Untitled Unite Preturi Si Concurenta

P R E Ț U R I Ș I C O N C U R E N ȚĂ
L E C T. U N I V. D R . M I H A E L A I A C O B
FA B BV ▪ A S E B U C U R E Ș T I ▪ 2 0 1 9 - 2 0 2 0
Curs 1. Paradigme concurente:
„concurența perfectă” versus „concurența liberă”.
Despre critica teoriei neoclasice a monopolului
1. Prezentarea generală a problematicii legilor antitrust

2. Concurența și monopolul: de la teorie la dovezi
3. Monopolul legal vs. bunăstarea consumatorului
4. O clarificare a teoriei monopolului
5. În concluzie
2
 Contrar opiniei generale, legile antitrust (ce reglementează monopolizarea pieței și îngrădirea
liberei concurențe) au fost împotriva afacerilor inovatoare ce își extindeau producția și
își reduceau prețurile – fapt cel mai evident în cazurile private de antitrust (înaintate de
concurenți = 90% din totalul litigiilor antitrust), dar și în cazurile guvernamentale clasice.
 Deși reglementările antitrust (cel puțin Sherman Act – ca primă reglementare de limitare
a cartelurilor și monopolurilor în Statele Unite ale Americii) se spune că au fost croite
pentru a opri afacerile considerate „dăunătoare” intereselor consumatorilor, în
realitate, în practică, politicile antitrust par a fi (fost) greșit orientate, deoarece:
- scopul lor principal a fost mai degrabă să protejeze afacerile mai puțin eficiente de
concurență, decât să promoveze interesele consumatorilor:
 din această perspectivă, reglementările antitrust sunt încă un exemplu de legislație
protecționistă de extragere de rente (protectionist rent-seeking legislation), al cărei efect
este o eficiență economică redusă;
 a existat în mod tradițional o confuzie teoretică serioasă cu privire la semnificația termenului de
„concurență”, confuzie care este posibil să fi indus în eroare tribunalele / instanțele de judecată
și autoritățile de reglementare în domeniu.
3
De exemplu:
→ când o firmă își reduce prețul, este această acțiune „concurență” sau o încercare de
monopolizare?
→ când o firmă câștigă cotă de piață, este aceasta o dovadă de eficiență sau o amenințare la
adresa concurenței?
→ când fuziunile sunt restricționate de lege, concurența este intensificată sau restrânsă /
înăbușită?
→ când o firmă se angajează într-o acțiune de cercetare și inovare costisitoare, pe care
concurenții nu o pot ușor urma, este aceasta o monopolizare?
 O teoretizare defectuoasă a acestor aspecte ar putea explica atacul politicilor

publice împotriva eficienței economice în numele menținerii concurenței?!
4
Încadrarea politicilor antitrust în teoria economică
 Bazele teoretice ale politicilor antitrust s-au dezvoltat, în general, din microeconomia
neoclasică și au fost rafinate de teoreticienii specializați în organizarea industrială.
 Organizarea industrială:
- domeniu al economiei care pornește de la teoria firmei în examinarea structurii și a relațiilor
dintre firme și piețe;
- subiectul analizei îl reprezintă piețele care nu pot fi ușor analizate utilizând modelul
concurențial standard;
- organizarea industrială vine și completează modelul concurenței perfecte, integrând
„complicațiile” din lumea reală (costuri de tranzacție, informație limitată, bariere la intrarea
firmelor noi în piață – asociate cu concurența imperfectă);
- analizează acele industrii care se poziționează între concurența perfectă și monopol.
5
 Organizarea industrială, cu rădăcini deci în modelul concurenței perfecte și al monopolului

pur, și-a concentrat atenția, în anii 1940-1950, asupra analizei acelor industrii care se
poziționau între concurența pură și monopol absolut, cu scopul de a înțelege relațiile dintre:
→ structura pieței;
→ comportamentul de afaceri;
→ performanțele economice generale.
 Economiștii timpurii ai organizării industriale au acceptat relația deterministă dintre

structura pieței și performanța economică (iar datele empirice timpurii păreau să susțină această
ipoteză generală cum că piețele structurate concurențial funcționează mai bine ca piețele concentrate):
- dacă piețele sunt structurate concurențial (firme mici, produse omogene, intrare ușoară pe piață) 
procesul de piață duce automat la o alocare a resurselor în care P = Cmg;
- în schimb, o concentrare ridicată a pieței, înțelegerile secrete între firme, economiile de scară sau
diferențierea produselor pot crea bariere de intrare și putere de piață care ar duce la o alocare
defectuoasă a resurselor.
6
 De la
- teoria microeconomică;
- analiza prin regresie (proces statistic pentru estimarea relațiilor dintre variabile);
- unele studii de inginerie privind dimensiunea optimă a fabricilor;
 la
- recomandări referitoare la politicile publice adecvate
era doar un singur pas → dacă o structură deficitară a pieței duce la ineficiență economică, atunci reglementări
guvernamentale antitrust ar putea corecta asemenea „eșecuri ale pieței”.
De exemplu, reglementările antitrust ar putea:

→ reduce sau înăbuși concentrarea industrială (politici anti-fuziune);
→ restricționa practicile de acaparare, interzice înțelegerile orizontale de preț și producție (reguli anti-înțelegeri secrete);
→ descuraja alte înțelegeri / acorduri în și între firme (interzicerea acordurilor legate (tying agreements) și a practicii de
menținere a prețului de revânzare (resale price maintenance));
→ ataca barierele de intrare care par să protejeze așa-zisele firme dominante (de ex.: diferențierea produselor).
 Perspectiva structură - comportament - performanță a devenit principala justificare

intelectuală pentru politicile tradiționale antitrust din anii 1950-1960.
7
Mica Revoluție în teoria antitrust
 În anii 1970, abordarea structură - comportament - performanță, precum și reglementările

tradiționale antitrust au fost supuse unor critici mai intense.
 Prin Noua Interpretare:
- erau „provocate” / contestate unele presupuneri teoretice ale vechii paradigme a organizării
industriale (de ex.: „informația perfectă” a fost înlocuită de „incertitudinea economică”);
- erau puse la îndoială multe dintre anticipările empirice importante.
 Teoreticieni precum Harold Demsetz și Yale Brozen susțineau că:
- o concentrare ridicată a pieței nu este neapărat asociată cu ineficiență și profituri de monopol;
- o concentrare crescută poate duce la o creștere a eficienței în beneficiul consumatorilor.
 Reexaminarea atentă a cazurilor anterioare de antitrust a demonstrat o direcționare greșită a

eforturilor de aplicare a legii, astfel că, la începutul anilor 1980, justificările tradiționale au
fost sever analizate / criticate de profesorii de economie și drept  unele modificări modeste
în aplicarea legilor antitrust.
8
 „Revoluția antitrust” din anii 1970-1980 – evidențiată de o serie de factori importanți:
1. O modificare decisivă a mix-ului de cazuri antitrust inițiate de Departamentul de Justiție (Department of

Justice) și de Comisia Federală pentru Comerț (Federal Trade Commission – FTC):
- au fost contestate mai puține cazuri de fuziuni (sub incidența liniilor directoare revizuite);
- au fost inițiate mai multe cazuri privind fixarea prețurilor.
2. S-a produs un declin modest atât în activitatea antitrust privată, cât și publică.
3. Instanțele de judecată s-au arătat din ce în ce mai sceptice vis-a-vis de teoria tradițională antitrust a puterii
de monopol.
4. În decizii cu privire la unele cazuri (precum Sylvania, Brunswick, Illinois Brick, Broadcast Music, Monsanto,
Zenith Radio sau Sharp), Curtea Supremă s-a arătat deschisă către abordarea rule-of-reason (regula rațiunii)
în legea antitrust, deoarece analiza microeconomică ortodoxă oferea concluzii inconsistente și incomplete:
- rule-of-reason (regula rațiunii):
→ doctrină dezvoltată de Curtea Supremă a SUA, în procesul de interpretare a Sherman Antitrust Act;
→ potrivit acesteia, numai combinațiile și contractele ce restrâng în mod nerezonabil comerțul fac obiectul legilor
antitrust;
→ astfel, dobândirea puterii de monopol nu este ilegală în sine;
→ conform acestei reguli, trebuie luate în considerare circumstanțele în care acțiunea s-a produs.
9
Paranteză deschisă (…
 Departamentul de Justiție – Divizia Antitrust (US Department of Justice – Antitrust Division)

- misiunea Diviziei Antitrust este de a promova concurența în economia SUA prin aplicarea și îmbunătățirea
legilor și principiilor antitrust.
 Comisia Federală pentru Comerț (The Federal Trade Commission – FTC)

- agenție independentă a guvernului SUA, înființată în 1914, a cărei misiune principală este de a asigura
protecția consumatorilor și de a preveni / combate practicile anticoncurențiale (inclusiv monopolul).
…) Paranteză închisă
10
Noul Activism antitrust
 Revoluția antitrust a fost, totuși, de scurtă durată.

 Noii administratori ai Departamentului de Justiție și ai Comisiei Federale pentru Comerț din
timpul administrației Bush și Clinton au extins aplicarea legilor antitrust.
Administrația Bush
→ atât James F. Rill (Departamentul de Justiție), cât și Janet Steiger (Comisia Federală pentru Comerț) erau în
favoarea unui efort concentrat de aplicare a legilor antitrust, comparativ cu predecesorii din administrația
Regan.
Administrația Clinton
→ Procurorul General Anne K. Bingaman și succesorul acesteia la Justiție, Joel Klein, au extins investigațiile și
eforturile de aplicare a legii:
- au crescut amenzile pentru pretinsele fixări de preț;
- au extins semnificativ numărul de investigații privind fuziunile;
- au inițiat cazuri discutabile vizând aspecte de integrare verticală;
- au susținut aplicarea legilor antitrust la nivel internațional;
- au înaintat cazuri importante împotriva unor firme precum Staples, Intel sau Microsoft.
11
2. Concurență și monopol: de la teorie la dovezi
2.1. Putem vorbi de relevanța teoretică a concurenței perfecte?
 Pentru Adam Smith și succesorii acestuia, concurența nu era definită cu precizie

matematică, ci se referea la libera competiție neîngrădită de licențe sau privilegii
guvernamentale (care duceau la monopol):
- termenul de concurență semnifica rivalitate între două sau mai multe persoane / firme
independente.
 Pe de altă parte, concurența este definită de unii economiști ca o stare a lucrurilor

în care vânzători rivali ai unui produs omogen sunt atât de mici, comparativ cu
oferta totală a pieței, încât niciunul nu are singur control / influență asupra
prețului de piață al produsului (definiție întâlnită în toate manualele de microeconomie):
- aceeași vânzători iau ca un element „dat” prețul de piață și încearcă să genereze o producție care să
le maximizeze propriul profit;
- rezultatul final (de echilibru) al unei astfel de organizări a pieței: obținerea de consumatori a unui
produs cu cele mai mici costuri și prețuri posibile;
- se spune că aceste piețe sunt „pur” concurențiale („perfect” concurențiale dacă există informație
perfectă), iar resursele, eficient alocate.
12
 Monopolul de piață (pe piața liberă): restricționarea producției, comparativ cu

producția în condiții de concurență perfectă, de către un singur furnizor al unui
produs fără înlocuitori / substituenți rezonabili sau de către mai mulți furnizori
majori care complotează în acest sens  prețurile cresc, resursele sunt greșit
alocate, iar bunăstarea socială se reduce:
- alocarea greșită a resurselor (misallocation of resources):
 expresie foarte puternică în economie;
 presupune faptul că resursele economice limitate nu sunt direcționate către cea mai bună
utilizare  o alocare alternativă a acestor resurse ar putea îmbunătăți performanța economică
generală.
- se spune că monopolul alocă greșit resursele în două moduri fundamentale:
→ ineficiență alocativă;
→ ineficiență tehnică.
13
1. Ineficiența alocativă:
— presupune că prețul plătit de un consumator (preț de monopol) > costul marginal al producerii acelui bun;
— consumatorii își exprimă astfel dorința ca furnizorii acelui bun să producă mai mult (plătind P > Cmg);
— dar, firmele cu putere de monopol își pot maximiza profiturile restricționând producția și menținând
prețurile ridicate, neavând niciun stimulent de a își extinde producția până în punctul în care P = Cmg;
— consecință: resursele sunt alocate greșit, iar bunăstarea socială se reduce.
2. Ineficiența tehnică:
— presupune costuri mai ridicate și mai puțină eficiență comparativ cu situația concurenței perfecte,
deoarece:
 monopolul este posibil să îți cheltuiască / extindă / mărească resursele pentru a obține poziția de monopol, și apoi să
utilizeze resurse suplimentare pentru a o menține;
 în absența unui rival direct, monopolul își permite să fie mai puțin eficient (decât firme concurente) vis-a-vis de
utilizarea propriilor resurse.
- pe scurt, firmele cu putere de monopol pot produce mai puțin, cere prețuri mai mari și
aloca greșit resursele  societății i-ar fi mai bine în condiții de concurență, motivele unei
reglementări antitrust fiind evidente (oare?).
14
Neajunsurile teoriei concurenței
 Teoriile standard ale concurenței și monopolului, oricât ar părea de rezonabile și ar vrea să

explice în mod științific legile antitrust, întâmpină neajunsuri serioase:
- este greu de înțeles relevanța unor asemenea teorii în lumea reală, caracterizată de preferințe
variate, incertitudine economică și schimbări dinamice (concurența perfectă presupune
informație perfectă, gusturi / preferințe neschimbate);
- problema economică ce trebuie rezolvată de concurență:
→ nu este alocarea resurselor în condiții de informație perfectă și gusturi constante ale consumatorilor;
→ ci înțelegerea modului în care procesul pieței de descoperire și ajustare poate coordona cererea și
oferta anticipate, într-o lume a informației imperfecte.
- a scoate din calcul așteptările diferite și modificarea = a scoate din calcul problemele reale asociate cu
concurența și cu procesul de alocare a resurselor  criteriul standard al eficienței:
→ tehnic corect pentru o lume statică,
→ dar irelevant pentru situațiile actuale de piață.
15
 Incertitudinea și modificarea pot presupune:

- produse diferențiate;
- unele cooperări între firme (în loc de rivalitate);
- publicitate / reclamă pentru unele produse / servicii;
→ ceea ce nu înseamnă că nu există concurență sau că procesul concurențial este insuficient sau
ineficient, ci faptul că, pur și simplu, procesul concurențial este într-o stare de dezechilibru;
→ dacă, în teorie, procesul de piață tinde către un anume echilibru teoretic, în realitate, acest echilibru
nu este niciodată atins.
 Aproape toate legile antitrust se bazează pe definirea greșită a eficienței în condiții de

echilibru static:
→ rezultatele ce nu se încadrau în condițiile concurenței perfecte erau considerate „restricționate”;
→ publicitatea / reclama, diferențierea produselor și inovația erau adesea considerate elemente ale
puterii de monopol (ci nu ale procesului concurențial), care puteau direcționa greșit resursele și
reduce eficiența socială;
→ orice control asupra prețului pieței era catalogat „putere de monopol”;
→ acordurile de cooperare între firme erau privite cu suspiciune de economiști / autoritățile antitrust:
— dar, dacă echilibrul perfect concurențial nu este o bază de referință (benchmark) adecvată pentru bunăstarea
socială, atunci niciuna dintre aceste concluzii tradiționale nu mai are sens.
16
 O perspectivă ALTERNATIVĂ asupra concurenței = concurența liberă: înțelegerea acesteia ca

un proces antreprenorial de descoperire și ajustare, în condiții de incertitudine:
- un proces competitiv:
→ înseamnă organizații de afaceri de diferite mărimi care se luptă să descopere ce servicii / produse își doresc
consumatorii și la ce prețuri și să le furnizeze acestora cu un cost redus și cu realizarea unui profit;
→ poate presupune – rivalitate explicită sau diferite grade de cooperare (asocierea în participațiune / fuziune).
- cooperarea și rivalitatea nu sunt paradigme opuse, dintr-o perspectivă pro-piață:
→ nu există niciun mod a priori de a defini dimensiunea optimă a unei colaborări între firme sau numărul optim al
firmelor rivale pentru o coordonare eficientă de piață;
→ chiar și acordurile de preț între firme pot ajuta la reducerea riscului și a incertitudinii (de ex., în timpul recesiunii)
și pot conduce la o creștere a eficienței pieței;
→ cooperarea și rivalitatea sunt aranjamente / acorduri voluntare prin care antreprenorii, în condiții de
incertitudine, se luptă să descopere oportunități și să își coordoneze planurile, într-o continuă căutare a
profiturilor  autoritatea publică nu ar trebui să împiedice dezvoltarea (sau colapsul) unor asemenea
aranjamente.
 În concurență, profiturile și pierderile furnizează informațiile și stimulentele necesare pentru
o vigilență continuă a antreprenorilor:
→ unele afaceri au mai mult succes ca altele și pot dobândi o cotă de piață semnificativă;
→ altora le poate merge mai prost, pot pierde cota de piață și chiar da faliment;
— dar, atât dezvoltarea, cât și declinul unei companii reprezintă o componentă necesară a procesului de descoperire.
17
Neajunsurile teoriei monopolului de piață
 Neajunsuri teoretice similare discreditează, de asemenea, și teoria monopolului de piață.

 Problema principală: capacitatea efectivă a monopolului, sau a unui grup de firme care
„complotează”, de a restricționa producția și realiza prețuri și profituri de monopol:
- tratamentul standard din manuale, de cele mai multe ori, presupune o restricție a producției de către
monopol și apoi continuă să compare acea producție restricționată cu producția „de echilibru”, în
condițiile în care acest echilibru nu este nici posibil, nici relevant și nu poate constitui o bază de
referință pentru nici o comparație;
- în plus, este de neînțeles cum un nivel al producției care este ineficient sau care generează profituri
substanțiale poate fi susținut pe o piață deschisă, când există motive puternice de a extinde
producția;
18
- principala preocupare a autorităților antitrust: puterea monopolului de piață creată prin

fuziuni sau înțelegeri secrete; dar, dacă efectul monopolizării este creșterea prețurilor  există un
stimulent puternic de a extinde producția curentă și de a încuraja producția unor firme noi 
producția crește, prețurile scad, iar piața va tinde ceteris paribus către o situație în care prețurile și
costurile sunt egale:
→ dacă un monopol de piață ar încerca să distrugă acest proces concurențial și să descurajeze, astfel, intrarea
rivalilor pe piață prin scăderea prețurilor, atunci aceste prețuri reduse ar genera vânzări suplimentare, iar piața ar
tinde spre echilibrul concurențial tradițional;
→ dacă un monopol de piață ar discrimina prin preț (iar aici există stimulente puternice să o facă), ar sfârși, în cele
din urmă, să vândă producția adițională la un preț mai mic, iar piața va tinde, din nou, spre rezultatul concurențial
tradițional.
19
- Intrarea pe piață:
 nu poate fi împiedicată de un monopol ineficient, ineficiența acționând ca o invitație (către noi
firme) de a intra pe piață și de produce mai mult;
 poate fi împiedicată de un monopolist mai eficient decât potențialii rivali, însă această eficiență,
ci nu monopolistul în sine, ține la distanță concurenții.
- Firmele pot urmări să restricționeze producția prin înțelegeri secrete și carteluri, dar
realizarea în sine este mai nesemnificativă decât ceea ce s-ar putea obține de o singură
firmă-monopol, deoarece:
 un cartel ar avea aceleași motive să extindă producția ca cele anterior expuse și ar întâmpina
dificultăți de coordonare și de protejare a propriilor scheme de restricționare a producției;
 chiar dacă, pe o piață liberă, ar putea exista acorduri între firme care să limiteze concurența (după
cum se mai întâmpla sub dreptul comun – common law – înainte de Sherman Act; acestea ar putea chiar să
stabilizeze temporar anumite fluctuații de preț), nu există suficiente dovezi că înțelegerea pe piața liberă
poate permite firmelor conspirative să captureze profituri de monopol;
 în plus, cooperarea între firme ar putea avea beneficii semnificative care să depășească
eventualele restrângeri ale producției.
20
- Neconvingătoare sunt și discuțiile din manualele „clasice” despre ineficiența în condiții

de monopol:
— argumentul standard al ineficienței alocative este foarte înșelător (și fictiv / fabricat): se
susține că, prin definiție, intrarea pe piață și producția blocate fiind, monopolul alocă greșit
resursele, comparativ cu alocarea lor în condiții de concurență perfectă, dar:
 această alocare greșită apare numai deoarece procesul concurențial se consideră că ar avea un
punct final (P = Cmg) și deoarece nu este permisă începerea unui proces concurențial de piață sub
monopol;
 dacă s-ar presupune că un proces concurențial întotdeauna operează în condiții de monopol de
piață și se exclude existența unei condiții finale de echilibru, atunci dispare pur și simplu noțiunea
de alocare greșită a resurselor în condițiile monopolului de piață  ineficiența alocativă ar
dispărea din modelul monopolului de piață, precum și din modelul dezechilibrului concurențial.
21
— discutabile sunt și presupunerile standard cu privire la ineficiența tehnică sub monopol:

 încercând să monopolizeze o piață liberă, firmele sunt mai degrabă înclinate să scadă costurile (nu să le
crească) și să crească producția (nu să o scadă);
 cel mai eficace mod de a obține și păstra o poziție de monopol este de a fi mai eficient decât rivalii sau
potențialii rivali;
 firmele mai mari pot avea costuri mai reduse decât firmele mai mici pus și simplu ca urmare a
economiilor de scară asociate cu procesul de producție, cu finanțarea și marketing-ul sau ca urmare a
inovațiilor;
 în schimb, costurile pentru obținerea și consolidarea monopolului legal sunt socialmente risipitoare;
 uneori, se compară costurile produselor diferențiate (mai mari) cu costurile suportate de firme în
condițiile de concurență perfectă, dar comparația nu este validă, deoarece nu se pot compara costurile
unor bunuri diferențiate cu cele ale unor bunuri omogene – alegerea consumatorilor de a plăti prețuri
mai mari pentru bunurile diferențiate nu dovedește nimic legat de ineficiență / risipă sau alocare greșită.
22
Rezumat
 Caracterul legitim al reglementărilor antitrust în interes public ar trebui să depindă de o

teorie rezonabilă solidă a modului în care monopolul de piață poate continua:
- să restricționeze producția;
- să crească prețurile;
- să facă economia mai puțin eficientă;
- să aloce greșit resursele;
→ însă abordarea teoretică standard prezintă neajunsuri serioase:
 producția monopolului este adesea comparată cu o producție imposibilă a echilibrului perfect concurențial;
 este dificil de înțeles cum un monopol de piață poate continua să restricționeze producția și să susțină prețurile,
în timp ce se permite câștigarea profiturilor de monopol;
 așa-zisele ineficiențe în condiții de monopol de piață sunt, în mod similar, fie fictive / fabricate, fie irelevante.
 Pe scurt:
— toate firmele pe o piață liberă sunt angajate într-un proces concurențial;
— teoria standard a monopolului de piață nu își poate susține propriile concluzii într-o manieră
rezonabilă și, cu atât mai puțin, nu poate susține o intervenție guvernamentală antitrust pe piață „în
interes public”.
23
2.2. Sunt solide dovezile pentru justificarea reglementărilor antitrust?
 Există două categorii fundamentale de dovezi referitor la monopol:
I. Dovezi ale studiilor de caz. Cazul de antitrust Standard Oil, din 1911, poate cel mai faimos
și greșit înțeles caz de anti-monopol din toată istoria afacerilor, ilustrează dificultățile /
neajunsurile asociate cu teoria monopolului de piață.
II. Dovezi ale studiilor empirice cu privire la concentrarea pieței, profitabilitate și pierderi de
bunăstare asociate cu puterea de monopol – în aceste studii, profitabilitatea fiind adesea
văzută ca o măsură (măsurare) a puterii de monopol și a alocării ineficiente a resurselor.
24
I. Dovezi ale studiilor de caz: Cazul Standard Oil

(Standard Oil Company = companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust
de afaceri din SUA; fondator: John D. Rockefeller)
 Descrierea oficială a cazului:

- Standard Oil Company s-a angajat în practici de afaceri acerbe de monopolizare a
industriei de petrol, în secolul 19;
- devenind monopol, a redus producția și a crescut prețul de piață al kerosenului (petrol
lampant), produsul de bază al industriei;
- guvernul federal a pus sub acuzare compania, pe baza Sherman Act, arătând în instanță
că Standard Oil a reacționat nerezonabil față de consumatori și concurenți, și obținând,
astfel, o dezmembrare (spargere) a companiei care să ajute la restaurarea concurenței în
industria de petrol.
25
 Coordonatele efective (ce au descoperit, de fapt, autoritățile publice și care era situația
reală a Standard Oil):
- Standard Oil Company era un actor major în dezvoltarea industriei de petrol în secolul al
XIX-lea;
- a evoluat de la o companie mică din Ohio în 1870 (cu o cotă de piață de cca. 4%) la un
gigant conglomerat multidivizional în anii 1890 (cu o cotă de 85% pe piața internă de
rafinare a petrolului), creștere determinată de:
→ negociere atentă a țițeiului;
→ investiții inteligente în cercetare-dezvoltare;
→ reduceri obținute de la căile ferate;
→ contabilitate financiară strictă;
→ integrare verticală și orizontală pentru a realiza un anumit randament;
→ investiții în cisterne și în conducte pentru un control mai eficient al transportului de țiței și
produse prelucrate;
→ alte inovații manageriale.
26
- această eficiență generală la nivel intern a permis companiei:

→ achiziționarea altor afaceri și administrarea activelor suplimentare pe baza acelorași criterii de
eficiență;
→ chiar extinderea operațiunilor peste graniță.
- eficiența a crescut enorm succesul companiei:
→ a menținut costurile scăzute și a pus pe piață produse rafinate la prețuri din ce în ce mai mici
(prețul kerosenului a scăzut de la 30 de cenți / galon în 1869 la 9 cenți în 1880, la 7,4 cenți în
1890 și la 5,9 cenți în 1897);
→ ATENȚIE!
 toate acestea au fost obținute pe o piață deschisă concurenților;
 după 1890, numărul și dimensiunea concurenților a crescut foarte mult, astfel încât, înaintea acțiunii
împotriva companiei, aceasta a pierdut din cota de piață: de la 85% în 1890 → 64% în 1911;
 în 1911, cel puțin 147 de companii de rafinare concurau cu Standard Oil (inclusiv firme mari, precum Gulf,
Texaco, Union, Pure, Associated Oil and Gas, Shell).
27
- evoluția (scăderea cotei de piață) nu este surprinzătoare, date fiind modificările din
industria de petrol după 1890: poziția de piață a Standard Oil (ce a dominat piața
țițeiului-din-Pennsylvania și prelucrarea națională a kerosenului) era amenințată de:
→ dezvoltarea producției de țiței din sud-vestul SUA;
→ o scădere a cererii pentru kerosen.
- era practic imposibil ca o singură organizație de afaceri să monopolizeze industria de
petrol, deoarece:
→ creștea popularitatea păcurii (fuel oil) și, în cele din urmă, a benzinei;
→ Standard Oil era incapabilă de a controla piața disponibilității de țiței (compania producea numai
9% din oferta națională, în 1907).
28
 Cazul antitrust împotriva Standard Oil ar trebui să dovedească că firma și-a redus
producția, a crescut prețurile și s-a angajat în practici de afaceri acerbe împotriva
furnizorilor și concurenților, însă nu face acest lucru:
— instanța (inferioară) de judecată (lower court) ce a condamnat Standard Oil în 1909 a
descoperit numai că formarea holding-ului Standard Oil of New Jersey în 1899 era „un
contract care restrânge comerțul”, practică explicit interzisă de Sherman Act (dizolvarea
acestei companii fiind considerată soluția adecvată și suficientă pentru restabilirea
concurenței);
— ATENȚIE! instanța (inferioară) de judecată (lower court):
 nu a găsit că prețurile pentru kerosen erau ridicate deoarece Standard Oil a redus producția sau
că reducerile obținute de la căile ferate erau necinstite;
 nu s-a pronunțat cu privire la subiectele economice de fond.
29
— se presupune că, de vreme ce decizia din 1911 împotriva Standard Oil a consacrat
principiul regulii rațiunii (rule-of-reason), Curtea Supremă trebuie să o fi aplicat pentru
practicile de afaceri ale companiei, determinând că într-adevăr a restricționat producția și a crescut prețul;
— este adevărat că s-a susținut (Justice White) că regula rațiunii a existat în dreptul comun
(common law) și trebuie aplicată în cazurile de antitrust, declarându-se, totodată, că
orice minte rezonabilă ar fi concluzionat că Standard Oil a acționat nerezonabil sub acest
principiu…
— … dar Curtea Supremă nu a prezentat nicio dovadă a vinovăției referitor la acuzațiile de
practici monopoliste aduse de guvern (aceasta fiind, oricum, treaba instanței (inferioare) de judecată
(lower court), care, așa cum am văzut, nu a găsit Standard Oil vinovată de nicio ilegalitate în sfera subiectelor
economice de fond);
— concluzia Curții Supreme: unele practici ale Standard Oil (de ex.: fuziunile) arătau o intenție clară de
monopolizare, iar acele practici erau nerezonabile (pentru că SPUNEA Curtea, nu pentru că o
DOVEDEA);
— nici instanța (inferioară) de judecată, nici Curtea Supremă nu au efectuat o analiză
detaliată a performanței de piață a Standard Oil (așa cum se va face mai târziu în cazurile de
monopol unde se aplică regula rațiunii).
30
 Cazul Standard Oil nu prea poate fi citat ca o dovadă că monopolul este o

problemă a pieței libere sau că reglementările antitrust sunt necesare pentru a
proteja publicul consumator de puterea economică privată, deoarece cercetări
ulterioare au arătat că:
- producția de produse petroliere a crescut și prețurile au scăzut pe parcursul secolului al
XIX-lea;
- respectiva companie nu s-a angajat în practici acerbe de afaceri (precum scăderea
prețurilor pentru acapararea pieței)!
31
II. Dovezi ale studiilor empirice
 Motivul pentru care profitabilitatea este folosită ca măsură a puterii de monopol

este credința că, în condiții de concurență perfectă, profiturile tind să fie
dispersate  existența profiturilor pe termen lung ar putea indica faptul că
procesul concurențial a fost restricționat.
 Unele studii empirice sugerează chiar ca anumite cheltuieli precum publicitatea

sau diferențierea produselor să fie incluse în profit atunci când se măsoară
costurile sociale asociate cu puterea de monopol.
32
 Toate aceste studii empirice (atât cele care stabilesc o relație între profitabilitate și
concentrarea de piață, cât și cele care sugerează includerea în profit a anumitor cheltuieli)
întâmpină serioase dificultăți metodologice:
- cele mai multe studii empirice utilizează profitul contabil, pentru a trage concluzii legate
de profit(abilitate) – o măsură discutabilă;
- monopolul legal și monopolul de piață ar putea fi interconectate în lumea reală:
→ tarifele, cotele, licențele și alte restricții legale tind întotdeauna să genereze rente economice pe
piețe care altminteri ar fi concurențiale;
- folosesc aproape întotdeauna ca bază de comparație condițiile echilibrului perfect
concurențial:
→ faptul că profiturile ar putea fi dispersate într-o lume a unui echilibru imaginar este irelevant
pentru orice problemă de alocare a resurselor în lumea reală;
→ profiturile (și pierderile) sunt esențiale în furnizarea de informații / stimulente necesare pentru a
asigura alocarea resurselor dinspre utilizări mai puțin valoroase către utilizări mai valoroase;
→ profiturile pe termen lung pot arăta că, pe termen lung, unele organizații sunt mai eficiente decât
altele și că procesul concurențial nu a tins încă niciun echilibru final.
33
- factori economici precum incertitudinea, riscul, previziunile de prețuri, inovația nu sunt

deficiențe ale pieței pe termen scurt care să dispară dacă așteptăm destul, ci sunt o parte
permanentă a procesului concurențial;
- publicitatea și diferențierea produselor într-o lume cu dezechilibre nu pot fi pur și simplu
tratate ca o povară nedorită asupra bunăstării sau ca un cost social.
 Pe scurt:
— profitul nu evidențiază o ineficiență / povară socială extraordinară;
— studiile empirice de regresie privind profitul și concentrarea nu pot reprezenta o linie
directoare demnă de încredere pentru reglementarea antitrust.
34
 Teoria monopolului de piață prezintă serioase neajunsuri, dar, în schimb, barierele

legale în calea concurenței pot crea putere de monopol (alocare ineficientă a resurselor).
 De regulă, la îndemnul grupurilor de interese, statul poate impune:
→ licențe / certificate de conformitate / franciză legală / cote (pentru schimburile interne și
/ sau internaționale);
— care au ca efect:
- restricționarea intrării pe piață;
- reducerea producției;
- creșterea prețului la consumatori.
 Înseamnă că:
→ firmele / furnizorii care ar fi intrat în mod voluntar pe piață, angajându-se în schimburi
libere cu cumpărătorii, sunt legal împiedicați să o facă;
→ consumatorii nu mai pot cumpăra producția suplimentară la prețuri reduse;
→ inovațiile care ar fi fost introduse de noii furnizori au fost întârziate sau chiar pierdute
pentru totdeauna;
→ procesul concurențial a fost subminat și artificial scurtcircuitat (de lege).
35
 Puterea monopolului legal / de stat (restricționarea legală a schimburilor / comerțului)

poate într-adevăr reduce oferta pe piață și crește prețurile:
→ restrângerea producției nu este voluntară, nefiind ca urmare a unui dezechilibru;
→ nu există niciun refuz voluntar de a tranzacționa:
- potențialii cumpărători și vânzători sunt, cel mai probabil, nerăbdători să facă afaceri și să îți
crească bunăstarea, însă, nu sunt lăsați de lege.
→ potențialii furnizori nu sunt excluși deoarece ar fi mai puțin eficienți și nu pot realiza
economii de scară, ci sunt excluși arbitrar de puterea statului;
→ se poate accepta presupunea că unii potențiali concurenți sunt mai eficienți decât
producătorii existenți (altfel nu ar fi necesare restricțiile legale).
 În plus, nu există stimulente economice care să contrabalanseze reducerea legală a producției:
→ pentru organizațiile de afaceri protejate, stimulentele sunt de a menține și de a extinde…
restricțiile actuale care exclud legal potențialii concurenți;
→ firmele vor risipi resurse suplimentare pentru a îți păstra privilegiile legale / rentele de monopol.
 ATENȚIE! Toate criticile convenționale la adresa monopolului se aplică monopolului legal.
36
 Economistul Murray N. Rothbard (1926-1995) a adus câteva contribuții importante

teoriei monopolului ce au fost ignorate de teoreticienii organizării industriale, viziunea sa
asupra monopolului și asupra imposibilității „prețurilor concurențiale” și a „prețurilor de
monopol” (pe o piață liberă) contestând poziția neoclasică mainsteam.
 Rothbard susține că:
— definiția convențională a monopolului („controlul asupra întregii oferte a unui produs sau resurse”) este
inadecvată și produce confuzii, de vreme ce, în anumite condiții (de ex., de loc), orice
vânzător poate fi „monopolist”;
— și în condițiile în care această definiție ar fi acceptată, noțiunea de „preț de monopol”
pe o piață liberă nu poate fi susținută;
— orice teorie acceptabilă a prețului de monopol este în sine condiționată de o determinare
independentă a unui preț concurențial cu care prețul de monopol să fie comparat, dar
această determinare independentă pe o piață liberă este imposibilă:
→ piețele libere conțin numai prețuri libere.
37
— prețurile concurențiale definite de literatura ortodoxă (P = Cmg în condițiile echilibrului

perfect concurențial) sunt fără sens și irelevante, deoarece ele sunt asociate cu echilibrul
static ce nu poate niciodată exista (și chiar dacă ar exista, nu înseamnă neapărat că ar fi
optim):
→ pe piețele reale:
- toți vânzătorii au o anumită influență asupra prețurilor;
- informația nu este niciodată perfectă;
- vânzătorii se confruntă cu o curbă (descrescătoare / înclinată) a cererii, nu cu una perfect elastică, asociată
cu concurența perfectă.
→ astfel, vorbim de stabilirea liberă a prețurilor libere pe o piață liberă, indiferent că
există mulți vânzători mici sau numai câteva firme cu cota de piață semnificativă;
→ prețurile concurențiale sunt la fel de fictive precum noțiunea medievală de preț „just / echitabil”.
38
 Preț „just / echitabil” („just” price):

- teorie a eticii în economie care încearcă să stabilească standarde ale corectitudinii în afaceri;
- cu rădăcini intelectuale în filosofia Greciei Antice, a fost avansată / dezvoltată de Thomas Aquinas (Sf.
Toma din Aquino), pornind de la argumentul împotriva cametei (perceperea de dobândă la împrumuturi).
 Prețul neechitabil = un fel de fraudă:
- argumentul împotriva cametei: împrumutătorul primea venit din nimic, deoarece nu se împrumuta de
fapt nimic, ci erau schimbați doar bani;
- Aquinas a extins ulterior argumentul pentru a se opune oricăror câștiguri necinstite din schimburi: era
imoral un câștig financiar fără a se crea ceva, adică ar fi trebuit schimbată valoare pe valoare;
- Aquinas considera în special imoral creșterea prețurilor ca urmare a unei nevoi ridicate a
cumpărătorului pentru bunul în cauză;
- el condamna practici precum creșterea prețurilor materialelor de construcții în urma dezastrelor
naturale, argumentând că cererea existentă nu presupune costuri suplimentare pentru vânzător, a.î.
se profita de dorința ridicată a cumpărătorului, ceea ce, potrivit lui Aquinas, reprezenta o fraudă;
• considera că toate câștigurile din comerț ar trebui să se raporteze la munca depusă de comerciant și
nu la nevoia cumpărătorului.
39
 Reinterpretări ulterioare ale doctrinei:

- de notat că în timpul lui Aquinas cele mai multe bunuri erau vândute direct de la producători, iar
munca salarială și „sistemul bancar” aveau rol limitat;
- ulterior, Școala de la Salamanca a susținut că prețul „just / echitabil”:
 este determinat de o estimare comună transpusă în prețul de piață (ce depinde de diferiți factori, precum
puterea de negociere a părților) sau
 este stabilit de autoritățile publice.
- odată cu creșterea capitalului, utilizarea teoriei prețului „just / echitabil” a dispărut;
- în economia modernă, dobânda este văzută ca plată pentru un serviciu valoros (utilizarea banilor), cu
toate că cele mai multe sisteme bancare încă interzic rate excesive ale dobânzii;
- de asemenea, în timpul expansiunii rapide a capitalismului din ultimele decenii, teoria prețului „just /
echitabil” a fost folosită pentru a justifica acțiunea populară împotriva comercianților care își cresc
prețurile în anii de foamete.
40
— prețul de monopol, definit ca acel preț ce rezultă când producția este restricționată în condițiile
unei cereri inelastice (crescând astfel venitul net al furnizorului), nu poate fi catalogat în mod
obiectiv ca atare și nici nu se poate ști dacă o asemenea restricție este antisocială:
- tot ceea ce știm este că toate firmele încearcă să producă un stoc de bunuri care să le
maximizeze profitul, dată fiind estimarea lor cu privire la cerere;
- dacă firmele descoperă că își pot crește veniturile producând mai puțin în perioada următoare,
vor face acest lucru.
— nu are sens să se considere prețul inițial preț concurențial, iar cel din perioada a doua,
preț de monopol:
- nu se poate determina obiectiv că primul preț este cel concurențial;
- firmele pot face greșeli, producând mai mult, astfel încât, în perioada următoare, își restrâng
producția, iar prețurile pot să crească, însă nu înseamnă că acestea sunt de monopol;
- tot ceea ce se poate ști sigur este că prețurile din ambele perioade sunt prețuri libere.
41
— și în condițiile în care asemenea prețuri chiar ar exista, nu ar rezulta implicațiile negative

referitor la bunăstare:
- de vreme ce inelasticitatea cererii este „rezultatul cererilor voluntare” ale consumatorilor, iar
schimburile la un preț mai ridicat sunt complet voluntare, nu există niciun mod lipsit de echivoc
pentru a concluziona că orice restrângere a ofertei reduce bunăstarea socială.
— analiza ortodoxă a utilității și a bunăstării este profund criticabilă:
- judecata convențională în domeniul antitrust (atât printre reformatori, cât și printre
tradiționaliști): acordurile de afaceri precum fixarea prețurilor ar trebui interzise, deoarece ele
tind să reducă bunăstarea consumatorilor și să diminueze eficiența socială;
- pentru Rothbard, costurile și beneficiile asociate cu schimburile sunt personale și subiective, și nu
se pretează la o măsurare cardinală sau la agregare;
- costurile pentru consumatori și beneficiile pentru producători (sau invers) nu pot fi agregate de-a
lungul mai multor piețe și apoi comparate pentru a determina dacă un acord de afaceri a fost sau
nu eficient social;
- pentru Rothbard, noțiunea de eficiență socială este un mit: deși utilitatea și surplusul individual
(pentru consumator și producător) pot exista, ele nu pot fi manipulate matematic.
42
 Concluziile criticii lui Rothbard la adresa teoriei convenționale a monopolului:

— cea mai bună definiție a monopolului:
• acordarea din partea statului a unor privilegii speciale care rezervă
legal „o anumită zonă a producției unui anume individ sau grup”
(acesta este și sensul inițial al termenului din dreptul comun – common law –
britanic);
— este o definiție lipsită de echivoc deoarece permite o distincție clară între prețurile pe o
piață liberă și prețurile de monopol;
— piețe libere (care fie sunt concurențiale, fie în colaborare, în diferite grade)  prețuri libere;
— restricționarea legală (de stat) a comerțului  prețuri de monopol.
 O politică anti-monopol clară ar concluziona că toate aceste privilegii, inclusiv

însăși politica ortodoxă antitrust care restricționează liberul schimb, ar trebui
abolite.
43
5. În concluzie
 Teoria monopolului de piață suferă de puternice neajunsuri:

— nici teoria, nici dovezile nu pot justifica politicile antitrust.
 Cum barierele legale impuse de stat restrâng schimburile, folosirea politicii
antitrust împotriva lor poate genera stimulente pentru a demonta aceste bariere.
 Unii critici ai politicilor antitrust sunt chiar dispuși să le folosească într-o societate
deja reglementată exclusiv cu scopul de a înlătura restricțiile legale asupra
concurenței / cooperării; trebuie făcute, totuși, câteva precizări:
— utilizarea reglementării antitrust împotriva barierelor legale de intrare este singura
aplicare a acestora care poate fi justificată;
— există pericolul ca utilizarea greșită a politicilor antitrust (de ex.: urmărirea în justiție a
acordurilor de cooperare între furnizori în loc de condamnarea strict a barierelor legale și
continuarea cazurilor private de antitrust) să fie atât de extinsă încât să depășească beneficiile
marginale ce ar rezulta din pedepsirea monopolului legal;
— dacă autoritățile publice acționează în continuare să blocheze aplicarea politicilor
antitrust împotriva monopolurilor legale  din nou, nu se mai justifică nicio politică antitrust.
44
Lecturi (prelegeri video) recomandate / Lecturi suplimentare
Lecturi recomandate
Armentano, D.T. 2007. Antitrust. The Case for Repeal. Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama (Introducere; Cap. 3).
https://mises.org/files/antitrust-case-repeal2pdf
Hoppe, Hans-Hermann. 2010. Teoria socialismului și a capitalismului. Institutul Ludwig von Mises. București (Cap. 9 – Producția
capitalistă și problema monopolului). http://mises.ro/226/
Prelegeri video recomandate

The History of Anti-Trust Laws, May 19, 2014. https://www.youtube.com/watch?v=EVhPR4G8zus
The Truth About Monopolies and Anti-Trust Laws, Foundation for Economic Education, Sept. 16, 2011.
https://www.youtube.com/watch?v=MeSFawZ_qNA
JOHN D. ROCKEFELLER VIDEOS, History. http://www.history.com/topics/john-d-rockefeller/videos/rockefellers-standard-
oil?m=528e394da93ae&s=undefined&f=1&free=false
Monopoly, Competition, and Antitrust, Thomas J. DiLorenzo, August 9, 2016. https://www.youtube.com/watch?v=HWAfwR_cZck
Lecturi suplimentare
Armentano, D.T. 1999. Antitrust and Monopoly. Anatomy of a Policy Failure. The Independent Institute, Oakland, USA (Cap. 2).
DiLorenzo, T.J. 2005. How Capitalism Saved America: The Untold History of Our Country, from the Pilgrims to the Present. Three
Rivers Press.
45
Bibliografie
Bibliografie
Armentano, D.T. 1999. Antitrust and Monopoly. Anatomy of a Policy Failure. The Independent Institute, Oakland, USA (Cap. 2).
Armentano, D.T. 2007. Antitrust. The Case for Repeal. Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama (Introducere; Cap. 3).
https://mises.org/files/antitrust-case-repeal2pdf
Butler, E. 2010. Austrial Economics – A primer. Adam Smith Institute, London (cap. 7).
Costea, D. 2003. A Critique of Mises's Theory of Monopoly Prices. Quarterly Journal of Austrian Economics. Volume 6, No. 3.
http://mises.org/library/critique-misess-theory-monopoly-prices-0
DiLorenzo, T.J. 2005. How Capitalism Saved America: The Untold History of Our Country, from the Pilgrims to the Present. Three
Rivers Press.
Hoppe, Hans-Hermann. 2010. Teoria socialismului și a capitalismului. Institutul Ludwig von Mises. București (Cap. 9 – Producția
capitalistă și problema monopolului). http://mises.ro/226/
Moșteanu, T. și colectiv (2005), Prețuri și concurență. Sinteze teoretice și aplicații practice. Editura Universitară, București (Tema 3).
Moșteanu, T. și colectiv. 2000. Prețuri și concurență. Editura Didactică și Pedagogică. București (Cap. 5).
Rothbard, Murray N. 1961. Competition and the Economists. http://mises.org/daily/5732
https://ro.wikipedia.org
46
Vă mulțumesc pentru atenție!
47
P R E Ț U R I Ș I C O N C U R E N ȚĂ
L E C T. U N I V. D R . M I H A E L A I A C O B
FA B BV ▪ A S E B U C U R E Ș T I ▪ 2 0 1 9 - 2 0 2 0
Curs 2. O deomogenizare a practicilor anticoncurențiale.
Despre bariere la intrare, discriminări prin preț și acorduri verticale,
acorduri orizontale (fuziuni și fixări de prețuri)
1. Bariere de intrare: diferențierea produselor, publicitatea, eficiența și

inovația, capitalul, practici de acaparare / de ruinare
2. Discriminarea prin preț și acordurile verticale
3. Acordurile orizontale: fuziunile și fixarea prețurilor
4. În concluzie
2
1. Bariere de intrare:
diferențierea produselor, publicitatea, eficiența și inovația, capitalul,
practici de acaparare / de ruinare
 Se consideră că:
→ teoria monopolului de piață ar putea fi dezvoltată prin aducerea în discuție a barierelor
ilegale de intrare (prin definiție, piețele libere nu prezintă bariere legale), care frânează
procesul concurențial și permit firmelor să aloce ineficient resursele;
→ împotriva acestor bariere ilegale trebuie aplicate politicile antitrust pentru a crește
eficiența economică și bunăstarea consumatorilor.
 Tipuri de bariere (considerate ilegale):

→ diferențierea produselor;
→ publicitatea;
→ eficiența și inovația;
→ capitalul;
→ practici de acaparare / de ruinare.
3
Diferențierea produselor
 Diferențierea produselor:
- procesul de distingere a unui produs / serviciu de altele pentru a îl face mai atractiv unei
anumite ținte de piață;
- presupune diferențierea de produsele concurenților, dar și de propriile produse;
- este uneori văzută ca o sursă de monopol, nefiind în concordanță cu concurența perfectă, care
cere ca produsele firmelor concurente să fie substitute perfecte (omogenitatea produselor).
 Sursele diferențierii produselor:

- diferențe de calitate, acompaniate, de regulă, de diferențe de preț;
- diferențe ale caracteristicilor funcționale sau de design;
- ignoranța cumpărătorilor referitor la caracteristicile esențiale ale bunurilor achiziționate;
- activitățile de promovare a vânzărilor (publicitatea);
- diferențe referitoare la disponibilitate (timp, locație).
4
 Susținătorii politicilor antitrust afirmă că:

- acele costuri suplimentare asociate cu diferențierea produselor tind să restricționeze
intrarea pe piață:
 de ex.: în industria automobilelor, firmele care ar dori să intre pe piață întâmpină dificultăți,
deoarece înțeleg că trebuie să suport costuri precum schimbări anuale de retehnologizare.
- dacă produsele ar fi omogene, în special în timp, intrarea pe piață ar fi mai ușoară și ar
exista mai mulți concurenți;
- diferențierea ar fi un element de monopolizare:
 firmele care își diferențiază cu succes produsele ar putea să crească prețurile peste nivelul posibil
într-o piață pură;
 astfel, deși ar exista concurență pe piețele unde produsele sunt diferențiate, concurența ar fi
„imperfectă”, iar resursele, ineficient alocate.
5
 Aceste argumente nu sunt convingătoare:

- dacă pentru acele produse diferențiate consumatorii și-au exprimat dorința de a plăti
costurile suplimentare aferente  dificultatea de a intra pe piață și de a concura cu
firmele deja existente se raportează direct la preferințele dezvăluite ale consumatorilor;
- este adevărat că această evoluție poate fi o problemă pentru anumiți furnizori potențiali,
însă nu reprezintă o problemă d.p.d.v. al bunăstării consumatorilor sau al alocării
eficiente a resurselor:
→ alocarea eficientă înseamnă că resursele trebuie direcționate către acele utilizări pe care
consumatorii, ci nu economiștii, le valorifică cel mai mult;
→ concurenții potențiali sau existenți pot încerca:
 să convingă publicul să susțină o diferențiere a produselor mai redusă sau nicio diferențiere de la an la an;
 să descopere metode mai ieftine de producție și marketing care le-ar permite să concureze cu firmele
consacrate.
→ în absența unor asemenea descoperiri sau modificări ale preferințelor, restricționarea
potențialilor concurenți este ca urmare a performanței producătorilor și a preferinței dezvăluite a
consumatorilor  aceste restricții nu sunt bariere de intrare care să justifice o intervenție
antitrust.
6
- din perspectiva criticii antitrust, eficiența și preferințele dezvăluite ar trebui să limiteze

intrarea și să excludă potențialii rivali, deoarece resursele sunt rare și au utilizări
alternative:
→ problema economică de rezolvat: resursele rare să fie direcționate spre cea mai valoroasă
utilizare (d.p.d.v. al consumatorului) = funcția socială a procesului concurențial de piață;
→ concurența nu este restricționată de eficiență și alegerea consumatorului.
- confuzia fundamentală, care reapare adesea în teoria antitrust, este cu privire la
semnificația termenului „concurență”:
→ așa cum am văzut, concurența pură nu poate fi un standard adecvat al bunăstării, deoarece
presupune un echilibru static fără proces concurențial, unde:
 produsele și preferințele sunt omogene;
 furnizorii dispun deja de cea mai bună tehnologie;
 nu există erori sau surprize.
→ într-o astfel de lume, resursele sunt eficient alocare (iar concurența poate fi într-adevăr
restricționată de diferențierea produselor și de eficiența producătorilor), dar numai pentru că
modelul pur și simplu presupune condițiile acestui echilibru.
7
- adevăratul proces concurențial este unul al descoperirii și ajustării, ci nu o stare statică a lucrurilor:
→ problema economică: nu alocarea eficientă a resurselor când totul este știut și constant, ci a
învăța cum să se aloce și să se realoce resursele în condiții de incertitudine și schimbare;
→ concurența:
 este un proces antreprenorial de descoperire a ceea ce doresc consumatorii și a acelor firme care, utilizând
anumite tehnologii și strategii, pot să furnizeze asemenea produse;
 nu este restricționată de eșecul unor anumite produse sau firme;
 nu este limitată deoarece eficiența și preferințele împiedică potențiali rivali de la a concura;
 nu poate fi asigurată prin menținerea anumitor concurenți sau prin subvenționarea noilor firme pentru a
intra pe piață (a face acest lucru = a nu înțelege concurența).
- unii critici susțin că diferențierea produselor este nesemnificativă, fără îmbunătățiri efective:
→ pe o piață liberă, cei care au ultimul cuvânt sunt consumatorii, ei fiind cei care apreciază dacă o
diferențiere merită sau nu;
→ dacă ei consideră că o „îmbunătățire” este nesemnificativă, nu vor plăti (mai) mult pentru ea;
→ dacă, în schimb, consumatorii doresc să plătească mai mult pentru mai multă diferențiere 
decizia lor arată că resursele nu sunt ineficient alocate.
- firmele pot face erori și pot aprecia greșit preferințele consumatorilor:
→ pot subaprecia / supraaprecia evaluarea pe care o fac consumatorii cu privire la diferențiere sau inovație;
→ pot cheltui resurse în prezent, iar apoi să descopere că nu pot recupera acele cheltuieli 
resursele au fost, într-un anume sens, risipite.
8
- termenul „risipă” trebuie folosit în legătură cu problema economică ce trebuie rezolvată,

iar o parte a acelei probleme este că firmele încearcă să își coordoneze deciziile cu
preferințele consumatorilor, înainte ca aceștia să își dezvăluie preferințele pe piață:
→ firmele trebuie să anticipeze corect atât preferințele consumatorilor, cât și pe cele ale
concurenților, proces de anticipare caracterizat prin risc și incertitudine;
→ pentru ca o piață să fie eficientă d.p.d.v. al consumatorului, trebuie să existe nu numai o
coordonare a prețului (aspect acoperit în toate manualele de economie), dar și o coordonare a
produsului – acesta trebuie să fie exact ceea ce consumatorul preferă.
- în multe dezbateri, această problemă a coordonării este trivializată, deoarece se
presupune existența informației perfecte privind preferințele consumatorilor și prețurile
sau că piața deja a selectat cumva produsul standardizat spre vânzare – presupunere
nerealistă, pentru că, în lumea reală:
→ firmele descoperă prețurile și preferințele prin intermediul procesului de piață;
→ în încercarea de a anticipa corect preferințele consumatorilor și planurile de coordonare, greșelile în alocarea
resurselor sunt inevitabile, dată fiind incertitudinea;
→ nu ar trebui să se aștepte de la piețe să funcționeze perfect, să realizeze echilibru sau coordonare perfecte;
→ tot ce se poate aștepta în mod rezonabil este că piața liberă va tinde spre o soluție eficientă creând neîncetat
informație și stimulente pentru relocarea resurselor dinspre utilizări mai puțin valoroase spre utilizări mai
valoroase, preferate de consumatori.
9
Cazul cerealelor gata pentru consum (ready-to-eat)
 Cazul Comisiei Federale pentru Comerț împotriva principalelor companii de cereale ready-to-
eat = un bun exemplu al confuziei în materie de antitrust în ceea ce privește:
→ diferențierea produselor;
→ preferințele consumatorilor;
→ barierele de intrare.
 Principalele companii pe piața americană a cerealelor ready-to-eat (Kellogg, General Foods,
General Mills și Quaker Oats) concurau prin:
→ dezvoltarea de noi branduri de cereale;
→ adaptarea vechilor branduri (foarte rar se angajau în concurență directă prin prețuri),
― ajungând să dețină o cotă de piață de 90%.
10
 În 1972, Comisia Federală pentru Comerț a înaintat proces împotriva acestor companii, argumentând că
respectiva cotă de piață constituie o monopolizare pe piața cerealelor, fiind o funcție directă a
dezvoltării „risipitoare” a brandului, ce avea ca efect restricționarea concurenței și a intrării pe piață a noilor firme:
- costurile și riscurile asociate cu dezvoltarea, producția și marketingul unui nou brand de cereale erau, în general,
prohibitive pentru noile companii;
- lipsa concurenței prin preț permitea firmelor să câștige profituri excesive o perioadă lungă de timp.
 Soluția Comisiei Federale pentru Comerț: spargerea / dezmembrarea companiilor și forțarea
acestora să acorde licență pentru mărcile lor înregistrate viitorilor concurenți:
- propunerea nu s-a materializat, companiile având câștig de cauză, dar cu pierderi de timp, bani și energie ce puteau fi
altfel folosite;
- totuși, concurenții au reușit să obțină ceva: o creștere de prețuri la cereale ca urmare a transferării unor costuri de
judecată către consumatori.
 Comisia Federală pentru Comerț:
- avea dreptate că:
→ riscul mare de eșec în producerea noilor branduri de cereale limita intrarea pe piață;
→ anumite economii asociate cu dimensiunea, în special în publicitate, au tendința să restricționeze numărul noilor
rivali.
- nu avea dreptate că:
→ astfel erau lezați consumatorii;
→ procesul de piață este în pericol;
→ aceste restricții justifică reglementările antitrust.
11
 Eficiența în utilizarea resurselor poate întotdeauna să restricționeze numărul concurenților:

- scopul procesului concurențial de piață este de a descoperi ce produse preferă consumatorii și apoi
de a produce și vinde produse consumatorilor;
 proces de descoperire ce presupune eforturi extraordinare pentru a scoate pe piață produse mai bune,
experimentând și asumându-și riscuri investiționale (o parte din branduri nu s-a vândut).
- d.p.d.v. al consumatorului, este irelevant dacă firmele cu experiență și economii de scară îndeplinesc
această sarcină mai eficient decât companiile mici sau noi (bunăstarea consumatorului nu este
prejudiciată, iar resursele nu sunt ineficient alocate).
 Problema poate fi pusă și în alt fel:
→ dacă dezvoltarea brandului de cereale nu ar fi avut succes d.p.d.v. al consumatorului  companiile mai mari
ar fi pierdut cota de piață în fața altor companii și nu ar mai fi fost lideri în industrie;
→ dacă pentru companiile mari costurile ar fi fost mai ridicate (și nu mai mici) decât la viitorii rivali  firmele
mari ar fi pierdut cota de piață în fața firmelor mici, mai eficiente, și nu ar mai fi rămas lideri;
- deci, dacă principalele firme de cereale ready-to-eat nu ar fi fost eficiente și nu ar fi avut succes  nu ar fi
rămas lideri în industrie decenii la rând.
 În plus, definirea pieței relevante (vezi slide 21-22) de autorități a fost făcută în mod
necorespunzător, existând în realitate alternative pentru cerealele ready-to-eat (covrigi, brioșe,
fructe, cereale gătite, ouă), astfel că, dacă erau suspiciuni că cele patru companii practică
„prețuri de monopol”, consumatorii aveau de unde alege.
12
 Introducerea cu succes a zeci de branduri de cereale de principalele companii într-o lume incertă reprezintă:
→ dovada directă a unei eficiențe susținute în utilizarea resurselor;
→ ci nu putere de monopol.
 Consumatorii:
→ nu au fost forțați să cumpere noile branduri de cereale (au fost invitați să le încerce);
→ nu au fost suprataxați pentru diferențierea produselor (au plătit de bunăvoie, deoarece au perceput
ca fiind mai valoroase noile branduri decât cele vechi).
 Concurenții existenți sau potențiali care considerau irațional acest comportament al
consumatorilor erau liberi să își testeze propria teorie: dacă acei consumatori chiar preferau produsele
mai puțin diferențiate la prețuri mai mici, atunci firmele noi sau mici ar fi putut foarte ușor să concureze.
 Deși la sfârșitul anilor 1970 Comisia Federală pentru Comerț și-a retras plângerea împotriva
Quaker Oats Company, subminând astfel întreaga teorie a barierelor de intrare în acest caz, a
continuat procesul inițial, pe care l-a pierdut, totuși, în 1982:
→ Quaker Oats a realizat exact ceea ce Comisia Federală pentru Comerț susținuse că este aproape imposibil:
- să inoveze noi produse și branduri importante;
- să își crească cota de piață într-o industrie dominată de companii mai mari.
→ Quaker Oats a dezvoltat o așa-zisă linie de cereale naturale și a convins consumatorii să le
achiziționeze, diminuând, astfel, controlul marilor companii.
13
Publicitatea
 Pentru susținătorii modelului de echilibru perfect concurențial:

- publicitatea nu există, deoarece se presupune că produsele sunt omogene, iar informația
privind produsele și prețurile, perfectă;
- publicitatea permite firmelor să își diferențieze produsele și apoi să solicite prețuri mai
ridicate;
- bugetele mari pentru publicitate permit marilor companii să își mențină cota de piață în
defavoarea concurenților mai mici sau potențialilor rivali;
- publicitatea este un element al puterii de monopol care garantează ineficiență socială.
 În lumea reală a produselor diferențiate și a ignoranței:
- economiștii trebuie să ia în calcul apariția publicității;
- în absența informației perfecte, publicitatea permite o coordonare mai eficientă între
furnizori și consumatori, scăzând costurile informației și ale cercetării;
- publicitatea este văzută ca un element al procesului concurențial care permite
înțelegerea modului în care resursele sunt eficient alocate într-o lume incertă.
14
 Critica diferențierii produselor ca barieră de intrare se aplică și aici.

 Considerarea unor critici a publicității drept o cheltuială (de vânzare) de prisos (în
comparație cu alte costuri „legitime” de producție și transport) este total arbitrară: toate costurile sunt costuri
de vânzare, în sensul că toate resursele sunt folosite cu scopul de a vinde produsele și de a realiza profit:
- costurile cu publicitatea nu sunt diferite de costurile cu controlul calității, costul utilajelor,
asigurarea împotriva incendiilor sau alte costuri făcute în vederea unei activități profitabile;
- în concurența perfectă cu informație perfectă, publicitatea (ca și asigurarea împotriva incendiilor)
nu ar fi necesară, lucru irelevant pentru problemele ce trebuie rezolvate într-o economie
dinamică și incertă.
 Este adevărat că:
→ unele firme:
- au o activitate publicitară mai eficientă decât altele;
- realizează economii substanțiale de scară prin publicitate eficientă, obținând profituri mari.
→ aceste eficiențe pot fi o barieră pentru firmele mai puțin eficiente, dar, Atenție!,
resursele nu sunt greșit alocate, singura risipă fiind cea a firmelor cu publicitate mai puțin
eficientă.
15
 Se pune problema dacă firmele de succes pot câștiga profituri „de monopol” pe
termen lung din investițiile în publicitate:
- unele studii empirice timpurii păreau să dezvăluie o relație pozitivă între cheltuielile cu
publicitatea și profitabilitatea firmei, criticii concluzionând că publicitatea poate genera
profituri excesive…
- … dar studii realizate mai târziu, care tratau cheltuielile cu publicitatea mai degrabă ca o
investiție decât ca niște cheltuieli curente, nu au putut să demonstreze o asociere
adversă între publicitate și profit;
- chiar dacă ar exista o asemenea asociere statistică, tot nu ar dovedi nimic sinistru:
 echilibrul pe termen lung, când toate anomaliile pe piață au fost eliminate și toate firmele au
aceleași câștiguri, nu este nici posibil și nici o bază de referință relevantă pentru a aprecia
performanța de piață a firmelor.
16
Eficiența și inovația
 Economiile și eficiențele dobândite de unele firme, nu și de altele, pot întârzia sau chiar
bloca intrarea pe piață a concurenților:
- firmele care se bucură de economii de scară sau de tehnologie la costuri mai reduse sau firmele care
inovează continuu cu succes fac rivalitatea mai dificilă sau (chiar) imposibilă.
 Dacă ar fi corect să susținem că este mai bine să existe mai mulți concurenți decât mai puțini,
atunci economiile de scară și inovațiile de succes ar putea fi condamnate că
„restricționează concurența”, însă această analiză nu este corectă (prezintă neajunsuri):
- excluderea asociată cu eficiența este una adecvată, deoarece reflectă decizia consumatorilor de a
susține firmele eficiente și de a penaliza pe cele mai puțin eficiente;
- scopul procesului de piață: de a descoperi serviciul eficient, produsul eficient, firma eficientă;
- concurența nu are nimic de-a face cu un număr de firme stabilit în mod arbitrar;
- dacă se doresc mai mulți concurenți de către consumatori, îi pot avea, demonstrându-și dorința de a
plăti prețurile ridicate necesare pentru a acoperi costurile concurenților mai puțin eficienți sau noi…
- … dar, de cele mai multe ori, consumatorii nu sunt dispuși să facă acest lucru, însă această decizie nu
este ineficientă și nici nu reduce bunăstarea consumatorilor;
- nu este nevoie de reglementare antitrust pentru a salva consumatorii de ei înșiși.
17
Cazul Alcoa
 Aluminum Company of America, înainte de 1937, reprezintă un exemplu clasic de firmă

dominantă care și-a menținut cota de piață, în special prin inovație și eficiență industrială, ca
barieră de intrare.
 Instanța (inferioară) de judecată (lower court) (Judecătorul Caffey), pe baza constatărilor, a
respins plângerea împotriva Alcoa, stabilind că firma:
- nu a monopolizat bauxita (chiar dacă unele manuale susțin acest lucru), siturile de energie hidraulică,
alumina (oxid de aluminiu) sau piesele turnate din aluminiu, sârma sau alte produse din aluminiu;
- nu a monopolizat ilegal producția de lingouri de aluminiu;
- nu a solicitat prețuri exorbitante sau câștigat profituri excesive:
→ prețul lingoului de aluminiu (produsul principal al Alcoa) a scăzut de la aproximativ 5 $ / livră (pound) în 1887
(anul în care Alcoa s-a înființat ca Pittsburgh Reduction Company), la 22 de cenți / livră (pound) în 1937 (când a
fost pusă sub acuzare pentru monopolizare);
→ în această perioadă, profitul era în medie 10% din investiția globală.
- nu s-a angajat în nicio excludere ilegală a potențialilor concurenți:
→ singura așa-zisă achiziționare preventivă a unui potențial concurent a fost aprobată de Departamentul de Justiție
și a presupus cumpărarea unei firme franceze în derivă, în 1915.
18
 Alcoa era singurul furnizor intern de lingouri de aluminiu pur de 50 de ani, deși patentul
pentru procesul de electroliză pentru fabricarea aluminiului expirase în 1906:
- intrarea pe piața producției primare de aluminiu era dificilă, chiar pentru potențiali concurenți
precum Henry Ford, deoarece Alcoa se bucura de importante economii de scară în producție și de
avantaje tehnologice în activitatea de cercetare-dezvoltare, transmise mai departe cumpărătorilor
sub formă de prețuri competitive, comportându-se ca și cum ar fi existat potențiali rivali nerăbdători
să fure clienții firmei și cota sa de piață;
- „monopolul” pe piața lingourilor de aluminiu pur este o consecință a unei asemenea performanțe
economice superioare.
 Instanța (inferioară) de judecată (lower court) a făcut o distincție importantă între a fi un
„monopol” și „monopolizare” în vederea restrângerii comerțului:
- a fi un monopol (în absența oricăror practici necinstite de excludere) era rezonabil și nu reprezenta o
violare a Sherman Antitrust Act, care nu condamna monopolul în sine;
- o afacere poate ajunge la o poziție dominantă pe piață fiind mai eficientă decât concurenții, iar
intenția legii nu era de a condamna asemenea situații.
19
 Și Curtea de Apel care a întors decizia Judecătorului Caffey și a decis împotriva Alcoa în 1945
era de acord că firma era eficientă, însă Judecătorul Hand, ignorând regula rațiunii (rule of
reason), a stabilit că „experiența, energia și inițiativa” firmei au exclus competiția, iar
eficiența nu era o scuză legală pentru monopolizare:
- eficiența Alcoa este cea care, de fapt, i-a pecetluit soarta;
- dacă firma ar fi fost mai puțin eficientă, probabil că ar fi fost mai mult concurență (concurenți, adică),
iar „legea” nu ar mai fi fost încălcată (o logică economică destul de încurcată în cazul antitrust
împotriva Alcoa):
→ în realitate, existau concurenți, deși Curtea de Apel a refuzat vehement să îi recunoască;
→ sute de firme rivale vindeau „aluminiu secundar” sau lingouri din deșeuri de aluminiu care la vremea
aceea reprezenta un substitut (concurent) aproape perfect pentru lingourile din aluminiu pur ale Alcoa;
→ dacă se include vânzarea lingourilor din deșeuri, cota Alcoa din piața relevantă scădea de la 90% (restul
de 10% = importuri de aluminiu) la 66%, iar apoi, după ajustări rezonabile (nu toate lingourile fabricate
erau puse pe piață, unele fiind folosite și pentru „uz intern” („own-use”)), la 33%  Alcoa nu
monopoliza nicio piață relevantă corespunzător definită.
20
— Piața relevantă:
- spațiul de întâlnire a vânzătorilor și cumpărătorilor unui produs și a substitutelor acestuia, în
cadrul căreia se analizează practicile anticoncurențiale;
- folosită pentru a identifica produsele / serviciile și agenții economici care se află în concurență
directă;
- reunește produsul și aria geografică pe care acesta se produce și se comercializează;
- are două componente:
 piața produsului;
 piața geografică.
21
 Piața produsului:
- definirea ei se bazează pe următoarele elemente:
• toate produsele care pot deveni într-o anumită perioadă de timp substituibile pentru produsul în
cauză; creează imaginea pieței produsului din punct de vedere al ofertei;
• toate produsele considerate substituibile pentru produsul respectiv de consumatori; creează
imaginea pieței produsului din punct de vedere al cererii.
- este egală cu reuniunea dintre mulțimea produselor considerate substituibile din punct de
vedere al cererii și mulțimea produselor considerate substituite din punct de vedere al ofertei.
 Piața geografică:
- definirea ei se bazează pe următoarele elemente:
• agenții economici implicați în producerea / comercializarea produselor incluse în piața relevantă a
produsului analizat (produse substituibile);
• teritoriul pe care agenții economici de mai sus sunt localizați;
• omogenitatea condițiilor de concurență pe teritoriul respectiv.
- definiția pieței geografice este subsecventă definirii pieței produsului.
22
Capitalul
 Capitalul financiar este considerat de unii (economiști) ca reprezentând o barieră de intrare

pe piață ce permite firmelor mari să monopolizeze, deoarece producătorii potențiali
trebuie să plătească un preț mai mare pentru capital decât afacerile cu tradiție.
 Dar, toate resursele limitate au un preț care trebuie plătit pentru a fi alocate (realocate) spre
utilizări cu valoare ridicată, iar capitalul financiar, asemenea tuturor resurselor, nu este
disponibil gratuit pentru toți cei care doresc să-l utilizeze, costul său trebuind să fie
suportat de cei care intenționează să îl folosească productiv:
- costul explicit al capitalului este determinat pe piețe libere de capital, iar firmele care
doresc să îl acceseze trebuie să o facă la prețuri de piață libere;
- unele firme pot accesa capital la prețuri mai reduse deoarece riscurile lor demonstrate
pentru folosirea capitalului sunt mai reduse (o firmă aflată în activitate de peste 50 de ani, cu
investiții profitabile, este posibil să aibă un cost al capitalului mai scăzut decât unele firme noi cu mai
puțină experiență).
23
 Astfel, costul capitalului poate fi o barieră de intrare:

- utilizatorii mai eficienți de capital vor tinde să excludă, ceteris paribus, pe cei mai puțin
eficienți de pe piață…
- … dar eficiența ca barieră nu poate (nu trebuie) fi considerată nedreaptă sau dăunătoare
la adresa bunăstării consumatorilor;
- din contră, o astfel de barieră (precum și procesul de excludere pe care îl presupune) este
absolut necesară pentru a se asigura că firmele care vor angaja cel mai probabil capitalul
în mod profitabil pentru satisfacerea consumatorilor îl vor și atrage (capitalul);
- de vreme ce mii de noi firme chiar obțin capital, au succes în afaceri și se dezvoltă,
această pretinsă barieră împotriva (în calea) concurenței poate fi depășită, la fel cum pot
fi depășite toate celelalte bariere ilegale → prin performanță economică superioară, ceea
ce se și dorește, din perspectiva bunăstării consumatorului.
24
Practici de acaparare / de ruinare
I. Practicile de acaparare / de ruinare prin preț presupun că firmele-lider pot stabili prețuri
la produsele lor astfel încât să afecteze negativ concurenții sau potențialii concurenți.
- de ex.: firmele pot stabili, temporar, prețul sub cost, în încercarea de a elimina rivalii sau de a
descuraja o potențială intrare pe piață.
II. Practicile de acaparare / de ruinare non-preț presupun că firmele-lider pot angaja o
variabilă non-preț (precum inovația sau publicitatea) într-un mod care să crească costurile
concurentului sau care să deterioreze cererea pentru produsul / serviciul concurenței.
- de ex.: în industria ceasurilor, o firmă-lider poate introduce un nou ceas revoluționar care tinde
să deterioreze cererea pentru ceasurile concurenților mai mici. Se poate considera că efectul
unei asemenea inovații este de a reduce substanțial concurența și de a leza bunăstarea
consumatorilor.
 Deși cuvintele „acaparare” / „ruinare” sună antisocial, există dificultăți majore în a
încerca utilizarea practicilor antitrust pentru stoparea unui asemenea
comportament concurențial.
25
I. Practici de acaparare / de ruinare prin preț
- Autoritățile de reglementare și instanțele de judecată nu pot face distincția între adevăratele

practici de ruinare și reducerile normale de prețuri sau excluderile ce apar în cadrul oricărui
proces de piață;
 sunt prețurile sub costuri întotdeauna de ruinare?
 care costuri sunt relevante pentru o asemenea calificare: medii?; marginale?; marginale pe termen
lung?
 de ce sunt relevante costurile contabile istorice?
- Deși s-au purtat multe discuții academice pe marginea acestor teme, nu s-au oferit răspunsuri
clare.
26
- Chiar dacă economiștii ar putea cădea de acord cu privire la sensul practicilor de acaparare / de ruinare,
tot nu ar fi evident de ce un asemenea comportament ar trebui interzis, din moment ce
asemenea practici nu pot avea succes fără suportul direct al consumatorilor:
→ dacă aceștia ignoră reducerea de preț operată de firma-lider  acele reduceri nu sunt acaparatoare /
de ruinare;
→ dacă aceștia își modifică preferințele și susțin firma ce a redus prețul, ei, și nu firma, sunt cei care pun
presiune pe firmele cu prețuri ridicate și pot, în cele din urmă, să elimine câteva;
→ consumatorii pot întotdeauna elimina anumiți concurenți modificându-și preferințele și alegând un produs în schimbul
altuia, indiferent de motiv  nu există nicio rațiune pentru intervenția autorităților de reglementare.
- Susținătorii antitrust pot argumenta că alegerea consumatorilor de a recompensa firmele
care au redus prețurile nu este în interesul pe termen lung al acestora (consumatorilor), dar:
→ nimeni nu cunoaște interesele pe termen lung ale cumpărătorilor;
→ nu se poate presupune superioritatea așa-ziselor interese pe termen lung față de interesele pe termen scurt;
→ cu siguranță, consumatorii își pot decide propria preferință a timpului și dacă avantajele reducerii pe termen
scurt a prețurilor depășesc posibilele dezavantaje ale existenței unui număr mai mic de furnizori în viitor;
→ alegerile consumatorilor sunt oricum raționale, iar bunăstarea consumatorilor se reduce numai când
autoritățile de reglementare antitrust împiedică / limitează consumatorii de la a determina structura de piață
pe care o preferă.
27
II. Practici de acaparare / de ruinare non-preț
- Aceeași linie de argumentație se aplică și aici.

- Dacă o firmă-lider introduce o anumită inovație, consumatorul este cel care decide dacă
inovația va reduce numărul de concurenți:
 dacă aceștia susțin inovația în detrimentul altor produse concurente  anumiți furnizori ar putea fi
eliminați;
 dacă aceștia nu susțin inovația, atunci inovația nu poate amenința concurența și nu poate să ruineze.
- Reglementare inovării este dăunătoare bunăstării consumatorului.
28
 Unii economiști (John McGee, în special) au argumentat că practicile de acaparare / de ruinare

nu reprezintă în mod normal o măsură rațională sau eficientă pentru câștigarea sau menținerea cotei de piață:
- firmele care se angajează în asemenea practici pot pierde un volum considerabil de venituri și profituri,
finanțând un război de acaparare / de ruinare;
- în plus, concurenții vizați este posibil să nu poată fi ușor falimentați, și chiar dacă ar putea fi, activele lor pot
fi licitate de noi firme ce doresc să concureze imediat ce practica de acaparare / de ruinare ia sfârșit;
- pe scurt, există riscuri financiare considerabile asociate cu prețurile de ruinare, iar asemenea riscuri pot
descuraja asemenea acțiuni, în special într-o industrie în care nu există bariere legale de intrare.
 Există foarte puține exemple lipsite de ambiguitate ale firmelor-lider încercând să îți asigure sau
mențină astfel în de poziții de monopol prin angajarea în practici de acaparare / de ruinare:
- chiar și pretinsele exemple clasice din secolul al XIX-lea din industriile de petrol și tutun, ce implicau Standard
Oil și American Tabacco, sunt fie exagerate, fie neîntemeiate:
→ Standard Oil și-a asigurat poziția de piață în industrie, în principal, prin eficiență internă și fuziuni;
→ American Tabacco, deși s-a angajat ocazional într-o concurență puternică prin preț pentru a câștiga cotă de piață,
nicio practică generală de acaparare / de ruinare nu ar fi fost inteligentă într-o industrie precum cea a tutunului,
unde există mulți concurenți și nu sunt bariere de intrare:
 chiar dacă au apărut asemenea războaie în industria tutunului, consumatorii s-au bucurat de ele, achiziționând tutun la
preț redus, pentru mai mulți ani.
- nu există niciun motiv clar pentru care autoritățile de reglementare antitrust să oprească asemenea practici
ocazionale de pe urma cărora consumatorii beneficiază în mod evident.
29
 Legile antitrust încă interzic:

→ discriminarea prin preț;
→ acordurile / înțelegerile verticale:
- acorduri legate;
- acorduri de menținere / de stabilire a prețului de revânzare;
- acorduri verticale de fuziune.
— care ar putea reduce semnificativ concurența.
 Reglementări:
- discriminarea prin preț:
→ Clayton Act (1914), secțiunea 2, modificată de Robinson-Patman Act (1936);
- fuziunile:
→ Clayton Act, secțiunea 7;
- contractele / vânzările legate și alte acorduri restrictive:
→ Clayton Act, secțiunea 3;
→ Federal Trade Commision Act (1914), secțiunea 5.
30
Discriminarea prin preț
 Discriminarea prin preț = practică de a vinde unele bunuri omogene la prețuri

diferite cumpărătorilor diferiți:
- de ex.: o firmă discriminează prin preț dacă vinde sare omogenă la prețuri diferite
cumpărătorilor diferiți.
 Diferența de preț este (se consideră) în sine discriminare prin preț și este ilegală (cu
unele excepții) când poate reduce semnificativ concurența sau tinde să creeze un monopol.
 În practica antitrust, fraza „poate să restrângă substanțial” a ajuns să însemne că
se restrânge concurența (și se încalcă legea) de fiecare dată când există un efect
nefavorabil sau un potențial efect nefavorabil asupra altor firme din piață:
- în exemplul anterior, discriminarea prin preț este considerată că:
→ poate afecta negativ un producător rival de sare, care își reduce / pierde vânzările / profitul;
→ poate prejudicia cumpărătorii care plătesc prețuri mai ridicate și sunt în concurență cu cei care
plătesc prețuri mai mici.
- conform legii, vânzătorii pot fi găsiți vinovați în ambele cazuri, dar și cumpărătorii care cu
bună știință beneficiază de discriminare ilegală prin preț.
31
 Dificultatea de bază a unei legi care interzice discriminarea prin preț este că
tratează orice efect nefavorabil asupra unui rival ca o reducere a concurenței ce
încalcă legea, dar o asemenea perspectivă asupra concurenței este un exemplu al
erorii clasice în economia antitrust:
- reducerile de preț sunt o parte semnificativă a oricărui proces de piață, precum și
„circulația” resurselor de la vânzătorii cu costuri ridicate la cei cu costuri mai
scăzute;
- în situația în care consumatorii cumpără mai mult de la vânzătorii cu costuri mai
reduse  vânzătorii cu costuri ridicate își pierd vânzările, iar afacerile sunt negativ
afectate;
- a interveni în acest proces și a pedepsi firmele ce practică prețuri mai reduse (și nu
numai prețurile scăzute sunt cele care amenință concurența) este echivalent cu
protejarea structurii existente de piață pentru furnizori.
32
 Se argumentează că această critică este prea aspră, deoarece vânzătorii acuzați de

discriminare prin preț pot încerca să se apere și să demonstreze că:
→ au discriminat prin preț, de bună credință fiind, pentru a face față concurenței;
→ discriminarea prin preț poate fi pe deplin justificată de anumite economii de costuri;
— în realitate, însă, cele mai multe firme acuzate de discriminare prin preț (adică de
concurență prin preț) nu au reușit cu succes să se apere → au pierdut sau abandonat cazul și
apoi au crescut preț pentru a se conforma legii, deoarece:
- nu poate fi niciodată clar când reducerea de preț se face cu bună credință, iar concurența
agresivă de regulă încearcă să învingă, nu să egaleze prețurile concurenților;
- apărarea invocând economiile de costuri este iluzorie, deoarece necesită un nivel ridicat de precizie
tehnică în contabilitatea costurilor și, în plus, la companiile multi-produs, reducerile de preț la anumite
bunuri pot fi cu greu justificate prin costuri astfel încât autoritățile publice să fie satisfăcute.
 Intenția și efectul legii care interzice discriminarea prin preț sunt clare: scopul său a fost de a:
→ reduce concurența prin prețuri;
→ proteja firmele cu costuri / prețuri mari.
 Robinson-Patman Act a fost o legislație pentru depresiune ce a urmărit reducerea
rigorilor pieței prin restricționarea concurenței prin preț:
- justificarea unei astfel de legi susținute în anii 1930 nu mai este relevantă (și ne întrebăm dacă a fost
vreodată);
- singurul efect al legii este, astăzi, de a sufoca procesul concurențial de piață.
33
Cazul Borden
 Cazul laptelui evaporat produs de Borden – exemplu clasic de iraționalități asociate cu

încercarea de a aplica o lege antitrust împotriva discriminării prin preț.
→ Lapte evaporat = lapte deshidratat, lapte din care s-a îndepărtat aproximativ 60% din apă:
- a nu se confunda cu laptele condensat îndulcit, care necesită mai puțină procesare, deoarece
zahărul adăugat inhibă dezvoltarea bacteriilor;
- pentru consum, se combină cu apă  echivalentul laptelui proaspăt;
- necesită spațiu de depozitare mai redus;
- foarte popular înaintea descoperirii refrigerării;
- în prezent, cel mai adesea este folosit pentru deserturi și coacere;
- procesarea presupune evaporarea din lapte a circa jumătate din apă, după care produsul este
omogenizat, ambalat în cutii de conserve și sterilizat.
34
 În 1958, Borden Company a fost pusă sub acuzare de Comisia Federală pentru Comerț pentru
vânzarea laptelui evaporat la prețuri diferite cumpărătorilor diferiți:
- Borden cerea un preț mai mic pentru laptele împachetat de firmă și vândut distribuitorilor în regim
marcă proprie (a distribuitorilor) decât cerea pentru propria marcă de lapte Borden (Elsie);
- deoarece d.p.d.v. chimic laptele era identic, Comisia Federală pentru Comerț a acuzat că această
diferență de preț reprezintă o încălcare a legii.
 Chiar dacă laptele la fabrică era același, percepția consumatorilor la raft era demonstrabil diferită:
- consumatorii erau dispuși să plătească mai mult pentru laptele evaporat marca Borden decât
pentru laptele împachetat de Borden, dar vândut sub diferite mărci proprii:
→ probabil această dorință exprimată de a plăti mai mult se datora faptului că Borden Company
avea o reputație consacrată în ceea ce privește calitatea produselor, pe care se bazează
generații de consumatori:
 de ex.: Borden controla cu atenție perioada de valabilitate a laptelui vândut sub marca sa, în timp ce pentru
laptele marcă proprie a distribuitorilor, responsabilitatea firmei lua sfârșit când laptele era ambalat și vândut.
→ în plus, diferența de preț s-ar putea datora și faptului că unele cheltuieli ale Borden Company,
precum publicitatea, transportul, etichetele, nu se aplicau laptelui marcă proprie a
distribuitorilor.
— Deci, atât cererea, cât și diferențele de costuri asociate mărcilor diferite de lapte evaporat
puteau cu ușurință explica diferența generală de preț.
35
 Totodată (important de notat!), prețurile scăzute aplicate distribuitorilor marcă proprie nu

lezau niciuna dintre părțile implicate:
→ nici distribuitorii marcă proprie: care achiziționau de bună voie laptele de la Borden;
→ nici consumatorii produselor marcă proprie: care puteau cumpăra lapte de calitate la prețuri
mai mici;
→ nici consumatorii de lapte evaporat marca Borden: care puteau alege oricând laptele mai ieftin;
— nu s-a pus niciodată problema de monopolizare în producția de lapte evaporat marcă proprie,
deoarece Borden avea nu mai mult de 11% din ambalarea marcă proprie din Midwest (vestul
mijlociu al SUA), o cotă câștigată legitim datorită avantajelor de localizare a propriilor lăptării.
 Hărțuiala Comisiei Federale pentru Comerț se bazează, în realitate, pe faptul că unele mici
lăptării independente din Midwest și-au văzut afacerile diminuate, câteva chiar dând
faliment:
- în documentele Comisiei, nu există nimic care să indice o implicare directă a firmei în această
evoluție, iar, în plus, mai multe asemenea lăptării erau deja dispărute la momentul intrării
Borden Company pe piața laptelui marcă proprie;
- principala preocupare:
→ capacitatea Borden Company de a oferi avantaje economice consumatorilor;
→ incapacitatea (din motive ce nu țin de Borden) unor rivali de a acționa în același mod.
36
 Aplicarea legii împotriva discriminării prin preț reprezintă o măsură protecționistă pentru
firmele ineficiente în structura existentă de piață:
- cazul împotriva Borden a fost în cele din urmă revocat în 1967, dar semnificația sa și deceniile
de aplicare de Comisia Federală pentru Comerț a Robinson-Patman Act dovedesc, fără niciun
dubiu, că se urmărea protejarea concurenților cu costuri ridicate în numele menținerii
concurenței.
 Noua direcție în politica antitrust este de a pune sub acuzare numai discriminarea persistentă
/ repetată care ar rezulta în monopol, însă nu există nicio garanție că această direcție va fi
permanentă.
 Pledoaria pentru abrogarea legilor antitrust este și mai puternică referitor la Robinson-
Patman Act:
- o lege împotriva discriminării prin preț, care pedepsește firmele de succes în numele
conservării / menținerii concurenței pentru „interesul public”, nu are suport nici teoretic, nici
practic.
37
Acordurile legate
 Acordurile legate, precum:

→ restricții teritoriale;
→ impunerea întregii linii de producție (full line forcing = insistența producătorului sau
furnizorului ca dealer-ul să folosească întreaga gamă de produse a liniei);
→ vânzările legate;
— reprezintă aranjamente contractuale voluntare între vânzătorii și cumpărătorii de produse
/ servicii care în mod normal restricționează activitatea cumpărătorilor în diferite moduri;
38
— de ex.:
- cumpărătorii pot semna un acord de cumpărare a bunului / serviciului X, cu condiția să
achiziționeze, de asemenea, și bunul / serviciul Y de la același vânzător;
- restricție teritorială în contract: se poate interzice ca un distribuitor al unui produs să
vândă acel produs pe teritoriul altui distribuitor;
- acordurile legate pentru vânzarea sau închirierea unei mașini de pantofi pot include o
clauză ce restricționează service-ul la mașini;
- un producător poate închiria un copiator cu condiția ca chiriașul să folosească fie hârtia
producătorului, fie pe cea a unei firme agreate de acesta;
- un producător de blue jeans de marcă poate încerca să restricționeze vânzările unui
anumit distribuitor sau poate fixa prețul minim de revânzare prin contract.
 Părerea generală era că aceste practici restrictive puteau prejudicia concurența și
consumatorii finali și ar trebui interzise când este vorba de un volum substanțial al
afacerilor, viziunea pe care instanțele de judecată o susțineau până în 1977.
 Ulterior, s-a produs o modificare semnificativă: noua abordare susține că nu este evident:
- de ce un producător ar vrea să își prejudicieze propriii distribuitori sau consumatorii finali
ai produselor sale;
- de ce doar constrângerile integrării verticale ar putea conduce la o restrângere orizontală
a producției și la prețuri de piață mai mari.
39
 Este posibil ca anumite acorduri verticale restrictive să fie numai o încercare de a:

→ discrimina prin preț;
→ păstra clientela;
→ gestiona unele riscuri de afaceri;
→ consolida financiar anumiți distribuitori;
→ reduce activitatea ineficientă de „free riding”;
— de ex.: un producător de PC-uri poate dori ca distribuitorii să furnizeze informații pre-
vânzare sau service post-vânzare:
- în absența unui contract restrictiv, clienții pot decide să beneficieze gratuit (free ride) de
informațiile furnizate de distribuitorii care acordă service complet și apoi să achiziționeze
echipamentul de la discounteri;
- astfel, concurența intra-brand ar putea forța în cele din urmă dealerii autorizați care oferă
service complet să renunțe la furnizarea de informații pre-vânzare, ceea ce ar putea
prejudicia producătorul în concurența inter-brand;
- o soluție pentru această situație care ar putea permite o rivalitate mai eficientă cu alți
producători de PC-uri:
 un acord restrictiv între producător și distribuitorii săi care să limiteze teritorial distribuitorii sau să
protejeze marja de profit a dealer-ului prin acorduri de stabilite a prețului de revânzare.
40
Cazul Sylvania
 Rațiunea economică pentru acordurile legate restrictive a fost în cele din urmă recunoscută
de Curtea Supremă în 1977 în cazul Sylvania:
— Sylvania, un producător relativ mic de televizoare, a fost dat în judecată, pe baza legilor
antitrust, de unul dintre distribuitorii săi, Continental, pentru că l-a împiedicat să stabilească o
rețea de distribuție în Sacramento, California, unde Sylvania avea deja un alt dealer autorizat;
— Sylvania a argumentat că orice concurență suplimentară intra-brand ar fi slăbit atât distribuția,
cât și capacitatea Sylvania de a concura (inter-brand) cu producători și distribuitori mai
puternici, precum Sears și Zenith;
— Curtea Supremă a acceptat această restricție ca fiind rezonabilă, deoarece Sylvania era un
producător relativ mic încercând să își păstreze cota de piață (în scădere), nu un monopolist în
devenire gata să zdrobească toată concurența.
 Cu toate că regula rațiunii pentru acordurile restrictive nu este pe deplin satisfăcătoare,
respingerea ilegalității în sine în cazul Sylvania a fost cu siguranță un pas în direcția corectă →
direcția corectă fiind legalitatea în sine.
41
Acordurile de menținere / stabilire a prețului de revânzare
 Acordurile de menținere / stabilire a prețului de revânzare = acorduri verticale

ce restricționează prețurile = încă sunt ilegale în sine, chiar dacă pledoaria
economică pentru menținerea lor este convingătoare.
 Cea mai mare parte a dezacordului cu privire la menținerea prețurilor de revânzare
se regăsește în depresiunea din anii 1930 și în anii imediat următori, când existau
așa-zisele legi ale comerțului echitabil:
- legile comerțului echitabil legalizau contractele menținerii prețului de revânzare, prin
scutirea lor de la reglementările fidele antitrust…
- … totuși, aceste legi mergeau dincolo de simpla permisiune a acordurilor verticale între
cumpărători și vânzători voluntari: au fost impuse taxe pentru marile lanțuri de magazine
și s-a aplicat clauza non-semnatar (care stipula că orice retailer care refuză să semneze un contract de
comerț echitabil cu un producător era totuși obligat legal de termenii acordurilor semnate de alții);
- factorii de decizie din perioada respectivă (depresiunii) erau foarte ostili față de
concurența prin prețuri, considerând-o unul dintre motivele majore ale stagnării
economice prelungite din anii 1930.
42
Marea Depresiune
— Depresiune economică globală în deceniul dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial (anii 1930):
- cea mai mare / răspândită / profundă criză economico-financiară din secolul XX;
- originea: SUA, după prăbușirea cursului acțiunilor (în jurul datei de 2 sept. 1929) și a bursei (29 oct. 1929 – Marțea Neagră).
— Cea mai coerentă explicație pentru cauzele crizei economico-financiare (inclusiv criza recentă) este oferită
de Școala Austriacă de economie:
- primul care a formulat o explicație detaliată a fost Ludwig von Mises, în Theory of Money and Credit (1912);
- acesta a dezvoltat, apoi, analiza în colaborare cu Hayek (care a primit, în 1974, Premiul Nobel pentru teoria ciclurilor de afaceri);
- contribuții semnificative în acest domeniu a avut și Murray Rothbard, care a scris America’s Great Depression (1963);
- pentru austrieci, ciclul de afaceri este un ciclu al creditului, astfel că originea crizelor economico-financiare este creditul
bancar:
→ creditele ieftine îi stimulează pe antreprenori să investească mai mult în producție, iar pe consumatori, să cumpere mai
mult din magazine;
→ odată ce stimulul creditului ieftin a luat sfârșit, realitatea se reașează, iar antreprenorii descoperă că au produs prea mult și
afacerile se prăbușesc.
43
Legea comerțului echitabil (fair-trade law)

- a acordat producătorilor dreptul de a specifica prețul minim de vânzare cu amănuntul pentru un bun, practică ce
este cunoscută drept menținerea prețului (price maintenance);
- a apărut prima dată în 1931, în timpul Marii Depresiuni, în statul California, cu intenția de a proteja micile afaceri,
într-o anumită măsură, de concurența marilor lanțuri de magazine;
- a întâmpinat multe critici, pe motive că dacă producătorii pot stabili prețul, consumatorii vor trebui să plătească
mai mult chiar și la marile magazine de discount;
- complexitatea pieței a făcut legea aproape impracticabilă;
- în 1975, legea a fost abrogată.
 Susținătorii moderni ai liberului schimb nu sunt de acord cu clauzele restrictive

legale non-semnatar, ci argumentează că acordurile de menținere a prețurilor de
revânzare ar trebui să fie scutite de la legile antitrust:
— ar trebui să fie la latitudinea producătorilor și distribuitorilor încheierea unor astfel de acorduri
voluntare;
— nu ar trebui să fie funcția autorităților publice să interzică asemenea contracte sau să oblige firmele
aderarea la ele.
44
Acorduri verticale de fuziune
 Fuziunea verticală = acord vertical „restrictiv” între producător și distribuitor sau

între producător și furnizor:
— de ex.:
- un producător de pantofi care achiziționează un distribuitor de pantofi cu amănuntul:
 poate fixa prețurile de revânzare în propriile magazine;
 integrat vertical fiind, îi poate ordona retailer-ului, acum deținut de el, să excludă pantofii
unui alt producător concurent.
- un producător de pantofi poate cumpăra un furnizor de piele și:
 fie limitează accesului unui rival la materia primă;
 fie dictează ca pielea să fie vândută la un preț mai mare;
→ astfel încât concurentul să aibă costuri ridicate la materia primă și prețuri mici la pantofi la
vânzarea cu amănuntul.
45
 Argumentele pentru supunerea acestor activități politicilor antitrust sunt slabe și

neconvingătoare (procesul de piață nu poate fi prejudiciat de niciuna dintre ele):
- producătorii rivali de pantofi excluși dintr-un anumit punct de desfacere nu ar fi excluși
de pe piața de pantofi → probabil sunt și alte puncte de desfacere sau oricând pot fi
create altele;
- pe o piață deschisă, prețurile mai ridicate pentru piele înseamnă vânzări și profituri mai
scăzute…
- … iar vânzarea de mai puțină piele sau de mai puțini pantofi nu poate fi în cele din urmă
profitabilă pentru marile companii integrate vertical.
 Integrarea verticală de succes care se traduce într-o mai bună eficiență și costuri și
prețuri mai mici poate într-adevăr să elimine rivalii:
- singurele fuziuni sau integrări care amenință concurenții sunt fuziunile în care firmele
care au fuzionat beneficiază de pe urma economiilor integrării, oferind mai departe
consumatorilor prețuri mai mici și servicii îmbunătățite;
- asemenea fuziuni pot determina firmele neintegrate să acționeze în această direcție,
benefică din perspectiva consumatorilor.
46
Cazul Brown Shoe
 Cazul Brown Shoe (1962) = reprezentativ pentru neajunsurile reglementării împotriva integrării verticale:
- Brown Shoe, un producător de pantofi, a cumpărat lanțul de magazine de pantofi Kinney în 1956;
- așa cum a fost de acord instanța de judecată, fuziunea ar fi permis producătorului să realizeze
anumite economii și eficiența (precum modificări mai rapide ale stilului, prețuri mai reduse la pantofi), ce
ar fi putut fi transmise mai departe cumpărătorilor de pantofi;
- o asemenea direcție ar fi pus presiune pe producătorii și vânzătorii neintegrați de pantofi,
încurajându-i să se integreze vertical;
- însă acest trend spre concentrare (evidentă, după spusele autorităților publice, în industria de
pantofi) era considerat distructiv pentru concurență;
- astfel că, în ciuda beneficiilor evidente pentru consumatori, fuziunea a fost declarată ilegală, iar firma
Brown a fost obligată să se rupă de Kinney.
 D.p.d.v. al bunăstării consumatorului, decizia împotriva Brown Shoe nu se justifică:
- Brown era un producător relativ mic de pantofi, cu o cotă de 4% din producția internă, iar Kinney deținea
numai 845 de puncte de desfacere cu amănuntul din cele peste 70.000, cât totaliza întreaga industrie;
- se putea intra ușor pe piețele producătorilor de pantofi și retailer-ilor;
- în ciuda a ceea ce insinuau autoritățile publice, concentrarea în industria de pantofi nu era în creștere;
- decizia împotriva Brown Shoe este, dacă nu cea mai proastă din industria antitrust, cu siguranță la loc
de „cinste”.
47
 Ultima redută a legilor antitrust este reglementarea acordurilor orizontale:

→ asocierea în participațiune (joint ventures);
→ acordurile de preț / de stabilire a nivelului producției / de împărțire a pieței (deci, cartelul);
→ fuziunile orizontale;
— care se spune că ar putea:
- reduce producția;
- crește prețurile de piață.
 Concepția generală în materie de antitrust cu privire la acordurile orizontale este că:
- cele mai multe fuziuni și acorduri în participațiune:

→ ar trebui judecate pe baza regulii rațiunii.
- înțelegerile de preț, de stabilire a nivelului producției și acordurile de împărțire a pieței:

→ ar trebui să rămână ilegale per se (în sine).
48
 Regula rațiunii presupune ca autoritățile antitrust să evalueze și să decidă cu

privire la presupusele costuri și beneficii sociale ale unei propuneri de fuziune sau
asociere în participațiune:
→ pe de o parte:
- acordurile de asociere pot anunța economii substanțiale de costuri la producție și
distribuție, la finanțare, cercetare, dezvoltarea produsului;
- totodată, pot permite inovarea de produse / servicii complet noi care nu ar putea fi
realizate fără o cooperare între firme.
→ pe de altă parte:
- există întotdeauna posibilitatea ca fuziunile și asocierea în participațiune să ducă la
restrângerea producției și la creșterea prețurilor.
— autoritățile antitrust și instanțele de judecată trebuie să „cântărească” probabilitatea
creșterii beneficiilor sociale, precum și riscurile și costurile unei potențiale reduceri a
producției:
- dacă beneficiile probabile > costurile probabile  fuziunea este permisă;
- dacă beneficiile probabile < costurile probabile  fuziunea este interzisă.
49
 Regula rațiunii nu este încă general acceptată în acordurile de fixare a prețurilor

sau de împărțire a pieței, abordarea fiind ca ele să rămână ilegale în sine (per se):
- se presupune că beneficiile asociate cu fixarea prețurilor sunt nesemnificative sau chiar
inexistente, iar intenția lor este de a restrânge producția  ele trebuie excluse din orice
analiză pe baza regulii rațiunii și interzise complet.
 Însă aceste perspective prezintă dificultăți majore:

- ambele abordări:
→ presupun, în primul rând, că autoritățile antitrust sau instanțele de judecată pot avea acces
la informații privitoare la cursul viitor al procesului de piață, ceea ce nu este adevărat;
→ presupun că fenomenele economice pot fi măsurate, lucru imposibil de realizat de un
observator extern;
→ deși dau impresia de știință și obiectivitate, sunt, în realitate, pseudo-științifice și nu pot
justifica intervenția autorităților antitrust.
50
Regula rațiunii: costuri sociale

 Regula rațiunii presupune că politicile antitrust pot permite acordurile orizontale când
se așteaptă ca beneficiile sociale să fie mai mari decât costurile sociale:
- costurile sociale se referă la probabilitatea ca un acord să reducă producția, iar acea probabilitate
depinde, la rândul ei, de generarea sau nu a unei așa-zise puteri de piață;
- potrivit teoriei convenționale, puterea de piață depinde direct de cota de piață a firmelor implicate,
iar sporirea concentrării crește probabilitatea restrângerii efective a producției.
 Divizia Antitrust a Departamentului de Justiție și Comisia Federală pentru Comerț publică linii directoare
(guidelines) pentru fuziunile orizontale ce au la bază Indicele Herfindahl al concentrării de piață:
- o fuziune care crește Indicele Herfindahl cu mai mult de un număr prestabilit de puncte sau care
depășește un anumit nivel prestabilit cel mai probabil va declanșa acțiune legală din partea autorității publice.
 Aceste linii directoare pentru fuziuni se bazează pe două presupuneri cruciale:
I. existența unei modalități științifice de a defini așa-zisa piață relevantă;
II. convingerea că există o modalitate științifică de a determina cu exactitate care nivel al
concentrării de piață generează pretinsă putere de piață și care nu;
- dar, în realitate:
→ piața relevantă nu poate fi niciodată știută cu acuratețe științifică;
→ este imposibil, atât teoretic, cât și empiric, de determinat care nivel al concentrării de piață generează
puterea de piață.
51
Indicele Herfindahl (cunoscut și sub denumirea de Indicele Herfindahl-Hirschman)

— Se folosește ca:
- instrument de măsurare a dimensiunii firmelor comparativ cu întreaga industrie;
- indicator de concurență privind concentrarea.
— Se definește / calculează ca suma pătratelor cotelor de piață aferente celor mai mari 50 de
firme dintr-o industrie (sau tuturor firmelor, dacă acestea sunt mai puține de 50):
- variază între 0 și 1, de la un număr mare de firme mici la monopol;
- se apreciază că o creștere a indicelui indică, în general, o reducere a concurenței, și invers;
- dacă se utilizează întregul procentaj (în loc de procente se folosesc puncte – de ex.: în loc de 10,25%
citim 1.025 puncte)  indicele variază între 0 și 10.000 puncte;
- prin ridicarea cotelor de piață la pătrat, se acordă mai multă importanță firmelor mari;
- dacă indicele depășește o anumită limită, se consideră că există o concentrare ridicată a pieței:
• în SUA, limita este de 25%;
• în UE, atenția cade pe analiza modificării valorii acestui indicator.
52
Piața relevantă
 Discuția despre concentrarea de piață începe cu definirea „pieței relevante” pe care concurează firmele:
- întrebarea care se ridică este cum se poate defini piața relevantă astfel încât să se poată
calcula nivelul adecvat al concentrării de piață:
 dacă piața relevantă este definită în sens restrâns, atunci aproape orice acord orizontal va crește
concentrarea și va amenința cu crearea puterii de monopol;
 dacă piața relevantă este definită în sens foarte larg (așa cum doresc firmele care fuzionează),
atunci este posibil ca niciun acord orizontal să nu poată amenința cu crearea puterii de monopol.
 În general, o piață relevantă include toți furnizorii ale căror produse sunt „substitute rezonabile”:
- dacă s-ar evalua o posibilă fuziune între două companii de băuturi răcoritoare (carbogazoase)
sau între o companie de băuturi răcoritoare și un producător de bere, trebuie determinat dacă
aceste bunuri produse și vândute de cele două companii sunt substitute rezonabile;
- în sens restrâns, produsele pot fi considerate substituibile (iar producătorii lor, concurenți)
dacă o creștere a prețului unui furnizor influențează în mod direct (în sensul creșterii)
producția și vânzările celuilalt producător;
 de ex.: dacă la creșterea prețului băuturilor răcoritoare crește cantitatea vândută de bere, atunci
cele două sunt rezonabil substituibile, iar piața relevantă pentru orice posibilă fuziune va trebui
să includă ambele produse și ambii producători.
53
 Această abordare prezintă, totuși, dificultăți:

I. în practică, poate fi imposibil de determinat dacă modificările de prețuri la băuturile
răcoritoare au determinat modificări la vânzarea de bere;
II. modificările de preț la băuturile răcoritoare (celelalte prețuri rămânând la fel) pot fi
nesemnificative pentru a afecta considerabil vânzările de bere:
- elemente de rivalitate non-preț pot fi mai importante decât prețul;
- dacă vânzarea de bere nu este considerabil influențată de modificările prețurilor băuturilor
răcoritoare nu înseamnă neapărat că cei doi producători (de bere, respectiv, băuturi răcoritoare) nu
sunt rivali, ci poate presupune că modificarea de preț reprezintă o măsură insuficientă a
substituibilității pe piețele unde concurența non-preț este importantă.
 De definirea pieței relevante depinde realizarea (sau nu) a fuziunii:
→ dacă piața relevantă pentru băuturile răcoritoare se limitează la băuturile răcoritoare  aproape
orice fuziune între companii mari de băuturi răcoritoare (se consideră că) poate amenința producția;
→ dacă piața pentru băuturi răcoritoare se extinde dincolo de acestea (incluzându-se, de exemplu, sucurile
naturale, laptele, apa îmbuteliată, vinul, berea)  pot fi aprobate mult mai multe acorduri orizontale;
— în absența unei definiții lipsite de echivoc a pieței relevante, este aproape imposibil să se determine,
cu certitudine științifică, dacă modificările cotei de piață sau ale nivelului de concentrare amenință
concurența și pot genera restrângerea producției.
54
Cota de piață și puterea de piață
 Chiar dacă piața relevantă ar putea fi în mod clar definită, tot mai există probleme
asociate cu regula rațiunii:
- liniile directoare pentru fuziune elaborate de autoritățile statului pot cel mult indica
firmelor probabilitatea unei acțiuni antitrust, ele neavând nicio valoare științifică în
discuțiile teoretice privind puterea de piață și neputând justifica intervenția guvernamentală;
- în ciuda percepției pe care o are publicul că autoritățile publice au avut un motiv serios
pentru care au ales anumite limite ale Indicelui Herfindahl de concentrare a pieței, aceste
limite sunt absolut arbitrare:
 nimeni nu poate ști, cu atât mai puțin autoritățile antitrust, dacă o fuziune între firme care
generează, de exemplu, o cotă de piață de 30% sau care crește cu 150 de puncte Indicele
Herfindahl poate dobândi suficientă putere economică pentru a reduce producția și a crește
prețurile;
 nimeni nu știe (și nici nu poate ști) dacă puterea de monopol începe la o cotă de piață de 36%
sau 36,74%.
- nicio teorie economică și niciun studiu empiric nu poate justifica liniile directoare pentru
fuziuni sau interzicerea acestora (fuziunilor).
55
 Chiar dacă aspectele legate de piața relevantă și concentrare nu ar fi îndoielnice și

arbitrare, tot nu ar exista motive suficiente pentru a restrânge legal acordurile
orizontale:
- toate aspectele discutate la cursul 8-9 (Paradigme concurente: „concurența
perfectă” versus „concurența liberă”. Despre critica teoriei neoclasice a
monopolului) privitoare la capacitatea firmelor pe piețe libere de a pretinde prețuri
de monopol pe termen lung și de a câștiga profituri de monopol se aplică și aici;
- de (re)notat:
 teoria antitrust nu poate demonstra că firmele pe piețe libere pot avea prețuri și profituri
de monopol pe termen lung sau că resursele pe piața liberă sunt ineficient alocate;
 piața liberă este întotdeauna concurențială și are tendința naturală de a elimina
ineficiența.
56
Restrângerea producției
 O altă problemă în aplicarea regulii rațiunii pentru fuziunile orizontale și asocierea în

participațiuni: dificultatea de a măsura orice restrângere a producției și de a determina
că este (restrângerea) rezultatul puteri de monopol:
- nivelurile actuale de producție nu pot fi comparate cu standardul dat de concurența perfectă (aspecte
deja acoperita la cursul 8-9 (Paradigme concurente: „concurența perfectă” versus „concurența liberă”.
Despre critica teoriei neoclasice a monopolului));
- totodată, nici nivelul producției din industrie înainte de fuziune nu poate fi considerat nivelul adecvat
al producției → atât producția înainte de fuziune, cât și cea după fuziune sunt rezultante ale
procesului de descoperire și ajustare al pieței libere.
 În schimb, în cazul monopolului legal, se poate stabili fără echivoc o bază de referință
(benchmark) privind restrângerea producției prin limitarea intrării pe piață.
 Dar, în absența unor restricții legale asupra producției și a intrării pe piață, este
imposibil de determinat dacă producția pe piața liberă a fost ineficient restricționată de
fuziune:
- nici măcar fuziunea care ar rezulta în „monopol” nu poate fi în mod clar condamnată.
57
Regula rațiunii: beneficii sociale
 Ca și partea de costuri sociale ale regulii rațiunii, și partea de beneficii sociale ridică
multe probleme.
 La modul general, beneficiile sociale asociate cu acordurile orizontale includ:
— economii și eficiențe privind:
→ producția;
→ finanțarea;
→ publicitatea;
→ distribuția;
→ marketing-ul;
→ cercetarea-dezvoltarea.
- unele dintre aceste beneficii sunt măsurabile și obiective / altele sunt subtile și subiective;
- unele necesită cunoștințe financiar-contabile pentru înțelegere / altele sunt anticipări și
așteptări bazate pe experiență antreprenorială în materie;
- problema este:
 dacă autoritățile antitrust sau instanțele de judecată pot evalua beneficiile probabile ale unui acord orizontal la fel
de precis ca antreprenorii;
 (sau, și mai bine punctat) dacă observatorii externi acordului pot evalua totuși în mod corect beneficiile sociale.
58
 Oamenii de afaceri și antreprenorii, în calitate de proprietari, sunt puternic

motivați să estimeze corect beneficiile și costurile fuziunii → poate fi în joc propriul
succes sau chiar „viața” firmelor ce fuzionează:
- rezultă, deci, că cei implicați în acorduri orizontale ar trebui să fie extrem de atenți în
obținerea informațiilor exacte privind posibilele efecte financiare ale unei fuziuni sau
asocieri în participațiune.
 Trebuie, de asemenea, subliniată natura inerent subiectivă a costurilor și
beneficiilor din calculul antreprenorial:
- oamenii de afaceri de succes pot descoperi și exploata oportunități de profit ce nu sunt
evidente altora, iar acest proces antreprenorial depășește simplul calcul economic;
- acordurile reușite de afaceri par a fi asimilate unui mariaj bun:
→ funcționează eficient, dar numai părțile implicate pot înțelege costurile și beneficiile
corespunzătoare;
→ succesul pe termen lung depinde mai mult de cunoștințe și înțelegere tacite decât de orice
calcul obiectiv cost-beneficiu.
59
 Singurul test obiectiv ex post al corectitudinii deciziilor antreprenoriale este însuși

procesul de piață:
- dacă antreprenorii implicați în acordul orizontal:
 au evaluat corect viitoarele costuri și beneficii  performanța fuziunii va fi cel mai
probabil intensificată, iar cota de piață și profiturile vor putea crește;
 calculează / apreciază greșit  cel mai probabil se vor pierde resurse economice și
cota de piață va scădea în favoarea concurenților mai eficienți.
- în orice caz, nu există niciun motiv solid să credem că autoritățile antitrust sau
instanțele de judecată:
 au cunoștințe directe privind aceste costuri și beneficii;
 (sau că) intervenția lor poate substitui în mod rezonabil procesul de piață.
60
Cazul Staples
 Decizia Comisiei Federale pentru Comerț din 1997 împotriva propunerii de fuzionare între
Staples and Office Depot reflectă problemele inerente analizei standard a fuziunilor
orizontale:
- fuziunea dintre cei doi mari furnizori a fost în cele din urmă abandonată, după ce Comisia Federală
pentru Comerț a convins instanța de judecată (district court) să emită un ordin preliminar de oprire a
acestei consolidări.
 Instanța de judecată (district court) a acceptat argumentul Comisiei Federale pentru Comerț
că fuziunea generează putere de piață pentru firmele ce fuzionează, permițându-le să crească
sau să mențină prețurile la „niveluri anticoncurențiale”:
- instanța de judecată a acceptat fără nicio dificultate analiza Comisiei Federale pentru Comerț, ce
afirma că Staples și Office Depot deja crescuseră prețurile cu 5-10% în orașele în care nu aveau
concurență din partea unui mare magazin;
- instanța de judecată a emis ordinul, deoarece:
→ ar fi rezultat o cotă de piață de 75%;
→ ar fi rămas un singur mare magazin concurent (Office Max);
→ pretinsele economii de cost asociate cu fuziunea nu puteau fi confirmate.
61
 Decizia instanței de judecată este o parodie la adresa principiilor economice solide

și a raționamentului:
- concluzia sa s-a format:
→ acceptând definiția revoltător de restrânsă dată de Comisia Federală pentru Comerț privind piața
relevantă (numai marile magazine furnizoare de produse pentru birou);
→ ignorând barierele aproape inexistente la intrarea pe piață;
→ deformând complet adevărata natură a concurenței pe piață produselor pentru birou.
- în realitate:
→ în afară de Office Max, existau mii de alți furnizori independenți în concurență cu Staples și Office
Depot, inclusiv mari discounteri naționali precum Wal-Mart și Best Buy;
→ orice definiție rezonabilă a pieței relevante ar fi concluzionat că Staples și Office Depot,
împreună, dețineau numai 5% din vânzările de produse pentru birou, în 1996.
 Această acțiunea împotriva Staples - Office Depot a reprezentat un exercițiu

nejustificat de planificare industrială antitrust:
- cea care a decis cursul organizării industriale în industria produselor pentru birou a fost
puterea guvernamentală, ci nu alegerile voluntare ale acționarilor companiei sau ale
consumatorilor.
62
Abordarea per se (în sine)
 Logica interzicerii absolute a acordurilor orizontale de preț (să rămână ilegale per se)
este că:
- asemenea înțelegeri urmăresc numai restrângerea producției (costuri sociale);
- se creează puține (sau chiar deloc) oportunități pentru generarea de beneficii sociale, din
moment ce nu presupune și o integrare a facilităților.
 Dar și aici apar dificultățile întâlnite la evaluarea fuziunilor pe baza regulii rațiunii:
- se poate argumenta că:
→ pot fi asociate cu asemenea acorduri eficiențe și economii de costuri pentru societate;
→ deși asemenea acorduri pot intenționa să restrângă producția și să crească profiturile, în
general nu pot face, totuși, aceste lucruri.
63
Coordonarea prețurilor și eficiența
 În ultimul timp, se argumentează că reducerea riscului asociat cu coordonarea

orizontală a prețurilor pe o piață deschisă și incertă ar putea:
- crește producția și apoi bunăstarea consumatorilor;
- genera economii privind obținerea informațiilor și modificarea / ajustarea prețurilor.
 Unii analiști recomandă regula rațiunii pentru justificarea acordurilor orizontale de preț.
64
 În condiții de incertitudine și informație imperfectă (condiții, de altfel, normale în

lumea reală), coordonarea prețurilor și producției între firme pot genera eficiențe:
— coordonarea prețului ar putea:
→ limita modificările de preț și reduce costurile asociate modificării / ajustării prețului:
- deoarece modificarea / ajustarea prețurilor poate fi costisitoare atât pentru cumpărători, cât și
pentru vânzători;
→ reduce costul informației:
- deoarece informațiile conținute în preț pot fi, în unele piețe, costisitor de obținut;
→ reduce riscul și crește vânzările și producția:
- deoarece incertitudinea prețului pentru cumpărătorii cu aversiune la risc poate să le reducă
achiziționările, iar incertitudinea prețului pentru vânzătorii cu aversiune la risc poate să le reducă
producția;
→ stabiliza producția și fluctuația stocurilor pe termen scurt:
- conducând la o producție mai mare și costuri mai reduse pe termen lung;
→ reduce incertitudinile legate de intrare și încuraja intrarea:
- pentru noi firme ce doresc să intre pe piață;
→ genera cercetare și inovare suplimentare:
- deoarece incertitudinea prețului poate restrânge concurența non-preț.
65
 În susținerea ilegalității per se în schemele de fixare a prețului se presupune că este posibil

să se cunoască dinainte care combinații generează eficiență socială netă și care nu:
- astfel, se presupune că informația oferită din derularea procesului de piață este cunoscută
înainte ca procesului de piață să i se permită operarea;
 Criticii acestei abordări nu afirmă că toate acordurile de împărțire a pieței și cartelurile sunt
adecvate întotdeauna, ci că, în absența unui proces deschis de piață, nu există nicio
modalitate științifică de a deduce că asemenea aranjamente sunt întotdeauna
necorespunzătoare d.p.d.v. social sau că ar trebui să fie ilegale per se.
 Problema cunoașterii și principiul descoperirii privitoare la coordonarea prețurilor
au fost exemplificate de controversa inutilă referitoare la Reed-Bulwinkle Act
(1948) – care scutea industria de camioane de la aplicarea prevederilor Sherman Act:
- pe de o parte, industria susținea că are nevoie de o continuare parțială a acelei scutiri, a.
î. biroul de stabilire a tarifelor la nivel de industrie să poată și de acum înainte coordona
legal rutele și prețurile pentru camionagii membri;
- pe de altă parte, susținătorii politicilor antitrust afirmau că stabilirea colectivă a tarifelor
reprezenta o înțelegere orizontală privind prețurile, o judecată ce nu dorea să recunoască
avantajele de bunăstare asociate cu dereglementarea și creșterea concurenței în industrie.
66
 Singurul mod de a descoperi dacă stabilirea colectivă a tarifelor deservea sau nu

transportatorii era să se permită activității să continue pe o piață liberă și
nereglementată a transporturilor:
— biroul de stabilire a tarifelor la nivel de industrie a îndeplinit funcția de coordonare a tarifelor și
rutelor, pentru camioane, pentru mai multe decenii, și nu este deloc clar, în condițiile intrării libere pe
piață, de ce această activitate ar trebui să fie restricționată legal sau interzisă (nu există o logică ex
ante în această privință);
→ dacă anumiți transportatori aderă la serviciilor biroului și câștigă eficiență  câștigă afaceri și cotă de
piață comparativ cu alți transportatori care și-au stabilit în mod independent prețul și rutele;
→ dacă, pe de altă parte, costurile pentru transportatori depășesc valoarea dată de coordonarea
prețurilor  pierd afaceri și cotă de piață în favoarea transportatorilor independenți.
 În plus, nu avea niciun sens înlocuirea Comisiei Interstatale pentru Comerț
(Interstate Commerce Commission – ICC), ca autoritate de reglementare în
transporturi, cu reglementarea Diviziei Antitrust a Departamentului de Justiție:
- Comisia Interstatală pentru Comeț reglementa tarifele, controla rutele, restricționa intrarea pe
piață  toate acestea reprezintă impedimente, timp de 50 de ani, în calea unei piețe deschise;
- industria a fost dereglementată (Comisia a fost abrogată în 1995) tocmai pentru a descoperi
cum poate fi organizată piață pentru a servi cât mai bine consumatorii.
67
 Nici autoritățile de reglementare, nici economiștii, nici avocații, nici judecătorii nu

pot ști dinainte care instituție de piață este mai eficientă social și care nu → tocmai
acesta este scopul piețelor libere, complet dereglementate:
→ dacă biroul de stabilire a tarifelor este ineficient  devine inutil și se va desființa;
→ dacă biroul de stabilire a tarifelor este eficient  va continua să funcționeze.
 Cei care susțin ilegalitatea în sine (per se) a acordurilor de preț argumentează că
avantajele sociale ce ar putea rezulta din asemenea acorduri pot fi mai ușor
obținute prin integrare directă (fuziune / asociere în participațiune):
- apare întrebarea firească „de ce toate coordonările să fie forțate să se integreze oficial?”;
- deși integrarea poate oferi avantaje semnificative, numai firmele implicate, nu Divizia
Antitrust, pot stabili acest lucru (existența avantajelor), date fiind riscurile asociate cu
integrarea oficială.
68
Acordurile de preț și restrângerea producției
 Un alt argument important împotriva ilegalității în sine (per se) a acordurilor de fixare a
prețurilor: există puține motive pentru a considera că asemenea aranjamente pot fi
dăunătoare pentru societate:
- acordurile de împărțire a pieței sunt, în absența susținerii directe a statului, cel mult nesemnificative
și au tendința de a se destrăma pe piețele libere când nu sunt corespunzătoare;
- acordurile autentice de restrângere a producției par să dureze puțin, fiind incapabile să reziste
modificărilor pieței;
- când piețele sunt deschise concurenței și nu există bariere (legale) de intrare  condițiile pieței
neutralizează în mod normal orice încercare de a reduce pur și simplu producția și de a crește prețurile.
 Publicul poate fi ușor indus în eroare, acceptând condamnarea cazurilor de fixare a
prețurilor ca o dovadă a restrângerii producției și creșterii prețurilor; deducția /
concluzia este nejustificată:
- potrivit legii, existența unui acord, indiferent dacă el funcționează sau nu, este suficientă
pentru a viola reglementările antitrust;
- dacă producția chiar se restrânge sau prețurile chiar cresc este, de obicei, irelevant pentru
autoritățile publice.
69
Cazul Addyston Pipe
 Cazul ilustrează unele dintre dificultățile tradiționale asociate cu abordarea per se a

acordurilor de fixare a prețurilor.
 Cazul Addyston presupune un „complot” a șase companii de țevi de fontă care au încercat „să
manipuleze” prețurile de ofertă pentru țevile vândute Direcțiilor de Ape ale municipalităților,
în anii 1890.
 Precedentul stabilit aici este unul dintre cele mai importante în toate legile antitrust:
- s-a susținut că acordurile de fixare a prețurilor de oferă sunt ilegale în sine, având numai intenția de a
suprima concurența, spre avantajul reciproc al firmelor implicate;
- prin urmare, nu era necesară nicio analiză (regula rațiunii) pentru a condamna acest aranjament.
70
 O studiere mai atentă a cazului pe baza dovezilor disponibile pune mult la îndoială evaluarea
făcută de autoritățile publice și instanțele de judecată:
- la urma urmelor, abordarea per se trece intenționat chiar peste aspectul economic ce ar putea
fi relevant în asemenea cazuri: avantajele economice asociate cu acest aranjament;
- judecarea cazului s-a făcut pornind de la premise care ar putea foarte bine să fie false:
→ nu existau avantaje economice;
→ se restricționa producția și creșteau prețurile pentru țevile de fontă.
- situația în industrie era, în acea perioadă, de așa natură încât cooperarea era necesară pentru o
alocare eficientă a resurselor:
→ dată fiind cererea foarte ciclică și instabilă a cererii de țevi, fără cooperare firmele nu și-ar fi recuperat
costurile, unele dintre ele fiind chiar nevoite să dea faliment.
- astfel că, printr-o anumită cooperare, firmele puteau opera eficient, menținându-se pe piață în
perioadele când cererea era redusă;
- în plus, era imposibilă menținerea prețurilor ridicate la țevi pe termen lung, în general acestea
abia situându-se peste costul marginal (să nu mai vorbim de costul total mediu), ca urmare a:
→ rivalității inevitabile din cadrul aranjamentului și din partea firmelor cu o capacitate semnificativă de
producție de țevi, dar care nu au aderat la înțelegere;
→ fluctuațiilor considerabile și neanticipate ale cererii de țevi.
 Presupunea că aceste acorduri permit prețuri și profituri de „monopol” fără beneficii sociale
compensatorii pare total nejustificată (concluzie probabil valabilă și în alte cazuri acuzate de fixare a prețurilor).
71
4. În concluzie
 Barierele ilegale de intrare:

- nu pot susține în mod rațional teoria monopolului de piață;
- nici nu pot justifica intervenția antitrust.
 Experiența în afaceri, economiile de scară, publicitatea eficientă, inovația de succes
și multe alte avantaje concurențiale câștigate de o firmă pot foarte bine să
împiedice intrarea unor viitori furnizori, dar asemenea limitări și excluderi:
- nu sunt ineficiente;
- nu prejudiciază consumatorii;
- (cel mai important!) nu reduc concurența.
72
4. În concluzie
 Opinia dominantă astăzi este că:

- discriminarea prin preț și acordurile verticale nu reprezintă, în general, nicio amenințare
serioasă la adresa bunăstării consumatorului;
- asemenea activități nu ar trebui limitate legal deoarece produc unele efecte adverse
concurenților.
 Pentru a fi siguri că nu vor apărea cazuri precum Borden și Brown Shoe, se
recomandă abolirea Clayton Act.
 Critica abordării per se pentru fuziunile mari și pentru acordurile orizontale de

prețuri nu ar trebui interpretată ca susținere absolută pentru regula rațiunii.
 Deși regula rațiunii este un pas înainte față de ilegalitatea în sine (per se), și
această perspectivă prezintă foarte multe neajunsuri.
 Pentru fuziuni și alte acorduri orizontale, politicile antitrust nu pot fi justificate
științific.
73
Lecturi recomandate / Bibliografie
Lecturi recomandate
Armentano, D.T. 2007. Antitrust. The Case for Repeal. Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama
(Cap. 4, 5, 6). https://mises.org/files/antitrust-case-repeal2pdf
Moșteanu, T. și colectiv. 2005. Prețuri și concurență. Sinteze teoretice și aplicații practice. Editura
Universitară, București (Tema 3).
Bibliografie
Armentano, D.T. 1999. Antitrust and Monopoly. Anatomy of a Policy Failure. The Independent Institute,
Oakland, USA (Cap. 5, 6, 7, 8).
Armentano, D.T. 2007. Antitrust. The Case for Repeal. Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama
(Cap. 4, 5, 6).
Butler, E. 2010. Austrial Economics – A primer. Adam Smith Institute. London (cap. 1 și 9).
DiLorenzo, T.J. 2004. How Capitalism Saved America. Three Rivers Press, New York (Cap. 8).
Moșteanu, T. și colectiv. 2005. Prețuri și concurență. Sinteze teoretice și aplicații practice. Editura
Universitară, București (Tema 3).
74
Vă mulțumesc pentru atenție!
75
PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ
Lect. univ. dr. Mihaela IACOB

FABBV, ASE București
mihaela.iacob@fin.ase.ro
Suport-seminar 1. Mecanismul prețurilor
Concurența perfectă (concurența pură) este o structură de piață teoretică (utilizată ca bază de
referință, cu care se compară adesea structurile pieței reale) în care sunt îndeplinite următoarele
cinci criterii:
- agenții economici comercializează același tip de bun (identic);
- agenții economici se raportează la prețul de pe piață – în sensul că nu pot controla /
influența prețul de piață al produselor lor;
- cota de piață a fiecărui agent economic este relativ mică;
- cumpărătorii sunt perfect informați cu privire la produsele vândute și la prețul solicitat;
- industria este caracterizată de libertatea de a intra și ieși de pe piață.
Prețul de echilibru presupune egalitatea valorică între cerere și ofertă.
1. Funcția de ofertă
- exprimă relația (direct proporțională)

dintre diferitele prețurile posibile și
cantitățile care s-ar vinde la aceste prețuri
(notate QO):
QO  g(p) , unde funcția g este crescătoare
în raport de preț ( dg dp  0 ).
Pentru o mai ușoară înțelegere, se folosește

reprezentarea liniară a funcție de ofertă:
Qo = -a + b*p
Deplasarea funcției ofertei spre dreapta /
stânga (creșterea / scăderea ofertei la același
preț) este determinată de modificarea factorilor
non-preț care influențează oferta (tehnologia,
condițiile meteo etc.).
1
Sursa: http://www.investopedia.com/terms/s/supply-curve.asp
 determinarea ofertei individuale

 Producătorii – comportament rațional – urmăresc realizarea unui obiectiv bine
definit: maximizarea profitului. Funcția de profit a unui producător depinde de
nivelul producției (q):
(q)  p  q  CT  p  q  (CV  CF)  p  q  (q)  CF ,
unde p=prețul de vânzare, CV=costul variabil total, exprimat ca o funcție de nivelul producției,
CF=costul fix total.
Condiția de ordin 1: Odată determinată funcția costului total, firma trebuie să decidă cantitatea
care va asigura maximizarea profitului. Nivelul optim al producției (pentru care profitul este
maxim) se obține prin egalarea cu 0 a derivatei profitului în raport cu q. In situația pieței cu
concurență perfectă, prețul reprezintă o variabilă exogenă (este determinat la nivelul de
echilibru), astfel că se obține:
  (p  q  (q)  CF)
  p  ' (q)  0 ,
q q
de unde se determină cantitatea optimă q * care asigură egalitatea dintre preț și costul marginal 1
p  ' (q* )  q*  ' (p) .
1
d 2
Condiția de ordin 2: 0
dq 2
 Prag minim al prețului:
CV  CF
P=Cmg>CTM, unde CTM  . Dacă P = CTM → Pmin
Q
Q   ' ( p), dacă _ p  p min

1
Deci,
Q  o, dacă _ p  p min
 determinarea ofertei totale pentru un produs
însumarea funcțiilor de ofertă individuală.
2. Funcția de cerere
- exprimă relația (invers proporțională) dintre

diferitele prețuri posibile (notate p) și cantitățile
care s-ar cumpăra la aceste prețuri (notate QC):
1
Costul marginal reprezintă costul suplimentar generat de creșterea producției cu o unitate( CT ); pentru variații
q
foarte mici ale cantității, se calculează ca CT  CV  ' (q)
q q
2
QC  f (p) , unde funcția f este descrescătoare în raport de preț ( df dp  0 ).
Pentru o mai ușoară înțelegere, se folosește reprezentarea liniară a funcție de cerere:

Qc = c - d*p
Deplasarea funcției cererii spre dreapta / stânga

(creșterea / scăderea cererii la același preț) se
realizează prin schimbarea preferințelor
consumatorilor, modificarea veniturilor
disponibile pentru consum etc., adică sub
influența altor factori decât prețul.
 determinarea cererii totale pentru un produs

însumarea funcțiilor de cerere individuală.
3
3. Indicatori de elasticitate
pentru o funcție f(x), elasticitatea funcției în raport cu x se definește ca reprezentând modificarea

relativă a funcției ca urmare a modificării variabilei x cu 1%:
%f ( x) f ( x) x f ( x1 )  f ( x0 ) x1  x0 f ( x) x0
ef /x       
%x f ( x0 ) x0 f ( x0 ) x0 x f ( x0 )
 x  0 : elasticitatea punctuală
 modificării substanțiale a variabilei x: elasticitatea arc
f ( x ) x f ( x1 )  f ( x 0 ) x1  x 0
ef / x    
f ( x 0 )  f ( x1 ) x 0  x1 f ( x 0 )  f ( x1 ) x 0  x1
2 2
3.1. Elasticitatea ofertei
 în funcție de preț
 g (p) p
 
 g ( p 0 ) p0
 dg (p) p
eg / p   0 (elasticitate într - un punct)
 dp p  p 0 g(p 0 )
 g(p )  g(p ) p  p
 1 0
 1 0
(elasticitate arc)
 g(p 0 )  g(p1 ) p 0  p1
Deoarece funcția ofertei este crescătoare în raport cu prețul, elasticitatea ofertei în raport cu prețul
este pozitivă, oferta fiind
- elastică, pentru cazul în care eg/p>1
- de elasticitate unitară, pentru cazul în care eg/p=1
- inelastică, pentru cazul în care 0<eg/p<1
3.2. Elasticitatea cererii
 elasticitate directă: în raport cu prețul respectivului bun
Deoarece funcția cererii este descrescătoare în raport cu prețul, elasticitatea cererii în raport cu
prețul este negativă, cererea fiind:
- elastică pentru cazul în care ef/p<-1
- de elasticitate în modul unitară pentru ef/p=-1
- inelastică pentru cazul în care -1<ef/p<0
 elasticitate încrucișată: surprinde relația existentă între

două bunuri, se analizează legătura dintre cererea unui bun și prețul altui bun.
 elasticitatea cererii bunului x față de prețul bunului y
4

QCx p y p 
 sau Q x  y 0 
C
ex / y  

QCx 0 p y 0 p y QCx 0 

 elasticitatea cererii bunului y față de prețul bunului x
QCy p  QCy p x 0 
e y / x  C  x  sau  C 
Qy 0 px 0  p x Q y 0 
În funcție de valorile acestor elasticități, bunurile x și y pot fi:

- substituibile, dacă ex/y și ey/x sunt pozitive,
- complementare, dacă ex/y și ey/x sunt negative,
- independente (nu există între ele relație de complementaritate sau substituibilitate), dacă e x/y și
ey/x au semne diferite.
 în funcție de venit
QC V  QC V 
eC / V  C   sau  
Q 0 V0  V QC 0 
În funcție de valoarea elasticității în raport cu venitul, bunurile se clasifică în :
- bunuri inferioare, cu eC/V <0, pentru care cererea scade odată cu creșterea venitului,
- bunuri normale, cu 0<eC/V<1, pentru care cererea crește, dar în proporții mai mici, odată cu
creșterea venitului,
- bunuri al căror consum crește proporțional cu venitul, cu eC/V=1,
- bunuri superioare, cu eC/V >1, pentru care cererea crește în proporții mai mari la creșterea
venitului.
5
4. Aplicații
1. În vederea unei eventuale modificări a prețului la țigări, firma producătoare studiază piața și
constată următoarea funcție a cererii: Q=150.000 - 1,25p; în prezent prețul practicat este de
54.000 u.m./pachet. Analizați impactul unei creșteri a prețului asupra cantității cerute!
Rezolvare:
P0=54.000 Q0=82.500
ΔP/ P0 → ΔQ/ Q0
P0 54.000
eQ / P  1,25   1,25   0,818
Q0 82.500
Interpretare: La o creștere cu 1% a prețului la țigări, cantitatea cerută va scădea cu 0,818%,
cererea pentru țigări fiind inelastică.
Producătorul se orientează spre piețe cu cerere inelastică, pentru ca, în urma creșterii de preț,
cantitatea cerută dintr-un bun să scadă procentual mai puțin decât creșterea prețului.
2. Dacă prețul bunului X scade cu 15% și cantitatea cerută pentru bunul Y crește cu 10%,
calculați elasticitatea încrucișată arc a cererii în funcție de preț.
Rezolvare:
Q1  Q0 Q Q
%Q y  100  10%  1 100  100  10%  110%  1  1,1
Q0 Q0 Q0
P1  P0 P P
%PX  100  15%  1 100  100  15%  85%  1  0,85
P0 P0 P0
Interpretare: Date fiind două bunuri, pentru a le clasifica în categoria bunurilor substituibile,
complementare sau independente, ar trebui să avem ambele elasticități încrucișate:
și .
⁄ ⁄
Pe baza datelor din aplicație, bunurile pot fi fie complementare, fie independente.
6
3. Pe piață cu concurență perfectă a bunului X se manifestă:
cererea Q=1000-10P și oferta Q=-+50P.
Pe această piață, își desface produsele și o firmă caracterizată prin costul fix de 100 și costul
variabil de Q2-Q. Să se determine:
a) funcția individuală de ofertă a acestei firme;
b) prețul de echilibru și cantitatea de echilibru;
c) cantitatea produsă și profitul obținut de această întreprindere?
Rezolvare:
a) Firma F urmărește maximizarea profitului:

( ) ( )
( )
Determinăm în continuare pragul de rentabilitate, descris de punctul ( ) – trebuie să

vândă un anumit număr de produse ( ) la prețul pentru a își acuperi costurile.
b) Fiind pe o piață perfectă, prețul se determină de condițiile pieței, la egalitatea dintre cerere și
ofertă.
c)
( )
( )
Se poate calcula cota de piață a agentului economic (ca raport procentual dintre cifra de afaceri a
agentului economic și cifra de afaceri totală), pentru a verifica respectarea premisei concurenței
perfecte referitoare la cota de piață restrânsă a fiecărui agent economic:
4. Pe o piață cu concurență perfectă, oferta unui bun este asigurată de 15 întreprinderi de două
tipuri: 5 de tip A și 10 de tip B; costul total al unei întreprinderi este:
CTA=0,4QA2+2QA+90
CTB=0,5QB2+QB+50.
Se cunoaște funcția cererii pentru acest bun: Q= -7,5p+200. Determinați:
a) funcția de ofertă pentru fiecare tip de întreprindere;
b) prețul de echilibru.
7
Rezolvare:
Observație. Suntem pe piața cu concurență perfectă, deci P este același pentru toți agenții
economici.
a) Firma de tip A:
CTA=0,4QA2+2QA+90
( )
( )
Determinăm pragul de rentabilitate ( )
În consecința, oferta firmei de tip A este:
Firma de tip B:
CTB=0,5QB2+QB+50
( )
( )
În consecința, oferta firmei de tip B este:
8
b) prețul de echilibru este acel preț pentru care oferta globală și cererea globală sunt egale.
Funcția globală a cererii este:
Funcția globală a ofertei este
( )
{
( )
Discuție:
Cazul 1. ( )
Cazul 2. ( ) [ )
Cazul 3. ( ) ( )
Interpretare: Date fiind prețul de echilibru și prețurile minime ale celor două tipuri de firme, doar
firma B este motivată să producă, ea obținând profit. Pentru firma A, prețul pieței este sub nivelul
costurilor.
Bibliografie
Moșteanu, T. și colectiv. 2005. Prețuri și concurență. Sinteze teoretice și aplicații practice.
București: Editura Universitară
Moșteanu, T. și colectiv. 2000. Prețuri și concurență. București: Editura Didactică și Pedagogică
Moșteanu, T. și colectiv. 1999. Culegere de aplicații practice și studii de caz la disciplina Prețuri
și Concurență, ediția a II-a, revizuită și completată. București: Editura Didactică și Pedagogică
Pashigian, B.P. 1995. Study Guide to Accompany Price Theory and Applications. McGraw-Hill,
Inc.
http://www.investopedia.com
http://www.columbia.edu/itc/sipa/math/slope_linear.html
https://www.economics.utoronto.ca/osborne/2x3/tutorial/PROMAX.HTM
9

Suport-seminar 2. Formarea prețurilor în condiții de monopol
Monopol:
- drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva;
dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice;
- privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un
organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii;
- firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării
unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să
stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite
( prețul crește, resursele sunt greșit alocate  bunăstarea socială scade).
Vom face următoarele notații:
RT = Încasarea totală = Cifra de afaceri (CA) = ( )

RM = Încasarea medie = P
CT = Costul total
Rm = Încasarea marginală =
Cm = Costul marginal =
CTM = Costul total mediu = Costul total pe bucată =
Observație!
Dacă în cazul pieței cu concurență perfectă se consideră prețul o constantă, acesta formându-se
liber pe piață, iar agenții economic nu îl pot influența, în situația de monopol acesta
(monopolistul) acesta controlează prețul, deci vom avea P(Q) din funcția inversă a cererii –
monopolul pune pe piață o cantitate mai scăzută pentru a genera creșterea prețului.
1
1. Strategia stabilirii prețurilor pentru acel nivel al cantității pentru care Rm=Cm,
profitul fiind maxim
Funcția inversă a cererii P(Q)
  Q  P(Q)  CT
Condiții:   2
 0; 2  0
Q Q
2. Incidența prețurilor în regulile alternative de gestiune folosite de monopol
2.1. Maximizarea cifrei de afaceri

Condiție: Rm = 0
Monopolul va câștiga nu prin profitul pe produs, ci prin cantitatea mare de produse vândute.
2.2. Gestiunea la echilibru

Condiție: RM = CTM, ∏ = 0
- vânzarea ultimelor cantități, pentru a evita crearea stocurilor
- monopol administrat de stat
2.3. Stabilirea prețului la nivelul costului marginal

Condiție: P = Cm
3. Strategia discriminării prețului de către monopol

- aceleași produse vândute la prețuri diferite, pe piețe diferite, care nu comunică între ele
- trebuie luată în calcul elasticitatea cererii în funcție de preț
Condiție: Rm1 = Rm2 = Cm (pe două piețe)
1
Rm1  P1 (1  )
e1
1
Rm2  P2 (1  )
e2
Observații!
1. Dacă elasticitățile sunt egale, prețurile trebuie să aibă aceeași valoare
2. Dacă elasticitățile sunt diferite, prețul va fi mai mare pe piața unde cererea este mai puțin
elastică
2
Aplicații
1. Un monopol are curba costurilor totale de forma:

CT = 0,1Q3 – 0,6Q2 + 2Q, unde Q este cantitatea de produse fabricată (mii buc.).
Curba cererii este: P = 6 – 1/2Q.
a) Calculați cantitățile vândute și prețul cerut, când monopolul dorește să-și maximizeze
profitul. Ce mărime va avea acest profit ?
b) Statul impune întreprinderii stabilirea prețului la nivel marginal. Determinați cantitatea
vândută și prețul cerut în această situație. Care este profitul realizat ?
c) Statul impune întreprinderii gestiunea la echilibru. Determinați în această situație prețul și
cantitatea vândută.
Rezolvare:
a) Rm = Cm
1 1
RT  PQ  (6  Q )  Q  6Q   Q 2  Rm  6  Q
2 2
CT  0,1Q  0,6Q  2Q  Cm  0,3Q 2  1,2Q  2
3 2
6  Q  0,3Q 2  1,2Q  2  0,3Q 2  0,2Q  4  0

0,2  2,2
  0,2 2  4 2  0,3    4,84    2,2  Q1, 2   Q  4; P  4
0,6
  PQ  CT  16  (0,1  4 3  0,6  4 2  2  4)  16  4,8  11,2
b) P = Cm
1
6  Q  0,3Q 2  1,2Q  2  12  Q  0,6Q 2  2,4Q  4  0,6Q 2  1,4Q  8  0
2
  1,4 2  4  8  0,6  21,16    4,6
1,4  4,6
Q1, 2  Q5
1,2
5
P  6   P  3,5
2
  5  3,5  (0,1  5 3  0,6  5 2  2  5)  17,5  7,5    10
c) RM = CTM
3
PQ 0,1Q 3  0,6Q 2  2Q 1
  6  Q  0,1Q 2  0,6Q  2  12  Q  0,2Q 2  1,2Q  4 
Q Q 2
 0,2Q 2  0,2Q  8  0    0,2 2  4  0,2  8    6,44    2,54
0,2  2,54
Q1, 2   Q  6,85
0,4
6,85
P  6  P  2,58
2
Concluzie: cea mai dezavantajoasă situație pentru consumator se înregistrează atunci când
monopolul urmărește maximizarea profitului.
2. Discriminare prin preț

O întreprindere produce colaci de salvare pe care îi vinde unor cluburi de natație 1 situate în
regiuni diferite.
Curba cererii clubului 1 este: P1 = 40 – 2Q1, iar cea a clubului 2 este: P2 = 92 – 4Q2.
Întreprinzătorul își estimează funcția costului total de forma:
C = 22 + 4Q, unde Q este cantitatea totală (Q1 + Q2).
a) Ce preț trebuie să practice pentru fiecare club ? Pe care dintre cele două piețe monopolul va
vinde mai scump și de ce?
b) Care este profitul total?
Rezolvare:
a) Rm1 = Rm2 = Cm
[ ( )]
( ) ( )
( ) ( )
1
Gen de sport, care se practică în apă, constând din diferite probe (înot, polo, sărituri, etc.)
4
RT1  P1  Q1  40Q1  2Q12  Rm1  40  4Q1
RT2  P2  Q2  92Q2  4Q22  Rm2  92  8Q2
Cm  4
40  4Q1  4 10  Q1  1 Q1  9  P1  22
   
92  8Q2  4 88  8Q2 Q2  11  P2  48
  22  9  11 48  22  4  20  624
1 Q P 1 22
P1  40  2Q1  Q1  20   P1  e1  1  1     1,22
2 P1 Q1 2 9
1 Q2 P2 1 48
P2  92  4Q2  Q2  23   P2  e2      1,09
4 P2 Q2 4 11
Concluzie: Pentru clubul 2, prețul este mai mare, deoarece cererea pe această piață este mai puțin
elastică.
b) Profitul total = 624
Bibliografie
Inc.
https://dexonline.ro/definitie/monopol
5

Suport-seminar 3. Stabilirea prețurilor în întreprinderi.

Metode bazate pe costuri
a) Metoda adăugării la cost (Mark-up Pricing)
cu = v + f, unde cu = costul total unitar (CTM), v = costul variabil unitar, f = costul fix unitar

m = marja profitului la costul total unitar m   100
cu
P = (1 + m)cu
b) Metoda aplicării marjei asupra costului variabil (Direct Costing)
- stabilește prețul pornind de la costul parțial (v) și determinând marja astfel încât aceasta
asigură acoperirea costurilor fixe și obținerea profitului
 f
P  (1  m)  v  p  v  m  v  p  v  m  v    f  m  v  m 
v
Deci, m = marjă care trebuie să asigure acoperirea costurilor fixe și obținerea de profit
∏ + f = contribuția unui produs la costuri fixe și profit
c) Metoda stabilirii marjei în funcție de elasticitatea cererii
Relații de la care se pornește (Ipoteze):
1. Încasarea marginală = Costul marginal, Rm  C m

 1
2. Rm  p  1  , e  elasticitatea _ cererii _ in _ functie _ de _ pret
 e
Dem:
P  Q  P  Q  Q  P  P  Q
RT  P  Q  Rm   , unde : P  Q  neglijabila
Q Q
 
 
P  Q  P  Q  P  Q   1   R  P  1  1 
Rm   P    1  P  1 
Q  Q  P   Q P  m
 e
  
 P Q 
1
3. Cm = v
Dem:
CT  (CV  CF )  v  Q  CF 
Cm     Cm  v
Q Q Q
4. p = (1+m)v
Astfel, din 1, 2, 3 și 4 rezultă:
 1  1 1 e 1
P  1    v  (1  m)  v  1    v  1  m  m e m 
 e  e 1 1 e 1 e
1
e
Observație!
Peste tot se utilizează costul unitar.
Aplicație
Un agent economic care produce un bun omogen realizează la nivelul unei luni următorii
indicatori:
Volum vânzări (Q) 3.500
Costuri totale (CT) 15.050
- materii prime directe 5.200
- salarii directe 2.100
- alte cheltuieli variabile 1.300
Total cheltuieli variabile (CV) 8.600
- amortizări 4.800
- cheltuieli cu întreținerea și iluminatul 700
- cheltuieli de desfacere 950
Total cheltuieli fixe (CF) 6.450
Prețul de vânzare este stabilit adăugând o marjă de 35% asupra costului total.
Studiile de prospectare a pieței evidențiază o elasticitate a cererii în raport cu prețul de (-2,25).
Agentul economic își propune să utilizeze o metodă de stabilire a prețului care să țină cont și de
elasticitatea cererii, în paralel cu maximizarea contribuției la acoperirea cheltuielilor fixe și la
obținerea profitului.
Determinați:
a) metoda de stabilire a prețului care permite realizarea obiectivului stabilit;
b) nivelul prețului stabilit conform metodei de la punctul 1, comparativ cu situația inițială;
c) incidența practicării noului nivel de preț asupra volumului vânzărilor și a nivelului
profitului realizat;
d) exprimați puterea de monopol1 a agentului economic.
1
1
Puterea de monopol a agentului economic se măsoară prin INDICELE LERNER: L   .
e
2
Rezolvare:
a) Metoda stabilirii marjei în funcție de elasticitatea cererii
b)
Q0 3.500 Q0 3.500
CT 15.050 cu 4,3
CV 8.600 v 2,46
CF 6.450
P0  (1  m)  v;

Situația inițială: m   100
cu
m  0,35
  P0  (1  0,35)  4,3  P0  5,8
cu  4,3 
Rm  C m 
1 
Rm  P1  (1  )  1 
e  m1  
Noua situație:  1  e   m1  0,8
Cm  v  e  2,25 
 f 
P1  (1  m1 )  v  m1  
v 
P1  1  0,8  2,46  P1  4,41

P1  P0 4,41  5,8
%P   100   100  %P  0,24
P0 5,8
Luând în considerare elasticitatea cererii în funcție de preț, în condițiile în care cererea este
elastică, reacționând mult în raport cu prețul, agentul economic ar trebui să practice un preț mai
redus cu cca 24% față de situația inițială.
c) Pentru a-și atinge obiectivul în materie de profit, în cazul practicării noului preț, agentul
economic trebuie să sporească volumul vânzărilor.
Obs.! Prețul este mai redus + cererea este elastică = își permite creșterea vânzărilor
Q Q
Q0 Q
eQ C / P  2,25   3.500  2,25   0,54  Q  1.890  Q1  Q0  Q  5.390
P  0,24 3.500
P0
3
P0  5,8 
Q0  3.500  5.240
   0  5,8  3.500  2,46  3.500  6.450   0  5.240   0   1,5
total total unitar
v  2,46  3.500
CF  6.450
P1  4,41 
Q1  5.390  4.061
   1  4,41 5.390  2,46  5.390  6.450   1  4.061   1   0,75
total total unitar
v  2,46  5.390
CF  6.450
d) Puterea de monopol a agentului economic se măsoară prin INDICELE LERNER:

1
L
e
1
L  0,44
 2,25
Obs.!!! Cu cât cererea este mai inelastică, cu atât crește puterea de monopol!!!
Bibliografie
4

Suport-seminar 1. Mecanismul prețurilor
Concurența perfectă (concurența pură) este o structură de piață teoretică (utilizată ca bază de
referință, cu care se compară adesea structurile pieței reale) în care sunt îndeplinite următoarele
cinci criterii:
- agenții economici comercializează același tip de bun (identic);
- agenții economici se raportează la prețul de pe piață – în sensul că nu pot controla /
influența prețul de piață al produselor lor;
- cota de piață a fiecărui agent economic este relativ mică;
- cumpărătorii sunt perfect informați cu privire la produsele vândute și la prețul solicitat;
- industria este caracterizată de libertatea de a intra și ieși de pe piață.
Prețul de echilibru presupune egalitatea valorică între cerere și ofertă.
1. Funcția de ofertă
- exprimă relația (direct proporțională)

dintre diferitele prețurile posibile și
cantitățile care s-ar vinde la aceste prețuri
(notate QO):
QO  g(p) , unde funcția g este crescătoare
în raport de preț ( dg dp  0 ).
Pentru o mai ușoară înțelegere, se folosește

reprezentarea liniară a funcție de ofertă:
Qo = -a + b*p
Deplasarea funcției ofertei spre dreapta /
stânga (creșterea / scăderea ofertei la același
preț) este determinată de modificarea factorilor
non-preț care influențează oferta (tehnologia,
condițiile meteo etc.).
1
Sursa: http://www.investopedia.com/terms/s/supply-curve.asp
 determinarea ofertei individuale

 Producătorii – comportament rațional – urmăresc realizarea unui obiectiv bine
definit: maximizarea profitului. Funcția de profit a unui producător depinde de
nivelul producției (q):
(q)  p  q  CT  p  q  (CV  CF)  p  q  (q)  CF ,
unde p=prețul de vânzare, CV=costul variabil total, exprimat ca o funcție de nivelul producției,
CF=costul fix total.
Condiția de ordin 1: Odată determinată funcția costului total, firma trebuie să decidă cantitatea
care va asigura maximizarea profitului. Nivelul optim al producției (pentru care profitul este
maxim) se obține prin egalarea cu 0 a derivatei profitului în raport cu q. In situația pieței cu
concurență perfectă, prețul reprezintă o variabilă exogenă (este determinat la nivelul de
echilibru), astfel că se obține:
  (p  q  (q)  CF)
  p  ' (q)  0 ,
q q
de unde se determină cantitatea optimă q * care asigură egalitatea dintre preț și costul marginal 1
p  ' (q* )  q*  ' (p) .
1
d 2
Condiția de ordin 2: 0
dq 2
 Prag minim al prețului:
CV  CF
P=Cmg>CTM, unde CTM  . Dacă P = CTM → Pmin
Q
Q   ' ( p), dacă _ p  p min

1
Deci,
Q  o, dacă _ p  p min
 determinarea ofertei totale pentru un produs
însumarea funcțiilor de ofertă individuală.
2. Funcția de cerere
- exprimă relația (invers proporțională) dintre

diferitele prețuri posibile (notate p) și cantitățile
care s-ar cumpăra la aceste prețuri (notate QC):
1
Costul marginal reprezintă costul suplimentar generat de creșterea producției cu o unitate( CT ); pentru variații
q
foarte mici ale cantității, se calculează ca CT  CV  ' (q)
q q
2
QC  f (p) , unde funcția f este descrescătoare în raport de preț ( df dp  0 ).
Pentru o mai ușoară înțelegere, se folosește reprezentarea liniară a funcție de cerere:

Qc = c - d*p
Deplasarea funcției cererii spre dreapta / stânga

(creșterea / scăderea cererii la același preț) se
realizează prin schimbarea preferințelor
consumatorilor, modificarea veniturilor
disponibile pentru consum etc., adică sub
influența altor factori decât prețul.
 determinarea cererii totale pentru un produs

însumarea funcțiilor de cerere individuală.
3
3. Indicatori de elasticitate
pentru o funcție f(x), elasticitatea funcției în raport cu x se definește ca reprezentând modificarea

relativă a funcției ca urmare a modificării variabilei x cu 1%:
%f ( x) f ( x) x f ( x1 )  f ( x0 ) x1  x0 f ( x) x0
ef /x       
%x f ( x0 ) x0 f ( x0 ) x0 x f ( x0 )
 x  0 : elasticitatea punctuală
 modificării substanțiale a variabilei x: elasticitatea arc
f ( x ) x f ( x1 )  f ( x 0 ) x1  x 0
ef / x    
f ( x 0 )  f ( x1 ) x 0  x1 f ( x 0 )  f ( x1 ) x 0  x1
2 2
3.1. Elasticitatea ofertei
 g (p) p
 
 g ( p 0 ) p0
 dg (p) p
eg / p   0 (elasticitate într - un punct)
 dp p  p 0 g(p 0 )
 g(p )  g(p ) p  p
 1 0
 1 0
(elasticitate arc)
 g(p 0 )  g(p1 ) p 0  p1
Deoarece funcția ofertei este crescătoare în raport cu prețul, elasticitatea ofertei în raport cu prețul
este pozitivă, oferta fiind
- elastică, pentru cazul în care eg/p>1
- de elasticitate unitară, pentru cazul în care eg/p=1
- inelastică, pentru cazul în care 0<eg/p<1
3.2. Elasticitatea cererii
 elasticitate directă: în raport cu prețul respectivului bun
Deoarece funcția cererii este descrescătoare în raport cu prețul, elasticitatea cererii în raport cu
prețul este negativă, cererea fiind:
- elastică pentru cazul în care ef/p<-1
- de elasticitate în modul unitară pentru ef/p=-1
- inelastică pentru cazul în care -1<ef/p<0
 elasticitate încrucișată: surprinde relația existentă între

două bunuri, se analizează legătura dintre cererea unui bun și prețul altui bun.
 elasticitatea cererii bunului x față de prețul bunului y
4

QCx p y p 
 sau Q x  y 0 
C
ex / y  

QCx 0 p y 0 p y QCx 0 

 elasticitatea cererii bunului y față de prețul bunului x
QCy p  QCy p x 0 
e y / x  C  x  sau  C 
Qy 0 px 0  p x Q y 0 
În funcție de valorile acestor elasticități, bunurile x și y pot fi:

- substituibile, dacă ex/y și ey/x sunt pozitive,
- complementare, dacă ex/y și ey/x sunt negative,
- independente (nu există între ele relație de complementaritate sau substituibilitate), dacă e x/y și
ey/x au semne diferite.
 în funcție de venit
QC V  QC V 
eC / V  C   sau  
Q 0 V0  V QC 0 
În funcție de valoarea elasticității în raport cu venitul, bunurile se clasifică în :
- bunuri inferioare, cu eC/V <0, pentru care cererea scade odată cu creșterea venitului,
- bunuri normale, cu 0<eC/V<1, pentru care cererea crește, dar în proporții mai mici, odată cu
creșterea venitului,
- bunuri al căror consum crește proporțional cu venitul, cu eC/V=1,
- bunuri superioare, cu eC/V >1, pentru care cererea crește în proporții mai mari la creșterea
venitului.
5
4. Aplicații
1. În vederea unei eventuale modificări a prețului la țigări, firma producătoare studiază piața și
constată următoarea funcție a cererii: Q=150.000 - 1,25p; în prezent prețul practicat este de
54.000 u.m./pachet. Analizați impactul unei creșteri a prețului asupra cantității cerute!
Rezolvare:
P0=54.000 Q0=82.500
ΔP/ P0 → ΔQ/ Q0
P0 54.000
eQ / P  1,25   1,25   0,818
Q0 82.500
Interpretare: La o creștere cu 1% a prețului la țigări, cantitatea cerută va scădea cu 0,818%,
cererea pentru țigări fiind inelastică.
Producătorul se orientează spre piețe cu cerere inelastică, pentru ca, în urma creșterii de preț,
cantitatea cerută dintr-un bun să scadă procentual mai puțin decât creșterea prețului.
2. Dacă prețul bunului X scade cu 15% și cantitatea cerută pentru bunul Y crește cu 10%,
calculați elasticitatea încrucișată arc a cererii în funcție de preț.
Rezolvare:
Q1  Q0 Q Q
%Q y  100  10%  1 100  100  10%  110%  1  1,1
Q0 Q0 Q0
P1  P0 P P
%PX  100  15%  1 100  100  15%  85%  1  0,85
P0 P0 P0
Interpretare: Date fiind două bunuri, pentru a le clasifica în categoria bunurilor substituibile,
complementare sau independente, ar trebui să avem ambele elasticități încrucișate:
și .
⁄ ⁄
Pe baza datelor din aplicație, bunurile pot fi fie complementare, fie independente.
6
3. Pe piață cu concurență perfectă a bunului X se manifestă:
cererea Q=1000-10P și oferta Q=-+50P.
Pe această piață, își desface produsele și o firmă caracterizată prin costul fix de 100 și costul
variabil de Q2-Q. Să se determine:
a) funcția individuală de ofertă a acestei firme;
b) prețul de echilibru și cantitatea de echilibru;
c) cantitatea produsă și profitul obținut de această întreprindere?
Rezolvare:
a) Firma F urmărește maximizarea profitului:

( ) ( )
( )
Determinăm în continuare pragul de rentabilitate, descris de punctul ( ) – trebuie să

vândă un anumit număr de produse ( ) la prețul pentru a își acuperi costurile.
b) Fiind pe o piață perfectă, prețul se determină de condițiile pieței, la egalitatea dintre cerere și
ofertă.
c)
( )
( )
Se poate calcula cota de piață a agentului economic (ca raport procentual dintre cifra de afaceri a
agentului economic și cifra de afaceri totală), pentru a verifica respectarea premisei concurenței
perfecte referitoare la cota de piață restrânsă a fiecărui agent economic:
4. Pe o piață cu concurență perfectă, oferta unui bun este asigurată de 15 întreprinderi de două
tipuri: 5 de tip A și 10 de tip B; costul total al unei întreprinderi este:
CTA=0,4QA2+2QA+90
CTB=0,5QB2+QB+50.
Se cunoaște funcția cererii pentru acest bun: Q= -7,5p+200. Determinați:
a) funcția de ofertă pentru fiecare tip de întreprindere;
b) prețul de echilibru.
7
Rezolvare:
Observație. Suntem pe piața cu concurență perfectă, deci P este același pentru toți agenții
economici.
a) Firma de tip A:
CTA=0,4QA2+2QA+90
( )
( )
În consecința, oferta firmei de tip A este:
Firma de tip B:
CTB=0,5QB2+QB+50
( )
( )
În consecința, oferta firmei de tip B este:
8
b) prețul de echilibru este acel preț pentru care oferta globală și cererea globală sunt egale.
Funcția globală a cererii este:
Funcția globală a ofertei este
( )
{
( )
Discuție:
Cazul 1. ( )
Cazul 2. ( ) [ )
Cazul 3. ( ) ( )
Interpretare: Date fiind prețul de echilibru și prețurile minime ale celor două tipuri de firme, doar
firma B este motivată să producă, ea obținând profit. Pentru firma A, prețul pieței este sub nivelul
costurilor.
Bibliografie
Inc.
http://www.investopedia.com
http://www.columbia.edu/itc/sipa/math/slope_linear.html
https://www.economics.utoronto.ca/osborne/2x3/tutorial/PROMAX.HTM
9

Suport-seminar 2. Formarea prețurilor în condiții de monopol
Monopol:
- drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva;
dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice;
- privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un
organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii;
- firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării
unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să
stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite
( prețul crește, resursele sunt greșit alocate  bunăstarea socială scade).
Vom face următoarele notații:
RT = Încasarea totală = Cifra de afaceri (CA) = ( )

RM = Încasarea medie = P
CT = Costul total
Rm = Încasarea marginală =
Cm = Costul marginal =
CTM = Costul total mediu = Costul total pe bucată =
Observație!
Dacă în cazul pieței cu concurență perfectă se consideră prețul o constantă, acesta formându-se
liber pe piață, iar agenții economic nu îl pot influența, în situația de monopol acesta
(monopolistul) acesta controlează prețul, deci vom avea P(Q) din funcția inversă a cererii –
monopolul pune pe piață o cantitate mai scăzută pentru a genera creșterea prețului.
1
1. Strategia stabilirii prețurilor pentru acel nivel al cantității pentru care Rm=Cm,
profitul fiind maxim
Funcția inversă a cererii P(Q)
  Q  P(Q)  CT
Condiții:   2
 0; 2  0
Q Q
2. Incidența prețurilor în regulile alternative de gestiune folosite de monopol
2.1. Maximizarea cifrei de afaceri

Condiție: Rm = 0
Monopolul va câștiga nu prin profitul pe produs, ci prin cantitatea mare de produse vândute.
2.2. Gestiunea la echilibru

Condiție: RM = CTM, ∏ = 0
- vânzarea ultimelor cantități, pentru a evita crearea stocurilor
- monopol administrat de stat
2.3. Stabilirea prețului la nivelul costului marginal

Condiție: P = Cm
3. Strategia discriminării prețului de către monopol

- aceleași produse vândute la prețuri diferite, pe piețe diferite, care nu comunică între ele
- trebuie luată în calcul elasticitatea cererii în funcție de preț
Condiție: Rm1 = Rm2 = Cm (pe două piețe)
1
Rm1  P1 (1  )
e1
1
Rm2  P2 (1  )
e2
Observații!
1. Dacă elasticitățile sunt egale, prețurile trebuie să aibă aceeași valoare
2. Dacă elasticitățile sunt diferite, prețul va fi mai mare pe piața unde cererea este mai puțin
elastică
2
Aplicații
1. Un monopol are curba costurilor totale de forma:

CT = 0,1Q3 – 0,6Q2 + 2Q, unde Q este cantitatea de produse fabricată (mii buc.).
Curba cererii este: P = 6 – 1/2Q.
a) Calculați cantitățile vândute și prețul cerut, când monopolul dorește să-și maximizeze
profitul. Ce mărime va avea acest profit ?
b) Statul impune întreprinderii stabilirea prețului la nivel marginal. Determinați cantitatea
vândută și prețul cerut în această situație. Care este profitul realizat ?
c) Statul impune întreprinderii gestiunea la echilibru. Determinați în această situație prețul și
cantitatea vândută.
Rezolvare:
a) Rm = Cm
1 1
RT  PQ  (6  Q )  Q  6Q   Q 2  Rm  6  Q
2 2
CT  0,1Q  0,6Q  2Q  Cm  0,3Q 2  1,2Q  2
3 2
6  Q  0,3Q 2  1,2Q  2  0,3Q 2  0,2Q  4  0

0,2  2,2
  0,2 2  4 2  0,3    4,84    2,2  Q1, 2   Q  4; P  4
0,6
  PQ  CT  16  (0,1  4 3  0,6  4 2  2  4)  16  4,8  11,2
b) P = Cm
1
6  Q  0,3Q 2  1,2Q  2  12  Q  0,6Q 2  2,4Q  4  0,6Q 2  1,4Q  8  0
2
  1,4 2  4  8  0,6  21,16    4,6
1,4  4,6
Q1, 2  Q5
1,2
5
P  6   P  3,5
2
  5  3,5  (0,1  5 3  0,6  5 2  2  5)  17,5  7,5    10
c) RM = CTM
3
PQ 0,1Q 3  0,6Q 2  2Q 1
  6  Q  0,1Q 2  0,6Q  2  12  Q  0,2Q 2  1,2Q  4 
Q Q 2
 0,2Q 2  0,2Q  8  0    0,2 2  4  0,2  8    6,44    2,54
0,2  2,54
Q1, 2   Q  6,85
0,4
6,85
P  6  P  2,58
2
Concluzie: cea mai dezavantajoasă situație pentru consumator se înregistrează atunci când
monopolul urmărește maximizarea profitului.
2. Discriminare prin preț

O întreprindere produce colaci de salvare pe care îi vinde unor cluburi de natație 1 situate în
regiuni diferite.
Curba cererii clubului 1 este: P1 = 40 – 2Q1, iar cea a clubului 2 este: P2 = 92 – 4Q2.
Întreprinzătorul își estimează funcția costului total de forma:
C = 22 + 4Q, unde Q este cantitatea totală (Q1 + Q2).
a) Ce preț trebuie să practice pentru fiecare club ? Pe care dintre cele două piețe monopolul va
vinde mai scump și de ce?
b) Care este profitul total?
Rezolvare:
a) Rm1 = Rm2 = Cm
[ ( )]
( ) ( )
( ) ( )
1
Gen de sport, care se practică în apă, constând din diferite probe (înot, polo, sărituri, etc.)
4
RT1  P1  Q1  40Q1  2Q12  Rm1  40  4Q1
RT2  P2  Q2  92Q2  4Q22  Rm2  92  8Q2
Cm  4
40  4Q1  4 10  Q1  1 Q1  9  P1  22
   
92  8Q2  4 88  8Q2 Q2  11  P2  48
  22  9  11 48  22  4  20  624
1 Q P 1 22
P1  40  2Q1  Q1  20   P1  e1  1  1     1,22
2 P1 Q1 2 9
1 Q2 P2 1 48
P2  92  4Q2  Q2  23   P2  e2      1,09
4 P2 Q2 4 11
Concluzie: Pentru clubul 2, prețul este mai mare, deoarece cererea pe această piață este mai puțin
elastică.
b) Profitul total = 624
Bibliografie
Inc.
https://dexonline.ro/definitie/monopol

Untitled Unite Preturi Si Concurenta

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Untitled Unite Preturi Si Concurenta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

P R E Ț U R I Ș I C O N C U R E N ȚĂ

1. Prezentarea generală a problematicii legilor antitrust

 O teoretizare defectuoasă a acestor aspecte ar putea explica atacul politicilor

Încadrarea politicilor antitrust în teoria economică

 Organizarea industrială, cu rădăcini deci în modelul concurenței perfecte și al monopolului

 Economiștii timpurii ai organizării industriale au acceptat relația deterministă dintre

De exemplu, reglementările antitrust ar putea:

 Perspectiva structură - comportament - performanță a devenit principala justificare

Mica Revoluție în teoria antitrust

 În anii 1970, abordarea structură - comportament - performanță, precum și reglementările

 Reexaminarea atentă a cazurilor anterioare de antitrust a demonstrat o direcționare greșită a

 „Revoluția antitrust” din anii 1970-1980 – evidențiată de o serie de factori importanți:

1. O modificare decisivă a mix-ului de cazuri antitrust inițiate de Departamentul de Justiție (Department of

 Departamentul de Justiție – Divizia Antitrust (US Department of Justice – Antitrust Division)

 Comisia Federală pentru Comerț (The Federal Trade Commission – FTC)

Noul Activism antitrust

 Revoluția antitrust a fost, totuși, de scurtă durată.

 Pentru Adam Smith și succesorii acestuia, concurența nu era definită cu precizie

 Pe de altă parte, concurența este definită de unii economiști ca o stare a lucrurilor

 Monopolul de piață (pe piața liberă): restricționarea producției, comparativ cu

Neajunsurile teoriei concurenței

 Teoriile standard ale concurenței și monopolului, oricât ar părea de rezonabile și ar vrea să

 Incertitudinea și modificarea pot presupune:

 Aproape toate legile antitrust se bazează pe definirea greșită a eficienței în condiții de

 O perspectivă ALTERNATIVĂ asupra concurenței = concurența liberă: înțelegerea acesteia ca

Neajunsurile teoriei monopolului de piață

 Neajunsuri teoretice similare discreditează, de asemenea, și teoria monopolului de piață.

- principala preocupare a autorităților antitrust: puterea monopolului de piață creată prin

- Neconvingătoare sunt și discuțiile din manualele „clasice” despre ineficiența în condiții

— discutabile sunt și presupunerile standard cu privire la ineficiența tehnică sub monopol:

 Caracterul legitim al reglementărilor antitrust în interes public ar trebui să depindă de o

 Există două categorii fundamentale de dovezi referitor la monopol:

I. Dovezi ale studiilor de caz: Cazul Standard Oil

 Descrierea oficială a cazului:

- această eficiență generală la nivel intern a permis companiei:

 Cazul Standard Oil nu prea poate fi citat ca o dovadă că monopolul este o

II. Dovezi ale studiilor empirice

 Motivul pentru care profitabilitatea este folosită ca măsură a puterii de monopol

 Unele studii empirice sugerează chiar ca anumite cheltuieli precum publicitatea

- factori economici precum incertitudinea, riscul, previziunile de prețuri, inovația nu sunt

 Teoria monopolului de piață prezintă serioase neajunsuri, dar, în schimb, barierele

 Puterea monopolului legal / de stat (restricționarea legală a schimburilor / comerțului)

 ATENȚIE! Toate criticile convenționale la adresa monopolului se aplică monopolului legal.

 Economistul Murray N. Rothbard (1926-1995) a adus câteva contribuții importante

— prețurile concurențiale definite de literatura ortodoxă (P = Cmg în condițiile echilibrului

 Preț „just / echitabil” („just” price):

 Reinterpretări ulterioare ale doctrinei:

— și în condițiile în care asemenea prețuri chiar ar exista, nu ar rezulta implicațiile negative

 Concluziile criticii lui Rothbard la adresa teoriei convenționale a monopolului:

 O politică anti-monopol clară ar concluziona că toate aceste privilegii, inclusiv

 Teoria monopolului de piață suferă de puternice neajunsuri:

Prelegeri video recomandate

1. Bariere de intrare: diferențierea produselor, publicitatea, eficiența și

 Tipuri de bariere (considerate ilegale):

 Sursele diferențierii produselor:

 Susținătorii politicilor antitrust afirmă că:

 Aceste argumente nu sunt convingătoare:

- din perspectiva criticii antitrust, eficiența și preferințele dezvăluite ar trebui să limiteze

- termenul „risipă” trebuie folosit în legătură cu problema economică ce trebuie rezolvată,

Cazul cerealelor gata pentru consum (ready-to-eat)

 Eficiența în utilizarea resurselor poate întotdeauna să restricționeze numărul concurenților:

 Pentru susținătorii modelului de echilibru perfect concurențial:

 Critica diferențierii produselor ca barieră de intrare se aplică și aici.

 Aluminum Company of America, înainte de 1937, reprezintă un exemplu clasic de firmă