Sunteți pe pagina 1din 3

 

O dată cu trecerea la un curriculum bazat pe competențe, cu toate că principalele activităţi de învăţare


sunt sugerate de programa şcolară pot fi imaginate şi altele, după experienţa personală şi gradul de
inventivitate ale cadrului didactic. Ele trebuie să  fie mult mai diversificate, valorificându-se prin acest
aspect atât creativitatea profesorului, cât și cea a elevilor, respectiv profesorul prin această abordare poate
personaliza activitățile de învățare, astfel încât fiecare elev să poată să-și atingă potențialul maxim. Ele
trebuie gândite astfel încât să conducă la atingerea competențelor specifice, având un caracter interactiv.

       Ca și cadru didactic trebuie să acord timp suficient, efort intelectual creativ și respon- sabil proiectării
didactice pe unități de învățare pentru ca disciplina Geografie să-mi  confere posibilitatea de a dezvolta
cele opt competențe cheie în mod echitabil, formând tânărului absolvent o atitudine pozitivă față de
educație, cunoaștere, societate, cultură și civilizație și disponibilitate pentru învățarea permanentă.

       În contextul actual al pandemiei de Covid 19, pot spune că experiența mea a  implicat regândirea
demersului didactic prin plierea acestuia în sistem online, adaptarea rapidă și graduală împreună cu elevii
claselor de gimnaziu la utilizarea instrumentelor digitale. Cu toții am trecut de la activități practice, în
orizontul local sau în excursii - interesante, utile și dorite de elevi la proiectarea acestora într-un mod
virtual. Aici disciplina Geografie este foarte ofertantă prin multi - tudinea de site-uri specifice (imagini,
filmulețe, tururi virtuale, joculețe și  lecții interactive etc.) care, în mod creativ suplinesc manualull.
SAU

Realizați o trecere în revistă a accentelor demersului didactic la o clasă cu care lucrați. Sunt competențe ale
programei pe care nu le-ați vizat în mod sistematic? Vi s-a întâmplat să puneți accent pe conținuturi?
Împărtășiți experiențele didactice și frământările dvs. din perspectiva aplicării la clasă a programei.

În proiectarea demersului didactic profesorul trebuie să aibă  în vedere cum le organizează activitatea de
învățare- evaluare, în funcție de competențe și conținut. Trebuie să aibă în  vedere  și aspectul clasei la
care predă.

Astăzi este important să dezvoltăm competențele digitale, dar este important să  punem accent și pe
celelalte competențe.

Frecvent folosesc tehnologia , dar predând la două școli diferite,  cu dotări diferite , această competență
îmi este foarte greu de dezvoltat. În perioada de online am folosit Ppt-uri, filme pe Youtube , jocuri
geografice , diferite site-uri geografice de a atrage elevii asupra conținuturilor și de a dezvolta
competențele . Cu ajutorul programei școlare  pentru planificarea demersului este nevoie de mai mult
timp , de a crea diferite activități eficiente, interesante ca să ating formarea competențelor, dar merită
efortul!

O situație în care nu am acordat un timp suficient pentru consolidarea competenței a fost în perioada de
online că nu am putut dezvolta competențe prin experimente,  prin descoperire în excursii, prin activități
practice .

S-ar putea să vă placă și