore simplu

Concasorul percutant consta dintr-o carcasa sudata din mai multe parti din tabla sau profiluri din
otel, al carei interior este captusit cu placi de percutie. Arborele, care se roteste cu aproximativ 500-
1000 rot/min este prevazut cu mai multe ciocane preschimbabile din otel rezistent la uzura. Arborele se
roteste intr-un lagar montat pe carcasa. Placile de percutie sunt asezate reglabil cu ajutorul unor pivoti.
Atat distanta dintre placile de percutie si ciocane, cat si inclinatia placilor sunt reglabile. La intrarea
unor componente care nu se pot marunti in spatiul de percutie placile de percutie pot fi ridicate iar
materialele nemaruntite sunt eliminate prin partea inferioara.

Concasor percutant

Concasoarele percutante se alimenteza prin partea superioara cu ajutorul benzilor transportoare,


in timp ce materialele maruntite se elimina prin partea inferioara. Materialul este preluat in concasor de
catre ciocane cu o viteza de aproximativ 25-40 m/s, si sunt lovite de placile de percutie de deasupra
arborelui. Placile de percutie sunt astfel aranjate, incat materialul sa fie adus inapoi in circuitul de
lovire. Acest proces se repeta pana cand materialul este maruntit in asa masura incat sa poata trece prin
spatiul dintre arbore si placile de percutie, spatiu ce este reglat in functie de dimensiunea dorita a
particulelor.
In cazul concasoarelor percutante trebuie avut in vedere, de exemplu, la prelucrarea deseurilor
din constructii si demolari sa nu fie introdus beton cu armaturi de otel prea lungi, pentru ca acestea s-ar
putea invarti in jurul rotorului si ar duce la blocarea instalatiei.

Maruntirea prin taiere

Moara poate fi cu arbore orizontal simplu sau dublu. Prin rotatia in sensuri diferite a arborilor
dubli prevazuti cu cutite materialul este atras intre cutite. Maruntirea are loc intre uneltele de
taiere indiferent de tipul materialului: moale, elastic sau dur.
Gradul de maruntire se fixeaza prin alegerea distantei dintre cutite respectiv prin latimea dintilor
la arborele cu cutite. Pentru maruntirea deseurilor menajere distanta dorita dintre cutitele arborelui este
de 0,1 mm si pentru a garanta succesul procesului de tocare, nu trebuie sa depaseasca 0,8 mm. Daca
gradul de maruntire nu este corespunzator, sau daca distributia granulatiei este neuniforma, instalatiile
pot fi reglate in mai multe trepte pana cand rezultatul final este cel dorit.
Pentru a realiza un debit mare in cazul deseurilor voluminoase acestea ar trebui in prealabil
presate cu ajutorul unei prese hidraulice inaintea umplerii morii cu cutite. In cazul in care bucati grele
din metal sau alte parti componente care nu pot fi maruntite ajung in moara, arborele cu cutite dispune
de un sistem de siguranta automat, care actioneaza arborele in sens invers pentru a debloca materialul
respectiv si apoi il opreste. In acest caz materialul trebuie indepartat manual. Practica a demonstrat ca,
in instalatiile de maruntire cu arbore cu cutite, este mai convenabil daca se indeparteaza manual
materiale dure precum metalele inainte de a fi admise in moara.
Vederea unui arbore cu cutite

In functie de marirmea dintilor, debitul de materiale maruntite se situeaza in jurul valorii de 3


t/h. Materialul maruntit este caracterizat de margini taiate curat si un interval destul de mic al
dimensiunilor particulelor. Acest tip de moara se foloseste cel mai des pentru maruntirea deseurilor din
plastic, deseurilor din lemn, etc.

Tehnici de sortare a deseurilor

Sortarea reprezinta procesul de separare si clasare a deseurilor in functie de diferentele


dintre caracteristicile lor fizice. In principiu exista sortarea dimensionala, sortarea densimetrica,
sortarea optica, sortarea magnetica, flotarea si sortarea manuala.

Sortarea dimensionala

Prin cernere se separa materiale de granulatie diferita, in diverse clase granulometrice propuse.
Acest proces se mai denumeste si clasare. Prin cernerea cu sita se realizeaza separarea in
functie de dimensiunea caracteristica a granulelor, cu ajutorul unei suprafete de separatie, prevazuta
cu orificii asezate geometric. Granulele care, la alunecarea peste sita, sunt intr-o pozitie
potrivita si au dimensiuni mai mici decat orificiile sitei, cad prin aceasta si formeaza astfel materialul
cu granulatie fina. Restul granulelor raman in sita si formeaza materialul cu granulatie mare.
Materialele cu granulatie fina, umede, fibroase si lipicioase obtureaza usor sitele. Astfel,
se micsoreaza suprafata de cernere, iar debitul de cernere scade. Pentru a evita obturarea sitelor, sunt
folosite pentru materiale greu de cernut sisteme de site speciale sau ajutoare pentru site. Cele mai
importante ajutoare pentru site sunt periile, lanturile, incalzitoarele de site, jeturile de aer si apa
suplimentara pentru anularea fortelor dintre particulele lipite una de cealalta.
Sunt folosite, in special, doua tipuri de site pentru sortarea dimensionala: site cilindrice si site cu
vibratie. O sita este considerata eficienta daca 70% din materialele cu dimensiunea particulelor mai
mica decat ochiurile plasei pot trece prin acestea.

Sita tambur este o sita cilindrica; aceasta reprezinta un agregat de clasare verificat care poate fi
utilizat intr-o instalatie de preparare a deseurilor, atat in prima treapta de preparare, cat si dupa
procesul de maruntire. Debitul si performantele la separare ale unei site tambur sunt determinate de
marimea orificiilor, diametrul, turatia, elementele interiorului tamburului si inclinatia acestuia.
Dat fiind faptul ca suprafata de cernere a unei site tambur este relativ mica, se incearca prin
diferite constructii ale peretelui interior (sita poligonala) ridicarea cat mai mult a materialului de cernut
pe peretele tamburului rotativ, pentru a obtine o cernere mai eficienta.
Sita tambur

Pentru a reduce si mai mult timpul de prelucrare a deseurilor, sita tambur poate avea pe peretii
interiori diferite accesorii cu ajutorul carora sa taie sacii in care sunt colectate deseurile. Astfel, sacii de
deseuri menajere colectati de agentii de salubritate pot fi desfacuti si sortati rapid si automat cu
ajutorul sitei tambur.

Sita cu vibratie face parte din categoria masinilor de cernere dinamice si s-a dovedit a fi eficienta
ca agregat de cernere a deseurilor care nu se infunda.
Pentru acest gen de cernere se folosesc site maleabile din cauciuc sau materiale plastice, montate
pe un sistem de bare care basculeaza in contratimp. Aceasta miscare de basculare antreneaza sita intr-o
miscare de tip unda, cu o amplitudine considerabila de 30 pana la 50 mm pentru frecvente de oscilatie
de 600 pana la 800 /min si imprima materialului de cernut acceleratii considerabile.

Separatorul balistic a fost realizat pentru separarea deseurilor municipale in trei fractii: grea,
usoara si fina. Separatorul balistic este format din palnia de incarcare si puntea formata din mai multe
benzi metalice perforate si care vibreaza in contrasens una fata de cealalta. Puntea are o mica inclinatie
pentru a imprima fractiei grele o anumita acceleratie.

Separatorul balistic

Deseurile maruntite, in functie de forma si gravitatea specifica fiecarei particule se deplaseaza in


susul sau in josul puntei. Particulele mai grele au tendinta sa se deplaseze in jos odata cu miscarea
benzilor si astfel se separa fractia grea. Datorita miscarii de vibratie si de rearanjare continua a
deseurilor pe puntea separatorului, particulele usoare cum ar fi hartia, cartonul si foliile de plastic se
deplaseaza catre marginea superioara a separatorului, astfel formandu-se fractia usoara. Iar fractia fina
reprezinta particulele care au trecut prin orificiile benzilor metalice.
Procentajul de fractie grea si fractie usoara se determina prin modificarea inclinatiei puntei.
Inclinatia se afla, in general, intre 15-20%; aceasta inclinatie este proiectata pentru o rata de incarcare
de aproximativ 10 tone/h sau 90 m3/h.

O sita cu disc este un aparat de clasare in cascada care consta dintr-un gratar de clasare cu mai
multe site partiale asezate in trepte formate dintr-o multitudine de arbori paraleli plasati la distante
egale unul de altul cu discuri de antrenare hexagonale. Fiecare dintre aceste discuri de antrenare se
roteste in golul dintre doua corpuri de discuri invecinate.

Sita plata cu disc

Distantele dintre aceste discuri determina marimea orificiilor de cernere ale fiecarui nivel de
cernere. De exemplu, deseurile presortate din constructii se introduc printr-un dispozitiv de incarcare
catre primul nivel de separare si sunt accelerate si separate in procesul de cernere prin asezarea
discurilor de antrenare pe arbori precum si prin cresterea turatiei arborilor pe fiecare nivel in
directia de antrenare a materialului catre celelalte nivele de separare. Arborii rotunjiti dintre
discurile de antrenare si colturile rotunjite impiedica intepenirea materialului de separat.

Sortarea densimetrica
Sortarea densimetrica este o metoda de clasare care se bazeaza pe echivalenta specifica a
materialelor asemanatoare intr-un curent de aer ascendent. Acest proces se mai denumeste si clasare.
Echivalenta inseamna ca diferite particule vor atinge aceeasi viteza finala de cadere. Daca
particulele sunt echivalente, atunci acestea ar trebui sa aiba in aceleasi conditii initiale aceeasi
traiectorie, respectiv aceeasi viteza de coborare. Sortarea densimetrica se poate realiza si cu
ajutorul apei.
Separarea se realizeaza in functie de viteza de cadere a particulelor. Viteza de cadere depinde de
forma granulei si de greutatea specifica a fiecarui material. Debitul este influentat de masa
volumetrica, de umiditate, de compozitia deseurilor si de maruntirea prealabila a deseurilor de sortat.

Instalatia de aspirare
Componentele usoare din deseuri sunt aspirate de obicei de pe o banda transportoare, de pe o
sita cu vibratie sau dintr-o sita tambur si sunt eliminate printr-un ciclon. Componentele usoare pot fi:
bucati de hartie, pungi de plastic, bucati de plastic, etc.
Sortarea magnetica

O sortare magnetica eficienta se realizeaza atunci cand elementele feromagnetice sunt preluate
de magneti in urma unei maruntiri a deseurilor si a unei afanari, eliberandu-se astfel, de alte impuritati.
Marimea elementelor feroase nu este limitata, dat fiind faptul ca magnetii pot atrage orice fel de
greutati. Acest tip de magneti sunt utilizati in principal pentru presortarea magnetica grosiera a
deseurilor maruntite sau nemaruntite.

Separator magnetic
Sortarea magnetica se face in mare masura cu magneti asezati deasupra benzilor rulante de
transport a deseurilor care sorteaza materialele feroase din curentul de deseuri si le elimina, ori
perpendicular, ori paralel cu directia transportorului de deseuri (vezi figura 17).
Sortarea magnetica s-a dovedit a fi eficienta dupa maruntire. Pana acum au esuat toate
incercarile de obtinere a unui produs feromagnetic de buna calitate prin sortarea metalelor feroase
inainte de a utiliza un agregat de maruntire. In cazul sortarii magnetice a deseurilor casnice, marimea
optima a elementelor este in jur de 10 pana la 100 mm.

Separator magnetic

Sortare optica
Sortarea optica are rolul de a separa materialele valorificabile in functie de culoare, iar cu
ajutorul echipamentelor cu infrarosu se pot sorta si in functie de tipul de material din care este
confectionat.
Lumina care trece prin materialul reciclabil este preluata de un senzor. Un conductor de lumina
din materialul plastic conduce semnalul catre unitatea de evaluare. Semnalul luminos este descompus
in culorile rosu, verde si albastru iar separarea se face dupa culoare.
Cu ajutorul echipamentelor cu infrarosu se realizeaza forma curbei caracteristice pentru fiecare
tip de material, iar dupa evaluarea cu ajutorul unui program urmeaza activarea mecanismului de
comanda al clapetelor de evacuare, iar deseurile carora nu le sunt recunoscute curbele caracteristice
sunt eliminate din circuit. Aceasta sortare este, in principal utilizata pentru separarea diferitelor tipuri
de materiale plastice: PET, PS, PP, HDPE, LDPE, PVC, etc.

Sortarea manuala
La ora actuala, sortarea manuala este totusi cea mai de incredere metoda de separare voita si de
foarte buna calitate a produselor secundare dintr-un amestec de deseuri.
Din deseurile casnice sau din mica industrie, comert si institutii, dar si din fractiunile de deseuri
colectate separat, personalul de sortare poate separa diferite calitati de hartie recuperata, sticle de
diferite culori sau amestecate, folii din polietilena alba sau colorata etc, dar poate indeparta si
impuritati sau componente daunatoare.
Prin conducerea directionata a sortarii manuale se poate actiona rapid si fara interventii tehnice
asupra fluctuatiilor preturilor de pe piata a materiilor prime secundare.
Datorita faptului ca sortarea manuala este foarte costisitoare, trebuie marit randamentul de
selectare cu ajutorul utilajelor speciale. Pentru a mari productivitatea sortarii manuale, materialele cu
granulatie mica sunt indepartate prin sitare. Separatoare magnetice, suflatoare, benzi inclinate, masini
de impins, au toate scopul de a pregati deseurile pentru sortarea manuala si de a mari
productivitatea personalului de sortare. Exista doua tipuri de sortare: negativa si pozitiva.

Flotarea
Sortarea prin flotatie este avuta in vedere cand densitatile specifice ale unui amestec de materiale
sunt foarte apropiate.
Flotatia se foloseste la indepartarea impuritatilor din carbuni, minereuri, barita, zgura,
cernelurile negre de tipar, deseurile din materiale plastice si multe altele. Domeniul principal de
utilizare este cel al fabricarii de hartie, in care se prelucreaza prin flotatie hartia tiparita recuperata,
obtinandu-se o hartie grafica deschisa la culoare.

METODE DE TRATARE TERMICA A DESEURILOR

Printre procedeele termice din cadrul tratarii deseurilor se numara incinerarea deseurilor, piroliza
deseurilor, coincinerarea deseurilor si procedeul de uscare. Pe departe cel mai important procedeu
termic este la ora actuala incinerarea deseurilor.
In managementul modern al deseurilor, incinerarii deseurilor ii revine sarcina de a trata deseurile
reziduale ce nu mai pot fi valorificate, astfel incat sa se ajunga la:
 inertizarea deseurilor reziduale, minimizand emisiile in aer si apa;
 distrugerea materialelor nocive organice, respectiv concentrarea materialelor anorganice;
 reducerea masei de deseuri de depozitat, in special a volumului;
 folosirea valorii calorifice a deseurilor reziduale in vederea protejarii resurselor de energie;
 transferarea deseurilor reziduale in materii prime secundare in vederea protejarii celorlalte resurse
materiale.

Punctele de mai sus sunt enumerate in functie de prioritatea lor in managementul deseurilor. O
instalatie de tratare a deseurilor reziduale optima trebuie sa indeplineasca cel putin primele trei puncte.
In cadrul pirolizei, deseurile organice se transforma prin intermediul descompunerii termice sub
retinerea aerului in produse ce pot fi valorificate energetic datorita continutului mare de energie,
respectiv depozitate in cantitati mult mai reduse.
Coincinerarea reprezinta valorificarea energetica a anumitor tipuri de deseuri in industrie, cum
ar fi de exemplu, valorificarea anvelopelor uzate sau a combustibililor alternativi in cuptoare de
ciment.
Deseurile ce pot fi tratate termic sunt deseurile municipale, namolul orasenesc, deseurile de
productie periculoase si nepericuloase. Insa pentru fiecare tip de deseu exista niste caracteristici
tehnice bine definite.

Incinerarea deseurilor

Incinerarea se poate aplica atat deseurilor municipale colectate in amestec cat si numai fractiei
de deseuri reziduale. Insa, compozitia deseurilor municipale este prepoderent biodegradabila, iar
aceasta impiedica incinerarea deseurilor municipale fara alti combustibili, conducand la cresterea
costurilor de incinerare pe tona de deseuri municipale. De aceea este indicata incinerarea deseurilor
reziduale din deseurile municipale, deseurile reziduale reprezentand deseurile ramase dupa sortarea
deseurilor reciclabile, respectiv deseurile ce nu mai pot fi reciclate material.
Pe langa deseurile reziduale sau municipale, incineratoarele pot accepta orice tipuri de deseuri.
In functie de tipul deseurilor acceptate incineratoarele sunt proiectate special. Pentru deseurile
periculoase, incineratoarele trebuie sa atinga o temperatura de ardere mult mai ridicata decat in cazul
incinerarii deseurilor nepericuloase.
Structura de principiu si modalitatea de functionare a unei instalatii de incinerare a deseurilor
este explicata in baza catorva componente si agregate ale instalatiei. Acestea sunt oferite de numerosi
producatori, fiecare executie diferind corespunzator. Insa derularea principiala a incinerarii si fluxul
materialelor difera de la o instalatie la alta, iar pentru diversi producatori, numai in mica masura. O
instalatie de incinerare a deseurilor consta din urmatoarele domenii de functionare, expuse in
continuare:
 preluarea deseurilor;
 stocarea temporara, pretratarea (daca este necesara);
 alimentarea in unitatea de incinerare;
 eliminarea si tratarea cenusei reziduale;
 tratarea si valorificarea emisiilor.

Incinerator deseuri

Preluarea deseurilor
La preluarea deseurilor are loc mai intai o cantarire in vederea stabilirii cantitatii de deseuri
livrate. Anumite deseuri pot fi indreptate catre locuri de descarcare prestabilite, in functie de tipul de
deseu, respectiv catre o pretratare inainte de a fi incinerate. De asemenea, este necesar un control
vizual pentru fiecare autovehicul cantarit. In cazul primirii unor deseuri noi sau in cazul unor
suspiciuni este indicata realizarea unor teste in laborator pentru: continut de metale grele, pH, pietre de
calcinare, putere calorica, punct de aprindere, clor, sulf si altele.
Cantarirea vehiculelor se poate face mecanic sau electromecanic. Sistemele electromecanice s-au
impus deoarece inlesnesc o transpunere simpla a valorilor masurate. Pentru vehiculele ce livreaza des
deseuri li se pot elibera cartele magnetice, unde sunt salvate greutatea vehiculului gol (in cazul
utilajelor cu suprastructura fixa), numarul de inmatriculare si datele privind destinatarul facturii.
Pentru stabilirea cantitatii de deseuri livrate de catre vehiculele ce nu detin o astfel de cartela,
mai trebuie efectuata inca o cantarire dupa descarcare. In cazul vehiculelor particulare care
livreaza deseuri sau a vehiculelor cu containere de schimb este mereu necesar un al doilea procedeu de
cantarire in vederea stabilirii cantitatii de deseuri livrate.
Zona de descarcare a deseurilor trebuie sa asigure posibilitatea descarcarii oricaror tipuri de
masini de colectare sau transport a deseurilor. Un incinerator poate accepta diferite tipuri de deseuri
pentru incinerare, de la deseuri solide la deseuri semilichide si chiar lichide. De aceea, in functie de
tipurile de deseuri acceptate zona de descarcare trebuie sa prevada toate accesoriile necesare
descarcarii acestor deseuri.

Stocarea temporara, prelucrarea


Pentru deseurile livrate trebuie sa existe un loc de stocare temporara, deoarece livrarea
deseurilor are loc discontinuu, iar alimentarea unei instalatii de incinerare a deseurilor trebuie sa fie
continua. Buncarul de deseuri serveste pe de o parte drept tampon pentru cantitatea de deseuri, iar pe
de alta parte aici pot fi detectate materialele neadecvate pentru incinerare si sortate, sau pot fi
indrumate catre o pretratare. In plus, in buncar are loc o omogenizare a deseurilor.
Prelucrarea deseurilor municipale se poate realiza prin intermediul sortarii, astfel deseurile ce nu
ard (materialele neadecvate incinerarii, cum ar fi materialele inerte, metalele feroase si neferoase) sunt
eliminate, astfel incat functionarea instalatiei sa nu poata fi intrerupta, iar componentele voluminoase
incinerabile trebuie maruntite inaintea incinerarii. Maruntirea deseurilor voluminoase inseamna o
reducere de volum si astfel o mai buna folosire a spatiului disponibil din buncar si o incinerare mai
eficienta a acestor deseuri. Daca in palnia de alimentare a unitatii de incinerare trec deseuri
voluminoase nemaruntite , se poate ajunge la formarea unor dopuri si la nefunctionarea instalatiei.
La maruntirea deseurilor voluminoase se pot utiliza mori cu ciocane sau mori de taiere, care pot
fi prevazute la nevoie cu instalatii de aspirare. Maruntirea poate avea loc intr-o zona a buncarului
rezervata in acest scop sau chiar inaintea intrarii deseurilor in buncar. Aici pot fi tratate pe de o parte
materialele care trebuie excluse din deseurile municipale, pe de alta se pot sorta deseurile declarate ca
fiind voluminoase la preluare. Vezi brosura privind “Tratarea mecanica a deseurilor”! Capacitatea de
prelucrare a instalatiei de maruntire va fi adaptata cantitatii de deseuri voluminoase receptionate anual.
In hala de descarcare si in buncarul de deseuri trebuie mentinuta o presiune mai joasa
comparativ cu zona invecinata, pentru a evita imprastierea emisiilor si a prafului. Aerul aspirat ori se
incinereaza ori se dezodorizeaza printr-un filtru biologic.

Alimentarea in camera de incinerare


Palniile de umplere sunt de regula astfel gradate, incat sa asigure o functionare continua
prin preluarea capacitatii de productie pe ora a unitatii de incinerare. Deseurile din palnia de umplere
ajung printr-un put de umplere in instalatia de alimentare.

Palnia si putul de alimentare cu deseuri a camerei de incinerare


Putul de umplere este prevazut cu o clapeta ce inchide palnia de umplere, pentru a evita
palpairea flacarii din camera de incinerare. Instalatiile de alimentare sunt supuse unei presiuni
mecanice puternice prin transportul de deseuri si unei presiuni termice prin alinierea directa la gratarul
de incinerare.

Incinerarea propiu-zisa
Pentru incinerarea deseurilor se folosesc, de regula, instalatiile de ardere cu gratar si instalatiile
cu cuptor rotativ.

Instalatii de ardere cu gratare

Procesul de incinerare la instalatiile cu gratar


Indiferent de sistemul cu gratar folosit, structura de baza a cuptorului este caracterizata de un
gratar de ardere la baza, peretii camerei de ardere si in partea superioara un plafon. Gratarul poate fi
orizontal sau putin inclinat. In cazul gratarului inclinat cea mai intalnita versiune este acea a
cuptorului cu gratar cu actiune inversa. In ambele cazuri, barele gratarului sunt miscate continuu
pentru a asigura arderea completa a deseurilor si transferul acestora in cuptor. Barele gratarului pot fi
racite cu aer sau cu apa.

Alimentare cu aer pentru o instalatie de incinerare


Cuptorul este format din 5 zone de combustie.

Schema cuptorului cu gratar

De asemenea, procedeul de incinerare se imparte in 5 faze, ce se intrepatrund in mare masura:


 uscarea: in partea superioara a gratarului deseurile se incalzesc pana la peste
100°C prin intermediul iradierii cu caldura sau a convectiei, astfel avand loc
indepartarea umezelii.
 degazarea: prin continuarea procesului de incalzire pana la temperaturi de peste 250°C se
exclud materiile volatile. Acestea sunt in primul rand umezeala reziduala si gazele
reziduale. Procesul de piroliza are loc la presiune atmosferica scazuta si la cresterea
temperaturii..
 arderea completa: in cea de-a treia parte a gratarului se atinge temperatura de ardere
completa a deseurilor.
 gazarea: numai o mica parte din deseurile arse sunt oxidate in procesul de piroliza. Cea
mai mare parte a deseurilor se oxideaza in partea superioara a camerei de incinerare la
1000°C.
 post-combustia: pentru minimizarea gazelor reziduale ramase neincinerate si a CO din
emisii exista mereu o camera de post-combustie. Aici se adauga aer sau gaz rezidual
desprafuit in vederea realizarii incinerarii complete. Timpul de pastrare in aceasta
zona este de minim 2 secunde la 850°C.
Trecerea de la o faza la alta depinde de compozitia si valoarea calorica a deseurilor de incinerat.
Pentru pornirea instalatiei este necesara preincalzirea spatiului de ardere. In acest scop sunt
instalate arzatoare ce functioneaza cu gaz, ulei, praf de carbune sau orice alt tip de combustibil, ce au
rolul de a preincalzi camera de ardere si de a intretine flacara in cazul unei compozitii mai dificile a
deseurilor. Cand camera de ardere a atins temperatura corespunzatoare, atunci deseurile pot fi aprinse
cu ajutorul arzatoarelor de aprindere, instalate in camera de ardere.
Alimentarea cu aer se face atat prin barele gratarului de jos in sus (alimentarea primara), cat si
cu ajutorul unor dispozitive suplimentare prevazute in camera de ardere (alimentarea secundara).
Masurarea debitului de aer de combustie este adaptat la procesul de incinerare in timp si spatiu.
Deoarece compozitia deseurilor varaiaza in limite largi si amestecarea inainte de incinerare nu
asigura omogenizarea totala a deseurilor, miscarea gratarelor si masurarea aerului de combustie sunt
mereu adaptate la situatia de functionare a cuptorului.
Procesul de incinerare la instalatiile cu cuptor rotativ
Cuptorul rotativ este intalnit in industria cimentului, de aici fiind preluat si pentru
incinerarea deseurilor. In cazul incinerarii cu cuptor rotativ temperatura atinsa in camera de ardere este
mult mai ridicata fata de incineratoarele cu gratar.

Cuptor rotativ

In functie de tipul instalatiei de alimentare, deseurile solide trebuie maruntite inainte de


introducerea acestora in cuptor. In cazul deseurilor voluminoase, acestea intotdeauna trebuie maruntite
inainte de incinerare pentru o ardere completa a acestor deseuri.
Datorita rotirii continue si inclinatiei usoare a cuptorului, transferul deseurilor dintr-un capat in
altul a cuptorului este realizat usor. In functie de temperatura de ardere, dispozitivul de ardere a
cenusei poate fi necesar sau nu. In cazul unor temperaturi de 1150 ºC cenusa este aglomerata,
iar la temperaturi de 1300 ºC cenusa este topita si vitrifiata. De asemenea, cenusa de fund si cenusa
recuperata din filtre pot fi reintroduse in cuptorul rotativ pentru aglomerare sau vitrifiere.
Deoarece temperaturiile de ardere intr-un cuptor rotativ sunt cu mult mai ridicate
instalatiile secundare, cum ar fi camera de post-combustie, sau echipamentele de recuperare a energiei,
trebuie proiectate pentru a rezista la astfel de temperaturi ridicate.

Indiferent de cuptorul ales pentru incinerarea deseurilor, urmatoarele trepte intalnite in procesul
de incinerare a deseurilor, cum ar fi eliminarea cenusei, tratarea emisiilor, recuperarea energiei, etc.
sunt asemanatoare.

Tratarea, respectiv eliminarea cenusei reziduale


Cenusa reziduala rezulta in urma incinerarii. Ea consta in principal din material neincinerabil
cum ar fi silicati nedizolvabili in apa, oxizi de aluminiu si fier.
Cenusa reziduala pura contine, in general, urmatoarele
 3 - 5 % material neincinerat,
 7 - 10 % metale feroase si neferoase,
 5 - 7 % granule mari,
 80 - 83 % granule fine.
La incinerarea deseurilor apar diverse reziduuri solide si lichide. Cenusa reziduala se elimina la
capatul gratarului de incinerare si trebuie transportata. Cele mai importante cerinte de la aceasta
instalatie de eliminare sunt evitarea dopurilor la eliminarea cenusei reziduale precum si impiedicarea
infiltrarii de aer fals. In acest scop sunt oferite mai multe sisteme de eliminare a cenusei reziduale,
dependente in parte de sistemul de tevi folosit. Eliminarea prin gratar are loc exclusiv prin
intermediul fortei gravitationale in puturi de cadere, ce duc direct la instalatiile de eliminare a cenusei
reziduale.
Problema principala la eliminarea prin gratar consta in temperatura ridicata a cenusei reziduale,
ce poate fi intre 600 - 900°C. Printr-un surplus de aer prea scazut se poate atinge punctul de inmuiere a
cenusei reziduale (950 - 1000°C), astfel putandu-se transforma intr-o stare pastoasa. Stingerea
cenusei reziduale se poate face prin sisteme cu apa.
Metodele de tratare ale cenusei reziduale depind de componenta deseurilor incinerate, de
legislatia in vigoare si posibilitatile economice. Principalele metode de tratare a cenusei reziduale sunt:
 imbatranirea cenusei reziduale
 separarea materialului fin
 vitrificare.
Utilizarile ulterioare ale cenusei reziduale tratate pot fi: material de umplutura pentru constructii
de baraje, de drumuri, de pereti de protectie, etc. Cenusa nu poate fi utilizata in umplerea zonelor cu o
panza freatica bogata.

Tratarea si valorificarea altor emisii


Deseurile fac parte din resursele energetice secundare combustibile. Resursele energetice
secundare reprezinta cantitatile de energie sub toate formele care contin inca un potential energetic ce
poate fi utilizat in trei directii: termica, electroenergetica si combinata.
Recuperarea sub aspect termic are loc prin utilizarea aburului sau a apei calde obtinute in
instalatiile recuperatoare de caldura pentru alimentarea cu caldura a proceselor:
 tehnologice;
 de incalzire;
 ventilatie;
 climatizare;
 alimentarea cu apa calda menajera a consumatorilor urbani.
Absolut necesara este racirea fumului rezultat in urma incinerarii deseurilor menajere de la 1000
-1200°C pana la 200 - 300°C, aceasta reducere a temperaturii este necesara si din motive tehnice
procedurale, deoarece procedeele de purificare a fumului necesita temperaturi sub 350°C. Racirea
fumului provenit de la incinerarea deseurilor are loc de obicei indirect, adica prin schimbatoare de
caldura recuperative aer-apa respectiv abur. Drept instalatie de transfer al caldurii serveste un cazan, in
care caldura fumului (energie cinetica = energie a caldurii) se transfera intr-un purtator de caldura
adecvat (abur sau apa). Cantitatea de energie recuperata este data de produsul dintre masa deseurilor
tratate, puterea calorica inferioara a acestora si randamentul termic al ansamblului cuptor incinerare si
cazan recuperator.
O alta particularitate la incinerarea deseurilor consta in transportul mare de praf a fumului ce
trebuie racit. Pentru evitarea impuritatilor de fum la cazan, ce pot conduce la acumulari ce
minimizeaza durata de transport, sunt necesare o serie de masuri.
Valoarea calorica viitoare a deseurilor va fi probabil mai mare decat cea de azi. Acest fapt este
dovedit de cercetari ce determina influenta diverselor cote de reciclare asupra valorii calorice a
deseurilor reziduale.
Urmatoarele valori pentru obtinerea energiei din incinerarea deseurilor stau la baza datelor de
pornire medii pentru instalatiile moderne de incinerare a deseurilor:
 valoarea calorica inferioara a deseurilor (Hu): 9,5 - 10 MJ/kg,
 randamentul de producere a aburului: 65 - 76 %,
 producerea de abur pe tona de deseuri: 1,9 - 2,4 tone,
 producerea de curent electric pe tona de deseuri, folosindu-se randamentele pentru
producerea aburului si pentru curent la functionarea in condens: 350 - 400 kWh.
Folosirea caldurii de incinerare pentru producerea de abur este categoric influentata de
imprejurimi. In instalatii mai mari se produce in principal abur de calitate relativ ridicata (40 bar,
400°C) in vederea producerii de curent, partial combinata cu incalzirea la distanta. In instalatii mai
mici se produce in principal abur cu parametri mai scazuti (15 - 20 bar, 200 - 250°C), ce se foloseste
direct in scopuri de incalzire sau in domeniul industrial sub forma de caldura de proces.
Ca aspect energetic este interesanta incinerarea namolurilor din statiile de epurare.
Aceasta combinatie are sens in special sub aspectul unei folosiri asigurate de caldura, deoarece
conditionarea, asanarea si uscarea namolului necesita o alimentare ridicata cu energie la un nivel
scazut.

Epurarea gazelor reziduale


Dupa arderea completa, epurarea gazelor reziduale este cea mai importanta posibilitate de a
controla nivelul emisiilor evacuate din incinerator.
Pentru separarea substantelor din gazele reziduale evacuate din camerele de ardere a
incineratorului sau de la boiler, pot fi utilizate mai multe procedee, pentru alegerea si proiectarea
carora trebuie luate in considerare urmatoarele elemente:
 substantele poluante specifice din gazele reziduale;
 tipul, volumul si schimbarile continutului gazelor reziduale;
 concentratiile maxime admisbile ale poluantilor in gazele epurate;
 evitarea, minimizarea si epurarea apelor uzate evacuate din instalatii;
 probleme in functionare (coroziune, uzura, murdarirea instalatiilor);
 temperatura gazelor la evacuarea din cosul de dispersie;
 evitarea, recuperarea si depozitarea reziduurilor;
 disponibilitati de suprafete pentru depozitarea reziduurilor.
Materialele nocive apar in forma gazoasa sau sub forma de particule de impuritati. La
purificarea fumului se efectueaza mai intai o eliminare a materialelor sub forma de particule,
iar apoi o indepartare a impuritatilor gazoase. Instalatiile moderne de purificare a fumului vor
indeparta materialele nocive din fum pe cat posibil cantitativ. De aceea ele sunt structurate in mai
multe etape si necesita un mare efort financiar. Eliminarea prafului, adica indepartarea impuritatilor
sub forma de particule, se efectueaza inaintea spalarii fumului, pentru a nu solicita acest din urma
procedeu.
Aparatura de urmarire a instalatiilor este necesara pentru monitorizarea exploatarii corecte a
arderii, procedurii de abur si nivelului de epurare a gazelor reziduale si pentru prevenirea aparitiei de
situatii neprevazute in functionare. Nivelul de monitorizare si urmarire a acesteia depinde de tipul de
deseu incinerat si de cerintele legale. Dupa alegerea aparaturii si a punctelor de amplasare a aparaturii
trebuie acordata atentie reproductibilitatii adecvate si fiabilitatii functionale necesare a aparaturii.

Piroliza si gazarea deseurilor

Piroliza este cunoscuta din tehnica procedurala industriala. In ceea ce priveste tratarea deseurilor
s-au dorit printre altele urmatoarele avantaje ale pirolizei:
 procedee necomplicate, care sa poata functiona si cu cantitati mici de prelucrare de pana
la 10 tona/h;
 posibilitatea recuperarii energiei si materiei prime;
 posibilitatea de depozitare a produselor valorificabile in mod energetic;
 lexibilitate fata de diversele si schimbatoarele componente ale deseurilor;
 evitarea in mare masura a impactului asupra mediului.
Cu ajutorul pirolizei deseurilor s-a urmarit un scop asemanator cu cel al incinerarii.
Volumul deseurilor se reduce considerabil si se transforma intr-o forma ce face posibila o depozitare
fara impact semnificativ asupra imprejurimilor.
La o incinerare conventionala, procesele de uscare, degazare, gazare si incinerare au loc intr- o
singura camera. La piroliza, unele dintre aceste procese partiale pot fi executate in reactori separati,
astfel incat degazarea si gazarea sa devina procedee de tratare a deseurilor de sine statatoare.
Piroliza ca instalatie de tratare a deseurilor nu s-a putut impune in fata incinerarii deseurilor, din
cauza diverselor probleme si a redusei disponibilitati. Insa se are in vedere utilizarea pirolizei in
combinatie cu incinerarea la temperaturi inalte. Aici, gazele pirolitice obtinute se vor folosi intr-o a
doua etapa procedurala la incinerarea si vitrifierea cocsului pirolitic.

Degazarea
Degazarea sau piroliza reprezinta descompunerea termica a materialului organic,
eliminandu-se compusi, cum ar fi oxigenul, aerul, CO 2, aburul etc. In intervalele de temperatura intre
150 - 900°C se elimina materii volatile, iar compusi de carbohidrati se descompun.
Prin transformarea pirolitica a deseurilor iau nastere diverse produse dependente de componenta
materialului initial, de parametrii de functionare ai instalatiei, de conditiile de incalzire ale
temperaturii de degazare si de durata reactiei. Urmatoarele produse finite pot aparea:
 combustibil respectiv, materii prime sub forma de asfalt, ulei, gaze de ardere,
 apa de condens cu impuritatile dizolvate in ea,
 reziduuri cum ar fi cocs, metale, sticla, nisip etc.
Pentru unele produse provenite din piroliza exista o piata limitata. In special uleiurile provenite
din degazarea anvelopelor uzate se pot folosi drept materie prima in industria chimica sau petroliera.
Conditia este insa ca instalatia pirolitica sa se afle in apropierea instalatiei prelucratoare de ulei.
Acelasi lucru este valabil si pentru gazul pirolitic, ce trebuie utilizat partial la incalzirea propriului
proces de piroliza.

Gazarea
Gazarea se refera la conversia la temperaturi inalte a materialelor cu continut de carbon
in combustibil gazos.
Gazarea difera de piroliza prin faptul ca se adauga gaz reactiv, ce transforma reziduurile
carbonizate in alte produse gazoase. Gazarea, la fel ca si piroliza, este un procedeu de sine statator,
insa si un proces partial al incinerarii. Produsele ivite ca urmare a gazarii sunt, in functie de solutia
gazanta, gaz slab, aburi, etc.
Energia necesara reactiei pentru procesul de gazare se produce prin incinerarea partiala a
materialului organic in interiorul reactorului. Procedeele executate la temperatura inalta in
intervalul de temperatura intre 800 - 1100°C livreaza cea mai mare cantitate de gaz, care este insa cu o
valoare calorica scazuta.
Este de dorit o valorificare imediata a gazelor intr-o camera de ardere ulterioara, deoarece astfel
se poate valorifica si caldura. Gazul de generator prezinta o valoare calorica mai scazuta decat gazul
pirolitic, insa comparativ cu volumul deseurilor intrate in proces, rezulta un volum de gaz mai mare
decat la piroliza.
Reziduurile solide din procesul de gazare sunt similare celor provenite din incinerare, ele
prezinta un continut ridicat de cenusa si unul scazut de carbon.

Coincinerarea deseurilor

De cand deseurile si combustibilii alternativi produsi din acestea prin diferite metode de tratare
au fost acceptati ca surse de energie, sunt folositi tot mai mult ca inlocuitori in procesele industriale, in
principal, in centralele electrice, fabricile de ciment si otelarii.
Deseurile municipale nu sunt, de regula, considerate materia prima pentru sistemele industriale
de ardere si sunt folosite numai in calitate de combustibili alternativi. In schimb, datorita densitatii lor
precum si proprietatilor lor chimice si fizice, un mare numar de deseuri de productie sunt folosite in
sistemele de ardere industriala. Folosirea deseurilor in sistemele de ardere industriala se numeste
coincinerare.

Avantajele coincinerarii:
 reducerea cantitatii de deseuri depozitate;
 valorificarea energetica a deseurilor acolo unde valorificarea materiala nu este posibila;
 conservarea resurselor de materii prime necesare pentru producerea energiei.

Coincinerarea in centralele electrice


Centralele electrice ca uzine producatoare de electricitate sunt proiectate pentru folosirea
eficienta a combustibililor conventionali. Insa ele pot fi adaptate si pentru utilizarea combustibililor
alternativi.
Folosirea deseurilor si a combustibililor alternativi este limitata de urmatoarele elemente:
 posibilitatile de stocare a acestora in centralele electrice;
 cerintele de pretratare a deseurilor pentru a le aduce intr-o forma utilizabila sistemelor de
ardere particulare in instalatiile utilizate in centrale;
 comportarea deseurilor pe durata procesului de combustie, respectiv reducerea procesului
de combustie prin depunerea pe peretii cuptorului, aparitia coroziunii si influentarea
sistemelor de epurare a gazelor reziduale.

Coincinerarea in cuptoare de ciment


Un aspect esential in fabricarea cimentului il reprezinta producerea clincherului in cuptorul
rotativ. Materia prima pentru producerea clincherului este uscata si incalzita pana la 1400 ºC si
datorita reactiilor chimice ce au loc se formeaza clincherul de ciment. Indiferent de metoda de
fabricare, obtinerea clincherului este un proces de conversie in care materialele folosite (combustibili
si materii prime) sunt consumate sau integrate in produsul final.
Datorita temperaturilor inalte din cuptorul de ciment, continutul organic al combustibililor
alternativi este distrus in totalitate. Cateva caracteristici ale procesului de fabricare a clincherului, in
cazul utilizarii combustibililor alternativi, ar fi:

 prelungirea timpului de stationare a gazelor reziduale in cuptorul rotativ la temperaturi de


peste 1200 ºC;
 folosirea cenusei rezultate de la arderea combustibililor alternativi ca parte componenta a
clincherului impreuna cu alte materiale;
 fixarea din punct de vedere chimic si mineralogic in clincher a elementelor aflate
in concentratii foarte mici.
Caracteristicile combustibililor alternativi utilizati in fabricile de ciment trebuie stabilite
clar, deoarece deseurile utilizate in producerea clincherului pot schimba concentratia anumitor
elemente in produsul final.

DEPOZITAREA DESEURILOR

Un depozit este definit ca fiind orice amplasament pentru eliminarea finala a deseurilor
prin depozitare pe sol sau in subteran,.
In functie de tipurile de deseuri care sunt acceptate, depozitele de deseuri se clasifica dupa cum
urmeaza:
 depozite pentru deseuri periculoase (clasa a);
 depozite pentru deseuri nepericuloase (clasa b);
 depozite pentru deseuri inerte (clasa c).
Depozit ecologic de deseuri

Proiectarea unui depozit de deseuri se face in functie de o serie de factori, dintre care cei mai
importanti sunt:
 cantitatea si natura deseurilor ce urmeaza a fi depozitate - se evalueaza in functie de
prognozele de dezvoltare a localitatilor;
 caracteristicile amplasamentului - in raport cu eficienta economica (dimensiuni, durata
de functionare, distanta de transport a deseurilor) si eficienta ecologica (cerinte
legate de protectia factorilor de mediu si a sanatatii umane) necesar a fi realizate;
 posibilitatile de reabilitare si utilizare ulterioara a terenului - se evalueaza in functie de
natura deseurilor depozitate, comportarea acestora pe perioada depozitarii, planurile
de dezvoltarea pe termen lung etc.

Alegerea amplasamentului optim dintre mai multe variante posibile se face pe baza unei analize
pluricriteriale care cuprinde:
 criterii geologice, pedologice si hidrogeologice: caracteristicile si modul de dispunere a
straturilor geologice; structura, adancimea si directia de curgere a apei subterane;distanta
fata de cursurile de apa si alte ape de suprafata; starea de inundabilitate a zonei; folosinta
terenului; clasa de seismicitate; criterii legate de pericole de alunecare, tasare;
 criterii climaterice: directia dominanta a vanturilor fata de asezarile umane sau
alte obiective; regimul precipitatiilor;
 criterii economice: capacitatea depozitului si durata de exploatare (minimum
10 ani); distanta medie de transport al deseurilor; necesitatea unor amenajari secundare
(drumuri de acces, utilitati etc.);
 criterii suplimentare: vizibilitatea amplasamentului si modul de incadrare in peisaj;
accesul la amplasament; existenta unor arii protejate de orice natura; existenta in
zona a unor aeroporturi, linii de inalta tensiune sau obiective militare.

Proiectul unui depozit de deseuri, indiferent de clasa din care face parte, trebuie sa contina toate
datele si informatiile necesare referitoare la fiecare etapa din ciclul de viata al depozitului.

Pentru faza de constructie, proiectul trebuie sa cuprinda informatii referitoare la:


 infrastructura depozitului, echipamentele si instalatiile componente, amplasarea acestora
in cadrul incintei, precum si caile de acces;
 asigurarea utilitatilor;
 modul de realizare a bazei si a peretilor laterali ai depozitului - materiale folosite
si caracteristici tehnice ale acestora, incluzand stratul de impermeabilizare natural
(grosime, coeficient de permeabilitate, mod de realizare), stratele geosintetice
(geomembrane, geotextile), sistemul de drenare a levigatului;
 realizarea sistemului de colectare, tratare si eliminare a levigatului;
 realizarea sistemului de colectare si evacuare (eventual recuperare) a gazului de depozit.

Pentru faza de exploatare, proiectul trebuie sa cuprinda informatii referitoare la:


 procedura de acceptare a deseurilor la depozitare;
 modul de operare - cuprinzand metoda de depozitare utilizata, nivelarea si compactarea,
acoperirea zilnica, delimitarea zonelor de lucru, colectarea, tratarea si eliminarea
levigatului, colectarea si evacuarea gazului de depozit, necesarul de echipamente
mobile si spatiile destinate intretinerii acestora, instructiuni privind depozitarea
anumitor tipuri specifice de deseuri (materiale pulverulente, obiecte voluminoase,
deseuri foarte usoare, respectiv urat mirositoare);
 auto-monitorizarea tehnologica;
 auto-monitorizarea emisiilor si controlul calitatii factorilor de mediu in zona de influenta
a depozitului;
 masuri de siguranta pentru prevenirea incendiilor si a exploziilor, inclusiv planul
de interventie in caz de accidente sau avarii;
 masuri de protectia muncii si pentru asigurarea conditiilor igienico-sanitare;
 sistemul de paza si supraveghere.

Pentru faza de inchidere si monitoring post-inchidere, proiectul trebuie sa cuprinda


informatii referitoare la:
 cota finala de depozitare;
 modul de realizare a acoperirii finale - materiale si caracteristici tehnice ale
acestora, inclusiv modul de evacuare a gazului de depozit;
 auto-monitorizarea emisiilor si controlul calitatii factorilor de mediu in zona de influenta
a depozitului;
 masuri de siguranta pentru prevenirea incendiilor si a exploziilor, inclusiv planul
de interventie in caz de accidente sau avarii;
 date privind posibilitatile de reabilitare si utilizare ulterioara a terenului.
Amenajarea initiala a zonelor pentru depozitarea deseurilor cuprinde doua operatii de baza:
 impermeabilizarea bazei si a marginilor depozitului;
 realizarea sistemului de drenare si evacuare a levigatului.

Alegerea sistemului optim de impermeabilizare se face, pentru fiecare caz in parte, tinand seama
de o serie de factori, printre care cei mai importanti sunt:
 natura deseurilor ce urmeaza a fi depozitate;
 conditiile hidrogeologice si natura suprafetei amplasamentului;
 solicitarile ce pot aparea in timpul exploatarii;
 natura si caracteristicile materialului utilizat.

Sistemul de impermeabilizare trebuie sa asigure atat etanseitatea intregului depozit, cat si:
 stabilitate chimica si termica fata de deseurile depozitate si fata de solul de
dedesubt (inclusiv fata de umezeala si activitatea microorganismelor) ;
 rezistenta mecanica la eforturile care apar in timpul constructiei si in timpul exploatarii;
 rezistenta la fenomenele meteorologice (inlcusiv la inghet, la temperaturi ridicate si la
raze ultraviolete);
 stabilitate dimensionala la variatiile de temperatura;
 rezistenta la imbatranire, elasticitate suficienta si rezistenta la rupere.

Solutia de impermeabilizare trebuie sa tina seama de caracteristicile naturale ale


amplasamentului ales, si in mod special de conditiile geologice si hidrogeologice care formeaza bariera
geologica. Se considera ca bariera geologica indeplineste conditiile necesare pentru impermeabilizare
daca ea are urmatoarele caracteristici:
 grosime ≥ 1 m, coeficient de permeabilitate (k) ≤ 10-7 m/s - pentru depozitele de deseuri
inerte;
 grosime ≥ 1 m, k ≤ 10-9 m/s - pentru depozitele de deseuri nepericuloase;
 grosime ≥ 5 m, k ≤ 10-9 m/s - pentru depozitele de deseuri periculoase.

In cazul in care aceste conditii nu sunt indeplinite in mod natural, bariera geologica va fi
completata cu un strat de argila sau alt material natural cu proprietati echivalente.
Stratul natural de impermeabilizare va fi completat cu un strat polimeric format din
geomembrana, geotextile si straturi de drenare, astfel incat impermeabilizarea cuvetei depozitului va
avea o structura de tipul celei prezentate in figura de mai jos.

Schema sistemului de impermeabilizare a unui depozit de deseuri

In functie de natura deseurilor ce urmeaza a fi depozitate, implicit de gradul de etansare dorit,


impermeabilizarea se poate realiza prin:
 etansare simpla prin geomembrana;
 etansare simpla prin geocompozit cu strat mineral etans;
 etansare combinata cu geomembrana si material argilos;
 etansare dubla cu geomembrana;
 etansare combinata, dubla sau tripla, cu geomembrana si material argilos

Instalatiile pentru tratarea levigatului


Aceste instalatii au rolul de a aduce valorile indicatorilor caracteristici levigatului in
limite admisibile pentru evacuarea in sisteme de canalizare sau in ape de suprafata.
Caracteristicile cantitative si calitative ale levigatului variaza in timp si in functie de natura si
cantitatea deseurilor depozitate, iar proiectarea si construirea instalatiilor pentru tratare trebuie sa tina
cont de aceste aspecte.
In functie de conditiile locale specifice si de caracteristicile levigatului (daca acestea se
incadreaza sau nu in limitele stabilite de normele legislative in vigoare), acesta poate fi deversat direct
sau colectat local si apoi transportat in influentul unei statii de epurare orasenesti.
Instalatiile pentru colectarea si evacuarea gazului de depozit au rolul de a asigura colectarea
controlata a gazului de fermentare care se formeaza, pentru o perioada lunga de timp, in toate
depozitele ce contin deseuri biodegradabile.
In urma descompunerii anaerobe a deseurilor se formeaza gazul de depozit (gaz de fermentare),
cu o putere calorica de 5000 - 6000 kcal/m3 si o compozitie in care predomina CH 4 (54 %) si CO2 (45
%) si la care se adauga mici cantitati de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide,
esteri, urme de compusi organici.
In cazul in care gazul format nu este evacuat controlat din depozit, migrarea si acumularea
acestuia pot prezenta o serie de riscuri, printre care: pericol de incendiu prin auto-aprindere; degajare
de mirosuri neplacute si de compusi toxici (hidrogen sulfurat, compusi organo-fosforici, alte substante
organice nesaturate); afectarea componentei biologice a solului, prin reducerea concentratiei de
oxigen; pericol de explozie, prin posibila aparitie a acumularilor de gaz in vecinatatea zonelor
rezidentiale; cresterea acumularilor de gaze ce contribuie la efectul de sera.

Modul de exploatare a unui depozit de deseuri


Modul specific de exploatare utilizat de catre operatorul depozitului depinde de natura deseurilor
acceptate si de specificatiile autorizatiei de mediu, tinand cont de: starea fizica a deseurilor; conditiile
meteo din momentul depozitarii; cerinte speciale pentru evitarea riscurilor.

Activitatea de descarcare propriu-zisa a deseurilor se supune unor reguli stricte, printre care:
 restrictionarea numarului de vehicule in zona de descarcare;
 necesitatea ca lucratorii din zona de descarcare sa poarte uniforme de protectie, in culori
vizibile si usor de identificat;
 interdictia de a fuma in zona de descarcare;
 necesitatea de a urma proceduri specifice in cazul vehiculelor supra-incarcate sau care
pot deveni instabile atunci cand parti componente ale lor se pun in miscare.

Nivelarea si compactarea
Deseurile descarcate vor fi imediat nivelate si compactate, aceasta practica avand mai
multe avantaje:
 creeaza posibilitatea depozitarii unei cantitati mai mari de deseuri in unitatea de volum;
 reduce impactul determinat de imprastierea gunoaielor pe diferite suprafete, proliferarea
insectelor, a animalelor si pasarilor si aparitia incendiilor;
 minimizeaza fenomenele de tasare pe termen scurt.

Deseurile sunt imprastiate omogen pe toata suprafata celulei de depozitare si apoi sunt
compactate.
In cazul depozitarii deseurilor cu potential biodegradabil ridicat se va calcula un grad de
compactare optim, astfel incat densitatea stratului de deseuri sa nu impiedice procesele de formare si
evacuare a levigatului si a gazului de depozit. Datele de literatura sugereaza ca o valoare a densitatii
deseurilor compactate de 0,8 t/m3 este optima pentru desfasurarea normala a proceselor de
biodegradare in deseurile menajere. In cazul in care autorizatia de mediu a depozitului prevede conditii
de stabilizare accelerata, gradul de compactare va fi foarte redus sau chiar zero, aplicandu-se alte
metode pentru minimizarea proliferarii daunatorilor si a imprastierii deseurilor.

Acoperirea zilnica
Acoperirea zilnica a deseurilor descarcate si compactate se realizeaza pentru a preveni
aparitia mirosurilor neplacute, imprastierea de catre vant a deseurilor usoare, proliferarea
insectelor, a pasarilor, precum si pentru a conferi depozitului un aspect relativ estetic. Acoperirea
zilnica trebuie sa se realizeze mai ales in perioadele cu temperatura si umiditate ridicate, aceste conditii
favorizand degajarea de mirosuri neplacute si proliferarea daunatorilor.
Materialul folosit pentru acoperire poate fi sol obisnuit (eventual de la excavarile efectuate
pentruamenajarea depozitului) sau deseuri inerte de materiale de constructie. Exista si alte variante de
materiale de acoperire, cum ar fi: folii groase de plastic; filme de plastic nerecuperabile; tesaturi din
fibre, geotextile; spume; pasta de hartie; deseuri de gradina maruntite.
Natura si grosimea stratului de acoperire se stabilesc in functie de o serie de criterii, printre care:
 necesitatea ca stratul de acoperire sa poata fi strabatut de fluxul de levigat, respectiv de
cel de gaz de fermentare;
 necesitatea ca stratul de acoperire sa nu ocupe un volum prea mare din depozit, ceea ce
ar reduce volumul util al acestuia.

Delimitarea zonelor de lucru se poate face in doua moduri:


 prin celule de descarcare: se realizeaza pereti despartitori intre care sunt depozitate
deseuri; are dezavantajul ca necesita material inert suplimentar pentru construirea
peretilor, iar acestia pot impiedica circulatia normala a gazului si a levigatului;
 prin marcaje temporare: metoda este foarte simplu de aplicat, dar necesita un control
strict, pentru a evita amplasarea incorecta a marcajelor si deci descarcarea deseurilor in
afara zonei de lucru.

Auto-monitorizarea tehnologica consta in verificarea permanenta a starii de functionare a tuturor


componentelor unui depozit de deseuri: drumul de acces si drumurile din incinta, impermeabilizarea,
sistemele de colectare si evacuare a levigatului si a gazului de depozit, alte dotari existente (sortare,
compostare, incinerare). De asemenea, se va urmari gradul de tasare, precum si stabilitatea
depozitului. Scopul acestor activitati este asigurarea functionarii in conditiile proiectate a tuturor
echipamentelor si instalatiilor, avand ca rezultat reducerea riscurilor de accidente pentru mediu si
sanatatea umana.
Auto-monitorizarea emisiilor, in faza de exploatare a unui depozit de deseuri, are ca scop
verificarea conformarii cu conditiile impuse de autoritatile competente (autorizatia de mediu,
autorizatia de gospodarire a apelor,etc)

Valorile obtinute pentru fiecare factor de mediu vor fi comparate cu cele prevazute de normele
legislative in vigoare. Analizele si determinarile necesare pentru auto-monitorizarea emisiilor si
controlul calitatii factorilor de mediu vor fi realizate de catre laboratoare acreditate, iar rezultatele vor
fi inregistrate pe toata perioada de monitorizare.
Aspecte privind protectia muncii si paza contra incendiilor
Toate activitatile legate de exploatarea unui depozit de deseuri se vor desfasura in conformitate
cu prevederile legale referitoare la normele de protectia muncii si paza contra incendiilor.
Vor fi angajate ca operatori in cadrul unui depozit de deseuri numai persoane cu
calificare corespunzatoare. Instructajul pentru protectia muncii se face la angajare si apoi periodic.
Constructiile si instalatiile, in special cele in cadrul carora sunt stocate sau / si utilizate materiale
inflamabile sau combustibile, vor fi realizate si exploatate in conformitate cu normele legislative si
standardele tehnice pentru paza contra incendiilor. In functie de natura deseurilor acceptate si de
dimensiunile depozitului, precum si in conformitate cu prevederile legale, operatorul depozitului poate
asigura functionarea in cadrul acestuia a unei unitati PSI.

Inchiderea depozitelor de deseuri


Sistemul de acoperire trebuie sa realizeze o izolare a masei deseurilor fata de apele pluviale si, in
acelasi timp, in cazul deseurilor biodegradabile, sa asigure o umiditate optima in interiorul masei de
deseuri, care sa favorizeze descompunerea materiei organice.
In ceea ce priveste gazul de depozit, sistemul de acoperire trebuie sa asigure atat
prevenirea patrunderii aerului in masa de deseuri, cat si evacuarea controlata a gazului de fermentare
printr-un sistem de conducte si puturi.
Sistemul de acoperire a unui depozit de deseuri este format din:
 strat pentru acoperirea deseurilor (geotextil);
 strat pentru colectarea si evacuarea gazului de depozit;
 strat de impermeabilizare (argila - geomembrana);
 strat pentru colectarea si evacuarea apelor pluviale;
 strat de sol vegetal.

Schema sistemului de acoperire

Caracteristicile materialelor din care este realizat stratul de acoperire se stabilesc in functie de:
natura si cantitatea deseurilor depozitate pe amplasament, conditiile de mediu natural, gradul necesar
de reducere a riscurilor pentru toti factorii de mediu, utilizarea ulterioara a terenului.
In plus, pentru asigurarea tuturor conditiilor pentru mentinerea stabilitatii si integritatii stratului
de acoperire, se va tine cont si de urmatoarele aspecte:
 posibilitatea aparitiei tasarilor diferentiate a deseurilor la limitele dintre celule sau
la contactul cu peretii depozitului, in special in cazul depozitarii deseurilor
municipale biodegradabile - se va proiecta realizarea de grosimi suplimentare de material
de acoperire sau de margini neregulate pentru compensarea tasarilor prognozate;
 necesitatea ca profilul final al depozitului sa respecte anumite conditii referitoare la panta
suprafetelor (in corelatie si cu natura deseurilor depozitate) si la incadrarea in peisaj.

La baza taluzului, geomembrana trebuie sa fie ancorata in mod corect, pentru a face fata
la solicitarile mecanice si pentru a realiza o izolare corespunzatoare a masei de deseuri.
Conform prevederilor legale, operatorul depozitului este obligat sa efectueze monitorizarea post-
inchidere, pe o perioada stabilita de catre autoritatea de mediu competenta (minimum 30 ani).
Aceasta perioada poate fi prelungita daca in cursul derularii programului de monitorizare se constata
ca depozitul nu este inca stabil si poate prezenta riscuri pentru factorii de mediu si sanatatea umana.
Sistemul de monitoring post-inchidere cuprinde:
 determinarea caracteristicilor cantitative si calitative ale levigatului;
 determinarea caracteristicilor cantitative si calitative ale gazului de depozit;
 inregistrarea datelor meteorologice;
 analiza principalilor indicatori de calitate a apelor de suprafata;
 analiza principalilor indicatori caracteristici apelor subterane;
 determinarea concentratiilor indicatorilor specifici in aerul ambiental din zona de
influenta a depozitului;
 determinarea concentratiilor specifice de poluanti in sol, in zona de influenta a
depozitului;
 urmarirea topografiei depozitului.

DESEURI INDUSTRIALE NEPERICULOASE

Legea cadru a deseurilor defineste:

 Deseuri industriale - deseurile de productie ce fac parte din categoriile 03 -14 din anexa
nr. 2 la H. G. nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei
cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase;
 Deseuri industriale reciclabile - deseurile industriale care pot fi supuse unei operatii de
reciclare.

În conformitate cu Lista europeana a deseurilor, deseurile industriale fac parte din urmatoarele
categorii:
 03 - Deseuri de la prelucrarea lemnului si producerea placilor si mobilei, pastei de hartie,
hartiei si cartonului
 04 - Deseuri din industriile pielariei, blanariei si textila
 05 - Deseuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale si tratarea pirolitica a
carbunilor
 06 - Deseuri din procese chimice anorganice
 07 - Deseuri din procese chimice organice
 08 - Deseuri de la producerea, prepararea, furnizarea si utilizarea (ppfu) straturilor de
acoperire (vopsele, lacuri si emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor si cernelurilor
tipografice
 09 - Deseuri din industria fotografica
 10 - Deseuri din procesele termice
 11 - Deseuri de la tratarea chimica a suprafetelor si acoperirea metalelor si a altor
materiale; hidrometalurgie neferoasa
 12 - Deseuri de la modelarea, tratarea mecanica si fizica a suprafetelor metalelor si a
materialelor plastice
 13 - Deseuri uleioase si deseuri de combustibili lichizi (cu exceptia uleiurilor comestibile
si a celor din capitolele 05, 12 si 19)
 14 - Deseuri de solventi organici, agenti de racire si carburanti (cu exceptia 07 si 08)
La nivel regional, activitatile economice mari generatoare de deseuri industriale sunt:
 industria extractiva;
 producerea energiei;
 metalurgie;
 industria chimica;
 industria alimentara;
 industria de exploatare si prelucrare a lemnului

Cantitatile de deseuri industriale de productie generate variaza de la an la an, datorita


activitatilor generatoare de deseuri, a retehnologizarii, a preocuparii crescande de a minimiza cantitatea
de deseuri generata.
Responsabilitatea gestionarii deseurilor industriale revine în totalitate generatorilor.

În ceea ce priveşte distincţia dintre deşeurile aflate în stare solidă şi deşeurile pulverulente,
pulberile sunt considerate ca fiind alcătuite din particule solide, liber-curgătoare, cu diametru mai mic
de 1 mm. Deşeurile din particule solide cu diametru mai mare de 1 mm sunt considerate deşeuri
granulare. Acestea (aşchii, rumeguş grosier, particule de răşină) sunt considerate a fi diferite faţă de
solidele monolitice, ca de exemplu blocurile, pereţii, plăcile de beton etc.
Este de menţionat tendinţa în creştere de utilizare a containerelor ISO pentru deşeuri în vederea
stocării la locul de generare. Aceste containere au diferite dotări, ca de exemplu uşi laterale, sistem de
răcire, deschidere frontală pentru materialele vrac, cuve de retenţie etc. În consecinţă, există tendinţa
ca generatorii să stocheze deşeurile în containere ISO amplasate pe platforme speciale de beton,
evitând astfel utilizarea altor facilităţi de stocare sau depozite.

Container ISO
Generatorul de deşeuri are posibilitatea de a alege unul dintre următoarele sisteme de stocare:
 containerele ISO amplasate pe platforme,
 echipamente fixe de stocare (rezervoare/silozuri), magazii,
 combinaţie între acestea.
Această decizie poate fi influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi: categoriile şi cantităţile de
deşeuri generate, volumul ocupat de acestea, localizarea generatorului - distanţa până la
facilitatea de tratare, necesarul de investiţii etc.
Ceea ce este obligatoriu în toate cazurile - construcţia şi operarea acestora să se
desfăşoare în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea publică.

De la facilitatea de stocare, deşeurile sunt apoi transportate la o facilitate de tratare/eliminare de


către un operator autorizat pentru transportul rutier sau feroviar al deşeurilor, utilizând echipamente
adecvate.
Transportul deşeurilor nepericuloase trebuie realizat în conformitate cu Regulamentul UE
1013/2006 privind transportul deşeurilor; stabilirea autorităţilor implicate este prevăzuta în HG
788/2007, iar transportul intern al deşeurilor se realizează conform legislaţiei în vigoare,
Directivei privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase 2006/121/EC şi
legislaţiei naţionale prin care a fost transpusă această directivă (OUG 200/2000 şi modificările şi
completările ulterioare) şi Convenţiei ADR privind transportul rutier internaţional al mărfurilor
periculoase.
Stocarea deşeurilor nepericuloase se realizează în facilităţi de diferite tipuri constructive şi
mărimi datorită categoriilor şi cantităţilor diferite de deşeuri. De exemplu, există rezervoare, butoaie şi
din ce în ce mai des folositele containere ISO, containere pentru stocarea intermediară a deşeurilor
(IBC), silozuri pentru pulberi, butoaie şi saci pentru pulberi. În alte cazuri, deşeurile sunt stocate doar
ca solide monolitice (fier vechi) şi ca solide granulare sub formă de grămezi sau în şoproane cu trei
pereţi pentru o manipulare mai uşoară (rumeguş sau talaş).
Pentru a face diferenţa între tipurile de facilităţi de stocare, trebuie luate în considerare şi
volumele generate şi stocate din fiecare tip de deşeuri nepericuloase. Aceasta se datorează
faptului că facilităţile de capacitate mai mare sunt proiectate diferit faţă de facilităţile de capacitate
mai mică. Facilităţile pot fi de 4 tipuri-dimensiuni:

 facilitate tip T1- obiectivul economic generează peste 10 000 tone pe an dintr-o
anumită categorie de deşeuri - capacitatea recomandată a facilităţii de stocare temporară
pentru acel tip de deşeuri este egală cu cantitatea de deşeu pe care o generează într-o
lună;
 facilitate tip T2 - obiectivul economic generează între 22 şi 10 000 tone pe an dintr-o
anumită categorie de deşeuri - capacitatea recomandată a facilităţii de stocare temporară
pentru acel tip de deşeuri este egală cu cantitatea de deşeu pe care o generează în 3 luni;
 facilitate tip T3 - obiectivul economic generează între 7,3 şi 22 de tone pe an dintr-o
anumită categorie de deşeuri - capacitatea recomandată a facilităţii de stocare temporară
pentru acel tip de deşeuri este egală cu 22 de tone;
 facilitate tip T4 - obiectivul economic generează mai puţin de 7,3 tone pe an dintr-o
anumită categorie de deşeuri - capacitatea recomandată a facilităţii de stocare temporară
pentru acel tip de deşeuri este egală cu cantitatea de deşeu pe care o generează în 3 ani
valorificare.

Transportul deşeurilor de la locul de generare până la locul de stocare temporară se face, în


funcţie de cantităţile generate pe fiecare tip de deşeuri şi de starea de agregare, astfel:

 prin sisteme de conducte pentru transportul deşeurilor lichide, sau transportul pneumatic
al deşeurilor solide pulverulente,
 benzi transportoare pentru deşeurile solide granulare, în cazul în care acestea sunt
generate în mod continuu sau nu este posibil transportul lor în loturi;
 prin transport în loturi cu mijloace de transport rutier (cisterne auto sau tractate,
camioane, basculante, transcontainere, remorci etc.).

Pe timpul transportului deşeurilor, şi mai ales a celor ambalate, se iau măsuri de


asigurare a stabilităţii deşeurilor. Trebuie să se evite folosirea la transportul deşeurilor a unor
mijloace de transport artizanale.
Descărcarea reprezintă operaţia prin care deşeurile nepericuloase transportate şi recepţionate la
facilitatea pentru stocare temporară sunt puse în rezervoarele, bazinele, silozurile, grămezile sau
containerele pentru stocare - în cazul deşeurilor neambalate, sau sunt poziţionate, amplasate,
dispuse pe locaţiile pentru stocare în cazul deşeurilor ambalate.
Încărcarea deşeurilor reprezintă operaţia prin care deşeurile neambalate stocate temporar
în rezervoare, bazine, silozuri şi grămezi ori containerele, butoaiele şi sacii conţinând deşeuri sunt
puse, amplasate şi asigurate în bena autovehicului de transport.
În perioada de operare a unei facilităţi de stocare temporară a deşeurilor nepericuloase pot
rezulta următoarele tipuri de emisii:

 emisii rezultate în condiţii normale de operare (incluzând şi transferul deşeurilor în şi


din facilitatea de stocare, precum şi activităţile de curăţare);
 emisii rezultate în timpul incidentelor sau accidentelor.

Emisii în aer
Emisiile în aer de la stocarea temporară a deşeurilor nepericuloase lichide pot să apară
în următoarele situaţii:
 emisii în timpul transferului deşeurilor în sau din rezervoare/recipienţi de stocare
(operaţiile de umplere şi golire);
 emisii în timpul aerisirii rezervoarelor;
 emisii determinate de neetanşeităţi ale sistemului de transport:
 emisii rezultate în timpul operaţiilor de curăţare a rezervoarelor/recipienţilor de stocare.

În timpul operaţiei de stocare temporară a deşeurilor nepericuloase solide şi pulverulente


în silozuri pot rezulta următoarele categorii de emisii:
 emisii în timpul operaţiei de încărcare a silozului;
 emisii în timpul operaţiei de descărcare a silozului;
 emisii în timpul transportului deşeurilor;
 emisii în timpul perioadei de stocare propriu-zisă.
În cazul deşeurilor nepericuloase ambalate stocate temporar într-o magazie, aceasta trebuie să fie
prevăzut cu sistem de ventilaţie. Întrucât deşeurile stocate sunt ambalate emisiile pot să apară doar în
caz de incidente în stocare sau accidente, în care au loc distrugerea ambalajelor şi împrăştierea
deşeurilor în magazie.

Emisii în apă
Emisiile în apă se referă în cazul stocării deşeurilor la emisiile indirecte prin sistemul de
canalizare.
Este interzisă evacuarea direct în emisar natural a apelor uzate sau pluviale din cadrul unei
facilităţi de stocare temporară a deşeurilor.
Apele rezultate de la spălarea rezervoarelor, a silozurilor sau a platformelor de depozitare,
precum şi apele pluviale trebuie colectate şi preepurate/epurate astfel încât să fie îndeplinite
condiţiile impuse de HG 351/2005 şi HG 352/2005, după caz.
Condiţiile de monitorizare a calităţilor apelor pluviale şi a apelor de spălare vor fi stabilite de
către autoritatea competentă de reglementare în domeniul gospodăririi apelor.
Monitorizarea calităţii apelor subterane se va realiza prin intermediul reţelei de
monitorizare existentă pe amplasamentul operatorului economic.

Emisii de zgomot
Emisiile de zgomot în cazul facilităţilor de stocare apar, în principal, în perioada de manevrare a
deşeurilor:
 zgomotul determinat de funcţionarea pompelor sau compresoarelor în cazul
rezervoarelor respectiv al silozurilor;
 zgomotul determinat de vehiculele de transport şi manipulare a deşeurilor şi recipienţilor;

Emisii pe sol
Emisiile pe sol pot să apară numai în cazul incidentelor sau accidentelor, în principal, atunci
când au loc deteriorări ale ambalajelor sau în timpul manipulării deşeurilor. În cazul în care apar astfel
de accidente, deşeurile deversate trebuie imediat îndepărtate în vederea diminuării impactului asupra
solului şi subsolului. Întrucât suprafaţa amplasamentului este betonată, riscul ca deşeurile să intre în
contact cu solul este redus.
În cazul în care au loc împrăştieri pe suprafaţa amplasamentului de deşeuri solide sau
pulverulente acestea trebuie colectate, cu respectarea normelor de protecţie a muncii, şi reambalate. În
cazul în care au loc deversări de deşeuri lichide acestea trebuie îndepărtate imediat cu ajutorul
materialelor absorbante.

Nămoluri nepericuloase rezultate din procesele industriale şi epurarea apelor


uzate

O serie întreagă de nămoluri pot fi atât periculoase cât şi nepericuloase, deşi provin din aceleaşi
procese tehnologice. Nămolul se formează ca rest sau amestec de sedimente din procesul de epurare
care are loc la staţiile de epurare municipale sau în diverse procese industriale (fabrici din industria
chimică în general). Nămolul rezultat este un deşeu care prezintă caracteristici şi proprietăţi care
fac manipularea acestuia dificilă. Astfel, nămolurile pot fi vâscoase, lipicioase şi puternic mirositoare.
Nămolurile nepericuloase pot fi eliminate prin depozitare, în condiţiile respectării criteriilor de
acceptare a deşeurilor la depozitare. De asemenea, nămolurile pot fi eliminate/valorificate prin
incinerare sau co-incinerare.
Nămolul de la staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti poate fi valorificat şi în agricultură, în
condiţiile respectării prevederilor OM nr. 344/708/ 2004.
Pentru stocarea nămolului cu un grad de umiditate ridicat este în general nevoie de rezervoare
sau bazine de decantare construite în general din beton, cu partea inferioară conică. Apoi nămolul (cu
conţinut de materie solidă în proporţie de 5 până la 15 %) este îndepărtat mecanic, concentrat prin
filtrare şi apoi este trimis spre tratare/eliminare.
Pentru stocarea, transportul şi manipularea nămolului sunt folosite echipamente speciale pentru
pomparea nămolului în vederea transportului. Aceste echipamente includ pompe de o capacitate mare,
raclete etc.
Nămolurile lopătabile pot fi stocate în containere de mare capacitate, buncăre sau pe platforme,
iar nămolurile solide păstoase pot fi stocate în ambalaje metalice (butoaie, IBC, bidoane etc.).

Pe lângă faptul ca nămolul prezintă proprietăţi care fac dificilă manipularea acestuia, nămolul
emite şi mirosuri neplăcute (cu excepţia nămolului tratat terţiar - supus unor biotratamente pentru cca.
42 de zile). Pentru a evita efectele neplăcute, nămolul trebuie ţinut la distanţă de zonele rezidenţiale şi
comerciale. De asemenea, emisiile de mirosuri neplăcute trebuie evitate prin acoperirea bazinelor,
menţinând la un nivel negativ presiunea aerului din incinta bazinelor şi prin captarea emisiilor şi
tratarea acestora (scrubere, incineratoare).
Transportul nămolurilor periculoase trebuie realizat în conformitate cu Regulamentul UE
1013/2006 privind transferul deşeurilor şi al măsurilor stabilite prin HG 788/2007, cu Directiva
privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase 2006/121/EC şi legislaţia
naţională prin care a fost transpusă această directivă (OUG 200/2000 şi modificările şi completările
ulterioare) şi cu Convenţia ADR privind transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase.
Transportul intern al deşeurilor se realizează conform legislaţiei în vigoare.
Fie că nămolurile rezultă din procese industriale propriu-zise, fie din activităţi auxiliare (spălări,
curăţări) ori din epurarea gazelor sau epurarea apelor uzate, amplasamentele pentru stocarea
temporară a nămolului se regăsesc de obicei lângă sau la locul unde au fost generate.
În condiţiile stocării nămolurilor cu conţinut semnificativ de apă în rezervoare, bazine
sau containere ISO este necesar să se evite îngheţul fie prin agitarea conţinutului, fie prin încălzirea
sa.
Nămolurile lopătabile vor fi stocate temporar pe platforme (paturi de uscare), fie în containere
ISO, sau în butoaie (metalice sau nemetalice) ori chiar în saci când gradul de deshidratare este mare.
Paturile de uscare sunt folosite în tehnologii mai vechi pentru deshidratarea naturală a nămolului
înainte de depozitare. Odată cu reabilitarea staţiilor de epurare orăşeneşti, precum şi cu construcţia
staţiilor de epurare noi, nămolul rezultat din procesul de epurare este tratat (deshidratare cu filtru presă,
deshidratare prin centrifugare, fermentare anaerobă etc.). Nămolul astfel tratat este stocat temporar în
grămezi pe platforme (paturi de uscare) în vederea scăderii umidităţii şi a eficientizării transportului
către instalaţia de eliminare sau valorificare.
Platformele pentru grămezi sunt realizate din beton şi sunt prevăzute cu sistem de drenaj a
apelor uzate. Apele uzate colectate de pe paturile de uscare sunt transportate către staţia de epurare.
Stocarea temporară a nămolurilor nepericuloase se poate face, în funcţie de cantităţile generate şi
de modul de ambalare, într-un număr de 5 tipuri constructive de instalaţii cu capacităţi de stocare
medii şi mici (T2 şi T3/T4):

 Rezervoare metalice pentru nămoluri de la staţii mici pentru epurarea apelor uzate sau
din procese de spălare;
 Bazine din beton pentru nămoluri de la staţii de epurare a apelor uzate fără treapta de
uscare;
 Platforme pentru stocarea nămolurilor neambalate în grămezi (paturi de uscare);
 Platforme pentru stocarea nămolurilor neambalate în containere ISO;
 Magazii pentru stocarea nămolurilor ambalate.

Aceste facilităţi se deosebesc în primul rând prin elementele constructive şi de dotare prezentate
anterior, dar au în comun o succesiune de proceduri de operare de bază precum:

 transportul nămolurilor până în perimetrul facilităţii pentru stocare temporară;


 recepţia nămolurilor;
 manipularea nămolurilor în perimetrul facilităţii pentru stocare temporară
(descărcarea nămolurilor, stocarea propriu-zisă, încărcarea în vederea transportului);
 livrarea nămolurilor.

Monitorizarea factorilor de mediu


În timpul procesului de operare a unei facilităţi de stocare temporară a nămolurilor periculoase
pot rezulta următoarele tipuri de emisii:

 emisii în aer;
 emisii în apă;
 emisii de zgomot.

Emisii în aer
După cum s-a prezentat anterior, stocarea temporară a nămolurilor nepericuloase se poate
realiza fie în recipienţi închişi (rezervoare, buncăre sau containere depozitate în magazii), fie pe
platforme de depozitare sau paturi de uscare. În cazul depozitării nămolurilor nepericuloase în
recipienţi închişi nu vor exista emisii de poluanţi în atmosferă. În cazul stocării temporare a
nămolurilor nepericuloase pe platforme sau pe paturi de uscare principala problemă o constituie
mirosurile. Din această cauză, aceste tipuri de facilităţi de stocare temporară a nămolurilor trebuie să
fie amplasate la distanţe mari de zonele locuite, recomandabil la distanţe mai mari de 1 km.

Emisii în apă
Tipurile de apă uzate rezultate în cadrul unei facilităţi de stocare temporară a
nămolurilor nepericuloase sunt: apele de spălare , apele uzate colectate de pe platformele şi paturile de
uscare şi apele pluviale.
Apele de spălare rezultate de la spălarea recipienţilor de stocare a nămolurilor trebuie să
fie colectate şi epurate astfel încât să fie îndeplinite condiţiile impuse de HG 351/2005 şi HG
352/2005, după caz.
Apele colectate de pe platformele de stocare trebuie, de asemenea, colectate şi epurate astfel
încât să fie îndeplinite condiţiile impuse de HG 351/2005 şi HG 352/2005, după caz.
În cazul paturilor de uscare a nămolurilor rezultate de la staţiile de epurare orăşeneşti
este obligatoriu ca acestea să fie prevăzute cu sistem de drenaj a apelor, iar apele uzate colectate să fie
dirijate către staţia de epurare.
Ţinând seama de faptul că, în general, facilităţile de stocare temporară a nămolurilor se află pe
amplasamentul operatorului economic care generează acest nămol, sistemul de colectare a apelor
pluviale trebuie să fie racordat la sistemul de canalizare existent pe amplasament.

Emisii de zgomot
Emisiile de zgomot în cazul facilităţilor de stocare temporară apar, în principal, în perioada de
manevrare a deşeurilor.
Monitorizarea emisiilor de zgomot determinat de operarea facilităţii de stocare temporară
a nămolurilor va fi integrată în cadrul procesului de monitorizare a întregii activităţi de pe
amplasament.

Deşeurile nepericuloase rezultate din construcţii şi demolări

Activităţile din construcţii şi demolări sunt o sursă importantă de deşeuri, în unele ţări cantitatea
generată fiind aproape egală cu cea de deşeuri municipale solide (Franţa, Germania etc.).

Deseuri constructii
Monitorizarea cantităţii generate şi gestionate de deşeuri din construcţii şi demolări este un
proces dificil, având în vedere existenţa a mii de mici antreprenori care efectuează aceste operaţii. Mai
mult, la ora actuală în România nu există un depozit pentru deşeuri din construcţii şi demolări,
eliminarea acestor deşeuri realizându-se, de cele mai multe ori, pe amplasamentul depozitelor
pentru deşeuri municipale solide .
Deşeurile din construcţii şi demolări pot fi reciclate cu uşurinţă , unii operatori care realizează
operaţia de valorificare raportând un procent de peste 90 %. Acest proces se poate atinge prin două
metode:
 sortarea preliminară la locul de generare în containere sau grămezi;
 utilizarea de echipamente pentru concasare şi cernere pentru reciclarea betonului şi
cărămizilor.
La nivel naţional, există câţiva operatori economici care operează concasoare, transformând
betonul şi cărămizile în materiale ce pot avea o utilizare ulterioară. Trebuie subliniat că materialul care
rezultă în urma concasării trebuie să se ridice din punct de vedere al costului şi calităţii la nivelul
balastului utilizat în mod normal. În prezent, în România nu există norme privind calitatea
materialului rezultat în urma tratării deşeurilor din construcţii şi demolări, împiedicând utilizarea
acestuia în diferite aplicaţii (ex. ca material de umplutură la construcţia căilor de transport).
Deşeurile din construcţii şi demolări reprezintă deşeurile rezultate în urma activităţilor de
construire a noi structuri sau de renovare sau desfiinţare a unor structuri existente, putând include:
 materiale rezultate din construcţii şi demolări clădiri - ciment, cărămizi, ţigle, ceramică,
roci, ipsos, plastic, metal, fontă, lemn, sticlă, resturi de tâmplărie, materiale de construcţii
cu termen de valabilitate expirat;
 materiale rezultate din construcţia şi întreţinerea căilor de acces şi a structurilor
aferente smoală, nisip, pietriş, bitum, piatră construcţii, substanţe gudronate,
substanţe cu lianţi bituminoşi sau hidraulici;
 materiale excavate în timpul activităţilor de construire, dezafectare, dragare,
decontaminare etc :sol, pietriş, argilă, nisip, roci, resturi vegetale.

Deşeurile rezultate în urma dezastrelor naturale sunt considerate deşeuri din construcţii şi
demolări.
Obiectele şi materialele uşor de îndepărtat din structura ce este demolată (mobilă,
draperii şi covoare, echipamente electrice) şi care, în general, nu sunt considerate a face parte din
respectiva structură, nu reprezintă deşeuri din construcţii şi demolări.
Conform raportărilor statistice în anul 2006 la nivelul întregii ţări au fost colectate circa 475.000
tone deşeuri din construcţii şi demolări, cantitate care a fost în întregime eliminată prin depozitare.
Deşeurile nepericuloase admise la stocare sunt reprezentate de:
 materiale inerte (beton, cărămizi, ţigle, materiale ceramice, sticlă);
 pietrişuri, pământuri, nămoluri, resturi vegetale;
 lemn care nu a fost tratat chimic;
 metale şi amestecuri metalice;
 asfalturi fără conţinut de gudroane;
 alte materiale ce nu conţin substanţe chimice periculoase.
În practică, de multe ori este greu ca deşeurile nepericuloase să fie colectate separat
faţă de deşeurile periculoase, mai ales în cazul demolărilor „clasice”, necontrolate. De aceea,
trebuie realizată o separare prealabilă, separare ce poate fi realizată pe o platformă special amenajată
pe amplasamentul şantierului unde sunt realizate lucrările.
Interzicerea la stocare pe amplasament a unor categorii de deşeuri este înţeleasă ca interzicerea
stocării unei cantităţi semnificative în raport cu cantitatea de deşeuri nepericuloase stocată. În cazul în
care lotul de deşeuri nepericuloase stocate conţine cantităţi marginale de deşeuri periculoase care nu
pot fi separate, acestea pot fi admise la stocare împreună cu deşeurile nepericuloase. În acest caz
provenienţa deşeurilor trebuie neapărat cunoscută.
Categoriile de deşeuri nepericuloase care sunt interzise la stocare pe amplasamentele de stocare
a deşeurilor nepericuloase din construcţii şi demolări sunt:
 deşeurile asimilabile deşeurilor menajere, rezultate din activităţile desfăşurate
pe amplasamentele de stocare, acestea putând fi stocate pe amplasament în locuri
special amenajate;
 deşeurile lichide;
 deşeuri industriale nepericuloase provenite din instalaţii dezafectate.

Perioada de stocare temporară a deşeurilor nepericuloase din construcţii şi demolări poate varia
în funcţie de mărimea facilităţii de stocare şi distanţa faţă de facilităţile de tratare, valorificare
şi eliminare. De exemplu, în cazul amplasamentelor pe care se realizează activităţi de construcţii şi
demolări situate în mari aglomerări urbane ar putea fi necesară colectarea şi transportul zilnic al
deşeurilor generate. În timp ce în cazul amplasamentelor mai mari, izolate, deşeurile ar putea fi stocate
pentru o perioadă mai îndelungată.
Generarea deşeurilor din construcţii şi demolări este un proces delimitat în timp.
Cantităţile generate depind strict de mărimea construcţiei demolate, iar în cazul şantierelor de
construcţii depind de disciplina tehnologică (construirea cu generarea unor cantităţi reduse de
deşeuri). Generarea acestora este un proces cu caracter discontinuu.

Stocarea deşeurilor nepericuloase din construcţii şi demolări se realizează în general în grămezi


sau containere de metal de capacitate mare
În cazul activităţilor de demolare, molozul rezultat este stocat în grămezi, la locul de generare şi
nu pe platforme special amenajate, în fapt, ocupând întreaga suprafaţă a clădirilor demolate. Deşeurile
reciclabile (rezultate în urma demolării selective sau a sortării preliminare) sunt depozitate în
containere metalice de capacitate mare (ex. 10 m3). În cazul existenţei pe amplasament a unei zone
betonate/asfaltate, se recomandă amplasarea containerelor de stocare în această zonă.
În ceea ce priveşte activităţile de construcţii, stocarea deşeurilor nepericuloase se realizează
în containere metalice de capacitate mare.
Se recomandă ca pentru fiecare categorie de deşeuri reciclabile în parte să se asigure un
container separat, şi anume:

 sticlă;
 metal;
 plastic;
 lemn;
 alte resturi de materiale de construcţii.

Transportul deşeurilor de la locul de producere până la locul de stocare se face doar


pentru deşeurile reciclabile (sticlă, metal, lemn) în cazul demolării selective sau a sortării
preliminare realizată imediat după demolarea propriu-zisă a obiectivului. Nu se efectuează
transportul deşeurilor nereciclabile din construcţii şi demolări, întrucât acestea se stochează temporar
direct pe locul de generare.
Transportul se efectuează, în funcţie de cantităţile generate pe fiecare tip de deşeuri cu mijloace
manuale (saci, roabe, căruţuri, stivuitoare manuale) sau mecanizate (remorci, autocontainiere).

Monitorizarea factorilor de mediu


În perioada de funcţionare a unei facilităţi de stocare temporară a deşeurilor nepericuloase din
construcţii şi demolări pot rezulta următoarele tipuri de emisii:
 emisii în aer;
 emisii în apă (directe sau indirecte);
 emisii de zgomot.

Emisii în aer
Activitatea de stocare temporară a deşeurilor din construcţii şi demolări reprezintă o
sursă necontrolată de emisii de particule în atmosferă atât în perioada de manevrare a deşeurilor, cât şi
stocurile în sine. Întrucât emisiile sunt necontrolate nu se poate stabili un program de monitorizare. Pe
întreaga perioadă de operare a facilităţii, operatorul economic trebuie să asigure reducerea la minim a
emisiilor de particule, printr-o manevrare corespunzătoare a deşeurilor.

Emisii în apă
Principalele categorii de ape uzate generate în cadrul unei facilităţi de stocare temporară
a deşeurilor nepericuloase din construcţii şi demolări sunt apele pluviale colectate de pe platforma de
stocare.
Apele pluviale colectate de platforma de stocare temporară nu trebuie deversate direct în emisar.
În cazul în care pe amplasament sau în vecinătatea acestuia există un sistem de canalizare centralizat,
acesta va prelua şi apele pluviale colectate de pe platforma de stocare temporară. În caz contrar, se va
asigura colectarea apelor pluviale într-un bazin, acestea urmând a fi epurate fie pe amplasament, fie în
cadrul unei staţii de epurare.
Calitatea apelor pluviale va fi monitorizată conform cerinţelor autorităţii de reglementare
în domeniul gospodăririi apelor, urmărindu-se în principal următorii indicatori: pH, conductivitate,
total substanţe dizolvate, substanţe în suspensie, metale etc.

Emisii de zgomot
Emisiile de zgomot în cazul stocării temporare a deşeurilor din construcţii şi demolări
sunt determinate în principal de manevrarea deşeurilor, precum şi de mijloacele de transport.
Monitorizarea emisiilor de zgomot se recomandă a se realiza anual, la limita amplasamentului.

GESTIONAREA DEŞEURILOR PERICULOASE

Dintre componentele încărcate toxic din gunoiul menajer fac parte de ex.
medicamentele, vopselele, lacurile, solvenţii, bateriile, substanţele pentru protejarea plantelor şi a
lemnului, fotochimicale, uleiuri, lămpi fluorescente, frigidere, soluţii de curăţare şi dezinfectante
ş.a.m.d. Unele dintre aceste deşeuri, de ex. bateriile vechi, resturile de aparatură electronică şi lămpile
fluorescente pot fi reciclate, altele trebuie tratate conform proprietăţilor lor dăunătoare mediului.
Cantitatea de substanţe încărcate toxic din gunoiul menajer este redusă, În comparaţie cu
majoritatea celorlalte componente ale gunoiului menajer. Astfel, analizele gunoiului menajer din
Râmnicu Vâlcea au furnizat pentru această fracţiune o proporţie de mai puţin de 1% (cca. 2,5
kg/loc*an). In plus, aceste deşeuri se obţin la intervale neregulate. De aceea, trebuie de regulă să
se utilizeze un alt sistem de colectare decât la deşeurile valorificabile.
Pentru diminuarea încărcării gunoiului menajer cu substanţe toxice, există mai multe cai de
actiune:
• interzicerea materialelor şi produselor periculoase;
• substituirea substanţelor dăunătoare din produse prin substanţe foarte puţin încărcate toxic;
• marcarea distinctive a produselor cu conţinut dăunător;
• separarea substanţelor problematice din gunoiul menajer prin sortare manuală după
colectarea în amestec;
• colectarea selectivă a produselor încărcate toxic.
Deoarece substanţele periculoase se află adesea în lichide sau produse foarte mici, o separare
ulterioară nu este posibilă. Cel mai bun drum către substituirea respectiv renunţarea completă la
substanţele periculoase din produse poate fi reglementarea în legislaţie.
La colectarea selectivă, atât pentru cetăţeni cât şi pentru administraţia locala, apare
problema luării unei decizii asupra grupelor de produse cărora trebuie să li se aplice strângerea
selectivă, având în vedere potenţialul lor dăunător. O îmbunătăţire semnificativă a acestei
situaţii este adusă de marcarea produselor care trebuie salubrizate separate.
Ca sisteme de colectare s-au impus următoarele procedee, fie individual, fie în
combinaţie:

Reprimirea de către comerciant respectiv producător

Resturile şi produsele neconsumate sunt reprimite de către punctele de vânzare


corespunzătoare, fie datorită obligaţiilor legale, fie voluntar, fie datorită unui acord cu oraşul sau
comuna responsabilă cu salubrizarea. Aceste puncte de vânzare supun apoi deşeurile unei tratări,
respectiv îndepărtări corespunzătoare. Pe lângă obligaţiile legale de reprimire sau acordurile între
comerciant şi producător, acest sistem presupune să existe posibilităţi de depozitare în spaţiul
comerciantului. Obligaţia comerciantului de a reprimi oferă ocazia unei reţele dense în vederea primirii
de substanţe periculoase. În plus este ţinut seama de principiul sursei, atunci când producătorul
şi comerciantul contribuie la costurile de salubrizare.
Prin transpunerea legislaţiei UE în legile româneşti trebuie să ne aşteptăm la astfel de obligaţii
de reprimire pentru producător, respectiv comerciant. Deoarece aceste legi nu vor viza toate
componentele periculoase din gunoiul menajer, trebuie ca, separat, să se creeze alte posibilităţi de
colectare.

Strângere periodică la puncte de colectare mobile


Vehiculele de colectare (maşinile pentru substanţe toxiceì) speciale, echipate corespunzător
standardelor de siguranţă circulă, după un orar stabilit şi comunicat în prealabil, pe trasee care au
locuri de amplasament, respectiv puncte de colectare. Consumatorul are posibilitatea de a preda
deşeurile sale încărcate toxic personalului însoţitor al maşinii pentru substanţe toxice, care presortează
resturile în vehicul. Deşeurile colectate sunt transportate în cele din urmă către o staţie de tratare
specială.
Acest sistem are următoarele avantaje:
• se poate ajunge nu numai la gospodăriile private, ci şi la toate celelalte grupe de producători
de deşeuri (întreprinderi meşteşugăreşti, comerţ, întreprinderi de prestări servicii) ;
• cotele de colectare sunt superioare celor din cazul colectării descrise mai jos prin puncte
centrale, deoarece se poate ajunge cu maşina în mai multe puncte de amplasament centrale. Acest
lucru micşorează distanţa către producătorul de deşeuri, deoarece trebuie făcute, comparativ, mai puţin
drumuri. Astfel şi mediul rural, cu o densitate a populaţiei relativ mică, poate fi deservit,
oferindu-i-se posibilitatea de a preda produse periculoase ;
• costurile pentru colectare sunt reduse în comparaţie cu alte sisteme de colectare.
Dezavantajos este că, din cauza capacităţii relativ reduse a vehiculului, trebuie mers până la
instalaţia de Îndepărtare a deşeurilor sau până la depozitul intermediar destinat acestor deşeuri, după
fiecare cursa de colectare.
În zona intravilană pot apărea probleme de spaţiu şi dispunere a vehiculului. Pe de altă parte,
tocmai în aceste zone, din cauza densităţii mari de locuitori şi întreprinderi, nevoia de
salubrizare este mai mare.

Colectarea deseurilor periculoase cu un vehicul dotat in acest scop

Fiecare punct de primire trebuie să fie echipat în funcţie de standardele de siguranţă şi tehnice
(de ex. prescripţii privind prevenirea accidentelor, prescripţii privind depozitarea materialelor
periculoase etc.). Aceste puncte de primire trebuie dotate cu suprafeţe pentru recipiente de
colectare adecvate pentru substanţele toxice lichide şi solide, cu un căntar şi trebuie autorizate de
autoritatea competenta.
În funcţie de cantitatea lor, deşeurile sunt transportate la o staţie specială de salubrizare,
unde vor fi tratate.
Acest sistem este adecvat pentru localităţi cu densităţi de populaţie mari în jurul
punctelor de colectare, ca de ex. în oraşe. În rest, trebuie să presupunem că din cauza lipsei
disponibilităţii de a parcurge distanţe mai lungi, se pot obţine doar cote de participare reduse.
 Ridicarea substanţelor toxice la cerere sau la momente fixate

Prin acest sistem utilizatorul şi comunică firmei de ridicare tipul şi cantitatea deşeurilor încărcate
toxic. Prin stabilirea unor grafice de ridicare, utilizatorul primeşte garanţia că, într-un anumit interval
de timp, un vehicul special de salubrizare va evacua deseurile.
Acest tip de salubrizare reprezintă metoda cea mai orientată către cetăţean pentru
ridicarea deşeurilor periculoase, însă ea este şi cea mai costisitoare.

Colectarea selectivă a resturilor încărcate toxic din deşeurile provenite din unităţile comerciale

Deşeul din unităţile comerciale, salubrizat împreună cu gunoiul menajer conţine un mare
potenţial de deşeuri specifice agentilor economici, necesitând, din cauza conţinutului lor în
substanţe toxice, o salubrizare separată.
Actualmente, tipurile de deşeuri prezentate în tabel, din cauza lipsei posibilităţilor de
salubrizare, sunt îndepărtate cu gunoiul menajer. In plus, se adaugă şi necunoaşterea de către
întreprinderi a pericolelor provocate de aceste substanţe. Trebuie de asemenea presupus că produse
alternative mai puţin dăunătoare mediului, fie nu sunt cunoscute, fie sunt prea scumpe, fie nu sunt
oferite pe piaţă la ora actuală.
De la întreprinderile individuale, punerea în pericol a mediului este foarte limitată, dată fiind
cantitatea mică de deşeuri speciale, producătorii de deşeuri în totalitatea lor determină cantităţi
de deşeuri speciale cu influenţă negativă asupra mediului.
Ca şi la colectarea resturilor încărcate toxic din gospodării, rezultate de colectare bune se obţin şi
în domeniul de producţie cu sistemele de preluare. O dificultate este însă stabilirea intervalelor
optime de ridicare. Pe de-o parte, acestea trebuie să satisfacă nevoia întreprinderilor şi nu trebuie
să fie prea lungi. Apare însă pericolul ca posibilităţile de depozitare de la întreprinderi să nu fie
suficiente, iar deşeurile să fie salubrizate pe alte căi, nedorite. Pe de altă parte, frecvenţa de ridicare ar
trebui să fie aleasă în aşa fel încât costurile pentru colectarea să se situeze la un nivel acceptabil.
Şi punctele centrale de colectare, ca şi la colectarea deşeurilor periculoase menajere, sunt
adecvate pentru acceptarea in unităţi de producţie, Însă aceasta trebuie să se facă contra cost. Avantajul
sistemului este că întreprinderile pot livra deşeurile, În funcţie de cantitatea lor şi de posibilităţile de
depozitare, la punctele de colectare. (însă cotele de colectare atinse sunt mai scăzute decât la sistemele
de preluare.
Ca şi în cazul gospodăriilor private, întreprinzătorii privaţi pot fi însărcinaţi cu colectarea
resturilor încărcate toxic din unităţile de producţie, trebuie însă avute in vedere cunoştinţele de
specialitate, personalul calificat şi echipamentele corespunzătoare tehnic, respectiv vehicule şi să fie
controlate.

Utilizarea sistemelor de colectare a substanţelor periculoase de către întreprinderi

Transportul deşeurilor de la locul de generare până la locul de stocare se face, în


funcţie de
 cantităţile generate pe fiecare tip de deşeuri şi de starea de agregare, prin transport în
loturi cu mijloace de transport rutier (camioane, remorci etc.). Se vor respecta
prevederile legale naţionale
 privind transportul intern al deşeurilor şi cerinţele prevăzute pentru transportul
mărfurilor periculoase.

Se interzice transportul deşeurilor prin mijloace de transport manual sau mijloace de


transport artizanale.
Vehiculele în care se realizează transportul deşeurilor periculoase trebuie să aibă la
vedere inscripţia „Deşeuri periculoase” şi etichetele privind caracterul deşeurilor pe care le transportă
Indiferent de sistem şi capacitate, echipamentul de transport trebuie să asigure etanşeitate, sau cel puţin
o separare între deşeuri şi mediu, astfel încât acestea să nu între în contact cu mediul sau personalul pe
toată durata transportului.
Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale deşeurilor precum: starea de agregare,
aspect, culoare, compoziţie şi altele (concentraţie, temperatură de autoaprindere), stabilirea
proprietăţilor care conferă periculozitate deşeurilor şi încadrarea în lista europeană a deşeurilor
cad în responsabilitatea generatorului deşeurilor. Determinarea caracteristicilor fizico-chimice se face
în laboratoare autorizate anterior aprobării Formularului de aprobare a transportului.
În situaţia în care staţia de transfer deţine un laborator autorizat pentru analiza deşeurilor sau un
spaţiu pentru depozitarea mostrelor, se poate face prin sondaj, o verificare a compoziţiei deşeurilor.
Facilităţile pentru stocarea deşeurilor industriale periculoase aparţin generatorilor de deşeuri şi
sunt amplasate şi operate pe amplasamentele acestora, fie că sunt amenajate în interiorul obiectivului
economic fie că sunt amenajate pe un teren special destinat facilităţii. Generatorul de deşeuri care îşi
organizează o facilitate pentru stocarea temporară, sau deţinătorul unei asemenea facilităţi
trebuie să-şi includă în Planul de gestionare a deşeurilor prevederi care să specifice cantităţile
maxime admise la stocare şi modul şi locul de tratare ulterioară a deşeurilor.

Monitorizarea factorilor de mediu


În perioada de funcţionare a unei facilităţi de stocare temporară a deşeurilor periculoase pot
rezulta următoarele tipuri de emisii:
• emisii în aer;
• emisii în apă (directe sau indirecte);
• emisii de zgomot;
• emisii pe sol.

Emisii în aer
Deoarece deşeurile industriale periculoase sunt stocate în cadrul staţiei de transfer ambalate
în containere, butoaie sau saci, emisiile în atmosferă pot să apară doar în caz de incidente în stocare
sau accidente, în care au loc distrugerea ambalajelor şi împrăştierea deşeurilor pe platformă sau în
magazii de stocare.
În cazul în care deşeurile periculoase ambalate sunt stocate temporar în magazii, acestea trebuie
să fie prevăzute cu sistem de ventilaţie prevăzut cu sistem de epurare a gazelor.
Monitorizarea emisiilor în atmosferă se va face o dată pe an la punctele controlate de emisie
(exhaustoarelor sistemelor de ventilaţie ale magaziilor/depozitelor) şi obligatoriu în cazul în care au
loc deteriorări ale ambalajelor.

Emisii în apă
Emisiile în apă se referă în cazul stocării temporare a deşeurilor la emisiile indirecte prin
sistemul de canalizare. Este interzisă evacuarea direct în emisar natural a apelor uzate sau
pluviale colectate de pe platforma staţiei de transfer pentru deşeuri industriale periculoase.
Condiţiile de monitorizare a calităţii apelor pluviale şi a apelor de spălare vor fi stabilite de către
autoritatea competentă de reglementare în domeniul gospodăririi apelor.
Monitorizarea calităţii apelor subterane se va realiza prin intermediul reţelei de
monitorizare, stabilită prin Autorizaţia de gospodărire a apelor.

Emisii de zgomot

Emisiile de zgomot în cazul staţiilor de transfer sunt determinate de vehicule de


transport şi manevrare a deşeurilor ambalate. Monitorizarea emisiilor de zgomot se recomandă a se
realiza anual, la limita amplasamentului.
La proiectarea şi construcţia staţiei de transfer trebuie să se ţină seama de asigurarea accesului
facil pentru prelevarea de probe (emisii în aer, probe de ape pluviale, ape de spălare etc.) în perioada
de operare.
Prelevarea probelor se va realiza în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar analizele
vor fi efectuate numai în laboratoare acreditate.

Emisii pe sol
Emisiile pe sol pot să apară numai în cazul incidentelor sau accidentelor, în principal, atunci
când au loc deteriorări ale ambalajelor. În cazul în care apar astfel de accidente, deşeurile periculoase
deversate trebuie imediat îndepărtate în vederea diminuării impactului asupra solului şi subsolului.
Întrucât suprafaţa amplasamentului este betonată, riscul ca deşeurile să intre în contact cu solul
este redus.
În cazul în care au loc împrăştieri pe suprafaţa amplasamentului de deşeuri periculoase solide
sau pulverulente acestea trebuie colectate, cu respectarea normelor de protecţie a muncii, şi
reambalate. În cazul în care au loc deversări de deşeuri periculoase lichide acestea trebuie
îndepărtate imediat cu ajutorul materialelor absorbante. Materialele absorbante cu conţinut de
deşeuri periculoase vor fi gestionate ca şi deşeuri periculoase.
În situaţia în care deversarea deşeurilor periculoase se realizează direct pe sol, operatorul staţiei
de transfer trebuie să ia măsurile prevăzute în HG 1408/2007 privind modalităţile de investigare şi
evaluare a poluării solului şi subsolului. În cazul în care se constată poluarea mediului geologic,
operatorul economic trebuie să ia toate măsurile pentru refacerea zonei poluate, conform
prevederilor HG 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au
fost afectate.

Protecţia muncii
Gestionarea corespunzătoare a deşeurilor periculoase reprezintă o activitate complexă şi
relativ nouă la nivel naţional şi care, datorită dezvoltării, va utiliza un număr din în ce în mai ridicat de
angajaţi. Reglementarea activităţilor de gestionare a deşeurilor a avut ca scop principal protecţia
mediului, sistemele de securitate a muncii nefiind foarte riguros implementate.
Principalele posibile riscuri privind securitatea lucrătorilor implicaţi în activităţile de
transfer (stocare şi manevrare) a deşeurilor industriale în particular sunt generate de:
• contactul cu substanţele chimice periculoase conţinute de deşeuri, cu deşeuri ce conţin azbest,
cu agenţi mutageni;
• zgomotul şi vibraţiile generate de către utilaje în cursul operaţiilor de manevrare a deşeurilor;
• lucrul la înălţime;
• lucrul în atmosfere explozive (curăţarea rezervoarelor unde au fost stocate subst. Inflamabile)
• manevrarea maselor (manevrarea manuală a recipienţilor care conţin deşeuri);
• contactul cu diferite părţi ale maşinilor în mişcare.

Inchiderea facilitatii

Ulterior încetării activităţilor desfăşurate în staţiile de transfer deşeuri industriale periculoase pot
exista următoarele posibilităţi în ceea ce priveşte folosinţa viitoare a terenului sau construcţiilor:
• sistarea temporară a activităţii şi trecerea în conservare a facilităţii;
• încetarea activităţii şi schimbarea folosinţei construcţiilor;
• încetarea activităţii şi dezafectarea construcţiilor.

În toate cele trei situaţii este obligatorie realizarea prealabilă a transferului întregii
cantităţi a deşeurilor şi materialelor stocate către o facilitate de valorificare sau eliminare, după caz.
Având în vedere durata de derulare a procedurilor administrative, se recomandă ca
acestea să înceapă înainte de sistarea propriu-zisă a activităţii de stocare temporară.
De asemenea, în eventualitatea identificării unei contaminări a mediului geologic,
autoritatea competentă de mediu decide modul de aplicare a prevederilor HG 1408/2007 privind
modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului şi HG 1403/2007 privind
refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate.
Refacerea mediului geologic şi a ecosistemelor terestre afectate constă în aducerea acestora cât
mai aproape de starea naturală, prin aplicarea unor măsuri de curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie
ecologică, complementare şi compensatorii, şi prin eliminarea oricărui risc semnificativ de impact
asupra acestora, conform categoriei de folosinţă a terenului.
Procesul de refacere a mediului geologic constă în îndepărtarea surselor de contaminare de pe
amplasament, în izolarea şi decontaminarea ariilor contaminate, limitarea şi eliminarea
posibilităţilor de raspândire a poluanţilor în mediul geologic şi în atingerea valorilor limită admise
pentru concentraţiile de poluanţi.

VALORIFICAREA DEŞEURILOR SPECIALE

Reciclarea materialelor din deseurile municipale implica:


• prelucrarea intermediara precum sortarea, maruntirea si/sau compactarea;
• transportarea;
• valorificarea materialelor;
• prelucrarea finala.

Avantajele reciclarii sunt conservarea resurselor naturale si reducerea spatiului de depozitare.


Totusi colectarea, transportul, valorificarea si prelucrarea finala a materialelor necesita
energie suplimentara, iar cele mai multe programe de reciclare sunt subventionate economic.
Problemele fundamentale in reciclarea materialelor sunt legate de:
• identificarea materialelor reciclabile;
• identificarea oportunitatilor de reutilizare si reciclare;
• identificarea pietelor de desfacere pentru materialele valorificabile.

Un obiectiv principal in gestionarea deseurilor il reprezinta maximizarea duratei de functionare a


depozitelor si minimizarea cantitatilor de deseuri depozitate. In acest scop trebuie identificate
materialele care pot fi retrase din fluxul de deseuri pentru indeplinirea acestui obiectiv.
Programele de reciclare si dezvoltare trebuie sa ia in considerare pietele pentru
materialele valorificabile, infrastructura de colectare si costurile generale. In cele mai multe cazuri,
materialele valorificabile sunt de calitate inferioara fata de cele initiale, astfel ca pretul pe piata trebuie
sa fie atractiv pentru potentialii cumparatori.

Plastice

Infrastructura de colectare si prelucrare pentru plastice nu trebuie stabilita la nivel national. In


general, aceasta este limitata la zone locale. Insa, multi consumatori care doresc sa recicleze deseurile
din plastic constata ca nu exista centre specializate de preluare a acestor deseuri. In multe zone au fost
realizate proiecte pilot de colectare separata a deseurilor din plastic, in special a sticlelor PET, acestea
avand un rezultat destul de bun.
Greutate specifica mica. Raportul volum/greutate pentru deseurile din plastic este foarte mare, in
special pentru produsele cu polistiren (PS). Din acest motiv, comunitatile izolate nu-si pot permite sa
colecteze si sa transporte plasticele separat.

Potentialul de contaminare. Deseurile din plastic aduse la unitatile de procesare sunt, in general
contaminate cu materiale straine. Materialele straine, cum ar fi alimentele cauzeaza uzarea
granulatorilor si a altor echipamente utilizate in sortarea si reciclarea acestor materiale.
Oportunitati de reutilizare si reciclare. Dezvoltarea infrastructurii de colectare trebuie sa
urmareasca cerintele pietei, astfel incat valoarea materialelor valorificate sa poata acoperi costurile de
colectare, prelucrare si transport. Centrele de colectare pot asigura o compactare si balotare a
deseurilor din plastic in vederea reducerii costurilor de transport. De asemenea, in cazul mai multor
tipuri de deseuri din plastic cu destinatii diferite pentru fiecare, centrele de colectare pot asigura o
sortare a acestor deseuri in functie de cerintele unitatilor de procesare si apoi o compactare si balotare
a deseurilor gata sortate. Astfel de prelucrari pot fi dezvoltate in functie de evolutia pietei de desfacere
a produselor din materiale reciclate.

Unitatile de procesare ale materialelor reciclabile isi stabilesc in general instalatiile de prelucrare
in zone dens populate, in care se genereaza cantitati mari de materiale valorificabile. Reciclatorii
trebuie sa plateasca costurile de transport la unitatile centralizate. Produsele realizate din plasticul
reciclat au un cost de fabricatie mai ieftin fata de cele realizate din materii prima
Cu toate ca unele mase plastice pot parea identice, de fapt sunt grupe de materiale diferite cu o
structura moleculara diferita. Reciclarea depinde de procesul de a le separa pe fiecare in parte. Aceasta
poate fi obtinuta in mod eficient in fabricile unde materialele reciclabile generate in procesul de
productie sunt usor de separat.
Utilizarea materialelor plastice prezinta probleme de identificare, separare si de contaminare.
Dar acolo unde sunt suficiente cantitati de materiale reciclabile clasificabile, de exemplu ambalaje de
paleti sau saci utilizati in industrie sau agricultura, reciclarea este realizata cu succes. Cele mai scumpe
produse secundare din plastic, precum cele ce provin din calculatoare, fotocopiatoare si o gama larga
de echipamente electronice similare, sunt foarte solicitate. Spectrometrul este una din tehnicile utilizate
pentru a asigura precizia identificarii acestor materiale care, dupa procesare, sunt deseori folosite in
manufacturarea echipamentelor electronice si electrice noi.
Reciclarea schimba proprietatile mecanice ale maselor plastice, astfel incat nu poate fi posibila
reciclarea unor cantitati mari de un anumit tip reintegrandu-le imediat in acelasi proces de productie. In
unele sectoare, prejudecatile impotriva materialelor secundare ramane un obstacol important in
reciclarea plasticului, dar aceasta atitudine se schimba rapid o data cu luarea in considerare a protectiei
mediului si a altor influente.
Recuperarea ambalajelor de plastic reprezinta cea mai mare provocare, si nu doar in realizarea
economica privind colectarea de material suficient segregat pentru a face reciclarea viabila. Sticlele
PET, care sunt utilizate in cantitati mari in multe tari pentru bauturi, este un excelent exemplu de
reciclare ale ambalajelor . Polyethylene terephthalate - numele complet al cuvantului PET- este un
material sofisticat de o rezistenta mare care este utilizat cu foarte mare eficienta ca recipient pentru
bauturi. Avantajul reciclarii ambalajelor PET este enorm, data fiind numarul mare de sticle folosite
care pot fi exploatate la un cost acceptabil.
Costul de colectare a materialelor in cantitati mici de la o multitudine de surse este principalul
obstacol in dinamizarea progresului in reciclarea multor polimeri. In unele tari, politicile
administrative isi asuma o mare responsabilitate in recuperarea de ambalaje si alte produse. Aceasta
"responsabilitate" presupune dezvoltarea reciclarii maselor plastice prin acoperirea unor elemente ale
costurilor comerciale traditionale - initial prin manufacturare si distribuire, si in final de catre
consumator prin preturile de productie usor crescute.
Reciclarea diferitelor tipuri de plastic prezinta o problema in ceea ce priveste incompatibilitatea
polimerilor. Oricum, introducerea asa - numitilor " compatibilizatori" care creaza stabilitate polimerica
intre legaturile dintre structura diferita a moleculelor a maselor plastice, faciliteaza utilizarea de
combinatii. Compatibilizatorii pot face deja posibila producerea unui tip de aliaje din plastic din
materiale de calitate inferioara.
Procesele continua sa se dezvolte pentru a obtine substantele utilizate in producerea maselor
plastice, si pentru a folosi aceste materiale ca materie prima in producerea unor substante diferite.
Gunoiul, plasticul nereciclabil, au valoare calorica si pot fi utilizate prin urmare drept combustibil.
Exista sapte tipuri diferite de materiale plastice. Puteti determina gradul plasticului privind
aproape in partea de jos a recipientului. Acest numar corespunde gradului materialului din plastic,
conform tabelului de mai sus. Nu sunt incluse toate exemplele posibile. Gruparea separata pe tip de
material este obligatorie inainte de a recicla.

Material / Simbol Proprietati material Aplicatiile produsului Produse cu continut de


reciclare material reciclat
PET Claritate (transparenta), Butelii (sticle) plastic Fibre, saci pentru
/PETE/PETP/ rezistent, durabil, solid, bauturi nealcoolice, apa, pastrare si transport
Polietilen tereftalat PET bariera pentru gaz si suc, bere, sifon (apa imbracaminte, folie si
umiditate, retine carbogazoasa), sos placi, containere pentru
carbonatarea, rezistent la picant (ketchup) si ulei. alimente si bauturi,
caldura. Borcane unt de arahide, covoare, curele (benzi,
muraturi, jeleu si gem chingi) de legat, lana
(dulceata). Film (folie) si tocita, butelii (sticle,
tavi pentru alimente flacoane), jachete
preparate la cuptor, scamosate, folie pentru
curele (benzi, chingi) de retentia solului, filtre.
legat si containere Observatii: Pentru
alimentare sau reciclarea containerelor
nealimentare. din PET: - spalati si
aplatizati; puteti lasa
etichetele, nu insa
capacele (sigiliile de la
capace); - nu puneti sticle
de produse petroliere
(ex.: ulei de motor), de
pesticide sau ierbicide.
HDPE Proprietati bune de Butelii (sticle) de lapte, Butelii (sticle) detergent
Polietilena de mare bariera pentru umiditate, apa, suc, cosmetice, lichid pentru vesela si
(inalta) densitate HDPE rigiditate, rezistenta, sampon, detergent lichid lenjerie, sampon, ulei de
durabilitate, rezistenta la pentru vesela si lenjerie, motor; tevi, cosuri,
chimicale, permeabil la inalbitor, recipiente iaurt navete, ghivece de flori,
gaz, usor de procesat si si margarina, cutii margini (borduri) de
usor de format (prelucrat). cereale, carne, navete, gradina, folie si placi, lazi
pungi, saci si sacose. de gunoi (reciclare),
mobilier din plastic
(scaune, banci), casute
pentru caini, produse
lumber (compozit
plastic+lemn), dale, masa
picnic, cutie postala,
garduri, containere, lazi
pentru compost, granule.
Observatii: Rezistenta
chimica face sa fie bun
pentru ambalaje casnice
si produse chimice
industriale ca detergenti si
inalbitori. Butelia (sticla)
cu pigment (colorant) are
o mai buna rezistenta la
crapare decat sticlele fara
pigment (colorant).

PVC Versatilitate, claritate Ambalaje transparente Ambalaje, legatura pentru


/V/ (transparenta), usor de alimentare si foi detasabile (sina plastic
Policlorura de vinil PVC amestecat, rezistenta, nealimentare,tuburi indosariere), pardoseli,
durabilitate, rezistent la medicamente, izolatii fire panouri (casete),
grasimi, ulei si chimicale, si cabluri, folie si placi, lambriuri, rigole, flaps
caracteristici de curgere produse din industria noroi, folie si placi, dale si
si proprietati electrice constructiilor ca tevi, rogojini, stergatoare de
stabile. fitinguri, aparatori, dale, picioare, dusumea
benzi transportoare si elastica, tava (suport)
ferestre; butelii (sticle, casete si CD-uri, cutii
flacoane), pungi pentru electrice, izolatii cabluri,
sange, produse din piele semnale de trafic, furtun
sintetica. de gradina, liziera mobila
pentru casa, butelii (sticle,
flacoane) pentru
detergent, dale, tigle,
articole instalatii (tevi,
fitinguri), denivelari pentru
viteza, capace (canale)
pentru drumuri de acces
industriale.
LDPE Usor de procesat, Pungi (sacose) Invelitori de transport,
Polietilena de mica rezistent, durabil, flexibil, alimentare pentru paine si cutii de gunoi, dale,
(joasa) densitate LDPE usor de lipit (la cald), produse congelate, pungi mobilier, folie si placi,
bariera pentru umezeala. (sacose) pentru lazi/cutii containere compost,
haine, butelii (sticle, articole plastic-lemn
flacoane) comprimate (cherestea gard, etc.).
pentru miere, mustar.
Deasemeni este folosita
pentru producerea
capacelor flexibile si este
folosita in aplicatii cu fire
si cabluri electrice. Fibre,
covoare, mobilier,
caserole si tavi pentru
alimente, tevi si canalizari
(rigole).
PP Rezistent, durabil, Butelii (sticle, flacoane) Carcase baterii auto,
Polipropilena PP rezistent la caldura, pentru ketchup, semnalizari lumina,
chimicale, grasimi containere iaurt si cabluri baterii, perii
(unsori) si ulei, bariera margarina /unt, tuburi, maturi, stergatoare
umezeala. Punctul inalt flacoane de gheata, palnie ulei, rastel
de topire face ca medicamente, aplicatii pentru biciclete, greble,
produsele sa fie textile ca covoare, sfoara, benzi de legat, granule,
rezistente pentru snur, franghie (funie, placi, tavi.
umplerea cu lichide calde. corzi), navete rigide si
componente auto.
PS Versatil, izolator, claritate Ambalaje de protejare, Termometre, comutatoare
Polistiren PG (transparenta), usor de containere, capace, lumina, izolatii termice,
format, punct relativ pahare, sticle (butelii, cartoane oua, orificii de
scazut de topire. flacoane) si tavi, carcase ventilatie, tavi, rigle, rame,
CD, aplicatii de servire a ambalaje, farfurii
alimentelor, tavi de (castroane), pahare
expunere a carnii, expandate, ustensile
cartoane oua, flacoane (unelte) diverse.
aspirina, pahare,
castroane, cutite.
Altele Depinde de material sau Butelii (sticle) reutilizabile Butelii (sticle, flacoane),
PC/Acrilic/ABS/Plastic combinatia de materiale. de apa de trei sau cinci aplicatii plastic-lemn.
amestecat/Poliester si galoane (, suc de lamaie Observatii: Indicatiile
fibre de poliester (PBT, si ketchup. acestor simboluri se
PCTA, PCTG, PETG), foloseste atunci cand este
Nylon si fibre de Nylon folosit un alt material altul
(PA 6, 6.6, 11, 12, 6.10, decat cele 6 tipuri
6.12)/Poliuretan/... prezentate mai sus sau
ALTELE este facut din mai multe
materiale prezentate mai
sus (sau este folosit intr-o
combinatie de straturi de
materiale).

Doze metalice

Nu exista o infrastructura separata de colectare a deseurilor din doze metalice. Acestea sunt
colectate in amestec cu deseurile menajere. Alte deseuri metalice pot fi duse la centrele de colectare a
materialelor reciclabile, insa numai in cantitati mari. Infrastructura de colectare si prelucrare pentru
dozele metalice poate fi dezvoltata doar la nivel local.
Greutate specifica acceptabila. Raportul volum/greutate pentru dozele metalice este acceptabil,
insa pentru dozele de aluminiu este destul de mare. Cantitatea generata de astfel de deseuri este
estimata a fi destul de mica, dar pe viitor se asteapta o crestere semnificativa.
Deseurile de doze metalice aduse la unitatile de reciclare pot fi contaminate cu alimente
care conduc la uzarea echipamentelor utilizate in sortarea si prelucrarea acestor materiale.
Dozele metalice trebuie acceptate la punctele cu plata contracost si la centrele de colectare a
deseurilor reciclabile din diferite centre comerciale. Dozele aduse la centrele de colectare sunt
concasate, balotate si transportate la unitatile centrale de procesare sau instalatiile de recuperare.
La instalatiile de recuperare, cutiile zdrobite sunt in primul rand incalzite pentru indepartarea
umiditatii si apoi sunt incarcate intr-un cuptor de retopire. Metalul topit este transformat in lingouri
care apoi sunt transferate la alta unitate de procesare si trase in foi subtiri. Foile pot fi refolosite in
industrie pentru diferite utilitati, in functie de cererea pietei. Astfel, in procesul de obtinere a
lingourilor, respectiv foilor metalice se va reduce semnificativ utilizarea resurselor naturale.
Centrele de colectare si firmele interesate in cumpararea deseurilor din doze metalice trebuie sa
accepte toate dozele care sunt lipsite de contaminanti. Acestia trebuie sa compacteze si sa baloteze
materialele conform specificatiilor cu privire la dimensiuni, greutate si numarul de benzi al centrelor
de reciclare la care se livreaza aceste deseuri in vederea prelucrarii.

Hartie si carton

Agentii de salubritate deja colecteaza separat deseurile din hartie si carton, in special de la
agentii economici si mai putin de la populatie. Aceasta colectare separata trebuie sa se extinda si la
nivelul populatiei, deoarece o foarte mare cantitate de hartie si carton poate fi recuperata din acest
sector. In prezent exista pubele de capacitati de 1,1 m 3 si chiar mai mici asezate in diferite zone de
catre agentii de salubritate. Acolo unde au avut rezultate bune, adica pubelele speciale pentru hartie nu
contineau si alte tipuri de deseu menajer, aceste pubele au ramas in continuare, iar in celelalte zone au
fost ridicate.
Raportul volum/greutate pentru deseurile din hartie si carton este mic. Deseurile din hartie si
carton constituie o componenta foarte raspandita din deseurile municipale. Deoarece acest procent
este destul de mare, se asteapta ca reciclarea hartiei si cartonului sa reprezinte o oportunitate
pentru a evita depozitarea ei, reducand astfel impactul asupra padurilor si implicit asupra mediului.
Reciclarea hartiei depinde foarte mult de calitatea deseurilor de hartie colectate. Hartia si
cartonul pot fi foarte usor contaminate cu alte tipuri de deseuri menajere, in special cu lichide. De
aceea este indicata colectarea deseurilor de hartie si carton in containere special amenajate cu o
deschizatura mai ingusta, care sa ingreuneze introducerea si altor tipuri de deseuri menajere.
Principalele tipuri de deseuri din hartie si carton reciclabile: ziare si reviste, carton gofrat, hartie
de calitate si hartie mixta.
Toate fabricile de hartie din tara noastra accepta deseuri de hartie si carton in vederea reciclarii,
in functie de capacitatile existente. Principalele utilizari ale hartiei reciclate: substituirea pastei de
hartie, realizarea unor produse pentru constructii: peretii din carton cu gips, combustibili obtinuti din
deseuri (in amestec cu deseurile din plastic si lemn).

Sticla

In centrele comerciale deja se colecteaza deseuri din sticla. Acestea fac un discount la
cumparaturile realizate in cadrul centrului comercial, in functie de numarul deseurilor din sticla
returnate. Aceasta colectare trebuie extinsa la cat mai multe centre comerciale si chiar adoptata si de
agentii de salubritate. Aproape toata sticla reciclata este utilizata pentru producerea de noi recipiente
din sticla. O cantitate mica de sticla este utilizata la producerea vatei de sticla sau fibrelor de sticla
pentru izolare, materialelor de pavat si materialelor de constructii precum caramizi, tigle, ceramica si
beton de greutate mica.

Raportul volum/greutate pentru deseurile din sticla este mic. Deseurile din sticla constituie o
componenta raspandita a deseurilor municipale. Deoarece acest procent este destul de mare,
reciclarea sticlei reprezinta o oportunitate importanta pentru a evita depozitarea si reutilizarea ei
intr-un mod ecologic.
Deseurile din sticla pot fi foarte usor contaminate cu alte tipuri de deseuri menajere, dar sunt
usor de curatat, respectiv sortat prin introducerea unei etape in plus in procesul de reciclare. Insa,
pentru a reduce costurile de reciclare este indicata colectarea deseurilor din sticla in containere
corespunzator amenajate cu o deschizatura speciala care sa ingreuneze introducerea si altor tipuri
de deseuri menajere.
Producatorii de recipiente din sticla prefera sa includa cioburile in materialul brut (nisip,
cenusa de soda, calcar), deoarece temperatura din cuptor se reduce semnificativ. Chiar daca
cerintele pentru cioburile de sticla transparenta sunt mari, reciclarea variaza de la o regiune la alta
datorita costurilor de colectare, prelucrare si transport. Piata pentru sticla colorata variaza de asemenea
in functie de instalatiile de fabricare a recipientelor din sticla colorata. Sticla care nu este sortata dupa
culoare este acceptata pentru fabricarea materialelor de constructie, chiar daca contaminanti precum
metalele feroase si aluminiul trebuie sa fie indepartate magnetic. Praful de sticla care nu mai poate fi
utilizat la fabricarea altor recicpiente poate fi valorificat prin realizarea vatei de sticla, material foarte
utilizat in izolarea termica si fonica.
Sticla ce trebuie folosita pentru recipiente noi trebuie sa fie in general sortata dupa culoare si
trebuie sa nu contina contaminanti cum ar fi murdarie, roci, ceramica, farfurii rezistente la temperaturi
mari sau alte produse din sticla. Aceste materiale cunoscute ca materiale refractare, au o temperatura
de topire mare. Sticla auto laminata este interzisa deoarece contine urme de plastic. Platourile de sticla,
chiar daca nu sunt materiale refractare, afecteaza temperatura de topire a amestecului si nu sunt
acceptate. Capacele de aluminiu si etichetele de hartie sunt permise daca sunt indepartate in
procesele de prelucrare ulterioara, inainte ca cioburile sa fie aduse la cuptorul de topire. Cand cioburile
sunt utilizate pentru recipiente noi sunt trimise la instalatiile de fabricare unde sticla este separata de
contaminanti si materiale refractare. Prezenta materialelor interzise intr-o cantitate mare este un motiv
de refuzare a intregii incarcaturi.

Echipamente electrice si electronice

Sunt putine companii care si-au organizat un sistem de preluare a deseurilor de echipamente
electrice si electronice de uz casnic si, in general, de echipamente voluminoase. Este indicata realizarea
unui sistem centralizat de colectare a unor astfel de deseuri. Responsabilitatea asupra acestor deseuri
fiind a producatorilor si/sau a importatorilor de echipamente electrice si electronice de uz casnic, acest
sistem trebuie finantat de catre acestia.
Datorita continutului de materiale si/sau substante periculoase a acestor tipuri de deseuri,
potentialul de contaminare a deseurilor menajere, respectiv a depozitului unde acestea ajung, daca sunt
colectate in amestec cu deseurile menajere este foarte ridicat. De aceea este absolut necesara colectarea
separata a acestor tipuri de deseuri, indiferent de dimensiunile sale.
Prima etapa in procesul de reciclare este indepartarea materialelor periculoase. Apoi sunt
dezasamblate pe tipuri de materiale reciclabile: plastic, metale feroase si neferoase, sticla si altele.
Aceste tipuri de materiale reciclabile pot fi utilizate ca materie prima secundara in orice proces
industrial.

Lemnul

Nu exista o infrastructura de colectare a deseurilor din lemn separat de alte tipuri de deseuri, in
special cele rezultate din constructii si demolari. O cantitate foarte mica de deseuri din lemn provenite
de la populatie ajunge in pubele/containere, acestea fiind reutilizate in gospodarie prin valorificare
termica. In cazul realizarii unei infrastructuri de colectare separata a deseurilor din lemn trebuie avuta
in vedere sursa de generare a acestora:
 deseuri lemnoase din culturi (generate din managementul padurilor);
 reziduuri rezultate in urma prelucrarii lemnului;
 deseuri din lemn din constructii si demolari.

In cazul deseurilor lemnoase din culturi si a celor rezultate in urma prelucrarii lemnului,
colectarea separata este usor de realizat. In cazul reziduurilor lemnoase din deseurile de constructii si
demolari este indicata colectarea acestor deseuri separat de cele menajere si sortarea centralizata a
deseurilor din lemn in vederea prelucrarii.
Deseurile din lemn pot fi usor contaminate, de aceea este indicata colectarea separata a
acestora sau colectarea in amestec cu alte deseuri inerte. Trebuie evitata colectarea deseurilor din
lemn in amestec cu alte deseuri lichide cum ar fi vopsele, uleiuri, lacuri, deseuri rezultate din
constructii si demolari.
Deseurile din lemn aduse la unitatile de valorificare sunt testate pentru depistarea deseurilor
lemnoase contaminate (lemn vopsit) si a materialelor nedorite, precum praf, roci, gunoi. Instalatiile
care prelucreaza deseurile lemnoase pentru combustibilii alternativi pot separa deseurile lemnoase
rezultate din constructii si demolari sau din fractia de deseuri vegetale. Aceste deseuri din lemn nu
trebuie sa aiba o calitate atat de ridicata ca si deseurile din lemn reutilizate in fabricarea mobilierului.
Deoarece volumul si tipul de materiale variaza de la un sezon la altul, instalatiile opereaza dupa
un plan intermitent. Echipamentul de procesare consta intr-un tub sau o masina de ascutit lemne, care
este folosita la zdrobirea deseurilor din lemn. Dupa ce deseurile au fost zdrobite, este folosit un
cilindru pentru separarea aschiilor utilizabile de cele fine, iar materialele supradimensionate trebuie
separate manual.
Deseuri din gradini si parcuri

Pentru reducerea cantitatii de materiale care ajunge la depozit, multe comunitati colecteaza si
prelucreaza separat deseurile din gradini si parcuri. Deseurile din gradini si parcuri sunt plasate in
containere sau sunt lasate pe strada pentru colectare. Maniera in care deseurile sunt plasate pe strada
poate varia de la o localitate la alta.
Deoarece aceste tipuri de deseuri sunt, de cele mai multe ori, colectate separat de catre agentii de
salubritate, potentialul de contaminare este destul de scazut.
Principalele oportunitati de reciclare pentru deseurile din gradini sunt pentru:
 producerea compostului;
 refacerea peisajului;
 utilizarea ca si combustibil alternativ;
 utilizarea ca si material intermediar de acoperirea depozitelor.

Deseurile din gradini si parcuri sunt in general acceptate drept cele mai bune materiale pentru
producerea compostului de calitate. Cele mai multe operatiuni de compostare a deseurilor din gradini
si parcuri sunt localizate la sau langa depozitele existente, unde deseurile servesc ca sursa majora de
material brut. In cazul in care deseurile din lemn sunt de dimensiuni mari pot fi separate de restul de
deseuri verzi si lemnul de dimensiuni mici care vor fi compostate, iar acestea pot fi valorificate
energetic.
Compostul de calitate mai proasta poate fi folosit si ca material intermediar de acoperire
a depozitului. De remarcat ca aceste deseuri nu sunt in general tratate complet inainte de a fi eliminate
pe depozit.

Fractiile biodegradabile din deseurile municipale

Componentele care constituie fractii biodegradabile ale deseurilor municipale sunt deseurile
alimentare, hartia si cartonul de calitate proasta, deseurile din gradini si parcuri, deseurile din piete, si
deseurile din lemn necontaminate. Toate aceste materiale pot fi reciclate, fie separat fie combinat. Ele
pot fi valorificate din deseurile municipale in forma combinata prin indepartarea substantelor
anorganice.
Alegerea metodei de valorificare depinde de utilizarea materialului sau produsului final. In
functie de metoda aleasa se va stabili si infrastructura de colectare a acestor tipuri de deseuri. De
exemplu, pentru obtinerea unui compost de calitate buna este indicata colectarea separata a
deseurilor biodegradabile de restul de deseuri municipale. Pentru obtinerea unui combustibil alternativ
cu putere calorica mare este indicata colectarea deseurilor biodegradabile in amestec cu alte tipuri de
deseuri municipale, din care vor fi separate deseurile inerte ca sticla, rocile, deseurile metalice feroase
si neferoase, deseurile periculoase ca bateriile si acumulatorii etc.
Potentialul de contaminare. In functie de metoda aleasa va varia si potentialul de contaminare. In
general se urmareste o colectare de calitate ridicata in cazul compostarii deseurilor.
Principalele oportunitati de reutilizare si reciclare pentru materialele care fac parte din fractiile
organice ale deseurilor municipale sunt:
 producerea compostului;
 producerea metanului;
 producerea combustibililor alternativi.

Deseuri din constructii si demolari

Deseurile din constructii si demolari rezulta din constructia, renovarea si demolarea cladirilor,
proiecte de repavare a strazilor, repararea podurilor, curatenia asociata dezastrelor naturale. Chiar
daca in prezent este valorificat un procent mic de deseuri din constructii si demolari, o cantitate
semnificativ de mare va fi probabil reciclata in viitor ca rezultat al taxelor de depozitare, precum si a
legislatiei. Multe depozite deja utilizeaza molozul pentru constructia de cai de acces. Pentru
municipalitatile care coleteaza deseurile din constructii si demolari in amestec cu alte deseuri
menajere, programele de reciclare ofera o oportunitate excelenta pentru inceperea colectarii selective
in vederea recuperarii materialelor reciclabile.
Aceste deseuri pot fi usor contaminate, de aceea este recomandata separarea deseurilor
periculoase utilizate in constructii si demolari de restul de deseuri inerte sau necontaminate.
Oportunitatile de reutilizare si reciclare a deseurilor din constructii si demolari depind de
abilitatea de prelucrare a deseurilor combinate sau separate. Materialele principale care pot fi
valorificate din deseurile din constructii si demolari sunt:
 materialul excavat (sol, nisip, pietris, argila, argila grasa, roci);
 materiale de la constructia drumurilor (bitum, smoala, pavaj, nisip, pietris, roci zdrobite);
 materiale de la constructia sau demolarea cladirilor (sol, ciment, tigle, caramizi, beton,
ipsos, lemn, metale, sticla);
 materiale de pe santierele de constructii (lemn, plastic, hartie, carton, metale, cabluri,
solutii de lacuit si vopsit).

Aceste deseuri pot fi prelucrate la dimensiunile dorite, cu conditita ca acestea sa nu fie


contaminate, si pot fi utilizate la constructia de drumuri ca materiale de umplutura, la umplerea
minelor goale si dezafectate, la acoperirea straturilor de deseuri de pe depozite la fabricarea de
caramizi si a altor materiale de constructie; exceptie fac deseurile de la constructia drumurilor unde
componentele bituminoase si minerale sunt o resursa economica importanta. Deseurile rezultate pe
santierele de constructii ca lemnul, plasticul, hartia si cartonul pot fi valorificate energetic.

METODE DE TRATARE BIOLOGICA A DESEURILOR

Compostarea sau tratarea biologica a deseurilor se bazeaza pe descompunerea substantelor


organice de catre diverse microorganisme. Descompunerea se efectueaza in cadrul procedeului de
transformare in compost prin alimentare cu aer, iar in cadrul procedeului cu biogaz prin inchidere
ermetica ceea ce duce la o reductie a substantelor organice originare.
Obiectivul procedeului biologic este pe de o parte valorificarea si pe de alta parte
indepartarea reziduurilor. Deseurile biodegradabile cuprinse separat reprezinta un potential
valorificabil ce poate fi utilizat ca material in instalatii de producere a compostului, in instalatii de
fermentare sau in concepte combinate. In scopul degajarii deseurilor dupa extragerea materialelor utile
procedeele biologice sunt in masura sa efectueze alternativ o asa numita "inertizare rece" a deseurilor
ce trebuie depozitate.

Procedeul de compostare

Compostarea, ca si depozitarea sau incinerarea, apartine procedeelor clasice de tratare a


deseurilor. Este o metoda de tratare ecologica utila deoarece partea biodegradabila din deseuri, care
reprezinta in jur de 50% din totalul deseurilor casnice, poate fi reintrodusa in ciclul natural. Comparata
cu alte metode de tratare a deseurilor, compostarea presupune numai o incarcare redusa a mediului
inconjurator.
Pe langa compostarea deseurilor municipale, in aceste instalatii se composteaza si deseurile din
parcuri, alte deseuri biodegradabile descentralizate din agricultura, din horticultura si din
gradinile proprii. Aceasta tehnica este avantajoasa mai ales in zone preponderent agricole Fireste,
compostarea nu poate fi un inlocuitor pentru tratarea tehnica a deseurilor din fabricile de transformare
in compost, mai ales in zone cu preponderenta oraseneasca..
Bazele compostarii

Deseurile, ce trebuie utilizate la compostare, trebuie sa aiba o componenta preponderent


biodegradabila si un continut mic de elemente nocive. Deseurile principale ce pot fi utilizate sunt:
 fractia biodegradabila din deseurile menajere si asimilabile;
 deseuri de gradina si parcuri;
 deseuri din piete;
 resturi biodegradabile din industria alimentara;
 namol orasenesc.
Aceste fractii de deseuri biodegradabile reprezinta de la 50 la 60% din totalul deseurilor
municipale.
Totalitatea substantei organice (TSO) se compune din substanta eficienta, biodegradabila, ce se
poate descompune (SEO) si din substanta rezistenta ce nu se poate descompune (SRO). In functie de
ponderea SEO, raportat la TSO, se realizeaza in cadrul procesului de descompunere o reducere
volumetrica mai mare sau mai mica.
Datorita faptului ca descompunerea substantelor organice se realizeaza prin microorganisme,
trebuie sa existe un raport echilibrat de substante nutritive. Pe langa substantele biodegradabile
ce se pot descompune sunt necesare si urmatoarele substante minerale:
 furnizoare de substante nutritive (azot, fosfor, potasiu);
 furnizoare de microelemente pentru microorganisme si plante;
 medii tampon alcaline pentru neutralizarea CO2 si a acizilor organici;
 suprafete de absorbtie pentru produsele intermediare si finale din cadrul procesului de
alterare;
 mediu de dezvoltare pentru nenumarate tipuri de microorganisme.
De o importanta deosebita este raportul de carbon si azot (raportul C/N). Materiile prime pentru
alterarea aeroba trebuie sa aiba un raport optim C/N de la 35 la 1, deoarece microorganismele prefera
acest raport de amestec pentru metabolism. Raportul optim C/N se poate realiza prin adaosul
cantitatilor corespunzatoare de hartie si carton (C/N = 300), deseuri menajere (C/N = 25), namol
orasenesc (C/N = 15), paie de grau (C/N = 128) si rumegus de lemn (C/N = 500). Dupa finalizarea
alterarii raportul C/N trebuie sa fie de la 15 la 20, ceea ce corespunde componentei de substante
nutritive pentru solurile de cultura.
In cazul in care raportul C/N al compostului utilizat este mai mare de 20, atunci se va extrage
azotul din pamant, iar daca raportul C/N este substantial mai mic de 15, atunci se va furniza azot
pamantului.
Valoarea pH-ului trebuie sa se situeze intre 7 si 9. La inceputul procedurii de alterare pH-ul va
scade datorita crearii de acizi grasi, producerii de CO 2 si datorita nitrificarii dar va creste din
nou prin restructurarea bacteriilor.

Conditiile tehnice de procedura

Microorganismele preiau substantele nutritive printr-o membrana semipermeabila sub forma


moleculara dizolvata, motiv pentru care continutul de apa a materiei de compostat trebuie sa fie reglat
la 55%. La o umiditate sub 20% nu mai pot avea loc fenomene biologice. Continutul de apa in
deseurile menajere se situeaza intre 20 si 40%, astfel incat trebuie adaugata apa. Se recomanda astfel
un amestec cu namol orasenesc.
Volumul porilor de aer trebuie sa se situeze intre 25 si 35%. Prin aceasta volumul porilor de aer
este in concurenta cu continutul de apa.
Necesarul de oxigen in timpul procesului de alterare aeroba este de 2 g O2/g substanta uscata
(=2 l aer/g material proaspat). Pe perioada alterarii, descompunerea substantelor biodegradabile in
unitatea de timp si activitatea de respiratie se reduc. Cel mai mare consum de oxigen este in jurul
temperaturii de 60C.
In cadrul celulelor de alterare inchise si a stogurilor, aerarea fortata se realizeaza cu ajutorul unor
sisteme de suflare sau de absortie a aerului in sau din interiorul celulelor, respectiv al stogurilor. In
sistemele neaerate, alimentarea cu oxigen se face prin intoarcerea stogurilor. Insa o alimentare redusa
cu oxigen poate duce la procese de putrezire si fermentare, respectiv la formarea de mirosuri
neplacute.
Pentru o alterare eficienta este necesara o suprafata activa cat mai mare a materiei prime pentru
compost, motiv pentru care deseurile biodegradable vor fi faramitate inainte de depunerea lor in
celulele de compostare sau stoguri.
Microorganismele care iau parte la procesul de alterare sunt:
 bacterii aerobe si facultativ anaerobe;
 actinomicete;
 fungi;
 alge si protozoare.

O injectare a materiei prime pentru compost cu astfel de microorganisme nu este necesara,


deoarece acestea sunt prezente in materia de alterare. Astfel 1 g de namol orasenesc contine mai multe
miliarde de germeni.
Microorganismele utilizeaza numai 20% din azotul organic pentru formarea de materiale
celulare, in timp ce 80% din azotul organic este utilizat la metabolism si prin aceasta la extragerea de
energie. Energia chimica eliberata apare sub forma de caldura si conduce la propria incalzire a materiei
de alterare.
Pe timpul alterarii se pot observa modificari in varietatea microorganismelor prezente la un timp
anume, modificari induse de temperatura. Peste temperatura de 75C nu mai au loc procese biologice.
Se disting urmatoarele faze de alterare:

1. faza de descompunere (1-15 zile);


2. faza de reconstructie (16-22 zile);
3. faza de constructie (23-30 zile).

Procesul de alterare se termina atunci cand activitatea biologica a materiei de alterare s-a
incheiat, iar substantele ce se pot descompune usor au fost deja transformate. Igienizarea, sau altfel
spus distrugerea germenilor patogeni pentru oameni, animale si plante depinde considerabil de durata
si temperatura procesului de alterare.
In vederea determinarii gradului de alterare, ca un criteriu de aplicare a compostului, exista mai
multe procedee, care oricum nu se bazeaza pe o scara general valabila. Procedeele se bazeaza pe
analizele biologice de reactie in vederea stabilirii suportabilitatii plantelor, respectiv a activitatii de
respiratie a microorganismelor din cadrul compostului.

Emisii

Prejudicierea mediului prin instalatii de compost este foarte mica fata de alte instalatii de
eliminare a deseurilor, respectiv depozitarea. Reziduurile lichide din instalatiile de compost
reprezinta apa de infiltratie eliminata si apa de ploaie impura. Cantitatea de apa de infiltratie este cu
mult mai mica decat la depozitele compactate. Se caracterizeaza prin incarcatura biodegradabila si
continutul ridicat de sare si trebuie tratata fie prin decantare sau prin reintroducerea in procesul de
alterare.
Emisiile de praf apar la toate procesele de compostare. Prin aspirarea si curatarea aerului din
buncare si hale precum si cu ajutorul proceselor de mutare a stogurilor fara praf este, in principiu,
aproape mereu posibila mentinerea emisiilor la cote scazute. O atentie deosebita la montarea
instalatiilor de compost se acorda incarcarii cu materiale mirositoare, care provin de la alimente gatite,
carne si oase. Este indicat ca materia prima utilizata sa fie, in general, deseuri verzi: resturi de la
legume, fructe, plante, crengute, etc.
Combaterea mirosurilor se poate realiza prin:
- arderea aerului viciat (de exemplu: aerul viciat din buncar poate fi utilizat ca aer
ajutator la arderea deseurilor intr-un incinerator);
- absorbtia materialelor mirositoare prin carbune activ;
- filtrare prin pamant (de exemplu: biofiltru).

Din posibilitatile enuntate, filtrarea prin biofiltru este convenabila si reprezinta o metoda
eficienta in combaterea mirosurilor. Separarea materialelor toxice se realizeaza pe un portant fix (de
exemplu: compost, turba, iarba neagra sau coaja de copac) si sunt apoi descompuse cu ajutorul
microorganismelor localizate in acel portant fix..
Pentru a mentine activitatea microorganismelor la un nivel ridicat trebuie mentinute cerintele
mediului in patul de filtrare, respectiv umiditate, continut de oxigen, temperatura si valoare pH, in
limite cat mai stranse. Continutul de apa trebuie sa se situeze intre 20 si 40%, timpul de contact
trebuie sa fie de 0,5 pana la 1 min., iar viteza de filtrare sa fie de circa 1 m/min. Incarcarea suprafetei
filtrului trebuie sa fie de circa 100 m3/h pe m2.
Compostarea deseurilor biodegradabile a castigat in ultimii ani din ce in ce mai mult interes.
Partea biodegradabila compostabila din deseurile menajere (deseuri din gradina, livada, gradina de
legume, deseuri alimentare crude precum si hartia igienica sau hartia de proasta calitate) reprezinta
circa 45% din greutatea totala a deseurilor menajere generate intr-un an. Pe timpul anului aceasta
pondere poate atinge un punct limita de circa 65% din greutate in lunile de toamna. Tendinta este ca
acumularea deseurilor biodegradabile in orase sa fie mai mica decat in zonele rurale. In cazuri solitare
limitele pot fi foarte diferite.

Tratarea mecanica preliminara

In cadrul tratarii mecanice preliminare trebuie asigurate toate conditiile pentru tratarea
biologica. Materia prima pentru compostare trebuie maruntita pentru marirea suprafetei specifice a
particulelor biodegradabile. Cernerea este necesara pentru verificarea dimensiunilor particulelor, iar
particulele care depasesc dimensiunea dorita sunt din nou maruntite. Sortarea densimetrica se
realizeaza in cazul in care deseurile biodegradabile sunt colectate in saci de plastic, pentru separarea
acestora din materia prima de compostat.

Tehnici de compostare

Alterarea este procesul principal al fiecarei instalatii de compostare. In vederea realizarii alterarii
este necesara indeplinirea urmatoarelor cerinte:
 accelerarea proceselor prin optimizarea conditiilor de alterare;
 directionarea procesului aerob;
 verificarea emisiilor.

Alterarea preliminara
Sistemele de alterare preliminara sunt utile atunci cand trebuie produs compost proaspat, brut si
pentru instalatiile amplasate in vecinatatea zonelor rezidentiale unde trebuie evitate emisiile din fazele
de alterare intensiva. Se disting doua sisteme de alterare preliminara si anume cea dinamica si cea
statica. Sistemele statice de alterare preliminara prezinta diverse avantaje in ceea ce priveste
obtinerea in conditii igienice mai bune a unui produs de calitate superioara. Sistemele dinamice sunt
eficiente din punctul de vedere a rapiditatii derularii etapelor de alterare, astfel produsul final poate
intra mai repede in circuitul de valorificare.
Alterarea ulterioara
Numai in cazul in care se doreste obtinerea unui compost maturat se va realiza faza de alterare
ulterioara a materialului precompostat. In timp ce inainte se parcurgea o etapa de alterare ulterioara in
stoguri triunghiulare, in ziua de astazi sunt mai eficiente stogurile trapezoidale, mutabile, care permit o
alterare mai rapida si necesita un spatiu mai redus.

Procedeu static
Procedeele statice sunt din punct de vedere tehnic cele mai simple procedee de alterare. In cadrul
acestora materialele supuse alterarii nu sunt mutate pe timpul alterarii.
Cele mai importante procedee statice sunt compostarea in stoguri si compostarea in celule/hale

Compostarea in stoguri
Acesta este procedeul cel mai vechi de compostare. O problema principala a acestui
procedeu o reprezinta alimentarea cu insuficient oxigen a materiei pentru realizarea compostului,
lucru care se poate realiza numai in conditii de mica inaltime a stogurilor. Din acest motiv stogurile
mai inalte sunt de regula mutate sau aerisite sistematic. Compostarea in stoguri se poate realiza cu
material faramitat sau nefaramitat, dar ultimul procedeu prezinta unele dezavantaje.

Metoda de aerare in stogurile fixe

Alterarea in stoguri fara mutare este recomandata ca alterare preliminara numai daca exista
mijloacele tehnice de aerare si udare cu apa. O metoda de aerare si udare poate fi: montarea
transversala spre baza stogului a unor tevi de drenare flexibile si gaurite. Distanta dintre tevi va fi de 3
pana la 4 m. Prin autoincalzirea biologica a materialului supus alterarii se realizeaza un curent de aer
care asigura alimentarea cu oxigen a stogului. Stogul este acoperit cu compost, care sa minimizeze
emisiile de mirosuri si de substante nocive.
O alterare in stoguri fara mutare si alte tehnici auxiliare sunt utilizate in general, pentru o
alterare ulterioara putin activa din punct de vedere biologic.
Durata de alterare pana la producerea compostului final este de:
 compostare in stoguri fara mutare si cu aerare artificiala: 12 pana la 16 saptamani;
 compostare in stoguri fara mutare si fara aerare artificiala: 20 pana la 25 saptamani.

Compostare in stoguri cu mutare


Se deosebesc stoguri triunghiulare cu inaltimi normale de 1,30 m, 1,80 m precum si de 2 pana la
2,5 m si stoguri trapezoidale de 1,00 m inaltime. Inaltimea stogurilor in cazul procedeelor cu mutare
este limitata la 2,20 m din motive geometrice, pe cand stogurile aerisite sistematic pot avea o inaltime
de 5 m. Mutarea se face cu ajutorul excavatoarelor pe roti sau a utilajelor speciale.
Necesarul de spatiu depinde de forma stogului, a inaltimii acestuia, a cantitatii de deseuri si a
timpului de alterare. Se recomanda eliminarea apei prin santuri rotunde, pentru a se putea colecta
controlat apa de infiltratie. In zonele predispuse precipitatiilor este necesara o acoperire a stogurilor
pentru a se evita o umezire avansata a materiei pentru compost. Prin aceasta se micsoreaza si cantitatea
de apa de infiltratie.
Utilaje pentru mutarea stogurilor

Pentru stoguri cu inaltimi mari s-au dezvoltat diferite sisteme de aerare artificiala, insa cea mai
intalnita este aerarea reglabila prin podea, in special pentru compostarea in celule.

Sistem aerare prin podea protejat cu ajutorul rumegusului


Tevile de aerare artificiala trebuie protejate, orificiile pot fi usor colmatate cu materialul de
compostat sau chiar compost. De aceea, este indicata utilizarea unui material biodegradabil care sa nu
afecteze calitatea compostului rezultat, ca de exemplu: rumegus de dimensiuni mai mari.

Compostarea in celule
Dezvoltarea de compost in celule de alterare statice are la baza dorinta de monitorizare pe cat de
mult posibil a procesului de alterare, ideea principala fiind adaugarea de aer si apa, in conditii optime.
Celulele de alterare din ziua de astazi pot fi privite ca stoguri modificate conectate la sistemele de
alimentare avand un grad mai mic sau mai mare de automatizare.

Celule de compostare
Compostul poate fi intors cu ajutorul unor tractorase prin mutarea acestuia dintr-o celula in alta,
astfel compostului rezultat i se asigura o alterare mai rapida si mai eficienta in intreaga masa a stogului
si implicit i se asigura calitatea necesara punerii pe piata.

Procedeu dinamic
Acest procedeu se caracterizeaza printr-o miscare si o aerare continua a materialului. Datorita
faptului ca materialul nu sta niciodata nu se pot forma ciupercile care sa conduca la o alterare totala.
Sistemele dinamice de alterare preliminara au avantajul ca aduc un aport considerabil la omogenizarea
materialului primar. In comparatie cu sistemele statice de alterare preliminara sistemele
dinamice de alterare preliminara sunt considerabil mai bune din punct de vedere al economisirii
timpului, dar in ceea ce priveste timpul total necesar procesului alterarea dinamica nu aduce o reducere
substantiala de timp.

Principalele procedee dinamice sunt:taburi de alterare si tunuri de alterare


Tamburi de alterare
Materia prima este rasucita continuu in tambur si este aerata artificial. O faramitare preliminara
nu este neaparat necesara, deoarece acest lucru se efectueaza prin miscarea de rotatie si prin
subansamblele tamburului. Prin adaugarea unei cantitati de namol orasenesc in tambur se realizeaza o
malaxare si o omogenizare buna a materialului. Timpul de stationare in tamburul de alterare se
situeaza, dupa diversi producatori, in functie de intensitatea miscarii si a aerarii intre 24 ore si 14 zile.
Pentru a se realiza igienizarea materialului alterat, acesta trebuie expus unei aerari intensive timp de 3
pana la 4 zile in tambur.

Instalatie de compostare dinamica cu tamburi de alterare


Tamburii de alterare sunt potriviti in mod special pentru alterare preliminara. In cadrul acestor
tamburi are loc o omogenizare foarte buna si o buna explorare mecanica a deseurilor. Insa, tamburii
sunt supusi uzurii datorita componentelor mobile si din acest motiv trebuie utilizati la procese
de alterare pe perioada relativ scurta.

Turnuri de alterare
Se deosebesc doua tipuri de turnuri de alterare si anume turnuri cu etaje si turnuri fara etaje.
Deseurile parcurg turnurile de sus in jos si de regula sunt aerate in mod artificial.
In reactorii tunel au loc procesele de alterare in cuptoare glisante, in care deseurile sunt aerate si
umezite in functie de gradul de alterare. Prin modul inchis de constructie gazele rezultate din procesul
de alterare pot fi captate si tratate. Prin mutarea intensiva in cadrul reactorului alterarea intensiva
dureaza numai 4 zile.

Turnuri fara etaje


Alimentarea cu deseurile biodegradabile faramitate in prealabil se face prin partea
superioara a reactorului. In turn nu are loc o malaxare a materiei prime, motiv pentru care acest lucru
trebuie realizat in faza de pregatire preliminara a deseurilor. Materialul precompostat va fi externat
dupa o stationare de 4 pana la 6 zile prin partea inferioara a turnului. Datorita malaxarii si a aerarii
insuficiente in interiorul turnului substanta biodegradabila este relativ putin descompusa.

Turnuri cu etaje
Caracteristica principala a acestor turnuri este dizolvarea materialului in straturi subtiri,
malaxarea intensiva si miscarea relativa a materialelor componente. In mod obisnuit materialul este
introdus prin partea superioara a turnului si impins de la un etaj la altul. Aerul necesar aerarii se poate
asigura prin curent natural prin orificiile de absorbtie laterale sau artificial prin transfer de jos in sus.
Materialul este igienizat dupa 1 pana la 2 zile si este in mare compostat.

Compostul este modificat biologic la finalul perioadei de alterare. In functie de continutul de


substante nocive, de procedeul de prelucrare preliminara si de viitorul domeniu de utilizare exista
diferite variante de utilizare in cadrul pregatirii fine.
In principiu compostul din deseuri biodegradabile este cernut, procedeu din care rezulta doua
marimi de cernere fina si una de supra-granule. Ambele fractiuni de cernere vor fi supuse unui proces
de separare a materialelor solide anorganice, dupa care printr-un proces de malaxare rezulta
compostul necesar valorificarii pe piata. Supra-granulele bogate in materiale de structura sunt
de cele mai multe ori reutilizate in procesul de alterare.
Alte metode de pregatire fina sunt: utilizarea separatoarelor magnetice, a separatoarelor
densimetrice, respectiv a separatoarelor dimensionale pentru separarea foliilor, a sticlei, pietrelor, etc.,
acestea fiind cunoscute sub denumirea de tratare mecanica ulterioara.
Avand in vedere realizarea unui compost de buna calitate si cu un grad de utilizare satisfacator
este absolut necesara o cernere ulterioara. Pentru aceasta operatie sunt utilizate cu precadere sitele
tambur.

Comercializarea compostului
Compostul este bogat in substante biodegradabile si nutritive N, P, K, Ca si Mg. Compostul
duce la o ridicare a continutului de humus, a capacitatii de prevenire a eroziunilor, a activitatii solului,
la o imbunatatire a structurii pamantului, a controlului caldurii, a apei si a rezervelor de substante
nutritive in pamant. In cazul solurilor nisipoase compostul imbunatateste capacitatea de retinere
a apei si diminueaza uscarea, in cazul solului argilos acesta mareste capacitatea de permeabilitate a
aerului si a apei si reduc prin aceasta spalarile de suprafata. Se mareste capacitatea de patrundere si
crestere in adancime a radacinilor si pamantul este afanat. In ceea ce priveste scopul pentru atingerea
calitatii compostului se pot distinge diferite criterii de calitate:
 din punct de vedere fizic compostul trebuie sa corespunda, adica sa nu fie vizibile bucati
de materiale sintetice, materiale solide sau in special de sticla, care ar putea duce la
raniri;
 •din punct de vedere chimic trebuie sa fie eliminate din compost substantele care ar putea
dauna plantelor, ce ar putea duce la influente dezavantajoase asupra consumatorilor.
Deoarece compozitia chimica a compostului nu poate fi influentata direct sau indirect,
aceasta solicitare poate fi indeplinita prin sortarea materiilor prime corespunzatoare;
 din punct de vedere biologic cea mai mare importanta pentru compost o reprezinta gradul
de alterare si dezinfectarea;

In functie de gradul de alterare se deosebesc diverse tipuri de compost: compost proaspat si


compost maturat.

Compost proaspat
Este un compost primar dezinfectat dupa alterarea rapida, alterat, dar nu pana la suportabilitatea
totala, din care s-au eliminat componentele grosiere prin cernere. Compostul proaspat are un continut
mare de substante biodegradabile. In cazul in care acesta nu este depozitat in conditii optime, este
prelucrat necorespunzator sau este umezit se poate ajunge la procesul de putrezire. Pentru compostul
proaspat se recomanda un raport carbon - azot in materialul de alterare de la 25 - 30 la 1. Acest
raport C/N reprezinta gradul de maturizare a compostului. Cu cat cifra raportului este mai mica prin
eliminarea carbonului oxidat sub forma gazoasa, cu atat este mai mare gradul de maturizare al alterarii
compostului.
Compost maturat
Este compostul realizat prin alterare ulterioara pana la capacitatea de suportabilitate a plantelor.
Raportul C/N trebuie sa fie clar sub 25/1 (circa 15/1).
Pe langa cerintele calitative sus mentionate un bun compost trebuie sa contina si suficiente
substante biodegradabile si microelemente si componente nutritive. Pe langa gradul de eficienta fizica
si chimica se desfasoara si o eficienta biologica. Un compost matur de buna calitate, eficient nu poate
fi realizat intr-un timp relativ redus, ci are nevoie de o perioada de cel putin 4 saptamani in conditiile
celei mai avansate tehnici. In mod real o compostare (compost matur) poate dura cel putin 8 pana la 12
saptamani.

Tratarea biologica in instalatii de biogaz

Instalatiile de biogaz pot fi utilizate pentru tratarea excrementelor de provenienta animalica,


pentru stabilizarea anaeroba a namolului orasenesc cu incarcatura mare biodegradabila si pentru
compostarea fractiei biodegradabila a deseurilor menajere.
Avantajul este ca instalatiile de biogaz au doua produse finale: compostul si biogazul. Succesul
introducerii procedeului de biogaz depinde de luarea in considerare a tuturor conceptelor diferentiate
de degajare a deseurilor.

Bacteriile de metan se gasesc peste tot in natura unde materiale organice se descompun in medii
deficiente in oxigen, ca de exemplu in mlastini si in sedimente, dar si in stomacul rumegatoarelor.
Aceste bacterii sunt obligatoriu anaerobe si pot trai numai intr-un mediu fara aer. In cadrul
metabolismului lor acestea sunt dependente de alte bacterii.
Materia prima trebuie sa contina suficiente substante organice pentru a permite un proces
de descompunere stabil. Descompunerea anaeroba a combinatiilor cu greutate moleculara redusa se
realizeaza mai rapid si mai complex decat la biopolimerii cu greutate moleculara mare. Astfel se face o
distinctie clara intre deseurile verzi din gradini si parcuri si cele menajere prin capacitatea de
descompunere, deoarece deseurile verzi se descompun greu, pe cand deseurile menajere sunt mai
umede, contin mai multe substante nutritive si se descompun mai usor.
Inainte de a fi introdusa in reactor materia prima este maruntita, omogenizata si pentru fiecare
procedeu de fermentare se vor realiza etape diferite.
Deoarece de-a lungul evolutiei s-au format mai multe ramuri de bacterii metanice care se
deosebesc prin preferintele fata de temperatura, exista trei domenii de temperatura cu productie
ridicata de gaze:
 domeniul psicrofil in jurul temperaturii de 100C
 domeniul mezofil intre 32 si 500C
 domeniul termofil intre 50 si 700C.

Pentru a realiza in reactor temperaturi termofile sunt necesare cheltuieli tehnice si de energie mai
mari. Datorita faptului ca dospirea termofila se deruleaza instabil din punct de vedere biologic, cele
mai multe instalatii puse in functiune se situeaza in domeniul mezofil.
Timpul de stationare depinde de temperatura, de incarcarea bazinului de fermentare, deci
a concentratiei de materie prima in reactor, a concentratiei de biomasa activa si de gradul de
descompunere dorit.
Se deosebesc trei solutii principiale pentru instalatii:
 fermentatia uscata, unde se fermenteaza substratul cu un continut de pana la 65%
substanta uscata;
 fermentatia umeda, unde se adauga apa pana cand se ajunge la un namol orasenesc cu
circa 10% substanta uscata;
 fermentatia umeda in doua trepte, unde substanta solida trece printr-o hidroliza, in care
mare parte din substanta biodegradabila este dizolvata in apa.
In cazul fermentatiei uscate un avantaj este necesarul redus de apa si utilizarea capacitatii
maxime a bazinului de fermentare. Fermentatia umeda prezinta probleme mai reduse prin utilizarea
unei materii prime mai omogene si prin posibilitatea separarii substantelor plutitoare sau a celor care
se scufunda in etapa de fluidizare, si recircularea materiei prime. In cazul fermentatiei umede in doua
trepte exista un randament mai mare prin posibilitatea de a crea conditii optime pentru fiecare faza in
parte.
Recuperarea de biogaz si calitatea acestuia depind de materia prima procesata si de
instalatiile utilizate. Exploatarile din prezent au un ordin de marime de la 100 pana la 200 Nm3 pe
tona de deseuri biodegradabile. Compozitia biogazului variaza in functie de fractiile introduse si de
procesul de fermentare utilizat si anume intr-o etapa sau in doua etape.
In functie de tipul de valorificare si a continutului de metan gazul trebuie curatat si
eventual imbogatit in continutul de metan. In cadrul epurarii pe primul loc se situeaza eliminarea
sulfului, deoarece hidrogenul sulfurat este un gaz incolor, otravitor si iritant, care prin ardere se
transforma in SO2 fiind coroziv si nociv pentru mediul inconjurator. Este comun pentru toate
procedeele de eliminare a sulfului faptul ca mediile de curatare se regenereaza cu ajutorul oxigenului.
O separare a bioxidului de carbon pentru imbogatirea cu metan este absolut necesara la o
alimentare intentionata a gazului in reteaua de gaze. Pentru aceasta exista trei procedee:
 •procedeul de absorbtie;
 procedeul de absorbtie prin schimbarea presiunii;
 procedeul cu membrana, unde separarea gazelor se face in functie de
comportamentul permeabil al gazelor.

Biogazul poate fi utilizat la:


 generarea energiei termice si electrice;
 motoare pentru functionarea vehiculelor;
 introducerea in reteaua publica de gaze.

Compozitia biogazului

Compostul
Proprietatile materialului rezultat din reactor in urma fermentarii seamana cu cele ale
compostului obtinut aerob. Se remarca faptul ca sunt necesare masuri de igienizare, ca de exemplu o
compostare ulterioara a materialului, deoarece in cadrul procedeului mezofil nu are loc o distrugere a
germenilor patogeni. Timpii necesari pentru alterarea ulterioara sunt in mod vizibil redusi fata de
compostare.