3.1.

Unele fundamente conceptuale

În perioda care a trecut de la căderea Romei (în anul 476 DC) și până în secolul al XVIII-lea, nu
putem afirma că s-a înregistrat o creștere semnalabilă a nivelului de bunăstare pe locuitor în
lumea occidentală. Specialiștii apreciază că, doar după ce s-a manifestat și a devenit la modă
spiritul întreprinzător, sporul de bunăstare și veniturile au crescut exponențial: cu 20% în anii
1700, cu 200% în anii 1800 și cu 740% în aanii 1900. 1 În această lungă periodă de timp, teoria
privitoare la antreprenoriat a cunoscut evoluții care pot fi apreciate ca sinuoase. În unele
segmente ale domeniului s-a avansat mai mult, în altele mai puțin. Mai multe lucrări de
specialitate pe care le putem eticheta drept relevante au dezvoltat concepte referențiale cum ar fi:
comerț internațional, curba cererii, concurența ca mecanism al inovării, costuri de oportunitate.
Aceasta a permis mai buna înțelegere a ceea ce poate însemna antreprenoriatul. Lucrurile s-au
schimbat mult în ultimele decenii. La o analiză descriptivă se poate spune că, atât în dimensiunea
sa teoretică cât și în cea practică, antreprenoriatul este susținut cu o serie de date statistice: peste
1600 de universități oferă peste 2200 de cursuri de antreprenoriat; există sute de catedre de
antreprenoriat în marile universități și zeci de jurnale specializate pe acest domeniu. 2 La acestea
se pot adăuga: peste 100 de centre de antreprenoriat care oferă resurse specializate inițiativelor în
acest domeniu, consultanță și consiliere pentru întreprinzători sau oportunități de formare pentru
tineri. Se constată că fenomenul antreprenorial a fost conștientizat și la nivel guvernamental și
tratat ca o oportunitate în plan economic și social.

Interesul tot mai mare pentru acest subiect se datorează faptului că spiritul întreprinzător se
manifestă cu putere ca vector esențial al creșterii economice în condițiile specifice unei economii
de piață. În ultimele două decenii, deși companii clasificate de revista Fortune în primele 500
cele mai puternice din lume au procedat la restructurări masive și au renunțat la milioane de
locuri de muncă, progresele înregistrate în domeniul antreprenoriatului au condus la apariția a
peste 600.000 de noi întreprinderi pe an care au asigurat, la scară globală, multe milioane de
locuri de muncă noi. 3
Conform uneia dintre primele sale definiții, antreprenoriatul poate fi considerat a fi un ansamblu
de direcționate către „ descoperirea, evaluarea și utilizarea unor noi bunuri sau servicii„. 4 Date
fiind aspectele sale de finețe, teoria privitoare la antreprenoriat este una complexă și se află într-o
dinamică evoluție. Ceea ce reproșează anumiți analiști acestui areal tematic este faptul că acesta:
 conține numeroase paradigme definite incorect;
 se adresează unei palete foarte largi de stakeholders care au agende și interese
divergente;
 nu încurajează consolidarea unei mase de analiști cu preocupări permanente în acest
domeniu.
1
Drayton, W. (2004), “The citizen sector transformed”, in Parrish, G. (Ed.), Leading Social
Entrepreneurs, Preface, Ashoka: Innovators for the Public, Arlington, VA.
2
Katz, J. (2003), “The chronology and intellectual trajectory of American entrepreneurship
education 1876-1999”, Journal of Business Venturing, Vol. 18, pp. 283-300.
3
Morris, M.H. and Kuratko, D.F. (2002), Corporate Entrepreneurship: Entrepreneurial
Development within Organizations, Harcourt College Publishers, Fort Worth, TX.
4
Shane, S. and Venkataraman, S. (2000), “The promise of entrepreneurship as a field of
research. (Note)”, Academy of Management Review, Vol. 25 No. 1, pp. 217-26.
Adam Smith, unul dintre cei mai reputați economiști ai pieței libere și fondator al științei
economice moderne, îi detesta pe oamenii de afaceri. Economiștii care s-au ocupat de domeniul
de știință cunoscut sub sintagma „dezvoltare economică„, deși nu îi detestau și ei pe cei care
derulau afaceri, le cam neglijau rolul în societate. În decursul timpului s-a dezvoltat o ramură a
științei ai cărei adepți erau preocupați ceva mai mult de rolul antreprenorului. Chiar și aceia care
s-au ocupat de antreprenoriat, au fost mai preocupați să răspundă la întrebări conexe cu acest
concept și anume: cine, de ce și cum desfășoară activități antreprenoriale și mai puțin de
impactul pe care îl poate avea spiritul întreprinzător asupra proceselor de dezvoltare. 5 Ne putem
întreba de ce s-a întâmplat aceasta?
 În primul rând, pentru că era încetățenită credința că spiritul întreprinzător este benefic
pentru creșterea și dezvoltarea economică și nu mai părea interesant să se argumenteze
acest adevăr.
 În al doilea rând, antreprenoriatul a devenit un concept la modă în ultimele câteva
decenii, mai ales în statele care au repurtat succese notabile în materie de atenuare a
decalajelor de dezvoltare făță de țările mai avansate, din acest punct de vedere.
 În al treilea rând, donatorii internaționali de ajutor pentru dezvoltare precum și agențiile
internaționale pentru dezvoltare s-au orientat către antreprenoriat ca și cale de creștere a
eficienței și sustenabilității fondurilor alocate.
Cu toate acestea, nu se poate spune că problematica antreprenoriatului, atât în plan teoretic cât și
în plan aplicativ, nu este solid fundamentată și explicată. Testarea empirică a măsurii în care
antreprenoriatul contează la nivelul procesului de creștere economică, nu este una foarte
consistentă. Una dintre provocările analitice de bază este raportarea antreprenoriatului la cele
mai relevante mari idei ale știinșței economice. La nivelul părții din științele economică care s-au
ocupat de problematica dezvoltării s-au maturizat cel puți trei mari axe teoretice principale:

Prima idee postulează că procesele de dezvoltare necesită o transformare structurală a

modalităților în care se derulează producția și consumul: dinspre niveluri reduse ale
valorii adăugate, productivității și tipului de activități către activități cu valoare
adăugat, productivitate și diversitate superioare.
A doua ideea de bază în plan teoretic este aceea conform căreia dezvoltarea este un
concept multi-dimensional care înseamnă și necesită mult mai mult decât simpla
eradicare a sărăciei și a pauperității.
A treia idee, pune în centrul său faptul că eșecurile pieței sunt evidente ceea ce face ca
statele să trebuiască să intervină în jocul economic pentru a-l reglementa și coordona.

În acest curs, ne ocupăm pe scurt de aspectele teoretico-aplicative ale conexiunii dintre

antreprenoriat și dezvoltarea macroeconomică. Analiștii acestei corelații se pot grupa în cel puțin
trei categorii și anume:
 cei care insistă asupra componentei comportamentale;
 cei care licitează dimensiunea ocupațională;
 cei care se concentrează pe componenta sintetizatoare.

5
Bruton, G.D., Ahlstrom, D. and Obloj, K. (2008). ‘Entrepreneurship in Emerging Economies:
Where Are We Today and Where Should the Research Go in the Future’, Entrepreneurship
Theory and Practice, January: 1-14. Shane, S. (1997). ‘Who is publishing the Entrepreneurship
Research?’ Journal of Management, 23(1): 83-95.
În logica de tip comportamental, consacrând conceptul de „distrugere creatoare„, Schumpeter 6
definea antreprenorul ca pe un „ coordonator al procesului productiv și agent al schimbării„.
Antreprenorul definit de acest autor este în primul rând un inovator. Adepții acestui curent de
gândire împărtășesc opinia că spiritul întreprinzător nu este esențial în toate fazele proceselor
economice. Se consideră că cea mai mare importanță o are spiritul întreprinzător în stadiile mai
avansate ale proceselor de dezvoltare în care dezvoltarea și creșterea economică sunt influențate
de cunoaștere și de concurență. Se subliniază în primul rând faptul că, în stadiile incipiente ale
proceselor de dezvoltare, creșterea economică este influențată în principal de dotarea cu factori
de producție. 7Kirzner8 consideră că întreprinzător este „cineva care susține ajustarea la
schimbare prin reliefarea dezechilibrelor existente la nivelul pieței și a oportunităților care pot
genera profit„. Definițiile din această plajă analitică susțin, de asemenea, dimesiunea de asumare
a riscului. Kanbur9 îl descrie pe antreprenor ca pe „o persoană care gestionează inteligent
funcția de producție, plătește salarii angajaților și preia riscurile și incertitudinile specifice
pentru proceselor economice.„ Aceste definiții se potrivesc cel mai bine pentru economiile care
se definesc prin medii de afaceri cu mare grad de incertitudine. Se consideră că numărul mare de
întreprinderi mici existent în anumite economii este un simptom al marii impredictibilități din
economiile în care probabilitatea succesului este mai mică. Se mai postulează că intervenția
guvernului în jocul economic are ca rol reducerea gradului de incertitudine și a nivelului
costurilor de tranzacție. Baumol10 consideră că abilitățile antreprenoriale pot fi orientate către
activități productive, activități neproductive sau chiar activități cu valoare adăugată negativă
(dăunătoare) și apreciază că antreprenorul este „o persoană care dovedește ingenuozitate și
creativitate în identificarea de căi care generează bunăstare, putere și prestigiu„. Când se
pregătesc să explice cauzele subdezvoltării, unii analiști susțin că acest fenomen nu se datorează
în principal lipsei de spirit întreprinzător ci vulnerabilităților instituționale care conduc la „lipsa
unor oportunități de a obține profit conexe c activitățile care conduc la creșterea economică„. 11
La nivelul teoriei economice, antreprenoriatul a fost abordat și ca o opțiune ocupațională situată
înre statutul de salariat și cel de întreprinzător pe cont propriu. O persoană va deveni
întreprinzător dacă beneficiile personale totale obținute ca persoană cu inițiativă individuală le
vor depăși pe cele de natură salarială. În această logică analitică, întreprinzătorul este sinonim cu
liberul profesionist. Întrucât statutul de liber profesionist nu este o opțiune ci o necesitate, trebuie
să facem distincția între antreprenorii care au optat pentru acest statut întrucât au sesizat anumite
oportunități și cei care fac aceasta de nevoie.

6
Schumpeter, J.A. (1950). Capitalism, Socialism and Democracy. New York: Harper & Row.
Schumpeter, J.A. (1961). The Theory of Economic Development. New York: Oxford University
Press. Sen, A. (2000). Development as Freedom. New York: Anchor Books.
7
Ács, Z.J. and Naudé, W.A. (2013). ‘Entrepreneurship, Stages of Development, and
Industrialization’ (In Szirmai, A., Naudé, W.A. and Alcorta, L. eds. Pathways to Industrialization
in the 21st Century. Oxford: Oxford University Press. Chapter 14).
8
Kirzner, I.M. (1973). Competition and Entrepreneurship. Chicago: University of Chicago Press.
9
Kanbur, S.M. (1979). ‘Of Risk-Taking and the Personal Distribution of Income’, Journal of
Political Economy, 87(4): 769-97.
Baumol, J William - Entrepreneurship: Productive, Unproductive, and Destructive. Journal of Political
10

Economy, Vol. 98, No. 5, Part 1 (Oct., 1990), pp. 893-921. The University of Chicago Press
11
Coyne, C.J. and Leeson, D.T. (2004). ‘The Plight of Underdeveloped Countries’, Cato Journal,
24(3): 235-49.
Definițiile sintetizatoare, le aparțin lui Gries și Naude 12 care fac un mix între definițiile din zona
comportamentală și cele din arealul ocupațional și juxtapun antreprenoriatul celor trei mari idei
legate de procesele de dezvoltare, menționate anterior. Antreprenoriatul este astfel definit ca
„ resursă, proces și stare de fapt în care și prin care indivizii folosesc anumite oportunități
favorabile oferited e piață prin începerea unei noi afaceri„.
 Ca resursă, antreprenoriatul are valoarea de instrument pe care i-o conferă știința
economică.
 Ca proces, antreprenoriatul trebuie pus în acord cu atenția acordată în studiile de
management inițierii, creșterii sau ieșirii dintr-o afacere.
 Ca stare de fapt, se recunoaște că antreprenoriatul nu se limitează la a fi un instrument,
devenind un activ cu valoare în sine.
Chiar dacă inițial analiștii au restrâns termenul de antreprenoriat doar la inovare și lansare de noi
afaceri, între timp accepțiunea conceptului s-a extins pentru a fi perceput ca un fenomen social
care reflectă cea mai largă dimensiune instituțională a unei societăți. Ca atare, antreprenoriatul
nu se mai referă doar la succesul în afaceri, măsurat prin nivelul profitului generat, ci este tratat
și prin raportare la bunăstarea socială și la satisfacția conferită. Se consideră tot mai mult că
antreprenoriatul este un catalizator important al schimbărilor structurale și al evoluțiilor
instituționale.

3.2. Transformările economice structurale și antreprenoriatul

Una dintre cele mai importante contribuții la știința economică aferentă dezvoltării a fost
configurarea modelului de economie duală folosit pentru a explica transfromarea structurală a
economiilor mai puțin dezvoltate. 13 Acest model a fost dus mai departe de Gries și Naude 14 care
au făcut delimitări conceptuale și metodologice pe următoarele axe:

 Între sectoarele economice tradiționale și cele moderne;

 Între antreprenorii maturi și cei nou veniți;
 Între firmele mari și cele mai mici;
 Între antreprenorul de nevoie și cel care caută să valorifice oportunitățile.

În modelele lor, transformarea dinspre economiile tradiționale, mai puțin dezvoltate, către
economiile moderne, presupune schimbări importante la nivelul metodelor de producție, a
proceselor productive, întreprinzătorul trebuind să intervină cât mai creativ. Un alt autor 15
susține că un întreprinzător va face o investiție doar într-un sector în care el a perceput o
oportunitate de a obține profit și o șansă de a realoca factorii de producție dinspre o utilizare

12
Gries, T. and Naudé, W.A. (2011). ‘Entrepreneurship and human development: A capability
approach’, Journal of Public Economics, 3 (1): 216-224 Hausmann, R. and Rodrik, D. (2003).
‘Economic Development as Self-discovery’, Journal of Development Economics, 72(2): 603-33.
13
Lewis, W.A. (1988). ‘The Roots of Development Theory’ (In Chenery, H.B. and Srinivasan,
T.N. eds. Handbook of Development Economics, volume 1. Elsevier.).
14
Gries, T. and Naudé, W.A. (2010). ‘Entrepreneurship and Structural Economic
Transformation’, Small Business Economics Journal, 34 (1): 13 – 29.
15
Rada, C. (2007). ‘Stagnation or Transformation of a Dual Economy through Endogenous
Productivity Growth’, Cambridge Journal of Economics, 31: 711-40.
tradițională către una inedită. Peretto16 ne–a oferit un model îmbunătățit al creșterii endogene
care are la bază transfromările structurale pe termen lung care depind de nivelul la care o
economie poate să tranziteze de la un tip de dezvoltare bazat pe acumularea de capital (modelul
lui Solow) către un alt tip de dezvoltare în care vectorul principal devine acumularea de
cunoaștere (economia bazată pe inovare). La nivelul proceselor de transfromare structurală,
abilităților antreprenoriale li s-a acordat rolul central. Unii autori 17 ne-au oferit un model care a
descris mărimea firmei și procesul de creștere a unei economii ca o funcție având ca parametru
principal abilitățile antreprenoriale iar alții 18 au acordat un rol esențial eficacității acestei abilități
antreprenoriale pe care o văd ca pe un parametru vital al ratei cu care se poate asimila
intensivitatea tehnologică. Se consideră că o creștere rapidă a numărului de indivizi cu înalt nivel
de calificare poate fi tratată doar cu un nivel pe măsură al abilităților antreprenoriale, în caz
contrar se va face rispă de capital intelectual. Trebuie spus că relația este una biunivocă. Astfel,
schimbările structurale au implicații notabile dar și interesante asupra dezvoltării
antreprenoriatului întrucât antreprenoriatul poate fi tratat ca un factor endogen pentru procesul de
dezvoltare. Alți analiști19 fac o distincție între bunurile de consum final și cele intermediare și
susțin că, dacă o anumită economie produce o gamă relativ restrânsă de produse intermediare,
sectorul producător de bunuri finale va folosi metode neevoluate de producție ș va avea o cerere
restrânsă pentru componente sofistcate ca input-uri. Această stare de fapt nu va stimula prea
mult potențialii întreprinzători să înceapă noi afaceri ceea ce va face ca economia să intre într-o
capcană a subdezvoltării.

3.2.1. Antreprenoriatul în condițiile unei dezvoltări multi-dimensionale

Literatura care s-a ocupat de antreprenoriat a apelat la versiunea mai restrânsă a proceselor de
dezvoltare. Cele mai multe studii empirice cu privire la relația dintre antreprenoriat și dezvoltare
s-au limitat la un număr mic de indicatori: PIB, productivitate și creșterea ratei de ocupare a
forței de muncă. În prezent, antreprenoriatul pare că are o contribuție tot mai mare la bunăstarea
în sens larg adică la ceea ce oamenii pot obține folosindu-și capabilitățile de care dispun. Am
asistat la înflorirea unui termen și anume cel de dezvoltare umană care a fost consacrat de Sen20
sau Nussbaum21. Abordarea centrată pe capabilități poate revoluționa atât teoria cu privire la
antreprenoriat cât și cuantificarea efectelor acestei atitudini. Din această perspectivă,
antreprenoriatul este o funcție a omului care poate fi evaluată și ca un scop nu doar ca un mijloc
de a obține anumite rezultate. Trebuie reflectat la faptul că, capabilitățile native sau cele
dobândire pot fi valorificate și dezvoltate și atunci când o persoană decide să nu devină
întreprinzător individual.
16
Peretto, P.F. (1999). ‘Industrial Development, Technological Change, and Long-Run Growth’, Journal
of Development Economics, 59: 389-417.
17
Murphy, K., Schleifer, A. and Vishny, R. (1991). ‘The Allocation of Talent: Implications for
Growth’, Quarterly Journal of Economics, 106(2): 503-30
18
Nelson, R.R. and Pack, H. (1999). ‘The Asian Miracle and Modern Growth Theory’, The
Economic Journal, 109(457): 416-36.
19
Ciccone, A. Matsuyama, K. – Start-up costs and pecuniary externalities as barriers to economic
development. Journal of development Economics. Vol. 49 (1996). 33-59.
20
Sen, A (2000), ‘Social Exclusion: Concept, Application, And Scrutiny', Asian Development Bank
21
Nussbaum, M.C. (2000). Women and Human Development: The Capabilities Approach.
Cambridge: Cambridge University Press.
 3.2.2. Eșecurile pieței, statul și spiritul întreprinzător
O a treia mare idee din știința economică a dezvoltării vizează eșecurile pe care le poate
înregistra atât piața cât și statul. Multă vreme rămânerea în urmă în planul dezvoltării a fost
atribuită eșecurilor pieței. Pe parcursul anilor `80 s-a considerat că sursa subdezvoltării o
reprezintă intervenția publică. În aceste condiții s-a acordat credit tot mai mult liberalismului
economic care a luat o formă instituționalizată care a fost numită Consensul de la Washington,
emanat de la Instituțiile de la Bretton Woods (Fondul Monetar Internațional și Grupul Băncii
Mondiale) și care pleda pentru reducerea semnificativă a rolului statului în economie și
generalizarea principiilor pieței funcționale. Reformele care se recomandau a fi realizate în baza
logicii mai sus menționate erau:
 Menținerea unor deficite bugetare suficient de mici pentru a putea fi finanțate fără a apela
la creșterea inflației. În această logică economică s-a încetățenit pragul de deficit bugetar
sub 3% din produsul Intern Brut (PIB);
 Redirecționarea cheltuielor publice dinspre sectoarele sensibile politic către zone ale
societății oarecum neglijate dar care promit să genereze o mai înaltă rată de valorificare a
resurselor (educație, sănătate, infrastructură);
 Reformarea finanțelor publice prin creșterea bazei de impozitare și reducerea numărului
și nivelului taxelor.
 Liberalizarea fluxurilor financiare pentru ca nivelul dobânzilor să nu mai fie stabilit pe
cale administrativă ci să fie determinat de mecanismele pieței (practicarea unui curs de
schimb unificat la un nivel suficient de competitiv pentru a induce creșterea rapidă a
exporturilor netradiționale);
 Înlăturarea restricțiilor cantitative din calea fluxurilor comerciale transfrontaliere și
înlocuirea acestora cu cu taxe vamale cu efect echivalent și care se vor reduce treptat;
 Înlăturarea tuturor obstacolelor din calea fluxurilor internaționale de investiții;
 Privatizarea întreprinderilor de stat;
 Renunțarea la reglementările care împiedică crerea de noi firme și care imperfectează
concurența;
 Crearea unor sisteme reglementare care protejează drepturile de proprietate intelectuală
fără costuri excesive și le fac accesibile pentru sectorul informal.
Asumpția implicită a fost că oferta de spirit întreprinzător va veni de la sine pe măsură ce
constrângerile asociate intervenției statului se vor elimina. Fenomenele de criză economică și
financiară globală care au debutat în anul 2008 au reprezentat o lovitură pentru acest tip de
filozofie macroeconomică, ideile cuprinse în Consensul de la Washington fiind găsite chiar
vinovate de apariția și magnitudinea turbulențelor economice. Modelele mai vechi de dezvoltare
care puneau în centru protecția față de importuri și rolul întreprinderilor de stat conțineau unele
portițe pentru pătrunderea spiritului întreprinzător privat dar acestea erau destul de înguste. Au
fost autori care au susținut că accesul antreprenoriatului se poate dovedi suboptimal ca urmare a
externalităților care pot justifica auto-descoperirea pe calea sprijinirii inovării la nivelul IMM-
urilor și a noilor firme create. Alți autori au argumentat că este necesară reglementarea limitelor
până la care se poate întinde spiritul întreprinzător pentru că acesta poate alimenta numeroase
externalități negative.22 S-au dat ca exemplu imperfecțiunile piețelor financiare care pot conduce
la „supra-investire„ atunci când băncile nu pot judeca cu acuratețe abilitatea antreprenorială.
Pentru că băncile nu pot decide cu minuțiozitate și ex-ante care este adevărata abilitate
antreprenorială a unui solicitant de credit, rata dobânzii pentru capitalul necesar începerii unei
noi afaceri va fi corelată cu capabilitățile antreprenoriale medii. Dacă va crește ponderea
întreprinzătorilor care dispun de abilități antreprenoriale aflate sub medie, atunci vor crește
costurile asociate împrumutului, ceea ce va reprezenta o externalitate negativă pentru
antreprnorii foarte calificați care vor împrumuta și investi mai puțin. Se consideră că, din aceste
motive, statul ar trebui să intervină pentru a corecta eșecurile pieței care pot afecta inițiativele
antreprenoriale și activitățile inovative. Se impune efectuarea unor noi cercetări care să aibă ca
obiect clarificarea rolului pe care ar trebui să îl aibă statul pentru că țările participante la circuitul
economic global au niveluri diferite de dezvoltare și structuri economice la fel de diferite. Cum
anume ar trebui ca statul să sprijine întreprinzătorii este o dilemă esențială dar și contradictorie.
Spre exemplu, politicile publice menite a sprijini dezvoltarea sectorului privat nu au reușit să fie
convingătoare, ezitând să se adreseze întreprinzătorilor din anumite sectoare de teama să nu
distorsioneze piața și a posibilului eșec al statului – îndeosebi de teama de a nu se folosi acest
sprijin selectiv ca pretext pentru corupție și pentru încurajarea concurenței neloiale. Design-ul
unor politici publice în această materie este prin urmare o treabă delicată, una care necesită
testări empirice multiple și destul de elaborate.

3.2.3. Corelații macro respectiv micro-economice

La nivel internațional există mai multe baze de date din care se pot obține informații cun privire
la fenomenul antreprenoriat. Printre cele mai relevante ca volum de informații și acuratețea cu
care prezintă fenomenul se pot menționa: Baza de date a Organizației Internaționale a Muncii
– care oferă serii de date statistice relevante cu privire la profesiile liberale; Monitorul Global cu
privire la Antreprenoriat – din care putem culege informații cu privire la ritmul cu care se
înființează noi firme mici; Baza de date a Băncii Mondiale – în care se reflectă rate de
înregistrare a noi actori economici. O serie de studii care au avut la bază aceste surse de
informații au permis relevarea mai multor aspecte definitorii pentru acest tablou tematic. Unele
rezultate pot fi criticate întrucât autorii lor au simplificat foarte mult realitatea și nu s-au scos în
evidență aspecte relevante ale fenomenului antreprenorial. Spre exemplu, nu sunt rezultate
convingătoare cu privire la măsura în care antreprenriatul stimulează creșterea economică,
productivitatea muncii sau crearea de locuri de muncă. De asemenea, nu sunt demonstrate
corelații robuste între spiritul întreprinzător și nivelul de dezvoltare al unei țări, exprimat prin
indicatorul PIB/locuitor. Deseori, un nivel mai ridicat al PIB/locuitor se asociază cu formele
inovative de antreprenoriat. Ar trebui menționat și faptul că relația dintre antreprenoriat și
dezvoltare este una în două sensuri, atât nivelul de dezvoltare stimulează înclinația spre
antreprenoriat cât și invers.
Au fost efectuate și numeroase studii care au vizat nivelul microeconomic al realității societale.
Acestea s-au focalizat asupra rațiunilor și formelor de manifestare ale spiritului întreprinzător. O
serie de studii care s-au ocupat de nivelul productivității, al inovativității, al creșterii economice
sau de antreprenoriatul feminin ne oferă constatări interesante cu privire la modul în care acest
comportament influențează procesele de dezvoltare. Un rezultat este acela că antreprenoriatul
22
De Meza, D. and Webb, D. (1987). ‘Too Much Investment: A Problem of Asymmetric
Information’, Quarterly Journal of Economics, 102(2): 281-92.
inovativ influențează foarte mult dezvoltarea. Unii autori23 au costatat că întreprinzătorii privați
nu alocă multe resurse pentru cercetare-dezvoltare, deși calitatea și eficiența inovațiilor lor sunt
ridicate și contribuția lor la creșterea productivității este mică. S-a demonstrat empiric că, în
anumite sectare, majoritatea antreprenorilor ar câștiga mai mult dacă ar rămâne salariați iar, în ce
privește crearea de noi locuri de muncă, s-a constata că acestea sunt de mai slabă complexitate
decât cele create în marile companii. Se trage uneori concluzia că nu toți întreprinzătorii sunt
vectori ai dezvoltării și nici nu sunt suficient de inovatori. 24 Analizele s-au concentrat asupra
antreprenorului mediu ceea ce poate afecta corectitudinea rezultatelor obținute. Se recomandă ca
focalizarea să fie către segmentul mai mic al antreprenorilor inovativi, care sunt cei care fac
diferența. Mai multe studii de specialitate au relevat faptul că firmele inovative, în particular cele
din sectorul IT, au în medie niveluri mai ridicate de productivitate, tind să asigure o rată mai
înaltă de creare de job-uri și determină efecte de antrenare pozitive pentru alți actori economici.
Evoluția antreprenoriatului feminin, îndeosebi în țările în curs de dezvoltare, s-a dovedit a fi un
subiect de cercetare interesant pentru mediul științific, îndeosebi ca urmare a evoluțiilor care se
produc în plan societal. Unele date statistice arată că sunt numeroase rațiuni pentru care apar
diferențe la nivelul comportamentului antreprenorial al femeilor și bărbaților. Unele dintre aceste
diferențe constau în faptul că femeile de afaceri încep afaceri de dimensiuni mai mici și care
asigură mai puține locuri de muncă. Afacerile deținute de femei se dovedesc ceva mai puțin
profitabile decât cele derulate de bărbați și au cifre de afaceri mai mici, chiar dacă operează în
aceleași sectoare. 25 O serie de analiști susțin că aceste decalaje se datorează discriminării
prelungite la care au fost supuse femeile în planul educației și al raportării la piața muncii. Mai
mult, s-a putut constata că, cele mai talentate femei, sunt selectate de piața muncii. De aceea,
activitățile antreprenoriale sunt abordate de femeile mai puțin talentate ceea ce se reflectă și în
durata mai redusă de viață a firmelor lansate de acestea și în rata de creștere mai modestă a
acestora. S-a constata și că femeile au mai puțină încredere în abilitatea lor de a începe o nouă
afacere. 26 Femeile antreprenor au constatat că au un acces mai redus și mai costisitor la credite
sau dispun de mai puține active sau resurse financiare proprii,

3.3. Consolidarea efectului pozitiv al antreprenoriatului asupra proceselor de

dezvoltare
Am pornit de la ideea că sporirea impactului pe care îl poate avea antreprenoriatul asupra
proceselor de dezvoltare depinde de îmbunătățirea calității și alocării abilităților antreprenoriale
și de reducerea ponderii antreprenoriatului de necesitate în favoarea celui de oportunitate.
Creșterea calității abilităților antreprenoriale înseamnă îmbunătățirea abilităților inovative ale

23
Van Praag, M. and Versloot, P.H. (2007). ‘What is the Value of Entrepreneurship? A Review
of Recent Research’, Small Business Economics, 29: 351-382.
24
Shane, S. and Venkataraman, S. (2000). ‘The Promise of Entrepreneurship as a Field of
Research’, Academy of Management Review, 25(1): 217-26. Stam, E. and Wennberg, K.
(2009). ‘The roles of R&D in new firm growth’, Small Business Economics 33.1: 77-89.
25
Minniti, M. and Naudé, W.A. (2010). ‘What do We Know About the Patterns and
Determinants of Female Entrepreneurship Across Countries?’, The European Journal of
Development Research, 22 (3): 277-293.
26
Langowitz, N. and Minniti, M. (2007). ‘The Entrepreneurial Propensity of Women’,
Entrepreneurship Theory and Practice, 31 (3): 341-365.
întreprinzătorilor. Ca atare, devine tot mai importantă în procesul de promovare a
antreprenoratului politica în domeniul inovării, atât în țările în curs de dezvoltare cât și în cele
dezvoltate. Întreprinzătorii din țările în curs de dezvoltare au o înclinație mai puternică către
inovare. Stimularea inovării nu a fost unul dintre obiectivele emblematice ale majorității
donatorilor sau agențiilor internaționale care susțin procesele de dezvoltare dar nici în agendele
gestionarilor de programe naționale în materie de antreprenoriat. Practic, printre vectorii de acest
gen ai programelor de susținere a antreprenoriatului cei mai relevanți s-au dovedit a fi:
îmbunătățirea climatului de afaceri, pregătirea aspectelor preliminare ale inovării și protejarea
drepturilor de proprietate intelectuală. Toate acestea au putut să stimuleze efectele statice ale
mecanismelor de alocare nu și pe cele dinamice care sunt mult mai importante pentru crearea de
locuri de muncă și pentru prosperitatea economică. 27 Încercând să se îmbunătățească eficiența
dinamică prin intensivizarea în inovație și, prin aceasta, urmărindu-se o contrapondere la
necesitatea antreprenoriatului, s-a ajuns ca să se genereze efecte negative la nivelul politicilor
specializate în domeniu. Spre exemplu, multe guverne au justificat politicile în domeniul
concurenței apelând la nevoia de îmbunătățire a efectelor statice ale mecanismelor alocative ale
pieței. Acestei atitudini i-a lipsit preocuparea pentru înțelegerea faptului că, în țările în curs de
dezvoltare, piețele financiare subdezvoltate au făcut ca singure mecanismele de tip cerere-ofertă
să nu îmbunătățească eficiența funcționării piețelor. În condițiile unor vulnerabilități ale piețelor
financiare, firmele pot să își finanțeze procesele de inovare doar din profit. Întrucât un nivel
ridicat al competiției erodează marjele de profit, firmele din țările în curs de dezvoltare nu au
putut să inoveze. Reducerea necesității antreprenoriatului a implicat promovarea unor politici
publice care să stimuleze crearea de locuri de muncă și oferirea de servicii de securitate socială,
politici care nu se asociază unei economi bazate pe spirit întreprinzător. Evaluările care s-au
făcut cu privire la politicile de stimulare a spiritului întreprinzător au păcătuit prin natura lor
calitativă în detrimentul celei cantitative și nu au permis surprinderea evoluțiiilor dinamice care
au avut loc. Majoritatea studiilor de impact făcute nu și-au propus să insiste asupra impactului
sau rezultatelor intervenției, îndeosebi ca urmare a indisponibilității datelor statistice cu privire la
sectorul IMM-urilor din majoritatea statelor lumii.

3.4. Ce este antreprenoriatul?

Apariția conceptului de antreprenoriat este localizată temporal în secolul al XVIII-lea și însemna

atunci începerea pe cont propriu a unei noi afaceri. Mai mulți analiști au înțeles repede că
antreprenoriatul este mult mai mult decât atât. Pentru unii economiști, antreprenorul este o
persoană care este dispusă să își asume riscurile atașate începerii unei noi afaceri dacă simte că
există perspectivele de a obține un câștig. Alți analiști pun accentul pe rolul de inovator pe care
ar trebui să și-l asume un antreprenor care își propune să își comercializeze inovația. Sunt și
autori care afirmă că antreprenorul creează și comercializează noi bunuri sau servicii, lansează
noi procese cerute de piață și care nu sunt oferite de altcineva. În secolul al XX-lea, Schumpeter
a insistat asupra rolului de inovator pe care îl poate avea un întreprinzător considerând că acest
statut îl înarmează pe acesta cu instrumentele care îi permit schimbarea. Peter Drucker 28 a dus
aceste idei mai departe și l-a descris pe antreprenor ca pe „cineva care caută schimbarea,

27
Evenett, S.J. (2005). ‘What is the Relationship between Competition Law and Policy and
Economic Development?’ (In Brooks, D.H. and Evenett, S.J. eds. Competition Policy and
Development in Asia. London: Palgrave MacMillan. Pp.1-26).
răspunde la aceasta, și o valorifică ca pe o oportunitate„. Tot mai mulți economiști agreează
ideea că antreprenoriatul este un ingredient necesar al stimulării creșterii economice și al creării
de locuri de muncă. Îndeosebi în statele în curs de dezvoltare, succesul micilor afaceri este
principalul motor al creării de noi locuri de muncă, al creșterii economice și al reducerii sărăciei.
Din acest motiv, guvernele sprijină spiritul întreprinzător considerându-l atuul competitiv
principal. Așa cum rezultă dintr-un document al Comitetului Consultativ al Organizației pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), „Politicile menite să impulsioneze
antreprenoriatul sunt esențiale pentru crearea de locuri de muncă și creșterea economică.
Climatul cultural definitoriu pentru o anumită societate poate influența semnificativ nivelul de
antreprenoriat care poate exista la nivelul acesteia. Nivelurile diferite ale spiritului întreprinzător
pot decurge din diferențele culturale care pot face ca acesta să aducă prestigiul și notorietatea
necesare. O societate care îi plasează pe poziții de top în societate pe cei care dețin poziții
importante în diverse organizații sau pe cei cu înaltă expertiză profesională poate descuraja
antreprenoriatul. O cultură care acordă un statut deosebit de onorant celor care au reușit pe cont
propriu este mult mai bine poziționată pentru a încuraja antreprenoriatul.

3.4.1. Cum ajunge o persoană să fie întreprinător?

Trebuie spus că nu există un profil unic al întreprinzătorului. Întreprinzătorii de succes au vârste
diferite, niveluri de venituri foarte variate, sunt de genuri, etnii sau categorii sociale diverse și au
niveluri tot diferite de educație și de experiență profesională. Cercetările efectuate au relevat
următoarele atribute personale ale unui întreprinzător:
Creativitatea. Este o scânteie care îl conduce pe un anumit individ la conceperea unui
nou produs sau serviciu sau la o nouă modalitate de a face afaceri. Această calitate
impulsionează inovarea și îmbunătățirea continuă. Creativitatea este obținută prin
învățare cntinuă, prin formularea de întrebări și prin gândirea complementară regulilor și
normelor existente.
Dedicarea. Este acel ceva care îl motivează pe antreprenor să lucreze cu sârguință 12 sau
mai multe ore pe zi, șapte zile pe săptămână, în special la începutul demersurilor sale.
Pentru a spera la obținerea succesului, ideile trebuie puse alături de un program articulat
conținând etapele și activitățile și toate acestea însoțite de multă muncă.
Determinarea. Reprezintă dorința fierbinte de a obține succesul. Aceasta include
persistența și abilitatea de a reveni dacă s-a eșuat. Această calitate îl face pe întreprinzător
să dea și al 10-lea telefon chiar dacă nu a primit răspuns la primele 9. Pentru un adevărat
întreprinzător, nu banii sunt principalul factor motivator ci succesul. Banii sunt doar
recompensa în caz de reușită.
Flexibilitatea. Reprezintă abilitatea de a te mișca cu maximă viteză ca reacție la
schimbările care se produc în economie și la nivelul necesităților societății. Aceasta
trebuie să combine optim visarea cu realismul pieței. Se spune adesea o povestioară cu un
întreprinzător francez care a început afacerea vânzănd doar paste făinoase. Repede a
constata că o bună parte dintre clienții săi doresc și brioșe. Dorind să nu își piardă
clientela, antreprenorul și-a modificat viziunea și s-a adaptat la această cerință.

Drucker, P. – Innovation and Entrepreneurship. Practice and principles. Harper &Row, Publisher, New
28

York. 1985
 Capabilitățile de leadership. Reprezintă un set de abilități care îl califică pe individ sî
conceapă reguli și să își stabilească deziderate. Este capacitatea de a se strădui să constate
că regulile sunt urmate și dezideratele sunt atinse.
Pasiunea. Reprezintă imboldul care îl face pe antreprenor să înceapă o afacere și să o
conducă spre succes. Aceasta îi conferă antreprenorului abilitatea de a-i convinge și pe
alții să creadă în viziunea sa. Pasiunea nu poate substitui planificarea dar îl ajută pe
întreprinzător să rămână focusat către un anumit țel și îi face și pe alții să acorde atenție
ideilor sale.
Încrederea îm sine. Provine din capabilitățile naturaleși este dependentă de planificarea
minuțioasă a pașilor astfel încât să se minimizeze incertitudinea și nivelul de risc. Aceasta
provine și din experiență. Încrederea în sine îi conferă antreprenorului abilitatea de a
asculta fără ca să fie ușor deturnat de la ideile lui sau intimidat de acțiunile unor terți.
Inteligența. Constă în simțul realității combinat cu cunoașterea și cu expertiza într-un
anumit sector al afacerilor. Agilitatea mentală îi asigură întreprinzătorului instinctul
necesar în timp ce cunoașterea și experiența îi asigură profesionalismul. Mulți oameni
dispun de ablități cognitive de care deseori nu sunt conștienți. O casnică ce se ocupă cu
succes de bugetul familiei are calități de bun organizator și competențe financiare.
Experiența de viață, educația, și practica productivă pot ajuta istețimea.
Orice antreprenor are aceste calități în combinații diferite. Ce se întâmplă atunci când
întreprinzătorului îi lipsesc unele dintre aceste capabilități? O bună parte dintre acestea pot fi
învățate. Dacă nu este timp, se poate apela la experți care dețin astfel de capabilități. Cheia
succesului se află în conștientizarea punctelor tari și folosirea lor maximă.

3.4.2. De ce devine cineva antreprenor?

Mai mulți analiști s-au întrebat ce factori fac ca o persoană să renunțe la starea de fapt mai
comodă și să înceapă o afacere pe cont propriu? Multe persoane și-au pierdut locul de muncă, o
dată sau de mai multe ori. Altele nu sunt mulțumite de job-ul pe care îl dețin sau nu văd
perspective de progres în cariera proprie. Sunt și situații în care unele persoane anticipează că
job-ul pe care îl au va deveni curând perimat și va dispărea. Poate că o persoană a fost omisă de
la promovare, deși crede că merita acest lucru. Poate că o altă persoană nu mai vede perspective
atractive pentru afacerea în care este angrenată. Unele persoane au o reacție adversă față de
lucrul pentru alții care au acceași calificare sau interese ca ale sale. Mulți dintre oameni
protestează față de un sistem de remunerare bazat pe senioritate mai degrabă decât pe
îndeplinirea atribuțiilor sau nu pot să se conformeze la rigorile unei anumite culturi
organizaționale. Tot mai mulți indivizi decid să înceapă o afacere pe cont propriu pentru că sunt
dezamăgiți de birocrație sau de politică. Alții au obosit să încerce să promoveze produse sau
servicii sau modalități de afaceri care s-au perimat sau sunt marginale în ecuația companiei la
care lucrează. Cei mai mulți întreprinzători încep o afacere pe cont propriu atrași de avantajele
acestui proces. Acestea includ:

 Întrerinzătorule este propriul șef. Un întreprinzător va adopta el deciziile. El va alege cu

cine va face afaceri și ce tip de activități vor fi desfășurate. El vor decide câte ore va lucra
pe săptămână, cât poate câștiga ca venituri și dacă ia sau nu concediu.
  Antreprenoriatul oferă perspective atractive în ce privește remunerarea bănească în
raport cu a lucra pentru alții. Se spune adesea că, este preferabil să lucrezi 16 ore pe zi,
dar pentru tine, decât 8 ore pe zi, dar pentru altcineva.
 Antreprenoriatul conferă abilitatea de a fi implicat în toate activitățile unei afaceri de la
conceperea produselor, la realizarea seriei mici de fabricație, la vânzare, la operațiunile
logistice și la relația cu clienții.
 Antreprenoriatul oferă prestigiul conferit de poziția de a răspunde de ceva concret.
 Antreprenoriatul îi oferă unui individ oportunitatea de a construi o afacere pe care o
poate păstra, vinde sau transmite generației viitoare.
 Antreprenoriatul creează pentru o persoană oportunitatea de a contribui la bnele comun.
Mulți noi întreprinzători ajută economia locală. O parte dintre aceștia, prin intermediul
inovațiilor lor, contribuie la bunăstarea societății în ansablul său.
Niciuna dintre rațiunile de mai sus nu este mai valabilă decât altele. Niciuna nu garantează
singură succesul. Totuși, dorința fierbinte de a începe o afacere pe cont ptopriu, combinată cu o
idee valoroasă, cu o atentă programare a activităților și cu multă muncă poate conduce la ceva
trainic și eficace.