Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Examen La Teoria Generala A Dreptului
Examen La Teoria Generala A Dreptului
Examen La Teoria Generala A Dreptului
Formele-
Teritoriul de stat este spatiul geografic alcatuit din sol, subsol, ape,
precum si din coloana aeriana de deasupra solului si apelor, asupra
caruia un stat isi exercita suveranitatea exclusiva si deplina.
Aceasta definitie surprinde elementele teritoriului din perspectiva
dreptului international. Cu toate acestea, trecerea in revista a
comportamentelor respective indica in mod limpede ca teritoriul
constituie una dintre premisele materiale, naturale ale existentei
statului.
Subiectul 2
2.2-
Actul normativ reprezintă un act juridic emis de către o autoritate
publică învestită cu competenţe normative, după o anumită
procedură şi care cuprinde norme juridice general-obligatorii a
căror aplicare poate fi adusă la îndeplinire şi prin forţa coercitivă a
statului pe cand actului aplicativ reprezinta intrumentul de
actionare a statului prin prizma legii .
2.3
Actul juridic
Actul administrativ