Sunteți pe pagina 1din 2

Activitate 3.1.1.

Dezbatere online
Disciplina Consiliere şi dezvoltare personală este cuprinsă în planul-cadru pentru
învățământul gimnazial, ca disciplină de trunchi comun în aria curriculară Consiliere şi
orientare, având alocată o oră pe săptămână în fiecare dintre clasele a V-a – a VIII-a.
Disciplina are rolul de a dezvolta personalitatea elevului, de a forma competențe
necesare obţinerii succesului şcolar, în carieră şi în viaţă. Contribuie la dezvoltarea
emoţională, socială şi pentru carieră a elevului. Valorificarea experienţelor elevilor
fundamentează autenticitatea învăţării. Există o raportare permanentă la ceea ce
gândesc şi simt, precum şi la modul în care se comportă elevii.
Activitățile tematice din programă îi ajută pe elevii să conştientizeze cine sunt, să
analizeze emoţiile pe care le au, să se raporteze sănătos la ceilalţi ( diversitate ), să fie
motivaţi să înveţe cu succes, să exploreze ce meserii/profesii le-ar plăcea să practice.
Viziunea urmărește crearea unui climat educațional de calitate, incluziv,
stimulativ pentru dezvoltarea individuală a fiecărui beneficiar al sistemului educațional
astfel încât să dea sens încrederii și aspirațiilor sale. O altă latură a viziunii este de a
performa un act didactic de calitate, centrat pe elev, având la bază competenţele
educaţionale cerute de documentele oficiale din România şi din UE.
Misiunea disciplinei vizează multiple aspecte, printre care:
- Asigurarea unei educaţii de calitate, care să ducă la egalizarea şanselor, la
pregătirea copiilor pentru o lume în schimbare, formându-le capacităţi, deprinderi şi
competenţe care să le permită să-şi găsească locul în societate și să contribuie la
îmbunătățirea bunăstării.
- Descoperirea înclinațiilor, talentelor și aptitudinilor, în vederea folosirii
acestora în îmbunătățirea rezultatelor învățării, înregistrării progresului școlar și a
performanțelor copiilor.
- Promovarea unui comportament decent, caracterizat de cinste, onoare, respect
reciproc, toleranţă, de gen intercultural/ pentru diversitate, responsabilitate faţă de
propriile acţiuni.
- Dezvoltarea dimensiunii europene a educației desfășurate la nivelul ciclului
primar, prin activități, programe, parteneriate și proiecte specifice.
Dezvoltarea pe plan personal trebuie sa fie o preocupare fundamentală a școlii ,
începând de la cei mai mici copii și continuând cu elevii de școală, indiferent de ciclul de
învățământ. Școala trebuie sa le ofere genul de educație care sa îi pregăteasca pe copii
pentru o viață în permanentă schimbare. Trebuie sa ne preocupe ca încă de mici, copiii
să fie expuși la cât mai multe situații reale, care sa îi ajute să își formeze o impresie
corectă și echilibrată despre viață și despre lume.
Metodele recomandate pentru orele de Dezvoltare personală sunt cele care
activizeză elevii. Disciplina are un accentuat caracter explorator şi practic-aplicativ,
care presupune implicarea directă a elevilor. Elevii conştientizează, exersează abilităţi şi
atitudini într-un mediu prietenos de învăţare, devin responsabili pentru modul în care se
implică în jocurile şi activităţile propuse. Este foarte important ca activităţile să-i ajute
pe copii să se simtă bine, să le placă şi, astfel, să fie motivaţi intrinsec să înveţe. Sarcinile
de lucru pot fi realizate individual, în perechi/echipă, independent sau facilitate de
cadrul didactic.
Jocul de rol are un rol primordial pentru pregătirea elevului pentru situații reale
din viață, prin dramatizări, teatru. Jocul de rol are rolul de a dezvolta comunicarea
verbal și nonverbal, empatia, toleranța.
Accentul trebuie pus pe strategiile activ-participative, abordându-se lucrul în
echipă, turul galeriei, pălăriile gânditoare, ciorchinele, brainstormingul deoarece au
rolul de a dezvolta gândirea critică prin exprimarea propriilor opinii prin raportare la
propria experiență sau a colegilor.
Din experiența personală, succesul orelor de Consiliere și Dezvoltare Personală
depinde de abilitățile și atitudinile profesorului în relația cu elevii. Este necesar un efort
continuu de adaptarea la nevoilor clasei, comunicarea eficientă, gestionarea eventualele
situații de criză, luarea deciziilor optime și permanenta conectare la resursele actuale.

S-ar putea să vă placă și