Evaluarea trebuie privită ca parte intrinsecă a demersului didactic. Există mai multe forme de evaluare, în funcție de domeniul evaluării, de persoana care face evaluarea, de etapa în care se face evaluarea, dar și de timpul în care se face aceasta. În ceea ce privește efectele negative ale evaluării, se recomandă o implicare mai mare a elevilor în procesul propriu-zis, precum și în etapele conceperii acesteia, realizându-se o înțelegere mai extinsă a sensului și a scopului ei. De altfel, profesorul trebuie să utilizeze mai multe stiluri de predare, să diminueze accentul pus pe note, să dezvolte capacitatea de autoevaluare, să cultive interes intrinsec față de subiectul predat și să explice obiectivele învățării, astfel încât să ajute elevii în procesul de învățare. Desigur că nu există o formă perfectă de evaluare, fiecare prezentând atât avantaje, cât și dezavantaje. Prin urmare, profesorul trebuie să alterneze toate formele de evaluare, pentru ca elevul să fie familiarizat cu acestea și să facă față oricărei evaluări. De asemenea, împletirea lor, poate oferi o imagine mai clară asupra a ceea ce știe și știe să facă elevul. Ca metode de evaluare, se pot folosi: Metode tradiționale: o probe scrise o probe orale o probe practice Metode complementare / moderne: - observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor o investigația o proiectul o portofoliul o autoevaluarea Privitor la designul unui test, acesta trebuie să urmărească toate tipurile de itemi: obiectivi, semiobiectivi și subiectivi și să aibă următoarele calități: validitate, fidelitate, obiectivitate și aplicabilitate. Matricea de specificație este un procedeu indispensabil testului sumativ, care ne oferă certitudinea că textul măsoară finalitățile educaționale definite în curriculum și are o bună validitate de conținut.