Realismul european

Definitie

Realismul este un curent literar care a aparut în secolul al XIX-lea, continuând în

forme specifice pâna astazi si reunind scriitori cu principii de creatie comune, de la
Balzac pâna la Liviu Rebreanu. (Zoe Dumitrescu - Busulenga). Aparut ca reactie
antiromantica, acest curent literar se dezvolta, totusi, aproape simultan cu
romantismul, fapt dovedit de impunerea termenului si a notiunii de realism,
precum si de activitatea unor scriitori ai epocii.

Folosit si in filosofie, termenul de r͞ ealism͟ se reduce, in esenta, la conceptia potrivit

careia omul trebuie sa se intoarca la natura si la sine insusi ca individ. Daca in
plina Renastere Shakespeare declarase : ͞Natura, tu esti zeita mea!͟, dezvaluindu-si
astfel intentiile de a armoniza natura cu omul, de a stiliza realitatea prin arta,
valorificand-o creator, Diderot, unul dintre promotorii realismului burghez, va
lansa lozinca: ͞Natura! Studiati natura!͟ Accentul se va muta deci pe observatie si
analiza, pe descrierea fidela a constantelor umanitatii, urmarindu-se si implicatiile
sociale, psihologice, sociologice si etice.

Realismul se pronunta pentru reproducerea exacta, completa si sincera a mediului

social, a epocii, pentru ca o anumita directie de studiu este justificata de ratiune, de
necesitatile inteligentei si de interesul publicului si pentru ca ea exclude orice
minciuna, orice mistificare. Aceasta reproducere trebuie asadar sa fie pe cat posibil
de simpla, in asa fel incat sa fie inteleasa de toata lumea.

Aparitie

Cadrul social-istoric în care s-a cristalizat aceasta manifestare culturala a conjugat

circumstante dintre cele mai diverse, care au schimbat dinamica societatii: marile
evenimente din istoria moderna a Frantei si atmosfera ulterioara creata de acestea
(Revolutia de la 1789, Imperiul napoleonian, Restauratia, Revolutia burgheza de la
1848); formarea unor clase noi, burghezia, consolidata în urma revolutiei
industriale, care acapareaza puterea economica si politica în spatiul european;
dezvoltarea stiintelor naturii, afirmarea filososfiei materialiste si pozitiviste
(Auguste Conte), care canalizeaza interesul catre societate si om.

Teoreticieni

Realismul, apare folosit ca notiune de istorie literara înca din 1826, în revista
"Mercure de France", prin urmare, în plina epoca romantica. Un autor ca Stendhal
se face cunoscut întâi ca teoretician al romantismului, prin studiul Racine si
Shakespeare, dar se consacra ca autor de romane realiste (Rosu si negru,
Manastirea din Parma). De altfel, acest scriitor surprinde cel mai bine zona de
inspiratie a artei realiste, consistenta ei si metoda de lucru, sugerând ca literatura
este viata si aceasta din urma nu poate fi mistificata: "Romanul este o oglinda
purtata de-a lungul unui drum. Câteodata se reflecta cerul albastru, alta data
noroiul de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul care
poarta oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele sau, mai bine,
inspectorul de drumuri, care permite ca apa sa se adune si baltoacele sa se
formeze." Un alt teoretician al realismului in secolul al XlX-lea este scriitorul
francez Jules Husson , care nu va emite o definitie, ci, dimpotriva, va demonstra cu
patima imposibilitatea de a se putea elabora vreuna. Dezvoltarea curentului este
legata de teoriile scientiste si pozitiviste ale secolului al XlX-lea, de atitudinea
materialista fata de realitate, ale carei concepte presupun observatia, descriptia,
determinismul experienta. Epoca realista nu mai incurajeaza expansiunea
sensibilitatii subiective, fiind un moment de intarire a spiritului critic; acum
imaginatia este o facultate privita cu neincredere; se apreciaza cunoasterea lucida si
spiritul stiintific, incat Flaubert declara ca l͞ iteratura trebuie sa ia felul de a fi al
stiintei͟. Realismul refuza, in numele prezentului, idealizarea trecutului, abordand
cu precadere subiecte din contemporaneitate sau din trecutul foarte apropiat si
refuzand clar romanul istoric sau de epoca preferat de curentele anterioare.

Principii estetice

Operele cu caracter programatic ale acestei manifestari culturale sunt prefata din
1842 la Comedia Umana, redactata de însusi autorul cartii, Honore de Balzac, si
studiul Realismului, scris de Champfleury, în 1857. Astfel, în cuprinsul acestor
texte, este cristalizata ideologia curentului, ale carui principii estetice se regasesc în
operele literare ale epocii si în cele de mai târziu:

 reprezentarea veridica a realitatii, surprinderea exclusiva si cu detasare a

vietii prin observarea existentei reale;
 observatia asupra tipurilor umane caracteristice pentru societatea vremii,
astfel încât sa rezulte personaje tipice în împrejurari tipice;
 alegerea, ca zona de inspiratie, a vietii sociale, prezentând fiinta umana ca
produs al mediului în care traieste;
 lipsa de idealizare în prezentarea mediului social si a personajelor, rezultând
din impartialitatea totala a scriitorului;
 atitudinea critica fata de societatea prezentata;
 acordarea unei importante majore descrierilor minutioase, realizate prin
cultul detaliului semnificativ;
  tendinta de a prelua metode din stiintele exacte, în vederea realizarii
impresiei de verosimil si a valorii documentare;
 cultivarea, cu precadere, a genului epic (desi este reprezentat si cel dramatic
prin comedie si drama), în cadrul caruia sunt abordate, în special, schita,
nuvela si romanul.
 impunerea preciziei si a sobrietatii ca marci ale stilului impersonal, impus de
tematica sociala;
 aportul substantial al limbajului la caracterizarea personajelor (selectarea
eroilor din toate categoriile sociale impune utilizarea tuturor registrelor
limbii).

Opere reprezentative

În cea de-a doua parte a secolului XIX, realismul capătă, pe plan european,
caracterul unui curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către artişti şi de
către critici şi ilustrate prin numeroase creaţii. Autori celebri de romane realiste
sunt consideraţi a fi Honoré de Balzac (Comedia umana), Stendhal (Rosu si
Negru), şi Gustave Flaubert (Doamna Bovary) în Franţa, Charles Dickens (Marile
sperante) şi William Makepeace Thackeray (Bâlciul desartaciunilor) în Anglia,
Lev Nikolaevici Tolstoi (Razboi si pace), Feodor Mihailovici Dostoievski (Crima
si pedeapsa )în Rusia.

Concluzii

Realismul a avut un impact major în epică, în special asupra romanului şi în

dramaturgie. Una dintre trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat
de către scriitori raporturilor dintre om şi mediu, dintre individ şi societate.
Elementeleale unui stil realist pot fi identificate în diferite culturi şi epoci istorice.
De asemenea, acesta a apărut ca o reacţie împotriva romantismului si are o tendinta
de a critica atat mediul cat si individual.