Sunteți pe pagina 1din 2

SCRISORILE VERII. CAIETE DE VACANȚĂ.

LIMBA ROMÂNĂ. CLASELE V-VII

Cărțile pe care vi le propunem se doresc a fi o invitaţie: aceea de a transforma timpul


vacanţei într-unul al jocului creativ şi al plăcerii de a descoperi lucruri utile. Copii la fel
ca tine se întâlnesc în paginile cărţilor cu ajutorul artei de a conversa şi a coresponda.
Sub forma unor scrisori (prin e-mail sau pe hârtie), aceştia fac schimb de informaţii, se
provoacă unii pe alţii la dialog, la joc, la activităţi numai bune să alunge monotonia şi
plictiseala.

Te provocăm şi noi pe tine să ţi-i faci prieteni pe copiii din cărți şi pe isteţul ghid
Lecturici! Împreună cu aceştia, te vei simţi mulţumit şi bucuros când vei desluşi tainele
literaturii în rubrica Descoperim textul! Alături de ei, creativitatea şi imaginaţia ta vor fi
de neînvins în rezolvarea activităţilor din rubrica Mai aproape de text! Iar în momentul
în care vei constata că la fiecare Scrisoare din carte punctajul obţinut pentru activitatea
ta este unul maxim, vei fi foarte mândru de performanţele tale.

@vacantadevara.eu. Scrisorile verii. Caiet de antrenament


pentru limba și literatura română. Clasa a V-a
Autori: Mihaela Daniela Cîrstea; Preț întreg:
Laura Raluca Surugiu 18 lei
Nr. pagini: 104 PREȚ OFERTĂ:
Format: 20x26
ISBN: 978-973-47-3182-4
13,50 lei

RĂSFOIEȘTE

Cuprins: Scrisoarea I – Din care aflăm povestea unui pinguin, Apolodor,


un cântăreț, care lucra la circ și suferea din cauza depărtării de familie.
Scrisoarea II – Din care aflăm cum un băiețel năzdrăvan învață că o
băltoacă nu este doar o băltoacă, ci înseamnă... hapciu! Scrisoarea III –
Din care aflăm că un om scoate un porumbel, soarele și tot cerul dintr-o
batistă și că la circ e „ca la teatru, înțelegi totul dacă ești cu ochii în patru“.
Scrisoarea IV – Din care aflăm povestea unei fabrici de ciocolată, pe care
toți copiii o adoră, dar și dorința cea mare a personajului principal: Charlie.
Scrisoarea V – Din care aflăm despre o grădină în care fiecare are libertatea
de a face ce vrea, dar și despre venirea primăverii etc.

Comanda se poate face pe site-ul editurii www.edituraparalela45.ro, sunând la numerele de telefon:


0374 438 600; 0248 633 130; 0753 040 444; 0721 247 918; 0248 214 533; 0248 631 439; 0248 631 492
(tarif normal) sau prin e-mail la adresa: comenzi@edituraparalela45.ro.
@vacantadevara.eu. Scrisorile verii. Caiet de antrenament
pentru limba și literatura română. Clasa a VI-a
Autori: Mihaela Daniela Cîrstea;
Laura Raluca Surugiu
Nr. pagini: 96
Format: 20x26
ISBN: 978-973-47-3183-1

Preț întreg:
18 lei
RĂSFOIEȘTE
PREȚ OFERTĂ:
13,50 lei

Cuprins: Scrisoarea I – Care ne povestește despre o tabără mai neobișnuită și despre modul în care o carte
devine... film, Scrisoarea a II-a – În care se face prezentarea unei vulpi ce devine din păcălitor... păcălit,
Scrisoarea a III-a – Despre o minunată călătorie pe drumuri de munte și despre o preafrumoasă mănăstire,
Scrisoarea a IV-a – Despre sărbători și despre iarnă, Scrisoarea a V-a – În care se vorbește despre o frumoasă,
dar tristă poveste cu un Făt-Frumos și o zână cu păr de aur etc.

@vacantadevara.eu. Scrisorile verii. Caiet de antrenament


pentru limba și literatura română. Clasa a VII-a
Autori: Mihaela Daniela Cîrstea;
Laura Raluca Surugiu
Nr. pagini: 96
Format: 20x26
ISBN: 978-973-47-2976-0

Preț întreg:
18lei
PREȚ OFERTĂ:
13,50 lei
RĂSFOIEȘTE

Cuprins: Scrisoarea I – În care se vorbește despre un băiat năzdrăvan, cu multă imaginație, Scrisoarea
II – În care se vorbește despre frumusețea ploii oglindită în versuri, Scrisoarea III – În care este prezentată
o familie din Bărăgan, dar și viața grea pe malul Dunării, Scrisoarea IV – În care e prezentată o minunată
poveste cu un nepot și o bunică, Scrisoarea V – În care este prezentată modalitatea prin care se rezolvă
situația școlară a unui elev leneș... dar cu multe cunoștințe etc.
Comanda se poate face pe site-ul editurii www.edituraparalela45.ro, sunând la numerele de telefon:
0374 438 600; 0248 633 130; 0753 040 444; 0721 247 918; 0248 214 533; 0248 631 439; 0248 631 492
(tarif normal) sau prin e-mail la adresa: comenzi@edituraparalela45.ro.

S-ar putea să vă placă și