Munca Patriotica. Radiografia Unui Ideal Falsificat. Valeriu ANTONOVICI 2015

ISBN 606869924-2
9 786068 699240
Valeriu Antonovici
MUNCA PATRIOTICĂ
RADIOGRAFIA UNUI IDEAL FALSIFICAT

Colecţia Universitas
Seria Theologia Socialis, nr. 23
Seria Theologia Socialis este editată de

Radu Preda (Cluj-Napoca)
alături de un consiliu știinţific format din
George Enache (Galaţi), Ingeborg Gabriel (Viena),
Pantelis Kalaitzidis (Volos), Vasilios Makrides
(Erfurt), Picu Ocoleanu (Craiova), Stefan Tobler (Sibiu/
Tübingen)
și este promovată de
Institutul Român de Studii Inter-ortodoxe,
Inter-confesionale și Inter-religioase (INTER),
Cluj-Napoca/Sibiu/Craiova/București/Chișinău
www.inter-institute.ro
Imagine copertă: Silviu Oravitzan, Pictură pe hârtie (detaliu),

50 × 70 cm
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ANTONOVICI, VALERIU
Munca patriotică : radiografia unui ideal falsificat /
Valeriu Antonovici. - Bucureşti : Eikon ; Cluj-Napoca :
Editura Şcoala Ardeleană, 2015
ISBN 978-606-711-244-3
ISBN 978-606-8699-24-0
313.314
© Editura ȘCOALA ARDELEANĂ

Cluj-Napoca, str. Mecanicilor, nr. 48, cod 400210
Redacţia: tel 0364-117.252; 0728.084.801
e-mail: office@scoalaardeleanacluj.ro, redactie@scoalaardeleanacluj.ro
Difuzare: tel/fax 0364-117 246; 0728.084.803
e-mail: difuzare@scoalaardeleanacluj.ro, esadifuzare@gmail.com
www.scoalaardeleanacluj.ro
&
Editura EIKON
www.edituraeikon.ro
VALERIU ANTONOVICI
MUNCA PATRIOTICĂ
RADIOGRAFIA UNUI IDEAL FALSIFICAT
E I K O N
Cluj-Napoca, 2015
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE ....................................................................9
INTRODUCERE......................................................................15
1. METODOLOGIE, TEORIE
ȘI ÎNTREBĂRI DE CERCETARE ...............................27
Cadrul metodologic ............................................................ 34
Grounded Theory Methodology ......................................... 40
A doua fază a realizării interviurilor.
Noile direcții și abordări în interviul deschis........................ 59
Provocările ridicate de studiul trecutului recent:
privire de ansamblu asupra memoriei colective
vs. interviurile biografice ..................................................... 61
Concluzii ............................................................................ 65
2. MEMORIE VERSUS ISTORIE ...................................69

Comunismul naționalist românesc.
Autolegitimarea internă și recunoașterea internațională ....... 72
Istorie socială, viață cotidiană și memorie ............................ 75
Memorie, Alltagsgeschichte și identitate .................................. 87
Concluzii .......................................................................... 131
3. CONTEXT ȘI IDENTITATE ....................................133

Cadrul legislativ primar..................................................... 135
Cadrul legislativ secundar.................................................. 143
Concluzii .......................................................................... 157
4. IDENTITATE ȘI COTIDIAN....................................161
Concepția asupra muncii în socialism ............................... 168
Lenin și scrierile sale despre subotnice ............................... 183
5
Concepte: accepțiuni și contextualizări
în urma analizei de presă și a interviurilor ........................ 187
Motivare și discurs ............................................................ 215
Concluzii .......................................................................... 218
5. COTIDIAN, MEMORIE ȘI ISTORIE .......................221

Motivațiile efectuării
muncii patriotice............................................................... 223
Serviciul muncii.
Scurtă descriere a situației din armată................................ 241
Muncă patriotică, folclor patriotic
și experiențe cotidiene ....................................................... 247
Concluzii .......................................................................... 252
6. PREVIZIUNI ȘI STUDIU GENERAŢIONAL ..........253

Ce își mai aduce aminte populația despre MP
și cum se raportează la acele amintiri?................................ 255
Eficiența muncii patriotice ................................................ 263
Concluzii .......................................................................... 268
CONCLUZII FINALE ...................................................271

ANEXE ..............................................................................283
BIBLIOGRAFIE & INDEX.......................................................303
6
ABREVIERI
CAP – Cooperative Agricole de Producţie

CC al PCR – Comitetul Central al Partidului Comunist Român
DGSM – Direcţia Generală a Serviciului Muncii
FMI – Fondul Monetar Internaţional
GTM – „Grounded Theory Methodology”
IAS – Întreprinderi Agricole de Stat
M.P. – Munca patriotică
PCR – Partidul Comunist Român
PMR – Partidul Muncitoresc Român
RPR – Republica Populară Română
RSR – Republica Socialistă România
UASR – Uniunea Asociaţiilor Studenţești din România
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
UTC – Uniunea Tineretului Comunist
UTM – Uniunea Tineretului Muncitor
IICCMER – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismu-
lui și Exilului Românesc
CSOP – Centrul de Sondare a Opiniei Publice
CUVÂNT ÎNAINTE
Cartea de fa ă1 nu este o „judecată” a comunismului și nici
o intenţie de a critica sau justifica trecutul sau prezentul.
Citind această carte nu veţi rămâne ancoraţi în trecut sau în
problemele din prezent, în teorie sau în exemple cotidiene –
în schimb, veţi putea înţelege ce a însemnat viaţa cotidiană
în comunism, care este diferenţa dintre memorie și istorie,
dintre discursul oficial, documentele de arhivă și memoriile
participanţilor direcţi la anumite evenimente, veţi înţelege
cum și de ce trebuie făcute astfel de studii după mai bine de
două decenii de la căderea acelui regim. Încerc să răspund
la două întrebări: (1) Ce a însemnat munca patriotică pentru
cei care au trăit în comunism și (2) Care mai sunt efectele ei
astăzi? Chiar dacă folosesc ca izvoare texte teoretice despre
comunism, texte ideologice și de propagandă, texte juridice,
istorice și jurnalistice, memorii și „vehicule ale memoriei2”,
acest studiu nu este unul ideologic, istoric, politic, juridic și
nu este nici măcar o monografie, ci o analiză antropologică
a unui fenomen care a însoţit toată perioada de construire a
1
Pentru realizarea acestui studiu am beneficiat de sprĳin prin proiectul
„Burse doctorale în sprĳinul cercetării: Competitivitate, calitate, coopera-
re în Spaţiul European al Învăţământului Superior”, proiect cofinanţat de
Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
2
Cărţi, fotografii, filme, însemnări ale unor subiecţi etc.
11
Munca patriotică
socialismului în România. Munca patriotică a făcut parte din

viaţa fiecărui om.
Pornind de la acest fenomen trec prin ultimii douăzeci
de ani de comunism și încerc să fac înţelegerea sistemului
comunist mai accesibilă. Munca patriotică a fost un expe-
riment social. Această nouă religie politică (comunismul)
a glorificat munca fizică și mai cu seamă cea necalificată. A
existat dorinţa de a pune segmentele de tineri intelectuali la
muncă. Aceste munci, de cele mai multe ori, nu erau justifi-
cate doar economic, ci dublate ideologic. Se punea mare accent
pe rolul educativ al muncii fizice – educaţia prin muncă și
pentru muncă – scopul final fiind militarizarea (în sensul de
ordine și ascultarea ordinelor) și crearea „omului nou”. Nu
doar comunismul a avut ca scop central crearea omului nou.
Dacă este să vorbim cronologic, mai întâi au apărut câmpu-
rile de concentrare naţional-socialiste și apoi cele staliniste –
acestea erau create cu scopul de a cultiva conștiinţa de clasă
prin munca de jos.
Una dintre concluziile acestui studiu este faptul că regi-
mul comunist din România și-a atins scopul: acea formă de
sclavie a fost internalizată și acceptată de o bună parte dintre
cei care au trăit în acea perioadă.
În funcţie de mai multe criterii (vârstă, educaţie, parcursul
subiecţilor intervievaţi în post-socialism) veţi regăsi o gamă
largă de categorii de răspunsuri la întrebările puse: unii vor
spune că munca patriotică a fost un lucru bun, alţii vor spune
că a fost o formă de înjosire; unii vor spune că sunt mândri
de ce s-a realizat cu această formă de implicare, alţii – nu –
însă ce trebuie de observat este faptul că toate aceste catego-
rii își justifică/construiesc imaginarul identitar pornind de la
acele practici.
12
Cuvânt înainte
Nu neg, în lucrare, faptul că „s-a construit mult”, dar oare

(moral vorbind) s-ar fi construit la fel dacă acea muncă nu era
forţată? Ar fi arătat acele „obiective faraonice” la fel? A meri-
tat costul aceste construcţii?
Munca patriotică a fost o pârghie de implicare a societăţii
în viaţa de partid, dar și o pârghie de control social a fiecărui
om – mulţi subiecţi intervievaţi recunoșteau că aceste munci
îi ţineau departe de alte forme de asociere și activităţi, erau
supravegheaţi în permanenţă. De altfel, unul dintre scopu-
rile creării „omului nou” nu era doar distrugerea vechilor
valori (prin uitare sau neglĳare), ci și distrugerea societăţii
civile, practic „stârpirea” ei din muguri. Acest tip de muncă
nu a construit și modelat doar identităţi și caractere particu-
lare, ci și întreaga identitate naţională – mai ales în perioada
studiată – 1970-1989.
Lucrarea nu face lumină doar asupra evenimentelor de
acum douăzeci – patruzeci de ani, ci și asupra prezentului. Îmi
exprim speranţa că acest studiu va aduce o imagine mai clară
asupra perioadei comuniste și asupra a ceea ce s-a întâmplat
după data de 22 decembrie 1989.
În paginile de mai jos voi arăta că „omul nou” încă bân-
tuie societatea de astăzi!
13
INTRODUCERE
România a cunoscut în perioada de dictatură comunistă,
ca și alte ţări socialiste, un anumit tip de implicare socială a
cetăţenilor, numită de autorităţi „muncă patriotică”. De fapt,
era vorba despre un tip de muncă obligatorie forţată și neplă-
tită care își are rădăcinile în ceea ce Lenin numea în 1919 Subot-
nic, munca pe gratis în folosul statului în zilele de sâmbătă.
El vorbea despre muncitorii de la linia ferată Moscova-Kazan
care au decis, în acel an, să lucreze „șase ore pe săptămână
pentru Patrie”. Uniunea Sovietică a recurs la astfel de activităţi
voluntare din cauza situaţiei economice precare în care se afla
datorită penuriei, o criză declanșată după terminarea Primu-
lui Război Mondial. Nu este mai puţin adevărat că, mobili-
zând masele, se urmărea legitimarea politică a comuniștilor
proaspăt veniţi la putere și de construcţia unei noi identităţi
statale. În primele texte traduse din rusește, comuniștii români
au preluat acest termen sub ceea ce s-a numit aproape două
decenii „muncă voluntară”. Astfel de munci erau făcute de
muncitori, elevi și studenţi, „cetăţeni cu un trecut nesănătos”
sau deţinuţi de drept comun și politici – acestora li se impu-
neau astfel de munci și din perspectiva ideologică de „reedu-
care prin muncă și pentru muncă”. Așa cum s-a întâmplat în
URSS și în RPR/RSR, munca voluntară a fost introdusă la în-
ceput din motive economice, de reconstrucţie a ţării după răz-
boi cu ajutorul unor brigăzi de muncă voluntare (amintesc aici
17
Munca patriotică
doar câteva obiective realizate de aceste formaţiuni de muncă:

Bumbești-Livezeni, Agnita-Botorca sau Salva-Vișeu). Mai apoi,
această muncă, a fost justificată ideologic prin nevoia natu-
rală a omului de a munci, ca după douăzeci de ani accentul să
cadă din ce în ce mai mult pe caracterul patriotic. Începând cu
finalul anilor șaizeci și începutul anilor șaptezeci, munca vo-
luntară s-a transformat din ce în ce mai mult în muncă patri-
otică. Mai întâi s-a numit munca voluntar-patriotică1, treptat
dispărând atributul de voluntară. În discursul public, aceasta
era justificată prin caracterul ei patriotic, economic, educativ
și ideologic, continuându-se astfel construcţia socialismului
și a omului nou și evidenţiindu-se, din ce în ce mai des, carac-
terul de construcţie identitară. Prin participarea populaţiei la
astfel de activităţi, autorităţile încercau să creeze o nouă iden-
titate, un nou trecut, prezent și viitor; se dorea crearea unui
cotidian cât mai apropiat de discursul oficial – munca patrio-
tică a fost o piatră de temelie pentru consolidarea unui anu-
mit tip de memorie, de atașare a populaţiei pentru anumite
valori, reguli, experienţe și spaţii geografice (fizice și simbo-
lice). În anii șaptezeci-optzeci, munca patriotică era omnipre-
zentă atât în discursul oficial, cât și în viaţa de zi cu zi a fiecărui
cetăţean, neţinându-se cont de vârstă, sex sau educaţie – oa-
menilor „amintindu-li-se că sunt egali și că trebuie să mun-
cească pentru Patrie”2. După căderea comunismului, munca
patriotică a dispărut din cotidian la fel de repede cum a și
apărut – peste noapte. A lăsat în urma ei însă ceva foarte im-
portant – omul nou. Omul care s-a născut în comunism, și-a
1
Conform Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 2198/1968 privind con-
stituirea fondului destinat pentru premierea tineretului care efectuează prin
muncă voluntar-patriotică lucrări în sectorul agricol și silvic.
2
Interviu Bărbat, 67 de ani, fost inginer.
18
Introducere
trăit prima parte din viaţă în acel sistem socio-politic, a asi-

milat anumite valori (morale, sociale, etnice, etc.) și deprin-
deri (pe care le numesc conștiinţă). Cu siguranţă, din cotidia-
nul acestuia nu a lipsit munca patriotică, iar ultimii douăzeci
de ani de tranziţie i-a trăit fără a-și redefini propria identi-
tate. Ultimele sondaje făcute publice de IICCMER și CSOP3
arată că mai bine de jumătate dintre respondenţi consideră că
a fost o idee bună comunismul și susţin faptul că acel sistem
a avut o contribuţie pozitivă la economie, educaţie și cultură.
Ei invocă două motive principale: 1. sunt dezamăgiţi de noua
clasă politică, iar după căderea comunismului au fost catego-
ria de persoane care a avut cel mai mult de pierdut și 2. acea
parte din viaţa lor, trăită în comunism, i-a făcut să pună ac-
centul pe alte tipuri de valori, chiar dacă a fost de multe ori
greu de suportat frigul, întunericul sau lipsa hranei. Aceste
lucruri le-au consolidat propria identitate care se revendică
de la acele valori, locuri, practici etc. Memoria și uitarea sunt
cele două componente care (re)definesc și (re)clădesc identi-
tatea (proprie și de grup) în mod continuu. Munca patriotică
a fost un ingredient important în consolidarea unui anumit
tip de memorie, de identitate și de discurs identitar. Aceste
activităţi i-au4 dat sentimentul de participare la viaţa ţării, l-au
legat simbolic de anumite obiective industriale sau agrare, cul-
turale sau educaţionale – „am fost acolo!”, „am construit Pa-
tria”, fie că vorbim de metroul din București, Aeroportul Oto-
peni, fabrica APACA sau de practica agricolă și plantarea de
copaci în parcuri – toate acestea sunt repere geografice cu o
3
Atitudini și opinii despre regimul comunist din România, Sondaj de opinie
publică pe site-ul IICCMER, 23 mai 2011, http://www.iiccmer.ro/pdf/ro/ra-
port_sondaj_opinie_publica_iiccmer_mai_2011.pdf (accesată la 01.06.2011).
4
Aceasta este opinia a aproape 50% dintre intervievaţii acestui studiu.
19
Munca patriotică
semnificaţie identitară pentru cel care a participat la astfel de

munci. Ori, după 1989 prea puţini sunt cei care se regăsesc în
acţiunile clasei politice, în discursul identitar care este prac-
tic inexistent în spaţiul public.
Cercetarea pornește de la următoarele întrebări: Ce implicaţii
a avut în viaţa cotidiană a oamenilor, a comunităţilor locale
sau a unităţilor economice acest tip de muncă? Cum și prin
ce metode a fost impusă populaţiei? Care au fost implicaţiile
socio-economice ale unei astfel de acţiuni de masă? Pe lângă
motivaţiile politico-ideologice au fost și unele de natură eco-
nomică – acest tip de muncă a fost impus populaţiei și ca un
nou tip de impozit? Care a fost influenţa acestui tip de muncă
asupra creării unei noi identităţi individuale și naţionale? Oa-
re acest tip de muncă a fost și este o constrângere sau o frână
simbolică a populaţiei în vederea implicării și astăzi în soci-
etatea civilă? Oare denumirea unei munci forţate – cu terme-
nul de „muncă voluntară” – nu a făcut posibilă respingerea,
cel puţin în anii nouăzeci, a tot ceea ce a însemnat implicare
civică, activism și voluntariat?
Toate aceste implicaţii trebuie analizate nu doar din punct
de vedere social, politic sau economic, ci și istoric – și anume,
să ne amintim faptul că în ultimii douăzeci de ani ai regimu-
lui comunist, România a trebuit să strângă cureaua cheltu-
ielilor pentru a restitui datoria de la FMI și pentru a ieși din
criza economică. Prin urmare, contextualizarea și aprofunda-
rea întrebărilor este esenţială pentru a putea oferi răspunsuri
cât mai obiective cu putinţă. O altă perspectivă în abordarea
acestor întrebări de cercetare este și studiul memorialistic al
identităţii. Întrebările specifice acestui tip de abordare sunt:
Ce își mai amintesc oamenii despre munca patriotică? Ce, cum
și de ce își mai amintesc într-un fel sau altul? Analiza biogra-
20
Introducere
fică a interviurilor combinată cu Grounded Theory Metodology

m-au ajutat să găsesc un răspuns coerent și bine fundamen-
tat la toate aceste întrebări.
Pornind de la aceste întrebări, cercetarea de faţă a trecut
prin mai multe etape, iar fiecare a adus cu sine noi ipoteze de
lucru, fără a le exclude însă pe primele. Am pornit de la ipo-
teza că munca patriotică era un mod prin care statul își exer-
cita puterea asupra populaţiei. Aceste acţiuni voluntar-obli-
gatorii le vedeam drept un abuz din partea statului. Tot în
această fază a cercetării am dezvoltat și ipoteza conform că-
reia acest tip de obligativitate a muncii voluntare a cauzat
slaba implicare a populaţiei în societatea civilă post-decem-
bristă – primele interviuri mi-au confirmat acest fapt. Când
rugam subiecţii să-mi spună ce înseamnă muncă voluntară,
în majoritatea cazurilor, răspunsurile erau unele după mo-
delul următor: „am făcut, maică, dea muncă voluntară toa-
tă viaţa!”, iar dacă îi întrebam dacă se mai implică cumva și
acum spuneau că „au făcut destulă pe timpul lui Ceaușescu
– ne-a ajuns, a fost destulă”5.
Odată cu începerea monitorizării de presă și a lucrului în
arhivă, am întâlnit din ce în ce mai multe documente, repor-
taje, stenograme, statistici care mi-au îndreptat privirea spre
aspectul economic al acestor acţiuni. Majoritatea documen-
telor oficiale, la partea de motivare și justificare a necesităţii
efectuării acestor activităţi patriotice, făceau referire la mili-
oanele de lei economisiţi prin prestarea unor astfel de munci.
De asemenea, analiza cadrului legislativ m-a făcut să mă gân-
desc la faptul că munca patriotică (Edilitar-gospodărească6)
scutea statul de anumite cheltuieli (curăţenia spaţiilor publice,
5
Femeie, 79 de ani, fostă profesoară.
6
Termen folosit în prima perioadă a regimului comunist.
21
Munca patriotică
construcţia podurilor, școlilor, căminelor culturale, plantatul

de copaci în parcuri etc.). După analiza legislaţiei, cu precă-
derea a celei din anii șaptezeci, am introdus în cercetare ur-
mătoarea ipoteză: munca patriotică a fost impusă populaţiei
ca o nouă formă de impozit7.
Pe lângă motivarea economică în tot mai multe articole
analizate, am observat că nu lipsea nici perspectiva ideolo-
gică, motivarea necesităţii unei astfel de munci prin prisma
ideologiei marxist-leniniste. Aceasta pornește de la premisa
că munca l-a creat pe om, aceasta fiind un factor de schimba-
re. Așa cum unul dintre scopurile socialismului era crearea
omului nou – munca putea fi un instrument și un mĳloc prin
care putea fi creat acesta. Conform scrierilor lui Marx, în co-
munism, omul trebuia să muncească din plăcere – să nu fie
motivat de dorinţa îmbogăţirii. Prin urmare, am văzut munca
patriotică un fel de exerciţiu de pregătire pentru atunci când
omenirea trebuia să ajungă în comunism. Astfel, munca s-a
transformat din mĳloc în scop.
Aprofundând atât studiul teoretic, cât și pe cel empiric,
mi-am pus întrebarea, dacă nu cumva, munca patriotică era
gândită și ca un fel de pilon în crearea unui nou tip de dis-
curs identitar. Prin introducerea acestei practici în cotidian
populaţia a fost stimulată să-și justifice propriul discurs identi-
tar pornind de la anumite valori – cum ar fi, muncă, conștiinţă
socialistă, etică socialistă, patriotism etc. Interesant de studi-
at a fost și ipoteza dacă nu cumva munca patriotică a fost un
element de bază în fixarea unei memorii identitare. Acest lu-
cru a putut fi verificat prin analiza a optzeci de interviuri bi-
ografice puse faţă-n faţă cu discursurile oficiale referitoare la
munca patriotică și la discursurile de tip identitar.
7
Vezi Capitolul III.
22
Introducere
Pentru a nu menţine confuzia între termenii care se refe-

ră la muncile patriotice am decis să fac o analiză clară a con-
textului istoric, juridic, ideologic și economic. Perioada aleasă
pentru studiul de faţă: ultimii douăzeci de ani din comunism –
1970-1989. Cu ajutorul cercetării de tipul Alltagsgeschichte8 am
reușit să introduc în studiul de faţă și primii douăzeci de ani
după căderea acestui regim politic (-20[1989]+20). Menţionez
acest lucru deoarece memoriile subiecţilor intervievaţi nu se
referă niciodată doar la trecut, la ceea ce s-a întâmplat acum
douăzeci de ani și nu se face abstracţie nicio secundă de pre-
zent și de așteptările acestora și proiecţiile de viitor. Orice po-
veste spusă, orice interviu referitor la evenimente și sentimen-
te din trecut ţine cont și de aceste două variabile, prezent și
viitor, componente ale discursului identitar.
În ultimul secol, memoria, văzută din perspectiva știinţelor
sociale, a devenit un element esenţial în construirea identităţii.
Aceasta a stabilit nu doar rădăcinile unei continuităţi linea-
re, ci și-a găsit și justificarea, legitimarea identitară. Memoria
a devenit un fel de izvor al religiei identitare9, unde atât pro-
priile experienţe, cât și cele colective stau la baza construcţiei
unui anumit discurs.
Atunci când vorbim de identitate, nu vorbim doar de pre-
zent, ci, în același timp, și de trecut și, mai cu seamă, de vi-
itor. „Identitate” este termenul care desemnează calea sau
poziţionarea noastră faţă de noi înșine în corelaţie cu poves-
tea trecutului nostru10. Conceptul de identitate nu este doar
8
Vezi Capitolul II.2.2
9
Barbara A. Misztal, Theories of Social Remembering, Open University
Press, Maidenhead, 2003, p. 47.
10
Patricia Brett Erens, Crossing Borders: Time, Memory, and the Con-
struction of Identity in Song of the Exile, Cinema Journal 39, Number 4,
Summer 2000, pp. 43-59.
23
Munca patriotică
unul de tipul „de la cine ne tragem?”, ci și unul de tipul „ce

vom deveni?” sau „cine suntem și ce facem în acest moment?”?
Aceste caracteristici nu sunt valabile doar pentru individ ca
persoană, ci și pentru colectivităţi, naţiuni întregi. Toate ce-
le trei posibilităţi, din punct de vedere al raportării la trecut,
prezent și viitor, le-am întâlnit de cele mai multe ori împreu-
nă. Din analiza de presă și a discursurilor oficiale am obser-
vat o încercare de a construi o naraţiune care să aibă început
și sfârșit: de la cine ne tragem, cine suntem și încotro mergem
(„spre comunismul înfloritor”)? Astfel, puterea politică a cre-
at o naraţiune cu un început și cu un final foarte clar identi-
ficate în discursul public11. Mai trebuie menţionat faptul că,
trecutul, din acest punct de vedere, poate fi împărţit în două
categorii: (1) amintiri și (2) uitări, iar ceea ce ne interesează es-
te să răspundem la următoarele întrebări: când, cum și de ce
ni-l amintim într-un anumit fel și ce anume și de ce am uitat?12
Prin urmare, cercetarea de faţă nu răspunde doar la în-
trebarea „ce a însemnat acest tip de muncă acum 20-40 de
ani”, ci și la „cum își aduc aminte acele evenimente și cum
le-a influenţat (le influenţează) viaţa subiecţilor intervievaţi”.
Studiul comparativ al analizei poveștilor de viaţă cu pri-
vire la viaţa cotidiană în comunism și analiza acestei imagini
(a cotidianului) în presă și în discursurile politice și ideologi-
ce aduc un plus acestei cercetări prin evidenţierea punctelor
comune și a celor divergente. Prin acest tip de studiu se poa-
te compara și analiza care dintre „argumentele” și proiecţiile
identitare la nivel oficial se regăsesc și astăzi în memoria po-
pulară? Care au fost mecanismele de fixare a unei memorii și
11
Press, Maidenhead, 2003, p. 10
12
Vezi subcapitolul II.2.5. Memorii individuale/amintiri personale.
24
Introducere
de creare a unui anumit tip de discurs identitar? Care au fost

factorii pre și post-decembriști 1989 care au contribuit la schim-
barea sau menţinerea unui anumit tip de discurs identitar și
narativ? Mi-am construit metodologia în așa fel încât să nu
studiez doar faptele, legile, datele statistice, ci și semnificaţiile
atribuite de subiecţi unor experienţe cotidiene. Nu m-a inte-
resat doar cum s-au întâmplat anumite fapte, ci și cum se ra-
portează (și cum s-au raportat) cei care-mi povestesc la aces-
tea, ce tip de semnificaţii au oferit ei atunci acelor evenimente
și ce semnificaţie îi acordă astăzi. O întrebare mai importan-
tă a fost dacă acele acţiuni le-au influenţat viaţa în vreun fel
sau dacă o mai pot influenţa și în prezent.
Chiar dacă la începutul cercetării credeam că voi avea foar-
te multe răspunsuri și memorii care să-mi confirme indigna-
rea persoanelor intervievate în legătură cu acel abuz din par-
tea statului, pe măsură ce numărul interviurilor realizate și
analizate creștea, constatam că acel exces nu mai este perce-
put de mulţi drept abuziv, ci este văzut, mai degrabă, ca o
experienţă care a făcut parte din trecutul lor, drept o norma-
litate și, nu de multe ori, am primit răspunsuri de genul „și
ce era să facem?”13 ca, după scurt timp, să-mi descrie părţile
educative ale acelor activităţi sau chiar „farmecul acelor seri
de tabără din studenţie”14.
Lipsa unui astfel de studiu care să pună accentul pe con-
textul istoric, legislativ, ideologic și în același timp să cercete-
ze viaţa de zi cu zi în comunism, legate de o experienţă atât
de controversată cum este munca patriotică, m-a motivat să
realizez această cercetare. Am decis să studiez acest subiect
din două motive: 1. în cercetările realizate înaintea admiterii
13
Bărbat, 76 de ani, fost profesor.
14
Femeie, 84 de ani, fostă contabilă.
25
Munca patriotică
la studiile doctorale, de mai multe ori, subiecţii intervievaţi

ajungeau să-mi povestească evenimente legate de astfel de
practici; aceștia se raportau atât de diferit la ele și totodată cu
ușurinţă, încât, dacă m-aș fi născut după 1989 și nu aș fi tră-
it în URSS și apoi într-o ţară (în Republica Moldova) care a
mai păstrat rămășiţele Subotnicilor – unde și astăzi elevii mai
sunt scoși toamna câteva săptămâni la câmp pentru a aju-
ta la strânsul recoltei – m-aș fi gândit că „dacă nu am parti-
cipat la astfel de acţiuni, am pierdut tot ce era mai frumos în
viaţa asta”15; și 2. interesul cum o activitate impusă în cotidi-
an poate deveni o normalitate cu trecerea anilor și cum se ra-
portează oamenii și care sunt categoriile și poveștile acestora
la astfel de activităţi. Și dacă ar fi să amplific ipoteza și între-
barea de cercetare referitoare la munca patriotică și influenţa
acesteia asupra civismului românilor, m-aș întreba dacă cla-
sa politică actuală nu a impus un discurs identitar sau legat
de civismul populaţiei, tocmai din cauza faptului că și ei au
fost antrenaţi în astfel de munci în tinereţe, iar în acest mo-
ment au o anumită atitudine de respingere faţă de tot ceea ce
le amintește de munca patriotică?
15
Ibidem.
26
1.
METODOLOGIE,
TEORIE
ȘI ÎNTREBĂRI
DE CERCETARE
Pentru a putea cerceta și pune în context realitatea ultimi-
lor douăzeci de ani din comunismul românesc am realizat o
serie de interviuri. În absenţa unor materiale scrise despre
acest subiect și despre această perioadă, faptul cum își mai
aduc amintesc și ce își mai aduc aminte și, important, cum se
raportează la acele evenimente martorii direcţi, poate consti-
tui un material foarte vast și bogat în date importante pen-
tru acest tip de studiu. James Mark și Izabella Main1 invocă
interacţiunea dintre memorie și politică. Acești cercetători au
arătat cum memoria oficială a evenimentelor politice a mode-
lat atitudini și faptul că memoria cetăţenilor se poate reflecta
în contextul socio-cultural.
Un studiu aprofundat asupra vieţii cotidiene în anii de
dictatură comunistă va contribui nu doar la înţelegerea con-
textului socio-cultural al societăţii ca întreg, ci și la detalierea
relaţiilor de putere într-un astfel de stat. În anii regimului co-
munist, știinţele sociale au fost interzise sau au fost cel puţin
dramatic cenzurate în privinţa libertăţii de cercetare și inter-
pretare, fiind practic interzise în două etape, prima, în peri-
1
Izabella Main, „The Celebration of the Tenth Anniversary of Peoples’
Poland, Popular Perception and Memory”; Mark Pittaway, Nigel Swain,
„Everyday Socialism: States and Social Transformation in Eastern Europe,
1945-1965. A position paper” lucrare prezentată în cadrul conferinţei
„Everyday Socialism: States and Social Transformation in Eastern Europe,
1945-1965”, la Open University, London, UK, 24-26 Aprilie 2003, M.B,
www.open.ac.uk/Arts/everyday-socialism/programme.htm (accesată la
19.01.2010).
29
Munca patriotică
oada lui Gheorghe Gheorghiu Dej, și a doua, între 1977-1989;

de fapt de practicat liber nu s-au putut practicata niciodată.
Prin urmare, în ceea ce privește studierea istoriei sociale, a
vieţii de zi cu zi, a rămas un gol care trebuie umplut acum,
mai ales în ultimele decenii după căderea regimului comu-
nist. Acest lucru este posibil folosind metodele acestei disci-
pline: istorii de viaţă, memorii și introducerea acestora în con-
textul socio-politic.
Istoria socială a anilor studiaţi ne va face să înţelegem o
parte din experienţele de zi cu zi ale românilor. Deși accesul
la Arhivele Naţionale a fost deschis, puţini istorici, cercetători
în știinţele socio-umane s-au ocupat de această zonă a cotidi-
anului și a influenţei experienţei cetăţenilor asupra perioadei
studiate sau asupra prezentului. Majoritatea studiilor s-au axat
pe teme mari, precum: securitatea și statul Totalitar2, crimele
2
Marius Oprea et al. Securiștii Partidului. Serviciul de cadre al PCR ca
poliţie politică. Studiu de caz: arhiva Comitetului Municipal de Partid Brașov”,
Polirom, Iași, 2003; Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii
in documente, 1949-1989, Polirom, Iași, 2002; Marius Oprea, Moștenitorii
Securităţii, Humanitas, București, 2004; Mihai Pelin, Culisele spionaju-
lui românesc. D1E: 1955-1980. Evenimentul Românesc, București, 1997;
Mihai Pelin, Un veac de spionaj, contraspionaj și poliţie politică, Elion,
București, 2003; Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de
Informaţii și Securitate ale regimului comunist din România, Elion, București,
2003; Cristian Troncotă, Torţionarii. Istoria instituţiei Securităţii regimu-
lui comunist din România (1948-1964), Elion, București, 2006; Katherine
Verdery, Socialismul. Ce a fost și ce rămâne, Institutul European, Iași,
2003; Anneli Ulte Gabanyi, Cultul lui Ceaușescu, Polirom, București,
2003; Dinu C. Giurescu (coord.), Istoria României in date. Enciclopedică,
București, 2003; Doina Jela, Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comu-
niste, Humanitas, București, 2001; Gail Kligman, The Politici of Duplicity.
Controlling Reproduction in Ceausescu’s România, University of California
Press, Berkeley și Los Angeles, 1998, [ed. rom. Politica duplicităţii. Controlul
30
Metodologie, teorie și întrebări de cercetare
comunismului și nomenclatura comunistă3 etc. Însă, chiar și

în spatele acestor date se ascunde ceea ce numim viaţa coti-
diană. Aceste tipuri de cercetări ajung mai ușor la public da-
că le dăm un nume, le contextualizăm, aducem mărturii ale
supravieţuitorilor. Persoanele care citesc un articol sau pri-
vesc un film se identifică mai ușor cu subiectul cercetării da-
că acestuia i se dă un nume, i se spune o poveste trăită, relaţia
emoţională fiind mai puternică, din prisma evenimentelor co-
tidiene, a mărturiilor directe.
reproducerii in România lui Ceaușescu, trad. de M. Dumitrescu, Humanitas,

București, 2000]; Stejarel Olaru, Georg Herbstritt, Stasi și Securitatea,
trad. de V. Buta și M. Alecu, Humanitas, București, 2005; Cristina Păiușan,
Narcis Dorin Ion, Mihai Retegan, Regimul comunist din România. O crono-
logie politică (1945-1989),Tritonic, București, 2002; Vladimir Tismăneanu,
Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Univers, București, 1995; Vladimir Tismăneanu,
Stalinism pentru eternitate, Polirom, Iași, 2005; Vladimir Tismăneanu, Marc
M. Howard, Sil Rudra, Ordinea mondială după leninism, Curtea Veche,
București, 2009 etc.
3
Mihai Burcea, Marius Stan și Mihail Bumbes, Dicţionarul ofiţerilor
și angajaţilor civili ai direcţiei generale a penitenciarelor. Aparatul central
(1948-1989), Polirom, București, 2009; Vasile Calestru, Martiraj în Bărăgan.
Lătești. Drum spre un alt destin. Casa Editorială Demiurg, Iași, 2006; Adrian
Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului româ-
nesc, Curtea Veche, București 2005; Gheorghe Crișan, „Piramida pute-
rii.” vol. I: Oameni politici și de stat, generali și ierarhi din România (23 august
1944 – 22 decembrie 1989), Pro Historia, București, 2004; Dennis Deletant,
Ceaușescu and the Securitate. Coercion and Dissent in România 1965-1989,
New York. 1995 [ed. rom. Ceaușescu și Securitatea. Constrângere și disidenţă
în România anilor 1965-1989. trad. de G. Ciocâltea, Humanitas, București,
1998]; Florica Dobre și colab. Membrii CC al PCR 1945 1989. Dicţionar,
CNSAS, București, 2004; Thomas Kunze, Nicolae Ceaușescu. Eine Biographie,
Berlin, 2000 [ed. rom. Nicolae Ceaușescu. O biografie, trad. de A. Teodorescu,
Vremea, București, 2002] etc.
31
Munca patriotică
Studiul se bazează pe ceea ce englezii numesc „the social

history of politics”. Cross și Kealey4 , Adas5, Anderson6, Ca-
brera7 pornesc de la prezumţia că socialismul a influenţat nu
doar economia sau sistemul politic la nivel macro, ci și, mult
mai în adâncime, la nivel micro, comportamente și valori per-
sonale. Din acest punct de vedere putem vorbi de un socialism
domestic, trăit zi de zi. Nu doar constructorii construiau, nu
doar pădurarii plantau copaci, nu doar gunoierii strângeau
gunoiul și nu doar ţăranii lucrau pământul: în aceste acţiuni
erau implicaţi cetăţeni din toate categoriile sociale. Motivaţia
partidului nu era doar ideologică, economică sau educativă,
ci și de putere asupra acestora. Voi arăta cum au perceput
acești oameni tipul de implicare a politicului în viaţa cotidia-
nă, ce își mai amintesc despre acele practici și cum le-au per-
ceput în acel moment. Au schimbat ele oare comportamentul
lor de zi cu zi? Nu mă gândesc doar la decizia subiectului de
a merge sau nu la astfel de acţiuni, dar și la ce alte activităţi
obișnuite până atunci au dispărut ori s-au intensificat în coti-
dian. Oare acele practici au influenţat cumva unele compor-
tamente civice sau politice ulterioare?
Cum a fost influenţată viaţa cotidiană de acest proiect po-
litic impus de comunism? În ce măsură și-a atins scopul și da-
că el a fost declarat vreodată și sub ce formă? Acest proiect
politic a avut vreo influenţă asupra construcţiei identitare a
4
Michael S. Cross, Gregory S. Kealey, Readings in Canadian Social
History, vol 5, McClelland and Stewart, Toronto, 1984.
5
Michael Adas, „Social History and the Revolution in African and Asian
Historiography”, Journal of Social History 19 (1985), pp. 335-378.
6
Michael Anderson, Approaches to the History of the Western Family
1500-1914, The Macmillan Press Ltd. Paperback, London, 1980.
7
Miguel A. Cabrera, Postsocial History: An Introduction (trad. de M.
Mcmahon) Lanham Md. Lexington Books, USA, 2004.
32
poporului? Unul dintre scopurile socialismului era crearea

„omului nou”. În ce măsură aceste acţiuni de muncă în folo-
sul comunităţii au izbutit să dea naștere unui astfel de chip? În
acest moment există o parte din populaţie care, din punct de
vedere al memoriei, al identităţii are un astfel de discurs „fă-
ceam curat eram civilizaţi, nu vedeai oameni aruncând hârtii
pe jos – acum cine suntem?” îl va transmite oare mai departe?
Ce și cum au povestit ei din aceste experienţe tinerei generaţii?
În viaţa de zi cu zi, oamenii sunt influenţaţi de experienţele
lor și ale altor persoane apropiate. Astfel își creează și modelea-
ză comportamentul și valorile la care se vor raporta mai târziu8.
Munca în comun a cetăţenilor Republicii Socialiste România
nu doar că a creat o identitate socialistă, ci și o serie de legă-
turi care au putut fi dezvoltate, impresii sau stări de inconfort
și respingere pe viitor a oricăror astfel de acţiuni voluntare.
Pentru a răspunde la întrebările cercetării am analizat ca-
drul legislativ, contextul economic, politic și social, am reali-
zat și analizat optzeci de interviuri și cercetat cinci publicaţii
centrale. Perioada studiată: 1970-1989. Prin comparaţie și con-
textualizare, analiză și sinteză am studiat conţinutul ideologi-
ei, adică acel cadru oficial, dar și pe cel neoficial concretizat în
viaţa de zi cu zi a unor subiecţi implicaţi în astfel de activităţi.
Memoriile oamenilor despre munca patriotică completea-
ză prevederile seci ale unor legi și discursuri ale oficialităţilor.
Pentru a putea face o analiză cât mai clară și mai obiectivă
nu am neglĳat contextul în care au apărut legile și practicile
ce ţin de munca patriotică. În textul analizat se va vedea clar
distincţia între propagandă oficială și viaţa oamenilor de zi
cu zi. Trebuie să specific însă faptul că documentele, presa și
8
David M. Newman, Sociology. Exploring the Arhitecture of Everyday Life,
Pine Forge press, Thousand Oaks, California, 1995, p. 20.
33
Munca patriotică
filmele din acea perioadă aveau o doză de ideologie/îndoc-

trinare și distorsionau realitatea, la fel cum o fac și memoriile
subiecţilor în interviurile despre propria viaţa de acum 21-40
de ani. De cele mai multe ori intervine uitarea, omisiunile sau
greșelile de relatare, ori subiecţii își amintesc doar ce vor, toa-
te acestea întâmplându-se în funcţie de context și de mai mul-
te variabile necontrolabile metodologic. Oamenii înţeleg și își
amintesc evenimente din viaţa lor în termeni de istorii perso-
nale9. Din acest motiv, ordinea întrebărilor din grila de inter-
viu10 nu a fost respectată cu stricteţe. Consider că interviurile
de tipul life-story sunt cele mai potrivite pentru astfel de ex-
plorări în istoria recentă, deoarece datele sunt personalizate,
nefiind distorsionate de rigoarea unei grile de interviu. Unul
dintre obiectivele cercetării este și acela de a afla cum au tră-
it și cum au perceput oamenii, în viaţa de zi cu zi, efectele in-
troducerii unei astfel de munci patriotice.
Cadrul metodologic
Monitorizare de presă
Pentru o documentare mai amplă despre ceea ce a însemnat
munca patriotică, cât și pentru a putea contextualiza implicaţia
acesteia în viaţa publică și privată am realizat o monitorizare
de presă pentru anii 1970-1989. Pe parcursul acesteia am ur-
mărit și analizat articole, proiecte de legi, reportaje și cuvân-
9
Sheila FitzpaTrick, Everyday Stalinism. Ordinary life in extraordinary
times: soviet Russia in the 1930s, University Press, Oxford, 1999, pp. 8-11.
10
Vezi Anexa 1.
34
tări publicate în acea perioadă în Scînteia, România Liberă, Mun-

ca de Partid, Scînteia Tineretului și Viaţa Studenţească. Această
monitorizare de presă nu m-a ajutat doar să colectez cât mai
multe informaţii despre ceea ce a însemnat munca patriotică,
cum a fost justificată de puterea politică și de presă, ce tipuri
de activităţi și ce tipuri de justificări erau făcute mai frecvent,
ci m-a direcţionat și către alte ipoteze și chiar către alte surse
de documentare. De exemplu, după monitorizarea primelor
publicaţii am introdus în grila de monitorizare și alte cuvinte
cheie decât cele stabilite iniţial. Dacă la început urmăream cu-
vinte cheie, fotografii, grafice care conţineau termeni precum:
muncă patriotică, muncă în folosul comunităţii locale, cei 3R,
întrecere socialistă, muncă voluntară etc., adică termeni direct
legaţi de tema centrală, la scurt timp am inclus în această gri-
lă și termeni precum: Consiliul Popular, cel care se ocupa de
organizarea acestor munci, tabere de muncă, brigăzi de tine-
ret etc. Astfel, pentru a mă asigura că din primii ani analizaţi
nu mi-au scăpat anumite evenimente și relatări importante,
am luat decizia de a monitoriza presa după metoda sus-jos:
dacă la prima publicaţie am început monitorizarea din 1970
și am terminat cu 1989, la cea de-a doua am început cu anul
1989 și am terminat cu 1970.
Primele două publicaţii (România Liberă și Munca de Partid)
le-am monitorizat în totalitate – număr cu număr – an cu an.
După ce am constatat faptul că același tip de articole și argu-
mentări uneori chiar și aceleași fotografii reveneau cu o mare
frecvenţă în monitorizare, am decis ca Scînteia să o monitori-
zez după un pas statistic pentru a câștiga cât mai mult timp la
analiza de text care a fost realizată după fotocopierea acesto-
ra. Astfel am fotocopiat câte trei luni din fiecare an, de exem-
plu: pentru anul 1970 – ianuarie, februarie, martie; 1971 – apri-
35
Munca patriotică
lie, mai, iunie; 1972 – iulie, august, septembrie etc., iar pentru
Scînteia Tineretului și Viaţa Studenţească am realizat monitori-
zarea după un alt pas statistic – din doi în doi ani (exemplu:
Scînteia Tineretului – 1973, 1975, 1977 etc. și Viaţa Studenţească
– 1970, 1972, 1974, 1976 etc.) După finalizarea monitorizării
am realizat o analiză de conţinut urmărind câteva aspecte im-
portante pentru studiul de faţă: 1. Cum era justificat acest tip
de muncă; 2. Contextul apariţiei acelui articol (context econo-
mic, politic, istoric sau chiar și cel calendaristic); 3. Cum era
prezentă viaţa cotidiană în acele publicaţii; 4. Legătura dintre
acest tip de activitate și unele concepte precum: omul nou, so-
cialism, patriotism, identitate, voluntariat, legitimitate politi-
că, conștiinţă etc. În capitolele ce urmează voi regrupa aceste
teme în jurul câtorva concepte centrale și voi încerca să le in-
tercalez cu memoriile subiecţilor intervievaţi pentru a vedea,
de exemplu, care dintre aceste concepte mai „stau în picioa-
re”, de ce și în ce context? Astfel, explicând unele fenomene
sociale care au modelat viaţa de zi cu zi în comunism și ca-
re, încă, mai pot influenţa cotidianul din zilele noastre, une-
le comportamente și sentimente individuale și colective (re-
vin cu explicaţii în capitolele care tratează tema memorie și a
identităţii) voi răspunde la întrebările de cercetare.
Analiza izvoarelor
În a doua etapă a cercetării am analizat documentele pri-
mare care au stat la baza acestor practici – mă refer în pri-
mul rând la Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România și
la cuvântările și luările de poziţie ale lui Nicolae Ceaușescu,
atât de la adunările publice, cât și din presa centrală. De ase-
menea, am desfășurat și activitate de cercetare în Arhive-
36
le Naţionale ale României; în această etapă a studiului mi-a

fost utilă atât cercetarea stenogramelor ședinţelor CC al PCR
– secţiile: Agitaţie și Propagandă, Economică, Agrară, Politică
și Învăţământ (dosare din anii 1971, 1975 și 1979 privind mun-
ca obligatorie), cât și a legilor existente la acel moment în vi-
goare. Din păcate, arhivele UTC și cele ale Consiliilor Popu-
lare, din motive organizatorice nu erau la acea dată accesibile
cercetătorilor. Punctele slabe identificate în munca cu arhive-
le sunt următoarele: fișarea și codarea lor a fost făcută defec-
tuos – pe fișa unui dosar pot apărea termeni precum „muncă
colectivă” – însă acest termen se poate referi la cu totul altce-
va decât mă interesa pe mine (de exemplu, activitatea de pla-
nificare a orelor de către profesori), prin urmare, după ce fă-
ceam comandă la arhivă de un dosar – la primirea acestuia,
după un anumit număr de zile, constatam că am așteptat în
zadar; de multe ori, nici dosarele care se refereau strict la te-
ma studiată nu conţineau mai multă informaţie decât cea pe
care aș fi găsit-o în publicaţiile anuale ale UTC, PCR sau în
presa vremii; atunci când se făcea referire la astfel de munci
se vorbea foarte pe scurt – fără detalii de tip organizatoric (ci-
ne și cu ce forţă va organiza o acţiune sau alta), se punea ac-
centul mai mult pe conceptele de natură discursivă de genul
„să facem totul pentru ţară”.
Interviuri și memorii
Am realizat optzeci de interviuri deschise de tipul – povești
de viaţă11 – cu foști studenţi, profesori, muncitori și brigadieri
de pe „marile șantiere patriotice”, oameni cu funcţii de condu-
11
În realizarea acestora am folosit și tehnica interviurilor biografice –
vezi detalii mai jos.
37
Munca patriotică
cere în instituţiile statului, în fabrici și instituţii de învăţământ

în perioada în care s-a instituţionalizat munca patriotică. În
aceste interviuri am rugat subiecţii12 să-și amintească eveni-
mentele și întâmplările legate de acest tip de muncă, atât din
viaţa lor, cât și a altor colegi/e, a membrilor familiei; au fost
rugaţi să descrie o zi de muncă sau după caz una din ședinţele
în care se luau decizii, de exemplu, de trimitere a studenţilor
în practica agricolă. Pe măsură ce realizam mai multe inter-
viuri sau aprofundam teoria despre memorie, identitate, ti-
puri de discurs sau metodologia cercetării, grila de interviu
suferea modificări.
În ceea ce privește eșantionul ales, așa cum am specificat
și mai sus, subiecţii intervievaţi au fost persoane care au fă-
cut cel puţin o dată în viaţă muncă patriotică. Dacă ar fi să
fac un portret robot al unui subiect din eșantionul ales de mi-
ne, acesta ar arăta în felul următor: este de la oraș, are peste
cincizeci de ani, studii medii sau superioare și și-a trăit pri-
ma parte din viaţă în comunism. Am intervievat un număr
aproximativ egal de femei și bărbaţi folosind două metode
de selecţie a subiecţilor: 1. Metoda bulgărului de zăpadă –
am făcut interviuri în urma unor recomandări primite din
partea altor subiecţi și 2. Contactul direct cu oamenii în mai
multe spaţii publice: în Gara de Nord din București, în par-
curi, în curtea unor spitale, școli, autogări, pieţe etc. Acestea
decurgeau în felul următor: mă prezentam și îi rugam să îmi
povestească câte ceva despre viaţa lor. Interviurile erau une-
le de tip semi-structurat – cu un accent foarte mare pus pe
evenimentele legate de munca patriotică și pe propriile bi-
ografii, trăiri, experienţe de viaţă. De cele mai multe ori oa-
menii acceptau să stea de vorbă și erau foarte satisfăcuţi de
12
Vezi grila de interviu cu principalele teme abordate în Anexa 1.
38
dialogul purtat. Evident că și în urma unor interviuri a tre-

buit să merg să mă documentez suplimentar în legătură cu
unele aspecte de natură istorică sau sociologică sau să mo-
dific puţin grila de interviu și să mai pregătesc alte între-
bări pentru următorii subiecţi. În majoritatea cazurilor am
avut permisiunea să înregistrez interviurile, acolo unde nu
s-a putut, imediat după finalizarea dialogului, mi-am no-
tat sau am înregistrat pe reportofon (am dictat) principale-
le idei discutate.
Interviurile au fost realizate în trei etape în perioada
2009-2011 (1. Realizarea primelor 20 de interviuri pilot; 2.
Îmbunătăţirea grilei de interviu și realizarea altor 30 de in-
terviuri și 3. Realizarea ultimilor 30 de interviuri), fiecare ur-
mată de transcrierea tematică a acestora. Analiza lor a urmat
procedurile standard descrise de „Grounded Theory Methodo-
logy” inclusiv codificări deschise, ascultări repetate, transcriere se-
lectivă, scris și sortarea de note teoretice13. Astfel am putut analiza
și identifica care a fost graniţa între trecutul individual și cel co-
lectiv, care a fost limita între cotidian și discursul public. De ase-
menea, am putut reconstitui unele pattern-uri în legătură cu atri-
buirea de interpretări individuale și colective ale anumitor trăiri,
experienţe, sentimente, reflecţii etc. din ultimii douăzeci de ani de
comunism și primii douăzeci de ani de post-comunism.
Cu alte cuvinte, în cele descrise mai sus, pentru cerceta-
rea de faţă folosesc și „Triangularea” (punerea în perspectivă
reciprocă a 1.) mai multor perspective teoretice, 2.) tehnicilor
de culegere a datelor, 3.) perspectivelor subiective [mai mul-
te interviuri cu diferiţi subiecţi de vârstă, provenienţă socia-
lă, educaţie diferită etc.])
13
Barney G. Glaser, Theoretical sensitivity, Sociology Press, Mill Valley
CA, 1978
39
Munca patriotică
Pentru a face faţă acestor provocări metodologice și teore-

tice, am recurs la două abordări: „Grounded Theory Methodo-
logy” și la analiza biografică a interviurilor. GTM a fost elabo-
rată de Barney Glaser și Anselm Strauss14 și denotă un stil de
cercetare care presupune o strânsă interconectare a procese-
lor de conceptualizare, colectare și analiză a datelor.
Grounded Theory Methodology
Barney Glaser și Anselm Strauss15 au venit cu propria

contribuţie și viziune. Anselm Strauss, absolvent al Universităţii
din Chicago, instituţie de învăţământ cu tradiţie în știinţele
sociale și mai cu seamă în cercetările de tip calitativ, a venit
cu următoarele contribuţii în dezvoltarea GTM: (a) pentru a
descrie cât mai obiectiv realitatea socială trebuie să ieșim în
teren; (b) teoria trebuie să se bazeze pe date brute din teren;
(c) acţiunile umane și fenomenele sociale sunt complexe; (d)
persoanele sunt actori importanţi care au un rol activ în pro-
blemele studiate; (e) trebuie să conștientizăm faptul că persoa-
14
Barney Glaser, Anselm Strauss, The Discovery of Grounded Theory:
Strategies for Qualitative Research, Aldine Transaction, New Jersey, 1967.
15
Barney G. Glaser, Anselm Strauss, Awareness con-texts and social in-
teraction. „American Sociological Association”, nr. 29, 1964, pp. 669-679;
Barney G. Glaser, Anselm Strauss, The discovery of grounded theory: Stra-
tegies for qualitative research, Aldine, Chicago, 1967; Barney G. Glaser, Basics
of grounded theory anal-ysis, Sociology Press, Mill Valley CA, 1992; Barney
G. Glaser, The constant comparative method of qualitative analysis, „Social
Problems”, nr. 12, 1965, pp. 436-445; Barney G. Glaser, Theoretical sensiti-
vity, Sociology Press, Mill Valley CA, 1978; Barney Glaser, Anselm Strauss,
The Discovery of Grounded Theory: Strategies for Qualitative Research, Aldine
Transaction, New Jersey, 1967.
40
nele acţionează pe baza interpretărilor, credinţelor, sensuri-

lor atribuite de ei unor fenomene; (f) trebuie să conștientizăm
faptul că aceste semnificaţii sunt într-o continuă schimbare și
sunt formate prin intermediul interacţiunilor; (g) trebuie să
ţinem cont de evoluţia și desfășurarea evenimentelor de ti-
pul proces și (h) trebuie să conștientizăm interdependenţa
condiţiilor (structură), acţiunilor (proces) și consecinţelor16. În
același timp, Glaser vine cu un background academic diferit de
cel al lui Strauss. Ca absolvent al Universităţii din Columbia,
gândirea sa a fost influenţată de Paul Lazarsfeld17. Prin ur-
mare, Glaser pune un mare accent și pe date de tip cantitativ,
pe dublarea și verificarea datelor și a teoriilor provenite din
cercetări calitative cu alte rezultate cantitative sau statistice18.
Alţi cercetători care au mai avut ca și preocupare GTM sunt
Anselm Strauss și Juliet Corbin19 și Kathy Charmaz20. Cel din
urmă, propune o viziune constructivistă asupra GTM, ilus-
trând o abordare diferită asupra criticilor faptului că GTM
propune/încurajează dezvoltarea unor noi abordări și teorii
bazându-se pe date de cercetare „pure” (neprelucrate). Unii
teoreticieni contemporani care se ocupă de GTM acceptă ca
16
Anselm L. Strauss, Juliet M. Corbin, Basics of Qualitative Research:
Techniques and Procedures for Developing Grounded Theory, Second Edition,
Thousand Oaks: Sage Publications, Inc. California, 1998, pp. 9-10.
17
Cercetător în domeniul metodelor cantitative.
18
Ibidem.
19
Thousand Oaks: Sage Publications, Inc. California, 1998.
20
Kathy Charmaz, Grounded Theory: Objectivism and Constructivist
Methods în Norman K, Denizn, Yvonna S. Lincoln, (Ed.), „Strategies
of Qualitative Inquiry”, Sage Publication, Thousand Oaks, 2003, Second
Edition, pp. 249-291.
41
Munca patriotică
informaţie de fond interacţiunea simbolică (Anselm Strauss

și Juliet Corbin21; Krysztof Konecki22, Kathy Charmaz23, Adele
Clarke24). Eu susţin ideea că GTM nu reprezintă un ghid me-
todologic al unei anumite perspective teoretice. Punctul for-
te al GTM este sensibilitatea teoretică care este explicată prin
abilitatea de a descoperi noi concepte prin colectarea și anali-
za datelor brute din teren și corelarea acestora cu anumite te-
orii și modele teoretice pentru a dezvolta alte hărţi conceptu-
ale și, chiar, noi teorii sociologice25. Studiul, în sine, este, mai
degrabă, unul mereu în construcţie și mai puţin unul de tes-
tare a anumitor ipoteze prestabilite acestea putându-se schim-
ba sau, chiar apărea altele pe parcursul cercetării.
Grounded Theory Methodology:

provocări teoretice
Atunci când au vorbit pentru prima dată de Grounded
Theory, Anselm Strauss și Juliet Corbin s-au referit în primul
rând la faptul că teoria ar trebui să derive din date de teren,
colectate și analizate după anumite rigori știinţifice. Metoda
lor a propus următorul lucru: colectarea și analiza datelor să
fie „mână-n mână” cu „clădirea” teoriei – acestea trebuind
să se dezvolte în același timp. Practic o cercetare nu poate
21
Ibidem.
22
Krysztof T. Konecki, The Studies in the Menthodology of Qualitative
Research, Grounded Theory, Wydawnictwo PWN, Warszawa, 2000.
23
Kathy Charmaz, Constructing Grounded Theory. A practical Guide
Through Qualitative Analysis, Sage, London 2006.
24
Adele Clarke, Situational Analysis: Grounded Theory after the Postmodern
Turn, CA: Sage, Thousands Oaks, 2005.
25
Barney G. Glaser, Basics of grounded theory anal-ysis, Sociology Press,
Mill Valley CA, 1992, p. 27.
42
începe având deja o explicaţie teoretică (sau concluziile deja

formate), acest lucru fiind posibil, eventual, atunci când vrei
să îmbunătăţești o teorie sau să o testezi. În general, un de-
mers știinţific nu începe fără a avea în vedere un anumit pa-
lier de studii și cercetări, însă pe măsură ce studiul în pro-
gres produce mai multe date își dezvoltă propriile explicaţii,
concepte și teorii. Din acest punct de vedere am decis să fo-
losesc termenul în limba engleză „Grounded Theories” – te-
orie (sau explicaţie) care se bazează pe date brute, date din
teren, date încă neprelucrate26. Petre Iluţ27 a utilizat formula
„teoria întemeiată”28, însă consider că această traducere nu
reflectă realitatea pentru că orice teorie este întemeiată pe
ceva. „Grounded” se referă la datele empirice culese direct
din teren. Aceasta este, de fapt, o metoda inductivă de cerce-
tare care construiește progresiv concepte și hărţi conceptu-
ale pornind de la datele de teren, iar „teoria întemeiată” nu
conţine aceste idei29.
Adepţii GTM susţin că teoria derivată din date de teren este
mult mai probabil să semene cu „realitatea”30 decât teoria ca-
re derivă din punerea împreună a o serie de concepte bazate
26
Linda C.Robrecht, „Qual Health Res”, Grounded Theory: Evolving
Methods, 1995, nr. 5, p. 169.
27
Petru Ilu , Abordarea calitativă a socio-umanului, concepte și metode,
Polirom, Iași, 1997.
28
La fel a fost tradus și earl r. babbie, Practica cercetării sociale, (trad. de
Sergiu Gherghina, George Jiglau și Monica Andriescu), Editura Polirom,
București, 2010, pp. 407-408.
29
În această privinţă m-am consultat și cu Prof.univ.dr. Elisabeta
Stănciulescu.
30
Thousand Oaks: Sage Publications, Inc. California, 1998, p. 12.
43
Munca patriotică
pe experienţa proprie a cercetătorilor sau doar prin speculaţii.

GTM oferă un ghid riguros, ordonat în dezvoltarea conceptelor
și a noilor explicaţii teoretice în care colectarea datelor și gene-
rarea de teorie sunt văzute ca două părţi ale aceluiași proces31.
Cel mai important lucru este faptul că această metodă oferă
un model în care cercetătorul construiește „din mers” atât de-
sign-ul teoretic, cât și cel metodologic32. Prin urmare, rezultatele
unui astfel de demers conduc, cel mai adesea, la îmbunătăţirea,
înţelegerea și chiar oferirea unor noi concepte și teorii.
Avantajele folosirii unei astfel de abordări sunt: (a) cerce-
tarea este deschisă spre mai multe alternative teoretice; (b)
demersul știinţific în sine generează o serie de căi de cerce-
tare și interpretare; (c) înainte de a alege o singură abordare
teoretică se pot explora mai multe; (d) folosește o formă de
gândire non-lineară pentru a genera noi perspective teoretice
și/sau concepte; (e) nu folosește punţi teoretice (pentru a da
explicaţii simple), ci caută răspuns la întrebările de cerceta-
re în teren33. Analiza este o intercalare între datele brute, con-
ceptele generate din acestea, teoriile existente și inducţia cer-
cetătorilor (până la urmă cercetătorul nu este indiferent de
tema studiată și prin acţiunile sale făurește explicaţii,teorii și
căi de acces spre cunoașterea realităţii).
Avantajul principal oferit de această abordare este faptul
că permite posibilitatea de a elabora noi concepte și abordări
31
Barney G. Glaser, Theoretical sensitivity,: Sociology Press, Mill Valley
CA, 1978; Barney G. Glaser, Anselm Strauss, The discovery of grounded the-
ory: Strategies for qualitative research, Aldine, Chicago, 1967.
32
Linda C. Robrecht, „Qual Health Res”, Grounded Theory: Evolving
Methods, 1995, 5, p. 169, p. 170.
33
Conform Anselm l. Strauss, Juliet M. Corbin, Basics of Qualitative
Research: Techniques and Procedures for Developing Grounded Theory, Second
Edition, Thousand Oaks: Sage Publications, Inc. California, 1998, pp. 434–435.
44
conceptuale pornind de la date brute (adică neprelucrate) prin

inducţie și deducţie. Această abordare presupune și combina-
rea datelor empirice cu teorii deja existente prin acest mod de
inter-relaţionare strictă a analizei empirice cu cea teoretică în
timpul derulării unei cercetări34 permiţând chiar, reproiectarea
întregii cercetări. Abordarea biografică a interviurilor de tip po-
vestea vieţii a făcut posibilă înţelegerea modului în care oame-
nii percep realitatea, cum își mai amintesc în acest moment de
acţiunile lor de acum două-trei decenii, cum interpretează acele
acţiuni, dar și de ce le interpretează într-un fel sau altul? Oare
aceștia ar fi dat o altă explicaţie acţiunilor respective dacă pre-
zentul lor ar fi arătat altfel, care sunt proiectele lor de viitor?
Am ales să realizez interviuri narativ-biografice drept tehnică
principală de colectare a datelor, din câteva considerente: (1)
înregistrarea poveștilor de viaţă, fără ca cercetătorul să aibă o
influenţă asupra subiectului, presupune o formă de reflecţie
a naratorului asupra unor evenimente din propria viaţă, ast-
fel fiind reflectat modul în care subiectul se raportează la anu-
mite trăiri, evenimente, sentimente, strategii de viaţă care re-
prezintă o formă de conversaţie reflexivă internă; (2) pentru a
putea evidenţia dacă anumite evenimente din viaţa subiectu-
lui i-au influenţat sau nu (din punctul lui de vedere) unele de-
cizii, sentimente, trăiri, atitudini și dacă ele mai pot influenţa
într-un fel sau altul prezentul acestuia (discurs identitar, atașare
faţă de unele valori, credinţe, atitudini civice sau politice etc.).
Combinarea cadrului metodologic, a modului de colectare
a datelor (interviuri, monitorizare de presă, analiza izvoarelor
și a surselor teoretice) cu GTM a făcut posibilă nu doar recon-
struirea experienţelor și evenimentelor legate de munca pa-
34
Conform Barney g. Glaser, Theoretical sensitivity, Sociology Press,
Mill Valley CA, 1978.
45
Munca patriotică
triotică, ci și explicarea efectelor acelor acţiuni atunci și acum.

De asemenea, a făcut posibilă contextualizarea pe mai multe
paliere de cercetare și a dat un sens teoretic acelor trăiri indi-
viduale și colective prin formularea progresivă a ipotezelor și
integrarea acestora în rezultatele teoretice. Această combina-
re de abordări a făcut posibilă integrarea surselor secundare
de date și idei teoretice care rezultă din studiile existente cu
concepte și ipoteze dezvoltate în întreaga cercetare empirică.
În încercarea de a răspunde la întrebările de cercetare m-am
confruntat și cu o altă dilemă: cum aș putea produce date te-
oretice valide? Mai exact: cum aș putea explica într-un mod
obiectiv fenomenele, trăirile și percepţiile oamenilor care au
fost intervievaţi după un anumit timp de la producerea aces-
tora? Cum aș putea înţelege și explica din punct de vedere so-
ciologic, politologic sau al antropologiei culturale acele trăiri
individuale și colective? Toate aceste întrebări mi le-am pus și
din considerentul că în acest moment cadrul teoretic existent,
dar și studiile empirice făcute pe teme majore precum viaţa
cotidiană în comunismul românesc sau memorie și identitate
în post-comunism sunt destul de puţine. Din aceste conside-
rente cred că GTM nu reprezintă doar o strategie de combina-
re ingenioasă a datelor empirice, ci și o metodă de înţelegere
a studiilor teoretice existente.
În cele mai multe cazuri, într-un demers știinţific cercetă-
torii depind de cunoștinţele teoretice anterioare care le oferă
cadrul necesar pentru interpretarea, descrierea și explicarea
lumii empirice. Udo Kelle35 susţine că ar trebui modificat ca-
drul care ghidează investigaţiile empirice, iar cadrul teoretic
35
Udo Kelle, Emergence vs. Forcing of Empirical Data? A Crucial Problem
of „Grounded theory” Reconsidered, în „Qualitative Sozialforschung” [On-line
Jurnal], 6(2), 2005.
46
ar trebui reconstruit și reformulat pe baza materialului empi-

ric. În același context, „procesul de inferenţă abductiv” elabo-
rat de Peirce, a fost inclus în GTM de Ian Dey36 și Udo Kelle37
ca un supliment necesar să se alăture modurilor inductive și
deductive de raţionament. Abductivitatea ne permite să ex-
plicam faptele neprevăzute prin re-aranjarea cunoștinţelor
noastre și ne permite realizarea unor noi conexiuni între idei,
de multe ori, anterior proiectării cercetării. O astfel de abor-
dare nu este o practică normală a știinţei așa cum remarca și
Roy Bhaskar38.
„Grounded Theory Methodology” este un set de proce-
duri analitice care promovează generarea inductivă a teoriei
sociologice. GTM începe cu colectarea iniţială a datelor sau a
caietului de sarcini ale unei probleme sociologice sau polito-
logice și continuă prin mai multe etape de analiză. La fiecare
etapă de analiză sunt dezvoltate noi concepte inductive, care,
pe parcursul cercetării sunt testate și integrate în rezultatele
cercetării. În mod ideal, rezultatul este o conceptualizare pe
mai multe niveluri și paliere care sunt integrate pe verticală39.
Împreună cu alte metode de cercetare calitative și anali-
ze teoretice, GTM poate formula teorii pornind de la un ni-
vel subiectiv (de cele mai multe ori se face comparaţia cu un
36
Ian Dey, „Grounded Theory” în Clive Seale, Giampietro Gobo, Jaber
F. Gubrium, David Silverman (ed.), Qualitative Research Practice, Sage,
London, 2004, pp. 80-93.
37
Ibidem.
38
Roy Bhaskar, Societies (from The Possibility of Naturalism), în Roy
Bhaskar (Editor), Margaret Archer (Editor), Andrew Collier (Editor),
Tony Lawson (Editor), Alan Norrie (Editor), „Critical Realism. Essential
Readings”, Routledge, Londra și New York, 1998 [1979], pp. 206-249.
39
Marilyn Lester, Stuart Hadden, „Ethnomethodology and Grounded
Theory Methodology,” Urban Life, 9: 1980, p. 10.
47
Munca patriotică
procuror care își construiește cazul subiectiv pentru a ajunge

la un rezultat valid). Cu toate acestea, spre deosebire de al-
te metode, GTM este adaptat pentru descoperirea și elabora-
rea unor noi concepte, hărţi teoretice și conceptuale sau ex-
plicarea unor procese sociale. Din aceste considerente, GTM
este compatibil cu analiza biografică. Ambele metode caută
explicaţii ale proceselor sociale în teren – cu toate acestea, et-
nometodologii caută, de obicei, răspunsuri practice la între-
barea Cum se întâmplă? și nu la De ce se întâmplă și care sunt
consecinţele unui fenomen social?
Cercetările GTM pot începe în următoarele feluri40 (1) por-
nind de la cercetarea unui fenomen general sau (2) pornind
de la probleme secundare (de exemplu, dileme individuale),
pentru a explica același fenomen social.
Caracteristicile metodei biografice.

Design-ul metodologic
Decizia de a colecta și analiza date provenite din intervi-
uri de tipul life-story a fost justificată și în precedentele para-
grafe, fiind, de altfel, și o alegere teoretică. Chiar dacă am di-
versificat sursele de colectare a datelor41 referitoare la tema
studiată – datele care descriu sentimente, trăiri, impresii per-
sonale și de grup nu pot fi colectate decât cu ajutorul acestui
tip de interviu. Doar așa am putut urmări schimbările apăru-
te în viaţa subiecţilor și modul de raportare la un eveniment
sau altul în funcţie de mai multe variabile. În același timp,
interviul biografic asigură continuitatea unor trăiri și senti-
40
Ibidem, p. 15.
41
Monitorizare și analiză de presă, analiză de documente, analize te-
oretice etc.
48
mente care au legătură directă cu teme majore din acest stu-

diu și anume identitate, muncă patriotică, memorie indivi-
duală și de grup etc. Este destul de greu să găsești astfel de
date sub forma unor texte sau memorii scrise. Cu toate aces-
tea, oricând poate exista o diferenţă între „poveștile spuse de
subiect” și „propriile trăiri”, prin distorsionare voită sau nu a
unor evenimente, date, atitudini în funcţie de o serie de vari-
abile necontrolabile mereu de cercetător. Pe de altă parte, Da-
niel Bertaux42 afirmă faptul că poveștile de viaţă ne pot ofe-
ri acces la realităţile percepute de subiecţi, „realităţi descrise
de ei cu ajutorul unor simboluri și înţelesuri subiective”. În
același timp, putem avea acces la lucrurile cu adevărat im-
portante pentru narator, la semnificaţiile acordate de acesta
unor trăiri personale. Poveștile de viaţă sunt integrate în con-
structul social și reflectă evenimente trăite în trecut, selecta-
te din perspectiva actuală a naratorului. Aici intervine rolul
cercetătorului de a explica de ce reconstrucţia trecutului apa-
re sub o formă sau alta.
Propriile experienţe și trăiri fac obiectul studiului biogra-
fic sau al autobiografiilor. Memoriile despre propriul trecut
(trecutul subiecţilor intervievaţi) sunt o sursă de informa-
re43 pentru analiza unor trăiri, conflicte, judecăţi, opinii, sen-
timente etc.
Autobiografiile ne pot furniza și creiona reflecţii și sensuri
ale naratorului despre propria identitate și trăirile acestuia.
42
Daniel Bertaux, „The Usefulness of life stories for realist and meaningful
sociology”, în Humphrey, R., Miller, R., Zdravomyslova, E. (Eds.), Biographical
research in Eastern Europe. Altered lives and broken biographies, Hampshire: Asgate,
Aldershot, 2003, p. 45.
43
Barbara A. Misztal, Theories of Social Remembering, Open University Press,
Maidenhead, 2003, p. 78.
49
Munca patriotică
După Fritz Schutze44, faptul că orice poveste de viaţă, spu-

să spontan sau nu, este relatată după o anumit tipar – nara-
torul își ordonează evenimentele și trăirile din viaţa sa după
anumite criterii. Această ordonare descrie atitudinile nara-
torului faţă de anumite trăiri importante din viaţa sa. Fritz
Schutze definește patru structuri principale ale acestui pro-
ces45: (1) modelul instituţional de scriere a unei biografii –
acesta reflectă organizarea socială a vieţii sub forma unei
povești continue (cu început și final); (2) schemele biografi-
ce din perspectiva unor intenţii, proiecţii, strategii de viaţă;
(3) traiectorii și scheme de acţiuni condiţionate și marcate de
anumite pierderi, eșecuri, traume sistematice ale controlului
asupra vieţi individuale și (4) procese de transformare mar-
cate de schimbarea profundă a capacităţilor de acţiune. Cu
toate acestea, trebuie să menţionez că poveștile de viaţă nu
sunt furnizate în mod gratuit, ci mai degrabă „produse” la
cerere. Le-am solicitat subiecţilor să-mi povestească despre
evenimentul X sau Y din viaţa lor, nefiind o destăinuire vo-
luntară – din iniţiativa subiectului – așa cum ar fi, de exem-
plu, un jurnal de memorii, cu toate că și acesta este scris cu
gândul la cel/cea care îl va citi, la eventualele așteptări sau
critici din partea acestora. Poveștile de viaţă sunt spuse sub
influenţa unor constrângeri de comunicare în vederea ga-
rantării înţelegerii reciproce între vorbitor și ascultător. De
exemplu, întâlnim simplificarea sau comasarea, rezumarea
și sărirea peste anumite evenimente, naratorul putându-se
concentra mai mult pe trăiri cu caracter general. O altă con-
44
Fritz Schutze, „Cognitive Figures of Autobiographical Extempore
Narration” în Miller R. (Ed.), Biographical Research Methods, Sage Publications,
Vol. II, 2005 [1984], pp. 289-338.
45
Ibidem, p. 306.
50
strângere este și aceea de a încheia narativ, legat de anumite

evenimente din viaţă care nu au o anumită continuitate și pe
care tindem să le-o atribuim mai târziu. Werner Kallmeyer
și Fritz Schütze 46 vorbesc și de o constrângere a subiecţilor
de a intra în detalii din mai multe considerente și anume: de
timp, de atitudine, psihologice, etice etc. Alţi autori47 amin-
tesc și de faptul că subiecţii nu povestesc anumite întâmplări/
trăiri din considerente de auto-protejare.
Prin urmare, analiza biografică implică reconstrucţia per-
spectivelor subiective (ale intervievaţilor) ale unor acţiuni din
trecut. Pentru a înţelege aceste povești de viaţă, ele, trebuie
să fie interpretate ca „o parte din contextul general descris de
narator/oare”, contextul respectiv făcând parte din prezentul
acestora, cât și din raportările lor la viitor48. De asemenea, în
cadrul analizelor interviurilor, am ţinut cont de toate aceste
variabile și am realizat o analiză tematică: analize secvenţiale
– confruntarea acestora cu interpretările date de narator/oare
și cu atitudinile acestuia/acesteia. În altă etapă a analizei am
comparat biografiile contrastante între ele care au dus la de-
finirea unor categorii și hărţi conceptuale.
Cercetarea de faţă, așa cum am menţionat și mai sus, com-
bină tehnicile de intervievare biografice cu procedurile anali-
tice oferite de GTM. Combinarea GTM cu abordarea biografi-
că a adus avantaje importante pentru îndeplinirea obiectivelor
proiectului.
46
Werner Kallmeyer, Fritz Schütze, Zur Konstitution von Kommu-
nikationsschemata der Schverhaltdastellung în Weger, D. (Ed.), „Gesprach-
ansalyse”, pp. 159-274, Buske Verlag, Hamburg, 1977.
47
Cum ar fi Fritz Schutze.
48
Bernice Glatzer Rosenthal, New Myth, New World: From Nietzsche
To Stalinism, Pennsylvania State University, USA, 2004.
51
Munca patriotică
Combinarea
GTM cu ana-
Cercetarea
GTM liza biografi-
Biografică
că, de presă și
documente
Avantaje/ - caracterul - un grad înalt - un cu-
puncte tari deschis faţă de de documenta- mul logic de
mai multe tire și contextu- construcţie te-
puri de abor- alizare a feno- oretică (prin
dări teoretice; menului social inducţie și
- un set de in- studiat; deducţie);
strumente in- - accesul la opi- - construcţia
tegrate pentru niile, atitudi- teoretică și
metoda de cer- nile, trăirile și empirică
cetare; sentimente- continuă;
- accent pus le subiecţilor cu - un grad înalt
pe mecanis- referire la feno- de contex-
mul generativ menul studiat; tualizare și
(de concepte, înţelegere a fe-
hărţi concep- nomenului
tuale, teorii, din mai multe
explicaţii etc.); perspective;
- posibilita- - un grad
tea de adopta- înalt de
re și integrare documentare;
a unor noi con-
cepte teoretice
și empirice;
Limitări/ - prea mult - se concen- - date centrate
puncte „empirism” – trează domi- pe subiect (opi-
slabe riscul unei abor- nant pe analiza nii, impresii –
dări teoretice cazului în pro- date subiective);
neadecvate; funzime; - nu există date
- apar une- - o perspecti- statistice (iar ce-
le probleme în vă centrată pe le din presa pe-
vederea acu- subiect; rioadei studia-
mulării de te trebuie tratate
cunoștinţe; cu mare grĳă);
52
- ipotezele și te-
oriile se con-
struiesc în
același timp pe
verticală;
Tabel. 1. Analiza punctelor tari/slabe ale abordărilor metodologice

folosite în cercetarea de faţă
Relaţia dintre metoda biografică și schimbările sociale este

una pe larg studiată în bibliografia de specialitate49. De altfel,
biografiile sunt ca niște „foi de parcurs și experienţe în cadrul
unor schimbări sociale”50. Aici putem vorbi de un anumit grad
de subiectivitate, iar dacă ne-am propus să colectăm și date ca-
re se referă la sentimente, trăiri, emoţii etc., acest aspect poate
fi considerat un atu pentru cercetare. În studiul biografic isto-
ria nu se prezintă doar sub forma unor evenimente majore51,
ci și sub forma unor memorii colective ale trăirilor cotidiene52.
Pentru a putea răspunde la întrebările de cercetare a tre-
buit să aleg și o metodologie de cercetare adecvată. În primul
rând, așa cum am menţionat și mai sus, majoritatea întrebări-
lor de cercetare au fost noi pentru domeniul studiat, ceea ce
m-a determinat să modelez un design de cercetare prin abor-
darea teoretică folosită, metoda de construire a argumentelor
49
Vezi Daniel Bertaux și Martin kohli, „The life story approach: a con-
tinental view”, Annual review of Sociology, nr. 10, 1984, pp. 215-237; Franco
Ferrarotti, On the science of uncerlaintv: the biographic method in social re-
search, MD: Lexington Books, Lanham, 2003.
50
Prue Chamberlayne, Joanna Bornat și Tom Wengraf, The Turn to
Biographical Methods in Social Science. Comparative Issues and Examples, Routledge,
Londra și New York, 2000.
51
Vezi în continuare și analiza despre Alltagsgeschichte.
52
Ibidem.
53
Munca patriotică
și de articulare progresivă a unor noi concepte și hărţi concep-

tuale pornind de la datele brute. Sigur, nu orice design me-
todologic poate fi preluat și aplicat pentru studiul respectiv.
În funcţie de context, temă și eșantionul cercetării, pot apărea
concepte și provocări noi, astfel încât proiectarea cercetării să
devină una progresivă și să poată da naștere la abordări teore-
tice noi. David Stark și Bruszt Bruszt53 susţin faptul că spaţiul
post-socialist este un laborator în care se pot elabora concepte și
teorii noi. În cercetarea de faţă nu am pornit la drum cu ipo-
teze gata formulate, pregătite pentru a fi doar testate. Pe mă-
sură ce avansam în studiul teoretic, apoi în analiza interviu-
rilor biografice și a presei, ipotezele iniţiale nu doar că și-au
găsit un răspuns sau au fost verificate, ci s-au diversificat și
mi-au deschis calea și spre alte tipuri de abordări teoretice și
metodologice. Trecând de la teorie la studiul empiric, inter-
viuri de tipul povești de viaţă, monitorizare de presă, lucrul
în arhivă sau analiza discursurilor oficiale, și invers, ipoteze-
le s-au diversificat neexcluzându-se.
Interviul de acest tip54 reprezintă o metodă apropiată cerce-
tărilor de tipul oral history. Istoriile trăite se constituie în sursa
principală de documentare în astfel de demersuri știinţifice.
Obiectivul alegerii unei astfel de metode este faptul că se poate
releva interdependenţa dintre memorie și istorie. Interviurile
pot scoate în evidenţă nu doar naraţiunea de tip identitar sau
autobiografic, ci și rolul istoriei, al memoriei, tradiţiei în soci-
etate, în cotidian-ul personal sau colectiv, și constructul soci-
al al locurilor memoriale. Am folosit această metodă de cer-
53
David Stark, Bruszt Bruszt, „One Way or Multiple Paths: For a
Comparative Sociology of East European Capitalism”, The American Journal
of Sociology, Vol. 106, Nr. 4 (Ianuarie ), 2001, p. 1136.
54
Istoriile orale/povestirile vieţii/istoriile trăite/portretizarea/life history.
54
cetare și din motivul că nu datele, evenimentele istorice sunt

valoroase în sine, ci procesul de atribuire a semnificaţiilor, a
înţelesurilor acestora de fiecare subiect în parte și de societate
ca întreg. Dacă un fapt istoric a rămas în memoria subiectu-
lui și acesta i-a influenţat cumva viaţa, modul de a se raporta
la societate sau a fixat sau distrus unele valori – atunci, acest
eveniment, act istoric nu este important ca eveniment în sine
(ca informaţie statistică), ci arătă cum puterea politică a putut
face aceste transformări la nivelul micro și macro al societăţii.
Este important ce semnificaţie a primit din partea subiecţilor
și cum se raportează la acesta. Prin acest exemplu putem face
diferenţa între memorie și istorie. Istoriile orale nu sunt con-
siderate reprezentări ale trecutului (cu accent pe veridicita-
tea lor istorică), ci un mĳloc de a examina modul în care tră-
irile personale sunt constituite din punct de vedere social și
cultural ca parte a unui proces în curs de desfășurare expli-
cativ și relaţional55. Chiar dacă interviurile din cercetarea de
faţă s-au concentrat pe tema munca patriotică în viaţa cotidi-
ană a subiecţilor, întrebările au fost puse în așa fel încât să ac-
centueze povestea individuală a fiecărui/fiecărei intervievat/ă.
Fiecare interviu își îmbracă propria formă în funcţie de mai
mulţi factori, precum dorinţa subiectului de a discuta despre
tinereţe, cotidian sau chiar politica din zilele de astăzi. Astfel,
interviul a fost direcţionat mai mult de subiect, acesta/aceas-
ta alegând ce a vrut să spună și pe ce a vrut să pună mai mult
accentul, iar dacă intervievatul/a era mai timid/ă, am încer-
55
Vezi și Peter Jackson, Polly Russell, „Life History Interviewing”
în Dydia Delyser, Steve Herbert, Stuart Aitken, Mike Crang, Linda
Mcdowell, The SAGE Handbook of Qualitative Geography, SAGE Publications,
2009, <http://www.sage-ereference.com/hdbk_qualgeography/Article_n10.
html> (accesată la 04.05.2010).
55
Munca patriotică
cat să leg o discuţie și să-i adresez întrebări mai mult sau mai
puţin formale. În funcţie de context, puteam povesti ce mi-au
spus alţi subiecţi și să văd care l-ar fi reacţia sau să îmi pun
câteva întrebări retorice sau, chiar, naive care să provoace la
dialog. În ambele cazuri am avut în vedere următoarele as-
pecte: (1) ce își aducea aminte persoana intervievată despre
munca patriotică, (2) cum se raporta la acele experienţe și (3)
dacă munca patriotică a avut vreo influenţă asupra sa (și anu-
me, asupra sistemului său de valori, a vieţii cotidiene, asupra
simpatiilor sau antipatiilor faţă de regim, a influenţei asupra
propriei definiri identitare etc.).
Am ales să folosesc această metodă (interviul life histo-
56
ry ) ţinând cont de două variabile: (1) caracterul său de do-
cumentare (de colectare a datelor) pentru acest tip de cerceta-
re și (2) variabilitatea produsului final care poate rezulta din
urma acestor culegeri de date (contextualizarea foarte rigu-
roasă, multitudinea de povești de viaţă poate ajuta la crearea
unui material audio-video foarte bogat, punerea faţă în faţă
a memoriei și istoriei etc.).
În astfel de cercetări, selectarea anumitor extrase dintr-o
poveste de viaţă, ca parte a unei prezentări sau publicaţii, im-
plică în mod inevitabil o selecţie mai mult sau mai puţin obiec-
tivă, respectiv respingerea altor pasaje din interviuri. (1) O ast-
fel de selecţie și inserare în textul academic se face cu scopul
de a realiza o serie de puncte analitice. Cu toate acestea, sunt
și alte metode care pun accentul pe păstrarea integrală (sau
56
Cu toate acestea, nu am ţinut cont de durata interviurilor. Am făcut
interviuri de 1-2 ore și de 10 minute cu oameni din gări, școli sau curţi de
spital. Chiar dacă cei din urmă se grăbeau sau nu aveau dorinţa să stea prea
mult de vorbă, de multe ori, poveștile lor au fost mai bogate în date de ana-
liză decât în alte cazuri.
56
cât mai completă) a interviurilor (2) – primând povestea, și

nu analiza anumitor aspecte. Eu am ales (pentru acest text)
să folosesc prima metodă de analiză a datelor. Astfel, voi in-
sera pasaje (tematice) din interviuri cu pasaje din documen-
te, surse bibliografice, presă și discursuri oficiale.
Prin acest tip de analiză am urmărit și împletirea naraţiunii
private cu cea oficială (și istorică). Subiecţii descriu eveni-
mente, amintiri, sentimente și atitudini în cadrul și prin con-
textul larg al vieţii lor. Poveștile individuale sunt, de ase-
menea, încorporate în discursurile mai largi ale acestora.
Margaret Somers57 numește aceste împletiri „identitate na-
rativă”, proces care ţine seama de contextul social (cultural,
de practici și valori, instituţii, economie sau de contextul po-
litic) în care trăim.
Constatarea de bază ne arată că ceea ce spun oamenii es-
te întotdeauna legat de contextul temporal, spaţial și social al
naraţiunii lor. Aceasta este ilustrată de modul în care istorii-
le de viaţă au rareori o cronologie strictă și sunt caracterizate
de recapitulări, salturi înainte și referinţe aleatorii în timp și
spaţiu. Adesea, evenimente speciale sau atitudini pot fi descri-
se făcând referire numai la alte repere publice, de felul „înainte
de ‘89”, sau personale, precum „când eram în clasa a cincea”,
importante pentru subiecţi. Înainte de a spune povestea lor de
viaţă, rugam subiecţii, să-și organizeze anumite evenimente
cronologic, pentru a urma un fir logic al acţiunilor. Acest lu-
cru se realiza greoi, haotic, uneori apărând chiar contradicţii.
De exemplu, unii subiecţi îmi spuneau la un moment dat că
57
Apud Peter Jackson, Polly Russell, „Life History Interviewing”
în Dydia Delyser, Steve Herbert, Stuart Aitken, Mike Crang, Linda
Mcdowell, The SAGE Handbook of Qualitative Geography, SAGE Publications,
2009, http://www.sage-ereference.com/hdbk_qualgeography/Article_n10.
html (accesată la 04.05.2010).
57
Viziuni
Faze ale cercetării
asupra
subiec-
tului I II III IV
cercetat
Perspec- M.P. văzută ca un abuz al sta- M.P. văzută din per- M.P. văzută din M.P. văzu-
tive tului totalitar. spectivă economică. perspectivă ide- tă ca instru-
* de aici am dezvoltat și ur- ologică: munca, ment de crea-
mătoarea ipoteză: din cau- concept central în re și de fixare a
za acestei „obligativităţi a vo- socialism. unei identităţi
luntariatului”, după 1989, naţionale, a
populaţia nu s-a mai implicat unei memorii
în acţiuni de voluntariat. comune.
Ipoteze Statul prin acest mecanism M.P. era impusă pentru Prin muncă omul Prin interme-
își exercita puterea asupra a economisi bani la bu- se transformă. M.P., diul M.P. sta-
populaţiei. getele locale și a construi un instrument de tul a creat un
cât mai multe instituţii creare a Omului anumit fel de
și „obiective” de interes NOU atașare faţă de
public. valorile sale.
Tabel 2. Sinteza evoluţiei ipotezelor, a viziunilor și a perspectivelor teoretice
asupra subiectului cercetat în cei trei ani de doctorat
acel tip de muncă era un abuz, că ei dispreţuiesc abuzul sau

încălcarea drepturilor omului, iar mai apoi că ar fi bine să exis-
te și astăzi astfel de munci pentru tânăra generaţie. Cu toate
acestea, chiar și interviurile mai scurte pot fi structurate în ju-
rul acelor evenimente mărunte pentru subiect sub forma unor
anecdote și/sau întâmplări ieșite din comun și astfel, pot face
analiza narativă în jurul variabilelor descrise mai sus.
Pe scurt, se poate spune că istoriile de viaţă implică o relaţie
de dialog între trecut și prezent. Evenimentele din trecut sunt
privite prin prisma prezentului și se referă la forma de as-
tăzi, a ceea ce este, ce își mai aduce aminte sau asupra a ceea
ce a uitat sau nu vrea să-și amintească persoana intervievată.
A doua fază a realizării interviurilor.

Noile direc ii și abordări
în interviul deschis
Pe lângă întrebările incluse în grila iniţială de interviu58,

după ce am făcut analiza primelor treizeci de interviuri și am
aprofundat, în prima etapă a cercetării, teoriile despre memo-
rie, identitate și istorii de zi cu zi, am adăugat o nouă direcţie
de cercetare și analiză, legată de cetăţenie și identitate. Am
aprofundat întrebările de tipul celor care pun accentul pe ati-
tudinile și sentimentele subiecţilor59 tocmai pentru a înţelege
care erau valorile, motivaţiile, sentimentele și atitudinile ce-
lor care munceau în folosul comunităţii și dacă acestea au cre-
58
Vezi Anexa 1 – grila completă.
59
Michael Quinn Patton, Qualitative Research & Evaluation Methods, 3th
edition, Sage Publications, 2002, pp. 365-366.
59
Munca patriotică
at un oarecare atașament faţă de statutul de cetăţean. Redau

mai jos câteva astfel de întrebări:
• Aţi trăit în ambele sisteme politice din România, cel
comunist și cel din prezent. Credeţi că a fi cetăţean/ă
în cele două sisteme este un lucru diferit pentru dvs.?
• Ce simţeaţi atunci și ce simţiţi acum? Puteţi spune același
lucru despre dragostea de patrie?
• La ce valori vă gândiţi când spuneţi că „era altfel
înainte”?
• De ce i se spunea muncă patriotică? Acum, dacă am
mai face astfel de munci, cum le-am putea numi, tot
munci patriotice?
• Ce simţeaţi atunci când mergeaţi la astfel de munci?
Acum aţi mai merge?
• Cum am putea să-i motivăm pe tinerii din ziua de as-
tăzi pentru a merge la astfel de munci?
• Când vă gândiţi la ce aţi făcut pentru ţară (muncile pa-
triotice) ce simţiţi: mândrie, rușine, indiferenţă sau ce
alte sentimente vă încearcă?
• Puteţi spune că sunteţi atașat/ă de o lucrare anume – de
exemplu „eu am plantat x copaci în parcul y”?
• Ziarele epocii scriau că toată lumea mergea din pro-
prie iniţiativă, cu dragoste și mândrie de ţară, dvs. ce
simţeaţi atunci când mergeaţi?
60
Provocările ridicate de studiul
trecutului recent: privire de ansamblu
asupra memoriei colective
vs. interviurile biografice
În cercetarea de faţă se pune problema reinterpretării tre-

cutului din două perspective: (1) a naratorului (a subiectului
intervievat) și (2) a cercetătorului. Firește, poate exista și o a
treia: cea făcută de cititorul acestor rânduri. Am specificat de-
ja metodologia cercetării și am aprofundat cheile (definiţiile,
conceptele, semnificaţiile) de interpretare pe care le folosesc.
În același timp am arătat faptul că povestea spusă de subiect
a putut fi influenţată de mai mulţi factori macro sau micro so-
ciali, de natură personală sau nu etc. Un factor major care nu
trebuie neglĳat este și istoria ultimilor douăzeci de ani trăiţi
într-o societate post-socialistă, deci într-un mediu aflat într-o
profundă schimbare socială. Aici, un rol major nu l-a jucat
doar viaţa publică – discursul public sau memoria colectivă
– ci și viaţa de zi cu zi a fiecărui intervievat. În analiza inter-
viurilor am ţinut, nemĳlocit, cont și de acest aspect. Ori de câ-
te ori naratorul folosea termeni „șubrezi”, care lăsau loc unor
interpretări, îl rugam să explice ce a avut în vedere când a zis
acel lucru tocmai pentru a nu-l înţelege greșit.
Memoriile autobiografice pot fi privite ca o reflecţie sau
auto-reflecţie asupra proceselor în schimbare din procesul de
formare, consolidare sau relativizare a memoriei individuale
și de grup. În termeni generali, memoriile colective pot fi de-
finite ca un set de credinţe și valori care fac referire la trecutul
recent, împărtășite de un grup bine definit și atașate la eveni-
mente sau trăiri concrete. Aceste memorii, în majoritatea cazuri-
61
Munca patriotică
lor, influenţează (dacă nu bântuie) viaţa acestui grup. Eric Hob-

sbawn60 amintește și faptul că trecutul poate fi impus în viaţa
publică prin mass-media și prin sistemul educaţional cu ajuto-
rul instituţiei numite comemorare61. Prin aceste mecanisme sta-
tul își poate exercita puterea62, se legitimează și simulează dia-
logul cu proprii cetăţeni. În consecinţă, cei care nu posedă sau
nu practică o memorie colectivă oficială – de cele mai multe ori
este vorba de populaţia minoritară și/sau marginalizată în dis-
cursul public – au o altfel de memorie.
Istoriile și memoriile individuale se intersectează cu cele
naţionale și oficiale. Este bine de văzut în ce fel acestea se asea-
mănă sau diferă. Putem compara acest fapt cu o căsnicie unde
soţii au aceeași „istorie comună”, dar își influenţează reciproc
deciziile și interpretările anumitor trăiri, evenimente, acţiuni
comune. Este interesant de analizat care au fost acele trăiri din
punct vedere al „faptelor concrete”63 și care sunt interpretările
celor două părţi. Este evident că experienţele individuale, ale
celor doi soţi, vor influenţa mai mult sau mai puţin scrierea ofi-
cială a „istoriei familiei”, la fel de clar este și faptul că va câștiga
discursul celui care deţine puterea și simpatia în acel moment
în familie, dar și aici vor exista membrii ai aceleiași familie ca-
60
Eric Hobsbawn, The invention of Tradition, Cambridge University Press,
Cambridge, 1992.
61
Cuvântul „comemorare” derivă din latinul com (împreună) și memorar,
care-și amintește [de victorie], aducere aminte. Se poate spune că acel trecut
este unul comun și această acţiune de comemorare contribuie la distribuirea
unor elemente cruciale pentru memoria colectivă. Vezi Barry Schwartz în
Barbara A. Misztal, Theories of social remembering, Open University Press,
Maidenhead, Philadelphiav, 2003 p. 13.
62
Barbara A. Misztal, Theories of Social Remembering, Open University Press,
Maidenhead, 2003.
63
Date statistice, calendaristice, fotografii oficiale, documente de ar-
hivă etc.
62
re vor tinde să dea crezare primei sau celei de a doua varian-

te. Însă întotdeauna aceste două povești vor avea un punct co-
mun, o coloană vertebrală pe care se vor construi ca variante
ale aceleiași „istorii”. Dacă vom cunoaște aceste istorii, oricât
de diferite, vom putea înţelege și interpreta corect prezentul.
Școala istoriografică franceză, și aici mă refer în primul rând
la Marc Bloch, susţine importanţa faptului că istoria nu trebuie
să facă posibilă doar cunoașterea prezentului prin intermediul
trecutului, ci și înţelegerea acestuia prin intermediul prezen-
tului. Ambele puncte de vedere, psihologic și istoric, sublini-
ază importanţa trecutului pentru prezent și reciproc. Numai
interacţiunea dintre cele două planuri, în ciuda lacunelor și a
contradicţiilor, formează un flux istoric, un continuum. Așa
ajungem la funcţia genuină a istoriei de a nara trecutul în ve-
derea generării memoriei și identităţii personale și de grup64.
Trecutul nu invadează prezentul doar prin obiecte fizice,
prin vehicule ale memoriei (monumente, clădiri, cărţi) sau
prin „procese și comportamente psihologice, lingvistice și
politice”65, ci și prin forme reflexive ale unei istorii biografi-
ce. Altfel spus, memoria colectivă este un proces de negocie-
re66 și nu doar unul de putere.
Am putea spune, contrazicându-l pe Halbwach67, că me-
moria nu este o simplă reflecţie a unei identităţi colective bi-
ne definite. La urma urmelor, memoria este un proces mereu
64
Jefrey C. Alexander, Roy Eyerman, Bernhard Giesen, Neil j. Smelser,
Piotr Sztompka, Cultural trauma and Collective Identity, University of Ca-
lifornia Press, California, 2004, p. 46.
65
Michael Schudson apud Barbara a. Misztal, Theories of Social Re-
membering, Open University Press, Maidenhead, 2003, p. 67.
66
Ibidem.
67
Maurice Halbwachs, On Collective Memory, University of Chicago
Press, Chicago și Londra, 1992.
63
Munca patriotică
în schimbare, care construiește și demolează identităţi colec-

tive și individuale, raportări diferite la trecut, prezent și vii-
tor, reflecţii chiar contradictorii faţă de anumite evenimente
publice sau private etc. Așadar, memoria reconstruiește tre-
cutul prin prezent și în același timp are noi așteptări de la vii-
tor. Prin analiza pe care o fac în această lucrare explic nu doar
percepţia oamenilor asupra muncii patriotice, ci mai degrabă,
prin contextualizare și inducţie, sursa socială a acestor imagini
și raportări difuze și diferite ale trecutului în prezent. Aseme-
nea raportări diferite la evenimentele din trecut sunt norma-
le, ele apărând nu doar din cauza uitării sau a nemulţumirii
sau opoziţiei faţă de schimbările din ultimii douăzeci de ani,
ci și a lipsei unui discurs oficial în acest sens. Comparativ, fără
a emite judecăţi de valoare, cetăţenii, ca să rămânem la acest
termen, nu lipsesc doar din discursul clasei politice, ci nici fi-
zic nu sunt implicaţi în viaţa „Patriei”. După analiza intervi-
urilor am putut observa și faptul că cetăţenii nu se regăsesc
prin acţiunile lor cotidiene în „povestea” actuală, așa cum cla-
sa muncitoare era prezentă în agenda publică a statului înain-
te de decembrie 1989, fie și doar propagandistic, mai ales prin
munca patriotică. Prin urmare, dezbaterea despre memoria
trecutului recent a fost negociată atât la nivel macro, cât și mi-
cro – negocierea acestor reflecţii ţinând cont de experienţele
cotidiene ale fiecărui individ.
Prin comparaţia dintre trecut și prezent, în interviurile
biografice subiecţii au avut tendinţa să evite o discuţie cla-
ră despre procesul politic în sine și au vorbit mai degrabă
despre influenţa acestuia în viaţa de zi cu zi a celor în ca-
uză. Aceștia făceau referire la politicieni și sistemul politic
atunci când acţiunile clasei politice le afectau viaţa prin redu-
ceri sau neplata pensiilor, piedici întâlnite în sistemul medi-
64
cal sau educaţional, dar și prin probleme cu un caracter ceva

mai general, cum ar fi demontarea industriei naţionale, de-
căderea agriculturii, probleme din transportul public68 sau a
menţinerii curăţeniei în parcuri și locuri publice. Cu toate aces-
tea, reflecţii asupra trecutului nu sunt făcute doar prin inter-
mediul prezentului, a discursului identitar oficial sau popu-
lar, a condiţiilor de viaţă, ci și prin raportarea în permanenţă
la trecut și la viaţa de zi cu zi în acea perioadă și la viitor.
Istoriile orale sau auto-biografiile sunt într-un proces conti-
nuu de schimbare. Orice individ, atunci când își spune povestea,
o face din cel puţin două perspective, raţională și emoţională.
În plus, naratorul se confruntă în permanenţă cu complexita-
tea și contradicţiile din viaţa personală sau cea publică. Isto-
ria culturală modernă69 pune un mare accent pe caracterul ac-
tiv al conștiinţei și relaţiei dinamice dintre cultura moștenită
și raţiunea individuală. Prin urmare, discursul identitar es-
te unul profund dinamic, balansând între capacitatea indivi-
dului de autoreflexivitate și sentimentele proprii și colective.
Concluzii
Cadrul metodologic proiectat mi-a permis să realizez o cer-
cetare calitativă extinsă, în care am analizat și studiat concep-
te centrale studiului memoriei, identităţii și vieţii cotidiene.
68
Un argument foarte des invocat de cei intervievaţi era problema
construcţiei unor noi linii de metrou: „Ceaușescu a construit X staţii în
câţiva ani iar ăștia doar două în douăzeci de ani”.
69
Anna Green, „Individual Remembering and „Collective Memory”:
Theoretical Presuppositions and Contemporary Debates”, Oral History, Memory
and Society, Vol. 32, Nr. 2, 2004, p. 38.
65
Munca patriotică
În același timp, GTM a permis să lucrez cu noi concepte pen-

tru acest domeniu și să le pun în corelaţie cu contextul istoric,
juridic și ideologic. Cu ajutorul GTM am reușit să modelez și
să remodelez designul metodologic, să definesc și redefinesc
ipotezele, conceptele și teoriile prin care erau abordate fapte-
le socio-politice. Dacă aș fi optat pentru o altă metodă de cer-
cetare, cel mai probabil, m-aș fi limitat la primele două-trei
întrebări de cercetare și ipoteze.
Raportările subiecţilor la trecut nu sunt predictibile și uni-
forme, iar prin interviurile de genul povești de viaţă și analiza
biografică a acestora am reușit să desenez și să analizez reali-
tatea vieţii cotidiene în comunism. Unele experienţe impuse
în cotidian de puterea politică au ajuns o normalitate pentru
unii și un abuz pentru alţii, mai apoi, în funcţie de alte vari-
abile (trăiri personale sau colective) au devenit un pilon cen-
tral în redefinirea identitară a subiecţilor.
Chiar dacă la începutul studiului am definit munca patrio-
tică drept un tip de muncă impus de autorităţi și neplătit oda-
tă cu aprofundarea subiectului, această definiţie părea că nu
mai este valabilă. Prin urmare, analiza legislaţiei și a artico-
lelor de presă a degajat noi și noi definiţii. De exemplu, erau
anumite tipuri de munci pe care populaţia, dar și autorităţile
le defineau drept munci patriotice, dar care erau plătite și, la
prima vedere, nu erau obligatorii. Însă, aprofundând intervi-
urile, am descoperit că aceste elemente erau aparente, mun-
ca fiind plătită foarte prost. De multe ori mergeai benevol la
astfel de munci tocmai pentru a nu fi pedepsit fizic sau mo-
ral, prin tăierile de salarii sau prime, scăderea notelor la pur-
tare etc. Aceste elemente ies la suprafaţă doar dacă interviul
urmărește și traseul biografic al subiectului intervievat. Nu
se poate face abstracţie de evenimentele din viaţa acestuia,
66
de trăirile emoţionale ale subiectului, de interpretările oferite

de acesta faptelor și experienţelor din trecut și prezent, cât și
a propriei viziuni asupra viitorului. În capitolul următor voi
aprofunda tema memoriei, dar și legătura ei cu istoria, iden-
titatea și ideologia.
67
2.
MEMORIE
VERSUS
ISTORIE
Dacă în primul capitol am dezbătut conceptele de memorie
și istorie din perspectiva metodologiei cercetării, în rândurile
ce urmează voi încerca să găsesc o aplicare practică acestora.
Analizând primele interviuri și aprofundând teoria des-
pre memorie, am făcut conexiunea între un termen folosit de
subiecţi în cadrul interviurilor, conștiinţă, și un altul, identi-
tate, analizat pe larg în teoriile despre memorie socială. Por-
nind de la tipul de cercetare și de la metodologia cercetării
prin inducţie am ajuns să-mi pun următoarele întrebări: a fost
munca patriotică un reper în stabilirea identităţii naţionale, a
definirii conceptului de cetăţean la nivel individual și colec-
tiv și a conștiinţei? Dacă da, care a fost contextul?
Cum deja am enunţat în mai multe rănduri, după realizarea
primei etape a cercetării de teren, am observat o corelaţie între
următorii termeni: muncă patriotică – conștiinţă naţională, iden-
titate – experienţe cotidiene și istorie – Trăiri Personale. În foarte
multe cazuri, acţiunile patriotice erau descrise de subiecţi drept
unele de însemnătate naţională, precum construcţia de drumuri,
și relevante pentru definirea propriei identităţi. În acest context
se impune să vedem articulaţiile legitimităţii Partidului Comu-
nist Român, cel care a impus această practică, din perspectivă is-
torică și politologică. De asemenea, am să încerc să schiţez con-
textul istoric și internaţional al apariţiei și dezvoltării practicilor
derivate din ceea ce s-a numit muncă patriotică. În finalul capi-
tolului o să arăt legătura dintre aceste fapte istorice și memoria
socială și cum sunt ele tratate astăzi în acest domeniu.
71
Comunismul na ionalist românesc.
Autolegitimarea internă și recunoașterea
interna ională
Legitimarea PCR nu a fost posibilă în România prin

mișcările revoluţionare sau de luptă masivă anti-fascistă, așa
cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică și China, unde, de
exemplu, liderii revoluţionari aveau o credibilitate și o le-
gitimitate susţinută de populaţie. Preluarea puterii de către
comuniști a fost posibilă la noi cu ajutorul sovieticilor și a Ar-
matei Roșii. Dobândirea legitimităţii de către regimul comu-
nist a parcurs două etape: în prima etapă este vorba de lărgirea
bazei sociale care susţinea regimul prin acţiuni și transformări
interne, legitimarea internă a marxism-leninismului; iar în cea
de-a doua s-au produs unele schimbări și accentuări ale anu-
mitor valori care să corespundă obiectivelor politico-ideolo-
gice. Astfel, comuniștii români au operat schimbări masive
în societate prin lichidarea proprietăţii, transferul populaţiei
etc., pentru ca apoi să înlocuiască radical sistemul de valori.
Nici în perioada interbelică, dar și nici după aceea,
comuniștii nu s-au bucurat de încredere din partea populaţiei.
Comuniștii ignorau interesul naţional, promovând în schimb
strategia Uniunii Sovietice. Partidul Comunist Român1 a fost
scos în afara legii, iar până înainte de 23 august 1944 nu a
depășit niciodată o mie de membri2, astfel legitimitatea Par-
1
Chiar dacă de-a lungul timpului acesta și-a schimbat de mai multe ori
denumirea, în cercetarea de faţă voi folosi, de cele mai multe ori, denumirea
Partidul Comunist Român (PCR) și nu Partidul Comunist din România (îna-
inte de 1945) sau Partidul Muncitoresc Român (februarie 1948 – iulie 1965).
2
Istoricii nu s-au pus de acord asupra acestei cifre. Vezi Vladimir
Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, Polirom, Iași, 2005, p. 225.
72
Memorie versus istorie
tidului Comunist Român fiind una foarte slabă și impusă din

afară. Începând cu 1960, Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a distanţat
de Moscova prin câteva acţiuni concrete: a început reinterpreta-
rea istoriei partidului prin accentuarea luptei dintre comuniștii
„de acasă” și cei „moscoviţi” care au fost acuzaţi de abuzurile
din perioada stalinistă; a iniţiat de-rusificarea și relaxarea po-
liticii externe și, nu în ultimul rând, a publicat Declaraţia din
aprilie 1964, prin care P.M.R. își exprima nemulţumirile în le-
gătură cu încălcarea de către Hrușciov a statutului autonom al
României în cadrul C.A.E.R.3. Evident că prin acuzarea câtor-
va „moscoviţi” grupul lui Gheorghiu-Dej, din care făcea par-
te și Nicolae Ceaușescu, încerca o desatelizare a României și
nu o destalinizare. Pentru a se legitima, liderii comuniști au
recurs la ideologia naţionalistă. În 1963 distanţarea de URSS
devine din ce în ce mai vizibilă odată cu debutul polemicii so-
vieto-chineze, iar comuniștii români nu doar că și-au consoli-
dat poziţiile pe plan internaţional, ci și pe cel intern4.
Acţiunile politice „naţionale” din cadrul celui de-al doilea
val vin în sprĳinul cadrului teoretic luat în discuţie. Acestea
sunt: (1) punctul de glorie a lui Nicolae Ceaușescu, și anume,
3
În iunie 1962 C.A.E.R. a adoptat „Principiile Diviziunii Internaţionale
a Muncii”, conceput de E.B. Valev, prin care România trebuia să devină
o ţară agrară – să producă produse agricole pentru alte ţări socialiste in-
dustrializate. În acel moment, comuniștii români au refuzat acest plan
obţinând un fel de „declaraţie de independenţă” a lor faţă de Moscova, op-
tând pentru industrializarea ţării. După unii cercetători, elita comunistă ro-
mână a decis să „devină nu numai întruchiparea dezvoltării industriale, ci
și a aspiraţiilor naţionale de independenţă”. Vezi Vladimir Tismăneanu,
Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc. Polirom,
București, 2005, p. 216.
4
Mihai Dorin, România de la comunism la mineriade, Institutul Cultural
Român, București, 2006.
73
Munca patriotică
„Scena balconului”, când liderul comunist s-a impus invaziei

Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Ceaușescu i-a acuzat
pe sovietici de intervenţie în afacerile interne ale statelor care
erau membre ale Pactului de la Varșovia. Sfidând hegemonia
sovieticilor, acesta și-a construit o imagine internaţională pe
care a exploatat-o fără încetare5; (2) venirea la București a lui
Richard Nixon6, în august 1969, a contribuit la crearea ima-
ginii și legitimării lui Nicolae Ceaușescu atât pe plan extern,
cât și intern.
Un alt pas spre naţional-comunismul practicat de PCR a
fost rescrierea istoriei naţionale. În 1947 au apărut două lu-
crări ale istoricului Mihail Roller: broșura Probleme de istorie
și volumul Istoria României. Acţiunile politice continuă cu re-
structurarea învăţământului superior din România, de la in-
terzicerea unor cărţi și autori până la desfiinţarea sau comasa-
rea facultăţilor cu profil umanist. Astfel, nu doar că nu se mai
studia istoria vechiului regim, ci erau pregătiţi și noii profe-
sori de istorie. Aplicarea marxismului în gândirea istorică și
analiza trecutului devine sarcina de căpătâi a culturnicilor. Is-
toriografiei i se atribuie rolul de agent al revoluţiei culturale,
iar rescrierea noii istorii se face de comun acord cu „oamenii
progresiști din Uniunea Sovietică”7.
Spre anii ´70 puterea politică își subordonează integral is-
toria care este investită cu rolul de a crea miturile de legiti-
mare a puterii politice și mai cu seamă a soţilor Ceaușescu.
La crearea acestei identităţi naţionale nu au participat doar
istoricii, ci și alte categorii sociale din diverse domenii precu
5
Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, p. 238.
6
Anneli ulte Gabanyi, Cultul lui Ceaușescu, Polirom, București, 2003,
pp. 63-64.
7
Mihai Dorin, România de la comunism la mineriade, p. 72.
74
cultură și artă, sport, industrie, presă etc. Marile linii ale is-
toriografiei erau „trăsăturile de continuitate” și „lupta pen-
tru independenţă”.
Tezele din iulie 1971 și cuvântarea lui Ceaușescu la Plena-
ra CC al PCR din noiembrie duc la situaţia ca istoriografia să
fie complet integrată frontului ideologic. În 1974, la Congre-
sul al XI-lea, în Programul PCR este inclus un capitol de isto-
rie. În anii optzeci, istoria este supusă exigenţelor unei sfinte
treimi axiologice: unitate, continuitate, independenţă8. În 1980
s-au sărbătorit 2050 de ani de la independenţa obţinută de Bu-
rebista. Din acest moment, amestecul slav dispare și se pu-
ne accentul pe unitatea etnică, puritatea rasială și lingvistică.
Apoi, istoria PCR a fost integrată în istoria naţională și s-a rea-
lizat alinierea imaginii lui Ceaușescu miturilor voievodale. În
același timp, lovitura de stat din 23 august 1944 a fost procla-
mată drept revoluţie naţională anti-fascistă și anti-imperială.
Istorie socială, via ă cotidiană

și memorie
Așa cum am sugerat deja, studierea vieţii cotidiene, a prac-

ticilor de zi cu zi și a poveștilor trăite a fost, până în prezent,
un domeniu mai puţin atractiv pentru cercetătorii perioadei
comuniste din România. O bună parte din studiile existente
s-au concentrat pe alte subiecte: Securitatea, teroarea comunis-
tă, crimele regimului comunist etc. Acest lucru a fost normal,
astfel întâmplându-se și în alte ţări foste comuniste unde stu-
8
Ruxandra Ivan, Transformarea României. Politici ale regimului comunist
între ideologie și administraţie, Polirom, București, 2009, p. 74.
75
Munca patriotică
diul vieţii cotidiene în comunism a devenit un subiect atractiv

doar acum câţiva ani, după ce unele lucruri au început să fie
văzute mai limpede, nu doar de către martorii direcţi, ci și de
cercetători. Acest tip de studiu ne va ajuta să înţelegem care
era viaţa cotidiană în comunism, fenomenele socio-cultura-
le, structura de putere9, cum a fost posibil comunismul, cum
a picat și ce s-a întâmplat după 1989? Comunismul se poa-
te repeta dacă nu înţelegem aceste lucruri. Înţelegerea eveni-
mentelor din ultimii douăzeci de ani devine mult mai com-
plicată, dacă nu studiem care au fost coordonatele cotidiene
în perioada comunistă. Memoria acelor timpuri se regăsește
în experienţele trăite de majoritatea populaţiei și în acţiunile
lor din prezent.
În studiul de faţă folosesc noţiunea de memorie ca un in-
strument de reprezentare a trecutului care este construit de
către un anumit grup social (fie că este vorba de o naţiune, o
clasă socială, o familie, o comunitate religioasă sau orice alt
grup), printr-un proces de invenţii, credit și credinţă, precum
și unul foarte complex de selecţie. Aceasta funcţionează ca o
curea de transmisie pe relaţia de putere în cadrul societăţii10.
O asemenea definiţie generală a memoriei sintetizează și ar-
ticulează tendinţele studiilor de specialitate realizate până în
prezent. Așa cum se știe prea bine în literatura de speciali-
tate, dezbatarea privind implicaţiile teoretice și empirice ale
9
Mark Pittaway, Nigel Swain, „Everyday Socialism: States and Social
Transformation in Eastern Europe, 1945-1965. A position paper”, Conferinţa:
Everyday Socialism Conference Programme, 24 Aprilie 2003.
10
Alon Confino, “Remembering the Second World War, 1945-1965:
Narratives of Victimhood and Genocide,” Cultural Analysis: An Inter-
disciplinary Forum on Folklore and Popular Culture, nr. 4, 2005 <http://ist-so-
crates.berkeley.edu/~caforum/volume4/vol4_article3.html> (accesată la
15.12.2009), p. 47.
76
noţiunii de memorie a fost impulsionată de studiile unuia ca

Alon Confino11.
În acest context, este foarte important să știm cum și prin
ce metode se legitima puterea politică în acea perioadă pentru
ca, după analiza interviurilor, să putem defini ce își mai aduc
aminte subiecţii despre perioada studiată. În anii ’60-’80, is-
toria naţională nu se mai construia pe victoria comunismului
asupra fascismului, pe memoriile de război și alte fapte ero-
ice ale ostașilor români, ci pe istoria din ilegalitate a PCR, pe
mitul nașterii și al rezistenţei ideologiei socialiste în România
și apoi pe crearea omului nou. Naţional-comunismul se con-
struia printr-un canal unic, Partidul fiind singurul vehicol al
istoriei. Demilitarizată, așa zicând, munca patriotică devenea
expresia unui bizar „civism” impus cu forţa, expresie a unei
noi pagini de istorie naţională scrisă de „popor”.
Nu este o noutate că, indiferent de opţiunea ideologică,
un stat își poate rescrie istoria. Ceea ce este însă nou rezidă
în constatarea că acţiunea politică nu crează doar o memorie
oficială, dar ajunge să genereze, ca reflex, și o memorie trăită,
diferită de cea oficială, însă mișcându-se oricum în cadrele ei.
Comparaţia dintre cele două memorii ne arată care a fost im-
pactul unei acţiuni concrete a puterii politice, și anume mun-
ca patriotică. Unul dintre riscurile, dar și avantajele acestui tip
de studiu, este că atât memoria personală, cât și cea de grup
sunt de tip selectiv12. Oamenii aleg ce vor să-și amintească în
funcţie atât de trăirile proprii, cât și de ale altora. De multe ori,
11
Alon Confino, Peter Fritzsche, The Work of Memory: New Directions in
the Study of German Society and Culture, University Illinois of Press, Illinois,
2002.
12
Narratives of Victimhood and Genocide,” Cultural Analysis: An Interdis-
ciplinary Forum on Folklore and Popular Culture, nr. 4, 2005 <http://ist-so-
77
Munca patriotică
acest tip de memorii trăite suferă modificări în timp. Amintirea

nu este un proces just în a reconstrui trecutul, ea ascunzând
unele inexactităţi, chiar minciuni, neclarităţi, iar totul pentru
a face prezentul mai suportabil. Chiar dacă studiul memori-
ei pare foarte general, el poate defini și contextualiza care es-
te imaginea identitară, atât la nivel individual, cât și colectiv.
Așa cum s-a întâmplat în toate ţările foste comuniste, și în
România intervenţia statului în realitatea imediată a fost una
puternic vizibilă și marcantă. Acesta era proiectul noului stat:
introducerea planului cincinal, reorganizarea vieţii asociative,
de grup (grupuri de muncitori, grupuri de femei sau studenţi
etc.), poliţia politică, obligaţiile și îndatoririle individuale ale
fiecărui cetăţean impuse chiar de legea cetăţeniei.
Unul dintre scopurile puterii comuniste în URSS13, dar și
în ţările satelit, a fost de a distruge societatea civilă în vede-
rea creării unei noi identităţi. Prin urmare, acest tip de muncă
nu a fost doar un instrument de a construi o nouă identitate
individuală și naţională cetăţenilor din ţările socialiste, ci și o
modalitate de a distruge și înlocui auto-organizarea societăţii
civile cu una politică, așa-zisele acţiuni civice fiind coordona-
te tot de la centru. Autorităţile au vrut să creeze o rutină14, o
normalitate, astfel încât să nu poată fi nici măcar contestată,
crates.berkeley.edu/~caforum/volume4/vol4_article3.html> (accesată la
15.12.2009), p.50.
13
Kathrin Horschelmann, „History after the End: Post-Socialist Dif-
ference in a (Post)modern” Transactions of the Institute of British Geographers,
New Series, Vol. 27, No. 1, 2002, p. 56, Blackwell Publishing on behalf of
The Royal Geographical Society (cu Institute of British Geographers), http://
www.jstor.org/stable/3804455 (accesată la 02.12.2009).
14
Javier Auyero, „When Everyday Life, Routine Politics, and Protest
Meet”, Theory and Society, Vol. 33, Nr. 3/4, Special Issue: Current Routes to the
Study of Contentious Politics and Social Change, 2004, p. 417.
78
doar se muncea pentru popor, „munceai pentru tine”. Între-

barea este: cum a devenit o asemenea muncă rutină și cum se
împăca dimensiunea simbolică și ideologică a muncii patrioti-
ce, sub orice formă, cu avantajul economic? Așa cum am arătat
sintetic în Tabelul 3, ca și întreg sistemul, munca patriotică la
început a fost impusă prin forţă și teroare, de pildă prin obli-
garea deţinuţilor politici la muncă, impunerea brigăzilor de
„voluntari” etc., iar pe parcurs tindea să devină un lucru nor-
mal. În realitate oamenii erau mânaţi să facă astfel de munci
prin ameninţări de natură economică, politică, chiar și fizică.
Munca patriotică ilustrează faptul că istoria nu este o aminti-
re oarecare, ci un spaţiu negociat între varianta oficială și cea
privată, trăită ca atare. În plus, durata unui capitol istoric pro-
duce referinţe identitare și simbolice. Diferenţa dintre istorie
și memorie umple nu doar golul dintre ideologie și practică,
dar și pe cel dintre societate și persoană.
Istoria nu este doar o amintire, fie că vorbim despre istoria
oficială sau despre cea trăită, care face referinţe la identitatea
simbolică, ci ea însăși recreează această simbolistică15. Anali-
zarea acestei diferenţe (dintre istorie și memorie) va umple
golul dintre lege și aplicarea ei, dintre gândirea politică a unui
eveniment 16 și trăirea acestuia.
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, peri-
colul iminent pentru autorităţi era ce își pot aminti cetăţenii
15
Chestiunea memoriei aflate în concurenţă cu istoria se pune în toa-
te culturile. Vezi în acest sens Joanne Rappaport, „History and Everyday
Life in the Colombian Andes”, Man, New Series, Vol. 23, Nr. 4, 1988, p. 719.
16
Legea Nr. 24 din 17 decembrie 1971, privind cetăţenia română, Legea
20/1971 privind Organizarea contribuţiei bănești și în muncă pentru efec-
tuarea unor lucrări de interes obștesc și Legea nr. 1/1985 privind autocon-
ducerea, autogestiunea economico-financiară și autofinanţarea unităţilor
administrativ-teritoriale.
79
Munca patriotică
Justificarea identi-
Etapa Perioada Caracteristici
tară a regimului
I 9 noiem- La muncile de „recon- Regim politic impus

brie 1946 struire a ţării” partici- din afară; alegeri
– martie pă toată populaţia (așa fraudate; acţiuni de
1956 (pâ- cum s-a întâmplat în consolidare a pute-
nă la în- toată Europa, era vor- rii comuniste.
ceperea ba de o nevoie imedia-
„destali- tă, iar populaţia mun-
nizării de cea benevol în folosul
faţadă”) comunităţii)
O altă categorie de
muncitori erau deţinuţii
politici care lucrau în
lagăre de concentra-
re după modelul Gu-
lagurilor sovietice. Iar
cetăţenii cu „trecut ne-
sănătos” – brigadierii,
prin acest tip de mun-
că „voluntară” obţineau
un „certificat de bun
cetăţean”.
II 1956-1965 La acest tip de mun-
ci „neplătite” partici-
pă deţinuţii politici,
iar în brigăzile vo-
luntare încep să fie
antrenaţi muncitorii, ar-
mata și studenţii prin
organizaţiile de partid
și de tineret.
80
III Perioada Începe construcţia Justificarea pute-

Ceaușescu identitară a regimu- rii politice ca una
1965-1989 lui naţional-comunist, naţională (neimpu-
justificat prin și pen- să de sovietici).
tru muncă – astfel prin
limbajul dublu se trece
de la sintagma „munca
voluntară” la „muncă
patriotică”.
La astfel de munci
participă majoritatea
cetăţenilor (vezi legile
de atunci în vigoare).22
IV După Activităţile de acest tip Căutarea unei noi
1989 dispar. Legile care re- identităţi naţionale;
glementau acea realita- în memoria colecti-
te sunt abrogate printre vă acest tip de mun-
primele. că a rămas ca un
exemplu pozitiv.
Tabel 3 . Evoluţia conceptului de muncă patriotică
despre perioada anterioară, dar, și preocuparea ce ar trebui

să-și amintească pe viitor și cât de actuale trebuie să fie aces-
te amintiri17.
Așa cum reiese din tabelul de mai sus, pentru consolidarea
puterii politice, partidul-stat, prin impunerea unui nou model,
nou stat, nou trecut și o nouă identitate pentru fiecare cetăţean
al Republicii Socialiste România impunea și o anumită rutini-
17
Narratives of Victimhood and Genocide,” Cultural Analysis: An Interdis-
ciplinary Forum on Folklore and Popular Culture, nr. 4, 2005, p. 47, <http://
ist-socrates.berkeley.edu/~caforum/volume4/vol4_article3.html> (accesa-
tă la 15.12.2009).
81
Munca patriotică
zare și un anume stil și valori ale vieţii cotidiane18. În numele

unor inginerii ideologice au fost sacrificate, ascunse și mode-
late unele acţiuni ale statului și ale partidului (munca forţată
din anii ‘50 – munca voluntară, de brigăzi), apoi schimbarea
denumirii acestor munci și atunci când se părea că se termi-
naseră dușmanii de clasă, au schimbat limbajul și au chemat
masele la muncă patriotică – pentru patrie, pentru ei înșiși.
Nu erau puse în faţă doar avantajele economice sau materi-
ale, mai degrabă, se accentua caracterul simbolic al acestor
acţiuni – cel ideologic, cel identitar etc.
Peter Borscheid19 subliniază faptul că activităţile de zi cu
zi au un element predominant: „repetitivitatea”. Din aceas-
tă perspectivă, el, afirmă că prin repetarea „unor acţiuni și
concepţii – acestea – devin pragmatice” pentru că rutina
are funcţia de a „degaja” incertitudini sau îndoieli. Pentru
instituţii și grupuri sociale rutinizarea înseamnă „supune-
rea faţă de autorităţi”. Aceasta funcţionează ca o precondiţie
a stabilităţii lor20. Oamenii se obișnuiesc cu ideea că această
muncă (vorbim de cazul studiat) este făcută de toţi și trebu-
ie făcută fără a pune alte întrebări. Impusă prin propagan-
dă oficială și scoaterea forţată la muncă patriotică, nu doar
că devine o rutină sau o legitimare a puterii politice, ci și un
mod de viaţă, un lucru normal.
În perioada stalinistă conflictele dintre puterea politică și
viaţa cotidiană erau rezolvate după metoda lui Stalin „există
un om – avem o problemă; dispare omul – dispare și proble-
ma” dacă nu prin lichidarea fizică, atunci prin munca forţată
18
Vezi analiza interviurilor și a monitorizării de presă.
19
Apud Alf Lüdtke, The history of everyday life reconstructing histori-
cal experiences and ways of life, Princeton University Press, Princeton, 1989.
20
Ibidem.
82
pe șantiere21 (Salva-Vișeu, Canalul Dunăre Marea – Neagră,

construcţia Transfăgărășanului etc.). Cu timpul, acest tip de
munci „neplătite” trebuiau impuse în cotidian ca ceva nor-
mal din anumite raţiuni:
1. Crearea unei noi identităţi naţionale care să se ghideze
după următorul principiu: „Noi am construit ţara, noi mun-
cim pentru ea, ne identificăm cu politicile de stat” – practic
nu s-a creat doar o noua identitate naţională (socialistă), ci și
o nouă memorie.
În multe interviuri subiecţii mărturisesc că ei „au plantat
parcurile, au construit metroul în București și au susţinut o
agricultură prosperă”.
2. Din raţiuni economice – impunerea muncii în folosul
obștii ca obligatorie, a fost un nou tip de impozit nu doar în
bani, ci și în muncă22, criza economică, penuria din sistemul
socialist și datoriile externe determinând o exagerare a aces-
tei practici.
3. Din punct de vedere ideologic23 sistemul trebuia să con-
struiască omul nou. Acest lucru era posibil doar prin intro-
ducerea în cotidian a unui nou tip de gândire asupra a ceea
ce înseamnă muncă, esenţa vieţii, evoluţia omenirii, implica-
re „civică”, ascultare, subordonare și respect faţă de superiori
și reiterarea unui anumit comportament public.
Atât structura puterii politice, cât și relaţia cetăţenilor cu
instituţiile statului pot fi observate din comportamentul aces-
tora și prin prisma experienţei cotidiene. Nu pot exista una fă-
ră alta, atât puterea politică, cât și supunerea cetăţenilor inter-
sectându-se. Dacă documentele oficiale, presa, arhivele ne pot
21
În principiu este vorba de același lucru.
22
Vezi analiza legislaţiei.
23
Vezi analiza din punct de vedere a ideologiei marxist-leniniste.
83
Munca patriotică
reda o anumită realitate a acelor vremuri, o anumită ierarhie și

ordine socială, atunci memoria cetăţenilor poate contextualiza
anumite aspecte, nu doar din punctul de vedere al vieţii cotidi-
ene individuale sau de grup, ci și a societăţii în ansamblul ei.
Orientarea studiului asupra vieţii de zi cu zi este o încercare
care aduce un plus istoriei sociale a ultimilor douăzeci de ani
din perioada comunistă. Astfel, identific nu doar ce a însem-
nat puterea politică, acţiunile concrete ale autorităţilor centra-
le sau locale, ci abat atenţia și asupra interacţiunii statului, a
proiectului socialist, cu viaţa cotidiană a cetăţenilor români.
Proiectul socialist, cât și atitudinea cetăţenilor asupra efectelor
și cauzelor acestuia, au fost de termen lung. Identitatea con-
struită în acei ani a rămas nu doar în memoria cetăţenilor, ea
putându-se manifesta prin anumite atitudini, acţiuni sau prin-
tr-o pasivitate în legătură cu o serie de experienţe care până
acum două decenii constituiau cotidianul imediat.
Viaţa cotidiană de după cel de-al Doilea Război Mondi-
al s-a schimbat atât pentru locuitorii de la orașe, cât și pen-
tru cei de la sate24.
24
Pentru a explica mai bine acest aspect redau o parte din discuţia avută
cu V. Pasti (interviu 2009) pe această temă: Orice proces de industrializare ac-
celerată trebuie să deplaseze milioane de oameni din agricultură, și din me-
diul rural către industrie și urban. Singura metodă cunoscută până acum a
fost concentrarea proprietăţii asupra pământului, urmată de industrializarea
producţiei agricole, destinată de data aceasta pieţei și nu auto-consumului.
După experienţa sovietică din anii 20-40, comuniștii știau deja că trebuie
să asigure o corelaţie între colectivizare – concentrarea pământurilor și tre-
cerea la agricultura industrializată și destinată pieţei, dar fără concentrarea
proprietăţii. Formal, ţăranii măcar rămâneau proprietarii asociaţi ai terenu-
rilor lor, chiar dacă pierdeau orice putere de decizie cu privire la utilizarea
acestui capital imobiliar. În consecinţă, ritmul privatizării nu putea depăși
ritmul industrializării. Întovărășirile, colectivele și apoi cooperativele nu pu-
teau fi construite decât în funcţie de numărul de tractoare, de agronomi, de
84
Munca era un concept central în „drumul spre construi-

rea socialismului” și pentru socialism însuși, astfel, acesta, a
schimbat anumite aspecte ale vieţii cotidiene. În această în-
fonduri destinate industrializării agriculturii etc. Restricţiile financiare, teh-

nologice și de resurse umane (specialiști) au fost mult mai importante decât
„rezistenţa populaţiei”, care era și ea semnificativă, dar nu problematică.
Principala problemă a guvernanţilor comuniști în primii ani ai trans-
formării socialiste a agriculturii și în toţi anii care au urmat până în 1989 a
fost să asigure mâncarea populaţiei urbane. Orice altă politică era secun-
dară în raport cu această necesitate. Foametea de după al Doilea Război
Mondial nu a delegitimat regimul comunist tocmai pentru că nu putea fi
pusă pe seama colectivizării. După 1949, creșterea producţiei de alimente
a devenit pentru guvernările comuniste o obsesie mai mare chiar și decât
creșterea producţiei industriale. Motivele pentru care au investit mai puţin
în agricultură decât în industrie sunt în mare măsură tehnice și mai puţin
politice: ritmul investiţiilor în agricultură este, oriunde în lume și în isto-
rie, mai lent și mai puţin productiv decât în industrie, comerţ etc. din cauza
ciclului agricol lung și imposibil de scurtat. O plantă sau un animal au rit-
murile lor naturale de creștere care nu pot fi scurtate prin mecanizare sau
automatizare. Trebuie să ţinem cont de două realităţi: în ultimul deceniu
de comunism majoritatea creditelor externe au fost destinate agriculturii
și nu industriei (mai ales irigaţii), iar partea cea mai neprofitabilă a indus-
triei – cea a îngrășămintelor chimice etc. – a fost și ea destinată agriculturii.
Acordul încheiat de Ceaușescu cu FMI a fost destinat irigaţiilor (3 miliar-
de USD) și a luat acest împrumut, chiar dacă a fost nevoit să dea drumul la
inflaţie și la scăderea puterii de cumpărare a muncitorilor industriali pen-
tru acest lucru. În al doilea rând, comunismul s-a prăbușit în momentul în
care nu a mai reușit să facă faţă nevoilor de consum (V. Pasti adoptă aici
perspectiva determinismului economic) de produse agro-alimentare, nu
de produse industriale, destinate consumului populaţiei. Criza producţiei
agricole – al cărei ritm de creștere nu a făcut faţă ritmurilor de creștere a
populaţiei și de schimbare a modelelor de consum alimentar a populaţiei
(ulei în comparaţie cu untură, consum cotidian de carne, zahăr etc.) și mai
puţin ritmurilor insuficiente de creștere a consumului de electrotehnice,
autoturisme, turism etc.
85
Munca patriotică
cercare de construire a socialismului s-au schimbat nu doar

priorităţile statului ca întreg, ci și o serie de aspecte la nivel
micro – a vieţii de zi cu zi în familie, gospodărie sau orice tip
de grup social. Acum, activităţile celor două mari categorii so-
ciale, ţăranii și orășenii, se împleteau și se completau reciproc.
Ţăranii puteau fi aduși forţat oricând în oraș și folosiţi ca forţă
de muncă la realizarea unor obiective industriale: la constru-
irea unor fabrici, blocuri de locuit, a metroului, iar orășenii
scoși oricând la o campanie agricolă de toamnă sau primăva-
ră. Astfel, se construia nu doar o nouă ţară – una socialistă,
ci și un om nou – omul nou, o identitate nouă. În acest mod
orice cetăţean al ţării se putea identifica cu acest Om Nou –
putea fi erou25.
Statul era „constructorul direct” al socialismului, crea lo-
curi de muncă, plătea salarii și stabilea preţuri. „Munca” nu
mai determina doar ordinea socială, ci din contră, ea a schim-
bat tot. După naţionalizare și colectivizare munca a schim-
bat relaţiile sociale, stilul de viaţă, dar și modul de raportare
a cetăţenilor faţă de puterea politică (acum angajator). Viaţa
cotidiană a căpătat o nouă definiţie26. Transformările din so-
cietate au creat nu doar o nouă clasă socială – muncitorii, ci
și o nouă identitate naţională (socialistă). Aceasta nu se poa-
te crea doar prin propagandă și presă, ci, mai degrabă, prin
implicarea fiecărui cetăţean în acest proces de re-construire a
identităţii. Din acest motiv, subiecţii se raportează mai degra-
bă la memoriile personale decât la faptele istorice sau statis-
25
De cele mai multe ori răsplata pentru fapte măreţe – era un articol în
presa locală, ne-tăierea unor venituri din salariu, acordarea unor prime la
locul de muncă, avansarea pe linie de partid sau plăceri imediate de ge-
nul „după ce participam la aceste munci patriotice, mergeam cu băieţii și
beam o bere” etc.
26
Vezi analiza interviurilor.
86
tice. Prin schimbarea unor obiceiuri cotidiene s-au schimbat

și creat unele atașamente faţă de grup, naţiune, spaţiu geo-
grafic („și acum când merg prin acest parc [Tineretului] îmi
sare inima în piept de fericire că am lucrat o vară la amena-
jarea sa. Înainte era o groapă cu câteva cocioabe. Noi am fost
aduși, studenţi fiind, în practică și am nivelat, apoi am plan-
tat copaci și flori… acum stau la umbră și văd cum se strică
totul, ei [cei care nu îngrĳesc aleile] nu știu cât de greu s-au
făcut aceste alei”)27. Astfel de răspunsuri am primit de la mai
bine de jumătate dintre intervievaţi care justifică și analizea-
ză necesitatea acelor munci din perspectiva memoriilor per-
sonale. Ba mai mult, se identifică nu doar cu acele munci sau
spaţii geografice, ci și cu vechiul regim politic.
Memorie, Alltagsgeschichte28
și identitate
Memoria este un construct social29, un filtru care per-

mite trecerea sau păstrarea imaginilor care vin în sprĳi-
nul identităţii de grup. Memoria colectivă30 este o formă
de conștientizare a trecutului, acesta fiind reinterpretat
27
Femeie, fostă profesoară, 79 de ani.
28
Istoria de zi cu zi sau istoria vieţii cotidiene
29
Vezi detalii și mai multe definiţii la Halbwachs M., Candau J.,
Dakhilia J., Namer G., Tonkin E. în Francesca Cappelletto, „Long-Term
Memory of Extreme Events: From Autobiography to History”, The Journal
of the Royal Anthropological Institute, Vol. 9, Nr. 2, Iunie 2003, p. 241, Royal
Anthropological Institute of Great Britain and Ireland Stable URL: http://
www.jstor.org/stable/3134648 (accesată la 08.12.2009).
30
Ibidem.
87
Munca patriotică
în funcţie de interesele din prezent (indiferent dacă vor-

bim la nivel macro, de puterea politică, sau micro, de
individ ca atare și raportarea personală la anumite eve-
nimente din istoria sa, sau a ţării sale). Același Mauri-
ce Halbwachs31 înţelege memoria ca o relaţie între sfera
cognitivă și cea a practicii sociale.
Alltagsgeschichte
Istoria de zi cu zi sau istoria vieţii cotidiene, după cum afir-
mă Alf Lüdtke32, este înrudită cu istoria-socială anglo-ameri-
cană, iar abordarea acestei discipline începe cu interesul is-
toricilor, sociologilor și antropologilor pentru istoria claselor
„de jos”. În centrul atenţiei acestei discipline sunt vieţile și
suferinţele celor etichetaţi ca „popor neînsemnat, mărunt”.
Până acum câteva sute de ani experienţele acestor oameni nu
constituiau o parte din istoria oficială – istoria „domnitorilor”.
Studiul acestei clase „de jos” a început prin cercetarea diferi-
telor aspecte din viaţa lor: munca, odihna, tradiţiile, gospo-
dăria și rudenia, iubirea și ura, gastronomia, relaţiile dintre
sexe, cultura popoarelor etc. Astfel, istoria vieţii cotidiene în-
cepe să se bazeze pe anumite date empirice, metode și rigori
de cercetare. Acest tip de cercetare explorează și zone și po-
poare considerate „exotice” – cercetare care ajută la constitu-
irea unor „micro-istorii”. Cercetătorii erau din ce în ce mai
interesaţi de viaţa cotidiană, percepţiile și raportarea acestei
clase de „jos” la realitatea vieţii, la spaţiul ei socio-cultural.
31
32
Alf Lüdtke, The history of everyday life reconstructing historical experien-
ces and ways of life, Princeton University Press, Princeton, 1989.
88
Acest tip de raportare asupra istoriei și a prezentului im-

plica o componentă identitară: noi – cei care facem istoria ofi-
cială (regi, domnitori – pe scurt puterea politică) și ei – cei ca-
re nu contează pentru istorie decât statistic. Evident că, și în
acest moment, dar mult mai accentuat în comunism, exis-
tă diferenţă între istoria oficială și ce-a trăită de cetăţeni. Prin
acest tip de cercetare a – Alltagsgeschichte – se încearcă dimi-
nuarea golului identitar. Prin această metodă de cercetare se
evidenţiază evenimentele de la „firul ierbii” până la deciden-
tul politic. Referindu-se la experienţele celor direct implicaţi,
Andreas Hillgruber33 afirmă că istoricii ar trebui să identifice
soarta fiecărui cetăţean și să o pună în context pentru a face lu-
mină asupra unor evenimente tragice din istoria popoarelor34.
Istoria vieţii cotidiene are un plus major faţă de alte discipline –
acţiunile și experienţele nu pot fi separate de context, de geneza
evenimentelor și de impactul direct sau indirect al acestora35.
În studiul vieţii cotidiene sunt relativ puţine sursele de do-
cumentare, adică nu vom găsi multe scrieri: jurnale persona-
le, scrisori, relatări audio sau video, arhive oficiale sau poze
de la evenimente cotidiene. Metoda folosită adesea este in-
tervievarea participanţilor direct la anumite acţiuni. Cu toate
acestea nu te poţi distanţa de subiect foarte mult – făcând is-
torii de viaţă detaliate – ci trebuie ca interviul să fie concentrat
pe o anumită temă. Pe de altă parte, depinde foarte mult de
modul cum abordezi subiectul ca cercetător, de mediul, con-
33
Ibidem, p. 5.
34
Andreas Hillgruber face referire la poporul german și armata
acestuia în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
35
Alf Ludtke, The history of everyday life reconstructing historical ex-
periences and ways of life, trad. de William Templer, Princeton University
Press, Princeton, New Jersey, 1995, p. 5.
89
Munca patriotică
textul și spaţiul în care se desfășoară interviul, dar și de cum

gândești cercetarea, întrebările și cum percepe subiectul tema
respectivă. De asemenea, depinde de trăirile lui în legătură
cu un subiect sau altul – oricum amintirea este una selectivă
– nu doar în funcţie de întrebările cercetătorului, ci și de tră-
irile imediate sau îndepărtate ale acestuia. Metodologic, prin
aceste tipuri de interviuri – life story – se încearcă reconstru-
irea vieţii cotidiene în termeni de micro-istorii. Spectrul cer-
cetării poate începe de la nivelul unei biografii, până la studii
de caz regionale sau naţionale.
Am vorbit despre aceste concepte deoarece atât studiul
asupra memoriei și a locurilor memoriale, cât și cercetările
de tipul Alltagsgeschichte sunt orientate spre trei mari direcţii:
„mentalităţi”, „ideologie” și „discurs”36. Istoria vieţii cotidi-
ene pune accentul pe forme de mediere și discrepanţe între
„modul de viaţă”, tipurile de comportament în cotidian și
experienţele de zi cu zi. O separare strictă între Lebensweise
(modul de viaţă) și trăirile individuale și subiective, în viaţa
de zi cu zi, face posibil studiul asupra alltagsgeschichte. Aces-
ta poate fi inclus mai consecvent în dezbaterea despre forme-
le, cauzele și consecinţele schimbărilor fundamentale în orice
societate (putem include chiar și revoluţiile). O astfel de te-
36
Alf Ludtke, The history of everyday life reconstructing historical expe-
riences and ways of life, trad. de William Templer, Princeton University Press,
Princeton New Jersey, 1995, p. 15; Alon Confino, “Remembering the Second
World War, 1945-1965: Narratives of Victimhood and Genocide,” Cultural
Analysis: An Interdisciplinary Forum on Folklore and Popular Culture, nr. 4,
2005 <http://ist-socrates.berkeley.edu/~caforum/volume4/vol4_article3.
html> (accesată la 15.12.2009); Richard Dagger, „Metropolis, Memory,
and Citizenship”, American Journal of Political Science, Vol. 25, Nr. 4, 1981,
pp. 715-737, Midwest Political Science AssociationStable, URL: http://www.
jstor.org/stable/2110760 (accesată la 25.08.2012).
90
ză este îmbrăţișată de Harald Dehne37. Istoria vieţii cotidie-

ne a început ca un exerciţiu de amplificare a vocii clasei „de
jos”; mai întâi ca o încercare de a construi propria lor istorie,
iar apoi, acest tip de cercetare s-a extins și la alte grupuri so-
ciale, încercând să transpună fapte, trăiri, experienţe cotidie-
ne în contextul socio-cultural și în cel politic.
Cercetarea istoriei sociale se confruntă cu o provocare me-
todologică fundamentală, și anume, cum pot fi înţelese și pre-
zentate evenimente istorice duale, mai exact care sunt cauzele
și efectele unor acţiuni politice la nivel macro și micro? Trăiri-
le individuale nu pot fi cuantificate, iar uneori sunt chiar ui-
tate (acolo unde intervine amnezia socială) și, mai mult, sunt
aproape imposibil de comparat cu istoria oficială. Din acest
punct de vedere nu mai putem vorbi de cercetări „făcute din
avion”, cu aparenţă de neutralitate și obiectivitate absolută. În
acel moment a început să se dezvolte o nouă știinţă ce studia
micro-istorii. Aceasta se concentra pe aspecte ale vieţii cotidi-
ene, ale vieţii acelor „oameni mici, săraci, flămânzi” care până
atunci nu contau pentru istorie. Literatura franceză a dezvol-
tat cele trei teme, cei trei termeni cheie pentru astfel de cerce-
tări: „mentalitate”, „ideologie” și „discurs” – atât diferenţele,
cât și interacţiunile dintre acestea, de cele mai multe ori, du-
când la un răspuns vast și complet al problematicii studiate
(a se vedea lucrările clasice ale lui Marc Bloch și Pierre Nora).
Începând cu anii 1960 istoriografia franceză a fost domina-
tă de studierea mentalităţilor în cadrul căreia a apărut și s-a
dezvoltat problematica studierii memoriei38. Tot atunci au în-
37
Alf Ludke, Op. cit. p.5.
38
Patrick Hutton în Jeffrey K. Olick, Joyce Robbins, „Social Memory
Studies: From „Collective Memory” to the Historical Sociology of Mnemonic
Practices”, Annual Review of Sociology, Vol. 24, 1998, p. 108.
91
Munca patriotică
ceput să fie studiate și practicile comemorative care erau in-

terpretate ca un mecanism al puterii politice.
Trebuie amintite și eforturile depuse de Pierre Nora pen-
tru a documenta aspectele memoriei din societatea france-
ză. Graniţa dintre istorie și memorie a fost mereu un subiect
de dezbatere în literatura de specialitate, cu precădere în cea
franceză. Maurice Halbwachs susţine că istoria este o memo-
rie moartă, o modalitate de conservare a trecutului cu care nu
mai avem o relaţie emoţională, o experienţă personală.
Cred că una dintre cele mai vaste și literare descrieri a ce-
ea ce înseamnă limita dintre memorie și istorie o putem găsi
în publicaţiile lui Pierre Nora39:
Memorie, istorie: departe de a fi sinonime, luăm cunoștinţă că to-
tul le diferenţiază. Memoria este viaţa, întotdeauna curtată de că-
tre grupuri vii și cu acest titlu, ea este în permanentă evoluţie, des-
chisă dialecticii, amintirii și amneziei, inconștientă de deformările
sale succesive, vulnerabilă oricăror utilizări și manipulări, suscep-
tibilă de stări latente lungi și de neașteptate revitalizări. Istoria re-
prezintă mereu construcţia problematică și incompletă a ceea ce
nu există. Memoria este mereu un fenomen actual, o legătură vie a
prezentului etern; istoria, o reprezentare a trecutului, deoarece ea
este afectivă și magică; memoria nu se mulţumește decât cu deta-
lii care o întăresc; ea se hrănește cu amintiri vagi, globale sau ne-
hotărâte, particulare sau simbolice, sensibilă la toate transferurile,
ecrane, cenzură sau proiecţii. Istoria, acţiune intelectuală și laici-
zată, apelează la analiză și discursuri publice. Memoria instalează
amintirea în sacru, istoria alungă, ea nu banalizează. Memoria tăcu-
tă a unui grup și el tăcut… există atâtea memorii câte grupuri sunt;
ea este prin natura sa multiplă și demultiplicată, colectivă, plura-
listă și individuală. Istoria, din contră, aparţine tuturor și nimănui,
ceea ce îi conferă vocaţie universală. Memoria se înrădăcinează în
concret, spaţiu, gest, imagine și obiect. Istoria nu se atașează decât
39
Pierre Nora, La république, Gallimard, Paris, 1984, p. XIX.
92
continuităţilor temporale, evoluţiilor și raporturilor lucrurilor. Me-

moria este un absolut, iar istoria relativă. […] memoria îi este me-
reu suspectă istoriei, a cărei misiune adevărată este de a o distruge
și de a o refula. Istoria este delegitimarea trecutului trăit.
Până la urmă istoria este scrisă de oameni, iar selecţia sur-

selor, a evenimentelor și modul în care sunt interpretate sunt
întotdeauna arbitrare sau, mai concret spus, reflectă punctul
de vedere oficial, cel dominant, la acel moment în societate.
Peter Burke40 se referă la istorie ca la un gen de memorie so-
cială, folosind termenul de „parte convenabilă de stenogra-
mă care rezumă destul de complex procesul de selecţie și de
interpretare”.
Conexiunea dintre naţionalism și memorie socială pare
să fi fost deosebit de importantă. David Cressy41 face referire
la un nou tip de memorie în Anglia secolului XVII, o memo-
rie care a dat expresie unui sens mitic și patriotic al identităţii
naţionale. În același timp, calendarul religios a devenit un in-
strument important pentru declararea și difuzarea unui pro-
testantism naţional. Astfel, naţiunea era legată prin sărbători-
le oficiale de dinastia conducătoare. Calendarele erau văzute
ca un fel de hărţi, niște „piloni” de bază, rezistenţi în timp, ai
unei naţiuni. Acestea permiteau construirea abilităţii oame-
nilor de a-și aminti trecutul într-un fel sau altul42. S-a întâm-
plat la fel și în Franţa la schimbarea regimurilor politice. Sin-
40
Peter Burke, „History as social memory” în Memory: History, Culture
and the Mind, Thomas Butler (ed.), Blackwell, New York, 1989 pp. 97-113.
41
Apud Jeffrey k. Olick, Joyce Robbins, „Social Memory Studies: From
„Collective Memory” to the Historical Sociology of Mnemonic Practices”
Annual Review of Sociology, Vol. 24 1998, pp. 105-140, Annual Reviews Stable
URL: http://www.jstor.org/stable/223476 (accesată la 06.10.2009).
42
Evitar Zerubavel, Hidden Rhythms: Sched-ules and Calendars in Social
Life, Univ. Calif. Press, Ber-keley, 1981.
93
Munca patriotică
tetizând, John Gillis43 susţine că acestea funcţionau ca niște

legături în construcţia memoriei naţionale44.
Și în cazul României, la schimbarea regimurilor politice
s-au modificat inclusiv datele sărbătorilor naţionale în vede-
rea construirii unei noi identităţi naţionale45. Acestea nu au
doar caracteristica fixării unei noi identităţi, a legitimării no-
ii puteri, ci și a diminuării simbolisticii vechiului regim. Es-
te o nouă barieră între vechi și nou. Cu toate acestea, nu au
fost scoase din calendar sau schimbate chiar toate sărbătorile
naţionale, iar în cazul în care au fost scoase, ele au rămas în
memoria cetăţenilor, indiferent dacă vorbim de schimbarea
din 1946 sau cea din 198946. Bineînţeles că nu putem vorbi de
sărbători naţionale. Pierre Nora le numește „locuri memoria-
le”, fără a avea în vedere puterea politică și influenţele acesto-
ra asupra conceptului de identitate (individuală sau de grup,
locală sau naţională). Astfel, cu același scop, de legitimare și
identificare a cetăţenilor cu clasa politică, de exemplu, PCR –
1. a transformat închisorile (în care au fost întemniţaţi princi-
palii lideri comuniști în anii de ilegalitate) în muzee, și 2. me-
43
John R. Gillis, Commemorations: The Politics of National Identity. NJ:
Princeton Univ. Press, Princeton, 1994.
44
Jeffrey k. Olick, Joyce Robbins, „Social Memory Studies: From
„Collective Memory” to the Historical Sociology of Mnemonic Practices”,
Annual Review of Sociology, Vol. 24, 1998, p. 116.
45
După preluarea puterii de către comuniști nu s-au mai sărbătorit zi-
lele naţionale care făceau referire la Casa Regală sau după decembrie 1989
nu s-au mai sărbătorit zilele de 1 Mai sau 23 August sau alte sărbători co-
muniste care, până atunci, erau considerate Zile Naţionale.
46
Și după preluarea puterii de către PCR au existat cetăţeni care sărbăto-
reau (pe ascuns) Ziua Regelui sau, după 1989, am văzut aproape în fiecare
an oameni care mergeau de 1 Mai, 23 August sau 26 Ianuarie la mormân-
tul lui Nicolae Ceaușescu pentru a sărbători, chiar dacă oficial aceste date
lipsesc acum din calendar.
94
diul înconjurător – indiferent dacă vorbim de industrie sau

agricultură, de orașe sau sate – nu mai trebuia să amintească
de vechiul regim. Cetăţenii trebuiau să identifice marile rea-
lizări ale poporului socialist prin contribuţia lor directă – prin
muncă, vorbim de redefinirea patrimoniului de stat. Totul por-
nea de la simpla idee: „Noi am construit ţara. Muncim pen-
tru ţară, muncim pentru noi. Noi suntem români – România”.
De multe ori, când am realizat interviuri despre memoria și
nostalgia comunismului mulţi subiecţi afirmau că ei „au con-
struit această ţară, dacă nu era Ceaușescu nu mai aveam me-
trou47, uzine… aveam și o agricultură măreaţă – iar acum?!”.
Acești oameni se identificau faptic și simbolic cu realizările
regimului. În același timp, prin participarea la astfel de mun-
ci, populaţia legitima, dădea credit puterii politice48. Evident,
tot acest construct simbolistic al identităţii naţionale s-a clădit
în ani de propagandă și muncă de consolidare a noii societăţi,
a omului nou. Rămâne de aflat cât de mult și cum s-au iden-
47
Argumentul l-am întâlnit în multe interviuri; în același timp, și în
spaţiul public există un curent care susţine același lucru, însă susţinătorii
uită de anumite aspecte precum: atunci se construia pentru că exis-
ta o masă de oameni care putea fi oricând scoasă la muncă forţată: arma-
ta, studenţii și elevii (Marile Șantiere ale Tineretului, Tabere de Muncă,
Munci Agricole, munci de auto-gospodărire etc.), muncitori din fabrici,
ţărani, deţinuţi, ș.a.m.d.; în plus statul era cel care stabilea regulile jocului
(cine și cât va fi plătit, unde se va lucra, câţi oameni vor fi scoși la mun-
că). De altfel, la deschiderea oricărui șantier – arhitecţii și inginerii luau
în calcul și această forţă de muncă neplătită – ceea ce automat scădea cos-
turile unor astfel de lucrări.
48
Vezi Bogumil Jewsiewicki, Valentin Y. Mudimbe, „Africans’ Memories
and Contemporary History of Africa”, History and Theory, Vol. 32, No. 4,
Beiheft 32: History Making in Africa (Dec., 1993), pp. 1-11, Blackwell
Publishing for Wesleyan University Stable URL: http://www.jstor.org/sta-
ble/2505629 (accesată la 24.07.2009).
95
Munca patriotică
tificat oamenii cu acea identitate și dacă elemente ale acesteia

mai există și în prezent. Prin acel tip de muncă, puterea politică
dorea să realizeze un fel de „muzeificare” a idealurilor ei. Ea
s-a folosit în primul rând de nevoile individuale (de exemplu
locuinţe pentru fiecare cetăţean, un loc de muncă, hrană etc.)
și colective (curăţenie publică, ordine, transport, acces la cul-
tură) așa cum sunt descrise pe larg de Paul Shackel49. Huyssen
definește memoria ca o sumă de practici și proiecte, și nicide-
cum, ca o proprietate50; nu e ceva ce-ţi aparţine, ci ceva prin
care tu te definești. După ruperea contactului simbolic cu ve-
chea putere de până în 1946, un alt punct important, în rescri-
erea istoriei naţionale, a fost conceptul de naţional-comunism,
punct îndeplinit de Ceaușescu. Astfel, în comparaţie cu ţările
din fosta URSS unde acesta lipsea, de abia în anii ’90 a izbuc-
nit sub forma unor proteste și doleanţe naţionale, folosindu-
se conceptul de autodeterminare a popoarelor pentru a scă-
pa de comunism, de URSS, pentru a-și căpăta independenţa
– în România nu a mai fost posibilă mobilizarea maselor în
jurul acestui interes naţional. Românii aveau o altă memorie,
aveau deja o identitate naţională puternică. Conceptul de pa-
triotism a fost confiscat prin discursul politic practicat de Ni-
colae Ceaușescu și PCR.
Am vorbit despre atașarea oamenilor de anumite date ca-
lendaristice, evenimente, acţiuni colective sau individuale ale
lor sau ale liderilor comunităţii în care trăiesc. Am amintit și
despre referirile unor subiecţi la spaţiul geografic ca la un loc
memorial sau ca la un reper pentru propria identitate. Richard
49
Paul a. Shackel, „Public Memory and the Search for Power”, American
Historical Archaeology. American Anthropologist, New Series, Vol. 103, 2001,
Nr. 3, pp. 655-670.
50
Ibidem, p.122.
96
Dagger51, când se referă la legăturile emoţionale ale orășenilor

cu orașul, folosește conceptul de „memorie civică”. Putem vor-
bi de acest tip de memorie când anumite părţi din oraș au o
oarecare semnificaţie pentru cetăţean. Este diferit de ceea ce
vorbea Nora – de „locuri memoriale”, este ceva personal și su-
biectiv. Memoria cetăţenilor dă unui astfel de loc o identitate
anume, iar acel loc devine o parte din cetăţean – în sensul că
acesta se identifică cu acel spaţiu. Când personalităţile și eve-
nimentele care au construit orașul sunt comemorate, orașul
nu va mai fi privit ca un spaţiu de locuit rece cu străzi, apar-
tamente și canalizare, ci va capăta unele caracteristici identi-
tare prin atribuirea unui trecut, prezent și viitor, atunci când
povestea sa este spusă și, mai cu seamă, când populaţia sa se
identifică cu el. Apare un sentiment de atașare a cetăţenilor
faţă de oraș. Revin la exemplele de mai sus, în care subiecţii
se identificau cu lucrările făcute: „metrou, plantarea și îngri-
jirea parcurilor sau construirea industriei” și aș putea extinde
conceptul de „memorie civică” și la nivel naţional. Cetăţenii
trebuiau să re-construiască ţara, industria și agricultura, să se
regăsească în aceasta cu ce se „mândrea” RSR, să-i cunoască
povestea și, de ce nu, să aibă și o memorie comună. Este mo-
tivul pentru care, puterea politică a decis implicarea tuturor
cetăţenilor în acţiuni de muncă patriotică, muncă în folosul
obștii, comunităţii locale, indiferent cum se numea ea, mun-
ca trebuia să unească cetăţenii și să creeze o poveste trăită, o
identitate comună. Ziua de 1 Mai strângea pe stadioane și în
pieţe publice muncitori din diferite domenii, nu doar în ziua
51
Richard Dagger, „Metropolis, Memory, and Citizenship”, American
Journal of Political Science, Vol. 25, Nr. 4, 1981, Midwest Political Science
AssociationStable, p. 717, URL: http://www.jstor.org/stable/2110760 (ac-
cesată la 25.08.2012).
97
Munca patriotică
festivităţilor, ci și cu mult timp înainte pentru repetiţii și antre-

namente52. Și aceste activităţi erau îndreptate în același sens:
1. de a legitima puterea politică și 2. de a strânge oameni să
sărbătorească ceva în comun, pentru că aveau aceeași iden-
titate de muncitor. Studii relativ recente ale antropologilor
asupra memoriei sociale în fostele colonii arată că „imaginea
populaţiei asupra trecutului și amintirile53 ei sunt transmise
și susţinute în viaţă de spectacole (indiferent dacă vorbim de
ritual sau alt gen de manifestaţii publice)54.
O primă sursă de cercetare o reprezintă documentele ofici-
ale, discursurile, monitorizarea de presă și, bineînţeles, măr-
turiile participanţilor direcţi. În cazul studiului de faţă, mun-
ca patriotică poate fi privită, așa cum am mai arătat, și ca un
pilon în construirea identităţii naţionale.
Memoria socială mai poate fi caracterizată și prin compo-
nenta ei generaţională, în sensul „trăirii unor memorii politice
și sociale diferite”. Generaţiile au diferite relaţii cu trecutul și
întreţin diferit legătura cu acesta. De aceea, pentru a construi
o „nouă memorie”, tânăra generaţie este ţinta cea mai expusă
la schimbare. În studiul de faţă este interesant dacă pe lângă
obiectivul economic al muncii patriotice, cel ideologic ţintea
și spre construirea unei noi identităţi, a unei noi memorii pen-
52
Vezi în analiza interviurilor în ce măsură acele activităţi erau perce-
pute de subiecţi drept activităţi patriotice.
53
În literatura de specialitate, memoria și reprezentarea despre trecut a
oamenilor simpli este denumită sub umbrela mai multor termeni (Winter,
2001), cum ar fi: „memorie populară” (Geoff Eley), „memorie autentică”
(Denise Youngblood) sau „memorie culturală” (John Bondar).
54
Jennifer Cole „The Work of Memory in Madagascar”, American
Ethnologist, Vol. 25, Nr. 4, Noiembrie, 1998, p. 611, Blackwell Publishing,
American Anthropological Association Stable URL: http://www.jstor.org/
stable/645857 (accesată la 01.11.2009).
98
tru tânăra generaţie – cu precădere elevi și studenţi. O altă te-

mă de exploatat este dacă „vechea generaţie” a transmis ele-
mente din valorile ei de identitate „noii” generaţii și dacă da
– cum? Ce mai știu tinerii de 20-30 de ani despre munca pa-
triotică și ce însemna să fii cetăţean al RSR?
Studiul de faţă își propune să exploreze și relaţia dintre
memoria personală și cea oficială (oficială în ambele sen-
suri: înainte de 1989 și după). Ce factori au stat la baza dis-
torsionării memoriei trăite și dacă aceasta s-a întâmplat în
cazul de faţă? Cred că ar trebui să amintesc și faptul că li-
teratura de specialitate vorbește de memorii și nu de me-
morie, respectiv de mai multe istorii subiective55. În demer-
sul său, istoricul are de-a face cu o multitudine de cauze în
desfășurarea unui fapt istoric. De multe ori, el va identifica
o serie de niveluri de cauzalitate: economice, politice, ideo-
logice și personale, subiective. Prin urmare, se ridică între-
barea, cum interacţionează între ele aceste niveluri diferite
de cauzalitate? Care a fost mai important într-un caz sau al-
tul? Cum putem face faţă acestui număr mare de factori de
cauzalitate care contribuie la realizarea oricărui eveniment
unic în felul său?56. Metodologia cercetării istoriei culturale/
sociale cunoaște câteva moduri de scriere și explorare a su-
biectului studiat: mai întâi, putem vorbi despre analiza „ve-
hiculelor memoriei” și, mai apoi, despre studierea percepţiei
sau cum se raportează populaţia la un subiect sau altul de-a
lungul timpului. Memoria poate face legătura între planul
55
Susan a. Crane, “Memory, Distortion, and History in the Museum”,
History and Theory, Vol. 36, Nr. 4, Theme Issue 36: Producing the Past:
Making Histories Inside and Outside the Academy, Decembrie, 1997, p. 44.
56
Donald m. Macraild, Avram Taylor, Social Theory and Social History,
Palgrave Macmillan, New York, 2004, p. 4.
99
Munca patriotică
cultural, social și politic și între reprezentare și experienţă

socială/cotidiană57.
Așa cum am menţionat, puterea politică are o importanţă
crucială în ceea ce va relata un istoric, un specialist în știinţele
socio-umane. De asemenea, sunt importanţi și termenii, con-
ceptele și teoriile cu care el operează. Chiar dacă orice știinţă
are rigorile și metodologiile ei, nu se poate vorbi de un „isto-
ric obiectiv”58. În ultimii ani, istoricii sunt mult mai dispuși
spre a împrumuta teorii, termeni și concepte de la alte disci-
pline, astfel analizele lor, faptele și evenimentele descrise, cât
și domeniul ca atare devin, unele, multidisciplinare. Pentru o
descriere amănunţită a procesului invers, și anume, cum au
luat naștere majoritatea teoriilor sociale cu ajutorul istoriei, al
analizelor, sintetizărilor și generalizărilor unor fapte istorice59.
Istoria culturală – inspirată mai întâi din „Histoires des
mentalités” apropiată Școlii de la Annales, și mai târziu
influenţată de o gamă diversă de filosofi, teoreticieni și isto-
rici, inclusiv Michel Foucault, Roland Barthes, Jacques Der-
rida, Hayden White, Roger Chartier și Michelle Vovelle – a
trecut de la modernism (empiric, materialist, realist, determi-
nist) la o abordare care punea accentul pe istoria socială cla-
sică, iar apoi de la o abordare postmodernă (idealistă, relati-
vistă, lingvistică) la una care sublinia importanţa limbajului.
Un mare aport la ceea ce înseamnă astăzi istorie socială, isto-
ria vieţii cotidiene și metodologia cercetării în acest domeniu
57
Alon Confino, „Collective Memory and Cultural History: Problems
of Method”, The American Historical Review, Vol. 102, Nr. 5, 1997, p. 1388.
58
Susan a. Crane, “Memory, Distortion, and History in the Museum”,
History and Theory, Vol. 36, Nr. 4, Theme Issue 36: Producing the Past:
Making Histories Inside and Outside the Academy, Decembrie, 1997, p. 10.
59
Vezi Donald m. Macraild, Avram Taylor, Social Theory and Social
History, Palgrave Macmillan, New York, 2004.
100
l-au avut Marc Bloch și Lucien Fevre. Aceștia au ridicat stu-

diul asupra istoriei mentalităţilor și a credinţelor populare la
un alt nivel de gândire și analiză.
Pentru anii ’60-’70, Barry Schwartz60 identifică trei aspecte
conexe ale gândirii acestei discipline. În primul rând, putem
vorbi de cel multiculturalist care identifică istoriografia ca o
sursă de dominaţie culturală și începe să promoveze „vocea
grupurilor supuse represiunilor”. În al doilea rând, vorbim
de aspectul post-modernist. Acesta atacă bazele conceptuale
ale istoricităţii liniare, ale adevărului absolut și conceptul de
identitate, punând accentul pe legătura dintre istorie, memo-
rie și putere. În cele din urmă, amintește și aspectul propus de
teoriile hegemoniste care oferă conceptele de memorie politi-
că, contestare a memoriei clasei „de sus”, „memorie popula-
ră” și de instrumentalizare a trecutului. Toate cele trei aspecte
au contribuit la dezvoltarea interesului pentru construcţia so-
cială. Chiar dacă obiectul acestei discipline a fost diferit (indi-
ferent că era vorba despre studiul muncitorilor, femeilor, co-
piilor, săracilor, grupurilor etnice, tinerilor sau bătrânilor)61,
în funcţie de timp și spaţiu, majoritatea studiilor despre me-
60
Barry Schwartz, „Memory as a Cultural System: Abraham Lincoln
in World War II.” Am. Sociol. R. 61(5), Octombrie, 1996a, pp.908-27; Barry
Schwartz, The reconstruction of Abraham Lincoln. See Middleton & Ed-wards
1990, pp. 81-107; Barry Schwartz, „Social change and collec-tive memory:
the democratization of George Washington.” Am. Sociol. Rev. 56, Aprilie,
1991, pp. 221-36; Barry Schwartz, „Introduction: the expand-ing past.”
Qual. Sociol. 9(3)(Fall), 1996, pp. 275-82; Barry Schwartz, „Post-modernity
and the erosion of historical reputation: Abraham Lincoln in the late twen-
tieth century.” Pre-sented at Annu. Meet. Am. Sociol. Assoc., Toronto, 1997.
61
Lynn Hunt în Alon Confino, „Collective Memory and Cultural
History: Problems of Method”, The American Historical Review, Vol. 102,
Nr. 5, 1997, p.1388.
101
Munca patriotică
morie trebuie văzute prin prisma controlului politicului asu-

pra contextului socio-cultural al populaţiei62. De cele mai
multe ori când vorbim de memorie avem în vedere: 1. uita-
rea, omiterea sau excluderea unei părţi din istorie; 2. crearea
sau reconstrucţia patriotismului, identităţii individuale sau
naţionale și 3. dezvoltarea unei nostalgii pentru a legitima un
anumit patrimoniu. Aceste trei categorii servesc drept reper
în descifrarea relaţiei dintre puterea politică și memoria pu-
blică, întrepătrunderea acţiunilor politice, nu doar din sfera
publică, ci și din cea privată, în viaţa cotidiană și raportarea
cetăţeanului la trecut și cotidian. Altfel, anumite fapte istori-
ce, evenimente, locuri, personalităţi ar căpăta semnificaţii di-
ferite pentru persoane diferite (acest lucru este posibil doar
în timp). Puterea politică apare ca un „canalizator” al sensu-
rilor și al simbolisticii trecutului, respectiv al influenţei asu-
pra cotidianului. Memoria oficială încearcă să creeze o anu-
mită obedienţă63 și atașare faţă de puterea politică și faţă de
valorile și patrimoniul definit și ocrotit de acesta.
Noţiunea de memorie, și mai cu seamă cea de memorie
socială, este folosită și definește foarte multe situaţii. Pen-
tru a sintetiza, voi spune că aceasta înglobează conceptul
de construcţie și de atribuire a unui anumit sens trecutului
istoric64. Atât transformarea, cât și reprezentarea trecutului
prin cunoștinţe culturale sunt transmise prin anumite „ve-
hicule ale memoriei” – cărţi, muzee, comemorări, acţiuni
patriotice etc.
62
Paul A. Shackel, „Public Memory and the Search for Power”, American
Historical Archaeology. American Anthropologist, New Series, Vol. 103, 2001,
Nr. 3, p.657.
63
Ibidem.
64
of Method”, The American Historical Review, Vol. 102, Nr. 5, 1997, p. 1387.
102
Așa cum am subliniat și mai sus, nu putem vorbi de o

memorie sau de o istorie, ci de mai multe – istorii, memorii.
Aceleași evenimente, în funcţie de mai multe variabile65, pot
fi trăite și percepute diferit. Totuși, în termeni metodologici,
mai multe memorii ne sunt utile din două motive: ne permit
să scriem istoria din mai multe perspective, reprezentări, de
pe poziţii de prea-mărire sau de contestare, iar în al doilea
rând, aceste mai multe memorii reprezintă, totuși, un întreg.
Istoria socială (studiul memoriei) vine ca o articulaţie te-
oretică a explicaţiilor unor fapte sociale, politice și culturale.
Ea este, în același timp, un factor și o explicaţie a acestor legă-
turi cu cel de reprezentare și de experienţă socială. Cu toate
acestea, Alon Confino66, susţine că această disciplină implică
și riscul de a reduce cultura la politică (politici) și ideologie.
El avertizează asupra faptului că în loc de a extinde aria po-
liticilor sociale asupra istoriei de zi cu zi și a memoriei, ea se
concentrează doar pe unul din factorii de mai sus. Mai exis-
tă și riscul de a reduce cultura la un vag concept de memo-
rie al altei naţiuni, fără a ţine cont de faptul că și „memoriile”
sunt diferite în culturi și societăţi diferite. Dar memoria exis-
tă atât timp cât are o reprezentare simbolică și o semnificaţie
politică evidentă.
Memoria nu este un instrument de explorare a trecutului,
ci mai degrabă un mĳloc67. Informaţiile culese prin această
65
Statut/clasă socială, vârstă sau rolul subiecţilor implicaţi într-un eveni-
ment sau altul. De asemenea, elevii percepeau munca diferit faţă de profe-
sori, deoarece unii erau în poziţia de supervizori, iar alţii în cea de muncitori.
66
of Method”, The American Historical Review, Vol. 102, Nr. 5, 1997.
67
Rain Schulze, ”Memory in German History: Fragmented Noises or
Meaningful Voices of the Past?”; Reviewed work(s): The Politics of War
Memory and Commemoration, 2000 de Ashplant timothy G.; Dawson
103
Munca patriotică
modalitate, sunt un fel de „informaţii la prima mână”, măr-

turii de la participanţii direcţi la evenimente. De aceea, nu ar
trebui să ţinem cont de influenţa unor factori precum: timpul,
uitarea, distorsionarea informaţiei, subiectivitatea sau trăiri-
le ulterioare ale subiecţilor, ale martorilor etc. Studierea mi-
cro-cosmosului, micro-contextului individual sau de grup ne
face să înţelegem formarea claselor sociale, a statului, a reli-
giei68 și culturii, cât și a implicaţiilor statului în viaţa de zi cu
zi. Nu putem face micro-istorii fără a exploata, contextualiza
și la nivel macro acest lucru, fapt care face ca Lüdtke69 să vor-
bească de „total history”.
Unii istorici vorbesc, în ultimii ani, de un „memory boom”70.
Aceasta nu este altceva decât o schimbare a unei perspective
teoretice în domeniul știinţelor sociale. Ea implică schimba-
rea accentului de pe problemele unor grupuri sociale, ale po-
liticilor de la nivel macro la concentrarea pe individ și pe trăi-
rile acestuia, pe formarea identitară și căutarea unor „izvoare
istorice” la nivel micro. Un număr considerabil de studii în
acest domeniu au fost realizate în Germania după cel de-al
Graham; Roper Michael, The Work of Memory: New Directions in the Study
of German Society and Culture, 2002 de Confino Alon; Peter Fritzsche,
Ambiguous Memory: The Nazi past and German National Identity, 2001 de
Kattago Siobhan., Journal of Contemporary History, Vol. 39, Nr. 4, 2004, Special
Issue: Collective Memory, p. 637.
68
Gregory S. Kealey, „Is Small Beautiful? Microhistory and the His-
tory of Everyday Life”, Reviewed work(s): The History of Everyday Life.
Reconstructing Historical Experiences and Ways of Life de Alf Ldtke; William
Templer Jeux d’Chelles. La Micro-Analyse L’Exprience by Jacques Revel
Source: History and Theory, Vol. 38, Nr. 1, 1999, pp. 100-110.
69
Ibidem.
70
Jay Winter, „The Generation of Memory: Reflections on the „Memory
Boom”, Contemporary Historical Studies, Bulletin of the German Historical
Institute, Washington DC, Nr. 27, 2000.
104
Doilea Război Mondial. Studiile s-au bazat pe metodologia

apropiată știinţelor politice, sociologiei și a istoriei-economice.
Acestea au început cu studiul asupra Holocaustului, memo-
riei și comemorărilor, vinovăţiei și a împăcării cu trecutul, ca
mai apoi să se concentreze și pe viaţa cotidiană în socialism.
Dacă este să ne referim la perioada în care s-au produs cri-
me și atrocităţi de genul Holocaustului, Gulagului, atunci pu-
tem identifica două tipuri de conștiinţe și reprezentări istorice,
care, practic, abia pot fi distinse între ele: una, cea învăţată la
școală, din cărţi, iar cealaltă emoţională (transmisă de părinţi,
bunici și cunoscuţi sub forma unor povești, fotografii, docu-
mente, scrisori etc.)71. Aceste două forme de conștiinţă coexis-
tă una lângă alta. Problema apare atunci când ele încep să in-
tre în conflict, iar clasa politică, cercetătorii și chiar întreaga
societate ar trebui să decidă care dintre cele două istorii tre-
buie să devină oficială.
Munca patriotică în memoria românilor.

O memorie identitară?
Prin selecţia și analiza unor pasaje din presa anilor 1970-1989,
a documentelor oficiale și a interviurilor realizate demonstrez
că experienţa românilor legată de munca patriotică are (și a
avut) un caracter de fixare a identităţii naţionale (socialiste).
71
Rain Schulze, ”Memory in German History: Fragmented Noises or
Meaningful Voices of the Past?”; Reviewed work(s): The Politics of War Memory
and Commemoration, 2000 de Ashplant timothy G.; Dawson Graham; Roper
Michael, The Work of Memory: New Directions in the Study of German Society
and Culture, 2002 de Confino Alon; Peter Fritzsche, Ambiguous Memory:
The Nazi past and German National Identity, 2001 de Kattago Siobhan., Journal
of Contemporary History, Vol. 39, Nr. 4, 2004, Special Issue: Collective Memory,
pp. 641-642.
105
Munca patriotică
Aceste acţiuni colective și, totodată, individuale au avut ca

scop monumentalizarea istoriei; adică s-a scos în evidenţă
natura faptelor, acestea fiind unele profund patriotice72. S-a
încercat fixarea, crearea și promovarea în memoria colectivă
(a naţiunii) a unui anumit tip de imagine73 despre sine, des-
pre propria naţiune. O primă variabilă de exploatat ar fi nos-
talgia după acele timpuri și după acel sistem de valori la ca-
re se raportează subiectul. Unii autori74 atribuie termenului
de nostalgie și semnificaţia de doliu – nostalgia este o formă
de tristeţe, fără un obiect anume; întotdeauna aceasta exis-
tă numai ca o naraţiune care se atașează de o credinţă în sta-
re pură. Această nostalgie desemnează cadrul de valori iden-
titare, fie ele individuale sau de grup. Creșterea interesului
cercetătorilor faţă de domeniile memoriei reflectă și dezvălu-
ie o criză în viaţa contemporană culturală și politică75, dome-
nii care, de altfel, au un rol direct asupra identităţii noastre
ca membri ai colectivităţii naţionale. Așa cum unele memori-
72
Chiar dacă accentul era pus uneori pe caracterul economic, el tot
era privit dintr-o perspectivă patriotică – „muncim pentru economia ţării,
propășirea naţiunii etc.”.
73
După cum spune Maurice Halbwachs – memoria nu reprezintă „con-
servarea imaginilor”, ci „reconstrucţia imaginilor”, căci ea are o funcţie
simbolică (Septimiu Chelcea, Memorie socială și identitate naţională, Editura
I.N.I., București, 1998, p. 6). Această „reconstrucţie” este făcută prin colec-
tivitate, social, cultură, spaţiu, – de către puterea politică.
74
Christopher Tilley, Webb Keane, Susanne Küchler, Michael Row-
lands, Patricia Spyer, „Monuments and Memorials”, Handbook of Material
Culture, SAGE Publications, 2006, http://www.sage-ereference.com/hdbk_
matculture/Article_n31.html (accesată la 02.09.2012).
75
Peter Ehrenhaus, „Memorials and Other Forms of Collective Me-
mory”, William F. Eadie (ed) 21st Century Communication: A Reference
Handbook, SAGE, 2009, http://www.sage-ereference.com/communication/
Article_n26.html (accesată la 04.05. 2010).
106
ale, zile naţionale și evenimente istorice desemnează persoa-

ne, fapte, locuri și practici demne de aduceri aminte, la fel și
experienţele cotidiene din comunism pot fi o sursă de nos-
talgie sau o sursă de mândrie pentru ce a fost RSR (de exem-
plu, mândria unor subiecţi de a fi cetăţeni ai RSR pentru că ei
au „construit ţara”, au „participat la înflorirea Patriei pe noi
culmi ale civilizaţiei”). Pe parcursul acestui capitol voi anali-
za importanţa contextului istoric și cultural.
Memorie vs. identitate.

Amintiri și raportări la istoria recentă
Majoritatea discursurilor liderilor PCR din perioada studi-
ată fac referire la clasa muncitoare. Aceasta avea un alt statut
până în decembrie 1989 – ea era cea care legitima și cea prin
care se legitima puterea politică și chiar existenţa statului și a
naţiunii ca atare (mă refer la discursurile publice care aveau ca
element central omul muncii drept constructorul identitar în
socialism). Prin urmare, raportarea la valorile legate de mun-
că erau echivalente de cele mai multe ori cu valorile ce desem-
nau patriotismul, naţiunea. După căderea regimului comunist,
noua putere politică a întârziat (și încă mai întârzie) să contu-
reze unele valori identitare (clar definite și care să fie ușor re-
găsite în discursul public și în conștiinţa populaţiei) – astfel,
marea majoritate a subiecţilor intervievaţi de mine încă se mai
raportează la valorile descrise mai sus ca la unele de actuali-
tate. Pe lângă situaţia descrisă, nostalgia unora poate explica
și nereușitele avute în noua societate post-decembristă (prin
107
Munca patriotică
analiza biografică76 se pot observa două concepte/variabile care

depind una de alta: 1. succes/insucces post-revoluţionar și 2.
Nostalgie; de menţionat faptul că nu în toate cazurile, atunci
când vorbim despre nostalgie, putem vorbi și despre insuc-
cesul pe plan personal al subiectului intervievat; nostalgia, în
general, are mai multe componente: unii sunt nostalgici du-
pă tinereţea care a trecut; ordinea socială; condiţiile de trai;
facilităţile oferite de stat muncitorilor, alţii după felul în care
se puteau distra de exemplu). Mulţi cercetători77 sugerează că
în mod special clasa muncitoare a fost beneficiarul socialis-
mului, iar noua orânduire socială i-a marginalizat, cel puţin
pe plan simbolic. În aceste condiţii este firesc ca ei să se ra-
porteze la spaţiul public actual ca la unul care nu îi reprezin-
tă la nivel identitar – ei nu mai participă la crearea statului, a
naţiunii, a omului nou. Practicile cotidiene din trecut îi legau
direct și nemĳlocit de un tip de discurs identitar, ei participau
direct (simbolic și practic) la ceea ce însemna construirea soci-
76
Prin analiza biografiilor individuale sau de grup înţeleg metoda de
a descrie și explica realităţi și fenomene socio-umane. În disciplinele so-
cio-umane se recurge la această metodă din următoarele considerente: în
biografii se relevă cum se împletește traiectoria de viaţă personală cu mi-
cro-mediul social și cu dimensiunile macro-mediului (instituţii sociale,
schimbări socio-politice/geo-politice etc.); prin folosirea acestei metode se
poate înţelege mai bine care au fost trăirile subiecţilor și care este rapor-
tarea lor actuală, cu referire la un fenomen sau altul (conform Petru Ilu ,
1997, pp. 98-99).
77
William Outhwaite, Larry Ray, Social Theory and Postcommunism,
Blackwell Publishing, Malden, 2005; David A. Kideckel, Joel Martin
Halpern, Neighbors at War: Anthropological Perspectives on Yugoslav Ethnicity,
Culture, and History, University of Massachusetts/Amherst, Central Con-
necticut State University, Massachusetts/Amherst, 2000; Brieland Donald,
Costin B. Lela, Atheron R. Charles și al, Contemporary Social Work: An intro-
duction to Social Work and Social Welfare, McGraw-Hill Inc., New York, 1975.
108
alismului. De altfel, memoriile servesc drept mĳloc de regăsi-

re și reevaluare a trecutului78. În altă ordine de idei, ar trebui
să menţionez faptul că, majoritatea teoriilor despre memorie
și identitate fac trimitere și la conștiinţa de clasă.
Memoria colectivă, în gândirea durkheimiană, ocupă un
loc central în reproducerea societăţii. Această variantă de
funcţionalism se axează pe evenimentele colective, ritualu-
rile și ceremoniile în vederea menţinerii solidarităţii sociale.
Această abordare pune accentul pe modalitatea în care socie-
tatea „reţine” un eveniment sau altul. În cadrul acestei tradiţii,
memoria colectivă este definită drept amintiri ale unui trecut
comun (mereu în reconstrucţie), ele sunt transmise prin proce-
sele actuale de comemorare, ritualuri și împărtășirea aceluiași
patrimoniu comun; prin urmare, trecutul comun reprezintă o
componentă centrală79.
Memorii individuale, amintiri personale

Prin urmare, rămâne să răspundem la întrebările dacă me-
moriile individuale sunt importante, dacă au o influenţă asu-
pra memoriei colective și dacă acestea pot influenţa continu-
itatea unui discurs identitar la nivel public, naţional? De cele
mai multe ori atât memoriile individuale, cât și cele colecti-
ve, în eforturile lor de a construi un discurs identitar având
78
Erens Patricia Brett, CROSSING BORDERS: Time, Memory, and the
Construction of Identity in „Song of the Exile”, „Cinema Journal”, Vol. 39, No.
4, 2000, p. 44, University of Texas Press on behalf of the Society for Cinema
& Media Studies Stable URL: http://www.jstor.org/stable/1225885 (accesa-
tă la 30.01.2011).
79
Jefrey C. Alexander, Roy Eyerman, Bernhard Giesen, Neil J. Smelser,
Piotr Sztompka, Cultural trauma and Collective Identity, University of
California Press, California, 2004, p. 161.
109
Munca patriotică
ca suport diferiţi/te piloni, evenimente, valori, justificări, sco-

puri, se află într-o continuă tensiune. În acest sens, bibliogra-
fia de specialitate ne oferă o sumedenie de exemple, în speci-
al, pornind de la conflictele apărute de după cel de-al Doilea
Război Mondial (memorii confuze, legate de anumite eveni-
mente sau conflicte etc.) în care, atât memoriile individua-
le, cât și cele colective sunt privite mai degrabă ca un ansam-
blu de probleme culturale80 și mai puţin ca unele de natură
socio-politice. Ambele tipuri de memorii pot reflecta același
eveniment sub mai multe forme, iar acest fapt se datorează
nu doar propriilor trăiri și propriilor credinţe, ci și, în speci-
al, raportărilor martorilor la mitologii și discursuri diferite.
În ultimul secol, memoria (văzută din perspectiva știinţelor
sociale) a devenit un element esenţial în construirea identităţii,
atât din punct de vedere social, cât și cultural. Aceasta a sta-
bilit nu doar rădăcinile unei continuităţi lineare, ci și-a găsit
și justificarea, legitimarea (chiar) identitară. Memoria a deve-
nit un fel de izvor al religiei identitare81.
Atunci când vorbim de identitate nu vorbim doar de pre-
zent, ci, în același timp, și de trecut și, mai cu seamă, de viitor.
Identitate este termenul care desemnează calea și poziţionarea
noastră faţă de noi înșine în corelaţie cu povestea trecutului
nostru82. Conceptul de identitate nu este doar unul de tipul
„de la cine ne tragem” – ci și unul de tipul „ce vom deveni”
80
Anna Green, Individual Remembering and „Collective Memory”:
Theoretical Presuppositions and Contemporary Debates, Oral History, Vol. 32,
Nr. 2, „Memory and Society”, 2004, pp. 35-44.
81
Barbara a. Misztal, Theories of social remembering, Open University
Press, Maidenhead, Philadelphiav, 2003, p. 47.
82
Erens Patricia Brett, „Crossing Borders: Time, Memory, and the Con-
struction of Identity în „Song of the Exile””, Cinema Journal, Vol. 39, No. 4,
2000, p. 45, University of Texas Press on behalf of the Society for Cinema
110
sau „cine suntem și ce facem în acest moment”. Aceste carac-

teristici nu sunt valabile doar pentru individ ca persoană, ci și
pentru colectivităţi, naţiuni întregi. Toate cele trei posibilităţi
(din punct de vedere al raportării la trecut, prezent și viitor)
le-am întâlnit de cele mai multe ori împreună. Din analiza de
presă și a discursurilor oficiale am observat o încercare de a
construi o naraţiune care să aibă un început și un sfârșit: de la
cine ne tragem, cine suntem și încotro mergem („spre comu-
nismul înfloritor”). Astfel, puterea politică a creat o naraţiune,
cu un început și cu un final foarte clar identificate în discursul
public83. Mai trebuie menţionat faptul că trecutul, din acest
punct de vedere, poate fi împărţit în două categorii: (1) AMIN-
TIRI și (2) UITĂRI, iar ceea ce ne interesează este să răspun-
dem la următoarele întrebări – când, cum și de ce ni-l amin-
tim într-un anumit fel și ce anume și de ce am uitat?
Pentru unii, munca patriotică a fost o traumă, pentru alţii
– o practică din cotidianul obișnuit; aceasta făcea parte din
normalitatea zilnică, prin urmare, ea nu a fost privită ca un
abuz din partea statului. Astfel, raportarea diferită cu privire
la aceste practici (din trecut), a celor intervievaţi, face diferenţa
între două moduri diferite de a se raporta nu doar la propria
identitate, ci și la identitatea colectivă, respectiv la prezent și
la așteptările lor din partea societăţii, a statului și a indivizilor
în particular. Astfel, când subiecţii povesteau despre munci-
le în folosul comunităţii și tinerii din zilele de astăzi – discur-
sul și așteptările lor mergeau pe două tipuri diferite de argu-
mente: (1) unii se așteptau ca statul să-i oblige „pe cei tineri”
& Media Studies Stable URL: http://www.jstor.org/stable/1225885 (accesa-

tă la 30.01.2011).
83
Press, Maidenhead, 2003, p. 10.
111
Munca patriotică
să muncească în „folosul comunităţii”, iar ceilalţi (2) spuneau

că „aceștia vor face curat când vor conștientiza singuri”. În
același timp, am observat, la majoritatea intervievaţilor, con-
fuzia făcută în raport cu clasificarea acestor activităţi într-o
categorie sau alta – bun/rău, abuz/normalitate, îndobitocire/
învăţare etc. De cele mai multe ori, una și aceeași experienţă
este caracterizată drept un abuz, dar și o „practică bună”. Es-
te evident că aici putem vorbi de uitare și de reevaluarea unor
situaţii din altă perspectivă, făcând apel la alte valori, eveni-
mente și trăiri.
V84. – Consideraţi atunci, că acel tip de munci pentru Patrie – erau
un abuz din partea statului?
B.85 – Crezi că puteam face ceva? Normal că nimeni nu mer-
gea de plăcere la muncă. Prin urmare, încercam să terminăm repe-
de acea normă și să plecăm acasă. Cu toate acestea, încercam să ne
căutăm de interesele noastre și să mai scoatem și ceva bun din ace-
le practici – ne făceam prieteni, vedeam locuri noi – am fost într-o
vară la cules de gogoșari – iar în timpul liber pescuiam, ne plim-
bam cu barca – acolo am prins drag de acest hobby [pescuitul] – eu
la bloc nu aveam baltă!
V. – Acum aţi clasifica munca patriotică drept un abuz?
B. – Depinde… era clar un abuz , dar până la urmă munceam tot
pentru noi, în plus, era ca un fel de vacanţă. Evident că nu pot uita
mizeria din acele camere în care eram cazaţi, mâncarea proastă sau
frigul, umezeala și drumurile lungi… da, era un abuz, dar într-un
fel, atunci, simţeam că facem ceva pentru acei ţărani.
V. – Vă simţeaţi mai „patriot”?
B. – Nu știu dacă mai patriot sau nu, dar eram într-un fel
implicaţi în greutăţile ţării.
V. – Dar astăzi mai pot fi implicaţi tinerii în astfel de acţiuni?
84
Abreviez cu V. – numele intervievatorului – Valeriu și cu majuscule –
B. M, S, F etc. – numele subiecţilor.
85
Bărbat, 63 de ani, bibliotecar.
112
B. – Nu ar face nimeni nimic… nu se poate face muncă voluntară

cu forţa, dar nici în mod voluntar nu face nimeni – nu sunt motivaţi,
nu văd modele de urmat și nici recunoștinţă din partea celorlalţi.
Toţi vor un venit imediat, nimeni nu se gândește la binele comun.
V. – Atunci, când eraţi scoși la câmp, vă gândeaţi la acest bi-
ne comun?
B. – Sincer? – nu. Dar așa se făcea mobilizarea. Acum cred că era
un fel de muncă pentru binele comun, cine altcineva era să strân-
gă acea recoltă? Decât să se piardă pe câmp mai bine mergeam noi.
Existenţa industriei grele crea un fel de sentiment de sta-

bilitate și stabilizare a comunităţii, existau un spirit și o iden-
titate comună86. Acel sentiment nu putea apărea în perioa-
da studiată (1970-1989) de la sine, așa cum am descris și mai
sus, acţiuni precum: munca patriotică, Ședinţele de Partid,
Sindicat și UTC, modul de organizare a muncii și a traiului
în comun, a paradelor și a manifestărilor de zilele naţionale
constituiau un element cheie în crearea și susţinerea acestei
imagini a colectivităţii, a clasei sociale. Aceste elemente au
fost impuse prin mecanisme politice. De altfel, în concepţia
post-modernă, legătura dintre memorie și identitate este fă-
cută, în majoritatea cazurilor, prin intermediul unor instru-
mente politice.
În acest moment, dacă vorbim de identitatea oamenilor
muncii, nu există niciun partid care să reprezinte, de exem-
plu, interesul clasei muncitoare. Analizând interviurile reali-
zate87, aș putea spune că în acest moment nu se mai poate vor-
bi de clase sociale în sensul descris de Max Weber; individul
86
Margaret Wetherell, Identity in the 21 st Century. New Trends in
Changing Times, Palgrave Macmillan, New York, 2009, p. 24.
87
Având în vedere faptul că eșantionul ales și durata studiului în timp
nu-mi permit să generalizez această afirmaţie, în cercetarea de faţă mă re-
fer doar la subiecţii intervievaţi.
113
Munca patriotică
nu mai este membru al unei comunităţi stabile, iar interesele

individuale prevalează asupra celor de grup.
Evitar Zerbubavel88 vorbește despre modul în care o socie-
tate, un grup social își trasează anumite graniţe, își stabilește
anumite reguli de convieţuire, unele tabuuri, despre cum ale-
ge să se raporteze la un lucru sau altul etc. Așa cum am mai
specificat, PCR, începând cu primii ani de la instaurarea la
putere (și până în ultima clipă), a trasat o graniţă identita-
ră. S-a delimitat foarte clar de vechea clasă politică și și-a de-
finit valorile și idealurile spre care tindea noua societate în
construcţie. Prin studiul documentelor și prin analiza intervi-
urilor biografice pot defini felul cum s-a raportat populaţia la
aceste graniţe sau, mai cu seamă, ce își mai aduce aminte des-
pre acele repere identitare. Au rămas ele unele de bază în dis-
cursul identitar? Dacă da, atunci ce categorie dintre subiecţii
intervievaţi se raportează la acele valori și de ce? Pentru că
aceste delimitări (identitare) puteau fi făcute doar la nivel sim-
bolic, mai cu seamă, în spaţiul public (rămâne de văzut cum
au influenţat ele cotidianul din perspectiva acestui studiu). În
acest scop nu se făceau apeluri doar la a uita ce este vechi (la
debarasarea de vechea orânduire socială), ci, mai curând, la
construcţia unei societăţi noi, la recunoașterea participării fi-
ecărui român în acest demers:
În 1969, organizaţiile UTC au rămas cu însufleţirea chemării CC
al UTC adresată tuturor tinerilor pentru întâmpinarea aniversării
unui sfert de veac de la eliberarea patriei, în care se formula cerinţa
ca „sute de mii de tineri de pe întreg cuprinsul ţării să participe cu
tot elanul și energia la lucrările de pe marile șantiere naţionale ale
tineretului pentru înălţarea unor importante obiective industria-
88
Evitar Zerbubavel, The Fine Line. Making Distinctions in Everyday Life,
The University of Chicago și London, New York, 1991, pp. 2-3.
114
le și edilitare, pentru construirea de drumuri și șosele, a unor ma-

ri sisteme de irigaţii, la lucrările de împădurire și refacerea fondu-
lui forestier, la întreţinerea pășunilor, la strângerea la timp optim
a roadelor câmpiilor, la înfrumuseţarea și gospodărirea orașelor și
satelor, la colectarea metalelor vechi.89
Aceleași „obiective” sunt invocate și astăzi de cei care po-

vestesc despre anii comunismului. În cele mai multe cazuri se
omite, se uită sau chiar se neagă caracterul „obligatoriu-forţat”
al acestor tipuri de munci. Memoriile celor intervievaţi sunt
despre ceea ce s-a scris, s-a spus și s-a văzut în presă și la ni-
vel de comunicare publică. Sunt câteva categorii de subiecţi90
care spun că acel tip de activitate era un abuz din partea sta-
tului, însă, și aceștia admit că „așa s-a construit ţara, am fă-
cut drumuri și poduri”91. Trebuie să menţionez faptul că ma-
joritatea intervievaţilor vorbesc despre o ruptură între cele
două sisteme, chiar dacă unii o privesc cu nostalgie, iar alţii
nu, chiar dacă unii se identifică cu vechiul stat, iar alţii cu cel
nou. Redau mai jos un pasaj care arată cum se vedea acest tip
de ruptură în 1971:
Câtă deosebire între condiţiile de viaţă și de muncă, nespus de grele,
ale tinerilor muncitori de pe vremea regimului burghezo-moșieresc
– despre care revista Tinerimea muncitoare CFR, într-un număr din
1932, scria: „Rătăcim pe străzi zdrenţuiţi și slabi de foame, istoviţi
de muncă și mizerie, nu este colţ de fabrică, atelier sau cartier în ţara
89
(Chemarea CC al UTC către toate organele și organizaţiile UTC, că-
tre toţi tinerii patriei, cu privire la aniversarea a 25 de ani de la eliberarea
României de sub jugul fascist în „Scînteia tineretului” din 15 aprilie 1969)
– realizările obţinute de tineret au fost de 1.1 miliard de lei – Constantin
Petculescu ș.a. File din istoria U.T.C, ediţia a II-a, Editura Politică, București,
1980, p. 424.
90
Vezi o analiză a categoriilor mai jos și în următoarele capitole.
91
Bărbat, 37 de ani, funcţionar public.
115
Munca patriotică
asta unde să nu vezi mizerie, boală, foamete și moarte. Între miile

și zecile de mii de tineri muncitori, bătuţi și batjocoriţi, …exploataţi
și jefuiţi de stăpânitori. Noi nu știm ce e cultura, noi nu știm ce e
îngrĳirea la vreme de boală, noi nu știm ce va să zică a trăi într-o
locuinţă sănătoasă” – și condiţiile de muncă și viaţă ale tinerilor
muncitori din patria noastră socialistă. La noi munca a devenit o
chestiune de onoare, bucurându-se de preţuire și respect din par-
tea societăţii. Partidul, statul nostru socialist acordă celor mai buni
premii, medalii, ordine, titlul de Erou al Muncii Socialiste; ei sunt
aleși în organele de partid și de stat, ale UTC. Muncii îi sunt închi-
nate poeme și romane, opere muzicale și plastice92.
Prin astfel de discursuri nu doar că se făcea separarea faţă

de vechiul regim sau crearea unei noi identităţi, dar se jus-
tifica și existenţa puterii politice comuniste. Același lucru a
fost făcut și după căderea regimului comunist – în primii
ani – majoritatea studiilor și poziţiilor publice (a discursu-
lui în spaţiul public al personalităţilor academice sau politi-
ce) erau făcute din perspectivă anti-comunistă, fără a se clă-
di noua identitate naţională pe alte valori, evenimente, date
calendaristice cu o valoare naţională. Iar astăzi, o bună par-
te dintre intervievaţi, cu precădere cei trecuţi de 60 de ani și
care au fost perdanţii comunismului (chiar dacă au avut cel
mai mult de suferit în anii regimului comunist), își reclădesc
propria identitate pornind de la practicile, valorile și eveni-
mentele trăite în acea perioadă.
Discursul identitar se creează în timp și, prin urmare, la un
moment dat putem distinge mai multe tipuri de raportări asu-
pra propriei identităţi (și a identităţii naţionale) – pe un anu-
mit palier generaţional. În cercetarea de faţă am putut iden-
tifica trei mari grupe de memorii generaţionale:
92
B. Bărbulescu ș.a. File din istoria UTC, Institutul de Studii Istorice și
Social-Politice de pe lângă CC al PCR, București, 1971, p. 313.
116
1. Cei care la momentul 1989 aveau sub 20 de ani – aces-

te persoane își aduc vag aminte despre experienţele lor
legate de munca patriotică. În majoritatea cazurilor, nu
doresc să-și aducă aminte de acele practici. De cele mai
multe ori, percep acea muncă ca pe o joacă, nu o valo-
rifică nici pozitiv, nici negativ – mai degrabă o văd ca
pe un abuz, o greșeală, un fapt amuzant și atât; nu sunt
revoltaţi de faptul că au făcut astfel de munci – văd lu-
crurile mai detașat în comparaţie cu categoria a treia.
Nu își justifică, în niciun caz, propria identitate pornind
de la astfel de acţiuni numite „patriotice”.
2. Cei care la momentul 1989 aveau între 20 și 45 de ani –
aceste persoane își aduc bine aminte de acei ani. Mai bi-
ne de jumătate din această categorie de persoane inter-
vievate valorifică munca patriotică pozitiv. Prin urmare,
sunt destul de atașate faţă de unele valori promovate
de aceste acţiuni, de cele mai multe ori, ele, fiind ace-
le persoane care vorbesc de conștiinţa generaţiei lor și
de patriotism. Pentru aceste persoane, munca patrioti-
că nu a fost doar un abuz – ci și o formă de socializare,
de distracţie și de a fi de folos ţării. Însă – tot în această
categorie de vârstă – am întâlnit subiecţi care valorifi-
că acele practici negativ: le văd ca un abuz și ca o înjo-
sire. Această categorie este una a contrastelor. Proba-
bil, asupra percepţiilor lor au avut o mare influenţă nu
doar experienţele dinainte de 1989, ci și cele de după: a
depins foarte mult de faptul cum s-au descurcat și cum
și-au redefinit trecutul, prezentul și viitorul. Aceasta era
generaţia care nu era nici prea bătrână pentru schim-
bări, dar nici foarte tânără pentru a-și putea lua viaţa
de la capăt. Unii au avut de pierdut, iar alţii de câștigat
117
Munca patriotică
– probabil din acest motiv am întâlnit foarte multe per-

soane dezamăgite de actuala clasă politică și de multe
ori nostalgice după comunism.
3. Cei care la momentul 1989 aveau peste 45 de ani – în
această categorie am regăsit foarte multe persoane care
își revendică propria identitate de la astfel de acţiuni (așa
cum am detaliat în partea teoretică și în analiza inter-
viurilor – aceste persoane au construit ţara, au susţinut
agricultura, au construit metroul etc.), s-au atașat de
anumite obiective industriale sau agrare naţionale sau
locale – regăsesc în cotidianul apropiat și în geografia
spaţială obiecte și lucruri cu o anumită încărcătură sim-
bolic-identitară. Aceștia își amintesc foarte bine întâm-
plări și locuri legate de astfel de acţiuni și, în majorita-
tea cazurilor, valorifică munca patriotică drept o acţiune
pozitivă. Și în această categorie generaţională am întâl-
nit persoane cu puncte de vedere diametral opuse – în-
să, numărul acestora este nesemnificativ în comparaţie
cu al celor care spun că munca patriotică a fost „un lu-
cru bun”.93 Pentru o parte din persoanele aceastei ca-
tegorii argumentele sunt aproape identice cu cele apă-
rute în anii studiaţi în presa oficială94.
În crearea unui discurs oficial și în efortul autorităţilor co-

muniste de a face populaţia să internalizeze acest tip de dis-
curs, un prim public ţintă era tineretul – pentru care distincţia
93
Vezi date interesante în raportul de cercetare realizat de IRES: Pa-
triotismul la români, care a fost dat publicităţii pe 25 ianuarie 2011, sursa: http://
www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_raport_public_patriotism-2011.pdf
(accesată la 25.01.2011).
94
Vezi exemple de astfel de motivări și chemări mai jos.
118
dintre istorie și memorie era determinată de participarea per-

sonală la scrierea istoriei. În articolele din presă și în broșurile
editate de UTC – acţiunile întreprinse de organizaţiile co-
muniste după terminarea celui de-al Doilea Război Mondi-
al – erau prezentate drept file din istoria naţională, acţiuni
patriotice, acţiuni de reconstrucţie a ţării și a neamului etc.,
majoritatea articolelor și a discursurilor făcând referi la pla-
nul economic, social, cultural, dar și la cel patriotic – la pro-
priile sentimente și trăiri:
Tinereţii i-au fost întotdeauna caracteristice entuziasmul, abnegaţia
în muncă, spiritul revoluţionar. Aceste minunate trăsături se oglin-
desc și în cuvintele studentului brigadier Andrei Romulus, de pe
Șantierul naţional al tineretului : „E una din cele mai mari acţiuni
patriotice, o lucrare grandioasă, înfăptuită în mare parte de noi, ti-
neretul. Când pe aici vor trece vapoare, se va spune: iată ce este în
stare să facă tinereţea când este înflăcărată de un ideal măreţ! Nu-i
puţin lucru să te știi participant la încă o modificare esenţială în des-
tinul celui mai mare fluviu din Europa. Porţile de Fier; acum Cana-
lul! M-am gândit: nu e deloc întâmplător. Trăim într-o ţară care con-
struindu-se pe sine intervine masiv în însăși structura pământului
pe care trăiește de mii de ani. Poate or să vi se pară cuvinte mari.
Mie nu. Eu sunt de-a dreptul impresionat de ceea ce mi se întâm-
plă aici. E o participare la istorie !”95.
Astfel de articole apar foarte des în presa adresată tineri-

lor96, dar și în volumele coordonate de Uniunea Tineretului
Comunist. Prin ele s-a creat și modelat Memoria Colectivă,
sentimentul de apartenenţă la un grup și cel de participare la
viaţa acestuia. Prin crearea unei memorii comune s-a încer-
cat și s-a reușit, într-o anumită măsură, crearea unei identităţi
95
Constantin Petculescu ș.a., File din istoria U.T.C, ediţia a II-a, Editura
Politică, București, 1980, p. 440.
96
Scînteia Tineretului, Viaţa Studenţească și Munca de Partid.
119
Munca patriotică
Justificare identitară
Categorii Delimitarea
de identitară faţă de
răspunsuri Nostalgie trecutul comu- Alţii
nist – un discurs
anti-comunist
MP văzută De cele mai mul- Văd pozitive doar Construirea
pozitiv te ori, aces- acţiunile celor 3R, identităţii pe
te categorii de dar și aici au une- baza altor va-
persoane își rele rezerve spu- lori decât ce-
vendică identi- nând că această le analiza-
tatea (conștiinţa impunere nu crea te în această
și valorile mo- și o conștiinţă ne- lucrare101
rale) raportân- apărat ecologi-
du-se la practici- că, ci doar una
le din perioada economică, im-
comunistă; pusă prin frică și
teroare; un dez-
gust faţă de acele
practici;
MP -/-/- Definesc nega- Spun că MP era
negativ tive doar une- un abuz din par-
le practici (când tea statului, o for-
îngheţau de frig mă de înjosire a
sau atunci când omului, a intelec-
s-au îmbolnăvit tualului, o formă
într-o astfel de de sclavagism;
practică), dar per acel timp de im-
ansamblu aces- punere a MP a fă-
tea au fost „rele cut ca românii să
necesare”; nu mai facă vo-
luntariat după
1989;
120
MP Această categorie MP a fost o prac-

-/-/- neutru este una de nos- tică rea, dar au
talgici după acea existat și alte fap-
perioadă, fără să te criminale care
facă referiri cla- trebuie studiate,
re la MP; aceasta făcute publice;
exista, dar nu era
un punct central
în societatea re-
gretată de ei;
MP -/-/- Cei care nu au De obicei sunt
nicicum făcut astfel de persoane care nu
munci (au fost au făcut astfel de
scutiţi); munci sau nu au
auzit de ele;
Tabel 4. Moduri de raportare la munca patriotică – sinteză
comune – chiar dacă, de multe ori, ea apare în analiza de in-

terviuri contradictorie, neclară, confuză sau greu de definit
de către subiecţi. Aceasta se întâmplă deoarece memoria este
un domeniu de articulare a intereselor publice cu cele indi-
viduale, a valorilor cu aspiraţiile, putem vorbi chiar și de un
spaţiu al contradicţiilor unde, identitatea este mereu contes-
tată97. În același timp, aceste conflicte, dileme identitare indi-
că faptul că evenimentele din trecut nu au fost încă „trecu-
te la capitolul istorie” și că memoria are un caracter deschis,
fluid și contestabil.
97
Barbara a. Misztal, Theories of Social Remembering, Open University Press,
Maidenhead, 2003, p. 120.
121
Munca patriotică
Identitate
John Locke98 vorbește despre identitate din punctul de ve-
dere al filosofiei clasice și afirmă că memoria ne face ceea ce
suntem. În Eseul asupra intelectului, John Locke99 tratează me-
moria ca un criteriu al identităţii personale, un conglomerat de
experienţe care ne ghidează spre ceea ce suntem. Memoria este
deci un rezervor de percepţii și evenimente. Chiar dacă inter-
viurile realizate pentru acest studiu erau concentrate pe tema
muncii patriotice, atât întrebările, cât mai ales răspunsurile,
au vizat percepţii și evenimente din viaţa subiecţilor. La ana-
liza interviurilor am observat faptul că propriile trăiri nu au
modelat doar felul subiecţilor de a privi și relata anumite eve-
nimente din viaţa lor, ci și felul de a-și autodefini identitatea.
Identitatea este termenul cheie al societăţii contempora-
100
ne . Oamenii folosesc acest termen pentru a da un sens vieţii
sau acţiunilor lor – astfel pun în evidenţă ce îi face diferiţi sau
ce îi unește cu ceilalţi. Apelul la acest termen se face, de cele
mai multe ori, de către oamenii politici. Sensul social al aces-
tui termen este dat de interacţiunea simbolică. Aici putem
vorbi de două tipuri de identitate: una individuală și alta co-
lectivă. Orice grup identitar face apel la memorie – care re-
prezintă o credinţă colectivă101, o viziune comună asupra tre-
cutului, și o ancoră în construirea identităţii individuale. Prin
urmare, pornind de la această perspectivă, memoria socială
98
John Locke, Eseu asupra intelectului omenesc, [trad. Armand Rosu și
Teodor Voiculescu; stud. introd. și note Dan Bădărău], Editura Știinţifică,
București, 1961 [1690].
99
Ibidem.
100
Conform Barbara A. Misztal, Theories of Social Remembering, Open
University Press, Maidenhead, 2003, p. 132.
101
Ibidem.
122
reprezintă expresia unei experienţe colective care nu doar că

dă un sens trecutului, ci și noi speranţe viitorului. Atât timp
cât memoria și identitatea depind una de alta, nu doar iden-
titatea își găsește rădăcinile în memorie, ci și amintirile deri-
vă din identitatea asumată102.
Memoria unor evenimente, cât și intensitatea acestora
pentru ceea ce Anna Green103 numește „comunităţi afective”
asigură un anumit grad de înţelegere la nivelul amintirilor
individuale pentru toţi membrii acelui grup. Memoriile in-
dividuale pot deci coagula sau destrăma acel grup sau me-
moria colectivă.
Un punct important în abordarea populară de tip cultural
a memoriei este faptul că propriile reflecţii, povești de viaţă
nu sunt izolate de evenimentele sociale104, de viaţa publică a
comunităţii în care a trăit, de problemele individuale sau de
grup, de conflicte sau de succesele individuale sau colective
etc. Amintirile implică, întotdeauna, referiri la experienţele
anterioare de tip cultural, social, politic, dar și la nivel indi-
vidual-psihologic. În acest tip de analiză am urmărit nu doar
faptele și felul în care este spusă povestea, ci și dinamica aces-
teia, sentimentele și atitudinile invocate de narator.
Teoria lui Maurice Halbwach105, referitoare la memo-
ria colectivă, este una de tipul teoriilor funcţionaliste, ce-
102
Ibidem.
103
Anna Green, „Individual Remembering and ‘Collective Memory’:
Theoretical Presuppositions and Contemporary Debates”, Oral History,
Memory and Society, Vol. 32, Nr. 2, 2004.
104
Michael Roper, „Re-remembering the Soldier Hero: the Psychic and
Social Construction of Memory in Personal Narratives of the Great War”,
History Workshop Journal, nr. 50, 2000, p. 183.
105
123
Munca patriotică
ea ce înseamnă că memoria funcţionează ca un mecanism

care unește grupul și fixează identităţi. Acesta însă igno-
ră memoriile conflictuale și susţine că acele memorii care
nu concordă cu cele pe placul grupului majoritar sunt sor-
tite dispariţiei.
Teoriile de interpretare a istoriilor orale se grupează în ju-
rul a trei domenii care sunt întreţesute: cultural, social și psi-
hologic106. Formele culturale de analiză examinează, de exem-
plu, modul în care indivizii fac apel la mituri arhetipale atunci
când în poveștile lor de viaţă apar referiri la un anumit tip de
simbolism cultural și ideologic.
Am făcut referiri la toate aceste teorii pentru a arăta care
au fost perspectivele și punctele de plecare în analiza și in-
terpretarea interviurilor. Un alt aspect, pe care l-am urmărit
în analiza interviurilor de tipul life-story, este și motivarea in-
tervievatului de a spune povestea sa, de a o justifica într-un
fel sau altul. Din acest considerent am încercat să pun cât mai
multe întrebări, uneori să le și repet sub o altă formă și/sau
într-un alt context (atunci când deja trecusem la o altă temă
de discuţie). Un factor de remodelare a discursului este și fap-
tul că naratorul se gândește, pe tot parcursul interviului, care
sunt așteptările interviatorului de la el, ce ar trebui să spună
corect, cine este cel care ascultă povestea sa. Din această cau-
ză, majoritatea întrebărilor au fost concepute ca unele deschi-
se, fără a putea induce un răspuns sau altul; mi-am asumat ro-
lul unui tânăr care vrea să știe mai mult despre experienţele
lor, pornind de la premisa că nu știam aproape nimic despre
acele practici.
106
Anna Green, „Individual Remembering and ‘Collective Memory’:
Theoretical Presuppositions and Contemporary Debates”, Oral History,
Memory and Society, Vol. 32, Nr. 2, 2004, p. 34.
124
Memoria oficială vs. memoria individuală
faţă-n faţă cu munca patriotică
Munca patriotică (sub toate formele, de la „serviciul mun-
cii” efectuat de militari, munca în folosul obștii a comunităţii
locale, munca brigadierilor și până la strângerea de sticle, hâr-
tie și fier vechi) s-a dorit a fi de la bun început o rutină care să
fixeze în memoria și conștiinţa cetăţenilor Republicii Socialis-
te România o nouă identitate naţională. Dacă în primii ani ai
comunismului s-a lucrat mult asupra ștergerii vechii memorii
(așa cum am arătat în exemplele de mai sus, care pun accen-
tul și pe delimitarea de vechiul regim „burgezo-moșieresc”),
în ultimii douăzeci de ani, prin astfel de acţiuni, nu doar că
s-au urmărit obiectivele economice sau ideologice (ajungerea
spre comunism), ci și construirea unei noi conștiinţe, a unei
noi identităţi și a unei noi memorii: crearea OMULUI NOU.
Cetăţenii RSR trebuiau să-și amintească, să se identifice nu
doar cu acţiunile politice ale PCR, ci și cu propriile fapte: să
participe direct la construirea unei „societăţi multilateral dez-
voltate”. Oamenii trebuiau să știe că ei au construit uzinele și
fabricile, că au ridicat școlile și căminele culturale, că au făcut
curat pe strada din faţa blocului etc. Prin urmare, erau respon-
sabili nu doar de cele bune, ci și de cele rele. Chiar dacă aceas-
tă practică a fost împrumutată din URSS, ea, prin limbajul du-
blu, nu doar că se chema „patriotică”, ci și „voluntară”. Lenin
justifica astfel de munci – subotnicele – prin dorinţa munci-
torilor de a trece de greutăţile în care se afla ţara și implicit
dorinţa de a construi comunismul; până la urmă era tot un
fel de ajutor dat Patriei cu speranţa că pe viitor va fi mai bine.
Memoria oamenilor în acest moment este difuză: unii își
amintesc cu neplăcere experienţa lor legată de astfel de prac-
125
Munca patriotică
tici, alţii cu bucurie (acea bucurie cotidiană de genul „am bă-

ut o bere după ce am muncit toată ziua”); unii consideră că a
fost o muncă inutilă, iar alţii se identifică cu „marile realizări
ale socialismului”.
V. – Dacă nu v-aș fi întrebat de munca patriotică, v-aţi fi amintit de
această practică?
T107. – Da, mi le amintesc și mi le amintesc cu drag. Nu pot să
spun că… era frumos și pe o parte era și greu, copii fiind, de ce nu?
Dar era și frumos. Eram cu toţii acolo, ne mai și jucam. Se îmbina
utilul cu plăcutul, dar de muncit – munceam. Drept să vă spun eu
regret timpurile de altă dată… vă spun drept.
V. – Și face parte, din acest regret, și munca patriotică?
T. – De ce nu?! E până la urmă ceva educativ… ca să zic așa, nu
că ne-ar fi exploatat cu munca. Nu, eu nu consider așa, eu consider
că te obișnuiești să fii un om responsabil în viaţă, să te obișnuiești
cu munca. Te iniţiază pentru mai departe.
V. – Te făcea un fel de cetăţean!?
T. – Da, mai responsabil, zic eu. Nu știu.
V. – Chiar, era vreo diferenţă între a fi cetăţean înainte de ‘89
și acum?
T. – Hm… o diferenţă poate-poate ar fi… în sensul când ne re-
ferim la libertate. Atunci nu aveai voie să vorbești ca și acum, să-ţi
spui opţiunile, să ceri ce vrei, cu toate că acum ceri și degeaba (râ-
dem)… atunci nu puteai nici măcar să ceri. Sunt avantaje și deza-
vantaje, dar luându-le așa pe toate la un loc, mie îmi pare rău de
timpurile de atunci.
V. – Era cumva dragostea de patrie mai mare atunci faţă de
acum?
T. – Nu cred. Nu cred. Cred că e aceeași și ar trebui să rămâ-
nă la fel, că patria este patrie. Ca și mama, ca și părinţii, nu? Nu-
mai că este altfel acum, mi se pare totul prea… e adevărat că avem
multe uși deschise, dar nu sunt. Ei zic că sunt, dar nu sunt. Atunci
tinerii se căsătoreau sau băteai la poarta oricărei întreprinderi te
107
Femeie, 56 de ani, angajată în industria textilă.
126
angajau, dacă aveai și un copil aveai casă… ţi se dădea, acum nu

ţi se dă nimic.
V. – Vă întrebam acest lucru deoarece unii ziceau că această
muncă te făcea să-ţi iubești ţara mai mult.. că am făcut x , y… că
am plantat un copac.
T. – Da, da, chiar și asta! Bine că mi-aţi spus-o; copil fiind și
apoi îţi amintești că ai plantat pomul ăla… e ceva… la serviciu nu
am prins astfel de munci.
V. – Acum credeţi că ar ieși copiii de la liceu la astfel de munci?
T. – Nu, nu cred că ar ieși – după cum văd eu generaţia de azi,
nu cred că ar ieși.
V. – Atunci când vă duceaţi la muncă, la ce vă gândeaţi: că merg
să muncesc pentru x sau pentru noi, pentru ţară.. sau cum se pu-
nea problema?
T. – Cum spuneau ei, cei care ne scoteau, trebuie să ieșim ca să
înfrumuseţăm curtea școlii sau înflorirea orașului sau depinde…
dar eu, totuși, nu văd un lucru rău în asta. Erau totuși alte timpuri,
era altfel, e adevărat că avem libertate dar… degeaba. Degeaba o
avem. Păcat de tinerii ăștia din ziua de azi. De voi mai ales și mă
refer la tot ce înseamnă modul de a trăi.
V. – Aveam oare alte valori?
T. – Sunt, sunt valori, erau și în trecut, dar atunci știai pentru
ce muncești, lupţi pentru ce înveţi și îţi tocești coatele… știai pen-
tru ce, acum degeaba, poţi să faci 7 facultăţi și ei nu știu să valorifi-
ce munca tinerilor, care vor fi... acum nu îmi place deloc, păcat un-
de am ajuns. Înainte chiar dacă spun că Ceaușescu – păi Ceaușescu
a făcut ceva! făceai o școală și te realizai în viaţă! Acum – ei, numai
pentru ei – și nu știu să aprecieze munca oamenilor.
În interviurile avute cu persoane care au avut de câștigat

după decembrie 1989 apar, ceva mai frecvent, comparaţii
ale muncii patriotice cu munca forţată. Aceștia, deși au avut
aceleași experienţe, ca și celelalte categorii de persoane des-
pre care am vorbit mai sus, tind să dea o altă interpretare ace-
lor practici. Aici intervine ceea ce numeam mai sus acţiunea
prezentului asupra trecutului și nu doar a trecutului asupra
127
Munca patriotică
prezentului prin redefinirea continuă a unor experienţe, prac-

tici, sentimente ale discursului identitar – și până la urmă a
așteptărilor de viitor.
Munca patriotică, mai cu seamă, practica agricolă era o muncă
forţată, necalificată, nu avea nicio legătură cu educarea, doar edu-
carea unei discipline militare și a unei munci forţate. Din punc-
tul meu de vedere, în acel moment, era vorba de alte valori, nu de
educaţie, pentru că acea muncă nu avea nicio legătură cu curricula
școlară. De altfel, anul școlar începea prin noiembrie, la fel și vara,
se mergea pe șantier sau la porumb… printre noi erau și unii agi-
tatori (astăzi mari politicieni)… era greu și neplăcut, dar noi mer-
geam pentru că primeam și niște bilete de tabără la Costinești – asta
era motivarea principală, pe de altă parte, dacă nu mergeai, puteai
fi și exmatriculat din facultate… în opinia mea, acest tip de muncă
era un fel de pedeapsă prin muncă, munca de jos108.
De mai multe ori s-a întâmplat ca subiecţii să menţioneze

faptul că munca patriotică a fost o experienţă pe care, în acel mo-
ment, o vedeau ca pe un abuz, o înjosire, ca într-un alt context
sau la o altă întrebare să răspundă că acum vede „acea muncă
ca una utilă” care l-a „pregătit pentru viaţă, prin intermediul
ei a legat prietenii” și l-a „făcut să înţeleagă unele lucruri”109.
Este exact cazul pe care l-am descris mai sus – memoria es-
te una selectivă și șterge aspectele rele din viaţa naratorilor.
În capitolul următor voi arăta cum a fost impusă o astfel
de practică în cotidianul populaţiei prin introducerea unor
legi și norme în jurisprudenţa RSR și cum a influenţat aceas-
ta, viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean.
Așa cum am arătat în capitolele precedente, munca patri-
otică rămâne un reper identitar pentru mai bine de jumăta-
108
Bărbat, 58 de ani, profesor universitar.
109
Bărbat, 55 de ani, acum are propria afacere.
128
te din intervievaţi. Cei care își revendică identitatea sau așa

cum îi spun de cele mai multe ori – conștiinţa – aveau în mo-
mentul 1989 peste 40-60 de ani. Cei puţin mai tineri văd acest
tip de activitate ca pe ceva amuzant, o rutină sau un abuz din
partea statului; ei sunt cei care nu își leagă identitatea de ace-
le activităţi – probabil și datorită faptului că au participat mai
puţin la astfel de activităţi voluntare (după școală sau servi-
ciu, în timpul liber) – pe când vechile generaţii au trăit mai
intens acele timpuri – au fost implicate mult mai mult în ast-
fel de munci.
Articolele despre implicarea tinerilor în viaţa comunităţii
locale și gospodăririi spaţiilor comune: grădina școlii, par-
cul universităţii sau al căminului, spaţiile verzi din preajma
locuinţelor sau a locurilor de muncă – puneau accentul pe im-
plicarea majorităţii în astfel de fapte „lăudabile”. Cel mai ade-
sea, articolul era scris după următoarea schemă: „Eu (repor-
ter) am fost, întâmplător, în locul X, unde am rămas plăcut
surprins de iniţiativa unor tineri de a munci pentru comuni-
tate și Patrie. Acest fapt este un exemplu de lăudat. Sperăm
să se înmulţească astfel de acţiuni”, iar articolul mai putea
conţine câteva citate din Ceaușescu, statistici, referiri la Con-
grese sau ședinţe de partid, exemple banale și multe detalii
care făceau articolul foarte credibil (detalii cotidiene și fami-
liare cititorilor, se mergea chiar pe schema parental-educati-
vă, așa cum era și revista de perete „Așa DA! Așa NU!”). Nu
am găsit aproape în niciun articol sau reportaj referiri la fap-
tul că acele acţiuni erau obligatorii. Acest element apărea doar
în decretele sau chemările oficiale la „datorie”. Unii subiecţi
mi-au povestit cum erau obligaţi, în zilele de sâmbătă și mai
ales de duminică, să facă astfel de munci (de la strângerea gu-
noaielor din faţa căminelor studenţești, până la făcut curat în
129
Munca patriotică
spaţiile comune – băi și toalete; în cazul în care nu se prezen-

tau erau sancţionaţi pe diferite căi – academice sau adminis-
trative). Această organizare nu venea din partea studenţilor
– ci „era un plan care trebuia îndeplinit”, iar, mai apoi – aceas-
tă obligativitate devenea o obișnuinţă pentru administratorii
căminelor și liderii studenţilor (pentru a face pe plac superi-
orilor, iniţiativa venea din partea lor, standardele și normele
de muncă erau crescute și raportate de acești studenţi zeloși
drept „recorduri” și merite personale). În presa centrală am
întâlnit publicate și foarte multe telegrame venite din partea
populaţiei, majoritatea aveau acest mesaj:
Puternic elan patriotic în bătălia recoltei
Scrisoarea tovarășului Nicolae Ceaușescu are o puternică
rezonanţă în toate satele ţării
[…] Pe zi ce trece, studenţii, elevii, militarii și salariaţii din în-
treprinderi și instituţii se alătură lucrătorilor de pe ogoare în efor-
turile pentru a asigura înmagazinarea, în bune condiţiuni, a actua-
lei recolte și pentru a pune baze trainice celei pe care o vom culege
în vara jubiliară – ne referim la sărbătorirea zilei eliberării – a anu-
lui viitor110.
De multe ori, limbajul de lemn și discursurile lungi ale lui

Nicolae Ceaușescu nu reușeau să surprindă clar ideile des-
pre muncă patriotică, patrie, identitate, istorie și deologie cum
reușeau să o facă unele articole de presă111:
Munca și viaţa la înalta semnificaţie a patriotismului revoluţionar
Dragostea de ţară este unul din cele mai complexe, mai firești
și mai legitime sentimente care ne definesc în calitatea pe care o
avem de oameni și de cetăţeni. Acest simţământ nobil semnifică o
110
C. Preda, România Liberă, 21 septembrie 1973, p. 1.
111
Așa cum este articolul din România Liberă din data de 29 februarie
1988, p. 1-5 de Ion Andrei ă
130
deplină comuniune cu trecutul, deci asumarea conștientă a istoriei,

a mesajului pe care strămoșii ni l-au transmis – un mesaj de muncă
și de luptă pentru păstrarea fiinţei naţionale, a limbii strămoșești,
a uriașului patrimoniu de valori pe care generaţiile l-au creat pe
aceste meleaguri.
Dar patriotismul nostru, înflăcărat și constructiv are astăzi și
sensul profund al adeziunii totale la tot ceea ce a dus cu sine pre-
zentul socialist, politica internă și externă promovată de partid, o
politică închinată creșterii prosperităţii și afirmării independenţei
și suveranităţii naţiunii.
În această ordine de idei, tovarășul Nicolae Ceaușescu sublinia
cu atâta pregnanţă că „A fi patriot, a-ţi iubi ţara înseamnă a face
totul pentru a spori avuţia naţională, proprietatea socialistă, a nu
precupeţi nimic pentru înfăptuirea politicii partidului comunist ce
corespunde pe deplin intereselor vitale ale întregii naţiuni”. O dată
cu aceasta și prin aceasta, patriotismul nostru funciar dobândește
înţelesul unui sentiment activ, al unei angajări militante pe poziţiile
cele mai avansate pe care se hotărăsc progresul general al ţării, de-
venirea lui în consens cu programele grandioase menite să ne pro-
pulseze spre zonele de altitudine ale culturii, și civilizaţiei.
Concluzii
După realizarea monitorizării de presă și a analizei biogra-

fice a interviurilor pot afirma că prin munca patriotică PCR
dorea să întărească atașamentul poporului de anumite valori
naţionale și ideologice. Prin interpretarea istoriei și a faptelor
istorice (nu doar a istoriei recente) PCR nu făcea doar delimi-
tarea de vechea clasă politică, ci încerca să creeze o nouă iden-
titate naţională, iar prin implicarea fiecărui român în astfel de
acţiuni – și a identităţii individuale. Trebuie să remarc faptul
că, în presă și în discursurile oficiale, era mult mai vizibil ca-
131
Munca patriotică
racterul naţional/patriotic decât cel ideologic al argumentări-

lor și motivărilor introducerii unor astfel de munci. Ideologia
marxist-leninistă112 era folosită doar ca un pretext, un para-
van de justificări până la un anumit punct; de cele mai multe
ori apelul la argumentele de natură ideologică se făcea doar
în primele rânduri, propoziţii, ca pe parcursul întregului ar-
ticol să se pună accentul pe argumente de natură naţională,
economică, estetică etc.
Privind lucrurile din această perspectivă, pot afirma fap-
tul că, la fel ca în cazul discursurilor din presă, nici subiecţii
intervievaţi nu au făcut apel la valori de natură ideologică, ci
au recurs mult mai des, la cele legate de cotidianul imediat –
„nevoia de a vedea parcurile curate”, „de a ajuta comunitatea”,
„de a contribui la economia ţării”, „de a nu fi pedepsiţi sau de
a fi remuneraţi” pentru participarea la astfel de munci. Am ob-
servat că în discursul acestor persoane apare un concept foar-
te prezent și în presa vremii, conștiinţă, legat de muncă și de
educaţie. Majoritatea subiecţilor fac referire la aceste trei ele-
mente – conștiinţă, educaţie și muncă – indiferent dacă se re-
feră la experienţele lor ca la unele negative sau pozitive. Mun-
ca patriotică apare, în memoriile subiecţilor, drept o datorie de
conștiinţă (mai degrabă morală decât legală/juridică) – „nu pu-
teai să zici că nu vrei să mergi la muncă. Acolo mergea tot co-
lectivul. Ce ar fi zis ei despre tine. Trebuia să fii om și să nu lași
doar pe alţii să muncească, iar tu să te scuzi tot timpul”113. Prin
astfel de atitudini înţeleg că acest tip de muncă a devenit o nor-
malitate, deoarece nu mai putea fi contestat nici legal, nici moral.
112
În anii ’70-‘80, mai degrabă, se făcea apel la o ideologie ad-hoc – po-
pulistă, de natură naţionalistă, promovată de Ceaușescu, poate chiar puţin
demarxizată.
113
Femeie, 77 de ani, a lucrat în administraţia publică.
132
3.
CONTEXT
ȘI IDENTITATE
După ce am men ionat care au fost rigorile metodologice,
întrebările și ipotezele de cercetare și am făcut o scurtă ana-
liză a conceptelor teoretice, este timpul să realizez o analiză
a principalului instrument prin care a fost introdusă munca
patriotică în viaţa de zi cu zi a românilor. Este vorba de crea-
rea unui cadru legislativ foarte rigid și în același timp foarte
permisiv la interpretări în favoarea necesităţii unor astfel de
practici. Prin acesta, nu doar că se justifica impunerea unor
astfel de acţiuni, dar s-a și creat o aparenţă de dreptate soci-
ală și corectitudine etică, morală și legală. Interesant de ur-
mărit este cum a fost introdusă munca patriotică în cotidian,
care erau motivaţiile legale și care era raza de acţiune ale aces-
tor prevederi juridice? Important este și faptul că majoritatea
legilor care fac referire la muncile patriotice au fost adoptate
în anii ´70-´80. De asemenea, nu trebuie neglĳat nici contex-
tul istoric, politic și economic în care se afla Republica Soci-
alistă România.
Cadrul legislativ primar
În primul rând, ar trebui să amintesc de Legea nr. 24 din

17 decembrie 1971, privind cetăţenia română, emitent: Ma-
rea Adunare Naţională, publicată în: Buletinul Oficial nr. 157
din 17 decembrie 1971; Persoana căreia i se acordă cetăţenie
135
Munca patriotică
română potrivit art. 10 depune jurământul de credinţă și lo-

ialitate faţă de Republica Socialistă România. Jurământul are
următorul conţinut: „Eu .... jur că voi fi devotat patriei socia-
liste, poporului român și conducerii de stat a Republicii So-
cialiste România. Jur ca voi respecta cu sfinţenie Constituţia
și legile ţării și că voi îndeplini cu cinste toate îndatoririle de
cetăţean, punând întreaga mea capacitate de muncă în sluj-
ba întăririi și apărării orânduirii sociale și de stat a Repu-
blicii Socialiste România”. De fapt, cu o zi înaintea publică-
rii în Monitorul Oficial a Legii cetăţeniei, a apărut și Legea
20/1971 privind Organizarea contribuţiei bănești și în mun-
că pentru efectuarea unor lucrări de interes obștesc. În pre-
ambulul acestei legi se vorbea despre nevoile de „satisface-
re a necesităţilor de viaţă civilizată a populaţiei”; pornind
de la acest deziderat, masele populare hotărăsc, în adunări,
„în mod liber consimţit (s.n.) să participe cu contribuţie bă-
nească și în muncă la ridicarea nivelului edilitar-gospodă-
resc, înfrumuseţarea și înnobilarea peisajului nostru rural și
urban…”. După cum observăm, articolul 1 din legea 20/1971
punea accentul pe consimţământul liber al locuitorilor din
comunele, orașele, municipiile și sectoarele municipiului
București care puteau „hotărî să contribuie cu bani și prin
muncă la efectuarea lucrărilor de interes obștesc, prevăzu-
te în prezenta lege”.
Dar cum s-a ajuns la adoptarea unor astfel de legi? În spri-
jinul acestei întrebări trebuie să mai spun că liderii comuniști
români au „importat” și conceptul de „marile șantiere patri-
otice” din Uniunea Sovietică, o practică stalinistă. În anii ’50,
aceste șantiere erau, pe de o parte, locurile de reeducare a ce-
lor din pușcăriile staliniste, iar pe de altă parte, locurile de
„călire” și de „învăţare” a unei meserii de către tinerii briga-
136
Context și identitate
dieri veniţi la muncă1. Mai târziu s-a încercat impunerea aces-

tor practici în legislaţie și în cotidianul colectiv drept îndato-
riri faţă de ţară. Astfel, prin simplul fapt că erai cetăţean al
Republicii Socialiste România, conform capitolului 1, artico-
lul 2 din legea privind cetăţenia română, erai obligat să de-
pui „întreaga energie și capacitate de muncă în slujba intere-
selor generale ale poporului”.
Ceaușescu dorea în anii 1980 să plătească datoria externă
a României pentru a obţine rapid o independenţă financiară
absolută, ceea ce a dus nu doar la aplicarea unor politici de
austeritate alimentară și energetică nemaiîntâlnite în Euro-
pa pe timp de pace2, nu doar la „strângerea curelei” – îndem-
nul curent către unităţile economice și populaţie la economi-
sirea resurselor, ci și la impunerea unui nou tip de impozit
populaţiei. Cred că și din aceste considerente a luat naștere Le-
gea nr. 1/1985 privind autoconducerea, autogestiunea econo-
mico-financiară și autofinanţarea unităţilor administrativ-te-
ritoriale. Aici întâlnim conceptul de muncă pentru efectuarea
unor lucrări de interes obștesc.
În comparaţie cu legea 20/1971, cea de-a doua venea cu o
modificare majoră – obligativitatea cetăţenilor de a participa
la muncile de interes public – astfel conform articolului 15 –
„Populaţia este obligată (s.n.) să contribuie la constituirea veni-
turilor bugetului de stat și a veniturilor bugetelor locale prin
plata impozitelor și taxelor stabilite în condiţiile legii. De ase-
menea, populaţia participă la dezvoltarea economico-socială
1
Traian Chelariu, Zilele și umbra mea: pagini de jurnal 1929-1936, jurnal
de șantier Salva-Vișeu, Junimea, Iași, 1976, p. 264.
2
Vladimir Tismăneanu, Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru
Analiza. Dictaturii Comunismului din România, p. 353, publicat în decembrie
2006 pe www.presidency.ro (varianta pdf.) (accesată la 06.09.2012).
137
Munca patriotică
a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale prin contribuţia bă-

nească și în muncă pentru unele lucrări de interes obștesc”, iar
cei care nu respectau această lege erau supuși unor sancţiuni
și amenzi.
În baza legii din 1971, consiliile populare erau cele ca-
re decideau dacă populaţia dorește să efectueze o anumi-
tă lucrare de interes public, de genul construirea unei noi
școli, îndiguirea râurilor, amenajări de spaţii verzi etc. Pen-
tru a fi aprobată o astfel de lucrare de interes obștesc, con-
form acestei legi, era nevoie de votul unei majorităţi de do-
uă treimi plus unul din voturi din totalul participanţilor la
întrunirile locale, în timp ce noua lege, din 1985, a redus
această majoritate la jumătate plus unu3. Locuitorii erau
obligaţi să muncească maxim șase zile pe an4. Conform am-
belor legi, așa cum am menţionat și mai sus, locuitorii tre-
buiau să presteze anumite munci și să contribuie la reali-
zarea acestor proiecte obștești cu o sumă de bani stabilită
de consiliile populare. Conform legii din 1971 contribuţia
în bani calculată pentru întreaga familie putea fi de 300 de
lei, iar potrivit legii din 1985 această contribuţie nu se mai
calcula pe familie, ci pe „membru de familie apt de mun-
că. Dacă legea din 1971 prevedea faptul că la contribuţia în
muncă erau implicaţi bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 18 și
55 de ani și femeile între 18 și 50 de ani, legislaţia din 1985
elimină limita de vârstă5.
3
Anneli ulte Gabanyi, Cultul lui Ceaușescu, Polirom, București, 2003,
p. 290.
4
Art. 18, Legea 20/1971 privind Organizarea contribuţiei bănești și în mun-
că pentru efectuarea unor lucrări de interes obștesc.
5
Ibidem.
138
Grafic 1. Bugetul local după adoptarea primelor legi de

„autogospodărire”
Ceea ce pot spune cu certitudine este faptul că în peri-

oada 1975-19836 au scăzut drastic subvenţiile de stat7 către
autorităţile locale.
La mai puţin de o lună după publicarea acestei Legi în Mo-
nitorul Oficial, România liberă8, publică un amplu articol prin
care aduce la cunoștinţă cetăţenilor intrarea în vigoare a aces-
tei legi și încearcă o justificare a ei. Voi relua mai jos câteva ar-
gumente pentru a contextualiza și a arăta care erau direcţiile
de promovare a acesteia:
Semnificaţia adânc patriotică a contribuţiei cetăţenești la ridicarea
localităţilor ţării
Legea are un caracter profund democratic9. La baza ei stă depli-
na libertate a cetăţenilor de a hotărî asupra organizării contribuţiei
6
Ibidem.
7
Aproape de 18 ori – Vezi Graficul 1 realizat pe baza datelor obţinute din
Anuarele Statistice pentru anii în cauză și a datelor regăsite și în Gabanyi
Anneli Ulte, op. cit.
8
11 ianuarie 1972, p.1.
9
Legea organizării contribuţiei bănești și în muncă pentru efectuarea
unor lucrări de interes obștesc, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1972.
139
Munca patriotică
în bani și în muncă. Gospodărirea fondurilor, executarea lucrărilor

stabilite au loc sub strict control cetăţenesc, drepturile cetăţenilor
în această privinţă fiind garantate de lege.
Noua lege este o emanaţie a propunerilor venite din partea
cetăţenilor și deputaţilor, a consiliilor populare judeţene, municipa-
le, orășenești și comunale, a înglobat întreaga experienţă dobândită
până acum în efectuarea de lucrări obștești prin contribuţie băneas-
că și în muncă. Spiritul legii este sprĳinirea dezvoltării localităţilor
ţării, slujirea omului, pentru a i se crea condiţii de viaţă tot mai ri-
dicate, mai civilizate10.
Am avut ocazia să intervievez atât oameni care au deţinut

funcţii importante în Guvern, dar și în administraţia publică
locală – foști primari, dar și simpli muncitori și profesori. Toţi
mi-au confirmat faptul că aceste contribuţii în bani erau sta-
bilite de „cei de sus”, iar ei nu puteau să spună că nu sunt de
acord cu o investiţie sau alta, căci adunările despre care era
scris în lege – „nu prea existau”11.
Munca impusă tinerilor, prin ideologia oficială, era munca
menită să disciplineze și să creeze „omul nou” într-o „societa-
te multilateral dezvoltată” – „educarea tineretului prin mun-
că și pentru muncă”12. Intelectualitatea trebuia să știe ce în-
seamnă munca de jos, munca de pe câmp, din fabrici și uzine,
astfel se îmbina învăţământul cu producţia și teoria cu practi-
ca. Studenţii și elevii alături de armată participau la strânsul
recoltei și la muncile de pe Marile Șantiere ale Patriei – aco-
lo unde „ţara avea nevoie de ei”. „În socialismul real, munca
prin excelenţă este munca manuală [fizică], în vreme ce acti-
10
P. Solcan, România liberă, 11 ianuarie 1972, p.1.
11
Bărbat, 81 de ani, fost profesor.
12
Paul Cernat în Paul Cernat, Ion Manolescu Angelo Mitchevici,
Ioan Stanomir, Explorări în comunismul românesc, Vol. II, Polirom, București,
2005, p. 328.
140
vitatea intelectuală e considerată sterilă și suspectă, o „pier-

dere de vreme” atât timp cât nu e pusă în slujba colectivităţii
politizate”13 – astfel, ţăranii și „domnii de la oraș” munceau
cot la cot, de dimineaţă până seara.
Decretul nr. 151 din 8 mai 1984 privind condiţiile de pre-
luare spre execuţie, prin acţiuni de muncă patriotică, a unor
lucrări de către organizaţiile Uniunii Tineretului Comunist
și Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comuniști din România,
stabilește responsabilităţile avute de asociaţiile de studenţi, a
unităţilor economice, a ministerelor de resort, cât și modul în
care urmau a se plăti aceste activităţi:
Art. 3
Acţiunile de muncă patriotică se desfășoară sub conduce-
rea directă a organizaţiilor Uniunii Tineretului Comunist sau
ale Asociaţiilor Studenţilor Comuniști din România, în cadrul
șantierelor naţionale, judeţene și locale ale tineretului, al tabe-
relor de muncă patriotică, precum și în cadrul altor activităţi cu
caracter obștesc, pentru realizarea unor obiective de investiţii
din industrie, agricultură, transporturi, construcţii de locuinţe și
edilitar-gospodărești, efectuarea unor lucrări de producţie, cerce-
tare, proiectare și prestări de servicii, a unor lucrări în domeniul
agriculturii și silviculturii, colectarea și introducerea în circuitul
economic a materialelor refolosibile.
Art. 4
Condiţiile de realizare a lucrărilor prevăzute la art. 3 se sta-
bilesc în contracte ce se încheie, după caz, între organizaţiile
judeţene și ale municipiului București, ale Uniunii Asociaţiilor
Studenţilor Comuniști din România din centrele universitare și
unităţile socialiste beneficiare.
13
Ibidem.
141
Munca patriotică
Pentru șantierele naţionale ale tineretului, contractele se înche-

ie între Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist și mi-
nistere sau celelalte organe centrale.
Conform articolelor 5, 6 și 7, se stabilea faptul că unităţile

socialiste erau obligate să acorde condiţii tehnico-materiale, să
deconteze manoperele asociaţiilor de studenţi, precum și ale
materialelor colectate, iar banii colectaţi, asociaţiile de studenţi
trebuia să îi utilizeze, conform art. 7 „pentru autofinanţarea
activităţii Uniunii Tineretului Comunist, în special pentru
finanţarea organizării șantierelor naţionale, judeţene și lo-
cale ale tineretului, a taberelor de muncă patriotică, pentru
desfășurarea unor activităţi politico-educative, culturale, spor-
tive, turistice sau recreative, precum și pentru stimularea unor
tineri prin trimiterea în excursii și tabere de odihnă potrivit
reglementărilor proprii”.
Prin urmare, conform acestei legi, acest tip de muncă ră-
mânea voluntară (adică forţată și neplătită), chiar dacă ea a
abrogat formula din 1968, aceea de „muncă voluntar-patrioti-
că”. Unii subiecţi mi-au confirmat faptul că mergeau la astfel
de acţiuni datorită stimulentului numit „tabere de vacanţă”,
iar în unele cazuri erau plătiţi cu o sumă modică, în funcţie
de normele îndeplinite (îndeosebi în agricultură).
142
Cadrul legislativ secundar
Analiza legilor secundare

cu privire la munca patriotică14
1963
• DECRET Nr. 102 din 16 aprilie 1963, privind Organiza-

rea formaţiilor civile de pază contra incendiilor și sta-
bilirea unor măsuri privitoare la prevenirea și comba-
terea incendiilor
• EMITENT: CONSILIUL DE STAT
• PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL NR. 8 din 16
aprilie 1963
Din preambulul acestei legi aflăm că
… toţi cetăţenii Republicii Populare Române, capabili de muncă,
au îndatorirea patriotică de a participa la prevenirea și stingerea
incendiilor cu mĳloacele pe care le au la îndemână.
Conform acestei legi, personalul formaţiilor de pompieri

se angajează voluntar și se alătură formaţiilor civile de pază
contra incendiilor create în localităţile în care Ministerul Afa-
cerilor Interne nu are unităţi de pompieri. De altfel, această
lege, obligă toţi locatarii, proprietarii (atunci când este vorba
de locuinţe) și muncitorii să participe la stingerea incendiilor.
Există și o prevedere care vizează munca în folosul obștesc:
conform art. 5,
Cetăţenii care activează voluntar, în mod regulat, în formaţiile civi-
le de pază contra incendiilor orașelor și comunelor, sunt scutiţi de
14
Din această analiză fac excepţie legile/articolele analizate mai sus
143
Munca patriotică
paza obștească și contribuţia în muncă, în condiţiile stabilite prin

hotărârea de aplicare a prezentului decret.
1968
• Hotărârea privind constituirea fondului destinat pen-

tru premierea tineretului care efectuează prin muncă
voluntar-patriotică lucrări în sectorul agricol si silvic.
• Publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 130 din 5 oc-
tombrie 1968
• Emitent: Consiliul de Miniștri
Prin această lege se stabilea ca 20% din valoarea econo-
miilor realizate efectiv prin executarea cu muncă volun-
tar-patriotică a unor lucrări care erau prevăzute în planul
unităţilor beneficiare, execuţie manuală, să fie viraţi din con-
turile unităţilor beneficiare respective în conturile comitete-
lor judeţene ale Uniunii Tineretului Comunist, respectiv al
Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, des-
chise în acest scop. Acest fond de premiere era suportat din
planurile de cheltuieli ale unităţilor beneficiare, prevăzute
în devizele de execuţie a lucrărilor respective, iar premiile
se acordau, de regulă, în obiecte cultural-sportive și trimi-
teri în tabere sau excursii.
1969
• Pentru a contextualiza cadrul legal al profesorilor, voi

cita mai jos câteva articole care evidenţiază obligaţiile
acestora, misiunea sistemului de învăţământ și, nu în
ultimul rând, rezultatele așteptate.
144
• Este vorba de Legea Nr. 6 din 14 martie 1969, privind

Statutul Personalului Didactic din Republica Socialis-
tă România
• Emitent: Marea Adunare Naţională
• Publicata în: Buletinul Oficial nr. 33 din 14 martie 1969
Cap. 1
Art. 1. Personalul didactic din Republica Socialistă Româ-
nia are misiunea nobilă și de înaltă răspundere socială și pa-
triotică de a realiza ţelurile învăţământului, contribuind la for-
marea multilaterală și armonioasă a personalităţii umane, la
înflorirea orânduirii și naţiunii noastre socialiste.
Personalul didactic înfăptuiește politica Partidului Comu-
nist Român și a statului român în domeniul învăţământului;
el asigură tinerelor generaţii pregătirea de cultură generală
și de specialitate în vederea integrării active în viaţa socială,
le formează concepţia știinţifică despre natură și societate, le
cultivă dragostea neţărmuită faţă de patrie și popor, devota-
mentul pentru cauza socialismului, pentru idealurile de pa-
ce, înţelegere între popoare și progres social.
În îndeplinirea sarcinilor sale, personalul didactic este che-
mat să dea dovadă de o înaltă conștiinţă cetăţenească și pro-
fesională, să aibă o comportare demnă în școală, în familie și
în societate, să se preocupe permanent de ridicarea nivelului
pregătirii sale de specialitate, pedagogice și ideologice.
Articolul 63 din aceeași lege, specifică (aproape de neob-
servat) și faptul că profesorii trebuie să fie implicaţi în orga-
nizarea și supravegherea elevilor în cadrul unor activităţi
extrașcolare – inclusiv în cadrul muncilor în folosul obștii:
Activitatea didactico-educativă a personalului didactic de preda-
re cuprinde:
145
Munca patriotică
[…] – organizarea și desfășurarea activităţilor educative cu copi-

ii în cadrul Organizaţiei pionierilor și sprĳinirea organizaţiilor Uni-
unii Tineretului Comunist în pregătirea și desfășurarea activităţilor
în afara clasei și extrașcolare (informarea politică a elevilor, con-
cursuri, olimpiade, muncă de folos obștesc, pregătirea pentru apă-
rarea patriei, acţiuni cultural-artistice, sportive, vizite, excursii, ta-
bere, colonii).
1971
• În text, mai sus, am realizat o analiză a legii Nr. 24 din

17 decembrie 1971 privind Cetăţenia română
• Publicată în: Buletinul Oficial nr. 157 din 17 decem-
brie 1971
În cele ce urmează, voi face referire la articolele care nu au
făcut obiectul analizei în paragrafele de mai sus.
Printre obligaţiile pe care le au cetăţenii RSR se numără și
îndatorirea să participe la acţiunile cetăţenești de interes comun pen-
tru înfrumuseţarea, buna gospodărire și dezvoltarea localităţilor în
care trăiesc și-și desfășoară activitatea (Art. 2).
Una din condiţiile obţinerii cetăţeniei române este direct

legată de capacitatea solicitantului de a munci și de a aduce
o contribuţie prin muncă binelui ţării. Astfel, conform art. 10,
Consiliul de Stat poate acorda cetăţenia română, la cerere,
cetăţeanului străin sau persoanei fără cetăţenie care: […] d) depu-
ne o muncă utilă pentru societate ori, dacă este în imposibilitate de
a munci, are mĳloace de existenţă asigurate.
146
197215
• Legea Nr. 14 din 28 decembrie 1972 privind Organiza-

rea Apărării Naţionale a Republicii Socialiste România
brie 1972
Am urmărit în această lege modul de organizare și func-
ţionare a gărzilor patriotice16, însă – nicăieri în lege – nu este
specificat dacă acestea au vreo obligaţie în acţiunile care pri-
vesc munca patriotică. Cu toate acestea, în presă am întâlnit,
articole care descriu implicarea lor în acţiuni cum ar fi: desză-
pezirea străzilor și drumurilor naţionale, strângerea recoltelor,
ajutor la inundaţii sau cutremur etc. Se pare că, deși nu exis-
ta un cadru legal, apariţia în presă a articolelor despre aceste
unităţi militare – făcea vizibilă prezenţa lor în societate (pâ-
nă la urmă, în mod ideal și nu de comandare a unor anumi-
15
În 1972 apare Decretul nr. 444 privind organizarea și funcţionarea
MApN. În anexa acestui act normativ era cuprinsă și Direcţia Lucrări în
Economia Naţională – din păcate acest act este clasificat drept „secret de
stat” și, încă, nu poate fi consultat.
16
Art. 104:
Gărzile patriotice sunt unităţi de luptă înarmate ale oamenilor muncii de
la orașe și sate, constituite în scopul întăririi capacităţii de apărare a patriei.
Ele au misiunea ca, împreună cu forţele armate, să participe activ la
apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului, a muncii sale pașnice, a
suveranităţii și securităţii patriei, la apărarea orașelor și comunelor, a între-
prinderilor, instituţiilor și celorlalte organizaţii socialiste.
Gărzile patriotice participă, prin subunităţi destinate și pregătite spe-
cial, la activitatea de sprĳinire a grănicerilor în paza frontierei de stat, pre-
cum și a miliţiei în asigurarea menţinerii ordinii publice.
Gărzile patriotice sprĳină pregătirea tineretului pentru apărarea patri-
ei prin instructaje, cu baza materială și prin participarea la aplicaţii tactice.
147
Munca patriotică
te articole, o persoană putea răspunde la întrebarea unui re-

porter, că face parte din grupul de muncitori de la Fabrica X,
din organizaţia de partid, din UTC sau din Gărzile Patriotice).
1977
• Decret Nr. 387 din 27 octombrie 1977 pentru aprobarea

Statutului privind organizarea și funcţionarea asociaţiei
locatarilor
• Emitent: Consiliul de Stat al Republicii Socialiste
România
• Publicat în: Buletinul Oficial nr. 116 din 16 noiembrie
1977
Conform art. 2, asociaţiile locative de la data constituirii lor
sunt obligate să contribuie prin muncă voluntară la gospodări-
rea spaţiilor care le aparţin și în imediata apropiere a acestora:
Asociaţia locatarilor are ca scop:
a) efectuarea tuturor lucrărilor de întreţinere, reparaţii și
înlocuiri la părţile și instalaţiile comune ale clădirii, ce revin
ca obligaţii legale persoanelor care le folosesc în calitate de
chiriași sau de proprietari ai locuinţelor deţinute;[…]
e) mobilizarea membrilor asociaţiei și a persoanelor ca-
re locuiesc împreună cu aceștia la acţiuni voluntare de bună
gospodărire și înfrumuseţare a dotărilor aferente clădirilor de
locuit, ca de exemplu spaţii verzi, locuri de joacă pentru co-
pii și participarea în condiţiile stabilite de lege la realizarea
și întreţinerea acestor dotări împreună cu unităţile socialiste
care le administrează;
f) realizarea drepturilor și executarea obligaţiilor care de-
curg din raporturile cu organele locale, cu diferite organizaţii
și cu persoane fizice.
148
Iar art. 9, lit. h, stabilește clar atribuţiile Comitetului

asociaţiei de locatari cu privire la munca voluntară: mobilizea-
ză locatarii la acţiuni voluntare pentru înfrumuseţarea clădiri-
lor, păstrarea curăţeniei și igienei în imobile, îngrĳirea spaţiilor
verzi aferente și a curţilor interioare, colectarea deșeurilor.
1978
• Legea Nr. 28 din 21 decembrie 1978, Legea educaţiei și

învăţământului
brie 1978
Dragostea faţă de ţară, insuflarea dragostei faţă de mun-
că și de valorile socialiste sunt prezente și în legea educaţiei
și învăţământului. Ca și în Legea Nr. 6 din 14 martie 1969 pri-
vind Statutul Personalului Didactic din Republica Socialistă
România, cadrele didactice și întreg sistemul educaţional tre-
buie să insufle aceste valori tinerei generaţii:
Prin întregul său conţinut, procesul instructiv-educativ din învă-
ţământul de toate gradele trebuie să asigure: […]
c) formarea și dezvoltarea atitudinii înaintate faţă de muncă, de
avutul obștesc și de îndatoririle sociale, a spiritului revoluţionar, cre-
ator, a devotamentului faţă de cauza socialismului și comunismului;
d) cultivarea dragostei faţă de patrie, partid și popor, de trecutul
de luptă pentru libertate socială și naţională a poporului român, faţă
de tradiţiile comune de luptă împreună cu naţionalităţile conlocui-
toare, faţă de lupta revoluţionară a clasei muncitoare, a tuturor oa-
menilor muncii fără deosebire de naţionalitate, a Partidului Comu-
nist Român, a hotărârii de a contribui la dezvoltarea economică și
socială a ţării, de a apăra cu orice sacrificiu cuceririle revoluţionare
ale poporului, independenţa și suveranitatea patriei […] (Art. 12)
149
Munca patriotică
La art. 13 se vorbește despre muncă drept o valoare

naţională:
În societatea noastră munca reprezintă un drept și o îndatorire de
onoare a tuturor cetăţenilor, criteriul fundamental de apreciere a
contribuţiei fiecăruia la progresul societăţii, o necesitate pentru for-
marea, dezvoltarea și afirmarea personalităţii umane.
Școala trebuie să educe tinerii în spiritul dragostei faţă de mun-
că, al hotărârii de a desfășura o activitate utilă societăţii, care să le
asigure mĳloacele de existenţă și dezvoltare spirituală, să culti-
ve intransigenţa faţă de orice formă de sustragere de la muncă, de
viaţă parazitară, care contravin principiilor eticii și echităţii soci-
aliste, sunt incompatibile cu esenţa și ţelurile societăţii socialiste.
Toţi tinerii au datoria să se pregătească temeinic, să-și însușească
cunoștinţele necesare pentru a se încadra în muncă, în diferite sec-
toare ale activităţii economice și social-culturale și de a participa
activ la progresul general al patriei.
De foarte multe ori subiecţii intervievaţi făceau o confuzie

între termenul de practică agricolă, industrială, patriotică și cea în
producţie. Aceasta se datorează și faptului că nici autorităţile
nu doreau o delimitare foarte clară a acestor termeni. Pe lângă
faptul că aceste tipuri de munci erau impuse de instituţiile de
care aparţineai (școli, universităţi, uzine, unităţi militare etc.),
nu erau remunerate, aveau același caracter de voluntariat și li
se atribuiau tot cam aceleași etichete întâlnite atât în legile ca-
re reglementau aceste situaţii, cât și în mass-media: „a învăţa
prin muncă și pentru muncă”, „munca care educă”, „dragos-
tea de ţară”, „formarea pentru viaţă și muncă”, „spirit practic/
civic/patriotic/revoluţionar/muncitoresc/gospodăresc/obștesc/
de conștiinţă/etc.”. Prin urmare, chiar și practica din timpul
anului școlar era confundată cu muncile patriotice/muncile în
folosul obștii. Însă, școlile de anumite profile aveau obligaţia
de a desfășura și o practică de profil. În unele cazuri, prin ac-
150
tivitatea lor, erau obligate să se autofinanţeze (prin activităţi

de croitorie, ţeserea unor covoare, activităţi agricole – multe
licee aveau parcele și chiar ferme zootehnice etc.). În unele ca-
zuri, dacă instituţia de învăţământ nu putea oferi locuri pen-
tru practica de specialitate – studenţilor li se echivala munca
patriotică cu practica de specialitate. Un astfel de exemplu am
întâlnit în România liberă, din 13 iunie 1971, p. 3.
Const. Sîrbu, interviu cu Paul Bran, președintele Consiliului UAS al
ASE, Practic cum stăm cu practica studenţească
… nu am reușit totuși să asigurăm locuri pentru toţi studenţii,
urmând ca o parte din ei, mă refer la cei ce prestează muncă patri-
otică, să-si găsească singuri plasament, fie să aducă la toamnă, la
înscrierea la cursuri o adeverinţă de efectuarea activităţii-practice
de patru săptămâni. Aceasta înseamnă că trebuie să se adreseze
unităţilor socialiste din localităţile unde își vor petrece vacanţa,
cu rugămintea de a-i primi. Faptul nu ne mulţumește, dar așa
stau lucrurile…”
Într-un alt articol din România liberă, „Aici învăţăm să mun-

cim”, apărut în 18 iulie 1971, p. 3, Marcel Negreanu își pune
întrebarea de ce studenţii aflaţi la muncă patriotică pe câmp
spun că sunt în practică:
Mi-am exprimat nedumerirea auzindu-i frecvent spunând „prac-
tică” în loc de „muncă patriotică”, când se știe că cele două ex-
presii desemnează activităţi diferite pentru studenţi. Practica face
parte din programul lor de studiu, munca patriotică este o acţiune
extra-școlară. Mi-au răspuns: „Spunem practică pentru că de fapt
și aici învăţăm.”
Art. 33 din legea analizată face clarificările de rigoare:

Practica productivă se efectuează în școli, în întreprinderi și alte
unităţi economice și are ca scop să asigure elevilor cunoștinţele și
151
Munca patriotică
deprinderile necesare pentru muncă, prin efectuarea unor lucrări

și realizarea de produse utile.
Conţinutul practicii productive se stabilește prin planurile de
învăţământ și programele școlare, eșalonat pe clase, în funcţie de
particularităţile de vârstă și capacitatea de efort a elevilor, de struc-
tura economico-socială a localităţilor.
Și, de abia art. 75 face referiri și la practica în producţie a

studenţilor care
… trebuie sa asigure însușirea cunoștinţelor și deprinderilor nece-
sare exercitării eficiente a viitoarei profesii, a unei temeinice pregă-
tiri practice prin participarea nemĳlocită la activitatea de producţie,
cercetare știinţifică și proiectare, la activităţi economice, social-poli-
tice, cultural-educative, didactice și de ocrotire a sănătăţii.
Activităţile desfășurate de studenţi în cadrul practicii în pro-
ducţie se stabilesc pe baza planurilor de învăţământ și programe-
lor de practică.
Unităţile de producţie, cercetare, proiectare, de prestări servi-
cii, instituţiile social-politice, de învăţământ, sanitare, cultural-artis-
tice pentru desfășurarea practicii în producţie a studenţilor și cadre-
lor didactice se stabilesc de Ministerul Educaţiei și Învăţământului,
împreună cu ministerele și celelalte organe centrale care au în subor-
donare facultăţi, secţii sau specializări și consiliile populare judeţene
și al municipiului București.
Același articol specifică și faptul că

… în instituţiile de învăţământ superior se pot organiza, potrivit
legii, unităţi de producţie, cercetare, proiectare, precum și de pre-
stări de servicii.
1980
• Legea Nr. 9 din 18 decembrie 1980 privind Investiţiile
152

brie 1980
Aici voi aminti doar de o notă care face referire la legea de
organizare a contribuţiei bănești și în muncă pentru efectu-
area unor lucrări de interes obștesc, și anume, punctul 7 din
această notă:
Investiţiile care se finanţează din contribuţia voluntară a
populaţiei, în condiţiile Legii nr. 20/1971, se înscriu în plan și
se realizează în conformitate cu prezenta lege.
1981
• Legea Nr. 4 din 1 iulie 1981, Legea gospodăriei comunale

• Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 48 din 9 iulie 1981
Chiar în preambulul legii se specifică clar faptul că
… toţi cetăţenii, în calitate de proprietari, producători și beneficiari
ai avuţiei naţionale au îndatorirea patriotică de a participa activ la
autogospodărirea localităţilor în care trăiesc și muncesc, la realiza-
rea prin muncă a unor lucrări tehnico-edilitare de a contribui ma-
terial, potrivit legii, la dezvoltarea edilitară și înfrumuseţarea tutu-
ror municipiilor, orașelor și comunelor.
Consiliile populare erau cele care asigurau coordonarea

proiectării și realizării corelate a tuturor lucrărilor edilitare
(conf. Art. 5).
Art. 9 detaliază obligaţiile cetăţenilor și ale autorităţilor lo-
cale, după cum urmează:
Locuitorii municipiilor, orașelor și comunelor au îndatorirea de a-și
aduce contribuţia materială și în muncă, în condiţiile prevăzute de
153
Munca patriotică
lege, la efectuarea unor lucrări de construcţii, reparaţii și întreţinere

a dotărilor tehnico-edilitare și la executarea altor lucrări de interes
obștesc și exercită, potrivit legii, controlul oamenilor muncii asu-
pra modului în care se realizează activităţile de gospodărie comu-
nală. Consiliile populare sunt obligate să organizeze, potrivit legii,
adunările cetăţenilor în care primarii comunelor, orașelor și muni-
cipiilor, precum și președinţii comitetelor executive ale consiliilor
populare judeţene, vor prezenta, spre dezbatere, programele de dez-
voltare a localităţilor, raportate cu privire la îndeplinirea hotărârilor
adoptate, precum și măsurile pentru participarea cetăţenilor la exe-
cutarea la timp și în bune condiţii a lucrărilor edilitar-gospodărești.
Consiliile populare organizează colective alcătuite din oameni
ai muncii, specialiști din diferite domenii de activitate, deputaţi
din cei mai buni gospodari care, împreună cu reprezentanţi ai or-
ganizaţiilor democraţiei și ai unităţii socialiste și ai comitetelor de
cetăţeni, controlează aplicarea dispoziţiilor legale în domeniul gos-
podăriei comunale.
La fel cum prevedea și legea 20/1971 privind Organizarea

contribuţiei bănești și în muncă pentru efectuarea unor lucrări de
interes obștesc, și această lege a gospodăriei comunale preve-
dea faptul că activităţile de gospodărie comunală în orașe se
efectuează, de regulă, cu contribuţia materială și în muncă a
locuitorilor (Art. 21, lit. k).
Legea specifică în funcţie de tipul unităţii teritorial admi-
nistrative din care făcea cetăţeanul parte (sat, oraș, munici-
piu etc.) cine și cu ce participă la muncile de autogospodări-
re. În continuare voi exemplifica pentru a se vedea ce tip de
activităţi erau vizate de lege:
C. În comune
Art. 23. În comune, activităţile de gospodărie comunală se re-
alizează îndeosebi cu participarea directă, prin muncă, a locuitori-
lor. Principalele activităţi de gospodărie comunală ce se organizea-
ză și se desfășoară în comune sunt următoarele:
154
a) asigurarea apei potabile, de regulă prin fântâni, puţuri, captări

de izvoare din surse apropiate, în condiţii de respectare a normati-
velor igienico-sanitare și de protecţie împotriva agenţilor poluanţi;
evacuarea apelor pluviale prin canale deschise și șanţuri, colecta-
rea apelor uzate în fose septice și alte asemenea lucrări, cu asigura-
rea protecţiei calităţii pânzei de apă freatică;
b) întreţinerea și repararea drumurilor, podurilor, podeţelor înde-
osebi prin împietruire, amenajări din pământ și alte lucrări, cu folo-
sirea materialelor locale; menţinerea curăţeniei drumurilor, amena-
jarea și adâncirea șanţurilor, îndepărtarea zăpezii, efectuarea altor
acţiuni de salubrizare;
c) colectarea, sortarea și depozitarea resurselor materiale refo-
losibile în condiţii care să nu afecteze terenurile agricole;
d) valorificarea pentru încălzire a unor resurse locale, crengi,
vreascuri și alte resturi lemnoase rezultate din igienizarea pădu-
rilor, precum și a resurselor materiale și energetice refolosibile de
la unităţile de mecanizare a agriculturii sau alte dotări din zonă;
e) asigurarea iluminatului public;
f) evacuarea reziduurilor menajere prin grĳa fiecărei gospodă-
rii, cu folosirea lor, după caz, ca îngrășăminte;
g) consolidarea digurilor, malurilor de ape și a altor lucrări
de protecţie contra inundaţiilor, asanarea terenurilor insalubre,
curăţirea șanţurilor, realizarea unor acţiuni de înfrumuseţare a
satelor;
h) amenajarea de băi publice comunale și efectuarea altor pre-
stări de servicii pentru populaţie.
Cu alte cuvinte, dacă consiliul local decidea repararea unui

drum sau construcţia unei băi publice, erai obligat să contribui
cu bani și muncă. Teoretic, comunitatea locală, fiecare individ
în parte, era obligat să se implice în viaţa cetăţii. În același timp,
Consiliile populare erau cele care organizau, conduceau, contro-
lau și coordonau activităţile de gospodărire. Ele sunt cele care
luau măsuri, conf. art. 25, pentru mobilizarea locuitorilor comu-
nelor la efectuarea lucrărilor stabilite de adunările cetăţenești.
155
Munca patriotică
Art. 73 din lege prevedea faptul că „Nerespectarea pre-

vederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disci-
plinară, materială, civilă, contravenţională sau penală a celor
vinovaţi” fără a se specifica în mod clar, eventual într-un alt
articol, sancţiunile detaliate.
1983
• Decret Nr. 477 din 26 decembrie 1983 privind Paza

bunurilor
• Emitent: Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România
• Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 103 din 26 decem-
brie 1983
Art. 4
Fiecare cetăţean al patriei are îndatorirea să acţioneze cu
hotărâre pentru apărarea avutului obștesc și personal, să se-
sizeze organelor competente orice faptă de natură să afecteze
integritatea lor, iar când situaţia impune, să intervină direct,
în condiţiile legii, pentru apărarea acestor bunuri.
Art. 11
Pentru întărirea pazei unităţilor socialiste de stat și obștești,
precum și a securităţii unor sectoare, agregate, instalaţii și a
altor compartimente importante de activitate, se organizea-
ză, concomitent, paza obștească.
Paza obștească se efectuează de personalul unităţii socia-
liste sau, după caz, de membrii cooperatori, în afara orelor de
producţie, cu respectarea prevederilor legislaţiei muncii, pre-
cum și de către luptători din gărzile patriotice și tineri din
formaţiunile de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei.
Persoanele care efectuează paza obștească sunt propuse de
consiliile oamenilor muncii din unităţile socialiste ori de consi-
156
liile de conducere din organizaţiile cooperatiste, iar propunerile

se aprobă, după caz, de adunarea generală a oamenilor mun-
cii, a reprezentanţilor acestora sau a membrilor cooperatori.
Persoanelor care efectuează paza obștească a unităţilor de
stat și obștești le revin, în mod corespunzător, obligaţiile pre-
văzute pentru personalul de pază.
1984
• Decret Nr. 151 din 8 mai 1984 privind condiţiile de pre-

luare spre execuţie, prin acţiuni de muncă patriotică, a
unor lucrări de către organizaţiile Uniunii Tineretului
Comunist și Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comuniști
din România
Stabilește responsabilităţile avute de asociaţiile studenţești,
unităţile economice, ministerele de resort, cât și modul în ca-
re urmau a se plăti aceste activităţi (vezi analiza de mai sus și
Anexa 2). Totodată abrogă Hotărârea Consiliului de Miniștri
nr. 2198/1968 privind constituirea fondului destinat pentru
premierea tineretului care efectuează prin muncă voluntar-pa-
triotică lucrări în sectorul agricol și silvic, publicată în Bule-
tinul Oficial, Partea I, nr. 130 din 5 octombrie 1968, precum și
alte prevederi contrare.
Concluzii
Așa cum s-a văzut în analiza de presă, multe legi se su-

prapuneau în anumite prevederi, deoarece tratau aceleași
probleme, încurajând statul să folosească „munca forţată”.
157
Munca patriotică
Prin cea mai mare partea a prevederilor acestor legi, legiu-

itorul nu făcea altceva decât să combine codul etic din soci-
alism cu unele valori naţionaliste. În prim-plan sunt puse:
dragostea faţă de ţară și de muncă, avutul obștesc și impli-
carea cetăţenească. Activităţile cu caracter civic nu se mai în-
treprind din iniţiativele indivizilor, fiind trecute în grĳa sta-
tului. El este cel care decide cine, cât, unde și când trebuie să
se implice în acţiuni voluntar-patriotice.
De exemplu, dacă presa de atunci punea accentul (și sim-
bolic și material) pe acest tip de muncă, oare ce spun statis-
ticile: era oare o astfel de practică economic profitabilă? Zi-
arele și stenogramele din Arhivele PCR, cât și preambulul
legilor și articolelor de promovare a acestora în presă, spun
clar că da, un „beneficiu” imediat perceptibil – toate culturi-
le erau strânse „de pe ogoarele Patriei”, iar „industria înflo-
rea”. Dar oare nu erau aceste date distorsionate și manipu-
late ideologic, nu erau oare făcute raportări false la centru?
Oare elevii și studenţii nu au avut de suferit (fizic și psihic)?
După cum știm, efectele unei proaste educaţii, ale întrerupe-
rii anului școlar de mai multe ori în vederea muncilor agri-
cole sau în interes obștesc, se văd peste ani de zile. Poate că
în aceste zile aveam de suferit de pe urma acelor acţiuni17.
Istoriile de viaţă sunt, pe cât de diferite, pe atât de asemă-
nătoare. Ele denotă nu doar percepţia unui om care a trăit
în acele vremuri, ci și impresiile unei persoane care trăiește
17
Conform unui zvon, la întâlnirea anuală a rectorilor din ţară se fă-
ceau raportări cu privire la cantităţile de fier vechi strâns, hârtie și sticle
și unul dintre rectorii prezenţi (de la Politehnică) a citit un raport în acest
sens: „Instituţia noastră a îndeplinit planul după cum urmează: hârtie X
tone, sticle Y tone, fier vechi Z tone colectate. Tovarăși, dacă nu ne-ar fi în-
curcat planul de învăţământ – depășeam de două ori norma stabilită ante-
rior” (istorie auzită din mai multe surse).
158
acum și gândește în termenii de astăzi problemele de atunci.

Acest tip de muncă patriotică este văzut și ca o formă de dis-
ciplinare, dar și ca o modalitate de a-i face pe oameni să fie
ocupaţi cu ceva și să nu aibă timp de „prostii”18. Este văzut
și ca o relaxare, ca o vacanţă, un timp liber petrecut cu folos,
dar și ca o povară sau lezare a demnităţii umane. Probabil
adevărul este undeva la mĳloc. Eu am încercat să creionez
toate aceste perspective; realitatea este însă mult mai com-
plexă, în funcţie de context, subiect, timp, loc și interpretare
personală sau colectivă a unei astfel de problematici. Cadrul
legislativ analizat în acest capitol reflectă coloana vertebrală
normativă a acestor acţiuni. Cum au fost implementate aces-
te legi, de cine, cât de aprofundat sau de superficial? Foarte
mult a contat o serie de variabile: context istoric, economic,
social, regional sau naţional, dar și de trăirile personale ale
celor care au depus mărturie pentru această cercetare la un
moment sau altul.
Din analiza legislaţiei care reglementa acest tip de mun-
că pot spune că a fost impusă populaţiei, în primul rând, ca
un nou tip de impozit, dacă este să vorbim din punct de ve-
dere economic, iar, în al doilea rând, din punct de vedere
ideologic ea a fost impusă ca o valoare etică și morală (ne-
cesară în socialism, coerentă cu Codul Eticii și Echităţii So-
cialiste). În majoritatea legilor se specifică faptul că mun-
ca este un instrument de dezvoltate a omului/a societăţii,
aceasta era o obligaţie și totodată o condiţie în dezvoltarea
personală și naţională/socială. Era, de fapt, și mĳlocul prin
care se putea ajunge la scopul suprem – Societatea Comu-
nistă. Așa cum am arătat, prin impunerea unei astfel de
experienţe în cotidian s-a realizat și un „transfer” de res-
18
Bărbat, 72 de ani, fost muncitor la RATB.
159
Munca patriotică
ponsabilitate de la centru către autorităţile locale și, im-

plicit, către populaţia RSR. În acest sens, cetăţenii prelu-
au nu doar unele responsabilităţi și obligaţii ce le reveneau
autorităţilor locale, ci și o nouă formă de culpabilizare, de
asumare a unor posibile nemulţumiri și eșecuri pe plan lo-
cal și chiar naţional.
160
4.
IDENTITATE
ȘI COTIDIAN
Întrebările apărute la intersec ia dintre ideologia oficială,
viziunea asupra muncii în comunism și rezultatele interviu-
rilor sunt: Oare nu cumva oamenii își aduc aminte cu nostal-
gie despre timpurile în care „munceau pentru Patrie” din ca-
uză că politicienii și politicile economice din postcomunism1
nu le-au satisfăcut așteptările? Sau este vorba despre o atașare
faţă de vechile valori, faţă de vechea identitate, faţă de tot ceea
ce au construit în acea perioadă? Dacă este așa, de ce nu în-
tâlnim acest tip de atașament la toţi cei care au trăit astfel de
experienţe? Oare nu cumva acest tip de discurs este prezent
în rândul unei anumite categorii de persoane (cei care au avut
de pierdut după 1989, cei care au câștigat sau cei care aveau
un alt statut social etc.)?
Atât analiza interviurilor, cât și clasificarea rezultatelor
ţin cont și de acest criteriu al raportării la trecut și prezent
din punct de vedere al propriilor avantaje, succese, câștiguri
și statut social (subiecţii au fost rugaţi să răspundă la ur-
mătoarele întrebări: După schimbarea regimului politic din
1989, dvs. personal, aţi avut de câștigat sau de pierdut? Da-
că aţi avut de câștigat, atunci ce anume? Iar dacă aţi pier-
dut, ce credeţi că aţi pierdut? – Descrieţi situaţia). Nu este
important doar ce își amintesc subiecţii despre ultimii do-
uăzeci de ani de comunism, ci și ce au realizat în ultimii
20 de ani de postcomunism și reconstrucţie a capitalismu-
lui. Evident că, într-un fel și-ar fi amintit de evenimentele
de acum 30-40-50 de ani cu două decenii în urmă, și altfel
1
Mă refer la clasa politică de după 1989.
163
Munca patriotică
își amintesc acum. Aceasta se întâmplă în funcţie de mai

mulţi factori (de natură personală, politică, socială, econo-
mică etc.) O altă întrebare pe care mi-am pus-o a fost dacă
subiecţii (intervievaţi) și-au (re)găsit o nouă identitate, un
nou tip de discurs identitar și memorialistic. Pornind de la
ipoteza că munca patriotică a încercat să creeze omul nou –
o nouă identitate, următoarea întrebare de cercetare a fost:
ce tip de discurs/acţiuni publice sau personale/cotidiene au
contribuit la crearea noii identităţi (post ‘89)? Oare cei ca-
re au fost lipsiţi de astfel de repere identitare au continuat
să-și justifice propria identitate, și nu numai, pe baza vechi-
lor valori?2. Întrebarea ar fi și despre al cui trecut vorbim?
Este motivul pentru care am ales să fac interviuri de tipul –
istorii de viaţă. Din această cauză interviurile au fost con-
centrate pe experienţe cotidiene, valori și povești de viaţă.
Acestea au fost comparate și analizate în raport cu rezulta-
tele analizei de presă, cu discursurile, cu documentele de
arhivă, pentru a vedea dacă cele două paliere (al discursu-
lui oficial și cel personal) diferă sau nu.
Una dintre caracteristicile memoriei colective3, implicit
și a identităţii, este continuitatea. Atât reprezentările des-
pre identitate, trecut și prezent, cât și activităţile cotidiene
trebuie să aibă continuitate. Existând această continuita-
te, oamenii nu doar că își pot aduce aminte despre anumi-
te evenimente sau practici, ci, pe viitor, în situaţii similare,
2
Vezi mai jos referiri la conceptul de etica muncii.
3
Vezi Arthur g. Neal, National Trauma and Collective Memory: Major
Events in the American Century, ME Sharpe, Inc. Armonk, New York, 1998,
p. 31 și Alon Confino, The nation as a local metaphor: Württemberg, imperi-
al Germany, and national memory, The University of North Carolina Press,
Chapel Hill, 1997, p.8.
164
Identitate și cotidian
se vor comporta într-un anume fel. Așa cum am arătat mai

sus, munca patriotică era o practică cotidiană. Din punct
de vedere ideologic era justificată drept pregătirea oame-
nilor pentru o societate comunistă – multilateral-dezvolta-
tă; munca era socotită drept „prima nevoie vitală” în „vii-
torul comunism”. În majoritatea textelor care fac referire la
om și la originile acestuia se trimitea la conceptul de mun-
că: prin muncă au devenit oameni și tot prin muncă vor
construi comunismul – era o continuitate liniară – cu un
început și sfârșit bine determinate vizual (imaginar)4. Ast-
fel, populaţia a căpătat și o memorie comună a viselor și
aspiraţiilor (individuale și comune). Mai mult, se inducea
ideea că sunt parte din acel vis – că ei construiesc comu-
nismul prin munca și truda lor zilnică. Am ales să folosesc
studiul memoriei în cercetarea mea5 pentru că un astfel de
demers îmi permite să identific cât de mult și-a internalizat
populaţia aceste noţiuni abstracte6, cum ar fi: patriotism,
muncă, munca patriotică, identitate, conștiinţă etc. Aceste
noţiuni pot fi un fel de vehicule ale memoriei, de creare a
unui anumit tip de atașament atât faţă de noţiunile abstrac-
te (cum ar fi naţiune sau patriotism, conștiinţă sau muncă),
cât și faţă de lucrurile concrete (construcţia unor obiective
industriale: metrou, aeroport, ridicarea economică a agri-
4
Freidrich Engels, „Rolul muncii în procesul de transformare a mai-
muţei în om” în Dialectica naturii, (text scris între 1875-1876, Publicat: pen-
tru prima oară în 1925, în limba germană și rusă), Ediţia a III-a, Politică,
București, 1966, p. 148-181.
5
Vezi și capitolele care tratează teme precum memoria, identitatea și
metodologia cercetării.
6
Vezi și Alon Confino, The nation as a local metaphor: Württemberg, impe-
rial Germany, and national memory, The University of North Carolina Press,
Chapel Hill, 1997.
165
Schema 1
culturii etc. – oamenii se atașează de astfel de lucruri și ge-

ografii spaţiale, simt că au luat parte la crearea lor directă).
Or eu consider că aceste noţiuni (și fapte) erau destinate
tocmai pentru a le aminti acest lucru.
Astfel, statul era responsabil pentru impunerea unor com-
portamente ale ordinii priorităţilor personale și colective
ale populaţiei. În același timp, aceste măsuri legislative pu-
teau avea și un efect invers: de contestare a acestei imagini,
identităţi (și acest lucru se întâmpla, în majoritatea cazurilor,
cel puţin în mediul privat).
În schema 1 am reprezentat grafic modul în care se in-
fluenţează cele două paliere (public și cotidian/privat) prin
enumerarea conceptelor cu ajutorul cărora am încercat să
explic cum, de ce, când, prin ce mĳloace și în ce context ele
au interacţionat. În analiza interviurilor și în analiza de
conţinut a presei și a discursurilor oficiale se poate observa
ușor modul în care cele două paliere sunt influenţabile și
dependente unul de celălalt. În sfera publică, aproape me-
reu, se fac trimiteri la sfera cotidiană, privată (la experienţe
de zi cu zi pentru a apropia cititorul, sau după caz, cel ca-
re ascultă un discurs – să se identifice cu autorul/oratorul),
iar în sfera cotidianului/privată se fac referiri la viaţa pu-
blică (atitudini și modalităţi de raportare la discursul ofi-
cial, modul de schimbare a unor obiceiuri/practici cotidie-
ne). Am încadrat toate aceste concepte ca urmare a analizei
fiecărui context și concept, așa cum au apărut ele în inter-
viuri, analiza de presă sau în cadrul istoric și legislativ și în
bibliografia de specialitate.
167
Concep ia asupra muncii în socialism
Nu ar fi fost posibil să cercetez ceea ce a însemnat mun-

ca patriotică pentru populaţia Republicii Socialiste România
fără a pune în discuţie conceptele de muncă, etica muncii,
conștiinţă și morală în socialism. Voi face o trecere în revistă
a celor mai relevante dezbateri pe marginea acestor concepte
analizate de principalii ideologi (K. Marx, F. Engels și V.I. Le-
nin). De asemenea, voi contextualiza și defini conceptele și mo-
dul prin care s-a clădit o nouă societate, un nou om și o nouă
identitate colectivă. Aceste definiri facilitează analiza datelor
obţinute în urma cercetării de teren și ușurează înţelegerea și
interpretarea documentelor, a monitorizării de presă și a ana-
lizei discursurilor oficiale din acea perioadă.
Pentru a putea înţelege și analiza munca patriotică efec-
tuată în România socialistă, este nevoie, mai întâi de toate,
de înţelegerea valorilor, conceptelor, ideilor și viziunilor ca-
re au stat la baza nașterii ideologiei comuniste. Ce înseamnă
munca7 în gândirea fondatorilor ideologiei comuniste? Cine,
cât și când trebuie să muncească? De ce și pentru cine trebuie
7
Această parte din lucrare a fost rescrisă de cel puţin cinci ori – de fieca-
re dată a fost dată diferitor cenzori (fie din Școala Doctorală, fie participanţi
la anumite conferinţe sau sesiuni știinţifice de profil) și de fiecare dată am
primit mai multe sugestii, critici și modificări. În majoritatea cazurilor, no-
ile perspective de abordare le contraziceau pe cele precedente, iar acestea
erau și ele criticate și contradictorii cu altele. Ceea ce demonstrează cât de
complexă este această temă – munca în socialism – și cât de multe perspec-
tive de abordare există. Prin urmare, acest subcapitol va păstra câteva sin-
teze ale principalelor accepţiuni ale conceptului de muncă și ale evoluţiei
teoriei lui Marx în timp; voi păstra câteva întrebări și problematizări (care
la rândul lor sunt discutabile și criticabile), deoarece consider că sunt im-
portante pentru tema studiului de faţă.
168
oamenii să muncească? Ce valori se pot regenera prin mun-

că? Problema muncii în socialism este una centrală și cu mul-
te implicaţii. Întrucât munca este izvorul oricărei avuţii, niciun
membru al societăţii nu-și va putea însuși avuţii decât însușindu-și
produsul muncii. Prin urmare, dacă cineva nu muncește, înseam-
nă că el trăiește din munca altuia și-și însușește și cultura pe sea-
ma muncii altuia”8 (s.n.). Ceea ce înseamnă că societatea exis-
tă doar datorită muncii fiecărui membru.
Munca este izvorul oricărei avuţii, spun economiștii. Ea este într-ade-
văr acest izvor împreună cu natura, care îi furnizează materialul
pe care ea îl transformă în avuţie. Dar munca este infinit mai mult
decât atât. Ea este prima condiţie de bază a întregii vieţi omenești,
și anume, în asemenea grad, încât, într-un anumit sens, trebuie să
spunem că munca l-a creat chiar pe om însuși9.
Cu alte cuvinte, Karl Marx afirmă că:

Munca este în primul rând un proces între om și natură, un pro-
ces în care omul mĳlocește, reglementează și controlează prin pro-
pria sa activitate schimbul de substanţe dintre el și natură. El însuși
se opune naturii ca una din propriile ei forţe. Forţele naturale care
aparţin trupului său, braţele și picioarele, capul și mâinile, el le pune
în mișcare pentru a lua în stăpânire într-o formă utilă propriei sale
vieţi substanţele din natură. Acţionând astfel asupra naturii exteri-
oare și transformând-o, el transformă totodată propria sa natură10.
8
Karl Marx, Friedrich Engels, Opere, vol. 19, „Critica Programului de
la Gotha” [1875], Editura Politică, București, 1964, p 16.
9
Friedrich Engels, „Rolul muncii în procesul de transformare a
maimuţei în om” în Dialectica naturii, (text scris între 1875-1876, Publicat:
pentru prima oară în 1925, în limba germană și rusă), Ediţia a III-a, Politică,
10
Karl Marx, Friedrich Engels, Opere, vol. 23, Capitalul, Editura Po-
litică, București, 1966 (publicat pentru prima oară în Karl Marx „Das
169
Munca patriotică
Contextul istoric11, în care Karl Marx a scris, a fost unul foar-

te important în dezvoltarea doctrinei. Karl Marx vedea clasa
muncitoare drept una asuprită de capitaliști, iar înrăutăţirea
situaţiei economice, în care se aflau muncitorii, era văzută
ca un impuls pentru crearea unei conștiinţe de clasă și du-
cea automat la schimbarea situaţiei printr-o revoluţie. După
moartea sa, în 1895, Friedrich Engels a oferit o versiune sim-
plificată a teoriei lui Karl Marx și o reinterpretare a câtorva
aspecte: el a pretins pentru marxism – titlul de știinţă – soci-
alism știinţific și a reinterpretat și conceptul de materialism –
acesta pune accentul pe materie și pe transformările sale. După
puţin timp a apărut și marxism-leninismul – care se datorea-
ză altui context social, politic, cultural și economic. Este vor-
ba despre situaţia Rusiei care, la sfârșitul secolului XIX, arăta
diferit de situaţia din ţările industrializate. În contextul în ca-
re Rusia Ţaristă intrase în Primul Război Mondial, iar o parte
dintre muncitori se înrolaseră voluntar, adică luptau pentru
interesele capitaliștilor, Vladimir Lenin a explicat acest gest
(precum și pe cel al invaziilor ţărilor capitaliste asupra celor
mai puţin dezvoltate în lupta pentru materie primă și pieţe
de desfacere) drept lipsa unei conștiinţe de clasă a muncitori-
lor, și inexistenţa unor obiective comune avute de muncitori
și capitaliști. În plus, în majoritatea ţărilor capitaliste, munci-
torii intraseră în sindicat, sindicat care era văzut de Vladimir
Lenin drept un alt compromis în construcţia conștiinţei de cla-
să. În aceste condiţii, Vladimir Lenin dezvoltă ideea conform
căreia, revoluţia trebuia făcută de un grup de revoluţionari
Kapital“. Kritik der politischen Oekonomie, Erster Band, Buch I: Der Pro-
duktionsprocess des Kapitals, Hamburg 1867), p. 190.
11
Aici mă refer, în primul rând, la situaţia muncitorilor englezi sau ger-
mani din acel interval istoric.
170
de profesie și nu de muncitori care erau chinuiţi de o falsă

conștiinţă. Mai târziu, Mao Zedoung spune că revoluţia tre-
buie făcută de către ţărani – acesta reinterpretează și remo-
delează ceea ce Karl Marx numea „lupta de clasă”, dar păs-
trează același scenariu – numai că, în proporţii mai mari, în
care vorbește despre ţările dezvoltate industrial și care vor să
asuprească alte ţări – înlocuiește conceptul de „luptă de cla-
să” cu cel de „naţiune”.
I.V. Iosif Stalin, așa cum s-a întâmplat și până la el, rein-
terpretează și el teoria lui Karl Marx și pe cea marxist-leni-
nistă. Acesta pune accentul pe următoarele aspecte: (1) Parti-
dul este chinuit de o falsă conștiinţă (Vladimir Lenin spunea
că muncitorii sunt chinuiţi de o falsă conștiinţă de clasă) și
era nevoie de un lider puternic care să-i conducă (pune baze-
le cultului personalităţii), (2) dezvoltă teoria „socialismului
într-o singură ţară” – respectiv în URSS și (3) dezvoltă doc-
trina „inevitabilităţii istoriei”. Despre contextul românesc și
despre legitimarea PCR în primii ani după terminarea celui
de-al Doilea Război Mondial, despre formele de impunere a
ideologiei și principalele caracteristici ale acesteia, am vorbit
în Capitolul II. În continuare voi dezvolta ceea ce am sinteti-
zat aici și pe parcursul următoarelor capitole și subcapitole;
voi reveni la exemple și citate atât din textele de bază, cât și
din cele secundare12.
O altă întrebare centrală pentru ideologia marxist-leninis-
tă ar fi cea legată de activităţile care nu pot fi definite drept
muncă, dar aduc o valoare spirituală, intelectuală sau chiar și
materială. Marxismul nu pare să ofere nicio interpretare con-
12
Fiind și acestea aprobate de PCR – reflectă poziţia oficială a parti-
dului, dar și felul în care au fost reinterpretate anumite aspecte ale teori-
ei lui Karl Marx.
171
Munca patriotică
vingătoare asupra unor activităţi fundamentale pentru viaţa

omului modern și tradiţional. Practici cotidiene sau gesturi
simbolice cu valoare fundamentală în viaţa omului, cum ar fi
jocul, rugăciunea, contemplaţia artistică (de exemplu, pentru
un pictor privirea unui peisaj), poezia, dansul etc. nu pot fi cla-
sificate drept muncă13 (cu toate că acestea au o valoare socia-
13
În Larousse. Dicţionar de Filozofie, Dedier Julia (1996 [1991]) definește
munca drept un „efort reglat de o lege. Munca se opune jocului, care es-
te o activitate dezinteresată; se deosebește de efort, care poate fi dez-
ordonat, se caracterizează prin constrângere (muncim din datorie, din
necesitatea socială) și mai ales prin forma sa de acţiune reglată (orar fix,
controlul muncii sau al rezultatului). Cu toate acestea, în unele cazuri
munca poate să corespundă vocaţiei unui individ, tendinţelor sale cele
mai profunde (creaţie artistică, filosofică sau știinţifică): din punct de ve-
dere psihologic, nu se mai deosebește în acest caz de joc. Deși noţiunea
de muncă evocă îndeosebi acţiunea fizică asupra lumii (agricultura) sau
asupra unei mașini (munca industrială), efort intelectual, cercetarea te-
oretică, învăţământul, conducerea unei întreprinderi sau a unui stat re-
prezintă, de asemenea, o muncă: de înţelegere, de sinteză, de conducere.
Avem de-a face cu „responsabilitatea” socială sau pur și simplu cu creaţia
veritabilă. Dintr-un punct de vedere juridic, „dreptul la muncă” este drep-
tul care îi impune statului obligaţia juridică de a-i asigura un loc de mun-
că oricui vrea să muncească.
În Dicţionarul de economie politică (1974) munca era definită astfel: „mun-
ca comunistă, muncă fără plată în folosul societăţii, ce se depune nu pentru
a îndeplini o anumită obligaţie sau pentru a primi vreo remuneraţie și care
se desfășoară nu după norme dinainte stabilite și consfinţite de legi; munca
izvorâtă din deprinderea de a munci pentru folosul obștesc (p. 500), munca
devenită necesitate a membrilor societăţii. Munca comunistă și munca soci-
alistă corespund celor două stadii ale dezvoltării societăţii. Ele au, de aceea,
trăsături comune, printre care: se efectuează pe baza și în cadrul proprietăţii
obștești; în ambele cazuri munca este generală și obligatorie pentru toţi
membrii societăţii apţi de muncă; urmăresc scopul satisfacerii cât mai de-
pline a necesităţii materiale și dezvoltarea multilaterală a tuturor membri-
lor societăţii; se desfășoară în mod planificat” (p. 501) (la aceeași pagină se
172
lă și chiar economică – oamenii plătesc și sunt plătiţi pentru

așa ceva). Mai mult, Karl Marx nu explică foarte clar relaţia
de cauzalitate, între munca fizică și imaginaţia știinţifică. În
acest fel au apărut de-a lungul anilor formule matematice pen-
tru cele mai importante legi universale14 – ce legătură au aces-
tea cu angajarea în munca fizică? Cum se explică inegalităţile
între culturi? – De ce Japonia după 1947 sau Germania după
1948 au putut prin investiţii în tehnologii să depășească URSS
și celelalte ţări din blocul comunist (care se ghidau după ide-
ologia marxist-leninistă) în ciuda distrugerilor lăsate de răz-
boi? Toate aceste întrebări nu găsesc un răspuns coerent în te-
oriile lui Karl Marx despre muncă.
În marxism, conștiinţa și cunoașterea se nasc prin mun-
că, ca formă materială, apoi în comunism munca apare ca o
primă trebuinţă, necesitate, drept o activitate utilă societăţii.
Conform ideologiei, societatea comunistă preconiza punerea
în comun a tuturor bunurilor și absenţa oricărei proprietăţi
private. Pornind de la aceste deziderate, în scrierile lui Karl
Marx și Friedrich Engels15 găsim distincţia între trei concepte
vorbește despre faptul că în comunism vor dispărea rămășiţele vechii divi-
ziuni a muncii socialiste, deosebirile esenţiale dintre munca fizică și cea in-
telectuală, dintre munca din industrie și cea din agricultură etc. De aici, aș
putea deduce faptul că munca patriotică se dorea un fel de antrenament pentru
comunism, crearea unei rutine în cotidianul social al oamenilor, să muncești
din plăcere și fără a avea o obligaţie sau pretenţie cu privire la remunera-
re. Pe de altă parte, consider că, atât munca patriotică,cât și relatările des-
pre astfel de acţiuni, raportările la diferite congrese și întâlniri – deveneau
un fel de mărturie a autorităţilor că suntem pe calea cea bună – spre comunism.
14
Legea lui Pitagora, Arhimede sau Galileo.
15
Mclean observă că Karl Marx și Friedrich Engels au dezvoltat în ope-
rele sale ceea ce ei au numit materialismul istoric și materialismul dialectic
ca reacţie la idealismul unor gânditori de la începutul secolului al XIX-lea,
în special Hegel. Materialismul istoric devenit dinamic, care include ideea
173
Munca patriotică
centrale și pentru cercetarea de faţă: (1) munca (individuală și

colectivă) fizică și intelectuală; (2) plusvaloarea16 și (3) proprie-
tatea privată și de stat. Proprietatea privată a fost, în viziunea
lui Karl Marx, cauza tuturor nedreptăţilor. Încă din Manuscri-
sele economico-filosofice din 1844 pentru tânărul Karl Marx – co-
munismul simboliza depășirea alienării ca sursă a inegalităţii
și deci a unei intolerabile injustiţii. Pentru Karl Marx, propri-
etatea privată era numele real al alienării. Depășirea alienări-
lor politice și religioase era de neconceput în absenţa suprimă-
rii proprietăţii private, condiţia desfiinţării diviziunii muncii,
a unificării corpului social prin extincţia claselor. Aici putem
identifica tensiunea descrisă mai sus – cea legată de motivaţia
de a munci17 – și mi-am pus întrebarea: cum era posibil ca ma-
joritatea populaţiei să efectueze astfel de munci?
Marx motivează trecerea proprietăţii private în proprie-
tatea statului drept o nouă etapă a dezvoltării istoriei, ţinând
că fiecare stadiu al societăţii, cu excepţia ultimului, conţine germenii dis-
trugerii sale, astfel încât capitalismul a apărut din feudalism, iar socialis-
mul va fi generat de capitalism (McLean, 2001; p. 278).
16
Raportul dintre munca necesară și surplusul de muncă este, ceea ce
Karl Marx numește, rata exploatării sau rata plusvalorii.
17
Am conceput un capitol separat despre motivaţiile identificate în in-
terviuri, presă și discursurile publice. Tot acolo, descriu și analizez și ter-
menul de patriotism.
„În faza superioară a societăţii comuniste, după ce va dispărea subordona-
rea înrobitoare a indivizilor faţă de diviziunea muncii și, o dată cu ea, opoziţia
dintre munca intelectuală și munca fizică; când munca va înceta să mai fie
numai un mĳloc de existenţă și va deveni ea însăși prima necesitate vitală;
când, alături de dezvoltarea multilaterală a indivizilor, vor crește și forţele de
producţie, iar toate izvoarele avuţiei colective vor ţâșni ca un torent — abia
atunci limitele înguste ale dreptului burghez vor putea fi cu totul depășite
și societatea va putea înscrie pe stindardele ei: de la fiecare după capacităţi,
fiecăruia după nevoi!” (Karl Marx și Friedrich Engels; 1875, [1964], p. 22).
174
cont de contextul în care se afla societatea în acel moment. Pe

măsură ce industria cunoștea o creștere economică – munci-
torii deveneau din ce în ce mai săraci, iar, după cum afirma
Karl Marx, bogaţii nu erau niciodată destul de bogaţi. Aces-
ta introduce în noul vocabular politic și conceptul de înstrăi-
nare (a muncii) – care desemnează faptul că, salariatul nu se
putea bucura de întreg produsul muncii sale, el era mereu
nevoit să vândă tot mai mult, la preţ tot mai mic, în funcţie
de creșterea productivităţii, singurul lucru pe care îl poseda,
adică forţa de muncă18. Conform ideologiei marxiste, trece-
rea de la capitalism la comunism urma a se produce în două
faze. În Critica Programului de la Gotha, Karl Marx fundamen-
tează necesitatea celor două faze ale societăţii comuniste: fa-
za socialistă și faza comunistă propriu-zisă. Acesta arată că,
în prima fază, principiul repartiţiei este: „De la fiecare după
capacităţi, fiecăruia după muncă”. În a doua fază, când mun-
ca nu va mai fi un mĳloc de întreţinere, ci „prima nevoie vi-
tală”, când nivelul înalt al productivităţii muncii va da posi-
bilitatea creării unui belșug de produse, societatea va putea
înscrie pe stindardul ei: „De la fiecare după capacităţi, fiecă-
ruia după nevoi”19.
18
Conceptul de alienare la Karl Marx (voi sintetiza ce spune acesta în
Manifestul Partidului Comunist) se referă și la faptul că oamenii se alienează
de munca lor și unii de alţii, iar acest proces are loc în patru feluri/situaţii:
1. Muncitorii nu se bucură de produsul muncii lor; 2. Muncitorul este un
„apanaj al mașinii”, din acest motiv el nu poate să-și folosească spiritul cre-
ator, alienându-se de întregul proces al producţiei; 3. Capitalismul îi alie-
nează pe muncitori unii de alţii, punându-i în competiţie pentru a-și păstra
salariul (unii acceptă să muncească mai mult pentru mai puţini bani); 4.
Muncitorii sunt alienaţi faţă de potenţialurile lor umane distincte sau unice.
19
Karl Marx, Friedrich Engels, Opere, vol. 19, „Critica Programului
de la Gotha”[1875], Editura Politică, București, 1964.
175
Munca patriotică
Friedrich Engels20 vorbește în „Rolul muncii în procesul

de transformare a maimuţei în om”21 despre evoluţia omeni-
rii datorată, în primul rând, muncii:
Când după o luptă de milenii, în sfârșit mâna s-a diferenţiat de pi-
cior stabilindu-se mersul vertical, omul s-a separat de maimuţă și
s-a pus baza pentru dezvoltarea vorbirii articulate și pentru for-
midabila dezvoltare a creierului, care a făcut ca din acel moment
prăpastia dintre om și maimuţă să devină de netrecut. Specializa-
rea mâinii înseamnă apariţia uneltei, iar unealta înseamnă activita-
te specific omenească, înseamnă acţiunea transformatoare a omu-
lui asupra naturii, înseamnă producţie. […] Dar, o dată cu mâna
s-a dezvoltat pas cu pas capul, a apărut conștiinţa, întâi conștiinţa
condiţiilor unor efecte practice utile, disparate, iar apoi de aici, la
popoarele aflate într-o situaţie mai favorabilă, s-a format înţelegerea
legilor naturii care determină aceste efecte utile.
Cu alte cuvinte, Friedrich Engels spune că munca l-a creat pe

om – conștiinţa sa, cultura, limbajul, viaţa socială ca atare. Auto-
rul, așa cum am specificat și mai sus, nu-și pune problema dacă
alte activităţi – cum ar fi jocul sau contemplaţia artistică – nu au
avut vreun efect asupra evoluţiei. De altfel, în socialism se anu-
lează contradicţia dintre timpul liber și muncă. Timpul de mun-
că nu mai este opus timpului liber, iar activitatea culturală nu are
ca scop lupta împotriva „plictiselii, ci satisfacerea cerinţelor de
creaţie ale omului, a dorinţelor sale de cunoaștere, de frumos”22.
20
Friedrich Engels, „Rolul muncii în procesul de transformare a mai-
muţei în om” în Dialectica naturii, (text scris între 1875-1876, publicat pen-
tru prima oară în 1925, în limba germană și rusă), Ediţia a III-a, Politică,
București, 1966, pp. 148-181.
21
Text scris de Friedrich Engels în 1876, publicat pentru prima oară în
revista „Neue Zeit” din 1896.
22
Situaţie tratată și de autori români – Gheorghe Berescu, Etica muncii
și modul de viaţă, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România,
176
Timpul liber trebuie să fie unul care să ajute la dezvoltarea multi-

laterală a personalităţii umane, să îmbogăţească forţele creatoare ale
omului, să le ajute să se manifeste. Timpul de muncă devine, datori-
tă noilor relaţii sociale, un timp în care forţele esenţiale umane sunt
solicitate nu în vederea înstrăinării esenţei umane, ci pentru creaţie uma-
nă destinată propriei dezvoltări a omului. Datorită faptului că omul în
muncă creează pentru sine și pentru societatea lui, timpul muncii
însuși devine un timp pentru dezvoltarea personalităţii umane.23
Prin urmare, și munca patriotică se dorea a fi una prin ca-

re populaţia să asimileze noi valori/virtuţi, o nouă conștiinţă
și noi cunoștinţe – din acest motiv, era de multe ori confun-
dată cu practica (agricolă, industrială, cea de la școală sau fa-
cultate etc.) – acest limbaj dublu avea și o bază ideologică.
Marxism-leninismul s-a dezvoltat ca o doctrină interna-
ţională. Or munca patriotică și comunismul de tip naţional
promovat în RSR de Nicolae Ceaușescu făceau trimiteri la va-
lori naţionale. Prin intermediul analizei de presă evidenţiez
cum era justificată o astfel de interpretare a doctrinei. Aici mă
voi limita la a da un singur exemplu din discursul lui Nico-
lae Ceaușescu24:
Va trebui să găsim toate mĳloacele pentru ca socialismul să se rea-
lizeze în tot ceea ce are el mai bun, mai desăvârșit. Vom face totul
ca naţiunea noastră socialistă să devină tot mai puternică, mai în-
floritoare. Numai așa ne vom face datoria faţă de clasa muncitoare,
faţă de popor. Ridicând continuu edificiul socialismului în Româ-
nia, noi considerăm că ne îndeplinim în același timp și o importan-
tă îndatorire internaţionalistă25.
București, 1969, pp. 200-201.

23
Ibidem, pp. 198-200.
24
26 ianuarie 1968.
25
Nicolae Ceaușescu, Cuvântare la masa tovărășească oferită de
Comitetul Central al Partidului Comunist Român cu prilejul celei de-a 50-a
177
Munca patriotică
În Dicţionarul de economie politică26 munca era definită astfel:

Munca comunistă, muncă fără plată în folosul societăţii, ce se de-
pune nu pentru a îndeplini o anumită obligaţie sau pentru a pri-
mi vreo remuneraţie și care se desfășoară nu după norme dinainte
stabilite și consfinţite de legi; munca izvorâtă din deprinderea de a
munci pentru folosul obștesc munca devenită necesitate a membri-
lor societăţii. Munca comunistă și munca socialistă corespund ce-
lor două stadii ale dezvoltării societăţii. Ele au, de aceea, trăsături
comune, printre care: se efectuează pe baza și în cadrul proprietăţii
obștești; în ambele cazuri munca este generală și obligatorie pen-
tru toţi membrii societăţii apţi de muncă; urmăresc scopul satisfa-
cerii cât mai depline a necesităţii materiale și dezvoltarea multilate-
rală a tuturor membrilor societăţii; se desfășoară în mod planificat.
La aceeași pagină a dicţionarului se vorbește despre fap-

tul că în comunism vor dispărea rămășiţele vechii diviziuni a
muncii socialiste, deosebirile esenţiale dintre munca fizică și
cea intelectuală, dintre munca din industrie și cea din agricul-
tură etc. De aici aș putea deduce faptul că munca patriotică se
dorea un fel de antrenament pentru comunism, crearea unei
rutine în cotidianul social al oamenilor – să muncești din plă-
cere și fără a avea o obligaţie sau pretenţie cu privire la remu-
nerare. Pe de altă parte, consider că, atât munca patriotică,cât
și relatările despre astfel de acţiuni, raportările la diferite con-
grese și întâlniri – deveneau un fel de mărturie a autorităţilor
că sunt pe calea cea bună – spre comunism.
Înstrăinarea muncii și ideile despre umanitate, așa cum apar
ele la Karl Marx27, se regăsesc printre rândurile articolelor din zi-
aniversări a zilei sale de naștere, 26 ianuarie 1968.
26
Alexandru Albu, Dicţionar de economie politică, Politica, București,
1974, pp. 500-501.
27
Vezi și Leszk Kolakowski, Principalele curente ale Marxismului, vol. I,
Curtea Veche, București, 2009, pp. 212-237.
178
arele vremii28. Presa vorbește despre munca fiecărui om pentru

binele său, binele ţării, educarea prin muncă și pentru muncă,
valorificarea muncii fiecărui cetăţean sau educarea și reeduca-
rea prin muncă. În interviuri, apar și astăzi, aceleași idei: mun-
cind te pregăteai de viaţă, munceai pentru ţară sau primeai o
bună educaţie prin muncă – disciplină și conștiinţă. Dacă unii
subiecţi spun că acea muncă era inutilă și dezgustătoare, ei nu
ezită să menţioneze că ar fi bună și astăzi o asemenea muncă
pentru educarea tinerei generaţii, însă condiţionează o astfel
de posibilitate prin: (1) să existe acea organizare statală și (2) să
fie munci cu adevărat educative (plantare de copaci, curăţenie
în parc etc. și mai puţin muncile agricole sau cele industriale).
Unii subiecţi susţin în continuare că sistemul capitalist de
după 1990 a adus un progres tehnologic și democratic, însă
nu și unul uman. De cele mai multe ori în presă, dar și în in-
terviuri, timpul este foarte bine calculat/delimitat/stabilit din
punct de vedere social. Calcule precum câte ore a muncit fie-
care – câte persoane au fost prezente – câte ore s-a muncit în
comun și cât a valorat întreaga „lucrare” în bani29, dar și ce
folos aduce societăţii ca întreg, apar aproape în fiecare articol
legat de tema cercetată. Redau mai jos doar câteva exemple:
„MUNCA PATRIOTICĂ – EXPRESIA UNEI ÎNALTE CONȘTIINŢE
CETĂŢENEȘTI. CELE PATRU MILIARDE DĂRUITE ŢĂRII30
CORNELIA PREDA
• Zilnic o investiţie de peste 3 milioane lei pentru buna gospodărire și

înfrumuseţarea localităţilor • Replica acţiunilor patriotice ale cetăţenilor
• Berești: de la rural la urban prin hărnicia propriilor săi locuitori.
28
Perioada cercetată 1970-1989.
29
Organizaţiile de tineret primeau o sumă de bani pentru propriile
activităţi, în funcţie de acest calcul.
30
România liberă, 7 august 1971, p. 7.
179
Munca patriotică
Săptămânal, bucureștenii dăruiesc orașului lor cel puţin 200 000

de ore de muncă lucrând voluntar pe șantierele acestuia, la amena-
jarea unor zone de agrement, în jurul viitoarei salbe de lacuri de pe
râul Colentina, a unei baze nautice la Străulești, a unor spaţii verzi
în noile cartiere. Săptămânal – 200 000 de ore de muncă. La nivelul
unui an milioane de ore sporesc substanţial posibilităţile munici-
piului […] Nu este însă vorba numai de valori materiale.
BOGAT BILANŢ AL MUNCII PATRIOTICE31
TG. MUREȘ (coresp. R. L. I. Deleanu). – Oamenii muncii din

judeţul Mureș – români, maghiari, germani și de alte naţionalităţi
– au realizat în cinstea zilei de 23 August lucrări prin muncă patri-
otică în valoare de 1.34 milioane lei, depășind angajamentul anu-
al cu 14 milioane lei.
TÎRGU JIU (coresp. R. L. Ion Becheru) – Acţiunile patriotice
iniţiate de organele locale de partid, consiliile Frontului Unităţii
Socialiste și comitetele executive ale consiliilor populare au înche-
iat în întâmpinarea lui 23 August un bilanţ remarcabil: lucrări exe-
cutate în valoare de 74 000 000 lei apropiindu-se de realizarea an-
gajamentului anual.
BACĂU (coresp. R. L. I. Azoiţii) – În orașele și satele judeţului Ba-
cău au fost executate în acest an prin munca patriotică a cetăţenilor,
lucrări în valoare de 181 milioane lei, cu 51 milioane mai mult faţă
de angajamentul luat pe acest an. În orașul Buhuși, prin munca pa-
triotică a cetăţenilor au fost realizate lucrări în valoare de peste 13
milioane lei, revenind câte 930 lei de fiecare locuitor.
Prin astfel de articole nu se evidenţiază doar caracterul

economic al acestor acţiuni, ci și caracterul lor edilitar – mo-
dul în care se schimba societatea și cum oamenii muncii (cei
care au adoptat noua orânduire socială) contribuie la efortul
de a ajunge la principalul obiectiv – construirea unei societăţi
comuniste. În același timp, aceste bilanţuri sunt făcute în zile
cu o încărcătură simbolică pentru PCR. Astfel se încerca pu-
31
România liberă,19 august 1971, p. 1.
180
nerea pe același palier a două probleme principale: 1. legiti-

marea partidului și 2. justificarea alegerii unei anumite căi de
a ajunge la obiectivul propus.
În comparaţie cu celelalte cotidiene, Munca de partid era
o publicaţie care punea accentul pe articole teoretice, anali-
ze de concepte și legi și nu doar pe reportaje sau rapoarte ale
organizaţiilor de partid. De exemplu, în numărul din 16 de-
cembrie 1972 este făcută o analiză a proiectului de norme ale
vieţii și muncii comuniștilor, ale eticii și echităţii socialiste un-
de se specifică faptul că munca este un factor de progres, de
schimbare a oamenilor, a societăţii, a caracterelor:
Munca este o datorie fundamentală, de onoare a fiecărui mem-
bru al Partidului Comunist Român, a tineretului comunist. De
aceea, ei trebuie să fie un exemplu de dăruire și pasiune în mun-
că, în activitatea creatoare, pentru făurirea valorilor materiale
ale societăţii32.
În anii optzeci sunt prezente din ce în ce mai puţine articole

care tratează conceptul de muncă și muncă patriotică din per-
spectivele teoretice și apar din ce în ce mai multe articole care
pun accentul pe caracterul discursiv naţional al revoluţiei so-
cialiste. Trebuie să menţionez faptul că, în analiza de conţinut
a publicaţiilor din anii 1970-1989, am întâlnit astfel de abor-
dări (sub mai multe forme și în mai multe contexte cu urmă-
toarea construcţie a frazei): „a munci pentru patrie, pentru
dezvoltarea și ridicarea ei pe noi culmi de civilizaţie constitu-
ie dovada supremă de devotament, de răspundere, reprezin-
tă adevăratul spirit revoluţionar”33. Accentul nu mai era pus
pe caracterul de dezvoltare a omului prin muncă, ci a patriei,
32
Munca datorie de onoare a fiecărui comunist de Angela Dodiș, p. 38 (Munca
de partid, 16 decembrie 1972).
33
I. Volintiru, Munca de partid, Iulie 1988, p. 62.
181
Munca patriotică
a naţiunii ca întreg. Din acest moment discursul cade pe co-

lectivitate și pe viitorul individului într-o astfel de comunita-
te, pe identitatea naţională și individuală.
În mare parte, presa34 și propaganda oficială anunţau faptul
că în societatea românească se dezvolta o nouă atitudine faţă
de muncă și faţă de bunul obștesc în legătură cu sfera mun-
cii și etica muncii în socialism. Majoritatea articolelor dădeau
exemple măreţe în legătură cu o nouă conștiinţă de clasă, un
conţinut nou al responsabilităţii faţă de îndatoririle de muncă
și etică profesională, noi valenţe ale disciplinei, ale iniţiativei,
ale spiritului colectiv, ale integrării profesionale etc. (la fel ara-
tă și cercetarea realizată de Berescu35). De asemenea, am gă-
sit și articole care denunţau vechea mentalitate, conservatoris-
mul sau lăcomia unora. Nu lipseau nici caricaturile celor care
furau din fabrici, CAP-uri sau IAS-uri. O altă rubrică întâlnită
în presa studiată era cea care începea în felul următor: „să fa-
cem un experiment/să verificăm cum lucrează muncitorii din
domeniul x”. În mare parte erau articole de arătat cu dege-
tul: AȘA NU! Iar conștiinţa omului socialist trebuia să fie des-
prinsă din faptele patriotice36, obștești, orele suplimentare și
depășirile de plan – evident că astfel de articole erau nelipsite.
34
Analiza presei pentru perioada 1970-1989.
35
Un studiu teoretic al teoriilor marxist-leniniste din perspectiva oficială
a RSR. Studiul pornește de la o cercetare pe clasa muncitoare a României și
o analiză a ceea ce înseamnă etica muncii în viziunea acestei categorii socia-
le. Din acest punct de vedere am decis să folosesc câteva citate (în principiu
sunt argumentele lui Karl Marx și Friedrich Engels interpretate și rearan-
jate de autor pentru a demonstra că RSR este pe calea construcţiei comu-
nismului și a societăţii multilateral dezvoltate). Gheorghe Berescu, Etica
muncii și modul de viaţă, București: Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1969, p. 13.
36
Cuvântul PATRIOTISM este definit astfel în Dicţionarul de economie po-
litică: sentiment de dragoste faţă de patrie și faţă de popor. Ca fenomen social-isto-
182
Lenin și scrierile sale despre subotnice
Munca voluntară37 se presta de obicei sâmbăta, pe rusește

„субота” [subota], de aici denumirea de „subotnice”.
Vladimir Lenin este cel care introduce în Uniunea Sovietică
termenul de subotnic prin care justifică necesitatea efectuării
unei astfel de munci prin (1) lupta cu vechea clasă socio-poli-
tică, (2) construcţia socialismului [ideal naţional/patriotic] și
(3) depășirea greutăţilor de natură economică.
În Marea iniţiativă [scrisă în 1919], Vladimir Lenin, compa-
ra munca efectuată la subotnice cu faptele eroice săvârșite de
militarii, partizanii și revoluţionarii sovietici38:
Nu mai puţină atenţie merită eroismul muncitorilor în spatele fron-
tului. De o însemnătate cu adevărat imensă este, în această privinţă,
faptul că din propria lor iniţiativă muncitorii organizează subotni-
ric P. este unul dintre sentimentele cele mai profunde pe care le-a făurit existenţa
seculară și milenară a popoarelor. P este generat de condiţii social-economice și is-
torice determinate. Ca element al conștiinţei sociale (Alexandru Albu, Dicţionar
de economie politică, Politica, București, 1974, p.542).
37
Vladimir. I. Lenin, „Marea Iniţiativă” în Opere complete, vol. 29, mar-
tie-august 1919, Editura Politică, București, 1959, pp. 393-418. În anul tradu-
cerii în limba română a acestui text – munca patriotică era numită – Muncă
Voluntară. De altfel, în URSS, munca patriotică desemna un tip de activita-
te militară la care participa toată populaţia, un fel de antrenamente pentru
apărarea patriei de fasciști. La astfel de antrenamente-concursuri partici-
pau de la copiii de școală până la muncitorii din fabrici și uzine (vezi la
analiza cadrului legislativ câteva trimiteri la astfel de acţiuni întreprinse și
în RSR de Gărzile Patriotice).
38
Vladimir I. Lenin, Marea iniţiativă (Despre eroismul muncitorilor în
spatele frontului. Cu prilejul „subotnicelor comuniste“), scrisă în 28 iu-
nie 1919, publicată în iulie 1919, într-o broșură apărută la Editura de Stat,
Moscova, Sursa: Vladimir I. Lenin, Opere alese, Editura Politică, 1970, pp.
395-396.
183
Munca patriotică
ce comuniste. Acesta nu e, desigur, decât un început, dar un înce-

put de o importanţă deosebit de mare. Este începutul unei revoluţii
mai anevoioase, mai profunde, mai radicale și mai hotărâtoare de-
cât răsturnarea burgheziei, căci ea înseamnă victoria asupra propri-
ei noastre rutine39, asupra indisciplinei, asupra egoismului mic-bur-
ghez, asupra acestor deprinderi pe care blestematul capitalism le-a
lăsat moștenire muncitorului și ţăranului. Când această victorie va
fi consolidată, atunci și numai atunci va fi creată noua disciplină so-
cială, disciplina socialistă; atunci și numai atunci întoarcerea la ca-
pitalism va deveni imposibilă, și comunismul va deveni într-ade-
văr de neînvins.
În acea perioadă, Rusia se afla după un război cu foarte

multe pierderi (umane și materiale) și după preluarea pute-
rii de către comuniști. În acest context, pe fondul unei sără-
cii generalizate, trebuia construită legitimarea noii puteri și a
noii ţări. La acestea se adăugau și greutăţile economice – lip-
sa forţei de muncă, a materiei prime, a mașinilor industriale
și a banilor pentru salarii, prin urmare, unica soluţie de a ieși
din acea recesiune era munca pe gratis (în folosul statului).
Populaţia trebuia convinsă de faptul că ea este cea care poa-
te schimba situaţia existentă și i se promitea directa partici-
pare la construcţia comunismului, implicarea directă în viaţa
cetăţii, în construirea viitorului. Or, atunci când vorbim de
construcţia viitorului, automat aducem în discuţie reinterpre-
tarea trecutului și a prezentului la nivel discursiv și ideologic.
În același text, Vladimir Lenin reia un articol din „Pravda”
publicat în data de 17 mai 1919 de A. J.40, intitulat „Muncă în
spirit revoluţionar (Un subotnic comunist)”, în care este moti-
39
Vezi în capitolele care tratează tema memoriei, identităţii și a vieţii
cotidiene importanţa termenului de rutină pentru ceea ce înseamnă fixarea
identităţii și a memoriei individuale și naţionale.
40
A.J. sunt iniţialele care apar în textul original.
184
vată introducerea acestui tip de muncă neplătită în viaţa mun-

citorilor. Mai jos voi reda părţi din acest articol pentru a con-
textualiza și compara acest tip de articol (motivări, elemente
pe care se punea accentul, viziuni etc.) cu articolele românești
apărute mult mai târziu41:
Dată fiind greaua situaţie internă și externă, pentru a obţine superi-
oritatea asupra dușmanului de clasă, comuniștii și simpatizanţii tre-
buie să-și înmulţească eforturile și să rupă din timpul lor de odih-
nă încă o oră de muncă, adică să-și prelungească ziua de lucru cu
o oră, să grupeze laolaltă aceste ore și să facă sâmbăta42 șase ore de
muncă fizică, pentru a produce imediat o valoare reală. Conside-
rând că, atunci când e vorba de cuceririle revoluţiei, comuniștii nu
trebuie să-și precupeţească nici sănătatea, nici viaţa, propunem ca
munca să fie efectuată fără plată. Subotnicul comunist să fie intro-
dus în întregul sub-raion până la victoria deplină asupra lui Kolceak.
Ca și în cazul României, accentul era pus pe orele de mun-

că, cantitatea de marfă încărcată/descărcată, numărul mun-
citorilor și eficienţa muncii lor și, bineînţeles, pe conștiinţa
muncitorilor și caracterul absolut voluntar al acţiunilor aces-
tora. De asemenea, se vorbește despre prestaţia unor ore su-
plimentare de muncă. Organizarea muncitorilor care efectuau
aceste subotnice era făcută în brigăzi și, imediat după război,
și în România au fost constituite astfel de brigăzi exemplare.
Brigăzile nu erau doar unele de muncă, ci și de educare și re-
educare, de clădire a unei noi conștiinţe de clasă. În urma în-
cadrării în astfel de brigăzi, cei cu un trecut „nesănătos” pri-
meau un fel de permis de bun cetăţean.
41
„Pravda”, articol publicat în 17 mai 1919.
42
După câţiva ani, în Uniunea Sovietică sâmbăta a încetat să mai fie
o zi liberă; era o zi normală de muncă. Zi liberă era duminica (doar dacă
autorităţile nu te scoteau la subotnice – prin urmare, de multe ori, munca
voluntară de sâmbătă era făcută – duminica).
185
Munca patriotică
Și în articolele apărute în Uniunea Sovietică în anul 1919

se specifica faptul că „ziua de muncă se încheie cu interpre-
tarea «internaţionalei» și mersul într-un local” – tipar abso-
lut valabil și în cazul brigăzilor din România43. După ce ac-
tivitatea și numărul acestor brigăzi s-au micșorat, iar munca
patriotică a devenit din ce în ce mai prezentă, al doilea ele-
ment menţionat în fraza de mai sus (mersul la un local – un-
de se bea și se mânca, sau se organizau activităţi sportive, de
relaxare) a devenit o constantă atât în analiza de presă, cât,
mai ales, în interviurile și memoriile participanţilor la astfel
de activităţi. Practic, atunci când subiecţii îmi vorbeau des-
pre astfel de activităţi, partea cu „munca” devenea una mi-
nusculă, relatată de cele mai multe ori după tiparul: „am fost
și am muncit ceva – depănușat porumb, reparaţii apartamen-
te, săpat în parc” (subiecţii nepunând accentul de la început
pe altfel de detalii), iar după „am mers cu băieţii la o bere și
ne simţeam bine”44 sau „după activitate am avut o serată la
colectiv unde am pus muzică și am dansat toată noaptea – a
fost atât de frumos!”45 sau „am muncit , dar acolo am învăţat
să joc șah, volei, tenis de masă, după muncă aveam timp pen-
tru noi”46. Astfel de activităţi cotidiene, uneori banale, fixează
în memoria oamenilor un anumit tip de amintire, de raporta-
re la acele evenimente.
O altă formă de muncă „pentru patrie”, exemplu de bun
fruntaș, era și ceea ce s-a numit „stahanovism” – curent apă-
rut în anii treizeci în URSS după ce minerul Aleksei Stakha-
nov a realizat un record la scoaterea de minereu. Nevoia de
43
Vezi amintirile foștilor brigadieri de la Salva-Vișeu.
44
Bărbat, fost constructor, 70 de ani.
45
Femeie, fostă contabilă, 80 de ani.
46
Femeie, fostă învăţătoare, 65 de ani.
186
a promova astfel de exemple, de a-i determina pe oameni

să tindă către astfel de modele, să îmbrăţișeze astfel de va-
lori nu era doar una de natură economică, ci, cu siguranţă, și
una profund ideologică și identitară. Probabil că, după anii
șaptezeci (ţinând cont de contextul intern și internaţional), în
România, nu se mai puteau promova exemple externe de ge-
nul stahanovismului, așa că, și formula lingvistică adoptată
pentru astfel de munci a devenit una autohtonă: muncă patri-
otică. Iar brigadierii de la Bumbești-Livezeni, Agnita-Botorca
sau Salva-Vișeu47 au devenit eroi naţionali, patrioţi, luptători,
revoluţionari, exemplu de urmat, înaintași/fruntași, construc-
tori ai socialismului – faptele lor fiind invocate aproape în ori-
ce discurs la deschiderea unui nou șantier naţional sau a unei
tabere de muncă.
Concepte: accep iuni și contextualizări

în urma analizei de presă și a interviurilor
În capitolele anterioare am arătat care a fost contextul isto-

ric, ideologic, economic și legislativ la impunerea în cotidian
și în sfera publică a muncii patriotice. În cele ce urmează voi
defini și contextualiza conceptele legate de această practică
47
Colonii de muncă „devenite simboluri ale entuziasmului înflăcărat
al tinerei generaţii, care sub conducerea comuniștilor a înscris numeroa-
se pagini de eroism în opera de reconstrucţie a ţării – munca tinerilor pe
șantierele naţionale ale tineretului a căpătat astăzi noi dimensiuni datorită
concepţiei noi, profund știinţifice a secretarului general al partidului pri-
vind participarea tineretului la măreaţa operă de edificare a societăţii soci-
aliste multilateral dezvoltate și înaintare a ţării spre comunism” (Scînteia,
Anul LIV, Nr. 13 368, 11 august 1985).
187
Munca patriotică
și modurile în care acestea erau aduse în viaţa publică și pri-

vată, cum au fost proiectate să inducă un anumit tip de com-
portament sau discurs și cum sunt definite în acest moment
de către oamenii care au participat la studiul de faţă. Concep-
tele legate de memorie și identitate vor fi dezbătute și în ca-
pitolele corespunzătoare.
Conștiinţă
Unul dintre conceptele cel mai des întâlnit în urma analizei
discursurilor publice, a presei oficiale și a memoriilor subiecţilor
intervievaţi este – conștiinţa48 – de clasă, revoluţionară, faţă
de muncă, de cetăţean, de patriot, civică, edilitar-gospodă-
rească etc.
În File din istoria UTC49 putem regăsi o serie de trimiteri la
conceptul analizat. Aceste rapoarte, culegeri de texte și discur-
suri fac trimiteri, cel mai adesea, la reconstrucţia și redefini-
48
În Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, 2009,
p. 226, conștiinţa are următoarea definiţie · CONȘTIINŢĂ, conștiinţe,
s.f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria
existenţă; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare des-
pre existenţă și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama;
înţelegere. 3. (în opoziţie cu existenţa, materială) Gândire, spirit. 4. Sentiment
al responsabilităţii morale faţă de propria sa conduită. · Caz (sau proces)
de conștiinţă = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală grea de re-
zolvat. Mustrare de conștiinţă = remușcare, regret. Expr. A fi cu conștiinţa îm-
păcată sau a nu avea nimic pe conștiinţă = a fi convins că nu a săvârșit nimic
împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiinţă = a fi lipsit de scru-
pule. Cu mâna pe conștiinţă = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate
de conștiinţă= dreptul recunoscut cetăţenilor de a avea orice concepţie re-
ligioasă, filosofic etc. [Pr.: -ști-in] – Din fr. Conscience, lat. Conscientia.
49
Constantin Petculescu ș.a. File din istoria U.T.C, ediţia a II-a, Editura
Politică, București, 1980, pp. 390-393.
188
rea istoriei. Astfel, acea perioadă este definită „drept cea mai
rodnică din istoria socialistă”. Adesea, pe lângă conceptul de
„conștiinţă de patriot” sunt aduse exemple de jertfă pentru
ţară, se fac referiri la eroi, martiri și se arată drumul care tre-
buie urmat. În majoritatea articolelor despre muncă se speci-
fică faptul că aceasta este un factor educativ. Din analiza rea-
lizată pot spune că tendinţa generală era aplicată și în direcţia
moralei și a patriotismului – prin muncă înveţi să fii și patri-
ot. În acest volum am analizat faptul că atașamentul faţă de
spaţiul geografic prin intermediul anumitor activităţi cotidi-
ene poate crea unele repere identitare pentru cei implicaţi în
astfel de acţiuni. În articolele dedicate tinerilor muncitori și
studenţi, îndemnul la muncă este făcut în paralel cu specifi-
carea faptului că fiecare trebuie să contribuie și, chiar, este
responsabil50 de reușita dezvoltării unei societăţi comuniste51:
În consens cu imperativele și exigenţele noii etape de dezvoltare a
ţării, în hotărârea plenarei se arată: În centrul activităţii de formare
a tineretului va trebui să se afle educarea prin muncă și pentru muncă,
dezvoltarea pasiunii pentru învăţătură, a respectului și preţuirii faţă
de făuritorii bunurilor materiale și spirituale. Bucurându-se de toate
cuceririle revoluţionare obţinute, de drepturile și libertăţile pentru care
au militat și s-au jertfit cei mai buni dintre înaintașii săi, tineretul es-
te chemat să muncească, să înveţe, să se pregătească pentru a duce mai
departe tradiţiile progresiste, revoluţionare ale poporului nostru. Fie-
care tânăr trebuie să fie conștient că cea mai înaltă expresie a dragostei
faţă de patrie o constituie munca plină de abnegaţie pentru creșterea
50
La închiderea lucrărilor la Canalul Dunăre – Marea Neagră, din mo-
tive economice, (și imediat după moarte lui I. V. Stalin) justificarea publică
a fost cu totul alta: a existat un grup de bandiţi și sabotori care au împiedi-
cat ducerea la bun sfârșit a celui mai mare proiect socialist.
51
Hotărârea plenarei CC al PCR din 29 noiembrie – 1 decembrie 1967,
în vol. „Consfătuirea pe ţară a Uniunii Tineretului Comunist”, Editura
189
Munca patriotică
avuţiei spirituale și materiale a societăţii, lupta pentru desăvârșirea

construcţiei socialiste.
Începând cu finele anilor șaptezeci, începutul anilor optzeci,

accentul nu se mai pune doar pe conștiinţa de clasă, pe trimi-
teri la mituri socialiste sau la scrieri profund filosofice. Simbo-
listica legată de conceptul de conștiinţă se găsește tot mai des
pe același palier cu cel de patrie și naţiune. Nu mai muncești
doar pentru că astfel vei recăpăta o altă conștiinţă – te vei dez-
volta fizic, moral și spiritual, ci și pentru că îţi iubești ţara52:
Odată cu trecerea la realizarea noilor obiective, trecem, de fapt, la
un nou stadiu de dezvoltare a acţiunilor tineretului, a brigăzilor de
tineret în munca de transformare53 a patriei, a naturii și în același
timp de ridicare la un nivel superior a conștiinţei revoluţionare a
tineretului, a întregului nostru popor.
Articolele din Viaţa Studenţească, de cele mai multe ori, erau

pline de relatări, de fapte și dialoguri cotidiene. În majoritatea
cazurilor trebuia să existe o poveste și o morală inspirată din
„dragostea faţă de muncă și Patrie”. Prin astfel de materiale
de presă, mesajul transmis populaţiei era mult mai credibil și
mergea pe două paliere: 1. Tânăra generaţie este conștientă de
rolul său în viaţa ţării, iar prin munca depusă – aprobă poli-
ticile partidului și 2. Munca este utilă societăţii. De exemplu,
în Viaţa Studenţească nr. 30 (802) din 24 septembrie 1980, am
găsit un astfel de reportaj plin de elemente jucăușe, tinerești și
cotidiene de la culesul strugurilor de către studenţii Facultăţii
de Limbă și Literatură Română a Universităţii din București :
52
I. Andrei ă, România liberă, 9 august 1986, p. 3.
53
Despre procesul de transformare a naturii de către om vorbește și
Friedrich Engels (1966) în „Rolul muncii în procesul de transformare a
maimuţei în om”, Dialectica naturii, dar nu am găsit nicăieri în text referiri
la transformarea patriei.
190
– Tovarășe profesor, îl cheamă o fată pe asistentul Petru Nicolau,

eu nu mai pot să culeg, zău nu mai pooot! Este Cora Spătaru: ciz-
me de cauciuc, blugi și canadiană albă, imaculată. În despicătura
decolteului o pereche de ochelari „Made in France”. Zău, tovarășe
profesor, am să culeg mâine diferenţa.
[…] Pe deal urcă un alt grup de fete anul II pentru a cere noi
rânduri.
– Uf, și anul ăsta II, face nemulţumită Cora… Anul ăsta II..
– Dar ce ai dragă cu anul II, o întreabă o colegă.
– N-am nimic dragă, se dezvinovăţește ea. Nimic, înţelegi? Dar
sunt așa de… așa de conștiincioși, așa de cuminţei și așa de drăguţi!
te exasperează zău, e ceva stresant. Sărăcuţii!
– Tovarășe profesor, scâncește din nou Cora, am mai cules pa-
tru lădiţe și m-am epuizat. Înţelegeţi? m-am epuizat. Auziţi, când
daţi exemple pozitive pentru presă, treceţi-mă vă rog și pe mine!
Pentru o citare la gazetă mama îmi dă cincisprezece lei. Uuu, ce
educaţie economică îmi face mama…! Îmi dă numai 2 lei pe zi de
buzunar ca să învăţ să preţuiesc banii. Așa că 15 lei… de-aia cer me-
reu ţigări și nu am niciodată.
În următorul articol din Scînteia Tineretului54 putem iden-

tifica mai multe simboluri legate de conștiinţă și beneficiile
educării prin muncă: vis romantic, cunoașterea de sine, con-
struirea unei noi identităţi, sacrificiu și patriotism, vitejie și
bărbăţie, geografie spaţială și memorie personală, învăţare și
viitor, miturile primelor șantiere.
ȘANSA UNEI EXPERIENŢE UNICE DE VIAŢĂ55
O nouă serie de elevi-brigadieri și-a început activitatea pe

șantierul naţional al tineretului „Canal Dunăre-Marea Neagră”56.
54
Anul XXXVII, Seria II, nr. 9898, din 23 martie 1981.
55
Romulus Lal, Scînteia Tineretului, Anul XXXVII, Seria II, nr. 9898,
din 23 martie 1981.
56
Conform mărturiei Emmei Bratu, Gheorghe Gheorghiu-Dej numea
Canalul Dunăre – Marea Neagră – „mormântul burgheziei românești” în
191
Munca patriotică
Sunt 1060 de băieţi zdraveni și frumoși, în pragul bărbăţiei, veniţi

din 20 de judeţe ale ţării, cu hotărârea și bucuria de a-și lega pen-
tru toată viaţa numele de una dintre cele mai fantastice și mai gre-
le construcţii ale acestei epoci. Ei au această șansă minunată de a
se putea identifica întotdeauna cu un act de mare și fascinantă bra-
vură, chiar dacă nu ei duc greul pe acest șantier, chiar dacă nu ei
mută munţii din loc. După ani și ani, când vor reveni pe canalul,
care va împreuna curând marea cu Dunărea, și-l vor străbate cu o
șalupă sau cu vaporașul, cele trei luni pe care le vor petrece acum
pe șantier li se vor părea, fără nici o îndoială, cele mai romantice
din adolescenţa lor. Pentru că în nici o altă împrejurare ei n-au tre-
cut atâtea probe dificile ale voinţei, curajului, generozităţii și priete-
niei. Departe de casă, de părinţi și fraţi, departe de confortul și lip-
sa de grĳi din familie, fiecare își ia în această perioadă de trei luni
viaţa în propriile mâini, învaţă să se conducă, să se gospodărească
și să se descurce57, învaţă ce e greul și învaţă să-l înfrunte.
Vasile calestru, Martiraj în Bărăgan. Lătești. Drum spre un alt destin, Casa
Editorială Demiurg, Iași, 2006, p. 39.
57
Grĳa partidului în legătură cu modul în care trebuie tinerii să se des-
curce în viaţă nu apare doar în articolele de presă sau discursurile oficia-
le, ci și în stenograme. Redau mai jos un fragment din stenograma ședinţei
Secretariatului CC al PCR din ziua de 29 noiembrie 1976; Punctul I. Tov.
Nicolae Ceaușescu: propuneri referitoare la realizarea autogospodăririi
de către studenţi și elevi a căminelor, internatelor și cantinelor. Ce aveţi de
spus la primul punct? Cine o să le spele studenţilor când n-or să mai fie în
cămine? O să le angajăm personal? Ce înseamnă „lenjerese”?
Tov. Suzana Gîdea: Lenjeresele ţin tot echipamentul, cearceafuri, feţe
de perne, totul.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Atunci, ce face magazinerul?
Toc. Suzana Gîdea: Acesta ţine paturile și alte obiecte din dotare.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Dar administratorul ce face?
Tov. Suzana Gîdea: Calculează necesarul rufelor și alte treburi
gospodărești.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu poate să-și coase rufele fiecare student?
De ce trebuie să i le coase cineva? Nu sunt de acord cu propunerile acestea.
Nu se poate așa. În nici o ţară din lume nu este sistemul acesta. De ce nu
192
După ce se vor întoarce de pe șantier, părinţii vor fi surprinși

să-i vadă mai maturizaţi, mai sobri, mai înalţi de cum au plecat,
mai dezvoltaţi și mai bărbaţi, fiindcă aici se vor căli, se vor fortifi-
ca, vor ști să preţuiască mai mult munca altora, și în primul rând
munca părinţilor; vor înţelege mai bine tot ce au învăţat la școală
despre muncă și morală, despre politica partidului și despre viito-
rul nostru. Indiferent ce vor deveni mai târziu în viaţă, școala aceas-
ta a șantierului, chiar așa scurtă cât e, va fi fără egal, pentru că a
fost prima școală a muncii concrete pentru cei mai mulţi dintre ei.
Așa cum generaţiile primilor ani ai construcţiei noastre socialiste
rămân în memoria timpului ca generaţiile Bumbești-Livezenilor, Bi-
cazului, Argeșului, Porţilor de Fier, Lotrului sau Transfăgărășanului,
Hunedoarei, Orașului Victoria sau Onești, la fel, acești băieţi de 18-17
ani, cărora soarele și vânturile primăverii anului 1981 le bronzează
chipurile în inima Dobrogei, se vor numi generaţia Canalului Du-
năre – Marea Neagră. Pecete de înaltă nobleţe și demnitate, pe care
timpul o va face să strălucească mereu mai puternic. Vor mai trece
probabil mulţi ani până când vom mai avea un șantier de asemenea
amploare și cei care au venit acum din toate judeţele ţării, și care
veniţi cu propuneri așa cum este în alte ţări? Să faceţi la fel. Propunerile nu
sunt făcute într-o formă care să poată fi acceptată. La fel, la elevi. Trebuie
să-și facă totul singuri, în afară de cei mici pe care nu îi ţinem permanent.
Tov. Dumitru Popescu: Ar putea fi create, pe centre universitare, ateli-
ere de reparaţii, spălătorii mecanice, de toate.
Tov. Nicolae Ceaușescu: După ce termină studiile, trebuie să le anga-
jăm în continuare personal să-i îngrĳească? Nu se poate așa. Când vor mer-
ge acasă, la fel, nu vor vrea să muncească. Aceasta este școala noastră. Eu
consider că nu se pot accepta propunerile. Să se revadă.
Tov. Cornel Burtică: Să hotărâm acum.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Ce să hotărâm? Noi am luat o hotărâre: toată
lumea trebuie să muncească; asta înseamnă să muncească.
Tov. Cornel Burtică: În propuneri au rămas bucătării și spălătoresele.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Să facă de serviciu. Dotaţi cu mașini și ei tre-
buie să înveţe să și calce. Dacă nu îi învăţăm lucrurile elementare, atunci ce
îi învăţăm? De la noi au plecat studenţi în R.D. Germană și au scris acasă că
acolo au învăţat să gătească, să spele, să facă de toate […].
193
Munca patriotică
au lucrat aici în seriile trecute, ori cei care vor urma până la finali-
zarea lucrării, vor fi mult invidiaţi pentru șansa pe care au avut-o,
de a-și înscrie numele în istoria canalului.
Este foarte interesant de urmărit ce își mai aduc aminte oa-

menii despre astfel de activităţi. Dovada că acestea au contri-
buit la crearea, nu doar a unei memorii, ci și a unei identităţi,
a unui anumit tip de raportare la trecut și prezent, o reprezin-
tă tipurile de răspunsuri care susţin că acel tip de muncă te
făcea mai conștient, te ajuta să vezi ce este bine sau rău, exact
cum mi-a povestit o femeie de 72 de ani (a lucrat în industrie):
V. – Dar i-am mai putea zice muncă patriotică? Sau ar trebui să-i
găsim un alt nume acum?
A. – Păi, cum să-i zicem? Muncă obligatorie, cum? Noi nu vo-
ciferam, ce să zicem, asta era situaţia… probabil că tineretul aces-
ta refuză că nu are ce să-i facă. Nu merg domnule să sape să… asta
trebuie să fie din conștiinţa ta pentru ţară (s.n.), pentru popor, pen-
tru ceilalţi. De exemplu, uite cum e parcul acesta, să aducă tinere-
tul acesta – uite aici – să facem un pic de curăţenie, că uite, aici vin
copii, să săpăm, să punem flori, toate acestea rămân pentru copii,
pentru viitor… dar nu am văzut… decât acum pe la televizor că dl.
Tatulici merge și plantează copaci… am văzut cum se duc și strâng
gunoaiele după ăștia cu grătare… ar trebui amendaţi! te duci pe Va-
lea Cerbului și … ce dezastru e acolo!
V. – Înainte nu era așa?
A. – Nu era domnule! Aveai și jenă.
V. – Conta munca asta patriotică la această conștiinţă?
A. – Sigur că da! Pe cuvânt, nici nu-ţi venea să arunci ţigara!
V. – Era vreo diferenţă în ceea ce însemna atunci a fi cetăţean –
a fi român și ce înseamnă acum?
A. – Domnule să știi că – Da! Aveai o altă conștiinţă. Noi așa am
crescut. Așa ne-au învăţat părinţii, să fim …. Să fim oameni de mun-
că, așa am învăţat – să te ţii de muncă, să te ţii de carte.
V. – Deci omul trebuia să muncească…(mă întrerupe)
194
A. – Sigur că da, sigur că da! Trebuia să-ţi vezi de treaba ta, ce

atribuţiuni aveai acolo, nu să stai să dormi acolo… și era bună, în-
treprinderea noastră era bună (datorită oamenilor buni de acolo)
V. – De aceea vă întrebam – mă gândeam că atunci când zici
muncă patriotică – parcă zici ceva pentru ţară, pentru popor.
A. – Păi da, e și normal, că nu fac pentru mine!
Un alt exemplu despre cum vedeau (sau cum își mai aduc
aminte în acest moment de) munca patriotică și de corelaţiile
făcute de aceștia cu unele concepte discutate în acest studiu
(patriotism, conștiinţă, cetăţenie, datorie și muncă) este și in-
terviul realizat cu două persoane, mamă (87 de ani) și fiu (66),
ambii pensionari, foști muncitori. Interesant este că nu se prea
contraziceau, chiar dacă cei doi (teoretic) au o altă memo-
rie generaţională. S-ar putea ca aceasta să dispară încet-încet
prin raportarea la perioade de timp relativ mari. Ei îmi po-
vesteau de viaţa lor în comunism, în plus, ambii au avut re-
lativ aceleași experienţe (munca în comunism – pensionare
în post-comunism):
V. – Dar vă luau pe dvs. pentru că nu aveau oameni acolo să mun-
cească sau….?
F. – Nu era posibilitate ca ţăranii să muncească atâta… era mult
de muncă.
V. – Știţi, eu vă întreb pentru că unii mi-au zis că vă scoteau la
câmp ca sa nu staţi acasă – să vorbiţi politică.
M. – Nu e adevărat! Făceai mai multă politică acolo când udai
plantele – spuneai bancuri și nimeni nu zicea nimic.
V. – Deci nu era o muncă de înjosire? Că așa mi-au spus unii,
că ei munceau în birouri și îi luau la spălat veceuri.
F. – Nu, la așa ceva nu ne luau..ce?!... dar ţi-am spus, în
agricultură.
V. – Unii mi-au zis că au luat și păduchi.
M. – E, ăia de se duceau în tabără. Dar aveai și masă asigurată,
cazare asigurată, distracţie asigurată în program. Dar era și o ma-
195
Munca patriotică
re diferenţă între studenţi și muncitorii din fabrică. Noi eram foar-

te conștiincioși și munceam [s.n.], ascultam de secretar… (o între-
rupe fiul) F. – măi mamă, dar acela se ducea să se distreze, nu să
muncească! Noi aveam conștiinţă! [s.n.]
V. – De unde venea conștiinţa asta?
F. – Din educaţia pe care o aveam și acasă58 și la întreprindere.
V. – Vă simţeaţi mândri că eraţi cetăţeni ai României?
M. – A! da!!!
V. – Dar acum?
F. – Nu! Că acum când spui în afară că ești român toată lumea
crede că românul e hoţ, parșiv și alte chestii de astea, dar nu este
adevărat, sunt oameni și oameni.
V. – Dar atunci când ziceai că ești român la ce te gândeai?
F. – La munca pe care o depuneam noi când ieșeam din școală.
Noi toţi, care am ieșit din școală, am fost supuși la muncă, la par-
tid, la UTC, munceam în fabrică benevol – acum mai pune-i, că nu
fac nimic. Stau funcţionarii la birou și așteaptă femeia de serviciu
să le șteargă praful de la birou.
V. – Atunci, să înţeleg, că fiecare muncea și pentru alţii?
M. – Da, și pentru acolo unde munceai. Să fie totul în ordine.
Eu am intrat în fabrică de când am terminat școala profesională ca
ţesătoare. Știam locul de muncă și prin muncă trebuia să construiești
acolo unde erai – și la UTC, Partid… acum… și apropo de constru-
it – nu se mai construiește. În afară de bănci, blocuri care stau și nu
le mai termină nimeni. Înainte, de bine de rău, îţi dădea statul o ca-
să, acum nu-ţi mai dă nimic – trebuie să plătești.
V. – Să înţeleg că acum statul nu mai are grĳă de cetăţeni și nici
cetăţenii nu mai fac nimic pentru stat?
M. – Acum este fiecare pentru el. Unii și-au făcut avere, moșii,
vile. Pe mine mă sperie. Eu am fost muncitoare în fabrică și m-am
ridicat pe munca mea, e program de austeritate și miniștrii dau bani
pe programe de vacanţe… atunci partidul și UTC-ul făcea foarte
58
Un alt domn cu vârsta de 80 de ani, fost inginer, îmi spunea: „Noi
eram învăţaţi de acasă cu munca și disciplina – până nu făceam treaba aca-
să, nu puteam pleca la oraș în plimbare. Asta pentru că aveam respect faţă
de părinţi și cei mai mari și conștiinţă”.
196
multe, aveai prime la fiecare 3 luni, al 13-a salariu…acum – ei își

măresc salariile, pleacă în străinătăţi.
V. – Și totuși vă leagă ceva de ţară? Aveţi o mândrie?
M. – Nu. Pământul, ca să fim în pământ.
V. – Dacă vă gândiţi la tinereţe?
F. – Da! la ce am făcut, persoanele care sunt în etate sunt mândre.
V. – Dar atunci când vă gândiţi că aţi făcut… nu știu, niște blo-
curi (mă întrerupe).
F. – Da, și la blocuri am fost… eu am lucrat la combinatul Da-
cia pe Griviţa și acolo ne duceau la blocurile care se făceau. Ne
duceau să facem curat în apartamentele care erau. Făceam curat
– praf, ștergeam geamurile. Te duceai, munceai și venea șeful de
sindicat și ne zicea că unul din apartamentele astea poate fi al vos-
tru la repartizare. Acum ce? La ce să te duci… sau ne mai dădeau
și distracţie. O dată pe lună făcea bal cu muzică, ne distram până
la patru dimineaţa… era altfel respectul faţă de muncitor. Acum te
duci și muncești la patron, stai peste program și nu te plătește că
dacă nu îţi convine – pleci.
M. – Eu eram secretară de partid pe fabrică și aveam tineretul
pe secţia mea și eram ca o mamă de copii – îi întrebam în timpul
săptămânii unde vor să meargă, ce să facă. Și mergeam în excur-
sii la Brașov… cu banii de la sindicat. La munci nu refuza nimeni,
poate unul care era bolnav sau avea ceva în familie. Nu lipsea ni-
meni și la bal la fel, veneau toţi.
V. – Deci muncă obligatorie și distracţie obligatorie?
M. – Nu. Nu era obligatorie. Se anunţau „vreţi să facem mun-
că patriotică în cutare loc la cules de cartofi” și toţi în cor, ca la au-
tomat – ziceau „DA”.
V. – Și dacă zicea cineva „NU”?
M. – Nu ziceau. Se scuza o fată dacă era gravidă sau… unul ca-
re era bolnav, dar în rest nimeni. Era o distracţie. Da, te distrai. Cum
se duc acum tinerii în parc cu bicicletele, baschet, așa..
V. – Și atunci mai spuneai un banc, te distrai?!
M. – Da, mai spuneai bancuri – inclusiv cu Ceaușescu… până
și secretarul de partid turna de-a bancuri cu Ceaușescu. În mașină
când ne duceau la locul unde trebuia să muncim cântam toţi, ve-
197
Munca patriotică
nea unul cu acordeonul…. dar nu cântece patriotice. De alea patri-

otice se cânta doar pe timpul lui Dej… când se construia drumul
de la Livezeni … eu acum regret acele vremuri.
V. – Ce anume regretaţi?
F. – Pentru că tineretul nu are nici o distracţie organizată… ti-
neretul face ceea ce nu ar trebui. Drogaţi59 cu ghiotura, sex cu ghio-
tura… sunt needucaţi. Nu mai avem o conștiinţă de cetăţean (s.n.). Nu
mai sunt oamenii solidari cum erau înainte. Dar nu e peste tot, uite
în Brașov sau Sibiu nu mai vezi gunoi pe jos – am stins și eu ţigara
la coșul de gunoi, pe când aici am aruncat-o jos.
În timpul interviurilor și mai ales după ce le-am recitit și

reascultat, mi-am dat seama că majoritatea subiecţilor legau
conceptul de conștiinţă de alţi câţiva termeni, autoritate, frică
și educaţie. Chiar și cei care îmi spuneau că făceau muncă pa-
triotică din frică susţineau că aveau conștiinţă – și aici cred că
se refereau la semnificaţia nr. 4 din DEX dată mai sus – „Sen-
timent al responsabilităţii morale faţă de propria sa condui-
tă”. Chiar dacă spun că munceau de frică, ei valorifică acum
acea experienţă drept una pozitivă, una care i-a învăţat ceva;
de cele mai multe ori răspunsurile erau că i-a „învăţat să fie
cetăţeni responsabili, nu ca acum”60.
Un alt interviu61:
V. – Înainte știu că vă scotea la muncă, uitaţi, de exemplu, acum es-
te zăpadă, la curăţat străzi, la măturat.
59
În timpul monitorizării de presă am observat că majoritatea revistelor
aveau pe ultima pagină știri externe – o bună parte a relatărilor din străi-
nătate erau fie despre cum statele capitaliste fabrică bombe atomice și oa-
menii ies în stradă, fie despre recorduri din alte ţări socialiste sau, cel mai
des, reportaje și relatări despre „cât de greu este să trăiești în capitalism”,
despre problema drogurilor, a șomajului, a lipsei hranei și liniștii sociale,
a pierderii moralei etc.
60
Bărbat, 82 de ani, fost constructor.
61
Bărbat, 68 de ani, fost macaragiu.
198
S. – Păi, cum dracu’, ce, pe timpul lui Ceaușescu te lăsa să dor-

mi? Voluntară era și când se construiau blocurile. După ora de pro-
gram ne scoteau și făceam muncă necalificată. Care erau calificaţi
mergeau la zidărie. De exemplu, părinţii meu, nu mai știu exact în
ce an, au făcut muncă patriotică de vreo trei sute și ceva de ore de
le-au dat apartament în Brașov. Bine, nu apartamentul în proprie-
tate, dar de la stat. Era apartament de la întreprindere, de la CFR,
de unde lucra el (tata) și trebuia să faci un anumit număr de ore și
l-au pus pe listă: apartament cu două camere cu balcon…
V. – Să înţeleg că era ca un fel de stimul?
S. – Un fel de contribuţie, ca să termine mai repede blocurile, lu-
crau oamenii care erau repartizaţi la blocurile alea… cărau cu roa-
ba, spărgeau betoane.
În timpul școlii, ne scoteau la munci agricole la câmp, la diferi-
te – la cules de porumb, struguri, sfeclă… e, munci din astea agri-
cole… ne anunţau, de exemplu, că o săptămână o să mergem la
muncă, dar era bine – ne dădeau mâncare, veneau ei acolo cu mân-
carea, cu apa – cu cisterna, pe la 12. Mâncam acolo și pe urmă ple-
cam. Asta intra în fondurile școlii – așa mă gândesc eu, luau ceva
pentru munca noastră. Uite, eu am lucrat și în armată, cu mașina
la grâu și la sfeclă, pe urmă la Breaza și ni s-au pus și noua acolo la
CEC niște bani și când ne-am eliberat ne-au dat banii care ni se cu-
veneau și presupun că și unitatea militară și-a tras niște bani… nu
că am fost eu marele comunist, nu că am fost în partid sau în UTC,
părerea mea este că era mult mai bine atunci. Bine… [faptul] că nu
se găsea mâncare, dar în unele judeţe se găsea, [dar, în schimb] erau
asigurate locuinţele… de exemplu, eu am terminat școala de utilaje
grele – când am terminat școala mi s-a dat serviciu, am făcut prac-
tică, apoi am intrat pe tractor, volă, macaragiu – te calificai pe mai
multe meserii, erai asigurat. Pe șantier, pe unde mergeai, era can-
tină, era totul asigurat, era masa ieftină. Am două fete care au ple-
cat în Australia și Franţa…. Dar și acolo s-au prostit lucrurile, așa
mi-au zis fetele […] Atunci erai conștiincios că-ţi era frică [s.n.], eu
dacă trebuia să acopăr un șanţ de doi kilometri – îl astupam, chiar
dacă era târziu, nu-l lăsam pe mâine… căutam să-mi fac planul ca
să-mi asigur și salariu, mai puteam să iau sporuri… dar acuma?!
199
Munca patriotică
Eu acum chiar dacă sunt pensionar –totuși muncesc la particular –

dar acesta te muncește mult pe bani puţini! Noi ăștia bătrâni mai
lucrăm cu conștiinţă, dar tineretul, dacă vede că e muncă multă –
nu mai vine la lucru, ia banii și apoi nu mai vine.
În cazul altor interviuri, cu precădere când vorbeam cu

subiecţi tineri (care la momentul revoluţiei aveau până-n do-
uăzeci de ani), ei găsesc explicaţii cu totul și cu totul diferite
la ceea ce a însemnat munca patriotică. Pentru unii, era o ac-
tivitate ca o formă de constrângere care nu avea niciun fel de
legătură cu educaţia sau conștiinţa:
În ´88 eram în clasa a 10 de liceu la Iași – îmi aduc aminte că ne du-
ceau în practica agricolă câte două-trei săptămâni în satele din apro-
piere. Mai mult de jumătate dintre elevii din clasa mea erau scutiţi
pe caz de boală. Eu nu aveam părinţi foarte influenţi, așa că eram
nevoit să merg la muncă. Dar nu stăteam mai mult de o zi acolo.
Luam primul tren, mașină, căruţă și veneam acasă – o dată am venit
și pe jos cu un coleg. Îmi amintesc că a ieșit un tărăboi cu directorul
liceului! Dirigintele era cât pe ce să mă exmatriculeze , dar mi-a lu-
at apărarea bibliotecara – care le-a spus tuturor că eu sunt un elev
cuminte și că cer săptămânal cărţi cu Ceaușescu și Lenin. Eu, cum
le luam, așa le și întorceam, era o strategie. Cât despre practica in-
dustrială – era și aia o bătaie de joc, mergeam în combinat unde se
turna oţelul – pierdeam vremea pe acolo, cine era să ne dea nouă
ceva de făcut? Și așa ieșeau numai rebuturi. Noi umblam printre
cuptoare, căscam gura, apoi plecam acasă. Totul era o bătaie de joc.62
Între cele două povești există un fir comun, faptul că era

o muncă forţată care trebuia executată – însă subiectul mai în
vârstă tratează acea experienţă drept una pozitivă, poate și
pentru că a trăit mai mult timp în comunism și la un moment
dat a avut și de câștigat de pe urma acestei munci (așa cum
spune – o primă, o avansare ierarhică etc.) transformându-se
62
Bărbat, 37 de ani, lucrează în administraţia publică.
200
astfel într-o muncă „aducătoare de foloase”; pe când, cel de-al

doilea a avut doar de „suferit” de pe urma acestei experienţe.
În acest context, primul subiect nu își mai pune, în acest mo-
ment, problema încălcării unor drepturi fundamentale, ci ve-
de mai degrabă experienţa ca pe una necesară, una normală
care a făcut (și trebuia să facă) parte din cotidianul său.
Patriotismul
După cum am arătat și mai sus, datorită contextului so-
cio-politic și chiar geo-politic, Ceaușescu a introdus o direcţie
naţională în construirea comunismului. Prin urmare, o serie
de acţiuni, valori, comportamente și atitudini trebuiau schim-
bate. Nu se mai chema muncă voluntară, ci muncă patrio-
tică, nu mai era doar conștiinţă revoluţionară, ci patriotică,
naţională sau spiritul patriotismului socialist etc. În timp ce
„Marele Cârmaci” își revendica originile în istoria poporului
român, de la Decebal și Traian, Mihai Viteazul sau Ștefan cel
Mare, întregul popor își demonstra atitudinea de patriotism
prin acţiuni (bineînţeles) patriotice. În discursurile publice și
în presa vremii aceste acţiuni erau calificate drept spontane,
voluntare, din adâncul sufletului și măreţe. În unele acţiuni
patriotice se vorbea și de visul de viitor al tinerei generaţii,
prin re-interpretarea trecutului și (de cele mai multe ori) cen-
zurarea63 prezentului.
63
Prin cenzurarea prezentului consider că faptele erau relatate doar din-
tr-o perspectivă oficială, ideologică. De cele mai multe ori, majoritatea arti-
colelor erau „de bine” despre „fapte măreţe pentru Patrie și Popor”. Or, o
parte dintre intervievaţi mi-au mărturisit că pentru ei acele munci erau „o
formă de înjosire socială și profesională. Nu simţeam niciun fel de patri-
otism. Eram dezgustaţi și terorizaţi” (Femeie, fostă profesoară, 63 de ani).
201
Munca patriotică
Prin muncă se dorea cultivarea dragostei faţă de patrie, de

partid, atașamentul faţă de valorile ţării. Iată cum era definit
patriotismul în revista Munca de Partid:
PATRIOTISM, conștiinţa apartenenţei la un anumit popor, la un
anumit mediu social, politic și cultural, sentimentul de dragos-
te, devotament, abnegaţie, responsabilitate faţă de patrie și po-
por. Este un fenomen social-istoric complex, trăsătură a conștiinţei
politice care reunește nivelul ideologic (presupune cunoaștere;
înţelegere teoretică) și psihologic (reunește un ansamblu de senti-
mente emoţii, trăiri). În conţinutul patriotismului se disting trei pla-
nuri: al conștiinţei, al sentimentului și al poziţiei concrete, practice
manifestate în activitatea politică în care se obiectivează conștiinţa
și sentimentele patriotice.
PATRIOTISM SOCIALIST, etapă nouă, calitativ superioară în
evoluţia istorică a conștiinţei patriotice. Generat de orânduirea so-
cialistă, care a lichidat exploatarea omului de către om, el îmbină
armonios dragostea tradiţională a maselor faţă de patrie cu devo-
tamentul faţă de cauza socialismului și comunismului. Reprezintă,
în esenţă, conștiinţa apartenenţei la patria socialistă, adeziunea la
politica partidului de făurire a societăţii socialiste, opţiunea pentru
sistemul economic, politic, cultural al acestei societăţi relevă hotărâ-
rea maselor de a apăra și dezvolta cuceririle socialiste. El se expri-
mă într-o nouă atitudine faţă de muncă, de avutul obștesc, în lupta
împotriva vechiului, a tot ce poate frâna mersul înainte, pentru pro-
movarea fermă a noului, având un puternic caracter militant cre-
ator. Tovarășul Nicolae Ceaușescu a formulat magistral un adevă-
rat cod al patriotismului socialist, subliniind: „A fi patriot, a-ţi iubi
ţara înseamnă a face totul pentru a spori avuţia naţională, propri-
etatea socialistă, a nu precupeţi nimic pentru înfăptuirea politicii
partidului comunist, ce corespunde pe deplin intereselor vitale ale
întregii naţiuni. A fi patriot înseamnă a fi gata oricând să faci to-
tul, mergând până la supremul sacrificiu, pentru a apăra liberta-
tea, independenţa și integritatea ţării pentru a salvgarda măreţele
cuceriri revoluţionare ale poporului.
202
Patriotismul, dragostea și devotamentul faţă de ţară sânt o ex-

presie a conștiinţei revoluţionare, comuniste, expresia îndatoririi
de onoare a fiecărui comunist, a fiecărui om al muncii faţă de glia
strămoșească și faţă de noua societate64.
În majoritatea articolelor se specifica faptul că a fi patri-

ot nu înseamnă doar a-ţi apăra ţara și a merge la război, ci și
a o ajuta să crească, acest lucru însemna creștere economică,
socială, edilitar-gospodărească sau agricolă. Curăţatul străzi-
lor de zăpadă, de gunoaie și strângerea de plante medicinale
erau și ele considerate acţiuni patriotice, iar chemările la ast-
fel de acţiuni erau extrem de pompoase, de multe ori erau fă-
cute chiar prin decrete prezidenţiale. Populaţiei trebuia să i
se insufle ideea/sentimentul că participă la construirea „Pa-
triei”, și că acţiunile sale sunt foarte importante pentru ţară.
În realitate, chiar asta făceau: susţineau prin munca lor o par-
te din îndatoririle statului, o parte din economie, anume prin
activităţi voluntare.
Reporterii Scînteia relatau65:
În contextul unei ierni grele, Consiliile oamenilor muncii din ba-
zinele carbonifere, minerii sunt chemaţi să dea dovadă de o înaltă
conștiinţă patriotică. De abnegaţie și spirit revoluţionar. Ca prin-
tr-o organizare exemplară a producţiei și a muncii, să asigure căr-
bunele necesar centralelor termoelectrice, siderurgiei și celorlalte
sectoare ale economiei.
Oamenii muncii, întreaga populaţie este chemată să facă dova-
da înaltei răspunderi patriotice și cetăţenești, să acţioneze cu toa-
te forţele și întreaga capacitate, în spiritul indicaţiilor secretarului
general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, pentru înlătu-
rarea grabnică a efectelor provocate de căderile mari de zăpadă și
de viscol, pentru asigurarea celor mai bune condiţii în toate dome-
64
I. Vădiva, Munca de Partid, secţiunea „Dicţionar”, Martie 1986, p. 89.
65
Scînteia, Anul LIV, Nr. 13 182, 10 ianuarie 1985.
203
Munca patriotică
niile de activitate, în vederea îndeplinirii exemplare a sarcinilor ce

le revin încă din primele zile ale noului an, pentru realizarea pre-
vederilor de plan pe 1985 și pe întregul cincinal.
De cele mai multe ori aceste chemări erau motivate, justi-

ficate prin faptul că se dorea „a face un bine” populaţiei „să
fie aprovizionată cu pâine, cartofi, lapte”, iar muncitorii „să
poată circula până la locul de muncă, să producă energie, căl-
dură, pâine etc.” Exemplele erau pe cât de simple, pe atât de
credibile și de nerefuzat: probabil dacă nu ai fi ieșit la curăţat
zăpada de pe stradă ai fi fost etichetat drept un „sabotor” al
binelui comun. Iar căldura și pâinea nu ar fi ajuns în casele
„oamenilor muncii” din cauza acestor „sabotori”.
ÎN CAPITALĂ ACŢIUNEA CONTINUĂ66
În ultimele douăzeci și patru de ore acţiunile întreprinse în Ca-
pitală pentru deszăpezire au avut un caracter mult mai organizat
și mai amplu. Un număr mai mare de utilaje și forţă umană au fost
repartizate judicios pe fiecare sector, în funcţie de necesităţi urgen-
te. Utilajele existente au fost suplimentate cu încă 140 de tractoare,
cărora li s-au atașat pluguri, perii și remorci. Acţiunea mĳloacelor
mecanice, cât și a celor peste 44 000 de oameni care au participat în
cursul acestei perioade la înlăturarea efectelor înzăpezirii, a făcut po-
sibilă desfășurarea normală a activităţilor de transport, producţie și
aprovizionare, au fost și, sperăm, nu vor fi probleme cu aproviziona-
rea cu apă potabilă. Cele peste 370 mașini au asigurat fără dificultăţi
aprovizionarea cu pâine a bucureștenilor. De asemenea, s-a putut
respecta graficul de livrări la carne, conserve din carne, lapte, lap-
te praf etc. Pe piaţă s-au introdus 330 tone de cartofi.
Sursa: Scînteia Tineretului, 30 ianuarie 1981
Trebuie să menţionez faptul că nu conta locul de muncă,

funcţia și pregătirea profesională atunci când era vorba de
66
V. Revescu, Scînteia Tineretului, anul XXIX, seria II, nr. 7408, 14 mar-
tie 1973.
204
astfel de acţiuni. Din cele 80 de interviuri realizate, o persoa-

nă mi-a povestit cum a fost obligată să cureţe zăpada de pe
străzi mai bine de șaisprezece ore:
Eram îngheţat, supărat, obosit , dar împreună cu ceilalţi colegi am
reușit să ne facem treaba pentru care am fost scoși. Atunci am fost
supăraţi: ce parcă te puteai plânge cuiva? Acum sunt alte vremuri
– atunci era mai greu din punct de vedere al tehnicii de deszăpezire
și se făcea economie la benzină. Am făcut ce ni s-a cerut67.
Rândurile următoare reproduc o chemare la astfel de ac-

ţiuni. Este important să urmărim care erau argumentele pen-
tru a motiva populaţia să iasă în stradă și care era amploarea
acestor acţiuni.
Intervenţii prompte, operative, spirit civic înaintat! 68
CETĂŢENI!
O înaltă îndatorire patriotică [s.n.] în aceste zile este să contribuiţi
activ, cu toată energia, la deszăpezirea drumurilor publice, a tu-
turor arterelor de circulaţie, asigurându-se astfel condiţii norma-
le desfășurării vieţii social-economice în toate localităţile urbane
și rurale!
În judeţele afectate de viscol și de ninsorile abundente căzute
în ultimele zile, populaţia făcând dovada unei înalte răspunderi patri-
otice si cetăţenești [s.n.] a acţionat și acţionează cu toate forţele pen-
tru înlăturarea grabnică a efectelor provocate de intemperiile ier-
nii, aducându-și contribuţia la desfășurarea normală a activităţii
economico-sociale. S-a intervenit și în continuare se acţionează cu
ajutorul mĳloacelor mecanice sau cu lopeţile pentru deszăpezirea
traseelor transportului în comun, pentru descongestionarea arte-
relor și străzilor.
Zeci de mii de oameni ai muncii, din întreprinderi și instituţii,
cetăţeni, precum și elevi și studenţi împreună cu lucrătorii
67
Bărbat, 78 de ani, fost învăţător.
68
Comunicat Agerpres (fără autor), România Liberă, 4 februarie 1986.
205
Munca patriotică
administraţiei domeniului public au participat încă din primele ore

ale dimineţii la înlăturarea zăpezii de pe partea carosabilă a arte-
relor de circulaţie, la degajarea intersecţiilor și a staţiilor mĳloace-
lor de transport în comun. Pe străzile Capitalei precum și în jurul
unităţilor economice. În cursul zilei de ieri s-a acţionat cu 470 de
utilaje speciale de deszăpezire – tractoare cu pluguri, autogrede-
re, turbofreze – și au lucrat mai mult de 500 000 de oameni ai mun-
cii și cetăţeni pentru deszăpezirea căilor de circulaţie, a unităţilor
economice, a fabricilor de pâine și lapte, a magazinelor și pieţelor
alimentare. Au fost asigurate, încă din primele ore ale dimineţii
condiţiile pentru buna desfășurare a aprovizionării cu pâine, lapte
și alte produse agroalimentare.
CETĂŢENI! LOCUITORI DE LA ORAȘE ȘI SATE!
Participaţi cu toate forţele la înlăturarea imediată a zăpezii de
pe străzi, din incinta unităţilor în care lucraţi, de pe toate căile de
acces! Răspundeţi cu promptitudine la chemările comandamente-
lor locale, participând la descongestionarea arterelor de circulaţie,
pentru ca activitatea economică, aprovizionarea populaţiei și toate
celelalte activităţi să se desfășoare normal!
Sursa: România liberă, 4 februarie 1986
O parte semnificativă dintre subiecţii intervievaţi au par-

ticipat la acţiuni de deszăpezire. În majoritatea cazurilor, cei
implicaţi în astfel de munci erau „scoși din producţie”, nu erau
obligaţi să meargă și la muncă în acea zi. După mai bine de
două decenii de la cele întâmplate, chiar dacă își aduc amin-
te și de efectele negative (îngheţ, oboseală, frică de faptul că
pot fi concediaţi sau pot primi o mustrare dacă nu vor merge
la deszăpezit etc.) ei continuă să valorifice acele acţiuni drept
unele mai mult pozitive: „trebuia să facă cineva și acea mun-
că. Ne făcea bine și nouă – era un fel de mișcare și de socia-
lizare. Iar tineretul învăţa să aprecieze munca”69. O altă pro-
fesoară din Bacău (65 de ani), cu care am discutat în Gara de
Est din București, îmi spunea:
69
Femeie, 79 de ani, fostă profesoară de liceu.
206
Chiar zilele astea m-am uitat peste un jurnal70 scris în practica agri-
colă – atunci scriam că este greu și urât, murdar și dezgustător –
iar acum mă gândesc cu bucurie la ce făceam atunci. Totuși nu a
fost nimic rău în faptul că mai munceam și noi. Era interesant să
afli și să vezi cum ajung strugurii sau cartofii pe masa noastră. Așa
le preţuiam și noi, acum, copiii nu prea știu câtă muncă trebuie să
depui pentru a aduce un kg de cartofi în casă.
În cadrul unui alt interviu realizat cu un Profesor Univer-

sitar71 acesta îmi spunea:
Acum ce vreau să vă spun – pentru mine, această muncă în agri-
cultură, era o destindere… [vorbește foarte încet], și știţi de ce? –
eu munceam intelectual din greu și asta era o relaxare extraordi-
nară… mie îmi făcea plăcere, era toamnă și era foarte frumos. Erau
zile din alea cu soare… era o plăcere să stai la soare… sigur, nu eram
de acord ca anul universitar să fie folosit în acest scop, dar era evi-
dent faptul că aceasta nu depindea de noi – dacă acest lucru trebu-
ia făcut sau nu – și atunci, problema era dacă lucrurile puteau să
decurgă liniștit, senin, fără conflicte, cu o atmosferă bună, despre
asta este vorba – își vedea fiecare de treaba lui – munceam și noi,
profesorii, și studenţii.
Munca
În cele mai multe cazuri, conceptul de muncă apare alături
de cel de: patriotism, conștiinţă, educare, școală, competiţie,
70
Chiar dacă am rugat-o să ne mai vedem o dată să-mi arate acel jurnal
(pentru a putea analiza și acest tip de vehicul memorial) s-a scuzat și mi-a
refuzat cererea pretinzând că nu venea atât de des la București. Mi-a spus
că tot ce mi-a povestit este adevărat.
71
Bărbat, 67 de ani, profesor universitar (când mergea în practica
agricolă era asistent universitar și responsabil pe un număr de studenţi de
la Facultatea de Istorie).
207
Munca patriotică
erou etc. În presa centrală, articole despre muncă și oame-

nii muncii apăreau zilnic, despre munca patriotică apăreau
de câteva ori pe lună. De cele mai multe ori, astfel de articole
puteau fi găsite în anumite perioade: 1. Iarna – la acţiunile de
deszăpezire; 2. Primăvara – la udat, plantat, prășit și acţiuni
edilitare; 3. Vara – articole despre tabere de muncă și despre
activităţile brigadierilor de pe Șantierele Naţionale de Tine-
ret și 4. Toamna – la strânsul recoltei. Acţiunile celor 3 R –
apăreau cu o frecvenţă de 2-3 ori pe an – în general primăva-
ra, la sfârșitul anului școlar, și toamna, la începutul acestuia.
Frecvenţa acestor articole a crescut în ultimii ani, 1985-1989,
punându-se un accent foarte mare pe caracterul economic al
acestor acţiuni: economisirea curentului electric; valorificarea
fierului vechi, a hârtiei și a sticlelor colectate de școli și între-
prinderi; economisirea făcută în fabrici prin reciclarea unor
materiale etc.72
În discursurile publice adresate tinerilor brigadieri oficialii
nu conteneau să amintească de primele „șantiere naţionale”
și de efectele benefice aduse de muncă nu doar economiei
naţionale, ci și muncitorilor. La 20 de ani de la inaugurarea
primelor Șantiere de muncă patriotică, Nicolae Ceaușescu
spunea73:
Omul societăţii comuniste va fi un om multilateral pregătit, cu un
larg orizont cultural, cu un înalt nivel de conștiinţă. Iată de ce par-
tidul și guvernul consideră că nu este nimic mai important în mo-
mentul de faţă pentru tineretul patriei noastre decât a-și înzeci efor-
turile pentru a învăţa, a învăţa și iar învăţa. E bine să ne amintim
de cei care au luat lopata și târnăcopul, cum s-a spus aici, pentru a
72
Vezi Scînteia Tineretului, 18 mai 1983.
73
Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvârșirii construcţiei socia-
liste, vol. 3, Editura Politică, București, 1969, p. 498.
208
contribui la edificarea socialismului. E bine să luăm și acum în mâi-

ni aceste unelte de construcţie. Dar trebuie să înţelegem, tovarăși,
că societatea comunistă se înfăptuiește cu tehnica cea mai avansată
și că tineretul trebuie să devină stăpân pe această tehnică, să înveţe
să o creeze și să o mânuiască.
Așa cum am arătat și în primele capitole, justificarea im-

punerii muncii patriotice era una de natură economică, de
jertfă, de reconstruire a ţării după război. Din acest motiv,
în primii ani, când se vorbea de munca patriotică, se vor-
bea de front al muncii, armata vieţii, a câștiga războiul/bă-
tălia cu natura, brigadieri/luptători, eroi ai muncii etc. Apoi,
prin anii șaptezeci-optzeci, s-a pus accentul din ce în ce mai
mult pe caracterul educativ al muncii: amfiteatrele toamnei,
examenul vieţii, acţiuni extra-școlare. La jumătatea anilor
optzeci apar din ce în ce mai multe articole despre agricul-
tură (în comparaţie cu cele despre industrie și „șantierele
industriale”), ca și cum agricultura devenise prioritatea nr.
1 a ţării:74
Munca patriotică desfășurată de tineret pentru reintrarea cât mai
grabnică în normal a întregii vieţi economice și sociale a ţării a că-
pătat în vara și toamna anului 1970 un conţinut nou, mai bogat. Pe
toată durata vacanţei, peste 300 000 de elevi și studenţi, constituiţi
în brigăzi, au lucrat efectiv pe cele 2200 de șantiere ale tineretului
la refacerea uzinelor, a căilor de comunicaţii, la construirea de noi
obiective social-economice, la recoltarea cerealelor. Valoarea tuturor
lucrărilor efectuate de tineret prin muncă patriotică în anii cincina-
lului 1966-1970 s-a ridicat la aproape 4 miliarde de lei.75
74
75
Sursa: http://www.comunismulinromania.ro/Arhiva-foto/
Santierele-patriei/Santierele-patriei-VI.html (accesată la 17.05.2011).
209
Munca patriotică
În perioada respectivă [1971-1975] munca patriotică s-a desfășurat

pe 10 șantiere naţionale ale tineretului, printre care cele de la
Giurgiu-Răsmirești, platforma industrială Tîrgoviște, Turceni, Ceta-
te-Galicea Mare, Mostiștea, Lotru, precum și pe alte 1200 de șantiere
și tabere locale de muncă patriotică, la care au fost cuprinși anual
peste 2 000 000 de tineri. Cu entuziasm și abnegaţie au răspuns an
de an chemării de a participa la campaniile agricole aproape 1 000
000 de elevi și studenţi […].
Prin acţiuni de muncă patriotică, în perioada 1971— 1975 au
fost colectate importante cantităţi de deșeuri metalice, s-au plantat
milioane de pomi fructiferi, au fost împădurite zeci de mii de hec-
tare, s-au executat lucrări de desecări pe o suprafaţă de circa 180
000 ha, îndiguiri și irigaţii pe mai mult de 90 000 ha, s-au amenajat
și întreţinut mari suprafeţe de pajiști naturale și pășuni76.
Astfel de șantiere erau constituite aproape în toate judeţele

ţării. Fie că erau coordonate de Consiliile Populare, fie de la
centru, de ministerele de resort, ele nu reprezentau doar sim-
ple statistici sau fapte diverse din viaţa cotidiană a populaţiei,
ci ele deveneau mituri politice pe care se putea „clădi” discur-
sul politic în vederea menţinerii controlului și puterii politice,
fără a mai vorbi de identitatea individuală și naţională a popo-
rului. Chiar și o astfel de enumerare a reușitelor era menită să
legitimeze acţiunile puterii politice și să creeze un atașament
al populaţiei faţă de astfel de acţiuni, reușite, recorduri77.
76
77
În completarea acestora vin și Tezele din Iulie ale lui Nicolae Ceaușescu
– „Propunerile de măsuri aprobate în unanimitate de Comitetul Executiv al C.C. al
P.C.R. în ședinţa din 6 iulie 1971” – iată conţinutul punctului trei. „Vor fi extinse
și activizate formele muncii politice de masă: activitatea agitatorilor, a gaze-
telor satirice, a brigăzilor artistice de agitaţie, a diferitelor forme de agitaţie
vizuală la locurile de muncă, atât în vederea popularizării și generalizării
experienţei pozitive, a realizărilor și atitudinilor înaintate, cât și pentru com-
210
Omul nou
Majoritatea ideologiilor totalitare au avut ca scop și crearea
„omului nou”. Sub Stalin, acest mit capătă o nouă dimensiu-
ne. În acea perioadă sunt aduse în prim-plan curente precum:
eroismul proletariatului, stahanovismul și curajul soldatului
sovietic. Toate acestea nu trebuie privite doar din perspecti-
va ideologică, ci și a propagandei la nivel internaţional, axată
pe superioritatea omului sovietic. Treptat, acest mit este relu-
at în toate regimurile comuniste, dar cu maximă intensitate în
China maoistă, în Coreea de Nord și în ţările satelit ale URSS.
Pentru ideologii comuniști, „comunismul nu este doar sco-
pul final, cealaltă societate apărută ca urmare a distrugerii sis-
temului capitalist; el este și creuzetul unui nou tip de om, eli-
berat și purificat de toate viciile. Pentru Vladimir Lenin, Iosif
Stalin, Lev Troţki, Zedong Mao, Fidel Castro sau Pol Pot, omul
nou trebuie să fie rezultatul unei politici de educaţie sub dic-
tatura proletariatului, produsul unui sistem inedit ai cărui fă-
urari ar fi clasa muncitoare și partidul său”. Acest om nou tre-
baterea activă a stărilor de lucruri negative. Vor fi orientate organizaţiile de

partid să întărească munca politico-educativă nemĳlocită, de la om la om,
cu fiecare membru de partid, cu fiecare cetăţean.”Iar punctual patru spune
că „Unul din obiectivele principale ale muncii politice, îndeosebi în rându-
rile tineretului, este combaterea fermă a tendinţelor de parazitism, de viaţă
ușoară, fără muncă, cultivarea răspunderii și a datoriei de a munci în sluj-
ba patriei, a poporului, a societăţii socialiste. Îndeplinirea unei munci utile
societăţii este o onoare și o obligaţie pentru toţi cetăţenii”. Și punctul cinci
„Este necesară crearea unui larg curent de masă pentru participarea tutu-
ror cetăţenilor și în special a tineretului la acţiuni de muncă patriotică – pe
șantiere, în industrie, în agricultură, în gospodărirea localităţilor. Organele
și organizaţiile de partid, organizaţiile de masă și obștești, organele locale
ale puterii de stat răspund direct de organizarea acestor acţiuni”.
211
Munca patriotică
buia făurit prin educaţie și să fie înzestrat cu o „natură umană

bună”.78 Astfel, în Literatură și revoluţie79, Lev Troţki merge pâ-
nă la a scrie că libertatea omului fără de Dumnezeu, de Ţar și
de Capital face posibilă crearea unui tip biologic și social su-
perior, un supraom.
Omul nou nu a fost creat doar prin impunerea unei legislaţii
speciale, a unor criterii și norme de conduită sau prin reedu-
carea80 generaţiilor vechi, ci și prin impunerea unui anumit
tip de discurs public și a anumitor activităţi cotidiene care să-l
facă pe acest om nou să fie pregătit de o nouă societate – pen-
tru comunism. Codul eticii și moralei socialiste81, a compor-
tamentelor în spaţiul public și privat erau menite să ghideze
atitudini și acţiuni ale acestui om nou. Așa cum am arătat, în
gândirea marxist-leninistă, munca este mĳlocul (și după ce
78
Stephane Courtois, Dicţionarul comunismului, Polirom, București,
2008, p. 33.
79
http://www.marxists.org/archive/trotsky/1924/lit_revo/index.htm (ac-
cesată la 10.02.2012).
80
La punctul 5 din Critica Programului de la Gotha, Karl Marx afirma
faptul că și în închisori munca este singura cale de îndreptare a deţinuţilor
de drept comun. Deci ei ar trebui să aibă dreptul să muncească. „Dreptul” –
deoarece munca și dorinţa de a munci vin din interior, din propria conștiinţă
(așa cum urma să se întâmple în societatea comunistă).
81
Nicolae Ceaușescu sublinia că omul nou, făuritor al civilizaţiei socia-
liste și comuniste, „… trebuie să fie stăpân pe cele mai înaintate cuceriri ale
știinţei, ale cunoașterii umane, să se caracterizeze prin înalte virtuţi politice
și morale, prin cutezanţa în promovarea noului în întreaga viaţă socială, prin
fermitate în lupta pentru dreptate și adevăr, pentru înfăptuirea principiilor
eticii și echităţii socialiste, prin hotărârea de a lupta cu abnegaţie și vitejie
pentru apărarea cuceririlor revoluţionare, a integrităţii și suveranităţii patri-
ei, a cauzei comunismului în patria noastră!”. „Munca de Partid”, 1978, nr.
12, decembrie, Nicolae Croitoru, secretar al CC al PCR în Educarea tinerei
generaţii în spirit comunist, revoluţionar, al eticii și echităţii socialiste, p. 43-46.
212
au enunţat acest principiu ea a devenit și scopul) schimbă-

rii omului și a omenirii. Evident că cele două concepte, omul
nou și munca, apar aproape în toate discursurile și relatările
de presă alături de un al treilea: conștiinţă.
Noi, tinerii acestei ţări-șantier82
Constantin Stroie – inginer la Uzina de Autoturisme Pitești
Am citit cu deosebit interes propunerile de măsuri prezentate de

tovarășul Nicolae Ceaușescu și adoptate de Comitetul executiv al CC al
P.C.R. pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologică de educare mar-
xist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii și mi-am
putut da seama că ele sunt izvorâte din aceeași dragoste și grĳă permanen-
tă pe care partidul nostru, tovarășul Nicolae Ceaușescu personal, o poartă
destinelor oamenilor muncii, făuririi omului nou, rod al societăţii socialiste.
Sunt tânăr inginer. Din rândurile documentului apărut ieri în presă
răzbate grĳa părintească a partidului pentru viitorul tineretului patriei
noastre, pentru formarea unor personalităţi cu care să se mândrească fa-
milia colectivelor în care muncim întreaga societate.
Este adevărat că, pe lângă marea masă a tinerilor, a tuturor oameni-
lor muncii care dovedesc dragoste și abnegaţie faţă de muncă, mai există
ici colo câte unii predispuși să ducă o viaţă parazitară, să treacă prin viaţă
indiferenţi la marea bucurie a creaţiei pe care ţi-o dă numai munca pasio-
nată spre binele fiecăruia și al societăţii întregi, al ţării. Personal, cred că
faţă de aceștia, noi cei din jur, colectivele de muncă, organizaţiile de par-
tid și de tineret, presa, radioul, televiziunea, întreaga opinie publică, tre-
buie să fim intransigenţi, pentru că o asemenea mentalitate e incompati-
bilă cu omul nou, constructor.”
În pasajele selectate mai sus se regăsesc și principalele idei
din Tezele din Iulie83, se poate distinge ideea de luptă împotri-
va „parazitismului social”, grĳa partidului pentru ca toţi oa-
menii să muncească. O afirmaţie pe care am întâlnit-o și as-
82
Constantin Stroie, România liberă, 8 iulie 1971, p. 2.
83
Vezi exemple la începutul subcapitolului IV.3.4.
213
Munca patriotică
tăzi în foarte multe interviuri: „înainte, dacă stăteai pe stradă

– te lua și îţi dădea un loc de muncă, o casă – iar astăzi? – mori
de foame, nu e bine nici așa”84 – acest fapt pare să fie privit
pozitiv, în special de cei care sunt nemulţumiţi de condiţiile
vieţii din prezent.
Am realizat monitorizarea presei pe ultimii douăzeci de ani
de comunism, iar mai jos redau un fragment din nenumăratele
articole apărute în presă în care se poate observa foarte clar tre-
cerea de la caracterul militar al acţiunilor patriotice la cel edu-
cativ, moral și etic. Folosirea primelor Șantiere Naţionale drept
un simbol de începere a construirii unei noi societăţi, apoi sub-
linierea continuităţii și, așa cum era de așteptat, proiecţii de vi-
itor; cam așa este structura majorităţii articolelor de acest tip85:
Continuând nobila tradiţie a muncii patriotice, formată pe marile
șantiere din primii ani de după eliberarea ţării, la Bumbești-Livezeni,
Agnita-Botorca sau Salva-Vișeu – devenite simboluri ale entuziasmu-
lui înflăcărat al tinerei generaţii, care sub conducerea comuniștilor
a înscris numeroase pagini de eroism în opera de reconstrucţie a
ţării – munca tinerilor pe șantierele naţionale ale tineretului a căpă-
tat astăzi noi dimensiuni datorită concepţiei noi, profund știinţifice
a secretarului general al partidului privind participarea tineretului
la măreaţa operă de edificare a societăţii socialiste multilateral dez-
voltate și înaintare a ţării spre comunism.
Șantierele tineretului au devenit astăzi – așa cum indica tovarășul
Nicolae Ceaușescu – școli ale muncii și vieţii, școli în care se călesc
și se formează caracterele, personalităţile, școli în care se însușesc
răspunderea și disciplina muncitorească, se cucerește încrederea în
propriile forţe, înfruntându-se cu curaj și abnegaţie orice greutăţi, se
trăiește plenar satisfacţia autodepășirii specifice omului nou, omul
dăruit intereselor generale ale societăţii, caracterizat de un fierbin-
te patriotism revoluţionar.
84
Fostă muncitoare necalificată la Fabrica de Textile din Buzău, 68 de ani.
85
G. Bondoc, Scînteia, Anul LIV, Nr. 13 368, 11 august 1985.
214
Însufleţită de înaltele aprecieri, de vibrante chemări ale secretaru-

lui general al partidului, tânăra generaţie a ţării înscrie astăzi în isto-
ria bogatelor tradiţii ale activităţii șantierelor tineretului, ale muncii
pentru ţară, noi pagini glorioase. Este răspunsul revoluţionar, an-
gajamentul de faptă, de conștiinţă al tinerilor de azi de a fi prezenţi
oricând și oriunde este nevoie de ei, de a acţiona cu energie, dăru-
ire și elan revoluţionar pentru a-și spori contribuţia, alături de în-
tregul popor, la progresul și prosperitatea patriei, la înaintarea ei
neabătută spre comunism.
Una dintre caracteristicile memoriei colective86, implicit și a

identităţii, este continuitatea. Acest tip de articole care interpre-
tează, reinterpretează sau fac o înșiruire de evenimente măreţe
erau menite să creeze acea continuitate istorică, naţională, ide-
ologică, tradiţională etc. Astfel, nu erau prezentate doar ima-
gini ale lui Nicolae Ceaușescu alături de domnitori naţionali,
ci și fapte cotidiene ale fiecărui cetăţean care erau încadrate
în lunga istorie naţională, drept unele care aveau o continui-
tate și un ţel bine definit, societatea comunistă.
Motivare și discurs
Și în citatele de mai sus s-a putut observa care au fost

direcţiile de motivare induse prin discurs și practici asupra
populaţiei: motivări economice, ideologice, istorice și cotidi-
ene. În capitolul următor voi face o analiză mai amănunţită a
86
Vezi Arthur G. Neal, National Trauma and Collective Memory: Major
Events in the American Century, ME Sharpe, Inc. Armonk, New York, 1998,
p. 31 și Alon Confino, The nation as a local metaphor: Württemberg, imperi-
al Germany, and national memory, The University of North Carolina Press,
Chapel Hill, 1997, p. 8.
215
Munca patriotică
motivărilor populaţiei de a participa la acele munci, urmată

de câteva exemple pentru a susţine cele spuse anterior:
Trebuie să înţelegeţi, dragi tovarăși, că socialismul și comunismul
se construiește și trebuie construit în toate orașele și satele patriei
noastre și voi trebuie să fiţi prezenţi peste tot87.
Dorim să spunem deschis, dragi tovarăși și prieteni, că nu por-

nim la plimbare, pornim la un drum de muncă! În această ascensi-
une vom avea și greutăţi de învins, va trebui să trecem și obstacole.
Dar, așa cum în milenara sa istorie poporul nostru a știut să mear-
gă victorios înainte, avem toată garanţia că, în frunte cu comuniștii,
vom înfrânge toate greutăţile, că naţiunea noastră va merge tot mai
ferm înainte spre comunism!88.
Astfel de mesaje nu veneau doar din partea Liderului Su-

prem. În monitorizarea de presă se regăsesc zeci de articole
pe an care îndeamnă populaţia la astfel de acţiuni: fie că era
vorba de acţiuni de muncă patriotică, de economisire a ener-
giei electrice sau de extragere „de cât mai mult cărbune pen-
tru ţară”. Astfel de chemări la întreceri nu erau făcute doar
de întreprinderile industriale, instituţiile de învăţământ sau
de partid, ci și de soţiile minerilor, care își luau angajamen-
te „să muncească alături de soţii lor mii de ore voluntare, să-i
încurajeze pe ei și pe soţii celorlalte femei să devină fruntași,
să efectueze muncă voluntară în jurul cantinelor și să-i ajute
pe tinerii mineri”89.
87
Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste
multilateral dezvoltate, vol. 7, Editura Politică, București, 1973, p. 230.
88
Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societăţii socialis-
te multilateral dezvoltate, vol. 11, Editura Politică, București, 1975, p. 127.
89
Ion Calafeteanu, Scrisori către tovarășa Ana, Editura Enciclopedică,
216
Pe lângă astfel de telegrame adresate liderilor comuniști

(în cazul de mai sus o scrisoare adresată Anei Pauker de că-
tre soţiilor minerilor din Lupeni) de cele mai multe ori, putem
întâlni în presă relatări de la corespondenţii locali care scriu
despre partea cantitativă a lucrărilor efectuate90:
Acţiuni concrete, bilanţuri rodnice
MUREȘ – angajamentul de muncă patriotică pentru anul 1975,

al organizaţiei de tineret din judeţul Mureș, este mult sporit faţă
de sarcinile prevăzute și depășite de altfel în anul trecut. Tinerii
mureșeni și-au propus să realizeze peste 75 milioane lei la acţiunile
nefinanţate și 1,5 milioane lei la cele finanţate. Bătălia pentru reali-
zarea angajamentului a început.
La Iernei s-a deschis șantierul judeţean al tineretului, având
ca obiectiv combaterea excesului de umiditate pe 600 ha. Începu-
tul l-au făcut studenţii de la Facultatea de Pediatrie care au săpat
în prima zi 150 m de canal.
La Sovata, vremea frumoasă din acest început de primăvară a
favorizat declanșarea mai devreme a campaniei de împăduriri. 40
de tineri de la Fabrica de cherestea și I.L.M.C. au plantat primul
hectar din cele 17 planificate în acest an. Tot aici, zilnic, 30 de tineri
participau la întreţinerea plantaţiilor tinere.
La Aluniș, Brâncovenești, Eremitul și în alte comune din văile
Mureșului, Târnavelor, din Câmpia Transilvaniei, tinerii, mobilizaţi
de către organizaţia U.T.C., au curăţat până în prezent peste 3000
hectare de pășuni.
Dat fiind faptul că nu dispunem de alte date statistice, este

important să menţionez faptul că acestea trebuie privite cu o
anumită reţinere, dar în același timp și cu interes pentru mo-
dul în care sunt raportate, căci în acest mod putem urmări dacă
astfel de date, informaţii au influenţat cumva percepţia celor
care au trăit acest tip de experienţe. Discursul lor mai păstrea-
90
Al. Dobre, Scînteia tineretului, 22 martie 1975.
217
Munca patriotică
ză ceva din elementele enumerate mai sus? Dacă da – atunci

ce anume? Pornind de la această premisă, am analizat inter-
viurile și, așa cum era de așteptat, subiecţii nu au reţinut ast-
fel de detalii, vorbind în schimb de amploarea acelor acţiuni
și de efectele pozitive ale muncilor prestate (mai bine de ju-
mătate dintre cei intervievaţi). Cei care văd munca patriotică
drept un abuz din partea statului, de cele mai multe ori, aduc
argumente de natură cantitativă „toţi eram obligaţi să mun-
cim, n-aveam ce face”91.
Concluzii
Analizând și comparând tot timpul discursul public, con-

textul politic, economic, istoric, juridic cu cel legat de memo-
riile populare – am demonstrat cum un concept inventat în
Uniunea Sovietică și-a căutat motivarea, originea în ideolo-
gia marxist-leninistă și utilitatea lui și-a găsit-o în îndepli-
nirea unui scop ideologic și în RSR. Acesta s-a transformat
din muncă voluntară în muncă voluntar-patriotică, apoi în
muncă patriotică, iar spre finalul anilor optzeci s-a multipli-
cat prin ceea ce se numea practica (agricolă sau industrială)
sau acţiunile celor 3R: recuperare, reciclare, refolosire – toate
acţiunile neplătite au ajuns să se numească „patriotice” sau
„voluntare”. Semnificaţia cuvântului voluntar începuse să de-
vină mai degrabă obligatoriu/forţat92. Pentru a fi justificată in-
troducerea sa în viaţa cotidiană a populaţiei, s-a recurs la ar-
91
92
Prin următoarele formulele populare care desemnau aceste practici:
muncă voluntar-obligatorie, volu-musai, voluntară-cu-deasila, involuntară etc.
218
gumente de natură ideologică, etică, educaţională, militară și

chiar cotidiană (vezi nevoile primare: deszăpezirea străzilor
pentru a face drum mașinii de pâine sau de lapte spre maga-
zinul din cartier). După douăzeci de ani de la căderea comu-
nismului, memoria socială mai păstrează unele valori, trăiri și
sentimente în concordanţă cu propaganda acelor ani. O parte
din populaţie încă își mai justifică discursul identitar din ace-
le acţiuni de muncă patriotică. Așa cum în literatura de speci-
alitate nu putem vorbi de memorie, ci de memorii, și în acest
caz avem o mulţime de raportări la trecutul recent, respectiv
la propria identitate.
219
5.
COTIDIAN,
MEMORIE
ȘI ISTORIE
Motiva iile efectuării
muncii patriotice
Un număr mare de ore de muncă, mii și sute de mii de oa-

meni care munceau zilnic voluntar pentru „înflorirea patriei”
sau pentru „a da ţării cât mai mult cărbune, fier, hârtie etc.”
toate trebuiau susţinute cumva de puterea politică printr-un
discurs și un set de simboluri la care se făcea adesea referire.
Pentru a motiva populaţia să se implice în astfel de acţiuni
nu erau îndeajuns doar argumentele ideologice, miturile „ti-
nerilor brigadieri” sau tendinţa și dorinţa de a trăi în comu-
nism, într-o societate „multilateral dezvoltată”, motiv pentru
care puterea politică nu a ezitat să-și folosească toate meca-
nismele din subordine, de la frică și ameninţare la mituri și
promisiuni. În cele ce urmează voi sintetiza cele mai impor-
tante pârghii ale puterii de a motiva populaţia să efectueze
muncă patriotică. Voi intercala impresii și memorii ale celor
direct implicaţi, cu pasaje din texte oficiale, articole și repor-
taje, observaţii și perspective teoretice. În același timp, prin
descrierea câtorva tipuri de activităţi, voi arăta și modul în
care populaţia era motivată să le întreprindă. Prin contextu-
alizarea și suprapunerea acestor pasaje voi încerca să redau
acea realitate cât se poate de obiectiv.
223
Angajaţi cu ziua
În timpul vacanţei de vară sau concediilor, în unele localităţi,
muncile agricole erau făcute de elevi, studenţi, cadre didac-
tice, ţărani sau angajaţi la fabricile din apropierea satelor ca
muncitori zileri. Aceștia munceau ziua întreagă și primeau un
salariu modest pentru fiecare zi de muncă. Nu doar nevoia
de venituri suplimentare îi încuraja să se angajeze cu ziua la
CAP-urile și IAS-urile cu pricina, ci și ameninţările venite din
partea superiorilor (directori de școli, secretari de partid sau
UTC etc.). Aceste categorii de braţe de muncă erau remune-
rate (foarte modest) și chiar și așa, acest tip de muncă era în-
cadrat, atât de cetăţeni, cât și de populaţie, la categoria mun-
că patriotică deoarece era mai mult sau mai puţin voluntară,
ieftină, era însoţită de un discurs patriotic. În cazul în care era
refuzată de cineva, acesta suferea consecinţele. Totuși statul nu
avea nevoie de o altă infrastructură pentru acești muncitori –
fiind localnici, nu li se punea la dispoziţie transportul (în cele
mai multe cazuri, în perioada muncilor agricole, autorităţile
locale luau decizii de la suplimentarea trenurilor, până la an-
gajarea unor mĳloace de transport suplimentare pentru aces-
te persoane), nici cazarea sau asigurarea celor trei mese pe
zi. Din acest punct de vedere angajatorul, chiar dacă îi plătea
pe cei care munceau, tot ieșea în avantaj economic. În plus,
la sfârșitul anului se raportau cifrele cu pricina ca fiind meri-
tele organizaţiilor și ale membrilor acestora în ceea ce se nu-
mea muncă patriotică.
Erau circa 200 de hectare [Scornicești], cu toate acestea se lucra cu
salariaţii locali, ameninţaţi cu concedierea, și mai ales cu elevi. Ele-
vii lucrau o lună toamna și una primăvara, salariaţii erau scoși mai
ales la prășit.
224
Cotidian, memorie și istorie
Dar elevii erau remuneraţi și, de aceea, erau interesaţi să vină. Li

se plătea cam 80 de lei. Și profesorii la fel, li se plătea și lor – 120-150
de lei, lucram de dimineaţă până seara. Dar la salariul nostru mo-
dest, de 1500 de lei, era ceva (cadru didactic Scornicești). Chiar da-
că nu era mare lucru, intelectualii satului nu puteau refuza. Ei erau
mai vulnerabili decât ţăranii, fiind salariaţi1.
Sursa: Scînteia tineretului, Anul XXXV, Seria II, Nr. 9431, 20

septembrie 1979.
Practic ne-au învăţat de mici cu munca… așa, în vacanţă neavând
totuși mĳloace financiare, nefiind tabere, de multe ori nici nu aveam
rude pe la oraș, în clasa a cincea deja începusem – mergeam pe peri-
oada verii la muncă la CAS, ba la irigat, ba la (arată în zare)… mu-
tam coloanele alea de irigat. Eram mic, și erau grele, erau din fier;
după aia băgase conductă din aluminiu, și astea erau grele pentru
noi, trebuia să mergi cu mâinile în sus așa cu ele (arată cu mâinile),
mai aveau apă în ele, mergeai 40 – 50 de metri în funcţie de cum bă-
teau jeturile alea… dar cea mai grea muncă era la baloţi. Ne duceam
și acolo la muncă. Ne plăteau 40-50 de lei [acest lucru se întâmpla
vara, în afara programei școlare] și… cel mai greu era la prășit la
porumb, dacă mai tăiai câte un porumb – ce ne făceau ăștia! Îţi tă-
iau ziua… îi tăiam și făceam un mușuroi de îi înfigeam iar în picioa-
re. Totuși, cel mai greu era la baloţi, baloţii de paie de orz care erau
impregnaţi de praf și în urma tractorului venea balotiera și scotea
baloţi, după era o sanie, trebuia trasă și noi o încărcam. Ouau! (mi-
rare) și după ploaie cum era! Te tăiai la mâini.. eram mici2.
Învăţatul cu munca de mic este o sintagmă care apare des-

tul de des nu doar în monitorizarea de presă, ci și în intervi-
uri – educarea și conștiinţa de cetăţean vin, așa cum a reieșit
din analiza de conţinut a interviurilor și a presei, din ceea ce
în popor se cheamă cei șapte ani de-acasă; iar aceasta a fost
1
Alina Mungiu-Pippidi, Secera si buldozerul. Scornicești și Nucșoara.
Mecanisme de aservire a ţăranului român, Polirom, Iași, 2002, p. 126.
2
Bărbat, 47 ani, fost militar.
225
Munca patriotică
valorificată de subiecţii intervievaţi pozitiv3. Chiar și cei care

consideră că acele munci nu ajutau la nimic și nu le făceau cu
plăcere, în acest moment recunosc, oricât s-ar părea de con-
tradictoriu, că erau și munci educative.
Ar trebui să amintesc și de taberele de muncă, unde erau
aduși studenţi și elevi, în special în zonele miniere. În mul-
te cazuri erau copiii de la școlile de profil (dar nu era o re-
gulă) care, pe lângă vizitele de lucru (se lucra la minele de
suprafaţă, acţiuni de curăţare și întreţinere a spaţiilor etc.),
aveau și un program de odihnă și studiu. În plus, dacă do-
reau să fie plătiţi atunci renunţau la programul obișnuit și
erau angajaţi și plătiţi4:
6.30 scularea, era acea jumătate de oră de trezire-spălare, 7.30 era
masa, după masă 8 – 8.30 aveam program până la 11 și ceva – mer-
geam în zonă pentru mine de a vedea (deși am făcut profil de drept
și nu aveam nimic în comun cu asta, dar se mergea), pe urmă pro-
gram de masă, se dormea, apoi, de la două iar se mergea, să spun
că fiind studenţi era alt program, era mult mai lejer, dar era frumos.
Deci nu pot să spun că am muncit și nici în taberele din liceu, că vai
de mine… dar era frumos. Deci, eu consider, că și astăzi, chiar din-
tre studenţi, privind posibilităţile financiare care sunt, dacă s-ar re-
uni în aceste tabere ar fi totuși o realizare. Deci erau cămine foarte
curate, nu se pune problema, mâncarea era acceptabilă, deci nu se
punea problema mâncării și nici nu munceam așa istovitor. Deci, da-
că vroiai un program așa, eu am stat o lună jumătate, dar dacă vro-
iai într-adevăr să te și plătească cereai tu unde vroiai să muncești și
te plăteau. Eu am avut trei colegi care au vrut, efectiv, să munceas-
că și au muncit în mină și au plecat cu o sumă foarte frumoasă de
bani. Deci nu au fost, să zic, privilegiaţi sau puși să… că Doamne nu
au voie!, deci nu s-a pus problema. Eu zic că colegialitatea era extra-
ordinară acolo. Nu se punea problema invidiei și, în același timp,
chiar dacă stăteai 40 în același cămin era extraordinar.
3
Vezi și analiza conceptelor Conștiinţă și Muncă.
4
Femeie, 65 de ani, fostă angajată în administraţia publică.
226
Dacă această intervievată compară taberele de muncă cu

taberele de odihnă, alţi subiecţi5 afirmă lucruri contrarii celor
de mai sus: locuri de cazare mizere, plata cu ziua era foarte
mică, multă muncă, păduchi, mâncare proastă și puţină. Din
discuţiile avute și cu unii foști oficiali (care s-au ocupat de or-
ganizarea unor astfel de tabere) am tras concluzia că nici pen-
tru stat (IAS, CAP, Uzină etc.) munca patriotică nu era o aface-
re profitabilă. „Era mai degrabă un moft al șefilor zeloși”6. În
același timp, gestionarea studenţilor depindea, de multe ori,
de resursele venite de la centru și de numărul acestora (dacă
erau trimiși mai mulţi pentru cazare de exemplu, se făceau și
unele improvizaţii – grajduri dezafectate, hambare etc. – sau
„poate că acesta era planul, să aducă tineretul în mizerie ca
să vadă ce înseamnă greul în viaţă”)7.
Prime și al treisprezecelea salariu

Pentru muncitorii din industrie, și nu numai, amintirile
despre astfel de munci, de cele mai multe ori, se leagă de ur-
mătoarele aspecte: un plus/minus de bani la veniturile sala-
riale, distracţia și timpul liber petrecut împreună cu colegii
de muncă după terminarea activităţilor patriotice, avansarea
sau retrogradarea în funcţie, plăcerea sau scârba faţă de aces-
te practici. Scoaterea din producţie era un lucru obișnuit pen-
tru muncitorii RSR. Aceștia erau anunţaţi cu câteva zile îna-
inte că în zilele x și y vor merge să execute munci patriotice.
De obicei, mergeau pentru 4-5 ore, iar ziua de muncă era tre-
cută ca zi lucrătoare.
5
Vezi și mai jos pasaje din interviuri.
6
Bărbat, 87 de ani, fost secretar de stat în Ministerul Învăţământului.
7
Femeie, 84 de ani, fostă contabilă.
227
Munca patriotică
Ne anunţau cu o zi, două înainte ca să știm cum să ne îmbrăcăm.

Ne duceam cu plăcere! Ne luam sandwich-uri, fiecare își lua câ-
te ceva de mâncare… de la fiecare întreprindere veneau oameni,
fiecare avea un loc stabilit – sortat de roșii, cartofi… nu erau nor-
me, nu… dar nu stăteam mai mult de patru ore… maxim opt ore
lucrau doar – salariaţii. Roșiile le puneai în lădiţe apoi venea re-
morca și le lua… ziua de muncă mergea. Iar dacă era vorba de
curăţenie prin parcuri, după ce terminai toată treaba, nu dura
mult, o ora – două – mergeam la un suc, la un mic, bere, era mai
mult o distracţie8.
Muncă voluntară înseamnă muncă fără bani. La fel și cea Patrioti-

că. Iar munca voluntar-obligatorie – era același lucru, adică dacă
unul zicea „haideţi” – mergeau toţi să facă o treabă. Nu te obliga
nimeni, dar, dacă nu te prezentai, la sfârșitul lunii primeai mai
puţini bani. Dacă mergeai la astfel de munci aveai un avantaj eco-
nomic – la sfârșitul lunii sau trimestrelor se dădeau prime. Eram
toţi tineri și mergeam la muncă de plăcere, iar după, ne duceam
la o bere – era frumos! Aceste munci sunt mai mult pentru băieţi
decât pentru femei, doar era vorba de construcţii9.
Pentru angajaţi, acest tip de muncă reprezenta o șantajare,

deoarece în cazul în care nu mergeau la astfel de acţiuni (fie
că vorbim de munca patriotică, fie de acţiuni de propagandă
sau defilări la zilele naţionale) erau sancţionaţi prin mĳloacele
aflate la îndemâna șefilor și a liderilor de sindicat. De exem-
plu, se practica tăierea primelor și a celui de-al treisprezece-
lea salariu. Aceste mici detalii apar destul de rar în poveștile
intervievaţilor; memoria acestora păstrează imaginile frumoa-
se și plăcute ale acelor momente: „distracţia din timpul zilei”,
„berea băută după efectuare acelei munci” sau „prieteniile le-
gate în timpul muncii”.
8
Bărbat, 58 de ani, fost muncitor la Uzina Dacia.
9
Bărbat, 65 de ani, fost constructor.
228
Frica
Refuzul de a face astfel de munci prezenta mereu un risc,
o frică. De exemplu, frica schimbării locului de muncă (dacă
erai elev sau student, ameninţarea cu exmatricularea sau scă-
derea notei la purtare etc.), teama că nu vei primi salariul în-
treg, teama că vei avea de-a face cu securitatea sau vei primi
o mustrare în faţa colegilor la ședinţa de partid sau sindicat,
la instituţia unde lucrai. În presă nu se vorbea nimic despre
presiunile create asupra oamenilor, despre ameninţările sau
propriile reţineri atunci când era vorba de astfel de acţiuni co-
lective. Unii subiecţi susţin și acum (poate pe bună dreptate,
este opinia și perspectiva lor asupra acestor chestiuni și aici
fac distincţia dintre conceptul emic/etic10) faptul că la mun-
cile patriotice se mergea din plăcere, datorie etc. Trebuie să
nu uităm că odată cu trecerea anilor, în memoria subiecţilor
rămân doar faptele cu adevărat importante pentru ei, une-
ori cotidianul pierzându-și din amănuntele banale, iar unii
subiecţi poate chiar nu au avut astfel de sentimente de frică
(așa s-au obișnuit sau așa era normal – să mergi și să muncești
pentru patrie sau nu și-au pus niciodată problema din aceas-
tă perspectivă).
V. – Știu că în Uniunea Sovietică ieșeau și liderii mari ai Partidu-
lui Comunist la muncile numite de ei subotnice [mă întrerupe]…
10
În antropologie Kenneth Pike (1967) face distincţia fonetică (sunetele
lingvistice în general), termenul derivând din cuvântul fonemic (semnificaţia
acestor sunete într-o limbă determinată), alternativa etic -emic se referă la
două abordări distincte și opuse ale faptelor unei societăţi/culturi sau grup
social: o abordare etică, din „exterior”, folosind categorii presupuse uni-
versale și o abordare din „interior”, în termenii categoriilor și distincţiilor
folosite de populaţia studiată.
229
Munca patriotică
J.11 – Ieșeau… și pe timpul lui Ceaușescu, ieșeau, dar ei stă-

teau, iar noi munceam… asta era munca patriotică – ei stăteau și
noi munceam.
V. – Și la facultate era la fel?
J. – Da, bineînţeles, ce crezi că profesorii universitari veneau
să muncească cu mine? La cules de struguri sau la cules de me-
re sau pe unde ne mai duceau, ei erau cu noi, erau și ei chinuiţi că
erau cu noi, trebuiau să ne supravegheze să stea cu noi… și să ia-
să norma… se mai întâmplau accidente de muncă și tot așa – tre-
buia să stea cineva cu noi, asta era munca patriotică – să ne păzeas-
că ca un jandarm. Eu acum aș vedea munca patriotică, asta dacă
lumea ar mai vrea s-o facă, dar pentru că nu are nimeni niciun fel
de motivaţie toată lumea refuză… știu eu, am văzut pe la televizor
copii care se duc la curăţat parcurile, la plantat de copaci – asta es-
te instructivă, o găsesc foarte bună. Chiar îmi place, și eu m-aș du-
ce dacă cineva mi-ar zice că ar trebui plantaţi pomi, dar așa pentru
ce să mă duc? Pentru cine?
V. – Atunci vă duceaţi cu drag, cu frică…?
J. – Nu ne duceam nici cu drag, nici cu frică… ne duceam cu
scârbă – îţi spun sincer. Cum să mă duc cu drag la practică dacă
știam că mă cazează prin nu știu ce șoproane, mâncarea era de râ-
sul lumii, vorbesc când eram studentă. Pe urmă ne scotea și de la
serviciu la muncă patriotică – tot așa ne scotea cu ziua, cu forţa.
Pe de altă parte, presa din acei ani amintește de condiţiile

foarte bune de cazare și de caracterul voluntar al acestor prac-
tici, despre conștiinţa cetăţenilor și dragostea de muncă. Chiar
dacă în unele reportaje apar și personaje care muncesc mai
puţin, aproape în toate morala până la urmă este că acestea
vor merge pe calea cea dreaptă sau că au văzut unde au greșit.
D.12 – Atunci erai conștiincios că-ţi era frică. Eu dacă trebuia să aco-
păr un șanţ de doi kilometri – îl astupam, chiar dacă era târziu, nu-l
11
Femeie, 60 de ani, fostă profesoară de liceu.
12
Bărbat, 68 de ani, muncitor necalificat.
230
lăsam pe mâine… căutam să-mi fac planul ca să-mi asigur și sala-

riu, mai puteam să iau și sporuri…
V. – Se virau niște bani în contul școlii în urma acelor mun-

ci? Ce știţi?
F.13 – Așa, da… presupun că – da… și cum după aceea a apă-
rut strânsul de hârtie, fier vechi, sticle – școala din toate acestea pri-
mea sume de bani și în final am cumpărat o pianină pentru școală
[povestește cu satisfacţie, mândrie]
V. – Păi s-a văzut că nu au muncit copiii degeaba…
F. – Da… pe urmă au fost plantele medicinale, veneam în par-
curi cu ei și culegeam plase de castane, ziceau că erau foarte căuta-
te și se exportau… așa… a fost iarăși o nebunie cu viermii de mă-
tase, umblau copiii și strângeau frunze de duzi, și aici s-au plantat
duzi – e o alee și acum aici în parc, o știu foarte bine [interviu rea-
lizat în Parcul Tineretului]… a… vezi, eram tineri și de aceea nouă
ni se părea că era bine atunci; vorbeam și cu ginerele meu, însă, pri-
vind lucrurile așa, există un adevăr în asta, dar emanaţia copiilor
din jurul nostru că nimeni nu făcea de frică, înţelegi, iar dacă se în-
tâmpla să nu vină vreo cinci copii din clasă nu era absolut nicio pro-
blemă, nu erau pedepsiţi, nu li se scădea nota la purtare, înţelegi?...
iar pentru cei care veneau – munca era și un prilej de bucurie. Am
ajuns într-o toamnă, tot cu plantele alea, și în Grădina Botanică, că-
ci până atunci nimeni nu i-a dus pe ei în Grădina Botanică. Pentru
ei a fost o treabă. Am plecat de acolo cu foarte multe plante, este la
fel de adevărat, dar îmbinam utilul cu plăcutul. Tot așa i-am dus
la Muzeul Satului. Bine, eu, eram un pic nebună și acolo s-au în-
tâlnit cu un grup de bulgari. Ei o viaţă întreagă susţineau că sunt
bulgari – acolo în Popești-Leordeni și când s-au întâlnit cu bulgarii
atunci nu s-au putut înţelege [râdem] că ei vorbesc o limbă moartă,
iar ceilalţi… dar, șocul copilului de la ţară că a văzut un loc de care
nici măcar nu știa că există…. era foarte frumos, și acum e, dar câţi
copii nu au fost, că pe urmă m-am mutat la o școală din București,
la 190 și mergeam cu ei la operă.
13
Femeie, 60 de ani – fostă profesoară de liceu, a locuit în mediul rural
și apoi urban unde a și profesat.
231
Munca patriotică
Activităţile patriotice deveniseră o parte din viaţa soci-

ală și profesională a oamenilor. Erau o obligaţie de mun-
că sau de conștiinţă. Ceea ce-și mai aduc aminte despre ace-
le activităţi sunt întâmplările banale, comice, anecdotice sau
cele neobișnuite. Așa cum am arătat, acest tip de muncă a in-
trat în cotidian nu doar prin impunerea unor anumite norme
legislative, expunerea unui anumit tip de discurs, ci și prin
promovarea ideii că așa este normal să fie. Munca patriotică
făcea parte din programa școlară, din obligaţia profesorilor
de a-i educa pe tineri în acest fel. Așa cum am observat și în
interviul de mai sus – acea profesoară își amintește că nu era
nimic grav dacă cineva nu muncea, dar (așa cum am întâlnit
în majoritatea interviurilor) există un dar – de obicei toată lu-
mea participa.
În același timp exista probabilitatea de a fi pedepsit și pe li-
nie de partid, organizaţie de tineret sau loc de muncă, dacă nu
îţi îndeplineai norma. O altă sancţiune era legată de promovare:
MT.14 – Mă ţineau UTC-ist – nu mă primeau în PCR, și mă tot ridi-

cau în picioare pe la ședinţe, ba că nu mi-am făcut planul la UTC, ba
nu am strâns destule sticle… și într-o zi au venit la mine vreo 60 de
soldaţi, iar eu eram de serviciu pe unitate. Ei mi-au zis „tovarășu´,
ne lăsaţi și pe noi în voie?” zic – Da. Nu aveam voie să le dau la toţi,
dar le-am dat. Și le-am zis „băi băieţi, dar am și eu o rugăminte, când
veniţi de la bufet – să luaţi măcar câte o sticlă, un borcan gol”. Gata, au
venit ăștia, parcă îi văd prin pădure, cu lăzi cu navete pline cu sticle,
navetele-navetele, ca parașutiștii! – băieţi deștepţi, cu fel de fel de sti-
cle, de bere, de rachiu. Și mai trec vreo 10 minute și vine cârciumarul
din Boteni – „Tovarășu’ plutonier uitaţi ce au făcut ăștia!” „băi stai că
aicea e planul la UTC – eu le-am spus că dacă fac consumaţie trebuie
să plătească și să ia și aparatul” – „haideţi să facem altceva, vă rog eu
frumos, înţeleg că dvs. îi mai trimiteţi, dar mie îmi trimiteţi mașină și
14
Bărbat, 67 de ani, fost militar.
232
vă dau eu să meargă la centru de recuperare, bag și eu partea mea și

vă ajut și pe dvs. să vă îndepliniţi planul”. Și chiar a funcţionat trea-
ba! La fier vechi tot ceva de genul acesta am făcut.
Pedeapsa de orice formă

Chiar dacă mergeai la astfel de munci patriotice nu erai scu-
tit de unele neplăceri: mustrarea codașilor, pedepsirea pentru
„bancurile spuse despre puterea politică”15, tăieri din salariu
pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor trasate etc.
Iată un reportaj din România liberă care descrie o seară după
terminarea strângerii recoltei de către studenţii din București16:
Primul punct al programului (în același timp plin de emoţii) este
lectura rezultatelor la zi. Sunt evidenţiaţi mai întâi, cum este firesc,
fruntașii. Primul dintre ei: Ion. Se aplaudă la foc de tabără... „des-
chis”. Ultimii sunt citaţi codașii, cu cifrele lor anemice. Cineva stri-
gă glumeţ: „Să mănânce mai puţin și să muncească mai mult!” Un
altul îl contrazice ironic: „Ba, să mănânce mai mult ca să prindă și
ei puteri” ! Vreo doi dintre ei se ridică încurcaţi, încearcă să se jus-
tifice, pomii la care au fost ei aveau mai puţin rod. Unuia i s-a rupt
scara, până la urmă renunţă și-și iau angajamentul că mâine vor fi
printre primii. Se trece la al doilea punct al programului: un mag-
netofon adus de acasă este pus în funcţiune și totul se termină cu
muzică, dans și veselie. Ultimii cărbuni aprinși mai mocnesc încă în
iarba arsă, dar împrejurimile de mult au intrat într-o liniște specifică
câmpului. Tinerii se află acum în dormitoarele lor de la Nazarcea.
Prin astfel de reportaje, filme, piese de teatru și poezii se

aduce în prim-plan și romantismul acestor acţiuni. Accentul
cădea pe distracţie, povești de viaţă, locurile unde se nasc ma-
15
Bărbat, 80 de ani, fost muncitor.
16
M. Negreanu, România liberă, 18 iulie 1971, p. 3, „Aici învăţăm să
muncim”.
233
Munca patriotică
rile iubiri etc. (până la urmă aveai cele mai mari șanse, statistic
vorbind, să-ţi întâlnești sau să-ţi consolidezi „marea dragoste”
pe „marile șantiere ale patriei”, adică în vecinătatea apropiată).
„Datoria”. Nu aveai voie să spui nu

Muncile în folosul comunităţii erau impuse populaţiei prin
lege. Existau însă unele categorii de persoane care nu aveau
voie să refuze astfel de munci: de pildă, personalul din armată.
Munca patriotică și acţiunile celor 3R erau practici frecvente
și în instituţiile militare (vezi capitolul despre Serviciul Mun-
cii). O altă categorie este și cea a instituţiilor de învăţământ
de profil: școlile, liceele, facultăţile agricole sau industriale.
Aici, de cele mai multe ori, exista o confuzie între muncă pa-
triotică și practica școlară; acestea erau atât de dese și asemă-
nătoare între ele, încât nu puteai face o distincţie clară între
acţiunile întreprinse.
Am întâlnit în presă, de foarte multe ori, sintagma a mun-
ci nu este doar un drept, ci și o datorie. Dreptul la muncă era
corelat cu datoria de a munci17:
Elevii și studenţii ajută18 la lucrările de recoltare. În aceste zile de
toamnă, când strângerea recoltei nu suportă nici o amânare, pes-
te un milion de elevi și studenţi au ieșit pe ogoare, în grădinile de
zarzavat și în podgorii, pentru a ajuta să nu se piardă nimic din ro-
dul muncii de un an. E o datorie patriotică [s.n.] faţă de care tineretul
nostru manifestă toată atenţia și interesul. Participarea la lucrările
17
C. Sîrbu, România liberă, 11 octombrie 1973, p. 3, Obiectivul: Culesul
recoltei.
18
Ca și cum ai ajuta vecinii, rudele părinţii, termen care unește, apro-
pie poporul ca un întreg! Toţi activează pentru a îndeplini același obiectiv
– putem observa foarte clar ideea de unitate și voluntariat.
234
de recoltare îmbracă totodată și caracterul unei verificări în practi-

că a cunoștinţelor obţinute în timpul studiilor [s.n.]. Pentru că, alături
de ei, se află și cadrele didactice, transformând zilele de muncă pe
ogoare în tot atâtea zile de instruire productivă, de obţinere a unor
cunoștinţe folositoare. O situaţie întocmită acum câteva zile arată
că cei peste un milion de elevi și studenţi prezenţi duminica și în
alte zile la practica agricolă au recoltat porumb, cartofi, sfeclă de
zahăr, floarea soarelui de pe o suprafaţă de peste 100 000 hectare.
Peste o jumătate de milion de tone de legume au fost recoltate; au
fost culese de asemenea mari cantităţi de struguri.
În școlile profesionale sau liceele industriale practica de

specialitate era, de multe ori, văzută ca făcând parte din mun-
cile patriotice. Acest lucru se întâmpla de multe ori prin im-
punerea (voluntar-obligatorie) a acestei practici în afara curri-
culei școlare din dorinţa directorilor unităţilor de învăţământ
de „a demonstra că școala lui se susţine economic și că nu vor
subvenţii de la stat”19.
CN20 – De multe ori, munca sau practica agricolă nu era văzută ca o
muncă forţată. Atunci nu aveam în cap că era ceva totalitar. Evident
că ne enerva regimul, dar o luam ca atare – fiecare trebuia să facă
practica două săptămâni, nu eram disidenţi prin prostiile și nesu-
punerile noastre de acolo, dar până la urmă mergeam an de an... Ne
mai enervau profesorii ăștia care ţineau la norme, când ne-au dus la
Cernavodă – acolo făceam altceva, mai treceam de două ori cu gă-
leata – pentru a face norma, ne mai băteam cu struguri și după aia
în weekend mergeam la mare. La Jupiter, la Mamaia, era toamnă,
mai erau locuri… când ne duceau la porumb – uite aici era mai greu.
Repartizarea studenţilor la diferite munci agricole se făcea

în funcţie de comisiile de repartiţie și de componenţa acesto-
ra, la nivelul Ministerului Învăţământului sau și la nivelul in-
19
Bărbat, 85 de ani, fost secretar de stat în Ministerul Învăţământului.
20
Bărbat, 55 de ani, profesor universitar.
235
Munca patriotică
spectoratelor școlare. De obicei, din acele comisii făceau parte

profesori, iar în funcţie de universitatea din care făceau parte
ei, alegeau și zonele în care trebuiau să meargă studenţii di-
feritelor facultăţi și universităţi. Studenţii de la Știinţele Soci-
ale (Istorie, Filosofie, Litere) își amintesc că mergeau la mun-
cile cele mai grele și mai murdare, pe când cei de la Drept
erau invidiaţi că erau scoși la cules de struguri. În ambele ca-
zuri, pentru studenţii fruntași, existau și anumite forme de
recompensare: taberele de toamnă, un loc mai bun în cămin
sau șansa la o bursă etc.
Credinţa sinceră în idealurile socialismului

Mai bine de 40%21 din respondenţi sunt nostalgici după
comunism. Mai puţin de jumătate dintre aceștia cred că ast-
fel de munci erau folositoare pentru societate22:
E până la urmă ceva educativ… ca să zic așa, nu că ne-ar fi exploatat
cu munca. Nu, eu nu consider așa, eu consider că te obișnuiești să
fii un om responsabil în viaţă, să te obișnuiești cu munca. Te iniţiază
pentru mai pe departe […] te făcea un cetăţean mai responsabil!23.
Trebuie să menţionez și faptul că majoritatea celor care afir-

mă acest lucru tind să coreleze munca patriotică cu educaţia
și pregătirea pentru viaţă. Această asociere era făcută și prin
confuzia care se perpetua atât la nivel oficial, cât și la nivel in-
formal între termenii utilizaţi pentru a desemna orice tip de
activitate neplătită. Prin urmare, munca patriotică nu doar că
21
Acest procent este unul estimativ, dat fiind tipul cercetării calitative.
22
Vezi spre exemplu, și pasajele din interviuri, date mai sus, la explica-
rea conceptului de Conștiinţă.
23
236
era corelată cu un discurs educativ al muncii, ci și confunda-

tă cu practica agricolă sau industrială, normele de muncă din
cadrul școlilor profesionale: (școli zootehnice, munca la ferma
instituţiei, școli agricole, munca în parcelele experimentale în
liceele de textile, munca în ateliere etc.) sau cu activităţile le-
gate de sărbătorile naţionale cum ar fi Întâi Mai – acest ultim
exemplu este cauzat nu doar de caracterul voluntar-obligato-
riu al efortului, ci și al discursului patriotic care nu lipsea nici
în cadrul celorlalte activităţi patriotice.
Mituri, cei 3R și promisiuni

Miturile apărute în anii 1950-1960 au încercat să determi-
ne tânăra generaţie să presteze astfel de munci din „proprie
conștiinţă”; din analiza presei și a discursurilor oficiale reiese
o dorinţă clară a autorităţilor de a crea o continuitate a discur-
sului identitar (după ce Republica Populară România a con-
struit socialismul – și-a schimbat numele în Republica Socia-
listă România; Partidul Muncitoresc Român a devenit Partidul
Comunist Român pentru a păstra o continuitate a mișcării din
perioada interbelică; iar muncile forţate efectuate de brigadi-
eri și de deţinuţii politici trebuiau să capete și ele un caracter
modern. Orice tip de activitate voluntară putea fi revendicată
în și cu ajutorul reinterpretării istoriei. S-a impus un anumit
model spre care orice cetăţean trebuia să tindă pentru a deve-
ni EROU și a rămâne în istorie (mai cu seamă pentru a avea
ce să-și amintească) trebuia „să pună umărul la construcţia
socialismului”24. În același timp, aceste șantiere erau percepu-
te în mentalul colectiv și ca un test de maturitate și bărbăţie,
așa cum îmi mărturisea într-un interviu o fostă profesoară.
24
Teme des apărute în presa, filmele și documentele vremii.
237
Munca patriotică
F.25 Uite acum mi-am adus aminte că unii din foștii mei elevi, care
au fost la Șincai și când erau în clasele mari au fost chemaţi la Canal
– și din entuziasm și… ei au crezut că și acolo va fi ceva cum se fă-
cea [în liceu] – au plecat. Și când au văzut că acolo e altceva, caza-
rea pe care o aveau era în corturi, [în plus] li se cereau și bani [pen-
tru alte condiţii]… după o săptămână au scris mamelor lor – „nu
știu ce o să faci și cum o să faci, dar te rog să vii să mă iei (râde cu
subînţeles), eu aicea nu mai [vreau să stau]…” – efectiv, ei, au fost
puși la muncă grea, înţelegi?, de cărat pământ cu roabele.
V. Dar au plecat singuri, de bună voie?
F. Da… de aicea da! Și li s-a promis câte ceva, dar... și un pic de
bravură că mergem și facem, dar când au văzut ce muncă trebu-
ia să facă și că era greu.. și n-au [rezistat]… au zis că peste o săp-
tămână s-au cerut acasă că nu au mai rezistat și trebuiau să stea o
lună, era un fel de înţelegere bravată acolo.
Mulţi studenţi făceau o astfel de practică și trei luni pe

an, fie că vorbim de munca la construcţia Casei Poporului,
Canal sau pe alte zeci de „șantiere ale tineretului”.
Pe lângă miturile apărute din epoca „ brigadierilor”, a
cetăţenilor responsabili pentru propriile localităţi, pentru
ţară și binele comun, cel mai des, se întâlnesc, argumentele
de natură economică. Chiar și în cazul acţiunilor celor 3R, de
cele mai multe ori calculele se raportau în bani după urmă-
toarele scheme: cât fier s-a economisit? câte tone de deșeuri
au fost recondiţionate? care a fost contribuţia populaţiei
în lei și mii de ore de muncă, în vederea înfrumuseţării
și îngrijirii localităţilor? Prin aceste acţiuni de colectare și
recondiţionare a unor materiale se suplimenta, implicit,
materia primă în industrie, se realiza și economisirea unor
sume de bani care în mod normal ar fi trebuit să se cheltu-
iască în acest sens.
25
Femeie, 75 de ani, fostă profesoară.
238
Pe de altă parte, strângerea de sticle, hârtie sau fier vechi se

făcea și contra-cost. Normele îndeplinite în cadrul instituţiilor
(școală, uzină, armată) nu erau remunerate bănește.
Pentru a clarifica una dintre confuziile amintite la începu-
tul paragrafului redau mai jos un fragment dintr-un articol
din Scînteia tineretului care vorbește despre muncă și educaţie,
despre patriotism și îndatoriri:
Din cea mai fragedă vârstă CRESCUŢI ÎN CULTUL MUNCII26
Considerarea pregătirii școlare ca un act de muncă, principal cadru

de desfășurare a activităţii copiilor, în strânsă legătură cu celelalte
domenii ale educaţiei prin muncă, ridică învăţătura la rang de res-
ponsabilitate patriotică, de manifestare cetăţenească, comunistă. Câ-
teva iniţiative pun semnificativ, învăţătura sub semnul necesităţii de
a înţelege de la această vârstă sensul politic al obligaţiilor faţă de so-
cietate. Din Judeţele Buzău și Constanţa au pornit iniţiativele, deve-
nite generic al activităţii în detașamente și unităţi de pionieri, „Gân-
dim, muncim și trăim în chip comunist” sau „Cincinalul calităţii în
învăţătură”, care semnalau, mobilizator, copiilor, că în acest cinci-
nal trebuie să înveţe la nivelul revoluţiei tehnico-știinţifice. Copiii
din Judeţele Satu Mare și Arad au fost ambiţionaţi la învăţătură prin
înscrierea activităţilor lor în sugestivele acţiuni „Cu inima, alături
de părinţi” și „Laborator ‘77”. Organizaţia pionierilor și-a propus
ca, până în anul 1980, în cercurile tehnice, știinţifice și micro-coo-
perativele agricole de producţie să fie cuprinsă cel puţin 75 la su-
tă din populaţia școlară de vârstă pionierească, iar până în 1983,
când va începe și generalizarea liceului obligatoriu de 12 ani să fie
cuprinși în aceste forme toţi pionierii și școlarii. Până la această da-
tă, în acest domeniu s-au adunat numeroase fapte de laudă. În acest
an școlar, de pildă, își desfășoară activitatea peste 25 000 cercuri teh-
nice – aplicative în profile profesionale de interes ca: electronică,
mecanică, telecomunicaţii etc. Organizate în școli și în unele unităţi
26
L. Lustig, Scînteia tineretului, Anul XXXIII, seria II, nr. 8622, 10 fe-
bruarie 1977.
239
Munca patriotică
economice, iar la sate activează 4 322 micro-cooperative agricole de

producţie, împreună cu cele peste 13 000 cercuri știinţifice pe dis-
cipline de învăţământ, aceste forme au o capacitate de cuprindere
de 1 500 000 pionieri și școlari. Tot atâţia copii care în afara proce-
sului de învăţământ sunt sprĳiniţi să-și formeze deprinderi prac-
tice necesare viitoarei profesii, să-și descopere vocaţia profesiona-
lă, să-și afirme, de la vârsta fragedă, personalitatea creatoare. Un
asemenea bilanţ nu este deloc modest: tocmai, de aceea este luat
în discuţie ca argument pentru proiecte mult mai ambiţioase. Mi-
nitehnicienii, 48 000 la număr, cu realizările lor spectaculoase, de-
monstrează apetitul copiilor pentru munca de creaţie și inovaţie. Se
poate vorbi, astăzi, de 19 lucrări ale copiilor brevetate ca invenţii,
din 379 cuprinse în expoziţia republicană.
Trebuie să mai menţionez faptul că, majoritatea articole-

lor de presă pun accentul pe astfel de date. Corelează munca
patriotică cu conceptele de patrie și conștiinţă, la fel cum au
făcut mai bine de jumătate dintre intervievaţii pentru acest
studiu. În majoritatea articolelor se observă acea continuita-
te a obiectivelor muncii – „drumul spre comunism”. Acestea
respectă șablonul implementat în perioada lui Stalin, în Uni-
unea Sovietică, de cetăţean model – omul sovietic. Astfel, se
remarcă diferenţa dintre vechi și nou, rău și bun, corelarea
prezentului cu viitorul comunist și evidenţierea progreselor
spre ajungerea la obiectivul final.
Acest anunţ apărea foarte frecvent în presă (Scînteia, Ro-
mânia liberă, Munca de Partid ș.a.).
În astfel de acţiuni de Recuperare – Reciclare – Refolosire
nu erau implicaţi doar unii membri ai familiei, această obli-
gativitate pentru un membru din familie se răsfrângea și asu-
pra celorlalţi27:
27
Bărbat, 30 de ani, cadru didactic.
240
În clasa a patra ne-au obligat să aducem un kilogram de dopuri de

plută. De unde era să aduc atâtea dopuri? Tatăl meu avea o cunoștinţă
care lucra la un centru de recuperare sau nu mai știu la ce fabrică,
așa că în octombrie a venit la școală și ne-a adus o mini-remorcă de
dopuri de plută. Prin urmare, în acel an, clasa noastră a depășit re-
cordul. Iar învăţătoarea se comporta mult mai bine cu mine.
Serviciul muncii.
Scurtă descriere a situa iei din armată
În cercetarea de faţă am decis să nu mă ocup și de partea
instituţionalizată28 a muncii patriotice29, de munca efectuată
de militari. Voi descrie în câteva paragrafe, foarte pe scurt,
situaţia armatei și a contextului socio-politic.
28
O numesc muncă instituţionalizată pentru că instituţia armatei a deve-
nit (vezi detalii mai jos) o anexă a Ministerului Economiei, iar tinerii înrolaţi
erau, practic, obligaţi la muncă forţată. Nu analizez nici munca deţinuţilor
politici – care conform legilor în vigoare (Legea Nr. 23 din 18 noiembrie
1969, privind executarea pedepselor; emitent: Marea Adunare Naţională,
publicată în: Buletinul Oficial nr. 62 din 2 mai 1973) erau plătiţi la nivelul
salariilor stabilite pentru domeniile de activitate, însă lor le reveneau doar
10% din acel salariu – restul sumei era direcţionată către bugetul de stat (în
realitate suma de bani care ajungea să le revină – era și mai mică „banii ne
ajungeau să ne cumpărăm o dată sau de două ori pe lună marmeladă” (măr-
turii ale unui fost deţinut politic la Pitești și Gherla, 85 de ani)), iar munci-
le gospodărești din cadrul penitenciarului erau făcute în mod obligatoriu
și gratuit de către aceștia. În realitate, toate ţările comuniste au găsit în pe-
nitenciare o forţă de muncă ieftină și o metodă (la nivel discursiv) adecvată
idealurilor marxist-leniniste de reeducare prin muncă și pentru muncă (vezi
sute de astfel de povești în scrierile lui Soljeniţîn).
29
Motivele alegerii acestui eșantion („civil”) au fost expuse atât în pro-
iectul de cercetare, cât și în primele două capitole.
241
Munca patriotică
Pe toată durata regimului comunist, Armata RPR/RSR a fost

angrenată în campaniile de recoltare a cerealelor și pe mari-
le șantiere de construcţii. Ca și populaţia nemilitară, aproape
întreaga armată participa la construirea „socialismului mul-
tilateral dezvoltat”, la îndeplinirea sarcinilor de plan înainte
de termenele fixate, iar condiţiile de muncă pentru militari
erau mult mai drastice (se poate vorbi de o muncă forţată –
cu toate că în cele trei constituţii comuniste, 1948, 1952, 1965,
și cele două coduri ale muncii, 1950, 1972, noţiunea de muncă
forţată30 nu a existat31). În actuala Constituţie a României revi-
zuită, munca forţată este interzisă (art. 42). Aparent, serviciul
militar se desfășura, într-o măsură însemnată, pe câmp, la cu-
lesul recoltei sau pe „Marile șantiere industriale”.
La astfel de munci erau trimiși, în special, tinerii care aveau
„origini nesănătoase”, ea debutând în perioada lui Gheorghiu-
Dej. Tinerii încorporaţi în aceste „detașamente de muncă” („la
diribau”, în argoul ostășesc) lucrau în cadrul Direcţiei Gene-
rale Construcţii Militare din Ministerul Forţelor Armate; și în
30
În 2002, Asociaţia foștilor soldaţi din detașamentele de muncă forţată
a susţinut o iniţiativă parlamentară privind recunoașterea și acordarea unor
drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul DGSM în pe-
rioada 1950-1961: Legea 309/2002. Conform prevederilor acestei legi, pensi-
onarii care au prestat muncă forţată în Armata RPR (la DGSM), au dreptul
la o indemnizaţie de 15.000 de lei (plus medicamente gratuite și scutire de
taxa radio-tv), pentru fiecare lună muncită în cadrul DGSM. De fapt, nu
numai aceștia au fost obligaţi să presteze muncă forţată, ci și alte zeci de
mii de militari care și-au îndeplinit stagiul militar în structuri militare cu
profil economic. Mai mult decât atât, pe șantierele naţionale ale tineretului,
din subordinea CC al UTM/UTC, și la strânsul recoltei, au fost concentraţi/
recrutaţi pentru „munca voluntară”, zeci de mii de adolescenţi – iar aceștia
nu au fost despăgubiţi nicidecum.
31
Probabil că atâta timp cât ea nu a fost interzisă s-a mers după princi-
piul: tot ce nu e interzis, e permis!!
242
cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii (între 1950-1956

aceasta a purtat denumirea de Serviciul Muncii și făcea par-
te din Ministerul Construcţiilor; prin decretul nr. 16/1956 și-a
schimbat denumirea în Direcţia Generală a Serviciului Mun-
cii, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri32.
În cei 11 ani de existenţă, nu mai puţin de 520 05533 de mi-
litari au prestat acest serviciu în cele 2534 de unităţi de mun-
că, ceea ce înseamnă că, din 5 tineri apţi pentru serviciul mi-
litar, unul a prestat acest serviciu în unităţile DGSM.
În 1972 apare Decretul nr. 444 privind organizarea și
funcţionarea MApN34. În anexa acestui act normativ era cu-
prinsă și Direcţia Lucrări în Economia Naţională, instituţie ca-
re a funcţionat până în 1990.
Art. 4, lit. e.) prevedea: „Ministerul Apărării Naţionale organizează
și asigură desfășurarea muncii politico-educative a militarilor în ve-
derea cunoașterii și înfăptuirii politicii marxist-leniniste a Partidului
Comunist Român, educării lor în spiritul patriotismului socialist și
al internaţionalismului proletar, al dragostei neţărmurite faţă de pa-
trie, popor și partid, al hotărârii de a apăra cuceririle revoluţionare,
hotarele patriei, independenţa, suveranitatea sa naţională și pacea.”
În comparaţie cu populaţia civilă, militarii nu puteau pre-

zenta scutiri medicale sau nu puteau să-și asume riscul refu-
32
Mihai Burcea, Marius Stan și Mihail Bumbeș, Dicţionarul ofiţerilor
și angajaţilor civili ai direcţiei generale a penitenciarelor. Aparatul central
(1948-1989), Polirom, București, 2009.
33
Date parţiale provenite din cercetările Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc (IICCMER) puse
la dispoziţie de cercetătorii – Mihai Burcea și Mihai Bumbeș – date statistice
preliminare prezentate în vara anului 2010 în cadrul colocviului „Serviciul
Muncii” la Școala de vară a Institutului Român de Istorie Recentă.
34
Decret care a legiferat „șerbia” – actul adiţional rămâne secret
și astăzi.
243
Munca patriotică
zării unei astfel de activităţi35. Aici nu mai putem vorbi deci

de muncă voluntară sau practică-agricolă, ci de ordine clare,
care trebuiau îndeplinite36:
M. Domnule, în armată, în ‘80 când am intrat eu, ne duceau pe
același regim la muncă, ne duceau sâmbăta și duminica în bătaie
de joc. Toată ziua, în cursul săptămânii făceai ore, făceai instrucţii,
iar, sâmbăta și duminica te duceau la muncă. Când era perioada de
munci, la cules de porumb, la orice. Ei, aicea se muncea altfel, eram
maturi, nu aveam noi o normă, dar munceai, munceai pentru că îţi
era și frică, că dacă nu muncești… aici era forţa coercitivă mai ma-
re, erau regulamente militare, n-aveai cum să o dai cotită aici [așa
cum o făceam când eram elevi].
V. De asta mă gândeam… studenţii, elevii, erau o forţă iefti-
nă (mă întrerupe)
M. Nu, noi eram separaţi… dar aici nu mai puteam vorbi de
muncă voluntară. Deci aici efectiv erau ordine clare date de directi-
vele comandamentului suprem, ne scoteau la munci: munci agricole,
munci de toate felurile. Trupele de parașutiști nu prea trebuiau ele
luate, dar ne băgau și pe noi la dracu’ și ne puneau la muncă, dar nu
ne băgau, nu ne-au scos la canal pe noi. Eu am avut nefericita oca-
zie… dar a fost bine până la urmă. La canal, pe la Olteniţa pe acolo.
V. Și cum a fost?
M. Nu a fost rău, dar m-au trimis acasă. M-am apucat într-o
seară, după două luni jumătate, cu un prieten colonel stăteam pe
mal la o votcă și am început să recităm „ne-am făcut canal la mare,
ca să ne spălăm pe mâini” și a doua zi ne-au trimis la unitate. Da’
noi de asta am și zis că erau vreo doi ofiţeri acolo și știam că ăștia
duc vorba. Ne cam plictisisem de muncă și hai să facem și noi ce-
va… și ne-au trimis acasă. Și după vreo două luni a venit revoluţia.
35
Ioan Poapa, în „Robi pe Uranius. Cum am construit Casa Poporului”,
Humanitas, București, 2012, mărturisește despre situaţia militarilor, dar și
a civililor care lucrau pe șantierul bucureștean. Descrie mizeria, umilinţa,
greutăţile și nedreptăţile prin care au trecut sute de mii de oameni zi de zi
pe acest șantier.
36
Bărbat, 47 ani, fost militar.
244
Și am scăpat bine, dar în rest nu ne foloseau prea tare la muncă pe

noi [parașutiștii].
De altfel, nici armata nu a scăpat de cei trei R. Fiecare

detașament, comandament, soldat era obligat să îndeplineas-
că norma necesară conform planului instituţiei. Dacă nu în-
deplineai acest plan erai sancţionat la ședinţele UTC sau de
partid (depindea dacă erai membru UTC sau deja de partid),
prin urmare erai evaluat, promovat, apreciat și în funcţie de
cantităţile de fier vechi și sticle colectate pentru reciclare.
Armata a fost folosită pe tot timpul regimului comunist.
În ultima parte a regimului, proiectele lui Ceaușescu au fost
mai mari și armata a contribuit cu un număr mai mare de
militari – principala „calitate” a muncitorilor din armată era
disciplina și forţa de muncă ieftină. La sfârșitul anului 1989,
armata avea aproape 380 000 de membri (cadre militare și
soldaţi), dintre care 100 000 angrenaţi în lucrări în Economia
Naţională37. În prima partea a regimului dejist, cei recrutaţi
și trimiși în Unităţile de Muncă ale MApN erau în general cei
cu „origine nesănătoasă”38.
Militarii erau organizaţi în detașamente de până la 100 de
soldaţi, regimente ce puteau depăși 1000 de soldaţi și brigăzi
care ajungeau uneori și la 10 000 de soldaţi39. Soldaţii erau
angrenaţi pe mai toate șantierele naţionale. Detașamente care
lucrau în domeniul petrolier, construcţii și agricultură, exis-
37
Date parţiale provenite din cercetările Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc (IICCMER), puse
la dispoziţie de cercetătorii Mihai Burcea și Mihai Bumbeș, date statistice
preliminare prezentate în vara anului 2010 în cadrul colocviului „Serviciul
Muncii” la Școala de vară a Institutului Român de Istorie Recentă.
38
39
Date provenite din analiza legislaţiei și a interviurilor realizate.
245
Munca patriotică
tau chiar și brigăzi miniere, una la Vîrţ, lângă Rovinari, care

acoperea tot bazinul Olteniei, iar o alta la Petroșani. În presă
însă nu se reflectă această muncă la fel de vizibil ca aceea a
civililor, ajutorul militarilor este pus în evidenţă îndeosebi la
acţiunile de deszăpezire. Am întâlnit menţiuni despre mun-
ca militarilor în agricultură în doar câteva articole din presa
analizată, așa cum este și articolul de mai jos din România li-
beră, din 21 septembrie 1973, de R. Preda:
Puternic elan patriotic în bătălia recoltei
Scrisoarea tovarășului Nicolae Ceaușescu are o puternică
rezonanţă în toate satele ţării:
Pe zi ce trece, studenţii, elevii, militarii, salariaţii din întreprin-
deri și instituţii se alătură lucrătorilor de pe ogoare în eforturile pen-
tru a asigura înmagazinarea, în bune condiţiuni, a actualei recolte
și pentru a pune baze trainice celei pe care o vom culege în vara ju-
biliară – ne referim la sărbătorirea zilei eliberării – a anului viitor.
Existenţa unor simboluri militare legate de patrie și mun-

că este des întâlnită în presa vremii. Multe articole au ca teme
sau moto-uri următoarele construcţii simbolice: „pe frontul
recoltei”, „pe frontul acţiunilor energice întreprinse pentru
înlăturarea efectelor viscolului”, „în lupta pentru construirea
societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, „lupta împotriva
parazitismului social”, „caracter militant”, „eroismul muncito-
rilor în spatele frontului”, „eroism în opera de reconstrucţie
a ţării – munca tinerilor pe șantierele naţionale ale tineretu-
lui a căpătat astăzi noi dimensiuni” etc. Cel mai probabil,
lipsa unor relatări la fel de consistente despre munca mili-
tarilor în agricultură (așa cum am putut identifica în cazul
studenţilor și al elevilor) era mult mai puţin vizibilă, pro-
babil, din considerente simbolice și de statut. De aici deduc
faptul că la nivel discursiv – „armata trebuia să apere ţara
246
de dușmani – nu să ne strângă sfecla sau porumbul de pe

ogoare”. Ceea ce nu se întâmplă și în cazul marilor șantiere
industriale – o serie de articole laudă implicarea armatei în
astfel de acţiuni.
Teoretic, soldaţii erau recrutaţi după depunerea jurămân-
tului, trebuiau să facă o lună de zile de instrucţie, dar de cele
mai multe ori, erau încorporaţi în unităţile operative, de un-
de erau recrutaţi de Secţia efective din cadrul Direcţiei, care
se ocupa numai cu așa ceva și apoi trimiși direct la locul de
muncă40. În cazul cadrelor militare trimiterea pe șantierele
naţionale se făcea după necesităţile Direcţiei.
Din punct de vedere ideologic și strategic putem identi-
fica existenţa unei contradicţii: pe de o parte, era proclamată
doctrina luptei întregului popor, deci se impunea o militari-
zare a întregii naţiuni (inclusiv prin ceea ce s-au numit Gărzi
Patriotice sau prin obligativitatea serviciului militar, a cursu-
rilor periodice de perfecţionare sau instrucţie), iar pe de al-
tă parte, armata era scoasă de la rostul ei firesc și pusă să fa-
că munci agricole.
Muncă patriotică, folclor patriotic

și experien e cotidiene
Pentru ca munca patriotică să facă parte din viaţa cotidia-

nă a populaţiei, nu era suficient crearea unui cadru legislativ
solid, a unor instituţii care să se ocupe de organizarea și mo-
nitorizarea acesteia, ci și de toate instrumentele propagandei
ideologice și culturale. Ne referim la discursul politic până
40
247
Munca patriotică
la constituirea unui folclor oficial, iar mai apoi, odată cu ru-

tinizarea acestei practici, așa cum era de așteptat, și apariţia
unui folclor popular. În presa anilor șaptezeci-optzeci găsim
zeci din astfel de exemple. În rândurile de mai jos voi pre-
lua câteva pentru a arăta pe ce valori și experienţe se punea
accentul în astfel de poezii, imnuri, strigături, iar mai apoi,
în acest context al folclorului, voi exemplifica și din memo-
riile populare.
Imn Pentru Brigadieri41
Hei-rup! Răsună îndemnul imens cât o ţară

și din mâinile tinere
viaducte, tuneluri și drumuri și-ogoare
se iscă pe rând ca-ntr-o nouă legendă
Hei-rup! Răsună îndemnul înalt cât un munte
și din inimi frumoase și tinere
iubirea se mută încet pe unelte
și uneltele cântă în mâinile tinere
cum cântă natura prin roadele pomului.
Hei-rup! Răsună prin munţi, prin câmpii, lângă ape
ca o fără de seamăn bineţe
dată de braţul și gândul brigadierului
pietrei și apei și fierului
după vrerea-i schimbate și orânduire.
Hei-rup! Răsună îndemnul imens cât o mare
– de vise, de spor, de dârzenie e marea!
Hei-rup! Tumultuos și frumos se ridică pe zare
romantica, bărbătească chemare!
O altă „chemare” romantică era și cea făcută de „Armata

patriei” și de ideologia marxist-leninistă de a iubi și de a te
împlini prin muncă:
41
Florentin Popescu, Scînteia tineretului, Anul XXXIX, Seria II, Nr. 10
645, 19 august 1983.
248
În armata comunistă
Primești ordinul: „Rezistă!”
Adu apă, adu var,
Că ne trebuie mortar!
Și să scapi de-aici nu-i chip,
Toarnă var, pune nisip!
Că te vede Santinela42,
Ia ciocanul, prinde schela!43
Vreau să discut cu câţiva studenţi [care lucrau la îndiguiri în Insu-

la Mare a Brăilei]. Refuză să-și dea numele: «Ori ne scrieţi pe toţi,
ori nu mă recomand; aici toţi suntem la fel, de la profesor la stu-
dent… Ne-au filmat și de la jurnalele de actualităţi, și de la televi-
ziune, ne-au fotografiat, am dat interviuri… De ce atâta tărăboi?
Suntem oameni obișnuiţi, la fel ca toţi cei din jur…» Din alt sector,
tot studenţesc, vine zvon de cântec:
Mână bade boii tare

Că vine Dunărea mare.
Las-să vină, că nu-mi pasă,
Dunărea îmi e mireasă44.
Chiar și pionerii aveau un imn prin care își arătau dărui-

rea pentru muncă:
Jurăm să fim urmașii de nădejde
Precum partidul, ţara ne-au crescut
Și scut să fim în clipă de primejdie,
Să fim al păcii și al muncii scut!
42
Atât prezenţa santinelelor, cât și a programului de până la douăspre-
zece ore de muncă pentru militari pe „șantierele patriei” te duc cu gândul
la „sclavie” la „pușcărie” sau „lagăre de muncă”, nicidecum la o muncă fă-
cută din dragoste, din datorie faţă de ţară etc.
43
Ioan Poapa, „Robi pe Uranius. Cum am construit Casa Poporului”,
Humanitas, București, 2012, p. 41
44
Viaţa Studenţească, nr. 22, anul XV, 3 iunie 1970.
249
Munca patriotică
Aceste acţiuni patriotice aveau un ritual bine stabilit și erau

însoţite de un discurs narativ-continuator al înaintașilor bri-
gadieri-eroi. Iată cum mi-a descris programul de lucru de la
una din brigăzile de la Canalul Dunăre – Marea Neagră un
fost elev – Brigadier45:
Ceremonialul din tabără era cvasimilitar: dimineaţa, pe lângă alte
activităţi specifice și obligatorii, programul cuprindea și un „raport
de dimineaţă” pe platou. Deplasarea se făcea încolonaţi militărește
pe trei rânduri, în pas ritmat și cu cântec. Fiecare brigadă avea un
steag și un cântec propriu, care trebuia intonat în drum spre platou,
deplasarea făcându-se aliniaţi și în pas ritmat, milităros. Evident, că
s-a iscat o competiţie tacită a cântecelor, provocată de maiștri. Cole-
gii din Brigada Mureș s-au evidenţiat și în acest caz, mai ales dato-
rită rigorii militare impuse de maiștri. „Comandanţii elevi al brigă-
zilor” raportau situaţia efectivelor apte de muncă „comandantului
elev al șantierului”, care raporta „comandantului taberei” și aces-
ta „comandantului șantierului”. Urma repartiţia la punctele de lu-
cru, situate pe ambele canale, Dunăre – Marea Neagră și Poarta Al-
bă – Midia – Năvodari.
Problema programului era sâcâitoare deoarece munca era fără
zile de pauză. Oficial, timp liber aveam numai sâmbăta și duminica,
după ce ne întorceam de la lucru. Rarele plecări acasă erau aproba-
te iniţial de maiștri, apoi de cei doi activiști. Pentru că doi mureșeni,
elevi la o școală profesională, îndrăzniseră să plece fără permisiu-
ne, au fost sancţionaţi cu exmatricularea. Noi îi compătimeam sin-
cer pe colegii din această brigadă, datorită durităţii maiștrilor și re-
gimului militar impus de aceștia.
Transportul la punctele de lucru se făcea cu autobuze folosite
pentru transportul în comun. Pentru că eram prea mulţi compara-
bil cu numărul scaunelor, unii stăteau în picioare sau se așezau pe
jos. După începerea călătoriei, care de obicei dura o oră deoarece
trebuia să traversăm orașul Constanţa, cântam melodii necenzura-
te, amestecându-le pe cele ale lumii interlope cu cele politice, gen:
45
Bărbat, 40 de ani, arhivist.
250
Mamă, câţi copii mai ai

La Canal să nu-i mai dai!
La canalul care leagă
Dunărea de Marea Neagră.
Dobrogea cât e de mare,

Numai două drumuri are:
Unul duce la Canal,
Altul duce la spital!
Grĳulii, maiștrii încercau să ne tempereze zelul atunci când tre-

ceam prin localităţi, ceea ce noi nu prea luam în seamă. Unii dintre
colegi făceau și glume proaste gen aruncarea în călătorii din staţii
a unor obiecte precum produsele alimentare.
Odată ajunși la punctele de lucru, începea adevărata proble-
mă: munca extenuantă.
Munca efectuată de elevi la Canal era una destul de grea

pentru tinerii de liceu. Pe lângă faptul că se muncea șase zi-
le pe șantier, în cele mai multe cazuri, duminica erau duși să
muncească în agricultură în satele din împrejurimi. Din ce-
ea ce mi-au povestit cei șase subiecţi care au avut astfel de
experienţe, nici condiţiile de cazare nu erau dintre cele mai
bune. Masa oferită nu era consistentă, iar igiena, „de cele mai
multe ori – inexistentă” (Femeie, 62 de ani). Brigăzile erau
constituite în majoritate de bărbaţi. Fete erau foarte puţine,
iar dacă erau prezente, acestea lucrau în alt domeniu: bucă-
tărie, spălătorie etc. Munca la Canal era considerată una grea
pentru bărbaţi.
251
Concluzii
Dacă atunci când am început studiul de faţă m-am așteptat

ca majoritatea subiecţilor să-mi spună că munca patriotică a
fost un lucru negativ în viaţa lor, că au fost forţaţi să facă o ac-
tivitate neplătită și că nu au amintiri plăcute cu privire la acea
perioadă de timp, după terminarea studiului am rămas sur-
prins de faptul că aceste presupoziţii au fost false – proporţia
celor care s-au încadrat în această categorie este în jur de 25%.
Analiza de presă, a discursurilor oficiale și a legislaţiei mi-a
oferit o viziune asupra motivaţiilor invocate de comuniști
asupra acestor activităţi – după câteva decenii de la scrierea
acestora și mai bine de două decenii după căderea comunis-
mului sunt încă vii în memoriile celor care au avut o astfel de
experienţă. Ba mai mult, unii chiar își construiesc propria iden-
titate pornind de la acele repere – muncă, patriotism, conștiinţă
de cetăţean etc. Mulţi subiecţi nu au găsit alte repere, în so-
cietatea de astăzi, de la care să-și justifice/revendice propria
existenţă și identitate . Ei consideră că experienţele din tre-
cutul lor, legate de aceste practici, de construcţiile fizice sau
spaţii geografice (care le mai amintesc de munca patriotică)
sunt cele care i-au format și datorită lor sunt ceea ce sunt azi.
252
6.
PREVIZIUNI
ȘI STUDIU
GENERAŢIONAL
Ce își mai aduce aminte popula ia despre
MP și cum se raportează la acele amintiri?
Componenta generaţională
Dat fiind tipul cercetării, este mult mai greu de precizat
care era atitudinea oamenilor vizavi de acest tip de muncă în
anii șaptezeci-optzeci, însă pot spune care erau direcţiile pro-
movate de putere și care sunt amintirile populaţiei de astăzi
cu privire la munca patriotică. Dacă în discursurile publice,
de cele mai multe ori, se făceau trimiteri la caracterul econo-
mic al acestor acţiuni și la îndatoririle patriotice și civice ale
populaţiei, subiecţii intervievaţi pentru acest studiu, de cele
mai multe ori, sunt confuzi în legătură cu ce îi motiva să facă
astfel de munci. Probabil, dacă i-aș fi întrebat acum douăzeci
sau chiar treizeci de ani – aș fi primit cu totul alte răspunsuri.
Așa cum am arătat mai sus, există câteva categorii de vârste
care valorifică acest tip de activitate, cel mai des, drept una
pozitivă (peste 40%).
În cadrul interviurilor, subiecţii tind de cele mai multe ori
să relativizeze totul, punând accentul pe amintirile plăcute,
pe acţiunile și efectele utile ale acestor activităţi. Fie că acest
255
Munca patriotică
accent era pus pe caracterul muncii în sine („trebuia făcut cu-

rat sâmbăta, dacă nu făceam noi – atunci cine?”1), fie pe efec-
tele secundare ale acestor activităţi („în timpul acestor mun-
ci mai respiram și noi aer curat, vedeam viaţa de la ţară… de
fapt, practica agricolă era un fel de relaxare pentru noi cei care
stăteam tot anul universitar la cursuri și în biblioteci, trebuie
să recunosc, că ne mai doream și altceva”2; fie, cum îmi spu-
nea un alt subiect – „acolo, în Dobrogea, am jucat fotbal toată
vara cu băieţii de la alte facultăţi, apoi, când ne-am întors în
București, m-am înscris în echipa de fotbal de la Politehnică”3).
Cei care erau prea tineri la momentul 1989 au, cum era și
normal, mult mai puţine amintiri legate de participarea lor la
munci patriotice. Memoriile lor sunt neutre și fără sentimen-
te (nu valorifică nicicum acele acţiuni) și nu îi apropie nimic
de astfel de practici. Amintirile legate de colectarea sticlei,
hârtiei sau a fierului vechi, a plantelor medicinale sau ieșirile
în curtea școlii pentru a planta copaci sau pentru a face cu-
rat reprezintă doar niște amintiri „banale”. Munca patriotică
era un fel de joacă pentru ei, pe când, pentru cei trecuţi de li-
ceu la momentul decembrie 1989, de multe ori, era un factor
important în viaţa lor, fie că în acest moment o văd ca pe un
abuz din partea statului sau ca pe o practică cotidiană nece-
sară. În cadrul unor astfel de acţiuni se legau prietenii, se for-
mau caractere sau era un prilej de a-și petrece timpul liber cu
prietenii și colegii de facultate, serviciu.
Memoria socială include și o componentă generaţională,
în sensul „trăirii unor memorii politice și sociale diferite”.
Generaţiile au diverse relaţii cu trecutul și întreţin diferit le-
1
Bărbat, 72 de ani, fost inginer.
2
Bărbat, 73 de ani, fost cadru didactic.
3
256
Previziuni și studiu genera ional
gătura cu acesta. Unul dintre obiectivele introducerii aces-

tei practici a fost și crearea unei noi memorii, a unui nou co-
tidian și a unor noi valori la care tânăra populaţie trebuia
să se raporteze. Prin urmare, este interesant de urmărit da-
că acele discursuri au fost absorbite de generaţia vizată și
dacă, ea, mai păstrează un anume set de raportări discursi-
ve la acele practici.
După analiza de conţinut a monitorizării de presă a ieșit
la iveală un fapt foarte interesant: așa cum și era de așteptat,
majoritatea articolelor erau adresate tinerei generaţii. Fie că
se făcea o chemare, un apel către „tineri”, fie că se lăudau
faptele acestora sau se dădeau exemple negative sau de ur-
mat – vizibil este faptul că populaţia de vârstă medie și, cu
precădere, cei trecuţi de vârsta a doua nu prea erau prezenţi
în relatările de presă și în discursurile publice4; cel mult, se
pomenea de clasa muncitoare, dar care, de cele mai multe
ori, tot tânără era – sau măcar la început de drum. Mesaje-
le pozitive adresate acestei categorii veneau tocmai pentru
a crea o memorie colectivă bine închegată a unei generaţii
conștiente de existenţa și de rolul ei în societate. Așa cum
am arătat mai sus, tinerii sunt cei mai dispuși să asimile-
ze o nouă identitate, să se identifice cu o categorie sau al-
ta. Aproape în toate articolele despre munca patriotică am
putut identifica formule lingvistice legate de acest aspect
generaţional; iată câteva exemple pe care le-am întâlnit cel
mai adesea: șantier al tineretului; tabăra tineretului; efort ti-
neresc; organizaţii de tineret; mâinile tinere; tineretul studios;
elan tineresc; brigăzile tinere/tineretului; tinerii – pe frontul
lucrărilor de sezon; colective tinerești; entuziasmului nos-
tru tineresc; tineretul patriei; ofranda tinerilor – munca etc.
4
Cel puţin pe segmentul cercetat de mine.
257
Munca patriotică
și exemplele pot continua. Cert este faptul că în acest tip de

discurs erau valorificate pozitiv: 1. faptul că ești tânăr și 2.
faptul că munca celor tineri era folositoare atât Patriei, cât
și utilă propriei dezvoltări sociale. Discursul oficial era con-
struit pornind de la cele două aspecte (tinereţe și patriotism),
în același timp, ţinându-se cont atât de cotidianul imediat al
populaţiei (aprovizionarea magazinelor cu pâine, deszăpezi-
rea în faţa curţii, construirea sau repararea școlii etc.), cât și
de anumite aspecte globale, cum ar fi – economia naţională
(acţiunile de genul „Ţării cât mai mult cărbune” sau apelu-
rile prin care cetăţenii erau chemaţi să economisească ener-
gia electrică, să participe la reciclarea produselor industri-
ale etc.), industria, relaţiile internaţionale, istoria naţională,
rolul tinerilor în societate și în istorie etc.
Mai jos regăsim unul dintre apelurile de a ieși la muncă
adresat tinerilor în Scînteia tineretului, Anul XLI, Seria II, Nr.
11 076, 10 ianuarie 1985.
Sursa: Scînteia tineretului, 10 ianuarie 1985.
În cadrul analizei de presă, articolele despre munca patri-
otică pot fi împărţite după următoarele categorii de munci:
a) Cele legate de muncile agricole – care apăreau cu pre-
cădere primăvara (prășit, desecat mlaștini, plantat co-
paci, udatul porumbului etc.) și toamna (strânsul și sor-
tarea recoltei, tabere pe lângă CAP-uri și IAS-uri etc.);
b) Cele legate de muncile industriale (de obicei se efectuau
în vacanţa de vară când puteau fi mobilizaţi mai mulţi
elevi și studenţi pe șantierele tineretului);
c) Celelalte tipuri de munci (acţiunile de tipul celor 3R
– apar cu precădere primăvara și toamna; munci de
urgenţă – de deszăpezire, ajutor în caz de inundaţii,
cutremur; acţiuni de auto-gospodărire – relatările des-
258
pre acestea se intensificau primăvara, toamna și în aju-

nul unor sărbători naţionale etc.)
În foarte multe articole din anii ‘70-’80 se pune accentul
pe ajutorul adus de către tineri celor care lucrează în agricul-
tură. „Mii și milioane de studenţi, elevi și uteciști, zeci și sute
de hectare culese, tone de fructe și legume sortate și trimise
spre magazinele ţării” – acestea ar fi principalele formule uti-
lizate în presa acelor ani pentru a desemna importanţa efor-
tului depus de populaţie. În majoritatea articolelor se vorbea
despre doborârea unor noi recorduri și se dădeau exemple de
fruntași în muncă și la învăţătură. Din articole nu lipseau cu-
vinte precum: patrie, brigăzi, hărnicie, normă, front sau amfi-
teatru al agriculturii, școala vieţii, participare entuziastă, hăr-
nicie, bucurie, responsabilitate, hiperbole și substantive care
descriau caractere și așteptări, mândrie și curaj, fapte și sen-
timente pentru Patrie. Din toate aceste articole, cititorii, tre-
buiau să înţeleagă: eforturile lor pentru Patrie sunt recunos-
cute; ei sunt beneficiarii și totodată creatorii unor bunuri – cei
care susţin Patria.
În toţi acești ani, s-a făcut, în mod intenţionat, confuzia
între munca patriotică și practica (școlară, agrară, industri-
ală etc.). Mai întâi, ar trebui să reamintesc faptul că, în pri-
mii ani de comunism, aceste tipuri de activităţi erau numite
munci voluntare, astfel fiind tradus, din limba rusă, terme-
nul de subotnic. Treptat, pornind de la discursurile de tip
naţionalist care s-au intensificat după 1968, s-a impus ter-
menul de muncă patriotică. Extinderea practicilor sovieti-
ce (a subotnicilor) care presupuneau un ajutor voluntar din
partea populaţiei/a muncitorilor la ridicarea anumitor obiec-
tive economice și implicarea tinerilor în astfel de acţiuni se
făceau foarte des și prin trimiteri la principiile marxist-leni-
259
Munca patriotică
niste, adică la necesitatea naturală a omului de a munci, de

a învăţa prin și pentru muncă. Astfel, elevii și studenţii erau
scoși în amfiteatrele agriculturii pentru a învăţa și a se pre-
găti pentru viaţa reală prin muncă. Articolele care compară
munca în agricultură cu seminariile și cursurile ţinute în ca-
drul instituţiilor de învăţământ nu sunt puţine. Redau mai
jos câteva exemple în acest sens:
Curs și seminar în câmpia Dunării5
Puţin cam bizar pentru un timp care bate deja pulsul amfi-
teatrelor, titlul reportajului de faţa nu este, însă, deloc o metafo-
ră. Pentru că am asistat zilele trecute la niște cursuri și seminarii
neobișnuite ţinute destul de departe de vreun amfiteatru universi-
tar, pe câmpuri cu toamnă și vânt, cursuri în care se predau noţiuni
poate nescrise în manuale despre muncă și despre omenie, semi-
narii în care notele se numesc, altfel – norme, zile. Prima lună din
noul an studenţesc este, pentru studenţii facultăţilor de Agricul-
tură și Horticultură și ai câtorva facultăţi din Institutul Pedagogic
din Craiova, o lună de munca fizică efectivă care nu îngăduie nici
o clipă atributele diletantismului… 6
În majoritatea cazurilor studenţii care efectuau astfel de

munci aveau zilnic de făcut o normă. Astfel efortul lor era con-
tabilizat și la finalul fiecărei acţiuni, de cele mai multe ori, se
făceau și clasamentele celor mai harnici dar și ale codașilor.
În unele cazuri acest tip de muncă ţinea loc de practică; dacă
studentul prezenta la facultate o adeverinţă că a fost în prac-
tica agricolă, nu mai trebuia să facă practica de specialitate.
În majoritatea cazurilor, astfel de munci constituiau un prim
5
Dan Fruntei, Viaţa Studenţească, 14 octombrie 1970, anul XV, Nr. 33
(377).
6
Sursa: Scînteia tineretului, Anul XXXIII, Seria II, nr. 8785, 19 august 1977.
260
criteriu atunci când se acordau note la purtare sau la intra-

rea în organizaţiile studenţești.
Aici învăţăm să muncim, Marcel Negreanu7
În mĳlocul „economiștilor” (cum sânt ei numiţi de colegii lor de

la alte facultăţi), deveniţi pentru trei săptămâni veritabili agricul-
tori, m-a impresionat responsabilitatea și seriozitatea, eu, care pri-
veam prezenţa lor acolo. „N-am vrea să se creadă despre generaţia
noastră — mi-au spus ei de la început — că e lipsită de romantis-
mul activ, militant al celor de la Agnita-Botorca, Salva-Vișeu sau
Bumbești-Livezeni”. Apoi, argumentând, mi-au povestit cu o mân-
drie justificată cum s-au prezentat într-un număr mai mare decât cu-
prindeau listele cu cei înscriși iniţial pentru a presta munca patrioti-
că. Este, îmi explicau ei – expresia dorinţei crescânde a studenţilor
din institut de a se face folositori oriunde in ţara aceasta, în orice
munci e nevoie”.8
În presa vremii (cu precădere în Munca de Partid și în Scîn-

teia), articolele puneau accentul pe faptul că tinerii din școală
ar trebui să simtă prin muncă faptul că fac parte din același
popor, că se bucură de aceleași drepturi și îndatoriri. Acest
element a dat roade. În multe interviuri, subiecţii se arătau
mândri de faptul că au participat la astfel de munci, și susţin
că acele activităţi/zone industriale sau agricole îi făceau să se
simtă utili și să conștientizeze faptul că făceau parte dintr-un
anumit grup/popor. De cele mai multe ori, în articolele ana-
lizate, munca este văzută ca un barometru al societăţii, totul
depinzând de cantitatea de efort fizic depus. Remunerarea,
avansarea în funcţii, admiterea sau respingerea la intrarea
în organizaţiile de partid sau tineret, acordarea de prime și
7
M. Negreanu, România liberă, 18 iulie 1971, p. 3.
8
Sursa: Scînteia tineretului, Anul XXXV, Seria II, Nr. 9421, 8 septem-
brie 1979.
261
Munca patriotică
chiar note la purtare, toate acestea depindeau de disponibili-

tatea (nu de capacitatea sau eficienţa muncii9) individului de
a munci. Faptele cotidiene sunt prezente în majoritatea arti-
colelor – s-a scris de la ce mâncau studenţii în practică, până
la romantismul tineresc (unde tinerii își găseau jumătatea) –
care, prin dublu limbaj, de multe ori era confundat cu roman-
tismul perioadei socialiste.
Șantierele – școală a romantismului revoluţionar10
[…] Șantierul este, rămâne o înaltă școală a romantismului

revoluţionar, o școală a educaţiei prin muncă și pentru muncă –
școala în care cu toţii ne-am legitimat, ne legitimăm și ne vom legi-
tima identitatea noastră morală.
În rapoartele Conferinţelor pe ţară ale președinţilor Con-

siliilor Populare și Judeţene m-aș fi așteptat să se vorbească
mai mult despre modul în care au fost mobilizaţi oamenii la
munca patriotică, mĳloacele și metodele de motivare, să se fa-
că comparaţii cu alte judeţe etc. În realitate, am găsit discur-
suri despre „măreţele” realizări economice, despre depășirile
de plan; toate aceste bilanţuri erau bune și foarte bune, iar
„buna gospodărire și contribuţia cetăţenilor în bani și mun-
că” depășea în fiecare an planul. Nu am găsit o descriere a
muncii în sine și a filozofiei acestor acţiuni patriotice. Accen-
tul cade, în majoritatea bilanţurilor, pe cifre și nu pe princi-
pii sau idei. Ce se poate desprinde din majoritatea articole-
9
Un tânăr de 38 de ani îmi povestea – „Când eram elev mergeam la cu-
les de roșii – dar cine crezi că muncea acolo? Mai multă pagubă făceam.
Aruncam cu roșii stricate după fete, mai nimeream și profesori. Ziua tre-
cea repede. Noi mergeam de frică – nu aveam ce face – altfel ni se scădea
nota la purtare și ne chemau părinţii la școală”.
10
Nicolae Ceaușescu, România liberă, 9 august 1986, p. 3.
262
lor (la nivelul ideologiei) este faptul că populaţia își aducea

contribuţia prin muncă la făurirea socialismului. Marea ma-
joritate a articolelor pun accentul pe cifre:
Eroica Școală a Muncii pentru Patrie, Nicolae Ivanov,11
În momentul de faţă, peste 24 000 de tineri lucrează pe cele no-

uă șantiere naţionale, 31 de șantiere judeţene și 173 de șantiere lo-
cale de muncă patriotică. Despre rodnicia acestei activităţi vorbesc
realizările obţinute în prima jumătate a acestui an, timp în care s-au
realizat lucrări în valoare de peste un miliard de lei pe șantierele
naţionale și peste 428 milioane de lei pe șantierele judeţene și loca-
le. Aceste șantiere constituie, așadar, o adevărată constelaţie a ener-
giei și efortului tineresc, dar mai presus de orice, se dovedesc a fi o
înaltă școală de educare comunistă, patriotică și revoluţionară, prin
muncă și pentru muncă, a tineretului.
Eficien a muncii patriotice
Majoritatea articolelor care fac referire la munca patrioti-

că puneau un mare accent pe eficienţa acestor acţiuni: bani
economisiţi la economia naţională, număr de hectare recolta-
te, udate, prășite etc. tone de materiale refolosibile strânse de
populaţie sau km de drumuri deszăpezite. Dacă am da cre-
zare acestor relatări din presă și din rapoartele oficiale, a mo-
dului de a gândi economia în socialism, atunci am fi tentaţi
să spunem că aceste activităţi aveau o eficienţă sporită, ac-
ceptând premisa că se făceau anumite lucrări fără ca statul să
aibă o cheltuială pentru forţa de muncă depusă. O parte din
subiecţii intervievaţi spun că muncile în care au fost implicaţi
11
Munca de Partid, 1983, august, p.43.
263
Munca patriotică
erau doar o formă de presiune asupra lor, scopul real nu era

de a face o muncă12 sau alta, ci de a-i scoate din case13:
Ne scoteau la astfel de munci pentru a nu face politică în casă, să
nu avem timp de odihnă și de a ne gândi la politică. Ne duceau la
întreprindere duminica și mutam niște paleţi din hambar afară, iar
săptămâna viitoare se duceau alţi muncitori de la IMGB (unde lu-
cra soţia) și îi duceau de afară înăuntru.
Dacă nu discutăm despre caracterul etic al acestor munci

forţate, bineînţeles că putem vorbi de o valoare economică a
lucrărilor efectuate. În presă nu se vorbea deloc despre moti-
vele celor care nu doreau să depună un astfel de efort „în fo-
losul Patriei”, iar atunci când o acţiune legată de munca pa-
triotică nu depășea un record sau plan cincinal – erau găsiţi
și vinovaţii – persoane numite „sabotori ai construcţiei soci-
alismului”. În unele cazuri, cei care erau chemaţi la astfel de
acţiuni erau avertizaţi să nu încalce regulile:
Și pentru că în aceeași zi mi-a fost dat să întâlnesc, în holul cămi-
nului 12, un afiș impunător care acoperea în întregime gazeta de
perete și care invita studenţii, cităm „Să nu calce iarba din jurul că-
minelor” și „Să folosească timpul liber pentru învăţat”, mă gân-
desc, nu fără regret, că dacă se vor continua meciurile de fotbal pe
gazonul complexului, nimic din ce este acum frumos nu va mai fi
peste câtva timp.
12
Se muncea pentru „a se munci”, nu pentru a se aduce o valoare eco-
nomică. În perioada comunistă circula următorul banc care reflectă foar-
te clar această situaţie: „La plantat de copaci – Ion săpa groapa, Gheorghe
turna găleata cu apă în groapă, iar Vasile o astupa – la întrebarea reporte-
rului, de ce fac acest lucru fără să pună copacul, aceștia răspund – pentru
că azi nu a venit băiatul care plantează copaci, iar noi trebuie să muncim
și în aceste condiţii dificile”.
13
264
În majoritatea articolelor despre brigăzile de muncă patri-

otică întâlnim următoarele formule de prezentare a faptelor:
studenţii s-au organizat în brigăzi, îndeplinesc și depășesc
normele zilnice, se ajută între ei (fete și băieţi), sunt mulţumiţi
de masă și condiţiile de cazare14 – prin urmare, se simt datori
să-și facă treaba bine, au parte și de distracţie și competiţii
sportive (fotbal, volei, șah, dansuri, seri în jurul rugului etc.)
și de tot felul de peripeţii romantice. În aceste relatări, nu lip-
sesc interviurile în care studenţii își manifestă curajul, patri-
otismul și bucuria că au avut ocazia să participe la astfel de
acţiuni. Este adevărat că, de multe ori, apar și unele regrete:
că nu toţi colegii au depășit planul stabilit, că ar mai fi rămas
să muncească o lună, numai că au terminat toată treaba, că nu
li s-a permis să lucreze și noaptea, regretul reporterilor că nu
pot rămâne în compania acestor oameni tineri și cumsecade.
Aici învăţăm să muncim15
Pe Valea Viilor am aflat o mulţime de lucruri despre sistemul de

irigaţii subteran, despre cultura modernă a viţei de vie, am obser-
vat receptivi lupta oamenilor cu natura. „Te mobilizează sufletește”
— spune Mihai Lobodă — adică, îi prelungesc eu gândul – în faţa
acestora nu poţi rămâne pasiv. În spiritul acesta, mulţi fac ore în plus
14
Cel mai probabil, redactorii erau obligaţi să specifice aceste fapte din
două motive: (1) condiţiile erau proaste, motiv pentru care mulţi studenţi
încercau să nu meargă în astfel de tabere de muncă (condiţiile inumane de ca-
zare, igienă și mâncare) sau (2) cei care vroiau să meargă și să muncească
(scris de multe ori și sub forma – să se distreze pe cinste, să-și facă noi prie-
teni, să dobândească noi cunoștinţe, să-și arate dragostea pentru Patrie și să
pună umărul la ridicarea socialismului) să nu-și facă nicio grĳă în privinţa
necesităţilor cotidiene (hrană și cazare). De asemenea, în multe articole,
apare și termenul tabără de muncă, adică un fel de vacanţă/odihnă (volu –
musai) – numai că se mai și muncește un pic – acum s-ar numi agroturism.
15
Marcel Negreanu, România liberă, 18 iulie 1971, p. 3.
265
Munca patriotică
peste programul zilnic fixat, poate, conform aceluiași principiu du-

pă care pentru Ion Antonescu de la Nazarcea, munca îi făcea bine.
Au descoperit, de asemenea, virtuţile muncii în colectiv. Unu-
ia dintre cei mai puţin familiarizaţi cu munca fizică, lui Radu Za-
haropol, i s-a părut iniţial foarte greu. Încet, încet, s-a integrat în co-
lectiv. „Înainte de a veni aici aveam o părere foarte proastă despre
mine ca un om care ar putea face faţă unui efort fizic. Acum mi-am
schimbat părerea” — mărturisea el cu fericire în glas. Șerban Pătu-
rică, unul dintre fruntași, simţea după o săptămână de ședere (ac-
tivă!) în aceste locuri, că se cunoaște pe sine mult mai bine. Gheor-
ghe Sorta î1 completează arătând că pentru el este un minunat prilej
de a-și cunoaște colegii. Ceilalţi îl aprobă. Munca fizică evidenţiază
alte relaţii decât cele din facultate. În astfel de împrejurări se dez-
văluie mai bine caracterele.
S-a încins un dialog de genul cărora au loc poate numai în săli-
le de seminar. Era vorba de o discuţie asupra unor impresii vii cu-
lese ceas de ceas, zi de zi, pe toată durata exercitării muncii lor pa-
triotice în acest colţ de ţară.
Importanţa contactului tineretului cu realităţile vii, concrete
ale ţării, acolo unde izvorăște pâinea noastră de fiecare zi sau se
înalţă măreţele realizări ale industriei, constituie un adevăr peren.
De toate aceste lucruri, tinerii pe care i-am întâlnit sunt conștienţi
și se vor continuatori ai minunatei generaţii de la Agnita-Botorca,
Salva-Vișeu sau Bumbești-Livezeni. Este un element de continui-
tate a generaţiilor pe aceleași coordonate ale atașamentului faţă de
partid, ale profundului patriotism socialist.
Or, astăzi, am identificat astfel de discursuri la unii din-

tre cei ce au participat la acele acţiuni. Modul în care această
muncă era justificată în discursul public, acum mai bine de
douăzeci de ani, se pare că este bine înrădăcinat în memoria
colectivă. Unii dintre subiecţi mi-au adus astfel de argumen-
te, respingând faptul că erau scoși la aceste munci forţaţi de
anumite împrejurări și defineau termenul de munca patrio-
tică drept o îndatorire civică, o obligaţie cetăţenească. Acest
266
termen era adus în discuţie aproape mereu în concordanţă cu

un altul, cel de conștiinţă16.
Așa cum am arătat în cele câteva exemple de mai sus, as-
pectul economic al muncii patriotice era pus pe un prim loc în
motivarea populaţiei de a participa la astfel de acţiuni. Abia
după aceea vin motivaţiile de ordin patriotic și ideologic (pro-
movat prin socialismul de tip naţionalist realizat de Nicolae
Ceaușescu). Munca patriotică și, cu precădere, discursul ofi-
cial referitor la aceste acţiuni ţinteau noua generaţie.
În tabelul 4 am sintetizat câteva forme de raportare la mun-
ca patriotică a subiecţilor intervievaţi în raport cu două cate-
gorii de persoane: 1. cele care au o nostalgie după perioada
comunistă și 2. cele care au un discurs anti-comunist. Este o
analiză succintă, realizată pe baza interviurilor calitative. Evi-
dent că pot fi găsite și alte categorii, dar, din motive de spaţiu,
mă voi limita doar la cele de mai jos.
O altă temă pe care o voi aborda, este dacă „vechea ge-
neraţie” a transmis elemente din valorile ei de identitate „no-
ii” generaţii și dacă da, în ce mod? Ce mai știu tinerii de 20-30
de ani despre munca patriotică și ce însemna să fii cetăţean
al RSR?
După analiza interviurilor biografice, atât persoanele care
valorifică acest tip de activitate ca una pozitivă, cât și cele care
susţin că munca patriotică a fost un abuz din partea statului,
precum și cei care nu o plasează în cele două categorii și o pri-
vesc mai degrabă ca un fapt banal mi-au spus că nu ar încer-
ca să oblige tinerii să facă astfel de munci, deoarece „nu mai
sunt acele timpuri, acum totul s-a schimbat”17. Pe de altă par-
te, nici nu vorbesc în familie despre acele practici. Unii dintre
16
Vezi pe larg supra, pp. 190-203.
17
Bărbat, 67 de ani, fost electrician.
267
Munca patriotică
subiecţi le-au povestit copiilor, dar nu în mod special, ci l-au

mărturisit doar câteva experienţe legate de acele practici. În
același timp, cei tineri recunosc că nu știu prea multe despre
ce înseamnă munca patriotică – majoritatea celor cu care am
vorbit cred că acest termen se referea la defilări și parade de
1 Mai. Puţini sunt cei care, în cadrul interviului, mi-au spus
că munca patriotică se efectua și în agricultură și în industrie.
Totuși, din păcate, un număr foarte mic de subiecţi mi-au de-
clarat că se implică sau că ar dori să se implice în activităţi vo-
luntare. Or, în acest caz nu putem vorbi despre sentimentul
de respingere faţă de astfel de acţiuni așa cum l-am întâlnit
la cei care au făcut munci patriotice în perioada comunistă și
fac confuzia între voluntariat și obligaţie (prin lege, de natu-
ră socială-informală sau informală), ci, mai degrabă, de o lip-
să de valorificare a civismului, fapt care nu este doar din ca-
uza tinerilor, ci și a societăţii ca întreg, care nu are o tradiţie
în acest sens, așa cum se întâmplă, de exemplu, în Germania.
Concluzii
Trebuie menţionat că efectele muncii patriotice din Repu-

blica Socialistă România sunt vizibile și astăzi. Interviurile des-
chise începeau mereu cu o întrebare neutră, de genul: „Dacă
aș fi un copil de cinci ani și v-aș întreba ce înseamnă mun-
că voluntară sau voluntariat, ce mi-aţi spune?”. O bună parte
din răspunsuri începeau cu următorul șablon: „La câtă mun-
că voluntară am făcut eu!!! Să fiu sănătos/sănătoasă”. Majori-
tatea celor intervievaţi percepeau munca patriotică, din cauza
limbajului dublu din acea perioadă, drept o muncă volunta-
268
ră. Prin urmare, au asociat acea muncă impusă/forţată cu vo-

luntariatul. Mulţi dintre acești subiecţi mi-au povestit că nu
au mai făcut astfel de munci după ‘89 pentru că nu le-a soli-
citat nimeni acest lucru ori implicarea în activităţi voluntare
este foarte scăzută în România18; ba chiar mai mult – „la înce-
putul anilor nouăzeci, nici nu se putea vorbi în public de acti-
vism, voluntariat sau implicare socială pentru a nu fi confun-
dat cu comunismul”19, căci prin impunerea muncii patriotice
s-a creat și o rezistenţă faţă de tot ce înseamnă voluntariat și
implicare socială.
O altă implicare a muncii patriotice, în ziua de astăzi, es-
te discursul identitar al unei părţi din populaţie. Realizările
din perioada comunistă, inclusiv cele făcute cu forţă de mun-
că voluntară au devenit stâlpi centrali în definirea identitară
a acestor persoane. Aceasta nu se datorează doar sentimentu-
lui de comunitate creat în perioada studiată prin intermediul
acestor practici, ci și lipsei de aplicare a unor politici identi-
tare după 1989.
18
În acest sens, dau următorul exemplu din Gabriel Bădescu, Mircea
Comșa, Dumitru Sandu (coord.), Bogdan Voicu, Mălina Voicu, Euroba-
rometrul Rural: valori europene în sate românești, București, 2006, p. 45, (www.
soros.ro): în guvernarea locală, numărul de voluntari într-o asociaţie este
doar 0,11% (accesată la 20.05.2010).
19
Femeie, 55 de ani, cadru didactic.
269
CONCLUZII
FINALE
Majoritatea cercetărilor sociologice și a celor istorice cu
privire la transformările sociale după căderea comunismu-
lui precum și cele cu privire la clasele sociale într-o perspec-
tivă culturalistă au tendinţa de a prezenta populaţia (cu pre-
cădere muncitorii) mai degrabă drept victime pasive faţă de
schimbările sociale, decât ca actori înzestraţi cu o puterea de
reflecţie/gândire. În majoritatea cazurilor este acordată puţină
atenţie manierei în care cei care au trăit în comunism fac faţă
transformărilor sistemelor socialiste și capitaliste în mod in-
dividual, cu referiri la experienţele lor cotidiene, utilizând
resurse diverse de care dispun, de convingerile lor culturale
și de capacităţile lor reflexive sau cum își definesc trecutul,
prezentul și proiectul lor propriu de viaţă. Pentru a acoperi
această lacună, în înţelegerea sociologică sau pentru a da un
sens sociologic acestor transformări, cercetarea de faţă abor-
dează una dintre experienţele acestor oameni (munca patri-
otică) comparată cu alte perspective: cea oficială cu cea per-
sonală-subiectivă, cea economică cu cea politică/ideologică,
istorică și cu cea juridică. Aceasta pentru că am pornit de la
premisa că o astfel de practică a fost una complexă și cu foarte
multe implicaţii în ceea ce numim viaţa cotidiană și interpre-
tările personale și oficiale ale unor anumite trăiri impuse de
puterea politică unei populaţii.
Dată fiind noutatea întrebărilor de cercetare, legate de ce
a însemnat munca patriotică pentru populaţia României în
contextul transformărilor din perioada regimului comunist,
273
Munca patriotică
apoi cele din postcomunist în România, am optat pentru me-

tode de analiză calitative. Analiza empirică combină aborda-
rea biografică și GTM. Folosind tehnica biografiei narative a
lui Fritz Schutze1, am intervievat 80 de persoane care au efec-
tuat muncă patriotică, alese după principiile eșantionării te-
oretice, bărbaţi și femei, de diferite vârste, angajaţi în între-
prinderi industriale, în construcţii și comerţ, în învăţământ,
sistemul militar, pensionari etc. Analiza poveștilor lor de viaţă
s-a derulat după procedurile GTM de codificare a datelor, de
redactare a pasajelor tematice și de construire a unui concept
teoretic într-un raport riguros atât cu date empirice, cât și cu
un arsenal de cunoștinţe teoretice (sensibilitate teoretică). Trei
întrebări/ipoteze suplimentare de cercetare au fost formulate în
interrelaţionarea dintre analiza datelor și elaborarea teoretică2.
Analiza relevă la subiecţii intervievaţi un caracter puter-
nic ambivalent al reinterpretării experienţelor cotidiene și a
propriului discurs identitar.
Cercetarea contribuie, de asemenea, la dezbaterile teo-
retice în trei domenii. În primul rând, aceasta oferă noi per-
spective pentru sociologia post-socialismului prin analiza de
cauzalitate a construirii unui nou discurs identitar la nivel
oficial și social, noi perspective asupra memoriei populare și
ale influenţei acesteia asupra interpretărilor aduse unor eve-
nimente cotidiene. Toate acestea apar, mai degrabă, ca forma
unor activităţi de negociere decât ca o formă de pasivitate,
continuitate sau de victimizare. În al doilea rând, cerceta-
1
Fritz Schutze, „Cognitive Figures of Autobiographical Extempore
Narration” în Miller R. (Ed.), Biographical Research Methods, Sage Publications,
Vol. II, 2005 [1984], pp. 289-338.
2
Vezi supra, Tabelul 2, Sinteza evoluţiei ipotezelor, a viziunilor și a per-
spectivelor teoretice asupra subiectului cercetat în cei trei ani de teren, p. 60.
274
Concluzii finale
rea a îmbogăţit dezbaterile în domeniul studiilor cu privire

la viaţa cotidiană în comunism și influenţa pe care o are tre-
cutul asupra prezentului, dar și prezentul asupra trecutului.
Și în al treilea rând, prin folosirea GTM am analizat, descris
și dezvoltat acest tip de metodologie de cercetare pentru do-
meniul știinţelor politice, al cercetărilor care se bazează pre-
ponderent pe date empirice.
Chiar dacă majoritatea subiecţilor intervievaţi pentru rea-
lizarea acestui studiu sunt de acord asupra faptului că fiecare
persoană are drepturi egale și că a forţa pe cineva să facă un
anumit lucru este injust, atunci când vine vorba despre pro-
priile experienţe legate de munca patriotică totul se schimbă.
În urma analizei cauzelor și efectelor acelei forţări, avansez
următoarele idei: mai bine de jumătate dintre cei intervievaţi
spun că efectele acelor acţiuni au fost unele pozitive (s-a con-
struit, s-a învăţat din acea muncă, s-au creat valori materiale
și umane, s-au remodelat caractere și identităţi); în jur de pa-
truzeci la sută dintre intervievaţi mărturisesc că principalele
cauze ale obligării ieșirii la astfel de munci erau unele nobile
– pentru Patrie, pentru binele comun, pentru natură etc. Aici
intervine ceea ce am numit mai sus, sub diferite forme, memo-
ria socială și respectiv uitarea. Iar în jur de douăzeci la sută au
fost cei care au spus clar și răspicat faptul că munca patriotică
a fost un abuz din partea statului. Aceștia, în majoritatea lor,
sunt tineri care la momentul decembrie 1989 aveau sub două-
zeci de ani, respectiv aveau să lege de astfel de experienţe co-
tidiene mai puţine povești contextuale. Aceștia au fost cei care
și-au definit propria identitate în funcţie de cu totul alte repere
socio-politice. Nu am observat să existe diferenţe de răspun-
suri pe alte criterii: cele de rezidenţă, religioase sau de gen, și
aceasta pentru că la astfel de munci au fost implicate toate ca-
275
Munca patriotică
tegoriile sociale. De asemenea, menţionez și faptul că am în-

tâlnit mai mulţi subiecţi care spuneau că anumite munci erau
pentru bărbaţi, însă erau prestate în aceeași măsură și de femei.
Condiţiile igienice, de cazare și mâncare, de lucru și de odih-
nă au fost descrise, în funcţie de subiecţi și de locul unde și-au
desfășurat activitatea, fie ca fiind unele foarte bune, fie foarte
proaste. Acest lucru poate fi interpretat și în funcţie de alte va-
riabile, și anume – așteptările subiecţilor, schimbările din viaţa
lor din ultimii ani sau chiar modul cum și ce își aduc aminte.
Analiza de presă, apoi analiza biografică a interviurilor
mi-au confirmat faptul că prin munca patriotică PCR dorea
să întărească atașarea poporului de anumite valori naţionale
și ideologice. Prin interpretarea istoriei și a faptelor istori-
ce (nu doar a istoriei recente) PCR nu făcea doar delimitarea
de vechea clasă politică, ci încerca să creeze o nouă identita-
te naţională, iar prin implicarea fiecărui român în astfel de
acţiuni și a identităţii individuale. Trebuie să remarc faptul
că, în presă și în discursurile oficiale, era mult mai vizibil ca-
racterul naţional/patriotic decât cel ideologic al argumentări-
lor și motivărilor introducerii unor astfel de munci. Ideologia
marxist-leninistă3 era folosită doar ca un pretext/un paravan
de justificări până la un anumit punct, de cele mai multe ori
apelul la argumentele de natură ideologică se făcea doar în
primele rânduri/propoziţii, ca pe parcursul întregului articol
să se pună accentul pe argumente de natură naţională, eco-
nomică, estetică etc.
Privind din această perspectivă, pot afirma faptul că, la fel
ca și în cazul discursurilor din presă, nici subiecţii intervievaţi
3
În anii ’70-’80, mai degrabă, se făcea apel la o ideologie ad-hoc – po-
pulistă, de natură naţionalistă, promovată de Ceaușescu, poate chiar puţin
demarxizată.
276
Concluzii finale
nu au făcut apel la valori de natură ideologică, ci au recurs

mult mai des, la cele legate de cotidianul imediat: „nevoia
de a vedea parcurile curate”, „de a ajuta comunitatea”, „de a
contribui la economia ţării”, „de a nu fi pedepsiţi sau de a fi
remuneraţi” pentru participarea la astfel de munci. Am obser-
vat că în discursul acestor persoane apare acel concept foarte
prezent și în presa vremii – conștiinţă – care este direct legat
de muncă și de educaţie. Majoritatea subiecţilor fac referire
la aceste trei elemente – conștiinţă, educaţie și muncă – in-
diferent dacă acestea se referă la experienţele lor ca la unele
negative sau pozitive. Munca patriotică apare, în memoriile
subiecţilor, drept o datorie de conștiinţă (mai degrabă morală
decât legală) – „nu puteai să zici că nu vrei să mergi la muncă.
Acolo mergea tot colectivul. Ce ar fi zis ei despre tine. Trebu-
ia să fii om și să nu lași doar pe alţii să muncească, iar tu să te
scuzi tot timpul”4. Prin astfel de atitudini înţeleg că acest tip
de muncă a devenit o normalitate – nu mai putea fi contestat
nici legal, nici moral.
Așa cum s-a văzut în analiza de presă, multe legi se supra-
puneau în anumite prevederi, încurajând statul să folosească
„munca forţată”. Prin cea mai mare parte a prevederilor aces-
tor legi, legiuitorul nu făcea altceva decât să combine codul
etic din socialism cu unele valori naţionaliste. În prim-plan
sunt puse: dragostea faţă de ţară și de muncă, avutul obștesc
și implicarea cetăţenească. Activităţile cu caracter civic nu se
mai întreprind din iniţiativele indivizilor, ele fiind trecute în
grĳa statului – cel care decide cine, cât, unde și când trebuie
să se implice în acţiuni voluntar-patriotice.
De exemplu, dacă presa de atunci punea accentul (și sim-
bolic și material) pe acest tip de muncă, oare ce spun statis-
4
Femeie, 77 de ani, a lucrat în administraţia publică.
277
Munca patriotică
ticile: era o astfel de practică economic profitabilă? Ziarele și

stenogramele din Arhivele PCR, cât și preambulul legilor și
articolelor de promovare a acestora în presă, spun clar că da –
acest beneficiu era văzut imediat – toate culturile erau strânse
de pe ogoarele Patriei, iar industria înflorea. Dar oare nu erau
aceste date distorsionate și manipulate ideologic, nu erau oare
făcute raportări false la centru? Oare elevii și studenţii nu au
avut de suferit (fizic și psihic)? După cum știm, efectele unei
proaste educaţii, ale întreruperii anului școlar de mai multe
ori, în vederea muncilor agricole sau în interes obștesc, se văd
peste ani de zile. Poate că în aceste zile aveam de suferit de pe
urma acelor acţiuni – acest tip de muncă poate fi cauza neim-
plicării tinerilor în activităţi civice. Istoriile de viaţă sunt, pe
cât de diferite, pe atât de asemănătoare. Ele denotă nu doar
percepţia unui om care a trăit în acele vremuri, ci și impresi-
ile unei persoane care trăiește acum și gândește în termenii
de astăzi problemele de atunci. Acest tip de muncă patrioti-
că este văzut și ca o formă de disciplină, dar și ca o modali-
tate de a-i face pe oameni să fie ocupaţi cu ceva și să nu aibă
timp de „prostii”5. Este văzut și ca o relaxare, ca o vacanţă,
un timp liber petrecut cu folos, dar și ca o povară sau lezare a
demnităţii umane. Probabil că adevărul este undeva la mĳloc.
Eu am încercat să creionez toate aceste perspective, însă rea-
litatea este mult mai complexă, în funcţie de context, subiect,
timp, loc și interpretare personală sau colectivă a unei astfel
de problematici. Din analiza legislaţiei care reglementa acest
tip de muncă se observă că a fost impusă populaţiei, în pri-
mul rând, ca un nou tip de impozit6 (dacă este să vorbim din
5
Bărbat, 72 de ani, fost muncitor la RATB.
6
Era un tip de impozit; prin legislaţie (vezi capitolul care tratează această
temă) nu se impunea doar munca silnică, ci și plata unor sume de bani
278
Concluzii finale
punct de vedere economic), iar, în al doilea rând, din punct de

vedere ideologic ea a fost impusă ca o valoare etică și mora-
lă (necesară în socialism, coerentă cu Codul Eticii și Echităţii
Socialiste). În majoritatea legilor se specifică faptul că munca
este un instrument de dezvoltate a omului/a societăţii, aceasta
era o obligaţie și totodată o condiţie în dezvoltarea personală
și naţională/socială. Era, de fapt, și mĳlocul prin care se putea
ajunge la scopul suprem – Societatea Comunistă. Așa cum am
arătat, prin impunerea unei astfel de experienţe în cotidian,
s-a înregistrat și un „transfer” de responsabilitate de la cen-
tru către autorităţile locale și implicit către populaţia RSR. În
acest sens, cetăţenii preluau nu doar unele responsabilităţi și
obligaţii ce le reveneau autorităţilor locale, ci și o nouă formă
de culpabilizare, de asumare a unor posibile nemulţumiri și
eșecuri pe plan local și chiar naţional.
Chiar dacă mai bine de jumătate dintre persoanele intervie-
vate susţin că munca patriotică a fost un lucru pozitiv în viaţa
lor, paradoxal este faptul că ei au refuzat după 1989 să se im-
plice în acţiuni civice, motivând această neimplicare prin fap-
tul că „au muncit destul voluntar pe timpul lui Ceaușescu”.
Această contradicţie poate fi interpretată prin faptul că acel tip
de muncă impusă (cu forţa), pe de o parte, le-a cimentat un
anumit tip de atașament faţă de propria identitate, iar pe de al-
tă parte, le-a produs un anumit tip de repulsie faţă de astfel de
acţiuni. Pentru a se delimita de actuala societate, fac distincţia
între cei care au muncit înainte de 1989 și cei care muncesc
după căderea regimului comunist: NOI suntem cei care mun-
ceam, iar VOI – sunteţi cei care nu aţi făcut nimic. Prin urma-
re, au ales în majoritate să nu se mai implice în viaţa civică.
pentru construirea unor anumite obiective cu caracter obștesc – parcuri,
școli, spitale, poduri etc.
279
Munca patriotică
Analizând și comparând tot timpul discursul public, con-

textul politic, economic, istoric, juridic cu cel legat de memo-
riile populare, am demonstrat cum un concept inventat în
Uniunea Sovietică și-a căutat motivarea/originea în ideologia
marxist-leninistă și utilitatea lui în îndeplinirea unui scop ideo-
logic și în RSR. Acesta s-a transformat din muncă voluntară în
muncă voluntar-patriotică, apoi în muncă patriotică, iar spre
finalul anilor optzeci s-a multiplicat prin ceea ce se numea:
practica (agricolă sau industrială) sau acţiunile celor 3R: recu-
perare, reciclare, refolosire – toate acţiunile neplătite au ajuns
să se numească patriotice sau voluntare. Semnificaţia cuvân-
tului voluntar începuse să devină obligatoriu-forţat7. Pentru a
fi justificată introducerea sa în viaţa cotidiană a populaţiei, s-a
recurs la argumente de natură ideologică, etică, educaţională,
militară și chiar cotidiană (vezi nevoile primare – de exem-
plu, a ieși la munca patriotică: deszăpezirea străzilor pentru
a face drum mașinii de pâine sau de lapte spre magazinul
din cartier). După douăzeci de ani de la căderea comunismu-
lui, memoria socială mai păstrează unele valori, trăiri și sen-
timente în concordanţă cu propaganda acelor ani. O parte din
populaţie încă își mai justifică discursul identitar din acele
acţiuni de muncă patriotică. Așa cum în literatura de specia-
litate nu putem vorbi de memorie, ci de memorii, și în acest
caz avem o mulţime de raportări la trecutul recent, respectiv
la propria identitate.
Memoriile persoanelor intervievate și modul de a justifica
participarea lor la acţiunile de muncă patriotică nu erau dife-
rite prea mult de discursul oficial (de altfel, singurul). Aceștia
își povestesc propriile trăiri pornind de la discursul oficial le-
7
Prin următoarele formule populare care desemnau aceste practici:
muncă voluntar-obligatorie, volu-musai, voluntară-cu-deasila, involuntară etc.
280
Concluzii finale
gat de aceste practici. Astfel, au apărut, în istoriile lor de viaţă

teme precum: educarea prin muncă, munca pentru ţară, im-
plicarea în acţiuni de interes obștesc, patriotismul etc., ceea ce
ne arată că populaţia a internalizat propaganda.
Efectele muncii patriotice din Republica Socialistă Româ-
nia sunt vizibile și astăzi.
281
ANEXE
Anexa 1
Grilă orientativă de interviu
Sex M / F Ocupaţia Tel.

Vârstă Studii
Chestionar
1. Aţi fost implicat vreodată în muncă voluntară?
a. Da
b. Nu
c. Nu înţeleg ce înseamnă muncă voluntară
d. Alt răspuns
e. Nu înţeleg/nu am înţeles niciodată rostul unei astfel de
munci
2. (dacă da)
a. Când?
b. Unde?
c. În ce a constat acest tip de muncă?
3. Dacă v-ar întreba un străin sau un copil ce înseamnă mun-
că voluntară ce i-aţi spune?
4. Dar dacă v-ar întreba ce înseamnă muncă patriotică?
285
Anexe
5. Munca patriotică este același lucru cu munca voluntară

obligatorie?
a. Da
b. Nu
6. Aţi făcut muncă patriotică înainte de ’89?
a. Da
b. Nu
c. Eram prea mic/mică
d. alt răspuns – care?
7. (dacă da →) ce anume?
8. Unde?
9. Când? (în ce an? Munceaţi? Eraţi student? … )
10. Cât timp?(pe an? pe zi cât munceaţi? câţi ani aţi fost im-
plicat în acest tip de muncă?)
11. Ce trebuia mai exact să faceţi?
12. Vă pricepeaţi a face acel tip de muncă?
13. Care era atitudinea colegilor implicaţi în același tip de
muncă?
a. Părinţii?
b. Eraţi răsplătit/sancţionat cumva după implicarea/ne-
implicarea în astfel de munci?
c. Aveaţi colegi care erau scutiţi? Se putea scuti de la ase-
menea acţiuni, cum?
14. Depuneaţi mult efort
a. sau făceaţi acea muncă din alte considerente?
b. pentru că eram obligat
c. superficial
d. din respect faţă de cei care ne supravegheau
e. îmi plăcea ceea ce făceam
f. altele
286
Anexe
15. Părinţii, alţi colegi au fost și ei implicaţi în acţiuni de mun-

că patriotică?
16. Acea muncă era o muncă pentru:
a. fete b. băieţi
c. studenţi d. muncitori
e. tineri f. bătrâni
g. orășeni h. săteni
i. soldaţi j. civili
17. Era o muncă justificată economic?
a. Da
b. Nu – de ce?
18. Dar social?
a. Da
b. Nu – de ce?
19. Cine și cum organiza această muncă? Cine o controla?
20. De cine erau controlaţi, la rândul lor, „supervizorii”?
21. Care era destinaţia finală a acestei activităţi?
22. Ce rol avea această muncă în socializarea voastră/dacă
avea?
23. De ce credeţi că se impunea munca patriotică?
a. din raţiuni economice
b. pentru a fi cetăţenii ocupaţi / a nu avea timp liber
c. pentru a învăţa ceva de la viaţă
d. așa cerea ideologia
e. alt răspuns – care?
24. Aţi ţinut legătura cu foștii colegi de muncă patriotică? –
aţi făcut după 1989 ceva împreună? (un ONG, o instituţie,
alte activităţi creative etc. )
287
Anexe
25. Pentru femei: aveaţi nevoie de alte condiţii în timpul

acestor munci, în comparaţie cu bărbaţii? De exemplu,
de igienă?
Pe lângă întrebările incluse în grila iniţială, după ce am fă-

cut analiza primelor treizeci de interviuri și am aprofundat
(în prima etapă a cercetării) teoriile despre memorie, identi-
tate și istorii de zi cu zi, am adăugat și o nouă direcţie de cer-
cetare și analiză, aceea de: cetăţenie și identitate. Am aprofun-
dat întrebările de tipul celor care pun accentul pe atitudinile
și sentimentele subiecţilor1 tocmai pentru a înţelege care erau
valorile, motivaţiile, sentimentele și atitudinile celor care mun-
ceau în folosul comunităţii și dacă acestea au creat un oareca-
re atașament faţă de statutul de cetăţean. Redau mai jos câte-
va astfel de întrebări.
• Aţi trăit în ambele sisteme politice din România – cel co-

munist și cel din prezent. Credeţi că a fi cetăţean/ă în cele
două sisteme este un lucru diferit pentru dvs.?
• Ce simţeaţi atunci și ce simţiţi acum – puteţi spune același
lucru despre dragostea de patrie?
• La ce valori vă gândiţi când spuneţi că „era altfel înainte”?
• De ce i se spunea muncă patriotică? Acum dacă am mai
face astfel de munci cum le-am putea numi tot „munci
patriotice”?
• Ce simţeaţi atunci când mergeaţi la astfel de munci? Acum
aţi mai merge?
• Cum am putea să-i motivăm pe tinerii din ziua de astăzi
pentru a merge la astfel de munci?
1
Michael Quinn Patton, Qualitative Research & Evaluation Methods, 3th
edition, Sage Publications, 2002, pp. 339-380.
288
Anexe
• Când vă gândiţi la ce aţi făcut pentru ţară (muncile pa-

triotice – după cum spuneaţi) ce simţiţi: mândrie, rușine,
indiferenţă sau ce alte sentimente vă încearcă?
• Puteţi spune că sunteţi atașat/ă de o lucrare anume, de
exemplu „eu am plantat x copaci în parcul y”?
• Ziarele scriau că toată lumea mergea din proprie iniţiativă,
cu dragoste și mândrie de ţară, dvs. ce simţeaţi atunci când
mergeaţi la astfel de munci?
• După schimbarea regimului politic după 1989, dvs. perso-
nal, aţi avut de câștigat sau de pierdut?
• Dacă aţi avut de câștigat, atunci ce anume? Iar dacă aţi pier-
dut, ce credeţi că aţi pierdut? – Descrieţi o situaţie exactă.
289
Anexa 2
DECRET Nr. 151 din 8 mai 1984 privind condiţiile de pre-

luare spre execuţie, prin acţiuni de muncă patriotică, a unor
lucrări de către organizaţiile Uniunii Tineretului Comunist
și Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comuniști din România
În vederea îndeplinirii sarcinilor ce revin Uniunii Tinere-

tului Comunist și Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comuniști
din România privind participarea tineretului, prin acţiuni de
muncă patriotică, la realizarea obiectivelor de dezvoltare eco-
nomico-socială a ţării,
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Art.1
Unităţile socialiste, la solicitarea organizaţiilor Uniunii
Tineretului Comunist sau Uniunii Asociaţiilor Studenţilor
Comuniști din România pot preda acestora spre execuţie unele
lucrări pentru a fi realizate prin muncă patriotică, în condiţiile
prevăzute în prezentul decret.
Art. 2
Acţiunile de muncă patriotică se organizează potrivit
principiilor autoconducerii muncitorești și autogestiunii
economico-financiare.
Pentru realizarea autogesti unii ec onomico-financia-
re, Uniunea Tineretului Comunist și Uniunea Asociaţiilor
Studenţilor Comuniști din România vor lua măsurile nece-
sare pentru ca acţiunile de muncă patriotică să asigure aco-
perirea cheltuielilor și obţinerea de beneficii pe seama veni-
turilor realizate.
290
Anexe
Art. 3
Acţiunile de muncă patriotică se desfășoară sub condu-
cerea directă a organizaţiilor Uniunii Tineretului Comunist
sau ale Asociaţiilor Studenţilor Comuniști din România, în
cadrul șantierelor naţionale, judeţene și locale ale tineretu-
lui, al taberelor de muncă patriotică, precum și în cadrul
altor activităţi cu caracter obștesc, pentru realizarea unor
obiective de investiţii din industrie, agricultură, transpor-
turi, construcţii de locuinţe și edilitar-gospodărești, efectu-
area unor lucrări de producţie, cercetare, proiectare și pre-
stări de servicii, a unor lucrări în domeniul agriculturii și
silviculturii, colectarea și introducerea în circuitul economic
a materialelor refolosibile.
Art. 4
Condiţiile de realizare a lucrărilor prevăzute la art. 3 se sta-
bilesc în contracte ce se încheie, după caz, între organizaţiile
judeţene și ale municipiului București ale Uniunii Asociaţiilor
Studenţilor Comuniști din România din centrele universitare
și unităţile socialiste beneficiare.
Pentru șantierele naţionale ale tineretului, contractele se
încheie între Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comu-
nist și ministere sau celelalte organe centrale.
Art. 5
Unităţile socialiste sunt obligate să asigure organizaţiilor
de tineret condiţiile tehnico-materiale și asistenţă tehnică
de specialitate necesare realizării lucrărilor predate spre
execuţie, respectarea normelor de protecţie a muncii, de pre-
venire și stingere a incendiilor, să pună la dispoziţia tineri-
lor, în condiţiile stabilite de lege, echipamentul de lucru și
de protecţie necesar, să-i instruiască cu privire la folosirea
acestuia.
291
Anexe
Art. 6
Unităţile socialiste care încheie contracte, în condiţiile pre-
zentului decret, au obligaţia să deconteze organizaţiilor Uniu-
nii Tineretului Comunist sau Uniunii Asociaţiilor Studenţilor
Comuniști din România, după caz, contravaloarea manope-
rei cuprinse în preţurile lucrărilor executate sau ale obiecte-
lor realizate, calculate potrivit legii, precum și a materialelor
colectate, la preţurile în vigoare pentru unităţile socialiste.
Produsele și prestaţiile realizate cu mĳloacele proprii
ale organizaţiilor Uniunii Tineretului Comunist și Uniunii
Asociaţiilor Studenţilor Comuniști din România se vor decon-
ta la preturile și tarifele în vigoare pentru unităţile socialiste.
Sumele reprezentând contravaloarea muncii efectuate
de tineri în cadrul acţiunilor de muncă patriotică se virează
organizaţiilor contractante ale Uniunii Tineretului Comunist
sau Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comuniști din România
din fondul de retribuire planificat al unităţilor socialiste sau
din fondul de retribuire, fără desfășurare pe trimestre. Pentru
activităţile la care nu se planifica fond de retribuire, deconta-
rea contravalorii lucrărilor se va face din fondurile prevăzute
pentru finanţarea lor. Din aceste sume se scad cheltuielile ca-
re, potrivit contractelor încheiate, sunt în sarcina organizaţiilor
Uniunii Tineretului Comunist sau ale Uniunii Asociaţiilor
Studenţilor Comuniști din România.
Pentru acţiunile de muncă patriotică desfășurate de elevi
și studenţi, organizaţiile de tineret încasează de la unităţile
socialiste contravaloarea manoperei sau a materialelor colec-
tate, în condiţiile prevăzute la alineatul precedent.
Art. 7
Veniturile realizate de organizaţiile de tineret prin acţiunile
de muncă patriotică vor fi utilizate pentru autofinanţarea
292
Anexe
activităţii Uniunii Tineretului Comunist, în special pentru

finanţarea organizării șantierelor naţionale, judeţene și lo-
cale ale tineretului, a taberelor de muncă patriotică, pentru
desfășurarea unor activităţi politico-educative, culturale, spor-
tive, turistice sau recreative, precum și pentru stimularea unor
tineri prin trimiterea în excursii și tabere de odihnă potrivit
reglementărilor proprii.
Art. 8
Organizaţiile Uniunii Tineretului Comunist și Uniunii
Asociaţiilor Studenţilor Comuniști din România au obligaţia
să îndrume și să conducă acţiunile de muncă patriotică, să co-
laboreze permanent cu unităţile socialiste, în scopul execută-
rii lucrărilor la timp și în condiţii de calitate corespunzătoare,
precum și pentru asigurarea unei eficienţe economice sporite.
Art. 9
La solicitarea Comitetului Central al Uniunii Tineretu-
lui Comunist, respectiv a comitetelor judeţene și al munici-
piului București, unităţile socialiste vor detașa sau transfera,
în condiţiile legii, la unităţile socialiste unde sunt organizate
șantiere ale tineretului, muncitori calificaţi, cadre tehnice și
de specialitate, cu prioritate din rândul tinerilor.
Art. 10
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2198/1968 privind con-
stituirea fondului destinat pentru premierea tineretului care
efectuează prin munca voluntar-patriotică lucrări în sectorul
agricol și silvic, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 130 din
5 octombrie 1968, precum și alte prevederi contrare, se abrogă.
NICOLAE CEAUȘESCU
Președintele
Republicii Socialiste România
293
Anexa 3
Hotărârea privind constituirea fondului destinat pentru

premierea tineretului care efectuează prin muncă voluntar-pa-
triotică lucrări în sectorul agricol si silvic.
Publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 130 din 5 oc-
tombrie 1968
Emitent: Consiliul de Miniștri
Art. 1. – Se aprobă constituirea unui fond destinat premi-
erii organizaţiilor Uniunii Tineretului Comunist și tinerelor
care participă la acţiunile de muncă voluntar-patriotică, orga-
nizate de UNIUNEA Tineretului Comunist, pentru îndeplini-
rea unor lucrări în sectorul agricol și silvic.
Art. 2. – Fondul de premiere se va constitui în limita unei
cote de 20% din valoarea economiilor efectiv realizate prin
executarea cu muncă voluntar-patriotică a unor lucrări ce sunt
prevăzute în planul unităţilor beneficiare, cu execuţie manuală.
Acest fond de premiere se suportă din planurile de cheltu-
ieli ale unităţilor beneficiare, prevăzute în devizele de execuţie
a lucrărilor respective.
Art. 3. – Sumele necesare constituirii fondului de premiere,
potrivit art. 1 și art. 2, stabilite pe baza proceselor-verbale de
recepţie încheiere între unităţile beneficiare și organele Uni-
unii Tineretului Comunist, se vor vira din conturile unităţilor
beneficiare respective în conturile comitetelor judeţene ale
Uniunii Tineretului Comunist, respectiv al Comitetului Cen-
tral al Uniunii Tineretului Comunist, deschise în acest scop.
Art. 4. – Premiile se vor acorda, de regulă, în obiecte cul-
tural-sportive și trimiteri în tabere sau excursii.
294
Anexe
Criteriile de premiere, volumul și felul premiilor vor fi sta-

bilite de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist.
Acordarea premiilor se va face pe baza proceselor verbale
încheiate de conducerile unităţilor beneficiare și delegaţii ti-
nerilor care au efectuat lucrările.
Art. 5. – Consiliul Superior al Agriculturii, Ministerul Eco-
nomiei Forestiere, Comitetul pentru Problemele Administraţiei
Locale, împreună cu Comitetul Central al Uniunii Tineretu-
lui Comunist, vor stabili anual obiectivele și recomandările
cu privire la acţiunile ce urmează a fi efectuate de tineret în
sectorul agricol și silvic.
Art. 6. – Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 923/1959 pri-
vind constituirea fondului destinat pentru premierea tinere-
tului care participă la acţiunile iniţiate în sectorul silvic agri-
col și silvic se abrogă.
p. Președintele Consiliului de Miniștri,
Ilie Verdeţ
București, 4 octombrie 1968. Nr. 2198
295
Anexa 4
Stenograma ședinţei CC al PCR din ziua de 30 mai 1975,

60/1975 vol Nr. 307 din 28.05.1975, Uniunea Tineretului Co-
munist. Comitetul Central:
„În perioada verii urmează să participe în activităţi orga-

nizate de muncă patriotică aproximativ 870.000 elevi și 60.000
de studenţi; în taberele de odihnă și instruire vor fi cuprinși
peste 500.000 elevi și 15.000 studenţi” (p. 1)
I. În legătură cu practica în producţie a elevilor și studenţilor.
a. În conformitate cu planurile de învăţământ, elevii și
studenţii vor participa timp de 2-8 săptămâni, eșalonat
pe întreaga perioadă a verii, la activităţi practice în ate-
lierele școală, unităţi productive, instituţii etc.
Studenţii de la facultăţile de profil umanist, artistic și
sportiv, elevii liceelor pedagogice și de artă vor efectua
practică în cadrul organizaţiilor locale de partid, comi-
tetelor judeţene și municipale ala UTC, cluburilor și ca-
selor de cultură ale tineretului, în taberele de pioneri și
în cadrul asociaţiilor sportive de la sate. [….]
II. Cu privire la activitatea de muncă patriotică
a. Elevii și studenţii vor fi antrenaţi, în mod organizat, la
acţiuni de muncă patriotică în agricultură, în funcţie de
necesităţile existente pe plan local, de regulă în unităţile
agricole din judeţele în care se află școlile și centrele uni-
versitare respective. S-au luat măsurile corespunzătoa-
re împreună cu M.E.I. și M.A.I.A.A.
b. Elevii și studenţii vor fi prezenţi în activitatea șantierelor
naţionale ale tineretului (Șantierul Naţional al Tinere-
296
Anexe
tului din Giurgiu – Răzmirești, Platforma industrială

Târgoviște, Termocentrala Turceni, Combinatul petro-
chimic Teleajen, Complexul arhitectonic Văcărești etc.).
Pe șantierul Naţional al Tineretului Giurgiu – Răzmirești
vor participa, în serii, cca 1.000 elevi și cca 1.200 studenţi,
recrutaţi în special de la școlile și facultăţile cu profil
agricol și de construcţii.
c. În toate taberele de odihnă și instruire se vor constitui
și brigăzi de muncă patriotică ale elevilor și studenţilor.
297
Anexa 5
Proletari din toate ţările, uniţi-vă!

Partidul Comunist Român
Angajamentul Solemn2
al membrului Partidului Comunist Român
Subsemnatul, ……………………………………………….,
intrând în rândurile Partidului Comunist Român, mă anga-
jez solemn în faţa tovarășilor mei de luptă, a partidului și a
întregului popor să servesc cu credinţă cauza partidului, să
militez cu întreaga mea capacitate și putere de muncă pen-
tru înfăptuirea politicii sale de transformare revoluţionară
a societăţii, de edificare a socialismului și comunismului pe
pământul României. Mă oblig să îndeplinesc fără șovăire în-
sărcinările date de partid, să respect, în toate împrejurări-
le, Programul și Statutul PCR, linia politică generală a Parti-
dului Comunist Român. Mă angajez să nu întreprind nimic
care să dăuneze partidului, patriei, să fac totul pentru întă-
rirea unităţii partidului, pentru creșterea rolului său condu-
cător în societate.
Conștient de răspunderile ce-mi revin ca membru al parti-
dului comunist, îmi voi consacra întreaga viaţă slujirii devo-
tate a intereselor poporului, voi pune întotdeauna mai presus
de orice cauza înfloririi patriei, a bunăstării și fericirii naţiunii
noastre socialiste, a apărării independenţei și suveranităţii Re-
publicii Socialiste România, voi acţiona neobosit pentru înfăp-
2
A se vedea asemănările cu „Legămintele legionare”.
298
Anexe
tuirea idealurilor nobile ale socialismului, pentru solidarita-

tea oamenilor muncii de pretutindeni, prietenia, colaborarea
și pacea între popoare.
Semnătura
……………………
Munca de Partid, 11 noiembrie, anul XIX, din 1975
299
Anexa 6
Definiri conceptuale
Identitate: un set de percepţii (relativ stabile) care ne de-
finesc propria poziţie și statutul social; aceasta ne permite
să avem percepţii asupra trecutului, prezentului și propriu-
lui viitor;
Ideologie: un set coerent de idei și convingeri care mode-
lează opinia unui grup despre lume și care oferă o bază pen-
tru justificarea socială a sa și a acţiunilor politice;
Memorie civică: mod de a gândi, construi și de a se rapor-
ta la anumite spaţii fizice (clădiri, spaţii geografice, obiective
agricole și industriale) ca la unele care dau valoare identităţii
individuale, colective sau naţionale. Prin acest demers, nu
doar că ele oferă subiecţilor o justificare identitară, ci și in-
vers – sunt văzute ca puncte centrale în construcţia identita-
ră și se justifică prin existenţa subiecţilor;
Memorie colectivă sau socială: reprezentările unui grup
referitoare la propriul trecut; de obicei, este vorba de un tre-
cut comun care este adus în prezent prin comemorări și dis-
cursuri publice. Acesta oferă grupului o anumită coeziune,
un caracter identitar și o viziune proprie asupra prezentu-
lui și viitorului;
Memorie culturală: memoria bazată pe anumite date de
tip cultural – despre care aflăm prin intermediari, nu suntem
martori direcţi;
Memorie generaţională: memoria împărtășită de oamenii
care s-au născut la intervale de timp foarte apropiate, care au
crescut și trăit în aceeași perioadă istorică și și-au format vi-
300
Anexe
ziuni asemănătoare datorate aceluiași context social, istoric,

cotidian, politic, cultural etc.;
Memorie oficială: memoria dominantă la nivel naţional
asumată oficial de elitele politice care pot revizui istoria
naţională, astfel încât, să fie asigurat status quo-ul. Memoria
oficială este, cel mai adesea, exprimată prin monumente, ma-
nuale, amintiri, discursuri publice și comemorări ale eveni-
mentelor cheie din istoria naţională;
Memorie populară: o practică discursivă, derivată din dis-
cursul oficial, asupra unor probleme, conflicte, neînţelegeri
culturale, sociale și politice din societatea respectivă; aceas-
ta este diferită de cea oficială (memoria minorităţilor sau a
populaţiei marginalizate) și atribuie alte semnificaţii acelorași
evenimente, practici;
Memorie publică: un set de idei și credinţe despre trecut
care contribuie la interpretarea acestuia, a prezentului, dar și
la reproiectarea viitorului;
Memorie: din perspectiva sociologică, memoria este cel
mai adesea înţeleasă ca un set de reprezentări ale trecutului
care implică emoţii și reconstituiri din experienţe anterioa-
re, în așa fel încât acestea să capete o anumită semnificaţie și
importanţă în prezent;
Memorie-cotidiană: memoria care ne permite să ne amin-
tim despre abilităţile și semnificaţiile unor acţiuni practicate
zi de zi, cu ajutorul cărora putem reproduce unele activităţi
de rutină;
Narativ: un ansamblu de evenimente și interpretări care
sunt povestite legat/ca un întreg;
Traumă: în primă instanţă, atunci când se vorbește de tra-
umă, trebuie spus că se face referire la efectele fizice ale unor
accidente, un șoc de neuitat care a provocat o rană adâncă
301
Anexe
la nivel psihologic; pentru cei care cercetează memoria, tra-

uma a ajuns să fie asociată cu un tip de memorie (memo-
rie traumatică/a durerii) care își are originea într-o anumită
experienţă teribilă și care este deosebit de vie, intruzivă, in-
controlabilă și persistentă.
302
BIBLIOGRAFIE
& INDEX
Bibliografie generală
Bibliografie generală
Volume, studii și articole
Abraham, Florin, România de la comunism la capitalism 1989-2004, Tritonic,

București, 2006.
Adas, Michael, „Social History and the Revolution in African and Asian
Historiography”, Journal of Social History 19, 1985, pp. 335-378.
Albu, Alexandru, Dicţionar de economie politică, Politica, București, 1974.
Alexander, Jefrey C., Roy Eyerman, Bernhard Giesen, Neil J. Smelser, Pi-
otr Sztompka, Cultural trauma and Collective Identity, University of Ca-
lifornia Press, California, 2004.
Ambert, Anne-Marie, Patricia A. Adler, Peter Adler, Daniel F. Detzner
„Understanding and Evaluating Qualitative Research”, Journal of Mar-
riage and Family, Vol. 57, Nr. 4, 1995, pp. 879-893.
Anderson, Michael, Approaches to the History of the Western Family 1500-1914,
The Macmillan Press Ltd. Paperback, London, 1980.
Andreescu, Gabriel, Patru ani de Revoluţie, Litera, București, 1994.
Arendt, Hannei, Originile totalitarismului, Humanitas, București, 1994.
Auyero, Javier, „When Everyday Life, Routine Politics, and Protest Meet”,
Theory and Society, Vol. 33, Nr. 3/4, Special Issue: Current Routes to the Study
of Contentious Politics and Social Change, 2004, pp. 417-441.
Babbie, Earl R., Practica cercetării sociale, (traducere de Sergiu Gherghina,
George Jiglău și Monica Andriescu), Polirom, București, 2010.
Baddley, Alan, The psychology of remembering and forgetting, în Thomas Butler
(ed.) „Memory: History, Culture and the Mind”, Basil Blackwell, Ox-
ford, 1989, pp. 33–60.
305
Bibliografie
Baker, Cynthia, Judith Wuest, P.N. Stem, „Method slurring: The groun-
ded theory/phenomenology example”, Journal of Advanced Nursing, nr.
17, 1992, pp. 1355-1360.
Bell, Peter, Peasants in Socialist Transition: Life in a Collectivized Hungarian
Village, University of California Press, Berkeley, 1981.
Bertaux, Daniel, Martin Kohli, „The life story approach: a continental view”,
Annual review of Sociology, nr. 10, 1984, pp. 215-237.
Bertaux, Daniel, The Usefulness of life stories for realist and meaningful sociology,
în Humphrey, R., Miller, R., Zdravomyslova, E. (Eds.), Biographical research
in Eastern Europe. Altered lives and broken biographies, Hampshire: Asgate, Al-
dershot, 2003, pp. 39-51.
Betea, Lavinia, Psihologie politică. Individ, lider, mulţime în regimul comunist,
Polirom, București, 2001.
Bhaskar, Roy, „Societies (from The Possibility of Naturalism)” în Roy Bhas-
kar, Margaret Archer, Andrew Collier, Tony Lawson, Alan Norrie
(Editori), Critical Realism. Essential Readings, Routledge, London și New
York, 1998 [1979] , pp. 206-249.
Boari, Vasile, Sergiu Gherghina, Radu Murea, Regăsirea identităţii naţionale,
Polirom, București, 2010.
Boia, Lucian (ed), Miturile comunismului românesc, Nemira, București,
1998.
Boia, Lucian, Mitologia știinţifică a comunismului, Humanitas, București,
2005.
Bois, Pierre du, Ceaușescu la putere: ancheta asupra unei ascensiuni politice,
Humanitas, București 2008.
Booth, James W., „Communities of Memory: On Identity” și „Memory,
and Debt”, The American Political Science Review, Vol. 93, Nr. 2, 1999, Iu-
nie, pp. 249-263.
Brett, Erens Patricia, „Crossing Borders: Time, Memory, and the Con-
struction of Identity in „Song of the Exile””, Cinema Journal, Vol. 39,
No. 4, 2000, pp. 43-59, University of Texas Press on behalf of the Soci-
ety for Cinema & Media Studies Stable URL: http://www.jstor.org/sta-
ble/1225885 (accesată la 30.01.2011).
Brett Erens, Patricia, „Crossing Borders: Time, Memory, and the Con-
struction of Identity in Song of the Exile”, Cinema Journal 39, Nr. 4,
2000, pp. 43-59.
Burcea, Mihai, Marius Stan și Mihail Bumbeș, Dicţionarul ofiţerilor și
angajaţilor civili ai direcţiei generale a penitenciarelor. Aparatul central
(1948-1989), Polirom, București, 2009.
306
Bibliografie
Burcea, Mihai, Ramona Coman, Lucia Dragomir, vol. coord. de Ruxan-

dra Ivan, Transformarea socialistă: politici ale regimului comunist între ideo-
logie si administraţie, Polirom, Iași, 2009.
Burke, Peter, „History as social memory” în Memory: History, Culture and
the Mind, Thomas Butler (ed.), Blackwell, New York, 1989, pp. 97-113.
Buttolph Johnson, Janet, H.T. Reynolds, H.T Mycoff, D. Jason, Political
science research methods, Sixth Edition, CQ Press, Washington D.C., 2008.
Cabrera, Miguel A., Postsocial History: An Introduction. (trad. de Marie Mc-
Mahon) Lanham Md. Lexington Books, USA, 2004.
Calafeteanu, Ion, Scrisori către tovarășa Ana, Enciclopedic, București, 2005.
Calestru, Vasile, Martiraj în Bărăgan. Lătești. Drum spre un alt destin, Casa
Editorială Demiurg, Iași, 2006.
Cappelletto, Francesca, „Long-Term Memory of Extreme Events: From
Autobiography to History”, The Journal of the Royal Anthropological In-
stitute, Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland Sta-
ble, Vol. 9, No. 2, Iunie, 2003, pp. 241-260, URL: http://www.jstor.org/
Cernat, Paul, Explorări în comunismul românesc, vol. I, Polirom, București,
2004.
Cernat, Paul, Ion Manolescu Angelo Mitchevici, Ioan Stanomir, Explo-
rări în comunismul românesc, Vol. II, Polirom, București, 2005.
Chamberlayne, Prue, Joanna Bornat, Tom Wengraf, The Turn to Biographi-
cal Methods in Social Science. Comparative Issues and Examples, Routledge,
London și New York, 2000.
Charmaz, Kathy, Constructing Grounded Theory. A practical Guide Through
Qualitative Analysis, Sage, London, 2006.
Charmaz, Kathy, Grounded theory în Jonathan A. Smith, Rom Hane, Luk
Van Longenhore (Eds.), „Rethinking methods in psychology”, Sage,
London, 1995, pp. 27–49.
Charmaz, Kathy, „Grounded Theory: Objectivism and Constructivist
Methods” în Norman K, Denizn, Yvonna S. Lincoln, (Ed.), Strategies
of Qualitative Inquiry, Ediţia a doua, Sage Publication, Thousand Oaks,
2003, pp. 249-291.
Chelariu, Traian, Zilele si umbra mea: pagini de jurnal 1929-1936, jurnal de
șantier Salva-Vișeu, Junimea, Iași, 1976.
Chelcea, Septimiu, Memorie socială și identitate naţională, I.N.I., București,
1998.
Cioroianu, Adrian, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismu-
lui românesc, Curtea Veche, București, 2005.
307
Bibliografie
Clarke, Adele, Situational Analysis: Grounded Theory after the Postmodern

Turn, Sage, Thousands Oaks, 2005.
Cole, Jennifer, „The Work of Memory in Madagascar”, American Ethnolo-
gist, Vol. 25, Nr. 4, Nov., 1998, pp. 610-633, Blackwell Publishing on be-
half of the American Anthropological Association, http://www.jstor.org/
Coman, Mihai, „Piaţa Universităţii: dimensiunile unui ritual liminal”, Re-
vista de Cercetări Sociale 1, nr. 4, 1994, p.30-41.
Confino, Alon, Germany As a Culture of Remembrance: Promises and Limits of
Writing History, University of North Carolina Press, Chapel Hill, 2006.
Confino, Alon, The nation as a local metaphor: Württemberg, imperial Ger-
many, and national memory, The University of North Carolina Press,
Chapel Hill, 1997.
Confino, Alon, „Collective Memory and Cultural History: Problems of
Method”, The American Historical Review, Vol. 102, Nr. 5, 1997, pp.
1386-1403.
Confino, Alon, „Remembering the Second World War, 1945-1965: Narrati-
ves of Victimhood and Genocide”, Cultural Analysis: An Interdisciplinary
Forum on Folklore and Popular Culture, nr. 4, 2005, <http://ist-socrates.ber-
keley.edu/~caforum/volume4/vol4_article3.html> (accesată la 15.12.2009).
Confino Alon, Peter Fritzsche, The Work of Memory: New Directions in
the Study of German Society and Culture, University Illinois of Press, Il-
linois, 2002.
Constantiniu, Florin, De la Răutu și Roller la Musat și Ardeleanu, Enciclo-
pedica București, 2007.
Corduneanu, Victoria Isabela, „Naţionalism postcomunist și tranziţie spre
democraţie”, Xenopoliana 6, nr. 1-2, 1998, pp. 141-147.
Courtois, Stephane, Dicţionarul comunismului, Polirom, București, 2008.
Crane, Susan A., „Memory, Distortion, and History in the Museum”, His-
tory and Theory, Vol. 36, Nr. 4, Theme Issue 36: Producing the Past: Mak-
ing Histories Inside and Outside the Academy, Decembrie, 1997, pp. 44-63.
Cristian, Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Curtea
Veche, București, 2005.
Crișan, Gheorghe, „Piramida puterii”, în Oameni politici și de stat, generali
și ierarhi din România (23 august 1944-22 decembrie 1989), Vol. I, Pro His-
toria, București, 2004.
Cross, Michael S. , Gregory S. Kealey, Readings in Canadian Social History,
vol 5, McClelland și Stewart, Toronto, 1984.
308
Bibliografie
Câmpeanu, Pavel, Ceaușescu, anii numărătorii inverse, Polirom, Iași, 2002.

Dagger, Richard, „Metropolis, Memory, and Citizenship”, American Jour-
nal of Political Science, Vol. 25, Nr. 4, 1981, pp. 715-737, Midwest Politi-
cal Science AssociationStable, http://www.jstor.org/stable/2110760 (ac-
cesată la 25.08.2012).
Delanty, Gerard, „The European Heritage: History, Memory, and Time”,
Chris Rumford (ed.), The SAGE Handbook of European Studies, Royal
Holloway, London, 2009, SAGE Publications, 4 May 2010, http://www.
sage-ereference.com/hdbk_eurostudies/Article_n3.html (accesată la
01.06.2010).
Deletant, Dennis, Ceaușescu and the Securitate. Coercion and Dissent in Ro-
mânia 1965-1989, New York. 1995 [ed. rom. Ceaușescu și Securitatea. Con-
strângere și disidenţă în România anilor 1965-1989. trad. de G. Ciocâltea,
Humanitas, București, 1998].
Deletant, Dennis, România sub Regimul comunist, Fundaţia Academia Ci-
vică, București, 2006.
Denize, Eugen, Cezar Mâ ă, România comunistă. Statul și propaganda.
1948-1953, Curtea de Scaun, Târgoviște, 2005.
Dey, Ian, „Grounded Theory” în Clive Seale, Giampietro Gobo, Jaber F.
Gubrium, David Silverman (ed.), Qualitative Research Practice, Sage,
London, 2004, pp. 80-93.
Dobre, Florica și colab., Membrii CC al PCR 1945 1989. Dicţionar, CNSAS,
București, 2004.
Donald, Brieland, Costin B. Lela, Atheron R. Charles și al., Contemporary
Social Work: An introduction to Social Work and Social Welfare, McGraw-Hill
Inc., New York, 1975.
Dorin, Mihai, România de la comunism la mineriade, Institutul Cultural Ro-
mân, București, 2006.
Edensor, Tim, National Identity, Popular Culture and Everyday Life, Berg Pu-
blishers, prima ediţie, Oxford Ney York, noiembrie, 2002.
Edy, Jill A., Troubled Pasts: News and the Collective Memory of Social Unrest,
Temple University Press, Philadelphia, 2006.
Ehrenhaus, Peter, „Memorials and Other Forms of Collective Memory” în
William F. Eadie (ed), 21st Century Communication: A Reference Handbook,
SAGE, 2009, http://www.sage-ereference.com/communication/Article_
n26.html (accesată la 04.05.2010).
Enache, Georghe, Ortodoxie și putere politică în România contemporană, Ne-
mira, București, 2005.
309
Bibliografie
Engels, Friedrich, „Dialectica naturii”, Rolul muncii în procesul de trans-

formare a maimuţei în om, (text scris între 1875-1876, Publicat: pentru
prima oară în 1925, în limba germană și rusă), Ediţia a III-a, Politică,
București, 1966, p. 148-181.
Erekson, Keith A., „Method and Memory in the Midwestern „Lincoln
Inquiry”, Oral Testimony and Abraham Lincoln Studies, 1865–1938, Oral
History Review, 2007.
Ernu, Vasile, Iluzia Anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismănea-
nu, Cartier, Chișinău, 2008.
Ferrarotti, Franco, On the science of uncerlaintv: the biographic method in so-
cial research, MD: Lexington Books, Lanham, 2003.
Fitzpatrick, Sheila, Everyday Stalinism. Ordinarz life in extraordinary times:
soviet Russia in the 1930s, University Press, Oxford, 1999.
Fitzpatrick, Sheila, Stalin’s Peasants: Resistance and Survival in the Russian
Village after Collectivization, Oxford University Press, New York, 1994.
Franzosi, Robert, „Narrative Analysis-Or Why (And How) Sociologists
Should be Interested in Narrative”, Annual Review of Sociology, Vol. 24,
1998, pp. 517-554.
Gabanyi, Anneli Ulte, Cultul lui Ceaușescu, Polirom, București, 2003;
Giddens, Anthony, Sociologie, Bic All, București, 1997.
Gillis, John R., Commemorations: The Politics of National Identity. NJ: Prince-
ton Univ. Press, Princeton, 1994.
Giurescu, Dinu C. (coord.), Istoria României în date, Enciclopedică, București,
2003.
Glaser, Barney G., Anselm Strauss, The discovery of grounded theory: Stra-
tegies for qualitative research, Aldine, Chicago, 1967.
Glaser, Barney G., Anselm Strauss, „Awareness con-texts and social in-
teraction”, American Sociological Association, nr. 29, 1964, pp. 669-679.
Glaser, Barney G., Basics of grounded theory anal-ysis, Sociology Press, Mill
Valley CA, 1992.
Glaser, Barney G., Theoretical sensitivity, Sociology Press, Mill Valley CA, 1978.
Glaser, Barney G., „The constant comparative method of qualitative
analysis”, Social Problems, nr. 12, 1965, pp. 436-445.
Gläser, Jochen, Laudel Grit, „Creating Competing Constructions by Rea-
nalyzing Qualitative Data”, Historical Social Research, Secondary Analysis
of Qualitative Data, Nr. 125, HSR Vol. 333, 2008, pp.115-147.
Goody, Jack, „Memory in oral tradition” în Patricia Fara, Karalyn Patterson
(eds) Memory, Cambridge University Press, Cambridge, 1998, pp. 73–94.
310
Bibliografie
Green, Anna, „Individual Remembering and „Collective Memory”: Theo-

retical Presuppositions and Contemporary Debates”, Oral History, Me-
mory and Society Vol. 32, Nr. 2, 2004, pp. 35-44.
Gregory, Brad S., „Is Small Beautiful? Microhistory and the History of
Everyday Life”, Reviewed work(s): The History of Everyday Life. Recon-
structing Historical Experiences and Ways of Life de Alf Ldtke, Volume
38, Issue 1, pages 100–110, February 1999.
Gregory, Paul R., Andrei Markevich, „Creating Soviet Industry: The Ho-
use That Stalin Built”, Slavic Review 61, nr. 4, 2002, pp. 787-814.
Gripp, Richard C., „Eastern Europe’s Ten Years of National Communism:
1948-1958”, The Western Political Quarterly, Vol. 13, Nr. 4, 1960, pp.
934-949.
Gschwed, Thomas, Frank Schimmelfenning, Research Design in Political Sci-
ence, Palgrave Macmillan, London, 2007.
Halbwachs, Maurice, On Collective Memory, University of Chicago Press,
Chicago și London, 1992.
Hall, Stuart, „Cultural identity and diaspora” în Jonathan Rutherford
(Ed.), Identity: Community, Culture, Defference, Ed. Lawrence and Wishart,
London, 1990.
Heczková, Jana, „Timeless People”: The Development of the Ancestral Figure in
Three Novels Alice Walker, http://www-copas.uni-regensburg.de/articles/
issue_09/09_03_text_heczkova.php (accesată la 10.02.2011).
Henige, David, Reviewed work(s): Narrating Our pasts: „The Social Con-
struction of Oral History”, Elizabeth Tonkin, Journal of Interdisciplinary
History, Vol. 27, Nr. 1, 1996, pp. 101-102.
Hermanns, Harry, „Narrative Interview – a New Tool for Sociological Fi-
eld Research”, Acta Universitatis Lodziensis: Folia Sociologica, nr. 13, 1987,
pp. 43-56.
Hobsbawn, Eric, The invention of Tradition, Cambridge University Press, Cam-
bridge, 1992.
Horschelmann, Kathrin, „History after the End: Post-Socialist Differen-
ce in a (Post)modern” Transactions of the Institute of British Geogra-
phers, New Series, Vol. 27, No. 1, 2002, pp. 52-66, Blackwell Publishing
on behalf of The Royal Geographical Society (with the Institute of Bri-
tish Geographers) Stable URL: http://www.jstor.org/stable/3804455 (ac-
cessată la 02.12.2009).
http://www.qualitative-research.net/index.php/fqs/article/view/467/1000
311
Bibliografie
Hörschelmann, Kathrin, „History after the End: Post-Socialist Difference in a

(Post)modern World”, Transactions of the Institute of British Geographers, New
Series, Vol. 27, No. 1., 2002, pp.52-66.
Ilu , Petru, Abordarea calitativă a socioumanului, concepte și metode, Poli-
rom, Iași, 1997.
Ionescu-Gură, Nicoleta, Nomenclatura Comitetului Central al Partidului Mun-
citoresc Român, Humanitas, București, 2006.
Jackson, Peter, Polly Russell, „Life History Interviewing” în Dydia
DeLyser, Steve Herbert, Stuart Aitken, Mike Crang, Linda McDowell,
The SAGE Handbook of Qualitative Geography, SAGE Publications, 2009,
<http://www.sage-ereference.com/hdbk_qualgeography/Article_n10.
html> (accesată la 04.05.2010).
James, Daniel, „Meatpackers, Peronists, and Collective Memory: A View
from the South”, The American Historical Review, Vol. 102, Nr. 5, 1997,
pp. 1404-1412.
Jela, Doina, Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas,
București, 2001.
Jewsiewicki, Bogumil, V. Y. Mudimbe, „Africans’ Memories and Contem-
porary History of Africa”, History and Theory, Vol. 32, Nr. 4, Beiheft
32: History Making in Africa, 1993, pp. 1-11, Blackwell Publishing for
Wesleyan University Stable URL: http://www.jstor.org/stable/2505629
Johnson, Paul, O istorie a lumii moderne, Humanitas, București, 2003.
Kallmeyer, Werner, Fritz Schütze, Zur Konstitution von Kommunikationss-
chemata der Schverhaltdastellung în Weger, D. (Ed.), „Gesprachansalyse”,
pp. 159-274, Buske Verlag, Hamburg, 1977.
Kelle, Udo, „Emergence vs. Forcing of Empirical Data? A Crucial Problem
of „Grounded theory” Reconsidered” în Qualitative Sozialforschung
[On-line Jurnal], 6(2), 2005.
Kenneth, Pike L. (ed.), Language in Relation to a Unified Theory of Structure of
Human Behavior, Ediţia a doua, Mouton, The Hague: Netherlands, 1967.
Kertzer, David I., „Household History and Sociological Theory”, Annual
Review of Sociology, Vol. 17, 1991, pp. 155-179.
Kharkhordin, Oleg, The Collective and the Individual in Russia: A Study of
Practices, University of California Press, Berkeley, 1999.
Kideckel, David A., Joel Martin Halpern, Neighbors at War: Anthropologi-
cal Perspectives on Yugoslav Ethnicity, Culture, and History, University of
Massachusetts/Amherst, Central Connecticut State University, Massa-
chusetts/Amherst, 2000.
312
Bibliografie
Klein, Kerwin Lee, „On the Emergence of Memory”, Historical Discourse,

«Representations»”, Special Issue: Grounds for Remembering, Nr. 69, 2000,
pp. 127-150.
Kligman, Gail, The Politici of Duplicity. Controlling Reproduction in Ceausescu’s
România, University of California Press, Berkeley și Los Angeles, 1998,
[ed. rom. Politica duplicităţii. Controlul reproducerii in România lui Ceaușescu,
trad. de M. Dumitrescu, Humanitas, București, 2000].
Kolakowski, Leszk, Principalele curente ale Marxismului, Vol. I, Curtea Ve-
che, București, 2009.
Konecki, Krysztof T., The Studies in the Menthodology of Qualitative Research,
Grounded Theory, Wydawnictwo PWN, Warszawa, 2000.
Kornai, Janos, The Socialist System, Oxford Universitz Press, Oxford, 2000;
Kunze, Thomas, Nicolae Ceaușescu. Eine Biographie, Berlin, 2000 [ed. rom. Ni-
colae Ceaușescu. O biografie, trad. de A. Teodorescu, Vremea, București,
2002].
Kurtzman, Howard S., „Modern Conceptions of Memory”, Philosophy and
Phenomenological Research, Vol. 44, Nr. 1, 1983, pp. 1-19.
Lenin, Vladimir I., Marea iniţiativă (Despre eroismul muncitorilor în spate-
le frontului. Cu prilejul „subotnicelor comuniste”), Scris: 28 iunie 1919,
Publicat: iulie 1919, într-o broșură apărută în Editura de Stat, Mosco-
va, Sursa: V. I. LENIN, Opere alese, Editura Politică, 1970, p. 503-532.
Lenin, Vladimir I., Opere complete, vol. 38, Editura Politică, București, 1966.
Lester, Marilyn, Stuart Hadden, „Ethnomethodology and Grounded The-
ory Methodology”, Urban Life, 9: 1980, pp. 3-33.
Liebman Jacobs, Janet, „Women, Genocide, and Memory: The Ethics of Fe-
minist Ethnography in Holocaust Research”, Gender and Society, Vol. 18,
Nr. 2, 2004, pp. 223-238.
Linde, Charlotte, Working the Past Narrative and Institutional Memory, Ox-
ford University Press, Oxford, 2009.
Locke, John, Eseu asupra intelectului omenesc, [trad. Armand Rosu și Teo-
dor Voiculescu; stud. introd. și note Dan Badarau], Editura Știinţifică,
București, 1961[1690].
Ludtke, Alf, The history of everyday life reconstructing historical experiences
and ways of life, (traducere de William Templer), Princeton University
Press, Princeton, New Jersey, 1995.
Lüdtke, Alf, The history of everyday life reconstructing historical experiences and
ways of life, Princeton University Press, Princeton, 1989.
Macraild, Donald M., Avram Taylor, Social Theory and Social History,
Palgrave Macmillan, New York, 2004.
313
Bibliografie
Marx, Karl, Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, ediţia a II-a

(îngrĳită de Cristian Preda), Nemira, București, 2006.
Marx, Karl, Friedrich Engels, Opere alese în două volume, ediţia a 3-a, vol.
2, Editura Politică, 1967.
Marx, Karl, Friedrich Engels, „Capitalul”, vol. 23, Opere, (Editura Politi-
că, București, 1966 (Publicat pentru prima oară în Karl Marx „Das Ka-
pital”, Kritik der politischen Oekonomie, Erster Band, Buch I: Der Pro-
duktionsprocess des Kapitals, Hamburg 1867).
Marx, Karl, Friedrich Engels, „Critica Programului de la Gotha” [1875],
vol. 19, Opere, Editura Politică, București, 1964.
Medjedovic, Irena, Andreas Witzel, „Secondary analysis of interviews:
using codes and theoretical concepts from the primary study”, Histori-
cal Social Research, Vol 6, No 1, 2005, p. 148-178.
Mill, John Stuart, Jonathan Riley, Principles of Political Economy and Chap-
ter on Socialism, Oxford University Press, Oxford, 1994.
Misztal, Barbara A., Theories of social remembering, Open University Press,
Maidenhead, Philadelphiav, 2003.
Mungiu-Pippidi, Alina, Secera si buldozerul. Scornicești și Nucșoara. Mecanis-
me de aservire a ţăranului român, Polirom, Iași, 2002.
Nash, Kate, Readings in Contemporary political Sociology, Blackwell Publi-
shers, Oxford, 2000.
Neal, Arthur G., National Trauma and Collective Memory: Major Events in the
American Century, ME Sharpe, Inc. Armonk, New York, 1998.
Neculau, Adrian (coord.), Viaţa cotidiană în comunism, Polirom, Iași, 2004.
Nelson, Daniel, „Workers in a Workers’ State” în Romania in the 1980s, Da-
niel Nelson (Ed.), Westview Press, Boulder, 1981.
Newman, David M., Sociology. Exploring the Arhitecture of Everyday Life, Pi-
ne Forge press, Thousand Oaks, California, 1995.
Nicolae, Mihaela, Forme și structuri ale utopiei – ficţiune, memorie, istorie, în
Sfera Politicii, nr. 140, 2009, pp. 99-105.
Nora, Pierre, La république, Gallimard, Paris, 1984.
Olaru, Stejărel, Georg Herbstritt, Stasi și Securitatea, (trad. de V. Buta și
M. Alecu), Humanitas, București, 2005.
Olick, Jeffrey K., Joyce Robbins, „Social Memory Studies: From „Collecti-
ve Memory” to the Historical Sociology of Mnemonic Practices”, Annu-
al Review of Sociology, Vol. 24 1998, pp. 105-140, accesată la http://www.
jstor.org/stable/223476 (accesată la 06.10.2009).
Oprea, Marius, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente, 1949-1989,
Polirom, Iași, 2002.
314
Bibliografie
Oprea, Marius, Moștenitorii Securităţii, Humanitas, București, 2004.

Oprea, Marius et. al., Securiștii Partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliţie
politică. Studiu de caz: arhiva Comitetului Municipal de Partid Brașov, Po-
lirom, Iași, 2003.
Outhwaite, William, Larry Ray, Social Theory and Postcommunism, Blackwell
Publishing, Malden, 2005.
Passerini, Luisa, „Making Memories. Nancy Wood, Vectors of Memo-
ry: Legacies of Trauma in Postwar Europe”, History Workshop Jour-
nal, Berg, Oxford, 1999.
Patton, Michael Quinn, Qualitative Research & Evaluation Methods, 3th edi-
tion, Sage Publications, 2002, pp. 339-380.
Pelin, Mihai, Culisele spionajului românesc. D1E: 1955-1980, Evenimentul
Românesc, București, 1997.
Pelin, Mihai, Un veac de spionaj, contraspionaj și poliţie politică, Elion, București,
2003.
Petcu, Ioan, Ceaușescu, un fanatic al puterii. Biografie neretușată, Românul,
București, 1994.
Petculescu, Constantin et al. File din istoria U.T.C, ediţia a II-a, Editura Po-
litică, București, 1980.
Poapa, Ioan, „Robi pe Uranius. Cum am construit Casa Poporului”, Hu-
manitas, București, 2012.
Păiușan, Cristina, Narcis Dorin Ion, Mihai Retegan, Regimul comunist
din România. O cronologie politică (1945-1989), Tritonic, București, 2002.
Rappaport, Joanne, „History and Everyday Life in the Colombian Andes”,
Man, New Series, Vol. 23, Nr. 4, 1988, pp. 718-739.
Renan, Ernest, „What is a nation?”, (trad. Martin Thom) în Homi K. Bhabha
(ed.) Nation and Narration, Routledge, London, 1990 [1882].
Robrecht, Linda C., „Qual Health Res”, Grounded Theory: Evolving Methods,
nr. 5, 1995.
Rogers, Mary F., „Everyday Life as Text”, Sociological Theory, Vol. 2, 1984,
pp. 165-186.
Roper, Michael, Re-remembering the Soldier Hero: the Psychic and Social Con-
struction of Memory in Personal Narratives of the Great War, „History Work-
shop Journal”, no 50, 2000.
Rosenthal, Bernice Glatzer, New Myth, New World: From Nietzsche To Sta-
linism, Pennsylvania State University, USA, 2004.
Rotman, Liviu, Evreii în perioada comunistă, 1944-1965, Polirom, Iași, 2001.
Schatzman, Leonard, „Dimensional analysis: Notes on an alternative
approach to the rounding of theory in qualitative research” în David R.
315
Bibliografie
Maines (Ed.), Social organization and social process: Essays in honor of An-
selm Strauss, Aldine, New York, 1991, pp. 303-314.
Schudson, Michael, „Distortion in collective memory” în Daniel L. Schac-
ter (ed.) Memory Distortion,: Harvard University Press, Cambridge,
1995, pp. 346–63;
Schudson, Michael, „Lives, Laws and Language: Commemorative versus
Non-Commemorative Forms of Effective Public Memory”, Communicati-
on Review, 2(1), 1997, pp. 3-17.
Schulze, Rain, „Memory in German History: Fragmented Noises or Mea-
ningful Voices of the Past?”, Reviewed work(s): „The Politics of War
Memory and Commemoration”, 2000 de Ashplant, T. G.; Dawson, G.;
Roper, M., „The Work of Memory: New Directions in the Study of Ger-
man Society and Culture”, 2002 de Confino, A.; Fritzsche, P., „Ambi-
guous Memory: The Nazi past and German National Identity”, 2001 de
Kattago, S., Journal of Contemporary History, Vol. 39, Nr. 4, 2004, Special
Issue: Collective Memory, pp. 637-648.
Schutze, Fritz, „Cognitive Figures of Autobiographical Extempore Narra-
tion” în Miller, R. (Ed.), Biographical Research Methods, Sage Publicati-
ons, Vol. II, 2005 [1984], pp. 289-338.
Schwartz, Barry, The reconstruction of Abraham Lincoln, Middleton &
Edwards, 1990, pp. 81-107.
Schwartz, Barry, „Introduction: the expanding past”, Qual. Sociol. 9 (3),
1996 (Fall), pp. 275-82.
Schwartz, Barry, „Memory as a Cultural Sys-tem: Abraham Lincoln in
World War II.” Am. Sociol. R. 61(5), Oct, 1996a, pp.908-27.
Schwartz, Barry, „Post-modernity and the erosion of historical reputati-
on: Abraham Lincoln in the late twentieth century.” Pre-sented at Annu.
Meet. Am. Sociol. Assoc. Toronto, 1997.
Schwartz, Barry, „Social change and collec-tive memory: the democratizati-
on of George Washington.” Am. Sociol. Rev. 56, Aprilie, 1991, pp. 221-36.
Seale, Clive, David Silverman, Jaber F. Gubrium, Giampietro Gobo (Ed.),
Qualitative Research Practice, Sage, London, 2004, pp. 48-64.
Sennett, Bichard, „Disturbing memories” în Patricia Fara, Karalyn Pat-
terson (eds), Memory, Cambridge University Press, Cambridge, 1998,
pp. 10–46.
Shackel, Paul A., „Public Memory and the Search for Power”, American
Historical Archaeology. American Anthropologist, New Series, Vol. 103,
2001, Nr. 3, pp. 655-670.
316
Bibliografie
Smith, Anthony D., Myths and Memories of Nation, Oxford University Pre-
ss, Oxford, 1999.
Stalin, Iosif V., Opere, Volum 13, iulie 1930 – ianuarie 1934 (traducerea în
limba română a apărut în urma hotărârii CC al PMR. Ea a fost întoc-
mită sub îngrĳirea unei comisii a CC al PMR, Editura Partidului Mun-
citoresc Român, 1952.
Stangl, Paul, „The Soviet War Memorial in Treptow”, Geographical Review,
Vol. 93, Nr. 2, 2003, pp. 213-236.
Stark, David, Bruszt Bruszt, „One Way or Multiple Paths: For a Compa-
rative Sociology of East European Capitalism”, The American Journal of
Sociology, Vol. 106, Nr. 4, 2001, pp. 1129-1137.
Stark, David, „Recombinant Property in East European Capitalism”, Ame-
rican Journal of Sociology 101, nr. 4, 1996.
Strauss, Anselm, „Discovering new theory from previous theory” în Ta-
motsu Shibutani (Ed.), Human nature and collective behavior: Papers in ho-
nor of Herbert Blumer, Prentice Hall, Englewood Cliffs, 1970, pp. 46–53.
Strauss, Anselm L., Juliet M. Corbin, Basics of Qualitative Research: Tech-
niques and Procedures for Developing Grounded Theory, Second Edition,
Thousand Oaks: Sage Publications, Inc. California, 1998.
Strauss, Anselm L., Negotiations: Varieties, contexts, processes, and social or-
der, Jossey-Bass, San Francisco, 1978.
Strauss, Anselm L., Qualitative analysis for social scientis, University of Cam-
bridge Press, UK, Cambridge, 1987.
Swain, Nigel, „Hungarian Agriculture in the Early 1980s: Retrenchment
Followed by Reform”, Soviet Studies, Vol. 39, Nr. 1, 1987, pp. 24-39.
Szelényi, Iván, Socialist Entrepreneurs: Embourgeoisement in Rural Hungary,
University of Wisconsin Press, Madison, 1988.
Sztopka, Piotr, „The Trauma of social change. A case of Postcommunist So-
cieties” în Jeferei C. Alexander ș.a. (ed.), Cultural Trauma, University
of California Press, California, 2004, pp. 155-196.
Templer, William, Jeux D’Chelles, La Micro-Analyse L’Exprience by Jacques
Revel, History and Theory, Vol. 38, Nr. 1, 1999, pp. 100-110.
Tilley, Christopher, Webb Keane, Susanne Küchler, Michael Rowlands,
Patricia Spyer, „Monuments and Memorials”, Handbook of Material Cul-
ture, SAGE Publications, 2006, http://www.sage-ereference.com/hdbk_
matculture/Article_n31.html (accesată la 02.09.2012).
Tismăneanu, Vladimir, Criza ideologiei marxiste in Europa Răsăriteană, Po-
lirom, Iași, 1997.
Tismăneanu, Vladimir, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Univers, București, 1995.
317
Bibliografie
Tismăneanu, Vladimir, Marc M. Howard, Sil Rudra, Ordinea mondială du-

pă leninism, Curtea Veche, București, 2009.
Tismăneanu, Vladimir, Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Anali-
za Dictaturii Comunismului din România, (varianta pdf.) publicată în de-
cembrie 2006 pe www.presidency.ro (accesată la 6.09.2012).
Tismăneanu, Vladimir, Reinventarea politicului. Europa răsăriteană de la Sta-
lin la Havel, Polirom, Iași, 1999.
Tismăneanu, Vladimir, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comu-
nismului românesc. Polirom, București, 2005.
Troncotă, Cristian, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii și Securi-
tate ale regimului comunist din România, Elion, București, 2003.
Troncotă, Cristian, Torţionarii. Istoria instituţiei Securităţii regimului comu-
nist din România (1948-1964), Elion, București, 2006.
Tănase, Stelian, Elite si societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej.1948-1965, Hu-
manitas, București, 1998.
Ulam, Adam B., Bolșevicii Triumful comunismului în Rusia. O istorie intelectu-
ală și politică, Corint, București, 2009.
Verdery, Katherine, Socialismul. Ce a fost și ce rămâne, Institutul European,
Iași, 2003.
Weger, D. (Ed.), Gesprachansalyse, Buske Verlag, Hamburg, 1977, pp. 159-274.
Wehner, Monica, „Typologies of Memory and Forgetting among the Expa-
triates of Rabaul”, Journal of Pacific History, Vol. 37, Nr. 1, 2002, pp.57-73.
Wetherell, Margaret, Identity in the 21 st Century. New Trends in Changing
Times. Palgrave Macmillan, New York, 2009.
Wiesel, Elie, Raport final, Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustu-
lui în România, Polirom, București, 2005.
Winter, Jay, „Film and the Matrix of Memory”, The American Historical Re-
view, Vol. 106, Nr. 3, 2001, pp. 857-864.
Winter, Jay, „The Generation of Memory: Reflections on the „Memory
Boom”, Contemporary Historical Studies, Bulletin of the German Historical
Institute, Washington DC, nr. 27, 2000.
Yurchak, Alexei, „Soviet Hegemony of Form: Everything Was Fore-
ver, until It Was No More”, Comparative Studies in Society and Histo-
ry 45, nr. 3. 2003.
Zerbubavel, Evitar, The Fine Line. Making Distinctions in Everyday Life, Uni-
versity of Chicago, New York, 1991.
Zerubavel, Evitar, Hidden Rhythms: Sched-ules and Calendars in Social Life.
Univ. Calif. Press, Ber-keley, 1981.
318
Bibliografie
Ziare și reviste (1970-1989)
Munca de Partid
România Liberă
Scînteia
Scînteia tineretului
Viaţa Studenţească
Documente și publicaţii PCR (Selecţie)

Alexandru Albu ș.a., Dicţionar de economie politică, Editura Politică, București,
1974.
B. Bărbulescu ș.a., File din istoria UTC, Institutul de Studii Istorice și Soci-
al -Politice de pe lângă CC al PCR, București, 1971.
Constantin Petculescu ș.a., File din istoria U.T.C, ediţia a II-a, Editura Po-
litică, București, 1980.
Gheorghe Berescu, Etica muncii și modul de viaţă, Editura Academiei Repu-
blicii Socialiste România, București, 1969.
Nicolae Ceaușescu, Afirmarea și întărirea identităţii economice a României,
Editura Politică, București, 1980.
Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multi-
lateral dezvoltate, vol. 7, Editura Politică, București, 1973.
Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multi-
lateral dezvoltate, vol. 11, Editura Politică, București, 1975.
Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvârșirii construcţiei socialiste, vol.
3, Politică, București, 1969.
319
Index de nume i termeni
A
armată 140, 199, 234, 239, 241-242, 244-245, 247-248
B
brigadier 37, 80, 125, 136, 186-187, 191, 208-209, 223, 237-238, 248,
250
C
cetăţean 17-18, 29-30, 32-33, 60, 62, 64, 71, 78-81, 83-84, 86, 89, 94,
96-97, 99, 102, 107, 125-126, 128, 130, 136-137, 139-140, 143,
146, 150, 153-154, 156, 160, 179-180, 185, 188, 194, 196, 198,
205-206, 211, 215, 224-225, 230, 236-238, 240, 252, 258, 262,
267, 279, 287-288
Ceușescu, Nicolae 21, 30-31, 36, 65, 73-75, 81, 85, 94-96, 127, 129,
130-132, 137-138, 177, 192-193, 197, 199-203, 208, 210,
212-216, 230, 245-246, 262, 267, 276, 279
E
Engels, Friedrich 165, 168-170, 173-176, 182, 190
G
GTM 40-48, 51-52, 66, 274-275
320
Index de nume și termeni
I
identitate 13, 17-20, 23, 33, 36, 38, 46, 49, 57-59, 63-65, 67, 71, 74,
78-79, 81, 83, 86-87, 93-99, 101-102, 105-107, 109-111, 113,
116-125, 129-131, 163-165, 167-168, 182, 184, 188, 191, 194,
210, 215, 219, 252, 257, 262, 267, 275-276, 279-280, 288, 300
ideologie 22, 33-34, 67, 73, 75, 77, 79, 83, 90-91, 103, 132, 140, 163,
168, 171, 173, 175, 211, 218, 248, 263, 276, 280, 287
L
Lenin, Vladimir Ilici 17, 125, 168, 170-171, 183-184, 200, 211
M
Marx, Karl 22, 31, 168-171, 173-175, 178, 182, 212
memorie 11, 18-19, 22-25, 29, 30, 33-34, 36-38, 46, 49-50, 53-56,
58-59, 61-65, 67, 71, 75-79, 81, 83-84, 86-88, 90-99, 101-103,
105-106, 109-110, 113, 116, 119, 121-125, 128, 132, 164-165,
184, 186, 188, 191, 193-195, 215, 218-219, 223, 228-229, 248,
252, 256-257, 266, 274-275, 277, 280, 288, 300-302
muncă/muncă patriotică 12-13, 17-18, 20-24, 26, 33-38, 49, 58-60,
64, 66, 71, 78-83, 86-87, 95-98, 107, 111-113, 115-117, 119,
121-122, 125-132, 135-159, 163-165, 168-169, 171-191, 193-219,
223-247, 249-250, 252, 255-256, 258-269, 274-281, 285-294,
296-299
O
omul nou 12-13, 18, 22, 33, 77, 86, 95, 108, 211-214
P
patrie 17-18, 64, 107, 112, 116, 125-126, 129, 140, 158, 163, 190,
201-203, 212, 258-259, 263-265, 275, 278
patriotism 22, 36, 96, 102, 117-118, 130, 165, 174, 189, 191, 195,
201-203, 207, 214, 239, 243, 252, 258, 266
practica agricolă 19, 38, 128, 150, 200, 207, 235, 237, 256, 260
321
Index de nume și termeni
S
socialism 12, 18, 22, 29, 32-33, 36, 58, 85-86, 105, 107-108, 126, 140,
145, 149, 158-159, 168-171, 174, 176-177, 182-183, 187, 202,
209, 216, 236-237, 242, 263-265, 267, 274, 277, 279, 298-299
V
viaţa cotidiană 75, 84, 86, 314
voluntar 18, 21, 79, 113, 142-144, 157-158, 170, 180, 185, 218, 223,
228, 230, 235, 237, 259, 269, 277, 279-280, 293-294
322
Despre autor
Valeriu Antonovici (n. 1983). Doctor în Știinţe Politice, SNS-

PA (2011). Stagiul doctoral în cadrul institutelor: Zentrum für Zei-
thistorische Forschung din Potsdam şi Centre Marc Bloch din Ber-
lin, Germania (2009-2010). Master în Antropologie (2008) şi licenţiat
în Sociologie (2006). Cadru didactic asocial la Facultatea de Știinţe
Politice din cadrul SNSPA. Realizator de filme documentare pe te-
me de istorie recentă: „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia
românească” (2013, corealizator), „Locuri Memoriale din România.
Piaţa Universităţii” (2009, corealizator), „Nu putem vorbi despre co-
munism la colţ de stradă” (2007) ş.a. Jurnalist (RFI şi TVRM), cerce-
tător asociat la mai multe proiecte internaţionale şi membru în mai
multe ONG-uri civice şi educaţionale.
323
Seria Theologia Socialis
1. Radu Preda, Semnele vremii. Lecturi social-teologice

2. Radu Carp, Dacian Gra ian Gal, Sorin Mureșan, Radu Preda,
În căutarea binelui comun. Pentru o viziune creștină a democraţiei
românești
3. Radu Carp, Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spaţiul public european
4. Mihail Neam u, Elegii conservatoare. Reflecţii est-europene despre
religie și societate
5. Radu Preda, Comunismul. O modernitate eșuată
6. Radu Carp, Religia în tranziţie. Ipostaze ale României creștine
7. Radu Preda, Cultura dialogului. Pledoarii & exerciţii
8. Iuliana Conovici, Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucţia
unei identităţi publice, vol. I-II
9. Pantelis Kalaitzidis, Ortodoxie și modernitate. O introducere
10. Radu Preda, Ortodoxia & ortodoxiile. Studii social-teologice
11. Peter Antes, Islamul ca factor politic. O introducere
12. Radu Preda, Revenirea lui Dumnezeu. Studii social-teologice
13. Mitropolitul Bartolomeu, Corupţia spirituală. Texte social-teologice
14. Radu Preda, Uniatismul. Fenomen social și interogaţie teologică
15. Nicolae Turcan, Credinţa ca filosofie. Marginalii la gândirea Tradiţiei
16. Sorin Mureșan, Radu Preda (ed./eds.), Economia și finanţele mon-
diale: încotro? Impulsuri etice / International Economy and Finance:
Whereto? Ethical Inputs
17. Mirel Bănică, Religia în fapt. Studii, schiţe și momente
18. Radu Preda, Concepţia socială a Bisericii Ortodoxe din Rusia. Intro-
ducere, document & comentariu
19. Nicolae Turcan, Începutul suspiciunii. Kant, Hegel & Feuerbach des-
pre religie și filosofie
20. Radu Preda, Cuvântul social al Bisericilor din Austria. Introducere,
document & comentariu
21. Iustinian Șovrea, Ce (mai) este omul? Răspunsul antropologiei teo-
logice moderne
22. Radu Preda, Comunicare fără comuniune. Studii social-teologice
23. Valeriu Antonovici, Munca patriotică. Radiografia unui ideal falsificat
24. Nicolae Turcan, Marx și religia. O introducere
Detalii despre serie vezi la:

www.teologia-sociala.ro

Munca Patriotica. Radiografia Unui Ideal Falsificat. Valeriu ANTONOVICI 2015

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Munca Patriotica. Radiografia Unui Ideal Falsificat. Valeriu ANTONOVICI 2015

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ISBN 606869924-2

RADIOGRAFIA UNUI IDEAL FALSIFICAT

Seria Theologia Socialis este editată de

Imagine copertă: Silviu Oravitzan, Pictură pe hârtie (detaliu),

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© Editura ȘCOALA ARDELEANĂ

2. MEMORIE VERSUS ISTORIE ...................................69

3. CONTEXT ȘI IDENTITATE ....................................133

5. COTIDIAN, MEMORIE ȘI ISTORIE .......................221

6. PREVIZIUNI ȘI STUDIU GENERAŢIONAL ..........253

CONCLUZII FINALE ...................................................271

CAP – Cooperative Agricole de Producţie

socialismului în România. Munca patriotică a făcut parte din

Nu neg, în lucrare, faptul că „s-a construit mult”, dar oare

doar câteva obiective realizate de aceste formaţiuni de muncă:

trăit prima parte din viaţă în acel sistem socio-politic, a asi-

semnificaţie identitară pentru cel care a participat la astfel de

fică a interviurilor combinată cu Grounded Theory Metodology

construcţia podurilor, școlilor, căminelor culturale, plantatul

Pentru a nu menţine confuzia între termenii care se refe-

unul de tipul „de la cine ne tragem?”, ci și unul de tipul „ce

de creare a unui anumit tip de discurs identitar? Care au fost

la studiile doctorale, de mai multe ori, subiecţii intervievaţi

oada lui Gheorghe Gheorghiu Dej, și a doua, între 1977-1989;

comunismului și nomenclatura comunistă3 etc. Însă, chiar și

reproducerii in România lui Ceaușescu, trad. de M. Dumitrescu, Humanitas,

Studiul se bazează pe ceea ce englezii numesc „the social

poporului? Unul dintre scopurile socialismului era crearea

filmele din acea perioadă aveau o doză de ideologie/îndoc-

tări publicate în acea perioadă în Scînteia, România Liberă, Mun-

le Naţionale ale României; în această etapă a studiului mi-a

cere în instituţiile statului, în fabrici și instituţii de învăţământ

dialogul purtat. Evident că și în urma unor interviuri a tre-

Pentru a face faţă acestor provocări metodologice și teore-

Grounded Theory Methodology

Barney Glaser și Anselm Strauss15 au venit cu propria

nele acţionează pe baza interpretărilor, credinţelor, sensuri-

informaţie de fond interacţiunea simbolică (Anselm Strauss

Grounded Theory Methodology:

începe având deja o explicaţie teoretică (sau concluziile deja

pe experienţa proprie a cercetătorilor sau doar prin speculaţii.

conceptuale pornind de la date brute (adică neprelucrate) prin

triotică, ci și explicarea efectelor acelor acţiuni atunci și acum.

ar trebui reconstruit și reformulat pe baza materialului empi-

procuror care își construiește cazul subiectiv pentru a ajunge

Caracteristicile metodei biografice.

mente care au legătură directă cu teme majore din acest stu-

După Fritz Schutze44, faptul că orice poveste de viaţă, spu-

strângere este și aceea de a încheia narativ, legat de anumite

Tabel. 1. Analiza punctelor tari/slabe ale abordărilor metodologice

Relaţia dintre metoda biografică și schimbările sociale este

și de articulare progresivă a unor noi concepte și hărţi concep-

cetare și din motivul că nu datele, evenimentele istorice sunt

cât mai completă) a interviurilor (2) – primând povestea, și

acel tip de muncă era un abuz, că ei dispreţuiesc abuzul sau

A doua fază a realizării interviurilor.

Pe lângă întrebările incluse în grila iniţială de interviu58,

at un oarecare atașament faţă de statutul de cetăţean. Redau

În cercetarea de faţă se pune problema reinterpretării tre-

lor, influenţează (dacă nu bântuie) viaţa acestui grup. Eric Hob-

re vor tinde să dea crezare primei sau celei de a doua varian-

în schimbare, care construiește și demolează identităţi colec-

cal sau educaţional, dar și prin probleme cu un caracter ceva