CAPITOLUL

FAPTUL JURIDIC LICIT

1. Gestiunea intereselor altei persoane

(gestiunea de afaceri)

1. Cu privire la gestiunea de afaceri:

a. dacă gerantul a acționat în numele geratului, geratul va răspunde față de terți

pentru prejudiciul nerecuperat de la gerant;

b. geratul va răspunde față de terți pentru prejudiciul nerecuperat de la gerant, dacă

gerantul a acționat în nume propriu, indiferent dacă gestiunea a fost sau nu utilă pentru

gerat;

c. geratul va răspunde față de terți numai în măsura în care i-au procurat vreun

avantaj, dacă actele încheiate cu terții nu sunt necesare ori utile, indiferent dacă
gerantul

a acționat în nume propriu sau în numele geratului.

2. în materia gestiunii de afaceri:

a. dacă gerantul a acționat în nume propriu, geratul va răspunde față de terți pentru
prejudiciul nerecuperat de la gerant;

b. dacă actele încheiate cu terții nu simt necesare ori utile, geratul va răspunde față

de terți chiar dacă aceste acte nu i-au procurat niciun avantaj;

c. dacă gerantul a acționat în nume propriu, gerantul va răspunde față de terți pentru

prejudiciul nerecuperat de la gerat.

 3. Pentru ipoteza gestiunii de afaceri:

a. geratul trebuie să execute obligațiile născute din actele necesare și utile care, în
numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant cu terții;

b. dacă actele încheiate cu terții nu sunt necesare ori utile, geratul va răspunde față
terți numai în măsura în care i-au procurat vreun avantaj;

c. pentru garantarea cheltuielilor utile, gerantul are dreptul de a cere instanței, în

urma unei expertize dispuse de aceasta pe calea procedurii de drept comun, înscrierea în

cartea funciară a unei ipoteci legale, în condițiile legii.

4. în cazul gestiunii de afaceri:

a. pentru garantarea cheltuielilor necesare sau utile, gerantul are dreptul de a cere

instanței, în urma unei expertize dispuse de aceasta cu procedura prevăzută de lege pentru
ordonanța președințială, înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în

condițiile legii;

b. dacă gerantul începe sau continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască

împotrivirea titularului afacerii, geratul va fi obligat să-i achite contravaloarea cheltuielilor

necesare și utile;

c. pentru achitarea contravalorii cheltuielilor necesare, nu și pentru executarea obligației de

restituire a cheltuielilor utile, instanța poate acorda un termen și numai la

cererea titularului afacerii, ca regulă generală.

 5. Geratul:

a. datorează dobânzile aferente cheltuielilor necesare și utile, din ziua în care a fost

pus în întârziere;

b. datorează, ca regulă generală, despăgubirile pentru prejudiciul cauzat gerantului

prin gestiune;

c. trebuie să aprecieze caracterul necesar sau util al actelor și cheltuielilor prin raportare la
momentul la care a ratificat gestiunea.

6. în raport de obligațiile geratului și gerantului se poate reține că:

a. gerantul are o răspundere subsidiară față de terți motivată de cunoașterea gestiunii

de către aceștia, dacă gerantul a acționat în numele geratului;

b. gerantul are o răspundere subsidiară față de terți motivată de cunoașterea gestiunii

de către aceștia, și atunci când gerantul a acționat în nume propriu;

c. geratul va fi ținut să respecte obligațiile numai în măsura în care scopul gestiunii a

fost atins.

7. Cu privire la obligațiile gerantului față de terți se poate reține că:

a. dacă gerantul a acționat în nume propriu (adică a încheiat actele juridice în numele

și pe seama geratului), el va răspunde față de terții cu care a contractat pentru obligațiile

asumate, indiferent dacă gestiunea a fost sau nu utilă geratului;

b. dacă gerantul a acționat în numele geratului (adică a încheiat actele juridice în

numele său, dar pentru ele va beneficia geratul) atunci nu va răspunde față de terți decât

dacă geratul nu este obligat față de aceștia;

c. atunci când gerantul a acționat în numele geratului, nu va răspunde față de terți

decât dacă geratul nu era obligat față de aceștia.

8. Cu referire la obligațiile gerantului față de terți:

a. dacă gerantul a acționat în nume propriu (adică a încheiat actele juridice în numele

său, dar pentru ele va beneficia geratul) el va răspunde față de terții cu care a contractat

pentru obligațiile asumate, numai dacă gestiunea nu a fost utilă geratului;

b. terții păstrează dreptul de regres împotriva geratului pentru prejudiciul nerecuperat;

c. dacă gerantul a acționat în numele geratului (adică a încheiat actele juridice în

numele și pe seama geratului), atunci nu va răspunde față de terți decât dacă geratul nu

este obligat față de aceștia

9. Cu privire la efectele gestiunii de afaceri:

a. dacă gestiunea a fost făcută în scopul de a-1 apăra pe gerat de o pagubă iminentă,

gerantul va răspunde chiar și pentru prejudiciile pe care le-a cauzat cu forma de vinovăție

a culpei ușoare;

b. spre deosebire de situația efectelor contractului de mandat, nu se va reține

existența obligației gerantului de a da socoteală geratului cu privire la operațiunile pe

care le-a efectuat și să remită acestuia toate bunurile obținute cu ocazia gestiunii;

c. geratul va avea obligația de a rambursa gerantului inclusiv cheltuielile care, fără a

fi necesare ori utile, i-au procurat geratului un avantaj.

 10. în raport de efectele gestiunii de afaceri:

a. moștenitorii geratului care cunosc gestiunea sunt ținuți să continue afacerile

începute, în aceleași condiții ca și gerantul;

b. dacă gerantul începe sau continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască
împotrivirea titularului afacerii, va răspunde pentru prejudiciile cauzate chiar și cu forma

de vinovăție a culpei levissimcr,

c. gerantul are obligația de a se îngrijii de interesele geratului cu diligență unui

bonus paterfamilias.

11. Cu privire la efectele gestiunii de afaceri:

a. moștenitorii gerantului care nu cunoșteau existența gestiunii, nu vor avea obligația

să continue afacerile începute de gerant;

b. gerantul are obligația de a-1 înștiința pe gerat despre gestiunea începută într-un

termen rezonabil calculat de la momentul la care înștiințarea geratului a devenit posibilă;

c. gerantul nu mai are obligația de a continua gestiunea începută dacă moștenitorii

geratului au capacitate de exercițiu restrânsă, având în vedere că gestiunea de afaceri prin

natura ei implică acte de administrare prin raportare la întreg patrimoniul geratului.

12. Cu privire la condițiile gestiunii de afaceri:

a. în legătură cu obiectul gestiunii, atunci când acesta este reprezentat de acte

juridice, acestea pot depăși limitele unui act de administrare, prin raportare la întreg
patrimoniul geratului;

b. utilitatea gestiunii se apreciază în funcție de momentul la care gestiunea a fost

ratificată;

c. cu privire la capacitatea părților, în privința geratului, nu trebuie îndeplinită vreo

condiție referitoare la capacitate, spre deosebire de gerant, care trebuie să aibă capacitate

deplină de exercițiu la momentul efectuării gestiunii.

13. în legătură cu condițiile gestiunii:

a. obiectul gestiunii poate consta în fapte materiale (spre exemplu, repararea unui

bun) sau acte juridice, care pot fi dovedite cu orice mijloc de probă;

b. cu referire la capacitatea părților, gerantul, spre deosebire de gerat, trebuie să aibă

capacitate deplină de exercițiu la momentul efectuării gestiunii;

c. cu privire la atitudinea părților față de actele de gestiune, se va putea reține aplicabilitatea

regulilor gestiunii de afaceri chiar și atunci când fapta de gestiune este

involuntară.

14. Cu privire Ia atitudinea părților față de actele de gestiune:

a. geratul trebuie să fie complet străin de operațiunea săvârșită de gerant în interesul lui;
b. gerantul trebuie să acționeze cu intenția de a gratifica interesele altuia;

c. dacă geratul ratifică gestiunea, atunci aceasta se va transforma, retroactiv, într-un

contract de mandat, gestiunea fiind ca atare guvernată de regulile aplicabile acestui

contract, urmând ca în privința actelor juridice efectele mandatului să se producă de la

momentul ratificării.

15. Dacă o persoană, fără să știe, gerează interesele unui terț:

a. nu este ținut de obligațiile ce ii revin, potrivit legii, gerantului;

b. este îndreptățită la restituirea cheltuielilor efectuate, dar nu potrivit regulilor aplicabile
îmbogățirii fără justă cauză;

c. nu trebuie să continue lucrarea începută până când o poate abandona fără riscul
vreunei pierderi pentru persoana în interesul căreia lucrează.

16. Care dintre variantele următoare poate fi considerată ca fiind adevărată

din punct de vedere legal, cu privire la faptul juridic licit în general:

a. pentru ipoteza în care gestiunea de afaceri este continuată de gerant, care cunoștea
împotrivirea geratului, dreptul la restituire va subzista numai cu privire la cheltuielile

necesare;

b. când cel care a primit cu bună-credință plata nedatorată a nu renunțat la garanțiile

creanței, restituirea poate fi dispusă;

c. îmbogățirea fără justă cauză poate reprezenta efectul unui act îndeplinit de persoana
prejudiciată cu intenția de a gratifica.

17. Gestiunea de afaceri:

a. nu poate avea ca obiect fapte juridice;

b. este un faptjuridic licit care dă naștere la un raportjuridic obligațional;

c. trebuie să fie întotdeauna utilă pentru a fi ratificată.

 18. Gestiunea de afaceri:

a. poate fi ratificată numai dacă este utilă geratului;

b. poate avea ca obiect și acte juridice, iar nu doar fapte juridice;

c. este un faptjuridic ilicit.

19. în materia gestiunii de afaceri:

a. geratul poate ratifica gestiunea doar dacă este utilă;

b. pentru ipoteza în care gestiunea nu este ratificată de gerat, devin aplicabile

regulile Codului civil cu referire la drepturile și obligațiile subiectelor de drept implicate

în gestiune;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este adevărată.

20. în materia gestiunii de afaceri:

a. ratificarea acesteia de către gerat are ca efect aplicarea regulilor din Codul civil

referitoare la drepturile și obligațiile subiectelor de drept implicate în gestiune;

b. nu presupune în mod necesar condiția ca geratul să fie absolut străin de gestiune;

c. la încetarea gestiunii, gerantul trebuie să dea socoteală geratului și să îi remită

acestuia toate bunurile obținute cu ocazia gestiunii.

21. în ipoteza gestiunii de afaceri:

a. cu privire la diligența datorată de gerant, acesta este dator să se îngrijească de interesele

geratului cu diligența pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale;

b. se va reține existența faptului juridic licit;

c. când gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă, gerantul

răspunde inclusiv pentru pagubele cauzate cu o culpă ușoară.



22. Gestiunea de afaceri:

a. reprezintă un fapt juridic licit care prin ratificare se poate transforma într-un act
juridic;

b. nu presupune un acord de voințe între gerant și gerat pentru formarea ei valabilă;

c. niciuna dintre cele două variante nu este adevărată.

23. în cazul gestiunii de afaceri:

a. geratul nu poate fî și o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă;

b. ratificarea gestiunii de către gerat convertește ex tune gestiunea într-un contract de

mandat;

c. gerantul răspunde față de terți indiferent dacă actele pe care le-a încheiat cu
aceștia au fost sau nu utile geratului.

2. Plata lucrului nedatorat

1. Cu privire la efectele plății nedatorate se va reține că:

a. plata anticipată va fî supusă restituirii numai dacă a fost făcută prin eroare, doi sau

violență;

b. restituirea se face conform dispozițiilor care reglementează repunerea părților în

situația anterioară aplicabile și în materia nulității actului juridic;

c. plata nedatorată se analizează ca fiind un act juridic licit producător de efecte

juridice.


2. Cu referire la existența erorii și restituirea plății în materia plății nedatorate:

a. solvensul nu va putea solicita restituirea plății dacă accipiensul de bună-credință a

lăsat să se împlinească termenul de prescripție;

b. solvensul va putea solicita restituirea plății dacă accipiensul de rea-credință a

remis de datorie pe fideiusorul care garanta executarea obligației;

c. în cazul reținerii condiției existenței erorii, solvensul are drept de regres împotriva

adevăratului creditor în temeiul subrogației legale în drepturile creditorului plătit.

3. Cu privire la condițiile plății nedatorate se va reține că:

a. plata să fi fost făcută din eroare în sensul că accipiensul a avut credința falsă că

este creditorul solvensului;

b. datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere juridic,
în raporturile dintre solvens și accipiens;

c. prestația executată de solvens să fi fost făcută cu titlu de plată, indiferent de

obiectul ei.

4. Plata nedatorată:

a. reprezintă faptul juridic licit ce constă în executarea de către o persoană a unei

obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o cu intenția de a plăti obligația altuia;

b. prezumă iuris tantum împrejurarea că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o

datorie proprie;

c. implică aplicarea regulilor îmbogățirii fărăjustă cauză cu privire la restituire.

 5. în materia plății nedatorate:

a. este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate;

b. nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de gestiune de afaceri;

c. este supusă restituirii plata făcută înainte de împlinirea termenului suspensiv

numai dacă plata s-a făcut prin doi sau violență.

6. Plata către un creditor aparent:

a. este valabilă, dacă a fost făcută de un solvens de bună-credință;

b. îl obligă pe accipiens de principiu la restituire către solvens;

c. obligă pe accipiens să restituie adevăratului creditor plata primită.

7. Se va reține ca fiind o condiție pentru valabilitatea plății efectuate către un

creditor aparent:

a. buna credință a solvensului;

b. eroarea comună și invincibilă în care s-a aflat solvensul;

c. buna credință a accipiensului.

8. în materia plății nedatorate:

a. este necesară condiția erorii în efectuarea plății nedatorate;

b. funcționează prezumția legală iuris tantum că plata s-a realizat cu intenția de a

stinge o datorie proprie;

c. restituirea poate fî dispusă inclusiv atunci când, în urma plății, cel care a primit-o

cu bună-credință a lăsat să se împlinească termenul de prescripție.

9. Restituirea plății nedatorate:

a. reprezintă o plată, inclusiv în situația în care se efectuează, de bunăvoie, în natură;

b. nu poate fi cerută dacă este distrus înscrisul constatator al creanței;

c. nu poate fi cerută atunci când accipiensul s-a aflat în eroare

3. Imbogățirea fără justă cauză

1. în raport de efectele obligației de restituire fundamentată pe admisibilitatea

lui actio de in rem verso'.

a. cel care și-a mărit patrimoniul va fi ținut să restituie doar în măsura creșterii

patrimoniului său, raportată la momentul la care s-a produs îmbogățirea fără justă cauză;

b. cel care și-a micșorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea
respectivă;

c. persoana care nu are capacitate de exercițiu deplină nu este ținută la restituirea

prestațiilor decât în limita folosului realizat, apreciat la data la care s-a produs majorarea

activului său patrimonial.

2. Pentru admisibilitatea acțiunii în restituirea fundamentată pe îmbogățirea

tară justă cauză:

a. este necesar să se rețină existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și
micșorarea celuilalt, în sensul că atât sporirea cât și micșorarea patrimoniilor reprezintă

efectul aceleiași cauze;

b. ca o condiție materială se poate reține și situația în care micșorarea unui patrimoniu este o
consecință a măririi unui patrimoniu ce are loc prin diminuarea datoriilor;

c. nu se va reține de plano condiția juridică sine qua non a caracterului subsidiar a

lui actio de in rem verso.

3. Actio de in rem verso’.

a. nu este inadmisibilă în situația în care rezultă din neexercitarea unui drept de cel

păgubit în contra celui îmbogățit;

b. este admisibilă în situația în care îmbogățirea rezultă din neexercitarea de către cel

păgubit a unui drept contra celui îmbogățit;

c. poate fi inadmisibilă când rezultă din exercitarea unui drept de cel păgubit în
contra celui îmbogățit.

4. în cazul îmbogățirii fără justă cauză, dreptul la restituire nu există:

a. dacă îmbogățirea nu mai subzistă la data sesizării instanței;

b. atunci când îmbogățirea rezultă din executarea unei obligații valabile;

c. în cazul gestiunii inoportune.

5. în cazul îmbogățirii fără justă cauză:

a. îmbogățirea este justificată în situația în care rezultă din executarea unei hotărâri
judecătorești;

b. nu are nicio relevanță buna credință a îmbogățitului;

c. părțile implicate au la baza un raportjuridic derivat sine qua non dintr-un contract.

6. în ipoteza îmbogățirii fără justă cauză:

a. se va reține existența faptului juridic ilicit generator de drepturi și obligații;

b. prin excepție, îmbogățirea se consideră ca fiind justificată în situația în care

rezultă din executarea unei obligații valabile;

c. îmbogățirea este justificată și atunci când rezultă dintr-un act îndeplinit de cel
păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a

gratifica.

7. In materia îmbogățirii fără justă cauză, acțiunea în restituire:

a. poate fi intentată chiar și împotriva debitorului liberat de a-și executa obligația ca

urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă;

b. nu poate fî intentată în termen de 17 luni de la data micșorării patrimoniului titularului

acțiunii;

c. nu poate fî introdusă pentru ipoteza în care proprietarul bunului ar putea cere restituirea
bunului de la cel care se găsește pe calea acțiunii în revendicare.

CAPITOLUL II

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. Atragerea răspunderii civile și cauzele exoneratoare

de răspundere civilă delictuală prevăzute de lege.

Răspunderea pentru fapta proprie

1. Interesul poate fî considerat ca fiind un element de sinteză a faptului ilicit:

a. dacă este, printre altele, legitim;

b. chiar dacă prin felul în care se manifestă nu creează aparența unui drept subiectiv;

c. dacă este, printre altele, serios.

2. Cu privire la prejudiciul în materia răspunderii civile delictuale se poate

aprecia ca fiind adevărat că:

a. prejudiciile nepatrimoniale reprezintă consecințe care nu pot fi evaluate în bani;

b. prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal
nepatrimonial, nefiind susceptibile de evaluare bănească;

c. compensațiile bănești acordate de instanțele de judecată în cazul constatării unui

prejudiciu moral poartă denumirea de daune moratorii.

 3. Prejudiciul:

a. se identifică sub raport de sinonimie cu substantivul a daună sau a cauză;

b. constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a

faptei licite săvârșite de o altă persoană sau ca urmare a „faptei” unui animal sau lucru,

pentru care este ținută să răspundă o anumită persoană;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

4. în aprecierea culpei, se va ține seama de:

a. împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei;

b. de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exercițiul activității

sale;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

5. în materia răspunderii civile:

a. se poate limita răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă

săvârșită din culpă gravă;

b. sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate, printr-o
simplă imprudență;

c. se poate limita răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă

săvârșită și din intenție.

 6. Răspunderea civilă:

a. implică o faptă ilicită a persoanei care este prezumată în cazul răspunderii pentru
fapta altuia;

b. nu poate fi angajată, ca regulă generală, pentru ipoteza în care cazul fortuit este

cauza, iar fapta ilicită reprezintă efectul;

c. implică o faptă ilicită a persoanei care este prezumată în cazul răspunderii pentru
prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri.

7. Sunt cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei:

a. legitima apărare, forța majoră, starea de necesitate;

b. consimțământul victimei, fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul

nu este ținut să răspundă, exercitarea normală a unui drept subiectiv;

c. consimțământul victimei, exercitarea normală a unui drept subiectiv, divulgarea

secretului comercial impusă de anumite împrejurări.

8. Sunt cauze care înlătură vinovăția:

a. exercitarea normală a unui drept subiectiv;

b. îndeplinirea unei activități impuse de lege sau ordinul superiorului;

c. fapta imputabilă exclusiv victimei.

 9. Sunt cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei:

a. divulgarea secretului comercial impusă de anumite împrejurări;

b. fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul nu este ținut să răspundă;

c. consimțământul victimei.

10. Fapta ilicită:

a. este analizată în virtutea accepțiunii obiective în sensul că se face abstracție de un

alt element al răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția;

b. presupune că se poate angaja răspunderea civilă delictuală, în anumite cazuri, fără

a fi necesară și dovedirea vinovăției;

c. are caracterul ilicit înlăturat de forța majoră.

11. Cu privire la efectele răspunderii persoanei juridice:

a. faptele ilicite ale organelor persoanei juridice atrag și răspunderea personală și

solidară a celor care le-au săvârșit, atât față de persoana juridică cât și față de terți;

b. după ce a plătit despăgubirile, persoana juridică are dreptul să se întoarcă împotriva

persoanelor fizice ce alcătuiesc organul persoanei juridice;

c. persoana prejudiciată nu are dreptul să solicite obligarea la despăgubiri, în solidar,

atât a persoanei juridice cât și a persoanei fizice.

12. Cu privire la efectele răspunderii persoanei juridice, cel prejudiciat:

a. are posibilitatea să pretindă despăgubiri de la persoana juridică în temeiul răspunderii civile

delictuale pentru fapta proprie;

b. nu poate să solicite obligarea la despăgubiri, în solidar, atât a persoanei juridice

cât și a persoanei fizice;

c. poate să solicite despăgubiri de la persoana fizică aflată în componența organului
persoanei juridice.

13. în legătură cu răspunderea persoanei juridice:

a. numai faptele licite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana

juridică și numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate;

b. atât faptele licite cât și cele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă
însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul

funcțiilor încredințate;

c. numai faptele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana

juridică, numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.

14. Discernământul în materia răspunderii civile delictuale:

a. presupune inclusiv că se va angaja răspunderea celui lipsit de discernământ ori de

câte ori nu se poate angaja răspunderea persoanei care, potrivit legii, avea îndatorirea de

a-1 supraveghea, indemnizația urmând a fi stabilită într-un cuantum echitabil, ținându-se

cont de starea patrimonială a părților;

b. reprezintă capacitatea delictuală;

c. nu este prezumat legal că există iuris tantum.

15. în legătură cu discernământul ca cerință de existență a vinovăției:

a. persoana care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdicție
judecătorească va răspunde pentru prejudiciul cauzat, numai dacă se dovedește că au avut
discernământ la data săvârșirii faptei;

b. minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde, ca regulă generală, pentru

prejudiciul cauzat;

c. persoana care nu avea discernământ datorită tulburării vremelnice a minții

provocată de el însuși, prin beția provocată de alcool, stupefiante sau alte substanțe nu

răspunde.

16. Cu privire la formele și modalitățile vinovăției:

a. intenția depășită este inclusă din punctul de vedere al dreptului civil în forma
intenției;

b. ca regulă generală nu va interesa forma de vinovăție cu care s-a săvârșit fapta

ilicită prejudiciabilă, sub aspectul existenței și întinderii obligației autorului de a repara

prejudiciul, deoarece, de principiu, noțiunea de culpă este sinonimă cu aceea de

vinovăție;

c. victima poate obține repararea prejudiciului cauzat de persoana care i-a acordat

ajutor în mod dezinteresat sau de lucrul, animalul ori edificiul de care s-a folosit cu titlu

gratuit dacă dovedește culpa ușoară a celui care, potrivit legii, ar fi fost chemat sa

răspundă.

17. Cu privire la vinovăție ca element al răspunderii civile delictuale se va

reține că:

a. factorul intelectiv (de conștiință), care constă în prefigurarea de către autor a

scopului, precum și a mijloacelor și posibilităților de atingere a acestuia;

b. factorul volitiv, constă în actul de deliberare și de decizie cu privire la comportamentul pe

care autorul urmează să îl adopte;

c. factori menționați supra nu pot fi influențați de anumite împrejurări imprevizibile.

18. Cu privire la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu:

a. se poate aprecia că analiza acestuia are un caracter obiectiv în sensul că trebuie

pornit de la premisa că trebuie să se facă abstracție de latura subiectivă;

b. se va aplica sistemul indivizibilității cauzei cu condițiile, în situația în care se

apreciază că fenomenul-cauză nu acționează izolat;

c. s-ar putea avea în vedere sistemul cauzei adecvate, chiar dacă în cadrul acestui

sistem s-ar putea ajunge la restrângerea sferei persoanelor care ar trebui chemate să

răspundă, întrucât conduita acestora depășește natura unei simple condiții-prilej.

19. Consimțământul victimei:

a. presupune că victima s-a declarat ca fiind de acord cu acțiunea preconizată de

autorul faptei (sub aspectul riscului producerii acestuia);

b. presupune că nu sunt admise clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile

cauzate bunurilor victimei printr-o simplă imprudență sau neglijență;

c. implică împrejurarea că victima consimte la riscul producerii prejudiciului.

20. Consimțământul victimei:

a. presupune că victima consimte la suportarea prejudiciului;

b. clauza de nerăspundere nu va produce efecte cu privire la intenție (ca formă de

vinovăție), urmând a produce efecte cu privire la culpa gravă;

c. răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrității fizice sau psihice ori sănătății nu
poate fi înlăturată ori diminuată prin clauza de nerăspundere, ci doar în condițiile legii.

21. Consimțământul victimei:

a. presupune că anterior săvârșirii faptei, victima se declară de acord cu un anumit

mod de a acționa al autorului, chiar dacă există posibilitatea de a suferi un prejudiciu;

b. implică și posibilitatea exprimării consimțământului ulterior săvârșirii faptei;

c. declarația de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu constituie, prin ea

însăși, renunțarea victimei la dreptul de a obține plata despăgubirilor.

22. Consimțământul victimei:

a. poate avea valoarea unei clauze de nerăspundere;

b. poate reprezenta o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei;

c. în raport de declarația de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu

constituie, prin ea însăși, renunțarea victimei la dreptul de a obține plata despăgubirilor.

23. Exercitarea normală a unui drept subiectiv:

a. este incompatibilă, ca regulă generală, cu dreptul creditorului de a-i cere debitorului său mai
mult decât acesta din urmă îi datorează;

b. nu presupune în mod necesar ca dreptul să fie dirijat spre realizarea unui alt scop

decât acela pentru care a fost recunoscut de lege;

c. nu exclude exercitarea abuzivă a acelui drept.

24. Exercitarea normală a unui drept subiectiv:

a. este incompatibilă cu împrejurarea exercitarea abuzivă a acelui drept;

b. presupune în mod imperios respectarea legii și a bunelor moravuri;
c. nu presupune în mod necesar și respectarea uzanțelor.

25. Exercițiul abuziv a unui drept subiectiv:

a. implică ca dreptul să fie exercitat întotdeauna cu rea-credință;

b. se poate referii la ipoteza în care proprietarul unui teren construiește dincolo de

limita vecinătății;

c. nu presupune ca sancțiune cu caracter general obligarea autorului abuzului la plata

despăgubirilor, dacă este cazul, pentru prejudiciul de ordin nepatrimonial cauzat prin

exercitarea abuzivă a dreptului său potrivit regulilor care guvernează răspunderea civilă

delictuală.

26. Exercitarea normală a unui drept subiectiv civil:

a. nu presupune respectarea limitelor interne ale dreptului subiectiv;

b. presupune respectarea limitelor externe ale dreptului subiectiv;

c. presupune întotdeauna exercitarea dreptului subiectiv cu bună-credință.

27. Exercitarea unui drept subiectiv:

a. dacă este normală, adică nu este abuzivă, poate înlătura, în anumite condiții,

vinovăția;

b. dacă este normală, implică adagiul qui suo iure utitur, neminem laedit',

c. dacă este normală, implică regula generală conform căreia cel care cauzează un
prejudiciu chiar prin exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare.

28. Exercitarea unui drept subiectiv:

a. reprezintă întotdeauna un caz care înlătură caracterul ilicit al faptei;

b. nu reprezintă un caz care înlătură vinovăția;

c. niciuna dintre variantele dintre cele menționate anterior nu este corectă.

29. Legat de divulgarea secretului comercial impusă în anumite împrejurări:

a. se va reține existența acestei cauze de înlăturare a vinovăției, în cazul în care o

persoană se poate exonera de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului
comercial dovedind că divulgarea a fost impusă de împrejurări grave ce priveau

sănătatea sau siguranța publică;

b. se va reține asemănarea cu situația îndeplinirii unei activități impuse de lege sau

ordinul superiorului, întrucât ambele situații reprezintă cauze care înlătură vinovăția;

c. niciuna dintre variantele dintre cele menționate anterior nu este corectă.

30. Cu privire la condițiile obiective privitoare la ordinul superiorului:

a. se va reține, printre altele și condiția pe fond ca ordinul să fie ilegal sau abuziv;

b. se va reține ca și condiție ca modul de executare să nu fie ilicit;

c. nu se va reține ca și condiție de a fi pus în executare de persoanele care au această

obligație.

31. Cu privire la condițiile obiective privitoare la ordinul superiorului se va

reține ca fiind un caz de înlăturare a vinovăției:

a. cu îndeplinirea anumitor condiții alternative impuse de lege;

b. cu îndeplinirea unor condiții cumulative impuse de lege;

c. niciodată.

32. îndeplinirea unei activități impuse de lege sau ordinul superiorului:

a. reprezintă un caz care înlătură vinovăția, asemenea divulgării secretului comercial

impusă de anumite împrejurări;

b. îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege sau ordinul superiorului nu
îl exonerează de răspundere pe cel care putea să își dea seama de caracterul ilicit al faptei

sale săvârșite în asemenea împrejurări;

c. se referă și la ipoteza în care persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un

pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa
ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un

interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fî putut

produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

33. îndeplinirea unei activități impuse de lege sau ordinul superiorului:

a. se poate reține, exempli gratia, în ipoteza sacrificării unor animale în vederea

opririi unei epizootii;

b. se poate reține, cu titlu exemplificativ și în cazul aplicării măsurii arestării preventive;

c. nu se poate reține, în cazul confiscării unui bun rezultat din săvârșirea unei

infracțiuni.

34. în cazul depășirii limitelor legitimei apărări:

a. se va reține existența acestei situații în cazul persoanei aflate în stare de legitimă

apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau a temerii, limitele unei apărări proporționale cu
gravitatea atacului;

b. se poate reține existența excesului neimputabil - ca și cauză de neimputabilitate

conform prevederilor noului Cod penal;

c. persoana aflată în această situație nu va putea fi obligată la plata unei indemnizații

adecvate și echitabile, deoarece este înlăturat caracterul ilicit al faptei.

35. Starea de necesitate:

a. presupune, în mod similar cazului legitimei apărări, că în cazul în care fapta

păgubitoare a fost săvârșită în interesul unei terțe persoane, cel prejudiciat se va îndrepta

împotriva acesteia, în temeiul îmbogățirii fărăjustă cauză;

b. spre deosebire de forța majoră, reprezintă un caz de înlăturare a vinovăției;

c. reprezintă un fapt juridic licit care exclude aplicabilitatea antrenării răspunderii

civile delictuale.

36. Legitima apărare:

a. presupune, printre altele, săvârșirea faptei chiar și pentru înlăturarea unui atac

indirect;

b. presupune că în cazul în care fapta păgubitoare a fost săvârșită în interesul unei

terțe persoane, cel prejudiciat se va îndrepta împotriva acesteia, în temeiul îmbogățirii

fără justă cauză;

c. asemenea stării de necesitate, reprezintă o cauză de înlăturare a vinovăției.



37. Sunt cauze care înlătură vinovăția:

a. forța majoră, starea de necesitate, cazul fortuit;

b. fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul nu este ținut să răspundă,

exercitarea normală a unui drept subiectiv, consimțământul victimei;

c. cazul fortuit, forța majoră, fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul
nu este ținut să răspundă, fapta imputabilă exclusiv victimei.

38. In legătură cu particularitățile privind răspunderea persoanei juridice

pentru fapta sa proprie, se va reține ca fiind adevărat, în raport de determinarea

condițiilor răspunderii persoanei juridice, precum și cu privire la efectele răspunderii persoanei

juridice, că:

a. săvârșirea faptei în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate, se

referă la împrejurarea că fapta, ilicită sau doar abuzivă, dar prejudiciabilă, este orientată

spre realizarea unor scopuri proprii persoanei juridice;

b. persoana prejudiciată are un drept de opțiune între a pretinde despăgubiri de la

persoana juridică, persoana fizică aflată în componența organului persoanei juridice sau

obligarea în mod divizibil a celor două persoane menționate;

c. după ce a plătit despăgubirea persoana juridică se poate regresa împotriva persoanei fizice
care alcătuiește organul său.

 39. Cu privire Ia răspunderea pentru fapta proprie se va reține ca fiind

adevărat că:

a. prejudiciul patrimonial trebuie să fie cert în sensul că trebuie să fie sigur în ceea

ce privește existența sa, chiar dacă nu este cert cu privire la puterea de evaluare;

b. repararea prejudiciului nu trebuie făcută în natură atunci când victima nu este

interesată;

c. repararea prejudiciului va fi suportată proporțional atât de autor cât și de victimă

atunci când aceasta, prin fapta sa și din culpă a contribuit la producerea faptei ilicite.

40. Fapta ilicită în cazul răspunderii pentru fapta proprie:

a. poate decurge și din încălcarea normelor morale, dar numai în măsura în care
aceste reguli morale îmbracă forma unor principii care se regăsesc și la temelia sistemului de
drept obiectiv; -----

b. este reprezentată de acțiunea sau inacțiunea omenească prin care încălcându-se

normele dreptului subiectiv se creează un prejudiciu unei alte persoane;

c. poate rezulta dintr-o inacțiune, dar numai atunci când există o reglementare ce
impune o anumită activitate.

 2. Răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor

1. în cazul în care prepusul este un minor și săvârșește, în funcțiile încredințate,

o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii:

a. răspunderea părinților sau a altei persoane care avea obligația de supraveghere a

minorului nu va fi înlăturată de răspunderea comitentului;

b. răspunderea părinților sau a altei persoane care avea obligația de supraveghere a

minorului va fi înlăturată de răspunderea comitentului, având în vedere că răspunderea

acestuia din urmă implică o asumare totală și exclusivă a răspunderii de către comitent

pentru tot ce prepusul săvârșește în cadrul însărcinărilor primite;

c. prin excepție, în cazul în care comitentul este părintele minorului care a săvârșit
fapta ilicită, victima are dreptul de a opta asupra temeiului răspunderii.

2. Pluralitatea de comitenți și de prepuși:

a. are ca efect menținerea solidarității exclusiv a propriilor prepuși în cadrul regresului

comitentului plătitor;

b. dacă prepușii aparțin unor comitenți diferiți, iar fiecare dintre comitenți sau doar

unul dintre ei a plătit despăgubiri proporțional cu vinovăția propriului prepus, regresul

comitentului plătitor se exercită atât împotriva propriului prepus cât și împotriva celorlalți
prepuși; /

c. dacă prepușii aparțin unor comitenți diferiți, iar unul dintre comitenți plătește
victimei o sumă mai mare decât aceea la care îl angaja raportul de prepușenie, comitentul

plătitor se poate regresa împotriva prepușilor celorlalți comitenți, printr-o acțiune divizibilă
corespunzător părții din despăgubire ce revine fiecăruia.

 3. Cu referire la regresul comitentului plătitor:

a. acțiunea în regrSs nu are caracter indivizibil în acest caz;

b. în situația în care prejudiciul a fost cauzat de mai mulți prepuși ai aceluiași comitent se va
menține solidaritatea prepușilor;

c. acțiunea în regres nu se va diviza în acest caz

4. în legătură cu regresul comitentului plătitor:

a. acțiunea în regres are caracter indivizibil în acest caz;

b. comitentul este considerat un codebitor solidar care plătește o datorie făcută în

interesul exclusiv al unui alt codebitor solidar;

c. în situația în care prejudiciul a fost cauzat de mai mulți prepuși ai aceluiași comitent, în
regresul comitentului plătitor nu se va menține solidaritatea prepușilor.

5. Cu privire la acțiunea în regres a comitentului plătitor:

a. se poate aprecia că aceasta reprezintă o acțiune civilă de drept comun;

b. operează de drept o subrogație personală;

c. această acțiune se va diviza, deoarece comitentul este considerat un codebitor

solidar care plătește o datorie făcută în interesul exclusiv al unui alt codebitor solidar.

6. în cazul pluralității de comitenți și prepuși:

a. solidaritatea prepușilor atrage solidaritatea comitenților;

b. privită în cadrul raporturilor dintre victimă și comitent, ca regulă, fiecare comitent

răspunde ca garant față de victimă proporțional cu contribuția prepusului său;

c. dacă prepușii unor comitenți diferiți prejudiciază pe unul dintre acești comitenți,
comitentul victimă nu poate să invoce o solidaritate a celorlalți comitenți între ei.

7. în cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, cu privire la

legătura dintre faptul ilicit și exercitarea funcției încredințate:

a. comitentul răspunde chiar dacă dovedește că victima putea după împrejurări să

cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură

cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate;

b. comitentul va răspunde și pentru tot ceea ce depășește cadrul normal al funcției

dacă între acest exercițiu abuziv și fapta prejudiciabilă se poate stabili o legătură de

cauzalitate sau, cel puțin, o corelație necesară, fiind deci necesar să existe cel puțin aparența că
fapta ilicită a fost săvârșită în interesul comitentului;

c. persoana nu va răspunde dacă persoana prejudiciată a știut că prepusul acționează

în propriul său interes ori cu depășirea atribuțiilor ce decurg din funcția încredințată și

nici atunci când activitatea prepusului a ieșit din sfera de activitate în care comitentul

exercita controlul asupra prepusului.

8. Raportul de prepușenie:

a. își poate avea izvorul în mod excepțional și din contractul de locațiune;

b. nu se poate reține în cazul medicului în nicio situație;

c. poate izvorî în mod excepțional dintr-un contract de antrepriză, numai dacă din
conținutul acestuia rezultă o subordonare foarte strictă a antreprenorului față de beneficiarul
lucrării.

 9. Raportul de prepușenie își mai poate avea izvorul:

a. în mod excepțional dintr-un contract de mandat, numai dacă din conținutul clauzelor
contractuale rezultă o subordonare foarte strictă a mandatarului față de mandant;

b. din calitatea de membru a unei organizații cooperatiste;

c. dintr-un contract de întreținere cu titlu-oneros

10. Raportul de prepușenie, își poate avea izvorul:

a. și din anumite situații de fapt;

b. exclusiv din situații juridice;

c. dintr-o situație extracontractuală.

11. în materia răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:

a. comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori
fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate;

b. comitentul este persoana care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii,
exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții

sau însărcinări în interesul său ori al altuia;

c. existența unui raport de subordonare între comitent și prepus nu este esențial

pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

 12. Cu privire la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului:

a. daunele interese vor cuprinde atât repararea pagubei efective, cât și a beneficiului

nerealizat, condiționat de previzibilitatea acestora la momentul săvârșirii faptei;

b. comitentul este îndreptățit să recupereze integral de la prepusul său, despăgubirile

plătite victimei;

c. regresul comitentului plătitor nu are ca temeijuridic plata nedatorată.

13. în situația în care organul de conducere al persoanei juridice săvârșește

fapta ilicită cauzatoare de prejudicii cu ocazia exercitării funcției care i-a fost încredințată:

a. făptuitorul poate invoca beneficiul de discuțiune;

b. persoana juridică poate invoca beneficiul de diviziune;

c. persoana juridică răspunde solidar cu făptuitorul.

14. Pentru ipoteza în care prepusul ocazional este minor:

a. nu poate fi obligat la plata daunelor interese decât atunci când nu este prezumat a

fi lipsit de discernământ;

b. comitentul care a plătit despăgubirea se poate regresa împotriva prepusuliii înainte

ca acesta din urmă să ajungă la majorat;

c. comitentul care a plătit despăgubirea se poate regresa împotriva părinților.

 3. Răspunderea pentru fapta minorulm

sau a celui pus sub interdicție

1. Răspunderea părinților pentru fapta ilicită cauzată de minor:

a. nu intervine în situația în care un elev cauzează un prejudiciu unui alt elev, în timp
ce profesorul scria la tablă;

b. intervine în situația în care copilul lăsat în grija babbysitterului cauzează un

prejudiciu vecinilor;

c. poate interveni numai cu titlu subsidiar, adică atunci când, în prealabil, persoana
care avea obligația de supraveghere a dovedit că, deși a exercitat o supraveghere
corespunzătoare, nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă.

2. Dreptul de regres în materia răspunderii pentru fapta minorului sau a celui

pus sub interdicție:

a. se referă la posibilitatea garantată de lege ca cel care răspunde pentru fapta altuia

să se poată întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, fără nicio excepție;

b. se referă la posibilitatea ca cel care a plătit despăgubirea să se poată regresa

necondiționat împotriva minorului sau a celui pus sub interdicție pentru prejudiciul

cauzat de minor sau de cel pus sub interdicție;

c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu corespunde adevărului.

 3. Cu privire dreptul de opțiune al victimei în legătură cu efectele răspunderii

pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție, victima poate să pretindă

despăgubiri de la:

a. cel responsabil cu supravegherea (respectiv ambii părinți, care vor răspunde

indivizibil);

b. minor sau cel pus sub interdicție, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru
fapta proprie, fără a mai fi necesar să se facă și dovada existenței discernământului la

data săvârșirii faptei ilicite;

c. atât cel responsabil cu supravegherea cât și de la autorul faptei, în solidar, cel

dintâi urmând a răspunde în temeiul răspunderii pentru fapta minorului sau a celui pus

sub interdicție, urmând ca autorul faptei să răspundă în temeiul răspunderii pentru fapta

proprie.

4. în legătură cu răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub

interdicție, dacă victima a făcut dovada realizării condițiilor angajării răspunderii

în persoana minorului/interzisului:

a. victima va beneficia de prezumția existenței raportului de cauzalitate între aceste

abateri și fapta prejudiciabilă săvârșită de minor;

b. victima va beneficia de prezumția că există vinovăția părinților sau a tutorelui cu

privire la existența abaterilor de creștere și educare;

c. victima nu va beneficia de prezumția că în exercitarea obligației de creștere și

educare au existat abateri, care urmează a fi privite ca adevărate acțiuni sau inacțiuni

ilicite.

5. Legat de condițiile răspunderii pentru fapta minorului sau a celui pus sub

interdicție:

a. va fi necesar să se dovedească și condiția existenței vinovăției autorului

b. va fi necesar să se probeze existența prejudiciului, faptei ilicite a minorului sau a

celui pus sub interdicție, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu

c. este necesar să fie îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile

delictuale pentru fapta proprie.

6. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție:

a. reprezintă o formă a răspunderii indirecte;

b. nu poate implica răspunderea părinților pentru copii din afara căsătoriei;

c. nu poate să implice și răspunderea profesorului pentru fapta elevului minor.

4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri,

animale sau pentru ruina edificiului

1. în ipoteza răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului:

a. superficiarul poate exercita o acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite

victimei, împotriva locatarului, pe temeiul nerespectării obligației de efectuare a reparațiilor
locative în cazurile prevăzute de lege;

b. proprietarul nu poate exercita o acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite

victimei, împotriva constructorului, pe temeiul contractului de antrepriză;

c. proprietarul poate exercita o acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite

victimei, împotriva proiectantului, dacă ruina a fost provocată de vicii ascunse.

2. în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului:

a. printre altele, se va reține ca și condiție a antrenării răspunderii și dovedirea

faptului că ruina edificiului se datorează lipsei de întreținere;

b. proprietarul poate exercita o acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite

victimei, regres care urmează a fî îndreptat împotriva vânzătorului, pe temeiul obligației

acestuia de a garanta pentru viciile ascunse ale lucrului vândut;

c. forța majoră nu exonerează de răspundere.

3. în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului:

a. va putea răspunde inclusiv superfîciarul;

b. printre altele, se va reține ca și condiție a antrenării răspunderii și dovedirea

faptului că ruina edificiului se datorează unui viciu de construcție;

c. în cazul în care prejudiciul este cauzat chiar persoanei care se folosea cu titlu
gratuit de edificiul respectiv, răspunderea proprietarului va fi angajată chiar și pentru

culpa cea mai ușoară.

4. în privința răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului:

a. prin edificiu se poate înțelege, exempli gratia și un canal sau o pivniță;

b. prin ruina edificiului poate înțelege și o dezagregare a materialului din care acesta
este construit și care provoacă prin cădere un prejudiciu unei terțe persoane;

c. cu titlu exemplifîcativ se poate menționa în acest caz și căderea unui lift.

 5. în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale:

a. victima se poate îndrepta împotriva celui care are paza materială însă numai pe
temeiul și în condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie;

b. forța majoră nu reprezintă un caz exonerator de răspundere;

c. în cazul în care prejudiciul este cauzat chiar persoanei care se folosea cu titlu

gratuit de animalul respectiv, răspunderea proprietarului sau a altei persoane care deținea

paza juridică a animalului va interveni numai dacă se dovedește intenția sau culpa gravă.

6. Paza materială a animalului în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate

de animale:

a. poate aparține zootehnicianului;

b. poate aparține îngrijitorului animalului;

c. nu poate aparține depozitarului și nici proprietarului.

7. Paza juridică a animalului în cazul răspunderii civile delictuale pentru

prejudiciile cauzate de animale:

a. poate să rezulte și dintr-un drept de uzufruct;

b. poate să rezulte dintr-un contract de locațiune;

c. nu poate să rezulte dintr-un contract de comodat.

 8. în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale:

a. proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de

orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa;

b. poate fi angajată, în mod excepțional, inclusiv în cazul animalelor sălbatice aflate

în stare de libertate;

c. va putea fî antrenată inclusiv cu privire la persoana care deține paza materială.

9. în situația prejudiciului cauzat de un animal:

a. forța majoră sau cazul fortuit exonerează paznicul juridic de răspundere;

b. victima poate urmări direct pe cel care are paza materială, în temeiul răspunderii
pentru prejudiciile cauzate de animale;

c. dacă victima prejudiciului este paznicul material, cel care are paza juridică nu

poate fi tras la răspundere în temeiul răspunderii pentru fapta proprie.

10. în materia răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru în general:

a. victima îl poate chema în judecată și pe paznicul material, în temeiul răspunderii

pentru prejudiciul cauzat de lucru în general;

b. paznicul juridic al lucrului se poate îndrepta printr-o acțiune în regres atât

împotriva paznicului material, cât și împotriva unui terț a cărei faptă a concurat la

producerea prejudiciului, în acest caz din urmă pentru ceea ce a plătit în plus cel dintâi;

c. victima nu are posibilitatea de a opta între mai multe temeiuri juridice pentru a

obține repararea prejudiciului, astfel că dacă i-a fost respinsă o cerere în despăgubire

întemeiată pe o anumită dispoziție legală, victima nu mai păstrează posibilitatea de a

acționa pe cel responsabil pe un alt temeijuridic.



11. în materia răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru în general:

a. va fî angajată răspunderea conducătorului auto în cazul producerii unui accident

ca efect al blocării sistemului de frânare;

b. cazul fortuit va putea exonera de răspundere pe persoana care deține doar paza
materială;

c. cazul fortuit exonerează de răspundere și pe persoana care deține paza juridică.

12. în cazul coliziunii de vehicule sau în alte cazuri similare:

a. sunt aplicabile, de principiu, regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru

fapta proprie;

b. este posibil ca sarcina reparării tuturor prejudiciilor să revină numai celui a cărui
faptă culpabilă întrunește, față de ceilalți, condițiile forței majore;

c. pot fî aplicabile regulile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în

general.

13. Cu privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucru în general:

a. forța majoră reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere;

b. cazul fortuit, ca regulă generală, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere;

c. niciuna dintre variantele menționate nu este adevărată.

 14. în materia răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru în general:

a. dacă victima folosește lucrul (sau participă la folosirea lucrului) prin bunăvoința
persoanei care deține paza juridică a lucrului, victima poate obține repararea prejudiciului
cauzat de lucrul de care s-a folosit cu titlu gratuit numai dacă face dovada intenției sau a

culpei grave a celui care deține paza juridică a lucrului;

b. dacă prejudiciul este cauzat exclusiv de fapta unui terț pentru care paznicul juridic
nu este ținut să răspundă, atunci când fapta terțului nu întrunește cerințele spre a conduce

la înlăturarea totală a răspunderii paznicului juridic al lucrului, va fi vorba despre o

răspundere solidară față de victimă;

c. în situația descrisă anterior la varianta „b”, răspunderea, în raporturile dintre paznicul juridic
și terț, nu se va repartiza proporțional cu gradul de participare, cu vinovăția

fiecăruia și nici în mod egal.

15. Cu privire la persoanele îndreptățite să se prevaleze de răspunderea pentru

prejudiciul cauzat de lucru, în situația în care prejudiciul a fost cauzat unei

persoane care a folosit sau a participat la folosirea lucrului respectiv:

a. dacă între persoana care deține paza juridică a lucrului și victimă se încheiasejur
contract privind folosirea lucrului se vor aplica regulile răspunderii civile contractuale;

b. în situația descrisă anterior, dacă lucrul provoacă decesul sau o vătămare corporală, naturii
nepatrimoniale a drepturilor lezate, se vor aplica prevederile răspunderii

pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general;

c. dacă victima se folosește de lucru fără știrea celui care deține paza juridică, răspunderea va
interveni chiar dacă nu se face dovada intenției sau a culpei grave a celui

care deține paza juridică a lucrului, nefiind aplicabile regulile răspunderii pentru prejudiciile
cauzate de lucruri în general.

 16. Dacă lucrul a constituit o simplă prelungire a faptei omului în producerea

prejudiciului ca efect al săvârșirii faptei ilicite:

a. se va angaja răspunderea autorului în temeiul răspunderii civile delictuale pentru

fapta proprie;

b. nu se va angaja răspunderea persoanei care deține paza juridică a lucrului în

temeiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general;

c. niciuna dintre variantele menționate nu este adevărată.

17. în legătură cu prejudiciul cauzat printr-un accident rutier de către cel care

utilizează autoturismul proprietatea școlii de șoferi, se consideră că răspunderea:

a. aparține școlii de șoferi, în temeiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de

lucruri în general, dacă prejudiciul este cauzat de către cel care ia lecții de conducere;

b. revine celui care susține examenul pentru obținerea carnetului de conducere dacă
prejudiciul este cauzat de candidat cu această ocazie;

c. revine întotdeauna elevului școlii de șoferi auto în temeiul răspunderii civile

delictuale pentru fapta proprie.

18. Cu privire la situația încredințării bunului unui prepus în cazul răspunderii

pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general:

a. pazajuridică a lucrului este, ca regulă generală, deținută de proprietar (comitent);

b. paza juridică este, prin excepție, deținută de prepus;

c. paza juridică este deținută in solidum atât de prepus cât și de comitent.

 19. în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general:

a. pazajuridică nu poate fi deținută de un simplu posesor de bună-credință;

b. posesorul poate deține paza juridică, dacă nu este de rea-credință;

c . pazajuridică poate fî deținută și de hoțul bunului.

20. în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general:

a. paza juridică se prezumă iuris tantum că aparține proprietarului;

b. în privința titularilor unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate operează

o prezumție de paza juridică subsecventă;

c. pazajuridică a lucrului nu poate să revină unui detentor.

21. Cu privire la prejudiciile cauzate de lucruri în general:

a. oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de

lucrul aflat sub paza sa;

b. noțiunea de lucru cuprinde atât bunurile mobile, cât și bunurile imobile, cu

excepția acelora pentru care, în baza unor dispoziții din Codul civil sau din alte acte

normative este instituită o formă distinctă sau particulară de răspundere civilă delictuală;

c. răspunderea va reveni inclusiv persoanei care deținea paza materială.

 22. în urma unei inundații spontane care a avut loc la locuința sa, X a chemat o

echipă de instalatori, care, pentru a izola inundația, au distrus în proporție de 25%

locuința vecinului Y. Acesta din urmă l-a chemat în judecată pe X, pentru a fî

obligat la despăgubiri în sumă de 70.000 lei, reprezentând paguba suferită, care este

de două ori mai mare decât valoarea protejată prin oprirea inundației pentru

locuința pârâtului, având în vedere calitatea materialelor integrate în locuința

parțial distrusă a reclamantului. Pârâtul s-a apărat și a cerut respingerea acțiunii,

invocând starea de necesitate. Instanța:

a. va admite acțiunea așa cum a fost formulată;

b. va dispune respingea acțiunea;

c. va admite parțial acțiunea exclusiv în limita îmbogățirii pârâtului.

23. Pentru ipoteza în care prejudiciul este cauzat prin căderea unui lucru

dintr-un imobil, victima poate fi despăgubită:

a. de cel care ocupă imobilul chiar dacă nu o face în baza unui titlu;

b. independent de orice culpă a celui care ocupă imobilul;

c. de către ocupantul imobilului, chiar dacă acesta din urmă nu are niciun titlu și
numai în măsura în care nu ar fî îndeplinite și condițiile răspunderii pentru prejudiciile

cauzate de lucruri.

24. în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri:

a. paza juridică nu poate fi deținută și de un simplu posesor;

b. cazul fortuit produce efecte exoneratoare de răspundere;

c. cel care ocupă un imobil, chiar fără niciun titlu, răspunde pentru prejudiciul cauzat

prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru.



5. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale

1. Cu privire la fapta ilicită și întinderea despăgubirilor:

a. în cazul decesului victimei, prejudiciul rezultat din lipsa întreținerii dispare dacă și
din momentul în care minorul este adoptat;

b. în aprecierea caracterului ilicit al faptei nu urmează a se ține cont și de obiceiul

locului;

c. poate fi vorba despre o faptă ilicită chiar și atunci când ar fî fost prejudiciat un

anumit interes al altei persoane, în măsura în care interesul respectiv este legitim, serios,

chiar dacă prin felul în care se manifestă nu creează aparența unui drept subiectiv.

2. Cu privire la întinderea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane:

a. dacă persoana căreia i se presta întreținere de cel decedat nu avea dreptul la ajutor

sau pensie, atunci autorul faptei ilicite (respectiv cel care răspunde) va fî obligat sa

acopere integral lipsa acestei întrețineri, chiar și atunci când întreținerea prestată de

persoana decedata era mai mare decât cea prevăzută de lege;

b. în situația în care defunctul a prestat întreținerea unei persoane, fără însă a fi fost

obligat la aceasta potrivit legii, va avea dreptul la despăgubiri și persoana căreia victima,

fără a fi obligată de lege, îi presta întreținere în mod curent, aspect care se apreciază de

către instanța de judecată în funcție de împrejurările concrete ale cauzei;

c. obligația autorului faptei ilicite de a plăti despăgubirea ce vine să compenseze

lipsa întreținerii de care beneficia minorul subzistă până la majorat, iar, în cazul continuării
studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea

acestora, însă fără a depăși vârsta de 25 de ani.



3. Dacă prin fapta ilicită s-a cauzat decesul unei persoane, despăgubirile vor

cuprinde:

a. dacă persoana îndreptățită, potrivit legii, la întreținere din partea persoanei

decedate primește ajutor sau pensie de la asigurările sociale, reparația este datorată numai

în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau prin moarte depășește ajutorul ori

pensia, deci ea poate cere despăgubiri doar în completare, printr-o acțiune civilă intentată

împotriva autorului faptei ilicite;

b. în situația descrisă supra, cât timp ajutorul sau pensia nu a fost efectiv acordată
(refuzată) păgubitului, cel chemat să răspundă poate fi obligat la despăgubire provizorie,

necesară pentru acoperirea nevoilor urgente;

c. în situația descrisă la varianta „a” de răspuns, dacă persoana decedată nu își

executa obligația de întreținere legală sau o executa parțial, creditorul întreținerii legale

nu are dreptul de a obține despăgubiri de la autorul faptei ilicite reprezentând suma la

care era îndrituit, potrivit legii, să o primească de la defunct, dacă în fapt, efectiv nu o

primea.

4. Când victima era un minor și urma un stagiu de pregătire profesională:

a. despăgubirea va fî datorată până la data la care și-ar fî terminat pregătirea

profesională, dacă minorul avea un câștig la momentul vătămării, despăgubirea urmând a

fi stabilită pe baza câștigului de care a fost lipsit;

b. în ipoteza descrisă anterior, în cazul în care minorul nu avea un astfel de câștig, el

va beneficia de o despăgubire stabilită pe baza salariului minim net pe economie;

c. despăgubirea descrisă anterior va fi datorată de la data când minorul ajunge la

majorat.


5. La stabilirea despăgubirii în caz de vătămare a sănătății sau a integrității

corporale care a avut consecințe de durată:

a. pentru acoperirea nevoilor urgente, instanța nu poate acorda celui păgubit o

despăgubire provizorie;

b. atunci când victima nu era încadrată în muncă, se va lua în considerare, alături de

cheltuielile făcute în vederea tratamentului medical, echivalentul bănesc al prestațiilor pe

care ea le efectua în cadrul anumitor activități sporadice sau în gospodăria casnică, mai

exact echivalentul bănesc al efortului suplimentar de compensare a infirmității,

ținându-se seama, dacă este cazul, și de necesitatea de a recurge la serviciile unui

însoțitor;

c. când victima era minor și urma un stagiu de pregătire profesională, despăgubirea

va fi datorată de la data când, în mod normal, minorul și-ar fi terminat pregătirea profesională
pe care o primea.

6. La stabilirea despăgubirii în caz de vătămare a sănătății sau a integrității

corporale care a avut consecințe de durată:

a. când victima era încadrată în muncă, despăgubirea trebuie să cuprindă, după caz,
echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl
dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă;

b. în situația descrisă anterior, chiar și atunci când veniturile victimei nu se diminuează, ar putea
fi vorba totuși de un prejudiciu constând în efortul suplimentar depus de

victima faptei ilicite, prejudiciu susceptibil de reparare bănească prin stabilirea unei sume

globale, ca regulă generală;

c. despăgubirea se acordă celui prejudiciat sub forma unei sume globale, fără a fi

necesară întemeierea cererii pe existența unor motive temeinice.



7. Cu referire la stabilirea despăgubirilor în cazul reparării prin echivalent a

prejudiciului se poate aprecia că:

a. la stabilirea despăgubirii pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă,

dacă cel păgubit face dovada posibilității obținerii unui venit din muncă mai mare în baza

unui contract încheiat în ultimul an, iar acesta nu a fost pus în executare, se va ține seama

în stabilirea daunelor interese de aceste venituri;

b. la stabilirea despăgubirii pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă,

dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională și nici nu era în curs să o primească,

despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie;

c. în cazul în care nu au fost consecințe de durată, despăgubirile se acordă sub forma

unei sume globale care, sub aspectul prejudiciului patrimonial, urmează a acoperi atât

cheltuielile efectuate de victimă pentru restabilirea stării de sănătate, cât și veniturile de

care victima a fost lipsită pe durata concediului medical.

 8. în raport de stabilirea despăgubirilor în cazul reparării prin echivalent a

prejudiciului se poate aprecia că:

a. momentul în funcție de care se apreciază întinderea prejudiciului și modul de

calcul al echivalentului daunelor este cel al săvârșirii faptei, afară de cazul în care

printr-o normă specială s-ar dispune altfel;

b. distinct de despăgubirile stabilite pentru repararea prejudiciului, instanța va

obliga, la cerere, pe autorul faptei ilicite (cel chemat să răspundă) și la plata dobânzilor

legale aferente, care urmează a curge de la data săvârșirii faptei;

c. despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă se va stabili

pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de

pierderea sau reducerea capacității sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net

pe care l-ar fi putut realiza, ținându-se seama de calificarea profesională pe care o avea

sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească.

9. Cu privire la repararea prin echivalent a prejudiciului:

a. pentru ipoteza în care prejudiciul are caracter de continuitate, despăgubirile se

acordă sub forma unei sume globale;

b. este posibilă, în funcție de natura sau felul prejudiciului, repararea prin echivalent

prin stabilirea, tot în formă bănească, a unor prestații periodice succesive, cu caracter viager;

c. hotărârea instanței prin care s-au acordat despăgubiri sub forma unei sume globale
are autoritate de lucru judecat cu privire la întinderea despăgubirilor numai în privința

prejudiciului care era actual la data pronunțării, nu și în ceea ce privește prejudiciul viitor.

 10. Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă:

a. sunt ținuți solitar la reparație față de cel prejudiciat;

b. sarcina reparației se împarte, între debitorii care răspund solidar, în mod egal între
debitori, dacă nu se poate determina intenția sau gravitatea culpei fiecăruia în săvârșirea

faptei;

c. dacă participarea nu poate fi stabilită, între debitorii care răspund solidar, sarcina

reparației nu se împarte potrivit cu intenția sau gravitatea culpei fiecăruia, ci proporțional.

11. în ceea ce privește raporturile dintre debitori, între cei care răspund

solidar, sarcina reparației se împarte:

a. în mod egal între debitori, dacă participarea nu poate fi stabilită;

b. proporțional între debitori, dacă nu se poate determina intenția sau gravitatea

culpei fiecăruia în săvârșirea faptei;

c. potrivit cu intenția sau gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu

poate fi stabilită.

12. Cu privire la repararea prejudiciului:

a. ca regulă generală, repararea în natură a prejudiciului (patrimonial), prin restabilirea situației

anterioare, are prioritate față de repararea prin echivalent;

b. dacă repararea în natură a prejudiciului nu este cu putință ori dacă victima nu este
interesată de reparația în natură, repararea prejudiciului se face prin plata unei despăgubiri,
stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească;

c. în materia răspunderii civile delictuale, în practică, de cele mai multe ori, nu există

posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului suferit de victima faptei ilicite.

 13. Cu privire la repararea integrală a prejudiciului:

a. nu se va repara și lucrum cessans (câștigul nerealizat de victimă ca urmare a faptei

ilicite);

b. se va repara și prejudiciul imprevizibil;

c. nu se va repara paguba a cărei apariție autorul nu a fost în măsură să o anticipeze

la data săvârșirii faptei ilicite.

14. Principiul reparării integrale a prejudiciului:

a. presupune atunci când fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un

avantaj sau de a evita o pagubă, că reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii

avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația

concretă a victimei;

b. implică repararea prejudiciului previzibil;

c. nu presupune și repararea prejudiciului imprevizibil.

15. Principiul reparării integrale a prejudiciului:

a. presupune că sunt supuse reparării atât pierderea suferită de cel prejudiciat, adică
paguba efectivă (damnum emergens);

b. presupune că nu va fî supus reparării și câștigul nerealizat de victimă ca urmare a

faptei ilicite (lucrum cessans);

c. implică și restituirea cheltuielilor pe care victima le-a realizat pentru evitarea sau

limitarea prejudiciului.

 16. Cu privire la repararea prejudiciului:

a. în materia răspunderii civile delictuale, nu este obligatorie recurgerea la calea

procedurii judiciare pentru a se obține repararea prejudiciului;

b. pe cale convențională, părțile au libertatea de a stabili atât întinderea despăgubirilor, cât și

modalitatea de achitarea a acestora;

c. în cazul în care intervine o convenție între părți, principiul pacta sunt servanda nu

se opune posibilității de a se mai sesiza instanța cu o acțiune prin care să se solicite

stabilirea cuantumului despăgubirilor și a modalității de plată.

17. în legătură cu condiția reparării prejudiciului numai în măsura în care

acesta nu a fost în prealabil reparat de o terță persoană dacă victima primește o

sumă de bani:

a. dacă terțul a înțeles să plătească în locul autorului faptei ilicite, putând fi vorba

despre o gestiune a intereselor altuia, victima îl va putea acționa pe autorul faptei ilicite

numai pentru eventuală diferență dintre prejudiciul suferit și suma plătită de terț;

b. dacă prestația efectuată de terț are natura unui ajutor acordat victimei, atunci
aceasta va avea în continuare dreptul la despăgubiri;

c. dacă terțul a înțeles să plătească în locul autorului faptei ilicite, putând fi vorba
despre un împrumut indirect, victima nu îl va putea acționa pe autorul faptei ilicite pentru

eventuală diferență dintre prejudiciul suferit și suma plătită de terț.

 18. Dacă victima primește o indemnizație de asigurare:

a. deoarece asigurarea de persoane reprezintă o modalitate de economisire, neavând

deci caracter de despăgubire, indemnizația de asigurare (primită de victimă de la asigurător)
poate fi cumulată cu despăgubirile datorate de autorul faptei ilicite (cel chemat să

răspundă pentru prejudiciul cauzat), atunci când victima are calitatea de persoană asigurată și
este vorba despre o asigurare de persoane;

b. deoarece asigurarea de bunuri este concepută pentru repararea prejudiciului,

având deci caracter indemnizator, autorul (cel care răspunde) poate fi obligat să plătească

victimei doar diferența dintre prejudiciul suferit de victimă și indemnizația de asigurare,

atunci când victima are calitatea de persoană asigurată și este vorba despre o asigurare de

bunuri, indemnizația de asigurare neputându-se cumula cu despăgubirile datorate

victimei de către autor;

c. dacă autorul faptei ilicite are calitatea de asigurat, asigurătorul îl poate acționa pe

autorul faptei ilicite numai pentru eventuala diferență între prejudiciul suferit și suma pe

care a primit-o de la asigurător, având în vedere că regresul asigurătorului împotriva

asiguratului nu este limitat la cazurile exclusiv prevăzute de lege.

 19. în cazul în care, în urma faptei ilicite, victima primește o indemnizație de

asigurare:

a. dacă victima are calitatea de persoană asigurată și este vorba de o asigurare de

persoane, indemnizația de asigurare (primită de victimă de la asigurător) nu poate fi

cumulată cu despăgubirile datorate de autorul faptei ilicite;

b. dacă victima are calitatea de persoană asigurată și este vorba de o asigurare de

bunuri, indemnizația de asigurare se cumulează cu despăgubirile datorate victimei de

către autor (cel care răspunde);

c. dacă autorul faptei ilicite are calitatea de asigurat (fiind, deci vorba despre asigurarea de
răspundere civilă facultativă sau obligatorie), asigurătorul poate fi obligat să

plătească despăgubiri victimei.

20. Cu privire la condiția reparării prejudiciului numai în măsura în care

acesta nu a fost în prealabil reparat de o terță persoană:

a. justificarea acestei condiții are la baza evitarea unei duble reparări a aceluiași
prejudiciu excluzându-se astfel posibilitatea îmbogățirii fărăjustă cauză a victimei;

b. în cazul în care victima primește un ajutor ori o pensie de invaliditate sau o pensie
de urmaș, acordată de asigurările sociale în vederea reparării prejudiciului, ea este

îndreptățită să intenteze o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva autorului

faptei ilicite (sau a celui care răspunde pentru aceasta) nu numai pentru diferența de

prejudiciu care nu era acoperită prin plata ajutorului sau a pensiei;

c. cât timp ajutorul sau pensia nu a fost efectiv acordată sau, după caz, refuzată celui

păgubit, instanța îl poate obliga pe cel chemat să răspundă la o despăgubire provizorie

pentru acoperirea nevoilor urgente.

 21. în legătură cu repararea prejudiciului și caracterele prejudiciului:

a. se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui
este neîndoielnică;

b. prejudiciul viitor poate fi cert în măsura în care sunt sigure atât apariția acestui
prejudiciu cât și posibilitatea de a fi determinat;

c. este supus reparațiunii și prejudiciul eventual.

22. Cu privire la repararea prejudiciului și caracterele prejudiciului cert:

a. nepatrimonial, din cauza împrejurării că un astfel de prejudiciu nu poate fî evaluat

direct în bani, precum și datorită faptului că legiuitorul nu a fixat niște limite sau criterii

orientative, în jurisprudență judecătorul nu poate recurge la probe, astfel încât va trebui

să acorde victimei o anumită sumă, care să compenseze prejudiciul nepatrimonial suferit;

b. prejudiciul actual este, prin ipoteză, un prejudiciu cert;

c. și prejudiciul cert este prin ipoteză un prejudiciu actual.

23. Dreptul la despăgubire pentru repararea prejudiciului nepatrimonial:

a. este transmisibil mortis causa moștenitorilor persoanei prejudiciate;

b. presupune că acțiunea în despăgubire pentru compensarea prejudiciului nepatrimonial poate
fi introdusă numai de către cel prejudiciat;

c. implică faptul că moștenitorii pot continua acțiunea pornită de autorul lor, deși

dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial nu este transmisibil mortis causa.

 24. Cu privire la clasificarea prejudiciului după cum există sau nu posibilitatea

unei evaluări bănești directe a prejudiciului se va reține că:

a. prejudiciul patrimonial material poate fî reprezentat și de reducerea capacității de

muncă ca urmare a unei persoane ca urmare a unei vătămări;

b. prejudiciul nepatrimonial se referă la prejudiciul estetic, al atingerii aduse onoarei

sau demnității, al suferinței provocate ca efect al unuipretium doloris sau al unui pretium

affectationis',

c. dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalității

oricărui subiect de drept nu va putea fî cedat.

25. în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie:

a. prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a

faptei licite săvârșite de o altă persoană;

b. orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar dreptul la reparație se naște din ziua

cauzării prejudiciului, numai dacă acest drept poate fî valorificat imediat;

c. dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile

legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.

26. Răspunderea civilă delictuală indirectă:

a. are cazurile expres prevăzute de lege;

b. presupune atât anumite forme de răspundere civilă reglementate în Noul Cod

civil, cât și anumite forme particulare de răspundere pentru prejudiciile cauzate de anumite
lucruri stabilite prin legi speciale;

c. se referă inclusiv la răspunderea prepusului pentru fapta comitentului.

27. Răspunderea civilă delictuală:

a. directă sau răspunderea pentru fapta proprie, presupune angajarea răspunderii

autorului faptei ilicite și prejudiciabile;

b. indirectă, reprezintă răspunderea pentru prejudiciile cauzate de alte persoane

aflate într-un raport juridic stabilit de lege, de contract sau printr-o dispoziție judecătorească cu
persoana responsabilă, de animalele aflate în proprietatea sa sau de care se

servește, de lucrurile aflate în paza sa, precum și de ruina edificiului;

c. nu poate fî analizată ca fiind o sancțiune de drept civil.

28. în materia răspunderii civile delictuale:

a. nu pot fi pretinse, în niciun caz, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

exercitarea unui drept;

b. în cazul prejudiciilor cauzate prin ruina edificiului, dacă aceasta este urmarea

lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcții victima îl poate chema în judecată

numai pe paznicul juridic al edificiului;

c. dacă fapta ilicită a determinat pierderea șansei de a obține un avantaj, reparația va

fî proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de

situația concretă a victimei.

 29. Pentru ipoteza în care prejudiciul a fost cauzat prin acțiunea simultană a

mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu

putea fî cauzat prin fapta ilicită a vreuneia dintre ele, toate aceste persoane:

a. răspund solidar față de victimă;

b. nu vor răspunde, în niciun caz, într-un proces civil vizând plata despăgubirilor

pentru prejudiciul produs prin fapta respectivă, dacă au fost achitate printr-o hotărâre

penală definitivă pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală;,

c. răspund delictual, numai dacă se reține că există și culpa comună a victimei.

30. Cu privire la repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale:

a. la stabilirea despăgubirii se va avea în vedere data producerii prejudiciului, dacă

prin lege nu se prevede altfel;

b. dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept
nu poate fi valorificat imediat;

c. în cazul prejudiciului viitor, despăgubirea acordată sub forma unor prestații

periodice nu poate fî sporită sau redusă în raport cu evoluția ulterioară a prejudiciului.

31. In privința cerinței vinovăției, este necesară dovedirea cel puțin a culpei

grave:

a. pentru angajarea răspunderii celui care a cauzat un prejudiciu exercitându-și un

drept propriu;

b. pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie;

c. pentru angajarea răspunderii celui care a acordat ajutor dezinteresat.

 32. în materia răspunderii civile delictuale, persoana care:

a. fiind în legitimă apărare, a cauzat prin fapta proprie un prejudiciu agresorului, de

regulă, nu datorează despăgubire;

b. suferă un prejudiciu cu caracter de continuitate este îndreptățit la despăgubiri sub

forma unor prestații periodice;

c. răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce întotdeauna împotriva aceluia care a

cauzat prejudiciul.

CAPITOLUL III

EXECUTAREA OBLIGAȚIILOR

1. Delimitări terminologice privind executarea obligațiilor. Plata

1. Obligațiile civile imperfecte:

a. se mai numesc și naturale;

b. pot fi protejate juridic pe calea ofensivă a acțiunii;

c. nu pot fi protejate juridic pe calea pasivă a excepției.

 2. Obligațiile scriptae in rem sunt reprezentate de:

a. obligația proprietarului de conservare a clădirii constând în asigurarea întreținerii

spațiului care constituie bunul principal, astfel încât clădirea să se păstreze în stare bună;

b. obligația dobânditorului corelativă dreptului locatorului opozabil acestuia în cazul

imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locațiunea a fost notată în cartea funciară,

dacă bunul dat în locațiune este înstrăinat, iar în contractul de locațiunea nu s-a stipulat

încetarea acesteia în cazul înstrăinării bunului;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

3. Obligațiile:

a. scriptae in rem, reprezintă îndatoririle ce incumbă, în temeiul legii sau chiar al

convenției părților, deținătorului unui lucru, pentru anumite rațiuni legale sau convenționale;

b. propter rem, reprezintă obligațiile care se nasc în legătură cu un lucru și care își

produc efectele și asupra unei terțe persoane care dobândește ulterior un drept real asupra

lucrului respectiv, chiar dacă această persoană nu a participat în vreun fel la nașterea

raportului juridic ce are în conținut acele obligații;

c. de grănițuire, simt obligații propter rem.

 4. Cu privire la împărțirea obligațiilor în obligații de rezultat și obligații de

mijloace se va avea în vedere faptul că:

a. simpla neobținere a rezultatului dă naștere unei prezumții de culpă în sarcina

debitorului, în materia obligațiilor de rezultat;

b. în materia obligațiilor de mijloace, creditorul nu mai are obligația de a dovedi că

debitorul nu a depus toată stăruința pentru îndeplinirea obligației asumate, de vreme ce se

constată neatingerea rezultatului preconizat;

c. obligația convențională de întreținere este o obligație de rezultat.

5. Nu reprezintă criterii de determinare a felului obligației ca fiind de rezultat

sau de mijloace:

a. gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;

b. influența pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

6. Reprezintă criterii de determinare a felului obligației ca fiind de rezultat sau

de mijloace:

a. modul în care obligația este stipulată în contract;

b. existența și natura contraprestației și celelalte elemente ale contractului;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

 7. Obligația:

a. de a da, poate include în conținutul ei și o obligație de a face;

b. de a face nu poate implica îndatorirea de a strămuta proprietatea;

c. de a da poate presupune și prestațiile privind executarea unei lucrări sau de a

presta un serviciu.

8. Obligația:

a. de a face, implică îndatorirea de a constitui sau transmite un drept real;

b. de a da, presupune îndatorirea de a preda un bun;

c. de a face, implică în general orice prestație pozitivă în afara celor care se încadrează în
noțiunea de a da.

9. în general în materia executării:

a. silite a obligațiilor se va reține că orice obligație trebuie îndeplinită în mod exact,

integral și la timp;

b. obligațiilor, se vor avea în vedere inclusiv regulile specifice răspunderii contractuale respectiv
rezoluțiunea, rezilierea, reducerea prestațiilor contractuale și cauzele justificate de neexecutare
a obligațiilor contractuale;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

10. în materia delimitării terminologice privind executarea obligațiilor:

a. plata se implică executarea voluntară a obligațiilor;

b. în privința executării voluntare a obligațiilor prin plată, efectele sunt previzibile

deoarece, în anumite situații obligația respectivă va fi îndeplinită în mod spontan;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.



11. Pentru ipoteza în care debitorul plătește o sumă de bani insuficientă pentru

a stinge cele două obligații pecuniare pe care le are față de același creditor:
a. nu se poate stinge obligația mai puțin oneroasă, cu prioritate față de obligația mai

oneroasă împotriva voinței debitorului;

b. va fî stinsă cu prioritate obligația care ajunsese la scadență, exclusiv pentru ipoteza în care
imputația plății o face debitorul, având în vedere că o plată anticipată nu

poate fî pretinsă de creditor;

c. debitorul are posibilitatea de a indica obligația pe care dorește să o stingă cu prioritate, numai
atunci când imputația plății nu a fost deja făcută de creditor.

12. Plata:

a. în materia obligațiilor pure și simple trebuie făcută în momentul nașterii raportului

juridic obligațional;

b. care are ca obiect predarea unui lucru individual determinat este portabilă;

c. nu este cherabilă dacă are ca obiect predarea unui lucru individual determinat.

13. în materia plății, dacă obligația are ca obiect predarea unor bunuri de gen:

a. debitorul nu are obligația de a preda bunuri de calitate cel puțin medie;

b. debitorul are dreptul să aleagă bunurile ce vor fi predate;

c. și debitorul s-a obligat să constituie o garanție, fără ca modalitatea și forma

acesteia să fie determinate, acesta este liberat prin oferirea la alegerea sa, a unei garanții

reale sau personale ori a unei alte garanții suficiente.

14. în materia plății, dacă obligația are ca obiect predarea unui bun individual

determinat, în cazul restituirii bunului către debitor, creditorul de bună-credință:

a. este cel care nu avea cunoștință la momentul predării că bunul aparține unui terț;

b. poate fî și cel care nu știa că debitorul nu poate dispune de bun;

c. nu are un drept de opțiune între a accepta executarea prestației prin predarea unui

alt bun ori de a solicita despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit.

15. Cu privire la plată:

a. debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea

rezultatului promis, în cazul obligațiilor de prudență și diligență;

b. în cazul obligațiilor de mijloace, pentru angajarea răspunderii civile contractuale a

debitorului, creditorului nu îi revine sarcina de a dovedi nedepunerea de către debitor a

tuturor diligențelor necesare pentru îndeplinirea obligației asumate;

c. în materia obligației de a preda bunuri individual determinate, dacă debitorul

predă un bun care nu îi aparține sau de care nu poate dispune, el nu poate cere creditorului
restituirea bunului predat decât dacă se angajează să execute prestația datorată cu

un alt bun de care acesta poate dispune.

16. în materia plății:

a. creditorul care a primit plata este obligat să-și dea acordul cu privire la liberarea
bunurilor afectate de garanțiile reale constituite pentru satisfacerea creanței sale;

b. dacă creditorul acceptă o plată parțială, cheltuielile suplimentare cauzate acestuia

de o asemenea executare a obligației vor rămâne în sarcina sa;

c. în cazul obligațiilor de rezultat, neîndeplinirea rezultatului promis constituie o

prezumție de vinovăție pentru angajarea răspunderii civile contractuale a debitorului.

17. Plata:

a. făcută unui creditor aparent îl obligă pe acesta să restituie plata primită debitorului

care a efectuat plata, potrivit regulilor stabilite pentru restituirea prestațiilor;

b. în cazul unor obligații inerente unei activități profesionale, diligență se apreciază

avându-se ca reper diligență pe care un bun proprietar o depune în administrarea

bunurilor sale;

c. este ca regulă generală indivizibilă, excepție putând să facă ipoteza în care are loc
imputația plății în mod proporțional cu valoarea datoriilor.

18. Plata:

a. făcută unei alte persoane decât cea prevăzută de lege este valabilă dacă este ratificată de
creditor;

b. efectuată de debitor către creditorul aparent nu are ca efect stingerea obligației;

c. făcută cu bună-credință unui creditor aparent este valabilă, chiar dacă ulterior se
stabilește că acesta nu era adevăratul creditor.

19. Plata:

a. ca act juridic, este lovită de nulitate relativă, pentru lipsa capacității de exercițiu,
dacă a fost făcută unui creditor incapabil, iar cel care a plătit poate fi obligat să plătească

din nou;

b. făcută unei alte persoane decât cea prevăzută de lege este valabilă dacă a fost
făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanțe liberatorii semnate de creditor;

c. efectuată de debitor către creditorul aparent nu are ca efect stingerea obligației

sale.

20. Plata:

a. se poate efectua și de o persoană neinteresată;

b. făcută de incapabil va putea fi restituită atunci când incapabilul și-a invocat

incapacitatea de la momentul executării;

c. bunurilor indisponibilizate, presupune că debitorul păstrează dreptul de regres

împotriva creditorului care a primit plata nevalabil făcută.

21. Plata:

a. poate fi privită și ca fiind un act juridic, în sensul de convenție care execută și cel
care primește;

b. temeiul ei poate fi reprezentat și de existența unei obligații din partea debitorului

de a nu face ceva ce ar fi putut face, dacă nu s-ar fi obligat la abstențiune;

c. nu poate avea ca obiect și obligațiile imperfecte.

22. Plata este considerată a fi liberatorie dacă:

a. a fost făcută în favoarea unui creditor aparent, dacă se stabilește ulterior că acesta

nu era adevăratul creditor;

b. este făcută de către un terț, când după natura obligației sau potrivit convenției
părților, aceasta nu trebuia executată numai de debitor, chiar dacă creditorul refuză plata;

c. este făcută anticipat, chiar și atunci când creditorul are un interes legitim ca plata

să fie făcută la scadență.

23. Plata efectuată:

a. prin virament va stinge datoria de vreme ce contul solvens-ului a fost debitat;

b. de un debitor incapabil dă dreptul la restituire pe motiv de incapacitate;

c. unui creditor incapabil să o primească îl liberează pe debitor dacă profită creditorului.

24. Debitorul poate efectua o plată cu o sumă de bani:

a. și anterior scadenței, atunci când nu rezultă contrariul din natura contractului sau
din împrejurările în care a fost încheiat contractul;

b. anterior scadenței, prin virament bancar, caz în care data plății se va considera ca
fiind aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma care a făcut obiectul plății,

dacă din înțelegerea părților nu rezultă contrariul sau dacă creditorul nu are un interes

legitim să refuze plata anticipată;

c. în mod portabil, cheltuielile plății urmând a fi suportate de creditor, ca regulă

generală.

25. Plata:

a. stinge obligația în cazul în care creditorul primește o altă prestație decât cea

datorată;

b. nu stinge obligația în situația în care plata este făcută de debitor, cu bună-credință,

unui creditor aparent, chiar dacă acesta din urmă cunoștea că cel care îi plătește nu îi

datorează nimic;

c. stinge obligația chiar și atunci când este realizată de o altă persoană decât debitorul, chiar
dacă nu dovedește vreun interes.

2. Punerea în întârziere a debitorului. Executarea silită directă

și executarea silită indirectă a obligațiilor

1. Imposibilitatea fortuită de executare a obligației:

a. trebuie dovedită de creditor, în cazul în care evenimentul s-a produs anterior

punerii debitorului în întârziere;

b. dacă este temporară, conduce la suspendarea executării obligației pentru un

termen rezonabil, apreciat în funcție de durata și urmările evenimentului care a provocat

imposibilitatea de executare;

c. se poate aplica și atunci când obligația asumată de debitor are ca obiect bunuri de

gen, afară de cazul în care debitorul a fost pus în întârziere.

2. în cazul punerii în întârziere a debitorului, dacă obligația are ca obiect

bunuri de gen:

a. debitorul nu are dreptul să aleagă bunurile care vor fi predate;

b. debitorul este liberat prin predarea unor bunuri de calitate cel puțin medie;
c. ca regulă generală, debitorul păstrează dreptul de a invoca imposibilitatea fortuită

de executare.

3. Punerea în întârziere a creditorului:

a. conduce la preluarea, de către acesta, a riscului obligației care nu mai poate fi

executată;

b. poate fî făcută prin notificarea scrisă adresată debitorului prin executorul judecătoresc sau
orice alt mijloc care asigură dovada comunicării;

c. se produce de drept dacă nu a fost executată obligația de a primi o sumă de bani,

datorată în exercițiul activității unei întreprinderi.

4. Punerea în întârziere:

a. a debitorului prin cererea de chemare în judecată formulată de creditor, nu permite

debitorului să își execute obligația într-un termen rezonabil după primirea cererii,

cheltuielile de judecată rămânând în sarcina reclamantului;

b. a debitorului, în folosul căruia curge prescripția, conduce la întreruperea cursului

prescripției extinctive numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în

termen de 6 luni de la data punerii în întârziere;

c. a creditorului de către debitor determină preluarea de către creditor a riscului

imposibilității de executare a obligației, iar debitorul este ținut să restituie fructele culese

după punerea în întârziere.

5. Cu privire la punerea în întârziere:

a. creditorul nu trebuie să efectueze punerea în întârziere în mod obligatoriu prin

executorjudecătoresc;

b. această formalitate trebuie să conțină un termen suplimentar determinat pentru

executarea în natură a obligației de către debitor, sub sancțiunea nulității absolute;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

6. Nu este necesară punerea în întârziere a debitorului pentru obținerea

daunelor interese în cazul:

a. neexecutării la scadență a obligațiilor contractuale, în măsura în care părțile nu au

prevăzut contrariul sau dacă legea nu dispune altfel;

b. neexecutării obligațiilor extracontractuale;

c. încălcării obligațiilor contractuale de a nu face.

7. Penalitățile în materia executării silite directe a obligațiilor:

a. neevaluabile în bani se referă la ipoteza că la cerea creditorului, instanța îl poate

obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în

favoarea celui dintâi o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei stabilită pe zi de întârziere,

până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu;

b. sunt interzise acordarea daunelor cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a

face sau a celor de a nu face;

c. niciuna dintre cele două variante de răspuns menționate anterior nu corespunde

adevărului.

8. Executarea silită directă (în natură) a unei obligații:

a. de a face, care nu implică acțiunea personală a debitorului, se poate face după

trecerea unui termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării,

de creditorul autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie dată cu citarea

părților să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane pe cheltuiala debitorului;

b. de a nu face care nu implică faptul personal al debitorului va putea fi adusă la

îndeplinire pe calea executării silite de către creditor;

c. de a nu face care implică faptul personal al debitorului nu va putea fî adusă la

îndeplinire pe calea executării silite de către creditor.

9. Executarea silită directă (în natură) a obligațiilor:

a. reprezintă o continuare a principiului forței obligatorii a contractului;

b. se poate referi la constrângerea debitorului unei obligații de a face cu caracter

intuitu personae prin aplicarea de penalități;

c. niciuna dintre cele două variante de răspuns menționate anterior nu corespunde

adevărului.

10. Clauza penală:

a. poate fi redusă de instanță, dacă este vădit excesivă față de prejudiciul previzibil la
momentul încheierii contractului, dar trebuie să rămână superioară valorii obligației

principale;

b. poate fi cerută numai debitorului care nu-și execută obligația, în cazul obligațiilor

indivizibile;

c. se poate cumula cu executarea în natură a obligației principale atunci când debitorul este
profesionist.

11. în materia clauzei penale:

a. instanța nu poate interveni pentru majorarea clauzei penale, conform legii civile;
b. părțile stabilesc condițiile de suspendare a contractului;

c. este exclusă posibilitatea reținerii acesteia ca fiind tacită.

12. Clauza penală:

a. trebuie să îndeplinească, pentru a produce efecte, condițiile răspunderii contractuale ale

debitorului, mai puțin condiția dovedirii prejudiciului;

b. poate fi majorată de către instanță;

c. alegerea între invocarea clauzei penale și executarea silită poate aparține și debitorului,
pentru ipoteza în care neexecutarea obligației se datorează culpei acestuia sub

forma neglijenței sau imprudenței.

13. Clauza penală:

a. poate fi uneori cumulată cu executarea în natură;

b. poate fi redusă de instanța de judecată în mod excepțional;

c. niciuna dintre cele două variante de răspuns menționate anterior nu corespunde

adevărului.

14. Clauza penală:

a. se poate invoca și de partea în beneficiul căreia se stipulează, în plus, în clauzele

contractuale un pact comisoriu de ultim grad;

b. conferă creditorului un drept de opțiune între executarea acesteia și executarea în

natură a obligației principale;

c. nu îl scutește pe creditor de dovada culpei debitorului.

3. Sancțiuni civile în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor

contractuale. Cauze justificative de neexecutare

a obligațiilor contractuale

1. Constituie o asemănare între rezoluțiune și reziliere:

a. faptul că ambele produc efecte ex tune cu privire la desființarea contractului;

b. împrejurarea că debitorul poate alege una din aceste două sancțiuni civile;

c. faptul că se pot acorda daune-interese.

2. Pentru ipoteza rezoluțiunii judiciare:

a. instanța poate acorda un termen suplimentar de executare;

b. cererea de chemare în judecată se consideră ca fiind punerea în întârziere a debitorului;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

3. Rezoluțiunea judiciară:

a. pentru a fî admisibilă implică în mod obligatoriu punerea în întârziere prealabilă a

debitorului

b. pentru a fî dispusă de instanța de judecată, nu prezintă relevanță aspectul întinderii

neexecutării obligațiilor;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

4. Rezoluțiunea, spre deosebire de acțiunea pauliană:

a. poate fî introdusă pentru desființarea oricărui contract sinalagmatic;

b. poate fî introdusă de către una din părțile contractante, în condițiile legii;

c. poate fî folosită în cazul în care niciuna din obligațiile părților contractante nu a

fost executată.

5. Se va reține ca fiind o asemănare între reziliere și rezoluțiune:

a. desființarea contractului cu efecte ex tune;

b. posibilitatea acordării daunelor interese la cerere;

c. posibilitatea debitorului de a opta între rezoluțiune, reziliere sau executarea silită.

6. Atât în cazul rezoluțiunii cât și în cazul rezilierii:

a. se va reține în mod necesar și cerința producerii unui prejudiciu;

b. contractul se desființează numai pentru viitor;

c. niciuna dintre variantele enunțate anterior nu corespunde adevărului.

7. Acțiunea în rezilierea unui contract:

a. poate presupune ca și condiție de admisibilitate inclusiv situația unei neexecutări

parțiale a obligației, dar suficient de importantă;

b. poate presupune ca și condiție de admisibilitate și o neexecutare de mică însemnătate având

caracter repetat;

c. în cazul în care a fost admisă, are ca efect desființarea retroactivă a contractului.

8. Dreptul de a denunța unilateral contractul:

a. în principiu, poate fî exercitat de oricare din părți în cazul contractului încheiat pe

durată nedeterminată, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz

b. în lipsă de convenție contrară, partea căreia îi este recunoscut acest drept nu îl

poate exercita după;

începerea executării contractului cu executare succesivă sau continuă;

c. în cazul contractului încheiat pe durată nedeterminată, părțile pot conveni în mod

valabil o prestație în schimbul dreptului de a denunța unilateral contractul.

9. Rezoluțiunea unilaterală a unui contract:

a. produce efecte între părți din momentul emiterii către creditor a declarației de

rezoluțiune;

b. produce asupra contractului, pe fond, aceleași efecte ca rezoluțiunea judiciară;

c. presupune ca și condiție sine qua non de invocare o clauză contractuală din care să

rezulte dreptul creditorului de invocare a rezoluțiunii.

10. Riscul contractului:

a. poate fî întâlnit inclusiv în cazul contractelor unilaterale;

b. este reglementat în materia contractelor translative de proprietate, printr-o normă

juridică imperativă;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este adevărată.

11. în contractele bilaterale translative de proprietate, riscul pieirii fortuite a

bunului:

a. este suportat de creditorul obligației de predare a bunului, indiferent de momentul

punerii sale în întârziere;

b. este reglementat prin norme juridice imperative;

c. este reglementat prin norme juridice dispozitive.

12. Excepția de neexecutare:

a. se poate invoca numai în cazul existenței unui litigiu civil pendinte;

b. poate justifica neexecutarea unei obligații contractuale dintr-un contract unilateral;

c. se poate invoca independent de punerea în întârziere a debitorului.

13. Excepția de neexecutare a contractului:

a. este inaplicabilă în situația în care părțile au stabilit o ordine de executare a obligațiilor

potrivit căreia creditorul trebuie să-și execute primul obligația;

b. presupune ca și condiție sine qua non punerea în întârziere a debitorului;

c. invocată, nu are ca efect suspendarea executării obligației celui care o invocă.

14. Excepția de neexecutare:

a. poate justifica neexecutarea unei obligații extracontractuale;

b. nu poate fi invocată în legătură cu neexecutarea unui contract unilateral;

c. poate fi invocată și cu privire la un contract real față de debitorul obligației de

predare a bunului.

15. Pentru ipoteza invocării excepției de neexecutare a contractului:

a. nu este necesară o clauză contractuală care să includă condițiile invocării excepției;

b. este necesar ca debitorul să fi fost pus în întârziere;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

16. Excepția de neexecutare:

a. presupune ca efect suspendarea executării obligației asumate de partea care

recurge la acest mijloc de apărare, până la data la care cealaltă parte își va executa obligația
asumată prin același contract;

b. poate fi invocată întotdeauna în cazul în care între părți există două obligații

reciproce;

c. poate fi invocată numai în fața instanței de judecată.

17. Excepția de neexecutare:

a. are ca efect suspendarea contractului;

b. reprezintă, o cauză justificată de neexecutare a obligațiilor în accepțiunea Noului

Cod civil;

c. reprezintă un mijloc de apărare care constă în refuzul de executare a obligației

exprimat de către una din părțile contractului sinalagmatic atunci când cealaltă parte îi

pretinde această executare fără a-și executa sau a oferi executarea propriei obligații.

18. Excepția de neexecutare a contractului poate fi invocată și în cazul:

a. unui contract unilateral;

b. în care există o mică însemnătate a prestației neexecutate;

c. în care partea care o invocă se declară gata să-și execute propria obligație.
19. Excepția de neexecutare a contractului:

a. nu presupune punerea în întârziere a cocontractantului ca o condiție sine qua non

pentru a fi admisă;

b. poate fi invocată numai după sesizarea instanței de judecată;

c. presupune ca ambele obligații să fie exigibile la data invocării excepției.

20. Excepția de neexecutare a contractului:

a. poate fi invocată dacă cocontractantul și-a executat obligația ce îi incumbă;

b. poate fi invocată numai dacă este vorba despre o neexecutare totală a cocontractantului
căruia i se opune excepția;

c. nu exclude posibilitatea introducerii acțiunii în rezoluțiunea contractului de către

partea care a invocat excepția.

21. Exceptio non adimpleti contractus9.

a. atrage deplano punerea în întârziere a părții care nu și-a executat obligația;

b. poate fi invocată și în contractele unilaterale cu executare succesivă;

c. nu poate fi invocată de partea care și-a executat propria obligație.

4. Mijloace de protecție a drepturilor creditorilor

asupra patrimoniului debitorului

1. Creditorii chirografari:

a. beneficiază în scopul asigurării executării creanțelor lor de măsuri conservatorii

(spre exemplu acțiunea pauliană);

b. în privința executării creanțelor lor depind întotdeauna de solvabilitatea debitorilor;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

2. Creditorii chirografari:

a. au putere de coerciție asupra debitorului;

b. beneficiază de dreptul de gaj general asupra patrimoniului unui debitor;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

3. Măsurile asigurătorii:

a. sub forma sechestrului asigurător, se referă la indisponibilizarea bunurilor care

formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei

acestora unei persoane denumite administrator-sechestru;

b. sub forma popririi asigurătorii, implică înființarea acesteia asupra sumelor de

bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile datorate debitorului de
o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în temeiul unor raporturi

juridice existente;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă

4. Măsurile asigurătorii:

a. se dispun la cerere de oricine are interes, atunci când există riscul ca un mijloc de

probă să dispară până la începerea ori în cursul procesului, înainte de etapa procesuală ce

ar privi propunerea și administrarea acelor probe;

b. poate fi reprezentat de sechestrul asigurător, judiciar sau de poprirea asigurătorie;

c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

5. Asigurarea dovezilor:

a. se poate face prin executorul judecătoresc și cu privire la constatarea de urgență a

unei stări de fapt;

b. poate avea ca obiect constatarea și conservarea de urgență a oricărui tip de probă

prevăzut de lege;

c. nu se poate face asupra mărturiei unei persoane.

6. Creditorul chirografar pentru conservarea creanței sale poate:

a. lua o măsură revocatorie respectiv să introducă acțiunea subrogatorie;

b. îndeplini unele formalități de publicitate și de informare pe contul debitorului;

c. introduce inclusiv acțiunea în constatarea simulației.

7. Acțiunea oblică:

a. se poate introduce și atunci când este vorba de drepturi patrimoniale care impun o

apreciere subiectivă din partea titularului lor;

b. nu poate fi introdusă atunci când creanța este contestată printr-un înscris, în sensul

că se pretinde că ea nu există;

c. dacă a fost admisă va avea ca efect principal readucerea/conservarea dreptului în

patrimoniul debitorului respectiv.

8. Acțiunea subrogatorie:

a. se poate introduce și pentru exercitarea unor drepturi patrimoniale care au caracter

intuitupersonae,
b. se mai numește și indirectă;
c. nu implică existența unei creanțe lichide.

9. Acțiunea oblică poate fi introdusă:

a. de creditor, pentru exercitarea drepturilor nepatrimoniale ale debitorului său;

b. și dacă este vorba despre drepturi neurmăribile;

c. și pentru exercitarea acțiunii pauliene pe care debitorul o are împotriva unei terțe
persoane.

10. Acțiunea subrogatorie poate fi introdusă:

a. numai atunci când creditorul are deschisă propria acțiune civilă (acțiune executorie)
împotriva debitorului;

b. chiar dacă creanța creditorului nu este exigibilă;

c. și atunci când nu suntem în prezența unui drept propriu-zis al debitorului, acesta

având exclusivitatea exclusiv de a-și administra patrimoniul.

11. Acțiunea oblică:

a. nu reprezintă un mijloc de protecție al drepturilor creditorului asupra patrimoniului

debitorului;

b. poate fî inclusă în rândul măsurilor revocatorii sau asigurătorii;

c. poate presupune ca situație premisă pasivitatea debitorului care poate avea ca

efect riscul stingerii unui drept din patrimoniul acestuia.

12. în materia acțiunii subrogatorii:

a. creditorul întreținerii nu poate opune creditorului său caracterul personal al

contractului de întreținere;

b. creditorul urmărește să conserve drepturile patrimoniale urmăribile ale debitorului, pentru

asigurarea preferinței în concursul cu alți creditori;

c. creditorul nu poate formula acțiunea dacă dreptul său de creanță s-a născut

anterior datei de 1 octombrie 2011.

13. Acțiunea oblică:

a. poate fi promovată și pentru a se obține revocarea donației pentru ingratitudine;

b. pentru a putea fî admisibilă trebuie formulată în mod necesar de către toți

creditorii;

c. poate fi justificată și de pasivitatea debitorului insolvabil.

14. Acțiunea oblică:

a. poate fi exercitată de creditor în scopul de a-1 obliga pe debitor să închirieze

un bun;

b. nu conferă creditorului care a exercitat-o un drept de preferință asupra bunului ce

a format obiectul litigiului față de ceilalți creditori ai debitorului;

c. poate fi introdusă inclusiv pentru revocarea unei donații pentru ingratitudine, însă

numai atunci când există acordul debitorului.

15. Acțiunea revocatorie:

a. trebuie intentată în termenul general de prescripție care începe să curgă de la

momentul la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul creat prin

actul fraudulos;

b. poate fi introdusă și pentru revocarea unui act ce are caracter nepatrimonial;

c. spre deosebire de acțiunea subrogatorie, nu poate fi intentată și pentru atacarea

unor acte prin care debitorul refuză să se îmbogățească.

16. Admisibilitatea acțiunii pauliene:

a. nu presupune ca și condiție cerința unei creanțe lichide și exigibile, spre deosebire

de acțiunea subrogatorie;

b. se poate introduce și pentru acele acte pe care debitorul le-a încheiat înainte de a

se naște creanța creditorului;

c. are ca efect protejarea garanției comune a creditorilor.

17. Acțiunea revocatorie:

a. presupune, printre altele, condiția existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile;

b. implică în ceea ce privește condiția certitudinii creanței ca aceasta să se fi născut

ulterior nașterii creanței creditorului;

c. implică, printre alte condiții și existența unui act de însărăcire a debitorului.

18. Nu pot face obiectul acțiunii pauliene următoarele categorii de acte:

a. cele referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale debitorului;

b. cele care nu implică o apreciere personală;

c. cele privitoare la drepturile și bunurile neurmăribile ale debitorului.

19. Acțiunea pauliană are ca efect declararea unor acte ale debitorului ca fiind:

a. revocate;

b. desființate;

c. inopozabile.

20. în cazul acțiunii revocatorii:

a. dovedirea fraudei debitorului reprezintă o condiție a admisibilității acțiunii

indiferent de natura oneroasă sau cu titlu gratuit a actului încheiat cu terțul;

b. ca regulă generală, nu poate fi atacat un act prin care debitorul a plătit pe un alt
creditor al său;

c. termenul de prescripție este de 3 ani de la momentul la care creditorul a luat

cunoștință de încheierea actului în frauda sa.

CAPITOLUL IV

TRANSMISIUNEA, TRANSFORMAREA,

STINGEREA Șl GARANTAREA OBLIGAȚIILOR

1. Transmisiunea și transformarea obligațiilor

1. Nu reprezintă mijloace de transformare a obligațiilor:

a. înlocuirea debitorului inițial cu unul nou;

b. preluarea (cesiunea) datoriei;

c. subrogația în drepturile creditorului.

2. Se vor reține ca fiind mijloace de transformare a obligațiilor:

a. schimbarea de debitor;

b. contractarea de către debitor a unei obligații noi față de creditor;

c. subrogația în drepturile creditorului.

3. Cu privire la transmisiunea și transformarea obligațiilor se va reține că:

a. novația reprezintă, de lege lata, singurul mod de transformare a obligațiilor;

b. mijloacele de transmitere a obligațiilor includ subrogația în drepturile creditorului,

precum și preluarea de datorie;

c. nicio variantă de răspuns dintre cele menționate anterior nu este corectă.

4. Subrogația convențională consimțită de creditor, spre deosebire de cesiunea

de creanță:

a. reprezintă un mod de transmitere a obligației;

b. operează strict în măsura plății efectuate, iar nu a valorii nominale a creanței;

c. se poate produce înainte de plată.

5. în materia preluării datoriei prin contract încheiat între creditor și noul

debitor:

a. noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare întemeiate pe

raportul juridic dintre noul debitor și debitorul inițial decât dacă acest raport a fost

motivul determinant al preluării;

b. când contractul de preluare este desființat, obligația debitorul inițial renaște cu

toate accesoriile sale, sub rezerva drepturilor dobândite de terții de bună credință, doar

dacă aceste drepturi rezultă din înscrisuri autentice;

c. obligația fideiusorului se va stinge dacă acesta nu și-a dat acordul la preluare.

6. Subrogația personală:

a. își produce efectele din momentul plății;

b. poate fî consimțită numai de creditor, dacă este de natură convențională;

c. trebuie să fie expresă.

7. Obligația valid constituită:

a. nu poate fi transmisă în niciun caz de debitor, având în vedere caracterul său

personal;

b. poate fi inter vivos transmisă printr-un contract încheiat între creditorul inițial și
noul debitor;

c. poate fi novată însă numai dacă există consimțământul debitorului inițial.

8. Cu privire la transmisiunea și transformarea obligațiilor se va reține că:

a. pentru validitatea subrogației consimțite de creditor este întotdeauna necesar și

consimțământul debitorului;

b. este necesar și consimțământul creditorului pentru valabilitatea preluării datoriei

convenită cu debitorul;

c. novația prin înlocuirea debitorului inițial nu presupune întotdeauna consimțământul acestuia

pentru a fi valabilă.

9. în cazul novației:

a. se va stinge, ca regulă generală, ipoteca ce garanta obligația inițială;

b. nu mai pot fî opuse mijloacele de apărare pe care le avea vechiul debitor, spre
deosebire de cesiunea de creanță și subrogația reală;

c. fideiusiunea care însoțea vechea obligație nu se stinge continuând să garanteze și

noua obligație.

10. Cu privire la condițiile novației este adevărat că:

a. poate fi înlocuită și o obligație anulabilă;

b. trebuie să existe animus novandr,

c. obligația născută dintr-un delict civil nu poate fî novată.

11. Novatia obiectivă:

a. presupune schimbarea unui element obiectiv reprezentat de obiect sau de un

subiect al raportuluijuridic obligațional;

b. nu poate implica schimbarea cauzei raportului juridic obligațional;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

12. Novația:

a. poate implica schimbarea creditorului sau a debitorului;

b. poate implica schimbarea obiectului;

c. nu poate implica schimbarea cauzei raportuluijuridic obligațional.

13. De lege lata, transformarea obligației se poate realiza prin:

a. novație;
b. delegație;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

14. Prin transformarea obligației:

a. se poate schimba unul dintre elementele raportului juridic obligațional;

b. se poate schimba obiectul sau subiectul;
c. nu se poate schimba cauza.

15. în cazul novației:

a. prin schimbare de debitor efectele se produc dacă există consimțământul debitorului inițial,
sens în care noul debitor este obligat să-1 notifice pe debitorul inițial cu

privire la intenția părților de a nova;

b. dacă este consimțită de un creditor solidar nu va fi opozabilă celorlalți creditori

decât pentru partea din creanță ce revine acelui creditor;

c. atunci când novația are loc prin schimbarea debitorului, noul debitor nu poate

opune creditorului mijloacele de apărare pe care le avea împotriva debitorului inițial și

nici cele pe care acesta din urmă le avea împotriva creditorului, cu excepția situației în

care, în acest ultim caz, debitorul poate invoca nulitatea relativă a actului din care s-a

născut obligația inițială.

16. Novația:

a. nu poate opera fără acordul creditorului;

b. nu se prezumă și trebuie constată prin înscris;

c. reprezintă un mijloc de transformare a obligațiilor care presupune exclusiv schimbarea

obiectului sau a cauzei obligației vechi.

2. Stingerea obligațiilor

1. Imposibilitatea fortuită de executare:

a. reprezintă o modalitate de stingerea a obligațiilor prin nerealizarea creanței

creditorului;

b. se aplică în mod excepțional și în cazul în care obligația are ca obiect bunuri de gen;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

2. Imposibilitatea fortuită de executare:

a. presupune că sarcina probei revine debitorului, fără ca acesta să aibă și obligația

de a-1 notifica în prealabil pe creditor;

b. are ca efect stingerea pur și simplu a obligației în cazul contractelor unilaterale;

c. în situația în care îmbracă forma cazului fortuit înlătură vinovăția.

3. Imposibilitatea fortuită de executare în materia răspunderii civile:

a. nu înlătură raportul de cauzalitate;

b. poate constitui o cauză care înlătură vinovăția;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

4. în ipoteza dării în plată:

a. trebuie să existe acordul expres al creditorului;

b. convenția se poate încheia și înainte de momentul efectuării plății cu noua

prestație convenită;
c. debitorul nu este ținut să garanteze contra evicțiunii pe creditor.

5. în materia dării în plată:

a. pentru ipoteza antrenării răspunderii debitorului contra viciilor lucrului, dacă

creditorul preferă să ceară prestația inițială și repararea bunului, nu va renaște fideiusiunea
oferită de un terț cu privire la executarea unei alte prestații decât cea inițial

datorată;

b. debitorul nu are posibilitatea să ofere, în locul obligației inițiale, o prestație

constând într-un bun individual determinat aflat în proprietatea sa;

c. nu mai este necesar consimțământul creditorului, deoarece instanța poate să pronunțe o

hotărâre care să țină loc de liberare a debitorului prin dare în plată, pentru ipoteza

în care bunul oferit are o valoare egală sau mai mare decât aceea a obiectului obligației.

6. Remiterea de datorie:

a. consimțită în favoarea fideiusorului, are ca efect liberarea debitorului principal;

b. atunci când este un act juridic civil inter vivos este un contract, deoarece presupune și
consimțământul debitorului;

c. făcută unui dintre fideiusori are ca efect și liberarea tuturor fîdeiusorilor.

7. Remiterea de datorie:

a. nu este exclus să fie supusă reducțiunii liberalităților excesive;

b. nu poate fi făcută și prin testament;

c. făcută unuia dintre codebitorii indivizibili îi liberează și pe ceilalți.

8. Compensația legală operează:

a. inclusiv când una din creanțe are ca obiect un bun insesizabil;

b. și atunci când una din datoriile reciproce nu se stinge integral;

c. chiar și atunci când una din creanțele care fac obiectul compensației rezultă

dintr-un act făcut cu intenția de a păgubi.

9. Compensația legală:

a. este împiedicată de termenul de grație;

b. exclude posibilitatea renașterii creanțelor reciproce;

c. nu operează în toate cazurile în care fiecare din creanțele reciproce are ca obiect
bunuri de gen.

10. Remiterea de datorie:

a. se poate realiza și printr-o donație indirectă, situație în care forma autentică este

obligatorie ad validitatem;

b. poate fi și tacită;

c. este totală, în lipsă de stipulație contrară.

11. Reprezintă o remitere de datorie:

a. cu titlu oneros, dacă debitorul execută o altă prestație decât cea datorată, indiferent

de valoarea prestației, dacă creditorul consimte la aceasta;

b. renunțarea creditorului la privilegiul constituit în favoarea sa spre plata datoriei;

c. liberarea totală a debitorului de obligație, făcută de creditor, atunci când acesta îi

remite debitorului sau fîdeiusorului acestuia titlul original constatator al creanței.


12. Actul prin care părțile unui contract de împrumut de consumație stabilesc

că creditorul va realiza remiterea de datorie a debitorului, cu condiția ca acesta din

urmă să se oblige să cumpere cu aceeași sumă un tablou pentru fiul de 25 ani al

împrumutătorului:

a. poate fi calificată ca fiind o remitere de datorie, prin transformarea obligației

inițiale într-o obligație alternativă;

b. poate fi calificată ca fiind o prezumție iuris et de iure de novație obiectivă;

c. este valabilă și în lipsa consimțământului fiului împrumutătorului.

13. Obligațiile se sting prin:

a. executarea silită prin echivalent;

b. consolidarea retroactivă;

c. îndeplinirea condiției rezolutorii.

14. Stingerea obligațiilor reprezintă:

a. modalitatea prin care încetează raportul juridic obligațional;

b. momentul la care subiectele își pierd drepturile și obligațiile subiective care se

regăsesc în conținutul raportuluijuridic obligațional respectiv;

c. momentul la care subiectele își realizează drepturile și obligațiile subiective care

se regăsesc în conținutul raportului juridic obligațional respectiv.

3. Garantarea obligațiilor

1. Dreptul de retenție:

a. poate naște pentru retentor inclusiv obligația de a folosi bunul;

b. poate să confere inclusiv prerogativa urmăririi bunului din mâna altei persoane;
c. privește acea parte din bun corespunzătoare valorii datoriei, dacă valoarea bunului

ar fi mai mare decât valoarea datoriei.

2. Ipoteca:

a. nu poate avea ca obiect bunuri mobile;

b. nu poate avea ca obiect nuda proprietate;

c. poate fi cesionată, în mod alternativ în ceea ce privește dreptul sau rangul, distinct
de creanța garantată, în condițiile legii.

3. Ipoteca convențională:

a. se stinge prin decesul debitorului intervenit înainte de plată;

b. poate garanta exclusiv o obligație care are ca obiect o sumă de bani;

c. presupune în mod necesar ca suma pentru care ipoteca este constituită să fie determinată în
contractul de ipotecă.

4. Ipoteca convențională:

a. nu se stinge prin decesul creditorului intervenit înainte de plată;

b. nu poate garanta și o obligație care nu are ca obiect o sumă de bani;

c. nu presupune în mod necesar ca suma pentru care ipoteca este constituită să fie
determinată în contractul de ipotecă

5. Fideiusiunea:

a. se poate constitui pentru a garanta obligația unui alt fideiusor;

b. va putea fî încheiată valabil chiar și împotriva voinței creditorului principal;

c. poate fi constituită și pentru garantarea executării unei datorii viitoare

6. în cazul fideiusiunii:

a. remiterea de datorie consimțită în favoarea fideiusorului nu stinge obligația

garantată;

b. la urmărirea fideiusorului, va fi executată cu prioritate obligația astfel garantată

față de alți creditori;

c. dacă obligația garantată prin fideiusiune a devenit naturală până la momentul

încheierii fideiusiunii, contractul de fideiusiune va fi lovit de nulitate.

7. în cazul fideiusiunii:

a. se poate garanta și o obligație intuitu personae',

b. beneficiul de discuțiune se poate invoca dacă fideiusorul s-a obligat în solidar cu

debitorul principal;

c. beneficiul de diviziune nu poate fi invocat dacă prin clauzele contractuale a fost

prevăzută solidaritatea fideiusorilor.

8. Ca regulă generală în materia garantării obligațiilor:

a. multiplicarea dreptului de gaj general exclude riscul insolvabilității debitorului;

b. scrisoarea de garanție reprezintă o garanție autonomă;

c. dreptul de retenție este o garanție reală.



9. în materia garantării obligațiilor:

a. garanțiile reale se mai numesc și drepturi reale de garanție;

b. garanțiile personale se mai numesc și cauțiuni personale;

c. garanțiile personale nu presupun multiplicarea într-un fel sau altul a gajului

general.

10. Garanțiile îndeplinesc următoarele funcții:

a. funcția de asigurare a protecției intereselor creditorului;

b. funcția de asigurare a securității dreptului real;

c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

GRILE CURS

1. Subiectul activ în cadrul raportului juridic de obligaţii

civile se numeşte:

a) Debitor;

b) Creditor;
c) Locator.

2. Obligaţiile de a face:

a) Sunt întotdeauna obligaţii de rezultat;

b) Pot fi obligaţii de rezultat sau, după caz, de mijloace;

c) Sunt întotdeauna obligaţii de mijloace.

3. Obligaţiile de mijloace:

a) Se mai numesc şi obligaţii de diligenţă;

b) Presupun garantarea creditorului că rezultatul urmărit va fi

atins;

c) Se subclasifică în obligaţii de rezultat, perfecte şi imperfecte.

4. Pot face obiectul unei ipoteci:

a) Universalităţile de bunuri;
b) Bunurile inalienabile;

c) Doar bunurile imobile.

5. Reprezintă mijloc juridic ofensiv de asigurare a realizării dreptului de creanţă:

a) Executarea silită;
b) Excepţia, invocată de creditor în faţă instanţei de judecată;

c) Excepţia, invocată de debitor în faţa instanţei de judecată.

6. Contractul reprezintă:

a) Acordul dintre două sau mai multe persoane dat cu intenţia

de a constitui un raport juridic civil;

b) Acordul de voinţa numai dintre două persoane dat cu

intenţia de a constitui, modifica şi a stinge un raport juridic civil;

c) Acordul de voinţa dintre două sau mai multe persoane dat cu

intenţia de a constitui, modifica sau a stinge un raport juridic civil.

7. După conţinut, contractele se clasifica în:

a) Contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit;

b) Contracte consensuale, contracte solemne şi contracte reale;

c) Contracte sinalagmatice şi contracte unilaterale.

8. În funcţie de scopul urmărit de părţi, contractele se

clasifică în:

a) Contracte consensuale, solemne şi reale;

b) Contracte cu titlu oneros şi cu titlu gratuit;

c) Contracte sinalagmatice şi unilaterale.

9. După modul de formare, distingem intre:

a) Contracte consensuale, solemne şi reale;

b) Contracte sinalagmatice şi unilaterale;

c) Contracte consensuale şi sinalagmatice.



10. Reprezintă condiţie de fond esenţială pentru validitatea

contractului:

a) Capacitatea de a contracta;
b) Obiectul determinabil şi licit;

c) Cauza determinată şi morală.

11. Ca regulă, contractele se încheie în mod valabil:

a) În formă autentică;

b) Prin simplul acord de voinţa al părţilor, exprimat în formă

autentică;

c) Prin simplul acord de voinţa al părţilor, conform principiului

consensualismului.

12. O propunere constituie oferta de a contracta:

a) Dacă este exprimată în scris;

b) Dacă are elemente suficiente pentru formarea contractului;

c) Dacă are toate elementele principale şi secundare, pentru

formarea contractului.

13. Revocarea ofertei de a contracta:

a) Trebuie să intervină obligatoriu înainte că oferta să ajungă la

destinatar;

b) Poate interveni şi înainte de expirarea duratei prevăzute

pentru acceptare;
c) Nu poate interveni în nici un caz, ofertantul fiind ţinut de

oferta să;

14. Solicitarea de a formula oferte de contractare, adresată

uneia sau mai multor persoane determinate:

a) Constituie, prin ea însăşi, oferta de a contracta;

b) Nu constituie, prin ea însăşi, oferta de a contracta;

c) Nu este reglementată de Noul Cod civil român.

15. Acceptarea ofertei de a contracta reprezintă:

a) Orice act ori fapt al destinatarului, dacă indica acordul cu

privire la oferta;

b) Orice act ori fapt al destinatarului, dacă indica acordul cu

privire la oferta, dar cu modificări sau completări;

c) Numai un înscris constatator al ofertei.

16. Acceptarea ofertei de a contracta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) Să fie în concordanţă cu oferta de a contracta, destinatarul

trebuind să accepte integral şi întocmai oferta;

b) Poate fi exprimată şi după expirarea termenului prevăzut în

oferta de a contracta;

c) Poate fi exprimată în termenul prevăzut în oferta de a

contracta, cu modificări şi completări.

17. În practică, dacă ofertantul şi acceptantul ofertei de a

contracta nu se află în acelaşi loc, contractul se consideră încheiat în momentul în care:

a) Ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare în orice mod;

b) Destinatarul îşi manifestă acordul de voinţă cu privire la

ofertă, chiar dacă nu a expediat acceptarea;

c) Acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu a luat

cunoştinţă de conţinutul ei, din motive neimputabile.

18. Reprezintă locul încheierii contractului:

a) Locul în care acceptarea ajunge la ofertant;

b) Domiciliul destinatarului acceptării;

c) Domiciliul destinatarului ofertei.

19. Principiul pacta sunt servanda presupune că un contract:

a) Produce efecte numai faţă de părţile contractante;

b) Produce efecte şi faţă de terţe persoane;

c) Are putere de lege între părţile contractante.

20. Oferta devine caducă dacă:

a) Acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit;

b) Oferta nu ajunge la acceptant în termenul stabilit;

c) Acceptantul modifică sau completează conţinutul ofertei.

21. În virtutea principiului relativităţii efectelor contractului, contractul produce efecte:

a) Între părţi, avanzi-cauza şi terţi;

b) Şi faţă de terţi;

c) Numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel.

22. Avânzii-cauza sunt persoane:

a) Străine de contract, faţă de aceştia contractual neproducând

efecte;

b) Care au participat direct la încheierea contractului;

c) Care nu au participat la încheierea contractului, dar efectele

acestuia se produc şi faţă de ele.

23. Categoria avânzilor-cauză cuprinde:

a) Doar succesorii universali şi cu titlu universal;

b) Şi succesorii cu titlu particular;

c) Terţii.

24. Promisiunea faptei altuia reprezintă o excepţie:

a) Reală de la principiul relativităţii efectelor contractului;

b) Aparenţa de la principiul pacta sunt servanda;

c) Aparenţa de la principiul relativităţii efectelor contractului.

25. Stipulaţia pentru altul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) Beneficiarul stipulaţiei trebuie să fie în mod obligatoriu

determinat ab initio;

b) Să existe intenţia de a contracta în interes propriu;

c) Voinţa de a stipula în folosul unei terţe persoane să fie

neîndoielnică.

26. Simulaţia reprezintă operaţiunea juridică ce constă în

încheierea:

a) Între aceleaşi părţi a doua contracte, contractul secret

corespunzând voinţei reale a părţilor;

b) Unui contract secret prin care părţile extind efectele

contractului şi asupra terţilor;

c) Între aceleaşi părţi a doua contracte, contractul public

corespunzând voinţei reale a părţilor.

27. Pentru a fi în prezenţa simulaţiei, trebuie îndeplinită

una dintre următoarele condiţii:

a) Actul public să corespundă voinţei reale a părţilor;

b) Actul secret să fie încheiat concomitent său anterior

încheierii actului public;

c) Actul secret să fie încheiat concomitent sau ulterior

încheierii actului public.

28. În cazul simulaţiei, actul secret:

a) Poate fi invocat împotriva terţilor de buna-credinţă care au

dobândit drepturi de la achizitorul aparent;

b) Nu produce efecte nici faţă de părţi dacă nu îndeplineşte

condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea să valabilă;

c) Nu produce efecte în nici un caz asupra avanzilor-cauza.

29. Rezoluţiunea contractelor presupune desfiinţarea contractului:

a) Pentru viitor;

b) Atât pentru viitor, cât şi pentru trecut;

c) Numai pentru trecut.

30. Rezoluţiunea contractelor va fi dispusă de către instanţă

de judecată:

a) Chiar dacă debitorul obligaţiei neexecutate nu a fost pus în

întârziere;

b) Numai dacă neexecutarea este totală;

c) Numai dacă debitorul obligaţiei neexecutate a fost pus în

întârziere.

31. În cazul în care se dispune rezoluţiunea contractului:

a) Se considera că acel contract nu a fost niciodată încheiat;

b) Fructele culese de dobânditor se restituie în toate cazurile;

c) Părţile nu vor fi puse în situaţia anterioară încheierii contractului, rezoluţiunea operând doar
pentru viitor.

32. Rezilierea contractelor:

a) Operează numai pentru viitor;

b) Are ca efect restituirea prestaţiilor executate de părţile

contractului cu executare dintr-o dată;

c) Nu se aplică contractelor cu executare succesivă.

33. Reprezintă fapt juridic licit:

a) Gestiunea de afaceri;
b) Stipulaţia pentru altul;

c) Simulaţia.

34. În cazul gestiunii de afaceri:

a) Gerantul nu trebuie să aibă capacitate de exerciţiu;

b) Intervenţia gerantului nu trebuie să fie utilă geratului;

c) Geratul trebuie să fie complet străin de operaţiunea pe care

gerantul o săvârşeşte în interesul sau.

35. Gestiunea de afaceri da naştere următoarelor obligaţii

în sarcina gerantului:

a) Obligaţia de a continua gestiunea începută panace geratul

sau moştenitorii acestuia o vor prelua;

b) Obligaţia să îl indemnizeze pe great pentru cheltuielile

necesare efectuate;
c) Nici una din variantele anterioare.

36. În ceea ce priveşte plata lucrului nedatorat:

a) Datoria pentru care s-a făcut plata trebuie să existe;

b) Plata trebuie să fi fost făcută din eroare;

c) Datoria pentru care s-a făcut plata trebuie să existe şi să fie

scadentă.

37. Dacă plata nedatorată a constat într-o sumă de bani sau

o cantitate de bunuri de gen:

a) Accipiensul va restitui în toate cazurile o sumă de bani;

b) Accipiensul va trebui să restituie aceeaşi sumă sau bunuri de

aceeaşi calitate şi cantitate;

c) În toate cazurile plata nedatorată trebuie să constea în a da

un bun individual determinat.

38. Ca efect al plăţii nedatorate:

a) Accipiensul de rea-credinţă va restitui doar lucrul primit, nu

şi fructele acestuia;

b) Accipiensul de buna-credinţă va restitui inclusiv fructele

bunului primit;

c) Dacă a înstrăinat lucrul, accipiensul de bună-credinţă va

restitui numai preţul primit.

39. Acţiunea în restituirea plăţii nedatorate:

a) Îl are ca titular pe accipiensul de bună-credinţă;

b) Este supusă în toate cazurile termenului general de

prescripţie extinctivă;

c) Poate fi exercitată şi de creditorii chirografari ai lui solvens

pe calea acţiunii oblice.

40. Îmbogăţirea fără justa cauză:

a) Presupune mărirea patrimoniului unei persoane pe seama

patrimoniului altei persoane, fără a exista un temei juridic pentru

aceasta;

b) Nu este reglementată de Codul civil ca izvor de obligaţii;

c) Presupune existenţa unei cauze legitime pentru mărirea unui

patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu.

41. Acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără

justa cauză:

a) Va fi admisă chiar dacă titularul putea intenta acţiune în

revendicare;

b) Este supusă termenului general de prescripţie de 10 ani;

c) Nu va fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă

acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

42. În virtutea obligaţiei de restituire, în cazul îmbogăţirii

fără justa cauză:

a) Cel care şi-a micşorat patrimoniul poate solicita mai mult

decât valoarea cu care s-a micşorat patrimoniul sau;

b) Cel care şi-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să

restituie decât în măsura creşterii patrimoniului sau;

c) Cel care şi-a mărit patrimoniul va putea fi obligat să restituie

dublul îmbogăţirii sale.

43. Reprezintă o formă a răspunderii civile delictuale:

a) Gestiunea de afaceri;

b) Răspunderea pentru fapta altuia;

c) Plata lucrului nedatorat.

44. Condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta

proprie sunt:

a) Fapta ilicită şi vinovăţia;

b) Fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia;

c) Fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia

sub forma intenţiei.

45. În materia răspunderii civile delictuale, prejudiciul:

a) Poate fi material sau moral;

b) Poate fi doar material;

c) Material cuprinde un singur element, şi anume, pierderea

suferită.

46. În materia răspunderii civile delictuale, prejudiciul:

a) Moral nu se repara;

b) Trebuie să fie cert;

c) Trebuie să fi fost reparat.

47. Pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie:

a) Să fie urmărea încălcării unui drept subiectiv sau a unui

interes legitim;

b) Să fie eventual;

c) Să fi fost reparat de o altă persoană.

48. Reprezintă principiu al reparării prejudiciului:

a) Principiul reparării prin echivalent a prejudiciului;

b) Principiul reparării parţiale a prejudiciului;

c) Principiul reparării în natura a prejudiciului.

49. Reprezintă cauza care înlătura caracterul ilicit al faptei:

a) Legitimă apărare;
b) Forţă majoră;

c) Cazul fortuit.

50. Nu reprezintă cauza care înlătura caracterul ilicit al

faptei:

a) Forţă majoră;
b) Starea de necesitate;

c) Îndeplinirea unei activităţi impuse de lege.

51. Consimţământul victimei exonerează de răspundere

civilă dacă este dat:

a) Ulterior săvârşirii faptei;

b) Pentru producerea prejudiciului;

c) Pentru săvârşirea unei fapte prejudiciabile.

52. Reprezintă cauza care înlătura raportul de cauzalitate

dintre fapta ilicită şi prejudiciu:

a) Legitimă apărare;

b) Exercitarea normală a unui drept subiectiv;

c) Forţă majoră.

53. În materia răspunderii civile delictuale:

a) Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani sunt prezumaţi că

au discernământ;

b) Minorii în vârstă de 12 ani va răspunde pentru fapta ilicită

săvârşită în toate cazurile;

c) Vor răspunde pentru fapta proprie doar majorii.

54. În cazul răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, victimă:

a) Poate pretinde despăgubiri de la persoana juridică în temeiul

răspunderii pentru fapta altei persoane;

b) Nu poate să se îndrepte împotriva persoanei fizice din

organul de conducere al persoanei juridice;

c) Nu poate pretinde despăgubiri de la persoana juridică în

solidar cu persoana fizică din organul de conducere al persoanei

juridice.

55. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus

sub interdicţie:

a) Se angajează dacă sunt îndeplinite doar condiţia prejudiciului şi a faptei ilicite;

b) Nu se va angaja dacă făptuitorul nu răspunde pentru fapta

proprie;

c) Se angajează dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii

civile delictuale pentru fapta proprie.

56. În cazul răspunderii pentru fapta minorului sau a celui

pus sub interdicţie, victimă:

a) Nu poate pretinde despăgubiri decât de la autorul faptei

ilicite;

b) Poate pretinde despăgubiri doar de la părinţii făptuitorului;

c) Poate pretinde despăgubiri de la persoană responsabilă de

supravegherea minorului sau a celui pus sub interdicţie din

momentul săvârşirii faptei ilicite.

57. Reprezintă o condiţie specială a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sau:

a) Existenţa prejudiciului;

b) Fapta ilicită să fie săvârşită de prepus în legătură cu scopul

funcţiilor încredinţate;

c) Să existe o faptă ilicită săvârşită de prepus, chiar când acesta

se afla în concediu.

58. Comitentul răspunde pentru prejudiciul cauzat de

prepus prin depăşirea funcţiei încredinţate dacă:

a) Între exerciţiul funcţiei şi fapta ilicită exista o legătură de

cauzalitate, iar fapta a fost săvârşită în interesul comitentului;

b) Victima a cunoscut ca prepusul a săvârşit faptă cu depăşirea

limitelor funcţiei încredinţate;

c) Între exerciţiul funcţiei şi fapta ilicită exista o legătură de

cauzalitate, iar fapta a fost săvârşită în interesul prepusului.



59. În cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, victima are următoarea
posibilitate să îşi recupereze

prejudiciul:

a) Numai de la prepus;

b) Numai de la comitent;

c) Şi de la prepus.

60. În ipoteza în care prepuşii aceluiaşi comitent au cauzat

prejudicii unui terţ:

a) Răspunderea prepuşilor este solidara;

b) Comitentul nu va putea fi obligat să plătească despăgubiri

victimei;

c) După plată despăgubirilor, comitentul nu se poate subroga în

drepturile victimei.

61. Plata reprezintă:

a) Un mijloc juridic de stingere a obligaţiilor civile;

b) O modalitate de executare silită a obligaţiilor civile;

c) Un mijloc de modificare a obligaţiilor civile.

62. Plata poate fi făcută:

a) Numai de către debitor personal;

b) Şi de reprezentantul debitorului;
c) Numai de un terţ.


63. Plata este:

a) O modalitate de executare silită a obligaţiilor civile;

b) Cu unele excepţii, indivizibila;

c) În toate cazurile, indivizibila.

64. Este loc al plăţii:

a) Domiciliul creditorului, în toate cazurile;

b) Locul stabilit de părţi în contract;

c) Domiciliul debitorului, în toate cazurile.

65. În cazul imputaţiei legale a plăţii, se aplică următoarele

reguli:

a) În primul rând, se sting datoriile negarantate;

b) În primul rând, se sting datoriile cele mai oneroase;

c) În primul rând, se sting datoriile ajunse la scadenţă.

66. Plata:

a) Anticipată este interzisă;

b) Se va putea face anticipat dacă nu este contrara naturii

contractului;

c) Se face în toate cazurile doar la scadenţă.

67. Daunele-interese se acorda dacă este îndeplinită şi una

dintre următoarele condiţii:

a) Obligaţia să fi fost executată integral;

b) Existenţa unui prejudiciu;

c) Debitorul să nu aibă nici o culpă în neexecutarea obligaţiei.

68. Daunele-interese pot fi evaluate:

a) Doar pe cale convenţională şi pe cale judecătorească;

b) Doar pe cale legală şi pe cale convenţională;

c) Şi pe cale convenţională.

69. Daunele-interese moratorii:

a) Sunt datorate, în principiu, din ziua scadentei obligaţiei de

plată;

b) Se pot acorda numai după ce creditorul face dovada existenţei prejudiciului;

c) Se pot acorda doar după ce creditorul face dovada existenţei

şi întinderii prejudiciului.

70. Clauza penală reprezintă:

a) Evaluarea daunelor-interese pe cale judecătorească;

b) O stipulaţie convenţională prin care debitorul se obliga la o

anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale;

c) Evaluarea daunelor-interese pe cale legală.