Noua ordine internationala de dupa Primul razboi mondial

Durata Primului Război Mondial, uriaşele pierderi umane şi materiale, dificultăţile economice, criza morală, de
conştiinţă au determinat apariţia, înainte de încheierea conflictului, a unui curent pacifist, a numeroase proiecte şi
programe de organizare a lumii pe noi baze, astfel ca pacea şi securitatea, dezvoltarea şi bunăstarea să fie asigurate
pentru toate naţiunile. Un puternic impact asupra celor două tabere beligerante au avut Decretul asupra păcii lansat
de guvernul bolşevic la 8 noiembrie 1917 şi programul american de pace cunoscut sub numele de Cele 14 puncte ale
preşedintelui Woodrow Wilson. Ambele proclamau unele principii foarte importante şi nobile, între care diplomaţia
deschisă, dreptul la autodeterminare, pace democratică, fără anexiuni. Programul american mai prevedea egalitatea
între state, libertatea navigaţiei pe mare, libertatea comerţului, reducerea înarmărilor, crearea unei Ligi a naţiunilor
care să apere pacea şi să realizeze cooperarea între state. 

La 11 noiembrie 1918 s-a pus capăt războiului, iar la 18 ianuarie 1919 au început la Paris lucrările Conferinţei de
Pace, la care au participat numai ţările aliate şi asociate, nu şi cele învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi
Turcia). Problemele ce trebuiau soluţionate erau deosebit de numeroase şi dificile, părerile şi soluţiile propuse nu
concordau, iar divergenţele dintre participanţi s-au manifestat cu putere, mai ales între marii învingători. La baza
hotărârilor care au fost adoptate şi care s-au concretizat în primul rând în tratatele de pace, au stat realităţile din
momentul sfârşitului războiului, rapoartele şi analizele întocmite de cele peste 50 de comitete şi comisii de experţi şi
voinţa organelor principale ale conferinţei - Consiliul celor zece, Consiliul celor cinci şi Consiliul celor patru (Anglia,
Franţa, Statele Unite ale Americii şi Italia, Japonia implicându-se în mică măsură şi numai pentru problemele ce
priveau Extremul Orient şi zona Pacificului). Consiliul celor Patru : de la stânga la dreapta - Lloyd-George (Anglia),
Orlando (Italia), Clemenceau (Franţa), Wilson (SUA) La capătul a aproape cinci ani de război, preşedintele Statelor
Unite ale Americii, Woodrow Wilson, era, fără îndoială, îndreptăţit să declare lui Raymond Poincare, preşedintele
Republicii Franceze, că „va fi mai dificil de realizat pacea decât războiul". 

Acest lucru a ieşit pregnant în evidenţă în timpul celor aproape doi ani de negocieri şi dispute între învingători care au
caracterizat lucrările conferinţei de pace. Sistemul tratatelor de pace a avut la bază ideea culpabilităţii statelor
învinse, de unde s-au născut clauzele şi obligaţiile grele impuse acestora. Războiul, mişcările sociale şi naţionale au
contribuit decisiv la dispariţia sau destrămarea a patru imperii: rus, austro-ungar, german şi otoman. Conferinţa de
Pace de la Paris. Noile frontiere şi noile state Tratatele de pace: 28 iunie 1919 Tratatul de pace cu Germania,
Versailles. 10septembrie 1919 Tratatul de pace cu Austria, Saint-Germain-en- Laye. 27 noiembrie 1919 Tratatul de
pace cu Bulgaria, Neuilly-sur-Seine. 4 iunie 1920 Tratatul de pace cu Ungaria, Trianon. 10 august 1920 Tratatul de
pace cu Imperiul otoman, Sevres. 24 iulie 1923 Tratatul de pace cu Turcia, Lausanne. Modificarea hărţii Europei
Conferinţa de pace a pus în practică principiul naţionalităţilor, ceea ce a dus la modificarea hărţii politice a Europei
prin trasarea unor noi frontiere şi reconstituirea unor state independente (Polonia, Austria, Ungaria), apariţia unor
state noi (Cehoslovacia, Regatul sârbo-croato-sloven - mai târziu Iugoslavia, ţările baltice) sau prin desăvârşirea
unităţii teritoriale a altora (România, Italia).

Noua Ordine Mondială este - potrivit teoriilor moderne ale conspirației - o conspirație mondială condusă
de grupuri de putere financiară șipolitică. [5]
Ideea centrală în teoriile conspirației despre o "nouă ordine mondială" este că o elită mondială ocultă ar
conspira cu țelul constituirii în final a unui guvern mondial, care ar înlocui rapid guvernările statelor
naționale suverane și ar pune capăt luptelor pentru putere pe plan internațional. Despre diverse
evenimente semnificative din politică și finanțe s-a speculat că au fost și sunt orchestrate de o clică foarte
influentă prin intermediul multor organizații de fațadă. Numeroase evenimente istorice sau contemporane
sunt văzute ca etape ale unui plan în curs de desfășurare pentru a ajunge la dominarea lumii.