DINAMICA POPULATIEI

Componentele dinamicii populatiei

1. Miscarea naturala: evolutia nasterilor si deceselor.
2. Miscarea migratorie: emigratia si imigratia.

NAŞTERI IMIGRANŢI

POPULAŢIA TOTALĂ
Mişcarea naturală Mişcarea migratorie

DECESE EMIGRANŢI
Formula dinamicii populatiei:
Δp= (N-M)+(I-E) în care:

Δp= dinamica numarului populatiei

N= numarul nasterilor
M=numarul decedatilor
I=numarul imigrantilor
E=numarul emigrantilor

În funcţie de modul în care acţionează cele două componente

mai sus menţionate, de rolul pe care îl joacă fiecare dintre ele există
populaţii mobile (modificările ce apar în numărul total sunt determinate
atât de mişcarea naturală cât şi de mişcarea migratorie) şi
populaţii imobile (rezultatul mişcării naturale).
 Natalitatea

 Definiţie: Frecvenţa si intensitatea naşterilor în interiorul unei populaţii. Se măsoara prin rata
natalitaţii, indicator calculat prin raportarea numărului de născuţi vii la populaţia medie,
exprimat în promile (‰)
n=(N/PM)× 1000, în care

n= rata natalităţii
N= numărul total de naşteri
PM= populaţia medie

Factorii care influenţează natalitatea/ fertilitatea

Factorii economici.

➢ Nivelul general de dezvoltare economică, condiţiile de viaţă ale populaţiei au o influenţă foarte
mare asupra fertilităţii. Cu cât statul este mai dezvoltat cu atât fertilitatea este mai scăzută.
➢ Dorinţa de a avea mai multe bunuri materiale, cheltuielile mari pentru îngrijirea şi educaţia
copiilor, dimensiunea mai redusă a locuinţei urbane, grija pentru sănătatea mamei sunt cauze ale
scăderii fertilităţii.
Factorii politici (politici demografice)

✓ Politica antinatalista: China începând cu anul 1950, politică de limitarea a naşterilor, raţinea
fiind una economică.

✓ Politica pronatalistă are în vedere o creştere a numărului de locuitori, bazat pe o încurajare a

naşterilor.
✓ Un exemplu de astfel de politică fals pronatalistă este România până în 1989, în timpul
regimului Ceauşescu:
✓ Un element important al acestei politici este reprezentat de abrogarea, în 1966, a decretului din 1957
care permitea întreruperile de sarcină la cerere (la acea dată, avortul nu era permis decât în unele
ţări comuniste). Prin decretul 770/1966 se permitea avortul terapeutic efectuat în primele trei luni de
sarcină numai pe baza unor stricte indicaţii medicale şi doar în cazuri excepţionale se accepta
sacrificarea fătului şi până la şase luni. Acest decret cu putere de lege a fost înăsprit prin Decretul
441 din 26 decembrie 1985, care permitea avorturile doar în cazul femeilor care au depăşit vârsta de
42 de ani sau care au dat deja naştere la cel puţin cinci copii. În teorie, mamele a 5 sau mai mulţi
copii ar fi avut dreptul la privilegii substanţiale. Mamele "eroine" a 10 sau mai mulţi copii aveau
dreptul la o maşină ARO gratuită, transport gratuit cu trenul, precum şi o vacanţă gratuită pe an într-
o staţiune balneară.

✓ Politica neutră, respectiv de neintervenţie a statului în evoluţia natalităţii.

Factorii socio-culturali
1. Statutul femeii în societate.
Acesta este dependent de gradul de dezvoltare economică.
În statele subdezvoltate ignoranţa şi anumite mentalităţi fac ca rolul femeii să fie redus doar la
creşterea şi îngrijirea copiilor.
În statele dezvoltate, nivelul ridicat de şcolarizare, independenţa financiară, participarea la viaţa
economică au ca efect o natalitate scăzută.

2. Religia
Religia de-a lungul timpului a avut o atitudine pronatalistă. Cu cât gradul de adeziune religioasa
este mai mare cu atât fertilitatea este mai ridicată.
Un exemplu îl constutuie mormonii din S.U.A., care refuză limitarea naşterilor, de asemenea
islamicii sunt preponderent pronatalisti.
În societatea modernă, influenţa religiei este una slabă, numărul naşterilor nefiind influenţat de
practica religioasă.

3. Climatul psihologic general

Acesta duce la instalarea unui optimism demografic sau a unui pesimism demografic.

4. Vârsta populaţiei este un factor biologic foarte important deoarece la procesul reproducerii
participă direct categoria tinerilor sau adulţilor, o populaţie îmbătrânită manifestă de regulă o
fertilitate scăzută.
La nivel mondial rata medie a natalităţii în 2020 se situează la 19 ‰, fată de 25 ‰ valoare înregistrată
în perioada 1990-1995.
Diferenţierile sunt vizibile, astfel, în cadrul tărilor dezvoltate rata natalităţii este în continuare scăzută,
10 ‰, fată de tările subdezvoltate unde aceasta depăşeşte media mondială, respectiv 23 ‰.
Pe continente analiza natalităţii arată discrepanţe semnificative:
Africa 34 ‰
America 14 ‰
Asia 17 ‰
Europa 10 ‰
Australia 13 ‰
Oceania 17 ‰

Ţări cu cea mai mică ‰ Ţări cu cea mai mare ‰

rată a natalităţii rată a natalităţii

Monaco 6 Niger 48
Mali 46
Andora 7 Ciad 42
San Marino RD Congo 44
Italia
Portugalia 8 Angola 44
Bosnia-Hertegovina Somalia 42
Grecia
Spania
Ucraina
Indicatorul corectat al natalităţii este Fertilitatea.
Definiţie: se referă la acea parte a populaţiei care participă direct la procesul de reproducere, respectiv
între 15 şi 49 ani.
Rata fertilităţii este un indicator calculat prin raportarea numărului total de naşteri la populaţia
feminină de vârstă fertilă.
f= (N/Pf 15-49) × 1000, în care:
f= rata fertilităţii
N= numărul total de naşteri
N/Pf 15-49 = populaţia feminină de vârstă fertilă.

Factorii economici.

Nivelul general de dezvoltare economică, condiţiile de viaţă ale populaţiei au o influenţă foarte mare
asupra fertilităţii. Cu cât statul este mai dezvoltat cu atât fertilitatea este mai scăzută.
Dorinţa de a avea mai multe bunuri materiale, cheltuielile mari pentru îngrijirea şi educaţia copiilor,
dimensiunea mai redusă a locuinţei urbane, grija pentru sănătatea mamei sunt cauze ale scăderii
fertilităţii.

Factorii politici (politici demografice)

Politica antinatalista: China începând cu anul 1950, politică de limitarea a naşterilor, raţinea fiind una
economică.
Politica pronatalistă are în vedere o creştere a numărului de locuitori, bazat pe o încurajare a naşterilor.
Un exemplu de astfel de politică fals pronatalistă este România până în 1989, în timpul regimului
Ceauşescu.
Politica neutră, respectiv de neintervenţie a statului în evoluţia natalităţii.
Indicele sintetic de fertilitate –Is-este folosit pentru a arăta nivelul fertilităţii.Se reflectă, astfel, numărul total ce
revin unei femei de vârstă fertilă şi se exprimă sub forma unui raport direct: număr de copii/femeie.
Se consideră că este necesară o rată de 2,1 copii/femeie pentru a se putea produce înlocuirea generaţiilor.

În ţările dezvoltate fertilitatea este tardivă. Vârsta la care apar copiii este situată între 25-29 ani sau
30-34 ani. În ţări din Africa Centrală, Orientul Mijlociu ori Asia de Sud fertilitatea este precoce, vârsta de apariţie a
copiilor situându-se între 15-19 ani.

La nivel mondial media fertilităţii în 2020 este de 2,3 copii/femeie. Pe continente situaţia arată deosebiri majore,
înregistrate ca urmare a decalajelor economice. Procesul de scădere a fertilităţii s-a produs lent şi a început la date
diferite, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei ţări, precum şi de evoluţia mentalităţilor, a procesului de
industrializare ori urbanizare.
Europa: 1,5 copii/femeie
Africa: 4,4 copii/femeie
America: 1,9 copii/femeie
Asia: 2 copii/femeie
Australia -1,7 copii/femeie, Oceania: 2,3 copii/femeie
State cu valori ridicate ale copii/femeie State cu valori scăzute ale copii/femeie
fertilităţii fertilităţii

Niger 7,1 Andora 1

R.D. Congo 6.2 Moldova, Malta 1,2

Angola 6,1 San Marino, Malta, Spania, 1,3

Ucraina

Somalia 6 Finlanda, Elvetia, Romania, 1,4

Polonia
•Statele care prezinta o fertilitate ridicata sunt Niger, Mali, Ciad, Nigeria, R P Congo,
Angola si Somalia, ele reducandu-si lent fertilitatea raman]nd lidere si in 2100.
Mortalitatea reflectă totalitatea deceselor ce se produc în cadrul unei populaţii.
Este exprimată prin rata mortalităţii, indicator demografic care reprezintă raportul dintre numărul de decese şi populaţia
medie, exprimat în promile (‰).
m=(M/PM)× 1000, în care

m= rata mortalităţii
M= numărul total de decese
PM= populaţia medie

Factorii care determină variaţia spaţială a mortalităţii:

1. Nivelul general de dezvoltare economică, progresul tehnico-economic având consecinţe directe

asupra ameliorării condiţiilor de viaţă, şi implicit scăderea mortalităţii.
2. Sistemul de îngrijire medicală care se referă la calitatea serviciilor medicale, la gradul de pregătire a
personalului medical,la infrastructura şi echipamentele sanitare.
3. Nivelul general de instruire a populaţiei. Gradul de instruire a diferitelor categorii de populaţie
determină adoptarea unui anumit mod de viaţă, precum şi o anumită atitudine vis a vis de menţinerea
stării de sănătate.
4. Structura pe grupe de vârstă şi sexe. O ţară cu un număr ridicat de vârstnici va prezenta o rată
ridicată de mortalitate, ţările cu populaţie tânără numeroasă având o mortalitate scăzută. La nivelul ţărilor
dezvoltate se constată o supramortalitate a populaţiei masculine în statele dezvoltate, situaţia fiind
similară şi în lumea islamică, subcontinentul indian sau state cu o economie agrară, în ceea ce priveşte
populaţia feminină.
5. Cataclismele, accidentele, războaiele sau foametea influenţează mortalitatea.
Rata mortalităţii este considerat un indicator brut ce nu permite întotdeauna o bună comparabilitate între
state, astfel, folosindu-se un indicator corectat, respectiv speranţa de viaţă la naştere.
 Rata medie a mortalităţii este pe Glob,în prezent de 7‰
Pe continente rata mortalităţii este următoarea:
Africa 8 ‰
America 7 ‰
Asia 7 ‰
Europa 11 ‰
Australia şi Oceania 7 ‰

Ţări cu cea mai ‰ Ţări cu cea mai ‰

mică rată a mare rată a
mortalităţii mortalităţii

Qatar 1,5 Bulgaria 16

Serbia 15
Lesotho 14

Bahrain 2,5, Nigeria, R.C. 12

Oman 2,6 Africana
Somalia, 11
Mozambic
Maldive, 2,7 Cote D’Ivoire, 10
Kuweit 3 Guineea, Mali,
Niger
 Speranţa de viaţă la naştere sau durata medie a vieţii reprezintă numărul de ani pe care îl
are de trăit o generaţie fictivă, presupunând că numărul total de ani este împărţit egal între
supravieţuitori.
Progresul economic, al ştiinţelor şi al medicinei au permis ameliorarea condiţiilor de viaţă,
precum şi eradicarea unor maladii care făceau numeroase victime, având un rol deosebit de important în
creşterea speranţei de viaţă la naştere.
La nivel mondial speranţa medie de viaţă este de 73 ani, cea mai ridicată înregistrând-o San
Marino-86,5 ani, Hong Kong-84 ani,Japonia-83,5 ani, Italia, Spania, Luxemburg, Islanda, Singapore-82,5
ani, Malta, Norvegia, Suedia- 82 ani, cea mai scăzută fiind înregistrată în R D Congo-50,5 ani,
R.Centrafricana-51 ani, Ciad-52 ani, Angola-52,5 ani, Zambia-53,5 ani .
Pe continente situaţia este următoarea:
Africa 60,05 ani.
America 77 ani
Asia 72,5 ani.
Europa 78 ani.
Australia 82 ani.
Oceania 77 ani.
Astfel, din punct de vedere al speranţei de viaţă la naştere remarcăm trei categorii de state:
1. Un grup al statelor subdezvoltate cu o speranţă de viaţă
sub 60 ani sau chiar sub 50.
2. Grupul statelor dezvoltate cu o speranţă de viaţă superioare valorii de 70 ani.
3. Un grup intermediar, cu o speranţă de viaţă între 60 şi 70 ani.
La nivel mondial se remarcă o diferenţă în ceea ce priveşte durata medie de viaţă masculină
şi feminină, astfel, prima dintre acestea înregistrează o valoare de 68 ani, ultima 72 ani.
Printre cauzele supramortalităţii masculine se numără: consumul de alcool, condiţiile grele de muncă,
accidentele rutiere ori atitudinea generală faţă de păstrarea stării de sănătate.
 Mortalitatea infantilă reflectă totalitatea deceselor infantile ce se produc în cadrul unei
populaţii.
În statistica demografică internaţională pentru a arăta valoarea deceselor infantile de
utilizează indicatorul rata mortalităţii infantile, acesta exprimând numărul total de decese în primul an de
viaţă la 1000 de născuţi vii, exprimat în promile (‰).
mi=(Mi/N)× 1000, în care

mi= rata mortalităţii infantile

Mi= numărul total de decedaţi sub 1 an
N= numărul total de născuţi vii.

Rata mortalităţii infantile la nivel mondial este de 36 ‰, diferenţele între valorile maxime şi minime fiind
foarte mari: Africa 57 ‰, America 14 ‰, Asia 31 ‰, Europa 5‰, Australia 3,4 ‰, Oceania 20 ‰.
Pe tari:
-subdezvoltate: D Congo 97 ‰, Angola 93‰, R.Centrafricana 90 ‰, Guineea-Bissau 88‰, Myanmar
61 ‰, Laos 55‰,
-dezvoltate: Hong Kong-1,4 ‰, Japonia 1,9 ‰, Finlanda, Singapore-1,7 ‰, Slovenia- 2,1‰, San
Marino- 2,3‰, Spania 2,8 ‰, Romania-7,5‰

Statele dezvoltate prezintă o rată a mortalităţii infantile de maximum 15 ‰, respectiv ţările

din Europa, cărora li se adaugă S.U.A., Canada, Australia, Japonia ori unele state din Asia
(China, Coreea de Sud, Tailanda, Singapore, etc.)
 Sporul natural (bilanţul natural)
Diferenţele care exista între nivelul natalităţii şi cel al mortalităţii unei populaţii sunt redate de sporul
natural sau rata creşterii anuale.
S= n-m, în care:
S = sporul natural
n =rata natalităţii
m =rata mortalităţii
sporul natural poate fi pozitiv atunci când numărul născuţilor este mai mare decât numărul decedaţilor
sau negativ, dacă nivelul natalităţii este mai mic decât cel al mortalităţii (deficit natural sau declin
demografic)

Tipuri de evoluţie demografică. Legea tranziţiei demografice.

Majoritatea statelor au cunoscut mari schimbări demografice în cursul perioadei contemporane,
acestea producându-se în secolele XIX şi în prima parte a sec. XX în cazul statelor industrializate sau
după 1940 în cazul celor mai puţin dezvoltate.
Această constatare a dat naştere unei teorii de evoluţie cunoscută sub denumirea de teoria tranziţiei
demografice, regăsită în studiile demografului Albert Landry (1909), însă fundamentată de Francis
Notestein (1945.)
Conform acestei teorii, în funcţie de evoluţia natalităţii şi mortalităţii o populaţie înregistrează diferite
perioade de evoluţie demografică:
 Regim demografic tradiţional cu o mortalitate şi o natalitate ridicate.
 Tranziţie demografică, perioadă care cuprinde trei faze, în cadrul cărora natalitatea şi mortalitatea
scad.
 Regim demografic modern cu natalitate şi mortalitate scăzute.