Neoclasicismul

Neoclasicismul este o mișcare în arta plastică, arhitectura și artele decorative ale

Europei și Americii de Nord, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, caracterizată prin revirimentul
stilului clasic grecesc și roman. Printre reprezentanții de frunte ai mișcării s-au numărat
arhitecții Claude-Nicholas Ledoux și Robert Adam, pictorii Jacques-Louis David, Jean
Ingres și Anton Mengs, sculptoriiAntonio Canova, John Flaxman, Bertel Thorvaldsen și Johann
Sergel precum și designerii Josiah Wedgwood, George Hepplewhite șiThomas Sheraton.
Influențat de gândirea din Secolul luminilor, neoclasicismul impune dominația rigorii,
având ca modele arta greacă și cea romană. Antichitatea se impune din nou, în opoziție cu
concepțiile baroce. Aceasta „noua lectură” este menită să ducă la redescoperirea simplității și
profunzimii naturii, spre deosebire de trăirile superficiale ale rococo-ului. Temele mitologice și
antice, sunt din nou prezente. În timpul primului Imperiu (1804-1814), neoclasicismul devine
stilul oficial.
Revoluția franceză se folosește și ea de acest stil pentru a evidenția virtuțile patriotice,
regândind valorile antice în termeni morali. Artistul trebuie să fie acum o persoană angajată
civic, care să-i învețe pe ceilalți faptele eroilor antici, stimulând astfel virtutea.
Stilul neoclasic se caracterizează în principal printr-o întoarcere la formele greco-
romane. Pentru artiști, nu este vorba de a recurge la imitarea servilă a Antichității sau la
experiența Renașterii italiene, ci de a dezvolta noi principii, destul de repede transformate în
reguli rigide: claritate a expunerii, simplitate a structurii prin intermediul ordinii, al simetriei, al
proporțiilor.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, filosoful francez Denis Diderot subliniază că arta trebuie
"să facă virtutea atrăgătoare, viciul odios și ridicolul strălucitor". Arta are o funcțiemorală: să
arate oamenilor drumul pe care trebuie să-l urmeze. Este perioada în care marile
descoperiri arheologice, mai ales din jurul orașului Pompeii, în sudul Italiei, readuc
lamodă civilizația romană. Această reînnoire a gustului pentru antic dă naștere unui curent
internațional în toate artele, care se numește neoclasicim.

Neoclasicismul este o miscare artistica aparuta pe la mijlocul secolului al XVIII-lea si a

durat aproape pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Curentul s-a manifestat prin revenirea la
unele dintre rigorile clasice (greco-roman) folosind tehnicile mostenite de la Renastere si Baroc.
Influentat de iluminism, a adoptat presupusele modele ale antichitatii ca  opozitie la elaboratele
constructii ale barocului. Temele mitologice si antice sunt din nou prezente.
În timpul primului Imperiu (1804-1814), neoclasicismul devine stilul oficial. Revolutia
Franceză se foloseste de acest stil pentru a evidentia virtutile patriotice, regândind valorile

18.03.2015 Halus Angelica Mihaela clasa a XII-a D

antice în termeni morali. Artistul trebuie să fie
acum o persoană angajată civil, care să-si
învete concetatenii faptele eroilor antici,
simulând onoarea, civismul si virtutea.
Jacques-Louis David  a fost unul dintre
cei mai influenţi pictori ai stilului
Neoclasic. Născut la Paris in anul
1748, a fost fiul lui Louis-Maurice
David, un negustor înstărit şi al lui
Marie-Geneviève Buron, fata unui
arhitect. David este crescut de
familia mamei sale de la vârsta de
noua ani, după moartea prematură
a tatălui său, omorat într-un duel la
data de 2 decembrie 1757. Unchii
pictorului îl trimit pe băiat mai întâi
la colegiul din Beauvais, apoi într-
una din cele mai renumite şcoli medii din Paris. Arata un talent extraordinar la desen, iar la 17
ani vrea să devină pictor şi membru al Academiei de Arte Plastice. Un aport deosebit în
dezvoltarea intelectuală a tânărului artist îl are Michel-Jean Sedaine, secretarul Academiei
Regale, care îl tratează ca pe propriul fiu. David va locui la acesta începând din anul 1768. În
anul 1774, după patru încercări, reuşeşte să ia Marele Premiu la concursul Grand-Prix de Rome,
premiu care-i permite să fie acceptat la “Ecole des Eleves proteges” şi la Academia de la Roma.
În anul 1775, David pleacă în Italia, unde incepe sa picteze, supunându-se cu stricteţe
regulamentului şcolii. Seduce o servitoare italiană, după care refuză să ia în căsătorie fata care
rămăsese însărcinată, tulburând cu fapta sa imorală viaţa liniştită a bursierilor Academiei. În
anul 1779, David vizitează Napoli şi ruinele de la Pompei. Această călătorie va avea un rol
decisiv pentru viitoarea sa dezvoltare artistică : va deveni fără umbră de îndoială adeptul
neoclasicismului.
În 1780 revine la Paris, iar la expoziţia Salonului din
anul 1781 prezintă“Belizarie cerşind” şi este primit cu
aplauze. Succesul de care se bucură îi atrage clienţi şi ucenici.
Atelierul lui David va deveni un centru al avangardei în
pictură. În anul 1781, pleacă în Flandra pentru a studia
pictura locului.  În mai 1782, se căsătoreşte cu Marguerite-
Charlotte Pecoul, fiica unui bogat funcţionar din
administraţia clădirilor regale. Mariajul acesta îl va elibera pe
artist de toate grijile materiale.

18.03.2015 Halus Angelica Mihaela clasa a XII-a D

 Tabloul  “Jurământul lui Horaţiu” îl consacră pe David transformandu-l in cel mai
apreciat pictor al vremurilor sale. La revoluţie, David se angajează ca artist, cât şi ca cetatean, în
activitatea politică. În anul 1792, el este numit deputat al Convenţiei Naţionale şi aderă la
tabăra lui Robespierre. În 1793, se pronunţă pentru decapitarea
regelui. În urma unor conflicte cu Academia, David-
revoluţionarul se hotărăşte să dizolve această instituţie. Îşi
atinge scopul – în anul 1793 Academia îşi încetează existenţa.
Continuam cu David si maine.

18.03.2015 Halus Angelica Mihaela clasa a XII-a D