FARMACOLOGIA LA INTERFAȚA DINTRE

MEDICINA INTERNĂ ȘI PARODONTOLOGIE-

SCHEME TERAPEUTICE MEDICAMENTOASE
UTILIZATE ÎN TRATAMENTUL BOLII
PARODONTALE LA PACIENȚII CU AFECȚIUNI
SISTEMICE

Medic rezident : Iconaru-Hâncu Marilena-Gabriela

Coordonator : Conf. Univ. Dr.Dorina-Cerasella Șincar

 Starea de sănătate a individului are un impact major, pozitiv sau negativ,
asupra stării sale de bine, asupra societății în care traiește. Boala reprezintă o
deviere de la starea de sănatate, datorită unor modificări de mediu intern sau sub
acțiunea unor agenți din mediul extern, afectează întreg organismul sau numai
anumite părti ale sale, are o etiologie cunoscută sau nu, o anumită patogeneză,
evoluție caracteristică, simptome clinice și paraclinice și un anumit prognostic, în
funcție de gravitatea sa. De cele mai multe ori pacienții care se adresează pentru un
tratament de specialitate unui cabinet dentar, în foarte puține cazuri prezintă o stare
de sănătate perfectă, de cele mai multe ori ei acuză cel puțin o afecțiune generală,
situație frecventă mai ales la pacienții cu vârste de peste 45 de ani. Implicarea
medicului dentist în tratamentul unui pacient cu stare generala compromisă de
existența unei afecțiuni generale complexe, necesită cunoștințe de medicină
generală, o pregatire medicală continuă.

Înaintea începerii oricărui tratament la pacientii parodontopați cu afecțiuni

sistemice este bine să se respecte o serie de reguli:

1. Cunosterea diagnosticului de boală generală și în cazurile mai

deosebite este bine să discutăm cu medicul specialist posibilele efecte
ale anesteziei locale, ale tratamentelor medicamentoase și mai ales
chirurgicale
2. Dotarea cabinetului de medicina dentara cu trusa de urgenta

Bolile, tulburările sistemice sau situațiile care trebuie sa fie în atenția

medicului stomatolog sunt în principal:

 Bolile cardiovasculare
 Diabetul
 Epilepsia
 Leucemiile
 Anemiile
 Hemofilia
 Bolile hepatice
 Transplantul renal și cel hepatic
 Pacienții sub tratament cu chimioterapie sau radioterapie
 Sarcina
 Antibioprofilaxia este indicată ca procedură de rutină în cazul tratamentelor
stomatologice care prezintă un potenţial crescut de declanşare a unei bacteriemii
prevenind astfel posibile complicaţii grave la pacienţii cu condiţii predispozante,
precum endocardita infecţioasă. Un organism sănătos poate combate bacteriemia
prin intervenţia sistemului imun de apărare, dar există şi pacienţi la care
microorganismele pătrunse în sânge pot produce complicaţii, profilaxia cu
antibiotice reducând drastic acest risc. Pacienţii cu risc înalt sunt cei cu proteze
valvulare cardiace, endocardite infecţioase în antecedente, boli congenitale
cianogene complexe, transplant cardiac, şunturi pulmonare construite chirurgical.
Pacienţii cu risc moderat sunt acei pacienţi care prezintă disfuncţii valvulare
dobândite, proteze vasculare, cardiomiopatie hipertrofică, cancer, diabet zaharat
insulino-dependent (tip I), hemofilie, malnutriţie, transplant renal, hemodializă.
Bacteriemiile importante pot produce endocardită infecţioasă, o boală gravă,
caracterizată prin apariţia unor leziuni vegetante sau ulcero-vegetante la nivelul
endoteliului valvular sau al altor structuri cardiace, determinând deteriorări
structurale şi funcţionale ale cordului. Din păcate, cea mai importantă bacteriemie
asociată endocarditei infecţioase este cea de origine stomatologică, fapt ce
accentuează importanţa antibioprofilaxiei, o procedură simplă, dar cu implicaţii
vitale. Microorganismele implicate în endocardita infecţioasă variază de la bacterii,
fungi, virusuri, ricketsii. Dintre bacterii, Staphylococcus aureus are o patogenitate
crescută şi produce endocardita bacteriană acută, iar Streptococcus viridans, cu
patogenitate mai redusă, este principalul agent incriminat în apariţia endocarditei
bacteriene subacute. Un procent crescut din cazurile de endocardită infecţioasă au
origine dentară.

Schema de antibioprofilaxie pentru pacienţii la risc:

Amoxicilină oral (per os) cu 30 de minute înaintea intervenţiei stomatologice

şi la 6 ore după prima doză.Ca alternativă, se poate administra Ampicilină
parenteral (injectabilă intramuscular sau intravenos), în acelaşi regim. Pacienţilor
alergici la Amoxicilna, Ampicilină, Penicilină li se recomandă Eritromicină sau
Clindamicina.

Administrarea antibioticelor în scop profilactic, în aceeaşi zi cu manopera

stomatologică este suficientă pentru înlăturarea riscului complicaţiilor
.Administrarea pe durata mai multor zile pre- şi postoperator s-a dovedit a fi
ineficientă şi mai mult decât atât, implică riscul de a dezvolta rezistenţă bacteriană.

În ultimele trei decenii o mulţime de studii constată şi susţin că subiecţii cu

boală parodontală şi multiple extracţii dentare ca urmare a parodontopatiei
marginale cronice avansate, prezintă un risc mai mare de dezvoltare a bolii
cardiovasculare decât cei fără sau cu un nivel scăzut al infecţiei parodontale.
Principalul obiectiv al studiului este de a determina efectele comparative ale
procedurilor dentare în parodontopatia marginală cronică (asociate cu doze mici de
antibiotice sau solitare), relaţia cu boala aterosclerotică coronariană, precum şi
elaborarea managementului specific. Tratamentul dentar procedural asociat cu
antibiotice este superior tratamentului simplu procedural, la toţi pacienţii urmăriţi.
Controlul infecţiilor parodontale ar putea duce la ameliorarea nivelelor markerilor
inflamaţiei sistemice şi a markerilor disfuncţiei endoteliale. În măsura în care
controlul infecţiilor parodontale scade incidenţa evenimentelor coronariene
aterosclerotice se poate presupune că managementul stomatologic al bolilor
cardiovasculare este în progres.

Hepatotoxicitatea medicamentelor reprezintă un subiect important al

patologiei iatrogene, datorită creșterii numarului de medicamente cu acțiune toxică
hepatică, cît și faptului că hepatopatiile medicamentoase includ manifestări clinice,
biologice și histologice foarte variate cu toate că lista medicamentelor hepatotoxice
a crescut foarte mult( tabel 1). Tetraciclina atunci când este adminstrată intravenos
în doze mai mari de 1,5 g pe zi conduce la formarea de depozite microveziculare
de lipide în ficat. În cazul reacțiilor idiosincrazice la medicamente, apariția
hepatitei nu este de obicei frecventă și este imprevizibil, raspunsul nu este
dependent de doză și poate avea loc în orice moment, în timpul sau la puțin timp
după administrarea medicamentului. Nu toate reacțiile adverse hepatice la
medicamente pot fi clasificate la toxice sau idiosincrazice.
Tabel 1. Principalele alterări ale morfologiei hepatice produse de unele medicamente și
substanțe chimice des folosite in diferite afectiuni sistemice
 Modificare morfologică Clasa agentului Exemplu
principală
Steroizi anabolizanți Metiltestosteron

Antiinflamatorii Sulindac

COLESTAZA Antitiroidiene Methimazol

Antibiotice eritromicina,Rifampicin

Contraceptive orale Noretinodrel

Hipoglicemiante orale Clorpropamid

Tranchilizante Clorpromazin

Agenți de terapie oncologică Steroizi anabolizanti,Tamoxifen

Anticonvulsivante Carbamazina

Blocante ale canalelor de Nifedipin,Verapamil

Ca2+
Antibiotice Tetraciclina

STEATOZA HEPATICĂ Anticonvulsivante Valproat sodic

(Ficat gras)
Antiaritmice Amiodarona

Antivirale Zidovudina
Anestezice Halotan

Anticonvulsivante Carbamazina

HEPATITA Antihipertensive Captopril, Enalapril

Antibiotice Rifampicina,Izoniazida

Antiinflamatorii Ibuprofen,Diclofenac,Indometacin

Antifungice Ketoconazol,Fluconazol

Antivirale Zidovudina

Blocante ale canalelor de Nifedipin,Verapamil,Diltiazem

Ca2+
Metale Fosfor galben
TOXICA
 Ciuperci Amanita phalloides

Analgezice Acetaminofen

Boala parodontală este considerată a șasea complicație a diabetului, cele

doua afecțiuni fiind într-o relație bidirecțională de influențare reciprocă. Controlul
teraputic al bolii parodontale influențează favorabil boala diabetica.

Evaluarea parametrilor clinici, a demonstrat o îmbunătățire statistic

semnificativă a lor după tratamentul cu amoxicilină și metronidazol sau
azitromicină, plus igiena orala la o luna, 3 luni si 6 luni, dar rezultatele au scăzut
ușor la 6 luni după tratamentul antibiotic. Eficiența tratamentului sistemic cu
azitromicină a fost superioară celei cu amoxicilină și metronidazol. În tratamentul
bolii parodontale, folosind o asociere de tratament mecanic și administrare
sistemică de antibiotic tip tetraciclină a fost demostrat a avea un efect de reducere
importantă a hemoglobinei glicozilate.

De asemenea administrarea doxiciclinei în parodontitele bolnavilor diabetici

are efecte terapeutice remarcabile asupra evoluției leziunilor ulcerative, a
suprainfectărilor și a abcesului parodontal marginal ca o complicație frecventă în
cursul bolii.

Tratamentele stomatologice la pacienţii cu tulburări congenitale de

coagulare au fost studiate în literatura de specialitate cu scopul de a găsi un
tratament optim pentru aceşti bolnavi. Ca şi opinie unanimă a specialiştilor, se
remarcă obligativitatea unui tratament substitutiv cu factor VIII perioperator, în
cadrul manoperelor sângerânde, în funcţie de gravitatea tipului de hemofilie A.
Acest tratament este condus de medicul hematolog. Profilaxia pacientului cu
hemofilie este foarte utilă, în acest fel evitându-se intervenţiile de urgenţă. Se
recomandă controale stomatologice periodice, la 3- 6 luni în funcţie de
predispoziţia la carii dentare. Igienizarea corectă a pacienţilor - controlul plăcii
bacteriene prin periaj dentar cu periuţe de duritate medie, din peri artificiali, cu
paste de dinţi fluorurate; folosirea mijloacelor auxiliare de igienizare. Consumul de
alimente şi băuturi cu un conţinut ridicat de zahăr sau acid ar trebui să fie limitată
la orele de masă, şi de maxim trei ori pe zi .
BIBLIOGRAFIE

1. https://rmj.com.ro/articles/2011.3/RMR_Nr-3_2011_Art-4.pdf
2. http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2010/Nr%202/Basca-ro.pdf
3. Victor J Reus - În :Harrison - Médicine Interne
4. Bodnar D. C. şi colab.: Managementul dentar al pacientului cu probleme
medicale complexe„ Ed. Ars Docendi, Universitatea din Bucureşti 2012,
p. 27-51, 133-144, 156-158.
5. Voroneanu M., Vicol C., Cogălniceanu D. Urgenţa în cabinetul
stomatologic,Ed.Omnia Iaşi, 1997.
6. Dumitriu H. – Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească, Buc.,
1999.
7. Slăvescu D.D., Georgescu T. - Observaţii privind influenţa unor factori
generali asupra evoluţiei parodontopatiei. Al VI-lea Congres Naţional
UNAS, Buc., 2002