Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

Catedra de Stomatologie Terapeutică

REFERAT
Remedii medicamentoase si
„

mecanismul lor de actiune in

stomatitele virale ”

Student: Chitic Aurel

Conducător: Chetrus Viorica, d.s.m.,
conferentiar universitar

Chisinau 2011

Cuprins
Introducere
Clasificarea agentilor virali
Clasificarea remediilor medicamentoase antivirale

Mecanismul de actiune al deferitor grupe de medicamente folosite la tratarea

stomatitelor virale

Bibliografie

Introducere
Bolile virale sunt cele mai raspindite afectiuni ale omului. De aceea si cavitatea orala este de multe ori
interesata de aceste afectiuni. Stomatitele virale sunt provocate de diverse virusuri, aflate in stare
latenta, si care la scaderea imunitatii incep sa se inmulteasca, provocind diferite stomatite.

Din acesta grupa de maladii ale mucoasei cavitatii bucale fac parte:

 Gripa
 Rujeola
 Febra aftoasa
 Mononucleoza infectioasa
 SIDA
 Leziunile herpetice
 Varicela
 Zona Zoster

Din toate cele enumerate cel mai des intilnite sunt stomatitele herpetice provocate de virusul herpetic
tip I si II.

Ce tine tratament, volumul si caracterul masurilor curative sin tin functie de perioada evolutiei bolii, de
gravitatea ei, de caracterul evolutiei si de infectiile associate.

Tratamentul maladiilor produse de virusuri rămâne şi în continuare unul simptomatic şi de susţinere a

organismului în reacţiile sale de apărare. Rezultatele terapiei etiologice, specifice, antivirale sunt încă
destul de modeste. Cauza rezidă in faptul ca agentul viral trăieşte strict intracelular, utilizând pentru
aceasta organitele celulei parazitate, inclusiv sursele de energie, sistemele enzimatice sau aparatul
nuclear. Deci, o terapie antivirală specifică implică şi un atac direct asupra celulei gezda, uneori cu
efecte adverse deosebite.
Virusurile sunt microorganism alcatuite dintr-un invelis de natura proteica sau lipoproteica si un
genom. In functie de natura genomului, virusurile se impart in :
I Virusuri ADN- genomul este alcatuit dintr-o simpla sau dubla catena de ADN

II Virusuri ARN-materialul nuclear fiind reprezentat de o catena de ARN

III Retrovirusuri- contin o catena de ARN, dar prin actiunea reverstranscriptazei, se formeaza o catena
de ADN, care si se include in genomul celulei gazede.

Tratamentul afectiunilor virotice prevede utilizarea local si general a unor remedii medicamentoase din
mai multe grupe cu diferite macanisme de actiune.

Tratamentul general Tratament local

Preparate anestezice Lidocaină, Xilocaina, Anestezina,

Dicaina
 Antibiotice(Tetraciclina,
Eritromicina, Piromicina),
sulfanilamide
Preparate antimicrobiene Antiseptice: Decatilen, Kollustan,
Stopangin, Strepsils, Etoniu
Sangviritrin; Cloramina,Romazulan,
Nitrofural.
Antibiotice: Microcid, Gentamicina,
Ectericida
Preparate necrolitice DNA-za, Terrilitină, Iruksol, Tripsina,
Chemotripsina, Lizozim.

Salicilat de Na, Acid mefenaminic Preparate antiinflamatoare Mefenaminat de Na, Pirimidant

Metronidazol.

Sceroizi anabolici, vitaraine C, P, Corecţia proceselor metabolice

B, «microelemente, electroliţi,
preparate adaptogene

Aatihistaminice(Dimedrol, Preparate hiposensibilizante

Suprastin, Diprazin, Diazolin),
preparate de Ca
Glucoza, Hemodeza, Preparate detoxicante Terapie aplicativ-sorbantă
Reopoliglucina, enterodez,
enterosorbenti
'Immunal, Imudon, Groprinozin, Preparate imunocorectoare Lizozim, Interferon, Vilozen, T-activin,
Izoprinozin, Gama-Globulină, Decaris, Gossipol, Prodigiozan.
Decaris, Pentoxil,
T-activin, Vilozen, Timalin, Nucleinat
de ; Na, Kemantan, Metacil,

"Valtrex, Ciclovir, Interferon, Tratamentul etiotrop antiviral — Vectavir, Viru-merţ, Interferon cu

Aciclovir, : Bonafton, 2—3 zile metacil, Riodoxol, Bonafton, Gossipol,
Remantadină, Polivaccin herpetic Aciclovir, Oxolin, Arbidol, Poludan,
cu acţiune Ig dirijată Ung, Tebrofen, Ung. florenal, Ung.
Alpizarină, Sulfat de Cu, Zovirax
Preparate keratoplastice Citrl, Solcoseril, Erbisol

Mecanismul de actiune al anestezicelor locale

Substanţe care, introduse în imediata apropiere a formaţiunilor nervoase în concentraţie

potrivita, provoacă pierderea reversibilă a sensibilităţii dureroase într-o zonă delimitată,
împiedicând procesul de excitatie-conducere, fara lezarea fibrelor nervoase.
Aceste preparate scad excitabilitatea formaţiunilor periferice ale nervilor senzitivi şi blochează
transmiterea impulsurilor prin fibrele nervoase. Anestezicele locale afectează oricare tip de neuron şi
fibră nervoasă. Sunt interesate mai cu uşurinţă fibrele nervoase cu diametru mic (care au o suprafaţă
de contact mare), fibrele amielinice sau puţin mielinizate (teaca de miclină constituie un obstacol
pentru difuziune) şi axonii scurţi. Mai întâi se implică în anestezie fibrele vegetative şi cele ale durerii şi
temperaturii, apoi cele proprioceptive, tactile şi de presiune şi, în sfârşit, fibrele motorii somatice.
Corespunzător, la început apare o senzaţie de căldură (paralizia fibrelor simpatice vasoconstrictoare),
apoi dispar pe rând senzaţiile termică şi dureroasă, propriocepţiunea, senzaţia tactilă şi de presiune,
funcţia motorie. Fibrele stimulate frecvent, în prealabil, sunt mai sensibile decât cele în repaos. Fibrele
de suprafaţă sunt afectate înaintea celor din profunzime, la care anestezicul ajunge pe măsura difuzării
de-a lungul căilor inrafasciculare. De aceea anestezia progresează de la teritoriile proximale (inervate
de fibrele superficiale) la cele distale (inerva de fibrele centrale). Revenirea se face invers, moleculele
anestezi fund preluate de vasul sanguin, situat în centrul nervului.

Antisepticele acţionează prin următoarele mecanisme:

1) acţiune la nivelul peretelui celular sau membranei externe prin influenta asupra componenţilor
acestora (pcptidoglicanilor, lipopoliza- haridelor, proteinelor etc.) cu diminuarea rezistentei lor -
gîutaraidc- hida etc.

2) acţiune la nivelul membranei celulare prin modificarea funcţiilor sau lezarea ei - fenolii, acizii
organici, coloranţii acridinici, detergenţii, clorhexidina etc.
3) acţiunea la nivelul acizilor nucleici prin: intercalarea in structura acizilor nucleici (coloranţii
acridicini); alchilarea componenţilor acizilor nucleici (aldehidele); ruperea catenei de AND şi/sau ARN
prin radicali liberi (oxidan(ii); agregarea materialului nuclear (argintul azotat);
4) acţiunea asupra proteinelor celulare prin: denaturarea proteinelor (alcoolii, fenolii);
alchilarea proteinelor (aldehidele);

5) coagularea proteinelor din citoplasmă (compuşii halogenaţi); denaurarea proteinelor

enzimatice (oxidanţii, preparatele metalelor grtle, coloranţii etc.).
Activitatea antisepticelor este influenţată de :
1) concentraţia antisepticului la locul de acţiune ce determină efectul bacteriostatic sau bactericid;
2) temperatură (efectul se dublează cu fiecare 10 0C);
3) substratul organic existent la locul acţiunii (ser, sânge, puroi, lesuturi etc.) care, de regulă,
micşorează eficacitatea preparatelor;
4) flora microbiană prezentă - sensibilitatea descreşte după cum urmează - cocii gram pozitivi >coci
gram negativi >bacili gram pozitivi > bacili gram negativi > micobacterii > formele sporulate,
virusurile, ciupercile;
5) mărimea populaţiei microbiene - cu cât ea este mai mare cu atât efectul este mai mic;
6) acţiunea concomitentă a altor agenţi antimicrobieni cu demente de sinergism sau antagonism;
7) forma farmaceutică sub care se foloseşte antisepticul;
8) factorii de mediu - pH-ul, umeditatea relativă a aerului, duritatea apei;
9) factorii locali - mecanici sau chimici.

Mecanismul de actiune al preparatelor enzimatice

Enzimoterapia e bazată pe acţiunea selectivă a enzimelor proteolitice asupra ţesuturilor necrotizate.
Preparatele enzimelor provoacă bidmliza polinucleotidelor cu desfacerea legăturilor dieterice, ce leagă
reziduurile acidului fosforic cu grupele alcoolice ale ribozei. Ca rezultat are loc fluidificarea puroiului,
mucilagiului şi a altor produse de origine inflamatoare. Enzimele proteolitice contribuie la lichifierea
mucusului vâscos în diverticulul rădăcinii şi expulzării din el a ţesuturilor neviabile, fără a influenţa
asupra celor vii. Preparatele din această grupă sunt capabile să catalizeze hidroliza legăturilor
polipeptidice, formale cu ajutorul grupelor carboxil ale argininei şi lizinei. Aceasta contribuie la
scindarea ţesuturilor necrotizate şi conglomeratelor fibrinice. Enzimele mai intensifica si actiunea
antibioticelor si a altor remedii asupra microflorei si stimuleaza fagocitoza.

Mecanismul de acţiune a remediilor ant inflamatoarelor este polivalent şi include:

1. inhibiţia sintezei mediatorilor inflamaţiei (prostaglandine, histamina serotonina, chinine,
produsele reacţiilor imune, sistemele enzimatice lizozomale şi cele active);
2. micşorarea permeabilităţii capilarelor
3. stabilizarea membranelor lizosomale, împiedicarea eliberării hidrolazelor lizosomale,
capabile si produci o acţiune distructivă asupra tuturor componentelor tisulare;
4. inhibiţia formarii compuşilor macroergici, in special a ATP- ului; micşorarea cantităţii de ATP
poate duce ia suprimarea procesului inflamator.
5. acţiunea citostatica cu inhibiţia fazei proliferative a inflamaţiei si micsorarea proceselor
sclerotice postinflamatorii.

Mecanismul de acţiune al antihistaminelor

Preparatele antihi.staminice blochează concurent H-receptorii de pe membrana
postsinaptică la periferie şi SNC. Efectul concurent se manifestă mai marcat dacă preparatele
se indică înainte de actiunea alergentului şi eliberarea histaminei in musculatura netedă a
bronhiilor, intestinului şi vaselor de calibru mare blocada histaminoreceptorilor duce la
inhibiţia fosfolipazei C cuplate pri intermediul proteinelor G cu diminuarea formării
inozitoltrifosfatului, mobilizării calciului şi inhibiţia procesului contractil.
Unele preparate mai pot manifesta unele mecanisme secundare ca: creşterea cuplării
histaminei cu proteinele (cloropiramina); amplificarea inactivării histaminei prin stimularea
histaminazei (cvifenadina); inhibarea degranulării mastocitelor (loratadina, terfenadina etc.);
blocada receptorilor serotoninici (ciproheptadina, setastinu, dimebon).

Mecanismul de acţiune al imunostimulatoarelor

Imunostimulatoare stimulează imunitatea celulară; favorizează diferenţierea şi maturarea
limfocitelor T, le normalizează funcţiile efectoare şi reglatoare, reface activitatea fagocitară a
macrofagilor şi granulocitelor; la nivelul T-limfocitelor, macrofagilor, neutrofilelor măreşte
concentraţia de GMPc schimbând raportul GMPc/ AMPc în favoarea primului; se presupune ca
prin intermediul schimbării acestui raport intr-o direcţie sau alta se realizează reglarea centrală
şi intrasistemica a celulelor implicatc în procesul imun; GMPc activitatea proliferative a
limfocitelor T şi B mature sensibilizate.

Mecanismul de acţiune al antiviralelor

Preparatele acestei grupe sunt utilizate pentru profilaxia şi tratamentul infecţiilor virotice.
Virusurile sunt dependente metabolic de celulele macroorganismului în interiorul cărora ele
trăiesc. Până la pătrunderea în celulele organismului uman ci reprezintă acizi nucleici,
înconjuraţi de o membrană proteică şi sunt puţin sensibili la preparatele chimioterapicc.
Virusurile se debarasează de ea o dată cu penetrarea in celule unde modifică biosinteza lor,
folosind sistemele cnzimatice ale celulei-gazda. Din aceste considerente influenţa asupra
paraziţilor respectivi este destul de dificili deoarece diapazonul dintre nivelul concentraţiei desi
şi a dozelor, ce afectează virusul şi/sau celulele macroorganismului sunt mici. Elaborarea numai a
unor pepirate cu acţiune selectivă asupra cnzimelor virotice permit de a efectua un tratament
antiviral efectiv şi inofensiv.

Mecanismul de acţiune al Keratoplasticelor

Din substanţele cheratopiastice fac parte reprezentanţi din diverse grupe farmacologice, căpătate
din plante (sucul de calahhoie, tinctură de gălbenele, uleiul de călină albă, măcieş), produse de origine
animalieră (pro polis, proposol, retinol), precum şi remedii sintetice (tocoferol, livian. metiluracil).
Mecanismul acţiunii cheratopiastice al remediilor este divers. Aceste substanţe stimulează formarea
anticorpilor, fagocitoza, intensifică dezvoltarea şi reproducerea celulelor, stabilizează membrana şi
reglează permeabilitatea lor, contribuie la sinteza membranelor celulare şi intracelulare, participă Ia
procesele respiraţiei tisulare. Efectul final al preparatelor acestei grupe se manifestă prin intensificarea
regenerării mucoasei cavităţii bucale.
Plante ce se pot folosi: afin, aloe, arnică, asmăţui, brustur, cătină, ceai negru, cerenţel, cimbru,
coada calului, coada şoricelului, ciuboţica cucului, creţuşcă, echinaceea, fumăriţă, gălbenele, iarbă
mare (oman), lămâi, măr (coajă), mărar, micşunele ruginite, muşeţel, năprasnic, năsturel, nuc,
pătlagină, plop negru, roiniţă, rostopască, salvie, saschiu, săpunariţă, şovârf, stejar, trei fraţi pătaţi,
tătăneasă,  turtă (ciurul zânelor), unguraş, urzică, usturoi.

Bibliografie

Eni Ana ’’Afectiunile complexului mucoparodontal’’, Chisinau 2007

Sofia Sirbu, Victor Ghicavii ‘’Farmacoterapia afectiunilor stomatologice’’ Chisinau 2002

Matcovschi Constantin ‘’Ghid farmacoterapeutic’’, Chisinau 2002

http://comarion.ro/retete_naturiste/index.php?value=Stomatita
%20herpetica.&detalii=Tratamente

http://www.farmaverde.ro/afectiuni-stomatologice