PREPARATELE

OTOTOXICE
 Definitie:
 Ototoxicitatea este o afecţiune indusă
medicamentos, care poate deteriora nervii
vestibulocohleari de la nivelul urechii interne.
Aceasta poate determina apariţia unor
 tulburări de auz sau/şi de echilibru, în funcţie
de doza de medicamente administrată, de
perioadă şi de reacţia organismului la acestea.
 Particularitati:
 Simptomele pot fi temporare sau permanente şi
constau în pierderea parţială sau totală a
auzului, dar şi în tulburări de echilibru sau de
vorbire.
 Cele mai expuse categorii sunt persoanele
vârstnice care urmează tratament pentru cancer
sau infecţii, cele au un istoric familial de
ototoxicitate şi probleme de auz preexistente.
 Cu cât afecţiunea este descoperită mai
devreme, cu atât tratamentul este mai eficient,
iar riscul de complicaţii este mai redus.
 Istoric:
 Ototoxicitatea a venit in atentia medicilor odata cu
descoperirea streptomicinei in 1944. Streptomicina
era folosita cu succes in tratamentul tuberculozei,
totusi un numar substantial de pacienti tratati au fost
descoperiti mai tarziu cu disfunctie cohleara si
vestibulara ireversibila. Aceste descoperiri, alaturi de
ototoxicitatea asociata dezvoltarii aminoglicozidelor,
au condus la investigatii medicale in etiologia si
mecanismele ototoxicitatii. Astazi multi agenti
farmacologici s-au dovedit a avea efecte toxice
asupra sistemului cohleovestibular.
 Simptome:
 Ototoxicitatea poate prezenta simptome uşoare, moderate sau severe, în funcţie de fiecare
persoană şi de perioada de administrare a anumitor medicamente. Cele mai frecvente
manifestări ale ototoxicităţii sunt:
 Pierderea auzului la o ureche sau la ambele
 Ţiuitul constant sau periodic în ureche (tinitusul)
 Vertijul
 Vărsăturile
 Nistagmus – o tulburare a poziţiei ochilor caracterizată prin mişcări involuntare oculare
anormale (în sens ozirontal, vertical, rotator sau mixt), rapide şi ritmice, care împiedică
fixarea obiectelor cu privire)
 Dureri de cap
 Senzaţie de presiune în urechi
 Tulburări de echilibru şi la mers
 Vedere în ceaţă
 Ameţeală
 Oboseală pronunţată
 Dezorientare
 Tulburări cardiace
 Diaree
 Cauze:
 Există numeroase categorii de medicamente care
prezintă ca reacţie adversă ototoxicitate, inclusiv cele
eliberate fără reţetă medicală, însă riscul este foarte mic
şi organismul fiecărei persoane reacţionează diferit.
 Există peste 100 de clase de medicamente ototoxice, însă
enumerarea acestora în lista de mai jos nu trebuie să vă
determine să întrerupeţi un tratament cu un astfel de
medicament recomandat de către medic. Dacă sunteţi
îngrijorat în privinţa acestui aspect, discutaţi cu medicul
care este cea mai bună opţiune terapeutică.
 Deseori, potenţialele riscuri ale acestor medicamente
sunt cu mult mai mici decât beneficiile aduse de ele.
 Cauze:
 Medicamentele cu potenţial de a produce reacţii toxice la nivelul
urechii interne:
 Acid acetilsalicilic (aspirina)
 Quinina
 Diuretice (torsemidă, furosemid, piretanid, bumetanidă, ozolinonă
etc.)
 Antibiotice (eritromicină, claritromicină, azitromicină, vancomicină)
 Aminoglicozide (gentamicină, streptomicină, kanamicină,
tobramicină, neomicină, dihidrostreptomicina, netilmicină, amicacină
etc.)
 Antineoplazice (cisplatină, carboplatină)
 De asemenea, ototoxicitatea ar putea fi cauzată şi de expunerea la
diverse substanţe chimice, precum: mercur, monoxid de carbon,
hexan, toluen, plumb, stiren, sulfură de carbon, nitrit de butil, xilen,
mangan, tricloretilenă etc.
 Ototoxicitatea la aminoglicozide

 Dintre toate medicamentele ototoxice,

aminoglicozidele sunt cele
mai vestibulotoxice desi variaza mult in efectele
diferite asupra sistemului vestibular si cohlear.
Kanamicina, neomicina, amicacina si
dihidrostreptomicina sunt preferential
cohleotoxice.
 Gentamicina afecteaza sistemele cohlear si
vestibular.
 Streptomicina, tobramicina si netilmicina sunt
primar vestibulotoxice.
 Ototoxicitatea la macrolide
 Eritromicina este considerate un medicament
sigur. Cazurile de ototoxicitate sunt rare si asociate
cu nefropatii, hepatopatii, administrare
intravenoasa si doze mari. Debutul este la 3 zile de
la inceperea tratamentului. Sunt afectate mai ales
frecventele pe care se vorbeste decat frecventele
inalte. Efectele sunt de obicei reversibile.

Azitromicina si claritromicina sunt macrolide noi.

Noile studii arata ca ar putea avea efecte ototoxice.
Rapoartele sunt inca sporadice.
 Ototoxicitatea la vancomicina
 Vancomicina este un antibiotic glicopeptid
folosit datorita eficacitatii sale asupra infectiilor
stafilococice meticilin-rezistente. Sunt prezente
cateva rapoarte despre tinitus la pacientii cu
nivele ridicate in ser atribuite insuficeintei
renale si la cei cu terapie aminoglicozidica
concomitenta. Ototoxicitatea este reversibila.
Niciun studiu nu demonstreaza ototoxicitate la
vancomicina administrate singura in doze
terapeutice.
 Ototoxicitatea diureticilor de ansa
 Cele mai eficiente si folosite diuretice si care determina experimental ototoxicitate
cuprind:

torsemida
 azosemida
 ozolinona
 indacrinona
 piretanid.

Ototoxicitatea dezvoltate de acidul etacrinic pare a se dezvolta mai gradat si

necesita mai mult timp pentru a se remite decat cea cauzata de furosemid sau
bumetanida. Ototoxicitatea atribuita acestui grup de medicamente este de obicei
autolimitanta si reversibila la pacientii adulti, desi surditatea ireversibila a fost
raportata la nounascuti.

Ototoxicitatea este estimata a apare la 7% dintre pacienti. Depinde de doza, rata

de infuzie, istoric de insuficienta renala si coadministrarea de alti agenti ototoxici.
Ototoxicitatea la agentii antineoplazici
 Agentii antineoplazici cel mai adesea asociati cu
ototoxicitatea sunt compusii pe baza de platina-cisplatinul si
mai putin carboplatinul. Acestia sunt folositi in cancerele
ginecologice, pulmonare, ale sistemului nervos central,
capului si gatului si testiculare. Antineoplazicele sunt agenti
alkilanti nonspecific care se insera in helixul AND al celulei
intrerupand replicarea.

Cisplatina este distribuita larg in concentratii mari in rinichi,

ficat si prostate. Se leaga ireversibil de proteinele din plasma
si poate fi detectata pana la 6 luni dupa terminarea terapiei.
Carboplatinul nu se leaga de protein si este curatat mai
repede de rinichi. Doza si eficacitatea acestuia sunt limitate
de efectele adverse. Produce ototoxicitate la doze ridicate.
 Ototoxicitatea la salicilati
 Acidul acetisalicilic cunoscut drept aspirina este folosit
larg pentru efectele sale antiinflamatorii, antipiretice si
analgezice. Este un inhibitor al agregarii plachetare
folosit pentru a trata pacientii cu istoric de atac
ischemic tranzitor, angina instabila si infarct miocardic.
Patogenie
 Aspirina intra rapid in cohlee si nivelele perilimfei
paralele cu cele serice. Nivelele ridicate
produc tinitus si surditate reversibila senzoneurala.
Incidenta surditatii este de 1% si este observata mai
ales la pacientii batrani, chiar si la doze mici. Factor de
risc este deshidratarea.
 Diagnostic:
 Diagnosticul de ototoxicitate se stabileşte pe baza
simptomelor pacientului, a istoricului medical al acestuia,
dar şi pe rezultatele anumitor teste:
 Testul vestibular
 Testul de acuitate vizuală dinamică
 Electronistagmografie
 Posturografie computerizată dinamică
 Electrocohleografie
 Evaluarea emisiei otoacustice
 Test de răspuns auditiv automat al trumchiului cerebral
 Audiometrie tonală
 Evaluarea echilibrului
 Tratament:
 Tratamentul ototoxicităţii constă, deseori, în
schimbarea medicamentelor care au determinat
această reacţie toxică la nivelul urechii interne sau
reglarea dozelor acestora. Dacă auzul este grav
afectat, pacientul ar putea fi nevoit să poarte un
aparat auditiv pentru amplificarea sunetelor sau să
îi fie sugerat un implant cohlear.
 Tulburările de echilibru cauzate de ototoxicitate pot
fi ameliorate cu ajutorul fiziokinetoterapiei, care
constă în practicarea de exerciţii care au scopul de a
întări abilităţile de echilibru şi coordonare.
 Profilaxie:
 Pentru a preveni ototoxicitatea, trebuie evitată,
pe cât posibil, adminstrarea medicamentelor
mai sus enumerate, mai ales dacă acestea nu
sunt absolut necesare, şi respectarea cu stricteţe
a dozelor recomandate de medic. De asemenea,
este indicat să se evite administrarea simultană
a mai multor clase de medicamente cu
potenţial ototoxic, precum şi expunerea la
chimicale periculoase.