Sunteți pe pagina 1din 18

prima instanţă: E. Cobzac dos.

2ra-163/09
instanţa de apel: E. Gligor, D. Manole, M. Anton

DECIZIE

28 ianuarie 2009 mun. Chişinău

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al


Curţii Supreme de Justiţie

în componenţă:
Preşedintele şedinţei, judecătorul Nina Cernat
Judecătorii Galina Stratulat, Svetlana Filincova, Valentina Clevadî,
Svetlana Novac

Cu participarea interpretului Viorel Vasilachi

examinând în şedinţă publică recursurile declarate de Dumitru Postovan,


Compania „Sterling Import/Export Limited”, notarul Tatiana Bîstriţcaia
în pricina civilă la cererile de chemare în judecată a Valentinei Iovu şi a lui
Gheorghe Iovu împotriva lui Dumitru Postovan, Compania „Sterling
Import/Export Limited” cu privire la declararea nulităţii contractului de donaţie şi
contractului de vânzare-cumpărare
împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2008 prin care a fost
admis apelul declarat de Valentina Iovu şi Gheorghe Iovu, casată hotărârea
Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 aprilie 2008 şi emisă o hotărâre nouă
privind admiterea acţiunilor intentate,

constată:

La 01 septembrie 2005, Valentina Iovu a depus cerere de chemare în judecată


împotriva lui Dumitru Postovan, notarul Tatiana Bîstriţcaia privind declararea
nulităţii contractului de donaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că la 17 iunie 2005, aproximativ la
ora 20.00, la domiciliul din str. I. Pelivan, 40/1, mun. Chişinău a venit soţul ei,
Gheorghe Iovu, care i-a înmânat un înscris în limba moldovenească, fără a-i citi şi
prezenta traducerea acestuia şi i-a explicat că este necesar acordul ei pentru
efectuarea unei tranzacţii ce ţine de partea socială din proprietatea comună în
devălmăşie din SRL „Condor de Aur” şi pentru a evita neplăcerile cu nişte
persoane interesate de întreprinderea lor. Fără a intra în esenţa conţinutului
actului, fiind surprinsă, reclamanta susţine că a semnat înscrisul în cauză.
Reclamanta menţionează că a semnat şi un registru, ne ştiind de asemenea
pentru ce semnează.
Ulterior, reclamanta a aflat că de fapt actul semnat de ea a fost o declaraţie
privind acordul la înstrăinarea părţii sociale din SRL „Condor de Aur”. În temeiul
declaraţiei în cauză, a fost încheiat şi un contract de donaţie prin care soţul ei,
Gheorghe Iovu i-a donat lui Dumitru Postovan cota de participare în capitalul
social al SRL ”Condor de Aur” în mărime de 100%.
Reclamanta consideră contractul de donaţie ca fiind ilegal, întrucât acest
contract îi lezează drepturile de proprietar al unei părţi din cota socială din SRL
„Condor de Aur”- ce avea regim juridic de proprietatea comună în devălmăşie.
De asemenea ilegalitatea contractului de donaţie, în opinia reclamantei, se
confirmă şi de consecutivitatea în care a fost înregistrată declaraţia privind acordul
la înstrăinare care a fost ulterioară înregistrării contractului de donaţie.
La 28 septembrie 2005, Iovu Valentina a cerut încetarea procesului în legătură
cu renunţul la acţiune.
Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 28 septembrie 2005 a
fost admisă cererea şi încetat procesul în cauza la acţiunea înaintată de Iovu
Valentina împotriva lui Dumitru Postovan privind declararea nulităţii contractului
de donaţie.
Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani din 20 decembrie 2005, a fost respinsă ca
inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Gheorghe Iovu împotriva încheierii de
încetare a procesului.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2006, a fost respins
recursul declarat de Gheorghe Iovu şi menţinută încheierea primei instanţe.
La 15 februarie 2006, Gheorghe Iovu de asemenea a înaintat o cerere de
chemare în judecată împotriva lui Dumitru Postovan şi Compania „Sterling
Import/Export Limited” cu privire la declararea nulităţii contractului de donaţie.
În motivarea acţiunii reclamantul Gheorghe Iovu a indicat că, în anul 2003
prin modificările înregistrate în documentele de constituire, aflându-se în căsătorie
legală cu Valentina Iovu, a devenit unicul fondator al întreprinderii „Condor de
Aur” SRL deţinând 100 % cotă-parte din capitalul social.
La insistenţa Procurorului sect. Buiucani mun. Chişinău, Vladimir Dilan, în
scopul menţinerii controlului asupra activităţii economice a întreprinderii,
administrator al întreprinderii a fost înregistrat Tataru Vasile, şoferul personal al
acestuia.
În rezultatul procurării acţiunilor de la „Fabrica de beton şi mortar” SA de
către întreprinderea „Condor de Aur” SRL, prin reorganizare, întreprinderea
„Condor de Aur” SRL a devenit unicul fondator, ce deţinea 100 % cotă-parte din
capitalul social al SA „Fabrica de Beton şi Mortar”. Reclamantul a fost înregistrat
ca administrator al întreprinderii.
În luna iunie 2005, prin inducerea în eroare de către fostul procuror al sec.
Buiucani mun. Chişinău, Vladimir Dilan, i s-a comunicat că de SRL ”Condor de
Aur” lui sunt interesate multe persoane influente, motiv pentru care, în vederea
protejării drepturilor lui, este necesar ca partea socială ce o deţine în societate să
fie înstrăinată lui Dumitru Postovan, fost procuror general al RM, care în virtutea
funcţiei sale şi relaţiilor pe care o ocupă, va putea rezista tuturor presiunilor
persoanelor influente.
În asemenea împrejurări, reclamantul susţine că sub presiunea fizică şi psihică
a persoanei nominalizate la, 17 iunie 2005 a încheiat un contract de donaţie pe
numele lui Dumitru Postovan obiect al contractului constituind partea socială în
mărime de 100 % din capitalul social al SRL ”Condor de Aur”, contract care a fost
autentificat de Biroul Notarial Tatiana Bîstriţcaia.
Reclamantul consideră contractul de donaţie ca fiind lovit de nulitate în baza
temeiurilor prevăzute de art. 228, art. 229 Cod Civil. Astfel, se menţionează că la
încheierea contractului de donaţie şi-a dat consimţământul însă acesta a fost obţinut
prin dol şi violenţă psihică.
Cu completările ulterioare, Gheorghe Iovu a cerut şi declararea nulităţii
contractului de vânzare-cumpărare nr. 9322 din 13 decembrie 2005 autentificat de
notarul privat Olga Bondarciuc încheiat între Compania „Sterling Import/Export
Limited” şi Dumitru Postovan, prin care ultimul a vândut iar Compania „Sterling
Import/Export Limited”, reprezentată de Vasile Balabchin, a cumpărat cota de
participare în mărime de 100 % din capitalul social al SRL ”Condor de Aur”.
În favoarea nulităţii, reclamantul a invocat prevederile art. 216, art. 217, art.
237, art. 251 Cod Civil.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 noiembrie 2006, a fost repus în
termen şi admis recursul declarat de Iovu Valentina, casată integral încheierea
Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 septembrie 2005 privind încetarea
procesului, fiind restituită pricina la rejudecare în primă instanţă.
La 20 decembrie 2006, Vasile Balabchin, iar la 05 februarie 2007, Valentina
Iovu, au cerut conexarea într-un singur proces a cererilor de chemare în judecată a
Valentinei Iovu şi a lui Gheorghe Iovu împotriva lui Dumitru Postovan, Compania
„Sterling Import/Export Limited” privire la declararea nulităţii contractului de
donaţie şi contractului de vânzare-cumpărare.
Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 20 decembrie 2006 s-
a dispus conexarea într-un singur proces a pricinilor menţionate (f.d. 136).
Astfel, cu completările ulterioare (prin cererile suplimentare din 21 februarie
2007 şi de concretizare a pretenţiilor din acţiune din 17 septembrie 2007),
reclamanţii Valentina Iovu şi Gheorghe Iovu a invocat în favoarea nulităţii
contractului de donaţie faptul că la încheierea lui au fost încălcate prevederile art.
150 Cod Civil şi art. 19-21 Codul Familiei, deoarece notarul în momentul
autentificării contractului nu a verificat existenţa consimţământului ei, în virtutea
calităţii sale de coproprietar devălmaş, la donaţia părţii din cota-socială a
întreprinderii.
Declaraţia privind acordul la donarea cotei de participare în capitalul social a
fost perfectată numai după autentificarea contractului de donaţie, fără stabilirea
identităţii ei, în lipsa notarului, împrejurări care în opinia reclamantei nu pot
determina efecte juridice şi nu pot acoperi viciul admis de notar la încheierea
contractului.
S-a încălcat procedura semnării documentelor notariale prevăzută de art. 44 a
Legii cu privire la notariat şi anume că actele juridice care se autentifică notarial,
precum şi cererile, se semnează de către părţi în prezenţa persoanei care desfăşoară
activitatea notarială.
Astfel, textul declaraţiei, potrivit reclamantei conţine date ce nu corespund
realităţii. Declaraţia pentru semnare i-a fost prezentată de către secretara notarului
care a venit cu automobilul lui Vladimir Dilan la volanul căruia se afla Vasile
Tataru.
La îndeplinirea actului notarial nu a fost stabilită identitatea persoanei care
solicită îndeplinirea actului notarial, cerinţă prevăzută de art. 42 din Legea cu
privire la notariat.
În declaraţie, patronimicul reclamantei a fost indicat greşit, de asemenea în
conţinutul actului nu este indicat codul personal; în contract lipsesc date
importante prevăzute de modelul contractului de donaţie menţionat în scrisoarea
Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova nr. 04/10079 din 01.12.2004;
contractul conţine multiple greşeli – nu este indicată data eliberării buletinului de
identitate a lui Dumitru Postovan, să indică greşit calitatea părţilor, se confundă
termenii de „donator” cu cea de „vânzător”, data înregistrării întreprinderii la fel
este indicată incorect; notarul nu a verificat veridicitatea documentelor prezentate
ceea ce contravine prevederilor art. 45 a Legii cu privire la notariat; în contract au
fost efectuate corectări cu încălcarea prevederilor art. 45 al.(5) a Legii cu privire la
notariat.
Contractul menţionat a fost semnat fără prezentarea deciziei fondatorilor
privind înstrăinarea cotei-părţi în mărime de 100% din capitalul social şi efectuarea
modificărilor în documentele de constituire a întreprinderii „Condor de Aur” SRL,
astfel reclamantul era sigur că contractul de donaţie nu va produce efecte juridice.
Gheorghe Iovu a mai susţinut că contractul de donaţie din 17 iunie 2005 este
fals având drept scop inducerea în eroare a altor persoane, creând aparenţa
existenţei actului juridic în realitate şi că a fost încheiat numai pentru a evita
comasarea de către persoane cu o influenţă deosebită a întreprinderii „Condor de
Aur” SRL.
Ca urmare, Valentina Iovu şi Gheorghe Iovu considera că contractul de
donaţie contravine normelor imperative, este fondat pe o cauză ilicită ce contravine
legii, ordinii publice şi bunelor moravuri şi urmează a fi declarat nul în temeiul art.
art. 206-207 Cod Civil, art. 220 al.(1) Cod Civil, art. 221 al.(1) Cod Civil.
În privinţa contractului de vânzare-cumpărare, reclamanţii au invocat temeiul
de nulitate prevăzut de art. 221 al.(1) Cod Civil şi anume ca fiind unul fictiv,
întrucât nici un act nu a confirmat faptul transferului sumei de 256772 lei, deci,
potrivit lor, a fost încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice.
În consecinţă, reclamanţii, Valentina Iovu şi Gheorghe Iovu, au cerut
declararea nulităţii:
- contractului de donaţie a părţii sociale nr. 1997 încheiat la 17 iunie 2005
între Gheorghe Iovu şi Dumitru Postovan, autentificat de notarul Tatiana
Bîstriţcaia, având ca obiect cota de participare în capitalul social în mărime
de 100% al SRL ”Condorul de Aur”;
- contractului de vânzare-cumpărare nr. 9322 încheiat la 13 decembrie 2005
între Dumitru Postovan şi Compania „ Sterling Import/Export Limited”
înregistrată la 09 august 2005 cu sediul în Maria Britanie, Londra SE 2TF, în
persoana lui Vasile Balabchin având ca obiect cota de participare în capitalul
social, în mărime de 100% al SRL ”Condor de Aur”, autentificat de notarul
Olga Bondarciuc.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 aprilie 2008,
acţiunile au fost respinse.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2008, a fost admis apelul
declarat de Valentina Iovu şi Gheorghe Iovu, casată hotărârea primei instanţe şi
emisă o hotărâre nouă privind admiterea acţiunilor- cu declararea nulităţii
contractului de donaţie a părţii sociale nr. 1997 încheiat între Gheorghe Iovu şi
Dumitru Postovan la 17 iunie 2005, autentificat de notarul Tatiana Bîstriţcaia,
având ca obiect cota de participare în capitalul social în mărime de 100% al SRL
”Condor de Aur” şi înregistrat în Camera Înregistrării de Stat la 20 octombrie
2005 şi al contractului de vânzare-cumpărare nr. 9322 încheiat la 13 decembrie
2005 între Dumitru Postovan şi Compania „Sterling Import/Export Limited”
înregistrată la 09 august 2005 cu sediul în Maria Britanie, Londra SE 2TF, în
persoana lui Vasile Balabchin, având ca obiect cota de participare în capitalul
social, în mărime de 100% al SRL ”Condor de Aur”, autentificat de notarul Olga
Bondarciuc şi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat la 08 februarie 2006.
Părţile au fost repuse în poziţia anterioară încheierii contractelor. S-a dispus
transmiterea lui Gheorghe Iovu a cotei de participare din capitalul social al SRL
”Condor de Aur” în mărime de 100 %; s-a obligat Camera Înregistrării de Stat să
efectueze modificările respective în registrul de stat al întreprinderilor şi
organizaţiilor conform hotărârii judecătoreşti, s-a încasat de la Dumitru Postovan
în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 57764,67 lei şi de la Compania
„Sterling Import/Export Limited” a taxei de stat în sumă de 57764,67 lei.
Dumitru Postovan şi Compania „Sterling Import/Export Limited”, notarul
Tatiana Bîstriţcaia au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând
admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii
primei instanţe.
Recurenţii, în motivarea amplă a recursurilor au indicat că consideră decizia
instanţei de apel contrară nomelor de drept material şi normelor de drept
procedural.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs recurenţii invocă instanţei că, prin
soluţia pronunţată, instanţa de apel a demonstrat o greşită apreciere a probatoriului
administrat şi o interpretare eronată a prevederilor legale incidente în speţă.
Aspectele de critică vizează şi aplicarea incorectă a temeiurilor de nulitate
absolută în privinţa contractelor contestate.
Vasile Balabchin, reprezentantul recurenţilor, Dumitru Postovan şi Compania
„Sterling Import/Export Limited” şi V. Cazanir , reprezentantul recurentului,
notarului Tatiana Bîstriţcaia, în şedinţa instanţei de recurs au solicitat admiterea
recursurilor formulate, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii
primei instanţe pe care o consideră legală şi întemeiată. Totodată, recurenţii, au
mai solicitat concomitent cu admiterea recursului dispunerea întoarcerii executării
silite a deciziei instanţei de apel şi încasarea cheltuielilor de judecare a pricinii
suportate în instanţa de recurs.
Intimata, Valentina Iovu şi reprezentantul intimaţilor, Valentina Iovu şi
Gheorghe Iovu, Artur Airapetean, în şedinţa instanţei de recurs au solicitat
respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel pe care o consideră
legală şi întemeiată.
Reprezentantul Camerei Înregistrării de Stat, Pojoga Gheorghe, în şedinţa
instanţei de recurs soluţia a lăsat-o la discreţia instanţei.
În acelaşi timp, a solicitat instanţei de recurs să ia act de modificările operate
în Registrul de stat al personalelor juridice după emiterea deciziei Curţii de Apel
Chişinău din 23 iulie 2008 prin următoarele decizii:
- decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor din
24.07.2008, prin care s-a înregistrat în Registrul de stat al persoanelor
juridice modificările în actele de constituire ale SRL ”Condor de Aur”, prin
includerea în componenţa asociaţilor a lui Iovu Gheorghe cu cota de
participare în valoare de 1674717 lei (100%); excluderea din componenţa
asociaţilor a Sterling Import/Export Limited, cu cota de participare în
valoare de 130443,9 USD (100%).
- decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor din
29.07.2008, prin care s-a înregistrat şi consemnat în Registrul de stat al
persoanelor juridice schimbarea administratorului al SRL ”Condor de Aur”,
cu Iovu Valentina;
- decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor din
13.08.2008 prin care s-a înregistrat şi consemnat în Registrul de stat al
persoanelor juridice schimbarea sediului SRL ”Condor de Aur” în MD-
2002, str. Hanul Morii, 105, mun. Chişinău, Republica Moldova.
- decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor din
07.11.2008, în temeiul căreia, conform deciziei asociatului nr.1 din
03.,11.2008, contractului de înstrăinare a părţii sociale nr. 1/7356 din
05.11.2008; contractului de înstrăinare a părţii sociale nr. 1/7358 din
05.11.2008; contractului de înstrăinare a părţii sociale nr. 1/7357 din
05.11.2008, s-au înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice
modificări în actele de constituire ale SRL ”Condor de Aur”, prin
includerea în componenţa asociaţilor a lui Artur Airapetean - parte socială în
valoare de 435426,42 lei (26%); Gaisan Alla- parte socială în valoare de
435426,42 lei (26%); Iovu Valentina-partea socială în valoare de 401932,08
lei(24%). Lista asociaţilor după modificări: Iovu Gheorghe –parte socială în
valoare de 401932,08 lei (24%); Artur Airapetean - parte socială în valoare
de 435426,42 lei (26%); Gaisan Alla- parte socială în valoare de 435426,4
lei (26%); Iovu Valentina-partea socială în valoare de 401932,08 lei(24%).
Recurenta, notarul Tatiana Bîstriţcaia şi intimatul, Gheorghe Iovu, în şedinţa
instanţei de recurs nu s-au prezentat din motive necunoscute instanţei, deşi li s-a
comunicat legal locul, data şi ora judecării recursului din care considerente,
instanţa de recurs, în temeiul art. 444 al.(2) CPC a dispus examinarea recursului în
lipsa lor.
Audiind părţile, studiind materialele dosarului, Colegiul Civil şi de contencios
administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile întemeiate,
care urmează a fi admise, cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi
menţinerea hotărârii primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 al.(1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul,
este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină
hotărârea primei instanţe.
Astfel, s-a stabilit că în anul 2003 prin modificările înregistrate în
documentele de constituire, aflându-se în căsătorie legală cu Valentina Iovu,
Gheorghe Iovu a devenit unicul fondator al întreprinderii „Condor de Aur” SRL
deţinând 100 % cotă-parte din capitalul social.
Prin acţiunile intentate, Valentina Iovu şi Gheorghe Iovu au contestat
legalitatea contractului de donaţie a părţii sociale nr. 1997 din 17 iunie 2005
încheiat între Gheorghe Iovu şi Dumitru Postovan, autentificat de notarul Tatiana
Bîstriţcaia, având ca obiect cota de participare în capitalul social în mărime de
100% al SRL ”Condor de Aur” precum şi legalitatea contractului de vânzare-
cumpărare nr. 9322 din 13 decembrie 2005 încheiat între Dumitru Postovan şi
Compania „ Sterling Import/Export Limited” înregistrată la 09 august 2005 cu
sediul în Maria Britanie, Londra SE 2TF, în persoana lui Vasile Balabchin, având
ca obiect cota de participare în capitalul social, în mărime de 100% al SRL
”Condor de Aur”, autentificat de notarul Olga Bondarciuc.
Astfel, având în vedere obiectul dedus judecăţii, problema de drept de care
depinde caracterizarea raporturilor juridice dintre părţi, justa soluţionare a pricinii
este aceea dacă contractele contestate sunt conforme prevederilor legii.
Aşa cum rezultă din dosar, drept temeiuri în favoarea nulităţii absolute a
contractului de donaţie, intimaţii au invocat prevederile art. 220 al.(1), art. 221
al.(1) Cod Civil.
Conform art. 220 al.(1) Cod Civil, actul juridic sau clauza care contravin
normelor imperative sînt nule dacă legea nu prevede altfel.
Conform art. 221 al. (1) Cod Civil, actul juridic încheiat fără intenţia de a
produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul.
Temeiurile de nulitate enunţate, au fost coroborate de către intimaţi inclusiv
dispoziţiilor generale conţinute în art. 206 al. (2) Cod Civil şi art. 207 Cod Civil,
care instituie legalitatea obiectului şi a cauzei juridice ale actului juridic civil.
Astfel, intimaţii au susţinut că contractele contestate nu au avut un obiect licit şi au
fost fondate pe o cauză falsă şi ilicită.
Respingând acţiunea, prima instanţă în motivarea soluţiei a reţinut că
contractele au fost încheiate cu respectarea condiţiilor de valabilitate şi temeiurile
de nulitate la care s-au referit intimaţii nu şi-au găsit aplicabilitate.
Instanţa de apel a considerat greşite concluziile primei instanţe motivând că
s-a stabilit cu certitudine faptul nerespectării condiţiilor necesare pentru
valabilitatea acestor contracte.
Instanţa de recurs apreciază ca fiind legală hotărârea primei instanţe.
Astfel, un prim aspect ce urmează a fi analizat vizează legalitatea contractului
de donaţie a părţii sociale nr. 1997 din 17 iunie 2005 încheiat între Gheorghe Iovu
şi Dumitru Postovan, autentificat de notarul Tatiana Bîstriţcaia, având ca obiect
cota de participare în capitalul social în mărime de 100% al SRL ”Condor de Aur”.
Nulitatea este o sancţiune de drept civil, care desfiinţează actul juridic civil
atunci când a fost încheiat cu încălcarea condiţiilor sale de validitate ( de fond sau
de formă) stabilite de lege.
Astfel, în opinia instanţei de recurs, prima instanţă a reţinut just că temeiurile
invocate de către intimaţi în vederea nulităţii lui lipsesc.
Prima instanţă prin interpretarea corectă a dispoziţiilor legale vizând
raporturile juridice de donaţie înserate în art. art. 827-829 Cod Civil, a statuat
corect că la încheierea contractului au fost respectate condiţiile reclamate de lege
pentru valabilitatea acestui tip de contract şi că părţile şi-au executat obligaţiunile
care decurgeau din acest contract.
Contrar argumentelor intimaţilor, reiterate şi în conţinutul deciziei instanţei de
apel, contractul de donaţie a fost încheiat cu respectarea normelor imperative
prevăzute în acest sens de legislaţia civilă, familiei şi cele vizând procedura
notarială.
Astfel, instanţa de apel a menţionat că ilegalitatea contractului de donaţie
rezultă din caracterul fictiv al acestuia, întrucât a fost încheiat fără intenţia de a
produce efecte juridice. Aceste concluzii au fost raportate de instanţa de apel la
prevederile art. 828 al.(1) Cod Civil, care stipulează că contractul de donaţie se
consideră încheiat în momentul transmiterii bunului.
În legătură cu această ipoteză, instanţa de apel a susţinut că după
autentificarea contractului de donaţie, donatorul, Gheorghe Iovu, a continuat să
administreze şi să gestioneze întreprinderea SRL „Condor de Aur”, bunul donat nu
a fost predat conform actului de predare-primire, Gheorghe Iovu a continuat să-şi
exercite obligaţiunile de conducător şi unic fondator al întreprinderii până la 23
martie 2006, când a fost înlăturat de la conducerea întreprinderii. Toate aceste
împrejurări, conform concluziilor instanţei de apel atestă faptul că transmiterea
bunului de la donatorul Gheorghe Iovu către donatarul Dumitru Postovan nu a
avut loc.
Instanţa de recurs apreciază concluziile enunţate greşite, rezultate din
interpretarea eronată a normelor de drept incidente şi anume prin determinarea
incorectă a obiectului material al contractului de donaţie, stabilirea incorectă a
modalităţii transmiterii bunului şi momentului încheierii contractului de donaţie.
Astfel, contrar concluziilor instanţei de apel, obiectul contractului de donaţie
l-a constituit cota-parte în mărime de 100% din capitalul social al SRL „Condor de
Aur” şi nicidecum însăşi întreprinderea privită ca un complex patrimonial ce ar fi
inclus în sine clădirile, edificiile, utilajele, inventarul, materia primă, producţia
finală, ş.a..
Ca urmare, sunt vădit neîntemeiate constatările instanţei de apel precum că
transmiterea bunului trebuia a fi însoţită de un act de predare-primire.
Este de reţinut că capitalul social reprezintă o expresie valorică (bănească) a
contribuţiilor asociaţilor societăţii şi nu este un ansamblul de bunuri transmise de
aceştia. La caz, partea socială reprezintă un bun incorporal individual determinat
constatat printr-un titlu, nesusceptibil de transmitere în modalitatea invocată de
instanţa de apel.
Ca urmare, considerentele intimaţilor privind netransmiterea patrimoniului
întreprinderii nu poate servi ca argument în susţinerea încălcării prevederilor art.
206 Cod Civil.
Dimpotrivă, s-a stabilit că transmiterea părţii sociale şi respectiv încheierea,
executarea contractului de donaţie s-a realizat prin hotărârea Camerei Înregistrării
de Stat din 20 octombrie 2005, când Dumitru Postovan a fost înregistrat în calitate
de proprietar a 100% din capitalul social al SRL ”Condor de Aur”.
Ca urmare, în condiţiile reţinute, în mod just prima instanţă a conchis că
cerinţele prevăzute la art. 828 al.(1) Cod Civil au fost respectate de către părţile
contractante.
Totodată, circumstanţa privind administrarea întreprinderii în perioada ce a
urmat după încheierea contractului de donaţie, a fost apreciată eronat drept
neîncheiere a contractului de donaţie.
Or, acceptarea administrării patrimoniului de către un terţ este o formă de
realizare a împuternicirilor proprietarului şi nicidecum nu duce la trecerea
dreptului de proprietate către administratorul temporar, respectiv atributele
dreptului de proprietate nu sînt transmise în baza acestui contract.
În plus, cum s-a stabilit Gheorghe Iovu, nu a deţinut funcţia de director al
SRL ”Condor de Aur” ci Vasile Tataru.
Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs constată că obiectul contractului de
donaţie a fost unul licit şi determinat, contractul a fost încheiat şi executat şi a
produs efectele juridice pe care le incumbă.
La fel, transmiterea părţii sociale şi acceptarea donaţiei se confirmă prin
înregistrarea contractului la Camera Înregistrării de Stat la 20 octombrie 2005.
La caz, nu pot fi reţinute argumentele intimaţilor precum că caracterul fictiv
al contractului se confirmă şi prin termenul la care acest contract a fost înregistrat.
Or, deşi legislaţia într-adevăr prevede condiţia înregistrării dreptului, totuşi
nu instituie cu titlu imperativ un termen în care aceasta urmează a se efectua,
acesta ţinând de latitudinea şi buna-credinţă a părţilor în cadrul raporturilor civil.
Sunt eronate şi concluziile instanţei de apel privitor la cauza juridică ilicită cu
referire la dispoziţiile art. 207 al.(3) Cod Civil, potrivit căruia este ilicită cauza
care contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri.
Astfel, în sensul dispoziţiilor legale enunţate, cauza este ilicită atunci când
este prohibită de lege, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.
Cauza nu trebuie dovedită, existenţa ei fiind prezumată de lege.
La caz, cauza contractului încheiat se prezumă a fi cea a unui contract de
donaţie adică o gratitudine.
Totodată, sarcina dovedirii inexistenţei cauzei incumbă acelui care o invocă.
Contrar susţinerilor intimaţilor şi concluziilor instanţei de apel, Gheorghe Iovu
şi Valentina Iovu nu au demonstrat pe bază de dovezi admisibile inexistenţa cauzei
(în vederea motivării caracterului fictiv al contractului- art. 221 al.(1) Cod Civil) şi
nici caracterul ilicit (în sensul promovării temeiului prevăzut de art. 220 al.(1) Cod
Civil).
Dimpotrivă, în opinia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al
Curţii Supreme de Justiţie, contractul de donaţie a avut o cauză licită, la încheierea
acestuia nu s-a derogat de la legile ce protejează interesele şi ordinea publică sau
bunele moravuri.
La fel, caracterul fictiv al contractului invocat de instanţa de apel, manifestat
prin neconcordanţa intenţionată între voinţa reală şi voinţa declarată în scopul
evitării comasării de către persoanele cu o influenţă deosebită a întreprinderii
„Condor de Aur”, crearea aparenţei săvârşirii actului în cauză amăgirea terţilor, de
asemenea nu au fost probat de către intimaţi, reprezentând nişte afirmaţii care ne
fiind dovedite nu pot atrage nulitatea contractului în temeiul art. 221 al.(1)Cod
Civil.
În ceea ce priveşte greşelile admise în textul contractului de donaţie şi ale
declaraţiei Valentinei Iovu, instanţa de recurs, constată că prima instanţă a reţinut
corect că ele poartă un caracter tehnic şi nicidecum nu pot influenţa asupra
exprimării clare a voinţei părţilor şi asupra efectelor juridice ale actului juridic
încheiat.
Or, valabilitatea contractului de donaţie urmează a fi apreciată prin prisma
dispoziţiilor înserate în Titlul III, capitolul I Cod civil, care reglementează
„condiţiile esenţiale” necesare validităţii actului juridic şi anume: capacitatea de a
contracta, consimţământul valabil al părţii care se obligă, un obiect şi o cauză
licită.
Instanţa de recurs constată că aceste condiţii au fost respectate la încheierea
contractului de donaţie.
Aşadar, erorile invocate de către instanţa de apel (greşelile, inexactităţile şi
corectările în textul contractului de donaţie autentificat notarial şi declaraţie) nu se
atribuie la condiţiile de valabilitate esenţiale ale contractului, caracterul cărora
împiedică încheierea contractului de donaţie, ci se raportă la condiţiile de
eficacitate ale contractului, a căror nerespectare nu atrage nulitatea contractului ci
alte consecinţe, care pot fi remediate în modalităţile prevăzute de Legea cu privire
la notariat fără afectarea valabilităţii contractului în fond.
În pofida acestui fapt, instanţa de apel greşit a evaluat aceste greşeli ca fiind
globale şi fundamentale, apreciindu-le drept un temei de nulitate.
Un alt temei invocat de instanţa de apel pentru declararea nulităţii
contractului de donaţie a fost invocat şi lipsa acordului soţiei, Valentina Iovu.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de
Justiţie apreciază şi aceste concluzii ale instanţei de apel ca fiind eronate din
considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, concluziile instanţei de apel privind ilegalitatea contractului de donaţie
se combat prin dispoziţiile art. 369 al. (3) Cod Civil, art. 21 Codul Familiei, ce
instituie temeiurile în baza cărora actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre
coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul şi anume dacă se face dovadă că
cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care limitează dreptul de
dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii
actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.
Colegiul menţionează că instanţa de apel nu a invocat nici una din ele.
Dimpotrivă, instanţa de recurs consideră că acordul scris al Valentinei Iovu
pentru înstrăinarea cu titlu gratuit de către Gheorghe Iovu a cotei din capitalul
social al SRL “Condor de Aur” în mărime de 100 %, care a fost fixat la data de 17
iunie 2005 sub formă de declaraţie notarială, denotă incontestabil faptul că
Valentina Iovu nu a fost împotriva actului de dispoziţie nominalizat.
Pe cale de consecinţă, în opinia instanţei de recurs, la încheierea contractului
de donaţie, care este un act de dispoziţie, au fost respectate inclusiv şi dispoziţiile
art. 207 Cod Civil, privind acordul terţului la încheierea şi executarea actului
juridic, art. 150 Cod Civil.
La caz, susţinerile instanţei de apel în privinţa nulităţii absolute cu referire
înregistrarea declaraţiei posterior actului de donaţie, împrejurare exprimată prin
diferenţierea numerelor de înregistrare a actelor în registrul notarial, de asemenea
nu poate justifica aplicarea nulităţii.
Or, faptul că declaraţia Valentinei Iovu privind acordul la înstrăinarea părţii
sociale a fost consemnată, după consecutivitate, în registrul actelor notariale, după
contractul de donaţie nu atestă încă că acesta a fost exprimat ulterior încheierii
contractului de donaţie.
În plus, în mod corect au susţinut recurenţii că lipsa acordului coproprietarului
la încheierea unui act de înstrăinare reprezintă un temei de nulitate relativă, care
poate fi acoperită prin acordul ulterior al părţii.
Totodată, faptul că declaraţia a fost semnată de către Valentina Iovu la
domiciliu nu a fost contestată de nimeni şi de asemenea nu constituie un temei de a
considera contractul de donaţie ca fiind lovit de nulitate absolută.
Or, înregistrarea despre ieşirea la domiciliu a fost consemnată de notarul T.
Bîstriţcaia în declaraţie şi în registru actelor notariale, acţiuni care nicidecum nu
contravin legii.
De asemenea sunt nefondate şi argumentele instanţei de apel precum că la
data de 17 iunie 2005 notarul Tatiana Bîstriţcaia a autentificat două contracte cu
numere diferite nr. 1997 şi nr. 1998 şi că al doilea contract nu este semnat de părţi.
Astfel, s-a stabilit că la nr. 1997 a fost înregistrat însuşi originalul contractului de
donaţie, iar cu nr. 1998 a fost autentificată copia acestuia, care nu a fost şi nici nu
trebuia a fi semnată de către părţi.
Pe cale de consecinţă, cele enunţate denotă incontestabil faptul că la
încheierea contractului de donaţie nu au fost lezate drepturile intimatei, Valentina
Iovu, căreia, conform legislaţiei i s-a solicitat acordul la încheierea actului juridic
de dispoziţie, care a fost dat de către ea însăşi şi care în cele din urmă nici nu a fost
revocat. Or, potrivit dispoziţiilor art. 203 Cod Civil, acordul prealabil, ca şi orice
manifestare de voinţă, este revocabil până la încheierea actului juridic.
De asemenea, s-a stabilit că Iovu Gheorghe a devenit proprietarul părţii
sociale în mărime de 100 la sută din capitalul social al SRL ”Condor de Aur” în
temeiul:
- contractului de donaţie a părţii sociale din 01 decembrie 2003 încheiat între
Tataru Vasile, ca asociat al SRL ”Condor de Aur” şi Iovu Gheorghe, autentificat de
notarul Elena Morev şi înregistrat în registrul cu nr. 2787, având ca obiect partea
socială din fondul statutar al SRL ”Condor de Aur” în mărime de 36,35 % din
capitalul statutar ce aparţinea lui Vasile Tataru (f.d.119, v. II);
- contractului de vânzare-cumpărare a părţii-sociale din 03 decembrie 2003
încheiat între SRL ”Basvin-Com” şi Iovu Gheorghe, autentificat de notarul Elena
Morev şi înregistrat în registrul cu nr. 2818, având ca obiect partea socială din
fondul statutar al SRL ”Condor de Aur” în mărime de 31,71 % din capitalul
statutar ce aparţinea lui SRL ”Basvin-Com” (f.d.120, v. II);;
- contractului de vânzare-cumpărare a părţii-sociale din 03 decembrie 2003
încheiat între SRL „Art-Vin” şi Iovu Gheorghe, autentificat de notarul Elena
Morev şi înregistrat în registrul cu nr. 2817, având ca obiect partea socială din
fondul statutar al SRL ”Condor de Aur” în mărime de 31,94 % din capitalul
statutar ce aparţinea lui SRL ”Art-Vin” (f. d. 123, v. II).
Astfel, reieşind din modalităţile în care Gheorghe Iovu a devenit proprietarul
părţii sociale în mărime de 100 la sută din capitalul social al SRL ”Condor de
Aur”, în opinia instanţei de recurs, Valentina Iovu nu a demonstrat că dispune de
dreptul de a-şi exprima acordul în privinţa înstrăinării părţii sociale în mărimea ei
deplină, adică de 100%.
Or, regula generală referitoare la proprietatea comună în devălmăşie a soţilor
instituită în art. 371 Cod Civil, este că, bunurile dobândite de soţi în timpul
căsătoriei se prezumă a fi proprietatea lor comună în devălmăşie, până la proba
contrară.
Ca derogare de la regula enunţată în art. 372 Cod Civil sunt prevăzute
categoriile de bunuri ce constituie proprietatea personală a fiecăruia din soţi, care
deşi sunt dobândite în timpul căsătoriei, sunt, totuşi, prin excepţie, bunuri proprii şi
fiecare din soţi pot dispune liber de ele, fără a fi necesar consimţământul celuilalt
soţ.
Caracterul de excepţie al acestora urmând a fi dovedit.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, dobândirea proprietăţii de Gheorghe
Iovu asupra părţii sociale în mărime de 100% din capitalul social al SRL ”Condor
de Aur”, s-a efectuat inclusiv şi în temeiul unui contract de donaţie care,
respectiv, exceptează bunul dobândit în baza lui din comunitatea de bunuri
proprietate comună în devălmăşie a soţilor.
În acelaşi context, instanţa de recurs, constată că nici în privinţa contractelor
de vânzare-cumpărare a părţilor-sociale din 03 decembrie 2003 încheiat între SRL
”Basvin-Com” şi Iovu Gheorghe, între SRL „Art-Vin” şi Iovu Gheorghe,
Valentina Iovu nu a prezentat dovezi ce ar fi confirmat că preţul lor a fost achitat
din contul bugetului comun.
Dimpotrivă, din actele cauzei urmează că nici Gheorghe Iovu a achitat preţul
pentru cumpărarea părţilor sociale în temeiul contractelor enunţate, ci SRL
”Condor de Aur”.
Aceste circumstanţe se confirmă prin:
- dispoziţia de plată nr. 1 din 18 aprilie 2003, eliberată de BC ”Victoriabank” SA,
prin care se atestă virarea de către SRL „Condor de Aur” în contul SRL
”Basvin-Com” a sumei de 290000 lei(f. d. 121, v. II);
- dispoziţia de plată nr. 2 din 21 aprilie 2003, eliberată de BC ”Victoriabank” SA,
prin care se atestă virarea de către SRL „Condor de Aur” în contul SRL
”Basvin-Com” a sumei de 229195,68 lei (f. d. 122, v. II);
- dispoziţia de plată nr. 11 din 10 noiembrie 2003, eliberată de BC
”Victoriabank” SA, prin care se atestă virarea de către SRL „Condor de Aur”
în contul SRL ”Art-Vin” a sumei de 290000 lei(f. d. 124, v. II);
- dispoziţia de plată nr. 12 din 10 noiembrie 2003, eliberată de BC
”Victoriabank” SA, prin care se atestă virarea de către SRL „Condor de Aur”
în contul SRL ” Art-Vin” a sumei de 244826,70 lei (f. d. 125, v. II).
Instanţa de recurs apreciază ca fiind greşite şi concluziile instanţei de apel
privitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 9322 încheiat la 13
decembrie 2005 între Dumitru Postovan şi Compania „ Sterling Import/Export
Limited” înregistrată la 09 august 2005 cu sediul în Maria Britanie, Londra SE
2TF, în persoana lui Vasile Balabchin având ca obiect având ca obiect cota de
participare în capitalul social, în mărime de 100% al SRL ”Condor de Aur”,
autentificat de notarul Olga Bondarciuc.
Astfel, în privinţa nulităţii acestui contract, intimaţii de asemenea au invocat
dispoziţiile art. 221 al.(1) Cod Civil, în susţinerea căruia au invocat caracterul
fictiv al acestuia prin neachitarea preţului şi precum că Compania „ Sterling
Import/Export Limited” ar fi o întreprindere fantomă.
Contrar concluziilor enunţate, instanţa de recurs constată că contractul enunţat
este conform după conţinut şi formă cerinţelor reclamate de lege în acest sens;
executarea contractului se atestă prin înregistrarea lui la 08 februarie 2006 de către
Camera Înregistrări de Stat
Totodată, din materialele cauzei urmează că Compania „Sterling
Import/Export Limited” a fost înregistrată la 09 august 2005 şi are sediul în Maria
Britanie, Londra SE 2TF. Până la proba contrară, intimaţii, nu au dovedit pe bază
de probe admisibile că această întreprindere efectiv nu există.
În legătură cu aceste ipoteze, instanţa de recurs mai constată că instanţa de
apel vădit nefondat a invocat în privinţa nulităţii contractului de vânzare-
cumpărare şi faptul vicierii consimţământului lui Dumitru Postovan la încheierea
contractului nominalizat.
Or, nulitatea actului juridic pentru viciu de consimţământ este unul ce ţine
nulitatea relativă ,care, potrivit art. 218 al.(1) Cod Civil, poate fi invocată doar de
persoana în a cărei interes este stabilită. Instanţa de judecată nu poate să o invoce
din oficiu.
Ca urmare, Colegiul constată că odată ce dreptul de proprietate a fost
dobândit în baza unor titluri legale, soluţia emisă de către instanţa de apel privind
anularea lor este incompatibilă cu dreptul recurenţilor, Dumitru Postovan şi
Compania „Sterling Import/Export Limited” de a se folosi de dreptul de
proprietate, garantat de articolul 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Astfel, probele fiind în concordanţă cu susţinerile recurenţilor, făcute în
sensul legalităţii contractului de vânzare-cumpărare şi contractului de donaţie şi
având în vedere faptul că, circumstanţele pricinii au fost constatate de prima
instanţă, iar de către instanţa de apel au fost aplicate eronat normele de drept
material şi procedural , Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii
Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursurile declarate de a casa
integral decizia instanţei de apel şi a menţine hotărârea primei instanţe.
Conform art. 156 al. (1) Cod de executare, dacă instanţa de apel sau de recurs,
examinând apelul sau recursul, anulează hotărârea instanţei de fond cu adoptarea
unei noi hotărâri, prin care respinge parţial sau integral acţiunea, ori adoptă o
încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol, ea este
obligată să dispună întoarcerea executării.
S-a stabilit că în temeiul deciziei Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău
din 23 iulie 2008, Camera Înregistrării de Stat a introdus modificări în actele de
constituire ale SRL ”Condor de Aur” care au fost consemnate în registrul de stat al
persoanelor juridice.
Ca urmare, întrucât decizia instanţei de apel a fost executată integral, în
temeiul cererilor formulate în şedinţa instanţei de recurs de reprezentantul
recurenţilor, Dumitru Postovan şi Companiei „Sterling Import/Export Limited”,
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie,
consideră necesar a dispune întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei juridice
existente de până la executarea deciziei Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău
din 23 iulie 2008 în temeiul căreia, Camera Înregistrării de Stat a introdus
modificări în actele de constituire ale SRL „Condor de Aur”, înscrisă în Registrul
de stat al persoanelor juridice cu nr. 105014802 din 30 decembrie 1992, prin
radierea de către Camera Înregistrării de Stat a modificărilor operate prin:
- decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor din
24.07.2008, prin care s-a înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice
modificările în actele de constituire ale SRL ”Condor de Aur”, prin includerea în
componenţa asociaţilor a lui Iovu Gheorghe cu cota de participare în valoare de
1674717 lei (100%); excluderea din componenţa asociaţilor a Sterling
Import/Export Limited, cu cota de participare în valoare de 130443,9 USD (100%).
- decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor din
29.07.2008, prin care s-a înregistrat şi consemnat în Registrul de stat al persoanelor
juridice schimbarea administratorului al SRL ”Condor de Aur”, cu Iovu Valentina;
- decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor din
13.08.2008 prin care s-a înregistrat şi consemnat în Registrul de stat al persoanelor
juridice schimbarea sediului SRL ”Condor de Aur” în MD-2002, str. Hanul Morii,
105, mun. Chişinău, Republica Moldova.
- decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor din
07.11.2008, în temeiul căreia, conform deciziei asociatului nr.1 din 03.11.2008,
contractului de înstrăinare a părţii sociale nr. 1/7356 din 05.11.2008; contractului
de înstrăinare a părţii sociale nr. 1/7358 din 05.11.2008; contractului de înstrăinare
a părţii sociale nr. 1/7357 din 05.11.2008, s-au înregistrat în Registrul de stat al
persoanelor juridice modificări în actele de constituire ale SRL ”Condor de Aur”,
prin includerea în componenţa asociaţilor a lui Artur Airapetean - parte socială în
valoare de 435426,42 lei (26%); Gaisan Alla- parte socială în valoare de
435426,42 lei (26%); Iovu Valentina-partea socială în valoare de 401932,08
lei(24%). Lista asociaţilor după modificări: Iovu Gheorghe –parte socială în
valoare de 401932,08 lei (24%); Artur Airapetean - parte socială în valoare de
435426,42 lei (26%); Gaisan Alla- parte socială în valoare de 435426,4 lei (26%);
Iovu Valentina-partea socială în valoare de 401932,08 lei(24%) şi restabilirea
înscrierii în actele de constituire ale SRL ”Condor de Aur” prin indicarea în
componenţa asociaţilor a Companiei „Sterling Import/Export Limited” cu cota de
participare de 100%
În conformitate cu art. 94 al.(3) CPC, instanţa de recurs consideră necesar a
obliga intimaţii la plata recurenţilor, Dumitru Postovan şi Companiei „Sterling
Import/Export Limited”, a cheltuielile legate de judecarea pricinii în instanţa de
recurs. Astfel, s-a stabilit că la depunerea cererii de recurs, recurenţii, Dumitru
Postovan şi Compania „Sterling Import/Export Limited” au achitat taxa de stat în
mărime de 39943 lei fiecare. Ca urmare, de la Valentina Iovu în beneficiul lui
Dumitru Postovan şi Compania „Sterling Import/Export Limited” urmează a se
încasa a câte 19971 lei, situaţie proprie şi faţă de sumele ce urmează să le achite
Gheorghe Iovu în beneficiul recurenţilor.
În conformitate cu art. 94 al.(3), art. 418, art. 445 al.(1) lit.f) CPC, art. 156
al.(1) Cod de executare, Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al
Curţii Supreme de Justiţie
decide

Se admit recursurile declarate de Dumitru Postovan, Compania „Sterling


Import/Export Limited”, notarul Tatiana Bîstriţcaia.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2008.
Se menţine hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 aprilie 2008
în pricina civilă la cererile de chemare în judecată a Valentinei Iovu şi a lui
Gheorghe Iovu împotriva lui Dumitru Postovan, Compania „Sterling
Import/Export Limited” cu privire la declararea nulităţii contractului de donaţie şi
contractului de vânzare-cumpărare.
Se dispune întoarcerea executării deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie
2008.
Se încasează de la Valentina Iovu în beneficiul lui Dumitru Postovan
cheltuielile de judecare a pricinii în mărime de 19971 (nouăsprezece mii nouă sute
şaptezeci şi unu) lei.
Se încasează de la Valentina Iovu în beneficiul Companiei „Sterling
Import/Export Limited” cheltuielile de judecare a pricinii în mărime de 19971
(nouăsprezece mii nouă sute şaptezeci şi unu) lei.
Se încasează de la Gheorghe Iovu în beneficiul lui Dumitru Postovan
cheltuielile de judecare a pricinii în mărime de 19971 (nouăsprezece mii nouă sute
şaptezeci şi unu) lei.
Se încasează de la Gheorghe Iovu în beneficiul Companiei „Sterling
Import/Export Limited” cheltuielile de judecare a pricinii în mărime de 19971
(nouăsprezece mii nouă sute şaptezeci şi unu) lei.
Decizia este irevocabilă de la pronunţare.
Preşedintele şedinţei, judecătorul Nina Cernat
Judecătorii Galina Stratulat
Svetlana Filincova
Valentina Clevadî
Svetlana Novac
prima instanţă: E. Cobzac dos. 2ds-22/09
instanţa de apel: E. Gligor, D. Manole, M. Anton
instanţa de recurs: N. Cernat, G: Stratulat, S. Filincova,
V. Clevadî, S. Novac

ÎNCHEIERE

09 iunie 2009 mun. Chişinău

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al


Curţii Supreme de Justiţie

în componenţă:
Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac
Judecătorii Galina Stratulat, Svetlana Filincova, Tamara Chişcă-Doneva
Valentina Clevadî

Cu participarea interpretului Natalia Grigoriu

examinând în şedinţă publică cererea Companiei „Sterling Import/Export


Limited” cu privire la emiterea unei decizii suplimentare

constată

Valentina Iovu şi Gheorghe Iovu au depus cereri de chemare în judecată


împotriva lui Dumitru Postovan, Compania „Sterling Import/Export Limited” cu
privire la declararea nulităţii:
- contractului de donaţie a părţii sociale nr. 1997 încheiat la 17 iunie 2005
între Gheorghe Iovu şi Dumitru Postovan, autentificat de notarul Tatiana
Bîstriţcaia, având ca obiect cota de participare în capitalul social în mărime
de 100% al SRL ”Condorul de Aur”;
- contractului de vânzare-cumpărare nr. 9322 încheiat la 13 decembrie 2005
între Dumitru Postovan şi Compania „Sterling Import/Export Limited”
înregistrată la 09 august 2005 cu sediul în Maria Britanie, Londra SE 2TF, în
persoana lui Vasile Balabchin având ca obiect cota de participare în capitalul
social, în mărime de 100% al SRL ”Condor de Aur”, autentificat de notarul
Olga Bondarciuc.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 aprilie 2008,
acţiunile au fost respinse.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2008, a fost admis apelul
declarat de Valentina Iovu şi Gheorghe Iovu, casată hotărârea primei instanţe şi
emisă o hotărâre nouă privind admiterea acţiunilor- cu declararea nulităţii
contractului de donaţie a părţii sociale nr. 1997 încheiat între Gheorghe Iovu şi
Dumitru Postovan la 17 iunie 2005, autentificat de notarul Tatiana Bîstriţcaia,
având ca obiect cota de participare în capitalul social în mărime de 100% al SRL
”Condor de Aur” şi înregistrat în Camera Înregistrării de Stat la 20 octombrie
2005 şi al contractului de vânzare-cumpărare nr. 9322 încheiat la 13 decembrie
2005 între Dumitru Postovan şi Compania „Sterling Import/Export Limited”
înregistrată la 09 august 2005 cu sediul în Maria Britanie, Londra SE 2TF, în
persoana lui Vasile Balabchin, având ca obiect cota de participare în capitalul
social, în mărime de 100% al SRL ”Condor de Aur”, autentificat de notarul Olga
Bondarciuc şi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat la 08 februarie 2006.
Părţile au fost repuse în poziţia anterioară încheierii contractelor. S-a dispus
transmiterea lui Gheorghe Iovu a cotei de participare din capitalul social al SRL
”Condor de Aur” în mărime de 100 %; s-a obligat Camera Înregistrării de Stat să
efectueze modificările respective în registrul de stat al întreprinderilor şi
organizaţiilor conform hotărârii judecătoreşti, s-a încasat de la Dumitru Postovan
în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 57764,67 lei şi de la Compania
„Sterling Import/Export Limited” a taxei de stat în sumă de 57764,67 lei.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 ianuarie 2009 au fost admise
recursurile declarate de Dumitru Postovan, Compania „Sterling Import/Export
Limited”, notarul Tatiana Bîstriţcaia, casată integral decizia instanţei de apel şi
menţinută hotărârea primei instanţe. S-a dispus întoarcerea executării deciziei
instanţei de apel. S-a încasat de la Valentina Iovu în beneficiul lui Dumitru
Postovan şi Companiei „Sterling Import/Export Limited” cu titlu de cheltuieli de
judecare a pricinii a câte 19971 lei. S-a încasat de la Gheorghe Iovu în beneficiul
lui Dumitru Postovan şi Companiei „Sterling Import/Export Limited” cu titlu de
cheltuieli de judecare a pricinii a câte 19971 lei
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 28.01.2009, a fost admisă
cererea Companiei „Sterling Import/Export Limited” cu privire la explicarea
dispozitivului deciziei instanţei de recurs.
La 26 martie 2009, Compania „Sterling Import/Export Limited”, a depus
cerere cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia Colegiului civil şi
de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 28 ianuarie
2009.
În motivarea cererii suplimentare a indicat că deşi prin decizia instanţei de
recurs s-a dispus anularea tuturor modificărilor înscrise în Registrul de stat al
persoanelor juridice operate prin deciziile Camerei Înregistrării de Stat, inclusiv
din 29.07.2008, prin care administrator al SC „ Fabrica de Beton şi Mortar” SRL a
fost înregistrat Gheorghe Iovu, Camera Înregistrării de Stat a refuzat anularea
acestei modificări şi înregistrarea în calitate de administrator al SC”Fabrica de
Beton şi Mortar” SRL pe Serghei Magdaliuc, motivînd prin aceea că decizia
instanţei de recurs nu obligă Camera Înregistrării de Stat să întreprindă careva
măsuri în privinţa SC” Fabrica de Beton şi Mortar”, dar şi în legătură cu decizia
Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău din 18.02.2009.
Cere, Compania „Sterling Import/Export Limited” emiterea unei decizii
suplimentare privind obligarea Camerei Înregistrării de Stat să-l înregistreze pe
Serghei Magdaliuc în calitate de administrator al SC „Fabrica de Beton şi Mortar”
SRL şi să elibereze extrasul corespunzător din registrul de stat al persoanelor
juridice.
În şedinţa de judecată, Vasile Balabchin, reprezentantul lui Dumitru Postovan
şi al Companiei „Sterling Import/Export Limited”, a cerut admiterea cererii privind
emiterea deciziei suplimentare în sensul formulat.

Valentina Iovu şi reprezentantul ei, Artur Airapetean, în şedinţa instanţei de


judecată au cerut respingerea cererii ca fiind vădit nefondată.
Reprezentantul Camerei Înregistrării de Stat, Tatiana Bîstriţcaia şi Gheorghe
Iovu în şedinţa instanţei de judecată nu s-au prezentat, din motive necunoscute
instanţei, deşi li s-a comunicat legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată,
din care considerente, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie a dispus examinarea cererii în lipsa lor.
Audiind părţile, studiind materialele dosarului, Colegiul Civil şi de contencios
administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia despre necesitatea
respingerii cererii de emitere a unei decizii suplimentare din următoarele
considerente.
În conformitate cu art. 250 al.(1) CPC, instanţa care a pronunţat hotărîrea
poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre
suplimentară dacă:
a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la
proces au prezentat probe şi au dat explicaţii;
b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată,
bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le
îndeplinească;
c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori
a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor,
interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror
compensare li se cuvine.
S-a stabilit că obiectul litigiului dedus judecăţii în privinţa căruia s-a
pronunţat instanţa de recurs prin decizia irevocabilă din 28 ianuarie 2009 şi prin
încheierea explicativă din 17.02.2009 a vizat declararea nulităţii:
- contractului de donaţie a părţii sociale nr. 1997 încheiat la 17 iunie 2005
între Gheorghe Iovu şi Dumitru Postovan, autentificat de notarul Tatiana
Bîstriţcaia, având ca obiect cota de participare în capitalul social în mărime
de 100% al SRL ”Condorul de Aur”;
- contractului de vânzare-cumpărare nr. 9322 încheiat la 13 decembrie 2005
între Dumitru Postovan şi Compania „ Sterling Import/Export Limited”
înregistrată la 09 august 2005 cu sediul în Maria Britanie, Londra SE 2TF, în
persoana lui Vasile Balabchin având ca obiect cota de participare în capitalul
social, în mărime de 100% al SRL ”Condor de Aur”, autentificat de notarul
Olga Bondarciuc.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 ianuarie 2009 au fost admise
recursurile declarate de Dumitru Postovan, Compania „Sterling Import/Export
Limited”, notarul Tatiana Bîstriţcaia, casată integral decizia instanţei de apel şi
menţinută hotărârea primei instanţe, prin care acţiunea a fost respinsă.
Totodată, s-a dispus întoarcerea executării deciziei instanţei de apel, adică
restabilirea situaţiei juridice existente de până la executarea deciziei Colegiului
Civil al Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2008 în temeiul căreia, Camera
Înregistrării de Stat a introdus modificări în actele de constituire ale SRL „Condor
de Aur”, înscrisă în Registrul de stat al persoanelor juridice cu nr. 105014802 din
30 decembrie 1992, prin radierea de către Camera Înregistrării de Stat a
modificărilor operate prin decizia Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea
modificărilor din 24.07.2008, decizia Camerei Înregistrării de Stat privind
înregistrarea modificărilor din 29.07.2008; decizia Camerei Înregistrării de Stat
privind înregistrarea modificărilor din 13.08.2008; decizia Camerei Înregistrării de
Stat privind înregistrarea modificărilor din 07.11.2008 şi restabilirea înscrierii în
actele de constituire ale societăţii cu răspundere limitată ”Condor de Aur” prin
indicarea în componenţa asociaţilor a Companiei „Sterling Import/Export Limited”
cu cota de participare de 100%.
Ca urmare, se constată că cererea privind obligarea Camerei Înregistrării de
Stat să-l înregistreze pe Serghei Magdaliuc în calitate de administrator al SC
„Fabrica de Beton şi Mortar” SRL se prezintă a fi vădit neîntemeiată, odată ce
Serghei Magdaliuc şi SC „Fabrica de Beton şi Mortar” SRL nu au fost părţi ale
procesului iniţiat şi asemenea pretenţii nici nu au fost formulate cu prilejul
examinării cauzei în fond.
Ca urmare, se constată că instanţa de judecată a judecat toate pretenţiile
obiectului procesului, iar admiterea cererii suplimentare ar echivala cu încălcarea
cadrului procesual fixat de părţi cu care a fost investită instanţa prin cererea de
chemare în judecată.
Pe cale de consecinţă, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al
Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar a respinge cererea Companiei
„Sterling Import/Export Limited” privind emiterea unei decizii suplimentare.
În conformitate cu art. art. 238-241, art. 250 al.(4) CPC, Colegiul civil şi de
contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie

dispune

Se respinge cererea Companiei „Sterling Import/Export Limited” privind


emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28
ianuarie 2009 în pricina civilă la cererile de chemare în judecată a Valentinei Iovu
şi a lui Gheorghe Iovu împotriva lui Dumitru Postovan, Compania „Sterling
Import/Export Limited” cu privire la declararea nulităţii contractului de donaţie şi
contractului de vânzare-cumpărare.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedintele şedinţei, judecătorul
Judecătorii Svetlana Novac

Galina Stratulat

Svetlana Filincova

Tamara Chişcă-Doneva

Valentina Clevadî

S-ar putea să vă placă și