CAZURILE SUBSTANTIVULUI

( SCHEMĂ RECAPITULATIVĂ )

1. NOMINATIV (N.): cine? ce? SUBIECT- (Când răspunde la cine?,este uşor de recunoscut subiectul.
Când răspunde la ce?, sunt confuzii cu complementul).
Ex: S-a auzit un zgomot. ( Ce s-a auzit?) Cuvântul un zgomot poate
să răspundă şi la cine? Asta înseamnă că este subiect. Este bine de
verificat şi cu întrebarea cine?. Aşa vom şti sigur dacă substantivul
care a răspuns la ce? este subiect ( când tot el acceptă şi cine? )sau
complement direct (când răspunde doar la ce? şi altcineva la cine?);

ce este? cum este? NUME PREDICATIV: Numele predicativ stă totdeauna după un
verb copulativ: a fi, a părea, a însemna, a deveni, a ajunge, a ieşi, a se
face, a rămâne ( ceva sau cumva) etc. Ex: El este elev, iar eu sunt
student. Mihai a ajuns codaşul clasei. El pare un aiurit.
care? ATRIBUT APOZIŢIONAL : este o precizare făcută faţă de un alt substantiv sau
substituit al acestuia ( pronume, numeral): Am citit romanul Cireşarii.
( care roman?) ; El, Mihai, a ştiut subiectul. ( care el?)

2. ACUZATIV ( Ac.) ce? pe cine? COMPLEMENT DIRECT: L-am văzut pe George. ( pe cine?) Am auzit
un zgomot. ( ce am auzit?) Faţă de exemplul de la nominativ unde un
zgomot răspundea tot el şi la cine?, aici răspunde doar la ce? Acesta este
complement direct.
cu cine?cu ce?despre cine? despre ce?pentru cine? pentru ce?etc. COMPLEMENT INDIRECT:
Am vorbit despre teze.
unde?de unde? până unde? COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE LOC: Mă duc la şcoală.
când?de când?până când? COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE TIMP: M-am sculat de dimineaţă.
cum? COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE MOD: Am făcut ca pisoiul meu.

din ce cauză? COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE CAUZĂ:A plâns de bucurie. (din ce cauză

a plâns?)
care? ce fel de ? ATRIBUT SUBSTANTIVAL PREPOZIŢIONAL: Cartea de română este nouă.
Un copil cât un nod m-a întrebat.
cum este? NUME PREDICATIV ( + PREPOZIŢIE): Tu eşti ca un copil.
Numele predicativ care stă în acuzativ are prepoziţie de acuzativ şi stă, ca şi cel din
nominativ, după un verb copulativ.
 PREPOZIŢIILE ACUZATIVULUI ( suportă după ele mine, tine): cu, la, din, fără, ca, cât, despre, pentru, lângă, de, înspre, de la, de lângă, de prin, de
pe la, de pe lângă etc. Cazul acuzativ poate fi cel mai uşor recunoscut, fiindcă substantivele în acest caz au o prepoziţie în faţa lor ( Excepţia o face
substantivul cu funcţie sintactică de complement direct care răspunde la întrebarea ce?).

3. DATIV: cui? COMPLEMENT INDIRECT: Să nu răspunzi provocărilor. ( cui să nu răspunzi?). Întrebarea

se adresează unui verb.
ATRIBUT SUBSTANTIVAL : Întrebarea se adresează unui substantiv nearticulat hotărât:
El este unchi mamei mele. ( cui unchi? ). Dacă ar fi articulat substantivul precedent ( unchiul),
întrebarea ar fi al cui unchi? şi am avea un atribut substantival genitival, nu în dativ.

cum? COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE MOD ( stă pe lângă un verb obişnuit,

adică predicativ - şi răspunde la această întrebare): Te porţi asemeni unui copil. ( cum te porţi?)
NUME PREDICATIV : stă după un verb copulativ: Eşti asemeni unui copil. ( cum eşti?)
FUNCŢIILE DE CCM ŞI NP ÎN DATIV SE POT CREA DOAR CU PREPOZIŢII DE DATIV.
Acestea sunt: asemeni, asemenea,aidoma, conform, contrar, potrivit.( suportă după ele mie).
care? ce fel de? ATRIBUT SUBSTANTIVAL PREPOZIŢIONAL: ( + prepoziţii de dativ):
Acţiunea conform planului a eşuat. ( care acţiune?)

4. GENITIV: a,al,ai,ale cui? ATRIBUT SUBSTANTIVAL GENITIVAL ( stă după un substantiv articulat hotărât şi
răspunde la această întrebare): Părerea mamei este alta. ( A cui părere?) Întreb substantivul
părere.
NUME PREDICATIV: stă după verbul copulativ a fi şi răspunde la aceste întrebări:
Ex: Cartea este a Mariei. ( A cui este cartea?) Întreb verbul a fi.

Când substantivele în genitiv au în faţa lor şi prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale de genitiv, pot să mai îndeplinească şi alte funcţii: CCL, CCT,
ASP etc.
Prepoziţiile ( locuțiunile prepoziționale ) de genitiv suportă după ele meu, mea: asupra, contra,împotriva, deasupra, dedesubtul, înaintea, înapoia,
îndărătul, în ( din) fața, spatele, mijlocul, de-a lungul, latul,curmezişul, din cauza, pricina etc.
Ex: A sosit înaintea mamei ( când a sosit? = CCT/ în genitiv); A sosit pe seară. ( când a sosit?= CCT/ în acuzativ) – Aceeaşi funcţie, cu aceeaşi
întrebare, poate fi exprimată prin substantive în cazuri diferite. Cazul ni-l dă prepoziţia din faţa cuvântului, iar funcţia sintactică este asigurată de întrebare.
Locuieşte lângă şcoală.( unde locuieşte?= CCL/Ac.); Locuieşte deasupra Munteniei. ( unde locuieşte?= CCL/ G.)
A fugit de frică. ( din ce cauză a fugit?); Este un complement circumstanţial de cauză; cazul acuzativ impus de prepoziţia de.
A fugit din cauza ploii. ( din ce cauză a fugit?); Este un complement circumstanţial de cauză / cazul genitiv impus de locuţiunea prepoziţională
din cauza.

5. VOCATIV Acest caz arată o adresare, iar substantivul în acest caz nu are funcţie sintactică .
 - Aşteaptă-mă, fetiţo! ( Substantivul subliniat stă în vocativ şi nu are funcţie sintactică)
Excepţia acestui caz este atributul apoziţional. Este singura funcţie pe care o pot avea unele din substantivele în vocativ:
- Mătuşă Floareo, spune-ne ceva! ( care mătuşă?).

Constatăm că o serie de funcţii sintactice sunt date de substantive în cazuri diferite . În acestă situaţie , diferenţierea cazului se face
după prepoziţia( locuţiunea prepoziţională) folosită.

Atributul poate fi găsit în cazurile: nominativ ( fără prepoziție), acuzativ ( cu prepoziţie), genitiv ( cu sau fără prepoziție), dativ ( cu sau
fără prepoziţie),chiar vocativ ( fără prepoziție).
- Nominativ ( este vorba despre atibutul apozițional ): Romanul „ Baltagul” a fost studiat de noi. ( Care roman?)
sau: Fratele meu, George ,nu m-a sunat. ( Care frate? )
Aşadar, atributul apozițional care stă în nominativ , răspunde la întrebarea „ care?”, nu are prepoziție şi poate apărea izolat cu virgule
sau neizolat. De constatat că el face o precizare referitoare la un alt substantiv, pronume sau numeral.
- Acuzativ ( este atributul prepozițional , însoțit totdeauna de o prepoziție de acuzativ) : Elevul de la tablă nu a terminat. ( Care elev? )
Aceeaşi întrebare „ care?’’, dar substantivul este precedat de o prepoziție de acuzativ. Aceasta diferențiază cele două atribute ( cel de
nominativ şi cel de acuzativ), precum si cazurile lor.
- Genitiv : poate apărea cu sau fără prepoziție şi se numeşte atributul substantival genitival ( şi răspunde la întrebările: a,al, ai, ale cui?) sau
simplu atribut substantival prepozitional , cȃnd are o prepozitie sau locuțiune prepozitională de genitiv şi răspunde la întrebarea care?):
Prietena Mariei a sosit. ( A cui prietenă? )
Cartea din fața Mariei este deschisă. ( Care carte? )
- Dativ : poate apărea, ca şi genitivul , cu sau fără prepoziție. Atributul în dativ fără prepoziție stă după un substantiv nearticulat hotărȃt şi
răspunde la întrebarea cui? Este o formă arhaică de atribut, numit şi adnominal sau atribut substantival în dativ: El este unchi mamei.
( cui unchi?) . Întrebarea aceasta este folosită de complementul indirect din cazul dativ. Numai că în exemplul dat nu putem vorbi de
un complement atȃta timp cȃt cuvȃntul determinat, cel întrebat, este un substantiv. Complementul se adresează unui verb, adjectiv sau
adverb, nicidecum unui substantiv.
Însoțit de o prepoziție de dativ ( asemenea, aidoma,contrar, conform, potrivit), se va numi atribut substantival prepozițional şi
va răspunde, ca toate atributele prepozitionale, la întrebarea care? sau ce fel de?): Este o lecție asemeni lecțiilor ştiute de noi. ( Ce fel
de lecție? ).
- Vocativ : Atributul care stă în acest caz, este un atribut apozițional si se recunoaste după faptul că însoțeşte o adresare ( un alt substantiv
în vocativ) , primind şi el desinența de caz:
„ – Bade Ioane, aş dori să-ți fac un cȃntec...” ( Primul substantiv – bade – este în vocativ , fără funcție sintactică; Ioane – este , la
rȃndu-i tot în vocativ, dat de desinența e, dar determină substantivul „bade” si răspunde la întrebarea care bade?) Acesta se numeste
atribut substantival apozitional în cazul vocativ. Diferența față de nominativ este dată de forma cuvȃntului:
-Nene Iorgule, vino aici ! ( Iorgule - atribut substantival apozitional în cazul vocativ)
-Nene Iorgu, vino aici ! ( Iorgu – atribut substantival apozițional în cazul nominativ );
 Totdeauna atributul se referă la un alt substantiv, pronume sau numeral (determină).
 La substantiv: Fetele din clasă au aflat. ( din clasă – atribut substantival prepozitional – determină substantivul fetele )
 La pronume: Cele din clasă au aflat. ( din clasă – atribut substantival prepozitional – determină pronumele demonstrativ
cele)
 La numeral: Două din clasă au aflat. (din clasă – atribut substantival prepozitional – determină numeralul cardinal două ).
Toate răspund la aceeasi întrebare – care? – pusă cuvȃntului determinat.
 Sunt situații cȃnd, recunoscȃnd termenul regent ( cuvȃntul determinat ), recunoşti funcţia sintactică , fără a mai pune
întrebarea: Am citit douăzeci de pagini. Substantivul „ de pagini” este un atribut substantival prepoziţional , având ca regent
un numeral cardinal : douăzeci. De altfel, toate substantivele precedate de prepoziţia „de”, situate după un numeral, sunt
atribute substantivale prepoziţionale .

- Numele predicativ exprimat prin substantiv poate fi găsit în diferite cazuri:

Aceasta este o poezie. ( NP / N.)
Aceasta este ca o poezie. ( NP/ Ac.)
Aceasta este asemeni poeziei. ( NP / D)
Rima este a poeziei. ( NP/ G)
Acesta este împotriva poeziei. ( NP/ G.)

- Complementul indirect: se întâlneşte la cazurile: acuzativ ( cu prepoziţie): Am vorbit despre temă. ( despre ce?)
dativ ( fără prepoziţie): Du cartea Ioanei. ( cui?)
genitiv ( precedat de prepoziţiile asupra,contra, împotriva):
Toţi s-au ridicat împotriva nedreptăţii. ( împotriva cui?)
- Complementul circumstanţial de loc: este întâlnit la cazurile: acuzativ: Stă lângă şcoală. ( unde?)
genitiv : S-a aşezat în faţa clasei.( unde?)
dativ ( doar ca excepţie): Stai locului! ( se numeşte dativul locativ)
- Complementul circumstanţial de mod : se află la cazurile: acuzativ: ( mai ales cu prepoziţiile ca, cât, decât determinând un verb
predicativ, adjectiv sau adverb): Este roşu ca un mac. ( cât
de roşu?)
dativ + prepoziţiile dativului: Este roşu asemeni unui mac .( cât
de roşu?)
- Complementul circumstanţial de timp - se găseşte la acuzativ: Elevul a intrat după profesor. (când a intrat?)
genitiv : Elevul a intrat înaintea profesorului. ( când a intrat?)